Sunteți pe pagina 1din 29

MANAGEMENTUL

INSTITUȚIEI ȘCOLARE
MANAGEMENT

Management (din lat. manum agere „a conduce cu mâna”) „arta de a


înfăptui ceva împreună cu alți oameni” (conform Mary Follet).
Termenul desemnează:
funcțional
o activitate, o acțiune sau un proces
exemple: managementul proiectului, managementul timpului,
management personal, managementul comenzilor, managementul
cunoștințelor, managementul schimbării.
MANAGEMENT

totalitatea acțiunilor obișnuite de conducere sau


administrare a organizațiilor
instituțional
un grup de persoane cu preocupări predominante pentru
acțiuni organizatorice sau de conducere (un grup de
manageri)
MANAGEMENT

Management s.n.
1. Activitatea și arta de a conduce. 2. Ansamblul activităților de
organizare, de conducere și de gestiunea întreprinderilor. 3. Știința și
tehnica organizării și conducerii unei întreprinderi”(DEX).
Funcțiile generale ale managementului:
Previziune
Organizare
Coordonare
Control
Evaluare
FUNCȚIILE MANAGEMENTULUI EDUCAȚIONAL
DEFINIȚII ȘI DIFERENȚIERI CONCEPTUALE

Orientările manageriale evoluează de la domeniul strict industrial,


spre cel mai larg economic, de la
viziunea monodisciplinară spre cea pluri- și interdisciplinară
implicând treptat
elementele psihologice, psiho-sociale, conștiente și
inconștiente definind în modalități multiple o realitate atât de
complexă cum este managementul.
CÂTEVA DINTRE ACESTE DEFINIȚII SCOT ÎN
EVIDENȚĂ ACEASTĂ EVOLUȚIE (I)

- „a ști exact ce doresc să facă oamenii și a-i supraveghea ca ei să realizeze


aceasta pe calea cea mai bună și mai ieftină (Taylor);

- a administra înseamnă a prevedea, a organiza, a comanda, a coordon și a


controla” (Fayol);

-„procesul în care managerul operează cu trei elemente fundamentale – idei,


lucruri și oameni – realizând prin alții obiectivele propuse” (A. Mackensie, 1969).
CÂTEVA DINTRE ACESTE DEFINIȚII SCOT ÎN
EVIDENȚĂ ACEASTĂ EVOLUȚIE (II)

- principala și poate singura sarcină a managementului este de a


mobiliza energiile unității economice pentru îndeplinirea sarcinilor
cunoscute și definite”,
iar
- testul reușitei, susține Drucker, constă în „obținerea unei
eficiențe ridicate și adaptarea la modificările din exterior”.
CÂTEVA DEFINIȚII…

• Gilbert de Landsheere (1992) definește managementul


educației sau pedagogic ca o disciplina pedagogică, interdisciplinară
care studiază „evenimentele ce intervin în decizia organizării unei activități
pedagogice determinate și în gestiunea programelor educative”.
CÂTEVA DEFINIȚII…

• Elena Joița (2000) considera managementul educației ca


fiind teoria și practica, știința și arta proiectării, organizării,
coordonării, evaluării, reglării elementelor activității educative, ca
activitate de dezvoltare liberă, integrală, armonioasă a
individualității umane, în mod permanent pentru afirmarea
autonomă și creativă a personalității sale, conform idealului stabilit
la nivelul politicii educaționale.
CÂTEVA DEFINIȚII…

• Ioan Jinga (1998) considera ca în esență managementul


educațional poate fi definit ca știința și arta de a pregăti resursele
umane, de a forma personalități potrivit unor finalități acceptate
de individ și de societate.
MANAGEMENTUL EDUCAȚIONAL

poate fi conceput ca arta de a lucra cu patru elemente:


• ideile (perspectiva, obiectivele, programele, strategiile de acțiune);
• relațiile (structura organizatorică, legăturile între elemente și acțiuni,
sarcini, echilibrul autoritate/libertate, centralizare/descentralizare);
• oamenii (motivarea, delegarea autorității, stimularea, formarea, evaluarea);
•resursele (identificare, diversificare, procurare, adaptare, funcționare,
integrare, perfecționare).
EXERCIȚIU DE REFLECȚIE

• 1. De ce credeți ca modelul managerial de conducere a


activităților s-a extins în multiple domenii de activitate?
STILURI DE CONDUCERE

Cea mai cunoscută şi evocată tipologie a stilurilor de conducere


este produsă de K.Lewin şi colaboratorii săi R. Lippit şi R.K.White.
Ei descriu aceste stiluri de bază:
1) Stilul autoritar
2) Stilul democratic
3) Stilul permisiv/laissez-faire
Cele două stiluri pot fi caracterizate prin comportamentele adoptate de conducători în relaţiile lor cu
subalternii.

K.Davis (4,pp.135.137) clasifică stilurile in:


1. Stilul autocratic nu este neapărat ”rău” ci răspunde nevoii unor subordonaţi de a fi conduşi ferm,
2. Stilul participativ considerat mai “bun” pentru că se corelează cu modelul “suportiv”şi colegial al
comportamentului organizaţional
Într-o lucrare care se adresează directorului de şcoală sunt descrise 5 stiluri de conducere:
1. Stilul autocrat: directorul cere supunere necondiţionată şi ia singur deciziile importante
2. Stilul democratic: directorul solicită opinia dar şi participarea cadrelor didactice
3. Stilul laissez-faire: “a da mână liberă” - control minimal=libertate totală
4. Stilul birocratic: directorul urmăreşte să-şi îndeplinească rolul, să fie fidel reglementărilor, este atent la
ce spun superiorii
5. Stilul carismatic: directorul trebuie sa aibă o personalitate puternică si afectivă.
Itzhak Adidez, descrie patru tipuri de manageri:

1. Producătorul – dorinţa de a obţine rezultate palpabile imediate

2. Administratorul – dorinţa de a organiza bine activitatea

3. Întreprinzătorul – dorinţa de a pune in mişcare acţiuni noi

4. Integratorul – dorinţa de a integra oamenii într-o activitate şi de a-i


convinge să coopereze
DESCENTRALIZAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI

• Descentralizarea învăţământului preuniversitar reprezintă transferul de


autoritate, responsabilitate şi resurse în privinţa luării deciziilor şi a
managementului general şi financiar către unităţile de învăţământ şi
comunitatea locală.
• Pentru a crea premisele necesare asigurării calităţii în educaţie şi a
utilizării eficiente a resurselor, descentralizarea se constituie într-un
demers dinamic ce presupune implicare şi responsabilizare, pe de o
parte, precum şi gândire strategică şi control, pe de altă parte.
DESCENTRALIZAREA ÎN EDUCAŢIE PRESUPUNE:

• • redistribuirea responsabilităţilor, a autorităţii decizionale şi a răspunderii


publice pentru funcţii educaţionale specifice, de la nivel central către nivelul
local.
• • participarea factorilor non-administrativi, a reprezentanţilor societăţii civile,
la procesul de luare a deciziilor (părinţi, ONG, mediul de afaceri, asociaţii
profesionale, parteneri sociali etc.).
• • transferul competenţelor decizionale de la nivelurile centrale către cele
locale şi/sau organizaţionale, pentru a apropia decizia de beneficiarii serviciului
public de educaţie.
DOMENII ALE SISTEMULUI CARE VOR FI
SUPUSE DESCENTRALIZĂRII

• Transferul de decizie de la nivelul central la cel local s-a desfăşurat în


ritmuri diferite pe diversele domenii ale sistemului – curriculum,
resurse, administrarea unităţii de învăţământ, politici de personal etc, într-
un cadru legislativ în care persistă prevederi contradictorii, generând
astfel unele incoerenţe şi disfuncţionalităţi în sistem.
https://www.youtube.com/watch?v=3YGtXrlHgPw

Despre schimbare …
DEFINIŢII

• conceptul general de schimbare „o stare de lucruri nouă diferită de


vechea stare de lucruri” (French şi Bell, 1987).
• schimbarea organizaţională poate fi definită şi ca „o stare de
tranziţie între starea actuală şi o stare viitoare spre care tinde
organizaţia” (Cummings, 1985, p. 24)
ASPECTE ALE PROCESULUI DE SCHIMBARE (I)

Diagnosticarea
• Colectarea sistematică a informaţiilor relevante
• Rolul consultanţilor organizaţionali
Rezistenţa
• Reacţie împotriva atacului asupra intereselor proprii
• Reacţie la aspectele propriu-zise ale schimbării
• Rezultat al barierelor culturale
ASPECTE ALE PROCESULUI DE SCHIMBARE (II)

Motive ale rezistenţei


• Politica şi interesul propriu
• Slaba toleranţă la schimbări
• Neînţelegerea
• Lipsa de încredere
• Evaluarea diferită a situaţiei
• Cultura rezistentă
STRATEGII DE SCHIMBARE ŞI DEZVOLTARE
ORGANIZAŢIONALĂ
1. Formarea spiritului de echipă - vizează creşterea eficienţei echipelor de lucru
prin îmbunătăţirea proceselor interpersonale, clarificarea obiectivelor şi a
rolurilor.
2. Managementul calităţii totale (TQM): o filosofie de management care
orientează spre client toate activităţile instituţiei în scopul obţinerii de beneficii
pe termen lung. Prin TQM se asigură satisfacerea cerinţelor clienţilor în condiţiile
unor costuri minime, cu implicarea întregului personal al instituţiei.
3. Reconceperea proceselor pentru obţinerea de schimbări spectaculoase în ceea
ce priveşte timpul, costurile, calitatea, serviciile.
4. Reducerea mărimii. Constă dintr-un set de activităţi centrate de management
pe dimensiunea organizaţiei în scopul îmbunătăţirii eficienţei, productivităţii
şi/sau competitivităţii.
SCHIMBAREA ÎN EDUCATIE

• Schimbarea în educatie reprezintă o necesitate obiectivă, determinată de


transformările care au loc în societate, la nivel cultural, politic, economic reflectate în
plan pedagogic. Două categorii de schimbări în domeniul educatiei:
• Schimbarea curentă în domeniul educaƫiei/învăţământului are loc în interiorul
aceluiasi sistem de învatamânt fiind angajata la nivel de politica scolara, în vederea
perfectionarii. Vizeaza îmbunatatirea practicilor de proiectare, realizare si dezvoltare
a instruirii.
• Schimbarea de tip reformă - evolutia istorica a societatii si a scolii determina
aparitia ciclica a unor contradictii evidente la nivelul structurii sistemului de
învatamânt intrat în regres sau în discordanta cu anumite tendinte si exigente
înnoitoare angajate deja de la nivel global, în plan cultural, politic, economic.
ÎN ÎNCHEIERE…..