XVIII.

Managementul proiectelor de
cercetare in stiintele educatiei
Cuprins

1. Repere conceptuale

2. Etapele cercetarii

3. Clasificarea cercetarii

4. Caracteristicile cercetarii
Concluzii
1. Repere conceptuale

 Cercetarea în științele educației este o acțiune de

observare si investigare, pe baza căreia cunoaștem,
ameliorăm sau inovăm fenomenul educațional.

 Inovatia - operatie constienta ce are ca scop introducerea

si utilizarea unei schimbari in restructurari care
amelioreaza calitatea procesului de invatamant.
 1. Repere conceptuale

 În literatura de specialitate se mai foloseşte sintagma

"cercetare psihopedagogică" (I. Drăgan, I. Nicola, 1995),
datorită faptului că dimensiunile /laturile pedagogică şi
psihologică ale unei cercetări realizate în câmpul
educaţiei sunt inseparabile, fiind imposibil să ne referim
la aspecte pedagogice, la înţelegerea şi ameliorarea
fenomenului educaţional, fără să ne referim la
interacţiunea subiecţilor educaţiei cu realitatea
educaţională şi fără să explicităm transformările ce au loc
la nivelul structurilor şi funcţiilor lor psihice.
 2. Etape
Ciclul unei cercetări pedagogice este conferită de
următoarea schemă generală (flexibilă), referitoare la
un ansamblu de etape şi subetape implicate:

1. Delimitarea temei/ problemei de cercetat

1.1. sesizarea/ identificarea unei teme/ probleme relevante
şi stabilirea domeniului în care se încadrează 1.2.
formularea operaţională a problemei de cercetat 1.3.
informarea şi documentarea asupra problemei de cercetat
2. Realizarea design-ului cercetării
2.1. stabilirea obiectivelor cercetării
2.2. formularea ipotezelor cercetării
2.3. elaborarea unui proiect al cercetării unitar şi coerent
 2. Etape

3.Organizarea şi desfăşurarea cercetării

pedagogice – presupune aplicarea în practică a
proiectului cercetării, respectiv realizarea de demersuri
în scopul verificării ipotezei, precum şi înregistrarea/
colectarea de date şi rezultate.
4. Analiza, prelucrarea şi interpretarea datelor
obţinute
5. Elaborarea concluziilor finale ale cercetării
6. Valorificarea cercetării
7. Introducerea/ difuziunea experienţei dobândite,
a noului, în practica educativă.
3. Clasificarea cercetării
 Există multiple posibilităţi de clasificare a cercetării
pedagogice, realizate în funcţie de diferite criterii:
Clasificarea cercetărilor (E. Joiţa,2003)
4. Caracteristicile cercetării pedagogice
 poate fi de natură inductivă - când presupune acumulare
de date experimentale şi teoreticometodologice, în
vederea fundamentării ştiinţifice a demersurilor acţionale şi
teoretice care îmbogăţesc şi orientează teoria şi practica
educaţiei sau de natură deductivă - când se realizează
analize logice şi/sau istorice ale unor paradigme, teorii,
legităţi, enunţuri, se stabilesc corelaţii între concepte,
teorii, principii etc.
 are caracter ameliorativ, nu doar constatativ, descriptiv şi
explicativ, întrucât conduce la optimizări, la perfecţionări şi,
uneori, la inovări
 are caracter prospectiv – vizează realizarea educaţiei şi
modelarea personalităţii în perspectiva cerinţelor
dezvoltării sociale.
4. Caracteristicile cercetării pedagogice
 are caracter complex, poate pune în evidenţă şi alte
aspecte referitoare la fenomenul educaţional sau corelate
cu acesta, decât cele propuse pentru investigaţie, care au
stat la baza formulării ipotezei centrale.
 poate avea caracter interdisciplinar, pluridisciplinar
sau transdisciplinar, presupunând adeseori demersuri
ştiinţifice şi cadre teoretico-explicative de natură
interdisciplinară, pluridisciplinară sau transdisciplinară.
 poate avea aspecte sau nuanţe/note specifice din
punctul de vedere al etapelor şi demersurilor de
desfăşurare, precum şi al instrumentarului şi metodelor de
cercetare
 poate necesita (funcţie de tipul său, tema cercetată,
obiectivele cercetării etc.) o perioadă lung de timp.
 Concluzii
 "Orice cercetare devine, intenţionat sau nu, o intervenţie,
un prilej de schimbare, după cum orice cercetător este şi
un practician, un implicat, din punct de vedere personal şi
social, în viaţa individuală şi colectivă a subiecţilor“.
Adrian Neculau (1999, pag. 102).

 Pe de altă parte, a devenit evident că un cadru didactic

eficient este un practician (auto)reflexiv şi cercetător,
care conştientizează cât este de important să reflectezi la
acţiunile şi practicile educaţionale şi care este dispus să
accepte şi să producă schimbarea, noul.
 Concluzii
 Un educator reflexiv este capabil să promoveze o
pedagogie de tip reflexiv-interactiv, bazată pe modelul
formării şi al reflecţiei personale.

 Rezultă că inovaţia în învăţământ constă în acceptarea,

instalarea şi utilizarea unei/unor schimbări cu efecte
dezirabile, pozitive asupra activităţii educaţionale
ulterioare; inovaţiile nu au valoare în sine şi pentru sine,
ci numai atunci când se pot integra şi articula în contextul
general al sistemului educaţional, sincronizându-se cu
logica acestuia.
XIX.

Rolul personalității cadrului didactic

Cuprins
 0. Conceptul de personalitate

 1. Funcţiile şi rolurile profesorului în şcoală

 2. Dimensiunile competenţei didactice

 3. Stilul profesorului şi bazele puterii sale

 4. Formarea initiala – continua, profesionalizarea

 In incheiere… Profesorul eficient şi calitatea
instruirii
 0. Conceptul de personalitate
 Personalitate:
 sens comun: însușire sau calitate pe care o poate avea
cineva sau nu
 sens științific: construcție teoretică-structură organizată
ierarhic, cu următoarele caracteristici:
-globalitatea: ansamblu de caracteristici care permit
identificarea unei persoane
-coerența: un sistem funcțional de elemente
interdependente (nu juxtapuse)
-permanența (stabilitatea) temporală: ființa umană, în
ciuda transformărilor, are conștiința existenței sale și
sentimentul continuității și identității personale.
 Conceptul de personalitate circumscrie o realitate
dinamică şi absolut particulară a fiecărui individ, cu
referinţe cognitive, emoţionale, comportamentale şi
fiziologic interrelaţionate.

 Dacă ne referim la contextul educaţional, se poate afirma

că, personalitatea profesorului are un impact semnificativ
asupra întregului demers de predare şi instrucţie,
desfăşurat la nivelul şcolii.
 ”organizarea dinamică în cadrul individului a acelor
sisteme psiho-fizice care determină gândirea și
comportamentul său caracteristic”. (Allport)

 Există două modele de descriere a personalității:

- al trăsăturilor valențe descriptive

- al factorilor
  Trăsătura psihică: însușirile (particularitățile) relativ
stabile ale unei persoane:
 în plan comportamental: predispoziția de a
răspunde în același fel la o varietate de stimuli.

 Mai multe trăsături formează structuri (configurații)

specifice: tipurile.

 Trăsăturile sunt prototipurile (descriu proprietăți

tipice sau frecvente in anumite situații)
 În școală, profesorul este conducătorul activității didactice
ce se desfășoară în vederea realizării obiectivelor prevăzute
în documentele școlare.
O mare influență asupra elevilor o are exemplul pe care îl dă
educatorul. Ținuta, corectitudinea, dreptatea și atașamentul
faţă de copii determină disciplina lor.

“Profesorul este ca o lumânare care îi luminează pe alţii,

consumându-se pe sine”.(Giovanni Ruffini)

"Se știe că un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să ți
se pară ușoare”. (Grigore Moisil)
"Arta supremă a profesorului este de a trezi bucuria exprimării
creatoare și bucuria cunoașterii”. (Albert Einstein)

"Menirea unui profesor nu este să creeze elevi

asemeni imaginii lui, ci să ajute elevii să își
creeze propria lor imagine”. Anonim
1. Funcţiile şi rolurile profesorului în şcoală

Funcţiile profesorului în şcoală :

 a) organizator al procesului de învăţămînt

 b) educator

 c) partener al educaţiei

 d) membru al corpului profesoral

1. Funcţiile şi rolurile profesorului în şcoală

a) Ca organizator al învăţării profesorul îmbină aspectele logice ale

transmiterii cunoştinţelor cu aspectele psihologice. El este preocupat atât
de aplicarea principiilor didactice cât şi de implicaţiile psihologice ale
actului transmiterii: psihologia învăţării. Profesorul nu este doar un
transmiţător de informaţii, ci şi un antrenor care, prin întrebări
analitice stimulează gîndirea elevilor.

b) Funcţia de educator al elevilor exclude autoritarismul si dirijismul.

Profesorul nu trebuie să abuzeze de aşa numita „disciplinare”. El trebuie
să fie un model, un partener, un sfătuitor pentru elev şi trebuie să
creeze în clasă o atmosferă de siguranţă şi încredere încurajand
succesele fiecărui elev in parte. Înainte de a transmite valori cognitive,
profesorul transmite elevilor valori morale.
După Herbart, rolul profesorului este de a trezi „virtuţi” și de a
crea caractere.
1. Funcţiile şi rolurile profesorului în şcoală

c) Conceptul de partener al educaţiei se referă la relaţiile

profesorului cu alţi factori educativi, în special cu părinţii.
Şcoala este al doilea loc de socializare al copiilor după
familie, de aceea profesorul este un consultant al familiei şi împarte
cu aceasta răspunderea formării copiilor.

d) Ca membru al corpului profesoral, profesorul este într-o

stransă relaţie cu ceilalţi profesori, cu directorii, cu educatorii şi de
aceea el nu poate să se izoleze de problemele celorlalţi sau ale şcolii
ca organizaţie.
Ideea de a lucra în echipă (team teaching) în vederea unei acţiuni
care tinde spre acelaşi rezultat presupune discuţii între profesorii de
specialitate.
1. Funcţiile şi rolurile profesorului în şcoală

Rolurile profesorului în şcoală:

 planificare: planifică activităţile cu caracter instructiv şi

educativ, determină sarcinile şi obiectivele pe variate
niveluri, îşi structurează conţinuturile esenţiale şi
alcătuieşte orarul clasei etc.;

 organizare: organizează activităţile clasei, fixează

programul muncii instructiv-educative, structurile şi
formele de organizare. Cousinet a atribuit educatorului
sarcina de a constitui şi determina climatul şi mediul
pedagogic;
1. Funcţiile şi rolurile profesorului în şcoală

 comunicare: informaţiile ştiinţifice, seturile axiologice sub forma

mesajelor, stabileşte canalele de comunicare şi repertoriile comune.
Activitatea educativă presupune un dialog perpetuu cu elevii ilustrat prin
arta formulării întrebărilor dar şi prin libertatea acordată elevilor în
structurarea răspunsurilor. Dialogul elev-profesor necesită un climat
educaţional stabil, deschis şi constructiv;

 conducere: activitatea desfăşurată în clasă direcţionând procesul

asimilării dar şi al formarii elevilor prin apelul la normativitatea
educaţională. Sociologul Durkheim defineşte conduita psiho-pedagogică a
educatorului prin intermediul noţiunii de "dirijare" care facilitează
construcţia sentimentelor şi a ideilor comune;
1. Funcţiile şi rolurile profesorului în şcoală

 coordonare: în globalitatea lor activităţile instructiv-educative ale clasei,

urmărind în permanenţă realizarea unei sincronizări între obiectivele
individuale ale elevilor cu cele comune ale clasei, evitând suprapunerile
ori risipa şi contribuind la întărirea solidarităţii grupului;

 îndrumare: elevii pe drumul cunoaşterii prin intervenţii punctuale

adaptate situaţiilor respective, prin sfaturi şi recomandări care să susţină
comportamentele şi reacţiile elevilor;

 motivare: activitatea elevilor prin formele de întăriri pozitive şi negative;

utilizează aprecierile verbale şi reacţiile nonverbale în sprijinul consolidării
comportamentelor pozitive; orientează valoric prin serii de intervenţii cu
caracter umanist tendinţele negative identificate în conduitele elevilor;
încurajează şi manifestă solidaritate cu unele momente sufleteşti ale
clasei;
1. Funcţiile şi rolurile profesorului în şcoală

 consiliere: elevii în activităţile şcolare dar şi în cele extraşcolare, prin

ajutorare, prin sfaturi, prin orientarea culturală şi axiologică a acestora.
Un aport deosebit îl are intervenţia educatorului în orientarea şcolară şi
profesională dar şi în cazurile de patologie şcolară.

 control: Controlul nu are decât un rol reglator şi de ajustare a activităţii

şi atitudinii elevilor.

 evaluare: măsura în care scopurile şi obiectivele dintr-o etapă au fost

atinse prin instrumente de evaluare sumativă, prin prelucrări statistice ale
datelor recoltate şi prin elaborarea sintezei aprecierilor finale. Judecăţile
valorice pe care le va emite vor constitui o bază temeinică a procesului
de caracterizare a elevilor.
 1. Funcţiile şi rolurile profesorului în şcoală
Anita E. Woolfolk menţionează următoarele roluri:
 Profesorul, ca expert al actului de predare-învăţare:
el poate lua decizii privitoare la tot ceeace se întâmplă în procesul de învăţământ.
 Profesorul, ca agent motivator:
declanşează şi întreţine interesul elevilor, curiozitatea şidorinţa lor pentru activitatea de
învăţare.
 Profesorul, ca lider:
conduce un grup de elevi, exercitându-şi puterea asupra principalelor fenomene ce se
produc aici. Este un prieten şi confident al elevilor, un substitut al părinţilor.
 Profesorul în ipostaza de consilier:
este un observator sensibil al comportamentului elevilor,un îndrumător persuasiv şi un
sfătuitor al acestora.
 Profesorul, ca model:
prin întreaga sa personalitate, este un exemplu pozitiv pentru elevi.
 Profesorul, ca profesionist reflexiv:
se străduieşte tot timpul să înţeleagă şi să reflecteze asupra întâmplărilor inedite din clasă,
să studieze şi să analizeze fenomenele psihopedagogice cu care se confruntă.
 Profesorul, ca manager:
supraveghează întreaga activitate din clasă, asigură consensul cu ceilalţi profesori, cu
părinţii şi cu ceilalţi factori.
 Rolul profesorului (Lázaro, 1997 citat în Feixas, 2002, p. 39)

ROLUL PROFESORULUI

FORMARE INSTRUCTIV- FORMARE SOCIO-

FUNCŢIA EDUCATIVĂ AFECTIVĂ

ACTIVITATE PREDARE CONSILIERE

ATITUDINE EXIGENTĂ ÎNŢELEGĂTOARE

ROL DIDACT TUTOR

DIDACTICA PSIHOPEDAGOGIA
PREGĂTIRE ŞTIINŢIFICĂ CONSILIERII

PROFESOR
TUTOR/CONSILIER
 Rolurile educatorului în învăţământul modern (apud. A. de Peretti)

EXPERT METODOLOG ORGANIZATOR ANIMATOR

Confecţionar Consultant asupra Conducător de şedinţe Facilitator al iniţiativelor
Instructor metodei; îndrumare Organizator al grupurilor Ghid în anchete şi vizite
Informator în documentare;
Definitor de obiective

EXPERIMENTALIST PERSOANĂ RESPONSABIL REALIZATOR

Creator de situaţii de RESURSĂ CU RELAŢIILE preparator al strategiilor
învăţare; didactician ROLURILE practice; definitor al
Observator EDUCATORULUI progresiilor
CERCETĂTOR MODERN TEHNICIAN

CLINICIAN UTILIZATOR
Director al proiectelor EVALUATOR Mânuitor al
Analist al practicilor şi al aparatelor
informaţiilor Informatician
CONSULTANT CONTROLOR
Informatician Supraveghetor al programelor
Specialist în audiovizual Raportor al lucrărilor
2. Dimensiunile competenţei didactice
 Competenţa reprezintă capacitatea dovedită de a selecta, combina şi utiliza
adecvat cunoştinţe, abilităţi şi alte achiziţii constând în valori şi atitudini,
pentru rezolvarea cu succes a unei anumite categorii de situaţii de muncă
sau de învăţare, precum şi pentru dezvoltarea profesională ori personală în
condiţii de eficacitate şi eficienţă.

Un model integrator al „competenţei” (apud. Potolea şi Toma, 2010)

Componentele competenţei (adaptare după De Miguel, 2006, p. 29)

COMPETENTE

Cunoştinţe Atitudini
şi capacităţi Abilităţi şi valori Componentele
intelectuale competenţei

Bazele personalităţii
Sistemul competenţelor pentru cariera didactică
este alcătuit, în opinia lui Potolea și Toma, din trei mari
categorii de competenţe:
 Competențe
Competențe general-umane:
 Echilibru psihic
 Experiența de cunoaștere și
de viață
 Abilități de comunicare
Competențe profesionale:
• Cultura generală
• Cultura de specialitate
Competențe didactice:
• Tact și stil pedagogic
 Echilibru psihic
 Capacități cognitive și afective
 Experiența de cunoaștere în curs
de constituire
 Disponibilitate de a comunica/
răspunde la solicitări
 Recepționarea, prelucrarea și
integrarea experienței transmise
3. Stilul profesorului şi bazele puterii sale

Stilul pedagogic este maniera specifică

în care profesorul abordează activitatea
educațională, relaționează cu elevii,
conduce procesul instructiv-educativ.

Tipuri de stiluri pedagogice:

-focalizate pe profesor
- centrate pe conținut
- focalizate pe relația profesor-elev
- focalizate pe relația elevi-cunoaștere
- centrat pe relația profesor-conținut
3. Stilul profesorului şi bazele puterii sale

Sunt cunoscute trei tipuri de stiluri ale profesorului:

 stilul autoritar caracterizat printr-un control absolut asupra mediului

educaţional și prin aceea că deciziile sunt luate de către profesor fără
consultarea partenerilor (elevilor); acest stil are avantajul adoptării rapide a
deciziilor.

 stilul democratic caracterizat printr-o atmosferă participativă a întregului

colectiv, atât pentru adoptarea deciziilor cât şi pentru desfăşurarea activităţilor
comune; în ciuda avantajelor evidente, acesta este un stil cronofag.

 stilul laissez-faire este caracterizat printr-o atmosferă de lucru extrem de

permisivă, lipsită de control unde deciziile lipsesc aproape cu desăvârșire;
esența acestui tip managerial vizează capacitatea de autoreglare a sistemului.
3. Stilul profesorului şi bazele puterii sale

Tipurile de profesori determină tipurile de relaţii:

 Relaţiile de tip autocratic. Profesorul dispune, elevul se supune. Educaţia are

un caracter dogmatic.

 Relaţia de tip liber. Educaţia se desfăşoară conform naturii copilului, care

conţine în sine tendinţa de a se dezvolta spre bine. Profesorul crează condiţii
pentru dezvoltarea liberă a personalităţii elevului.

 Relaţia non-directivă se caracterizează prin atitudinea de acceptare a

profesorului. Profesorul se abţine de la orice blocare, intervenţie, pentru ca
elevul să se poată autodescoperi, să-şi cunoască interesele, motivele,
aspiraţiile.

 Relaţia democratică este o relaţie de colaborare, de cooperare. Elevul este

îndrumat, ajutat. Această relaţie se bazează pe principiul responsabilităţii.
3. Stilul profesorului şi bazele puterii sale

Strâns legat de relaţia profesor-elev este conceptul de stil educaţional. S-au

stabilit trei tipuri de profesori din punct de vedere al stilului educaţional:

 Profesori impulsivi, spontani, concentraţi pe natura ideii, nu pe relaţie,

 Profesori autocontrolaţi, sistematici. Obţin rezultate bune cu toate tipurile

de elevi, inclusiv cu ostilii,

 Profesori cu sentimentul de nesiguranţă.

Stilul de lucru al profesorului, natura relaţiilor, atitudinea şi comportamentul

elevilor generează un climat sau altul în clasa de elevi:
A. Anarhic
B. Reprimant
C. Rebel
 3. Stilul profesorului şi bazele puterii sale

A. Climatul anarhic. Unii elevi, care dispun de forţă şi de un

temperament impulsiv, crează în clasă o atmosferă de teroare. Acest
tip de climat apare atunci când profesorul nu fixează împreună cu
elevii anumite norme de muncă.

B. Climatul reprimant apare atunci când profesorul este autoritar. Nu

permite nici un fel de sugestie. Elevii lucrează de frică şi sunt
disciplinaţi numai când sunt sub supraveghere.

C. Climatul rebel se instalează atunci când profesorul sau dirigintele

generează, printr-o manieră nepedagogică, opoziţie din partea elevilor.
Membrii grupului simt repulsie pentru profesor şi caută cu orice preţ
să-l pună în situaţii dificile.
 4. Formarea iniţială şi continuă

 Formarea cadrelor didactice poate fi privită ca o varietate de

activităţi, nu doar frecventarea unor cursuri; schimbul de
experienţe cu colegii asupra propriei activităţi; ci o cale de
creştere a satisfacţiei profesionale, adoptarea de idei
experimentate de ceilalţi; o cale de dezvoltare, recunoaştere şi
recompensare profesională; validarea metodelor didactice
proiectate şi utilizate.

 În temeiul unei formări iniţiale, cadrele didactice dobândesc noi

cunoştinţe şi dezvoltă anumite abilităţi prin articularea permanentă
dintre teorie şi practică.
 4. Formarea iniţială şi continuă

 Formarea iniţială a personalului didactic, indiferent de legislaţia

în vigoare, trebuie să cuprindă:
 O pregătire psihologică prin care să se creeze condiţiile cunoaşterii
şi autocunoaşterii autentice,
 O pregătire pedagogică în baza căreia cel care doreşte să urmeze
cariera didactică să fie în măsură să cunoască, să inţeleagă şi să
aplice filozofia educaţiei, să-şi formeze un bagaj de cunoştinţe,
priceperi şi deprinderi pentru a aplica teoriile curriculare, teoriile
evaluării, teoriile intsruirii, metodologia didactică pentru a-şi forma
o competenţă psihopedagogică;
 Formarea continuă, acţiune pe care fiecare profesor trebuie
s-o urrneze profesiei. Această activitate se realizează prin
parcurgerea mai multor programe oferite mai ales prin
departamentele specializate ale universităţilor.
 4. Formarea iniţială şi continuă

 Formarea continuă se realizează prin forme organizate care

au un caracter formal sau informal: de ex. prin cursuri de
perfecţionare de o anumită durată; cursuri postuniversitare,
studii aprofundate, doctorate, sau activităţi în comisii
metodice şi ale diriginţilor, cercuri pedagogice, simpozioane
ştiinţifice, întâlniri pedagogice, reuniuni.

 Profesionalizarea poate fi privită ca procesul prin care

cadrele didactice cu o pregătire minimă ating niveluri mai
ridicate de competenţă profesională şi îşi lărgesc capacitatea
de a înţelege rolurile profesionale pe care le desfăşoară,
contextul şi cariera profesională (apud Millman şi Darling-
Hammond, 1997).
 In incheiere…
Profesorul eficient şi calitatea instruirii

CALITĂȚILE PROFESORULUI:
CALITĂȚI INTELECTUALE: inteligența; gândirea vioaie,
inventivă și în același timp ordonată; spirit de observație și
atenție distributivă; imaginație bogată.

Pentru mai multe informații consultați:

Gordon, T. & Burch N. (2012). Profesorul eficient. Programul Gordon pentru
îmbunătăţirea relaţiei cu elevii. București: Editura Trei. Disponibil:
http://www.edituratrei.ro/product.php/Profesorul_eficient_Programul_Gordon_pentru_%C3%A
Embun%C4%83t%C4%83%C5%A3irea_rela%C5%A3iei_cu_elevii/2445/
 CALITĂȚI MORAL-AFECTIVE
Vocația pedagogului decurge, cum arată pedagogul francez R.
Hubert, din dragoste pentru copii, înțeleasă ca o nevoie de a te
darui ființei lor slabe, deschisă tuturor influențelor, ajutându-i să se
realizeze atât pentru ei cât și pentru societate.

ROLUL SOCIO-CULTURAL AL PROFESORULUI

Profesorul are obligația morală să
participe cu pricepere și entuziasm
la toate acțiunile menite să asigure
înaintarea societății din care face
parte pe calea progresului material
și cultural.
 Caracteristici ale personalității
profesorului:
-empatie, disciplină
-manager al clasei
-abilități interpersonale (relaționare) și
intrapersonale (autocontrol)
-abilitatea de a crea şi a menţine o ambianţă
plăcută, de susţinere şi cooperare
- abilitatea de a motiva elevii
- încurajarea elevilor să se autodirijeze
-consilier și sfătuitor
-capacitate de anticipare a situațiilor problemă
-comunicare eficientă cu părinții și cu ceilalți
profesori
-respect față de elevi și față de alte persoane etc.
Profesorii eficienţi sunt aceia
ce ştiu să ţină o dreaptă
cumpănă între controlul
strâns şi exigent şi deplina
libertate de decizie a clasei.
Relaţia profesor-elev a constituit un obiect de reflecție pentru
teoreticienii tuturor timpurilor.

Ea reprezintă o ,,sinteză a relațiilor interpersonale” pe fundalul

cărora se nasc și se dezvoltă atât virtuțile cât și viciile.

Marele pedagog Comenius spunea ca ,,Şcoala fără disciplină este ca o

moară fără apă”. Disciplina se formează prin educația în ceea ce
privește ordinea, punctualitatea, pregătirea zilnică a lecțiilor,
respectarea regulamentului școlar și a dispozițiilor școlare.
 Comunicarea cu elevul presupune disponibilitate din partea
profesorului, deschidere, abilităţi de ascultare şi de
exprimare verbală și nonverbală a mesajelor.

 Ascultarea este o verigă importantă a actului de

comunicare.
Ea poate fi de două feluri :
1. pasivă – elevul vorbeşte dar nu ştie dacă este ascultat,
2. activă – profesorul îi arată elevului că îl ascultă şi îl
încurajează să continue.
 Rezultatele educației nu sunt însă un produs numai al
eforturilor și al maiestriei profesorului, ci și al străduinței
elevului.
 Profesorul și elevul sunt cei doi termeni complementari ai
situației pedagogice, ai unității dinamice care constituie
CUPLUL EDUCATIV.
 Rolul elevului nu este de a memora şi reproduce la
cerere, de a îndeplini cu supunere cerinţe impuse.
El are rolul de a coparticipa la cucerirea cunoştinţelor
şi abilităţilor, de a-şi câştiga treptat, de la un an la altul,
autonomia în studiu, de a apăra ordinea fără de care nu
este posibilă munca şcolară, de a se autoevalua tot mai
obiectiv, de a se deprinde cu munca productivă, de a
trăi activ viaţa de organizare.

Rolul profesorului nu este de a comunica verbal nişte

informatii, ci de a conduce şi alinia activitatea de
învăţare a elevilor, conferind eforturilor lor o
independenţă crescândă.
El este proiectantul situaţiilor educative şi detectorul
disfuncţionalităţilor, pe care le remediază prompt.
Ca “rol”, profesorul şi elevul există numai unul prin
altul, oricât de diferiţi ar fi ei ca persoane, căci rolurile
sunt complementare.
 De reținut!

Ca să fii profesor nu
trebuie doar să iți
cunoști materia. Trebuie
să știi și cum să o
predai, să îți placă ceea
ce faci și să respecți dacă
vrei să fii respectat cu
adevărat.
SUCCES !