Tema 5.

Piața și mecanismul funcționării ei

1.Piața ca mecanism al economiei de schimb.
Structura și infrastructura pieții
Piața – mecanismul principal a economiei de schimb,
apare odată cu apariția economiei de schimb și are ca bază
următorii factori :
• Diviziunea socială a muncii,
• Specializarea producătorului ,
• Creșterea productivității,
• Autonomia și libertatea producătorilor,
• Apariția monedei ca unicul echivalent de schimb.
Elementele mecanismului de piață:
1. Cererea (D)
2. Oferta (S)
3. Prețul (P)
4. Concurența
Piaţa este spaţiul economic în care au loc schimburile
sau relaţiile dintre agenţii economici care vând şi care
cumpără.
Piaţa este o formă de organizare a schimburilor.
Piaţa este locul de întâlnire al cererii şi al ofertei dintr-
un anumit bun economic, în scopul de a se realiza schimbul
la un anumit preţ.
CARACTERISTICI:
• Orice formă de activitate umană este, în prezent,
implicată în mecanismele pieţei;
• Este un spaţiu economic în care se întâlnesc şi
acţionează din interes cumpărătorii (exponenţi ai
cererii) şi vânzătorii (reprezentând oferta);
 • Presupune un ansamblu de mijloace prin intermediul
căruia vânzătorii şi cumpărătorii se informează
reciproc asupra a ceea ce au, a ceea ce au nevoie şi
la ce preţ sunt dispuşi să satisfacă această nevoie;
• Este un spaţiu în care fiecare agent economic
acţionează potrivit interesului său.
• Este locul de manifestare a concurenţei, a
competiţiei dintre agenţii economici cu interese
identice sau apropiate.
Piața este principalul mecanism al economiei de schimb.
Piața este locul unde:
 Se întâlnește consumatorul cu producătorul
 se decide ce ? trebuie să producă, cît? și pentru
cine?
 se formează prețurile prin concurență,
 Piața este un sistem instituțional, care se supune
anumitor legi, legității, acte normative.

Clasificarea pieții:
• În dependentă de sistemul economic:
1. Centralizată
2. Descentralizată
3. Natural.

• În dependență de bunurile care se comercializează :

1. Bunuri economice
2. Bunuri de capitali
3. Financiară
4. Informațională
5. Tehnologiilor noi
 În dependență de spațiul geografic :
1. Locală
2. Regională
3. Națională
4. Mondială
 În dependență de dezvoltarea concurenței :
1. Piață de monopol
2. Piață de oligopol
3. Piață de oligopson
4. Piață de monopson
5. Piață mixtă
6. Piață monopolistă
7. Piață perfectă
 În dependență de gradul de dezvoltare a pieții :
1. Nedezvoltată
2. Slab dezvoltată
3. Înalt dezvoltată
4. Dezvoltată
• După nivelul de saturație:
1.piață echilibrată,
2.piață deficitară,
3.piață excedentară.
• După corespunderea cu legislația în vigoare:
1.piață legală,
2.piață ilegală.
Funcțiile pieții:
 1.De reglementare a relațiilor dintre producător și
consumator,
 2.De redistrubuire a veniturilor,
 3.De formare a prețurilor,
 4.De sanare(cei mai slabi se autolichidează)
 6.De informare.
Structura și infrastructura pieții se bazează pe :
Cerere și Ofertă

2.Infastructura pieții.
Infastructura pieții - reprezintă totalitatea instituțiilor
și metodelor de promovare a bunurilor de la producător
la consumator. Fiecare piață își are infrastructura sa.
Infrastructurile specifice sunt: bursele, licitația,
publicitatea.
 Elementele infrastructurii:
• Bursele, licitațiile, târgurile.
• Instituțiile financiare –băncile, sistemul creditar,
• Instituțiile de reglare al ocupării forței de muncă,
• Instituțiile fiscale și de asigurări,
• Instituțiile vamale,
• Instituțiile din sistemul de educație și știință, zonele
economice libere...

3.Cererea și factorii ce o determină. Legea cererii.

Cererea reprezintă cantitatea de bunuri,sau cantitatea
unui bun ,pe care consumatorul este predespus să o procure
și posedă resurse suficiente pentru a o procura.
Tipuri de cerere:
 Cererea pentru bunuri substituibile;
 Cererea pentru bunuri complimentare;
 Cererea derivată-cererea pentru un bun este
determinată de cererea pentru un alt bun.
Raporturile de cauzalitate dintre modificarea prețului
unitar al unui bun si schimbarea cantității cerute constituie
conținutul legii generale a cererii. Cantitatea este invers
proporțională prețului.
Corespunzator acestei legi:
• Ø     creșterea pretului unitar al unui bun determina
reducerea cantitații cerute din bunul respectiv;
• Ø     reducerea prețului unitar al unui bun
determina crețterea cantitații cerute din bunul
respectiv.
 • Legea generala a cererii este valabila pentru bunurile
normale si pentru majoritatea bunurilor inferioare.
• Pentru unele bunuri inferioare, cresterea prețurilor
este insoțita de o extindere a cererii iar reducerea
prețurilor de o contracție a acesteia.
1.Factorii economici:
 PREȚUL bunului
 Venitul consumatorului.
2.Factorii noneconomici:
 Peferințele consumatorului,
 Anticiparea schimbării prețului,
 Moda,
 Substituibilitatea bunului,
 Calitatea bunului.
 Modificarea transferurilor de remitențe.
Funcția cererii:
• o relaţie (funcţie) preţ-cantitate strict delimitată în
spaţiu şi timp: D = f(p)
• nu reprezintă o anumită cantitate concretă ci
ansamblul cantităţilor care se solicită la diferite
nivele posibile ale preţului pe piaţă.

4.Elasticitatea cererii
• Modul în care se modifică cantitatea cerută
dintr-o marfă oarecare ca urmare a
modificării factorilor ce o determină (preț-
nonpreț).
• Problema elasticități constă în esenţă în a
compara modificările intervenite în cerere cu
 cele care le-au determinat şi a stabili care
dintre acestea sunt mai mari.

• Măsurarea elasticităţii se face cu ajutorul unui

coeficient (Kec), calculat ca raport între modificarea
(variaţia) procentuală a cererii (ΔQ%) şi modificarea
(variaţia) procentuală a factorului avut în vedere
(ΔX%):

• Mărimea acestui coeficient ne arată cu cât s-a

modificat cererea la o modificare (variaţie) cu un
procent a unui anumit factor de influenţă.
• În funcţie de principalii factori avuţi în vedere se
vorbeşte de elasticitatea cererii în funcţie de:
• preţ
• venitul consumatorilor, şi
• preţul altor bunuri
(elasticitate încrucişată)
Elasticitatea cererii în funcţie de preţ ne arată
modul în care se modifică cererea ca urmare a variaţiei
preţului, în condiţiile în care ceilalţi factori de influenţă
rămân nemodificaţi (ipoteza caeteris paribus).

Coeficientul elasticităţii cererii funcţie de preţ (e cp):

• se determină ca raport între variaţia procentuală a

cererii (ΔQ%) şi respectiv a preţului (ΔP%):

Q Q %
Q %  100 K ec / p  
• Q0 P %
 Q
100
p Q % Q0 Q P 0
 P %  100 ecp  
P %

P
 
P Q 0
p0 P0
100

• Nivelul acestuia indică cât s-a modificat cantitatea

cerută la o variaţie de un procent a preţului