Fleurs de printemps

PPS: Nola Avril 2006

Photos: Nola
Musique : Runestone mystéries5
 Decembrie este, probabil, cea mai aşteptată şi mai îndrăgită lună a anului de
toată lumea, în special, de copii. Este luna în care temperatura scade mult, iar
zăpezile cad în cantităţi mari, natura oferindu-ne, astfel, plăcerea de a schia,
a patina şi, mai ales, de a merge cu sania la derdeluş. Dar, marile bucurii pe
care ni le aduce această ultimă lună a anului sunt sărbătorile, cu toate datinile
care le însoţesc.

Primul semn că se apropie sărbătorile este dat de Sfântul Nicolae: în fiecare

casă, copiii -dar şi adulţii- îşi pregătesc încălţările, lustruindu-le şi punându-le
lângă uşă. Vine noaptea de 5 spre 6 decembrie, atunci când Moş Nicolae trece
pe la toate gospodăriile pentru a lăsa câte ceva în ghete: cadouri pentru cei
care au fost buni şi cuminţi sau câte o nuia pentru cei neascultători.
 Sfântul Nicolae s-a născut în Orientul Mijlociu, la 350 de
mile nord de Bethlehem. Istoria şi legendele legate de
Sfântul Nicolae se întrepătrund, dar se cunoaşte cu
certitudine că a trăit în secolul al IV-lea, a fost cardinal de
Myra (acum aflată pe teritoriul Turciei) şi a fost recunoscut
şi onorat ca sfânt începând cu secolul al VI-lea. Nu mai puţin
de douăzeci şi una de "miracole" îi sunt atribuite.
Sfântul Nicolae a devenind cunoscut pentru credinţa, zelul
şi dragostea pentru semeni şi, în special, pentru copii.
Nicolae provenea dintr-o familie înstărită, iar la moartea
ambilor parinţi (era copil încă), a moştenit întreaga avere pe
care s-a hotărât să o folosească în scopuri umanitare şi să
ajute cât mai mulţi oameni nevoiaşi.
Sfântul nu a fost înmormântat niciodată căci atât de mari
se dovedeau sfinţenia rămăşitelor sale pământeşti şi minunile
pe care le săvârşeau, încât creştinii nici nu au îndrăznit să-i
îngroape trupul! La puţin timp după încetarea sa din viaţă,
Sfântul Ierarh Nicolae a fost canonizat şi astăzi, după
aproape şaptesprezece veacuri, el este prăznuit atât de
biserica ortodoxă cât şi de cea catolică.
 “Nicolae” este unul dintre numele personale cele mai îndrăgite şi mai
răspândite, chiar din antichitate. El este format din două cuvinte
greceşti şi are înţelesul de "om ce face parte dintr-un popor victorios“.
În limba română, acest nume are foarte multe variante datorate
grupurilor lingvistice diferite prin care au ajuns la noi. Mai frecvente
sunt: Nicolae, Nicolaie, Niculai, Neculai, Nicoliţă, Culiţă, Coliţă,
Neculuţă, Niculăiţă, Necula, Nică, Nicu, Naie, Năică, Năiţă, Laie,
Nicorici, Nicoriţă, Sânicoară), Klaus, Nils, Mikloş, Miki, Miklo, Nikolai,
Mikola. Pentru femei: Nicoleta, Nicorina, Nicola, Coletta, Niculina,
Nicoliţa, Nicuţa etc. Cei care poartă aceste prenume au prilejul să-şi
amintească, din viaţa Sfântului Nicolae, că cea mai frumoasă biruinţă
este biruinţa asupra egoismului.
 În popor, se spune că iarna
începe la Sfântul Nicolae. Moş
Nicolae este bătrân şi are
barba albă, iar în această zi,
Moşul îşi scutură barba, deci
trebuie să ningă. Se spune: ”A
întinerit Sfântul Nicolae”. De
regulă, de ziua lui, Sfântul
apare pe un cal alb (aluzie la
zăpada care cade în luna
decembrie) şi se mai spune că,
dacă Sfântul Nicolae a venit pe
un cal alb, Sfântul Ion va
merge pe un cal negru, adică va
întoarce iarna.
 Comemorarea morţii Sfântului Nicolae pe 6
decembrie este aproape de sărbătoarea
Crăciunului. De aceea, în multe ţări, acestea
s-au contopit. Dar în Germania, Olanda,
Elveţia, România şi alte câteva ţări europene,
aceste două sărbători au continuat să se
sărbătorească separat. În mod tradiţional,
copiii primeau, în noaptea de 5 spre 6
decembrie, daruri sub formă de bomboane,
prăjituri, mere şi nuci. În unele locuri, în ajunul
zilei de Sfântul Nicolae, copiii işi puneau
ghetuţele la uşă şi, a doua zi dimineaţa, le
găseau pline de bomboane, prăjituri, portocale
şi fructe uscate. În Olanda, copiii îşi primeau
cadourile în saboţi de lemn. In şcolile de pe
lângă mânăstiri, tinerele eleve îşi agăţau la uşă
şosete cu bilete pentru Sfântul Nicolae, bilete
în care îşi lăudau cuminţenia (de aici, obiceiul
scrisorilor pentru Moş Nicolae şi Moş Crăciun),
iar dimineaţa găseau şosetele pline cu fructe
glasate sau bomboane.
 De-a lungul secolelor, au
apărut poveşti şi legende despre
viaţa şi binefacerile Sfântului
Nicolae. Toate acestea sunt
bazate pe sfinţenia şi marea
generozitate de care a dat
dovadă acest om minunat şi au
ajutat la întelegerea
caracterului extraordinar al
acestuia şi a motivului pentru
care a fost atât de îndrăgit şi
considerat protector al celor
neajutoraţi si neputincioşi.
 Moş Crăciun are un vestitor: pe Moş
Nicolae care pune în ghetuţe dulciuri sau o
vărguţă.
Moş Nicolae este, de fapt, Sfântul
Nicolae şi primele cadouri le-a făcut unor
fetiţe sărace care s-au rugat Lui
Dumnezeu să le ajute deoarece tatăl lor
rămăsese văduv, era sărac, nu avea cu ce
să le crească şi erau în pericolul de a fi
luate de lângă părintele lor. Sfântul
Nicolae le-a răspuns la rugăciuni şi le-a
pus trei punguţe cu galbeni, câte una
pentru fiecare. Astfel, fetiţele au putut
ramâne acasă, lângă tatăl lor. De atunci,
în fiecare noapte de 5 spre 6 decembrie,
Sfântul îi răsplăteşte pe toţi copiii cuminţi,
iar pe cei obraznici îi pedepseşte,
punându-le o vărguţă în ghete.
 Şi marinarii îl cinstesc pe Sfântul Nicolae
ca ocrotitor al lor deoarece se spune că, pe
când era încă în viaţă, a fost invocat în gând
de marinarii aflaţi într-o mare primejdie şi el
s-a arătat în mijlocul lor şi a liniştit uraganul
din natură precum şi furtuna din sufletele lor.
Consemnarea în cronici a acestor fapte şi
istorisirea lor din generaţie în generaţie
păstrează vie icoana sufletului plin de
bunătate al Sfântului Nicolae şi reamintesc
marea poruncă a dragostei faţă de aproapele.
 În România, Sfântul Nicolae, cunoscut ca
“Moş Nicolae”, vine în fiecare an, în noaptea
de 5 spre 6 decembrie cu daruri atât pentru
copii, cât si pentru adulţi. În seara zilei de 5
decembrie, ghetele şi cizmele sunt curăţate,
lustruite şi puse la uşă, în casa fiecărui
român. Moş Nicolae are grijă de fiecare
membru al familiei şi pune câte un cadou mic
(în general dulciuri sau fructe) în ghetele sau
cizmele fiecăruia. În unele părţi ale ţării,
Moşul aduce şi crenguţe argintii (crenguţe
subţiri ce se dau cu un strat de bronz) odată
cu darurile. Copiii neascultători sunt
avertizaţi de părinţi că vor primi doar
crenguţele dacă nu sunt cuminţi (de aici şi
asocierea dintre băţ şi Sfântul Nicolae,
folosit la cuminţirea obraznicilor). Venirea lui
Moş Nicolae este foarte veche la români şi
este una dintre cele mai importante sărbători
ale anului, în special pentru copii.
 Creştinii continuă să-l
sărbătorească pe Sfântul
Nicolae şi în ziua de astăzi.
Prin generozitatea sa faţă de
cei lipsiţi de ajutor şi, în special
faţă de copii, Sfântul Nicolae
continuă să rămână un model de
înţelepciune, dragoste şi
milostenie.
 POVESTEA SFÂNTULUI NICOLAE
de ADINA UNGUR

Au fost odată ca niciodată un om si o femeie care aveau trei fete, una mai
cuminte si mai frumoasa ca cealalta. Dar într-o zi, omul ramase vaduv de sotie
si mare mai fu supararea lui. Seara, când ramase singur cu fetele, ofta adânc
si tot vorbi, el cu el, de unul singur.
- Draga mea sotioara, ne-ai lasat si-am ramas singur cu fetitele noastre.
Oare ce-o sa ne facem noi? Ce-o sa ma fac eu singur cu ele? Cum sa le spun
fetitelor necazul nostru? Of, of, of! se supara el si apoi le înveli pe cele trei
fetite, care adormisera lânga foc, dupa care, se culca si el, amarât.
A doua zi de dimineata, omul nostru se trezi si, suparat, pregati masa in
liniste, apoi merse în curte si dadu de mâncare animalelor. Le lasa pe fetite
dormind si pleca de cu zor, la lucru. Dar cu gândul, tot la copilasii lui si la cum
s-or gospodari ei fara o mâna de femeie în casa, dar mai ales, cum ar trai ele,
fara dragostea mamei.

Dar uite ca fetitele, trezindu-se si negasindu-si mama, începura sa

deretice prin casa, asa mititele cum erau, pentru ca voiau sa-si bucure
parintele. Si învatara ele iute cum sa se gospodareasca în lipsa tatalui lor,
asteptându-l în fiecare seara, cu mult drag.
Mare mai fu si bucuria omului când vazu ce fete are, harnice si cuminti.
 - Dragele mele fetite, mamica voastra care e sus în cer o stea, va priveste
în fiecare noapte si va vegheaza si mare-i e bucuria când va vede atât de
cuminti si harnice.
- Da, taticule, dar noua ne e dor de ea si asteptam în fiecare seara sa ne
spuna povesti, ii raspunse fetita cea mica.
- Stiu, fetele tatii! Stiu.
Si în noaptea aceea era un cer senin si straveziu, iar stelele se iveau sus,
stralucind pe bolta.
- Vedeti steluta aceea de lânga frumoasa luna noua? Acolo e mamica voastra
care va vegheaza somnul...
Si tot povestindu-le astfel, fetitele adormira visând-o pe mamica, cea care
le alina dorul în fiecare noapte.
Si tot asa trecura zi dupa zi si omului nostru îi slabira puterile si de ce lucra
înainte pâna în faptul serii, acum abia daca mai putea lucra pâna în miezul zilei.
Si mai dete si-o saracie peste acele locuri, de nu mai aveau oamenii ce mânca.
Apoi omul îsi vându animalele din ograda pe-o nimica toata si mai traira un timp
cu socoteala, din ceea ce vândura.
În cele timpuri, sosi o baba prin satul acestor oameni. Batrâna era singura-
singurica pe lumea aceasta si tare-i mai placeau copiii. Ei, dar vezi ca... baba
era plina de nestemate si de banuti de aur, caci ea slujise o viata la curtea
unui împarat si acesta, vazând-o batrâna si neputincioasa, îi daduse drumul sa
umble prin lume si o rasplatise cu vârf si îndesat pentru toata viata petrecuta
în slujba, la curtea sa.
 Si cum stia împăratul ca batrâna iubeste copiii, îi dete acele bogatii
si-i spuse sa umble prin lume, sa-si caute copii de suflet prin satele
nevoiase, poate s-ar gasi niste oameni sarmani care sa-si vânda copilasii,
ca sa-si poata duce traiul. Si asa facu batrâna pâna ce ajunse în satul
omului nostru. Batu ea ce batu pe la portile gospodarilor, dar nu gasi pe
nimeni care sa-si vânda copiii caci, de bine- de rau, mai aveau oamenii
câte ceva sa puna pe masa. Si iacata ca ajunse la un vecin de-al omului
nostru, pe care îl întreba de n-are copii sa-i vânda.
- Ei, matusa, eu n-am ce-ti da, caci n-am copii si nici nevasta. Si
atâta cât sa pot trai, mai muncesc si eu. Dar tocmai bine-ai nimerit, ca
uita-te si dumneata peste drum, la casa aceea. Acolo sta un om necajit si
sarman care a ramas vaduv cu trei copii. Ia du-te de-ncearca-ti norocul,
ca poate ti-i pricopsi c-o mândrete de fetita. Caci dupa câte stiu, omul e
bolnav, si-a vândut animalele si nu cred ca mai are cu ce sa-si duca
zilele, caci saracia asta ne-a facut pe toti nevoiasi.
- Multumesc, omule, sa-ti deie Dumnezeu sanatate!
Si iute ajunse baba la usa omului si batu de se auzi în toata ograda.
- Mergi, femeie, striga omul bolnav din pat, du-te sanatoasa, ca n-am
ce-ti da!
 - Ehei, omule, chiar tu ai ce sa-mi dai. Dara deschide usa, sa-ti arat eu ce
banuti de aur si nestemate ti-oi da, daca facem impreuna târgul. Si-apoi vei tra
fericit si-ti vei lua leacuri sa te vindeci si multe cele.
- Du-te de-i deschide, îi spuse omul fetei sale mai mici si pofteste-o, sa
vedem ce vrea sa ne spuna.
Si intrând baba, se uita cu atâta drag la minunile de fete, de-i scânteiara
ochii, nu alta. Apoi se apropie de barbat si-i spuse sa-si trimita fetele de-acolo,
caci numai asa îi va spune ce târg avea pentru el. Omul îsi trimise fetele si
asculta pe baba.
- Uite, eu ti-oi da tot ce-am agonisit într-o viata, slujind la un împarat, daca
mi-i da tu mie una din aceste mândrete de fete, ca tare dragi mi-s copiii, si-om
trai bine în lumea mare, nu te-ngriji tu de asta. Apoi si tu cu fetele care-ti
ramân, veti duce o viata linistita daca te-oi ajuta cu banutii astia.
Dar omul se supara tare si mai ca-i venea a plânge.
- Nu pot, nu pot, femeie, caci numai atâta bucurie mai am eu pe lumea asta.
Si daca ni-i sa traim saraci, apoi asa sa fie, numai ca tare mi-e frica sa nu ma
sting si eu ca mamica lor si sa ramâna ele singure pe lume, în saracia asta.
- Ei, omule, facu baba, d-apoi bine ti-a fi când îi sti ca fetele tale se usuca
de foame, singure pe lume?
- Nu pot, femeie, nu pot, se supara barbatul.
 -Taticule, se auzi atunci vocea fetitei mezine, pentru ca ascultase toate cele spuse
de batrana, lasa-ma pe mine sa merg cu ea în lume, caci vreau sa te stiu sanatos, iar
pe surioarele mele sa nu le stiu flamânde. Si-apoi, nici mie nu mi-a fi greu, doar ca
dorul îmi va da uneori târcoale. Dar vreau sa te stiu sanatos, taticule.
Omul plânse si ofta caci draga îi era fata, dar mai cu rugaminte, mai cu lacrimi, se
învoi.
- Bine, femeie, numai sa mi-o lasi pâna mâine dimineata, sa ma mai bucur putin de
ea.
Batrâna se învoi si pleca povatuind-o pe fata sa-si pregateasca haine groase
pentru drum, ca afara era frig si zapada.
Toata seara statura împreuna, tatal si fetele lânga foc si povestira ce povestira,
apoi se rugara la Dumnezeu sa iasa bine din aceasta încurcatura. Dar vezi, ca numai o
minune ar fi putut sa-i scape de aceasta învoiala. Insa ei se rugara cu atâta credinta
în suflet si pentru ca stiau de puterea mare a lui Dumnezeu, mai nadajduiau într-o
minune. Apoi adormira cu sufletele împacate.

Caci, uitasem sa va spun, dar în acea seara era chiar ziua de 5 decembrie, iar
Sfântul Nicolae vazând atâta credinta, iubire, harnicie si bunatate, se îndupleca si
înfaptui o minune. Sfântul Nicolae veni sa vada acei copii minunati dormind lânga foc.
Coborî pe horn si-i privi cu mare drag, îi binecuvânta, iar când dadu sa plece,
vazându-le cizmulitele curatate lânga horn, le lasa acolo daruri multe si frumoase dar
si o punga plina cu arginti si pleca iute sa nu-i trezeasca.
 A doua zi dimineata, fetitele se desteptara si, cand isi vazura cizmulitele, incepura sa
salte de bucurie.
- Taticule, taticule, ia uite ce minune!
Si privind el cu luare-aminte spre daruri, intelese ca minunea era un dar ales.
- Astazi e ziua Sfantului Nicolae si el ne-a adus aceste daruri, pentru ca s-a
induiosat de noi. Dragele mele fetite, haideti sa cinstim aceasta zi, caci e un prilej de
mare bucurie pentru noi.
Dar nu apuca bine sa termine de zis ca hop, in usa si batrana.
- Dar ce se intampla aici?
- Uite, Sfantul Nicolae ne-a trimis aceste daruri, asa ca nu mai suntem nevoiti sa ne
vindem fetita. Batrana planse o data cu o lacrima care umplu o covata,îndurerată că nu
mai are copil. Iar cand o vazu fetita, se indupleca de dansa si pe loc ii veni gandul cel
bun.
- Lasa matusica, nu fi trista! De ce sa pleci in lume, cand poti sa stai aici cu noi si sa
ne spui povesti in fiecare seara?
- Eu as putea sa va ajut cu ce-am agonisit pana acum, dar imi ingaduiti sa stau cu voi,
aici in casuta voastra?
- Da, matusica, dar stii sa ne spui o poveste?
- Cum sa nu, fetitele mele! Iaca, a fost odata un imparat. Si acest imparat avea o
slujnica. Ea munci pentru el pana la adanci batranete...
Si asa isi depana batranica firul vietii, pana ajunse la seara Sfantului Nicolae, noaptea
care ii adusese atata bucurie in suflet.
Si de atunci traira impreuna, fericiti, sarbatorind cu drag si cinstind, in fiecare an,
ziua Sfantului Nicolae căruia, pentru că era bătrân, au inceput să-i spună "Mos".

 
Îl ajutaţi pe Moş
Nicolae să ajungă la
asinul său?
 Moş Nicolae nu
reuşeşte să
găsească drumul
spre cadouri. Îl
găsiţi voi?
Băieţelul vrea să
ajungă la cadouri.
Îi arătaţi calea
cea mai scurtă?
Moş Nicolae nu vede
unde sunt copiii din
cauza zăpezii.
Coloraţi-le hăinuţele şi
arătaţi-i Moşului
drumul.
Nola înv. Cârstea Rodica