Modalități de activizare a elevilor în lecțiile de limba și literatura română

Popa Mihaela, Liceul Tehnologic ”Dimitrie Filipescu” Buzău

Pornind de la concepția lui Bloom, conform căreia „factorii de personalitate şi motivaţionali

sunt cel puţin tot atât de importanţi în determinarea performanţei ca cei aptitudinali”, procedeele
folosite în lecţiile de limba şi literatura română conduc la o bună activizare a elevilor, dacă se
adresează trebuinţelor, intereselor şi aptitudinilor acestora. Copilul are nevoie de energie motivaţională
suficientă pentru a iniţia şi susţine actul învățării.
J.Fr. Herbert afirma că plictiseala este păcatul de moarte al predării, prin urmare, cadrului
didactic îi revine sarcina de a utiliza modalităţi de activizare variate, care să atragă copilul, să-i
stârnească curiozitatea şi să-l determine să muncească creativ.
În procesul de învăţamânt, cadrul didactic, ca şi elevii, acţionează prin intermediul unor metode
de predare şi învăţare. Calitatea muncii lor este în funcţie de aceste metode; ele constituie o sursă
însemnată de creştere a eficacităţii şi eficienţei învăţământului. Aplicându-se metode diferite se obţin
diferenţe esenţiale în pregătirea elevilor. De asemenea, însuşirea unor cunoştinţe noi poate deveni mai
dificilă sau mai uşoară pentru unii şi acceaşi elevi, în funcţie de metodele utilizate. În acelaşi timp, s-a
putut constata că exersarea funcţiilor intelectuale este condiţionată nu numai de conţinuturile date, ci şi
de forma în care acestea sunt aduse la cunoştinţa copiilor, adică de metodele utilizate. Implicarea activă
şi interactivă a elevilor cu întregul lor potenţial intelectual, fizic, afectiv-motivaţional şi voliţional, cu
creativitatea şi productivitatea lor, reprezintă premisa unei instruiri eficiente, interactive, care îşi
propune ca rezultat, elaborarea de noi structuri cognitive-intelectuale, acţionale, afective, motivaţionale
şi voliţionale operaţionale. Astfel, activizarea reprezintă un rezultat al instrucţiei-autoinstrucţiei şi
educaţiei-autoeducaţiei şi, deopotrivă, o premisă a unei instrucţii-autoinstrucţii şi educaţii-autoeducaţii
eficiente, de nivel superior. Dintr-un participant pasiv şi docil, din obiect al învăţării, elevul devine
subiect activ al unei activităţi orientate de propriile sale nevoi şi interese educaţionale şi, în bună
măsură, propriul său educator.
Profesorul este cel care creează mediul educaţional favorabil, stimulativ şi interesant pentru
învăţare în clasă, iar elevul este cel care aduce ceva din viaţa lui, din afara şcolii, din ciclul preşcolar
sau experienţa lui de viaţă. În cadrul orelor de limba şi literatura română, se pot folosi o multitudine de
metode care să stârnească interesul copiilor. Printre acestea se pot utiliza şi metode ale gândirii critice. 
Elevii citesc cu plăcere orice text dacă li se orientează atenţia, curiozitatea şi interesul faţă de acesta.
De cele mai multe ori, aceste metode îi solicită pe elevi să formuleze întrebări referitoare la text,

1
întrebări care să-i pună în dificultate pe colegii lor în căutarea răspunsurilor. Nici unii, nici ceilalţi nu ar
reuşi să facă acest lucru, dacă nu ar citi textul cu atenţie. Animaţia îi cuprinde şi atunci când întrebarea
pusă are mai multe soluţii. Uneori, metodele îi antrenează în citirea pe roluri, prin dramatizări, prin
organizarea şi distribuirea rolurilor în echipă, precum şi prin folosirea unui vocabular propriu în
replicile lor. Dezbaterea unor probleme care îi interesează, folosind argumente ”pro” şi “contra”, îi
ajută să decidă dacă acceptă sau nu valorile şi ipotezele din text. Receparea mesajelor şi a informaţiilor
se face prin comunicare elev-elev sau profesor-elev, ceea ce contribuie la învăţarea de tip activ. Dintre
metodele gândirii critice se pot enumera următoarele: ciorchinele, jurnalul dublu, tabelul conceptelor,
cadranele, stiu-vreau să ştiu-învăţ, brainstorming-ul, scrierea liberă, lectura în perechi, turul galeriei.
Pe lângă metodele moderne prezentate mai sus, un deosebit rol în activizarea elevilor îl
reprezintă exercițiul și jocul didactic.
Exercițiul este o metodă care constă în efectuarea repetată, conștientă, a unor acțiuni, sarcini,
operații, până la consolidarea și perfecționare lor. Acesta implică reactualizarea cunoștințelor,
explicarea, demonstrarea, motivarea și efectuarea lor repetată. Este o metodă de bază aplicată în studiul
limbii și literaturii române, cu valențe deosebite în formarea gândirii și cu o mulțime de modalități
aplicative în domeniul formării priceperilor și deprinderilor de exprimare corectă orală și scrisă, de
activizare a întregului colectiv.
Pentru a fi formulat corect, un exercițiu trebuie să îndeplinească mai multe condiții:
a) Cerința exercițiului trebuie să corespundă conținutului științific al obiectivului urmărit.
b) Cerința să fie accesibilă și să se regăsească în elementele teoretice învățate.
c) Exercițiul să fie formulat și comunicat explicit, concis, precis.
d) Exercițiile (cu cerințe multiple) să fie ordonate în funcție de creșterea gradului de
dificultate.
e) Cerințele exercițiului să fie formulate și adresate diferențiat
f) Exercițiul să acopere, prin cerințe, toate aspectele activității operaționale: de recunoaștere,
de modificare, de completare, de exemplificare, de creație
g) Exercițiul să asocieze problemei gramaticale și aspecte lexicale, ortografice, stilistice
h) Exercițiul să fie extins către relația de comunicare orală sau scrisă, sub formă de dialog,
narațiune, descriere.
Pentru a putea fi rezolvat corect, se impun niște condiții ale elevilor:
a) Receptarea corectă a enunțului exercițiului;
b) Verificarea prin întrebări dacă enunțul a fost înțeles corect și complet;
c) Actualizarea cunoștințelor toretice necesare rezolvării exercițiilor

2
 d) Pentru a firezolvate corect, exercițiile trebuie să fie corecte din punct de vedere gramatical,
motivante, expresive, să fie rostite fluent, corect, să fie scrise ordonat, estetic;
e) Elevii vor rezolva exercițiile în ritm propriu, dar susținut prin încurajarea și îndrumarea
cadrului didactic
f) Rezolvările vir fi analizate, apreciate, corectate, cu explicațiile date imediat.
O altă metodă care poate fi folosită în cadrul orelor de limba şi literatura română, pentru
activizarea elevilor, este jurnalul dublu. Folosindu-l, elevii pot observa că un text poate fi redat prin
imagini şi invers. De aici elevul îşi formează deprinderi de a împărţi textul în fragmente, folosirea unei
imagini în locul unui fragment şi invers. Obişnuiţi cu redarea textului prin benzi desenate, ei constată
că un text are un început (introducerea), o continuare a acestui început (cuprinsul) şi apoi încheierea
textului (sfârşitul), realizând că textul nu poate fi lipsit de una dintre aceste părţi. Pentru a aplica
această metodă, copiii trebuie să-şi împartă pagina în două părţi, trasând o linie verticală pe mijloc. În
partea stângă se pot nota citate, fragmente, desene, benzi desenate, iar în partea dreaptă le vor comenta,
vor justifica alegerea făcută, vor scrie ce i-a determinat să facă această alegere. Pot nota, de asemenea,
impresii, sentimente, păreri, întrebări pe care şi le-au pus atunci când au făcut alegerea sau dacă le-a
fost impusă, pot să-şi spună părerea pro sau contra în legătură cu cerinţa dată. Această metodă se poate
aplica atât la textele în proză, cât şi la cele în versuri, pentru că le dă posibilitatea elevilor să exprime
prin cuvintele lor tot ceea ce cred,  simt, ştiu, gândesc şi înţeleg despre text, fragment.
O altă metodă activă care conduce şi la dezvoltarea imaginaţiei literare este Gândiţi - lucraţi în
perechi – comunicaţi
Această metodă se poate folosi în orice moment al lecţiei, chiar de mai multe ori în cadrul
aceleeaşi lecţii. Se realizează în perechi, pe grupe sau cu întreaga clasă.
Pentru a răspunde unei cerinţe date, este necesar ca elevilor să li se dea suficient timp pentru a
se gândi la ceva nou şi autentic, pentru a avea timp să descopere noutatea, să exploreze ideile,
convingerile şi experienţele anterioare, să transforme gândurile în cuvinte şi de a le auzi cum sună, de a
le comunica şi celorlalţi. Aceştia pot aduce corecturi, completări, restructurări. Verbalizarea gândurilor
se realizează în mod natural, nestresant ceea ce încurajează elevii la o participare activă, care-i ajută să-
şi însuşească, să-şi lămurească mai bine lucrurile şi ideile spuse.
Brainstorming-ul ( furtuna de idei sau afluxul de idei) este o tehnică a gândirii divergente
elaborată de Al. Osborn prin care se poate educa activitatea creatoare.
Această metodă poate avea mai multe stadii şi anume :
I. stadiul bucuriei roşii care începe odată cu emulaţia (încălzirea) gândirii elevilor şi care
se produce la prezentarea (într-o formă interesantă) a problemei de către învăţător

3
 II. stadiul bucuriei verzi (de trecere liberă a ideilor) în care elevii gândesc şi propun idei ce
provoacă la rândul lor formularea altor idei şi care sunt consemnate, de exemplu într-un
caiet, de doi elevi.
III. stadiul bucuriei roţii (de staţionare a ideilor) în care elevii, de comun acord, sortează
ideile (consemnate în caiet) după următoarele criterii: este prea greu de realizat; este mai
uşor de realizat; nu se poate realiza ; soluţia este prea costisitoare ; necesită timp
îndelungat; este bună, originală, cu o mare forţă de expresie etc. Se alege ideea cea mai
bună.
Este o metodă care „dezgheaţă mintea” elevilor şi poate fi folosită la începutul activităţii, în
momentele de evocare, la spargerea gheţii, dar şi în celelalte etape ale activităţii.
De exemplu :

- în evocare înainte de a trece la textul nou, lecţia cu titlul „Povestea crocodilului care
plângea”, de V. Colin, poate fi adresată elevilor următoarea întrebare: Ce înţelegeţi voi
prin expresia „lacrimi de crocodil” ? Ideile vor fi exprimate oral, în cadrul grupei sau în
scris, prin aplicarea altor metode, liste de idei, ştiu-vreau să ştiu –am învăţat.
- în realizarea sensului: listă de idei predictive
- în reflecţie în provocările pentru dezbateri, argumentări – în provocările pentru dezbateri
argumentări şi păreri în reţeaua personajelor sau reţeaua discuţiilor
În concluzie, în învățarea limbii și literaturii române, trebuie să existe o strânsă legătură între
învățarea gramaticii și practica exprimării, iar metodele de activizare folosite îi ajută pe elevi să
cunoască structura limbii noastre precum și lexicul ei bogat, le dă posibilitatea de a dobândi cunoștințe
prin ei înșiși, prin studiu activ. Prin exercițiu, elevii aplică în practică cunoștințe teoretice de limbă,
care devin durabile și operaționale.

Bibliografie

1. Avram M, Gramatica pentru toți, Editura Academiei, 1986

2. Chereja F. , Dezvoltarea gândirii critice în învăţământul primar, Centrul Educaţia 2000+
Humanitas Educaţional , Bucureşti , 2004
3. Gârboveanu M., Negoescu V., Nicola G. , Onofrei A. , Roco M. Surdu Al., “Stimularea
creativităţii în învăţământ”, E.D.P. , Bucureşti, 1981
4. Gheorghe Al., Sârbu M. , Simionică E. , Năpruiu M. , Albu G., „Metodica predării teoriei
literare la ciclul primar –clasele a III a şi a IV –a”, Editura „Gheorghe Alexandru”,Craiova