Relații

Statele și politica externă

Realismul - statul în centrul relațiilor internaționale
Apariția sistemului de state este produsul prăbușirii ordinii mondiale, în secolele XV-XVI -
Pacea de la Westfalia care a pus capăt Războiului de Treizeci de Ani în 1648
Rezultatul - apariția unor unități politice bazate relativ pe teritorii puternice, capabile să
exercite controlul pe plan intern, dar obligate să accepte existența în mod similar entitățile
politice din exterior - Sistemul Westfalia
- perspectiva de politică externă - statele încearcă să schimbe mediul în conformitate cu
scopurile și obiectivele pe care și le-au stabilit
- perspectiva structurală - statele încearcă să se adapteze la mediul lor
Natura diplomației
- propaganda - tentative de influență bazându-se în primul rând pe manipularea deliberată a
simbolurilor verbale;
- diplomația se referă la tentativele de influență care se bazează în primul rând pe negociere;
- încercări de influență economică generală care se bazează pe resursele de pe piață, pe
resursele militare ca tentative de influență care se bazează în primul rând pe violență, arme
(forță)
Influența abordată prin:
- autoritate și control – statele încearcă să exercite o influență mai degrabă
decât autoritate (În relațiile internaționale nu există nici o autoritate în acest
sens) relații care nu există între state
Când controlul este exercitat, cei care sunt controlați și-au pierdut toată
autonomia (nu au capacitatea de luare a deciziilor)
Exercitarea influenței este modul caracteristic pentru state, nu există un
guvern mondial (o sursă la nivel mondial de autoritate legitimă,imperiu
mondial)
Relația dintre influență și putere este mai complicată - puterea este unul dintre
acei termeni în discursul politic, care sunt utilizați pe scară largă
Există forme de influență care nu se bazează pe putere
Puterea - mai multe fațete și complexe
Organizarea,evoluția și perceperea sistemului internațional
• De la jumătatea secolului al XVII – lea – Primul Război Mondial – sistemul
internațional nu a înregistrat variații structurale ( nu și-a modificat normele
și tradițiile dominante)
• Prin ridicarea Statelor Unite – subiect potențial dominant (chiar și față de
autoritatea Europei) – diplomația internațională a fost dublată și uneori
înlocuită de apariția internaționalismului
• apare ideea potrivit căreia relațile internaționale ar trebui filtrate de
organizații care să substituie rolul diplomației tradiționale de a fixa normele
li practicile vieții internaționale (Societatea Națiunilor, ulterior Organizația
Națiunilor Unite)
 Tipuri de configurare a sistemului
a) Perspectiva polarizării
• Unipolaritatea – existența unei singure puteri majore (putere gegemon)
• Bipolaritatea – considerată deseori ca fiind cea mai stabilă configurație a sistemului
internațional (două mari puteri oponente, se pot raporta ideologic și militar una față de
cealaltă)
• Multipolaritatea – existența a cel puțin trei mari puteri care să domine sistemul
( configurație stabilă a ssitemului internațional)
b) Perspectiva structurală
Centrul – alcătuit din puteri majore (interse la scară mondială, capacități de a le apăra,
dețin influență asupra formulării regulilor care ghiează ssitemul internațional)
Semiperiferia – foste puteri centrale aflate într-o poziție descendentă, puteri aflate în zona
periferică și care se află într-o poziție ascendentă, puteri regionale (subsistemice – Taiwan,
Singapore, Coreea de Sud)
Periferia – state care nu au interese sistemice, capacități semnificative chiar raportate la
sfera propriului subsistem al relațiilor internaționale
 Pacea de la Westfalia - 1648
• Războiul de 30 de ani (1618 – 1648), sfârșitul dominației habsburgice în Europa
Caracteristici:
- stabilirea principiului după are singurul actor internațional din punct de vedere
legal este statul
- suveranitatea (capacitatea și derptul unui actor de a-și defini priopriile interese,
construi și purta o politică internă și externă corespunzătoare intereselor
percepute, singurul factor de decizie)
- egalitatea între state pe baza suveranității lor egale
- balanța de putere (instrument al relațiilor internaționale prin care se caută
stabilitatea și nu pacea)
- necesitatea legitimării internaționale (modul efectiv în care este transmisă puterea
de la un conducător la altul la nivel național)
- recunoașterea existenței unui drept internațional incipient
- recunoașterea implicită a diplomației ca instrument al relațiilor internaționale
 Concurenții statului națiune
- organizațiile internaționale – (inter)guvernamentale și neguvernamentale,
corporațiile transnaționale
- Conturează peisajul politicii globale instituționalizate însă nu acoperă
întregul spectru al raporturilor internaționale
- Statul națiune este supus unor presiuni cu care nu s-a confruntat în trecut
- Lumea se îndreaptă către o eră în care nu suveranitatea face legea, ci cererea
și oferta ?
- Metacorporațiile au devenit apatride pentru maximizarea profiturilor
Compania Walmart Armata chineză reunește în total 2,3 milioane de militari activi.
Iar numărul angajaților Walmart este puțin sub cel al militarilor
chinezi, cifrându-se la 2,2 milioane de persoane.

„Armata” angajaților Walmart ar depăși aproape de două ori

armata Statelor Unite ale Americii, care numără 1,4 milioane de
militari activi, sau pe cea a Indiei, cu 1,3 milioane de soldați.

Coreea de Nord dispune de o armată de 1,2 milioane de persoane,

iar Rusia de 771.000 militari activi. Armata pakistaneză numără
643.800 militari, în timp ce cea sud-coreeană are 630.000 militari.
Armata Iranului are 523.000 persoane, iar cea din Vietnam,
482.000.

Walmart este cea mai mare companie din lume în domeniul

comerțului cu amănuntul și cu cei mai numeroși angajați din
lume. Cu sediul central în Bentonville, statul Arkansas, SUA,
Walmart a fost fondată de Sam Walton în anul 1962.

În prezent, lanțul de retail are 2,2 milioane de angajați care

lucrează în peste 11.000 de magazine în 27 de țări din întreaga
lume. Săptămânal, în magazinele Walmart intră peste 200
milioane de clienți
Venitul anual – 25 miliarde dolari
(2015)

Prezența Mc Donald s – 36.000

restaurante în peste 100 de țări

Numărul instalațiilor militare

americane în jurul lumii – 4.855
 Trei tipuri de provocări
În lumea contemporană – variație în timp și de la o arie tematică la alta a
sferei de în care autoritatea finală este revendicată de statși/sau este
recunoscută ca legitimă de către alte state
1) În anumite arii tematice, statele tind să-și atenueze unele dintre
revendicările privind autoritatea finală (statele membre ale UE și-au
atenuat aceste revendicări în planul politicii economice și monetare, în
favoarea structurilor UE)
2) Se face simțită o modificare a normelor de recunoaștere externă a unora
dintre revendicările de autoritate emise de stat (un stat membru al UE
trebuie să recunoască jurisdicția Curții Europene a Drepturilor Omului
care prealează asupra celei interne)
3) Statul ca actor al sistemului internațional se confruntă tot mai mult cu
revendicări concurente de autoritate din partea unor actori nestatali
 Putere frică și nesiguranță
Una dintre trăsăturile definitorii ale relațiilor internaționale - caracterul
periculos al relațiilor internaționale.
Premisa 1 - statele stabilesc propriile scopuri și obiective în sistemul
internațional (preocuparea pentru supraviețuire, integritatea teritorială a
statului, păstrarea capacității statului de a-și determina propriul destin,
modul său de viaţă)
Premisa 2 – absența unui guvern mondial determină statele să-și realizeze
interesele prin încercarea exercităriii puterii (de a face amenințări și oferi
recompense)
Luate împreună, aceste două premise – nesiguranța și frica sunt trăsături
permanente ale relațiilor internaționale.
Normele de drept internațional mandatează non-agresiunea și non-intervenția
Există anumite tipuri de "norme soluționate" în relațiile internaționale care
reglementează conduita.
 Dilema de securitate - se bazează pe relația complexă dintre intenții și
capabilități pentru că există un nivel de fond de posibile insecuritate
chiar și într-o ordine internațională statele se simt obligate să-și păstreze
mijloacele de auto-apărare într-un mod eficient al costurilor, uneori, se ajunge
la consolidarea acestei capacități.

Sistemul internațional nu este anarhic:

- predictibilitatea balanței puterii, unele modele de securitate induc un grad
de stabilitate
- gestionarea nesiguranței
Atunci când statele își urmăresc interesele lor naționale, echilibrul apare din
necesitate
Actorul – orice entitate care joacă un rol identificabil în relațiile internaționale
Realiștii clasici – calitatea de actor (etatic) depinde de trei criterii:
- suveranitatea
- recunoașterea statalității
- controlul asupra teritoriului și populației
Versiunea structurală a realismului – neorealismul – păstrează intact
statocentrismul studiilor mai vechi cât și perspectiva lor orientată către putere
Opoziția puternică la adresa statocentrismului realist s-a conturat în cadrul
programului liberal-pluralist (anii 70 – Joseph Nye, Robert Keohane)
Modelul politicii transnaționale, dezvoltat sub forma interdependenței complexe –
apariția unei noi componente a raporturilor internaționale – relațiile transnaționale
- Baza modelului politicii globale
 Teoriile geopolitice clasice
Geopolitica – cel mai înrădăcinat tip de reflecție asupra politicii internaționale
Geopolitica – susține că politica internațională este un determinism geogafic,
iar politica externă a statelor este constrânsă de cadrul natural în care acestea
există
Geopolitica - face legătura între lupta pentru putere a actorilor internaționali
și geografia politică
 Realismul
Una dintre paradigmele centrale ale domeniului relațiilor internaționale
Structurează înțelegerea evenimentelor, conceperea și desfășurarea politicii externe,
configurarea conflictelor internaționale o mare parte a secolului al XX-lea
Considerații filozofice asupra naturii umane:
- omul este rău, egoist și supus unei înclinații naturale către căutatrea puterii, a dominației;
- el trăiește într-o permanentă nesiguranță, fiind marcat de o profundă neîncredere în
oameni și suspiciune la adresa celorlalți
=====-- în consecință, și societățile și instituțiile create de om vor avea aceleași
particularități
distincție fundamentală --- în relațiile internaționale se operează cu două tipuri de oameni:
- omul, individul ca eșafodaj al domeniului relațiilor internaționale
- conducătorul – cel care întemeiază și conduce statul
Dublu determinism:
- intervine natura umană nealterată de-a lungul secolelor
- pot interveni înclinațiile către răutate, intențiile rele ale conducătorului
 Viziunea complexă asupra realismului politic a lui Hans Morgenthau
Trei niveluri de construcție filozofică:
a) Nivelul individual – natura umană este viciată, egoistă prin naștere, îndreptată către lupta
pentru putere, caracterizată de o dorință nesățioasă de dominație și neschimbătoare ====--
aceste este omul politic, o mică parte a omului real
- (dimensiuni fundamentale ale naturii umane: biologicăm, spirituală, rațională)
b) Nivelul statal – statul (statul națiune) este principalul actor în reklațiile internaționale
- Sistemul internațional este definit și caracterizat de relațiile dintre statele-națiune care
domină gândirea în politica internațională
- Statul are o serie deinterese pe care și le definește în termeni de putere, le urmărește în
vederea maximizării puterii și securității proprii
c) Nivelul sistemic –caracteristica principală a sistemului internațional, care determină în
mod fundamental relațiile dintre statele națiune, este lipsa unei autorități superioare
recunoscută de state
- Sistemul internațional este anarhic
- Puterea statelor în sistem este inegal distribuită
- Statele se diferențiază între ele în funcție de puterea pe care o dețin (puterea este relativă)
 Cele șase principii ale realismului

1. politica internațională este guvernată de legi obiective ce se regăsesc în natura umană

2. interesul statelor este definit în termeni de putere
3. interesul definit în termeni de putere este o categorie obiectivă, universal valabilă, dar fără un înțeles fix și definitv
4. principiile morale universale nu pot fi aplicate acțiunilor statelor naționale în forma lor abstractă, ci trebuie filtrate prin
intermediul circumstanțelor concrete în spațiu și timp
5. trebuie făcută o distincție clară între aspirațiile morale la un moment dat ale unei națiuni și legile morale
6. principiile realismului mențin autonomia sferei politicii în raport cu toate celelalte care trebuie să i se subordoneze

Concluzie:

Realismul este o paradigmă conservatoare a relațiilor internaționale, ce are la bază o concepție a naturii umane neschimbătoare,
dominată de voința de putere, de egoism și de răutate
În ciuda egalității formale, distribuția inegală a puterii înseamnă că arena relațiilor internaționale este o formă a politicii de
putere
Puterea este greu de măsurat – distribuția sa între state se schimbă în timp și nu există un consens al statelor cu privire la modul
de a o distribui
Statele trebuie să obțină putere pentru a supraviețui într-un mediu competitiv
 Noua ordine globală 2010 - 2050
Cinci triade strategice
1) triada actorilor globali (organizațiile internaționale, noile centre de putere
SUA, UE, China, Rusia, India, Brazilia Japonia, corporațiile internaționale)
2) triada dezvoltării durabile (intergrare,dinamism,implementarea
structurilor de schimbare orientale spre economia socială și ecologică
3) triada sistemului de putere (democrațiile liberale, regimurile autrocratice,
sistemele de anarhie globală create de terorismul internațional și crima
organizată
4) triada vehiculelor civilizației (educația, știința și cultura)
5) triada religiilor conducătoare (noua ordine nu poate fi concepută fără
dimensiunea religioasă)
 O posibilă axiomatică a ordinii globale - principii
- statele trebuie integrate într-un sistem de relații de interdependență
- statele trebuie să folosescă strategia balansării , să urmărească permanent
menținerea ehilibrului puterilor
- cooperarea și nu conflictul reprezintă fundamentul pe termen lung al
securității
- miza oricărui război o constituie noua ordine internațională
- pacea și războiul sunt funcție de relația existentă între puterile sistemului
- capacitatea puterilor rivale de a-și armoniza interesele
- pacea este preferabilă războiului
- formularea unei etici globale
 Scenarii privind ordinea globală:
- revenirea temporară unipolarism (scenariu nerealist, au apărut noi centre
de putere UE, China, India, Brazilia )
- reînvierea bipolarismului și a Războiului Rece (confruntarea ideologică nu
mai îmbracă formele clasice, de tip militar)
- conflictul dintre SUA – Rusia sau SUA – China (este improbabil datorită
evoluției spre multipolaritate și impredictibilității rezultatelor unei
confruntări nucleare)
- concertul puterilor (1815-1914), este o nouă situație istorică – globalizare,
democratizare, actori non statali
- multipolarismul (multiplicarea centrelor de putere)
- o nouă ordine mondială - condusă de economiile emergente
 Secolul XVIII și jumătatea sec. XIX – revoluții care au privilegiat națiunea ca
factor coagulator predilect al statelor naționale
Tensiunile dintre națiune și globalizare nu au apărut acum ci doar s-au intensificat
sub imperiul forțelor economice și culturale care tind să unifice lumea
Națiunea va rezista în măsura în care oferă mai mult decât factorii supranaționali,
mai multă libertate și creativitate, o calitate superioară a existenței civice,
spirituale, materiale
Națiunea trebuie să se regândească pe sine în termenii unui secol global
Națiunile nu sunt construcții abstracte ci existențe (organizări) sociale aflate într-
un permanent proces de organizare și reorganizare
Pasiunile și interesele pentru a se ajunge la reprezentări comune === au condus la
confundarea lor cu organizările politice, supuse schimbărilor și transformărilor în
funcție de contextele geopolitice și influențate de centrele de putere