Prezentare generală a principalelor microorganisme

studiate; necesitatea studierii microbiologiei

Lumea microbiană este alcătuită dintr-un mare număr de ordine, familii, genuri, specii, subspecii, tipuri, subtipuri şi
tulpini microbiene a căror prezentare face subiectul unor importante tratate în domeniu. În lucrarea de faţă vor fi
incluse informaţiile considerate esenţiale şi care sunt organizate utilizând un stil, pe care îl considerăm folositor.

O prezentare exhaustivă, a tuturor amănuntelor, ar putea conduce la neglijarea aspectelor care chiar nu trebuie să
fie uitate, indiferent de specialitatea în care ne desfăşurăm activitatea. Considerăm că materialul redactat este util nu
numai în scopul pregătirii unui examen (care nu ar trebui în nici un caz să fie considerat un scop în sine) ci este (ar
trebui să fie) util reţinerii unor noţiuni şi principii microbiologice care pot permite ulterior (indiferent de specialitatea
aleasă) o abordare corectă, ştiinţifică a procesului infecţios.
Microbiologia medicală reprezintă o specialitate care poate asigura (în condiţiile în care colaborarea între clinică şi
laborator funcţionează) date foarte precise, oferind suportul stabilirii unor atitudini, uneori decisive pentru evoluţia
ulterioară a pacientului.
În acest sens se pot da numeroase exemple, dar ne vom opri asupra a trei dintre acestea.
În cazul în care un pacient se prezintă la medic şi afirmă că are o infecţie urinară, medicul va putea, prin efectuarea
în mod corect a anamnezei (ex. discuţia cu pacientul respectiv) şi a examenului clinic, să realizeze un prim pas către
diagnostic şi stabilirea tratamenului. Însă certitudinea diagnosticului şi stabilirea tratamentului corect vor rezulta
numai prin examenul de laborator.
Într-o suspiciune de infecţie urinară, urocultura cantitativă trebuie precedată de examenul microscopic al
sedimentului urinar care necesită o dotare minimă (eprubete, centrifugă fără pretenţii, lame, lamele, microscop optic
nesofisticat şi mai ales, dorinţa medicului de a face cât mai mult şi cât mai bine pentru pacienţii săi). Urina recoltată
corect (adică aşa cum se cunoaşte încă din facultate) trebuie examinată macroscopic, centrifugată iar sedimentul
urinar trebuie examinat microscopic. În circa 20 de minute (sau mai puţin) se va putea observa eventuala prezenţă a
leucocitelor în sediment, amănunt care va permite (în contextul clinic respectiv) aprecierea corespunzătoare a
situaţiei şi adoptarea atitudinii celei mai potrivite. Utilizarea corectă a datelor de laborator va permite nu numai o
diminuare a risipei de medii de cultură şi reactivi (nu în ultimul rând a timpului celui / celor care procesează probele)
ci şi o posibilă direcţionare spre un alt diagnostic decât cel al unei eventuale infecţii urinare, interpretată în mod
mecanic sau la indicaţia / solicitarea pacientului. Un studiu pe care nu l-am publicat a arătat că într-unul dintre
spitalele din Bucureşti, din peste 10.000 de uroculturi efectuate, s-au pozitivat mai puţin de 20%; examinarea
sedimentului urinar ar fi putut contribui la selectarea situaţiilor în care urocultura „merita” să fie făcută.
În cazul prezenţei unor dureri de cap intense (cefalee), a apariţiei fotofobiei, vărsăturilor fără efort, poziţiei
caracteristice (antalgice) se ridică ipoteza unei meningite a cărei etiologii nu se poate preciza fără diagnosticul de
laborator. Acest diagnostic va permite diferenţierea unor meningite în funcţie de cauză [există meningite
neinfecţioase şi meningite infecţioase (virale, bacteriene, parazitare sau fungice), iar examenul biochimic la LCR
împreună cu diagnosticul de laborator microbiologic vor putea arăta care este etiologia]. Acest lucru este de
maximă importanţă atât pentru evoluţia ulterioară, cât şi pentru prognosticul pacientului implicat deoarece este
bine cunoscut faptul că în cazul meningitei există şi posibilitatea unei evoluţii nefavorabile, cu persistenţa unor
sechele sau chiar apariţia decesului. În cazul unei meningite (inclusiv a unei meningite meningococice), recoltarea şi
transportul lichidului cefalo-rahidian este esenţială. Este de preferat ca medicul să ştie care sunt manevrele necesare
pentru a procesa produsul patologic "la patul bolnavului". Realizarea şi examinarea corectă a frotiurilor va permite
nu numai ca în maxim 20 minute să se pună diagnosticul de meningită meningococică (prezenţa leucocitelor şi a
cocilor Gram-negativi intra şi extra-leucocitari) dar şi să se instituie tratamentul (de ex. cu penicilină).
În cazul în care pacientul prezintă febră, tuse şi expectoraţie nu este recomandată administrarea unor antibiotice
doar pe baza existenţei acestor semne. Administrarea unui antibiotic cu spectru larg (ex. tetraciclină) ar putea crea
probleme suplimentare. Dacă dorim să procedăm corect, după anamneză trebuie să urmeze examenul clinic
complet, revenind cu minuţiozitate asupra examinării semnelor şi simptomelor în relaţie cu aparatul respirator.
Dintre examenele paraclinice se realizează de obicei radiografia cardio-toraco-pulmonară. Alte examene de
laborator (aşa cum am menţionat în capitolul precedent) sunt necesare şi trebuie efectuate. Din punct de vedere
microbiologic, recoltarea corectă şi transportul sputei reprezintă elementul esenţial. În laborator sputa va fi
prelucrată, vom realiza cel puţin trei frotiuri pe care le fixăm şi colorăm cu AM / Giemsa, Gram şi Ziehl-Neelsen. Din
momentul recoltării produsului patologic şi până la obţinerea primelor informaţii prin examinarea frotiurilor, pot
trece nu mai mult de 20-30 minute. În cazul în care nu parcurgem aceste etape şi de ex. administrăm direct
tetraciclină, evoluţia pacientului ar putea fi nefavorabilă, chiar şi către deces, iar frotiurile realizate şi examinate post-
mortem (pe produse recoltate anatomo-patologic) ar putea demonstra prezenţa de hife şi levuri, semnificând o
infecţie fungică. Continuând cu etapa de identificare am putea stabili, de ex., că a fost vorba de o pneumonie
provocată de Candida albicans. Decesul a fost precipitat de utilizarea iraţională a tetraciclinei, medicament care
distrugând flora de asociaţie a permis multiplicarea „în voie” a fungului respectiv. Dacă am fi examinat sputa
recoltată de la bolnav am fi putut detecta prezenţa elementelor fungice şi am fi ales medicaţia corespunzătoare.
Bacteriile studiate pot fi grupate după mai multe criterii, dar o variantă utilă este cea în care avem în vedere
structura peretelui bacterian şi respectiv afinitatea acestuia faţă de diferiţi coloranţi.
Un prim grup important este cel care include cocii cu importanţă medicală, Gram-pozitivi (stafilococi, streptococi,
pneumococi etc) şi respectiv Gram-negativi (meningococi, gonococi etc).
Între bacteriile Gram-negative care au dimensiuni pe baza cărora nu pot fi încadrate drept coci sau bacili se află
parvobacteriile, cocobacilii Gram-negativi (H. influenzae, B. pertussis, Brucella spp. etc).
Bacilii Gram-pozitivi care vor fi incluşi în prezentările din acest manual se pot grupa în bacili nesporulaţi
(Corynebacterium diphteriae, Listeria spp.) şi respectiv bacili Gram-pozitivi sporulaţi (Bacillus anthracis, Clostridium
spp.). Totuşi, nu trebuie să uităm că există şi alţi bacili Gram-pozitivi.
Bacilii Gram-negativi studiaţi fie aparţin familiei foarte numeroase a enterobacteriilor (E. coli, Salmonella spp.,
Shigella spp., Klebsiella pneumoniae, Proteus spp., Yersinia spp. etc), fie sunt incluşi în genuri separate precum V.
cholerae din genul Vibrio sau Ps. aeruginosa din genul Pseudomonas.
Microorganismele din genul Mycobacterium se pot colora (cu destul de mare dificultate; uneori nu se colorează şi
apar sub aspectul unor zone necolorate, „fantome” bacteriene) prin metoda Gram, dar în mod caracteristic se
colorează prin metoda Ziehl-Neelsen. O adaptare a tehnicii Ziehl-Neelsen este medoda de colorare Kinyoun. Specia
principală studiată este M. tuberculosis. Există şi alte specii de mycobacterii dar şi bacterii aparţinând altor specii şi
genuri, care se pot colora prin aceste tehnici.
O serie de bacterii spiralate (Treponema pallidum, Leptospira spp., Borrelia spp.) nu se colorează prin metoda Gram
datorită structurii particulare a peretelui. Pot fi studiate microscopic fie în preparate proaspete (utilizând tehnici
microscopice speciale) fie utilizând coloraţii particulare (ex. impregnarea argentică).
Până în urmă cu o perioadă de timp microorganismele aparţinând
genurilor Rickettsia, Chlamydia şi Mycoplasma erau incluse în categoria virusurilor. Totuşi, proprietăţile lor
fundamentale fac să le studiem astăzi între bacterii.
În obiectul de studiu sunt încadraţi şi fungii (ciupercile) care au o serie de caracteristici aparte. Noţiunile legate de
micologie sunt reluate în cadrul dermatologiei iar diagnosticul micologic este prezentat mai pe larg în diferite
tratate de specialitate.

Pentru fiecare microorganism studiat am abordat aspecte legate de încadrarea într-un anumit gen, caracterele
generale mai importante (habitat, caractere morfo-tinctoriale, caractere de cultură, caractere biochimice, rezistenţa
faţă de factori fizici şi chimici, structura antigenică şi răspunsul imun realizat în organismul gazdă, precum şi
caracterele de patogenitate).
Legat de caracterele distinctive ale microorganismului studiat am prezentat, în general foarte succint, date cu privire
la patogenia principalei afecţiuni clinice produse (cu enumerarea mai multor entităţi clinice, de la caz la caz).

Diagnosticul de laborator în infecţiile produse de microorganismele avute în vedere este axat pe datele
microbiologice (diagnostic bacteriologic şi respectiv diagnostic imunologic) urmând schema care a fost deja
prezentată. Utilizarea în mod repetat a unei scheme clare permite o mai bună fixare a cunoştinţelor precum şi
atingerea obiectivului stabilit: reţinerea unor principii de către mai tinerii colegi, indiferent de specialitatea care va fi
aleasă ulterior, sau de către medici. Microbiologia este, după opinia noastră, o ştiinţă cu foarte mare aplicabilitate
practică. Elementele de bază ale microbiologiei sunt necesare şi utile pentru toţi partenerii implicaţi în sistemul
sanitar. Cunoaşterea acestor elemente de bază ar putea preveni o serie de anomalii şi erori care uneori pot avea
consecinţe dezastruoase (aşa cum s-a întâmplat de ex. într-o maternitate în care o serie de nou-născuţi au decedat
datorită unor infecţii nosocomiale contractate după naştere, în anul 2004).
În final vom oferi, pe scurt, unele noţiuni legate de tratament, modalităţile de transmitere şi respectiv de prevenire a
transmiterii germenului discutat. În privinţa datelor epidemiologice, pentru unele dintre microorganisme / boli vor fi
prezentate date concrete (în cazul acelor maladii pentru care există un sistem de supraveghere şi datele sunt
disponibile). Exemplele vor fi redactate comparativ, pentru sistemul de sănătate american şi cel românesc. Motivaţia
alegerii datelor din USA este reprezentată de faptul că sistemul american de sănătate publică şi supraveghere
epidemiologică pentru sănătatea publică poate fi privit ca un model, iar aceste date sunt publicate în mod periodic,
fiind puse la dispoziţia autorităţilor sanitare, unităţilor sanitare, medicilor şi oricărei persoane care doreşte să obţină
aceste informaţii (http://www.cdc.gov). Recomandăm, de asemenea, consultarea site-ului http://ecdc.eu.int, site al
Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor Infecţioase („communicable diseases”), mai recent înfiinţat, dar
cu o evoluţie rapidă şi pozitivă.
În ceea ce priveşte tratamentul, este util să reţinem că pentru majoritatea situaţiilor este necesară izolarea
microorganismului implicat, identificarea acestuia şi testarea sensibilităţii la antibiotice şi chimioterapice (de ex.
utilizând cel puţin antibiograma difuzimetrică).