Frătean Alexandru Istorie-Grupa2-An1

Tradiția politică bizantină în Țările Române

Andrei Pippidi

Boierimea din țările române a jucat un rol important pe tot parcursul Evului Mediu, alături de
instituția domniei. În decursul anilor, se poate spune că, a existat constant o dispută între
nobilime si domnul care ocupa tronul în acel moment. Aceste dispute dar și sistemul „ indulgent
” de succesiune la tron care permitea oricărui pretendent să aspire la domnie atâta timp cât era
„ os de domn ” au făcut ca țările dunărene să fie de multe ori slăbite în fața statelor mai
puternice. Este evident faptul că perioadele cele mai prospere ale țărilor române au fost cele de
liniște între domn și boierime sau cele în care puterea centrală a instituției domniei reușea să se
impună asupra nobililor. Andrei Pippidi își propune să ilustreze prin mijloacele corespunzătoare
imaginea acestor relații dintre boierii țarii și instituția domniei în contextul tulbure al secolului
XVI.
Așa cum observă și istoricul în introducere, liniștea internă în Moldova de pe vremea lui
Ștefan cel Mare (datorată consolidării puterii centrale și a opoziției boierești lipsite de putere) se
prelungește eventual și în timpul primului său urmaș Bogdan al III-lea. O schimbare majoră în
raportul de forțe boierime-domn are loc pe timpul domniei lui Ștefăniță (1517-1522), balanța
înclinându-se decisiv de partea boierilor abia în anul 1538 însă și cu ajutor extern. De partea
cealaltă în Țara Românească, turcii impun nobilimii o politică de neutralitate datorită intereselor
economice cu centrul Europei. O încercare de schimbare de paradigmă are loc în 1509 când
Mircea cel Rău recunoaște vasalitaea Ungariei și provoacă o reacție dură a Craioveștilor, o
facțiune boierească foarte influentă. Andrei Pippidi semnalează un punct de cotitură în raportul
dintre boierime și domn la jumătatea secolului XVI atunci când în contextul noii situații politice
de pe continent, domnii se dedică total cauzei de colaborare cu otomanii. În vremea lui Mircea
Ciobanul în Țara Românească și a lui Alexandru Lăpușneanul în Moldova epurările boierești iau
amploare ducând la apariția unei clase de boieri „noi”. Istoricul sugerează faptul că aceste acțiuni
duc la o transformare în esență a clasei boierești aceasta devenind dintr-o clasă socială, una de
funcții, o clasă politică. O observație ulterioară a lui Pippidi admite faptul că deși putem accepta
existența într-un anumit interval de timp a „ două nobilimi ”, ulterior și nobilii „ noi ” își vor
folosi statutul pentru a-și consolida patrimoniul funciar, singurul care le putea garanta
menținerea pe poziții înalte în contextul schimbărilor frecvente de domni.
Un alt aspect important adus în discuție este cel al boierimii de origine greacă constituită din
elemente aromâne și levantine. Grecii, spre deosebire de imigranții sârbi reprezintă o entitate
destul de compactă și dinamică astfel că în timp prin acumularea de bunuri și titluri ajung să fie
percepuți a o amenințare de către nobilimea autohtonă. După cum observă și istoricul, grecii au
un rol de catalizator psihologic pentru nobilime, care ajunge să fie interesată de propriile-i
caracteristici instituționale și de drepturile câștigate cu secole în urmă. O atitudine ostilă a
boierilor față de acest segment grecesc este foarte bine ilustrat în timpul domnului Leon Tomșa
în Țara Românească printr-o serie de reglementări xenofobe. Levantinii erau considerați țapi
ispășitori pentru condițiile grele ale populației, boierii încercând să atragă mânia maselor asupra
lor. „ ...aceștia au înstrăinat de domnia mea cu pizme și cu năpăști și asuprind săracii fără
milă... ”. Aceste fapte îi fac în timp pe levantin să-și renege originile încercând o evidențiere a
legăturilor lor cu locul. Pippidi trage o concluzie destul de interesantă: nicicând nu fuseseră
Bizanțul și patriarhul ecumenic priviți cu mai puțină admirație ca atunci când o mare parte a
dregătorilor țării aveau origini grecești, renegate în primul rând chiar de către aceștia.
În opinia mea, expunerea istoricului este destul de cuprinzătoare, acesta reușind să surprindă
esența relațiilot atât dintreboieri și domn dar și dintre levantini și societatea politică românească.