Fundaţii de suprafaţă 183

II.5.9. Fundaţii continue sub stâlpi

II.5.9.1. Domeniu de aplicare şi alcătuire generală

Fundaţiile de grinzi continue sub stâlpi se utilizează în cazul în care,

datorită compresibilităţii pronunţate a terenului de fundare, este
necesară o rigidizare a construcţiei la nivelul inferior (fig.II.103 a). Dacă
este necesară o rigidizare pe ambele direcţii se poate realiza o reţea
de grinzi (fig.II.103 b).

Fig.II.103. Grinzi de fundare sub stâlpi: a – grindă independentă; b – reţele de grinzi

Grinda de fundare din beton armat se mai recomandă la amplasarea

unor clădiri pe terenuri cu capacitate portantă redusă, în cazul când
evazarea fundaţiilor izolate este împiedicată de un obstacol continuu în
lungul unui şir de stâlpi (fig.II.104), sau pentru a se evita fundaţiile ex-
centrice izolate la stâlpii de lângă un calcan vechi (fig.II.105), dacă dis-
tanţa dintre axele celor două rânduri de stâlpi este de 4,00...5,00 m.
Cap. II – Fundaţii de suprafaţă 184

Fig.II.104 Fundaţie continuă sub şiruri de stâlpi

Fig.II.105. Fundaţie continuă la calcan

În raport cu modul de dispunere în plan a stâlpilor, grinzile de funda-

re pot fi rectilinii (fig.II.103 a), întâlnite la hale industriale, clădiri social-
culturale şi administrative, sau poligonale sau circulare (fig.II.106), în-
tâlnite la castelele de apă, coşuri de fum etc.
 Fundaţii de suprafaţă 185

Fig.II.106. Fundaţii continue sub stâlpi: a – poligonale; b – circulare.

Grinzile de fundare au în general, în secţiune, forma unui T întors,

fiind dispuse la partea inferioară cu o placă de lăţime B calculată din
condiţia de a nu se depăşi capacitatea portantă a terenului de fundare.
Înălţimea h a plăcii la exterior se ia funcţie de condiţiile:
1 1
h =    H şi h  20 cm (II.129)
3 2
unde H este înălţimea plăcii în dreptul grinzii:

H = (0,25...0,35).B şi H  30 cm (II.130)

Dacă înălţimea exterioară a plăcii h = 20...30 cm se admite ca faţa

superioară a consolei să fie orizontală: dacă h  30 cm faţa superioară
se va realiza în pantă (fig.II.107 b).
Cap. II – Fundaţii de suprafaţă 186

Fig.II.107. Fundaţii continue sub stâlpi: a – fără vute; b – cu vute.

Lăţimea grinzilor la partea superioară se determină din condiţia ca în

jurul stâlpilor să se realizeze o banchetă orizontală de 2,5...5,0 cm.
Funcţie de presiunea efectivă pe teren, urmărindu-se tasări egale în
lungul fundaţiei, grinzile pot fi alcătuite sub formă trapezoidală, în
trepte sau cu vute (fig.II.108).
Funcţie de lăţimea B a plăcii grinzii, înălţimea H poate să rezulte
egală cu înălţimea grinzii, în care caz se foloseşte o secţiune ca în
fig.II.109.
Înălţimea grinzii H1 se va lua:
1 1
H1 =     L0 (II.131)
6 4
unde L0 reprezintă distanţa dintre doi stâlpi consecutivi (fig.II.107).
 Fundaţii de suprafaţă 187

Fig.II.108. Fundaţii cu lăţime variabilă: a – trapezoidală; b – în trepte; c – cu vute.

Fig.II.109. Secţiune printr-o fundaţie

continuă a cărei înălţime este egală cu
cea a grinzii

La grinzile dispuse cu vute se vor folosi condiţiile:

1 1
Hv = (1,2...1,5) H şi Lv=     L0 (II.132)
6 4
Grinzile de fundare se vor realiza, ori de câte ori este posibil, cu
console la cele două extremităţi care vor asigura o comportare mai
bună nodurilor marginale. Lungimea acestor console notată cu L c va
respecta condiţia:
Lc = (0,25...0,30) L0 (II.133)

Pentru stâlpii prefabricaţi, grinzile de fundaţie se realizează sub

formă de  întors, cu un sistem de pahar în jurul stâlpului (fig.II.110).
Paharul se proiectează şi se verifică în mod identic cu fundaţia izolată.
Cap. II – Fundaţii de suprafaţă 188

Fig.II.110. Fundaţie continuă pentru stâlpi prefabricaţi

II.5.9.2. Armarea grinzilor continue sub stâlpi

Armarea grinzilor continue sub stâlpi se face cu armături longitudi-

nale atât la partea superioară cât şi la cea inferioară şi transversale
(fig.II.111). Procentul minim de armare pentru armătura longitudinală
din oţel PC 52 este de 0,2 % din secţiunea utilă, iar pentru cea
transversală din OB 37 de 0,1 %.
Momentele încovoietoare la care se dimensionează armătura longi-
tudinală se iau în secţiunile de la feţele stâlpilor. În secţiunile în care
placa grinzii este comprimată calculul se face ca pentru o secţiune T,
armătura longitudinală de rezistenţă amplasându-se în inima grinzii.
În placă se prevăd de o parte şi de alta armături longitudinale de
repartiţie cu o secţiune pe ml de cel puţin 10 % din armătura trans-
versală de rezistenţă a plăcii pe ml şi de minimum 3  8/ml. Această
armătură poate fi luată în calcule pentru preluarea momentelor pe rea-
zeme. Armături longitudinale constructive se prevăd şi pe lăţimea
grinzii, astfelca distanţa dintre bare să nu depăşească 35 cm.
Dacă înălţimea grinzii la partea superioară este mai mare de 40 cm
sau dacă numărul barelor întinse pe un rând este mai mare ca 5, se
prevăd etrieri dubli.
Fundaţii de suprafaţă 189

Fig.II.111. Armarea fundaţiei continue sub stâlpi

Când din calcul rezultă armătură înclinată, aceasta se dispune la

450, sau la grinzile cu înălţime mare, la 600.
Cap. II – Fundaţii de suprafaţă 190

II.5.9.3. Metode de calcul ale grinzilor de fundare sub şiruri de stâlpi

II.5.9.3.1. Metode bazate pe ipoteza distribuţiei plane a presiunilor

reactive

Această ipoteză este acceptată atunci când terenul de fundare are o

capacitate portantă redusă iar grinda poate fi considerată ca fiind
foarte rigidă. În acest caz se admite o distribuţie plană a presiunilor
reactive atât în sens transversal, cât şi longitudinal.
Pe baza acestei ipoteze au fost dezvoltate două metode aproximati-
ve de calcul: metoda grinzii continue static determinate şi metoda
grinzii continue cu reazeme fixe.

II.5.9.3.1.1. Metoda grinzii continue static determinate

Această metodă este des folosită în proiectare deoarece est efoarte

simplă şi necesită un volum minim de calcule. Rezultatele obţinute însă
dau erori destul de mari în comparaţie cu celelalte metode “mai exac-
te”, în primul rând în calculul momentelor din secţiuni. Din această
cauză metoda se recomandă a se folosi numai la construcţiile de clasă
de importanţă mică şi sub formă de predimensionare la celelalte.
Grinda se consideră sprijinită pe toată suprafaţa ei pe terenul de
fundare şi încărcată de sus în jos cu sarcinile exterioare P şi M şi de
jos în sus cu reacţiunea terenului (fig.II.112).
Presiunea reactivă va avea valorile extreme P 1 şi P2 determinate cu
relaţia:
P  6e 
P1;2  t 1  
1 L 
 Fundaţii de suprafaţă 191

Fig.II.112. Schema de calcul a metodei grinzii continue static determinate: a – în-

cărcarea exterioară reală; b – încărcarea exterioară concentrată şi diagrama reacţiu-
nii terenului; c – diagrama de forţe tăietoare; d – diagrama momentelor încovoietoare.

L – lungimea totală a grinzii

Cap. II – Fundaţii de suprafaţă 192

Mt
e – excentricitatea de calcul; e = unde
Pt

n
Pt = P
i 1
i (Pi – sarcinile concentrate exterioare, n – numărul lor).
n n
Mt   Mj   Pi.ai
j 1 i 1
(Mj – momentele concentrate exterioare, n –

numărul lor, ai – distanţa de la forţele concen-

trate exterioare la centrul de greutate al grinzii)

După trasarea diagramei de presiuni reactive se trece la determina-

rea forţelor tăietoare T şi a momentelor M în fiecare secţiune caracte-
ristică a grinzii. Datorită existenţei achilibrului forţelor pe verticală, dia-
grama de forţe tăietoare se va închide, adică T A = TD = 0 (fig.II.112 c).
Diagrama de momente însă, datorită impunerii distribuţiei plane a
presiunii reactive, nu se va închide şi în consecinţă se notează M D =
M  0 (fig.II.112 d). Raportând diagrama la o nouă linie de referinţă
AD1 se obţine diagrama corectată a momentelor încovoietoare înlungul
grinzii. Acelaşi rezultat se obţine dacă păstrăm linia de referinţă iniţială,
AD, dar pentru fiecare secţiune determinăm momentele corectate
 
Mkc cu relaţia:
l
Mkc  Mk  k  M (II.134)
L

unde:
Mk – valoarea momentului în secţiunea k înainte de corecţie
lk – distanţa de la capătul A al grinzii la secţiunea de calcul
L – lungimea totală a grinzii
M – momentul necorectat în capătul D al grinzii.
În felul acesta se obţine şi în capătul D, momentul (MDc  0) .
 Fundaţii de suprafaţă 193

II.5.9.3.1.2. Metoda grinzii continue cu reazeme fixe

În cadrul acestei metode, elementul de fundare se consideră ca o

grindă continuă cu reazeme fixe (stâlpii) şi încărcată de jos în sus cu
diagrama presiunilor reactive pe metru liniar de grindă (fig.II.113). Me-
toda se aplică cu rezultate
satisfăcătoare dacă încăr-
cările de la baza stâlpilor
şi distanţele dintre stâlpi
nu diferă între ele cu mai
mult de 20 %.
Grinda de fundare static
nedeterminată se rezolvă
printr-o metodă din rezis-
tenţa materialelor. În cazul
în care reacţiunile Ri dife-
ră mult de valorile iniţiale
ale încărcărilor exterioare
Pi, se va aplica altă meto-
dă pentru determinarea
valorilor statice aferente
grinzii.
Momentele M1 şi M2 de
la capetele grinzii scurte
(fig.II.113 c) se determină
ţinând cont de recţiunea
terenului pe lungimea l1 şi
respectiv l4:
Fig.II.113. Schema de clacul pentru metoda grinzii
continue cu reazeme fixe
l12
M1   2p2  p 4  
6
(II.135)
l24
M2   2p1  p3  
6
Diagrama reacţiunii terenului se împarte pe fiecare tronson într-o
Cap. II – Fundaţii de suprafaţă 194

diagramă dreptunghiulară şi una trapezoidală (fig.II.113 c, d) şi se apli-

că ecuaţia celor 3 momente sau ecuaţia lui Clapeyron:
S S 
Mn 1ln  2Mn  ln  ln 1   Mn 1ln 1  6 n 1  n 1  (II.136)
 ln ln 1 
unde:
Mi – momentele din grindă corespunzătoare reazemului i;
li – distanţele dintre reazeme;
Si – momentul static al diagramei de momente de pe intervalul (i,i+1)
calculat faţă de reazemul i.
2 pl22 l2 pl24
În fig.II.113 c rezultă: S1B = S1C = l2 
3 8 2 24
l 2  pl px 3  pl4
În fig.II.113 d rezultă: S2B = 0  2  x   x.dx  2 (II.137)
 6 6l2  45
 pl2
l2 px 3  7pl24
S2C = 0 
  x   dx  S 
6l2 
2B
 6 360
Folosind aceste relaţii se scrie ecuaţia celor 3 momente pe fiecare
reazem şi se determină în felul acesta momentele încovoietoare din
grindă.
Aceeaşi metodă se poate folosi şi în cazul în care considerăm dia-
grama presiunilor reactive ca o diagramă în trepte obţinută prin reparti-
zarea încărcării fiecărui stâlp la lungimea aferentă de fundaţie
(fig.II.114 b), sau în cazul ipotezei repartizării triunghiulare sub zona
aferentă (fig.II.114 c).
În fig.II.114 b s-a notat:
P1 P P
p1b  ; p 2b  2 ; p 3 b  3 ;
l l2 l3 l3
l1  2   l4
2 2 2 2
În fig.II.114 c s-a notat: (II.138)
2P1 2P2 2P3
p1c  ; p2c  ; p3 c  ;
l2 l2 l3 l3
l1    l4
2 2 2 2
 Fundaţii de suprafaţă 195

Fig.II.114. Repartizarea încărcării din stâlp la lungimea aferentă de fundaţie

II.5.9.3.2. Metode bazate pe ipoteza deformaţiilor elastice locale

(Winkler)

Modelul Winkler are la bază ipoteza contactului permanent între

grinda de fundare şi teren şi faptul că sub acţiunea încărcărilor, defor-
maţiile terenului în toate punctele de pe suprafaţa de contact sunt pro-
porţionale cu deformaţiile grinzii, factorul de proporţionalitate fiind co-
eficientul de pat k:
Cap. II – Fundaţii de suprafaţă 196

p = k.y (II.139)

Terenul de fundare este considerat ca o serie continuă de arcuri

elastice pe care sprijină grinda şi care se comprimă proporţional cu
sarcina transmisă (constanta elastică a arcurilor fiind egală cu k).

Fig.II.115. Schema de calcul pentru ipoteza deformaţiilor locale

Ecuaţia forţei tăietoare într-o secţiune aflată la distanţa x de originea

sistemului de axe (cu O la mijlocul grinzii) este:
n

 P   B  q dx  
x x
T = T0 – i B.pdx (II.140)
0 0
i 1
unde:
B – lăţimea grinzii;
p(x) – reacţiunea terenului de fundare;
q(x) – sarcina uniform distribuită pe grindă, atunci când se ia în con-
siderare greutatea proprie a grinzii.
Dar
d2M dT d2 y M d2 y
  B  p  q  şi    M  EI
dx 2 dx dx 2 EI dx 2
Rezultă că:
d  d2 y  d4 y
B (p – q) =   EI 2   EI 4 sau
dx 2  dx  dx
 Fundaţii de suprafaţă 197

d4 y
EI  B.p  B.q (II.141)
dx 4

Dacă se consideră q(x) = 0 (se neglijează greutatea proprie a grin-

zii, sau se consideră sarcina uniform distribuită ca o sarcină concentra-
tă pe anumite panouri, sau se scade direct din reacţiunea terenului) şi
ţinând cont de expresia (II.139) relaţia (II.141) devine:

d4 y Bk d4 y
 y  0 sau  4 4 y  0 (II.142)
dx 4 EI dx 4
unde:
Bk
 4 se numeşte factor de amortizare.
4EI
Se mai foloseşte şi noţiunea de lungime elastică notată cu

1 4EI
le   4
 Bk

x
Făcând substituţia   l  .x în ecuaţia diferenţială (II.142) se obţine:
e

d4 y
 4 4 .y  0 (II.143)
d 4

cu soluţia generală:
 
4
y   Ci  eri  (II.144)
i 1

şi ecuaţia caracteristică:

r4 + 4 = 0 (II.145)

Această ecuaţie admite rădăcini complexe:

r1  1  i r3  i 1
 
r2  1  i r4  i  1
Cap. II – Fundaţii de suprafaţă 198

Soluţia generală va deveni în acest caz:

y = C1.e(1+i) + C1.e(1-i) + C1.e(i-1) + C4.e(-i-1) (II.146)

Funcţiile exponenţiale se înlocuiesc cu funcţii trigonometrice:

ei = cos  + i sin 

ei = cos  – i sin 

Introducând aceste valori în (II.146) se obţine:

y = C1e.ei + C2e.e-i + C3ei.e- + C4e-i.e- = e [C1 (cos  + i sin ) +

+ C2 (cos  – i sin )] + e- [C3 (cos  + i sin ) + C4 (cos  – i sin )] =

=e[(C1 + C2)cos + (iC1 + iC2)sin] + e-[(C3 + C4)cos + (iC3 – iC4)sin]

Dacă se notează:

C1 + C2 = A; iC1 – iC2 = B; C3 + C4 = C; iC3 – iC4 = D

se obţine în final:

y = e (A cos + B sin) + e- (C cos + D sin) (II.147)

Determinarea constantelor de integrare se face pe baza condiţiilor

iniţiale la capetele grinzii, a condiţiilor de continuitate a deformaţiilor în
dreptul sarcinilor concentrate, precum şi a condiţiilor de echilibru a unui
element de grindă detaşat prin două secţiuni făcute imediat la stânga şi
la dreapta unei sarcini concentrate.
 Fundaţii de suprafaţă 199

II.5.9.3.2.1. Grinda continuă de lungime infinită

O grindă se consideră de lungime infinită atunci când .xi  7, unde

xi reprezintă distanţa de la prima sau ultima sarcină la capătul grinzii.
Pentru a rezolva o astfel de grindă, este necesar a determina în primul
rând constantele A, B, C şi D. Se consideră succesiv că grinda este
încărcată cu forţe concentrate şi apoi cu momente concentrate, în final
sumându-se efectele fiecărui caz în parte.
Grinda de lungime infinită încărcată cu o forţă concentrată
Pentru determinarea constantelor ecuaţiei (II.147) se pun 3 condiţii:
a) deformaţia de la capătul grinzii este zero:
x   (   )  y = 0
Se obţine A = B = 0 şi deci ecuaţia (II.147) devine:

y = e- (C cos + D sin) (II.148)

Fig.II.116. Schema de calcul pentru grinda de lungime infinită

încărcată cu o forţă concentrată

b) Maximul concentraţiei este în dreptul sarcinii (datorită simetriei):

dy dy dy
x0  0 unde   0 şi  = 0
dx dx le d
dy
d
 -e- (C cos + D sin) + e- (-C sin + D cos) = 0 
le
 e- [(C – D) cos - (C – D) sin] = 0  (C – D) cos = (C + D) sin
Cap. II – Fundaţii de suprafaţă 200

CD
tg = şi deoarece  = 0  C – D = 0  C = D.
CD

Relaţia (II.148) devine:

y = C.e- (cos + sin) (II.149)

P
c) În origine, din motive de simetrie Tdr = -
2
d3 y d3 y
T  EI  EI şi
dx 3
3
l3 ed
d3 y
d

d
d 2
 dy 
  
d

 2Ce   sin   
d
 
 2Ce    sin   cos   
 d  d d
3 2

 4Ce   cos 
Deci:
P Bkle P
   4Ce  cos  şi pentru   0  C
2 4 2Bkle

Ecuaţia deformaţiei la o grindă de lungime infinită devine

P
y  e    cos   sin   (II.150)
2Bkle

Ecuaţia presiunii reactive a terenului p devine în acest caz:

P
p  ky   e    cos   sin   (II.151)
2Ble

Pentru a determina celelalte mărimi ale solicitărilor din grindă se

derivează expresia (II.150) astfel:
- pentru a determina rotirea grinzii:

dy 1 dy P
     e   sin 
dx le d 2
Bkle
Fundaţii de suprafaţă 201

(II.152)

- pentru a determina momentul încovoietor:

d2 y Bkle4 d2 y Bkl 2e P
M  EI      2  e   sin   cos  
dx 2
4 le d
2 2
4 2Bkl e
sau

P.le  
(II. M  e  cos   sin   153)
4

- pentru a determina forţa tăietoare:

d3 y Bkle d3 y Bkle P
T  EI    3  4  e   cos 
dx 3
4 d 4 2Bkle
sau

P 
(II T e cos  .154)
2

Dacă notăm:
1() = e- (cos + sin)
2() = e- sin (II.155)
3() = e- (cos – sin)
4() = e- cos

se obţin formulele de calcul:

P P P
y 1  ; p  1  ;    2   ;
2Bkle 2Ble Bkl2e
(II.156)
Pl P
M  e 3   ; T   4   ;
4 2
Cap. II – Fundaţii de suprafaţă 202

Variaţia funcţiilor  i () este reprezentată în fig.II.117.

Pentru anumite valori carac-

x
teristice ale argumentului   l
e

s-au întocmit tabele care ajută

mult în calculul efectiv al unei
astfel de grinzi (tabelul II.23).
Fig.II.117.Variaţia funcţiilor  i
()

Dacă în expresiile (II.156) facem P=1, se obţin funcţiile de influenţă ale

lui y, , M şi T pentru secţiunea x=0 când P parcurge grinda (fig.II.118).

Fig.II.118.Diagramele de
variaţie a deformaţiilor şi
solicitărilor în lungul grinzii
infinite încărcate cu o forţă
concentrată

Tabelul II.23
VALORILE FUNCŢIILOR  i
Fundaţii de suprafaţă 203