Sunteți pe pagina 1din 21

D

EM
ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

LE NST
O
CŢ R
IE ATI
INTRODUCERE


V-ar plăcea să aveţi o profesie în
care simţul artistic se îmbină cu
abilităţile practice? Profitaţi acum
de şansa de a vă simţi minunat în
propria dvs. casă, dar şi de a atrage
admiraţia familiei şi prietenilor, de
a descoperi tainele unei profesii de
viitor.
Cursul EUROCOR de Arta
Decorării Locuinţei vă ajută
să îmbinaţi utilul cu plăcutul şi
vă poate aduce, în acelaşi timp,
venituri suplimentare.
Cursul EUROCOR Arta Decorării Locuinţei vă oferă toate informaţiile de care
aveţi nevoie pentru a excela în acest domeniu!
 Veţi învăţa cum să aranjaţi fiecare cameră în funcţie de funcţionalitatea ei şi
de specificul locuinţei.
 Veţi reuşi să creaţi o ambianţă plăcută, personalizată, în orice tip de interioare,
de la camera copilului până la un living sofisticat, de la biroul de lucru până
la casa de vacanţă.
 Veţi afla lucruri inedite despre obiectele de mobilier şi materialele folosite la
decoraţiuni sau importanţa luminii în decorarea unui spaţiu.
 Veţi ajunge să realizaţi proiecte atrăgătoare, deosebite, fără costuri ridicate şi
să obţineţi chiar câştiguri importante.

Învăţaţi comod!
Primiţi acasă pachetele de curs, pe care le parcurgeţi când vreţi! Studiaţi fără
stres, în confortul propriului cămin, în fotoliu sau pe terasă, după program sau în
weekenduri, vara sau iarna... când şi unde doriţi!

Vă veţi bucura de o atenţie deosebită!


Beneficiaţi de sprijinul unui profesor personal, un specialist cu experienţă, care
poate fi contactat prin corespondenţă poştală sau online.
Arta decorării interioarelor este un domeniu în continuă expansiune. Îmbinaţi
profesia cu arta, pentru un viitor mai bun! Mult succes!

LECŢIA DEMONSTRATIVĂ vă ajută să vă familiarizaţi cu materialele şi


metoda de studiu EUROCOR. Din punctul de vedere al numărului de pagini,
aceasta reprezintă aproximativ jumătate din conţinutul unui caiet de curs.
Vă prezentăm câteva secţiuni teoretice, exemple, exerciţii şi un model de temă,
selectate din diverse lecţii, pentru a vedea exact cum sunt structurate caietele.

1
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI

STRUCTURA LECŢIILOR
 Studiul eficient al cursului nostru este garantat de structura unitară a celor 16
module.
 Informaţiile importante sunt prezentate într-un mod atractiv, astfel încât
procesul de învăţare devine simplu şi rapid!
 Caietele se parcurg uşor, într-un mod relaxat, datorită semnelor grafice şi
cuvintelor-cheie special concepute pentru a marca diverse componente ale
lecţiilor.
 Aveţi la dispoziţie un conţinut bogat de informaţii, presărat cu numeroase
desene, schiţe şi planuri, pentru a vă dezvolta atât abilităţile tehnice, cât şi
cele artistice.
 Metoda graduală de învăţare, de la simplu la complex, vă ajută să deveniţi
un adevărat profesionist în domeniul decoraţiunilor interioare.
 Exerciţiile, temele pentru acasă şi colaborarea cu profesorul personal vă
oferă o evaluare obiectivă a gradului de însuşire a noţiunilor noi.

PRIMIREA CURSULUI
 La Eurocor, cursanţii aleg unde să primească pachetul de curs! Dvs. ce alegeţi?
1. Acasă, la cutia poştală (Cutia poştală trebuie să aibă dimensiunile de
minimum 22x30x1 cm.).
2. La serviciu.
3. La oficiul poştal de care aparţineţi (Adresa declarată la înscriere trebuie să
fie cea din buletin).

CONTUL DE CURSANT
@ Fiecare cursant are propriul cont pe site-ul www.eurocor.ro. Aici găsiţi
informaţii despre stadiul trimiterii pachetelor de curs sau plăţile efectuate şi
înregistrate. Din contul de cursant se pot accesa şi aplicaţiile TemeOnline sau
PlataOnline.

ABSOLVIREA
Odată cu expedierea ultimului pachet de curs prin corespondenţă, veţi primi
şi testul de evaluare finală. Calificativele obţinute pot fi: foarte bine, bine şi
insuficient (în funcţie de punctajul realizat). Odată promovat acest test, veţi
obţine Certificatul de absolvire Eurocor.

2
ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

Programa cursului ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI

Modulul 1 – Decoratorul, specialist în Modulul 6 – Locuinţa contemporană


arta ambientării locuinţei Structura locuinţei. Istoria artelor şi a decoraţiunilor:
Meseria de decorator de interioare. Ce trebuie de la Thonet la stilul internaţional. Postmodernismul
să ştie decoratorul de interioare? Etapele de şi contemporaneitatea. Efecte spaţiale, percepţie
lucru în cadrul conceperii şi implementării unui spaţială, corecţie optică
proiect de decorare. Clasificarea proiectelor de
decorare în funcţie de complexitatea intervenţiei
decoratorului. Consilierea beneficiarului.
Căminul în timp şi spaţiu

Modulul 2 – Introducere în estetica Modulul 7 – Proiectarea


vizuală Desenul tehnic. Practica proiectării. Câteva noţiuni
Tehnici, instrumente şi materiale. Modalităţi de perspectivă. Softuri utile în decorare
de reprezentare. Noţiuni de desen şi compoziţie
bidimensională. Reprezentarea spaţiului în
bidimensionalitate. Cromatica

Modulul 3 – Stiluri istorice şi stiluri Modulul 8 – Lumina în decoraţiunile de


regionale (I). Din cele mai vechi interior
timpuri până astăzi Lumina naturală şi lumina artificială. Iluminat şi
Istoria artelor şi decoraţiunilor: preistoria, umbrire. Reprezentarea luminii şi umbrei în cadrul
Antichitatea şi Evul Mediu. Stilul tradiţional proiectelor
românesc. Stilul rustic. Locuinţa contemporană

Modulul 4 – Stiluri istorice şi stiluri Modulul 9 – Mobilier şi ergonomie


regionale (II). Occident şi Orient Mobilier – exigenţe funcţionale. Structurile de
Istoria artelor şi decoraţiunilor: Renaşterea, închidere a golurilor şi ergonomia. Tipuri de uşi şi
barocul, rococoul. Specificul regional al ferestre. Tipuri de mobilier. Mobilarea locuinţei
ambientării locuinţei. Stilul extrem oriental.
Câte ceva despre Feng Shui

Modulul 5 – Stiluri istorice şi stiluri Modulul 10 – Materiale şi accesorii folosite


regionale (III). Clasic şi romantic la decorarea locuinţei
Istoria artelor şi decoraţiunilor: clasicismul şi Materiale şi tehnologii de prelucrare. Accesoriile,
stilul Empire, stilurile burgheze, romantism, purtătoare de stil. Reprezentarea materialităţii
istorism, eclectism. Despre kitsch. Primele şi colajul. Natura statică, aplicaţiile genului în
noţiuni de proiectare. Compunerea spaţiului decoraţiuni interioare. Plante şi ikebana. Tehnologia
interior conţinând texturi şi modele diverse aplicării tapetului şi mochetelor

3
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI

Modulul 11 – Holurile. Spaţiile de Modulul 14 – Garsoniera


depozitare. Bucătăria şi baia Tipuri de garsoniere în funcţie de suprafaţă şi profilul
Locuinţa familială. Vestibulul şi holurile beneficiarului. Studii de caz: demisolul, mansarda.
interioare. Bucătaria. Tipuri de bucătării. Baia. Proiectul de ofertare pentru decorarea unei garsoniere
Variante. Tehnologia placării cu materiale
ceramice

Modulul 12 – Livingul, sufrageria şi Modulul 15 – Locuinţa familială citadină


dormitorul Tipuri de case/apartamente în funcţie de numărul de
Livingul. Posibilităţi de transformare. Sufrageria. niveluri, suprafaţă, profilul beneficiarului. Posibilităţi
Spaţiu mutabil. Locul pentru servit masa. de extindere. Încăperi cu funcţiuni speciale: sauna
Dormitorul. Tehnologia montării parchetului şi şi sala de gimnastică. Proiectul de ofertare pentru
tehnologia zugrăvirii decorarea unei locuinţe

Modulul 13 – Camera copilului şi Modulul 16 – Casa de vacanţă


biroul. Atelierul Tipuri de case şi modalităţi de realizare a decoraţiei
Camera copilului mic: ergonomie şi culoare. de interior în funcţie de: caracterul regional, istoricul
Camera adolescentului: loc de odihnă şi spaţiu construcţiei, profilul beneficiarului, exigenţele
pentru studiu. Biroul: spaţiul pentru lucru. funcţionale şi estetice. Terasa şi grădina, construcţiile
Biblioteca. Atelierul. Spaţii de depozitare şi zone anexe. Tehnologii de recondiţionare a mobilierului.
de lucru. Ergonomie specială Exerciţiu de transformare a unui spaţiu dat, prin
recondiţionare generală

4
ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

Modulul
14
Garsoniera
În cadrul acestui modul vom discuta despre garsoniere, în care amenajarea
se face ţinând cont de faptul că toate funcțiile de bază ale unei locuințe se vor
concentra în cadrul unui volum mic, dispunând de strictul necesar. Pe de altă
Fiecare modul parte, deoarece garsonierele se încadrează în categoria locuințelor deschise, vom
începe cu o extinde astfel discuția noastră asupra unor locuințe deschise medii și mari care
pot fi ocupate de un număr variabil de persoane. Vom discuta pe larg despre
introducere în care profiluri de beneficiar potrivite problemelor spațiale abordate. Penultimul
sunt prezentate capitol al modulului este dedicat unor situații în care locuințele mici sau cele
principalele aspecte deschise sunt situate la demisol sau în pod, locuri unde este nevoie de o abordare
specială pentru optimizarea spațiului folosit. În finalul modului, vom stabili
ce vor fi studiate. particularitățile conceptului de amenajare specific garsonierelor și veți exersa
realizarea unui proiect de ofertare de acest tip.

La sfârșitul acestui modul ne propunem atingerea următoarelor


obiective:
¯ să descoperiţi cum se pot clasifica garsonierele în funcție
de standardele de confort şi care pot fi tipurile de structuri
Obiectivele pe care planimetrice;
trebuie să le atingeţi ¯ să cunoașteți profilurile beneficiarilor garsonierelor sau locuințelor
prin parcurgerea deschise în funcție de vârstă, sex și preocupări, de dispoziția de a
împărți spațiul cu mai multe persoane;
fiecărui modul vă
¯ să cunoașteși ce fel de obiecte și tipuri de amenajare se recomandă
ajută să vă ghidaţi în garsoniere sau în locuințe deschise pentru mai multe persoane,
cât mai bine cum poate fi economisit spațiul, care este natura conceptului
estetic compozițional și ce stiluri de decorare se pot aplica, cum
învăţarea. trebuie abordate proiectele de ofertare pentru garsoniere și spații
deschise;
¯ să aflaţi care sunt particularitățile structurării garsonierelor și
locuințelor deschise la demisol, în pod sau pe terasele imobilelor.

(selecţie din Modulul 14, pagina 1)

5
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI

Exerciţiul 10
Schiţaţi planul casei/apartamentului dumneavoastră şi alegeţi cu atenţie un loc în care să
integraţi zona biroului, gândindu-vă şi la ce modificări optime ale circulaţiei sau partiului
locuinţei aţi putea face cu această ocazie. Dacă aveţi deja amenajată o zonă sau chiar o
cameră pentru birou, reproduceţi acest context sau gândiţi-vă dacă nu cumva aţi putea găsi
o altă variantă mai bună de încadrare în locuinţă.

Biroul şi ergonomia

Putem desprinde până la acest moment faptul că piesele de mobilier strict necesare
pentru munca de tip intelectual, de scris și citit, care definesc specificul biroului,
sunt o masă, un scaun și un corp de depozitare pentru documente pe hârtie sau
digitale (CD-uri, DVD-uri etc.).
Acestea trebuie să fie ergonomice, prezentând dimensiuni și grade de flexibilitate
care să asigure confortul persoanei care folosește acest spațiu o perioadă variabilă,
Definiţiile şi de la 1-2 ore până la 12 ore pe zi.

informaţiile
În plus, pentru izolarea de restul ambientului,
importante au fost se mai folosesc paravane standard, de tip office
marcate special sau nonconformiste. Paravanele, în oricare
din cazuri, au și ele dimensiuni care le asigură
pentru a facilita utilitatea, adică acoperirea conului de vedere a
înţelegerea lor. unui om care stă așezat.

Înălțimea paravanelor este de 130-140 cm pentru


un om care stă jos sau de 180-190 cm pentru unul
care lucrează în picioare sau pe scaun înalt.
Fig 57. Loc de lucru amenajat acasă după
paravan cu structură de fier forjat

sistem Mobilierul special pentru birou se fabrică în sistem modular. Piesele se pot
modular combina între ele, având, de obicei pe adâncime (lățime), aceleași dimensiuni.

Masa poate avea lățimea de 60 sau 80 cm,


lungimea variind ca multiplu de 20 (80, 100, 120,
140, 160, 180 cm). Pentru lucrul acasă, lungimi
cuprinse între 80 și 120 sunt suficiente.
Înălțimea unei mese de lucru este de 72 cm, iar
la cele reglabile variază între 63 și 78 cm. Pentru
PC, mesele sunt mai joase decât pentru
scrisul de mână sau sunt prevăzute cu placă
glisantă pentru tastatură.

Fig 58. Masă cu placă de tastatură

Există mai multe forme de mese standard pentru colț care de asemenea se pot
combina între ele.
25

(selecţie din Modulul 13, pagina 25)

6
ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

De exemplu, un tânăr care dorește să se separe de părinți își poate amenaja


o garsonieră, prin folosirea unui spațiu obținut din împărțirea locuinței
inițiale.

Pentru ca zona creată


astfel să se poată numi
Exemplele, garsonieră, trebuie să aibă,
evidenţiate pe lângă baie și bucătărie,
și o intrare separată din
printr-un simbol vestibul, de pe palier sau
specific, reflectă direct de afară (dacă este
situaţii frecvent vorba de parterul unui
bloc sau vile).
întâlnite.
Intrările noi care apar
pe palier au nevoie de
autorizație de construcție
și cadastru, deoarece se
consideră că a fost creată
o nouă locuință. Fig 13. Garsonieră izolată într-un apartament

Garsoniere și locuințe deschise


Garsoniera, în înțelesul general al cuvântului, care denumește o locuință mică,
între 30 și 45 m², fie ea decomandată sau nu, poate fi folosită de o persoană, două,
cel mult trei.
Când spațiul este mare, depășind 50 m², din punct de vedere ergonomic,
raportându-ne la spațiul vital suficient, poate fi folosită chiar de patru persoane,
dar nu se mai numește decât în mod forțat garsonieră, ci mai degrabă locuință
deschisă. În acest caz, spațiul deschis poate fi transformat lesne, dacă este nevoie,
prin compartimentare, într-un apartament cu două camere, izolându-se de obicei
zona dormitorului.

garsoniera – Totuși, garsoniera în înțelesul de bază al cuvântului este folosită în general


înțelesul de de o persoană sau două și suprafața ei rar depășește 45 m². Numele vine de la
bază cuvântul francez garçon de la care a derivat cuvântul garçonnière. Garsonieră se
poate traduce ca locuință pentru un băiat, ceea ce indică la origine folosirea acestei
locuinţe de către o singură persoană.
În cadrul acestui modul, ne vom referi la garsoniere, dar pe alocuri și la locuințe
cu suprafață medie deschise (cu capacitatea unui apartament de 2-3 camere), care
nu mai pot fi considerate garsoniere, dar în care spațiile comunică tot ca în cazul
garsonierelor.
Ca o caracteristică generală, garsonierele sunt toate, într-un anumit grad,
locuințe deschise, deoarece zona de zi este legată de zona de noapte fără pereți
despărțitori. Se află practic în aceeași cameră. Dacă și bucătăria și uneori locul de
îmbăiat sunt deschise, atunci spunem că garsoniera este deschisă.
6

(selecţie din Modulul 14, pagina 6)

7
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI

canaturi Ferestrele împărțite în mai multe canaturi au și o deschidere diferențiată a


canaturilor.

Exemplele,
adeseori însoţite
de imagini,
clarifică aspectele Fig 28. Diverse deschideri ale canaturilor ferestrelor

teoretice
prezentate. Ferestrele pot fi așezate la niveluri diferite ale parapetului (nivelul inferior al ferestrei)
în cadrul peretelui, mai sus sau mai jos în funcție de utilitatea încăperii. Diversele tipuri
funcționale de mobilier din încăpere sunt dispuse la rândul lor ținând cont de ferestre.

La fereastră se aşază, de exemplu, mobilier pentru lucru.

Fig 29. Poziţia ferestrelor în funcţie de mobilier

18

(selecţie din Modulul 9, pagina 18)

8
ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

Fig 35. Mobilier şi accesorii textile coloniale din răchită Fig 36. Mobilier şi accesorii orientale

Fig 37. Accesorii marocane

Alte modalități de abordare stilistică

stilul rustic Interioarele din zonele istorice mai pot fi


medieval decorate în stilul rustic medieval, în case
de piatră și astfel pot semăna cu interioarele
castelelor medievale. Beneficiarii pasionați
de cultura medievală și de istorie își pot
construi și decora case noi în acest stil.
Cuvintele –
cheie marchează În principiu, un beneficiar pretențios își
poate permite să-și construiască și să-și
principalele decoreze o casă de vacanță, mai ales dacă
aspecte. aceasta este izolată, în oricare stil preferat:
de secolul al XIX-lea, renascentist, baroc,
Art Nouveau, stil antic grecesc etc.
Nu este exclus ca o casă de vacanță
excentrică să fie construită și decorată
în stilul circurilor, în stil carnavalesc,
suprarealist, în stilul discotecilor sau al
cazinourilor din Las Vegas sau, de ce nu,
să aibă curtea dotată cu aparate specifice
Fig 38. Bucătărie într-o casă din piatră,
parcurilor de distracții. medievală, Slovacia

17

(selecţie din Modulul 16, pagina 17)

9
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI

Garsoniere și locuințe deschise de diverse dimensiuni pentru cuplurile


de tineri
Garsonierele pentru cupluri de tineri pot avea tot felul de dimensiuni şi forme
în funcţie de structura imobilului şi în funcţie de situaţia de confort. Contează
şi dacă locuinţa este de sine stătătoare sau face parte dintr-un apartament sau
locuinţă unifamilială, la ce etaj este, dacă este la mansardă sau la demisol sau
dacă poate, este o locuinţă simplă într-o casă pe pământ.
În orice caz şi oricât de mică este garsoniera, decoratorul ar trebui să o poată
amenaja optim pentru ca beneficiarii să poată folosi cât mai eficient spaţiul
existent.

În imaginile următoare este expus un caz extrem în care garsoniera este


foarte mică, de 20 m², dar totuşi beneficiază de avantajul că pereţii sunt
destul de înalţi. Sunt prezentate două variante de amenajare: cu subpantă
şi cu podium.

Fig 40. Partiul iniţial Fig 41. Imaginea axonometrică şi planul variantei cu podium

Vă veţi familiariza
cu schiţele,
planşele şi
planurile
specifice
domeniului.

Fig 42. Imaginea axonometrică şi planul variantei cu galerie

Notăm că, dacă pereţii nu erau înalţi, spaţiul ar fi fost impropriu pentru amenajarea
locuinţei unui cuplu.

19

(selecţie din Modulul 14, pagina 19)

10
ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

Fig 79. Iluminat direct în baie

Fig 80. Lumină directă orientată Fig 81. Lumină directă şi indirectă

Fig 82. Lumină indirectă Fig 83. Lumină dispersată


29

(selecţie din Modulul 8, pagina 29)

11
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI

Acest lucru se datorează și faptului că, de obicei, casele, locuințele individuale


pe pământ, se construiesc la cererea unui beneficiar, în funcție de profilul
acestuia.
Locuințele unifamiliale pot fi, după cum ați învățat: case unifamiliale
independente (așezate în interiorul unui perimetru de curte), case cu atrium,
case pe o latură a parcelei, case la frontul stradal, locuințe individuale în
sistem de case cuplate.

Teoria se
asimilează
rapid, graţie
imaginilor Fig 20. Case la frontul stradal

reprezentative. Fig 19. Interiorul unei case cu Fig 21. Planul mobilat al unei case
un nivel, pe pământ, cu atrium cu un nivel, având pereţii modelaţi, cu
colţurile rotunjite

Fig 22. Plan cu specificarea pardoselii

(selecţie din Modulul 15, pagina 9)

12
ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

contribuţia Contribuţia beneficiarului trebuie să se situeze doar la nivelul formulării


beneficiarului concrete a pretenţiilor, lăsând specialistul să întocmească variantele de decorare.
Decoratorul trebuie să aibă o atitudine deschisă şi să argumenteze orice decizie
luată, să explice de ce o variantă de decoraţie poate fi mai bună decât alta.
În plus, pentru ca pretenţiile beneficiarului să fie clare pentru decorator, acesta
trebuie să îl încurajeze pe beneficiar să-şi exprime preferinţele şi să îl ghideze în
acest demers adresându-i întrebări, cum ar fi următoarele:

Acasă lucraţi la masă sau la birou?


Vă place intimitatea? Aveţi nevoie de un loc retras? Sau preferaţi societatea?
Aveţi multe obiecte personale? Aveţi multe cărţi?
Aveţi un hobby? Ce spaţiu ar necesita acesta?
Vă culcaţi târziu? Vă treziţi devreme? Cât timp petreceţi acasă?
Călătoriţi? Vă place să colecţionaţi suveniruri?

Exerciţiul 16
Priviţi figura 39. Ce spune decoraţia încăperii din imagine despre locatar?
Încercaţi să faceţi un profil al acestuia, legându-vă de caracteristicile obiectelor,
elementele decorative, de ceea ce vă sugerează culorile folosite, modul de plasare a
mobilierului, cantitatea de lumină naturală ce intră în încăpere etc.

Exerciţiile reflectă
situaţii concrete
din activitatea
unui designer de
interioare.

Fig 39. Profil locatar

36

(selecţie din Modulul 1, pagina 36)

13
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI

Exerciţiul 6
Stabiliţi o tematică de lucru pentru decorarea unei camere din locuinţa
dumneavoastră. Veţi ţine cont de: caracteristicile spaţiului, de exigenţele
dumneavoastră în materie de confort şi stil şi eventual de caracteristicile geografice
ale zonei în care vă aflaţi. Enumeraţi câteva elemente pe care le-aţi folosi pentru a
stabili tematica.
Găsiţi un subiect sau titlu pentru această decoraţiune şi enumeraţi câteva elemente
care stabilesc acest subiect (culori, obiecte etc.).
a. Descrierea tematicii (premisele proiectului) ..........................................................
b. Subiectul ................................................................................................................
c. Descrierea subiectului (elemente simbolice sau care ţin de tematică) ...................

Documentarea proiectului
documentarea Odată tematica stabilită, decoratorul începe documentarea. El va consulta
reviste, cărţi, albume şi website-uri de specialitate, precum şi ofertele de pe piaţa
de materiale şi obiecte folosite în decoraţiuni.

Documentarea implică atât parcurgerea materialelor editate, cât şi luarea de


notiţe în scris, dar mai ales cu ajutorul desenului şi al culorilor, asupra conceptelor
vizuale găsite. Documentarea presupune în plus şi strângerea de material vizual
care ilustrează oferta de produse pentru decoraţiuni de pe piaţă.

În acest sens se vor folosi xeroxul, internetul, scanner-ul, mostre, paletare de


culori şi texturi direct de la cei care produc sau comercializează mobilier, obiecte,
accesorii şi materiale pentru decoraţiuni.

menţionarea În cadrul documentării se menţionează toate sursele din care provin imaginile
surselor utile. Adică numele autorului decoraţiunii prezentate într-o imagine, publicaţia
din care a fost preluată, numele publicaţiei, data apariţiei, ce obiecte s-au folosit
şi dacă acestea sunt creaţii ale unor designeri sau artişti menţionaţi în publicaţie,
ce stil de decoraţie şi concept vizual s-a folosit la decoraţie, dacă a fost observată
influenţa altor designeri sau decoratori în acea imagine etc. Menţionarea surselor
este necesară pentru cultura personală a decoratorului, şi pentru informarea
beneficiarului.

Dacă o locuinţă decorată este prezentată într-o revistă şi sursele de


documentare nu sunt precizate de către decorator, acesta din urmă poate
fi acuzat de plagiat de către alţi decoratori din stilul cărora s-ar fi inspirat
direct. Într-o prezentare de acest fel se menţionează şi brandul fiecărui
obiect de design inclus în decoraţie.

Exerciţiul 7
Găsiţi o imagine pe internet sau într-o revistă de decoraţiuni şi citiţi toate
informaţiile despre provenienţa imaginii în sine şi a obiectelor din imagine. Notaţi
aceste informaţii după cum urmează:
a. Data documentării: b. Publicaţia (revistă/website etc.): c. Data apariţiei
17

(selecţie din Modulul 1, pagina 17)

14
ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

Deci, limita minimă pentru o gasonieră ar fi 20 m² şi aceasta nu ar fi potrivită decât


pentru o singură persoană, în condiţiile în care înălţimea pereţilor e normală, de 2, 5 m.

Am descris până acum mai multe tipuri de garsoniere, de dimensiuni diferite, care
se pretează, în general, la a fi locuite de un cuplu de tineri. În figurile următoare,
dar şi în capitolele de la sfârşitul modulului sunt prezentate imagini care descriu
astfel de garsoniere.

Fig 43. Garsonieră cu mobilier tip saltea, designer Tamizo Fig 44.
Architects (sursa: besttopdesign.com)

O structură de tip garsonieră mai poate apărea de exemplu şi dacă un apartament


cu două sau chiar trei camere nedecomandat sau decomandat este considerat
prea mic. În acest caz, dacă este permis, se pot elimina pereţi şi astfel locuinţa se
deschide, parțial sau total. Acest lucru duce la câştigarea nu numai de spaţiu, dar
şi de lumină.

Veţi găsi numeroase


recomandări
pentru amenajarea
interioarelor,
evidenţiate printr-un
semn aparte. Fig 45. Plan apartament cu două camere şi Fig 46. Plan apartament cu două camere transformat în locuinţă
plan al locuinţei deschise obţinute deschisă

Eliminarea pereţilor este posibilă numai în locuinţele noi cu structură de


stâlpi şi grinzi. Mai ales dacă e vorba de eliminarea majorităţii pereţilor
despărţitori, inclusiv a celor de sub grinzi, aceste modificări se permit mai
mult la ultimul etaj sau la mansarde, deoarece, chiar dacă pereţii nu sunt
portanţi, ei au totuşi un rol în statica şi rezistenţa structurii imobilului,
participând la flexibilitatea acesteia în caz de seism. Calculele de rezistență
au arătat că umplutura cu BCA între grinzi și stâlpi trebuie să se ia în calcul
la verificarea structurii.

20

(selecţie din Modulul 14, pagina 20)

15
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI

Oricum, pentru orice modificare în interiorul locuinţei, este nevoie de autorizaţie


de construcţie pe baza proiectului realizat de un architect cu drept de ştampilă.
Deoarece s-a observat nevoia de deschidere, mai ales la cuplurile tinere fără
copii, în scopul rezolvării unor probleme de iluminat, dar şi pentru simplificarea
modului de viaţă prin eliminarea uşilor, se proiectează astăzi structuri de imobile
cu garsoniere mari, până la 45-48 de mp, dar şi spaţii deschise chiar mai mari, în
poduri, mansarde sau penthouse-uri. Spaţiile deschise se preferă şi în condiţiile
soluţionării problemei termoizolaţiei cu ferestre fono şi termoizolante, precum şi
cu pereţi exteriori izolaţi termic foarte bine.
Într-o locuinţă deschisă, doar zona de somn este izolată mai mult sau mai puţin,
eventual într-o nişă de dimensiunea unei camere mici, ce poate conţine grinzi şi
stâlpi (vezi fig 39). O locuinţă deschisă mai mare poate fi compartimentată cu
succes şi fonoizolată în cazul apariţiei unui copil.

Fig 47 a. Plan Fig 47 b. Locuinţă deschisă cu pat pe podium


(Design D. Lechaud)

Exercițiul 4
Realizați planul mobilat și colorat (obiecte de mobilier, sanitare, pardoseală, corpuri
de iluminat) al garsonierei de 34 m² din fig 3 pentru un cuplu de tineri proaspăt
căsătoriți.

Întrebări de 1. Cum pot fi clasificate garsonierele după standardele de calitate, la ce se


verificare referă aceste standarde și ce implică fiecare tip de garsonieră?
2. Care sunt asemănările și deosebirile dintre o locuință deschisă și o
garsonieră?
3. Cum se amenajează garsoniera pentru o persoană în funcție de vârsta
Întrebările acesteia?
de verificare 4. Cum se amenajează garsoniera pentru un cuplu în funcție de vârstă?
au rol 5. Care sunt spațiile care se pot închide parțial sau total într-o locuință
recapitulativ. deschisă?

21

(selecţie din Modulul 14, pagina 21)

16
ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

Exerciţiul 6
R\spunsuri la exerci]ii Stabiliţi o tematică de lucru pentru decorarea unei camere din locuinţa dumneavoastră.
Veţi ţine cont de: caracteristicile spaţiului, de exigenţele dumneavoastră în materie de
confort şi stil şi eventual de caracteristicile geografice ale zonei în care vă aflaţi. Enumeraţi
câteva elemente pe care le-aţi folosi pentru a stabili tematica.
Găsiţi un subiect sau titlu pentru această decoraţiune şi enumeraţi câteva elemente care
stabilesc acest subiect (culori, obiecte etc.).
a. Descrierea tematicii (premisele proiectului) ..........................................................
b. Subiectul ................................................................................................................
c. Descrierea subiectului (elemente simbolice sau care ţin de tematică) ...................

Exerciţiul 16
Priviţi figura 39. Ce spune decoraţia încăperii din imagine despre locatar? Încercaţi să
faceţi un profil al acestuia, legându-vă de caracteristicile obiectelor, elementele decorative,
Vă autoevaluaţi de ceea ce vă sugerează culorile folosite, modul de plasare a mobilierului, cantitatea de
rapid, cu ajutorul lumină naturală ce intră în încăpere etc.
răspunsurilor la
exerciţii.
Aceste răspunsuri reprezintă sugestii de rezolvare a exerciţiilor din modul.

Exerciţiul 6
a) Descrierea tematicii (premisele proiectului): camera de 4 × 4 m în
apartament cu 3 camere, situat cu vederea spre sud în bloc de locuinţe,
Bucureşti, ferestre standard, parchet laminat „Brad”, mobilier etno
românesc, lemn de tei, tematica poate fi dată de stilul etno românesc
adaptat habitatului urban.
b) Subiectul: „Floarea soarelui”.
c) Descrierea subiectului (elemente simbolice): pereţi culoarea mierii,
vase de ceramică cu smalţ vernil uni, reproducere după Van Gogh cu
floarea soarelui, străchini cu motive solare, elemente solare sculptate în
mobilier, draperii cu imprimeu floral reprezentând floarea soarelui.

Exerciţiul 16
Locatarii acestei încăperi sunt soţ şi soţie. Acesta poate fi dormitorul
conjugal din locuinţa urbană a acestora, din casa de vacanţă sau poate
o cameră la un hotel pe care îl agrează. Persoanele sunt firi romantice,
amatoare de călătorii şi natură. Iubesc florile, viaţa liniştită la ţară şi
alimentele naturale. Cei doi soţi au preocupări intelectuale, sunt amatori
de literatură şi istorie. Meseriile practicate de aceştia pot fi legate de aceste
domenii.
Aleg lucruri de bună calitate, din materiale rezistente şi scumpe. Păstrează
mobilierul vechi de bună calitate.
Spaţiul din imagine este destinat strict activităţilor specifice dormitorului.
Fereastra foarte mică indică faptul că această cameră nu poate fi folosită
ca birou.

40

(selecţie din Modulul 1, pagina 40)

17
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI

Rezumatul modulului 6 6.1 În sec. al XIX-lea, mobilierul încovoiat prin aburire a fost produs în serie
de Thonet.
6.2 Art Nouveau dezvoltă o ramură organică şi o ramură geometrică. Noile
materiale şi structuri susțin o organizare mai liberă a construcțiilor,
generând o nouă estetică.
6.3 Art déco sintetiza, în perioada interbelică, curentele artistice de avangardă,
manifestând două tendințe: raţională și ornamentală. De la art déco, forma
aerodinamică a devenit o constantă a designului de obiecte.
Rezumatele
6.4 Absolvenții Școlii Bauhaus (1919-1933) au devenit exponenţi ai Mişcării
prezintă
Moderniste.
aspectele
6.5 Mişcarea Modernistă este funcționalistă. Ludwig Mies van der Rohe
cele mai este maestrul curentului raționalist. Le Corbusier a creat Modulorul,
importante sistem de proporţii. Glass House (Philip Johnson) este primul exemplu de
din fiecare minimalism.

modul. 6.6 Stilul internaţional postbelic a fost fondat pe piața capitalistă liberă, bazată
pe cererea de design. Mobilierul de depozitare încastrat compartimentat a
creat tipul clasic de amenajare modernă.
6.7 Designul organic s-a dezvoltat în afara formalismului Mișcării Moderniste.
6.8 Produsele raţionaliste de „design bun” („good design”) din America, Italia,
Scandinavia şi Anglia rețineau caractere naționale distincte.
6.9 Mișcarea de avangardă s-a îndreptat spre un stil orientat pe consumator.
Antidesignul a încurajat individualismul mai degrabă decât standardizarea.
6.10 Stilul High Tech a utilizat materiale industriale și a integrat aparatură high
tech.
6.11 Redesignul valorifică un produs de serie, clişeu, prin accesorizare.
6.12 Studioul Memphis a fost în centrul Mișcării Postmoderniste care a
reprezentat o reală alternativă intelectuală la raționalism.
6.13 Mişcarea neomodernistă poartă similitudini cu stilul internațional
postbelic.
6.14 În anii 2000 s-au produs din nou obiecte de design modern și postmodern
devenit „clasic”. Tendința generală în anii ‘90 - 2000 este promovarea
minimalismului.
6.15 O casă include zona de zi și zona de noapte.
6.16 Variabilitatea vizuală, subiectivă, a dimensiunii unei suprafeţe sau obiect
în funcţie de dimensiunile şi luminozitatea contextului spaţial în care se află
se numeşte dimensiune relativă. Orice intervenţie care se face în interiorul
unui spaţiu gol, neutru, modifică percepţia asupra acelui spaţiu.
6.17 Scara percepţiei se referă la raportul dintre dimensiunile spaţiului și ale
corpului nostru (când ne aflăm în armonie cu ambientul, reprezintă scara
umană).
44

(selecţie din Modulul 6, pagina 44)

18
ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

În cazul exerciţiilor cu variante de răspuns, o singură variantă este corectă.

Tema pentru acas\ 4 1.



În care din următoarele oraşe se producea mobilier renascentist?
a) Florenţa, Veneţia, Bologna, Roma.
b) Rimini, Ravena, Barcelona, Roma.
c) Roma, Versailles, Veneţia, Mansart.

Temele vă ajută 2. Tatami este:

să vă fixaţi a) un tip de casă japoneză;


b) unitate de măsură pentru suprafeţe în interioarele japoneze;
cunoştinţele
c) panouri movibile translucide în casa japoneză.
dobândite.
3. Caracteristici ale stilului baroc sunt:
a) simetria, forme regulate, pictura de portrete;
b) spaţiul infinit, anfilada, arcul - mâner de paner;
c) culori pastelate, mobilierul cu elemente arhitecturale.

4. Care dintre următorii sunt pictori rococo?


a) Michelangelo, Leonardo da Vinci, Donatello;
b) Watteau, Boucher, Chardin, Canalletto;
c) Constable, Bernini, Rembrandt, Vermeer.

5. Elementul foc presupune:


a) acoperirea pavimentelor cu covoare pufoase;
b) ambientarea cu mobile înalte;
c) tablouri reprezentând unghiuri ascuţite.

6. Care credeţi că sunt caracteristicile, din punctul de vedere feng shui, ale
spaţiului din imaginea următoare?

44

(selecţie din Modulul 4, pagina 44)

19
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI

Temele se pot
rezolva pe
formularele
speciale inserate
în caiet (dacă se

U
trimit spre corectare

L
prin poştă) sau
online, în contul de

P
cursant de pe site-ul
www.eurocor.ro. Un

M
profesor personal
vă îndrumă pe toată

E
durata studiului.

E X

Amenajarea locuinţelor a cunoscut în ultimii ani noi direcţii de dezvoltare,


odată cu dorinţa omului modern de a-şi personaliza locuinţa. Cursul Eurocor de
ARTA DECORĂRII LOCUINŢEI se adresează atât celor care vor să-şi decoreze
original căminul sau să-şi dezvolte creativitatea, cât şi celor care intenţionează să
transforme această pasiune într-o profesie pe care să o practice cu succes.
Vă aşteptăm!

Tel. 021 33 225 33; www.eurocor.ro


20

S-ar putea să vă placă și