FEBRA AFTOASA

Este boala contagioasa, epizootico-panzootica, acuta, comuna

biongulatelor exprimata prin eruptie veziculo-aftoasa pe mucoase si piele,
benigna la adulte, mortala la tineret. Virusul se cultiva pe celule renale
Sellers; boala se afla pe lista A nr. 010.
Etiologie:virus filtrabil, apartine FAMILIEI PICORNAVIRIDAE,
GENULUI AFTOVIRUS.
Biologie: virusul febrei aftoase prezinta 7 tipuri antigenice majore:
A (1-32), O (1-11), C (1-5) acestea determinand panzootii;
SAT 1(7), SAT2 (3), SAT3 (4) care determina epizootii in Africa de
Sud;
ASIA1 (3) in Asia.
Din punct de vedere patogenetic nu exista diferente, adica
indiferent de serotip sunt prezente aceleasi expresii clinice. Virusurile aftoase
sunt foarte bune imunogene, fiecare tip genereaza Ac specifici lui si nu induc
imunitate incrucisata la animale. Exista si antigene comune, dar Ac, fata de
acestea, nu asigura protectia completa (fata de fiecare tip de tulpina).
Diagnosticul se adreseaza simultan tipurilor A, O, C virale, care sunt raspandite in zona
geografica respectiva. Exista subtipuri care nu influenteaza diagnosticul si combaterea, dar care
intereseaza studiile epidemiologice (circulatia tulpinilor virale). Clinic boala este febrila insotita de
eruptie veziculoasa. Virulenta (patogenitatea) tulpinilor (susceptibilitatea crescuta a unei specii
sau rase fata de o tulpina) este exprimata prin doza minima infectioasa intre specii si difuzibilitatea
(ambele sunt variabile) - s-a constatat in SAT la capre neselectionate.
Epidemiologia moleculara aplicata in focarele din SAT a
evidentiat fenomene de evolutie genetica prin aparitia genelor mutante: virus
escapa mutants.
Virusul prezinta epiteliotropism ceea ce explica patogeneza,
localizarea semnelor clinice. Virusul se izoleaza pe culturi celulare apartinand
liniilor susceptibile: cobai, hamster.
Proprietati fizico-chimice: sensibil la formol si alcool; are o
sensibilitate crescuta la pH-ul acid, mai mic de 5 virusul fiind inactivat. Virusul
este rezistent in mediul extern ( rezista in materiale biologice cu proteine ce il
protejeaza contra denaturarilor). Ajuns pe furaje, asternut, apa rezista pana la
cateva luni. Vara, pe pasune, in lichidul aftelor rezista 2 saptamani. In lapte
neacidulat , unt, smantana nefermentata, cas, rezista 2 saptamani in cazul in
care produsele sunt tinute la frigider si o saptamana la 18-20 0C; in carne,
virusul se poate distruge in conditiile acidifierii acesteia, cand nu a fost
refrigerata (2 saptamani).
Virusul supravietuieste cel mai mult la nivelul maduvei osoase,
apoi in tesuturile care nu se matureaza, cel mai usor distrugandu-se in fibra
musculara. Tehnologia prevede refrigerare in timp scurt dupa sacrificare de
necesitate si eviscerare. Produsele (carne) ce rezulta din sacrificarea de
necesitate a animalelor bolnave de febra aftoasa, realizeaza procese de
maturare post-sacrificare in mod diferit ceea ce duce la supravietuirea pe o
perioada a virusului aftos. Carnea provenita de la animalele febrile nu se da in
consum sau se da in mod conditionat.
Epidemiologie:
receptivitate: biongulatele domestice si salbatice, in ordine
descrescatoare: taurine, suine, oi, capre, bubaline, reni, cerbi, camile,
 antilope, suidee, elefantul. Infectie naturala spontana: arici, sobolan,
soarece. Refractare in mod natural: cabalinele si pasarile; factorii ce
tin de gazda si care influenteaza receptivitatea in ceea ce priveste
gravitatea expresiei clinice (evolutie diferita la tineret fata de adulte, in
functie de specie, rasa, doza infectanta, patogenitatea tulpinii). Doza
minim infectanta (DMI) din diferite tipuri de virus, are aceeasi expresie
clinica de boala. Statusul imun: animalele care au trecut prin boala au
Ac protectori fata de un anumit tip de virus si animalele devin
refractare la infectia cu acel tip.
sursele de infectie primare: animalele bolnave si produsele lor,
animalele trecute prin boala care raman purtatoare si eliminatoare de
virus timp de 3-6 luni dupa trecerea prin boala. Bivolii sunt posibili
purtatori asimptomatici, serologic negativi. Animalele infectate elimina
cele mai mari cantitati de virus in perioada febrila, materialul patologic
cel mai bogat in virus fiind lichidul de afta = limfa aftoasa (prin
deschidere se amesteca cu saliva si astfel fac ca saliva sa devina
modul de transmitere a virusului de la animalul bolnav la animalul
sanatos. Infectia se transmite pe cale orala, pe calea mucoasei nazale
si conjunctivale, transcutanat prin prezenta leziunilor.
surse secundare: furaje, apa, pasune, curenti de aer.
Dinamica epidemiologica: este boala cu cea mai mare
difuzabilitate in timp si spatiu: caracter panzootic datorat mai multor factori:
-virusul aftos cunoaste mai multe gazde natural susceptibile;
-virusul eliminat supravietuieste in mediu un timp suficient pentru a se intalni cu o gazda receptiva
(se elimina prin saliva, aerosoli); virusul recunoaste si animale cu rol de vectori (animalele nu fac
boala, dar circuiteaza pasiv si activ virusul: pasari migratoare, aerosoli in curentii de aer - vanturi
dominante 260 km).
Ca urmare a imunitatii induse de fiecare tip de virus aftos,
epidemiile se succed la intervale de timp de 3-4 ani sub forma de valuri (se
reinnoieste populatia de animale suceptibile, cele imunizate ies din efectiv).
Daca in populatia data patrunde alt tip de virus, dispare succesiunea de
valuri.
Introducerea virusului intr-un teritoriu se datoreaza
produselor contaminate sau purtatorilor si eliminatorilor clinic sanatosi. Boala
este net exprimata la bovine, puternic la suine si discreta la ovine. Circuitarea
din zonele endemice in zonele indemne se face prin ovine, urmatoarea gazda
fiind porcul care consuma resturi menajerte, ape grase si este specie
eliminatoare de virusi intr-o cantitate suficienta cat sa produca imbolnavirea
bovinelor. Intr-un teritoriu nu se imbolnavesc simultan toate speciile
susceptibile.
La bovine, febra aftoasa se confunda cu alte afectiuni cu
caracter enzootic; mai mult schioapata oile.
Distributia geografica a febrei aftoase azi: Europa este
indemna de febra aftoasa si nici nu se mai practica vaccinarea; in Israel nu se
mai practica vaccinarea; ultimul val de febra aftoasa s-a inregistrat acum 2 ani
cand a evoluat masiv in Anglia, cateva focare fiind si in Olanda, Franta,
Germania, dar s-au lichidat si acum sunt indemne. In America de Sud febra
aftoasa evolueaza endemic si se practica vaccinarea. Frecvent se intampla ca
un calator venit ditr-o zona de focar sa aduca pe incaltaminte, haine, branza,
virus aftos. Rotile automobilelor, praful circuiteaza virusul febrei aftoase alaturi
de pasarile migratoare.
Patogeneza: presupune aparitia unei afte primare la locul de
patrundere si a reactiei febrile pasagere, apoi are loc viremia consecutiv
careia virusul se localizeaza la nivelul epiteliului mucoaselor, pielii glabre,
avand loc eruptia secundara aftoasa si sindrom febril. Complicatiile bacteriene
lipsind, aftele se deschid spontan, se cicatrizeaza „per primam” dupa 10 zile
de la eruptie animalul fiind refacut, dar ramane purtator, eliminator.
Clinic: exantem veziculos care la examenul histologic indica
degenerescenta hidropica vacuolizanta si necroza de colicvatie in stratul
Malpighi fara afectarea membranei bazale - cicatrizare rapida, fara cicatrici.
Expresia clinica caracteristica bovinelor adulte este forma
benigna cu sindrom febril infectios, cu dispnee, tahicardie, sialoree
caracteristica, cu zgomot de plescait pentru ca animalul incearca deglutitia. In
evolutia acuta se constata scaderea productiei de lapte.
Sialoreea: expresia caracteristica localizarii bucale, consecinta a
deschiderii aftelor din cavitatea bucala care stimuleaza secretia
glandelor salivare pentru ca leziunile aftoase sunt dureroase.
In localizarea podala: expresia in timp de lunga durata insotita de
infectie secundara duce la exongulare (rara la bovine). Leziunile din
regiunea coronala, santul interdigital (afte) si inflamatia acuta a aftelor
duce la shiopaturi.
Localizarea mamara: suprafata cutanata cu invelisul pilos nu este
afectata, ugerul mai rar (in special mamelonul). Leziunile de pe
mamelon se observa in timpul mulsului care devine dificil, dar este
obligatoriu pentru ca altfel se produce mamita.
Forma maligna, septico-toxica evolueaza la vitei, mortalitate
sub 30-40%, cauza mortii fiind tulburarile digestive si sindromul febril,
timpanismul, tulburarile respiratorii si impactul asupra circulatiei –sincopa,
asfixie. Forma septico-toxica propriu-zisa apare la sugari cu exprimari clinice
polimorfe digestive, respiratorii, cardiace, nervoase.
Exista si forme atipice /avortate /oculte fara eruptie aftoasa.
La ovine, boala are incubatie de 1-8 zile, boala se manifesta prin sindrom
febril, inapetenta, scaderea rumegatului, eruptie aftoasa pe limba, la nivelul
membrelor, mameloanelor si rar pe bot . Salivatia este putin semnificativa
pentru ca mai frecventa apare localizarea podala. La porc eruptia este
prezenta pe rat, membre, la scroafe interesand si mamelele, iar la gestante
determina avort si la femelele lactante, agalaxie. Mai frecvent afectate sunt
zonele cu piele fina (perineu, scrot, vulva).
Leziunea este caracteristica, foarte simpla: afta are continut, initial, transparent,
opalescent, bogat in proteine si separat de exterior printr-un perete subtire, friabil. In afara aftelor
exantematoase pe piele, mucoasele explorabile, exista afte si pe mucoasa cailor respiratorii,
digestiva, prestomace (diaree, timpanism). La vitei apare degenerescenta cardiaca de tipul
hialinozei, cat si a musculaturii striate -muschi fiert.
Animalul cu eruptie aftoasa ce prezinta schiopaturi, febra si este
biongulat –suspiciune de febra aftoasa.
Confirmare: materialul patologic este reprezentat de lichidul din
afte recoltat din afte nedeschise. Izolarea se face pe culturi celulare si
identificarea prin metode serologice fata de fiecare tip de virus al febrei
aftoase posibil implicat (seroneutralizare, RFC, cromatografie, ELISA
standardizate, practicate dupa aceeasi metoda in toate tarile afiliate OIE,
rezultatul putandu-se compara intre laboratoare). Manipularea probelor
suspecte de febra aftoasa se face in conditii particulare ce impiedica
diseminarea agentului cauzal si doar anumite laboratoare indeplinesc
conditiile de biosecuritate. Probele recoltate fara pericol de scurgere,
deteriorare, se introduc in cutie, apoi in recipienti cu formol si se scot din focar
prin transbordare spre laborator.
Febra aftoasa este vindecabila spontan; in timpul exprimarii
clinice, animalele se hranesc cu furaje cu continut in celuloza,se fac barbotaje
si se are in vedere igiena adapostului. Suspicionarea febrei aftoase impune
instituirea masurilor de restrictionare totala a circulatiei in si din focar, in zona
focarului; se anunata ASV, primaria si politia.
Combaterea: cu ajutorul administratiei teritoriale, a medicului
veterinar, DSV locala judeteana si ANSV care trebuie anuntate in cel mai
scurt timp posibil astfel scazand riscul diseminarii prin deplasare din focar
spre alte zone a bolii. Medicul veterinar formuleaza diagnosticul de
suspiciune, iar elucidarea suspiciunii se face prin examen de laborator, dar
intre timp nimic nu trebuie sa iasa din focar in zonele invecinate: produse,
oameni, mijloace de transport (exista baraje politienesti care impiedica
intrarea si iesirea din zona respectiva).