- Părintele Stăniloae regreta faptul că noi, românii, nu avem un Dostoievski în literatura

noastră. Dostoievski este cunoscut drept un Dante modern.

- Nichifor Crainic face o trece prin viața și opera lui Dostoievski pe fondul conflictului dintre
occidentaliști și slavofili. O serie de poeziții ale unor exegeți ai lui Dostoievski, pe care Crainic
le comentează critic (exegeți pe care-i critică: Berdiaev și alții, dar mai ales Berdiaev). În
„Dostoievski și creștinismul rus” se evidențiază dimensiunea profetică a operei lui
Dostoievski. Drama individualismului, ilustrate în personaje precum Ivan Karamazov,
Stavroghin etc. Dostoievski depășește atât panteismul mistic de factură orientală, cât și
deismul occidental. În creștinism, omul participă, în integralitatea ființei sale, la actul mistic.

Cursul de Mistică al Părintelui Stăniloae

- În prefața primelor 4 volume din „Filocalia”, Pr. Stăniloae i-a mulțumit ieromonahului
Arsenie Boca, studentul său de odinioară, căruia i se datorează concepția grafică a Filocaliei
și care a scris o parte a traducerii după dictarea părintelui Stăniloae.
- Ulterior, relațiile dintre Pr. Stăniloae și Pr. Boca s-au răcit...

- 1947-1949, pr. Stăniloae a predat Ascetică și mistică pentru că postul de Dogmatică era
ocupat de către Nicolae Chițescu.

- În 1948, Ascetica și mistica a fost desființată de către comuniști.

- Pr. Stăniloae, în timpul detenției, a practicat rugăciunea lui Iisus. Pr. Stăniloae și-a dat
seama, la fel ca Steinhardt, că, în perioada de izolare, unica soluție de a rezista într-un regim
concentraționar este soluția mistică.

- Concepția Sf. Grigorie Palama a fost exprimată în manualul de Dogmatică apărut în 1958.
Numele părintelui Stăniloae nu apare, deși are 11 capitole. Manualul a apărut în 2 volume.
Manualul de mistică a fost republicat ca al treilea volum de morală ortodoxă, fiind cenzurați
unii termeni, între care acela de „mistică”.

- În cursul de Mistică, se pune accentul pe unitatea dintre credință și mistică, dintre

raționalitatea catafatică și apofatismul iubirii. Părintele face și o delimitare de mistica
panteistă.
- A nu se confunda mistica creștină cu ezoterismul oriental! Mistica creștină pune accentul
pe persoană, ceea ce occidentalii nu înțeleg – de aici speculațiile despre yoga creștină.
Mistica orientală este impersonalistă, iar în mistica creștină este vorba de întâlnirea omului
cu Dumnezeu.
- În Introducere, încearcă să depășească schematismul de tip scolastic dintre ascetică și
mistică. Cel puțin în introducere, referirile sunt la Evagrie Ponticul și Maxim Mărturisitorul.
Omul participă integral la evenimentul mistic. Mistica nu trebuie coborâtă la nivelul unei
emotivități și nu este nici o activitate doar a minții, ci omul participă integral, trup și suflet, la
evenimentul mistic.
I. Prima parte a cursului tratează, în 2 secțiuni, purificarea:
- generală (despre patimi în general)
 - și o a doua secțiune despre procesul purificării de patimi.
- Începutul și condiția esențială a procesului de purificare este credința, care aduce celelalte
virtuţi. Din credință, conform Sfântului Maxim, se naște frica de Dumnezeu ș.a.m.d. până la
iubire. Omul își manifestă libertatea prin nădejde, blândețe (împăcarea lăuntrică) și prin
smerenie. Procesul purificării eliberează mintea de acțiunea duhurilor negative și mintea
ajunge la luminare.
II. A doua parte a cursului tratează luminarea. În faza luminării, mintea, iluminată de harul
Duhului Sfânt, sesizează dimensiunea spirituală printr-o dublă cunoaștere a tainelor lui
Dumnezeu:
- printr-o cunoaștere intuitivă a rațiunilor naturii și Scripturii
- și prin rațiune
– 2 forme de contemplare.
- În miezul secțiunii despre luminare sunt inserate două teme ample:
- rugăciunea curată de tip isihast
- și ...
- Apoi, vorbește despre teologia apofatică. El are o atitudine critică față de mai mulți teologi
contemporani, în special față de Nicolae Berdiaev.
- Pr. Stăniloae: Berdiaev nu este teolog, ci filosof. Berdiaev: din neființa originară se nasc
ființa și libertatea (deci, Dumnezeu). Pentru a justifica existența răului, Berdiaev vorbește
despre libertatea originară, paralelă cu ființa, căreia i se datorează inclusiv căderea omului.
El este influențat puternic de filosofia orientală și, bazat pe aceasta, își construiește un
sistem metafizic propriu. Berdiaev: Dumnezeu îl creează pe om pentru că are nevoie de el,
pentru a-Și împlini lipsurile. Berdiaev se străduiește să ridice statutul persoanei umane într-
un mod nepotrivit, considerând că învățătura patristică ar fi incorectă. Nicolai Berdiaev se
apropie într-o oarecare măsură de panteism.
- Pr. Stăniloae, pornind de la Sf. Grigorie Palama:
- treapta I: teologia negativă rațională,
- a doua este tăcerea (se mai numește și a apofatismului),
- iar a treia este cea a vederii dumnezeiești, ce iradiază din întunericul supraluminos
al slavei lui Dumnezeu.
III. A treia parte a cursului dezvoltă tema iubirii atât în general, cât și ca extaz, ca unire
desăvârșită. Subpuncte: iubirea drept cunoaștere, iubirea ca vedere etc.
- El analizează critic noțiunea de sofianizare, considerând că această idee ar putea fi redată
mai precis prin conceptul de „îndumnezeire”.
- Orizonturile mistice ale experienței filocalice, pe care Pr. Stăniloae a încercat să le
evidențieze într-o Românie în curs de sovietizare.

- Din 1948, după momentul 30 decembrie 1947, a avut loc reforma învățământului, dar
înainte de aceasta, o comisie de raționalizare a învățământului superior a disponibilizat 500
de profesori universitari și au fost desființate 300 de discipline, între care apologetica și
ascetica și mistica.
- N. Crainic a fost condamnat la închisoare pe viață, iar Ioan G. Savin, după ce a fost
pensionat forțat, a fost arestat pentru câțiva ani.
- Pr. Stăniloae a fost reîncadrat ca profesor de Teologie dogmatică.
- Pr. Stăniloae, pe baza textelor filocalice, reușește să impună în teologie o nouă metodă: cea
contemplativă (să dea Domnul s-o folosim și noi!), fără de care „teologia este, de fapt, un
surogat”.
- Pr. Stăniloae insistă mult pe ceea ce înseamnă „nous” și arată care este diferența esențială
dintre minte și intelect. Noi avem tendința de a înțelege realitatea în mod fragmentar. Pr.
Stăniloae înțelege că știința este conștiință. Mintea are o altă menire decât ceea ce
înțelegem noi prin intelectul cartezian cu tendința de a înțelege fragmentar.
- Sf. Părinți credeau că vocația minții este una contemplativă!
- Nous se exprimă prin theoria!
- Vocația minții este contemplația (să luăm aminte)!
- Mintea nu este lăsată de Dumnezeu să acumuleze, să cuprindă fragmente de realitate, ci
este lăsată să se lase cuprinsă de Revelația divină. Ea nu trebuie să recompună realitatea.
- Mintea contemplativă înseamnă să găsească acel limbaj simbolic prin care să exprimă
tainele lui Dumnezeu, ale ființei umane, ale întregului cosmos. De aceea, pornind de la
această minte contemplativă, teologia patristică este o Liturghie prin ea însăși, un cult adus
lui Dumnezeu Care S-a făcut cunoscut. Dumnezeu trebuie să fie foarte aproape de noi
pentru ca noi să-L putem vedea. Trebuie să fi la picioarele unui munte pentru a-i vedea
măreția. Mintea contemplativă nu poate să însumeze ideile.
- Mintea contemplativă este cea care ajunge să se uimească, cea care ajunge la poezie, la
imn. - „Dumnezeu este atât de mare, încât singură poezia poate încerca să-L exprime” (Pr.
Stăniloae)
- Mintea nu trebuie să se limiteze la înțelesul cuvântului, căci altfel cuvântul va deveni un
idol. Cuvântrul nu trebuie să închidă un sens, ci pentru mintea contemplativă, cuvântul
trimite către o realitate ce-l depășește
- Cuvântul trebuie să aibă o dimensiune iconică (ne referim, evident, la mintea
contemplativă). Aici este diferența dintre dogmatism și Revelația creștină. Mintea
contemplativă nu poate cădea în dogmatism, deoarece cuvântul are acea elasticitate care
trimite la o realitate de dincolo de el. El trebuie să deschidă. Dacă un concept închide, cădem
în maladia spirituală a dogmatismului.
- Dogmatismul nu este teologic, ci ideologic, doar ideologiile pot suferi de dogmatism.
Dogmatismul – o autolimitare. Toate ideologiile moderne – dogmatism utopic. Dogmele
creştine sunt orosuri (horos = graniță sau bornă).
- Cuvântul nu poate fi impus ca înlocuitor al realității ... Cuvântul nu trebuie să închidă, ci să
deschidă, iar dogma creştină este o bornă, un reper, un jalon, care nu te limitează, ci te
conduce înainte „din începuturi, prin începuturi către noi începuturi” (Pr. Galeriu).
- În iubire nu-l epuizezi pe celălalt. Doar prin iubire ni se revelează taina celuilalt!!! Persoana
umană nu este o sumă a calităților fizice și intelecutale. În fiecare dintre noi există ceva unic
și irepetabil.
- Lumea trebuie să ajungă la conștiința sinfoniei și armoniei. Nota de unicitate a fiecăruia dă
armonia cosmică. Nici elementele lumii materiale nu se confudă, nu este ceva identic în
lumea lui Dumnezeu, ci există o diversitate care-ți dă bucurie.
- Blaise Pascal: caută-L pe Dumnezeu și gândește-te când te-ai întâlnit cu El, iar dacă ți se
pare că nu L-ai întâlnit niciodată, înseamnă că tu n-ai fost prezent la întâlnire.
- Pr. Stăniloae: toate ideologiile vorbesc despre „umanitate” în ansamblul ei, dar Dumnezeu
nu are grijă doar de omenire în globalitatea ei, ci ne proniază pe fiecare în parte!
- Cunoașterea umanității integrale se realizează pornind de la fiecare persoane umane în
unicitatea ei. Mintea contemplativă nu fragmentează, ci integrează, se miră și se minunează.
Aceasta însemnă știința în dimensiunea ei de conștiință.
- Sf. Grigorie Palama spunea că sunt 3 categorii:
- Sfinții care vorbesc din proprie experiență,
- apoi cei care n-au atât de multă experiență, dar cred în experiența altora
(justificarea lor este „crezut-am pentru aceea am și grăit”)
- și ... (?) Pr. Stăniloae: întâlnirea dintre mine cu Dumnezeu este unică (vezi și Antonie
de Suroj).
- Dumnezeu când stă de vorbă cu mine integral, plenar, ca și cum ai fi unica persoană din
univers.
- Minunea este o condiție firească a umanității. Însăși conceperea unei noi persoane umane
este un miracol săvârșit după logica divină. Minunea este o restaurare a ființei umane după
logica lui Dumnezeu!