Sunteți pe pagina 1din 3

Compararea metodelor tradiționale și cele interactive

Prin "metodă de învăţământ" se înţelege, aşadar, o modalitate comună de acţiune a


cadrului didactic şi a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Cu alte cuvinte,
metoda reprezintă „un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul în-tr-o situaţie de învăţare,
mai mult sau mai puţin dirijată”.

Metodele tradiţionale: expunerea didactică, conversaţia didactică, demonstraţia, lucrul cu


manualul,exerciţiul;
Metodele interactive: mozaicul, ciorchinele, lotus, brainstorming, explozie stelară, pălăriile
gânditoare etc.

ÎNVĂŢAREA PRIN EXERCIŢII ( metodă tradițională)


Un exerciţiu înseamnă într-o primă accepţiune, executarea unei acţiuni în mod repetat, a
efetua ceva de mai multe ori, pentru dobândirea unei îndemânări, deprinderi. Sub aspect didactic,
exerciţiul reprezintă o metodă fundamentală, ce presupune efectuarea conştientă şi repetată a
unor operaţii şi acţiuni, în esenţă mintale şi motrice, în vederea realizării unor multiple scopuri
instructiv-educativ-formative, printre care şi acela de a cultiva elevilor posibilităţile de transfer al
cunoştinţelor, al capacităţilor şi comportamentelor însuşite, cât şi evaluarea gradului de
operaţionalitate al acestora. Importanţa acestei metode de învăţare prin exerciţii este deosebită,
având în vedere accentul pus pe învăţarea prin acţiune, prin activitate efectivă. Gama exerciţiilor
este extrem de variată şi de nuanţată. Astfel, după funcţiile îndeplinite, acestea pot fi:
introductive, de bază, de creaţie, reproductive, de operaţionalizare, de dezvoltare, de aplicare,
extensive, paralele, operatorii, structurale, de evaluare, corective. În raport cu alte criterii pot fi:
individuale, de echipă, colective, frontale sau orale, scrise, practice şi combinate. Se vorbeşte şi
despre exerciţii în întregime dirijate, semidirijate, autodirijate sau libere.

CIORCHINELE ( metodă interactivă)


Metoda ciorchinelui reprezintă modelul sau ansamblul organizat al procedeelor sau
modurilor de realizare practică a operaţiilor care stau la baza acţiunilor parcurse în comun de
profesori şi elevi şi care conduc în mod planificat şi eficace la realizarea scopurilor propuse. Este
o tehnică de predare-învăţare menită să încurajeze elevii să gândească liber şi să stimuleze
conexiunile de idei. Este o modalitate de a realiza asociaţii de idei sau de a oferi noi sensuri
ideilor însuşite anterior. Este o tehnică de căutare a drumului spre propriile cunoştinţe,
evidenţiind propria înţelegere a unui conţinut. Etapele metodei - pe mijlocul foii se scrie un
cuvânt sau o propoziţie (nucleu) - elevii sunt invitaţi să scrie cuvinte sau sintagme care le vin în
minte în legătură cu tema propusă - cuvintele sau ideile vor fi legate prin linii de noţiunea
centrală - elevii lucrează în grupe - fiecare grupă prezintă „ciorchina” proprie - se analizeată
fiecare „ciorchină” şi se efectuează una comună pe tablă dirijată de profesor După rezolvarea
sarcinii de lucru, elevii vor folosi noţiunile şi legăturile create pentru a dezvolta idei despre
coceptul propus.

A.METODE TRADIȚIONALE

AVANTAJE:
1. pot fi aplicate la începutul unui capitol, atunci când se introduc noţiuni noi, elementare, pe
care cursantul urmează să le stăpânească şi pe baza cărora va construi;
2. profesorul deţine controlul asupra evenimentelor clasei;
3. profesorul acţionează mereu – dar adecvat şi adaptat nevoilor elevilor;
4. metodele tradiţionale realizează evaluarea rezultatelor şcolare obţinute pe un timp limitat şi de
regulă au o arie mai mare sau mai mică de conţinut, dar certă, bine definită.
DEZAVANTAJE:
1. prelegerea, fiind o metodă pasivă, atenţia cursanţilor descreşte;
2. nu sunt utile atunci când se cere să se facă raţionamente, să se descopere lucruri noi;
3. momentele de iniţiativă şi de autonomie ale elevilor sunt reduse.

B. METODELE INTERACTIVE
Aceste metode se caracterizează, cu precădere, prin:
ocentrate pe elev şi pe activitate
ocomunicare multidirecţională
oaccent pe dezvoltarea gândirii, formare de aptitudini şi deprinderi
oevaluare formativă

AVANTAJE:
1. elevii se implică mai mult în învăţare decât în abordările frontale sau individuale;
2. transformarea elevului în coparticipant al propriei instruiri şi educaţii;
3. elevii își pot descoperi talentul şi forțele proprii şi vor avea mai multă încredere în ei, se vor
putea şi autoevalua;
4. elevii exprimă puncte de vedere proprii referitoare la o problemă;
5. didactica modernă este una practică, care favorizează legăturile şi abordărilor transdisciplinare
şi pluridisciplinare;
6. metodele moderne realizează evaluarea rezultatelor în strânsă legătură cu instruirea, chiar
concomitent cu aceasta, iar rezultatele şcolare sunt obţinute pe o perioadă mai îndelungată şi
vizează formarea unor capacităţi şi dobândirea de competenţe. (fragment)
Metodele și mijloacele tradiționale, deloc de neglijat, și-au demonstrat de-a lungul
timpurilor neajunsurile, lipsurile și o eficiență medie, chiar scăzută atunci când discutăm de
performanțe școlare absolute. Rigorismul învățământului clasic, tradițional, bazat în forma lui
cea mai extremă pe climatul glacial al relației profesor- elev, pe stilul autoritar promovat de
cadrul didactic, pe prezentarea neînsuflețită sau unilateral dramatică a faptelor, fără existența
unui dialog real profesor- elev sau a pluralismului opiniilor, am putea spune că, a împins
învățământul spre alegerea în predare a metodelor interactive. Metodele activ- participative pun
accent pe învățarea prin cooperare. Educația pentru participare și democrație face parte din gama
noilor educații. Prin participare, elevii își pot exprima opțiunile în domeniul educației, culturii,
timpului liber, pt deveni coparticipanți la propria formare. Elevii un sunt doar un receptor de
informații, ci și un participant activ la educație.

Bibliografie:
1. Cerghit Ioan, Metode de învăţământ, ediţia a III-a, Editura Didactică şi Pedagogică R.A.,
Bucureşti 1997.
2. Dumitru, I., Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, Editura de Vest, Timişoara,
2001.
3. Guţu, V., Dezvoltarea şi implementarea curriculumului în învăţământul gimnazial: cadru
conceptual, Grupul Editorial Litera, Chişinău, 1999.