Burda Alex-Logistica Si Distributie-Manual III IFR 2016-17

ALEXANDRU BURDA
LOGISTICA ȘI DISTRIBUȚIA MĂRFURILOR

Manual de studiu individual
2
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR“
FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL
ALEXANDRU BURDA
LOGISTICA ȘI DISTRIBUȚIA MĂRFURILOR
Manual de studiu individual

4
CUPRINS
INTRODUCERE 9
Unitatea de studiu 1 11
LOGISTICA MĂRFURILOR
1.1. Introducere 11
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu 11
1.3. Conţinutul unităţii de studiu 11
1.3.1. Definirea logisticii mărfurilor 11
1.3.2. Misiunea logisticii mărfurilor 12
1.4. Îndrumar pentru autoverificare 12
SISTEME LOGISTICE
2.1. Introducere 14
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu 14
2.3. Conţinutul unităţii de studiu: 14
2.3.1 Definirea sistemului logistic 15
2.3.2 Lanţul de aprovizionare-livrare 15
2.3.3 Fluxurile în lanţul de aprovizionare-livrare 15
2.3.4 Canalul logistic 15
2.3.5 Sistemul logistic al firmei 15
LOGISTICA INTEGRATĂ
3.1. Introducere 18
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat 18
3.3.1 Definirea conceptului de logistică integrată 19
3.3.2 Costul logistic total 19
3.3.3 Canalul logistic total 19
ACTIVITĂŢILE LOGISTICE
4.1. Introducere 21
5
5
COSTURILE LOGISTICE
5.1. Introducere 24
5.3.1 Definirea, scopul și structura mixului logistic 25
5.3.2 Factori de influență ai structurii mixului logistic 25
5.3.3 Costurile în stuctura mixului logistic 25
MANAGEMENTUL ACHIZIŢIEI
6.1. Introducere 28
6.3.1 Conceptul de achiziţie 29
6.3.2 Conţinutul managementului achiziţiei 29
6.3.3 Obiectivele managementului achiziţiei 29
6.3.4 Contribuţia managementului achiziţiei la profit 29
STRATEGIA DE ACHIZIȚIE
7.1 Introducere 32
7.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat 32
7.3 Conţinutul unităţii de studiu 32
7.3.1 Elaborarea strategiei privind sursele de achiziţie 32
7.3.2 Stabilirea relaţiilor cu furnizorii 33
7.3.3 Identificarea, evaluarea şi selecţia furnizorilor 33
7.3.4 Stabilirea variantelor de achiziţie 34
MANAGEMENTUL STOCĂRII
8.1. Introducere 36
6
6
8.3.1 Factorii specifici, scopul și deciziile managementului stocurilor 37
8.3.2 Definirea stocurilor 37
8.3.3 Rolul stocurilor de produse în sistemul logistic al firmei 37
TIPOLOGIA STOCURILORILOR ÎN SISTEMELE LOGISTICE ALE FIRMELOR
9.1. Introducere 39
9.3. Conţinutul unităţii de studiu, . 39
MANAGEMENTUL DEPOZITĂRI
10.1 Introducere 42
10.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat 42
10.3 Conţinutul unităţii de studiu 42
10.3.1 Rolul depozitelor în sistemul logistic al firmei 42
10.3.2 Funcţiile depozitelor în sistemul logistic al firmei 43
TIPOLOGIA DEPOZITELOR ÎN SISTEMELE LOGISTICE ALE FIRMELOR
11.1. Introducere 45
11.3.1 Clasificarea depozitelor după tipul de marfă depozitată şi condiţiile de depozitare 46
11.3.2 Clasificarea depozitelor după rolul îndeplinit 46
11.3.3 Clasificarea depozitelor după forma de proprietate 46
11.3.4 Selecţia tipului de depozit 46
11.3.5 Amplasarea depozitelor 47
11.3.6 Variante strategice de depozitare 47
11.3.7 Aranjarea produselor în depozit 47
DISTRIBUȚIA MĂRFURILOR
12.1. Introducere 49
12.3.1 Natura distribuţiei mărfurilor 50
7
7
12.3.2 Modele de canale de distribuţie a mărfurilor 50
12.3.3 Logistica prin terţi (3PL) 51
12.3.4 Managementul aprovizionării la vânzător (VMR) 51
12.3.5 Sisteme de planificare a producţiei 51
BIBLIOGRAFIE 53
Răspunsuri la testele de evaluare/autoevaluare 55
8
8
INTRODUCERE
Disciplina Logistica și distribuția mărfurilor tratează ansamblul problemelor teoretice,

metodologice şi practice ale logisticii mărfurilor, ca management al circulației bunurilor respectiv ale
distribuției acestora, în contextul economiei de piață actuale. Este înscrisă în planul de învăţământ în
cadrul disciplinelor de domeniu fiind utilă studenților care studiază la profilul de management al
unităților comerciale și din domeniul turismului, potețiali specialiști în acivitatea practică implicând
aspecte legate de circulația și distribuția fizică a bunurilor.
Pe baza studierii conţinutului concret şi a aspectelor specifice circulației și distribuției fizice a
bunurilor, cursul îşi propune generalizarea şi teoretizarea activităţii practice, desprinderea tendinţelor
pe care le manifestă evoluţia acitivităților logistice și de distribuție a bunurilor, validarea ştiinţifică a
metodelor şi experienţelor practice din ţara noastră şi de pe plan mondial, în vederea creşterii
eficienței și eficacității operațiunilor economice specifice funcționării firmelor din domeniile
comerțului și turismului.
Obiectivele cursului
Obiectivele principale ale cursului sunt (1) Însuşirea noţiunilor şi cunoştinţelor necesare
înţelegerii mecanismelor şi proceselor specifice activităţii logistice desfăşurate în cadrul firmelor de
distribuţie a bunurilor de consum şi de turism, respectiv (2) dobândirea cunoştinţelor necesare înţelegerii
relaţiilor existente între mecanismele şi procesele specifice logisticii şi distribuţiei bunurilor de consum
şi celelalte activităţi desfăşurate în cadrul unei firme de comerţ şi turism, în scopul realizării unei
activităţi de management eficiente.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va fi în măsură:

- să identifice termeni, relaţii, procese, să percepă relaţii şi conexiuni în cadrul disciplinelor de
studiu;
- să utilizeze corect termenii de specialitate din domeniul logisticii și distribuției mărfurilor;
- să definească concepte ce apar la disciplina Logistica și distribuția mărurilor;
- să capete o capacitate de adaptare la noi situaţii apărute pe parcusul studierii disciplinei Logistica
și distribuția mărurilor.
- să realizeze conexiuni între noţiuni specifice domeniului comerţului cu bunuri;
- să descrie stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii la disciplina Logistica
și distribuția mărurilor;
- să transpună în practică cunoştinţele dobândite în cadrul cursului;
- să adopte un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri, angajaţilor;
- să colaboreze cu specialişti din alte domenii.
Resurse şi mijloace de lucru
Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de material
publicat pe Internet sub formă de sinteze, studii de caz, necesare întregirii cunoştinţelor practice şi
teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite
echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru
conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate.
9
9
Structura cursului
Cursul este compus din 11 unităţi de studiu:
Unitatea de studiu 1 LOGISTICA MĂRFURILOR (2 ore)

Unitatea de studiu 2 SISTEME LOGISTICE (1 oră)
Unitatea de studiu 3 LOGISTICA INTEGRATĂ (1 oră)
Unitatea de studiu 4 ACTIVITĂŢILE LOGISTICE (1 oră)
Unitatea de studiu 5 COSTURILE LOGISTICE (1 oră)
Unitatea de studiu 6 MANAGEMENTUL ACHIZIŢIEI (1 oră)
Unitatea de studiu 7 STRATEGIA DE ACHIZIȚIE (1 oră)
Unitatea de studiu 8 MANAGEMENTUL STOCĂRII (1 oră)
TIPOLOGIA STOCURILORILOR ÎN SISTEMELE LOGISTICE
Unitatea de studiu 9 ALE FIRMELOR (1 oră)
Unitatea de studiu 10 MANAGEMENTUL DEPOZITARII (1 oră)
TIPOLOGIA DEPOZITELOR ÎN SISTEMELE LOGISTICE ALE
Unitatea de studiu 11 FIRMELOR (1 oră)
Unitatea de studiu 12 DISTRIBUȚIA MĂRFURILOR (2 ore)
Teme de control (TC)

Temele de control se vor derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea următoarele
tematici:
1. Integrarea, natura activităților și costurile logistice (unitățile de studiu 1 - 5)
2. Strategia privind sursele de aprovizionare și variantele strategice de achizitie a bunurilor
(unitățile de studiu 6 - 7)
3. Criterii și clasificarea stocurilor și a depozitelor în sistemele logistice (unitățile de studiu 8 - 11)
4. Clasificarea distribuitorilor comerciali și funcțiile distribuției comerciale a bunurilor (unitatea
de studiu 12)
Bibliografie obligatorie:
1. Burda, Alexandru. (2016). Logistica şi distribuţia mărfurilor, suport de curs – Ediţia a V-a,
Bucureşti: Editura ProUniversitaria.
Metoda de evaluare:
Examenul final la această disciplină este examenul scris, cu o pondere de 70% din nota
finală la disciplină, format din întrebări grilă simple și subiecte de sinteză tip studii de caz,
fiind luate în considerare și rezultatele la temele de control și testele de verificare, în proporție
de 30%.
10
10
Unitatea de studiu 1
LOGISTICA MĂRFURILOR
Cuprins
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu
1.3. Conţinutul unităţii de studiu
1.3.1. Definirea logisticii mărfurilor
1.3.2. Misiunea logisticii mărfurilor
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
1.1. INTRODUCERE
Deşi în prezent logistica reprezintă o componentă fundamentală a activităţii comerciale, ea este

încă interpretată în numeroase modalităţi atât de către practicieni, cei care desfăşoară concret activităţi
economice (comerciale sau de producţie) cât şi de către specialişti, teoreticieni şi cercetători din
domeniu economic. Această situaţie determină încă o înţelegere greşită sau în orice caz diferită de la
caz la caz a semnificaţiei sale conceptuale.
1.2. OBIECTIVELE ŞI COMPETENŢELE UNITĂŢII DE STUDIU
Obiectivele unităţii de studiu:

Cunoaşterea semnificaţiei logisticii, ca activitate economică, prin definirea sa şi a acelor
concepte conexe care permit interpretarea rolului său strategic în desfăşurarea distribuţiei mărfurilor.
Competenţele unităţii de studiu:

Creşte capacitatea de înţelegere şi de decizie în activităţile comerciale legate de circulația
mărfurilor în interiorul și între întreprinderile implicate în schimburi comerciale.
Timpul alocat unităţii: 2 ore
1.3. CONŢINUTUL UNITĂŢII DE STUDIU
Logistica mărfurilor urmăreşte livrarea materialelor şi a bunurilor în

cele mai bune condiţii, la cel mai bun moment, în cel mai bun loc, clientului
care l-a solicitat şi la cel mai corect cost. Logistica are în vedere
managementul fluxului de bunuri între furnizarea de materii prime şi
utilizarea finală.
1.3.1. Definirea logisticii mărfurilor

Logistica mărfurilor are în vedere planificarea, controlul şi
accelerarea fluxurilor şi a tuturor informaţiilor asociate acestuia în
interiorul întreprinderilor (Ghiani, Laporte și Musmanno 2004, 1). În cazul
bunurilor, principala problemă care trebuie rezolvată prin intermediul
logisticii este când şi cum trebuie achiziţionate, deplasate, stocate şi livrate
acestea (mărimii economice a comenzii). Probleme de natură logistică sunt
prezente şi în cazul funcţionării firmelor care comercializează servicii dar
11
natura producerii şi comercializării acestora determină necesitatea unei
abordări complet diferite a logisticii.
1.3.2. Misiunea logisticii mărfurilor

Misiunea logisticii mărfurilor este misiunea logisticii care ar consta în
furnizarea bunurilor şi serviciilor la locul, timpul şi în condiţiile solicitate
de client cu obţinerea unui maxim de profit.
1.4. ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE
Concepte şi termeni de reţinut:

• fluxul de bunuri;
• accelerarea fluxurilor
• managementul fuxurilor;
• misiunea logisticii;
• reducerea costurilor;
Studii de caz:
1. Evidențierea aspectelor specifice definiției complexe a logisticii mărfurilor în activitatea
întreprinderilor de comerț/turism;
2. Evidențierea felului în care poate fi îndeplinită misiunea logisticii mărfurilor la nivelul unei
întreprinderi.
Întrebări de control şi teme de dezbatere:

1. Care este modul de definire a logisticii mărfurilor de către Asociaţia Europeană de
Logistică?
2. Care este semnificația felului în care definește logistica mărfurilor Asociaţia Europeană de
Logistică?
3. Cum poate fi definiță logistica mărfurilor în relație cu nivelul la care este servit clientul?
4. Cum poate fi definită logistica mărfurilor, ca managment al fluxului de bunuri?
5. Cum este definită logistica mărfurilor în raport cu realitatea din practica economică?
6. Cum este definită logistica mărfurilor ca proces triplu?
7. Care sunt aspectele fundamentale ale logisticii mărfurilor, scoase în evidență de definția sa
complexă?
8. Explicați caracterul managerial al logisticii mărfurilor.
9. Explicați relația dintre logistica mărfurilor și implementarea sistemelor de tip Asigurare-
calitate.
10. Care sunt cele trei componente care permit considerarea logisticii mărfurilor ca o metodă de
creştere a eficienţei activităţii unei firme.
Test de evaluare/autoevaluare
1. Cea mai complexă definiţie arată că logistica este:
a) un proces triplu de planificare, aprovizionare şi onorare a unei comenzi; b) un proces simplu de
planificare, aprovizionare şi onorare a unei comenzi; c) un proces amplu de planificare, aprovizionare
şi onorare a unei comenzi; d) un proces dublu de planificare, aprovizionare şi onorare a unei comenzi
care permite satisfacerea dorinţelor clientului.
2. Unul dintre aspectele fundamentale ale logisticii pune accentul pe:

a) amploarea spaţială a distribuţiei fizice; b) integrarea serviciilor în activităţile logistice; c) scopul
operaţiunilor de distribuţie fizică; d) fluxul fizic al materiilor prime.
3. Conceptul de logistică include toate activităţile necesare managementului fluxului de bunuri:

a) între producţie şi asamblare; b) între componentele firmei; c) între furnizarea de materii prime şi
utilizarea finală; d) între distribuţie şi clientul final
12
12
4. Unul dintre obiectivele fundamentale ale logisticii este:
a) atingerea unui nivel scăzut de servire la cele mai scăzute costuri posibile; b) atingerea unui nivel
ridicat de servire la cele mai mari costuri posibile; c) atingerea unui nivel ridicat de servire indiferent
de costuri; d) atingerea unui nivel ridicat de servire la cele mai scăzute costuri posibile.
5. Misiunea logisticii este în esenţă furnizarea bunurilor către client:

a) cu obţinerea unui profit minim; b) indiferent de profit; c) cu obţinerea unui profit maxim; d) cu
obţinerea unui profit mediu.
Bibliografie obligatorie
13
13
SISTEME LOGISTICE
Cuprins
2.1 Introducere
2.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu
2.3 Conţinutul unităţii de studiu
2.3.1 Definirea sistemului logistic
2.3.2 Lanţul de aprovizionare-livrare
2.3.3 Fluxurile în lanţul de aprovizionare-livrare
2.3.4 Canalul logistic
2.3.5 Sistemul logistic al firmei
2.4 Îndrumar pentru autoverificare
2.1 INTRODUCERE
Fluxul de bunuri şi servicii este posibil numai în condiţiile existenţei unui sistem logistic. La
nivelul acestuia logistica are ca obiectiv managementul şi accelerarea acestui flux prin coordonarea şi
integrarea activităţilor implicate în obţinerea, deplasarea, stocarea, transportul şi distribuţia produselor.
Practic, aceste activităţi au loc în cadrul lanţurilor de aprovizionare-livrare care prin implementarea
logisticii ca metodă de management strategic al fluxului de bunuri se transformă în canal logistic.
2.2 OBIECTIVELE ŞI COMPETENŢELE UNITĂŢII DE STUDIU

Cunoaşterea semnificației conceptului de sistem logistic, înțelegerea felului în care poate fi
analizat modul acestuia de funcționare ca structură care asigură desfășurarea circulației bunurilor și în
același timp ca structură care permite funcționarea firmelor. Înțelegerea felului în care logistica
mărfurilor contribuie la funcționarea sistemelor logistice prin adăugarea la acesat a unor importante
elemente de natură calitativă.

Creşte capacitatea de înţelegere a noțiunilor practice specifice circulației bunurilor în și între
întreprinderi. Crește capacitatea de decizie în activităţile comerciale legate de circulația mărfurilor în
interiorul și între întreprinderile implicate în schimburi comerciale.
Timpul alocat unităţii: 1 oră
2.3 CONŢINUTUL UNITĂŢII DE STUDIU
Unitatea include ca principale probleme abordate (1) definirea

sistemului logistic, (2) definirea unui lanț de aprovizionare livrare, (3)
explicarea naturii fluxurilor care se desfășoară în interiorul unui lanț de
aprovizionare livrare, (4) definirea conceptului de canal logistic și (5)
explicarea structurii și funcționării sistemului logistic al unei firme.
14
2.3.1 Definirea sistemului logistic
Sistemul logistic este ansamblul resurselor fizice, al infrastructurii
informatice, al persoanelor şi procedurilor care fac posibil fluxul de bunuri şi
transmiterea de informaţii de la punctul de origine – aprovizionarea cu
materii prime – până la punctul de utilizare/consum – recepţia produselor
finite de către clienţii finali.
Numărul firmelor care alcătuiesc un sistem logistic este dependent de
capacitatea acestora de a îndeplinii cele patru funcţii fundamentale de
preluare, procesare, transport şi distribuţie a materiilor prime, materialelor şi
produselor finite rezultate din acestea, către utilizatorul/consumator.
2.3.2 Lanţul de aprovizionare-livrare

Lanţul de aprovizionare-livrare poate fi definit ca un sistem logistic
complex în care materiile prime sunt transformate în produse finite şi
distribuite utilizatorilor-consumatorilor finali. Structura lanţului de
aprovizionare-livrare nu este rigidă. Ea poate fi adaptată necesităţilor
agenţilor economici implicaţi şi/sau necesităţilor clienţilor sau pieţei pe care
se desfăşoară fluxul de bunuri ori caracteristicilor diverselor ramuri
economice sau ale obiectului fluxului (bunuri sau servicii).
Atât cele trei componente majore ale lanţului de aprovizionare-livrare
cât şi diversele subfacilităţi reprezentate de agenţi economici sunt legate
între ele cu ajutorul sistemelor de transport care pot folosi de la unul la mai
multe tipuri de mijloace pentru a asigura legături simple (două firme) sau
complexe.
2.3.3 Fluxurile în lanţul de aprovizionare-livrare

În structura fizică a unui lanţ de aprovizionare livrare se desfăşoară un
flux de bunuri şi materiale respectiv unul de informaţii. Fluxul de bunuri se
desfăşoară dinspre sursele de materii prime către clienţii finali dar se poate
desfăşura şi în sens invers. Fluxul de informaţii se desfăşoară în ambele
sensuri, deşi în general se accentuează componenta sa inversă fluxului de
bunuri.
Obiectul logisticii mărfurilor îl reprezintă atât gestionarea fluxurilor
cât mai ales accelerarea acestora în primul rând prin reducerea timpilor de
staţionare a obiectului fluxurilor.
2.3.4 Canalul logistic

Canalul logistic reprezintă un lanţ de aprovizionare-livrare având ca
scop livrarea bunurilor şi administrarea corespunzătoare a fluxului acestora
în sensul îndeplinirii misiunii logisticii. El asigură disponibilitatea spaţială şi
temporală a bunurilor şi serviciilor asociate, constituind sistemul principal de
asigurare şi creştere a nivelului de servire a clienţilor şi totodată de
diferenţiere şi creştere a competitivităţii agenţilor economici.
2.3.5 Sistemul logistic al firmei

Sistemul logistic al unei firme include aprovizionarea, activităţile de
susţinere şi distribuţia fizică. La fel ca şi în structura canalului logistic,
eficienţa funcţionării sistemului logistic al unei firme presupune accelerarea
fluxurilor interne de materii prime, bunuri și materiale echivalentă cu o
scădere a costurilor interne ale funcționării firmei.
Operaţiunile care alcătuiesc sistemul logistic al unei firme se împart
în operaţiuni logistice primare respectiv operaţiuni logistice de susţinere.
Operaţiunile logistice primare sunt implicate în mişcarea fizică a bunurilor şi
15
15
serviciilor asociate şi includ logistica internă, producţia, logistica externă,
marketingul şi vânzările, serviciile postvânzare. Operaţiunile logistice de
susţinere sunt achiziţia, dezvoltarea tehnologică, managementul resurselor
umane şi infrastructura firmei.
2.4 ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

• sistem logistic;
• lanț de aprovizionare-livrare;
• canal logistic;
• sistem logistic al unei firme;
• operațiuni logistice;
Studii de caz:
1. Evidențierea structurii unui lanț de aprovizionare-livrare/canal logistic corespunzător
circulației unei anumite categorii de bunuri.
2. Analiza structurii sistemului logistic al unei firme de comerț.

1. Să se definească sistemul logistic.
2. Să se definească lanțul de aprovizionare-livrare.
3. Să se definească canalul logistic.
4. Să se definească structura sistemului logistic al firmei.
5. Să se prezinte operațiunile logistice.
6. Să se definească valoarea totală a ofertei respectiv valoarea oferită clientului.
7. Să se definească natura distribuției fizice în sistemul logistic al unei firme.
8. Să se definească natura distribuției activității de aprovizionare în sistemul logistic al unei
firme.
9. Ce reprezintă operațiunile logistice primare?
10. Ce reprezintă operațiunile logistice de susținere?
1. Conform definiţiei sale complexe, sistemul logistic:
a) face posibilă vânzarea bunurilor; b) face posibil fluxul de bunuri; c) face posibil fluxul de persoane;
d) face posibilă distribuţia bunuri..
2. Numărul firmelor care alcătuiesc un sistem logistic nu este dependent de îndeplinirea:

a) funcţiei de transport; b) funcţiei de depozitare; c) funcției de distribuţie; d) funcției de procesare
3. În lanţul de aprovizionare livrare, fluxul de bunuri se poate desfăşura şi dinspre:

a) bunul finit către materiile prime; b) clientul final către transportatori; c) clienţii finali către sursele
de materii prime; d) distribuitori către materiile prime.
4. Valoarea care este oferită clientului reprezintă:

a) diferenţa dintre valoarea totală pentru firmă şi costurile generate de obţinerea produsului; b)
beneficiile pe care firma le oferă clientului; c) ansamblul beneficiilor pe care clientul le aşteaptă de la
un produs sau serviciu; d) diferenţa dintre valoarea totală pentru client şi costurile generate de
evaluarea, obţinerea şi utilizarea bunului.
5. Canalul logistic reprezintă:

a) un canal de distribuţie având ca scop livrarea bunurilor; b) un lanţ de aprovizionare-livrare având ca
scop livrarea bunurilor; c) un sistem logistic având ca scop livrarea bunurilor; d) un lanţ de distribuţie
având ca scop livrarea bunurilor.
16
16
6. Nu reprezintă o componentă a sistemului logistic al unei firme:
a) distribuţia fizică; b) activităţile de susţinere; c) transportul; d) aprovizionarea.
7. Operaţiunile logistice primare:

a) urmăresc cumpărarea produselor de la furnizori sau producători; b) sprijină operaţiunile logistice
secundare; c) se află la interfaţa dintre sistemul logistic al firmei şi furnizori; d) sunt implicate în
mişcarea fizică a bunurilor.
8. În sistemul logistic al firmei, aprovizionarea se referă la:

a) relaţiile cu furnizorii; b) relaţiile cu distribuitorii; c) relaţiile cu clienţii; d) relaţiile cu procesatorii.
9. În sistemul logistic al firmei, activităţile de susţinere a vânzărilor se referă numai la:

a) fluxurile de bunuri şi materiale din exteriorul firmei; b) fluxurile de bunuri şi materiale din
interiorul firmei; c) fluxurile de materiale dinspre furnizor spre firmă; d) fluxurile de bunuri dintre
firmă şi clienţi.
10. În sistemul logistic al firmei, distribuţia fizică urmăreşte:

a) integrarea fizică a distribuitorilor în canalul de distribuţie; b) crearea canalelor de distribuţie; c)
livrarea produselor de la furnizori; d) să pună bunurile la dispoziţia clienţilor.
17
17
LOGISTICA INTEGRATĂ
Cuprins
3.1 Introducere
3.3.1 Definirea conceptului de logistică integrată
3.3.2 Costul logistic total
3.3.3 Canalul logistic total
3.1 INTRODUCERE
În general, în cazul a numeroşi agenţi economici, activitățile sistemului logistic se desfăşoară şi

sunt gestionate fragmentat şi dispersat, necoordonat în cadrul diverselor funcţii ale firmei (Samii
2004, 45). Fiecare are un buget, priorităţi şi sisteme de evaluare proprii. Rezultatul unei astfel de
abordări determină încetinirea fluxurilor de bunuri şi apariţia de stocuri în sistemele logistice ale
firmelor. De asemenea, fluxurile de informaţii sunt blocate şi automat rezultă o lipsă de coordonare
între departamentele specifice ale firmei ca urmare a comunicării deficitare între fiecare funcţie a
întreprinderii. Lipsa de coordonare se concretizează cel mai adesea în conflicte între compartimentele
firmei care desfăşoară diferitele activităţi logistice sau alte activităţi, în costuri tot mai mari şi decalaje
între serviciul logistic oferit de furnizor şi cel aşteptat de clienţi (Bălan 2006, 32). Pe ansamblu,
abordarea fragmentară a logisticii influenţează negativ îndeplinirea misiunii logistice. Eliminarea sau
evitarea acestor fenomene este considerată posibilă prin intermediul implementării unei logistici
integrate.

Cunoaşterea semnificației conceptului de logistică integrată, înțelegerea felului în care aceasta
crește capacitatea de coordonare și contribuie la creșterea eficienței circulației bunurilor în sistemele
logistice ale firmelor și pe ansamblul unui canal logistic.

Unitatea include ca principale probleme abordate (1) definirea

conceptului de logistică integrată, (2) a celui de cost logistic total și (3)
definirea conceptului de canal logistic total.
18
3.3.1 Definirea conceptului de logistică integrată
Logistica integrată are ca scopuri principale reducerea dimensiunii
stocurilor, accelerarea suplimentară a fluxului de bunuri prin optimizarea
utilizării mijloacelor de transport şi a depozitelor şi creșterea eficienței
funcţionării sistemului logistic prin reducerea numărului şi duratei
proceselor pe care le implică fiecare componentă a acestuia.
3.3.2 Costul logistic total

Costul logistic total reprezintă suma costurilor activităţilor logistice
specifice și este format din costurile de transport, de depozitare, de
prelucrare a comenzilor, de stocare şi de producţie definite la nivel de lot.
Scopul unei organizaţii ar trebui să fie reducerea costului logistic total mai
degrabă decât reducerea separată a costurilor fiecărei activităţi logistice în
parte. Conceptul de cost total poate fi aplicat la nivelul sistemului logistic al
firmei sau la nivelul canalului logistic în relaţiile dintre diversele firmele
care alcătuiesc diversele facilităţi şi subfacilităţi.
3.3.3 Canalul logistic total

Conceptul de canal logistic total presupune abordarea logisticii
(managementul strategic al lanţului de aprovizionare-livrare) dintr-o
perspectivă interfuncţională. Acesta defineşte felul în care logistica
influenţează activitatea economică a firmelor.

• logistică integrată;
• cost logistic total;
• canal logistic total.
Studii de caz:
1. Stabilirea unor soluții de implementare a unei logistici integrate la nivelul unui întreprinderi
2. Stabilirea unor modalități de integrare a canalului logistic pentru o categorie de bunuri pe o
piață dată.

1. Să se prezinte obiectivele logisticii integrate.
2. Să se definească costul logistic total.
3. Să se definească conceptul de canal logistic total.
4. Să se prezinte felul în care poate fi aplicat conceptul de cost logistic total
5. Ce definește conceptul de canal logistic total?
1. În cadrul logisticii integrate, accelerarea suplimentară a fluxului de bunuri nu rezultă din:
a) optimizarea numărului şi a duratei proceselor; b) optimizarea utilizării mijloacelor de transport; c)
optimizarea manipulării bunurilor; d) optimizarea utilizării depozitelor.
2. Scopurile logisticii integrate pot fi atinse prin coordonarea unitară a proceselor în cadrul:
a) componentelor canalului logistic al firmei; b) componentelor sistemului logistic al firmei; c)
componentelor canalului logistic; d) sistemului logistic.
3. În cadrul logisticii integrate, coordonarea unitară a proceselor urmăreşte:
a) creşterea eficienţei fluxului; b) creşterea specifică a eficienţei activităţii firmei; c) creşterea
globală a eficienţei activităţii firmei; d) creşterea eficienţei stocurilor. 19
19
4. Nu este un scop principal al logisticii integrate:
a) reducerea mărimii stocurilor; b) accelerarea suplimentară a fluxului de bunuri; c) creșterea eficienţei
funcţionării sistemului logistic; d) optimizarea utilizării mijloacelor de transport.
5. Costul logistic total reprezintă:

a) suma costurilor generate de accelerarea fluxurilor; b) suma costurilor specifice operaţiunilor
logistice; c) suma costurilor activităţilor logistice specifice; d) suma costurilor de stocare..
6. În ceea ce priveşte abordarea costurilor logistice, scopul unei firme trebuie să fie:
a) reducerea costurilor de transport şi stocare; b) reducerea costului logistic de transport; c) reducerea
separată a costurilor fiecărei activităţi logistice; d) reducerea costului logistic total.
7. Deciziile privitoare la reducerea costului logistic total nu sunt influenţate de:

a) echilibrul dintre nivelul de servire şi transport; b) puterea de negociere; c obiectivele organizaţiei; d)
nivelul concurenţei.
8. Eficienţa acţiunii logisticii în interiorul canalului logistic depinde şi de:

a) coordonarea exclusivă a logisticii interne; b) integrarea sistemelor logistice ale firmelor; c) un
ansamblu disparat şi fragmentat de activităţi; d) eliminarea redundanţelor în activităţile fiecărui
departament.
9. Existenţa unui canal logistic total nu este determinată de:

a) accelerarea fluxului de bunuri şi informaţii; b) o logistică integrată bazată pe cost total; c) corelaţia
dintre logistica integrată în canalul logistic şi respectiv cea din cadrul firmelor; d) integrarea
sistemelor logistice ale firmelor.
10. Conceptul de canal logistic total presupune abordarea logisticii:

a) dintr-o perspectivă interfuncţională; b) ca un ansamblu disparat şi fragmentat de activităţi; c) ca o
coordonare exclusivă a logisticii interne; d) ca o corelaţie între distribuţie şi aprovizionare.
20
20
ACTIVITĂŢILE LOGISTICE
Cuprins
4.1 Introducere
4.1 INTRODUCERE
Considerate drept componente ale managementului lanţului de aprovizionare-livrare (Caplice

2003), activităţile specifice logisticii ar fi gestiunea furnizării şi a cererii, gestiunea aprovizionării cu
materii prime şi componente, fabricarea şi asamblarea, gestiunea stocurilor şi a depozitării, gestionarea
comenzilor, distribuţia şi livrarea către client.

Cunoaşterea modului și criteriilor de clasficare a activităților de natură logistică, a conținutului
acestora, a deciziilor de natură managerială care sunt luate în mod curent în cadrul acestora, a relațiilor
care există între ele, a modului în care acțiunea fiecăreia și interconexiunile dintre acestea influențează
felul în care funcționează sistemul logistic al unei firme și implicit canalul logistic în cadrul căreia
firma este integrată.

Activitățile logistice cheie pot fi asociate cu nouă activităţi

manageriale fundamentale. Aceste activităţi sunt (1) managementul
prelucrării comenzilor, (2) managementul achiziţiei, (3) managementul
transportului, (4) managementul stocării, (5) managementul depozitării, (6)
managementul bunurilor şi materialelor, (7) managementul ambalării, (8)
managementul servirii clienţilor şi (9) managementul informaţiilor.
Managementul prelucrării comenzilor (1) include sistemele de
preluare a comenzilor clienţilor, de verificare a stadiului de prelucrare a
acestora, de comunicare cu clientul şi de onorare concretă a acestora prin
livrarea bunurilor. Concret, prelucrarea comenzilor include activităţi de
verificare a stocurilor şi a plăţilor, de prelucrare a facturilor şi de stabilire a
cantităţilor.
21
Managementul achiziţiei (2) are un rol tot mai important în crearea de
valoare, în cadrul sistemului logistic ca urmare a extinderii aprovizionării
din surse externe organizaţiei.
Managementul transportului (3) este una dintre activităţile
fundamentale ale logisticii pornind de la faptul că desfăşurarea fluxului într-
un canal logistic presupune circulaţia materiilor prime, materialelor şi
bunurilor de la punctul de origine la clientul final. Transportul este adesea
considerat ca fiind cea mai importantă componentă unică în costul logistic
total.
Managementul stocării şi al depozitării (4-5) reprezintă componente
esenţiale în funcţionarea sistemului logistic al unei firme.
Managementul bunurilor şi materialelor (6) are în vedere gestiunea
activităţilor legate de manipularea bunurilor şi materialelor. Aceasta
cuprinde o arie largă de activităţi care au în vedere practic toate aspectele
legate de mişcarea materiilor prime, componentelor, bunurilor semifinite şi
finite în interiorul întreprinderilor şi al depozitelor.
Managementul ambalării (7) are ca obiect proiectarea de ambalaje
care să răspundă cerinţelor proceselor de manipulare, realizarea de ambalaje
care să asigure integritatea produselor pe durata transportului şi păstrării şi
asigurarea de ambalaje care să protejeze produsele contra pierderilor şi
deteriorărilor.
Managementul servirii clienţilor (8) urmărește planificarea şi
stabilirea nivelului de servire a clienţilor şi ajustarea sa în funcţie de evoluţia
cerinţelor acestora. Cele trei decizii au la bază previziunea cererii. Din
punctul de vedere al logisticii, aceasta implică culegerea şi prelucrarea
datelor pentru stabilirea necesarului de aprovizionare, de stocare, de
producţie, de transport astfel încât să poate fi realizat un anumit nivel de
servire a clientului. Două dintre componentele importante ale
managementului servirii clienţilor sunt şi gestiunea retururilor de mărfuri şi
materiale şi respectiv a distribuţiei inverse. Gestiunea retururilor de mărfuri
este complexă deoarece are ca obiect cantităţi reduse de bunuri care intră în
sistem în mod neregulat dinspre client, în sens opus fluxului normal de
bunuri finite. Distribuţia inversă implică ridicarea şi eliminarea deşeurilor şi
a resturilor rezultate în urma procesului de producţie, vânzare şi ambalare.
Principalele activităţi specifice managementului informaţiilor (9) sunt
culegerea şi prelucrarea datelor, analiza informaţiilor, elaborarea rapoartelor,
stabilirea unor proceduri de stocare a datelor, controlul fluxului de
informaţii.

• managementul prelucrării comenzilor
• prelucrarea comenzilor
• managementul achiziţiei
• managementul transportului
• managementul stocării
• managementul depozitării
• managementul bunurilor şi materialelor
• managementul ambalării
• managementul servirii clienţilor
• servirea clienților
• gestiunea retururilor
• distribuția inversă
• managementul informaţiilor
22
22
Studii de caz:
1. Descrieți felul în care se desfășoară principalele activități logistice la nivelul unei
întreprinderi de comerț/turism.
2. Analizați modul de organizare și desfășrare a gestiunii retururilor respectiv a distribuției
inverse, la nivelul unei întreprinderi de comerț/turism.

1. Care sunt cele nouă activități logistice cheie?
2. Ce include managementul prelucrării comenzilor?
3. Ce reprezintă managementul transportului?
4. Ce are în vedere managementul bunurilor şi materialelor?
5. Care este obiectul managementului ambalării?
6. Ce urmărește managementul servirii clienţilor?
7. Care sunt principalele activităţi specifice managementului informaţiilor?
8. Care sunt elementele pentru care managementul informaţiilor asigură comunicarea?
9. Care este obiectul gestiunii retururilor?
10. Ce implică distribuţia inversă?
1. Nu este o decizie managerială specifică activităţii logistice de prelucrare a comenzilor:
a) definirea ordinii de prioritate în prelucrarea comenzilor; b) consolidarea transporturilor; c) stabilirea
procedurilor de primire a comenzilor; d) alegerea variantei de onorare a comenzii.
2. Transportul este adesea considerat ca fiind cea mai importantă componentă:
a) unică în costul logistic general; b) multiplă în costul logistic total; c) unică în costul logistic total; d)
secundară în costurile logistice generale.
3. Manipularea bunurilor şi materialelor nu include activităţi de mişcare a:
a) bunurilor semifinite şi finite în interiorul depozitelor; b) materiilor prime în interiorul
întreprinderilor; c) componentelor în interiorul întreprinderilor; d) personalului în interiorul
depozitelor.
4. Nu este o funcţie logistică a ambalajului:
a) promovarea bunurilor; b) protecţia în timpul transportului şi stocării; c) de a permite produselor să
ajungă la clienţi, în condiţiile solicitate de aceştia; d) protecţia şi păstrare a bunurilor.
5. Nivelul de servire nu determină:
a) proiectarea şi funcţionarea întregului sistemului logistic; b) nivelul ieşirilor sistemului logistic; c)
automatizarea sistemului logistic; d) nivelul de performanţă pe care îl oferă organizaţia clienților săi.
6. Complexitatea gestiunii retururilor de mărfuri nu este determinată de:
a) intrarea bunurilor în sistem în sens opus fluxului normal de bunuri finite; b) intrarea bunurilor în
sistem în mod neregulat; c) cantităţile reduse de bunuri intrate; d) distribuția inversă.
7. Distribuţia inversă nu implică:
a) preluarea bunurilor rămase în urma vânzării; b) ridicarea deşeurilor rezultate din producţie; c)
eliminarea deşeurilor rezultate din ambalare; d) ridicarea resturilor rezultate din vânzare.
8. Fluxul de informaţii nu asigură comunicarea între:
a) cercetare dezvoltare, contabilitate, marketing şi producţie; b) sistemul logistic şi canalul logistic; c)
activităţile manageriale specifice logisticii; d) diferitele componente canalului logistic.
9. Nu este o activitate specifică managementului informaţiilor:
a) culegerea şi prelucrarea datelor; b) analiza informaţiilor; c) evaluarea percepţiei clienţilor; d)
stabilirea unor proceduri de stocare a datelor.
10. Distribuţia inversă nu poate presupune:
a) reprocesare şi/sau reciclare; b) refolosire; c) depozitare temporară; d) circulație temporară.
23
23
COSTURILE LOGISTICE
Cuprins
5.1 Introducere
5.3.1 Definirea, scopul și structura mixului logistic
5.3.2 Factori de influență ai structurii mixului logistic
5.3.3 Costurile în stuctura mixului logistic
5.1 INTRODUCERE
Prin prisma logisticii integrate în sistemele logistice ale firmelor şi în scopul facilitării gestiunii
costurilor logistice pe baza conceptului de cost total, costurile aferente activităţilor logistice pot fi
grupate sub forma unui mix logistic.
La modul general, în cadrul mixului logistic sunt incluse costurile pe care le generează fiecare
dintre activităţile logistice, fie ele de bază sau de susţinere. Complexitatea structurii mixului logistic
este determinată de mărimea costurilor logistice și de posibilitatea de echilibrare reciprocă (realizarea
unui arbitraj) între costurile specifice diverselor activităţi logistice astfel încât pe ansamblu să se
obţină reducere a costului logistic total.

Cunoaşterea și înțelegerea conceptului de mix logistic, ca instrument utilizat pentru analiza
relațiilor care există între activitățile logisitce generatoare a costurilor logistice. Cunoașterea și
înțelegerea semnificației fiecărei categorii de costuri logistice și a felului în care acestea relaționează
în cadrul costului logistic total.

Unitatea include ca principale probleme abordate definirea conceptului

de mix logistic, ca instrument economic, factorii care influențează strictira
mixului logistic și definirea diferitelor categorii de costuri asociate acivităților
logistice cheie.
24
5.3.1 Definirea, scopul și structura mixului logistic
Mixul logistic este considerat a fi un ansamblu de acţiuni intercorelate
necesar optimizării rentabilităţii în raport cu costul logistic total (Samii
2004, 47). El reprezintă principalul instrument utilizat pentru coordonarea
practică a operaţiunilor primare şi de susţinere ale sistemului logistic al
firmei. Scopul mixului logistic este în esenţă atingerea unui nivel de servire
maxim cu un cost logistic total minim.
5.3.2 Factori de influență ai structurii mixului logistic

Apartenenţa unei anumite activităţi la categoria celor principale,
respectiv a celor secundare nu este strictă. Încadrarea unei operaţiuni într-o
categorie poate să difere de la o întreprindere la alta, în funcţie de obiectul
de activitate. Ele sunt determinate de o serie de factori dintre care cei mai
importanţi sunt obiectul de activitate al firmei, complexitatea activităţilor
logistice, tipul şi gama sortimentală a produselor oferite, extinderea pieţei şi
(4) tendinţele privind comerţul electronic.
5.3.3 Costurile în stuctura mixului logistic

Pornind de la mărimea costurilor logistice și de la tendința de
echilibrare reciprocă a acestora, în structura mixului logistic pot fi asociate
şase categorii fundamentale de costuri (Lambert, Stock și Ellram,
Fundamentals of Logistics Management 1998, 22-24):
❖ costurile servirii clienţilor (vânzărilor);
❖ costul transportului;
❖ costurile depozitării;
❖ costurile prelucrării comenzilor;
❖ costurile bunurilor şi materialelor;
❖ costurile stocării.
Costurile servirii clienților rezultă, pe ansamblu, din variaţia nivelului
de servire care determină apariţia costurilor vânzărilor pierdute (Lambert,
Stock și Ellram, Fundamentals of Logistics Management 1998, 22). Acestea
reprezintă valoarea actuală şi viitoare a tuturor intrărilor financiare
pierdute datorită nemulţumirii unui client ca urmare a indisponibilităţii,
termenelor de livrare prea lungi şi a nerespectării altor condiţii de servire.
Costul transportului este determinat de operaţiunile care reprezintă
obiectul managementului transporturilor. Costul de transport variază în
funcţie de volumul sau de greutatea mărfurilor transportate, de distanţa care
trebuie parcursă, de punctul de origine şi respectiv cel de destinaţie, în
funcţie de mijloacele de transport utilizate (în mod considerabil), de
structura canalului logistic şi de prestator.
Costurile depozitării sunt cele aferente activităţilor care reprezintă
obiectul managementului depozitării. Lor li se adaugă şi costurile pe care le
presupun selecţia amplasamentului unităţii de procesare (în cazul specific al
firmelor procesatoare), a depozitelor şi a unităţilor de comercializare. În
sfârşit mai pot fi incluse şi costurile care rezultă din schimbarea
respectivului amplasament sau al numărului de unităţi.
Costurile prelucrării comenzilor sunt costurile aferente activităţilor de
prelucrarea comenzilor şi a celor care reprezintă obiectul managementului
informaţiilor. Ele includ costuri de prelucrare a comenzii, comunicarea cu
distribuţia şi previziunea cererii. Această categorie de costuri este deosebit
de importantă pentru nivelul de servire şi controlul celorlalte costuri
logistice.
Costurile bunurilor şi materialelor sunt cele rezultate din activităţile
care fac obiectul managementului achiziţiei şi cel al bunurilor şi
25
25
materialelor. Principalele costuri incluse aici sunt cele generate de
aprovizionare şi producţie, acestea fiind cele care se modifică cu precădere
odată cu nivelul de servire a clienţilor (în special mărimea şi frecvenţa
comenzilor) dar şi cu alte operaţiuni din cadrul sistemului logistic al firmei.
Costurile stocării includ costurile generate de activităţile care
reprezintă obiectul managementului stocurilor, managementului ambalării şi
distribuţiei inverse. Aceste activităţi sunt numeroase de aceea, pentru a
facilita deciziile manageriale, sunt considerate relevante numai acelea care
variază direct proporţional cu mărimea stocurilor. Costurile stocării pot fi
grupate în (Lambert, Stock și Ellram, Fundamentals of Logistics
Management 1998, 24) costuri de capital, costuri de menţinere a stocurilor și
costuri generate de pierderi.

• mix logistic;
• costurile servirii clienţilor;
• costul transportului;
• costurile depozitării;
• costurile prelucrării comenzilor;
• costurile bunurilor şi materialelor;
• costurile stocării.
Studii de caz:
1. Stabilirea mixului logistic al unei firme de distribuție sau din domeniul turismului.
2. Analiza și evaluarea importanței fiecarei categorii de costuri în activitatea unei firme de
distribuție sau din domeniul turismului.

1. Ce reprezintă mixul logistic?
2. Care este structura mixului logistic?
3. Care sunt factorii care influențează strctura mixului logistic și în ce constă influența lor?
4. Care sunt cele șase categorii de costuri logistice și în funcție de ce sunt stabilite?
5. Care este semnificația și conținutul costurilor servirii clienţilor?
6. Care este semnificația și conținutul costului transportului?
7. Care este semnificația și conținutul costurilor depozitării?
8. Care este semnificația și conținutul costurilor prelucrării comenzilor?
9. Care este semnificația și conținutul costurilor bunurilor și materialelor?
10. Care este semnificația și conținutul costurilor stocării?
1. Mixul logistic este considerat a fi un ansamblu de acţiuni intercorelate necesar:
a) optimizării profitabilităţii în raport cu costul logistic total; b) optimizării rentabilităţii în raport cu
costul logistic total; c) optimizării eficacităţii în raport cu costul logistic general; d) creșterii
rentabilităţii în raport cu costul logistic total
2. Scopul mixului logistic este în esenţă atingerea unui nivel de servire:
a) cu un cost logistic total acceptabil; b) minim cu un cost logistic total maxim; c) mediu cu un cost
logistic total mediu; d) maxim cu un cost logistic total minim acceptabil.
3. În structura mixului logistic nu sunt incluse:
a) costurile depozitării; b) costurile stocării; c) costurile informatizării; d) costurile manipulării
bunurilor şi materialelor. 26
26
4. Costurile cu cea mai mare pondere în activitatea logistică şi în cea a firmei sunt:
a) costurile transportului, stocării, depozitării şi manipulării; b) costurile transportului şi prelucrării
comenzilor; c) costurile servirii clienţilor, stocării şi depozitării; d) costurile depozitării şi manipulării.
5. Costurile vânzărilor pierdute reprezintă intrările financiare:

a) potenţiale pierdute datorită nemulţumirii unui client; b) viitoare pierdute datorită nemulţumirii unui
client; c) actuale pierdute datorită nemulţumirii unui client; d) actuale şi viitoare pierdute datorită
nemulţumirii unui client.
6. Costul transportului nu variază în funcţie de:

a) distanţa care trebuie parcursă; b) mijloacele de transport utilizate; c) mărimea vânzătorului; d)
destinaţie.
7. În cadrul costurilor stocării, cele generate de pierderi nu sunt cauzate de:

a) uzura fizică şi morală a bunurilor; b) furturi şi sustrageri; c) deplasarea excesivă a bunurilor în
sistem; d) plata taxelor şi asigurărilor.
8. Costurile stocării nu includ costurile generate de activităţile care reprezintă obiectul:

a) distribuţiei inverse; b) managementului ambalării; c) prelucrării comenzilor; d) managementului
stocurilor.
9. Costurile de capital aferente stocurilor sunt:

a) cauzate de pierderea de valoare; b) costurile capitalului investit în stocuri; c) determinate de uzura
fizică şi morală a bunurilor; d) costurile capitalului investit în depozite.
10. Costul transportului nu poate fi influenţat de:

a) mărimea sortimentală; b) prestator; c) mijloacele de transport utilizate; d) distanţa care trebuie
parcursă.
27
27
MANAGEMENTUL ACHIZIŢIEI
Cuprins
6.1 Introducere
6.3.1 Conceptul de achiziţie
6.3.2 Conţinutul managementului achiziţiei
6.3.3 Obiectivele managementului achiziţiei
6.3.4 Contribuţia managementului achiziţiei la profit
6.1 INTRODUCERE
Deşi considerată iniţial doar un ansamblu de activităţi necesare, şi generatoare de costuri,

achiziţia a căpătat un nou statut odată cu dezvoltarea logisticii. Deoarece achiziţia este poziţionată la
zona de contact dintre firmă şi furnizori săi, managementul său a devenit activitatea care defineşte
rolul de client al acesteia (prin exprimarea cerinţelor legate de produsele care urmează a fi
achiziţionate). În acelaşi timp, managementul achiziţiei reprezintă activitatea care determină direct
eficienţa tuturor celorlalte activități logistice prin obiectivele şi caracteristicile sale. Ca urmare, rolul
său a crescut în ultima perioadă, achiziţia în sine fiind din ce în ce mai frecvent considerat o activitate
generatoare de profit.

Cunoaşterea și însușirea semnificației conceptului de achiziție, a principalelor activități și
decizii specifice managementului ahiziției și a obiectivelor acestuia. Cunoașterea felului în care
managementul achiziției poate materializa în practică principiul contribuției achiziției la profitul
firmei.

Există numeroase abordări conceptuale privind achiziţia de bunuri în

scopul aprovizionării. Uneori, aceşti doi termeni sunt utilizaţi ca sinonime,
deşi între achiziţie şi aprovizionare există diferenţe mari de conţinut, mai ales
dacă se are în vedere structura de bază a sistemului logistic al unei firme
(relaţia dintre componentele acestuia şi operaţiunile logistice)
28
6.3.1 Conceptul de achiziţie
Achiziţia poate fi definită în general ca fiind cumpărarea de
materiale, servicii şi bunuri necesare operaţiunilor de producţie, marketing,
vânzări şi distribuţia ale unei firme. Achiziţia are o serie de caracteristici,
dintre care se disting următoarele procurarea bunurilor şi serviciilor,
necesitatea achiziţiei, realizarea achiziției la cel mai favorabil cost și selecţia
atentă a surselor de aprovizionare. Obiectul operaţiunilor de achiziţie este
reprezentat de intrări care se regăsesc în bunul finit respectiv care nu se
regăsesc în produsul final.
6.3.2 Conţinutul managementului achiziţiei

În cadrul managementului achiziţiei se iau decizii care urmăresc
realizarea unei aprovizionări care să corespundă cu cerințele de
profitabilitate și eficiență ale firmei și în același timp cu nivelul cererii
pentru produsele oferite de firmă. Concret, aceste decizii au în vedere
stabilirea necesităţilor de aprovizionare, determinarea mărimii economice a
comenzii* (Samii 2004, 11), selectarea furnizorilor, negocierea preţurilor,
termenelor şi cantităţilor (Lambert, Stock și Ellram, Fundamentals of
Logistics Management 1998, 20), alegerea punctelor de recepţie a mărfii,
eşalonarea în timp a circulaţiei bunurilor (Ballou 1992, 545), selectarea celor
mai convenabile metode de transport, planificarea în timp a aprovizionării,
evaluarea periodică a performanţelor furnizorilor (Samii 2004, 11).
6.3.3 Obiectivele managementului achiziţiei

În sens larg aceste obiective sunt aprovizionarea firmei cu produse,
asigurarea continuităţii aprovizionării, cumpărarea eficientă şi economică,
gestiunea stocurilor pentru obţinerea unui nivel de servire a clienţilor ridicat
şi a unor costuri de stocare reduse, întreţinerea unor relaţii solide cu celelalte
departamente şi perfecţionarea personalului, a politicilor, a procedurilor şi a
organizării (Baily, și alții 2004, 19).
Conform cu obiectivele fundamentale şi misiunea logisticii,
obiectivele achiziţiei sunt (1) asigurarea produselor şi serviciilor necesare la
momentul optim, (2) stabilirea echilibrului între calitate, preţ, serviciu şi
termene de livrare, (3) reducerea la minimum a costurilor legate de stocuri,
(4) dezvoltarea relaţiilor cu furnizori competenţi, (5) identificarea şi
stimularea unor surse alternative de încredere, (6) urmărirea tendinţelor
pieţei.
6.3.4 Contribuţia managementului achiziţiei la profit

Generarea de profituri prin îmbunătăţirea managementului achiziţiei
rezultă din obţinerea unor preţuri de achiziţie mai favorabile, din negocierea
unor condiţii de plată mai avantajoase, din identificarea unor substituenţi,
prin reproiectarea produselor şi din contribuţia la reducerea costurilor
bunurilor şi materialelor (Bălan 2006, 92).
* Cantitatea de bunuri care completează stocul, în condiţiile menţinerii la minim a costului combinat al achiziţiei şi menţinerii
stocului (Bălan 2006, 178). 29
29

• achiziție;
• aprovizionare;
• management al achiziției;
Studii de caz:
1. Stabilirea naturii intrărilor prin achiziție, specifice activității unei societăți de producție/
comrciale.de turism.
2. Stabilirea felului în care pot fi îndeplinite obiectivele managementului achiziției într-o
societate producătoare/distribuitoare/de turism.
3. Analiza felului în care se iau deciziile specifice managementului achiziției într-o societate
producătoare/distribuitoare/de turism.

1. Cum este definită achiziția?
2. Care sunt caracteristicile achiziției?
3. Prezentați obiectul operațiunilor de achiziție.
4. Prezentați deciziile specifice managementului achiziției.
5. Care sunt obiectivele în sens larg ale managementului achiziției?
6. Care sunt obiectivele specifice ale managementului achiziției?
7. Care sunt obiectivele managementului achiziției, în conformitate cu obiectivele
fundamentale şi misiunea logisticii?
8. Prezentați felul în care contribuie achiziția la creșterea profitului unei firme.
9. Descrieți caracteristicile achiziției.
10. Descrieți obiectivele managementului achiziției.
1. Achiziţia urmăreşte cumpărarea bunurilor la un cost:
a) la un cost minim şi indiferent de surse; b) minim şi din surse competente şi sigure; c) optim şi
indiferent de surse; d) optim şi din surse competente şi sigure.
2. Dintre intrările care fac obiectul achiziţiei nu se regăsesc în bunul finit:

a) componentele; b) serviciile; c) articolele de întreţinere; d) materiile prime.
3. Dintre intrările care fac obiectul achiziţiei se regăsesc în bunul finit:

a) serviciile; b) articolele de întreţinere; c) articolele de reparaţii; d) echipamentele de birotică.
4. Nu reprezintă obiectul achiziţiei procurarea de:

a) bunuri semifinite; b) bunuri imobiliare; c) articole de întreţinere; d) piese de schimb pentru utilaje
5. Printre caracteristicile achiziției de bunuri nu se distinge:

a) cumpărarea la cel mai favorabil cost; b) necesitatea unei selecţii atente a surselor; c) caracterul
necesar; d) raționalizarea operațiunilor specifice.
6. Deciziile specifice managementului achiziției nu urmăresc:

a) alegerea punctelor de recepţie a mărfii; b) stabilirea necesităţilor de aprovizionare; c) proiectarea
strategiei de achiziție; d) selectarea celor mai convenabile metode de transport.
7. Conform cu obiectivele fundamentale şi misiunea logisticii mărfurilor, printre obiectivele

managementului achiziţiei nu se regăsește:
a) stabilirea echilibrului între calitate, preţ, serviciu şi termene de livrare; b) aprovizionarea firmei cu
produse; c) asigurarea produselor şi serviciilor necesare la momentul optim; d) reducerea la minimum
a costurilor legate de stocuri.
30
30
8. Creșterea profitabilității activității firmelor nu poate rezulta din îmbunătăţirea managementului
achiziţiei prin:
a) evitarea supraevaluării importanţei preţului; b) identificarea unor substituenţi la prețuri mai
avantajoase; c) obţinerea unor preţuri de achiziţie mai favorabile; d) contribuţia la reducerea costurilor
bunurilor şi materialelor.
9. Pentru contribuția achiziției la profit, obţinerea unor preţuri de achiziţie mai favorabile nu se poate
face prin:
a) comandarea unor cantităţi mai mari de produse de la furnizori; b) negocierea unor reduceri de
preţuri cu furnizorii; c) obţinerea de la furnizor a unor condiţii de plată mai bune; d) includerea în
contractele cu furnizorii a unor clauze de protecţie a preţurilor.
10. Pentru contribuția achiziției la profit, negocierea unor condiţii de plată mai avantajoase nu
presupune:
a) obţinerea de la furnizor a unor condiţii de plată mai bune; b) achiziţia anticipată a produselor pentru
care se estimează o creştere importantă de preţ; c) negocierea unui anumit interval de decontare cu
vânzătorul; d) condiții avantajoase de plată negociate cu furnizorul.
31
31
STRATEGIA DE ACHIZIȚIE
Cuprins
7.1 Introducere
7.3.1 Elaborarea strategiei privind sursele de achiziţie
7.3.2 Stabilirea relaţiilor cu furnizorii
7.3.3 Identificarea, evaluarea şi selecţia furnizorilor
7.3.4 Stabilirea variantelor de achiziţie
7.1 INTRODUCERE
Implementarea deciziilor specifice managementului achiziției, în scopul realizării unei

aprovizionări care să răspundă necesităților firmei, pornind de la obiectivul de îndeplinirea a misiunii
logistice, presupune elaborarea unei strategii de achiziție. Aceasta trebuie să se bazeze pe analiza unor
date și a informațiilor rezultate, referitoare la firmele furnizoare potențiale, la locația, mărimea, piața
de proveniență și distanța la care se află ele.

Cunoaşterea etapelor strategiei de achiziție, în scopul efectuării procesului de aprovizionare a
unei firme. Cunoașterea criteriilor de analiză a variantelor strategice specifice fiecărei etape, însușirea
modalităților de interpretare a respectivelor criterii și de luare a deciziilor privind selecția furnizorilor
potențiali și apoi a celor efectivi.

Elaborarea unei strategii de achiziţie este una dintre componentele

fundamentale ale managementului achiziţiei. O astfel de strategie trebuie să
cuprindă patru etape de acţiune fundamentale - elaborarea strategiei privind
sursele de achiziţie, stabilirea tipologiei relaţiilor cu furnizorii, identificarea,
evaluarea şi selecţia furnizorilor şi stabilirea variantelor de achiziţie.
7.3.1 Elaborarea strategiei privind sursele de achiziţie

În privința elaborării strategiei privind sursele de achiziţie Variantele
strategice posibile, se stabilesc pe baza numărului surselor (i), apropierii
32
surselor (ii), dimensiunii surselor (iii) şi a pieţei de provenienţă (iv). În
funcţie de (i) numărul surselor organizaţia poate alege, pentru fiecare dintre
bunurile pe care intenţionează le achiziţioneze, unul, doi sau mai mulţi
furnizori. În cazul se care se optează pentru achiziţia de la doi furnizori se
recomandă ca aceştia să aibă ponderi inegale în volumul tranzacţiilor. În
cazul alegerii opţiunii de achiziţie de la mai mulţi furnizori, avantajele pe
termen scurt pot avea în vedere creşterea siguranţei în aprovizionare (prin
evitarea dependenţei de un singur furnizor), creşterea presiunii competitive
între furnizori prin ponderi diferite acordate acestora în volumul tranzacţiilor
şi posibilitatea comparării şi evaluării mai uşoare a performanţelor
furnizorilor.
În esenţă, în ceea ce priveşte numărul surselor, nu există o singură
variantă de strategie care să ofere un maxim de avantaje în toate situaţiile.
De asemenea nu există nici o regulă unică de stabilire a celui mai potrivit
număr de furnizori. Varianta strategică aleasă de fiecare organizaţie depinde
de numeroşi factori, printre care condiţiile specifice de desfăşurare a
activităţii şi situaţia pieţei.
În funcţie de apropierea surselor (ii), firmele pot alege să
achiziţioneze de la furnizori locali şi/sau de la furnizori aflaţi la distanţe mai
mari. În funcţie de mărimea furnizorilor (iii), organizaţia se poate orienta fie
spre surse de aprovizionare mici fie spre surse de aprovizionare de
dimensiuni mari. În funcţie de piaţa de provenienţă (iv), alternativele
strategice constau în achiziţia de la surse interne şi respectiv de la surse
externe.
7.3.2 Stabilirea relaţiilor cu furnizorii

În ceea ce privește tipologia relaţiilor cu furnizorii, orientarea
tradiţională spre relaţii de adversitate a fost înlocuită în prezent de
preocuparea pentru dezvoltarea relaţiilor de parteneriat între firmele
furnizoare şi cele cumpărătore. O serie de criterii de clasificare a relaţiilor
furnizor-cumpărător pot fi orizontul de timp, preocuparea pentru cealaltă
parte, încrederea, investiţiile în relaţie şi natura relaţiei. Pornind de la
acestea, relaţiile dintre furnizori şi cumpărători se pot împărţi în tranzacţii
unice, relaţii funcţionale și parteneriat relațional.
7.3.3 Identificarea, evaluarea şi selecţia furnizorilor

Selecţia furnizorilor presupune desfăşurarea prealabilă a unui proces
de identificare şi evaluare a potenţialilor candidaţi. Procesul de alegere a
furnizorilor include ca etape de acţiune identificarea furnizorilor existenţi,
stabilirea criteriilor de selecţie, evaluarea preliminară, evaluarea detaliată și
selecţia furnizorilor. Identificarea între firmele existente pe piaţă a
furnizorilor la care organizaţia poate apela pornind de la situaţiile care
determină această necesitate, presupune obţinerea unei cantităţi importante
de informaţii. Acestea pot provenii atât din afară cât şi din interiorul
organizaţiei. Sursele de informaţii la care poate apela cumpărătorul se împart
în surse primare interne respectiv externe şi surse secundare interne
respectiv externe. Criteriile de selecţie a furnizorilor se stabilesc în funcţie
de condiţiile concrete şi de obiectivele pe care le urmăreşte firma
cumpărătoare. Evaluarea detaliată presupune urmărirea a trei aspecte
fundamentale. Este vorba de aspectele financiare, de strategia şi cultura
organizaţională, de aspectele tehnologice.
33
33
7.3.4 Stabilirea variantelor de achiziţie
Variantele strategice de achiziţie se stabilesc în funcţie de cantitatea de
bunuri şi de durata intervalului de livrare a bunurilor. Pornind de la acești doi
parametri se pot stabili patru variante strategice de achiziție și anume
achiziţia zilnică, achiziţia în funcţie de cerinţele curente, achiziţia anticipată
și achiziţia speculativă.
Achiziţia “zilnică” se caracterizează prin cantităţi mici de bunuri
cumpărate în comenzi frecvente. Achiziția în funcţie de cerinţele curente
constă în lansarea unor comenzi mai mari, cu o frecvenţă de livrare mai
mică. Achiziţia anticipată constă în cumpărarea în avans faţă de necesităţile
curente ale firmei ceea ce se reflectă în stocuri mai mari la cumpărător.
Achiziţia speculativă este o formă a cumpărării anticipate dar care are alte
scopuri. Alegerea uneia dintre cele patru variante de achiziţie se face în
funcţie de evoluţia preţurilor.

• strategia privind sursele de achiziţie;
• selecţia furnizorilor;
• criterii de selecție a furnizorilor;
• variante strategice de achiziţie.
Studii de caz:
1. Urmărirea și analizarea felului în care este îndeplinită strategia de achiziție în interiorul unei
firme de comerț/turism.
2. Stabilirea unei strategii de achiziție corespunzătoare activității unei firme de comerț/turism.

1. Care sunt etapele strategiei de achiziție?
2. Prezentați variantele strategice privind sursele de aprovizionare.
3. Prezentați variantele de relații cu furnizorii.
4. Prezentați etapele procedurii de selecție a furnizorilor.
5. Prezentați sursele de obținere a informațiilor necesare selecției furnizorilor.
6. Să se prezinte felul în care se stabilesc criteriile de selecție a furnizorilor.
7. Prezentaţi modul în care se face evaluarea detaliată a furnizorilor potențiali.
8. Care sunt criteriile care stau la baza alegerii variantelor strategice de achiziție?
9. Să se prezinte variantele strategice de achiziție.
10. Să se prezinte avantajele și dezavantajele fiecărei variante stragice de achiziție.
1. Una dintre etapele strategiei de achiziţie este:
a) elaborarea unei strategii privind sursele de aprovizionare; b) elaborarea unei strategii privind sursele
de vânzare; c) elaborarea unei strategii privind direcţiile de aprovizionare; d) elaborarea unei politici
privind sursele de aprovizionare.
2. Nu este un criteriu de elaborare a unei strategii privind sursele de aprovizionare:
a) piaţa de provenienţă a furnizorilor; b) numărul furnizorilor; c) apropierea furnizorilor; d) natura
furnizorilor.
3. Un avantaj pe termen scurt al achiziţiei de la un furnizor unic este:
a) perfecţionarea activităţilor logistice; b) creşterea riscurilor pentru cumpărător; c) posibilitatea
obţinerii unor preţuri mai reduse; d) un grad mai redus de variaţie a caracteristicilor produsului.
4. Un dezavantaj pe termen scurt al achiziţiei de la un furnizor unic este:
a) pierderea potenţială a accesului la informaţii privind piaţa; b) scăderea calităţii bunurilor; c)
imposibilitatea obţinerii unor preţuri mai reduse; d) comunicarea prea bună cu furnizorul.
34
34
5. În cazul achiziţiei de la doi furnizori se recomandă ca aceştia să aibă:
a) ponderi fixe în volumul tranzacţiilor; b) ponderi variabile în volumul tranzacţiilor; c) ponderi egale
în volumul tranzacţiilor; d) ponderi inegale în volumul tranzacţiilor.
6. În cazul achiziţiei de la mai mulţi furnizori, se evită:

a) apariţia nemulţumirii unora dintre furnizori; b) creşterea riscului; c) expunerea la problemele
furnizorilor; d) scăderea calităţii.
7. În cazul achiziţiei de la mai mulţi furnizori, creşterea siguranţei în aprovizionare rezultă din:
a) creşterea presiunii competitive între furnizori; b) evitarea dependenţei de un singur furnizor; c)
apariţia nemulţumirii unora dintre furnizori; d) posibilitatea comparării performanţelor furnizorilor.
8. Caracterul local al unei surse de achiziţie poate fi definit prin:

a) uşurinţa transportului şi a comunicării; b) reducerea costurilor depozitării; c) frecvenţa campaniilor
promoţionale; d) mărimea firmei.
9. Nu este un motiv al achiziţiei de la surse externe:

a) inexistenţa bunurilor pe piaţa internă; b) disponibilitatea redusă a bunurilor; c) nivelul scăzut al
calităţii bunurilor oferite de furnizorii interni; d) specificului cultural apropiat.
10. Variantele strategice de achiziţie nu se stabilesc în funcţie de:

a) durata intervalului de livrare; b) mărimea comenzilor; c) scurtarea termenelor de livrare; d)
cantitatea de bunuri
35
35
MANAGEMENTUL STOCĂRII
Cuprins
8.1 Introducere
8.3.1 Factorii specifici, scopul și deciziile managementului stocurilor
8.3.2 Definirea stocurilor
8.3.3 Rolul stocurilor de produse în sistemul logistic al firmei
8.1 INTRODUCERE
Stocurile deţin o pondere critică în ansamblul costurilor. De aceea, deciziile privind necesitatea
şi mărimea stocurilor sunt esenţiale pentru creşterea eficienţei activităţii economice a unei organizaţii.
Contribuţia managementului stocării la îndeplinirea misiunii logistice şi la funcţionarea canalului
logistic respectiv a firmelor care îl alcătuiesc, este una fundamentală.

Cunoaşterea principalelor activități și decizii specifice managementului stocării, a factorilor
specifici acestuia care influențează profitabilitea logisticii și în general a activității firmei, a scopului
pe care îl are managementul stocării din puncutul de vedere al mărimii stocurilor și costurilor pe care
existența acestora le presupune. Cunoașterea rolului stocurilor în sistemele logistice ale firmelor, pe
categorii de bunuri și în funcție de obiectul de activitate al firmelor.

Creştea capacității de înţelegere a noțiunilor practice specifice circulației bunurilor în și între
întreprinderi. Creșterea capacității de decizie în activităţile comerciale legate de circulația mărfurilor
în interiorul și între întreprinderile implicate în schimburi comerciale.
Principalele activităţi pe care le presupune managementul stocării sunt

(1) elaborarea politicilor privind stocurile de materii prime, materiale şi
produse finite, (2) stabilirea ponderii diferitelor bunuri în numărul/cantitatea
totală de bunuri din stoc şi (3) determinarea stocului de siguranţă şi a
punctului de aprovizionare (mărimea stocului la care se lansează o nouă
comandă către furnizor). Lor li se adaugă şi aplicarea unor strategii de
accelerare a circulaţiei bunurilor şi de rotaţie a stocurilor cum ar fi „just-in-
time”, MRP sau DRP (Bălan 2006, 30).
36
8.3.1 Factorii specifici, scopul și deciziile managementului
stocării
Cei mai importanţi factori specifici managementului stocurilor, care
influenţează profitabilitatea logisticii, sunt costurile care decurg din
desfăşurarea activităţilor care au ca obiect staţionarea şi deplasarea
bunurilor.
În esenţă, scopul managementului stocării este de a determina nivelul
stocurilor în vederea reducerii la minim a costului logistic total în condiţiile
satisfacerii solicitărilor clienţilor.
În general, deciziile manageriale referitoare la stocare şi depozitarea
bunurilor sunt influenţate de nivelul de servire a clienţilor şi de continuitatea
desfăşurării activităţii firmei. De asemenea, ele influenţează la rândul lor
deciziile care se iau la aceste nivele ale logisticii.
8.3.2 Definirea stocurilor

Noţiunea de stoc poate fi definită ca reprezentând cantitatea de
produse care este menţinută în depozit în vederea utilizării sale, pe măsura
apariţiei nevoii. Abordarea logistică consideră necesară reducerea sau chiar
eliminarea lor, pentru a evita imobilizarea unei părţi importante din capitalul
firmei.
8.3.3 Rolul stocurilor de produse în sistemul logistic al firmei

Rolul stocurilor de produse în sistemul logistic al firmei Poate fi
definit pe patru planuri fundamentale. Acestea sunt îmbunătăţirea satisfacerii
cererii, menţinerea echilibrului cerere – ofertă, reducerea costurilor şi
scăderea incertitudinii.
Cu toate că utilizarea stocurilor creşte siguranţa organizaţiei în faţa
incertitudinii cererii şi a aprovizionării (termene de livrare variabile sau
comenzi neonorate), ea are şi o serie de dezavantaje. Cele mai semnificative
dintre acestea sunt risipa de resurse, uzura morală şi fizică a produselor
(fenomen care a crescut în intensitate în economia ultimelor decenii) şi
efectele orientării cererii spre alte produse sau spre produse noi

• managementul stocării;
• stoc de bunuri;
• rolul stocurilor;
• dezavantajele stocurilor.
Studii de caz:
1. Determinarea felului în care se desfășoară activitățile specifice managementului stocării la
nivelul unei întreprinderi de comerț/turism.
2. Urmărirea și analiza felului în care se au deciziile specifice managementului stocării la
nivelul unei întreprinderi de comerț/turism.

1. Care sunt principalele activități specifice managementului stocării?
2. Care sunt cei mai importanţi factori specifici managementului stocării, care influenţează
profitabilitatea logisticii?
3. Care este în esenţă, scopul managementului stocării?
4. Ce trebuie trebuie să aibă în vedere un bun management al stocurilor?
37
37
5. Ce influențează, în general, deciziile manageriale referitoare la stocarea bunurilor?
6. Cum poate fi definită în general noţiunea de stoc?
7. Din ce pot fi formate stocurile?
8. Care este abordarea logistică în privința stocurilor?
9. Prezentați cele patru planuri fundamentale prin care poate fi definit rolul stocurilor în
sistemul logistic al unei firme.
10. Prezentați dezavantajele utilizării stocurilor în sistemele logistice ale firmelor.
1. Nu se regăseşte între activităţile pe care le presupune managementul stocării:
a) elaborarea politicilor privind stocurile; b) stabilirea ponderii diferitelor bunuri; c) stabilirea
necesităţilor de aprovizionare; d) determinarea stocului de siguranţă.
2. Costurile stocării şi profitabilitatea logisticii sunt influenţate direct de:

a) staţionarea şi deplasarea bunurilor; b) fabricaţia bunurilor; c) mărimea depozitelor utilizate; d) tipul
sortimental..
3. Scopul managementului stocării este de a determina nivelul stocurilor corespunzător:

a) costului de transport minim; b) costului logistic total minim; c) costurilor minime de depozitare; d)
costurilor minime de stocare.
4. Un management al stocurilor eficient nu se bazează pe:

a) importanţa relativă a clienţilor; b) flexibilitatea proceselor de fabricaţie; c) politicile concurenţilor;
d) politicile referitoare la depozitare.
5. Rolul stocurilor de bunuri, în sistemul logistic al unei firme, nu poate fi definit prin contribuția la:
a) politicile referitoare la depozitare; b) reducerea costurilor; c) îmbunătăţirea satisfacerii cereri; d)
scăderea incertitudinii.
6. Stocul poate fi definit ca reprezentând:

a) un spațiu de păstrare a bunurilor; b) o cantitate de bunuri menținută în depozite; c) numărul de
bunuri vândute din depozit; d) o rezervă de bunuri care nu este desitnată vânzării.
7. Prin prisma logisticii mărfurilor se consideră necesară:

a) păstrarea unor stocuri indiferent de situație; b) menținerea unor stocuri rezonabile ; c) reducerea sau
chiar eliminarea stocurilor; d) formarea de stocuri mari.
8. Nu reprezintă un plan de definire a rolului stocurilor în sistemul logistic al unei firme:

a) scăderea incertitudinii; b) îmbunătăţirea satisfacerii cererii; c) menţinerea echilibrului cerere –
ofertă; d) semnificația economică a diferitelor bunuri.
9. Prin îmbunătăţirea satisfacerii cererii stocarea urmăreşte:

a) reducerile de preţ cantitative ce pot fi obţinute de la furnizori; d) reducerea frecvenţei
aprovizionărilor; b) reducerea sau chiar eliminarea decalajului temporal între cerere şi ofertă; c)
crearea şi menţinerea la un nivel ridicat a disponibilităţii bunurilor.
10. Prin menţinerea echilibrului cerere – ofertă stocarea urmăreşte:

a) crearea şi menţinerea la un nivel ridicat a disponibilităţii bunurilor; b) reducerea sau chiar
eliminarea decalajului temporal între cerere şi ofertă; c) reducerile de preţ cantitative ce pot fi obţinute
de la furnizori; d) reducerea frecvenţei aprovizionărilor.
38
38
TIPOLOGIA STOCURILORILOR ÎN SISTEMELE LOGISTICE ALE FIRMELOR
Cuprins
9.1 Introducere
9.1 INTRODUCERE
Unitatea include ca principale probleme abordate definirea celor șapte categorii de stocuri,
principalele lor caracteristici, factorii care influențează decizia de utilizare a uneia sau alteia dintre
acestea și nu în ultimul rând, soluțiile de creștere a eficienței stocării în particular și logisticii firmei în
general, în legătură cu utilizarea stocurilor de bunuri, ca instrument logistic.

Cunoaşterea principalelor categorii de stocuri clasificate în funcție de necesitățile unui
management al stocurilor eficient, în cadrul sistemelor logistice ale unei întreprinderi. Însușirea
cunoștințelor necesare stabilirii, în funcție de factorii economici și de piață, care este cea mai potrivită
categorie de stoc care poate fi utilizată de o firmă, în condiții de maximă eficiență și eficacitate.

În cadrul managementului stocurilor sunt planificate şi urmărite

numeroase tipuri de stocuri. Acestea pot fi grupate, în funcţie de motivele
pentru care bunurile sunt acumulate, în stoc ciclic (sau de bază), stoc în
tranzit, stoc de siguranţă (tampon), stoc sezonier, stoc speculativ, şi stocuri
nevandabile (în surplus). Acestor categorii li se poate adăuga şi stocul
mediu.
Stocul ciclic reprezintă cantitatea de bunuri stocată în vederea
comercializării sau desfăşurării fabricaţiei în perioada de reaprovizionare şi
rezultă din procesul de reaprovizionare. Este destinat satisfacerii cererii în
special în condiţii de certitudine.
Stocul în tranzit este reprezentat de bunurile aflate în mişcare de la o
unitate la alta sau în aşteptare, în mijloacele de transport.
Stocul de siguranță este format din bunurile stocate în surplus faţă de
stocul ciclic şi reprezintă o modalitate de protecţie faţă de incertitudinea
cererii şi a intervalului de livrare.
39
Stocul sezonier presupune acumularea de bunuri înaintea începutului
de sezonului şi este tipic produselor agroalimentare, industriei textile sau de
bunuri destinate desfăşurării procesului de învăţământ. O variantă de
stocului sezonier este stocul speculativ. Acesta reprezintă o cantitate de
bunuri care nu este destinată direct satisfacerii cererii curente. Ele rezultă din
achiziția anticipată sau speculativă şi pot fi formate din bunuri achiziţionate
în cantitate mare pentru a beneficia de o reducere de preţ sau de o creştere
previzionată a preţului pe piaţă, pentru a asigura protecţia în faţa unei penurii
sau a posibilităţii grevelor.
Stocurile nevandabile sunt formate din bunuri care nu au fost
solicitate de clienţi pentru o anumită perioadă de timp dincolo de care pot fi
considerate uzate moral. Uzura morală este însă relativă. Ea se poate
manifesta prin raportare la toate pieţele pe care este prezentă organizaţia sau
numai pe piaţa deservită de unul dintre depozitele firmei sau la care a apelat
firma.
Stocul mediu este constituit din materiile prime, componentele,
bunurile în curs de prelucrare şi cele finite, păstrate de regulă într-un sistem
logistic.

• stoc ciclic;
• stoc în tranzit;
• stoc de siguranță;
• stoc sezonier;
• stoc speculativ;
• stocuri nevandabile;
• stoc mediu.
Studii de caz:
1. Stabilirea tipurilor de stocuri care pot fi utilizate de o firmă de comerț/turism, în condiții de
eficiență logistică, în funcție de obiectul de activitate ale acesteia.
2. Analiza influenței factorilor specifici asupra mărimii stocului ciclic, pentru o întreprindere de
comerț/turism.

1. Să se definească stocul ciclic.
2. Prezentați felul în care este influențat stocul ciclic de factorii specifici.
3. Să se definească stocul în tranzit.
4. Care este obiectivul managementului stocării, în ceea ce privește incertitudinea legată de
stocurile în tranzit?
5. Definiți stocul de siguranță.
6. Prezentați felul în care poate fi redusă incertitudinea care determină necesitatea utilizării
stocului de siguranță.
7. Să se definească stocul sezonier.
8. Să se definească stocul speculativ.
9. Să se definească stocul nevandabil.
10. Să se definească stocul mediu.
1. Stocul de bază reprezintă:
a) o cantitate de bunuri stocată în vederea comercializării; b) o cantitate de bunuri destinată protecţiei;
c) bunuri destinate acoperirii rupturilor de stoc; d) bunuri achiziţionate anticipat.
40
40
2. Nu este un factor de influenţă a mărimii stocului de ciclic:
a) mărimea comenzii; b) tipul de marfă; c) numărul surselor de achiziţie; d) posibilitatea obţinerii de
reduceri de preţ.
3. Stocul în tranzit este format din:

a) bunuri periculoase; b) bunuri aflate în depozitul furnizorului; c) bunuri aflate în depozitul clientului;
d) bunuri aflate în mişcare sau aşteptare.
4. Mărimea incertitudinii legate de stocurile în tranzit este:

a) direct proporţională cu viteza de deplasare a mărfurilor; b) direct proporţională cu distanţa faţă de
furnizor; c) invers proporţională cu distanţa faţă de furnizor; d) independentă de distanţa faţă de
furnizor.
5. Stocul de siguranţă reprezintă:

a) o modalitate de protecţie faţă de certitudinea cererii; b) o modalitate de protecţie faţă de
incertitudinea stocului; c) o modalitate de protecţie faţă de incertitudinea cererii; d) o modalitate de
protecţie faţă de certitudinea livrărilor.
6. În vederea micşorării stocurilor de siguranţă, incertitudinea cererii poate fi redusă prin:

a) creşterea preciziei previziunii; b) creşterea stocului de bază; c) scăderea stocului în tranzit; d)
eliminarea stocurilor.
7. Stocul speculativ poate avea ca scop:

a) valorificarea scăderii preţului de vânzare a bunurilor; b) valorificarea reducerilor de preţ cantitative;
c) valorificarea creşterii preţului de cumpărare; d) creşterea stocului mediu.
8. Stocul sezonier rezultă din:

a) achiziţia anticipată în sezon; b) achiziţia speculativă în extrasezon; c) achiziţia speculativă în sezon;
d) achiziţia anticipată în extrasezon.
9. Stocurile nevandabile reprezintă:

a) bunuri care nu s-au vândut şi sunt uzate moral; b) bunuri imposibil de comercializat; c) bunuri
alterate şi deteriorate; d) bunuri expirate şi imposibil de comercializat.
10. Stocul mediu este necesar:

a) protecţiei faţă de fluctuaţiile stocurilor; b) eliminării celorlalte tipuri de stocuri; c) calculării mărimii
stocurilor; d) reducerii eficace a costurilor de stocare.
41
41
MANAGEMENTUL DEPOZITĂRII
Cuprins
10.1 Introducere
10.3.1 Rolul depozitelor în sistemul logistic al firmei
10.3.2 Funcţiile depozitelor în sistemul logistic al firmei
10.1 INTRODUCERE
Depozitarea poate fi considerată o activitate de sprijin a stocării, legătura dintre acestea

manifestându-se prin structura, concepţia, proprietatea, automatizarea, pregătirea şi mărimea
personalului necesar spaţiului de depozitare. În general, deciziile manageriale referitoare la depozitarea
bunurilor sunt influenţate de nivelul de servire a clienţilor şi de continuitatea desfăşurării activităţii
firmei. De asemenea, ele influenţează la rândul lor deciziile care se iau la aceste nivele ale logisticii.

Cunoaşterea principalelor categorii de depozite clasificate în funcție de necesitățile unui
management al depozitelor eficient, în cadrul sistemelor logistice ale unei întreprinderi. Însușirea
cunoștințelor necesare stabilirii, în funcție de factorii economici și de piață, care este cea mai potrivită
categorie de depozit care poate fi utilizată de o firmă, în condiții de maximă eficiență și eficacitate.

Depozitarea reprezintă un ansamblu de activităţi constând în crearea,

utilizarea şi gestionarea unor spaţii de păstrare a stocurilor de produse.
Depozitarea participă la îndeplinirea misiunii logistice cu o contribuţie
maximă la profitul firmei. În cadrul sistemului logistic, deciziile adoptate în
privinţa depozitelor de produse includ stabilirea numărului depozitelor,
determinarea amplasamentului lor, dimensionarea şi configurarea internă a
depozitelor.
10.3.1 Rolul depozitelor în sistemul logistic al firmei

Rolul depozitelor în sistemul logistic al firmei se manifestă prin
coordonarea ofertei cu cererea, reducerea costurilor logistice şi atingerea
42
unor obiective de marketing. Posibilitatea coordonării ofertei cu cererea
constă în asigurarea cantităţilor de produse necesare pentru satisfacerea
cererii la momentul la care se manifestă aceasta și cu cantităţile care sunt
solicitate. Contribuţia depozitării la reducerea costurilor logistice se
materializează prin coordonarea managementul achiziţie şi al transporturilor.
contribuţia depozitării la atingerea unor obiective de marketing se
concretizează prin posibilitatea reducerii timpului de livrare, prin amplasarea
depozitelor în apropierea clienţilor şi utilizarea unor mijloace de transport
rapide, prin adăugarea de valoare rezultată din facturare, ambalare, creare de
pachete promoţionale etc. şi prin creşterea prezenţei pe piaţă ceea ce permite
menţinerea loialităţii clienţilor existenţi şi atragerea unora noi.
10.3.2 Funcţiile depozitelor în sistemul logistic al firmei

Funcţiile depozitelor în sistemul logistic al firmei sunt influenţate de
proprietatea asupra depozitelor şi dreptul de utilizare a acestora, de politica
proprietarului şi/sau a utilizatorului, de particularităţile bazei de furnizori şi
de clienţi, de amploarea activităţii utilizatorului şi de produsele care fac
obiectul depozitării. Principalele funcţii prin care depozitele contribuie la
funcţionarea sistemelor logistice sunt păstrarea bunurilor, crearea
posibilității de consolidare a livrărilor, posibilitatea creării unei structuri
sortimentale şi oferirea de servicii cu valoare adăugată.
Operaţiunile de manipulare necesare îndeplinirii funcţiilor depozitelor
sunt încărcarea şi descărcarea, deplasarea bunurilor spre şi dinspre spaţiul de
depozitare şi prelucrarea comenzilor.

• coordonarea ofertei cu cererea;
• păstrarea bunurilor;
• consolidarea livrărilor;
• servicii cu valoare adăugată.
Studii de caz:
1. Să se analizeze și interpreteze funcțiilor depozitelor utilizate de o firmă de comrț/turism.
2. Să se analizeze și interpreteze rolul depozitelor utilizate de o firmă de comrț/turism.

1. Care sunt cele trei planuri fundamentale pe care se manifestă rolul depozitelor în sistemele
logistice ale firmelor.
2. În ce constă rolul depozitelor de coordonare a ofertei cu cererea?
3. În ce se materializează contribuţia depozitării la reducerea costurilor logistice?
4. Prin ce se concretizează contribuţia depozitării la atingerea unor obiective de marketing?
5. Care sunt principalele funcții ale depozitelor, în sistemele logistice ale firmelor?
6. Prezentați funcția depozitelor legată de durata păstrării bunurilor?
7. Ce presupune consolidarea livrărilor de bunuri?
8. Descrieți modul de realizare a structurilor sortimentale la nivelul depozitelor.
9. Descrieți funcția depozitelor de oferire de servicii cu valoare adăugată.
10. Prezentaţi operaţiunile de manipulare necesare îndeplinirii funcţiilor depozitelor.
1. Nu este un plan de manifestare a rolului depozitelor în sistemul logistic al unei firme:
a) atingerea unor obiective de marketing; b) coordonarea ofertei cu cererea; c) reducerea costurilor
logistice; d) consolidarea livrărilor.
43
43
2. Posibilitatea coordonării ofertei cu cererea constă în:
a) asigurarea cantităţilor de produse necesare pentru satisfacerea cererii; b) coordonarea
managementul achiziţie şi al transporturilor; c) posibilitatea reducerii timpului de livrare; d) crearea
unor spații care să permită suplimentarea stocurilor de bază cu stocuri de siguranţă.
3. Contribuţia depozitării la reducerea costurilor logistice se materializează prin:

4. contribuţia depozitării la atingerea unor obiective de marketing se concretizează prin:

5. Durata de păstrare a bunurilor în depozite, presupune:

a) menținerea produselor pe termen lung, sezonier şi temporar; b) reunirea produselor provenind de la
mai multe surse de aprovizionare într-un singur transport; c) reunirea bunurilor provenite de la
depozite diferite ale aceluiaşi furnizor; d) obţinerea unor avantaje cum ar fi reducerea costurilor de
depozitare.
6. Consolidarea livrărilor presupune:

depozitare.
7. Structurarea sortimentală la nivelul depozitelor se poate realiza prin:

depozitare.
8. Oferirea de servicii cu valoare adăugată prin funcționarea unui depozit, permite:

depozitare.
9. Nu este o operaţiune de manipulare necesară îndeplinirii funcţiilor depozitelor:

a) executarea comenzilor mici; b) încărcarea şi descărcarea; c) deplasarea bunurilor; d) prelucrarea
comenzilor.
10. Încărcarea şi descărcarea bunurilor este precedată de:

a) activităţi de sortare şi control; b) deplasarea bunurilor; c) stivuirea produselor; d) verificarea finală a
conţinutului comenzii.
44
44
TIPOLOGIA DEPOZITELOR ÎN SISTEMELE LOGISTICE ALE FIRMELOR
Cuprins
11.1 Introducere
11.3.1 Clasificarea depozitelor după tipul de marfă depozitată şi condiţiile de depozitare
11.3.2 Clasificarea depozitelor după rolul îndeplinit
11.3.3 Clasificarea depozitelor după forma de proprietate
11.3.4 Selecţia tipului de depozit
11.3.5 Amplasarea depozitelor
11.3.6 Variante strategice de depozitare
11.3.7 Aranjarea produselor în depozit
11.1 INTRODUCERE
În general, organizaţiile au posibilitatea de a alege cea mai favorabilă variantă de depozitare

dintr-o multitudine de alternative reprezentate de tot atâtea tipuri de spaţii de depozitare. Unele firme
pot chiar să renunţe la depozitare prin utilizarea distribuitorilor cu amănuntul ceea ce permite nu
numai reducerea costurilor de depozitare şi de stocare ci şi accelerarea fluxului de bunuri în general.
Firmele care comercializează pe bază de catalog sau on-line utilizează depozitul la punctul de origine
adică depozitul fabricantului, grosistului sau un depozit specializat la care apelează unul dintre aceştia.
În orice caz, indiferent de varianta utilizată, pentru clasificarea depozitelor se folosesc 3 criterii
principale cărora li se adaugă alte câteva secundare.
Amplasarea depozitelor respectiv aranjarea mărfurilor în interiorul acestora influenţează în mod
direct satisfacerea cererii în condiţiile îndeplinirii misiunii logistice la nivelul firmelor care le
utilizează şi a posibilităţii de reducere a costurilor logistice totale.

Dobândirea de cunoştinţe necesare stabilirii tipului de depozit necesar funcționării firmelor, în
funcție de activitatea pecifică a acestora, pe baza criteriilor de clasificare a depozitelor și a modului în
care fiecare categorie de depozit poate răspunde necesităților specifice ale acestora.

Cele trei criterii principale de clasificare a depozitelor sunt tipul de

marfă depozitată şi condiţiile de depozitare, rolul depozitelor şi forma de
45
proprietate. Alte criterii de clasificare a depozitelor se referă la tipul
constructiv, gradul de automatizare şi mecanizare, amenajarea interioară a
depozitelor şi mobilitate. În funcţie de acest din urmă criteriu depozitele se
împart în fixe şi respectiv spaţii de depozitare mobile (mijloace de transport)
având o importanţă direct proporţională cu durata staţionării bunurilor în
interiorul acestora.
Numărul şi amplasarea depozitelor sunt determinate de poziţia
unităţilor de producţie faţă de piaţa clienţilor şi respectiv de caracteristicile
bunurilor.
Variantele strategice de depozitare permit stabilirea cele mai bune
soluții de utilizare a depozitelor, în funcție de accesul și de mărimea pețe
firmei sau de intențiile manageriale de extindere.
11.3.1 Clasificarea depozitelor după tipul de marfă depozitată

şi condiţiile de depozitare
În funcţie de tipul de marfă depozitată şi condiţiile de depozitare,
depozitele se clasifică în depozite pentru produse generale şi depozite
specializate.
11.3.2 Clasificarea depozitelor după rolul îndeplinit

În funcţie de rolul îndeplinit, depozitele pot fi destinate păstrării pe
termen lung (depozite de stocare) şi respectiv centre (depozite) de
distribuţie.
11.3.3 Clasificarea depozitelor după forma de proprietate

În funcţie de forma de proprietate, depozitele se clasifică în depozite
(1) private, (2) publice şi (3) contractuale.
Depozitele private (1) sunt depozite aflate proprietatea şi
managementul firmei care deţine bunurile păstrate şi manipulate în interiorul
său.
Depozitele publice (2) sunt depozite care aparţin firmelor specializate
în operaţiuni de depozitare şi/sau logistice, care oferă contra cost servicii
specifice clienţilor interesaţi, cel mai adesea producători sau distribuitori cu
ridicata. Depozitele publice pot fi clasificate în funcţie de tipul produselor şi
de condiţiile de depozitare (Bălan 2006, 221) în cinci categorii şi anume (a)
depozite de produse generale manufacturate, (b) depozite de păstrare la rece,
(c) depozite pentru produse de uz casnic şi mobilier, (d) depozite pentru
bunuri speciale şi (e) depozite pentru produse neambalate.
Depozitele contractuale (3) sunt o variantă a depozitelor publice
diferite de acestea prin faptul că între terţul specializat în depozitare şi
utilizator este încheiat un contract de prestare servicii pe termen lung şi în
exclusivitate.
11.3.4 Selecţia tipului de depozit

Firmele care au nevoie de servicii de depozitare pot utiliza un tip de
depozit clasificat după unul dintre cele trei criterii sau o combinaţie a
acestora. Strategia de selecţie a tipului sau tipurilor de depozit va fi stabilită
în funcţie de caracteristicile cererii şi ale pieţei, de activitatea firmei şi de
avantajele pe care fiecare variantă de depozit le oferă.
Pentru evaluarea necesității de utilizare a unui tip de depozit se
folosesc criterii cantitative respectiv calitative (Bălan 2006, 225). Criteriile
cantitative sunt (1) durata depozitării, (2) investiţia fixă şi (3) costurile
unitare. Criteriile calitative sunt (1) gradul de conformitate cu specificul
46
46
sortimental, (2) flexibilitatea operaţională, (3) flexibilitatea amplasării şi (4)
posibilitatea reducerii costurilor.
11.3.5 Amplasarea depozitelor

Numărul şi amplasarea depozitelor sunt determinate de poziţia
unităţilor de producţie faţă de piaţa clienţilor şi respectiv de caracteristicile
bunurilor. În activitatea comercială se utilizează trei variante de amplasare a
depozitelor şi anume (1) amplasarea în apropierea pieţei clientului, (2)
amplasarea în apropierea unităţii de producţie şi (3) amplasarea
intermediară.
11.3.6 Variante strategice de depozitare

Dacă se utilizează o strategie de depozitare, decizia managerială
urmăreşte selectarea dintre depozitarea centralizată şi respectiv cea
descentralizată.
11.3.7 Aranjarea produselor în depozit

Aranjarea produselor în depozit urmăreşte o serie de obiective cum ar
fi reducerea costurilor de manipulare, utilizarea maximă a spaţiului de
depozitare, îndeplinirea unor cerinţe privind compatibilitatea produselor,
preluarea produselor pentru alcătuirea comenzilor sau securitatea şi evitarea
incendiilor. Criteriile de aranjare a produselor în depozit sunt (1)
complementaritatea produselor, (2) compatibilitatea produselor, (3) frecvenţa
solicitării produselor şi (4) mărimea produselor.
La aranjarea produselor în depozite, complementaritatea şi
compatibilitatea se utilizează înaintea frecvenţei solicitării produselor şi a
mărimii lor, acestea din urmă fiind luate în considerare simultan.
Poziţionarea stocurilor de produse reprezintă modul în care sunt
amplasate paletele faţă de culoarele de acces. Cele mai utilizate variante sunt
cea perpendiculară şi respectiv cea într-un unghi de până la 60 de grade.

• depozite pentru produse generale;
• depozite specializate;
• depozite de stocare;
• centre (depozite) de distribuţie;
• depozite private;
• depozite publice;
• depozite contractuale;
• strategia de selecţie a tipului sau tipurilor de depozit;
• numărul şi amplasarea depozitelor;
• aranjarea produselor în depozit;
• poziţionarea stocurilor de produse.
Studii de caz:
1. Selecteare tipurilor de depozite necesare unei firme de comerț/turism, în funcție de obiectul
de activitate ale acesteia.
2. Realizarea strategiei de depozitare a unei firme de comerț/turism, în funcție de natura și
obiectul activității sale.
47
47
1. Care sunt tipurile de depozite, clasificate în funcție de tipul de marfă depozitată şi condiţiile
de depozitare?
2. Care sunt tipurile de depozite, clasificate în funcție de rolul îndeplinit?
3. Care sunt tipurile de depozite, clasificate în funcție de forma de proprietate?
4. Caracterizați tipurile de depozite clasificate în funcție de forma de proprietate.
5. Prezentaţi modul de stabilirea a strategiei de selecţie a tipului sau tipurilor de depozit.
6. Care sunt criteriile necesare evaluării necesității de utilizare a unui tip de depozit anume?
7. Prezentați soluțiile de amplasare a depozitelor.
8. Prezentați soluțiile de aranjare mărfurilor în depozite în funcție de complementaritate și
compatibilitate.
9. Prezentați soluțiile de aranjare mărfurilor în depozite în funcție de frecvenţa solicitării
produselor şi mărimea lor.
10. Ce reprezintă poziţionarea stocurilor de produse?
1. În funcţie de tipul de marfă şi condiţiile de depozitare, unul dintre tipurile de depozit este:
a) depozitul pe termen lung; b) depozitul pentru mărfuri generale; c) depozitul de stocare; d) depozitul
contractual.
2. Depozitele pentru produse generale permit păstrarea:
a) numai a unor bunuri care necesită condiţii speciale; b) unei game variate de stocuri; c) unei game
restrânse de produse; d) unei game variate de bunuri.
3. Depozitele specializate permit păstrarea:
a) unui anumit bun sau a unei grupe de bunuri; b) unei game variate de bunuri; c) unei cantităţi variate
de produse; d) numai a unor bunuri care nu necesită condiţii speciale.
4. Depozitele de stocare sunt destinate:
a) menţinerii stocurilor de bază pe termen scurt; b) menţinerii stocurilor speculative pe termen lung; c)
menţinerii stocurilor de bază pe termen lung; d) menţinerii stocurilor de siguranţă pe termen scurt.
5. Funcţionarea depozitelor de distribuţie presupune:
a) staţionarea unei cantităţi mari de bunuri; b) circulaţia unei cantităţi mari de bunuri; c) circulaţia unei
cantităţi mici de bunuri; d) păstrarea în condiţii speciale.
6. Depozitele private aparţin:
a) utilizatorilor; b) unor firme specializate în depozitare; c) persoanelor particulare; d) proprietarului
mărfurilor stocate.
7. Nu reprezintă un avantaj al depozitelor publice:
a) condiţiile de păstrare generale; b) flexibilitatea mare în relaţie cu cererea; c) oferta numeroasă de
servicii; d) costurile reduse ale operării.
8. Depozitele contractuale sunt:
a) o variantă a depozitelor private; b) o variantă a depozitelor publice; c) o variantă a depozitelor
generale; d) o variantă a depozitelor de distribuţie.
9. Depozitele private pot fi în acelaşi timp:
a) depozite de stocare specializate; b) depozite de distribuţie specializate; c) depozite de stocare
contractuale; d) depozite de distribuţie generale.
10. Depozitele publice pot fi în acelaşi timp:
a) depozite de stocare generale; b) depozite de distribuţie contractuale; c) depozite de distribuţie
generale; d) depozite de stocare contractuale.
48
48
DISTRIBUȚIA MĂRFURILOR
Cuprins
12.1 Introducere
12.3.1 Natura distribuţiei mărfurilor
12.3.2 Modele de canale de distribuţie a mărfurilor
12.3.3 Logistica prin terţi (3PL)
12.3.4 Managementul aprovizionării la vânzător (VMR)
12.3.5 Sisteme de planificare a producţiei
12.1 INTRODUCERE
În accepţiunea actuală, distribuţia mărfurilor este în primul rând interfaţa dintre producători şi
utilizatorul/consumatorul final (Allain și Chambolle 2003, 3). Dacă termenul de „comerţ” are în
vedere ansamblul schimburilor comerciale de pe o piaţă, acela de „distribuţie” se referă la o sumă de
servicii şi de firme specializate în acest domeniu.

Dobândirea de cunoştinţe necesare analizării structurii unui canal logistic care asiguă distribuția
bunurilor, a tipurilor de relații care pot exista între firmele care asigură distribuția unui bun de consum
și a felului în care poate fi planificată producția bunurilor pentru a asigura un proces de distribuție a
acestora la cele mai reduse costuri.

Timpul alocat unităţii: 2 ore
La baza conceptului de distribuţie stă şi natura relaţiilor dintre firmele

implicate. Conform unui concept economic clasic, un canal logistic este
integrat vertical dacă activităţile specifice celor trei componente ale sale sunt
acoperite de o singură firmă. Această situaţie este însă rară. Cel mai adesea
canalul logistic este operat de mai multe firme. Relaţiile dintre acestea pot fi
de mai multe tipuri. Din punctul de vedere al distribuţiei sunt relevante două
dintre acestea şi anume relaţiile punctuale, bazate pe o singură tranzacţie şi
respectiv alianţele strategice care includ logistica prin terţi (3PL) şi
managementul aprovizionării la vânzător (VMR). Tendinţa actuală este de
dezvoltare a relaţiilor bazate pe alianţe strategice.
49
12.3.1 Natura distribuţiei mărfurilor
Distribuţia desemnează în mod foarte precis un ansamblu de servicii
având drept scop să pună la dispoziţia utilizatorului/consumatorului un
ansamblu de bunuri. Însă în cazul majorităţii bunurilor destinate
utilizatorilor/consumatorilor individuali, îndeplinirea acestei funcţii revine
unor agenţi economici specializaţi în activitatea de distribuţie. Relaţia
distribuţiei cu logistica reiese din faptul că aceasta din urmă este elementul
motor al funcţionării tuturor întreprinderilor din sectorul de distribuţie.
Distribuţia este atât un beneficiar al metodelor logistice de management al
fluxurilor cât şi o componentă a logisticii în ansamblul său, dacă aceasta este
privită în spiritul definiţiei sale.
12.3.2 Modele de canale de distribuţie a mărfurilor

Canalul de distribuţie nu trebuie şi nu poate fi confundat cu cel
logistic. Un canal de distribuţie este traseul urmat de un produs de la
producător la utilizatorul/consumatorul final. Canalele de distribuţie se
împart în două mari categorii şi anume canale de distribuţie a bunurilor de
consum respectiv canale de distribuţie a bunurilor industriale. În prima
categorie se înscriu 4 modele de canale de distribuţie, iar în cea de a doua
categorie se înscriu trei modele de canale de distribuţie.
Principalele modele de canale de distribuţție
Agent de
Fabricant En gros-‐ist Detailist U>lizator
vânzări
Model 1
Model 2
Model 3
Model 4
Model 5
Model 6
Model 7
Sursa: (Ghiani, Laporte și Musmanno 2004, 10)
În prima categorie se înscriu 4 modele de canale de distribuţie

(Tabelul):
Modelul 1: nu există intermediari – modelul este valabil pentru un
număr restrâns de produse. În general valabil pentru produsele
comercializate în pieţele temporare direct de către producători sau produsele
vândute direct la adresa consumatorului;
Modelul 2: producătorii îşi distribuie produsele direct prin intermediul
comercianţilor cu amănuntul. Este utilizabil pentru produsele comercializate
în cantităţi medii care nu depăşesc capacitatea distribuitorilor.
Modelul 3: este utilizat pentru bunurile comercializate numai în
cantităţi mari pe care comercianţii cu amănuntul nu-şi permit să le
achiziţioneze. De exemplu produsele perisabile sau cu grad de uzură morală
scăzute sau cu cerere fluctuantă (majoritatea bunurilor de consum).
Modelul 4: este similar cu varianta anterioară cu excepţia faptului că
producătorii sunt reprezentaţi de agenţii de vânzări. Exemplu este industria
textilă dar nu numai.
În cea de a doua categorie se înscriu trei modele de canale de
distribuţie:
50
50
Modelul 5: utilizat pentru majoritatea bunurilor industriale (materii
prime, componente, echipamente etc.) care sunt vândute în cantităţi mari, en-
gros-iştii nefiind necesari;
Modelul 6: este similar cu cel anterior doar că fabricanţii sunt
reprezentaţi de agenţi de vânzări;
Modelul 7: este utilizat în special pentru consumabile şi produse de
birou.
O decizie importantă pe care managerul trebuie să o ia este alegerea
celui mai potrivit canal în relaţie cu natura produsului.
12.3.3 Logistica prin terţi (3PL)

Logistica prin terţi este un angajament pe termen lung cu o companie
(un terţ) care se obligă să presteze toată sau numai o parte dintre activităţile
logistice legate de distribuţie ale unui producător. Este utilizată în special de
depozitele publice (de distribuţie).
12.3.4 Managementul aprovizionării la vânzător (VMR)

Managementul aprovizionării la vânzător presupune monitorizarea de
către vânzător (producătorul) a nivelului vânzărilor (cererii) şi al stocurilor
prin intermediul schimbului de date computerizat (EDI electronic data
interchange) şi ia decizia de aprovizionare a clientului prin intermediul unui
terţ (distribuitor sau centru de distribuţie – depozit specializat).
12.3.5 Sisteme de planificare a producţiei

Există două modele de planificare a producției: pe bază de comandă şi
pe bază de stoc. În planificarea producţiei pe bază de comandă (mto –
„make-to-order”), bunurile finite sunt fabricate numai atunci când sunt
solicitate de client. În planificarea producţiei pe bază de stoc (mts – „make-
to-stock”), producţia şi distribuţia se bazează pe previziunea cererii. Aceasta
este anticipată şi în funcţie de ea se creează stocuri în depozite proprii,
specializate sau ale comercianţilor cu ridicata. Distribuţia este realizată în
special de comercianţi (cu ridicata şi/sau cu amănuntul).
Un sistem mixt este asamblarea pe bază de comandă (MTA – „make-
to-assembly”). În acest sistem, componentele şi elementele semifinite sunt
fabricate în sistem de planificare a producţiei pe bază de stoc (push) în timp
ce asamblarea finală este realizată în sistem de planificare a producţiei pe
bază de comandă (pull).

• distrbuție de bunuri;
• canal de distribuţie;
• logistica prin terți;
• managementul aprovizionării la vânzător;
• planificarea producţiei pe bază de comandă;
• planificarea producţiei pe bază de stoc
• asamblarea pe bază de comandă.
Studii de caz:
1. Stabilirea modelului de canal de distribuție specific unei anumite categorii de produs.
2. Descrierea sistemului de planificare a producției utilizat de o firmă de comerț/turism.
51
51
1. Cum se definește distribuția mărfurilor?
2. Descrieți relația dintre distribuție și logistica mărfurilor.
3. Ce reprezintă un canal de distribuție?
4. În câte categorii pot fi împărțite firmele care asigură distribuția și care sunt acestea?
5. Prezentați modelele de canale de distribuție specifice canalelor de distribuţie a bunurilor de
consum.
6. Prezentați modelele de canale de distribuție specifice canalelor de distribuţie a bunurilor
industriale.
7. Ce reprezintă logistica prin terți și ce avantaje respectiv dezavantaje are?
8. Ce reprezintă managementul aprovizionării la vânzător și ce avantaje are?
9. Prezentați planificarea producţiei pe bază de stoc, respectiv pe bază de comandă.
10. Prezentaţi asamblarea pe bază de comandă.
1. Termenul de „distribuţie” desemnează:
a) ansamblul tranzacţiilor; b) un ansamblu de bunuri; c) un ansamblu de servicii; d) un ansamblu de
funcţii ale firmei.
2. Distribuţia este practicată de:
a) transportatori specializaţi în activitatea de distribuţie; b) intermediari specializaţi în activitatea de
distribuţie; c) firme specializate în comerţ; d) comercianţi cu amănuntul.
3. Nu reprezintă un avantaj al utilizării distribuitorilor:
a) reducerea costurilor de depozitare; b) reducerea costurilor de stocare; c) reducerea costurilor de
transport; d) reducerea costurilor de producţie.
4. Prin logistică, distribuţia urmăreşte:
a) creşterea eficienţei; b) scăderea stocurilor; c) eficienţa transportului; d) eliminarea depozitelor.
5. Canalul de distribuţie este:
a) traseul bunului de la producător la distribuitor; b) deplasarea bunului prin sistemul de distribuţie; c)
traseul bunului de la producător la clientul final; d) traseul bunului de distribuitor la client.
6. În general, distribuitorii pot fi clasificaţi în trei categorii:
a) dealeri, brokeri şi agenţi; b) agenţi de vânzări, intermediari şi unităţi cu amănuntul; c) agenţi de
vânzări, comercianţi cu ridicata şi producători; d) vânzători cu amănuntul, cu ridicata şi mici
comercianţi.
7. Canalele de distribuţie se împart în două mari categorii:
a) pentru bunuri de consum respectiv industriale; b) pentru bunuri industriale respectiv pentru
consumabile; c) pentru bunuri de consum respectiv pentru materiale; d) pentru bunuri şi pentru materii
prime.
8. Modelul 1 de canal de distribuţie este format din:
a) fabricant, detailist şi client; b) fabricant, agent de vânzări şi client; c) fabricant, grosist şi client; d)
fabricant şi client.
9. În canalele de distribuţie destinate bunurilor industriale:
a) clientul poate fi o firmă sau o persoană; b) clientul este cel mai adesea o firmă; c) clientul este o
persoană; d) clientul nu există.
10. Modelul 5 de canal de distribuţie este utilizat:
a) pentru bunuri comercializate în cantităţi foarte mici; b) pentru bunuri de consum; c) pentru materii
prime, componente, echipamente etc.; d) exclusiv pentru bunuri de valoare foarte mică.
52
52
BIBLIOGRAFIE
1. Ackerman, Kenneth B. „Value-Added Warehousing Cuts Inventory Costs.” Transportation and

Distribution, iulie 1989: 32-35.
2. Ackerman, Kenneth B. „Contract Warehousing - Better Moustrap, or Smoke and Mirrors?”
Warehousing Forum, august 1993: 1.
3. Allain, Marie-Laure, și Claire Chambolle. Economie de la distribution. Paris: Edition La
Decouverte, 2003.
4. Association Europeene de Logistique. Cap. Prefaţă în Strategie Logistique, de Alexandre K. Samii.
Paris: Edition Dunod, 2004.
5. Baily, Peter, David Farmer, David Jessop, și David Jones. Principiile şi managementul achiziţiilor.
Ediţia a 8-a. Traducere de Rodica Leviţchi. Chişinău: Editura Arc, 2004.
6. Ballou, Ronald H. Bussines Logistics Management. Third Edition. Englewood Cliffs, New Jersey:
Prentice-Hall International, Inc., 1992.
7. Barry, J. J. şi alţii. Logistics in the Services Industries. Oakbrook, Illinois: Council of Logistics
Management, 1991.
8. Basanu, Gheorghe, și Mihai Pricop. Managementul aprovizionării şi desfacerii. Bucureşti: Editura
Economică, 1996.
9. Bălan, Carmen. Logistica. Ediţia a III-a revăzută şi adăugită. București: Editura Uranus, 2006.
10.Burda, Alexandru. Logistica şi distribuţia mărfurilor, suport de curs – Ediţia a V. Bucureşti:
Editura ProUniversitaria, 2016.
11.Burda, Alexandru. Logistica şi distribuţia mărfurilor, suport de curs – Ediţia a IV. Bucureşti:
Editura ProUniversitaria, 2013.
12.Caplice, Chris. „Lecture Notes.” MIT OpenCourseWare. Octombrie 2003. http://www.core.org.cn/
OcwWeb/Engineering-Systems-Division/ESD-260JFall2003/LectureNotes/index.htm (accesat
Octombrie 2008).
13.Căprărescu, Gheorghiţa. Managementul strategic al firmei de comerţ şi distribuţie. Bucureşti:
Editura Rosetti, 2005.
14.Costin, Cătălin M. Distribuţia comercială în reţea. Bucureşti: Editura Rosetti, 2004.
15.Cristopher, Martin. „Developing Customer Service Strategies.” În The Gower Handbook of
Logistics and Distribution Management, de John Gattorna, editor John Gattorna. Gower Publishing
Company Ltd., 1990.
16.Dima, Ion Constantin. Sistemul logisticii firmei. Bucureşti: Editura Tehnică, 1997.
17.Ellram, Lisa. „The Suplier Selection Decision in Strategic Partnerships.” Journal of Purchasing
and Materials Management, Fall 1990: 8-14.
18.Ghiani, G., G. Laporte, și R. Musmanno. Introduction to Logistics Systems Planning and Control.
Londra: John Wiley & Sons, Ltd., 2004.
19.Johnson, James C., și Donald F. Wood. Contemporary Physical Distribution. Oklahoma: The
Petroleum Publishing, 1997.
20.Lambert, Douglas M., James R. Stock, și Lisa M. Ellram. Fundamentals of Logistics Management.
Editor Irwin McGraw-Hill. New York: McGraw-Hill Higher Education, 1998.
21.Lambert, Douglas M., și James R. Stock. Strategic Logistics Management. 3rd ed. Editor Richard
D. Irwin. Burr Ridge, Ilinois, 1993.
22.Patriche, Iulian. Canale de distribuţie şi logistică. Bucureşti: Editura ProUniversitaria, 2006.
23.Richardson, Helen L. „Trust Time-Definite, Reduce Inventory.” Transportation and Distribution,
ianuarie 1994: 41-44.
24.Ristea, Ana Lucia, Th. Purcărea, și Constantin Tudose. Distribuţia mărfurilor. Bucureşti: Editura
Didactică şi Pedagogică, 1996.
25.Rushton, Alan, Phil Croucher, și Peter Baker. The handbook of Logistics and Distribution
Management. Ediția a 3-a. Londra și Philadelphia: Kogan Page Ltd., 2006.
26.Samii, Alexandre K. Stratégie logistique. Paris: Edition Dunod, 2004.
53
27.Scheuing, Eberhard E. Purchasing Management. Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice-Hall,
Inc., 1989.
28.Stanciu, Ion. Managementul calităţii totale. Bucureşti: Editura Cartea Universitară, 2004.
29.Weitz, Barton A., Stephen B. Castleberry, și John F. Tanner. Selling. Building Partnerships. 2nd
edition. Editor Richard D. Irwin. 1995.
54
54
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
Test de evaluare/autoevaluare (unitatea de studiu 1)

1.a, 2.b, 3.c, 4.d, 5.c

1.a, 2.b, 3.c, 4.d, 5.b, 6.c, 7.d, 8.a, 9.b, 10.d

1.a, 2.b, 3.c, 4.d, 5.c, 6.d, 7.a, 8.b, 9.c, 10.a

1.b, 2.c, 3.d, 4.a, 5.c, 6.d, 7.a, 8.b, 9.c, 10.d

1.b, 2.d, 3.c, 4.a, 5.d, 6.c, 7.d, 8.c, 9.b, 10.a

1.d, 2.c, 3.a, 4.b, 5.d, 6.c, 7.b, 8.a, 9.c, 10.b

1.a, 2.d, 3.c, 4.b, 5.d, 6.c, 7.b, 8.a, 9.d, 10.c

1.c, 2.a, 3.b, 4.d, 5.a, 6.b, 7.c, 8.d 9.c, 10.a

1.a, 2.c, 3.d, 4.b, 5.c, 6.a, 7.b, 8.d, 9.a, 10.d

1.d, 2.a, 3.b, 4.c, 5.a, 6.b, 7.c, 8.d, 9.a, 10.d

1.b, 2.d, 3.a, 4.c, 5.b, 6.d, 7.a, 8.b, 9.a, 10.c

1.c, 2.b, 3.d, 4.a, 5.c, 6.b, 7.a, 8.d, 9.b, 10.c
55

Burda Alex-Logistica Si Distributie-Manual III IFR 2016-17

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Burda Alex-Logistica Si Distributie-Manual III IFR 2016-17

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ALEXANDRU BURDA

LOGISTICA ȘI DISTRIBUȚIA MĂRFURILOR

LOGISTICA ȘI DISTRIBUȚIA MĂRFURILOR

Manual de studiu individual

Răspunsuri la testele de evaluare/autoevaluare 55

Disciplina Logistica și distribuția mărfurilor tratează ansamblul problemelor teoretice,

După parcurgerea acestui curs, studentul va fi în măsură:

Resurse şi mijloace de lucru

Unitatea de studiu 1 LOGISTICA MĂRFURILOR (2 ore)

Teme de control (TC)

Deşi în prezent logistica reprezintă o componentă fundamentală a activităţii comerciale, ea este

1.2. OBIECTIVELE ŞI COMPETENŢELE UNITĂŢII DE STUDIU

Obiectivele unităţii de studiu:

Competenţele unităţii de studiu:

Timpul alocat unităţii: 2 ore

1.3. CONŢINUTUL UNITĂŢII DE STUDIU

Logistica mărfurilor urmăreşte livrarea materialelor şi a bunurilor în

1.3.1. Definirea logisticii mărfurilor

1.3.2. Misiunea logisticii mărfurilor

1.4. ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

Concepte şi termeni de reţinut:

Întrebări de control şi teme de dezbatere:

2. Unul dintre aspectele fundamentale ale logisticii pune accentul pe:

3. Conceptul de logistică include toate activităţile necesare managementului fluxului de bunuri:

5. Misiunea logisticii este în esenţă furnizarea bunurilor către client:

2.2 OBIECTIVELE ŞI COMPETENŢELE UNITĂŢII DE STUDIU

Obiectivele unităţii de studiu:

Competenţele unităţii de studiu:

Timpul alocat unităţii: 1 oră

2.3 CONŢINUTUL UNITĂŢII DE STUDIU

Unitatea include ca principale probleme abordate (1) definirea

2.3.2 Lanţul de aprovizionare-livrare

2.3.3 Fluxurile în lanţul de aprovizionare-livrare

2.3.4 Canalul logistic

2.3.5 Sistemul logistic al firmei

2.4 ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

Concepte şi termeni de reţinut:

Întrebări de control şi teme de dezbatere:

2. Numărul firmelor care alcătuiesc un sistem logistic nu este dependent de îndeplinirea:

3. În lanţul de aprovizionare livrare, fluxul de bunuri se poate desfăşura şi dinspre:

4. Valoarea care este oferită clientului reprezintă:

5. Canalul logistic reprezintă:

7. Operaţiunile logistice primare:

8. În sistemul logistic al firmei, aprovizionarea se referă la:

9. În sistemul logistic al firmei, activităţile de susţinere a vânzărilor se referă numai la:

10. În sistemul logistic al firmei, distribuţia fizică urmăreşte:

În general, în cazul a numeroşi agenţi economici, activitățile sistemului logistic se desfăşoară şi

3.2 OBIECTIVELE ŞI COMPETENŢELE UNITĂŢII DE STUDIU

Obiectivele unităţii de studiu:

Competenţele unităţii de studiu:

Timpul alocat unităţii: 1 oră

3.3 CONŢINUTUL UNITĂŢII DE STUDIU

Unitatea include ca principale probleme abordate (1) definirea

3.3.2 Costul logistic total

3.3.3 Canalul logistic total

3.4 ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

Concepte şi termeni de reţinut:

Întrebări de control şi teme de dezbatere:

5. Costul logistic total reprezintă:

7. Deciziile privitoare la reducerea costului logistic total nu sunt influenţate de:

8. Eficienţa acţiunii logisticii în interiorul canalului logistic depinde şi de:

9. Existenţa unui canal logistic total nu este determinată de:

10. Conceptul de canal logistic total presupune abordarea logisticii:

Considerate drept componente ale managementului lanţului de aprovizionare-livrare (Caplice