Traian D.

Lazăr

TRAIAN EREMIA GRIGORESCU

ÎNSEMNĂRI DIN RĂZBOIUL
ÎNTREGIRII

Editura ..............
1
 2.CARNETE CU ÎNSEMNĂRI ALE
CAMARAZILOR 30

În Fondul Traian Grigorescu de la SJPhAN se află

două carnete (cota II 66) cu însemnări ale camarazilor de
prizonierat. Care era rostul acestor însemnări având forma unor
scrisori a căror formulă de adresare indică numele
destinatarului , căpitanul Traian Grigorescu, data și locul de
unde erau expediate (lagărele de prizonieri de la Haskovo și
Kârjali, Bulgaria), iar la final, autorul-expeditor își preciza
numele, gradul, unitatea militară din care făcea parte și adresa
reședinței din țară?
Ne-o spun înșiși autorii!
Însemnările-epistole constituiau dovezi durabile asupra
unui eveniment important al existenței personale. Unul dintre
ofițerii prizonieri exprimă conștiența faptului că „mâna (care
scrie, n.n.) va putrezi peste puțin timp, condeiul se va toci în
curând , iar scrisul din acest carnet în veci se va pomeni”
(căpitan Roescu Constantin). Un alt ofițer precizează, la finalul
însemnării sale, că a făcut-o „spre veșnică aducere aminte”
(sublocotenent Chipara Nicolae). Depunerea la arhive și
publicarea însemnărilor după 100 de ani a îndreptățit aceste
speranțe.
Însemnările sunt considerate un mijloc de întreținere și
stimulare a memoriei, în vederea unei ipotetice întâlniri

30
SJPhAN, cota II, 66
69
viitoare, după eliberarea din prizonierat și revenirea în țară.
Altfel, ce sens ar avea indicarea adresei reședinței din țară? În
unele cazuri însemnarea se rezumă doar la indicarea numelui și
adresei.
Autorii concepeau prizonieratul ca pe ceva efemer, în
așteptarea păcii și a eliberării. Însemnările atestă că ofițerii
prizonieri erau preocupați nu doar de cotidian, de necazurile
prizonieratului, ci și de ceea ce se întâmpla în țară, unde
rămăseseră părinții, soțiile, copiii lor, la discreția inamicului
sau amenințați să ajungă în această situație.
Analizând frecvent cauzele înfrângerii în luptele la care
au participat, autorii însemnărilor sesizează necesitatea unei
schimbări, a reformării stărilor de lucruri din țară. Înfrângerile
temporare nu le-au slăbit încrederea în realizarea idealului
național, unirea într-un singur stat a tuturor teritoriilor locuite
de români. ( Locotenent Crăciunescu: „luptăm pentru cel mai
sfânt ideal - Țările românești ale Românilor”). Sublocotenentul
I.Bârzan spera că suferințele războiului mondial „nu vor fi
zadarnice și că lumea se va așeza pe noi baze, care să înlăture
nedreptățile războaielor, iar nouă, Românilor, ne va aduce
dreptatea unității naționale”. Afectați, în timpul zilei, de
necazurile captivității, prizonierii se alină seara „visând la
România mare” (căpitan Georgescu).
O parte a prizonierilor era convinsă că transformările
teritoriale și de mentalitate produse de război în Europa se vor
răsfrânge și în România. „Va fi nevoie, după război, de o
epurațiune spre a pune și noi țara pe picior de egalitate cu țările
ce s-au prezentat bine în acest examen mondial (Căpitan
Constantin Zagoriț). „Marea prefacere externă va fi urmată de
altă prefacere ... internă din care va izvorî o nouă viață bazată
70
pe mai multă cinste, muncă și dreptate”, scria căpitanul
Alexandru Chabert. Ales, după război, în Camera Deputaților,
Chabert va condamna cu vehemență pe liberali, responsabili de
neglijență în pregătirea și ducerea războiului și va susține cu
înflăcărare înfăptuirea reformelor electorală și agrară.
După război, considera sublocotenentul C. Florescu:
“nu vom mai avea ca până acum: jos, inimă fără conștiință; sus,
minte luminată fără inimă; jos, inerție; sus, hoțomănie. <…>
Atunci, pe frontispiciul tuturor palatelor instituțiilor noastre
publice nu va mai sta scris cu litere tacit întrevăzute, firma „De
vânzare” ci „La lucru, La datorie”.
Însemnările unor camarazi evocă faptele deosebite din
timpul prizonieratului. Între acestea se numără evadarea unui
grup de prizonieri din lagărul de la Kârdjali (19-22 octombrie
1916) și acțiunea de la Vlahovo (16 noiembrie 1916), unde
autoritățile politice și militare bulgare au pedepsit cu cruzime
grupul celor 11 prizonieri români, având în frunte pe cpt Traian
Grigorescu, care au refuzat să muncească la construirea unei
șosele, întrucât Convenția de la Haga -1907 prevedea că ofițerii
prizonieri nu pot fi întrebuințați la muncă. Câțiva dintre ei au
descifrat, în cheie etnică, atitudinea lui Traian Grigorescu, care
s-a opus nu doar nerespectării unei convenții internaționale, ci
și încercării autorităților bulgare „care căutau să înjosească, în
noi și prin noi, țara noastră scumpă și sfântă”. Motiv pentru
care îl socoteau pe Traian Grigorescu un erou. (Locotenent de
rezervă Alexandru Predeleanu)
Ofițerii beneficiau, în prizonierat, de anumite privilegii
comparativ cu trupa, iar bulgarii le-au respectat parțial. Între
acestea se numără organizarea unor activități culturale.
Prizonierii de la Haskovo aveau un cor și au desfășurat
71
spectacole de revistă. Cunoaștem numele textierilor Pârvulescu
și Șt. Borșaru. În acest volum este reprodus, presupunem
parțial, textul revistei „Robia”.
Însemnările camarazilor lui Traian Grigorescu ne
dezvăluie gândurile și preocupările unor militari trecuți prin
experiența brutală, fizic și psihic, a înfrângerii, condamnați la
pasivitate și urmărind cu înfrigurare și speranță mersul
războiului.
Gândurile unora (locotenentului Pandele) sunt în relație
cu obiectivul războiului, înfăptuirea României Mari și cu ce a
făcut fiecare pentru realizarea lui. Însemnarea
sublocotenentului Al Ștefănescu din Batalionul 1 Pioneri
evidențiază rolul pe care l-a avut evlavia ortodoxă în depășirea
numeroaselor dificultăți/încercări la care au fost supuși militarii
armatei române în timpul războiului și în prizonierat.
Sublocotenentul Ș.M.Ștefănescu este conștient de faptul că
războiul a șters diferențierile ierarhiei sociale antebelice, a creat
o camaraderie de luptă și suferință, care va dispărea la
restabilirea păcii.
Războiul și prizonieratul trebuia să constituie surse de
învățăminte pentru acțiunile viitoare: „oțeliți prin suferințele
îndurate și conștienți de relele care ne-au adus aici – întorși în
țară – aruncând de pe noi superficialitatea și reclama să lucrăm
cu tărie și convingere la consolidarea viitorului mare apropiat
al României Mari” (locotenent Crăciunescu).
Textul publicat de noi reproduce, însemnările ofițerilor
prizonieri din cele două carnete ale Fondului Grigorescu,
transpuse normelor ortografice actuale. Dar, în toate cazurile,
am păstrat și anumite expresii, termeni, ce dau o notă personală
textului. Acolo unde, unul sau mai multe cuvinte nu au putut fi
72
descifrate, am precizat, „indescifrabil”. Când descifrarea a fost
imprecisă, îndoielnică, am indicat faptul printr-un semn de
întrebare între paranteze. Traducerea poeziilor din limba
franceză în limba română se află în anexa volumului.
Traducerea a fost realizată de prof. Vasile Moga, traducător
atestat, colaborator al editurilor Curtea Veche, Nemira,
Polirom, Corint. Îi exprimăm întrega noastră gratitudine.

CARNETUL MIC

Locotenent Pandele

Kirdjali, 2 ianuarie 1917

Situația noastră aci și alor noștri în țară este precară și
trebuie pentru moment, totuși - orice bun român trebuie să vadă
în gestul nostru din 1916, o hotărâre bărbătească și fățișă de a
înfăptui visata Românie Mare – Unirea tuturor Românilor
trâmbițată d’atâta vreme! Să nu plângem chinurile noastre și
sacrificiile ce vom fi făcut fiecare pentru acest sfârșit, ci cu
inimile înălțate să ne felicităm că generației noastre ne-a fost
dat să înscriem în istoria neamului și a lumii întregi, cea mai
frumoasă pagină, deși scrisă cu sângele nostru.
Trăiască România Mare!
Locot[enent] G.N.Pandele
Avocat T[ârgu[ Ocna

Sublocotenent Al Ștefănescu

Cârjali, 4 I 1916

73
 Aș vrea să-ți tăinuiesc, scumpul meu tovarăș de
suferință, cât de mândru mă simt de a ști că mi-a fost hărăzit să
trăiesc clipele cele mai triste din viața mea cu ocazia
întâmplării grație căreia îmi adresezi rugămintea de a scrie aci
câteva rânduri.
Totdeauna mi-a plăcut să sufăr, căci totdeauna m-am
gândit că suferința e componenta necesară a bucuriei. Cum s-ar
putea oare să simți, să concepi măcar fericirea, fără a-i înțelege
noțiunea opusă, a durerii?...
În legile firii stă scris cu litere divine și inevitabile că
haosul a precedat universului , neștiința științei și întunericul
luminii. Tot atât de firesc și adevărat e, ca durerea să preceadă
bucuriei și invers. Fericirea mea deci e și ea firească, e
normală, e fatală de vreme ce a preexistat o nenorocire.
Ceea ce țin în particular să-ți spun, mărturisindu-ți și
recunoștința pentru faptul de a-mi fi dat în mod surprinzător
ocazia de a-ți spune, e că mai sunt și alte fapte care desăvârșesc
această fericire, după cum, în trecut, au fost unele care au
desăvârșit întâmplarea tristă în care ne-am cunoscut ca tovarăși
de nenorocire și dureri.
Ți-aduci aminte de momentele care au urmat
martirizării noastre din ziua de 16 noiembrie ...? Eu nu voi
putea uita niciodată acea atmosferă de încurajare reciprocă, de
infinită comunitate sufletească, ca urmare a faptului că fiecare
nu vedea în ceea ce se întâmplase decât cea mai sublimă
sancțiune a unei idei înalte și patriotice, sancțiunea morală a
triumfului demnității, abnegației și sacrificiului suprem.
Eram cinci la număr, ne târam ca șerpii prin întunericul
temniței în care călăii ne aruncaseră socotind că nu erau
deajuns încercările de până atunci. Eram sortiți să murim de
74
foame, de sete și de tot ce îmbrățișează mizeria criminalilor și
ocnașilor din cea mai joasă treaptă. Eram trântiți la pământ ...
dușmanul își proptise piciorul în pieptul nostru și apăsa cu
ultima sforțare pentru a ni-l zdrobi ... Și totuși, nici unul nu
scotea un geamăt sau măcar o scrâșnire din dinți. Unii găsiseră
chiar ocazia de a face haz și spirite ... Dar toți erau cu gândul în
același loc: se vedea în ochii fiecăruia scânteia ce trădează
triumful și infinita satisfacție intimă, care rezultă nu numai din
înțelegerea clară a situației, cât și din faptul, că fiecare vedea în
ceilalți un frate, un tovarăș de care de aci înainte numai
moartea l-ar mai putea despărți și poate nici aceasta, dacă e să
credem că, după moarte, sufletul călătorește încă împrejurul
lucrurilor, care-i amintesc tot ce i-a fost drag, când era una cu
trupul ...
În acea zi, am trăit pe lângă visul cel mai groaznic, cel
mai frumos vis din viața mea, lângă scara din curte, unde
căzusem în nesimțire. Un vis nespus de frumos, pe care mi l-
am amintit puțin după aceea; nu-l spun aci, căci nu interesează
prin el însuși.
Atâta vreau să spun, că acel vis era o personificare, era
chiar sublima personificare a victoriei de la Samotracia, cu
diferența că celebra statuie lua proporții gigantice ajungând
până la cer și, lucru curios, statuia își avea și capul care se
pierdea în niște nori de un albastru luminos și măreț ...
Simțeam foarte clar, cum din acel vis se detașa în mod
providențial o senzație infinit de plăcută, ca o umbră roz și
diafană, dătătoare de viață prezentă și de noi speranțe de viață
viitoare ... Simțeam și vedeam chiar – ceea ce mă îndeamnă și
să preamăresc încă o dată ocazia acelui vis – cum un înger
veghea asupra mea, un înger pe care îl văd și acum; el e mereu
75
lângă noi toți. Și dacă nu-l văd, mă dedau visurilor și atunci îl
văd neapărat ...
De aceea mă simt, bunul și neuitatul meu prieten și
tovarăș de suferință, încă o dată fericit la gândul că acești îngeri
veghează asupra noastră.
Eu am înțeles sarcina divină a acestui înger.
El este acela, care se străduiește necontenit să ne
mărească, să ne intensifice potențialul sufletesc.
El este acela, care intervine la timp cu aripa sa blândă și
dumnezeiască șoptindu-ne cuvinte de o dulceață cerească.
El este acela, care are imensul rol să ne apere contra
lipsei de hrană, contra frigului, contra lipsei de haine și
încălțăminte.
El este acela care, ne insuflă puterea de a suporta lipsa
unui trai în afară de cel omenesc, care ne apără contra efectelor
eventuale provocate de prea lungile ore de somn față cu
durerile echivalente de mușchi și oase în lipsa unei saltele și a
unei perne.
El este acela, care ne oferă mijloacele de a uita că Țara
și familiile ne sunt profanate de vrăjmași.
El este acela, care ne dă puterea miraculoasă de a
surmonta toate decepțiile, la care se adaugă aceea de a nu fi
uitat că în țară niște părinți ne-au făcut slujbe de înmormântare,
de a nu fi uitat că nu suntem liberi ...
S(ub)l(ocotenen)t Al Ștefănescu
Din Bat(alionul) 1 Pontonieri
Pietroaia Dâmbovița

Sublocotenent Ș. M. Ștefănescu
Kardjalj
76
 4 ianuarie 1917
Deși odinioară n-am avut fericirea de a fi martirul unei
cauze sfinte și de a putea purta pe frunte aceeași aureolă de
învingător ca toți cei 11, am căutat mai în urmă a mă înfrupta și
eu din fericirea lor, dându-le atunci tot ceea ce puteam da în
situația în care ne azvârliseră niște oameni incalificabili,
dragostea și îngrijirile mele de frate.
Mă feresc de a spune vreodată ce mă leagă de sufletul
rezistenței de la Ustovo, pentru a nu fi calificat drept un flateur
nerușinos. Resemnat în slăbiciunea mea, mă mărginesc a
rămâne un simplu admirator al unui om, care a reușit a-mi
inspira cel mai desăvârșit simțământ de respect, admirație și
devotament.
În incinta sufletului meu, căpitanul Grigorescu va
rămânea o figură măreață, deși modestă în măreția ei, figură
care desigur că întoarsă în țară va părăsi modestia ei, pentru
binele Țării Românești, care va fi fericită de asemenea fii ... Și
reîntorși acolo unde gândul ne poartă și la a cărei amintire ochii
ni se înnoresc voi permite micului Ștefănescu a se număra
printre admiratorii D(umnea)voastră căci printre prieteni va fi
desigur prea mult.
Subloc[otenent] Ș.M.Ștefănescu
Reg[imen]t[ul] 34 Constanța
Pietroaia Dâmbovița.

Locotenent Alexandru Predeleanu

Kirdjalj
4 ian[uarie] 1917
Nu am avut fericirea să vă cunosc decât în momente de
crudă încercare sufletească pentru noi românii, starea noastră
77
de prizonieri în Bulgaria. Și dacă am fost supuși celor mai
infame tratamente, care căutau să înjosească, în noi și prin noi,
țara noastră scumpă și sfântă, figura dumneavoastră s-a ridicat
și a rămas, pentru totdeauna, în inima mea, prin revoltă,
îndemn și suferință „un Erou”. Rog pe D(umne)zeu să vă
păstreze sănătos pentru sprijinul nostru aci și spre mândria țării.
Locot[enent de rezervă]
Alexandru Predeleanu
Reg[imentul] 52 Infanterie Bârlad
Avocat Bulev[ardul] Elisabeta, București

Locotenent Crăciunescu
Kârjali 4 –I- 1917
E drept că am trecut și trecem prin mari dureri și jigniri
care ne-au adus clipe de deznădejde. Pentru noi ca ofițeri activi
situația actuală a țării noastre ne doare, iar pe noi înșine ne
înjosește. Soarta a fost crudă cu noi. Înainte ca sufletul nostru
să se fi oțelit prin luptă și conștiința că luptăm pentru cel mai
sfânt ideal - Țările românești ale Românilor – am căzut prin
greșelile noastre în mâinile celui mai barbar popor.
Să nu uităm însă că și suferința are bunul său. Oțeliți
prin suferințele îndurate și conștienți de relele care ne-au adus
aici – întorși în țară – aruncând de pe noi superficialitatea și
reclama să lucrăm cu tărie și convingere la consolidarea
viitorului mare apropiat al României Mari.
L(ocotenen)t. Crăciunescu
Reg(imen)tul 76 Inf(anterie), Oltenița

Locotenent Cristea Constantinescu

Kârjaly 4-I-ianuarie 1917
78
 Cu această tristă și de neuitat ocaziune, ce destinul ne-a
ursit, am avut momente să cunoaștem, în parte, mai aproape și
prin fapte demne și adevărat ursite pe românește, pe feciori de
boier, pe fii de țărani, care au fost hărăziți și chemați a lua parte
la această suferință: Prizonieri ai barbarului.
Ați înfruntat cu bărbăție și demnitate ostășească crudele
lovituri – dând exemplu împotrivirii și al feciorului de neam
român. Căpitan al oastei românești cu care se poate mândri.
Să trăiți mulți ani
Locotenent Cristea Constantinescu
Reg(imentul) 79 Inf(anterie)

Dr. C. Fedeleș
Cîrjali 6 ian(uarie) 1917
În 1789, Franța a proclamat pentru întâia dată
Drepturile Omului. O lume întreagă s-a prăbușit de cutremurul
produs de aceste cuvinte. Sufletul și harta Europei s-a înnoit.
Noi ne-am deșteptat, și am început a căuta Dreptățile îngropate
ale Neamului nostru.
Ne foloseam de o luptă la care n-avusesem norocul de a
lua parte.
În 1914, Europa întreagă împreună cu cele mai alese
popoare din Asia și America au deschis lupta pentru Drepturile
Națiunilor. Împotriva tuturor puterilor medievale coalizate. Va
fi cea mai mare mândrie a vieții mele că și noi am luat parte la
ea acolo unde nevoia a cerut-o.
Învinși sau învingători, îmi este indiferent, azi oricine
luptă pentru un ideal așa de înalt nu poate fi învins la urma
urmei.

79
 A ajuta din toate puterile evoluția istorică și morală a
omenirii și a contribui la realizarea binelui pe pământ este a
urma căile Domnului în lupta lui eternă cu principiul Răului.
Satan nu va învinge niciodată. El face binele chiar când
vrea răul.
Dr. C. Fedeleș
Iași

Vasile Goraș
Cârdjali 6 –I-1917
Continuăm a fi martori ai groaznicei tragedii în urma
căreia se speră o picătură de bine în omenire – martori reduși la
neputință.
Cu sfiiciune și pietate mă gândesc la miile de frați ai
noștri care apără un colț de țară unde se mai adăpostesc mame,
soții și copii și de unde mereu îi vroim înaintând și înfăptuind
dreptul nostru sfânt.
Când mor atâția, ce înseamnă câteva sute de ofițeri
prizonieri, dacă vor scăpa cu zile? Viața nu trebuie trăită cu
orice preț - numai cu prețul onoarei.
Câți vom avea norocul să ne întoarcem în țară – nu cu
fruntea umilită – va trebui să ne gândim la datoria nesfârșită ce-
o avem de plătit noi cei scoși din luptă prea înainte de vreme:
va trebui să dăm Toată măsura de bine într-o muncă sfântă și
plină de sinceritate.
Vasile Goraș

80
 Locotenent Eugen Brighiu
Cârdjali 7-I-1917
Captivitatea aceasta, cu toate amărăciunile și umilințele
pe care ni le-a adus, a avut o parte bună, aceea că ne-a înzestrat
cu experiența pe care altfel numai ne-am fi închipuit că o avem,
fără a o avea.
Ne-a mărit dragostea de neam, țară și familie, ne-a
deschis ochii făcându-ne să cunoaștem că trebuie să fim mai
muncitori și mai puțin lesne încrezători și ne-a convins prin
urmare, că dragostea de Țară, puterea de muncă și prevederea,
trebuie să fie deviza noastră pe viitor.
D-voastră, Domnule Căpitan, prin exemplul frumos de
abnegație și devotament pentru prestigiul țării și pentru
camarazi, dat în timpul celor 5 zile de pedeapsă (Ustovo), ați
câștigat în inimile noastre un loc de frunte, ceea ce face să vă
păstrăm cele mai frumoase sentimente de respect și dragoste
camaraderească.
Locotenent Eugen Brighiu
din Reg(imen)tul Vasile Lupu nr 36

Petre Lăzărescu
Cârdjali 7-I-1917
Petre Lăzărescu
Compozitor
Șef al muzicii Regimentului Constanța nr 3
Strada Decebal nr 20, Constanța

Locotenent Tercuzescu
Cârdjali 6 ianuarie 1917

81
 În amintirea celor suferite în timpul captivității în
Bulgaria
L(ocotenen)t Tercuzescu

Căpitan Dumitru Thomescu

12 ianuarie /Hascovo – 1917
In amintirea captivității din Bulgaria
Căpitan Dumitru Thomescu
Reg(imentul) 2 Grăniceri
Craiova, (str. Panduri 15)

Căpitan Alexandru Eftimescu

Ziua de 16 noiembrie 1916 și cele întâmplate în cursul
ei, când faptul a întruchipat vorba, m-a făcut ca oricând să-ți
pot cânta din toată inima
Nota autorilor: pe fila carnetului este trasat un portativ
muzical cu notele unei melodii.
Sub portativ scrie „Trepidane” (?) și textul „i-o ti- a-
mo”, sub care este înscris/redat titlul melodiei din care,
probabil, sunt luate cuvintele respective și anume („Serenata
d’altra volta”).
Căpitan Al. Eftimescu
Reg(imentul) 76 Infanterie, Oltenița

Locotenent Emil Paraschivescu

Hascovo, 15 ianuarie 1917
Aduceți-vă aminte de marinarul cu care ați făcut ocolul
Bulgariei pe jos ... fără busolă.
În speranța că odată ne-om revedea, când vom sosi în
port, voi păstra cele mai duioase amintiri fraților de suferință.
82
 Locot(enent) Emil Paraschivescu
Căpitan de lungă cursă
Comandant secund vaporul Bucegi SMR
(Societatea Maritimă Română, n.n.)

Sublocotenent Efim Petrescu și Elisei Robescu

Prietenii se uită mai ușor ca tovarășii de nenorocire.
Subl(ocotenen)t Elisei Robescu
Hairanchioi jud(ețul) Constanța
15 – I – 1917

Căpitan Val Nichita Nichiatescu

15 ianuarie 1917
Tabăra de prizonieri Hascovo
Orice faptă își are și răsplata ei. Aici în captivitate am
învățat să apreciez viața, banul și pe neamul lui Asparuh. Ah!
dragii noștri vecini de la sud – să dea D-zeu ca în războiul ce-l
vom avea cu acest popor să fiu numit să conduc „Tabără de
prizonieri bulgari”. Asigur pe toți bunii români că ne vom lua
cu prisosință revanșa.
Căpitan Val Nichita
Reg(imen)tul 75 Infanterie Urziceni

Sublocotenent Toader Călin

15/I/(1)917
Omului îi este dat ca și în timp de mizerie să găsească
bucurii. Bucuria cea mai mare a mea, în captivitate, a fost când
m-am întâlnit cu fratele meu, locotenentul Toader Marin ambii
prizonieri la Bulgari.
Subl(ocotenen)t Toader Călin
83
 Reg(imentul) 75 Infanterie Urziceni

Căpitan Roescu Constantin

15 ianuarie 1917 Hascovo
Iubite camarade
În tabăra de robi din Hascovo –Bulgaria. Primește în
carnetul Dvs spre tristă reamintire și ca un dulce souvenir
aceste mici rânduri scrise cu mână de țărână și condei de
plumb.
Știind că mâna va putrezi peste puțin timp, condeiul se
va toci în curând, iar scrisul din acest carnet în veci se va
pomeni.
Căpitan Roescu Constantin
Regimentul 74 Infanterie
Str Maramureșu nr 9 Constanța

Sublocotenent Ghinescu I.
15 ianuarie 1917 Hascovo
Domnule Căpitan
Niciodată nu m-am gândit că omul poate să ajungă în
așa hal! Ieri am văzut că omul, regele creaturilor, ajunge ca cel
mai de jos animal atunci când îl ajunge foamea. Triste destine
am ajuns să trăiesc. Ce e mai trist în această tabără ca: „nu ne
vine pâinea”. La toate mă voi fi gândit, dar la viața de
prizonier, nu. Mă gândeam că în acest război voi muri sau voi
fi rănit, dar că voi fi „rob”, nu!
Sublocotenent Ghinescu Ion
Reg(imentul) 74 Infanterie
Ciocești – Teleorman

84
 Locotenent A. Tomescu și slt Stănculescu Pandele
Indescifrabil
și am
luptat decât pentru
Ardealul nostru național.
L(ocotenen)t A Tomescu, Reg(imentul) 35/38
Div(izia) 9/19
Sublocotenent Stănculescu Pandele
Reg(imentul) 40 Infanterie

Sublocotenent Ion D. Bădescu

1917, ianuarie, 14 – Hascovo
În momentele cele mai critice pe care le-am întâlnit în
viață, d(omnu)l căpitan ne face rugămintea de a ne lăsa o
amintire în acest carnețel plin de lacrimi.
Ca semn de recunoștință și dragoste ce-i păstrăm, cu
cale găsesc ca jos să mă iscălesc.
Subl(ocotenen)t Ion D. Bădescu
Domnești Muscel
Reg(imentul) 74 Inf(anterie)

Locotenent Pescaru
Iubite camarade
Am intrat în multe lupte și credeam că voi muri sau voi
primi vreo rană, iar nici prin gând nu îmi trecea că voi cădea în
mâna barbarilor de bulgari. În inima mea s-a născut acum și
mai mult ura contra lor și voi căuta de a mă răzbuna prin toate
mijloacele. Acest popor, care are o ură de distrugere de neam
pentru noi, un nou război dacă va da Sf(ântul) le vom arăta noi
purtarea bestială față de noi. Trebuiește pedepsit aspru.
85
 Locot(enent) Pescaru R(egimentul) 23

Locotenent Lascu N. Radu

Iubite D(omnu)le Căpitan Grigorescu
24 august 1916, o zi dureroasă amintirii.
Orice încercare de a rezista în fața superiorității
zdrobitoare a inamicilor a rămas fără rezultat. Soarta Turtukaiei
era hotărâtă.
Se dăduse ordin de capitulare.
Într-o tăcere dureroasă, ne aruncam cu drag privirile
peste bătrânul Danubiu, la scumpul ogor român de care ne
despărțeam, D(umne)zeu știe pentru cât timp, poate pentru
totdeauna și un trecut întreg plin de amintiri și legături sfinte
defila prin gândul nostru.
Totuși eram resemnați, deși surprizele la care ne
așteptam nu puteau fi decât tragice, ca și situația în care eram.
Un uruit puternic însoțit de tropote de cai ne făcură atenți și toți
ne întoarserăm privirea în direcția zgomotului nu fără oarecare
emoție.
Unii mai pesimiști credeau că e cavaleria inamică, care
în ciuda celor mai elementare reguli ale războiului voia să-și
facă un titlu de glorie din măcelărirea unora, care nu se mai
puteau apăra.
În câteva clipe își făcu apariția un călăreț cu o înfățișare
distinsă, falnică. Era un ofițer român care, după ce trăsese cu
bateria sa ultimul obuz, în cel din urmă moment, căuta să
salveze din mâinile inamicului o prețioasă pradă. Și într-o
goană nebună, dimpreună cu bateria sa se îndrepta spre Silistra.
Ce păcat, noi am fost aceia care i-am răpit ultima speranță. L-
am oprit și i-am explicat inoportunitatea încercării sale. Numai
86
la câteva sute de metri drumul era barat de inamic și
mitralierele lor zădărniceau încercări similare.
L-am văzut apoi descălecând și cu câtă durere își privea
bateria, nădejdea visurilor sale și frumosul cal de care se
despărțea pentru totdeauna.
Apoi, într-un convoi trist de prizonieri din care făceam
și eu parte, îl vedeam umilit, cu capul plecat, urcând calvarul
nenorocirilor.
Erai D(umnea)ta
Locotenent Lascu N.Radu din
Regim(entul) 84 Infanterie
Avocat – Brăila

Sublocotenent Stoenescu Iulian

Hascovo 18/I/1917
Până aci la Hascovo , vă cunoșteam numai din nume.
Domnule căpitan știam că faceți parte dintr-un corp care putea
servi de pildă eroică acolo, unde noi toți fusesem trimiși să ne
dăm tributul de sânge, că ați fost sufletul micii expedițiuni
întreprinsă de inimi alese, cu hotărârea de a vă reda patriei
chiar în lupta actuală, că ați suferit cu mândrie martiriul pe
piața de la Ustovo.
Astăzi sunt fericit că vă cunosc, Domnule căpitan, așa
cum îmi închipuiam că sunteți, om întreg, suflet distins.
Să trăiți!
Subl(ocotenen)t Stoenescu Iulian,
reg(imentul) 80 infanterie
avocat București, str(ada) Bozianu, 16

Sublocotenent Ion I Tetzu

87
 Măreață ești Suferință omenească! ... Mă închin ție și
depun o lacrimă pe altarul tău. ... Tolstoi! Tolstoi! ...
Sublocot(enent rezervă) Ion I. Tetzu,
Reg(imen)t 15 artilerie
București, str(ada) Fortunei, 3
Haskowo, 18/31 ianuarie 1917

Sublocotenent N. Niculescu Diamandy

Haskovo 18/31- I – 1917
Mizeria te învață să apreciezi binele pe care altădată îl
nesocoteai.
Nu-mi închipuiam că gândul unui dineu bun sau unui
pat moale, poate deveni un vis.
Subl(ocotenen) rez(ervă) N.Niculescu
Diamandy Reg(imentul) 7(?)
Ploiești, str Economiei Naționale

Sublocotenent G.A. Iosifescu

?
Să fac versuri, să fac proză,
Să scriu viața ce îndur
Ori să spun că timp de-o lună
N-am mâncat decât bulgur.
S(ub)l(ocotenen)t (rezervă) G.A.Iosifescu
Reg(imen)t 7 Artilerie
Ploiești, Decebal 6
Haskovo, 18/31 ian(uarie) 1917

Locotenent I.Petrescu
18/31 ian(uarie) 1917
88
 Îmi cereți o impresie D(omnu)le căpitan. Nu! Vă fixez
„un moment”.
Amintiți-vă!
Un hambar enorm, în care vântul suflă ca afară, - un
porumbar – locuința ofițerilor români, prizonieri în Hascovo
(?).
De când au venit camarazii de la Kîrdjali, e numai ger.
Diferența de temperatură e marcată de sutele de „ochi” de
geamuri, neaburite.
Ofițerii dorm pe scânduri, dispuși ca într-un
„poulailler”. Se pare că în ciuda bestiilor, ne-am încăpățânat să
trăim. O forță nebănuită în noi, ne ține. Poate speranța zilelor
mai bune și dorința Revanșei, ce o întrevedem, în actuala
mizerie, a acestei „nebuloase” balcanice.
În acest moment mă găsesc în fundul barăcii, unde
„Corul ofițerilor Revanșei” drapați în pături subțiri, mantale, cu
chipiuri fără cozoroc și soioase, cu picioarele degerate în
sandale de lemn, câțiva cu căciuli arătând că au fost robiți
iarna, totuși suflete uniforme, bântuiți de același dor de țară și
de dorul luptei de mântuire a neamului din greșelile trecutului.
Corul – intonează nostalgice cântece „de la noi”.
Ascultându-l, nu știu ce să admir mai mult! Suavitatea
ansamblului sau firea fericită a Românului uitător, chiar al
mizeriei prezentului, când o vorbă de haz, un cântec vesel îi
descrețește fruntea. Alături, un civil, mișcat vădit de
frumusețea cântecului, bate cadența, privind uimit, când la gura
tenorilor, când la bașii, ce grav, pedalează răspunsurile.
Desigur, regretă anii pierduți din mijlocul muzicii și al
societății, regretă gestul fatal ce l-a aruncat pentru jumătatea

89
vieții în întuneric și pentru rest în jenă și rușine. Îl
compătimesc.
Sunt alții mai „rău” ca noi.
În timp ce corul cântă „Vinul cel de România”, pe ușă
intră „umbrele” soldaților români ce au îndrăznit într-o bună zi,
din cauza mizeriei, să-și ia drumul greu al Patriei. După o
săptămână de beci, fără hrană și bătuți au fost scoși, just timpul
necesar pentru a muri pe scândurile murdare ale barăcii. Unul a
murit până în seară, restul mâine-poimâine, dacă asistența,
grăbită, a ofițerilor nu va fi prea târzie. Nu-i primul caz și nici
cel din urmă. Ne trebuie ca să ne învățăm „a nu uita”.
Deviza noastră, a omogenului corp al Răzbunării, va fi
„Să nu uităm”, altfel ne vom fi meritat soarta, ce în aparență
ne-a fost creată, altfel, vom fi fost lași. Vă dăm adresele, cu
nădejdea în suflet, că prin d(umnea)voastră, ne vom aduna, în
timp, în onoarea devizei noastre și în amintirea eroicei
înfruntări a soartei.
Întors în Patrie, nu ne uitați, cum noi nu vă vom uita.
Locot(enent) I. Petrescu
Com(andantul) Bat(eriei) de 57 (mm) a
Brig(ăzii) 45 Inf(anterie)
Din Reg(imentul) 9 Inf(anterie) R(âmnicu)-
Sărat

Sublocotenent C.G.Scrienescu
Fără dedicație
C.G.Scrienescu
Subl(ocotenen)t reg(imentul) 14 Art(ilerie) (fost
agent de legătură la divizia 15-a)
19/I 1917 Hascovo
90
 Sublocotenent Constantin Diamandy
Sublocotenent rez(ervă)
Constantin Diamandy Demetru
Reg(imentul) 19 Artilerie

Locotenent Mihai Eremie

1/II 1917, Haskovo
Îți vei aduce aminte de primele târguieli făcute de mine
în lagărul Hascovo și de gospodăriile noastre vecine. Semnez
cu dragoste
Locot(enent) Mihai Eremie
Din (regimentul) 2 roșiori Epureni – Tutova

Alexandru Mihăescu
Dacă Dante ar fi fost prizonier în Bulgaria, Infernul ar fi
fost mult mai îngrozitor.
Al Mihăescu
Reg(imentul) 75 I(nfanterie)

Locotenent George Istrate

19 ianuarie 1917, Hascovo
Domnule Căpitan
Îmi cereți să fixez un moment, o întâmplare din miile de
momente triste și impresii amare ce ne-au năpădit.
Îmi recunosc umil neputința. De ce nu pot? Iarăși este
greu de lămurit. O comparație poate că ar fi mai clară. Ești pe
malul mării privind infinitul de valuri înfuriate, clocotind
spumoase și venind - în șiruri nesfârșite – să atace stâncile de

91
care se sparg spumând neputincioase. E nevoie să mai afirm că
simt același lucru în sufletul meu?
Poate că, odată reîntors acasă, voi căta să analizez ceea
ce simt, iar atunci numai într-un roman cu dimensiuni largi voi
putea numai schița tumultul nedefinit din mine. și vă promit că
îl voi face.
Până atunci, vă asigur că amintirea și vederea d(omniei)
voastre îmi va procura o deosebită plăcere și dragoste
întotdeauna.
L(ocotenen)t George Istrate
R(egimentul) 36 Inf(anterie) Vasile Lupu str
Oziriș nr ....

Sublocotenent Popescu C. Demetru

20/2 1917, Haskovo
...Încă puțin și cinci luni de prizonierat se împlinesc!
Care dintre luptătorii noștri s-ar fi gândit măcar la o soartă
plină de atâta ironie și durere ca accea ce azi îndurăm ...
Cauzele? Acestea pot fi, sunt chiar diferite, fiecare avându-și
originea sa.
Cea dintâi este, desigur gradul de progres moral și
material pe care vecinii, în mâna cărora ne aflăm, l-au atins
până azi.
Alta, cea mai mare încă, este starea, (pe care toți o
cunoaștem, fără a o recunoaște totdeauna), în care, evenimente
mari, ca cele de azi, ne-au surprins.
Această surprindere se putea înlătura (în parte cel puțin)
desigur prin o mai deplină pregătire morală și materială a
poporului nostru tânăr.

92
 Cultura generală a poporului, din care decurge toată
ridicarea lui a lipsit și cu aceasta educația națională, care este în
cel mai înalt grad necesară statelor moderne.
Generația noastră de azi va fi răsplătită cu laude. De
istoria faptelor noastre mâine, pentru că totuși (această
generație, n.n.) a putut să fie gata de jertfă, făcând-o după
puterile sale destul de larg.
Ispășirea greșelilor unui trecut o tragem, să tragem însă
totdeodată toate învățămintele din faptele vremii ce ne-a fost
dat să trăim și, mai buni, mai vrednici, să lucrăm mâine din nou
pe ogorul patriei înălțate și scumpe.
S(u)bl(ocotenen)t Popescu C. Dem(etru),
R(egimentul) 80 I(nfanterie)
Agronom în Brezoaia – Ilfov

Locotenent Mihail R. Porumboiu

Împins de al țării dor
La ea aș vrea să zbor,
Dar stors de energie,
Cu multă mișelie,
Mă țin tot în sclavie.

Rușine fie lor,

Nemernici și mișei.
La ce striga la lume
Că e popor de lei,
Când tot văzându-l știe,
Că n-au nici omenie.
L(ocotenen)t rez(ervă) Mihail R. Porumboiu
procuror str Sculpturii 9
93
 Căpitan Chabert Alexandru
Ne găsim la o mare cotitură a evoluției țării noastre.
Marea prefacere a trebuit să se facă prin război. Sacrificiile
făcute de noi toți au fost foarte mari- ele puteau fi cu mult mai
mici, dar am adânca convingere că ele vor clădi puternicul
soclu pe care va fi așezată România Mare.
Marea prefacere externă va fi urmată de altă prefacere
... internă din care va izvorî o nouă viață bazată pe mai multă
cinste, muncă și dreptate.
Căpitan Chabert Al(exandru)
Haskovo, 28. I. 1917

Căpitan Georgescu (?)

Kardjali – Expresse
Ziua începe să apară.
Lunga noapte s-a sfârșit,
Strigăte s-aud afară
Ivrigic, topla semit.
Getta (Gessa) care atât așteaptă
Intră ca un uragan,
Dormitorul se deșteaptă
Într-un mare chiloman.
Ceasul a trecut de șapte.
Don Farc cu burta goală
O pornește după lapte.
Chiriceanu, cum se scoală,
Pregătește masă mare
Și când totul e sfârșit,
Așteaptă cu nerăbdare,
94
Să se pună pe halit.
Kâz-Kâz intră cu o oală,
Fără să zică nimic,
Dar nu-i chip, toți strig în sală,
BașCafé, ciabuc! Faic!
Dom Paladu sforăiește
Îngrămădit ca un ghem.
Țața de el se lipește,
Pare c-ar forma sistem.
Unul pe-altul nu se iartă,
Noaptea din somn se trezesc,
Încontinuu sunt în ceartă,
„Nu m-atinge, te pocnesc”!
Lângă colț da-n cărți de-o oră
Kir Costache, al nostru starși,
Jurând că-i de Paști acasă,
Cată pacea-n patru ași.
Alături, creionu-n mână,
Șade Carp îngrămădit,
Stenografiind într-una
Orice carte de citit.
Kir Costache-l dojenește
Pentru orișicare fleac,
Din timp în timp el cinstește
C-o lingură de cognac.
La picioarele-i jelește
Cucuveaua de Iordan
Și mereu ne tot cobește
Că mai stăm încă un an.
Iar moș Oprea, cu-a lui babă,
95
Cum că zboară a visat
Și îngrijorat se-ntreabă,
Nu cumva-i semn de plecat?
Mai încolo, bateria
De calici, golani cu toți,
Își păduche rufăria,
Că-s caprițe, patrihoți.
Cum fac ochi, cer de mâncare,
Ziua, noaptea tot halesc,
Veșnic strig în gura mare
Că-s flămânzi și se sfădesc.
Dar din colț Divizionul,
Care-i veșnic supărat,
Le mai potolește tonul
Căci pasența-i s-a stricat.
Iar Don Căpitan Lică,
Simpaticul dirijor,
Nedezlipit de Mitică,
Scrie note pentru cor.
Ivanciu-și agață-n cuie
Așternut, bagaje, sac,
Pretutindeni el se suie,
Nu mai poți plasa un ac.
Valerică e gol pușcă,
Cămașa și-a dat-o jos
Și se luptă cu-ăi de-l mușcă,
Dar chimirul nu și-a scos.
Rând pe rând, toți ofițerii
Merg cu frontul la spălat,
Totul merge acu pe serii,
96
Până și la măturat.
Ora trece, se fac nouă,
Santinele vin cu Hleap
Cu feșic, papir sau ouă,
Totul se vinde p-un cap.
Starșul Cristu, cu o cană,
Vinde lapte botezat.
Toți se reped la pomană,
Nu-i chip să străbați: Nazat!
Prietenul lui Valerică,
Simpaticul Masturbey,
Semion, Tiuti, Tudorică
Și-alți speculanți ca ei,
Cumpără la pelerine,
Jambiere și inel,
Și ceasornice Longine,
Și strâng bani la portofel.
Se zice că nu-s parale,
Că băieții bani nu au.
Cu ce iau iaurt, halvale?
Cât le-ai cere atâta dau.
Cei doi maeștri intră iute,
Motor foarte aferat,
Are gust ca să discute:
Peste-o victimă a dat.
Discută cu înfocare,
Ideea nu poți să-i schimbi,
Căci în toate-i foarte tare,
Dar e special în limbi.
Este literat, comite
97
Versuri, însă anonim.
Este modest pasă-mi-te,
Scrie sub pseudonim.
Dar cum azi se schimbă toate
O să-l schimbe și pe-al lui,
„Delaturtucaia” poate,
Ori poate „Delacusui”.
Celălalt Venizelos, cată
Peste tot în jos și-n sus,
Cum te miști, te prinde-ndată
Și-n revistă te vezi pus.
Teodorescu, zis Cazacu
O romanță fredonează.
Pe când lângă el, cu sacul,
Țața veșnic „colectează”.
Iulia, cărturăreasa,
Eleva lui Lenormand
Și-a cedat ferma și casa:
Succesorul e Bălan.
Avem ș-un nabab în sală,
E Golescu, dintre toți,
Este fără îndoială
Cel mai curtat, dar nu poți
Să-l tapezi așa de lesne:
De când s-a mutat aici,
S-a umplut până la glezne
De „paduhi” și de amici.
Are garda lui fidelă
Care veșnic l-înconjoară,
Și-l au pus sub santinelă.
98
Dând pe bietul Barbu afară
Au scăpat de calicie,
Nu mai jinduiesc iaurt,
Gătesc la bucătărie,
Mănâncă cârnați și unt.
Mai avem o oarecare
Societate de orbeți,
Toți sunt crai nevoie mare,
Halal de așa băieți.
Cine poate să pretindă,
Când îi vede parfumați,
Nedespărțiți de oglindă,
Veșnic tunși, rași și frezați,
Cum că dintre toți băieți
Nu sunt cei mai eleganți,
Papagali și juveți,
Gringoir și-ai lui ceilalți.
Și când cineva-i întreabă,
Cine-i maestru bărbier,
Îți dau adresa degrabă
La „Don Panait frizer”.
Stoicescu, cu mantaua
Lungă până la pământ,
Și-a tras singur cacealmaua,
Deși face jurământ
Că nu el, ci santinela
I-a șters căciula din cap,
Brânză de burduf și un hleap.
Neica Barbu profesează,
Că Takiștii nu-s pungași
99
Și cu gesturi demonstrează,
Că nu-s încă toți ocnași.
Marinerul, ce susține?
El susține că Nea Gică,
S-a făcut aproape bine:
Nu mai curge, ci doar ... pică.
Iar Nea Gică-n tot momentul
Are câte-un „àpropòs”,
Când îi vine ți-l trântește
De te lasă „Mot à mot”.
Leca se gândește-n țară,
Stând întins pe-o rogojină
Și îi trage o ... țigară
De ai zice că-i mașină.
Tudorică, stenograful,
Are elevi silitori,
Noaptea chiar scribesc cearceaful,
Exersând adeseori.
Boambă ne schițează fete,
Capete de ofițeri,
Excelează-n siluete
Mai ales despăducheri.
Ioanid umblă cu blocul
Și scoate caricaturi;
Ba chiar franci, dacă e locul,
Curg din două trăsături.
Pokerul este în floare
La bănuți și chiar mai gros,
Se lipsesc chiar de mâncare
Cei curățați pân-la os.
100
În alt colț se-ntinde iară
Un caré de bridge turbat,
Dimineața până seara
Nu se satur de jucat.
Pe când nimeni nu s-așteaptă,
Un păzea! s-aude tare,
Ochii către hleap se-ndreaptă,
Mâna către buzunar.
„Barbă roșie” apare
Și găzarii în pluton;
Pleacă dezolați, se pare,
Căci nu-i rost. Ce ghinion!
În ăst timp, lângă latrine
Diferite societăți,
Pregătesc, de rău, de bine,
Tot felul de bunătăți.
Cel mai fain birt economic,
Cel cu firma „la orbeți”,
Pregătea fasole zilnic
Pentru treisprece băieți.
Afacerea merge strună,
Micul birt s-a transformat
Restorant de prima mână,
„La Balenă și cârnat”
Se găsesc feluri alese,
Totul în unt preparat
Și mâncări cu sosuri drese,
În schimb, prețul e sărat.
Clientela e mai mare:
Din treisprece, două zeci,
101
Plătești un pui la frigare
Numai cinci lei patruzeci.
--------
A sosit acum mâncarea.
Zgomot de jur împrejur,
Toți dau buzna la căldarea
Fumegândă de bulgur.
Don Pallade demonstrează
Orișicui, într-un moment,
Că nimic nu egalează
Porția de supliment:
Ah, moncher, dacă se poate
Dă-mi trei porții de bulgur
Și le voi mânca pe toate,
Este delicios, îți jur.
După masă, ieși la soare
Să mai iei aer curat.
Vine Kirtchef în plimbare,
Roș la față, turmentat.
De-i dispus, promite toate,
Dar cu jumătate ton:
„Facem noi tot ce se poate”
„Tu persoană, eu person”.
Mai primim câteodată
Vizite de coloneli,
Numai „Moșul” biet arată
Grijă de cei mititei.
Unul scrie la memorii,
Toată ziua se gândește
La acțiuni iluzorii
102
Și e bolnav ... sufletește.
Alții vin doar în plimbare
Și când pleacă, în permanență,
Închid ușa cu răbdare,
Și chiar cu perseverență.
Coriștii, la trei, s-adună
Convocați de dirijor
Să repete împreună
Bucăți scrise pentru cor.
Prim tenor: Barbu Popescu,
Sărbătoare, Cap de fier,
Gât de lemn, mânzul Dobrescu,
Borșarof pionier.
Apoi „maistrul” Castrișanu,
Capelmaistru ajutor,
Și juvetele Băbeanu,
Venizelos cu Motor,
Faic cu Teodorescu
Zis cazacul și apoi,
Mai e Sică Ștefănescu,
Tudorică și-ncă doi.
După cor s-aude afară
Un puternic „Maestozo”.
Parcă ar răcni o fiară
E „Orlando Furioso”.
Se apropie și hleapul
O fi mare, o fi mic?
De departe îți bați capul,
Dar nu poți vedea nimic.
Este mic, fără-ndoială,
103
Plin de paie și uscat.
Toți s-apucă de haleală,
Într-o clipă, gata-i dat.
Înainte de mâncare
Ne dăm jos, să ne distrăm:
Damele ies la plimbare
Și putem să admirăm
Frumusețile locale
Și toiletele lor șic.
Toate ne cam dau târcoale
Fac ochi dulci și alt nimic.
Doar Nea Gică a dat gata,
O lungană „haute noblesse”.
A intrat în călduri fata:
Schimbă rochii, oftează des.
Unul, care se-nvârtește,
Este un învățător,
Nu e prost, își îndulcește
Traiul, numai din amor.
Nu-i frumoasă a lui babă
Și nici albă nu prea e,
Însă e fată de treabă,
„Are și grain de beaute”.
Și mai are la gât frate,
Blană scumpă de samur
Așa lungă, că o bate
Și în față și la ... spate.
Îl răsfață în halvale,
Așternuturi și chiar bani,
Și plăcinte baclavale,
104
L-a scăpat dintre golani.
Dar bulgurul se ivește .
Iar certuri la împărțit,
Zgomotul se potolește,
Uf, bine că s-a sfârșit.
Până ce se înserează
Mai luăm aer curat,
Santinelele marchează
Limitele de plimbat.
Prin colț, la Kaz-Kazminore,
Toți se bat pe un iaurt,
Dar s-aude, Haida, gore!
Nu e rost, execuți scurt.
Sus intri în fumăraie,
Și în praf de măturat,
Toți fumează în odaie
Gustu-i să fumezi în pat.
Seara: Conferință mare,
Ne pisează uneori
Cu băncile populare,
Avocați, învățători
Și susțin cu voce tare
Câte-n lună și în nori.
Fac toți pe-a noastră spinare
Practică de oratori.
Apoi încep să discute
Povestesc cum în război
Au luptat cu mii și sute,
Să-i auzi, toți sunt eroi.
Și te miri privind la droaia
105
De voinici, de pui de lei
Cum a căzut Turtucaia
Cu așa viteji ca ei!
Toți își laudă avântul
Cu care s-au războit
Și-au fugit de-au rupt pământul,
Doar la ponton s-au oprit.
Se produce o mișcare.
Toți acum s-au îndreptat,
Așteptând cu nerăbdare,
Zilnicul comunicat.
S-a mișcat lumina-n sală
Se-ndreaptă spre dormitor
„Idiția spicială”.
Petre Radu se ivește,
Escortat de felinar,
Buletinele citește,
Apoi știri de prin ziar.
Să mai vezi ce gălăgie,
Te uimești cât de tari
Sunt ai noștri-n strategie,
Ce genii! Ce oameni mari!
Dar s-aduce felinarul.
Mânzul cântă binișor
Fatma, Iancată, Chelaru,
Apoi cântece de dor.
Aurică președinte
De adevărați râioși,
Cântă după rugăminte,
Gândind la doi ochi frumoși.
106
Dincă pune-o ghicitoare,
Care în străinătate,
A dat premii sunătoare
Și tablouri colorate.
„Cine știe că nu știe”
„Ăla e imbisil” or
„Cine nu știe că știe”
„Asta este ilizor”.
Avem ș-o menajerie.
Borșarof cheamă de-o oră
Lumea-ntreagă, ca să vie
La „balena tricoloră”.
„Se dă hrana, sunt destule
Fiare cu diverse nume”,
„Niciodată nu-s sătule”,
„Vino lume!! Vino lume!!”
Dar tăcere acum se face,
Zgomotul s-a potolit,
Unul câte unul tace,
Cei mai mulți au adormit
Și visează despre țară,
Despre pace, c-a sosit,
Că-i întâmpinat la gară
De ai săi. Și în sfârșit,
Masă mare cu sarmale
Vinul negru cel turbat,
Cu jigouri, baclavale,
Și la urmă un bun pat.
Dar deodată el tresare,
Brațul drept i-a amorțit,
107
 Coastele și șoldul doare,
Nu mai e chip de dormit.
Respiri greu, dar ce putoare,
Un miros nedefinit
De fum acru, de țigare
Și de sulf, nu-i de trăit.
Drept răspuns, un zgomot tare:
Te cutremuri, crezi c-a tras
Un tun de calibru mare.
Și atunci auzi un glas:
Ține-o încet, domol băiete,
Altul: lungă, binișor,
O să găurești un părete,
Intră frig în dormitor.
Și tăcerea iar domnește
Camarazii sforăiesc,
Vrei să dormi, dar te trezește:
„Nu m-atinge, te pocnesc”.
Aștepți ziua cu răbdare
Și te răsucești pe scânduri
Visând „România mare”.
Căpitan Georgescu (?), R(egimentul) 3
Artilerie
5-II-1917 Haskowo

108