SECURITATEA ÎNTRE NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL

Prof.univ.dr. Țuțu Pișleag

Abstract

This paper brings arguments to support the idea that, along with the
new challenges in the actual global context, the necessity of learning and
understanding the vectors of national security appears. We express our point of
view about the future of security studies in which the dimensions of interest are
analyzed in a broader spectrum.

Keywords: national security, security, security vector, actors

În actualul context al globalizării nevoile de securitate națională

coincid în foarte multe puncte cu securitatea internațională chiar dacă acest
concept operațional nu este împărtășit la nivel universal. Globalizarea poate fi
considerată și ca un vector pentru realizarea unui consens cu privire la
securitatea internațională. Din perspectivă funcțională, ”globalizarea poate fi
caracterizată de o serie de fenomene economice care includ liberalizarea și
dereglementarea piețelor, privatizarea activelor, retragerea funcțiilor statului
(în special cele de asistență socială), difuzia tehnologiei, distribuția
transnațională a producției din industria prelucrătoare (investiții străine directe)
și integrarea piețelor de capital”1. În perspectivă, securitatea internațională prin
dimensiunea sa de securitate comună trebuie să facă față unor provocări
determinate de moștenirile istorice și politice, de stabilirea actorului responsabil
în securitatea internațională și de capacitățile de a consolida instituțiile
internaționale.

Noile evoluții la nivel internațional evidențiază că actualul mediu de

securitate implică mai mulți actori, statele-națiune, organizațiile
nonguvernamentale, megacorporațiile, organizațiile internaționale etc. În ceea
ce privește organizațiile internaționale, acestea nu fac altceva decât să
diversifice instrumentele de acțiune și să configureze un sistem internațional tot
1
Simon Reich,What is globatization? Four Possible Answers, Working Paper 261, December 1998.
mai complex prin creșterea numărului de actori și a problemelor acestora legate
de noile surse de conflict (migrația, criza resurselor, implicațiile accesului la
informație și tehnologie etc.), multiplicarea mijloacelor de a purta războiul. Într-
un asemenea context cu interese divergente există percepția prin care
globalismul ar putea fi contestat. Se poate aprecia că globalizarea are propriul
său preț exprimat în imprevizibilitate și vulnerabilitate, iar interdependențele
generează tot mai multe amenințări.

În teoria și practica relațiilor internaționale se utilizează tot mai frecvent

”sintagmele securitate internațională, securitate mondială, securitate
continentală, securitate regională, securitate sub-regională, securitate națională,
securitate egală, securitate colectivă, securitate comună etc. exprimate pe
fundamentul raporturilor de putere”2, toate acestea pe fondul diversificării
amenințărilor, multiplicării actorilor, preocupărilor pentru identificarea
strategiilor și optimizarea soluțiilor.

În literatura de specialitate ”se consideră că aşa numita abordare clasică

a securităţii se suprapune cu viziunea realistă asupra securităţii, perioada ei de
glorie fiind cea a Războiului Rece, însă influenţa ei asupra relaţiilor
internaţionale este mai îndelungată, începând odată cu instituirea primelor
formaţiuni statele”3. În mod tradiţional, conceptul de securitate a fost asociat cu
securitatea militară, apărarea şi raportul de forţe în plan internaţional în ceea ce
priveşte puterea militară. În acest sens, se poate afima chiar că „asumpţia de
bază a viziunii tradiţionale este că securitatea este corelată fundamental cu
dimensiunile militare ale interacţiunilor dintre statele naţiune”.

În această accepţiune, statul este cel mai important, uneori chiar

singurul actor al relaţiilor internaţionale, singurul care putea asigura securitatea
cetăţenilor atât pe plan intern cât şi internaţional, iar preocuparea sa primordială
2
Aurel V. David, Doctrine, politici și strategii de securitate, Editura Fundației România de Mâine, 2008, p. 67.
3
Nicoleta Lașan, Securitatea:concepte în societatea contemporană, Revista de Administraţie Publică şi Politici
Sociale An II, Nr. 4(5)/Decembrie 2010.
este asigurarea securităţii. Pentru asigurarea securităţii, statele încearcă mereu
să îşi maximizeze puterea într-un mediu considerat anarhic, anarhia fiind
structura care caracterizează mediul internaţional. Anarhia rezultă din
observaţia conform căreia în timp ce la nivel intern există o conducere,
legitimitate şi monopopul utilizării forţei la nivel intern este deţinut de stat, la
nivel internaţional aceste caracteristici nu sunt regăsite. Alături de aceste
caracteristici ale mediului tradiţional de securitate mai trebuie menţionate și
anumite consecinţe ale mediului internaţional anarhic în care statele acţionează
singure în acest mediu internaţional brutal, iar pacea nu este posibilă, ci doar o
balanţă a puterii, şi într-un mediu anarhic nu poate fi implementată securitatea
colectivă.

În ciuda longevităţii acestei viziuni clasice asupra securităţii

internaţionale, ceva s-a schimbat în mediul internaţional odată cu finalul
Războiului Rece, ceva atât de semnificativ încât a determinat o regândire totală
a conceptului de securitate. Odată cu sfârşitul confruntării din perioada
Războiului Rece între cele două mari puteri de la nivel global, Statele Unite ale
Americii şi Uniunea Sovietică, în anul 1989, viziunea clasică asupra securităţii
este tot mai mult contestată şi înlocuită în final cu o viziune modernă asupra
securităţii.

Dacă acceptăm faptul că problemele de securitate sunt printre cele mai

vechi probleme care există în lume, putem să afirmăm cu certitudine că
”definiţia acestui concept a depins şi depinde nu doar de epoca analizată ci şi de
actorii consideraţi a fi importanţi, şi mai important de persoana care emite
această definiţie”4. Demersul definirii conceptului de „securitate” este unul cu
atât mai dificil în zilele noastre, având în vedere numeroasele dimensiuni ale
securităţii şi diversificarea pericolelor şi ameninţărilor la adresa securităţii din
lumea contemporană.

4
Ibidem.
 În literatura de specialitate se poate observa un accent deosebit pus de
către cercetători pe dimensiunile securităţii, şi mai ales pe dimensiunile
nonmilitare ale securităţi. Pot fi astfel, menţionate ca dimensiuni ale securităţii
următoarele: dimensiunea militară, dimensiunea politică, dimensiunea
economică, dimensiunea socială, dimensiunea culturală, dimensiunea ecologică,
dimensiunea societală. Dimensiunea militară se referă „la influenţa reciprocă
între capacităţile militare ofensive şi defensive ale statelor şi percepţiile acestora
faţă de intenţiile celuilalt”. Ameninţările de natură militară ocupă, ”în mod
tradiţional, poziţia centrală în securitatea naţională. Acţiunea militară pune în
pericol toate componentele statului: baza fizică (teritoriul) poate fi ocupată
(parţial sau total) sau afectată ca ecosistem, structura instituţională poate fi
dezmembrată, ideea de stat poate fi subminată”5.

Cea mai importantă problemă din domeniul militar cu care se confruntă

umanitatea la momentul actual este terorismul. Dimensiunea politică a
securităţii vizează „atât relaţia dintre stat şi cetăţenii săi, cât şi relaţiile
internaţionale ale statului respectiv”. Aceasta vizează stabilitatea
organizaţională a ordinii sociale şi defineşte acele ameninţări de natură non-
militară. Într-un anume mod, întreaga securitate este politică, pentru că toate
vulnerabilităţile, riscurile şi ameninţările sunt definite pe cale politică. Este o
certitudine că actualul context global este ”profund politic și psihologic”.
Securitatea politică se referă la ameninţările la adresa legitimităţii sau a
recunoaşterii, fie a unităţilor politice, fie a trăsăturilor fundamentale (structura
politică, instituţiile statului etc.). În acest caz, putem vorbi de ameninţări faţă
de:

- ”legitimitatea internă a unităţii politice, care se referă în primul rînd la

ideologii şi la alte idei constitutive sau teme care definesc statul;

5
http://www.ipp.md/public/files/Proiecte/1-conceptul_securitate.pdf.
 - legitimitatea externă, recunoaşterea internaţională”6 .

Dimensiunea politică poate fi analizată pe două niveluri: cel intern cu

privire la guvernare, şi cel extern raportat la securitatea internaţională şi la
dreptul internaţional.

Dimensiunea economică a securităţii este identificată cu „accesul la

resursele şi infrastructurile de bază necesare pentru asigurarea unui nivel
acceptabil de prosperitate şi putere a cetăţeanului şi a statului respectiv” şi are o
semnificaţie deosebită deoarece determină în mare măsură şi puterea militară a
unui stat. Securitatea economică a securității se referă la „capacitatea economiei
de a face faţă şocurilor interne şi externe. Principalele ameninţări pe plan extern
pot fi: criza economică globală; embargourile economice; dezvoltarea
economică inegală. Valorile de securitate economică pot fi: economia de piaţă;
concurenţa loială; libertatea economică; proprietatea privată etc.”7 .

Din punctul de vedere social, „securitatea presupune protejarea

identităţii colective, a specificului naţional şi a coeziunii naţionale” .

Dimensiunea culturală înseamnă „prevenirea poluării mediului cultural

cu elemente de subcultură sau intruziune culturală”. Identitatea, religia, etnia
reprezintă cauze destul de frecvente ale conflictelor internaţionale, dar mai ales
naţionale, în special în zona Africii. Dimensiunea ecologică a devenit în
perioada post-Război Rece una dintre cele mai importante dimensiuni ale
securităţii, putându-se chiar considera că problemele ecologice sunt probabil
cele mai complexe atât din cauza efectelor cât şi din cauza imposibilităţii de a
găsi soluţii simple şi individuale pentru rezolvarea unor astfel de probleme. Mai
mult decât atât, uneori devine evident faptul că unele probleme ecologice sunt
legate în lanţ şi foarte adesea aceste pericole şi probleme nu sunt strict ecologice
ci aflate în strânsă legătură cu celelalte dimensiuni ale securităţii.
6
Ibidem.
7
http://www.ipp.md/public/files/Proiecte/1-conceptul_securitate.pdf.
 Problemele ecologice pun în evidenţă cel mai puternic caracterul
transnaţional al ameninţărilor şi pericolelor cu care se confruntă umanitatea.
Dintre problemele ecologice cele mai grave care ameninţă securitatea la nivel
mondial amintim: poluarea, încălzirea climei, epuizarea resurselor naturale,
distrugerea pădurilor.

În ceea ce priveşte Organizaţia Naţiunilor Unite, forumul tuturor

statelor, este semnificativ a analiza pericolele la adresa securităţii identificate de
către aceasta în documentele oficiale. Astfel, în Raportul ONU intitulat „O lume
mai sigură - responsabilitatea noastră comună”, sunt enumerate următoarele
ameninţări la adresa securităţii internaţionale: terorismul internaţional;
proliferarea armelor de distrugere în masă; conflictele interetnice şi
interreligioase; reţelele crimei organizate; problemele privind mediul; adâncirea
periculoasă a decalajelor de dezvoltare dintre Nord şi Sud.

Conceptul de securitate internațională a fost ”echivalat cu utilizarea forței

între națiuni, cu un accent special pe rolul de mari puteri. Acest lucru reflectă
opinia că securitatea internațională a implicat integritatea teritorială”8 .

Trebuie să avem în vedere că ”noțiunile tradiționale de securitate s-au

axat pe utilizarea forței între marile puteri în timpul Războiului Rece iar după
sfârșitul acestuia a trebuit să fie reformulate pentru a reflecta natura
schimbătoare a conflictelor”9 prin ceea ce azi reprezintă ”noile agende de
securitate, noile manifestări de securitate și noile reguli de joc pentru politica de
securitate”10: securitatea individuală; securitatea grupului social, a comunității, a
națiunii, organizată național sau ca entitate etnică (securitate socială);
securitatea statului sau a națiunii (în terminologie americană - securitatea
națională); securitatea pentru o regiune, nu neapărat una bazată pe proximitate -
8
Liz St. Jean, The Changing Nature of “International Security”: The Need for an Integrated Definition
http://www.iusafs.org/pdf/stjean.pdf.
9
Ibidem.
10
Bertel Heurlin and Kristensen, International Security, International relations,Vol.II
http://www.eolss.net/sample-chapters/c1.
securitatea regională; securitatea pentru societatea națiunilor, societatea
internațională - securitatea internațională; securitatea globală. Deși, nu ”există o
singură sursă de autoritate, relațiile internaționale sunt rezonabil ordonate ca
scop sub rezerva unei reglementări reciproce și constrângeri rezultate dintr-un
interes comun în supraviețuire și coexistență”11 .

Securitatea internațională în actualul context ”devine expresia

construirii unor noi relații internaționale, modificate, la rândul lor, de fenomenul
globalizării”12 sau al fragmentării și se identifică cu ”protecția împotriva a tot
ceea ce afectează bazele înseși ale statelor și ale organizațiilor internaționale de
securitate”13. Astfel, securitatea internațională se structurează pe nivelurile de
securitate statală, securitate regională și securitate mondială.

Astăzi, securitatea națională ”este atât de importantă, încât țările se apără

prin integrarea lor în organizații supranaționale sau internaționale” 14 iar
globalizarea nu face altceva decât să producă schimbări importante în modul în
care statul funcționează și este înțeles alături de relația de determinare a
regionalismului economic asupra securității regionale.

În prezent, securitatea internațională este tot mai strâns legată cu teoria

și practica globalizării, și implicit cu securitatea națională întrucât globalizarea
”reflectă cu certitudine creșteri ale gradelor de intensitate și de extensiune ale
interdependenței – o creștere a densității sale”15. În actualul context global,
conceptul de putere ”rămâne cea mai importantă variabilă în modelarea relațiior
internaționale”16 întrucât puterea se manifestă prin noi forme și se exercită prin

11
J. Jackson-Preece, Security in international relations, University of London International Programmes, 2011,
p.19.
12
Aurel V. David, op.cit. p. 67.
13
Ibidem.
14
Guillermo de la Dehesa, Învingători și învinși în globalizare, Editura Historia, 2007, p. 156.
15
Robert O. Keohane, Joseph S. Nye, Putere și interdependență, Editura Polirom, 2009, p. 302.
16
Sean Kay, Globalization, Power, and Security, Ohio Wesleyan University, Delaware, OH, USA 2004 PRIO,
www.prio.no SAGE Publications, www.sagepublications.com.
noi canale. Se poate afirma că ”globalizarea este mai degrabă, un mijloc prin
care sunt exercitate noile manifestări ale puterii”17.

În procesul globalizării, cooperarea dintre state este tot mai strânsă,

care se prezintă atât ca o necesitate dar și ca un efect benefic. Aceste
determinări sunt generate și de provocările actuale care sunt tot mai evidente ca
urmare a creșterii interdependențelor dintre națiuni. Acestea se pot rezuma la
terorism, extremism, separatism, corupție, rețele de crimă organizată, conflicte
regionale, catastrofe ecologice etc., care dobândesc tot mai mult un carater
global și care afectează stabilitatea și securitatea națională și internațională.

Globalizarea în actualele coordonate a devenit cel mai puternic și cel

mai influent ”constructor” al mediului internațional de securitate, chiar dacă
această influență este uneori apreciată ca fiind contradictorie. În opinia noastră,
creșterea dependențelor politice, economice și sociale, reciproce, dintre națiuni
conduc la îmbunătătțirea mediului internațional de securitate prin aceea că se
dezvoltă noi abordări politice la nivelul organizațiilor internaționale. Avem în
vedere că toate aceste relații ”de interdependență se desfășoară adesea în cadrul
unor rețele de reguli, norme și proceduri care reglemetează comportamentul și îi
controlează efectele – și sunt influențate de aceste rețele”18. Este nevoie, în
opinia noastră, de reconceptualizarea politicilor de securitate și a conflictului pe
noile coordonate ale intereselor de securitate națională ca urmare a capacității
de manifestare a unor actori non-statali, grupuri ad-hoc sau chiar persoane fizice
de a concura statul națiune. Avem în vedere componenta cibernetică a
conflictului care reclamă crearea de avantaje și proiectarea influenței în spațiul
virtual.

17
Ibidem.
18
Robert O. Keohane, Joseph S. Nye, op.cit., p. 64
Bibliografie selectivă

a)lucrări de autor(i)

Guillermo de la Dehesa, Învingători și învinși în globalizare, Editura Historia,

2007
Aurel V. David, Doctrine, politici și strategii de securitate, Editura Fundației
România de Mâine, 2008
Nicoleta Lașan, Securitatea:concepte în societatea contemporană, Revista de
Administraţie Publică şi Politici Sociale An II, Nr. 4(5)/Decembrie 2010
Robert O. Keohane, Joseph S. Nye, Putere și interdependență, Editura Polirom,
2009
J. Jackson-Preece, Security in international relations, University of London
International Programmes, 2011
Simon Reich, What is globatization? Four Possible Answers, Working Paper
#261, December 1998
b)resurse internet
http://www.ipp.md/public/files/Proiecte/1-conceptul_securitate.pdf
http://www.iusafs.org/pdf/stjean.pdf
http//www.eolss.net/sample-chapters/c1
http// www.prio.no SAGE Publications, www.sagepublications.com