Neomodernismul

Neomodernismul este un curent ideologic, literar definit de spiritul creator postbelic,

caracterizat prin respingerea formelor grave și prin redarea temelor grave într-o manieră
ludică, de joc, ce ascunde însă tragicul. Literatura neomodernistă este definită printr-un
imaginar poetic inedit, limbaj ambiguu, metafore subtile și expresie ermetică.
Calea spre curentul neomodernist în România a fost deschisă în anul 1941 prin
apariția revistei Albatros condusă de Geo Dumitrescu în care se afirma o nouă direcție
în literatura română. Anul 1943 constituie o nouă etapă în evoluția fenomenului
neomodernist, odată cu înființarea Cercului Literar de la Sibiu. Membrii acestui cerc
adresează actul de înființare[1] scris de Ion Negoițescu și semnat printre alții de Victor
Ionescu, Ștefan Augustin Doinaș, Radu Stanca lui Eugen Lovinescu, afirmându-și intenția de
a se întoarce către modernismul interbelic, fără însă a neglija propriile deziderate estetice și
fără a încerca sincronizarea cu spiritul veacului.
După această etapă în istoria poeziei postbelice se disting trei perioade:
1. Realismul-socialist (proletcultism 1949-1964)
2. Neomodernismul: anii '60
3. Postmodernismul: anii '80

Caracteristici ale neomodernismului

Poeții neomoderni au debutat în jurul anului 1960 și au intenționat să redea poeziei atributele
firescului și libertatea alegerii formelor de exprimare. Acest demers a fost posibil în contextul
dezghețării ideologice de la începutul aniilor '60, când autoritățiile manifestă o oarecare
toleranță în privința formelor de expresie fără a abandona însă ideea abordării unor teme
corespunzătoare ideologiei comuniste.

Poeți neomoderniști
Primul poet neomodernist poate fi considerat Nicolae Labiș,deși numai în anumite aspecte ale
operei sale poetice. Eugen Simion îl numea pe Labiș buzduganul unei generații. Adevărații
neomoderniști sunt Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Ion Alexandru, Mircea
Dinescu, care au reînnodat legătura dintr nou și tradiția lirică interbelică. Aceștia încearcă
revenirea la metafore subtile și la imagini insolite, bazate pe un limbaj ambiguu.

Teme cultivate
Temele cultivate în operele neomoderniste sunt: condiția omului, forța logos-ului, moartea,
iubirea, nostalgia după optimismul tinereții, reflecția filozofică. Poeții neomoderniști adoptă o
atitudine ludică, ironică sau chiar parodică. Neomoderniștilor li se adaugă poeții generației
mai vechi, cărora le fusese interzis să publice anterior (Emil Bota, Șt.Aug. Doinaș, Geo
Dumitrescu) și unii poeți ce renunță la realismul socialist și se întorc la adevărata poezie
(Maria Banuș, Eugen Jebeleanu, Dan Deșliu).