Sunteți pe pagina 1din 421

LEGE

pentru modificarea și completarea unor acte legislative

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Art. I. – Articolul 80 din Codul funciar nr. 828/1991 (republicat în


Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 107, art. 817), cu modificările
și completările ulterioare, va avea următorul cuprins:

„Articolul 80. Cerinţele ecologice faţă de planificarea, proiectarea,


amplasarea, construcţia şi darea în exploatare a obiectelor,
edificiilor şi amenajărilor care influenţează starea terenurilor

Planificarea, proiectarea, amplasarea, construcţia şi darea în exploatare a


obiectelor, edificiilor şi amenajărilor noi şi celor reconstruite, precum şi
implementarea unor tehnologii noi ce influenţează negativ starea terenurilor se
efectuează numai dacă, în prealabil, activitățile planificate au fost supuse
procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în conformitate cu Legea
nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului sau dacă documentația
de proiect a fost supusă expertizei ecologice de stat în conformitate cu Legea
nr. 851/1996 privind expertiza ecologică.

Amplasarea și construcția obiectelor care influenţează starea terenurilor se


fac în baza măsurilor de protecție a mediului și a condițiilor stabilite în acordul de
mediu sau, după caz, în avizul expertizei ecologice de stat, în modul stabilit de
legislaţie.

Darea în exploatare a obiectelor şi aplicarea tehnologiilor care nu asigură


protecţia terenurilor contra degradării sau distrugerii sînt interzise.”

Art. II. – La articolul 22 alineatul întîi din Legea nr.880/1992 privind


Fondul Arhivistic al Republicii Moldova (Monitorul Parlamentului Republicii
Moldova, 1992, nr.1, art.20), cu modificările și completările ulterioare, cuvintele
2

„Agenția pentru Protecția Consumatorilor” se substituie cu cuvintele „Agenţia


pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei”.

Art. III. – Legea nr. 1456/1993 cu privire la activitatea farmaceutică


(republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 59–61, art. 200),
cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:

1. La articolul 11:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) În vederea inițierii procedurii de autorizare a unui produs medicamentos


de uz uman, solicitantul depune la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor
Medicale:
a) cererea de autorizare;
b) dosarul pentru autorizare în conformitate cu cerinţele aprobate de
Guvern.”

articolul se completează cu alineatele (21) și (22) cu următorul cuprins:

„(21) Certificatul de înregistrare a medicamentului se eliberează pentru


medicamentele care îndeplinesc condiţiile de calitate, eficacitate şi siguranţă
prevăzute în actele normative ale Guvernului.

(22) Certificatul de înregistrare a medicamentului se eliberează gratis și este


valabil pe un termen de 5 ani. După expirare, acesta este reînnoit și rămîne valabil
pe o durată nedeterminată. La expirarea termenului de valabilitate a certificatului
de înregistrare a medicamentului, în cazul nedepunerii cererii de reînnoire,
medicamentul se exclude din Nomenclatorul de stat.”

2. Legea se completează cu articolele 112, 113 şi 114 cu următorul cuprins:

„Articolul 112. Respingerea cererii de autorizare

(1) Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale respinge cererea de


autorizare a unui medicament în cazul în care:
a) se constată necorespunderea documentelor depuse pentru autorizare cu
cerinţele prevăzute la art. 11 alin. (2);
b) raportul risc–beneficiu nu este favorabil;
c) eficacitatea terapeutică nu este suficient dovedită;
d) compoziţia calitativă şi cantitativă nu este conformă cu declaraţia.
3

(2) Solicitantul poate înainta Agenției Medicamentului și Dispozitivelor


Medicale o contestaţie, însoţită de justificări detaliate în susţinerea acesteia, în
termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii deciziei de respingere.

(3) Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale examinează situaţia


creată şi este obligată să ofere solicitantului un răspuns privind examinarea şi
soluţionarea contestaţiei în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea
contestaţiei şi a documentelor justificative.

Articolul 113. Suspendarea certificatului de înregistrare a medicamentului

(1) Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale suspendă certificatul


de înregistrare a medicamentului în cazul în care producătorul a schimbat datele
cuprinse în dosarul pus la baza autorizării acestuia, fără a anunţa Agenția
Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, ceea ce poate aduce prejudicii
inofensivităţii produsului şi/sau drepturilor consumatorului.

(2) Suspendarea încetează odată cu înlăturarea neajunsurilor care au stat la


baza deciziei de suspendare sau ca urmare a aprobării modificărilor postautorizare.

(3) În caz de urgenţă (alerte ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Agenţiei


Europene a Medicamentului, notificări privind calitatea, notificări de depistare a
medicamentelor contrafăcute şi de comunicare a reacţiilor adverse grave la
administrarea medicamentelor), în vederea protejării sănătăţii populaţiei, Agenția
Medicamentului și Dispozitivelor Medicale suspendă folosirea pe teritoriul
Republicii Moldova a unui medicament autorizat şi retrage din Nomenclatorul de
stat medicamentul autorizat, dar care s-a dovedit a fi ofensiv.

(4) Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale informează în scris


producătorul despre suspendarea certificatului de înregistrare a medicamentului.

Articolul 114. Retragerea certificatului de înregistrare a medicamentului

(1) Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale retrage certificatul


de înregistrare a medicamentului în următoarele cazuri:
a) medicamentul este depăşit de progresele terapeutice, are eficacitate
nesatisfăcătoare sau prezintă o corelaţie risc–beneficiu necorespunzătoare;
b) medicamentul este lipsit de eficacitate terapeutică;
c) producătorul solicită retragerea certificatului de înregistrare a
medicamentului;
d) locul de producere nu corespunde declaraţiilor din documentaţia depusă la
etapa autorizării, fapt constatat în urma inspecţiei producătorului, efectuată pe
perioada valabilităţii certificatului de înregistrare a medicamentului;
4

e) medicamentul nu este importat în Republica Moldova timp de 3 ani


consecutivi de la emiterea certificatului de înregistrare a medicamentului;
f) medicamentul autorizat, pus pe piaţă anterior, nu mai este prezent timp de
3 ani consecutivi în Republica Moldova.

(2) Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale va informa în scris


deţinătorul despre retragerea certificatului de înregistrare a medicamentului în
termen de pînă la 3 zile calendaristice.”

3. La articolul 141:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatele (2) și (3) cu următorul cuprins:

„(2) Temei pentru desfăşurarea activităţii farmaceutice servesc licenţa și


certificatul de acreditare eliberate conform Legii nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător și conform legilor
speciale.

(3) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor permisive


prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici se stabilește de Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în
partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

4. Articolul 142 va avea următorul cuprins:

„Articolul 142. Licenţierea activității farmaceutice

(1) Pentru obținerea sau prelungirea licenței, solicitantul depune la Agenția


Medicamentului și Dispozitivelor Medicale:
a) cererea în care se indică: denumirea, forma juridică de organizare,
IDNO-ul întreprinderii sau al organizației ori numele, prenumele, adresa și IDNP-
ul persoanei fizice solicitante; genul de activitate, integral sau parțial, pentru a
cărui desfășurare se solicită licența; asumarea pe propria răspundere de către
solicitantul de licență a responsabilității pentru respectarea condițiilor de licențiere
la desfășurarea genului de activitate pentru care se solicită licența și pentru
autenticitatea documentelor prezentate;
b) copia actului de proprietate sau a contractului de locaţiune a imobilului
unde se va desfăşura activitatea licenţiată;
c) copiile diplomelor de absolvire a instituţiei superioare sau medii de
specialitate în domeniul farmaceutic (după caz, certificatele de echivalare a
diplomelor obţinute în străinătate, eliberate în modul stabilit);
5

d) copia certificatului ce confirmă perfecţionarea continuă a cunoştinţelor;


e) copiile ordinelor de angajare a conducătorilor unităților farmaceutice și
filialelor acestora.

(2) La data înregistrării cererii și documentelor stabilite de prezentul articol


pentru obținerea/reperfectarea licenței, autoritatea de licențiere înștiințează Agenția
Națională pentru Sănătate Publică și Comitetul permanent de control asupra
drogurilor (în cazul comercializării preparatelor stupefiante şi/sau psihotrope),
pentru a se asigura (cu sau fără solicitarea unei vizite de control din partea Agenției
Naționale pentru Sănătate Publică) de corespunderea condițiilor de activitate a
solicitantului cu cerințele stabilite, pentru a solicita și a obține de la entitățile
respective autorizațiile necesare desfășurării activității farmaceutice.

(3) În cel mult 10 zile lucrătoare de la data înștiințării, Agenția Naţională


pentru Sănătate Publică transmite autorității de licențiere notificarea sau procesul-
verbal de control privind rezultatele verificării efectuate, iar Comitetul permanent
de control asupra drogurilor – copiile autorizațiilor/avizelor emise în urma
controlului. În cazul în care Agenția Naţională pentru Sănătate Publică nu a inițiat
un control în urma înștiințării și/sau nu a emis un proces-verbal de control, iar
Comitetul permanent de control asupra drogurilor nu a emis, după caz, autorizația
în decursul a 10 zile lucrătoare de la depunerea înștiințării, survine principiul
aprobării tacite.

(4) În cazul primirii refuzului entităților solicitate de a emite autorizație,


autoritatea de licențiere este în drept să refuze eliberarea licenței.

(5) Drept temei pentru retragerea licenței servesc:


a) desfăşurarea de către titularul de licenţă a unei alte activităţi decît cea
indicată în licenţă;
b) desfăşurarea activităţii pe o altă adresă decît cea indicată în licenţă;
c) decizia definitivă a instanţei de judecată.

(6) Drept temei pentru suspendarea temporară a licenţei servesc:


a) încălcarea uneia dintre condiţiile de practicare a activității farmaceutice;
b) lipsa dreptului de proprietate sau expirarea contractului de locaţiune a
imobilului unde se desfăşoară activitatea licenţiată;
c) necorespunderea actelor de studii ale persoanelor angajate cu genurile de
activitate prestate;
d) lipsa actelor ce confirmă instruirea continuă;
e) lipsa/retragerea certificatului de acreditare.

(7) Licența se eliberează pe un termen de 5 ani.”


6

5. Articolul 143 se completează cu litera g) cu următorul cuprins:

„g) neacreditării întreprinderii farmaceutice în conformitate cu prevederile


Legii nr. 552/2001 privind evaluarea şi acreditarea în sănătate.”

6. Articolul 23 va avea următorul cuprins:

„Articolul 23. Importul, exportul şi reexportul medicamentelor, altor


produse farmaceutice şi parafarmaceutice şi materiei prime
medicamentoase

(1) Importul medicamentelor neînregistrate, altor produse farmaceutice şi


parafarmaceutice şi materiei prime medicamentoase neînregistrate, realizat în
scopul înregistrării, se efectuează în baza autorizaţiei eliberate de Agenția
Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

(2) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a autorizației de


import al medicamentelor neînregistrate în scopul înregistrării prevăzute de
prezenta lege pentru agenții economici se stabilește de Legea nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este
reglementat de prezenta lege.

(3) Pentru obţinerea autorizaţiei de import al medicamentelor neînregistrate


în scopul înregistrării, solicitantul depune la Agenția Medicamentului și
Dispozitivelor Medicale:
a) o cerere ce conține: denumirea, forma juridică de organizare, IDNO-ul
întreprinderii sau al organizației ori numele, prenumele, adresa și IDNP-ul
persoanei fizice solicitante; denumirea produsului;
b) copia contractului de vînzare-cumpărare.

(4) Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale eliberează gratis


solicitantului autorizaţia de import al medicamentelor:
a) în termen de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii – pentru
autorizarea importului medicamentelor înregistrate;
b) în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii – pentru
autorizarea importului medicamentelor neînregistrate.

(5) Autorizaţia de import al medicamentelor neînregistrate este valabilă


pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii, iar autorizaţia de import al
medicamentelor înregistrate este valabilă pe o perioadă de un an de la data emiterii.
7

(6) Importul medicamentelor înregistrate, exportul şi reexportul


medicamentelor, altor produse farmaceutice şi parafarmaceutice şi materiei prime
medicamentoase se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare.”

Art. IV. – Legea nr. 1515/1993 privind protecţia mediului înconjurător


(Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr. 10, art. 283), cu
modificările și completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:

1. La articolul 3, litera d) va avea următorul cuprins:

„d) planificarea, proiectarea, amplasarea şi punerea în funcţiune a


obiectivelor social-economice, realizarea programelor şi activităţilor planificate
care pot avea impact asupra mediului din Republica Moldova sau din alte state se
admit numai cu condiția:
– supunerii activităților menționate în anexele nr. 1 și nr. 2 la Legea
nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului procedurii de evaluare a
impactului asupra mediului sau, după caz, expertizei ecologice de stat și obținerii
acordului de mediu sau a avizului expertizei ecologice de stat în modul stabilit de
legislație;
– informării, de către autorităţile administraţiei publice locale şi inițiatorul
activității planificate, a populaţiei care locuieşte în perimetrul obiectivului
respectiv despre activitățile planificate şi asigurării procesului participativ la luarea
deciziei în etapele de proiectare şi amplasare;”.

2. La articolul 8 punctul 13) litera a), cuvintele „expertizei ecologice de


stat” se substituie cu cuvintele „evaluării impactului asupra mediului”.

3. Articolul 10 se completează cu litera k) cu următorul cuprins:

„k) oferă suport iniţiatorului activităţii planificate în organizarea procesului


de informare a publicului şi a dezbaterilor publice asupra documentației privind
evaluarea impactului asupra mediului al obiectelor sau activităților planificate.”

4. Articolul 15:

la litera a), cuvintele „controlului de stat asupra” se substituie cu cuvîntul


„monitoringului”;

la litera b), textul „efectuării auditului ecologic” se substituie cu textul


„eliberarea avizelor expertizei ecologice de stat pentru activități ce nu necesită
acord de mediu sau nu sînt prevăzute de anexele la Legea nr. 86/2014 privind
evaluarea impactului asupra mediului”;
8

litera g) va avea următorul cuprins:

„g) elaborarea cadrului normativ necesar pentru realizarea obiectivelor de


protecție a mediului, asigurînd compatibilitatea acestuia cu tratatele internaţionale
la care Republica Moldova este parte şi cu legislaţia Uniunii Europene, precum și
elaborarea politicilor publice în domeniu, asigurarea implementării, monitorizarea,
evaluarea și raportarea asupra realizării acestora;”.

5. La articolul 16:

la litera а), textul „efectuează în exclusivitate expertiza ecologică de stat” se


substituie cu textul „elaborează și promovează proiectele de acte legislative și
normative, de documente de politici publice în domeniul protecției mediului și
utilizării durabile a resurselor naturale, emite acte departamentale”;

litera b) se abrogă;

literele c) și d) vor avea următorul cuprins:

„c) eliberează, în domeniile de competență, acte permisive persoanelor fizice


și juridice pentru practicarea activităților de întreprinzător cu impact asupra
mediului prevăzute în Nomenclatorul actelor permisive, aprobat prin Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător;
d) efectuează evaluarea impactului asupra mediului al obiectelor planificate
şi al genurilor de activitate economică care cad sub incidența Legii nr. 86/2014
privind evaluarea impactului asupra mediului, prin examinarea documentației
privind evaluarea impactului și emiterea acordului de mediu pentru aceste
activități; efectuează expertiza ecologică de stat a documentației de proiect pentru
activitățile de construcţie, extindere, reconstrucţie, reutilare, modernizare,
reprofilare, conservare, demolare şi lichidare a obiectelor care nu necesită a fi
supuse procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului, cu eliberarea
avizului expertizei ecologice de stat;”

la litera f), textul „efectuarea expertizei ecologice de stat, la elaborarea


programelor de protecţie a mediului” se substituie cu textul „elaborarea avizelor
ecologice pentru activități și documentația de proiect ce nu necesită acord de
mediu, la efectuarea expertizei ecologice de stat, la examinarea documentației
privind evaluarea impactului asupra mediului la nivel național și în context
transfrontalier”;

literele h) și i) se abrogă.

6. Articolul 20 va avea următorul cuprins:


9

„Art. 20. – (1) În sistemul administrativ al autorității centrale pentru resurse


naturale și mediu se integrează aparatul central al autorității şi structurile
organizaţionale din sfera de competenţă.

(2) Aparatul central al autorității centrale pentru resurse naturale și mediu


este constituit din direcţii, secţii, servicii ale căror atribuţii ţin de asigurarea
organizaţională a activităţii, de elaborarea proiectelor de acte normative, inclusiv a
proiectelor de documente de politici publice, de conlucrarea cu alte autorităţi
publice şi de reglementarea normativ-juridică, precum şi de gestionarea sferei de
competenţă a autorității.

(3) Structurile organizaționale din sfera de competență a autorității centrale


pentru resurse naturale și mediu sînt autoritățile administrative din subordine,
instituțiile publice și întreprinderile de stat în care autoritatea are calitatea de
fondator. Autoritățile administrative din subordine sînt create în scopul asigurării
implementării politicii în domeniul protecției mediului și gestionării anumitor
subdomenii din sfera de competență a autorității centrale pentru resurse naturale și
mediu. Autoritățile administrative din subordine pot avea subdiviziuni teritoriale –
servicii publice desconcentrate.

(4) Structura și modul de organizare a activității aparatului central al


autorității centrale pentru resurse naturale și mediu și al autorităților administrative
din subordinea acesteia se aprobă de Guvern.”

7. Secţiunea a 2-a din capitolul III va avea următorul cuprins:

„Secţiunea 2
Evaluarea impactului asupra mediului și expertiza
ecologică de stat

Art. 21. – (1) Evaluarea impactului asupra mediului și expertiza ecologică


de stat sînt mecanisme de asigurare a protecției mediului efectuate la etapele
inițiale de planificare a activităților în scopul:
a) identificării prealabile a efectelor directe sau indirecte pe care le pot avea
unele proiecte publice sau private ori unele genuri de activitate planificată asupra
mediului și sănătății populației și corespunderii caracteristicilor acestor activități
legislației, normelor și standardelor de mediu în vigoare;
b) prevenirii și minimizării impactului asupra mediului și sănătății populației
prin elaborarea măsurilor pentru protecția mediului care trebuie respectate, în cazul
realizării proiectului, sau prin interzicerea demarării activităților planificate, în
cazul încălcării cerințelor de mediu;
c) elaborării și asigurării unui cadru normativ clar și aplicabil în domeniul
mediului.
10

(2) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor permisive


prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici se stabilește de Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în
partea în care nu este reglementat de prezenta lege.

Art. 22. – (1) Obiectul, domeniul de aplicare și procedurile pentru efectuarea


evaluării impactului asupra mediului la nivel local, național sau în context
transfrontalier sînt stabilite de prezenta lege și de Legea nr. 86/2014 privind
evaluarea impactului asupra mediului.

(2) Evaluarea impactului asupra mediului se realizează pentru proiectele


publice sau private ori activitățile planificate care constau în construcţia de obiecte
noi, extinderea, reconstrucţia, modernizarea, reprofilarea, planificarea
construcțiilor și/sau a unor genuri noi de activitate, dobîndirea sau utilizarea
resurselor naturale, influenţa asupra teritoriului sau landşaftului neatins sau puţin
modificat de activitatea omului, pentru documentația de proiect pentru activitățile
de construcție, extindere, reconstrucţie a obiectelor și a unor genuri de activitate
planificate, preconizate pentru dezvoltarea economică şi socială a Republicii
Moldova, a anumitor zone, raioane, municipii, oraşe, sate, precum alimentarea cu
căldură, gaze, energie electrică, apă și asigurarea cu sisteme de canalizare a
localităţilor, proiecte privind urbanismul şi amenajarea teritoriului în localităţile
urbane şi rurale, precum şi pentru alte acţiuni a căror efectuare sau al căror rezultat
final poate avea impact semnificativ asupra mediului.

(3) Evaluarea impactului asupra mediului este realizată de către autoritatea


centrală pentru resurse naturale și mediu în baza documentației privind evaluarea
impactului asupra mediului, elaborată și prezentată de către inițiatorul activității.

Art. 23. – (1) În urma examinării documentației privind evaluarea


impactului asupra mediului, autoritatea centrală pentru resurse naturale și mediu
decide emiterea acordului de mediu, refuză emiterea acordului de mediu sau
remite documentația privind evaluarea impactului asupra mediului spre
definitivare.

(2) Acordul de mediu stabilește condițiile și măsurile pentru prevenirea și


reducerea impactului negativ asupra mediului, care, în mod obligatoriu, urmează a
fi luate în considerare de către autoritățile abilitate la eliberarea actelor permisive și
respectate în procesul realizării proiectului.

(3) Acordul de mediu este valabil 4 ani.


11

Art. 24. – Obiectul, domeniul de aplicare și procedurile pentru efectuarea


expertizei ecologice de stat sînt stabilite prin Legea nr. 851/1996 privind expertiza
ecologică.”

8. Titlul secțiunii a 3-a va avea următorul cuprins:

„Secțiunea 3
Inspectoratul pentru Protecția Mediului”.

9. La articolul 26:

la alineatul (1), sintagma „Inspectoratul Ecologic de Stat” se substituie cu


sintagma „Inspectoratul pentru Protecția Mediului”;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Inspectorul principal de stat al mediului este şeful Inspectoratului pentru


Protecția Mediului; inspectorii principali raionali ai mediului sînt şefii
inspectoratelor teritoriale pentru protecția mediului; inspectorii superiori de stat,
inspectorii de stat, inspectorii superiori raionali şi inspectorii raionali ai mediului
sînt salarizaţii Inspectoratului pentru Protecția Mediului și ai inspectoratelor
teritoriale pentru protecția mediului şi sînt desemnaţi în aceste funcţii conform
studiilor şi rezultatelor atestării.”

10. La articolul 27:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Inspectorul principal de stat al mediului, inspectorii principali raionali ai


mediului și, în absența lor, adjuncții acestora au dreptul:
a) de a sigila instalații, echipamente tehnice, încăperi și alte bunuri mobile
și imobile utilizate în activități neautorizate/ilicite de dobîndire a resurselor
naturale;
b) de a suspenda şi interzice proiectarea, construcţia, reconstrucţia
obiectivelor industriale, agricole şi de menire socială, lucrările de exploatare a
resurselor naturale şi alte lucrări în caz de depistare a încălcărilor reglementărilor
de protecție a mediului și folosire rațională a resurselor naturale, dacă acestea pot
conduce la poluarea mediului și folosirea neautorizată/nerațională a resurselor
naturale;
c) de a suspenda, total sau parțial, orice activitate, din proprie inițiativă sau
la propunerea autorităților administrației publice locale, în caz de depistare a
încălcărilor reglementărilor de protecție a mediului și folosire rațională a resurselor
12

naturale, dacă acestea pot conduce la poluarea mediului și folosirea


neautorizată/nerațională a resurselor naturale;
d) de a înfăptui măsurile prevăzute la lit. a), b) și c) cu respectarea
procedurii de contestare, precum și în limitele și modul stabilite în Legea
nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
e) de a cere de la organele de resort sancționarea disciplinară a persoanelor
de decizie care nu au asigurat respectarea legislației cu privire la protecția
mediului;
f) de a examina materialele (dosarele) referitoare la încălcarea legislației cu
privire la protecția mediului și de a lua decizii conform legislației în vigoare;
g) de a emite decizii în privința persoanelor fizice și juridice, inclusiv
străine, privind repararea prejudiciilor cauzate mediului ca rezultat al poluării lui
și/sau folosirii neautorizate/neraționale a resurselor naturale;
h) de a intenta acţiuni civile împotriva organelor de stat, întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor şi persoanelor fizice care au cauzat prejudicii mediului
ca rezultat al poluării lui și/sau folosirii neautorizate/neraționale a resurselor
naturale.”

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Activitatea unității economice poate fi suspendată parțial, în baza


măsurilor prevăzute la alin. (1), dacă, în urma controlului, sînt identificate
neconformități care conduc iminent la poluarea mediului și folosirea
neautorizată/nerațională a resurselor naturale și aceste neconformități pot fi
remediate în termene proxime. Activitatea unității economice poate fi suspendată
în totalitate, în baza măsurilor prevăzute la alin. (1), doar în cazul în care, în urma
controlului, sînt identificate încălcări foarte grave, cu depășirea concentrațiilor
maxime admisibile de poluanți, care vor conduce iminent și imediat la poluarea
mediului și vor cauza în consecință daune în proporții considerabile mediului și
sănătății populației, încălcări care nu pot fi remediate fără stoparea totală a
activității.”

11. La articolul 28 litera l), după cuvîntul „comisiilor” se introduc cuvintele


„de selectare a terenului și”.

12. Legea se completează cu secțiunea 31 cu următorul cuprins:

„Secțiunea 31
Agenția de Mediu

Art. 291. – (1) În scopul asigurării implementării politicii în domeniul


protecției mediului în anumite sfere de activitate ale autorității centrale pentru
resurse naturale și mediu, precum și în scopul asigurării procedurilor privind
13

acordarea, suspendarea și retragerea actelor permisive în domeniul protecției


mediului, în subordinea acesteia se creează și funcționează Agenția de Mediu.

(2) Funcțiile de bază ale Agenției de Mediu sînt următoarele:


a) asigură implementarea documentelor de politici publice și a legislației în
domeniul protecției mediului la nivel național și local;
b) acordă suportul tehnic pentru fundamentarea proiectelor de documente de
politici publice, de acte legislative și normative în domeniul protecției mediului;
c) reglementează și autorizează activitățile cu impact asupra mediului,
eliberînd persoanelor fizice și juridice acte permisive pentru practicarea
activităților de întreprinzător cu impact asupra mediului (autorizații, acorduri de
mediu, permise, certificate, notificări, avize și coordonări), prevăzute în
Nomenclatorul actelor permisive, aprobat prin Legea nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător;
d) realizează monitoringul calității factorilor de mediu (monitoringul calității
apei, aerului, solului, monitoringul forestier și al ariilor naturale protejate de stat,
monitoringul stării și folosinței resurselor de apă și de sol, monitoringul regnului
vegetal și regnului animal, monitoringul pescuitului, monitoringul stării subsolului,
monitoringul poluării aerului, monitoringul geologic, monitoringul poluării
mediului) în scopul asigurării persoanelor fizice și juridice cu informaţii privind
calitatea mediului, al dezvoltării sistemului indicatorilor statistici în domeniul
protecției mediului, precum și în scopul elaborării și publicării Raportului naţional
privind starea mediului în Republica Moldova;
e) creează și administrează cadastre și registre speciale, administrează
sistemul informaţional și de date pentru domeniile sale de activitate și asigură
accesul publicului la informaţia despre mediu.

(3) Guvernul aprobă modul de organizare a activității Agenției de Mediu,


structura și statele de personal.”

13. La articolul 32 litera g), cuvintele „expertizarea activităților” se


substituie cu cuvintele „evaluarea impactului asupra mediului și expertiza
ecologică de stat pentru activitățile planificate”.

14. La articolul 361, sintagma „Inspectoratului Ecologic de Stat” se


substituie cu sintagma „Inspectoratului pentru Protecția Mediului”.

15. Articolul 40 se completează în final cu textul „ , de pe terenurile


proprietate privată, cu excepția cazurilor în care dobîndirea dreptului de proprietate
privată asupra terenului a avut loc ca rezultat al deetatizării proprietății publice,
indiferent de succesiunea actelor juridice translative de proprietate, sau de pe
terenurile din fondul forestier aflate în proprietate privată”.
14

16. La articolul 41 alineatul (1), cuvintele „avizul pozitiv al” se substituie cu


cuvintele „obținerea acordului de mediu sau a avizului”.

Art. V. – Legea nr. 1530/1993 privind ocrotirea monumentelor (republicată


în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 15–17, art. 23), cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 161 va avea următorul cuprins:

„Art. 161. – (1) Cercetarea pe teren a monumentelor de istorie, artă și


arhitectură și a zonelor lor de protecție, precum și verificarea respectării de către
deținătorii cu orice titlu juridic ai acestor monumente a legislației în domeniul
ocrotirii monumentelor sînt asigurate de către Agenția pentru Protecție și
Restaurare a Monumentelor.

(2) Agenția pentru Protecție și Restaurare a Monumentelor este o instituție


specializată, subordonată Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, care
activează în baza unui regulament aprobat de Guvern și este finanțată din bugetul
de stat în limitele fondurilor stabilite.

(3) Orice verificare și solicitare de informații cu privire la monumentele de


istorie, artă și arhitectură și zonele lor de protecție, care se încadrează în noțiunea
de control de stat potrivit Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra
activității de întreprinzător, în raport cu agenții economici, vor fi efectuate doar în
comun cu Agenția pentru Supraveghere Tehnică, conform Legii privind controlul
de stat asupra activității de întreprinzător.”

2. La articolul 57, textul „și de comisiile împuternicite de Ministerul


Culturii (agentul constatator)” se exclude.

Art. VI. – Legea nr. 267/1994 privind apărarea împotriva incendiilor


(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 15–16, art. 144), cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică și se completează după cum
urmează:

1. La articolul 4 alineatul (1), textul „organele supravegherii de stat a


măsurilor contra incendiilor” se substituie cu textul „Agenția pentru Supraveghere
Tehnică (în continuare – organul supravegherii de stat a măsurilor contra
incendiilor)”.

2. La articolul 11:

alineatul unic devine alineatul (1), în care:


15

la litera c), cuvintele „ , avizelor și avertismentelor organelor” se substituie


cu cuvintele „și avizului organului”;

la litera j), cuvîntul „organelor” se substituie cu cuvîntul „organului”;

articolul se completează cu alineatele (2)–(5) cu următorul cuprins:

„(2) Cu cel puțin 15 zile înainte de inițierea unei activități economice,


persoana juridică sau fizică este obligată, odată cu notificarea transmisă conform
Legii nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior, după caz, să înștiințeze despre
acest fapt organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor din raza
teritorială unde se va desfășura activitatea economică. Notificarea recepționată de
la persoana fizică sau juridică sau înștiințarea venită din partea autorității publice
locale care, la rîndul ei, a fost notificată conform Legii nr. 231/2010 cu privire la
comerțul interior servește drept temei pentru inițierea unui control inopinat de către
organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor în vederea verificării
respectării cerințelor și măsurilor de apărare împotriva incendiilor. Modul și forma
de notificare se aprobă de Guvern.

(3) La finele executării lucrărilor în construcții și pînă la darea în exploatare


a obiectivului construit/reconstruit, în cazul în care este obligatorie, conform legii,
notificarea organului de control de stat al calității în construcții, persoana
responsabilă înștiințează simultan, în formă electronică sau pe suport de hîrtie, și
organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor în a cărui rază
teritorială se află obiectivul în cauză. Notificarea servește drept temei pentru
inițierea unui control inopinat de către organul supravegherii de stat a măsurilor
contra incendiilor, cu participarea obligatorie a reprezentantului serviciului de
salvatori și pompieri, în vederea verificării respectării cerințelor și măsurilor de
apărare împotriva incendiilor. Modul și forma de notificare se aprobă de Guvern.

(4) În urma controlului efectuat conform alin. (2) și (3), organul


supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor emite un proces-verbal de
control în care se atestă lipsa sau existența abaterilor de la cerințele legislației.
Controlul este efectuat gratis, iar procesul-verbal de control este emis în cel mult
15 zile de la data notificării. După obținerea procesului-verbal de control care
consemnează lipsa de abateri de la cerințele de apărare împotriva incendiilor în
privința obiectivului sau activității notificate, agentul economic nu este obligat să
mai obțină alte avize sau coordonări din partea organului supravegherii de stat a
măsurilor contra incendiilor. Organul supravegherii de stat a măsurilor contra
incendiilor este obligat să transmită imediat serviciului de salvatori și pompieri
orice modificare a informației din dosarul de supraveghere a obiectivului depistată
în cadrul controlului de stat.
16

(5) În cazul în care organul supravegherii de stat a măsurilor contra


incendiilor nu a inițiat un control în urma notificării și/sau nu a emis un proces-
verbal de control în termen de 15 zile lucrătoare de la depunerea notificării, survine
principiul aprobării tacite și exemplarul de notificare pe care se confirmă
recepționarea notificării substituie procesul-verbal de control pînă la data la care
organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor va emite un proces-
verbal de control în modul corespunzător.”

3. Titlul capitolului III va avea următorul cuprins:

„Capitolul III

SERVICIUL DE SALVATORI ȘI POMPIERI ȘI


ORGANUL SUPRAVEGHERII DE STAT A MĂSURILOR
CONTRA INCENDIILOR”.

4. La articolul 14 alineatul (1), textul „ , exercitarea supravegherii de stat


asupra asigurării apărării împotriva incendiilor” se exclude.

5. La articolul 16 alineatul (1), textul „supravegherea de stat a măsurilor


contra incendiilor și” se exclude.

6. Articolele 22, 23 și 231vor avea următorul cuprins:

„Articolul 22. Obligațiile organelor serviciului de salvatori și pompieri

Organele serviciului de salvatori și pompieri sînt obligate:


a) să contribuie la elaborarea normelor și regulilor de apărare împotriva
incendiilor, să avizeze proiectele de standarde, condiții tehnice, norme și reguli ce
conțin reglementări de apărare împotriva incendiilor;
b) să informeze populația despre siguranța la incendiu a obiectivelor;
c) să acorde ajutor formațiunilor benevole de pompieri la organizarea
lucrărilor de profilaxie și a pregătirii de luptă;
d) să acorde ajutor autorităților publice și instituțiilor, unităților economice
la organizarea însușirii de către salariați a normelor și regulilor de apărare
împotriva incendiilor.

Articolul 23. Obligațiile organului supravegherii de stat a măsurilor


contra incendiilor

Organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor este obligat:


a) să supravegheze modul în care autoritățile publice și instituțiile, unitățile
economice, factorii de decizie, alte categorii de salariați, precum și persoanele
17

fizice respectă prezenta lege, standardele, normele și regulile de apărare împotriva


incendiilor;
b) să exercite un control selectiv asupra modului în care organizațiile de
proiectări și construcții, unitățile economice și persoanele fizice respectă
reglementările de apărare împotriva incendiilor la proiectarea, construcția,
reconstrucția și reutilarea tehnică a obiectivelor;
c) să cunoască starea de apărare împotriva incendiilor, pericolul de incendiu
al obiectivelor supravegheate;
d) să întocmească, cu participarea obligatorie a funcționarilor organelor
serviciului de salvatori și pompieri, dosarul de supraveghere al obiectivului, să
transmită o copie a dosarului, precum și orice modificare a informației ce se
conține în dosar, serviciului de salvatori și pompieri;
e) să participe la lucrările comisiilor de recepție finală a construcțiilor și a
instalațiilor aferente, finanțate din bugetul de stat sau din bugetele locale, cu
participarea obligatorie a colaboratorilor organelor serviciului de salvatori și
pompieri;
f) să respecte prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra
activității de întreprinzător în cadrul efectuării controlului și supravegherii de stat a
persoanelor care practică activitate de întreprinzător.

Articolul 231. Drepturile organelor serviciului de salvatori și pompieri

Organele serviciului de salvatori și pompieri au următoarele drepturi:


a) să verifice, la obiective, capacitatea de luptă a formațiunilor benevole de
pompieri;
b) să verifice gradul de pregătire a specialiștilor din economia națională și a
persoanelor fizice în materie de apărare împotriva incendiilor;
c) să ceară autorităților publice, instituțiilor și unităților economice
informații și documente despre incendii și consecințele lor;
d) să antreneze, în modul stabilit, specialiști din organizațiile de cercetări
științifice și de proiectare, ingineri, tehnicieni și alți salariați de la obiective la
elaborarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, la efectuarea testelor privind
siguranța la incendiu;
e) să prezinte propuneri referitoare la elaborarea actelor legislative și a altor
acte normative privind asigurarea apărării împotriva incendiilor;
f) să elaboreze norme și reguli de apărare împotriva incendiilor, să
coordoneze documentele normative în domeniul apărării împotriva incendiilor;
g) să efectueze, în conformitate cu legislația în vigoare, cercetarea cazurilor
de incendiu.”

7. Articolul 232:
18

la alineatul (2), cuvintele „funcționarilor organelor” se substituie cu


cuvintele „inspectorilor organului”, iar textul „sub conducerea funcționarilor
Direcției salvatori și pompieri, cu participarea specialiștilor altor organe de
supraveghere” – cu textul „cu participarea obligatorie a funcționarilor organelor
serviciului de salvatori și pompieri”;

la alineatul (3), cuvintele „funcționarilor organelor” se substituie cu


cuvintele „inspectorilor organului”, iar în final alineatul se completează cu textul
„ , cu participarea obligatorie a funcționarilor organelor serviciului de salvatori și
pompieri”;

la alineatul (4), cuvintele „funcționarilor organelor” se substituie cu


cuvintele „inspectorilor organului”, iar în final alineatul se completează cu textul
„ , cu participarea obligatorie a funcționarilor organelor serviciului de salvatori și
pompieri”.

8. Articolul 24 va avea următorul cuprins:

„Articolul 24. Drepturile organului supravegherii de stat a măsurilor


contra incendiilor

(1) Organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor are dreptul:


a) să ceară autorităților publice, instituțiilor și unităților economice
informații și documente despre siguranța la incendiu a obiectivelor și a producției
fabricate;
b) să efectueze controlul tehnic de specialitate la obiective, să prescrie
recomandări privind lichidarea încălcărilor prezentei legi, standardelor, normelor și
regulilor de apărare împotriva incendiilor și, după caz, să dispună măsuri restrictive
în modul și limitele stabilite de lege;
c) să verifice, la obiective, în ce stare se află mijloacele de protecție contra
incendiilor;
d) să suspende, total sau parțial, activitatea unității economice (a unei lucrări
separate), să interzică exploatarea clădirilor, construcțiilor, a unor încăperi
separate, a sectoarelor de producție sau a agregatelor în caz de depistare a
încălcărilor reglementărilor de apărare împotriva incendiilor, precum și a cauzelor
și condițiilor care pot conduce la izbucnirea incendiului, creează pericol iminent și
imediat pentru viața și sănătatea oamenilor și care pot conduce la distrugerea
valorilor materiale;
e) să suspende, total sau parțial, lucrările de construcție și reconstrucție a
obiectivelor dacă s-au constatat abateri de la documentația de proiect și deviz sau
dacă nu sînt respectate reglementările de apărare împotriva incendiilor ce se conțin
în standarde, norme și reguli, ceea ce poate conduce la izbucnirea incendiului,
19

creează pericol iminent și imediat pentru viața și sănătatea oamenilor și poate


conduce la distrugerea valorilor materiale;
f) să aplice măsurile prevăzute la lit. d) și e) cu respectarea procedurii de
contestare, precum și în limitele și modul stabilite în Legea nr. 131/2012 privind
controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
g) să aplice, în conformitate cu legislația în vigoare, sancțiuni sub formă de
amendă pentru nerespectarea sau neîndeplinirea standardelor, condițiilor tehnice,
normelor și regulilor de apărare împotriva incendiilor, precum și să dispună măsuri
restrictive, cu respectarea prevederilor lit. f) și a următoarelor principii:
– legalitatea și respectarea competenței stabilite de lege;
– prescrierea recomandărilor pentru înlăturarea încălcărilor constatate în
urma controlului;
– neadmiterea aplicării sancțiunilor care nu sînt stabilite de lege;
– tratarea în favoarea persoanei a dubiilor apărute la aplicarea legislației;
– efectuarea cheltuielilor de control din contul statului;
– dreptul de a contesta acțiunile organului de control;
h) să prezinte ministerelor, altor autorități și instituții, factorilor de decizie
din unitățile economice etc. propuneri privind destituirea, în condițiile legii, a
persoanelor care încalcă sistematic sau grav reglementările de apărare împotriva
incendiilor sau care se eschivează de la executarea prescripțiilor organului
supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor;
i) să acorde, în bază de contract, servicii contra plată. Nomenclatorul
serviciilor contra plată și mărimea tarifelor la servicii se stabilesc de către Guvern.

(2) Activitatea unității economice sau lucrările de construcție și reconstrucție


a obiectivelor pot fi suspendate parțial, în baza măsurilor prevăzute la alin. (1),
dacă, în urma controlului, sînt identificate neconformități care pot fi remediate în
termene proxime, dar care, dacă nu sînt remediate, conduc iminent la izbucnirea
incendiului și creează pericol direct pentru viața și sănătatea oamenilor și de
distrugere a valorilor materiale. Activitatea unității economice sau lucrările de
construcție și reconstrucție a obiectivelor pot fi suspendate în totalitate, în baza
măsurilor prevăzute la alin. (1), în cazul în care, în urma controlului, sînt
identificate încălcări foarte grave care vor conduce imediat și iminent la izbucnirea
incendiului, cu pericol direct pentru viața și sănătatea oamenilor și de distrugere a
valorilor materiale în proporții considerabile, însă aceste încălcări nu pot fi
remediate fără stoparea totală a activității.”

9. La articolul 31 alineatul (3), cuvintele „organele supravegherii de stat a


măsurilor contra incendiilor” se substituie cu cuvintele „organele serviciului de
salvatori și pompieri”.

10. Articolul 33 va avea următorul cuprins:


20

„Articolul 33. Supravegherea și evidența agenților economici


care acordă servicii din domeniul apărării împotriva
incendiilor

(1) Pentru inițierea activității de montare şi/sau reglare, asistență tehnică a


sistemelor automate de semnalizare şi de stingere a incendiilor, precum şi de
protecţie a clădirilor împotriva fumului şi de înştiinţare în caz de incendiu, agenții
economici sînt obligați să notifice în acest sens organul supravegherii de stat a
măsurilor contra incendiilor cu 15 zile lucrătoare pînă la începerea activității.
Modalitatea de notificare, forma notificării și documentele ce vor fi anexate la
notificare se aprobă de Guvern.

(2) Notificarea va conține informația de identificare a agentului economic și


datele în baza cărora pot fi determinate capacitatea și întrunirea condițiilor
necesare pentru a putea presta servicii de montare şi/sau reglare, asistență tehnică a
sistemelor automate de semnalizare şi de stingere a incendiilor, precum şi de
protecţie a clădirilor împotriva fumului şi de înştiinţare în caz de incendiu. În baza
notificării, agentul economic declară pe propria răspundere conformarea activității
notificate cu cerințele prevăzute de legislație și, după caz, solicită un control
inopinat din partea organului supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor
pentru a fi atestate capacitățile notificate și întrunirea declarată a condițiilor.

(3) Organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor este obligat,


în decursul a 15 zile de la recepționarea notificării, să examineze notificarea, să
efectueze o vizită de control, după caz, și să înregistreze agentul economic dacă
acesta întrunește toate condițiile stabilite de lege pentru desfășurarea activității
notificate și dacă, în urma controlului, nu i-au fost înaintate prescripții.

(4) După inițierea activităților de montare şi/sau reglare, asistență tehnică a


sistemelor automate de semnalizare şi de stingere a incendiilor, precum şi de
protecţie a clădirilor împotriva fumului şi de înştiinţare în caz de incendiu, agenții
economici sînt obligați să informeze organul supravegherii de stat a măsurilor
contra incendiilor despre orice schimbări care survin în datele din notificare sau în
documentele anexate la notificare în decursul a cel mult 10 zile de la data
survenirii modificărilor.

(5) Sînt în drept să exercite activităţi în domeniul apărării împotriva


incendiilor persoanele instruite în modul stabilit şi atestate de către comisia
specializată în domeniu, creată în cadrul serviciului de salvatori şi pompieri.

(6) Instruirea şi atestarea tehnico-profesională a specialiştilor care desfăşoară


activităţi în domeniul apărării împotriva incendiilor constituie o componentă a
sistemului apărării împotriva incendiilor şi se efectuează în scopul respectării
21

actelor normative în domeniul apărării împotriva incendiilor, în baza unui


regulament elaborat de către organul supravegherii de stat a măsurilor contra
incendiilor şi aprobat de Guvern.”

11. La articolul 35 alineatul (1), cuvintele „organelor supravegherii de stat a


măsurilor contra incendiilor” se substituie cu cuvintele „organelor serviciului de
salvatori și pompieri”.

Art. VII. – Legea nr. 271/1994 cu privire la protecția civilă (Monitorul


Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 20, art. 231), cu modificările și
completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 8:

la litera b), cuvintele „protecției civile” se substituie cu cuvintele „lichidării


consecințelor situațiilor excepționale”;

litera k) se abrogă.

2. La articolul 9:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Supravegherea de stat asupra realizării acțiunilor de protecție civilă este


exercitată de Agenția pentru Supraveghere Tehnică (în continuare – organul
supravegherii de stat în domeniul protecției civile).”

3. În denumirea capitolului IV, cuvintele „ALE SUPRAVEGHERII DE


STAT ȘI” se exclud.

4. La articolul 17 alineatul (3), textul „ , totodată, este Inspector principal de


stat al Protecției Civile și are dreptul să dea dispoziții (ordine) din numele lui” se
exclude.

5. Articolul 18:

la alineatul (1), cuvîntul „inspectoratele,”, în ambele cazuri, se exclude;

la alineatul (3), cuvîntul „(inspectorilor)” se exclude;

la alineatul (5), cuvîntul „(inspectori)” se exclude;


22

la alineatul (6), cuvîntul „inspectoratelor,” se exclude.

6. Articolele 19, 20 și 21 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 19. Drepturile și obligațiile Inspectoratului General pentru


Situații de Urgență

(1) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență are următoarele


drepturi:
a) să controleze în unitățile administrativ-teritoriale și la obiectivele
economiei naționale pregătirea formațiunilor protecției civile pentru îndeplinirea
sarcinilor ce le revin;
b) să verifice nivelul de cunoștințe privind protecția civilă al personalului de
conducere, de comandă, al specialiștilor economiei naționale și al persoanelor
fizice;
c) să ceară autorităților publice, instituțiilor și unităților economice
informații privind starea protecției civile a obiectivelor economiei naționale și a
populației, precum și date despre situațiile excepționale apărute și efectele lor;
d) să antreneze, în modul stabilit de lege, specialiști de la institutele și
organizațiile de cercetări științifice și de proiectare, ingineri și tehnicieni, alți
lucrători de la obiectivele economiei naționale la elaborarea măsurilor de protecție
civilă, la efectuarea expertizelor corespunzătoare;
e) să prezinte autorităților publice proiecte de acte legislative și de alte acte
normative privind protecția civilă;
f) să elaboreze standarde, norme și reguli de protecție genistică, radiativă,
chimică, medico-biologică a obiectivelor economiei naționale și a populației, să
coordoneze actele normative în domeniul protecției civile.

(2) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență are următoarele


obligații:
a) să informeze populația despre starea protecției civile a obiectivelor
economiei naționale;
b) să acorde ajutor la elaborarea standardelor, normelor şi regulilor
protecției civile.

Articolul 20. Obligațiile organului supravegherii de stat


în domeniul protecției civile

(1) Organul supravegherii de stat în domeniul protecției civile este obligat:


a) să exercite supravegherea asupra respectării de către autoritățile publice,
instituțiile, unitățile economice, precum și de către persoanele fizice, a cerințelor
prezentei legi, ale altor acte normative privind protecția civilă;
23

b) să informeze autoritățile publice despre starea protecției civile a


obiectivelor economiei naționale și despre rezultatele activității de supraveghere;
c) să exercite supravegherea asupra îndeplinirii, de către organizațiile de
proiectare și de construcții, precum și de către unitățile economice și persoanele
fizice, a cerințelor protecției genistice, radiative, chimice, medico-biologice a
populației la proiectarea, construcția, reconstrucția și reutilarea tehnică a
obiectivelor;
d) să participe la lucrările comisiilor de recepție finală a construcțiilor și a
instalațiilor aferente finanțate din bugetul de stat sau bugetele locale.

(2) Organul supravegherii de stat în domeniul protecției civile exercită


controlul și supravegherea de stat a persoanelor care practică activitatea de
întreprinzător în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul
de stat asupra activității de întreprinzător.

Articolul 21. Drepturile organului supravegherii de stat în domeniul


protecției civile

(1) Pentru îndeplinirea obligațiilor ce îi revin, organul supravegherii de stat


în domeniul protecției civile are dreptul:
a) să efectueze cercetarea genistică, radiativă, chimică, medico-biologică a
obiectivelor economiei naționale, să prescrie recomandări pentru înlăturarea
încălcărilor prezentei legi, standardelor, normelor și regulilor protecției civile și,
după caz, să dispună măsuri restrictive în modul și limitele stabilite de lege;
b) să controleze în unitățile administrativ-teritoriale și la obiectivele
economiei naționale starea mijloacelor individuale și colective de protecție;
c) să suspende, total sau parțial, activitatea unității economice (a unei lucrări
separate), să interzică exploatarea clădirilor, construcțiilor, a unor încăperi
separate, a sectoarelor de producție sau a agregatelor în caz de depistare a
încălcărilor cerințelor privind protecția civilă, precum și a cauzelor și condițiilor
care pot conduce la apariția situației excepționale, creează pericol iminent și
imediat pentru viața și sănătatea oamenilor și pot conduce la distrugerea
(contaminarea) valorilor materiale;
d) să suspende, total sau parțial, lucrările de construcție și reconstrucție a
obiectivelor dacă s-au constatat abateri de la documentația de proiect și deviz sau
dacă nu sînt respectate cerințele standardelor, normelor și regulilor protecției
civile, ceea ce poate conduce la apariția situației excepționale, creează pericol
iminent și imediat pentru viața și sănătatea oamenilor și poate conduce la
distrugerea (contaminarea) valorilor materiale;
e) să aplice măsurile prevăzute la lit. c) și d) cu respectarea procedurii de
contestare, precum și în limitele și modul stabilite în Legea nr. 131/2012 privind
controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
24

f) să aplice, în conformitate cu legislația în vigoare, sancțiuni sub formă de


amendă pentru încălcarea sau nerespectarea cerințelor, standardelor, normelor și
regulilor protecției genistice, radiative, chimice, medico-biologice a obiectivelor
economiei naționale și a populației, precum și să dispună măsuri restrictive, cu
respectarea prevederilor lit. e) și a următoarelor principii:
– legalitatea și respectarea competenței stabilite de lege;
– prescrierea recomandărilor pentru înlăturarea încălcărilor constatate în
urma controlului;
– neadmiterea aplicării sancțiunilor care nu sînt stabilite de lege;
– tratarea în favoarea persoanei a dubiilor apărute la aplicarea legislației;
– efectuarea cheltuielilor de control din contul statului;
– dreptul de a ataca acțiunile organului de control;
g) să acorde, în bază de contract, servicii contra plată. Nomenclatorul
serviciilor contra plată și mărimea tarifelor la servicii se stabilesc de către Guvern.

(2) Activitatea unității economice sau lucrările de construcție și reconstrucție


a obiectivelor pot fi suspendate parțial, în baza măsurilor prevăzute la alin. (1),
dacă, în urma controlului, sînt identificate neconformități care pot fi remediate în
termene proxime, dar care, dacă nu sînt remediate, conduc iminent la apariția
situațiilor excepționale și creează pericol direct pentru viața și sănătatea oamenilor
și de distrugere (contaminare) a valorilor materiale. Activitatea unității economice
sau lucrările de construcție și reconstrucție a obiectivelor pot fi suspendate în
totalitate, în baza măsurilor prevăzute la alin. (1), în cazul în care, în urma
controlului, sînt identificate încălcări foarte grave care vor conduce imediat și
iminent la apariția situațiilor excepționale, cu pericol direct pentru viața și
sănătatea oamenilor și de distrugere (contaminare) a valorilor materiale în proporții
considerabile, însă aceste încălcări nu pot fi remediate fără stoparea totală a
activității.”

7. La articolul 25 alineatul (2), cuvintele „organelor supravegherii de stat în


domeniul protecției civile” se substituie cu sintagma „Inspectoratului General
pentru Situații de Urgență”.

Art. VIII. – Legea nr. 371/1995 privind selecția și reproducția în zootehnie


(republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 52–53, art. 160),
cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 9, litera a) se abrogă.

2. La articolul 12 alineatul (1), textul „și de licență de activitate în domeniu,


eliberată în condițiile Legii nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea
prin licențiere a activității de întreprinzător” se exclude.
25

3. Articolul 121 se abrogă.

Art. IX. – Legea ocrotirii sănătăţii nr. 411/1995 (Monitorul Oficial al


Republicii Moldova, 1995, nr. 34, art. 373), cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 91 va avea următorul cuprins:

„Articolul 91. Condițiile de activitate a instituţiilor medico-sanitare private

Pentru acordarea asistenței medicale, instituţiile medico-sanitare private


trebuie să respecte următoarele condiții de activitate:
a) instituţia medico-sanitară privată trebuie să fie inclusă în Nomenclatorul
instituţiilor medico-sanitare al Ministerului Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale;
b) prestarea serviciilor medicale pentru genul de activitate solicitat trebuie
să corespundă Nomenclatorului specializărilor profesionale, aprobat de Ministerul
Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale;
c) instituţia medico-sanitară privată trebuie să deţină autorizaţie sanitară
pentru genul de activitate practicat;
d) instituţia medico-sanitară privată trebuie să dețină certificat de
acreditare.”

2. Articolul 92 se abrogă.

3. La articolul 33 alineatul (2), articolul 331 alineatul (1) și articolul 411,


cuvintele „licențiate și” se exclud.

Art. X. – Legea regnului animal nr. 439/1995 (Monitorul Oficial al


Republicii Moldova, 1995, nr. 62–63, art. 688), cu modificările și completările
ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (2), cuvintele „autoritatea centrală abilitată cu


gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător” se substituie cu
sintagma „Inspectoratul pentru Protecția Mediului”.

2. Articolul 6 se abrogă.

3. La articolul 8, cuvintele „autoritatea centrală abilitată cu gestiunea


resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător” se substituie cu sintagma
„Inspectoratul pentru Protecția Mediului”.

4. Articolele 12 și 13 vor avea următorul cuprins:


26

„Articolul 12. Măsuri de prevenire și reducere a impactului asupra regnului


animal, habitatului, condițiilor de reproducere și căilor de
migrație a animalelor

(1) Planificarea, proiectarea și executarea lucrărilor de desțelenire, irigație,


desecare, defrișare, extracție a zăcămintelor, construcție a diferitelor obiective,
întocmire a rutelor turistice, creare a zonelor de agrement, amplasare a căilor
ferate, șoselelor, conductelor, canalelor, barajelor au loc numai dacă, în prealabil,
activitățile planificate au fost supuse procedurii de evaluare a impactului asupra
mediului în conformitate cu Legea nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra
mediului sau documentația de proiect a fost supusă expertizei ecologice de stat în
conformitate cu Legea nr. 851/1996 privind expertiza ecologică.

(2) Efectuarea lucrărilor menționate la alin. (1) se permite în baza acordului


de mediu sau, după caz, a avizului expertizei ecologice de stat, cu respectarea
condițiilor și măsurilor de protecție a mediului stabilite în aceste acte.

Articolul 13. Coordonarea privind amplasamentele obiectivelor


care afectează starea regnului animal

(1) Selectarea amplasamentelor obiectivelor se coordonează de către


autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale și cu protecția
mediului, ca urmare a participării în cadrul comisiilor de selectare a terenurilor,
prin semnarea actelor de selectare a terenurilor respective.

(2) În caz de dezacord al autorității centrale abilitate cu gestiunea resurselor


naturale și cu protecția mediului cu unele poziții din actele de selectare a
terenurilor, aceasta eliberează un aviz în care expune cauzele dezacordului, care se
anexează la actele de selectare.”

5. Articolul 17:

la alineatul (5), cuvintele „de mediu” se exclud;

la alineatul (6), cuvintele „de mediu” se substituie cu cuvintele „pentru


import/export”;

la alineatul (9), textul „ , iar taxele pentru eliberarea acordurilor de mediu și


permiselor/certificatelor CITES, stabilite la art. 19, se achită la momentul eliberării
actului și se transferă la contul Fondului Ecologic Național” se exclude.

6. Articolul 19 va avea următorul cuprins:


27

„Articolul 19. Importul, exportul, reexportul, tranzitul, strămutarea,


aclimatizarea şi încrucişarea animalelor

(1) Importul şi exportul animalelor, părţilor şi derivatelor din ele, colectate


din fauna sălbatică, în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată, se admit numai în
baza acordului pentru importul sau exportul de animale sălbatice, eliberat de către
autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale și cu protecţia
mediului.

(2) Importul, exportul, reexportul şi tranzitul animalelor, părţilor şi


derivatelor din ele, reglementate de Convenţia privind comerţul internaţional cu
speciile sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES), se admit numai în
baza permisului/certificatului CITES, eliberat de către organul de gestiune CITES.

(3) Persoanele fizice și juridice care intenționează să întreprindă o procedură


de import, export, reexport sau tranzit al animalelor, părţilor şi derivatelor din ele,
colectate din fauna sălbatică, în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată, sînt
obligate să solicite și să obțină de la organele menționate la alin. (1) și (2) acordul
sau permisul/certificatul CITES corespunzător. În acest caz, solicitantul prezintă
autorității centrale abilitate cu gestiunea resurselor naturale și cu protecţia
mediului, care este și organul de gestiune CITES, cererea și setul complet de
documente anexate.

(4) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor permisive


prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici se stabilește de Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în
partea în care nu este reglementat de prezenta lege.

(5) Pentru obţinerea acordului pentru import, solicitantul depune


următoarele documente:
a) cererea, în care se indică următoarele informaţii: scopul efectuării
importului, bunul importat (denumirea speciei în limba latină şi în limba de stat),
starea acestuia (vie, produs sau derivat), cantitatea importată (numărul de
exemplare sau de kilograme), statul exportator cu adresa juridică a beneficiarului,
locul de întreţinere a animalului;
b) copia contractului dintre importator şi exportator, în cazul persoanelor
juridice, cu indicarea condiţiilor de transportare a animalelor vii;
c) copia autorizației sanitar-veterinare de funcționare a grădinilor
zoologice/instalațiilor, eliberată de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa
Alimentelor, în cazul importului de animale vii care vor fi întreţinute în captivitate;
d) copia certificatului sanitar-veterinar, în cazul importului de animale vii
care vor fi introduse/aclimatizate în ecosistemele naturale, pentru a garanta că
specia dată nu va prejudicia fauna sălbatică autohtonă.
28

(6) Acordul pentru import se eliberează gratis, în termen de 15 zile de la


depunerea setului complet de documente, doar pentru o singură tranzacție, și este
valabil timp de 3 luni de la data eliberării. Formularul acordului pentru import se
aprobă de Guvern.

(7) Pentru obţinerea acordului pentru export, solicitantul depune următoarele


documente:
a) cererea, în care se indică următoarele informaţii: scopul efectuării
exportului, bunul exportat (denumirea speciei în limba latină şi în limba de stat),
starea acestuia (vie, produs sau derivat), cantitatea exportată (numărul de
exemplare sau de kilograme), statul importator cu adresa juridică a beneficiarului,
locul de întreţinere a animalului;
b) copia contractului dintre exportator şi importator, în cazul persoanelor
juridice, cu indicarea condiţiilor de transportare a animalelor vii;
c) autorizaţia pentru dobîndirea animalelor, în cazul în care solicitantul este
titular al unei astfel de autorizații;
d) copia autorizaţiei pentru dobîndirea animalelor, în cazul în care
solicitantul nu este titular al unei astfel de autorizaţii, obţinută de la titularul
autorizației;
e) copiile facturilor de cumpărare a mărfii pentru export, în cazul în care
solicitantul nu este titular de autorizaţie pentru dobîndirea animalelor și a cumpărat
marfa de la un titular al autorizației pentru dobîndirea animalelor.

(8) În procesul de examinare a cererii, organul emitent solicită


Inspectoratului pentru Protecția Mediului să se deplaseze la locul de ținere în
captivitate a animalelor și să verifice datele expuse în cerere și în documentele
anexate, cu întocmirea unui act de control, care se anexează la cererea
solicitantului.

(9) Acordul pentru export se eliberează în termen de 15 zile de la depunerea


setului complet de documente, doar pentru o singură tranzacție, și este valabil timp
de 3 luni de la data eliberării. În cazul în care autoritatea centrală abilitată cu
gestiunea resurselor naturale și cu protecţia mediului decide eliberarea acordului
pentru export, cu 3 zile pînă la expirarea termenului-limită, aceasta transmite prin
ghișeul unic electronic o notificare solicitantului, prin care îi aduce la cunoștință
acceptul eliberării acordului și necesitatea achitării taxei stabilite pentru acest
acord, cu prezentarea documentului confirmativ de plată la emiterea actului
permisiv. Formularul acordului de export se aprobă de Guvern.

(10) Pentru eliberarea acordului pentru export se stabilesc următoarele taxe,


care se transferă la contul Fondului Ecologic Național:
29

Melci în stare vie (resursă genetică) 2,0 lei/kg


Carne de melc decochiliată congelată 4,0 lei/kg
Cochilii de melc 0,5 lei/kg
Scoici, broaşte şi raci, în stare vie 4,0 lei/kg
Scoici, broaşte şi raci, în stare semiprelucrată 3,0 lei/kg
Alte animale acvatice (peşti, viermi, crustacee etc.) 3,0 lei/kg
Peşti decorativi (resursă genetică) 2,0 lei/bucata
Iepuri şi alte mamifere sălbatice mici, în stare vie
(resursă genetică) 40,0 lei/bucata
Iepuri şi alte mamifere sălbatice mici, împuşcate 10,0 lei/kg
Mamifere sălbatice mari, în stare vie (resursă genetică) 500,0 lei/bucata
Mamifere sălbatice mari, împuşcate 20,0 lei/kg
Păsări din fauna sălbatică, în stare vie (resursă genetică) 30,0 lei/bucata
Păsări din fauna sălbatică, împuşcate 10,0 lei/kg.

(11) Pentru obţinerea permisului/certificatului CITES pentru import,


solicitantul depune următoarele documente:
a) cererea, în care se indică următoarele informaţii: scopul efectuării
importului, bunul importat (denumirea speciei în limba latină şi în limba de stat),
starea acestuia (vie, produs sau derivat), cantitatea importată (numărul de
exemplare sau de kilograme), statul exportator cu adresa juridică a beneficiarului,
locul de întreţinere a animalului;
b) copia contractului dintre importator şi exportator, în cazul persoanelor
juridice, cu indicarea condiţiilor de transportare a animalelor vii;
c) copia permisului/certificatului CITES de export, eliberat de organul de
gestiune CITES al statului exportator;
d) copia autorizației sanitar-veterinare de funcționare a grădinilor
zoologice/instalațiilor, eliberată de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa
Alimentelor, în cazul importului de animale vii care vor fi întreţinute în captivitate.

(12) Pentru obţinerea permisului/certificatului CITES pentru export,


reexport sau tranzit, solicitantul depune următoarele documente:
a) cererea, în care se indică următoarele informaţii: tipul şi scopul
tranzacţiei, bunul (denumirea speciei în limba latină şi în limba de stat), starea
acestuia (vie, produs sau derivat), cantitatea acestuia (numărul de exemplare sau
kilograme), statul importator cu adresa juridică a beneficiarului, locul de
întreţinere a animalului;
b) copia contractului dintre exportator şi importator, în cazul persoanelor
juridice, cu indicarea condiţiilor de transportare a animalelor vii;
c) autorizaţia pentru dobîndirea animalelor, în cazul în care solicitantul este
titular al unei astfel de autorizații;
30

d) copia autorizaţiei pentru dobîndirea animalelor, în cazul în care


solicitantul nu este titular al unei astfel de autorizaţii, obţinută de la titularul
autorizației;
e) copiile facturilor de cumpărare a mărfii pentru export, în cazul în care
solicitantul nu este titular de autorizaţie pentru dobîndirea animalelor și a cumpărat
marfa de la un titular al autorizației pentru dobîndirea animalelor;
f) copia permisului/certificatului CITES de import, eliberat de organul de
gestiune CITES al statului importator.

(13) Cererea de solicitare a permisului/certificatului CITES pentru import,


export, reexport sau tranzit se examinează în cel mult 30 de zile de la data
depunerii setului complet de documente.

(14) După recepționarea și înregistrarea cererii, organul de gestiune CITES


solicită autorității științifice CITES, prin intermediul ghișeului unic electronic,
examinarea cererii și prezentarea avizului respectiv în termen de 5 zile.

(15) Permisul/certificatul CITES pentru import, export, reexport sau tranzit


se eliberează doar pentru o singură tranzacție și este valabil timp de 6 luni de la
data eliberării, cu excepția celor eliberate pentru circ, delfinarii și expoziții mobile,
care sînt valabile timp de un an de la data eliberării. Formularul permisului/
certificatului CITES se aprobă de Guvern.

(16) În cazul în care organul de gestiune CITES decide eliberarea


permisului/certificatului CITES pentru import, export, reexport sau tranzit, cu
3 zile pînă la expirarea termenului-limită, acesta transmite prin ghișeul unic
electronic o notificare solicitantului, prin care îi aduce la cunoștință acceptul
eliberării permisului/certificatului CITES și necesitatea achitării taxei stabilite
pentru acest act, cu prezentarea documentului confirmativ de plată la eliberarea
actului permisiv.

(17) Pentru eliberarea permisului/certificatului CITES pentru import, export,


reexport sau tranzit se stabilesc următoarele taxe, care se transferă la contul
Fondului Ecologic Național:
Specii de mamifere sălbatice 500,0 lei/permis
Specii de reptile, păsări 400,0 lei/permis
Lipitori, peşti 500,0 lei/permis
Alte specii de animale sălbatice 300,0 lei/permis.

(18) În cazul în care solicitantul a depus cererea și setul de documente în


format electronic, autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale și
cu protecţia mediului poate solicita ca, la eliberarea acordului pentru import/export
sau a permisului/certificatului CITES sau în termen de 30 de zile după eliberarea
31

acestora, să-i fie puse la dispoziție originalele documentelor ale căror copii au fost
anexate la cererea transmisă la distanță, pentru a verifica autenticitatea copiilor în
cauză.

(19) Autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale și cu


protecţia mediului ține Registrul cererilor de eliberare a acordurilor de
import/export și a permiselor/certificatelor CITES, precum și Registrul actelor
eliberate, asigurînd accesul public, inclusiv prin intermediul rețelei internet, la
datele din registrele în cauză, cu respectarea rigorilor prevăzute de legislația cu
privire la protecția datelor cu caracter personal.

(20) Strămutarea, aclimatizarea şi încrucişarea animalelor se efectuează cu


acordul autorităţii centrale abilitate cu gestiunea resurselor naturale și cu protecţia
mediului.

(21) În scopul monitorizării procesului de import/export al animalelor și al


asigurării că tranzacția a avut loc, precum și în scopul raportării către Secretariatul
CITES, autoritatea vamală prezintă, în termen de 10 zile după finalizarea
procedurii de import/export, către autoritatea centrală abilitată cu gestiunea
resurselor naturale și cu protecţia mediului originalul permisului/certificatului
CITES pentru import sau copia, cu semnăturile și ștampila originală, a
permisului/certificatului CITES pentru export/reexport, cu completarea rubricilor
speciale din permisul/certificatul CITES la frontiera țării.”

7. La articolul 23, cuvintele „autoritatea centrală abilitată cu gestiunea


resurselor naturale și cu protecția mediului înconjurător” se substituie cu sintagma
„Inspectoratul pentru Protecția Mediului”.

8. Articolul 26 va avea următorul cuprins:

„Articolul 26. Dobîndirea de animale care nu constituie obiecte


ale vînatului şi pescuitului

(1) Dobîndirea de animale care nu constituie obiecte ale vînatului şi


pescuitului (melci, şerpi, broaşte etc.) se efectuează în baza autorizaţiei eliberate de
către autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale și cu protecţia
mediului.

(2) Persoanele fizice și juridice care intenționează să dobîndească din mediu


animale care nu constituie obiecte ale vînatului și pescuitului sînt obligate să
solicite și să obțină de la autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor
naturale și cu protecţia mediului autorizația pentru dobîndirea de animale care nu
constituie obiecte ale vînatului şi pescuitului (melci, şerpi, broaşte etc.). În acest
32

caz, solicitantul prezintă, fie pe suport de hîrtie la sediul autorității, fie în format
electronic, prin intermediul ghișeului unic electronic de solicitare a actelor
permisive, cererea în care indică informaţii privind denumirea speciei în limba
latină şi în limba de stat, care urmează a fi dobîndită, cantitatea solicitată (numărul
de kilograme sau de exemplare), locurile de dobîndire (cu indicarea localităţilor, a
întreprinderilor silvice în cazul dobîndirii din fondul forestier de stat), locul de
întreţinere/depozitare a animalelor.

(3) Autorizația pentru dobîndirea de animale care nu constituie obiecte ale


vînatului şi pescuitului se eliberează în termen de 10 zile de la depunerea setului
complet de documente, doar pentru o singură tranzacție, și este valabilă pe
termenul indicat în autorizație, dar nu mai mult de un an. Formularul autorizației se
aprobă de Guvern. În cazul în care autoritatea centrală abilitată cu gestiunea
resurselor naturale și cu protecţia mediului decide eliberarea autorizației pentru
dobîndirea de animale care nu constituie obiecte ale vînatului şi pescuitului, cu 3
zile pînă la expirarea termenului-limită, aceasta transmite prin ghișeul unic
electronic o notificare solicitantului, prin care îi aduce la cunoștință acceptul
eliberării autorizației și necesitatea achitării taxei stabilite pentru acest act, cu
prezentarea documentului confirmativ de plată la eliberarea actului permisiv.

(4) Taxa pentru eliberarea autorizației este stabilită în mărime de 3000 de lei
și se transferă la contul Fondului Ecologic Național.

(5) După finalizarea activităților de dobîndire a animalelor care nu constituie


obiecte ale vînatului şi pescuitului, deținătorul autorizației este obligat, în termen
de 20 de zile, să prezinte darea de seamă privind dobîndirea animalelor autorității
centrale abilitate cu gestiunea resurselor naturale și cu protecţia mediului.

(6) Autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale și cu


protecţia mediului ține Registrul cererilor de eliberare a autorizațiilor pentru
dobîndirea de animale care nu constituie obiecte ale vînatului şi pescuitului,
precum și Registrul autorizațiilor eliberate, asigurînd accesul public, inclusiv prin
intermediul rețelei internet, la datele din registrele în cauză, cu respectarea rigorilor
prevăzute de legislația cu privire la protecția datelor cu caracter personal.

(7) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a autorizațiilor


pentru dobîndirea de animale care nu constituie obiecte ale vînatului şi pescuitului
este reglementat de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activității de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

9. La articolul 37, cuvintele „autoritatea centrală abilitată cu gestiunea


resurselor naturale și cu protecția mediului înconjurător” se substituie cu sintagma
„Inspectoratul pentru Protecția Mediului”.
33

10. La articolul 38 litera d), cuvintele „să stopeze lucrările care” se substituie
cu cuvintele „să sisteze lucrările dacă acestea”.

11. Articolul 39 se abrogă.

12. Anexa nr.1:

în textul anexei, sintagma „Inspectoratul Ecologic de Stat”, la orice formă


gramaticală, se substituie cu sintagma „Inspectoratul pentru Protecția Mediului” la
forma gramaticală corespunzătoare;

la punctul 9, textul „și controlul departamental asupra acesteia sînt


efectuate” se substituie cu textul „este efectuată”;

la punctul 82, cuvintele „autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor


naturale şi cu protecţia mediului înconjurător” se substituie cu sintagma
„Inspectoratul pentru Protecția Mediului”;

punctul 83:

în partea introductivă, textul „Organizaţiile şi persoanele cu funcţii de


răspundere ale organelor de stat împuternicite” se substituie cu textul „Inspectorii
din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului și inspectorii obștești
împuterniciți”;

la litera f), textele „în 3 exemplare” și „ , 2 dintre care în termen de 3 zile se


transmit la autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu
protecţia mediului înconjurător pentru luarea măsurilor respective” se exclud;

punctul 84:

în partea introductivă, cuvintele „Autoritatea centrală abilitată cu gestiunea


resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător” se substituie cu sintagma
„Inspectoratul pentru Protecția Mediului”;

ultima liniuța va avea următorul cuprins:

„– sistării lucrărilor la efectuarea cărora au fost constatate, în cadrul


controlului de stat, încălcări foarte grave ale reglementărilor legale de protecţie şi
folosire a regnului animal, de protecţie a habitatului, condiţiilor de reproducere şi
căilor de migraţie a animalelor, potrivit procedurii prevăzute în Legea nr. 131/2012
privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.”
34

la punctul 89 alineatul al doilea, cuvintele „autoritatea centrală abilitată cu


gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător” se substituie cu
sintagma „Inspectoratul pentru Protecția Mediului”.

Art. XI. – Legea nr. 440/1995 cu privire la zonele și fîşiile de protecție a


apelor rîurilor și bazinelor de apă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995,
nr. 43, art. 482), cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum
urmează:

1. La articolul 13 alineatul (2), partea introductivă va avea următorul


cuprins:

„În zonele de protecție a apelor se interzice, fără a avea acordul de mediu


emis în conformitate cu Legea nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra
mediului sau, după caz, avizul expertizei ecologice de stat emis în conformitate cu
Legea nr. 851/1996 privind expertiza ecologică, realizarea următoarelor
activități:”.

2. Articolul 14:

la alineatul (4), sintagma „Serviciul piscicol” se substituie cu sintagma


„Agenția de Mediu”;

la alineatul (5), sintagma „Serviciul piscicol” se substituie cu sintagma


„Agenția de Mediu”, iar textul „repartizarea funcţiilor se stabileşte de comun acord
cu autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia
mediului înconjurător” – cu textul „sînt repartizate funcțiile acestora”.

3. La articolul 18 alineatul (2), textul „autorității centrale abilitate cu


gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător şi autorităţii
centrale pentru sănătate” se substituie cu sintagma „Inspectoratului pentru Protecția
Mediului”.

Art. XII. – Legea drumurilor nr. 509/1995 (republicată în Monitorul Oficial


al Republicii Moldova, 2012, nr. 280, art. 878), cu completările ulterioare, se
modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 9:

alineatul (1) se completează în final cu textul „la solicitarea autorității


administrației publice locale în cadrul procedurii de eliberare a certificatului de
urbanism pentru proiectare și a autorizației de construire conform Legii
nr. 163/2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie”;
35

articolul se completează cu alineatul (41) cu următorul cuprins:

„(41) Demolarea obiectivelor din zona drumului public şi/sau din zonele de
protecție ale acestuia se efectuează în temeiul autorizației de desființare, care se
acordă în baza Legii nr. 163/2010 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcție, pentru care emitentul acesteia solicită de la administratorul drumului
public acordul de desființare. Acordul de desființare se emite după aceleași reguli
de procedură ca și autorizația de amplasare a obiectivului în zona drumului public,
prevăzută în prezentul articol.”

articolul se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:

„(6) În cazul lipsei autorizației de amplasare a obiectivului în zona drumului


public și/sau în zonele de protecție ale acestuia, administratorul drumului notifică
proprietarului obiectivului necesitatea demolării acestuia în termen de 60 de zile de
la data notificării. În urma notificării, proprietarul este obligat să inițieze lucrările
de demolare din cont propriu, fiind restabilită continuitatea elementelor geometrice
ale drumului.”

2. În anexa nr. 4:

denumirea regulamentului va avea următorul cuprins:

„REGULAMENT
privind condițiile de amplasare (desființare) a obiectivelor
în zona drumului public național sau local de interes raional
şi/sau în zonele de protecție ale acestuia”;

punctul 1:

noțiunea „obiective”:

la subpunctul 1), partea introductivă va avea următorul cuprins:

„obiective de prestare a serviciilor rutiere:”

subpunctul 2) se completează în final cu textul „ , sisteme de monitorizare a


traficului”;

subpunctul 3) se abrogă;

la subpunctul 4), cuvîntul „parcări” se substituie cu cuvîntul „parcaje”;


36

subpunctul 5) va avea următorul cuprins:

„5) obiective arhitecturale și de cult;”

la noțiunea „planul de amplasare a obiectivului”, după cuvintele „la distanțe


de” se introduc cuvintele „pînă la”;

punctul 2 va avea următorul cuprins:

„2. Proprietarul obiectivului este obligat să asigure securitatea ecologică,


securitatea circulației rutiere, aspectul estetic corespunzător, precum şi starea
tehnică a acceselor la obiectiv şi a drumurilor ce trec prin teritoriul obiectivului.”

punctul 3 se abrogă;

la punctul 4, litera a) va avea următorul cuprins:

„a) eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare cu prescripții


tehnice privind amplasarea obiectivului în zona drumului public și/sau în zonele de
protecție a acestuia (în continuare – prescripții tehnice) – document care se obține
la faza de proiectare;”

punctele 5 și 6 vor avea următorul cuprins:

„5. Prescripțiile tehnice se eliberează în baza cererii emitentului


certificatului de urbanism pentru proiectare, în termen de 15 zile lucrătoare de la
data înregistrării acesteia. Cererea depusă trebuie să conțină date privind numele,
prenumele sau denumirea, adresa persoanei fizice sau juridice, datele de contact ale
solicitantului certificatului de urbanism pentru proiectare, precum și obiectivul,
locul amplasării acestuia și numărul cadastral al terenului pe care va fi amplasat
obiectivul. La cerere se anexează planul de amplasare a obiectivului, cu indicarea
poziției kilometrice a obiectivului în raport cu drumul public.
6. Autorizația de amplasare se emite în baza cererii emitentului autorizației
de construire, în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
Cererea depusă trebuie să conțină date privind numele, prenumele sau denumirea,
adresa persoanei fizice sau juridice, datele de contact ale solicitantului autorizației
de construire, precum și numărul și data prescripțiilor tehnice, emise de
administratorul drumului, și ale certificatului de urbanism pentru proiectare. La
cererea depusă se anexează următoarele documente:
a) documentația de proiect, elaborată şi verificată în modul stabilit;
b) avizul Inspectoratului Național de Patrulare (obținut de emitentul
autorizației de construire).”
37

punctele 8 și 9 vor avea următorul cuprins:

„8. În cazul în care nu au fost prezentate toate documentele prevăzute la


punctele 5 şi 6, administratorul drumului public refuză emiterea prescripțiilor
tehnice sau autorizației de amplasare a obiectivului în zona drumului public și/sau
în zonele de protecție ale acestuia, cu informarea obligatorie a emitentului
certificatului de urbanism pentru proiectare sau autorizației de construire.
9. Prescripțiile tehnice și/sau autorizația de amplasare se eliberează
împreună cu contul de plată a serviciilor prestate și a taxelor prevăzute la titlul IX
al Codului fiscal.”

la punctul 10, litera d) se abrogă;

la punctul 11, litera j) se abrogă;

punctul 12 va avea următorul cuprins:

„12. Termenul de valabilitate a prescripțiilor tehnice corespunde cu cel al


certificatului de urbanism pentru proiectare.”

punctul 18 se completează cu litera f) cu următorul cuprins:

„f) WC public, gratis.”

anexa se completează cu punctul 181 cu curmătorul cuprins:

„181. Se interzice amplasarea obiectivelor:


a) la intersecția drumurilor publice, dacă nu se respectă asigurarea
vizibilității, conform punctului 14;
b) în zona drumurilor publice, în cazul în care drumul este proiectat în curbă
şi nu se asigură securitatea participanților la traficul rutier;
c) în zona nodurilor rutiere, pe benzile de separare, în intersecțiile cu
circulație în sens giratoriu.”

compartimentul V va avea următorul cuprins:

„V. PROCEDURA DE ELIBERARE A ACORDULUI DE DESFIINȚARE A


OBIECTIVULUI AMPLASAT ÎN ZONA DRUMULUI PUBLIC ŞI/SAU ÎN
ZONELE DE PROTECŢIE ALE ACESTUIA

19. Desființarea obiectivelor amplasate în zona drumului public şi/sau


în zonele de protecție ale acestuia se efectuează în baza autorizației de desființare
38

emise cu acordul de desființare al administratorului drumului public (în


continuare – acord de desființare).
20. Acordul de desființare se emite în baza cererii emitentului autorizației de
desființare, în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia. Cererea
depusă trebuie să conțină următoarele date privind solicitantul autorizației de
desființare: numele, prenumele sau denumirea, adresa persoanei fizice sau juridice
și datele de contact. La cererea depusă de solicitant se anexează proiectul de
organizare a executării lucrărilor de desființare cu avizul Inspectoratului Național
de Patrulare.
21. Solicitarea altor documente decît cele prevăzute la punctul 20 nu se
admite.
22. În cazul în care nu au fost prezentate toate documentele prevăzute la
punctul 20, administratorul drumului public refuză emiterea acordului de
desființare a obiectivului amplasat în zona drumului public și/sau în zonele de
protecție ale acestuia, cu informarea obligatorie a emitentului autorizației de
desființare.
23. La eliberarea acordului de desființare se emite și contul de plată pentru
serviciile prestate.
24. Acordul de desființare trebuie să conțină date privind:
a) obiectivul;
b) proprietarul;
c) locul amplasării obiectivului (drumul, km);
d) statutul obiectivului;
e) cerințele de desființare;
f) condițiile de siguranță rutieră.”

anexa se completează cu compartimentele VI și VII cu următorul cuprins:

„VI. CERINŢE SPECIFICE PRIVIND DESFIINȚAREA OBIECTIVELOR

25. Obiectivele amplasate în zona drumului public, supuse desființării,


trebuie asigurate cu împrejmuire de securitate.
26. Împrejmuirea obiectivelor supuse desființării, amplasate pe curbe în
plan, în profil, în zona trecerilor de pietoni, trebuie să asigure vizibilitatea în
conformitate cu documentele normative în vigoare.
27. Obiectivele supuse desființării trebuie asigurate cu căi de acces pentru
evacuarea materialului obținut în procesul de demolare.
28. În procesul de desființare a obiectivelor amplasate în zona drumului
public și/sau în zonele de protecție ale acestuia trebuie asigurată integritatea
sistemului existent de captare şi evacuare a apelor pluviale al drumului.
29. Șantierele de desființare trebuie asigurate cu sistem de captare şi
evacuare a apelor pluviale.
39

30. Proiectele de desființare trebuie să prevadă, după caz, restabilirea


elementelor constructive ale drumului public.

VII. DISPOZIȚII FINALE

31. Emitentul certificatului de urbanism pentru proiectare, al autorizației de


construire/desființare prezintă administratorului drumului public copiile dovezilor
respective de plată.”

la modelul „Prescripții tehnice privind amplasarea obiectivului în zona


drumului public și/sau în zonele de protecție ale acestuia”, poziția „Certificatul de
urbanism pentru proiectare şi/sau avizul administrației publice
locale/Градостроительный сертификат для проектирования и/или заключение
органа местного публичного управления” se exclude;

la modelul „Autorizație de amplasare a obiectivului în zona drumului public


și/sau în zonele de protecție ale acestuia”, pozițiile „Statutul obiectivului”,
„Statutul terenului pentru amplasarea obiectivului” și „Asigurarea siguranţei la
trafic în timpul lucrărilor de construcții” vor avea următorul cuprins:

Statutul obiectivului
Статус объекта
Statutul și suprafața terenului pentru amplasarea obiectivului
Статус и площадь земельного участка для размещения объекта

Condițiile de siguranță rutieră în timpul lucrărilor de construcţii


Условия безопасности движения во время выполнения
строительных работ

anexa se completează cu următorul model:


40

„Model
(Образец)

Nr.______ din _________ 20___

ACORD
de desființare a obiectivului amplasat în zona drumului public
şi/sau în zonele de protecție ale acestuia

(РАЗРЕШЕНИЕ
на снос объекта, расположенного в зоне автомобильной дороги
общего пользования и/или ее охранных зонах)

Obiectivul
Объект
Proprietarul
Владелец
Locul amplasării obiectivului (drumul, km)
Место размещения объекта (автомобильная дорога, км)
Statutul obiectivului
Статус объекта
Cerinţele de desființare
Требования к сносу
Condițiile de siguranţă rutieră
Условия безопасности движения

Administratorul drumului _______________________ ”


Администратор автомобильной дороги

Art. XIII. – La articolul 11 alineatul (3) din Legea nr. 592/1995 privind
transportul prin conducte magistrale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
1996, nr. 8–9, art. 78), cu modificările și completările ulterioare, sintagma
„Inspectoratul pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industrial Periculoase”
se substituie cu sintagma „Agenția pentru Supraveghere Tehnică”.

Art. XIV. – Legea nr. 721/1996 privind calitatea în construcții (Monitorul


Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr. 25, art. 259), cu modificările și
completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 7:

la alineatul (3), cuvintele „și licențiați” se exclud, iar textul „care dețin
licență pentru aceste activități” se substituie cu textul „care desfășoară aceste
activități”;
41

articolul se completează cu alineatele (41) și (42) cu următorul cuprins:

„(41) Se recunosc automat ca specialiști atestați în domeniile menționate la


alin. (3) specialiștii care dețin certificate eliberate de organismele de certificare
acreditate de organismele naționale de acreditare ale Uniunii Europene, cu
excepția cazurilor cînd legislația Republicii Moldova stabilește condiții specifice
obligatorii.

(42) Pentru recunoașterea certificatelor și dreptului de a exercita activitățile


prevăzute la alin. (3), persoanele prezintă comisiei de atestare a organului național
de dirijare în construcții certificatele traduse în limba de stat și autentificate
notarial pentru înregistrare. În cazul cînd legislația Republicii Moldova prevede
cerințe suplimentare, candidatul trebuie să demonstreze întrunirea cerințelor
suplimentare în conformitate cu procedura comisiei de atestare.”

la alineatul (5), textul „ , licențiate pentru aceste activități în modul stabilit”


se substituie cu textul „sau în unitățile de instruire acreditate în modul stabilit de
legislație”.

2. Legea se completează cu articolul 71 cu următorul cuprins:

„Art. 71. – (1) Instituțiile/întreprinderile pentru verificarea (expertizarea)


proiectelor pentru construcții pot activa doar după obținerea autorizației
corespunzătoare, eliberată de organul central de specialitate al administrației
publice în domeniul construcțiilor. Modul de solicitare, acordare, suspendare și
retragere a autorizației pentru verificarea proiectelor pentru construcții se stabilește
de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.

(2) Autorizația pentru activitatea instituției/întreprinderii în verificarea


proiectelor pentru construcții se acordă gratis, pe un termen de 5 ani și se
efectuează pe domenii și specialități, conform clasificării stabilite de Guvern.
Pentru obținerea autorizației, instituțiile/întreprinderile trebuie să demonstreze
posibilitatea angajării specialiștilor atestați în construcții pentru minimum
3 domenii din construcții (arhitectură, rezistența construcțiilor și elaborarea/
verificarea devizelor).”

3. La articolul 9, litera e) se abrogă.

4. La articolul 13 alineatul (1), cuvintele „licențiate în acest domeniu” se


exclud.

5. La articolul 14, cuvintele „licențiate în domeniul respectiv” se exclud.


42

6. La articolul 15, alineatul (3) se abrogă.

7. Articolul 21 se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) La efectuarea controlului de stat al calității în construcții, Agenția


pentru Supraveghere Tehnică supraveghează păstrarea integrității monumentelor,
precum și a siturilor arheologice asupra cărora se efectuează lucrări de construcții
sau care pot fi afectate de aceste lucrări. La inițierea controlului de stat în acest
scop, Agenția pentru Supraveghere Tehnică cooptează specialiști din cadrul
Agenției pentru Protecție și Restaurare a Monumentelor.”

8. La articolul 23, în partea introductivă, cuvintele „licențiate în acest


domeniu și” se substituie cu cuvîntul „care”.

9. La articolul 24, în partea introductivă, cuvintele „licențiate în acest


domeniu și” se substituie cu cuvîntul „care”.

10. Articolul 301 se abrogă.

11. Articolul 31 alineatul (3), cuvintele „șefului inspecției” se substituie cu


cuvintele „șefului Agenției”.

12. La articolul 36 litera b), cuvintele „nu este licențiat în acest gen de
activitate și” se exclud.

13. În cuprinsul legii, sintagma „Inspecția de Stat în Construcții”, la orice


formă gramaticală, se substituie cu sintagma „Agenția pentru Supraveghere
Tehnică” la forma gramaticală corespunzătoare.

Art. XV. – Legea nr. 728/1996 cu privire la pomicultură (republicată în


Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 52–53, art. 161), cu
modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1 alineatul (2) litera e), textul „licențiați în producerea și


comercializarea materialului săditor,” se substituie cu textul „înregistraţi pentru
producerea, prelucrarea sau comercializarea materialului săditor,”.

2. Articolul 4:

la alineatul (1), în partea introductivă, textul „care dețin licență de activitate


în acest domeniu, eliberată în conformitate cu prevederile Legii privind
reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător, și” se substituie cu
43

textul „înregistraţi în conformitate cu prevederile Legii nr. 68/2013 despre


seminţe”;

alineatul (11) se abrogă.

3. Articolul 6:

la alineatul (1), textul „licenţiaţi în domeniul producerii şi/sau


comercializării materialului de înmulţire şi a materialului săditor pomicol, cu
respectarea prevederilor Legii nr. 659-XIV din 29 octombrie 1999 despre seminţe”
se substituie cu textul „înregistraţi în conformitate cu prevederile Legii nr. 68/2013
despre seminţe”;

la alineatul (2), litera a) se abrogă;

la alineatul (3), textul „în temeiul licenței de activitate în domeniu, eliberată


în conformitate cu prevederile Legii nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind
reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător, precum și în temeiul” se
substituie cu textul „de către agenţii economici înregistraţi în conformitate cu
prevederile Legii nr. 68/2013 despre seminţe, în baza”.

4. La articolul 7, alineatul (4) se abrogă.

5. Articolul 141 se abrogă.

Art. XVI. – Legea nr. 851/1996 privind expertiza ecologică (Monitorul


Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr. 52–53, art. 494), cu modificările și
completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 1:

după noțiunea „autoritatea centrală pentru resursele naturale și mediu” se


introduce o noțiune nouă cu următorul cuprins:

„aviz al expertizei ecologice de stat – act eliberat de Agenția de Mediu ce


constată corespunderea documentaţiei de proiect cu prevederile legislaţiei de
mediu şi cuprinde măsurile pentru protecţia mediului care necesită să fie respectate
în procesul realizării proiectului;”

noțiunea „documentație completă” se substituie cu noțiunea „documentație


de proiect” cu următorul cuprins:
44

„documentație de proiect – piese scrise și desenate care cuprind soluții


tehnice și economice de realizare a obiectului de investiții în volumul stabilit;”.

2. Articolul 2:

la alineatul (1), textul „autoritatea centrală pentru resursele naturale şi


mediu, de alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice” se
substituie cu textul „Agenția de Mediu – autoritate emitentă a actelor permisive în
domeniul mediului (în continuare – autoritate emitentă) –”;

la alineatul (2), cuvintele „autorităţii centrale pentru resursele naturale şi


mediu, care dispune efectuarea ei de subdiviziunile sale structurale şi/sau de
organizaţiile din subordine ce” se substituie cu cuvintele „autorității emitente și
subdiviziunilor sale teritoriale, care”;

alineatul (3) se abrogă;

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Pînă la aprobarea de către autoritatea emitentă, rezultatele expertizei


ecologice obștești au caracter de recomandare.”

3. La articolul 3, în partea introductivă, textul „a documentației pentru


obiectele și activitățile economice preconizate, la etapa de planificare și
proiectare,” se exclude.

4. Articolul 4:

la literele a) și c), cuvintele „și planificare” se exclud;

litera e) se abrogă.

5. La articolul 5:

litera a) se abrogă;

la litera b), cuvintele „deciziilor privind realizarea obiectelor” se substituie


cu cuvintele „actelor legislative și actelor normative ce pot avea impact asupra
mediului”.

6. Articolul 6 va avea următorul cuprins:


45

„Articolul 6. Activitățile supuse în mod obligatoriu expertizei ecologice


de stat

(1) Expertiza ecologică de stat este efectuată pentru obiectele şi activităţile


economice preconizate care nu au fost supuse evaluării impactului asupra mediului
și influenţează mediul şi/sau prevăd folosirea resurselor naturale, indiferent de
destinaţie, amplasare, tipul de proprietate şi subordonarea acestor obiecte, volumul
investiţiilor capitale, sursa de finanţare şi modul de execuţie a lucrărilor de
construcţii.

(2) Este supusă în mod obligatoriu expertizei ecologice de stat documentația


de proiect pentru domeniile și activitățile stabilite în anexa nr. 1 la prezenta lege.

(3) În cazul în care proiectele activităților menționate la alin. (2) din


prezentul articol și specificate la anexa nr. 1 la prezenta lege se încadrează în anexa
nr. 1 sau anexa nr. 2 la Legea nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra
mediului și au fost supuse evaluării impactului asupra mediului, expertiza
ecologică a documentației de proiect nu se efectuează.”

7. Articolul 7:

la alineatul (1), cuvintele „subdiviziunile structurale ale autorităţii centrale


pentru resursele naturale și mediu şi din organizaţiile subordonate acesteia” se
substituie cu cuvintele „autoritatea emitentă și subdiviziunile sale teritoriale”;

alineatul (2) se abrogă;

la alineatul (3), cuvintele „şi care sînt atestaţi de comisia de atestare” se


exclud;

la alineatul (4), cuvintele „și planificare” se exclud, iar cuvintele „autoritatea


centrală pentru resursele naturale şi mediu” se substituie cu cuvintele „autoritatea
emitentă”;

la alineatul (5), cuvintele „autoritatea centrală pentru resursele naturale şi


mediu” se substituie cu cuvintele „autoritatea emitentă”.

8. La articolul 10 litera c), cuvintele „și planificare” se exclud.

9. La articolul 13 litera b), cuvintele „și planificare” se exclud.

10. Articolul 18 va avea următorul cuprins:


46

„Articolul 18. Prezentarea documentației pentru efectuarea expertizei


ecologice de stat

(1) În cazul în care domeniile sau activitățile planificate, prevăzute în anexa


nr. 1 la prezenta lege, nu au fost supuse evaluării impactului asupra mediului în
conformitate cu Legea nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului,
la faza elaborării documentației de proiect, autorității emitente sau subdiviziunilor
sale teritoriale i se solicită efectuarea expertizei ecologice de stat a documentației
în cauză, cu prezentarea următoarelor documente:
a) cererea, care trebuie să includă următoarele informații: denumirea
beneficiarului, forma juridică de organizare, IDNO-ul, adresa juridică a
beneficiarului; numele, prenumele persoanei responsabile, seria şi numărul
buletinului de identitate, IDNP-ul; denumirea documentației de proiect, genul de
activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare se solicită efectuarea
expertizei ecologice de stat;
b) certificatul de urbanism pentru proiectare cu anexele corespunzătoare
(planul de amplasare a imobilului/terenului, avizul organului supravegherii de stat
a măsurilor contra incendiilor, actul de selectare a terenului);
c) prospecţiunile tehnico-geologice şi hidrogeologice;
d) prospecţiunile pedologice şi caracteristica pedologică a terenului
(traseului);
e) copiile condiţiilor tehnice pentru racordarea la rețelele edilitare.

(2) Documentaţia de proiect prezentată trebuie să corespundă normativelor


în vigoare şi să conţină coordonările prealabile cu organul administraţiei publice
locale şi cu organizaţiile interesate referitoare la amplasarea şi asigurarea tehnică a
obiectului proiectat, precum şi avizele organelor de supraveghere şi control de
stat privind desfăşurarea activităţii economice preconizate.”

11. La articolul 19, în denumire și la alineatul (1), cuvintele „și planificare”


se exclud.

12. Articolul 21 va avea următorul cuprins:

„Articolul 21. Efectuarea expertizei ecologice de stat și eliberarea avizului


expertizei ecologice de stat

(1) Expertiza ecologică de stat a documentaţiei de proiect se efectuează în


termen de pînă la 30 de zile calendaristice de la data prezentării setului complet de
documente. Termenul de efectuare a expertizei ecologice de stat a documentaţiei
de proiect pentru obiectele şi activităţile economice complexe şi potenţial
periculoase pentru mediul înconjurător, inclusiv a documentaţiei a cărei examinare
47

necesită derularea unor cercetări ştiinţifice speciale suplimentare, poate fi prelungit


pînă la 2 luni.

(2) În urma examinării complexe a documentaţiei de proiect prezentate


pentru efectuarea expertizei ecologice de stat, experţii ecologi de stat întocmesc un
aviz al expertizei ecologice de stat, care conţine una dintre următoarele poziții:
a) oportunitatea, condiţiile de realizare a documentaţiei de proiect și
măsurile de protecție a mediului care urmează a fi întreprinse în procesul de
realizare a proiectului;
b) respingerea documentaţiei de proiect în cazul în care aceasta nu este
elaborată în conformitate cu dispoziţiile legale şi cerinţele de mediu.

(3) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a avizului


expertizei ecologice de stat pentru agenții economici se stabilește de Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în
partea în care nu este reglementat de prezenta lege.

(4) În cazul în care autoritatea emitentă decide eliberarea avizului expertizei


ecologice de stat, cu 3 zile pînă la expirarea termenului-limită, aceasta transmite
prin ghișeul unic electronic o notificare solicitantului prin care îi aduce la
cunoștință acceptul eliberării avizului și necesitatea achitării taxei stabilite pentru
acest act, cu prezentarea documentului confirmativ de plată la eliberarea actului
permisiv.

(5) Avizul expertizei ecologice de stat, al cărui conținut este expus în anexa
nr. 2 la prezenta lege, este valabil pentru perioada de implementare a proiectului de
execuție. Avizul poate fi valabil și pentru întreaga perioadă de exploatare a
obiectului dacă acest lucru este menționat în aviz.

(6) Autoritatea centrală pentru resurse naturale și mediu ține Registrul


solicitărilor de emitere a acordurilor de mediu, iar autoritatea emitentă și
subdiviziunile sale teritoriale țin registrele cererilor de emitere a avizelor expertizei
ecologice de stat, precum și registrele actelor eliberate, asigurînd accesul public,
inclusiv prin intermediul rețelei internet, la datele din registrele în cauză, cu
respectarea rigorilor prevăzute de legislația cu privire la protecția datelor cu
caracter personal.”

13. Capitolul VI va avea următorul cuprins:


48

„Capitolul VI

TAXELE PENTRU EFECTUAREA EXPERTIZEI ECOLOGICE DE STAT

Articolul 22. Taxele pentru efectuarea expertizei ecologice de stat


a documentației de proiect

(1) Taxele pentru efectuarea expertizei ecologice de stat a documentației de


proiect și eliberarea avizului expertizei ecologice de stat sînt stabilite în anexa nr. 1
la prezenta lege.

(2) Se scutesc de plata taxei pentru efectuarea expertizei ecologice de stat


beneficiarii documentaţiei de proiect elaborate pentru obiectele finanţate de la
bugetul de stat sau de la bugetele locale.

(3) Mijloacele financiare încasate în urma achitării taxelor se transferă la


bugetul de stat.

Articolul 23. Finanțarea activității privind efectuarea expertizei ecologice


obștești

Efectuarea expertizei ecologice obștești este finanțată din contul mijloacelor


proprii ale asociațiilor obștești.”

14. Capitolul VII se abrogă.

15. Legea se completează cu anexele nr. 1 și nr. 2 cu următorul cuprins:

„Anexa nr. 1

Domeniile și activitățile pentru care este necesară expertiza ecologică de stat

Nr. Categoria obiectelor activităților Costul expertizei


crt. ecologice (lei)
1 Agricultura şi acvacultura 5000
a) Managementul resurselor acvatice pentru agricultură, inclusiv
irigarea şi desecarea solului (de la 50 pînă la 100 de hectare);
b) Instalaţii de creştere intensivă a animalelor de fermă, cu o
capacitate de la 300 la 500 de porcine, de la 50 la 100 de vaci,
de la 5000 la 10000 de păsări);
c) Piscicultura intensivă destinată pescuitului (de la 5 la 10 hectare)
2 Industria extractivă 5000
a) Cariere, exploataţii miniere la zi şi turbării (neincluse în anexa
nr. 1 la Legea nr. 86/2014);
b) Exploatații miniere subterane: foraj pentru alimentarea cu apă
49

(de la 150 pînă la 5000 de metri cubi pe zi);


c) Instalaţii industriale de suprafaţă pentru extracţia petrolului, a
gazelor naturale şi a minereurilor, precum şi a şistului bituminos
(de la 100 de tone de petrol pe zi pînă la 500 sau de la 5000 pînă la
500000 de metri cubi de gaz pe zi)
3 Industria energetică 5000
a) Instalaţii industriale pentru producerea electricităţii, a aburului şi
a apei calde cu o putere de la 1000 kilowați pînă la 100 de
megawaţi);
b) Instalaţii industriale pentru transportul gazelor, al aburului şi al
apei calde; transmiterea energiei electrice prin cabluri aeriene (pînă
la 500 de metri cubi pe zi);
c) Depozitarea la suprafaţă a gazelor naturale (pînă la 10000 de
metri cubi);
d) Depozitarea în rezervoare subterane a gazelor combustibile (pînă
la 10000 de metri cubi);
e) Depozitarea la suprafaţă a combustibililor fosili (pînă la 10000
tone);
f) Brichetarea industrială a huilei şi a lignitului (pînă la 5 tone pe zi)
4 Producerea şi prelucrarea metalelor 5000
a) Instalaţii pentru producerea fontei sau a oţelului (fuziune primară
sau secundară), inclusiv echipamente pentru turnare continuă (de la
1,5 pînă la 2,5 tone pe zi);
b) Instalaţii pentru prelucrarea metalelor feroase (de la 1,5 pînă la
2,5 tone pe zi):
– laminoare la cald;
– instalaţii de forjare cu ciocan de forjă;
– aplicarea unui strat protector metalic prin topire;
c) Turnătorii de metale feroase (de la 1,5 pînă la 2,5 tone pe zi);
d) Instalaţii pentru topirea, inclusiv aliajul, a metalelor neferoase,
cu excepţia metalelor preţioase, precum şi a produselor de
recuperare (rafinare, turnare prin topire etc.) (de la 1,5 pînă la 2,5
tone pe zi);
e) Instalaţii pentru tratarea de suprafaţă a metalelor şi a materialelor
plastice prin folosirea unor procedee electrolitice sau chimice;
f) Instalații pentru fabricarea şi asamblarea autovehiculelor,
inclusiv a tractoarelor, şi fabricarea motoarelor pentru autovehicule,
inclusiv pentru tractoare
5 Industria de prelucrare a mineralelor 5000
a) Instalaţii pentru producerea azbestului şi fabricarea produselor
din azbest (neincluse în anexa nr. 1 la Legea nr. 86/2014);
b) Instalaţii pentru fabricarea sticlei şi a fibrei de sticlă;
c) Instalaţii pentru topirea substanţelor minerale, inclusiv pentru
producerea fibrelor minerale;
d) Fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special a ţiglei, a
cărămizii refractare, a plăcilor ceramice, a produselor ceramice sau
a porţelanului (de la 3 pînă la 5 tone pe zi)
6 Industria chimică 5000
a) Tratarea produselor intermediare şi fabricarea preparatelor
chimice (de la 3 la 5 tone pe zi);
50

b) Fabricarea pesticidelor şi a produselor farmaceutice, a vopselei şi


a lacurilor, a elastomerilor şi a peroxizilor (de la 1 la 3 tone pe zi)
7 Industria alimentară 5000
a) Fabricarea uleiurilor şi a grăsimilor vegetale şi animale (de la 10
pînă la 1000 de tone pe zi);
b) Ambalarea în cutii şi conserve a produselor animale (de la 2,5 la
20 de tone pe zi ) şi vegetale (de la 5 la 15 tone pe zi);
c) Fabricarea şi malţificarea berii (pînă la 5 decalitri pe an);
d) Fabricarea dulciurilor şi a siropurilor (de la 2,5 la 5 tone pe zi);
e) Instalaţii destinate sacrificării animalelor (de la 5 la 15 tone pe
zi);
f) Uzine pentru fabricarea făinii de peşte şi a unturii de peşte (de la
2, 5 la 5 tone pe zi)
8 Industriile textilă, a pielăriei, a lemnului şi a hîrtiei 5000
a) Instalaţii pentru pretratarea (operaţiuni de spălare, înălbire,
mercerizare) sau vopsirea fibrelor ori a textilelor (de la 500 kg pînă
la 1 tonă pe zi);
b) Uzine pentru tăbăcirea pieilor brute şi prelucrate (de la 500 kg la
1 tonă pe zi);
c) Instalaţii pentru prelucrarea şi producerea celulozei
9 Industria cauciucului 5000
Fabricarea şi tratarea produselor pe bază de elastomeri (de la
500 kg la 1 tonă pe zi)
10 Infrastructura 2000
a) Baraje şi alte instalaţii destinate să reţină apa sau să o depoziteze
pe termen lung (cu o capacitate de la 10000 pînă la 1 milion de
metri cubi);
b) Rețele de apeducte cu instalații de pompare și tratare (pentru un
echivalent mai mic de 50000 de locuitori);
c) Rețele de canalizare și stații de epurare a apei uzate cu o
capacitate superioară celei prevăzute pentru un echivalent mai mic
de 50000 de locuitori;
d) Instalații pentru eliminarea deșeurilor, cu o capacitate mai mică
de 50 de tone pe zi;
e) Lucrări pentru combaterea eroziunii pluviale și restabilirea
terenurilor (de la 1,5 ha)
11 Turismul şi agrementul 5000
a) Zone de agrement;
b) Sate de vacanţă şi complexuri hoteliere din afara zonelor urbane
şi lucrări de amenajare aferente (cu sisteme proprii de aprovizionare
cu apă şi energie termică, de canalizare);
c) Terenuri permanente de camping şi campinguri de rulote (cu o
capacitate de la 50 la 300 de autovehicule);
d) Parcuri de distracţii (pe o suprafaţă de la 3 la 10 hectare)
51

Anexa nr. 2

Conținutul avizului expertizei ecologice de stat

Avizul expertizei ecologice de stat include:


– denumirea organului emitent;
– numărul şi data eliberării actului;
– denumirea, forma juridică de organizare, adresa juridică a titularului actului
întreprindere sau organizaţie – persoană juridică sau fizică – ori numele, prenumele şi adresa
titularului persoană fizică;
– IDNO-ul întreprinderii sau al organizaţiei ori seria, numărul buletinului de identitate și
IDNP-ul persoanei fizice;
– denumirea documentației de proiect, genul de activitate, integral sau parţial, pentru a
cărui desfăşurare se eliberează actul;
– termenul de valabilitate a actului;
– semnătura conducătorului autorității emitente sau a adjunctului acestuia, autentificată
prin aplicarea ştampilei acestei autorităţi.
Anexa la aviz este parte integrantă a acestuia și constituie un raport de expertiză compus
din:
– partea introductivă;
– partea constatatoare;
– partea decizională;
– partea prescriptivă.”

Art. XVII. – Codul silvic nr. 887/1996 (Monitorul Oficial al Republicii


Moldova, 1997, nr. 4–5, art. 36), cu modificările și completările ulterioare, se
modifică după cum urmează:

1. La articolul 8, litera c) se abrogă.

2. Articolul 12:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Autoritatea silvică centrală este împuternicită să coordoneze


administrarea şi gospodărirea fondului forestier.”

la alineatul (2), cuvintele „ , şi exercită controlul asupra respectării acestui


regim” se exclud;

la alineatul (4), cuvintele „organele silvice de stat” se substituie cu sintagma


„Inspectoratul pentru Protecția Mediului”;

la alineatul (5), textul „ , exercitarea controlului în acest domeniu” se


exclude.
52

3. La articolul 20 alineatul (2), cuvintele „Guvern şi organele de stat pentru


protecţia mediului înconjurător în modul stabilit de acesta” se substituie cu
sintagma „Inspectoratul pentru Protecția Mediului”.

4. La articolul 21, partea introductivă va avea următorul cuprins:

„De competenţa autorității silvice centrale în ceea ce privește starea,


folosirea, regenerarea, paza şi protecţia fondurilor forestier şi cinegetic ţin:”.

5. La articolul 22, denumirea și partea introductivă vor avea următorul


cuprins:

„Articolul 22. Competența Agenției de Mediu

„De competenţa Agenției de Mediu în ceea ce privește starea, folosirea,


regenerarea, paza şi protecţia fondurilor forestier şi cinegetic ţin:”.

6. La articolul 36 alineatul (9), textul „Inspectoratul Ecologic de Stat,


organele silvice de stat,” se substituie cu textul „Inspectoratul pentru Protecția
Mediului și”.

7. Articolul 64:

denumirea va avea următorul cuprins:

„Articolul 64. Sarcinile serviciului silvic. Drepturile şi responsabilităţile


inspectorilor din cadrul Inspectoratului pentru Protecția
Mediului și personalului serviciului silvic”;

la alineatul (1) litera a), cuvintele „ , depistarea şi suprimarea” se exclud;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului au


dreptul:
a) să exercite controlul de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi
protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic;
b) să constate contravenţii, să întocmească procese-verbale privind
încălcarea legislaţiei silvice şi cinegetice şi să le trimită spre examinare instanţei
competente;
c) să intenteze acţiuni în justiţie pentru repararea prejudiciului cauzat
fondurilor forestier şi cinegetic;
53

d) să reţină şi să ridice, în vederea sechestrării, produsele silvice şi


cinegetice obţinute în mod ilicit;
e) în caz de existenţă de date suficiente privind încălcarea legislaţiei silvice
sau a regulilor şi termenelor de vînătoare, să exercite controlul obiectelor şi al
mijloacelor de transport şi să ridice, în vederea confiscării, în modul stabilit, de la
contravenient produsele silvice şi cinegetice, uneltele cu care s-a comis încălcarea
şi actele aflate asupra lui.”

8. La articolul 70, cuvintele „autoritatea silvică centrală, organele de stat


pentru protecţia mediului înconjurător” se substituie cu sintagma „Inspectoratul
pentru Protecția Mediului”.

Art. XVIII. – Legea nr. 1102/1997 cu privire la resursele naturale


(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr. 40, art. 337), cu modificările și
completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 14:

la alineatul (1), textul „ , precum și un sistem de licențe la activitățile din


domeniu și” se exclude;

la alineatul (3), cuvintele „licențe sau” se exclud, iar cuvintele „Legea


privind licențierea unor genuri de activitate și de alte acte legislative” se substituie
cu cuvîntul „legislație”.

2. La articolul 16 alineatul (1), litera b) se abrogă.

3. La articolul 26 alineatul (2), cuvintele „ , controlul departamental” se


exclud.

4. La articolul 27, cuvintele „organele menţionate la art. 12 alin. (1),


conform competenţelor stabilite de legislaţie” se substituie cu sintagma
„Inspectoratul pentru Protecția Mediului”.

5. Articolul 28 se abrogă.

6. La articolul 31 alineatul (1), cuvintele „sau organul de control ecologic de


stat” se exclud.

Art. XIX. – Codul fiscal nr. 1163/1997 (republicat în Monitorul Oficial al


Republicii Moldova, ediție specială din 8 februarie 2007), cu modificările și
completările ulterioare, se completează cu articolul 1441 cu următorul cuprins:
54

„Articolul 1441. Eliberarea şi retragerea certificatului de înregistrare


în calitate de centru de asistenţă tehnică pentru maşinile
de casă şi de control

(1) Furnizorii de maşini de casă şi de control şi centrele de asistenţă tehnică


pentru mașinile de casă și de control (în continuare – CAT MCC) sînt în drept să
iniţieze activitatea doar după înregistrarea la Serviciul Fiscal de Stat şi obţinerea
certificatului de înregistrare în calitate de centru de asistenţă tehnică pentru
maşinile de casă şi de control (în continuare – certificat CAT MCC).

(2) Modul de solicitare, acordare, suspendare şi retragere a certificatului


CAT MCC se stabilește de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activităţii de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de
prezenta lege.

(3) Certificatul CAT MCC se eliberează gratis, pe un termen de 3 ani.

(4) Solicitantul depune cererea şi următoarele acte la Serviciul Fiscal de


Stat:
a) copia ordinului de numire a persoanelor (numele, prenumele, IDNP-ul,
numărul și data-limită de valabilitate a legitimaţiei) responsabile de domeniul
pentru care se solicită înregistrarea (adresa pentru corespondenţă, inclusiv e-mail,
telefon, fax);
b) copiile autorizaţiilor de funcţionare a unităţilor structurale unde se
prestează serviciile sau copiile notificărilor şi înştiinţărilor de recepţionare
respective;
c) copiile contractelor de colaborare cu furnizorul de mașini de casă și de
control în care, în mod expres, sînt enumerate modelele de mașini de casă și de
control care vor fi deservite (domeniul de certificare pentru solicitanţii de certificat
CAT MCC);
d) preavizul furnizorului concret de mașini de casă și de control despre
acordul de a elibera sigiliile de protecţie pentru mașinile de casă și de control
(sigiliile furnizorului);
e) lista angajaţilor specialişti (numele, prenumele, IDNP-ul, numărul și data-
limită de valabilitate a legitimaţiei) care efectuează instalarea, repararea şi
deservirea tehnică a mașinilor de casă și de control.

(5) Serviciul Fiscal de Stat examinează documentele depuse şi, în termen de


10 zile lucrătoare de la data depunerii acestora, eliberează certificatul CAT MCC
sau refuză motivat eliberarea acestuia.
55

(6) Despre refuzul înregistrării în calitate de CAT MCC, Serviciul Fiscal de


Stat informează solicitantul, în scris, în termen ce nu depăşeşte 10 zile lucrătoare
de la data depunerii cererii, indicînd temeiurile refuzului.

(7) După înlăturarea cauzelor ce au servit drept temei pentru refuzul


înregistrării în calitate de CAT MCC, solicitantul poate depune o nouă cerere, care
se examinează în modul stabilit.

(8) Informaţia privind eliberarea certificatelor CAT MCC se plasează pe


portalul unic al serviciilor publice (www.servicii.gov.md) şi pe pagina web oficială
a Serviciului Fiscal de Stat (www.fisc.md).

(9) În cazul în care se solicită operarea modificărilor în certificatul CAT


MCC sau în anexe, la cerere se anexează certificatul CAT MCC cu anexele
eliberate anterior. Certificatul CAT MCC reperfectat se eliberează pe acelaşi
formular sau, după caz, pe un formular nou, ţinîndu-se cont de modificările
indicate în cerere. Modificările se operează în termen de 10 zile lucrătoare.

(10) Temeiuri pentru reperfectarea certificatului CAT MCC sînt: schimbarea


denumirii solicitantului, modificarea unor altor date reflectate în acesta, fără a
căror actualizare nu poate fi identificată legătura dintre certificatul CAT MCC,
obiectul certificatului și solicitant.

(11) La apariţia temeiurilor pentru reperfectarea certificatului CAT MCC,


solicitantul este obligat ca, în termen de 10 zile lucrătoare, să depună la Serviciul
Fiscal de Stat, conform procedurii stabilite, o cerere de reperfectare a certificatului
CAT MCC, împreună cu actul care necesită reperfectare şi cu documentele (sau
copiile de pe acestea, cu prezentarea originalelor pentru verificare) ce confirmă
modificările.

(12) Termenul de valabilitate a certificatului CAT MCC reperfectat nu poate


depăşi termenul de valabilitate indicat în certificatul CAT MCC care se
reperfectează.

(13) În perioada examinării cererii de reperfectare a certificatului CAT


MCC, solicitantul îşi poate continua activitatea în baza declaraţiei pe propria
răspundere, depusă la Serviciul Fiscal de Stat concomitent cu cererea de
reperfectare.

(14) Temei pentru respingerea cererii de reperfectare a certificatului CAT


MCC este depistarea de către Serviciul Fiscal de Stat a unor date neveridice în
informaţia prezentată sau declarată de solicitant.
56

(15) Dacă solicitantul intenţionează să desfăşoare activitatea indicată în


certificatul CAT MCC după expirarea termenului de valabilitate, acesta va repeta
procedura prevăzută pentru eliberarea acestuia, depunînd o cerere la Serviciul
Fiscal de Stat cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate
de 3 ani.

(16) După expirarea termenului stabilit pentru emiterea certificatului CAT


MCC şi în lipsa unui refuz scris din partea Serviciului Fiscal de Stat de eliberare a
acestuia, actul solicitat se consideră acordat prin aprobare tacită.

(17) Titularul nu este în drept să transmită unei alte persoane, pentru


desfăşurarea activităţii, certificatul CAT MCC sau copia de pe el.

(18) Serviciul Fiscal de Stat retrage certificatul CAT MCC în următoarele


cazuri:
a) la solicitarea titularului;
b) la stabilirea încălcărilor legislaţiei ce ţin de activitatea în domeniul
instalării, reparaţiei, deservirii tehnice a maşinilor de casă şi de control de către
Serviciul Fiscal de Stat.”

Art. XX. – Articolul 16 din Legea nr. 1227/1997 cu privire la publicitate


(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr. 67–68, art. 555), cu
modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum
urmează:

la alineatul (2):

în partea introductivă, cuvîntul „permisiunea” se substituie cu cuvîntul


„autorizarea”;

alineatul se completează cu litera d) cu următorul cuprins:

„d) alte autorități publice, dacă obligația coordonării sau avizării prealabile
este expres prevăzută de lege.”

articolul se completează cu alineatele (51) și (52) cu următorul cuprins:

„(51) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a autorizației


pentru plasarea publicității exterioare pentru agenții economici se stabilește de
Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.
57

(52) Pentru obținerea autorizației, solicitantul depune o cerere, conform


modelului aprobat de autoritatea publică locală, cu indicarea datelor cu privire la
proprietarul panoului publicitar (sau altei construcții pe care se va amplasa
publicitatea), la care anexează descrierea publicității – schița proiectului (în formă
liberă) cu schema de amplasare, imaginea și/sau textul aferent. Autoritatea publică
locală coordonează textul publicitar, fără implicarea solicitantului de autorizație, cu
Centrul Național de Terminologie în cazul în care se preconizează includerea în
publicitate a textului în limba de stat, altul decît denumirea întreprinderii, mărcii
înregistrate sau mărcii comerciale.”

Art. XXI. – Legea aviaţiei civile nr. 1237/1997 (republicată în Monitorul


Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 98–99, art. 292), cu modificările și
completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici în domeniul aviației
civile se stabilește de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activității de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

2. La articolul 5 alineatul (31):

litera f) se completează în final cu textul „în colaborare cu autoritatea


publică locală”;

la litera h), textul „ , certificatele (autorizaţiile) pentru serviciile prestate în


zonele de securitate cu acces limitat ale aeroporturilor” se exclude.

3. La articolul 12:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Construcția de noi aerodromuri (aeroporturi) şi reconstrucţia


aerodromurilor (aeroporturilor) existente se efectuează numai în baza avizului
Autorităţii Aeronautice Civile, eliberat prin intermediul ghişeului unic, la
solicitarea autorității publice locale, în modul stabilit de Legea nr. 163/2010
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie.”

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Fără avizul prealabil eliberat de Autoritatea Aeronautică Civilă în


modul stabilit se interzice:
58

a) amplasarea de noi construcţii, instalaţii, obiecte, sisteme inginereşti şi


sisteme de comunicaţii sau efectuarea lucrărilor la acestea în zonele care se află în
perimetrul a 15 km faţă de punctul de referinţă al aerodromurilor;
b) amplasarea de noi construcţii, instalaţii, obiecte a căror înălţime atinge
45 de metri sau mai mult faţă de nivelul solului, indiferent de locul planificat
pentru amplasarea acestora;
c) amplasarea turbinelor eoliene, indiferent de locul planificat pentru
amplasarea acestora.”

articolul se completează cu alineatele (5) și (6) cu următorul cuprins:

„(5) La o distanţă mai mică de 15 kilometri faţă de punctul de referinţă al


aerodromurilor se interzice amplasarea obiectelor de activitate umană şi folosinţă a
pămîntului, care prezintă pericol pentru operarea în siguranţă şi eficientă a
aerodromurilor (aeroporturilor), inclusiv:
a) care utilizează lumini periculoase, confuze şi înşelătoare;
b) care provoacă orbire cauzată de surse de iluminare cu intensitate mare sau
cu capacitate reflectorizantă înaltă;
c) care ar putea încuraja concentrarea animalelor sălbatice şi păsărilor în
vecinătatea aerodromului;
d) a surselor de radiaţie invizibilă sau a obiectelor mobile sau fixe a căror
prezenţă poate afecta în mod negativ performanţa sistemelor de comunicaţie
aeronautică, navigaţie şi supraveghere.

(6) Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile, precum şi persoanele fizice


care au încălcat regulile de construcţie/reconstrucţie sau au admis alte acţiuni
interzise în zonele aerodromurilor (aeroporturilor) sînt obligate, la cererea
operatorului de aerodrom (aeroport) sau a persoanelor împuternicite de acesta, să
stopeze construcţia sau altă activitate din zona adiacentă aerodromului şi să
înlăture toate încălcările admise în termenul stabilit şi din cont propriu.”

4. Articolul 21:

alineatul (2):

la litera b), cuvintele „instruire şi pregătire” se substituie cu cuvintele


„pregătire şi examinare medicală”;

litera c) se abrogă;

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:


59

„(4) Alte activităţi, care nu sînt prevăzute la alin. (2), pot fi desfăşurate în
zone de securitate cu acces limitat ale aeroporturilor, cu condiţia respectării
cerinţelor în domeniul securităţii aeronautice şi al transportului aerian al bunurilor
periculoase. Inițierea activităților de întreprinzător în zonele de securitate cu acces
limitat ale aeroporturilor este posibilă cu notificarea prealabilă a Autorității
Aeronautice Civile.”

5. La articolul 23 alineatul (1), litera f) va avea următorul cuprins:

„f) încălcarea regulilor de transport aerian al bunurilor periculoase;”.

Art. XXII. – Legea nr. 1347/1997 privind deşeurile de producţie şi menajere


(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 16–17, art. 101), cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:
1. La articolul 3, litera f) se abrogă.

2. La articolul 4 alineatul (1), literele a)–d) se abrogă.

3. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

„Articolul 7. Atribuțiile Agenției de Mediu și ale Inspectoratului


pentru Protecția Mediului

(1) Agenția de Mediu:


a) acordă, suspendă şi retrage autorizaţia de mediu pentru gestionarea
deşeurilor, în condiţiile art. 71 şi 72;
b) efectuează expertiza ecologică a programelor, schemelor, proiectelor de
transportare, depozitare, prelucrare, neutralizare, recuperare, utilizare, înhumare şi
distrugere a deşeurilor.

(2) Inspectoratul pentru Protecția Mediului:


a) efectuează controlul de stat asupra respectării de către persoanele fizice
şi juridice a legislaţiei privind gestionarea deşeurilor;
b) suspendă, total sau parțial, potrivit procedurii prevăzute de Legea
nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, activitatea
agenţilor economici în caz de depistare a încălcărilor foarte grave ale legislației ce
reglementează modul stabilit de colectare, păstrare, transportare, depozitare,
ardere, neutralizare şi evacuare a deşeurilor, dacă acestea pot conduce la poluarea
mediului.”

4. Legea se completează cu articolele 71–74 cu următorul cuprins:


60

„Articolul 71. Autorizaţia de mediu pentru gestionarea deşeurilor

(1) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a autorizaţiei de


mediu pentru gestionarea deşeurilor se stabilește de Legea nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător în partea în care nu este
reglementat de prezenta lege.

(2) O autorizaţie poate acoperi una sau mai multe instalaţii şi/sau activităţi
dintr-un singur amplasament, conduse de acelaşi operator. În cazul unei reţele de
instalaţii şi/sau al unei activităţi de colectare, transport, valorificare şi eliminare a
deşeurilor este necesară obţinerea autorizaţiei pentru fiecare instalaţie şi/sau
activitate în parte.

(3) Unităţile şi întreprinderile, inclusiv operatorii de transport specializaţi în


transportul de deşeuri, care intenţionează să desfăşoare activităţi de gestionare a
deşeurilor trebuie să obţină autorizaţie.

(4) În scopul obținerii autorizaţiei de mediu pentru gestionarea deşeurilor,


solicitantul depune la autoritatea emitentă următorul set de documente:
a) cererea de eliberare a autorizației de mediu pentru gestionarea deşeurilor;
b) actele de identitate ale solicitantului și ale operatorului, dacă sînt entităţi
diferite (în cazul depunerii documentelor în format electronic se va indica doar
IDNO-ul);
c) copia contractului cu administraţia obiectului, în cazul în care deşeurile
sînt trimise la un obiect ce aparţine altui operator sau este exploatat de mai mulţi
beneficiari (în cazul depunerii documentelor în format electronic se va indica doar
IDNO-ul);
d) conţinutul-cadru al memoriului tehnic pentru emiterea autorizaţiei.

(5) Documentul prevăzut la alin. (4) lit. c) va conţine un rezumat cu


următoarele precizări:
1) pentru activităţile de colectare a deşeurilor:
a) provenienţa deşeurilor;
b) tipul şi cantitatea de deşeuri colectate;
c) modul de colectare a deşeurilor (separat, amestecat);
d) amenajările, instalaţiile şi măsurile pentru colectare, inclusiv pentru
protecţia mediului;
e) destinaţia deşeurilor colectate;
2) pentru activităţile de transport al deşeurilor:
a) destinaţia transportului (pentru depozitare temporară, depozitare
definitivă, prelucrare, comercializare, valorificare, integrare în mediu, eliminare),
cu precizarea exactă a destinatarului;
61

b) tipurile de deşeuri transportate, starea fizică, cantitatea;


c) instalaţiile, mijloacele, dotările, ambalajele, măsurile privind transportul
fiecărui tip de deşeu, inclusiv privind protecţia mediului;
d) capacităţile de transport necesare;
e) traseul de transportare a deşeurilor;
f) organizarea supravegherii transportării;
g) dotările şi măsurile pentru intervenţie în caz de accidente şi avarii în
timpul transportării deşeurilor;
3) pentru activităţile de tratare a deşeurilor:
a) dovada că instalația de tratare este în conformitate cu Programul naţional
de gestionare a deşeurilor şi cu programele regionale de gestionare a deşeurilor;
b) descrierea amplasamentului, cu referire la gestiunea apelor, la
caracteristicile hidrogeologice și geologice. Aceste informaţii se vor asigura prin
studii de specialitate, întocmite conform prevederilor legale în vigoare;
c) avizul expertizei ecologice de stat pentru documentaţia de proiect;
d) provenienţa deşeurilor, lista, tipul, compoziţia şi cantitatea de deşeuri
tratate;
e) pentru fiecare tip de operaţiune – cerinţele tehnice şi de orice altă natură,
capacitatea aplicabilă amplasamentului în cauză;
f) pentru fiecare tip de operaţiune – tehnologia şi instalaţiile utilizate,
capacitatea;
g) procedeele și măsurile, instalațiile pentru reţinerea şi/sau neutralizarea
poluanţilor rezultaţi din procesul de tratare, capacitatea și randamentul acestor
instalații;
h) emisiile de poluanţi în mediu, concentraţia, volumul;
i) monitorizarea şi controlul operaţiunilor;
j) măsurile de închidere şi de întreţinere ulterioară;
k) metodele propuse de prevenire și reducere a poluării, inclusiv planul de
intervenţie în caz de urgenţe;
4) pentru activitățile de eliminare a deşeurilor prin depozitare:
a) actul ce adevereşte perimetrul minier, eliberat de către autoritatea
competentă din domeniul geologiei și resurselor minerale – în cazul amplasării
deşeurilor în subsoluri;
b) dovada eliberată de autoritatea competentă din domeniul geologiei și
resurselor minerale privind lipsa impactului negativ al deşeurilor asupra calităţii
apelor subterane;
c) dovada unei garanţii financiare pentru a asigura că obligaţiile ce decurg
din autorizație sînt îndeplinite și că procedurile de închidere a depozitului sînt
respectate.

(6) Pentru examinarea cererii, autoritatea emitentă transmite Inspectoratului


pentru Protecția Mediului, prin intermediul ghişeului unic, setul de documente, de
asemenea solicită şi obţine avizul fără implicarea solicitantului. Inspectoratul
62

pentru Protecția Mediului elaborează avizul în baza actului de inspecţie privind


respectarea normelor de protecţie a mediului. Avizul va conține, după caz,
propunerea de eliberare sau de refuz al eliberării autorizaţiei de mediu pentru
gestionarea deşeurilor.

(7) Autorizaţia de mediu pentru gestionarea deşeurilor se eliberează gratis,


în termen de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii, inclusiv a tuturor
documentelor nominalizate, şi este valabilă pentru o perioadă de 5 ani, cu
posibilitatea de prelungire.

(8) După expirarea termenului de valabilitate a autorizaţiei, prelungirea


valabilităţii acesteia se efectuează în conformitate cu prevederile Legii
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.

(9) Anularea autorizaţiei de mediu pentru gestionarea deşeurilor se


efectuează prin decizia autorității emitente, în cazul apariţiei pericolului poluării
mediului în proporţii ce depăşesc limitele admisibile, nerespectării cerinţelor de
exploatare a obiectului, defectării acestuia sau a construcţiilor (mecanismelor) ce
împiedică exploatarea normală a lui, conform procedurilor prevăzute în Legea
nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de
întreprinzător şi în Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activităţii de întreprinzător.

(10) Reexaminarea autorizaţiei de mediu pentru gestionarea deşeurilor este


obligatorie în următoarele situaţii:
a) schimbarea substanţială şi extinderea instalațiilor, precum şi modificarea
tehnologiei de valorificare sau de eliminare a deşeurilor;
b) constatarea, în cadrul acţiunilor de inspecție și control, a unor aspecte noi,
neprecizate de documentaţia depusă pentru obținerea autorizației, sau a unor
modificări operate ulterior emiterii autorizației;
c) emiterea unor noi reglementări legale.

Articolul 72. Derogările de la obligaţia de autorizare

(1) Sînt scutite de îndeplinirea cerinţelor de autorizare a activităţilor de


valorificare şi eliminare a deşeurilor unităţile și întreprinderile care efectuează:
a) eliminarea propriilor deşeuri nepericuloase la locurile de producere fără să
afecteze sănătatea populaţiei sau calitatea mediului;
b) colectarea sau transportul deşeurilor în sistem profesional, precum şi cele
care intermediază valorificarea sau eliminarea deşeurilor pentru terţi, cu excepția
deşeurilor municipale, precum şi a celor periculoase.
63

(2) Derogarea menţionată la alin. (1) se aplică numai în cazul în care:


a) unităţile și întreprinderile au obţinut deja, în conformitate cu prevederile
legislației în domeniul protecției mediului, autorizaţia de mediu pentru alt profil de
activitate decît valorificarea sau eliminarea deşeurilor, în care se specifică tipurile
şi cantităţile de deşeuri, precum şi condiţiile impuse în vederea desfăşurării
activităţilor legate de aceste deşeuri;
b) tipurile, cantităţile de deşeuri şi metodele de valorificare sau eliminare a
acestora nu poluează mediul şi nu pun în pericol sănătatea populaţiei;
c) operaţiunile de eliminare menţionate la alin. (1) lit. a) iau în considerare
cele mai bune tehnici disponibile.

Articolul 73. Exportul deşeurilor

(1) Solicitantul care intenţionează să efectueze exportul deşeurilor depune,


fie pe suport de hîrtie, fie în format electronic, prin intermediul ghișeului unic
electronic de solicitare a actelor permisive (pentru exportul deşeurilor incluse în
Lista B – cu cel tîrziu 20 de zile, iar pentru cele incluse în Lista A – cu cel tîrziu
70 de zile înainte de data preconizată pentru transportare), următoarele acte:
1) cererea;
2) formularele completate ale notificării (exemplarele adresate organelor
competente ale ţărilor importatoare şi celor de tranzit se vor completa în una dintre
limbile de circulaţie internaţională acceptate în aceste ţări);
3) informaţia privind originea şi componenţa deşeurilor, pentru deşeurile
incluse în listele A şi B;
4) informaţia despre persoana juridică abilitată cu eliminarea deşeurilor;
5) descrierea modului de eliminare, capacitatea şi plasamentul instalaţiilor,
termenul de valabilitate a autorizaţiei pentru exploatarea lor;
6) descrierea itinerarului de transportare a deşeurilor;
7) contractul dintre exportator şi persoana abilitată cu eliminarea deşeurilor,
în care se vor specifica metodele ecologic inofensive de manipulare a deşeurilor şi
care va conţine următoarele informaţii:
pentru deşeurile incluse în Lista A:
a) definirea responsabilităţii fiecărei părţi pentru orice consecinţe
nefavorabile rezultate din prezentarea unor informaţii neautentice, manipularea
incorectă a deşeurilor, în urma producerii avariilor ori a unor circumstanţe de forţă
majoră, inclusiv pentru întreprinderea unor măsuri de alternativă privind
eliminarea deşeurilor prin metode ecologic inofensive sau reexportarea deşeurilor
în cazul imposibilităţii de a executa condiţiile iniţiale ale contractului;
b) obligaţiile persoanei responsabile de eliminare privind confirmarea
recepţiei deşeurilor pe parcursul a 3 zile lucrătoare (trimiterea în adresa
exportatorului şi a organelor competente ale ţărilor interesate a copiilor fişei de
însoţire a transportului);
64

c) obligaţiile persoanei responsabile de eliminare privind confirmarea


încheierii operaţiunilor de eliminare a deşeurilor în termen de 180 de zile
calendaristice după primirea lor (expedierea în adresa exportatorului şi a organelor
competente ale ţărilor interesate a copiilor fişei de însoţire a transportului);
pentru deşeurile incluse în Lista B:
a) garanţiile financiare ale părţii respective (specificate în contract) privind
acoperirea valorii eventualului reexport şi a operaţiunilor alternative de eliminare a
deşeurilor, în caz de necesitate;
b) informaţia despre garantarea asigurării transportatorului;
c) dacă deşeurile se exportă în scopul utilizării, se prezintă informaţia
privind:
– componenţa şi modul de eliminare a deşeurilor;
– raportul dintre materialul utilizat şi deşeuri;
– costul evaluat al deşeurilor utilizabile;
– caracterul şi destinaţia produsului obţinut din prelucrarea deşeurilor.

(2) Lista A și Lista B, precum și formatul notificării şi al fişei de însoţire a


transportului sînt prevăzute în Regulamentul privind controlul transportării
transfrontiere a deşeurilor şi eliminării acestora, aprobat prin Hotărîrea Guvernului
nr. 637/2003.

(3) Se interzice exportul deşeurilor:


a) în ţările care au interzis importul acestora şi au informat Republica
Moldova despre această interdicţie;
b) în orice ţară care nu-şi poate confirma propria capacitate de eliminare a
acestor deşeuri prin metode ecologic inofensive.

(4) Exportul deşeurilor se permite în cazul în care:


a) Republica Moldova nu dispune de posibilităţi tehnice şi capacităţi
necesare pentru eliminarea acestor deşeuri prin metode ecologic inofensive;
b) deşeurile de acest fel sînt necesare ca materii prime secundare în ţara
importatoare.

(5) În cazurile în care exportul se permite, autoritatea centrală abilitată cu


gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului poate autoriza exportul
deşeurilor numai după ce constată că sînt îndeplinite următoarele condiţii:
a) contractul dintre exportator şi persoana responsabilă de eliminare a
deşeurilor conţine obligaţiile exprese ale părţilor şi corespunde cerinţelor de
manipulare ecologic inofensivă a deşeurilor;
b) ambalajele utilizate, marcajele şi certificarea lor corespund standardelor
internaţionale ISO, iar unităţile de transport sînt specializate şi marcate în
corespundere cu cerinţele Acordului european privind transportul rutier
internaţional de mărfuri periculoase;
65

c) fișa de însoțire a transportului este completată.

(6) Pentru deşeurile incluse în Lista A se impun următoarele condiţii


suplimentare:
a) transportul transfrontalier va fi asigurat cu o garanţie financiară;
b) transportatorul va deţine acordul în scris pentru transportul transfrontalier,
eliberat de autorităţile competente ale ţărilor interesate. Dacă în ţara de tranzit nu
este încetăţenită practica prezentării unui asemenea acord în scris, peste 60 de zile
calendaristice după ce ţara de tranzit (sau autoritatea ei centrală pentru resursele
naturale şi mediu) confirmă primirea interpelării exportatorului, transportarea
deşeurilor se permite conform uzanţei „consimţămîntului tacit” dacă, pe parcursul
a 60 de zile calendaristice, ţara de tranzit respectivă nu stabilește alte condiţii sau
nu îşi expune obiecţiile.

(7) Dacă transportul transfrontalier al deşeurilor incluse în Lista A,


coordonat de ţările interesate, nu poate fi finalizat în corespundere cu clauzele
contractuale şi nu există alte posibilităţi de eliminare a acestora prin metode
ecologic inofensive, exportatorul este obligat să evacueze deşeurile înapoi pe
parcursul a 90 de zile calendaristice de la data la care organul competent al ţării
importatoare a informat despre aceasta autoritatea centrală abilitată cu gestiunea
resurselor naturale şi cu protecţia mediului sau producătorul deşeurilor ori în orice
alt termen stabilit de ţările interesate.

(8) Autorizaţia pentru exportul multiplu al deşeurilor se acordă în baza


acordului în scris al ţărilor interesate, pe un termen de cel mult un an, dacă
deşeurile:
a) au particularităţi fizice şi chimice identice;
b) sînt livrate cu regularitate aceleiaşi persoane responsabile pentru
eliminarea lor, prin unele şi aceleaşi puncte vamale la scoaterea lor din Republica
Moldova şi aducerea în ţara importatoare;
c) tranzitul se efectuează prin unele şi aceleaşi puncte vamale la intrarea în şi
ieşirea din ţara (ţările) de tranzit.

Articolul 74. Tranzitul deşeurilor prin Republica Moldova

(1) Deşeurile incluse în Lista B nu pot fi tranzitate prin Republica Moldova


fără acordul prealabil în scris al autorităţii centrale abilitate cu gestiunea resurselor
naturale şi cu protecţia mediului, care are dreptul de a refuza orice asemenea
tranzit prin teritoriul naţional, argumentîndu-şi motivele refuzului.

(2) Autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu


protecţia mediului va fi înştiinţată în scris, în limba de stat sau engleză, despre
66

orice eventual tranzit al deşeurilor prin teritoriul Republicii Moldova. Notificarea


trebuie să conţină următoarele informaţii detaliate despre:
a) originea, componenţa şi cantitatea deşeurilor;
b) punctul iniţial şi cel final al transportării deşeurilor;
c) termenul preconizat al tranzitului deşeurilor şi descrierea itinerarului
acestei tranzitări prin teritoriul Republicii Moldova;
d) confirmarea că ţara exportatoare dispune de deşeuri, iar importatorul,
transportatorul şi persoana responsabilă de eliminarea acestora sînt împuterniciţi să
efectueze operaţiuni legate de transportul şi valorificarea deşeurilor;
e) elaborarea instrucţiunilor scrise în cazul producerii situaţiilor excepţionale
pentru echipajul unităţii de transport, care este admis la conducere după absolvirea
unui curs de instructaj privind transportul de mărfuri şi substanţe periculoase şi
este asigurat cu echipamente de protecţie;
f) garantarea compensării depline a oricărui prejudiciu care ar putea fi cauzat
mediului şi sănătăţii populației în cadrul transportării deşeurilor prin teritoriul
Republicii Moldova.

(3) Ambalajele utilizate, inclusiv marcajele şi certificarea acestora, trebuie


să corespundă standardelor internaţionale ISO, iar unităţile de transport trebuie să
fie specializate şi marcate potrivit cerinţelor Acordului european privind
transportul rutier internaţional de mărfuri periculoase.

(4) În termen de 3 zile lucrătoare, autoritatea centrală abilitată cu gestiunea


resurselor naturale şi cu protecţia mediului confirmă primirea notificării privind
tranzitul deşeurilor incluse în Lista B, informează notificatorul că acceptă
transportarea lor în tranzit, stabilindu-i anumite condiţii, dacă este cazul, sau că
refuză să elibereze autorizaţie pentru acel transport ori îi solicită, în caz de
necesitate, informaţii suplimentare.

(5) La transportarea transfrontalieră a deşeurilor incluse în Lista B prin


teritoriul Republicii Moldova, autoritatea centrală vamală garantează, în caz de
necesitate, sigilarea containerului în punctul de intrare în teritoriul ţării şi verifică
integritatea plombei în punctul de ieşire.”

5. Articolul 10 se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a licenței


prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici se stabilește de Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în
partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

6. Articolul 13:
67

la alineatul (1), cuvintele „autoritatea centrală abilitată cu gestiunea


resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător” se substituie cu sintagma
„Inspectoratul pentru Protecția Mediului”;

la alineatul (2), sintagma „Ministerului Sănătății” se substituie cu sintagma


„Agenției Naţionale pentru Sănătate Publică”.

7. La articolul 19 alineatul (2), cuvintele „în modul stabilit de autoritatea


centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului
înconjurător” se substituie cu cuvintele „al prezentei legi și al Legii nr. 160/2011
privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător”.

8. Legea se completează cu articolul 201 cu următorul cuprins:

„Articolul 201. Licențierea activităților de colectare, păstrare, prelucrare,


comercializare, precum și de export al resturilor și deșeurilor
de metale feroase și neferoase, de baterii de acumulatoare
uzate, inclusiv în stare prelucrată

(1) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a licenței pentru


colectarea, păstrarea, prelucrarea, comercializarea, precum și exportul resturilor și
deșeurilor de metale feroase și neferoase, de baterii de acumulatoare uzate, inclusiv
în stare prelucrată, se stabilește de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de
prezenta lege.

(2) Pentru obţinerea licenţei, solicitantul prezintă autorității emitente


următoarele documente:
a) cererea în care se indică: denumirea, forma juridică de organizare, IDNO-
ul, adresa juridică a întreprinderii ori numele, prenumele, seria şi numărul
buletinului de identitate al persoanei fizice; genul de activitate, integral sau parţial,
pentru a cărui desfăşurare solicitantul intenţionează să obţină licenţă; asumarea, pe
propria răspundere de către solicitantul de licenţă, a responsabilităţii pentru
respectarea condiţiilor de licenţiere la desfășurarea genului de activitate pentru care
se solicită licenţă și pentru veridicitatea documentelor prezentate;
b) copia documentului ce atestă înregistrarea întreprinderii ori a buletinului
de identitate al persoanei fizice;
c) dovada dreptului de proprietate sau locațiune a imobilului (suprafeţe
utilate, încăperi închise pentru păstrarea resturilor şi deşeurilor de metale
neferoase) unde se va desfăşura activitatea licenţiată;
d) copia permisului de exercitare eliberat persoanei responsabile care
activează în domeniul securităţii industriale (pentru prelucrarea resturilor şi
68

deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare uzate, inclusiv


în stare prelucrată);
e) lista tehnicii, utilajului şi mecanismelor specializate de care dispune
agentul economic cu drept de proprietate şi/sau locaţiune.

(3) Solicitarea altor documente decît cele prevăzute de prezentul articol se


interzice. Datele din documentele și informaţiile depuse se verifică prin procedura
ghișeului unic.

(4) În ziua înregistrării cererii și documentelor stabilite de prezentul articol


pentru eliberarea/reperfectarea licenței, autoritatea emitentă înștiințează
Inspectoratul pentru Protecția Mediului pentru a se asigura (cu sau fără solicitarea
unei vizite de control din partea organului în cauză) de corespunderea condițiilor
de activitate a solicitantului cu cerinţele de protecţie a mediului. În cel mult 7 zile
lucrătoare de la data înștiințării, Inspectoratul pentru Protecția Mediului transmite
autorității emitente o notificare sau procesul-verbal de control privind rezultatele
verificării efectuate.

(5) În cazul în care Inspectoratul pentru Protecția Mediului nu a inițiat un


control în urma înștiințării și/sau nu a eliberat procesul-verbal de control în
decursul a 7 zile lucrătoare de la data înștiințării, survine principiul aprobării tacite.

(6) Licenţa se perfectează în 10 zile lucrătoare și se eliberează pentru un


termen de 5 ani.

(7) În cazul refuzului de a acorda licență, autoritatea emitentă este obligată


să prezinte solicitantului decizia ce conține motivele și argumentele refuzului.”

Art. XXIII. – Legea nr. 1409/1997 cu privire la medicamente (Monitorul


Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 52–53, art. 368), cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 6 alineatul (4), litera h) se completează în final cu cuvintele


„neînregistrate în scopul înregistrării”.

2. La articolul 7 alineatul (1), litera c) se abrogă.

3. Articolul 17 va avea următorul cuprins:

„Articolul 17. Autorizarea fabricării medicamentelor

(1) Agenţii economici pot fabrica medicamente doar în baza şi în


conformitate cu autorizaţia eliberată de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor
Medicale. Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a autorizației de
69

fabricare a medicamentelor pentru agenții economici se stabilește de Legea


nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în
partea în care nu este reglementat de prezenta lege.

(2) Pentru obţinerea autorizaţiei de fabricare a medicamentelor, solicitantul


depune la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale o cerere în care se
indică denumirea completă şi adresa solicitantului, o listă a medicamentelor şi a
formelor farmaceutice pentru care se solicită autorizația, informaţii despre
încăperile şi echipamentul de producţie, controlul calităţii şi depozitarea
medicamentelor, descrierea proceselor de fabricaţie sau a unei părţi a procesului de
fabricaţie a medicamentelor pentru care se solicită autorizaţia, cu anexarea copiilor
de pe următoarele documente:
a) titlul de proprietate sau documentul ce atestă dreptul de folosinţă a
spaţiului;
b) schema tehnică a unităţii, cu indicarea procesului tehnologic;
c) dovada dispunerii de subdiviziune, serviciu sau specialist care va exercita
controlul calităţii medicamentelor.

(3) Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale verifică unitatea în


ceea ce priveşte corespunderea acesteia condiţiilor de autorizare, stabilite prin
normele sanitare în vigoare, şi respectarea Regulilor de bună practică în fabricaţia
medicamentelor. În termen de 20 de zile calendaristice de la depunerea cererii, în
urma vizitei la faţa locului, se întocmeşte un aviz tehnic în care se propune, după
caz, autorizarea sau neautorizarea unităţii.

(4) Avizul tehnic în care se propune neautorizarea va fi motivat, cu indicarea


condiţiilor de autorizare, stabilite prin normele sanitare în vigoare, pe care unitatea
solicitantă nu le îndeplineşte.

(5) În cazul în care sînt întrunite toate condiţiile stabilite pentru autorizare,
în termen de 10 zile calendaristice de la expirarea termenului specificat la alin. (3),
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale eliberează solicitantului
autorizaţia de fabricare a medicamentelor.

(6) Autorizaţia de fabricare a medicamentelor se eliberează gratis, pe o


perioadă de 5 ani.

(7) În activitatea sa, solicitantul autorizației respectă Regulile de bună


practică în fabricaţia medicamentelor.

(8) Orice modificare a condiţiilor în care a fost eliberată autorizaţia de


fabricare a medicamentelor se comunică de către deţinătorul autorizaţiei Agenției
70

Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nu mai tîrziu de 15 zile calendaristice


de la apariţia modificării.

(9) Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale va lua act de cererea


pentru modificarea condiţiilor menţionate la alin. (8) şi va emite o decizie în
termen de 15 zile calendaristice de la data primirii cererii, cu excepţia cazurilor în
care este necesar să se verifice condiţiile printr-o inspecţie. În astfel de cazuri,
termenul de emitere a deciziei este de 30 de zile calendaristice.”

4. Legea se completează cu articolele 171 şi 172 cu următorul cuprins:

„Articolul 171. Suspendarea autorizaţiei de fabricare a medicamentelor

(1) În cazul în care unitatea nu corespunde condiţiilor de autorizare stabilite


de prezenta lege şi de normele sanitare în vigoare, Agenția Medicamentului și
Dispozitivelor Medicale suspendă autorizaţia de fabricare a medicamentelor.

(2) Suspendarea autorizaţiei de fabricare a medicamentelor se efectuează


prin ordonanţă, care se întocmeşte în două exemplare şi se emite în baza avizului
tehnic de necorespundere condiţiilor de autorizare stabilite prin normele sanitare în
vigoare.

(3) Suspendarea autorizaţiei de fabricare a medicamentelor este precedată de


transmiterea unui avertisment în formă scrisă conducerii unităţii, în care se indică
condiţiile de autorizare pe care aceasta nu le îndeplineşte. Din momentul
transmiterii avertismentului, unităţii i se acordă un termen de 20 de zile lucrătoare
pentru înlăturarea neconformităţilor, iar în cazul neînlăturării acestora, autorizaţia
de fabricare a medicamentelor se suspendă.

(4) În cazul în care unitatea a încălcat prevederile normelor sanitare în


partea ce nu ţine de condiţiile de autorizare a fabricării medicamentelor, autorizaţia
de fabricare a medicamentelor nu se suspendă, dar se aplică sancţiunea prevăzută
de Codul contravenţional.

(5) După înlăturarea neconformităților care au stat la baza suspendării


autorizaţiei de fabricare a medicamentelor, conducătorul unităţii poate cere
anularea ordonanţei de suspendare a autorizaţiei de fabricare a medicamentelor.
Anularea ordonanţei de suspendare se efectuează în baza unui aviz tehnic întocmit
de către specialiştii Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, prin care
se confirmă că unitatea corespunde condiţiilor de autorizare.
71

Articolul 172. Retragerea autorizaţiei de fabricare a medicamentelor

Retragerea autorizaţiei de fabricare a medicamentelor se efectuează în cazul


depistării necorespunderilor critice cu condiţiile de autorizare a fabricării
medicamentelor sau cu Regulile de bună practică în fabricația medicamentelor de
uz uman, în urma efectuării controalelor conform Legii nr. 131/2012 privind
controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

Art. XXIV. – Legea nr. 1422/1997 privind protecția aerului atmosferic


(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 44–46, art. 312), cu
modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 3, noțiunea „volum al normativelor ELA” se substituie cu


următoarele noțiuni:

„raport privind normativele ELA – descriere a cantităţii de ELA, întocmită


de laboratoare acreditate în modul stabilit;

autorizație pentru emisia în atmosferă a poluanților de la surse fixe de


poluare – act eliberat de Agenția de Mediu în care se atestă dreptul titularului de a
desfăşura, pentru o perioadă stabilită, genul de activitate indicat în aceasta, integral
sau parţial, cu respectarea obligatorie a condiţiilor autorizației;”.

2. La articolul 5, litera g) se abrogă.

3. Articolul 12 va avea următorul cuprins:

„Articolul 12. Autorizarea emisiilor de poluanţi de la surse fixe de poluare

(1) Emisia în atmosferă a poluanţilor de la sursele fixe de poluare se admite,


în fiecare caz concret, numai în baza autorizaţiei eliberate de Agenția de Mediu –
autoritate emitentă a actelor permisive în domeniul mediului (în continuare –
autoritate emitentă).

(2) Persoanele fizice și juridice care, direct sau indirect, prin activitatea lor,
afectează calitatea aerului atmosferic sînt obligate să solicite și să obțină de la
autoritatea emitentă autorizația pentru emisia în atmosferă a poluanților de la surse
fixe de poluare. În acest caz, solicitantul prezintă, fie pe suport de hîrtie, la sediul
autorității, fie în format electronic, prin intermediul ghișeului unic, următoarele
documente:
a) cererea în care se indică informaţii privind: denumirea, forma juridică de
organizare, IDNO-ul, adresa juridică ori numele, prenumele, seria şi numărul
72

buletinului de identitate, IDNP-ul solicitantului autorizației; genul de activitate,


integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare se solicită autorizația;
b) raportul privind normativele ELA, elaborat de laboratoarele acreditate în
modul stabilit.

(3) Pentru obținerea autorizației pentru emisia în atmosferă a poluanților de


la surse fixe de poluare pentru primul an de activitate, solicitantul anexează la
cerere compartimentul privind protecția mediului din proiectul de execuție a
obiectului, urmînd, ca în decursul anului respectiv, să asigure elaborarea raportului
privind normativele ELA de către laboratoarele acreditate în acest sens.

(4) Cererea se examinează în termen de pînă la 30 de zile lucrătoare,


perioadă în care autoritatea emitentă solicită Inspectoratului pentru Protecția
Mediului efectuarea, în condițiile legii, a acțiunilor de inspectare, preluare a
probelor, stabilire a normativelor ELA.

(5) În cazul în care se decide eliberarea autorizației, cu 3 zile pînă la


expirarea termenului-limită, autoritatea emitentă transmite prin ghișeul unic
electronic o notificare solicitantului, prin care îi aduce la cunoștință acceptul
eliberării autorizației și necesitatea achitării taxei stabilite pentru acest act, cu
prezentarea documentului confirmativ de plată la eliberarea actului permisiv.

(6) Taxa pentru eliberarea autorizației se stabilește în raport cu nivelul de


impact al întreprinderii/obiectivului asupra aerului atmosferic și se transferă la
contul Fondului Ecologic Național.

(7) Formularul autorizației pentru emisia în atmosferă a poluanților de la


surse fixe de poluare se stabilește de Guvern.

(8) Autorizaţia obligă titularul să îndeplinească anumite condiții speciale


privind:
a) respectarea normativelor ELA de poluanţi;
b) respectarea graficului şi a procedurii de verificare a emisiilor în aerul
atmosferic, coordonate cu autoritatea emitentă;
c) implementarea măsurilor de reducere a efectelor poluării şi de protecţie a
mediului.

(9) Termenul de valabilitate a autorizaţiei se stabilește în autorizație și poate


fi de un an, pentru cazurile menționate la alin. (3), și de 5 ani, pentru cazurile
menționate la alin. (2).

(10) Dacă titularul autorizaţiei intenționează să desfășoare activitatea după


expirarea termenului ei de valabilitate, acesta este în drept să solicite prelungirea
73

valabilității autorizaţiei cu cel mult 60 de zile pînă la expirarea termenului de


valabilitate, în condiţiile alin. (2), şi numai în cazul în care nu au intervenit
modificări în cantitatea emisiilor, funcționalitatea şi capacitatea surselor de
poluare. În acest caz, pe autorizaţie se aplică menţiunea privind prelungirea
termenului de valabilitate, cu indicarea termenului nou. Menţiunea privind
prelungirea termenului de valabilitate poate fi aplicată pe același formular sau,
după caz, pe un formular nou, pînă la expirarea termenului anterior de valabilitate a
autorizaţiei. Menţiunea privind prelungirea valabilității autorizaţiei se autentifică
cu ștampila autorității emitente şi cu semnătura persoanei împuternicite.

(11) Suspendarea sau retragerea autorizaţiei se dispune în cazurile şi


condiţiile stabilite de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activităţii de întreprinzător, cu respectarea procedurii prevăzute de Legea
nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de
întreprinzător. Temei suplimentar de retragere a autorizaţiei servește încălcarea
condiţiilor speciale stabilite la alin. (8) în cazul în care se prejudiciază grav mediul
sau sănătatea populației.

(12) Autoritatea emitentă ține Registrul cererilor de eliberare a autorizațiilor,


precum și Registrul autorizațiilor eliberate, asigurînd accesul publicului, inclusiv
prin intermediul rețelei internet, la datele din registrele în cauză, cu respectarea
rigorilor prevăzute de legislația cu privire la protecția datelor cu caracter personal.”

4. La articolul 14 alineatele (1) și (2), sintagma „Inspectoratul Ecologic de


Stat” se substituie cu sintagma „Inspectoratul pentru Protecția Mediului”.

5. La articolul 20, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Planificarea, amplasarea, proiectarea, construcția și darea în exploatare


a întreprinderilor, instalațiilor și altor obiective noi, reconstrucția și extinderea
celor în funcțiune cu perfecționarea proceselor tehnologice și a utilajelor existente,
precum și implementarea unor tehnologii și utilaje moderne cu impact asupra
atmosferei au loc numai dacă, în prealabil, activitățile planificate au fost supuse
procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în conformitate cu Legea
nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului sau documentația de
proiect a fost supusă expertizei ecologice de stat în conformitate cu Legea
nr. 851/1996 privind expertiza ecologică, cu respectarea prevederilor prezentei
legi.”

6. La articolul 21, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Activitățile respective se evaluează, de către autoritatea centrală de


mediu și gestionare a resurselor naturale, din punctul de vedere al impactului
74

asupra mediului, în conformitate cu Legea nr. 86/2014 privind evaluarea


impactului asupra mediului sau documentația de proiect se supune expertizei
ecologice de stat în conformitate cu Legea nr. 851/1996 privind expertiza
ecologică.”

7. La articolul 28 alineatul (2), sintagma „Inspectoratul Ecologic de Stat” se


substituie cu sintagma „Agenţia de Mediu”.

8. La articolul 30 alineatul (2), sintagma „Inspectoratul Ecologic de Stat” se


substituie cu sintagma „Inspectoratul pentru Protecția Mediului”.

9. Articolul 31 se abrogă.

Art. XXV. – Legea nr. 1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 54–55, art. 378), cu
modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 15 alineatul (3), cuvintele „agențiile (inspecțiile) ecologice”


se substituie cu cuvintele „inspecțiile pentru protecția mediului”.

2. La punctul 3 din notele la anexa nr. 5, cuvintele „agențiile ecologice


teritoriale” se substituie cu cuvintele „inspecțiile pentru protecția mediului”.

Art. XXVI. – La articolul 28 alineatul (1) din Legea cadastrului bunurilor


imobile nr. 1543/1998 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 44–46,
art. 318), cu modificările şi completările ulterioare, litera a) se completează în final
cu textul ,, , precum şi certificatele constatatoare emise în conformitate cu
prevederile Legii nr. 163/2010 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţie, în procedura de aprobare tacită”.

Art. XXVII. – Articolul 1 al Legii nr. 93/1998 cu privire la patenta de


întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 72–73, art. 485),
cu modificările și completările ulterioare, se completează cu alineatul (1 1) cu
următorul cuprins:

„(11) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive prevăzute de prezenta lege pentru persoana fizică cetăţean al Republicii
Moldova, cetăţean străin, apatrid este stabilit de Legea nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este
reglementat de prezenta lege.”

Art. XXVIII. – Legea nr. 382/1999 cu privire la circulația substanțelor


stupefiante, psihotrope și a precursorilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
75

1999, nr. 73–77, art. 339), cu modificările și completările ulterioare, se modifică și


se completează după cum urmează:

1. La articolul 13 alineatul (1), textul „Legea nr. 451-XV din 30 iulie 2001
privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu
cuvintele „legislația în vigoare”.

2. Legea se completează cu articolul 211 cu următorul cuprins:

„Art. 211. – (1) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a


autorizaţiei de import/export al substanţelor stupefiante, psihotrope şi precursorilor
este stabilit de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activității de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.

(2) Pentru obținerea autorizaţiei de import/export al substanţelor stupefiante,


psihotrope şi/sau precursorilor, agentul economic depune la comitet o cerere,
indicînd scopul acestuia şi adresele juridice ale importatorului şi exportatorului,
denumirea internaţională sau denumirea cu care este pusă în circulaţie substanţa,
forma medicală, cantitatea acesteia, termenul importului/exportului.

(3) Pentru obținerea autorizaţiei de import/export al substanțelor stupefiante,


psihotrope și/sau precursorilor, la cerere se anexează:

a) copia de pe contractul cu privire la marfa transportată, care confirmă
autenticitatea importului de substanţe stupefiante, psihotrope şi/sau precursori;

b) angajamentul scris al solicitantului privind prezentarea dărilor de seamă
către comitet, conform legislaţiei în vigoare;
c) autorizația de import pentru medicamente neînregistrate, eliberată de către
Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, după caz;
d) copia de pe contractul cu exportatorul și specificația (anexa la contract).

(4) În cazul divergenţelor între cantitatea substanţelor stupefiante, psihotrope


sau a precursorilor importați/exportați şi cea indicată în autorizaţie, este informat
organul competent al statului în/din care s-a realizat importul/exportul, solicitînd
eliberarea unei noi autorizaţii.

(5) Suspendarea sau retragerea autorizaţiei se efectuează prin ordinul


directorului general al Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, emis
în temeiul demersului motivat al preşedintelui comitetului. Ordinul de suspendare
sau retragere a autorizaţiei se aduce la cunoştinţa deținătorului.

(6) Autorizaţia de import/export al substanţelor stupefiante, psihotrope şi/sau


al precursorilor se eliberează gratis, pentru fiecare caz de import sau export.”
76

3. La articolul 26, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Tranzitul de substanţe stupefiante, psihotrope şi/sau al precursorilor pe


teritoriul Republicii Moldova se efectuează în baza avizului eliberat de către
directorul general al Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale în
temeiul demersului preşedintelui comitetului, pe ruta stabilită de comitet, sub
monitorizarea acestuia din urmă şi controlul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate
Publică.”

4. La articolul 41, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Comitetul eliberează avize în baza cererii organului de licențiere, ţinînd


cont de rezultatele examinării condițiilor de desfășurare a activității.”

5. Legea se completează cu articolul 411 cu următorul cuprins:

„Art. 411. – (1) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a


autorizaţiei de activitate pentru utilizarea obiectivelor şi încăperilor destinate
activităţilor legate de circulaţia substanţelor stupefiante, psihotrope și a
precursorilor este stabilit de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de
prezenta lege.

(2) Pentru obţinerea autorizaţiei de activitate cu substanţe stupefiante,


psihotrope şi cu precursori, solicitantul depune către comitet:
a) o cerere care să includă denumirea solicitantului, IDNO/IDNP-ul, adresa
juridică, datele contului bancar şi datele băncii, motivația necesității activităţii,
copia de pe licența de activitate (dacă aceasta se eliberează pentru genul de
activitate desfășurat);
b) copia de pe regulamentul întreprinderii;
c) copia de pe ordinul de numire în funcţie a persoanei responsabile de
activitate cu substanţe stupefiante, psihotrope şi cu precursori;

d) lista persoanelor care vor lucra cu substanţele stupefiante, psihotrope şi cu
precursori;

e) copiile de pe diplomele şi certificatele de conferire a categoriei de
calificare profesională pentru tipul de activitate autorizat;

f) avizul consultativ al instituţiei medico-sanitare narcologice, ce confirmă
starea sănătății lucrătorilor care, în baza obligaţiilor de serviciu, au acces la
substanţe stupefiante, psihotrope şi la precursori şi care nu suferă de narcomanie,
toxicomanie, alcoolism cronic, de asemenea confirmă lipsa persoanelor inapte
pentru unele tipuri de activităţi legate de surse de pericol sporit;
g) confirmarea dreptului de proprietate sau de locațiune asupra imobilului
destinat activităţilor legate de circulaţia substanţelor stupefiante;
77

h) schema încăperilor, eliberată de Agenția Servicii Publice sau altă persoană


autorizată;
i) lista preparatelor cu care va activa agentul economic;
j) copia de pe contractul de prestare a serviciilor de pază a încăperilor.

(3) În termen de 2 zile lucrătoare de la data recepționării cererii, comitetul


solicită organelor de poliţie din raza teritorială a imobilului în care se va desfășura
activitatea să efectueze un control inopinat în vederea verificării corespunderii
încăperilor cerinţelor tehnice, stabilite conform Cerinţelor tehnice faţă de
încăperile şi obiectivele în care se păstrează substanţe stupefiante, psihotrope şi/sau
precursori, aprobate de către Guvern.

(4) În urma controlului efectuat conform alin. (3), organele de poliție


întocmesc procesul-verbal de control în care se atestă lipsa sau existența abaterilor
de la cerințele legislației și îl remit comitetului. Controlul se efectuează gratis, iar
procesul-verbal de control se întocmește în cel mult 5 zile de la data solicitării.
După primirea procesului-verbal de control în care este consemnată corespunderea
cerințelor legislației, comitetul emite autorizația. În cazul în care, în urma
solicitării, organele de poliție nu au inițiat un control și/sau nu au eliberat procesul-
verbal de control în decursul a 5 zile lucrătoare de la depunerea solicitării, survine
principiul aprobării tacite.

(5) Prelungirea autorizaţiei de activitate cu substanţe stupefiante, psihotrope


şi cu precursori se solicită cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de expirarea
autorizației, prin depunerea unei cereri către comitet, împreună cu actele prevăzute
la alin. (2), în cazul în care acestea diferă de cele depuse la obținerea autorizației.
Prelungirea autorizației are loc conform regulilor de emitere a autorizației.

(6) Autorizaţia se eliberează/se prelungește în termen de 10 zile lucrătoare


de la data înregistrării cererii pentru eliberarea/prelungirea autorizaţiei. În caz de
refuz, solicitantul este informat în scris despre motivele deciziei respective.


(7) Deținătorii autorizaţiei sînt obligaţi să efectueze această activitate numai


în limitele prevăzute de legislaţia în vigoare.

(8) În cazul în care deținătorul autorizaţiei schimbă denumirea, persoana


responsabilă, adresa juridică sau tipul activităţilor care au fost indicate în
autorizaţie, acesta este obligat, în decurs de 3 zile lucrătoare de la operarea
modificării, să se adreseze comitetului pentru primirea unei noi autorizaţii sau
modificarea celei existente.


(9) În cazul pierderii autorizaţiei, deținătorul acesteia este obligat, în termen


de 10 zile lucrătoare din momentul depistării pierderii, să se adreseze comitetului
78

pentru primirea duplicatului autorizației, prezentînd totodată şi explicaţiile de


rigoare, anexînd anunţul respectiv publicat în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova.


(10) Autorizația de activitate pentru utilizarea obiectivelor şi încăperilor


destinate activităţilor legate de circulaţia substanţelor stupefiante, psihotrope și a
precursorilor se eliberează gratis, avînd un termen de valabilitate de 5 ani.”

6. La articolul 42:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici este stabilit de
Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

Art. XXIX. – Codul navigației maritime comerciale al Republicii Moldova,


aprobat prin Legea nr. 599/1999 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001,
nr. 1–4, art. 2), cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se
completează după cum urmează:

1. La articolul 2:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive instituite de prezentul cod pentru agenții economici autohtoni în
domeniul navigației maritime comerciale este stabilit de Legea nr. 160/2011
privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în partea în care
nu este reglementat de prezentul cod. Fondurile colectate în urma emiterii acestor
acte se varsă integral în bugetul autorității emitente.”

2. La articolul 39 alineatul (1) litera o), cuvintele „licența pentru


exploatarea stației radio de transmisie” se substituie cu cuvintele „autorizația
stațiilor de radiocomunicații ale navei”.

3. La articolul 42, alineatul (3) va avea următorul cuprins:


79

„(3) Autorizația stațiilor de radiocomunicații ale navei este eliberată de


Serviciul Naţional de Management al Frecvenţelor Radio şi Securităţii
Cibernetice.”

4. Codul se completează cu articolul 421 cu următorul cuprins:

„Articolul 421. Procedura de autorizare a stațiilor de radiocomunicații


ale navelor maritime şi fluviale

(1) Pentru obținerea autorizației pentru stațiile de radiocomunicații ale


navelor maritime şi fluviale, solicitantul depune la Serviciul Naţional de
Management al Frecvenţelor Radio şi Securităţii Cibernetice, personal sau prin
intermediul unui reprezentant, pe suport de hîrtie, în format electronic sau prin
intermediul ghișeului unic electronic de solicitare a actelor permisive, o cerere la
care anexează:
a) copia de pe ancheta registrului navelor;
b) copia de pe certificatul de proprietate asupra navei;
c) copia de pe certificatul de navigație sub pavilionul Republicii Moldova;
d) procura, după caz;
e) datele de identificare ale solicitantului.

(2) Pentru eliberarea autorizației pentru stațiile de radiocomunicații ale


navelor maritime şi fluviale, Serviciul Naţional de Management al Frecvenţelor
Radio şi Securităţii Cibernetice selectează, calculează şi planifică frecvențele radio
pentru utilizarea stațiilor de navă, eliberează semnalul de apel (Call Sing),
indicativul stației (MMSI), codul ATIS şi expediază, pentru înregistrarea la
Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, informația despre echipamentul de
radiocomunicații aflat la bordul navei.


(3) Autorizația stațiilor de radiocomunicații ale navei se eliberează gratis în


termen de 3 zile lucrătoare, începînd cu ziua înregistrării cererii de solicitare.

(4) Termenul de valabilitate a autorizației stațiilor de radiocomunicații ale


navei coincide cu termenul de valabilitate a certificatului de navigație sub
pavilionul Republicii Moldova.”

Art. XXX. – Articolul 24 din Legea contenciosului administrativ


nr. 793/2000 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie
specială din 3 octombrie 2006), cu modificările și completările ulterioare, se
completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Cererea prin care se contestă măsura restrictivă privind suspendarea


activităţii agentului economic, dispusă prin procesul-verbal de control întocmit în
80

conformitate cu legislaţia cu privire la controlul de stat al activităţii de


întreprinzător, se examinează de instanţa de contencios administrativ în termen de
10 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia.”

Art. XXXI. – Legea reglementării de stat a activităţii comerciale externe


nr. 1031/2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 119–120,
art. 838), cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum
urmează:
1. Articolul 8 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici este stabilit de
Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

2. Capitolul III se completează cu articolele 171 şi 172 cu următorul cuprins:

„Articolul 171. Autorizația pentru importul produselor originare


din țările membre ale Acordului Central European
de Comerț Liber (CEFTA)

(1) Importul de produse agricole originare din ţările membre CEFTA în


cadrul contingentelor preferenţiale specificate în Hotărîrea Guvernului
nr. 955/2007 privind reglementarea importului în Republica Moldova al produselor
originare din ţările membre ale Acordului Central European de Comerţ Liber
(CEFTA) se acceptă numai odată cu prezentarea autorizaţiei de import autorităţilor
vamale. Gestionarea contingentelor tarifare de import şi eliberarea autorizaţiilor de
import sînt garantate şi efectuate de către Agenția Servicii Publice.

(2) Admiterea la import în cadrul contingentelor tarifare se efectuează la


prezentarea următoarelor documente autorității emitente:
a) declaraţia importatorului (anexa nr. 1);
b) copia de pe certificatul de origine preferenţial la export de tipul EUR.1,
eliberat de organele vamale ale ţărilor membre CEFTA;
c) copia de pe contractul de vînzare-cumpărare sau de pe contractul de
livrare;
d) copia facturii (invoice).

(3) La depunerea documentelor menţionate la alin. (2), solicitantul trebuie să


întrunească următoarele condiţii:
a) să reprezinte o singură întreprindere în calitate de angajat (cu legitimaţie
sau procură);
81

b) să solicite o singură autorizaţie de import pentru aceeaşi grupă de


produse.

(4) Responsabilitatea pentru veridicitatea informaţiilor prezentate în


documentele menţionate la alin. (2) revine exclusiv importatorilor.

(5) Documentele admise vor fi examinate în ordinea recepţionării şi în limita


cantităţilor disponibile la data respectivă.

(6) Cantitatea maximă alocată importatorilor la solicitarea unei cote nu va


depăşi procentul prevăzut în Hotărîrea Guvernului nr. 955/2007 privind
reglementarea importului în Republica Moldova al produselor originare din ţările
membre ale Acordului Central European de Comerţ Liber (CEFTA) pentru fiecare
contingent tarifar în parte, aplicat la nivelul iniţial al contingentului respectiv.

(7) În cazul în care importatorii au în derulare contracte de livrare cu mai


multe companii din străinătate pentru produsele din acelaşi contingent, se pot
elibera mai multe autorizaţii de import, cu condiţia ca întreaga cantitate solicitată
să nu depăşească procentul maxim de alocare a cotei.

(8) Agenţii economici cărora li s-au eliberat autorizaţiile de import sînt


obligaţi să facă dovada efectuării importului, prezentînd, în termen de 15 zile de la
momentul vămuirii, o copie de pe declaraţia vamală de import, împreună cu o
copie de pe autorizaţia de import aferentă. Documentele respective se depun la
Agenția Servicii Publice.

(9) Agenţii economici care fac dovada utilizării cotelor eliberate anterior pot
beneficia de noi cote în limita cantităţilor disponibile.

(10) Agenţii economici care nu probează livrarea, în condiţii normale de


derulare a contractului de livrare, a cel puțin 95% din cantitatea alocată pe o
autorizaţie de import nu pot beneficia de noi cote.

(11) Autorizaţiile de import se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare de la


data depunerii solicitării şi sînt valabile pentru o perioada de 2 luni din momentul
eliberării, fără ca perioada de valabilitate să depăşească perioada pentru care
contingentul a fost stabilit. Autorizaţiile de import se eliberează gratis.

(12) În situaţii excepţionale, la cererea justificată a agenţilor economici,


autorizaţiile de import pot fi prelungite o singură dată, cu cel mult 30 de zile. În
acest sens, întreprinderea importatoare depune o cerere scrisă, însoţită de
documentele probatoare din care să rezulte caracterul justificat al solicitării.
82

(13) La cererea justificată a agenţilor economici, însoţită de documente


probatoare, se poate dispune înlocuirea autorizaţiei de import.

(14) Autorizaţiile de import eliberate sînt netransmisibile, acestea pot fi


utilizate numai de către deținători.

(15) În cazul în care, din motive obiective, autorizaţia de import nu a fost


utilizată în termenul de valabilitate, aceasta trebuie restituită în termen de cel mult
10 zile de la data expirării valabilităţii.

(16) Omiterea restituirii în termen de către agenţii economici a autorizaţiilor


de import neutilizate conduce automat la retragerea dreptului de a beneficia de
regimul preferenţial instituit în conformitate cu prezenta lege și Hotărîrea
Guvernului nr. 955/2007 privind reglementarea importului în Republica
Moldova al produselor originare din ţările membre ale Acordului Central
European de Comerţ Liber (CEFTA).

(17) Cantităţile rămase, aferente autorizaţiilor de import anulate sau parţial


utilizate, sînt realocate agenţilor economici interesaţi conform procedurilor
stabilite.

Articolul 172. Autorizația de import în regim preferențial al unor tipuri


de zahăr

(1) Cantităţile de zahăr şi produse zaharoase, precum şi perioada importului


în regim preferenţial sînt stabilite, trimestrial, de către Ministerul Agriculturii,
Dezvoltării Regionale și Mediului, în comun cu Uniunea Producătorilor de Zahăr
din Moldova, ținînd cont de volumul producţiei întreprinderilor autohtone,
consumul pieţei interne şi potenţialul de export.

(2) Administrarea şi gestionarea sistemului de reglementare a importului de


zahăr şi produselor zaharoase în regim preferenţial în Republica Moldova se
realizează în baza autorizaţiei de import eliberate de Agenția Servicii Publice.

(3) Autorizația de import în regim preferențial al unor tipuri de zahăr se


eliberează tuturor persoanelor, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică
de organizare, care vor desfăşura activităţi de import al zahărului şi produselor
zaharoase originare din ţările care nu sînt membre ale Organizației Mondiale a
Comerțului, cu care Republica Moldova are semnate acorduri de comerţ liber.
83

(4) În vederea eliberării fiecărei autorizaţii de import de zahăr şi produse


zaharoase, agenţii economici importatori prezintă autorității emitente următoarele
documente:
a) declaraţia dactilografiată a importatorului, conform anexei nr. 2;
b) copia de pe contractul de vînzare-cumpărare sau de pe contractul de
livrare a zahărului şi a produselor zaharoase;
c) copia de pe certificatul de origine preferenţial;
d) copia de pe raportul de expertiză de stabilire a ţării de producere.

(5) Agenția Servicii Publice nu eliberează autorizaţie de import în cazul în


care valoarea mărfii, după achitarea tuturor plăţilor, impozitelor şi taxelor, inclusiv
a TVA, este mai mică cu cel puţin 20% decît preţurile medii trimestriale stabilite
pe piaţa internă, prezentate de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale
și Mediului, în coordonare cu Uniunea Producătorilor de Zahăr din Moldova.

(6) Responsabilitatea pentru veridicitatea informaţiilor prezentate în


documentele menţionate la alin. (4) revine exclusiv importatorilor.

(7) Eliberarea autorizaţiilor de import se efectuează în ordinea recepţionării


cererilor, conform principiului „primul venit – primul servit”, luînd în considerare
cantităţile specificate în certificatele de origine preferenţiale, cu limitarea
cantităţilor oferite de pînă la 100% din cantităţile disponibile, stabilite în Hotărîrea
Guvernului nr. 134/2009 cu privire la importul în regim preferenţial al unor tipuri
de zahăr.

(8) Autorizaţiile de import se eliberează pentru fiecare tranzacţie


comercială. În cazul în care agenţii economici importatori au în derulare contracte
de import cu mai multe companii din diferite ţări, se pot elibera simultan mai multe
autorizaţii de import, cu condiţia respectării prevederilor prezentei legi.

(9) În cazul în care pentru import se prezintă un certificat de origine


preferenţial care include cîteva tipuri de zahăr, se eliberează o singură autorizaţie
de import.

(10) Agenţii economici care fac dovada utilizării autorizaţiei de import


prin prezentarea copiei de pe declaraţia vamală de import pot beneficia de noi
autorizaţii, în limita cantităţilor disponibile.

(11) Agenţii economici care nu probează livrarea, în condiţii normale de


derulare a contractului, a cel puțin 90% din cantitatea alocată pe o autorizaţie de
import nu pot beneficia de alte autorizaţii.
84

(12) Autorizaţiile de import se eliberează în termen 5 zile lucrătoare de la


data depunerii cererii şi sînt valabile pentru 30 de zile din momentul eliberării.
Autorizaţiile de import se eliberează gratis.

(13) În situaţii excepţionale, la cererea justificată a agenţilor economici,


autorizaţiile de import pot fi prelungite o singură dată, cu cel mult 30 de zile. În
acest sens, agentul economic importator prezintă o cerere în formă scrisă, însoţită
de documentele probatoare din care să rezulte caracterul justificat al solicitării.

(14) La cererea justificată a agenţilor economici, însoţită de documente


probatoare, Agenția Servicii Publice poate înlocui autorizaţia de import.

(15) Autorizaţiile de import eliberate sînt netransmisibile, acestea fiind


utilizate doar de către responsabilii financiari.

(16) În cazul în care, din motive obiective, autorizaţia de import nu poate fi


utilizată în perioada de valabilitate, aceasta trebuie restituită în termen de 10 zile
din data expirării valabilităţii, prin solicitare scrisă, cu anexarea autorizaţiei în
original, fiind depusă la Agenția Servicii Publice sau expediată prin poştă cu
scrisoare recomandată cu confirmare de primire în adresa Agenției Servicii
Publice.

(17) Omiterea restituirii la timp de către agenţii economici a autorizaţiilor de


import neutilizate conduce automat la retragerea dreptului de a beneficia de
regimul preferenţial instituit.

(18) Cantităţile rămase, aferente autorizaţiilor de import neutilizate sau


parţial utilizate, sînt realocate agenţilor economici interesaţi conform procedurilor
stabilite.”

3. Legea se completează cu anexele nr. 1 şi nr. 2 cu următorul cuprins:

„Anexa nr. 1

Codul de înregistrare a întreprinderii_______________

DECLARAŢIA IMPORTATORULUI

1. Declar pe propria răspundere că în obiectul de activitate al societăţii


pentru care solicit autorizaţia de import este cuprins şi importul de produse
alimentare.
85

2. Îmi asum răspunderea ca, în termen de 10 zile de la data utilizării


autorizaţiei de import (vămuirii mărfii), să prezint Agenției Servicii Publice copia
de pe declaraţia vamală de import, atestînd utilizarea cotei alocate.
3. În cazul în care nu voi utiliza autorizaţia de import în termenul de
valabilitate înscris, mă angajez ca, în termen de 10 zile de la expirarea valabilității
acesteia, să o returnez Agenției Servicii Publice pentru a evita blocarea cotei.
_____________________________________________
(denumirea firmei, ştampila, numele şi semnătura importatorului)
Anexa nr. 2

Codul de înregistrare a întreprinderii _______________

CEREREA ȘI DECLARAŢIA IMPORTATORULUI

1. Solicit autorizația de import pentru __________________________.


2. Declar pe propria răspundere că în activitatea societăţii pentru care solicit
autorizaţia de import este inclus şi importul de produse alimentare, precum şi
faptul că zahărul rafinat importat în regim preferenţial este produs din sfeclă de
zahăr şi nu conţine adaosuri de zahăr din trestie.
3. Îmi asum răspunderea ca, în termen de 10 zile de la data utilizării
autorizaţiei de import (vămuirii mărfii), să prezint Agenției Servicii Publice copia
de pe declaraţia vamală de import, atestînd utilizarea acesteia.
4. În cazul în care nu voi utiliza autorizaţia de import în termenul de
valabilitate înscris, mă angajez ca, în termen de 10 zile de la expirarea valabilității
acesteia, să o returnez Agenției Servicii Publice pentru a evita blocarea cantităţilor
stabilite.

___________________________________________”
(denumirea firmei, ştampila, numele şi semnătura importatorului)

Art. XXXII. – Legea nr. 1100/2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia


alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice (republicată în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2010, nr. 98–99, art. 293), cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, noțiunea „alcool etilic denaturat” va avea următorul


cuprins:

„alcool etilic denaturat – alcool etilic care conţine adaos de substanţe


speciale (denaturanți), specificate la art. 181 alin. (1), a căror prezenţă exclude
utilizarea acestuia la fabricarea producţiei alcoolice alimentare;”.
86

2. La articolul 3 alineatul (2), litera c) se abrogă.

3. Articolul 4:

la alineatul (1):

litera e) se completează în final cu textul „supusă accizării cu timbru de


acciz”;

la litera g), cuvintele „mijloace de măsurat” se substituie cu cuvintele


„mijloace de măsurare”;

litera j) va avea următorul cuprins:

„j) să asigure verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare utilizate în


scopul supravegherii fiscale și controlului circulației alcoolului etilic.”

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Titularii de licenţă în domeniu pot comercializa alcool etilic agenţilor


economici care practică o altă activitate decît cea în domeniul fabricării producţiei
alcoolice, dar care, în procesul de producere, utilizează alcool etilic, doar cu
notificarea prealabilă a organului de supraveghere şi control la nivel naţional
asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice.
Nerespectarea obligației de notificare sau comercializarea cu devieri considerabile
și intenționate de la datele indicate în notificare constituie temei pentru retragerea
licenței.”

articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Notificarea indicată la alin. (2) se depune cu cel puțin 3 zile lucrătoare
pînă la livrarea alcoolului etilic și trebuie să conțină datele licenței, datele de
identificare ale vînzătorului și ale cumpărătorului, cantitatea, calitatea şi scopul
declarat de utilizare a alcoolului etilic. Notificarea se depune în formă electronică
sau pe suport de hîrtie. Modul depunerii și forma notificării se stabilesc de către
Guvern.”

4. Articolul 5 alineatul (2):

se completează cu litera e1) cu următorul cuprins:

„e1) comercializarea alcoolului etilic importat;”


87

litera h) se completează în final cu cuvintele „ , cu excepţia berii şi băuturilor


pe bază de bere”.

5. La articolul 9 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:

„a) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor;”.

6. Articolul 11:

la alineatul (1), textul „Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea


Producţiei Alcoolice de pe lîngă autoritatea centrală de specialitate în domeniul
agroindustrial, denumit în continuare Inspectorat de Stat” se substituie cu textul
„Agenţia Națională pentru Siguranţa Alimentelor, denumită în continuare
Agenţie”;

la alineatul (2):

în partea introductivă, sintagma „Inspectoratul de Stat” se substituie cu


cuvîntul „Agenţia”;

la litera g), sintagma „Agenția pentru Protecția Consumatorilor” se substituie


cu cuvintele „organul de specialitate de supraveghere şi control în domeniul
controlului metrologic legal”;

la alineatul (4), sintagma „Inspectoratului de Stat” se substituie cu cuvîntul


„Agenției”.

7. Articolul 13:

la alineatul (1), textul „Legea nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind
licenţierea unor genuri de activitate” se substituie cu textul „Legea nr. 160/2011
privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător”;

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Solicitantul licenţei pentru fabricarea alcoolului etilic şi producţiei


alcoolice trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
a) deţine în proprietate sau folosinţă capacitatea minimă de producţie;
b) în întreprindere există sistem de evidenţă computerizată;
c) deţine mijloace de măsurare aprobate şi verificate metrologic care vor fi
utilizate în scopul supravegherii fiscale și al controlului circulației alcoolului;
d) utilajul tehnologic principal pentru fabricarea alcoolului etilic şi/sau a
băuturilor alcoolice tari este conform cu cerințele de fabricare a alcoolului, fiscale
88

și de mediu la prelucrarea şi utilizarea integrală a deşeurilor principale ale


producţiei alcoolice, stabilite în actele normative aferente, și poate fi înregistrat în
condițiile art. 18.”

articolul se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:

„(21) Solicitantul licenţei pentru păstrarea, comercializarea angro şi importul


alcoolului etilic şi al producţiei alcoolice trebuie să corespundă următoarelor
cerinţe:
a) deţine în proprietate sau în locațiune încăperi pentru depozite specializate,
acoperite şi îngrădite (pentru păstrarea şi comercializarea angro a producţiei
alcoolice);
b) în întreprindere există sistem de evidenţă computerizată.”

la alineatul (3):

în partea introductivă, textul „Legea nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind
licenţierea unor genuri de activitate” se substituie cu textul „Legea nr. 160/2011
privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător”;

la litera a), după cuvintele „de proprietate” se introduc cuvintele „sau de


locațiune”;

la litera b), cuvintele „autorităţii centrale de specialitate în domeniul


agroindustrial” se substituie cu cuvintele „organului de supraveghere şi control la
nivel naţional asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei
alcoolice”;

litera d) va avea următorul cuprins:

„d) copia de pe contractul de distribuție sau confirmarea privind acordarea


dreptului de distribuție (pentru comercializarea angro a producției alcoolice).”

litera e) se abrogă;

articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) În ziua înregistrării cererii și depunerii documentelor stabilite de


prezentul articol pentru obținerea/reperfectarea licenței, autoritatea de licențiere
înștiințează organele de control din domeniul fiscal, din domeniul controlului
metrologic legal, precum și organul de supraveghere şi control la nivel naţional
asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice pentru a se
asigura (cu sau fără solicitarea unei vizite de control din partea organelor
89

respective) de corespunderea utilajului tehnologic principal pentru fabricarea


alcoolului etilic şi/sau a băuturilor alcoolice tari cerințelor prezentei legi. În cel
mult 7 zile lucrătoare de la data înștiințării, organele de control din domeniul fiscal,
din domeniul controlului metrologic legal și de supraveghere şi control la nivel
naţional asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice
transmit o notificare sau procesul-verbal de control privind rezultatele verificării
efectuate.”

8. Articolul 14:

la alineatul (1), textul „Legea nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind
licenţierea unor genuri de activitate” se substituie cu textul „Legea nr. 160/2011
privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător”;

la alineatele (3) şi (4), sintagma „Inspectoratul de Stat” se substituie cu


cuvîntul „Agenţia”.

9. Articolul 16 alineatul (3):

la litera a), textul „prevăzute la art. 8 alin. (1) pct. 6), 7) şi 25) din Legea
nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de
întreprinzător” se exclude;

litera d) se completează în final cu textul: „ . Acest temei nu se aplică


comercializării berii şi băuturilor pe bază de bere”;

la litera m), cuvintele „legalizate și” se exclud.

10. Articolul 18:

la alineatul (3), textul „Inspectoratul de Stat, Inspectoratul Fiscal Principal


de Stat şi Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor” se substituie cu textul
„organele de control din domeniul fiscal, din domeniul controlului metrologic legal
și de supraveghere şi control la nivel naţional asupra fabricării şi circulaţiei
alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, cu întocmirea unui proces-verbal de
control corespunzător”;

la alineatul (6), cuvintele „cu avizul prealabil al expertizei ecologice de stat


şi” se exclud.

11. Legea se completează cu articolul 181 cu următorul cuprins:

„Articolul 181. Cerințe față de fabricarea alcoolului complet denaturat


90

(1) Alcoolul etilic se consideră denaturat complet atunci cînd denaturarea


este efectuată cu denaturanţii specificați la alin. (2).

(2) Formula admisă a fi utilizată pentru denaturarea completă a alcoolului, în


concentraţie la hectolitru de alcool absolut, în conformitate cu sistemul de
nomenclatură al Uniunii Internaționale de Chimie Pură și Aplicată și cu numărul
de înregistrare CAS (Chemical Abstracts Service), este următoarea:
 1,0 litri de alcool izopropilic (izopropanol) (CAS 67-63-0);
 1,0 litri de metiletilcetonă (butanonă) (CAS 78-93-3);
 1,0 gram de benzoat de denatoniu (CAS 3734-33-6).

(3) Cantităţile/volumele de substanţe prevăzute la alin. (2) sînt exprimate în


substanţă cu puritatea de 100% şi trebuie să se regăsească în produsul finit după
omogenizare, la finalul operaţiunii de denaturare.

(4) Cantităţile/volumele de substanţe prevăzute la alin. (2) pot fi depăşite cu


maximum 10%.

(5) În alcoolul denaturat, pentru a-i da culoare caracteristică, se adăugă unul


din coloranții chimici puri – colorant albastru de metilen 0,2 grame (CAS 61-73-4)
sau 0,1 grame de violet de metil (CAS 8004-87-3).

(6) Operaţiunea de denaturare a alcoolului se realizează prin:


a) adăugarea succesivă a substanţelor denaturante admise în cantitatea de
alcool ce urmează a fi denaturată;
b) adăugarea unui amestec, realizat prealabil din substanţele denaturante
admise, în cantitatea de alcool ce urmează a fi denaturată.”

12. Articolul 23:

la alineatul (2), cuvintele „autoritatea centrală de specialitate în domeniul


agroindustrial” se substituie cu cuvintele „organul de supraveghere şi control la
nivel naţional asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei
alcoolice la solicitarea autorității de licențiere”;

la alineatul (3):

în partea introductivă, textul „solicitantul prezintă autorităţii centrale de


specialitate în domeniul agroindustrial o cerere” se substituie cu textul „autoritatea
de licențiere, în ziua înregistrării cererii pentru licența corespunzătoare, prezintă
organului de supraveghere şi control la nivel naţional asupra fabricării şi circulaţiei
alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice o solicitare”;
91

la litera c), textul „din domeniul medicinei, al industriei de parfumerie şi


cosmetică” se substituie cu textul „din alt domeniu decît cel de fabricare și
comercializare a produselor alcoolice”;

la alineatul (6), cuvîntul „solicitantului” se substituie cu cuvintele „autorității


de licențiere și solicitantului de licență”;

alineatul (7) va avea următorul cuprins:

„(7) Titularii de licență pentru importul alcoolului etilic, după efectuarea


procedurilor de import, sînt obligați să prezinte organului de supraveghere şi
control la nivel naţional asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a
producţiei alcoolice informația despre volumul alcoolului etilic importat în baza
avizului și licenței acordate în prealabil.”

13. La articolul 24 alineatul (1), cuvintele „sau pentru producerea


medicamentelor” se substituie cu cuvintele „pentru producerea medicamentelor ori
pentru procesele de producere sau prestări de servicii, în procesul tehnologic al
cărora este necesară utilizarea alcoolului etilic”.

14. La articolul 25 alineatul (2), partea introductivă va avea următorul


cuprins:

„Sînt exceptate de la marcare cu „Timbru de acciz” berea, băuturile pe bază


de bere, precum și producția alcoolică care întrunește cel puțin una dintre
următoarele condiții:”

15. La articolul 28, alineatul (2) se completează cu litera b1) cu următorul


cuprins:

„b1) dețin în proprietate sau în locațiune încăperi pentru depozite cu o


suprafață de cel puțin 200 m2, pentru păstrarea şi comercializarea angro a berii şi a
băuturilor pe bază de bere;”.

Art. XXXIII. – Codul vamal al Republicii Moldova nr. 1149/2000


(republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediție specială din
1 ianuarie 2007), cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se
completează după cum urmează:

1. În cuprinsul codului, textul „Legea privind reglementarea prin licenţiere a


activităţii de întreprinzător”, la orice formă gramaticală, se substituie cu textul
92

„Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de


întreprinzător” la forma gramaticală corespunzătoare.

2. Articolul 50 se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Antrepozitul vamal trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:


a) să fie amenajat astfel încît să permită accesul doar persoanelor care deţin
acest drept;
b) să aibă intrările şi ieşirile marcate cu inscripţia „Antrepozit vamal – Zonă
de control vamal” în limba de stat, limba rusă şi limba engleză;
c) să dispună de utilaje de descărcare-încărcare şi mijloace de transport,
echipamente de depozitare specializate, care să asigure păstrarea adecvată a
mărfurilor, de mijloace de cîntărire a mărfurilor, de mijloace de comunicaţie, de
tehnică de birou, de mobilier şi de alte echipamente necesare pentru funcţionarea
normală a antrepozitului, precum și de dispozitive de blocare a intrărilor-ieşirilor;
d) să dispună de sistem de supraveghere video.”

3. La articolul 54:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) În vederea obţinerii autorizaţiei de antrepozitare, solicitantul depune, pe


suport de hîrtie, în format electronic sau prin intermediul ghișeului unic electronic
de solicitare a actelor permisive, o cerere, conform modelului stabilit de Hotărîrea
Guvernului nr. 1140/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a
destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova, la care
anexează documentele ce confirmă întrunirea următoarelor condiţii:
a) sînt respectate cerinţele stabilite în art. 50 alin. (5);
b) încăperile sau alte locuri declarate în calitate de antrepozit vamal se află
la aceeaşi adresă poştală;
c) biroul vamal în a cărui rază de activitate se află antrepozitul vamal a
elaborat şi a aprobat schema tehnologică de lucru.”

articolul se completează cu alineatele (11), (4) și (5) cu următorul cuprins:

„(11) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a autorizației de


antrepozitare este stabilit de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de
prezentul cod.”

„(4) Autorizaţia de antrepozitare sau refuzul acordării acesteia se eliberează


în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii.
93

(5) Refuzul acordării autorizaţiei de antrepozitare se prezintă solicitantului


în formă scrisă, cu indicarea expresă a motivului refuzului şi a normei de drept ce
serveşte ca temei pentru refuz.”

4. La articolul 59:

în denumire, cuvintele „Autorizația de perfecționare activă” se substituie cu


cuvintele „Acordarea regimului de perfecționare activă”;

la alineatele (1) și (2), cuvintele „Autorizația de perfecționare activă se


eliberează” se substituie cu cuvintele „Regimul de perfecționare activă se acordă”;

la alineatul (3), cuvîntul „autorizație” se substituie cu cuvintele „actul de


acordare a regimului de perfecționare activă”.

5. Articolul 64:

în denumire, cuvintele „Autorizația de transformare sub control vamal” se


substituie cu cuvintele „Acordarea regimului de transformare sub control vamal”;

la alineatele (1) și (2), cuvintele „Autorizația de transformare sub control


vamal se eliberează” se substituie cu cuvintele „Regimul de transformare sub
control vamal se acordă”;

la alineatul (3), cuvîntul „autorizație” se substituie cu cuvintele „actul de


acordare a regimului de transformare sub control vamal”.

6. Articolul 68:

în denumire, cuvîntul „Autorizarea admiterii temporare” se substituie cu


cuvintele „Acordarea regimului de admitere temporară”;

în cuprinsul articolului, cuvintele „autorizează admiterea” se substituie cu


cuvintele „acordă regimul de admitere”.

7. Articolul 77:

în denumire, cuvîntul „Autorizația” se substituie cu cuvintele „Acordarea


regimului”;

la alineatul (1), cuvintele „autorizației eliberate” se substituie cu cuvintele


„actului de acordare a regimului de perfecționare pasivă eliberat”;
94

la alineatul (2), cuvintele „Autorizaţia de perfecţionare pasivă se eliberează”


se substituie cu cuvintele „Regimul de perfecționare pasivă se acordă”.

8. Articolul 951 se completează cu alineatele (31) și (32) cu următorul


cuprins:

„(31) În ziua înregistrării cererii și depunerii documentelor stabilite de


legislație pentru primirea/reperfectarea licenței, autoritatea de licențiere
înștiințează Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, precum și
Serviciul Vamal, solicită și obține avizele necesare eliberării licenței pentru
activitatea magazinelor duty-free, pentru comercializarea mărfurilor în regim duty-
free, pentru comercializarea mărfurilor în regim duty-free cu amănuntul, în valută
străină şi lei moldoveneşti, la bordul aeronavelor care efectuează curse în traficul
extern de pasageri.

(32) În cel mult 10 zile lucrătoare de la data înștiințării, Ministerul Afacerilor


Externe și Integrării Europene și Serviciul Vamal transmit avizele și/sau refuzul
argumentat de a le acorda. În cazul în care Ministerul Afacerilor Externe și
Integrării Europene și Serviciul Vamal nu au transmis avizul ori refuzul acordării
avizului în termenul respectiv, survine principiul aprobării tacite. Refuzul
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene sau al Serviciului Vamal de a
acorda aviz constituie temei de refuz pentru eliberarea licenței.”

Art. XXXIV. – Legea nr. 1163/2000 cu privire la controlul exportului,


reexportului, importului şi tranzitului de mărfuri strategice (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2000, nr. 137–138, art. 970), cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 1 alineatul (2), litera a) se completează în final cu textul „şi a
cărei activitate se desfăşoară în regim special confidenţial”.

2. Articolul 2 se completează cu următoarele noţiuni:

„autorizaţie de export – permisiune unică de transfer al mărfurilor strategice


supuse controlului, aflate pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, pentru
amplasarea permanentă a acestora pe teritoriul altor ţări;

autorizaţie de reexport – permisiune unică de transfer al mărfurilor


strategice, provenite din alte ţări, de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova sau
de export de pe teritoriul unei alte ţări al mărfurilor strategice originare din
Republica Moldova într-o ţară terţă;
95

autorizaţie de import – permisiune unică de import al mărfurilor strategice


pe teritoriul vamal al Republicii Moldova;

autorizaţie de tranzit – permisiune unică de transport al mărfurilor strategice


prin teritoriul vamal al Republicii Moldova;

autorizație individuală – autorizație acordată unei persoane pentru exportul,


reexportul, importul sau tranzitul mărfurilor strategice pentru un singur utilizator
final ori destinatar dintr-o altă țară și care acoperă una sau mai multe mărfuri
strategice;
autorizație globală – autorizație acordată unei persoane pentru exportul,
reexportul, importul sau tranzitul unui tip sau unei categorii de mărfuri strategice
către unul sau mai mulți utilizatori finali și/sau către una sau mai multe țări
specificate;

autorizație generală – autorizație de export, reexport, import sau tranzit al


unei categorii de mărfuri strategice către țări cu destinație specificată și care este
disponibilă tuturor persoanelor care corespund condițiilor generale de utilizare a
autorizației;

certificat internaţional de import – document care certifică faptul că


importatorul dispune de autorizaţie de import al mărfurilor strategice şi
care urmează a fi prezentat instituţiilor de stat ce efectuează controlul exportului
de mărfuri strategice din ţara din care mărfurile strategice sînt exportate;

certificat de verificare a livrării – document care certifică faptul că


mărfurile strategice controlate, specificate în autorizaţie, au fost legal importate pe
teritoriul vamal al ţării importatoare;

certificat al utilizatorului final – document care garantează că mărfurile


strategice exportate, reexportate sau importate vor fi utilizate conform destinaţiei
stipulate în autorizaţia de export, reexport sau import, eliberată de instituţia
respectivă din Republica Moldova sau de peste hotare, implicată în controlul
exportului, reexportului, importului şi tranzitului de mărfuri strategice.”

3. Articolul 9 se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:

„(6) În scopul importului mărfurilor incluse în Nomenclatorul mărfurilor


strategice supuse controlului sau al mărfurilor considerate ca fiind strategice într-
un alt stat, mărfuri care se află pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, organul
abilitat de către Guvern eliberează, la cerere, certificatele internaţionale de import,
certificatele de verificare a livrării şi certificatele utilizatorului final, ce urmează a
fi prezentate organului competent în ţara de destinaţie.”
96

4. Articolul 10:

la alineatul (1), textul „cu permisul Comisiei Interdepartamentale de


Control, a cărei activitate, care se desfăşoară în regim special confidenţial, este
asigurată de Ministerul Economiei” se substituie cu cuvintele „în temeiul
autorizaţiei de reexport al mărfurilor strategice”;

la alineatul (2), cuvintele „baza autorizaţiei acordate de organul abilitat de


Guvernul Republicii Moldova” se substituie cu cuvintele „temeiul autorizaţiei de
export şi/sau reexport al mărfurilor strategice”;

la alineatul (3), cuvintele „bază de permis, eliberat de Comisia


Interdepartamentală de Control” se substituie cu cuvintele „temeiul autorizaţiei de
export şi/sau reexport al mărfurilor strategice”.

5. Articolul 11:

la alineatul (1), cuvîntul „licențiere” se substituie cu cuvîntul „autorizare”,


iar cuvintele „ , stabilit de Guvern” se exclud;

articolul se completează cu alineatele (3) și (4) cu următorul cuprins:

„(3) Autorizaţiile şi certificatele necesare pentru exportul, reexportul,


importul şi tranzitul mărfurilor strategice se eliberează gratis.

(4) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor permisive


prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici este stabilit de Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în
partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

6. Legea se completează cu articolele 111 și 112 cu următorul cuprins:

„Articolul 111. Eliberarea autorizaţiilor individuale de export, reexport,


import și tranzit al mărfurilor strategice

(1) În vederea obţinerii autorizaţiei individuale de export sau de reexport al


mărfurilor strategice, solicitantul depune o cerere, pe suport de hîrtie, în format
electronic sau prin intermediul ghișeului unic electronic de solicitare a actelor
permisive, către Ministerul Economiei și Infrastructurii, care să conțină datele de
identificare ale solicitantului și la care se anexează următoarele documente:
a) documentele care certifică originea mărfurilor;
b) documentele privind caracteristicile calitative şi tehnice ale mărfurilor şi,
opţional, codul mărfii respective conform Nomenclatorului mărfurilor strategice
supuse controlului;
97

c) copia de pe contractul încheiat cu compania din străinătate care importă


sau exportă mărfurile strategice;
d) copia, legalizată în modul stabilit, de pe autorizaţia care certifică
permisiunea pentru compania din străinătate de a efectua operaţiuni de export-
import cu mărfuri strategice, eliberată de organul autorizat al ţării în care este
înregistrată compania respectivă;
e) certificatul utilizatorului final, la cererea Ministerului Economiei și
Infrastructurii;
f) certificatul internațional de import, la cererea Ministerului Economiei și
Infrastructurii.

(2) Pentru a obţine autorizaţia individuală de import sau de tranzit al


mărfurilor strategice, solicitantul depune o cerere, pe suport de hîrtie, în format
electronic sau prin intermediul ghișeului unic electronic de solicitare a actelor
permisive, către Ministerul Economiei și Infrastructurii, care să conțină datele de
identificare ale solicitantului și la care se anexează următoarele documente:
a) documentele care certifică originea mărfurilor;
b) documentele privind caracteristicile calitative şi tehnice ale mărfurilor şi,
opţional, codul mărfii respective conform Nomenclatorului mărfurilor strategice
supuse controlului;
c) copii de pe documentele comerciale relevante, în special de pe contractele
de cumpărare-vînzare, confirmări de comenzi, facturi pro forma sau borderouri de
expediere;
d) copia, legalizată în modul stabilit, de pe autorizaţia care certifică
permisiunea pentru compania din străinătate de a efectua operaţiuni de export-
import cu mărfuri strategice, eliberată de organul autorizat al ţării în care este
înregistrată compania respectivă.

(3) Pentru a obţine autorizaţia globală sau generală de export, reexport,


import sau tranzit al mărfurilor strategice, solicitantul depune către Ministerul
Economiei și Infrastructurii o cerere standard pe suport de hîrtie, în format
electronic sau prin intermediul ghișeului unic electronic de solicitare a actelor
permisive.

(4) Solicitantul autorizaţiei este în drept să depună informaţii şi documente


suplimentare pentru a facilita examinarea cererii de eliberare a autorizaţiei.

(5) Documentele în alte limbi, anexate la cererea de eliberare a autorizaţiei,


sînt depuse împreună cu traducerea acestora în limba de stat.

(6) În conformitate cu decizia Comisiei Interdepartamentale de Control,


Ministerul Economiei și Infrastructurii emite decizia de eliberare a autorizaţiei de
export, reexport, import sau tranzit al mărfurilor strategice şi anunţă solicitantul
98

acestei autorizaţii despre decizia luată în cel mult 30 de zile calendaristice după
recepționarea tuturor documentelor necesare pentru solicitarea autorizaţiei de
export, reexport, import sau tranzit al mărfurilor strategice.

(7) Autorizaţia de export, reexport, import sau tranzit conține informaţia cu


privire la exportator, importator şi/sau solicitant, ţara de destinaţie şi ţara de origine
a mărfurilor strategice transportate, caracterul mărfurilor, termenul de valabilitate a
autorizaţiei şi condiţiile speciale cu privire la cantitatea şi/sau utilizarea mărfurilor.

(8) Termenul de valabilitate a autorizaţiei se determină de Comisia


Interdepartamentală de Control, la propunerea Ministerului Economiei și
Infrastructurii, bazată pe informaţia prezentată de solicitant.

(9) Cererea privind prelungirea termenului de valabilitate a autorizaţiei de


export, reexport, import sau tranzit al mărfurilor strategice se depune către
Ministerul Economiei și Infrastructurii, fiind însoţită de explicaţia respectivă. În
temeiul deciziei Comisiei Interdepartamentale de Control, Ministerul Economiei și
Infrastructurii prelungește termenul de valabilitate a autorizaţiei în termen de cel
mult 30 de zile calendaristice.

Articolul 112. Refuzul eliberării și retragerea autorizaţiilor

(1) În temeiul deciziei Comisiei Interdepartamentale de Control, Ministerul


Economiei și Infrastructurii refuză eliberarea autorizaţiei de export, reexport,
import sau tranzit dacă:
a) eliberarea autorizaţiei cauzează prejudicii securităţii şi intereselor
naţionale, politicii externe a Republicii Moldova sau contravine deciziilor
organizaţiilor internaţionale din care Republica Moldova face parte;
b) a fost declarat embargo ţării de destinaţie a mărfurilor strategice, în cazul
în care aceasta nu-şi onorează obligaţiile asumate faţă de Republica Moldova;
c) în urma investigaţiilor, s-a dovedit că solicitantul a prezentat informaţii
neautentice în documentele anexate la cererea de eliberare a autorizaţiei.

(2) În temeiul deciziei Comisiei Interdepartamentale de Control, Ministerul


Economiei și Infrastructurii retrage autorizaţia de export, reexport, import sau
tranzit dacă:
a) autorizaţia a fost pierdută;
b) s-au aflat noi circumstanțe a căror cunoaştere, la momentul examinării
cererii pentru eliberarea autorizaţiei, ar fi cauzat refuzul eliberării acesteia;
c) solicitantul a încălcat legislația în vigoare privind controlul exportului,
reexportului, importului sau tranzitului de mărfuri strategice.”
99

Art. XXXV. – Legea nr. 1350/2000 cu privire la activitatea arhitecturală


(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 21–24, art. 77), cu
modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 7:

la alineatul (1), textul „au primit, în modul stabilit, licență” se substituie cu


cuvintele „respectă cerințele și rigorile stabilite de lege”;

la alineatul (2), textul „ , independent și nu este supus licențierii” se


substituie cu cuvintele „ și independent”;

alineatul (3) se abrogă.

2. La articolul 8 alineatul (1) litera a), cuvintele „și licențiate” se exclud.

3. La articolul 12 alineatul (2), cuvintele „licențiate în modul stabilit” se


exclud.

Art. XXXVI. – Legea nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii


(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 68–71, art. 505), cu
modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum
urmează:

1. La articolul 1:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Inspectoratul de Stat al Muncii este autoritate administrativă în


subordinea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale şi are sediu în
municipiul Chişinău. Inspectoratul de Stat al Muncii coordonează la nivel naţional
respectarea actelor normative în domeniul raporturilor de muncă şi al securităţii şi
sănătăţii în muncă.”

la alineatul (2), cuvintele „în domeniul muncii” se substituie cu cuvintele


„ în domeniul raporturilor de muncă, cu excepția securității și sănătății în muncă,”;

alineatul (21) va avea următorul cuprins:

„(21) Controlul de stat prevăzut la alin. (2) exercitat asupra persoanelor care
practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în
conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra
activităţii de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”
100

la alineatul (5), cuvintele „activităţi de inspecţie a muncii” se substituie cu


cuvintele „activităţi de inspecţie în domeniul raporturilor de muncă”.

2. La articolul 4, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) În îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 3, Inspectoratul de Stat al


Muncii are următoarele atribuţii:
a) monitorizează controlul de stat al respectării legislaţiei cu privire la
securitatea şi sănătatea în muncă, efectuat de inspectorii de muncă din cadrul
autorităţilor competente în domeniul controlului siguranţei ocupaţionale;
b) ține şi actualizează informaţia referitoare la autorităţile competente în
domeniul controlului siguranţei ocupaţionale şi la inspectorii de muncă din cadrul
acestora;
c) efectuează controlul de stat în domeniul respectării legislației cu privire
la raporturile de muncă;
d) participă, în comun cu autorităţile competente în domeniul controlului
siguranţei ocupaţionale, la elaborarea actelor normative, metodologiilor,
instrucţiunilor, ghidurilor, recomandărilor metodice cu privire la aplicarea
prevederilor actelor normative referitoare la raporturile de muncă, securitatea şi
sănătatea în muncă, pe care le aprobă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei
Sociale;
e) după necesitate, prezintă Ministerului Sănătății, Muncii şi Protecţiei
Sociale propuneri de modificare a actelor normative în domeniul raporturilor de
muncă, al securității şi sănătății în muncă;
f) realizează activităţi de pregătire, instruire şi informare în domeniul
raporturilor de muncă a angajatorilor şi a salariaţilor angajaţi în unităţile din
domeniile lor de competenţă;
g) creează, întreţine şi actualizează permanent sistemul e-learning, precum
și instruiește, prin intermediul acestuia, inspectori de muncă, indiferent de instituţia
în care activează aceştia;
h) organizează şi efectuează, în comun cu autorităţile competente în
domeniul controlului siguranţei ocupaţionale, instruirea iniţială şi continuă a
inspectorilor de muncă şi verificarea cunoştinţelor acestora la finele fiecărui curs
de instruire, indiferent de instituţia în care activează aceştia;
i) asigură desfăşurarea instruirilor iniţiale şi continue exclusiv prin
intermediul sistemului e-learning;
j) ţine şi actualizează informaţia privind activităţile de control în domeniul
siguranţei ocupaţionale, întreprinse de autorităţile competente în acest domeniu, în
baza rapoartelor prezentate de acestea;
k) stochează informaţia cu privire la accidentele de muncă constatate şi
cercetate de inspectorii de muncă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
101

l) elaborează, cu participarea tuturor autorităţilor competente în domeniul


controlului siguranţei ocupaţionale, raportul anual privind activitatea autorităţilor
competente în domeniul controlului respectării legislaţiei cu privire la raporturile
de muncă, securitatea şi sănătatea în muncă;
m) exercită alte atribuţii prevăzute de lege.”

3. La articolul 5, după cuvintele „colaborează cu” se introduc cuvintele


„autorităţile competente în domeniul controlului siguranţei ocupaţionale, cu”.

4. Articolul 8:

la alineatul (1):

în partea introductivă, după cuvintele „inspectorul de muncă” se introduc


cuvintele „abilitat cu efectuarea controlului de stat în domeniul raporturilor de
muncă”;

la litera f), cuvintele „și normelor de securitate și sănătate în muncă” se


exclud;

alineatele (2)–(5) se abrogă.

5. La articolul 9 alineatul (1) litera b), textul „relațiile de muncă, securitatea


și sănătatea în muncă” se substituie cu textul „raporturile de muncă”.

6. La articolul 10 litera c), cuvintele „sau a cercetării accidentelor de muncă”


se exclud.

7. La articolul 111, în denumire și în cuprinsul articolului, textul


„ , securității și sănătății în muncă” se exclude.

8. La articolul 112, în denumire şi la alineatul (1), textul „ , securității și


sănătății în muncă” se exclude.

9. Articolul 113:

în denumire, textul „ , securității și sănătății în muncă” se exclude;

la alineatul (1):

în partea introductivă, textul „ , securității și sănătății în muncă” se exclude;

litera g) se abrogă;
102

la alineatul (2), textul „ , securității și sănătății în muncă” se exclude;

la alineatul (3), textul „În cazul controlului efectuat la persoane care practică
activitate de întreprinzător, procesul-verbal de control se întocmeşte şi se
înregistrează cu respectarea prevederilor Legii nr. 131 din 8 iunie 2012 privind
controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.” se exclude;

la alineatul (6), textul „ , securității și sănătății în muncă” se exclude;

alineatele (7)–(11) se abrogă.

10. Articolul 114 se abrogă.

11. Articolul 13:

la alineatul (1), cuvintele „raportul anual de activitate” se substituie cu textul


„raportul anual privind activitatea autorităţilor competente în domeniul controlului
respectării legislației cu privire la raporturile de muncă, securitatea şi sănătatea în
muncă”;

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Raportul anual privind activitatea autorităţilor competente în domeniul


controlului respectării legislaţiei cu privire la raporturile de muncă, securitatea şi
sănătatea în muncă se va referi la:
a) cadrul normativ privind competenţa Inspectoratului de Stat al Muncii şi a
autorităţilor competente în domeniul controlului siguranţei ocupaţionale;
b) informaţiile despre personalul Inspectoratului de Stat al Muncii şi
autorităţile competente în domeniul controlului siguranţei ocupaţionale, în partea
ce se referă la inspectorii de muncă din cadrul acestora;
c) datele analitice privind angajatorii supuşi controlului şi numărul de
salariaţi ai acestora, inclusiv numărul salariaților cu dizabilități;
d) datele analitice ale controalelor efectuate;
e) datele analitice privind încălcările legislaţiei privind raporturile de
muncă, securitatea şi sănătatea în muncă depistate şi ale sancţiunilor aplicate;
f) statisticile accidentelor de muncă constatate şi îmbolnăvirilor
profesionale;
g) alte aspecte ale activităţii în domeniul raporturilor de muncă, al
securităţii şi sănătăţii în muncă.”

articolul se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:


103

„(21) Elaborarea raportului anual privind activitatea autorităţilor competente


în domeniul controlului respectării legislaţiei cu privire la raporturile de muncă,
securitatea şi sănătatea în muncă se realizează de către Inspectoratul de Stat al
Muncii, cu participarea autorităților respective.”

la alineatul (3), cuvintele „raportului anual de activitate” se substituie cu


cuvintele „raportului anual privind activitatea autorităţilor competente în domeniul
controlului respectării legislaţiei cu privire la raporturile de muncă, securitatea şi
sănătatea în muncă”.

Art. XXXVII. – Legea nr. 461/2001 privind piața produselor petroliere


(republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 40–49, art. 82),
cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 7:

la alineatul (2), după cuvintele „prezenta lege” se introduce textul „și Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător”;

articolul se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:

„(21) Modul de solicitare, acordare, suspendare şi retragere a actelor


permisive prevăzute de prezenta lege este stabilit de Legea nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător în partea în care nu este
reglementat de prezenta lege.”

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Taxa de licență pentru genurile de activitate indicate la art. 12 se achită


anual conform anexei nr. 2 la Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activității de întreprinzător, iar taxa pentru eliberarea autorizației de
import al motorinei – conform anexei nr. 1 la legea menționată. Sumele încasate la
eliberarea licențelor și autorizațiilor de import al motorinei se varsă integral la
bugetul de stat.”

2. La articolul 8 alineatul (1), litera d) va avea următorul cuprins:

,,d) să reperfecteze, să suspende, să retragă licenţe în conformitate cu


prezenta lege şi cu Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activităţii de întreprinzător;”.

3. La articolul 20:
104

alineatul (1) se completează în final cu textul: „Modul de solicitare,


acordare, suspendare și retragere a autorizației de import al motorinei este stabilit
de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

articolul se completează cu alineatul (10) cu următorul cuprins:

„(10) Autorizația se eliberează gratis.”

4. La articolul 23 alineatul (7), cuvintele „Inspectoratului pentru


Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industrial Periculoase” se substituie cu
cuvintele „Agenției pentru Supraveghere Tehnică”.

5. La punctul 10 din anexă, textul „– copia de pe certificatul de înregistrare


de stat al producătorului agricol;” se exclude.

6. În cuprinsul legii, textul „Legea privind reglementarea prin licențiere a


activității de întreprinzător” se substituie cu textul „Legea nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător”.

Art. XXXVIII. – Legea nr. 552/2001 privind evaluarea şi acreditarea în


sănătate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 155–157, art. 1234),
cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:

1. În preambul, textul „Legea nr. 1513-XII din 16 iunie 1993 privind


asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei” se substituie cu textul „Legea
nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice”.

2. Articolul 2 se completează cu 5 noţiuni noi cu următorul cuprins:

„registrul certificatelor de acreditare – totalitatea informaţiilor documentate


cu privire la certificatele de acreditare eliberate, reperfectate, suspendate şi retrase,
ţinute manual şi/sau în sisteme informaţionale automatizate, organizate conform
legislaţiei în vigoare;

retragere a certificatului de acreditare – privare a deținătorului certificatului


de acreditare de dreptul de a desfăşura activitatea medicală şi farmaceutică,
conform procedurii prevăzute de legislaţia în vigoare;

solicitant al certificatului de acreditare – persoană juridică sau fizică,


înregistrată în modul stabilit în Republica Moldova în calitate de întreprindere sau
de organizaţie, indiferent de tipul de proprietate, care intenționează să practice sau
105

practică activitate medico-sanitară și/sau farmaceutică și care depune la autoritatea


responsabilă de evaluare şi acreditare în sănătate cererea de evaluare a activităţii;

standarde de evaluare şi acreditare – ansamblu de prevederi ale actelor


legislative şi normative din domeniul sănătăţii şi alte domenii, care reglementează
activitatea instituţiei/întreprinderii şi influenţează calitatea serviciilor medicale şi
farmaceutice;

suspendare a certificatului de acreditare – privare a deținătorului


certificatului de acreditare de dreptul de a exercita activitatea medicală şi
farmaceutică pe un termen stabilit de prezenta lege.”

3. La articolul 9:

alineatul unic devine alineatul (1), în care;

literele d) şi e) vor avea următorul cuprins:

„d) aprobă planul său de activitate şi programul anual de evaluare şi


acreditare a instituţiilor/întreprinderilor medico-sanitare şi farmaceutice;
e) adoptă decizii privind acreditarea sau neacreditarea, eliberarea,
suspendarea ori retragerea certificatelor de acreditare, în condiţiile stabilite de
lege;”

litera f) se abrogă;

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Agenţia:
a) examinează cererea de acreditare a instituției/întreprinderii medico-
sanitare sau farmaceutice în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii
acesteia;
b) informează, în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data
adoptării deciziei, instituția/întreprinderea despre decizia referitoare la acreditare
sau neacreditare;
c) eliberează instituției/întreprinderii medico-sanitare sau farmaceutice
acreditate certificatul de acreditare.”

4. Articolul 11 va avea următorul cuprins:


106

„Articolul 11. Procedura de evaluare şi acreditare, eliberarea certificatului


de acreditare

(1) Instituțiile și întreprinderile medico-sanitare şi farmaceutice, de stat şi


private, sînt supuse evaluării şi acreditării o dată în 5 ani.

(2) Evaluarea şi acreditarea se desfăşoară în patru etape:


a) iniţierea procedurii de evaluare;
b) autoevaluarea instituţiei/întreprinderii;
c) constituirea și aprobarea echipei de experți şi evaluarea instituţiei/
întreprinderii;
d) adoptarea deciziei privind rezultatele evaluării şi informarea
instituţiei/întreprinderii.
Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a certificatului de
acreditare prevăzut de prezenta lege pentru agenții economici este stabilit prin
Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.

(3) Pentru a iniția procedura de evaluare, solicitantul depune în adresa


Agenţiei o cerere pe suport de hîrtie, în format electronic sau prin intermediul
ghișeului unic electronic de solicitare a actelor permisive, care să cuprindă
principalele date privind instituția/întreprinderea ce urmează a fi acreditată și
privind persoana responsabilă de organizarea procesului de autoevaluare. La cerere
se anexează copiile de pe:
a) organigrama instituției/întreprinderii;
b) autorizația sanitară de funcționare;
c) regulamentul de organizare și funcționare.
În cazul depunerii cererii pe suport de hîrtie, aceasta se depune în două
exemplare, dintre care unul, după semnare și înregistrare, împreună cu dispoziția
de plată pentru serviciile oferite, se restituie solicitantului, servind drept act juridic
ce confirmă inițierea procesului de acreditare. Concomitent, este trimis
chestionarul de autoevaluare împreună cu standardele de evaluare și acreditare în
funcție de organigrama prezentată.

(4) Autoevaluarea instituţiei/întreprinderii se realizează de către solicitantul


certificatului de acreditare în baza chestionarului de autoevaluare oferit de către
Agenţie. Autoevaluarea nu poate dura mai mult de 30 de zile calendaristice din
data depunerii cererii de solicitare a certificatului de acreditare. La finele etapei de
autoevaluare, solicitantul transmite Comisiei chestionarul de autoevaluare și
standardele de evaluare şi acreditare completate, comunicînd, totodată, perioada în
care se dorește vizita de evaluare. Agenţia confirmă recepționarea materialelor de
107

autoevaluare, analizează chestionarul de autoevaluare și, în cazul în care acesta


este acceptat, stabilește perioada vizitei de evaluare de comun acord cu solicitantul.

(5) În cadrul etapei de constituire și aprobare a echipei de experți şi de


evaluare a instituţiei/întreprinderii, echipele de experți, create din rîndul
specialiştilor de înaltă calificare, evaluează, cu deplasarea la faţa locului,
activitatea instituției/întreprinderii și determină gradul de conformare a activităţii
acesteia la standardele de evaluare şi acreditare din domeniul medicinei sau
farmaciei. În activitatea de evaluare, instituția/întreprinderea are obligaţia să
coopereze cu membrii echipelor de evaluare şi să le pună la dispoziţie documentele
necesare validării informaţiilor care confirmă îndeplinirea cerinţelor din
standardele de acreditare. Vizita de evaluare a instituţiei/întreprinderii nu durează
mai mult de 2 zile calendaristice și se încheie cu o şedinţă de totalizare la care
participă echipa de experți şi colectivul instituției/întreprinderii.

(6) La etapa de adoptare a deciziei privind rezultatele evaluării, raportul


final privind rezultatele evaluării se prezintă Agenţiei pentru adoptarea deciziei.
Agenţia, în termen de 15 zile calendaristice de la data finalizării evaluării,
informează conducerea instituţiei/întreprinderii despre rezultatele evaluării.
Agenţia adoptă una dintre următoarele decizii: de acreditare, de acreditare
condiţionată sau de neacreditare.

(7) Conducerea instituției/întreprinderii medico-sanitare sau farmaceutice


nou-înfiinţate solicită, în cel mult un an de la începutul activităţii acesteia,
evaluarea şi acreditarea acesteia.

(8) După evaluare şi acreditare, o dată pe an, instituțiile și întreprinderile


medico-sanitare şi farmaceutice sînt supuse evaluării curente pe parcursul
întregului termen de acreditare, în conformitate cu legislația din domeniul
medicinei şi farmaciei.

(9) Agenţia publică pe pagina sa web oficială şi pe pagina web oficială a


Ministerului Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale listele instituțiilor și
întreprinderilor medico-sanitare şi farmaceutice care au fost evaluate şi acreditate,
precum şi ale instituţiilor şi întreprinderilor neacreditate.

(10) Decizia privind neacreditarea instituţiei/întreprinderii medico-sanitare


sau farmaceutice este adoptată de Agenţie în baza raportului echipei de experţi. În
cazul în care conducerea instituţiei/întreprinderii nu este de acord cu decizia
Agenţiei, aceasta o poate contesta în instanţa de judecată.

(11) Decizia privind respingerea cererii de acreditare a instituției/


întreprinderii medico-sanitare sau farmaceutice este adoptată de Agenţie în baza
108

raportului comisiei respective de evaluare şi acreditare. În cazul în care


instituţia/întreprinderea evaluată nu este de acord cu concluzia comisiei, litigiul
este soluţionat de Agenţie. Instituția/întreprinderea medico-sanitară sau
farmaceutică (personalul) a cărei cerere a fost respinsă este în drept să conteste
decizia respectivă în instanţa de judecată potrivit legislaţiei.”

5. Legea se completează cu articolele 111–116 cu următorul cuprins:

„Articolul 111. Eliberarea certificatului de acreditare

(1) Eliberarea certificatului de acreditare se efectuează în temeiul deciziei


Agenţiei în termen de 15 zile calendaristice de la data adoptării acesteia.

(2) Depistarea de către Agenţie a unor date neveridice în informaţia


declarată de solicitant serveşte drept temei pentru refuzul eliberării certificatului
solicitat.

(3) Cu cel puţin 45 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului de


valabilitate a certificatului de acreditare, solicitantul iniţiază o nouă procedură
conform prevederilor art. 11 alin. (3). În cazul adresării după expirarea termenului
de valabilitate a certificatului de acreditare, pe perioada de autoevaluare/evaluare şi
pînă la adoptarea deciziei de către Agenție, solicitantul îşi sistează activitatea pe
propria răspundere.

(4) Dacă solicitantul continuă să desfăşoare genul de activitate indicat în


scrisoarea de însoţire a certificatului de acreditare după expirarea termenului de
valabilitate a acestuia, se aplică, conform procedurii legale, sancţiunea prevăzută la
art. 263 alin. (4) din Codul contravenţional.

(5) În cazul în care deținătorul certificatului de acreditare înființează o nouă


filială sau subdiviziune separată, el este obligat să depună la Agenţie o cerere de
evaluare a acesteia în termenele prevăzute la art. 11 alin. (2), cu anexarea copiilor
de pe actele prevăzute la art. 11 alin. (3). În cazul acreditării, la certificatul eliberat
anterior instituţiei/întreprinderii se anexează o scrisoare de însoţire pentru filiala
sau subdiviziunea separată.

(6) Certificatul de acreditare se eliberează pentru un termen de 5 ani.

Articolul 112. Conţinutul certificatului de acreditare

(1) Formularul certificatului de acreditare este un document de strictă


evidenţă, tipizat, cu numerotare continuă.
109

(2) Certificatul conţine:


a) denumirea autorităţii responsabile de evaluare şi acreditare în sănătate;
b) numărul şi data eliberării certificatului;
c) denumirea instituției/întreprinderii, forma juridică de organizare, adresa
juridică a deținătorului certificatului de acreditare;
d) termenul de valabilitate a certificatului;
e) semnătura conducătorului Agenţiei, autentificată prin aplicarea ştampilei
acesteia.

(3) Drept anexă la certificatul de acreditare serveşte scrisoarea de însoţire a


acestuia, care conţine informaţia despre experţii participanţi la evaluare, decizia
Agenţiei despre genurile de activitate, filialele, subdiviziunile separate acreditate
ale deținătorului certificatului de acreditare, precum şi recomandările/condiţiile
înaintate în urma evaluării.

Articolul 113. Suspendarea şi reluarea acțiunii certificatului de acreditare

(1) În cazul în care instituţia/întreprinderea medico-sanitară sau farmaceutică


nu corespunde criteriilor şi cerinţelor de acreditare stabilite în prezenta lege sau în
alte acte legislative, Agenţia suspendă certificatul de acreditare.

(2) Suspendarea certificatului de acreditare se efectuează în baza deciziei


Agenţiei, care se emite în temeiul raportului echipei de experţi.

(3) Suspendarea certificatului de acreditare este precedată de transmiterea


unui avertisment în formă scrisă conducerii instituţiei/întreprinderii medico-
sanitare sau farmaceutice, în care se indică criteriile şi cerinţele de acreditare pe
care aceasta nu le îndeplineşte. Din momentul transmiterii avertismentului,
instituţiei/întreprinderii medico-sanitare sau farmaceutice i se acordă un termen de
20 de zile calendaristice pentru înlăturarea abaterilor și, în cazul omiterii înlăturării
acestora, certificatul de acreditare se suspendă.

(4) În cazul în care instituţia/întreprinderea medico-sanitară sau farmaceutică


a încălcat prevederile normelor în sănătate în partea ce nu ţine de criteriile şi
cerinţele de acreditare, certificatul de acreditare nu se suspendă, ci se aplică
sancţiunea respectivă prevăzută de Codul contravenţional.

(5) În urma înlăturării abaterilor care au stat la baza suspendării certificatului


de acreditare, conducătorul instituţiei/întreprinderii medico-sanitare sau
farmaceutice poate cere anularea deciziei de suspendare a certificatului de
acreditare. Anularea deciziei de suspendare se efectuează în temeiul raportului
echipei de experţi, prin care se confirmă că instituţia/întreprinderea medico-
sanitară sau farmaceutică corespunde criteriilor şi cerinţelor de acreditare.
110

Articolul 114. Retragerea certificatului de acreditare

(1) Drept temei pentru retragerea certificatului de acreditare servesc:


a) cererea deținătorului certificatului de acreditare privind retragerea
acestuia;
b) decizia de radiere a deținătorului certificatului din Nomenclatorul
instituţiilor/întreprinderilor medico-sanitare sau din Registrul de stat al persoanelor
juridice şi Registrul întreprinzătorilor individuali;
c) depistarea unor date neveridice în documentele prezentate Agenţiei;
d) omiterea înlăturării, în termenul stabilit de lege, a circumstanţelor care au
condus la suspendarea certificatului de acreditare.

(2) Data şi numărul deciziei de retragere a certificatului de acreditare se


înscriu în registrul certificatelor de acreditare cel tîrziu în prima zi lucrătoare după
data la care a fost emisă decizia.

(3) În cazul retragerii certificatului de acreditare, taxa pentru desfăşurarea


evaluării prevăzută de lege nu se restituie.

(4) Deținătorul certificatului de acreditare este obligat, în decurs de 10 zile


lucrătoare de la data comunicării deciziei de retragere, să depună la Agenţie
certificatul retras.

Articolul 115. Eliberarea duplicatului certificatului de acreditare

(1) Drept temei pentru eliberarea duplicatului certificatului de acreditare


serveşte pierderea sau deteriorarea acestuia.

(2) În caz de pierdere a certificatului, deținătorul depune la Agenţie o cerere


de eliberare a duplicatului, conform procedurii stabilite de legislaţie.

(3) Dacă certificatul de acreditare este deteriorat şi nu poate fi folosit,


deținătorul poate obţine un duplicat depunînd o cerere de eliberare a duplicatului la
Agenţie, la care se anexează certificatul deteriorat.

(4) Agenția este obligată să elibereze duplicatul certificatului în termen de


3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a duplicatului. Duplicatul
certificatului se consideră eliberat prin aprobare tacită dacă Agenţia nu notifică în
scris solicitantul, în termenul prevăzut de prezentul alineat, despre respingerea
cererii de eliberare a duplicatului.
111

(5) Termenul de valabilitate a duplicatului certificatului de acreditare nu


poate depăşi termenul indicat în actul pierdut sau deteriorat.

(6) În caz de eliberare a duplicatului, Agenţia emite o decizie de anulare a


certificatului pierdut sau deteriorat, înscriind modificările respective în registrul
emiterii certificatelor de acreditare nu mai tîrziu de prima zi lucrătoare după data
emiterii deciziei.

(7) În perioada de examinare a cererii de eliberare a duplicatului


certificatului, deținătorul îşi poate desfăşura activitatea în baza unei declaraţii pe
propria răspundere, depusă la Agenţie odată cu cererea de eliberare a duplicatului.

Articolul 116. Reperfectarea certificatului de acreditare

(1) Drept temei pentru reperfectarea certificatului de acreditare servește


schimbarea denumirii deținătorului, modificarea altor date reflectate în certificat,
fără actualizarea cărora nu poate fi identificată legătura dintre certificat, obiectul
acestuia şi deținător.

(2) La apariţia temeiului pentru reperfectarea certificatului de acreditare,


deținătorul este obligat să depună la Agenţie, în termen de 10 zile lucrătoare,
conform procedurii stabilite de legislaţie, o cerere de reperfectare a certificatului de
acreditare, împreună cu actul care necesită reperfectare şi cu documentele (sau
copiile de pe acestea, cu prezentarea ulterioară a originalelor pentru verificare) ce
confirmă modificările.

(3) În termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de reperfectare


a certificatului de acreditare şi a documentelor anexate la cerere, Agenția emite o
decizie privind reperfectarea certificatului şi o comunică imediat solicitantului.
Certificatul reperfectat se eliberează pe un formular nou, ţinîndu-se cont de
modificările solicitate în cerere.

(4) Certificatul de acreditare se consideră reperfectat prin aprobare tacită


dacă Agenţia nu notifică în scris solicitantul, în termenul prevăzut la alin. (3),
despre respingerea cererii de reperfectare.

(5) Termenul de valabilitate a certificatului reperfectat nu poate depăşi


termenul de valabilitate indicat în certificatul care se reperfectează.

(6) În perioada examinării cererii de reperfectare a certificatului, deținătorul


acestuia îşi poate continua activitatea în baza declaraţiei pe propria răspundere,
depusă la Agenţie concomitent cu cererea de reperfectare.
112

(7) Drept temei pentru respingerea cererii de reperfectare a certificatului


serveşte depistarea de către Agenţie a unor date neveridice în actele prezentate sau
declarate de solicitant.”

Art. XXXIX. – Legea nr. 778/2001 cu privire la geodezie, cartografie și


geoinformatică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 29–31,
art. 160), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică și se completează
după cum urmează:

1. La articolul 1, noțiunea „certificat de calificare” se substituie cu noțiunea


„certificat de competență” cu următorul cuprins:

„certificat de competență – document eliberat de către organismele de


certificare acreditate în modul stabilit de legislație pentru activitatea de certificare a
specialiștilor în domeniul geodeziei, cartografiei, prospecţiunilor topografice şi
geoinformaticii, prin care se confirmă că deținătorul acestuia posedă cunoștințele și
abilitățile necesare pentru desfăşurarea activităţii în domeniul geodeziei,
cartografiei, prospecţiunilor topografice şi geoinformaticii;”.

2. La articolul 3 alineatul (1) litera a), cuvintele „care dispun de licență în


domeniul respectiv” se exclud.

3. În denumirea capitolului I1, textul „ , CERTIFICAREA ŞI


LICENŢIEREA” se substituie cu cuvintele „ŞI CERTIFICAREA”.

4. La articolul 61, cuvintele „comisia de atestare din cadrul Agenţiei Relaţii


Funciare şi Cadastru” se substituie cu cuvintele „organismele de certificare
acreditate în modul stabilit de legislație pentru activitatea de certificare a
specialiștilor în domeniul geodeziei, cartografiei, prospecţiunilor topografice şi
geoinformaticii”.

5. Articolul 62 se abrogă.

6. Articolul 63:

în denumire și la alineatul (1) partea introductivă, cuvintele „Certificatul de


calificare” se substituie cu cuvintele „Certificatul de competență”;

alineatele (2) și (3) se abrogă;

la alineatul (4), cuvintele „Certificatul de calificare” se substituie cu


cuvintele „Certificatul de competență”;
113

la alineatul (5), cuvintele „certificatul de calificare” se substituie cu


cuvintele „certificatul de competență”.

7. Articolul 64 va avea următorul cuprins:

„Articolul 64. Condiţiile pentru activitatea de certificare a specialiștilor


în domeniul geodeziei, cartografiei, prospecţiunilor
topografice şi geoinformaticii

(1) Organismele de certificare a specialiștilor în domeniul geodeziei,


cartografiei, prospecţiunilor topografice şi geoinformaticii sînt supuse procedurii
de acreditare în condițiile Legii nr. 235/2011 privind activitățile de acreditare și de
evaluare a conformității.

(2) Organismele de certificare trebuie să fie acreditate conform cerințelor


standardului ISO/CEI 17024.

(3) În cadrul organismului de certificare trebuie să activeze cel puțin


3 persoane, dintre care 2 să fie angajate permanent.

(4) Cerințele obligatorii față de candidatul supus certificării în domeniul


geodeziei, cartografiei, prospecţiunilor topografice şi geoinformaticii, precum și
cerințele față de entitățile care oferă cursuri de instruire candidaților (programe de
instruire coordonate cu autoritatea responsabilă de administrarea domeniului;
nivelul de calificare și condițiile speciale față de personalul de instruire etc.) se
aprobă de către Guvern.

(5) Certificatul de competență se eliberează pe un termen de 5 ani.

(6) Certificatele eliberate de către organismele de certificare acreditate de


către organismele naționale de acreditare semnatare ale acordurilor europene și
internaționale de recunoaștere bilaterale și/sau multilaterale se recunosc automat,
cu excepția cazurilor în care legislația Republicii Moldova stabilește condiții
specifice obligatorii.

(7) Pentru recunoașterea certificatelor, candidatul prezintă organismului de


certificare copiile de pe certificate, traduse în limba de stat și autentificate notarial,
pentru înregistrare. În cazul în care legislația Republicii Moldova prevede cerințe
suplimentare, candidatul trebuie să demonstreze întrunirea cerințelor suplimentare
în conformitate cu procedura organismului de certificare.
114

(8) Organismele de certificare acreditate care intenționează să inițieze


activitatea de certificare a specialiștilor în domeniul geodeziei, cartografiei,
prospecţiunilor topografice şi geoinformaticii sînt obligate să notifice despre
aceasta organul abilitat, după care pot demara activitatea pentru domeniul în care
au fost acreditate de Centrul Național de Acreditare MOLDAC.”

8. Articolele 65–68 se abrogă.

9. La articolul 8 litera f), partea introductivă va avea următorul cuprins:

„efectuează, prin intermediul Agenției pentru Supraveghere Tehnică:”.

Art. XL. – Regulamentul cu privire la regimul comercial și reglementarea


utilizării hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, aprobat prin Legea
nr. 852/2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 54–55, art. 383),
cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum
urmează:

1. La punctul 3, subpunctul 2) va avea următorul cuprins:

„2) activitățile în cadrul cărora se utilizează substanțe recuperate din


echipamente și instalații, care se încadrează în categoria deșeurilor. Gestionarea
acestor deşeuri se efectuează în conformitate cu Legea nr. 209/2016 privind
deşeurile, actele normative aprobate de Guvern în temeiul acesteia şi al Convenţiei
de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase
şi al eliminării acestora, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea
Parlamentului nr. 1599/1998.”

2. Punctul 4:

subpunctul 1):

la litera b), textul „în anexa C grupele II şi III” se substituie cu textul „în
anexa C grupele I, II şi III”;

la litera c), textul „în anexa C grupa II” se substituie cu textul „în anexa C
grupele I, II şi III”;

la litera e), textul „în anexa C grupa II” se substituie cu textul „în anexa C
grupele I, II şi III”;

litera g) se completează în final cu textul „şi în anexa C grupele I, II şi III”;


115

la subpunctul 2), textul „în anexa C grupa II” se substituie cu textul „în
anexa C grupele I şi II”.

3. La punctul 5, textul „Contingentul se stabilește pentru fiecare tip de


substanțe, pentru fiecare perioadă cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie a
fiecărui an, în modul stabilit de Guvern.” se substituie cu textul:
„Contingentul stabilit în Programul de suprimare eşalonată a
hidroclorofluorocarburilor halogenate pentru anii 2016–2040, aprobat de către
Guvern, se distribuie pentru fiecare perioadă cuprinsă între 1 ianuarie şi
31 decembrie, la început de an, de către autoritatea centrală pentru protecția
mediului.”

4. Regulamentul se completează cu punctele 51 și 52 cu următorul cuprins:

„51. Contingentul pentru importul substanţelor chimice menţionate la pct. 5,


al echipamentelor şi produselor care conţin astfel de substanţe este eliberat
agenţilor economici de către autoritatea centrală pentru protecția mediului în
termen de 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii. Pentru primirea
contigentului permis pentru import în anul în curs se vor prezenta următoarele acte:
cererea solicitantului, argumentarea (în scris) a necesității volumelor solicitate,
copiile de pe contractele încheiate de către solicitant cu agenții economici
(utilizatori finali) pentru montarea, instalarea și deservirea echipamentelor
frigorifice și de condiționare a aerului.

52. Substanțele care distrug stratul de ozon se clasifică în funcţie de pericolul


pe care îl prezintă, se etichetează şi se ambalează în conformitate cu Regulamentul
privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi amestecurilor, aprobat
de către Guvern.”

5. La punctul 8, textul „în unităţile corespunzătoare din ţară sau din


străinătate, autorizate în condiţiile legislaţiei” se substituie cu textul „în unităţile
autorizate de către autorităţile competente, specificate la art. 24 din Legea
nr. 209/2016 privind deşeurile, cu respectarea prevederilor art. 25 din legea
menționată”.

6. Punctul 9 va avea următorul cuprins:

„9. Transportarea substanţelor chimice prevăzute în anexa A grupele I şi II,


în anexa B grupele I, II şi III, în anexa C grupele I, II şi III se realizează în
recipiente reutilizabile, în conformitate cu prevederile actelor normative ce
reglementează transportul rutier al mărfurilor periculoase pe teritoriul Republicii
Moldova şi cu cerinţele Acordului european referitor la transportul rutier
internaţional al mărfurilor periculoase, încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957,
la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 44/1998.”
116

7. Regulamentul se completează cu punctele 91, 92 și 93 cu următorul


cuprins:

„91. Transportarea şi depozitarea substanţelor chimice menţionate la pct. 9


din prezentul regulament, care au devenit deşeuri, se realizează în baza autorizaţiei
de mediu pentru gestionarea deşeurilor, prevăzută la art. 25 din Legea nr. 209/2016
privind deşeurile, şi cu respectarea prevederilor art. 4, 16 şi 44 din legea
menționată.

92. Transportul transfrontalier al deşeurilor menţionate la pct. 91 din


prezentul regulament se efectuează în conformitate cu prevederile art. 44 şi 64 din
Legea nr. 209/2016 privind deşeurile şi ale Convenţiei de la Basel privind
controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării
acestora.

93. Pentru transportul feroviar, naval sau aerian al deşeurilor de substanţe


menţionate la pct. 9, operatorii de transport trebuie să respecte reglementările
emise de către autorităţile administraţiei publice centrale în domeniul
transporturilor şi al mediului.”

8. Punctul 10 va avea următorul cuprins:

„10. Eliminarea substanţelor care distrug stratul de ozon, ce au devenit


deşeuri, se efectuează conform Legii nr. 209/2016 privind deşeurile și actelor
normative aprobate de Guvern în temeiul acesteia, cu respectarea tehnologiilor
aprobate în concordanţă cu prevederile Protocolului de la Montreal.”

9. La punctul 13, textul „prevăzute la pct. 131” se substituie cu textul


„pentru importul, exportul sau reexportul substanțelor ce distrug stratul de ozon, al
produselor și al echipamentului care conțin asemenea substanțe (în continuare –
autorizație)”.

10. Punctul 131 va avea următorul cuprins:

„131. Autorizația este eliberată agenților economici de către Agenția de


Mediu – autoritate emitentă a actelor permisive în domeniul mediului (în
continuare – autoritate emitentă), în termen de 10 zile lucrătoare de la data
depunerii cererii. Autorizația se eliberează gratis și este valabilă 90 de zile.
Depozitarea, manipularea și utilizarea substanțelor care distrug stratul de
ozon, precum și a echipamentelor și produselor ce conțin asemenea substanțe, se
efectuează în conformitate cu prezentul regulament și cu prevederile art. 10–12 din
Legea nr. 1236/1997 cu privire la regimul produselor și substanțelor nocive.”
117

11. Regulamentul se completează cu punctele 132 și 133 cu următorul


cuprins:

„132. Pentru obţinerea autorizației, solicitantul depune, fie pe suport de


hîrtie, la sediul autorității emitente, fie în format electronic, prin intermediul
ghișeului unic electronic de solicitare a actelor permisive, următoarele documente:
1) o cerere în care se indică următoarele informaţii: denumirea, forma
juridică de organizare, adresa juridică, IDNO-ul solicitantului autorizației sau, în
cazul persoanei fizice, numele și prenumele acesteia, adresa, seria şi numărul
buletinului de identitate, IDNP-ul; substanța, produsul sau echipamentul
importat/exportat (cu indicarea poziției tarifare din Nomenclatura combinată a
mărfurilor), cantitatea importată/exportată, țara de origine, statul
importator/exportator, adresa juridică a beneficiarului, scopul efectuării
importului/exportului;
2) copia de pe contractul dintre importator şi exportator, la care se anexează
lista și cantitatea substanțelor, produselor sau echipamentelor importate/exportate;
3) fișa tehnică de securitate;
4) copiile de pe facturile de cumpărare a mărfii (invoice) pentru
export/import.
În cazul în care solicitantul a depus cererea și setul de documente în format
electronic, autoritatea emitentă poate solicita prezentarea, la momentul eliberării
autorizației, a originalelor documentelor, copiile de pe care au fost anexate la
cererea transmisă la distanță, pentru a verifica autenticitatea copiilor respective.

133. Autoritatea emitentă ține Registrul cererilor de solicitare a autorizațiilor,


precum și Registrul autorizațiilor eliberate, asigurînd accesul public, inclusiv prin
intermediul rețelei internet, la datele din registrele menționate, cu respectarea
rigorilor prevăzute de legislația privind protecția datelor cu caracter personal.”

12. La punctul 19, cuvintele „controlului vamal” se substituie cu textul


„importului/exportului/reexportului”, iar cuvintele „a autorizației menționate,
anexînd la ea declarația vamală” – cu cuvintele „de pe declarația vamală”.

13. La punctul 22, cuvintele „la prezentul regulament,” se substituie cu


textul „ori utilizează mai mult de 3 kg de astfel de substanțe, care produc, importă,
exportă, reexportă, tranzitează sau comercializează”, iar sintagma „Inspectoratului
Ecologic de Stat” – cu sintagma „Inspectoratului pentru Protecția Mediului”.

14. La anexa nr. 3, în denumirea tabelului, după cuvintele „care distrug


stratul de ozon” se introduce textul „(în cantitate mai mare de 3 kg)”.
118

15. La anexa nr. 5, în denumirea tabelului, după cuvintele „care distrug


stratul de ozon” se introduce textul „(în cantitate mai mare de 3 kg)”.

Art. XLI. – Legea nr. 989/2002 cu privire la activitatea de evaluare


(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 102, art. 773), cu modificările
şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, noțiunea „certificat de calificare” se substituie cu noțiunea
„certificat de competență” cu următorul cuprins:

„certificat de competență – document eliberat de către organismele de


cerificare acreditate în modul stabilit de legislație pentru activitatea de certificare a
specialiștilor în domeniul evaluării, prin care se confirmă că titularul acestuia
posedă cunoştinţele și abilitățile necesare pentru desfăşurarea activităţii de
evaluare;”.

2. La articolul 10 alineatul (2), litera i) se abrogă.

3. La articolul 11 alineatul (3), litera j) va avea următorul cuprins:

„j) copia de pe certificatul de competență al evaluatorului care a efectuat


evaluarea;”.

4. Articolul 14 se abrogă.

5. Articolul 15 va avea următorul cuprins:

„Articolul 15. Condiţiile pentru activitatea de certificare a specialiștilor


în domeniul evaluării

(1) Certificarea evaluatorilor bunurilor imobile și a evaluatorilor obiectelor


de proprietate intelectuală este o condiţie obligatorie care permite asigurarea pieţei
serviciilor de evaluare cu specialişti calificaţi. Certificarea evaluatorilor se
efectuează de către organismele de certificare acreditate.

(2) Organismele de certificare a evaluatorilor bunurilor imobile și a


evaluatorilor obiectelor de proprietate intelectuală sînt supuse procedurii de
acreditare în condițiile Legii nr. 235/2011 privind activitățile de acreditare și de
evaluare a conformității.

(3) Organismele de certificare trebuie să fie acreditate conform cerințelor


standardului ISO/CEI 17024.
119

(4) În cadrul organismului de certificare trebuie să activeze cel puțin


3 persoane, dintre care 2 să fie angajate permanent.

(5) Cerințele obligatorii față de candidatul supus certificării în domeniul


evaluării bunurilor imobile și al evaluării obiectelor de proprietate intelectuală,
precum și cerințele față de entitățile care oferă cursuri de instruire candidaților
respectivi (programele de instruire, coordonate cu autoritatea responsabilă de
administrarea domeniului, nivelul de calificare și condițiile speciale față de
personalul de instruire etc.) se aprobă de către Guvern.

(6) Certificatul de competență se eliberează pe un termen de 5 ani.

(7) Certificatele eliberate de către organismele de certificare acreditate de


către organismele naționale de acreditare semnatare ale acordurilor europene și
internaționale de recunoaștere bilaterale și/sau multilaterale se recunosc automat,
cu excepția cazurilor în care legislația Republicii Moldova stabilește condiții
specifice obligatorii.

(8) Pentru recunoașterea certificatelor, candidatul prezintă organismului de


certificare copiile de pe certificatele respective, traduse în limba de stat și
autentificate notarial, pentru înregistrare. În cazul în care legislația Republicii
Moldova prevede cerințe suplimentare, candidatul trebuie să demonstreze
întrunirea cerințelor suplimentare în conformitate cu procedura organismului de
certificare.

(9) Organismele de certificare acreditate care intenționează să inițieze


activitatea de certificare a specialiștilor în domeniul evaluării bunurilor imobile și
al evaluării obiectelor de proprietate intelectuală sînt obligate să notifice despre
aceasta organul abilitat, după care pot demara activitatea respectivă pentru
domeniul în care au fost acreditate de către Centrul Național de Acreditare
MOLDAC.”

6. Articolele 16 şi 17 se abrogă.

7. La articolul 19 litera i), textul „şi participînd în activitatea organului de


licențiere şi a comisiei de atestare” se exclude.

8. La articolul 21 alineatul (1):

litera h) se abrogă;

la litera i), cuvintele „comisiei de atestare sau ale” se exclud, iar cuvintele
„de calificare” se substituie cu cuvintele „de competență”.
120

Art. XLII. – Legea nr. 105/2003 privind protecţia consumatorilor


(republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 176–181,
art. 513), cu modificările și completările ulterioare, se modifică şi se completează
după cum urmează:

1. La articolul 3:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Controlul de stat în domeniul protecţiei consumatorilor asupra


persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează, se
înregistrează şi se contestă în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012
privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.”

2. Articolul 14:

la alineatul (1) litera b), textul „Agenția pentru Protecția Consumatorilor


pentru ca aceasta” se substituie cu textul „organul de control în domeniul protecției
consumatorului, conform domeniului de competență, pentru ca acesta”;

la alineatul (2), textul „Agenției pentru Protecția Consumatorilor” se


substituie cu textul „organului de control în domeniul protecției consumatorului,
conform domeniului de competență”.

3. Articolul 15:

la alineatul (1), în partea introductivă, textul „Agenția pentru Protecția


Consumatorilor” se substituie cu textul „organul de control în domeniul protecției
consumatorului, conform domeniului de competență”;

la alineatul (2), în partea introductivă, textul „Agenția pentru Protecția


Consumatorilor” se substituie cu textul „organul de control în domeniul protecției
consumatorului, conform domeniului de competență”;

la alineatul (5), textul „Agenției pentru Protecția Consumatorilor” se


substituie cu textul „organului de control în domeniul protecției consumatorului,
conform domeniului de competență,”.

4. Articolul 27:
121

la alineatul (2) litera c), textul „la art. 28” se substituie cu textul „la art. 28
alin. (1)”;

articolul se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:

„(21) Agenţia pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei este


autoritatea administrativă care coordonează la nivel naţional controlul respectării
legislaţiei cu privire la protecţia consumatorilor, avînd statut de punct de contact
naţional.”

alineatul (3):

la litera a), după cuvintele „organele centrale de specialitate ale


administraţiei publice,” se introduc cuvintele „cu autorităţile administrative din
subordinea ministerelor şi alte autorităţi administrative centrale din subordinea
Guvernului, care au atribuţii de control în domeniul protecţiei consumatorilor,”;

alineatul se completează cu literele a1) și a2) cu următorul cuprins:

„a1) monitorizează activitatea de protecţie a consumatorilor desfăşurată de


autorităţile administrative competente indicate la art. 28 alin. (2);
a2) elaborează, în comun cu celelalte autorităţi competente în domeniul
protecţiei consumatorilor, şi aprobă metodologii, instrucţiuni, ghiduri, recomandări
metodice privind aplicarea cadrului normativ cu privire la protecţia
consumatorilor;”

la litera b), după cuvintele „examinează și” se introduc cuvintele


„elaborează, în comun cu celelalte autorităţi competente în domeniul protecţiei
consumatorilor, precum şi”;

litera g1), va avea următorul cuprins:

„g1) efectuează supravegherea pieţei privind conformitatea produselor


nealimentare, introduse sau puse la dispoziţie pe piaţă, cerinţelor esenţiale
aplicabile, precum şi controlul conformităţii serviciilor prestate, inclusiv turistice,
cerinţelor prescrise şi/sau declarate, cu excepția domeniilor atribuite competenței
altor organe, conform art. 28 alin. (2);”
alineatul se completează cu litera i1) cu următorul cuprins:

„i1) elaborează, cu participarea celorlalte autorităţi competente în domeniul


protecţiei consumatorilor, şi aprobă raportul anual privind activitatea de protecţie a
122

consumatorilor, de asemenea asigură publicarea acestuia pe pagina sa web


oficială;”

la litera l), textul „de reducere a preţului acestora,” se exclude;

alineatul se completează cu litera t1) cu următorul cuprins:

„t1) acordă autorităţilor administrative în domeniul protecţiei consumatorilor


asistenţă metodică privind aplicarea şi controlul respectării legislaţiei în domeniul
protecţiei consumatorilor;”

articolul se completează cu alineatele (31) şi (32) cu următorul cuprins:

„(31) Agenţia pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei îşi


exercită atribuţiile prevăzute la alin. (3) lit. f)–h), l)–s) din prezentul articol în alte
domenii decît cele atribuite competenţei altor organe conform art. 28 alin. (2).

(32) Raportul anual privind activitatea de protecţie a consumatorilor se


elaborează şi se aprobă pînă la data de 31 martie a anului în curs, pentru anul
precedent, iar publicarea acestuia pe pagina web oficială a Agenţiei pentru
Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei se face în termen de 5 zile
lucrătoare de la data aprobării.”

5. La articolul 28:

alineatul unic devine alineatul (1), în care;

partea introductivă va avea următorul cuprins:

„Alte organe ale administraţiei publice abilitate cu funcţii de reglementare în


domeniul protecţiei consumatorilor, în limita domeniului de competenţă, sînt: ”

litera e) se abrogă;

articolul se completează cu alineatele (2)–(4) cu următorul cuprins:

„(2) Controlul respectării prevederilor legislaţiei cu privire la protecţia


consumatorilor în partea ce ține de siguranţa şi calitatea produselor şi serviciilor,
introduse sau puse la dispoziţie pe piaţă şi destinate consumatorilor, inclusiv în
partea ce se referă la practicile corecte în domeniu, este efectuat:
a) în domeniul alimentar, la toate etapele lanţului alimentar – de către
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor;
123

b) în domeniul produselor medicamentoase, farmaceutice şi


parafarmaceutice, al serviciilor prestate de instituţiile farmaceutice şi medicale,
precum şi al altor produse şi servicii, puse la dispoziţia consumatorului de
întreprinderile şi instituţiile farmaceutice şi medicale – de către organul de stat de
supraveghere a sănătăţii publice;
c) în domeniul transportului interurban şi internaţional – de către organele de
stat abilitate cu funcţii de control al transportului rutier, aeronautic şi naval,
conform domeniilor de competenţă;
d) în domeniul securităţii industriale şi construcţiilor – de către Agenția
pentru Supraveghere Tehnică;
e) în domeniile energetic, al alimentării cu apă şi canalizării – de către
organul de stat abilitat cu funcţii de reglementare în energetică şi în domeniul
alimentării cu apă şi canalizării;
f) în domeniul telecomunicaţiilor – de către organul de stat abilitat cu funcţii
de control în telecomunicaţii;
g) în domeniul asigurărilor – de către organul de stat abilitat cu funcţii de
supraveghere a asigurărilor.

(3) Autorităţile indicate la alin. (2) realizează, în limita domeniilor de


competenţă, atribuţiile generale prevăzute la art. 27 alin. (3) lit. a), b)–h), k)–u) şi
aplică corespunzător prevederile prezentei legi.

(4) Autorităţile indicate la alin. (2) prezintă Agenţiei pentru Protecția


Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei, anual şi la solicitare, informaţii privind
activitatea în domeniul protecţiei consumatorilor şi contribuie la elaborarea
raportului anual privind protecţia consumatorilor.”

6. În cuprinsul legii, sintagma „Agenția pentru Protecția Consumatorilor”, la


orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma „Agenţia pentru Protecția
Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei” la forma gramaticală corespunzătoare.

Art. XLIII. – Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003 (Monitorul


Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 159–162, art. 648), cu modificările și
completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 371 va avea următorul cuprins:

„Articolul 371. Organele de supraveghere şi control asupra respectării


legislaţiei muncii şi a altor acte normative ce conţin norme
ale dreptului muncii
124

Supravegherea şi controlul asupra respectării actelor legislative şi altor acte


normative ce conţin norme ale dreptului muncii, a convențiilor colective și
contractelor colective de muncă la toate unităţile sînt exercitate de:
a) Inspectoratul de Stat al Muncii;
b) autorităţile competente în domeniul siguranţei ocupaţionale, conform
Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător;
c) sindicate.”

2. La articolul 372 alineatul (1), după cuvintele „dreptului muncii,” se


introduc cuvintele „cu excepția legislației privind securitatea și sănătatea în
muncă,”.

Art. XLIV. – Legea nr. 283/2003 privind activitatea particulară de detectiv


şi de pază (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 200–203, art. 769),
cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:

1. La articolul 2 litera a), textul „de investigare şi de pază de către persoane


licenţiate în modul stabilit” se substituie cu textul „de pază de către persoane
autorizate în modul stabilit şi a serviciilor particulare de investigare”.

2. La articolul 3:

noţiunea „activitate particulară de detectiv” va avea următorul cuprins:

„activitate particulară de detectiv – gen de activitate care constă în


acordarea serviciilor de investigare, desfăşurat de către persoane specializate în
domeniu, în bază de contract, conform condiţiilor prevăzute de prezenta lege;”

la noţiunea „activitate particulară de pază”, cuvîntul „licenţiat” se substituie


cu cuvîntul „autorizat”, iar cuvîntul „licențiere” – cu cuvîntul „autorizare”;

la noţiunea „gardian (paznic) particular”, cuvîntul „licenţiată” se substituie


cu cuvîntul „autorizată”;

noţiunea „aviz prealabil” se exclude.

3. La articolul 5:

în denumire, cuvîntul „Licenţierea” se substituie cu cuvîntul „Autorizarea”;

alineatul (1) va avea următorul cuprins:


125

„(1) Activitatea particulară de detectiv se desfăşoară în condiţiile prezentei


legi, cu sau fără notificarea organului de specialitate al Ministerului Afacerilor
Interne.”

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Activitatea particulară de pază se desfăşoară în bază de autorizaţie,


eliberată de organul de specialitate al Ministerului Afacerilor Interne. Persoanelor
juridice care nu dispun de autorizaţie pentru activitatea de pază le este interzisă
prestarea serviciilor prevăzute la art. (6).”

4. La articolul 11:

litera f) va avea următorul cuprins:

„f) prezentarea propunerilor pentru modificarea legislației în partea ce ține


de stabilirea condiţiilor de autorizare a activităţii particulare de pază şi de
confirmare a legalităţii activităţii particulare de detectiv, întocmirea listei de
documente suplimentare pe care trebuie să le prezinte solicitantul de autorizaţie;”

articolul se completează cu litera f1) cu următorul cuprins:

„f1) eliberarea autorizaţiei pentru activitatea particulară de pază şi


confirmarea legalităţii activităţii particulare de detectiv;”.

5. La articolul 17, cuvîntul „licenţei” se substituie cu cuvîntul „autorizaţiei”.

6. La articolul 181:

în denumire, cuvintele „de licenţiere a” se substituie cu cuvintele „pentru


desfăşurarea”;

în partea introductivă, cuvintele „să obţină licenţă şi” se exclud.

7. Articolul 182 va avea următorul cuprins:

„Articolul 182. Notificarea și confirmarea desfăşurării activităţii


particulare de detectiv

(1) Persoanele care desfășoară activitate particulară de detectiv și doresc să


obțină o confirmare oficială în acest sens depun o notificare la organul de
specialitate al Ministerului Afacerilor Interne, în urma căreia pot obține
126

confirmarea capacităților și a întrunirii cerințelor stabilite de prezenta lege. La


notificare se anexează:
a) copia de pe contractul de locaţiune a imobilului în care se va desfăşura
activitatea confirmată;
b) copia de pe buletinul de identitate;
c) copia de pe diploma de studii juridice;
d) copiile de pe certificatele medicale privind sănătatea psihică a
solicitantului, precum şi privind absenţa dependenţei acestuia de substanţe
stupefiante şi alcool;
e) declaraţia pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale.

(2) Notificarea poate fi depusă de către detectivul particular cu sau fără


solicitarea confirmării privind întrunirea condiţiilor legale de activitate în domeniu.
Organul de specialitate al Ministerului Afacerilor Interne acordă confirmarea în cel
mult 10 zile lucrătoare de la data solicitării sau de la data notificării.”

8. La articolul 20:

în denumire, cuvîntul „licenţei” se substituie cu cuvîntul „confirmării”;

articolul unic devine alineatul (1), în care;

în partea introductivă, cuvîntul „licenţei” se substituie cu cuvîntul


„confirmării”;

litera o) va avea următorul cuprins:

„o) cererea deținătorului confirmării privind retragerea acesteia;”

alineatul se completează cu literele p)–t) cu următorul cuprins:

„p) decizia cu privire la anularea înregistrării de stat a deținătorului


confirmării;
q) depistarea unor date neautentice în documentele prezentate autorităţii
emitente;
r) stabilirea faptului de transmitere a confirmării sau a copiei de pe aceasta
altei persoane în scopul desfăşurării genului de activitate confirmat;
s) omiterea înlăturării, în termenul stabilit, a circumstanţelor care au condus
la suspendarea confirmării;
t) nerespectarea repetată a prescripţiilor privind înlăturarea încălcărilor ce ţin
de condiţiile de confirmare.”

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:


127

„(2) Deținătorul confirmării este obligat, în decurs de 10 zile lucrătoare de la


data adoptării deciziei de retragere a confirmării, să depună la autoritatea emitentă
confirmarea retrasă.”

9. La articolul 21 alineatul (1), cuvîntul „licenței” se substituie cu cuvîntul


„confirmării”.

10. Articolul 22:

la alineatul (3), textul „ , cu avizul Ministerului Afacerilor Interne,” se


exclude;

la alineatul (6), cuvîntul „licenţă” se substituie cu cuvîntul „autorizaţie”.

11. La articolul 221:

în denumire, cuvîntul „licenţiere” se substituie cu cuvîntul „autorizare”;

la alineatul (1):

în partea introductivă, cuvîntul „licenţiere” se substituie cu cuvîntul


„autorizare”;

litera e) va avea următorul cuprins:

„e) înființarea și exploatarea dispeceratelor de pază centralizate cu


documentele ce atestă proprietatea dispeceratelor și cu dovada dispunerii de
programe licențiate pentru funcționarea acestora, conform cerințelor tehnice
stabilite de către Guvern;”

alineatul se completează cu litera i) cu următorul cuprins:

„i) întrunirea de către conducătorul organizaţiei particulare de pază a


condiţiilor prevăzute la art. 22 alin. (3).”

la alineatul (2), cuvîntul „licenţiere” se substituie cu cuvîntul „autorizare”,


iar în final se completează cu textul „şi art. 26”.

12. Articolul 222:


128

în denumire, textul „Documentele suplimentare ce se anexează la declarația


de eliberare/prelungire a licenței” se substituie cu textul „Documentele ce se
anexează la cererea de eliberare/prelungire a autorizației”;

partea introductivă va avea următorul cuprins:

„La cererea de eliberare/prelungire a autorizației pentru activitatea


particulară de pază se anexează:”

la litera a), cuvîntul „licenţiată” se substituie cu cuvîntul „autorizată”;

litera b) se completează cu 5 liniuțe noi cu următorul cuprins:

„– copia de pe documentul care atestă înregistrarea întreprinderii;


– extrasul din ordinul privind numirea în funcţie a conducătorului
organizaţiei particulare de pază sau copia procesului-verbal al şedinţei asociaţilor
privind numirea în funcţie a administratorului organizaţiei;
– certificatul de la medicul narcolog, eliberat cu cel mult 12 luni înainte de
data depunerii cererii;
– certificatul de la medicul psihiatru, eliberat cu cel mult 12 luni înainte de
data depunerii cererii;
– declarația pe propria răspundere cu privire la lipsa antecedentelor penale și
contravenționale, conform cerințelor art. 221;”

la litera d), cuvîntul „de licenţă” se substituie cu cuvîntul „autorizaţiei”;

la litera e), cuvintele „aprobat de” se substituie cu textul „ce urmează a fi


aprobat de organul de specialitate al”;

articolul se completează cu literele g) şi h) cu următorul cuprins:

„g) pentru crearea (sau confirmarea) şi exploatarea dispeceratului de pază


centralizat:
– dovada dreptului de proprietate sau de locațiune a spaţiilor destinate pentru
funcţionarea dispeceratului de pază centralizat;
– dovada corespunderii încăperilor cerinţelor securităţii electrice;
– procesul-verbal privind măsurarea rezistenţei legăturii cu pămîntul;
– dovada corespunderii încăperilor cerinţelor securităţii antiincendiare;
– certificatul naţional sau internaţional al calităţii pentru dispeceratul de pază
centralizat, cu indicarea gradului de securitate corespunzător, conform normelor
legislației Uniunii Europene;
– dovada prezenţei echipamentului radio;
129

– certificatul naţional sau internaţional al calităţii pentru echipamentul radio,


cu indicarea gradului de securitate corespunzător, conform normelor legislației
Uniunii Europene;
– dovada frecvenţelor utilizate;
– dovada permisiunii pentru utilizarea frecvenţelor radio;
– lista operatorilor dispeceratului de pază centralizat;
– lista gardienilor din care se vor constitui grupele mobile;
– lista automobilelor dotate şi echipate conform cerinţelor stabilite;
h) dovada achitării taxei prevăzute la art. 225.”

13. Legea se completează cu articolele 223, 224 și 225 cu următorul cuprins:

„Articolul 223. Eliberarea și prelungirea autorizaţiei pentru activitatea


particulară de pază

(1) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a autorizației


pentru activitatea particulară de pază este stabilit de Legea nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este
reglementat de prezenta lege.

(2) Documentele pentru eliberarea/prelungirea sau reperfectarea autorizaţiei


pentru activitatea particulară de pază se examinează în termen de 10 zile lucrătoare
de la data eliberării certificatului constatator cu privire la recepționarea cererii
solicitantului, iar acesta este informat în scris despre decizia adoptată, în temeiul
căreia achită taxa prevăzută la art. 225.

(3) Autorizaţia pentru activitatea particulară de pază se perfectează în termen


de 3 zile lucrătoare, pînă la expirarea termenului stabilit pentru eliberarea acesteia,
începînd cu data primirii documentului care confirmă achitarea taxei
corespunzătoare. Menţiunea privind data primirii documentului care confirmă
achitarea taxei pentru eliberarea autorizaţiei se aplică pe cererea depusă sau pe
versoul deciziei de eliberare/prelungire a autorizaţiei.

(4) Dacă solicitantul, în termen de 30 de zile de la data la care i s-a expediat


(înmînat) înştiinţarea despre adoptarea deciziei privind eliberarea/prelungirea sau
reperfectarea autorizaţiei, nu a prezentat nemotivat documentul ce confirmă
achitarea taxei pentru eliberarea/prelungirea sau reperfectarea acesteia, autoritatea
emitentă este în drept să suspende decizia privind eliberarea/prelungirea sau
reperfectarea autorizaţiei.

(5) Autorizaţia pentru activitatea particulară de pază se eliberează pe un


termen de 5 ani.
130

(6) În cazul în care deținătorul autorizaţiei intenţionează să desfăşoare genul


de activitate indicat în autorizaţie după expirarea termenului de valabilitate a
acesteia, el este în drept să solicite prelungirea valabilității autorizaţiei pe un
termen de 5 ani, cu achitarea taxei respective, stabilite conform legii, cu cel mult
30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care a fost eliberată autorizația,
dar nu mai tîrziu de ultima zi a acestuia. În acest caz, pe autorizaţie se aplică
menţiunea privind prelungirea valabilității autorizației, cu indicarea noului termen.
Menţiunea privind prelungirea valabilității poate fi aplicată pe acelaşi formular al
autorizaţiei sau, după caz, pe un formular nou, pînă la expirarea termenului anterior
de valabilitate a autorizaţiei. Termenul nou de valabilitate a autorizaţiei curge din
ultima zi calendaristică în care a expirat termenul anterior de valabilitate a acesteia.
Menţiunea privind prelungirea valabilităţii autorizaţiei se autentifică prin aplicarea
ştampilei autorităţii emitente şi a semnăturii conducătorului.

(7) Deținătorul autorizaţiei nu este în drept să transmită autorizaţia sau copia


de pe aceasta altei persoane.

(8) Pentru fiecare filială sau subdiviziune separată a deținătorului


autorizaţiei, în cadrul cărora se desfășoară activitatea în baza autorizaţiei obţinute,
deținătorului autorizaţiei i se eliberează copii autorizate de pe aceasta. Copiile
confirmă dreptul filialei sau al subdiviziunii separate de a desfăşura activităţi în
baza autorizaţiei obţinute.

(9) În cazul în care deținătorul autorizaţiei înființează o nouă filială sau


subdiviziune separată, acesta este obligat să depună la autoritatea emitentă o
cerere de reperfectare a autorizaţiei, în vederea includerii în anexa la autorizaţia
deținută a noii adrese la care se va desfășura activitatea, cu solicitarea copiei
autorizate de pe autorizaţie, precum şi să depună documentele prevăzute la art. 222.

(10) În caz de lichidare a filialei sau a subdiviziunii separate a deținătorului


autorizaţiei care a desfăşurat activităţi în baza autorizaţiei obţinute, acesta depune
la autoritatea emitentă o сerere de reperfectare a autorizaţiei în vederea excluderii
adresei respective din anexa la autorizaţie.

(11) Solicitarea și eliberarea duplicatului autorizaţiei se efectuează în


conformitate cu prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activității de întreprinzător.

Articolul 224. Reperfectarea autorizaţiei pentru activitatea particulară


de pază

(1) Temeiurile pentru reperfectarea autorizaţiei sînt schimbarea denumirii


deținătorului autorizaţiei şi modificarea altor date care se conţin în autorizaţie, fără
131

actualizarea cărora nu poate fi identificată legătura dintre autorizație şi deținătorul


acesteia.

(2) La apariţia temeiurilor pentru reperfectarea autorizaţiei, deținătorul


acesteia este obligat, în termen de 10 zile lucrătoare, să depună la autoritatea
emitentă o cerere de reperfectare a autorizaţiei împreună cu autorizaţia care
necesită a fi reperfectată şi documentele (sau copiile de pe acestea, cu prezentarea
ulterioară a originalelor pentru verificare) ce confirmă modificările respective.

(3) Autoritatea emitentă, în termen de 10 zile lucrătoare de la data depunerii


cererii de reperfectare a autorizaţiei şi a documentelor anexate, emite decizia
privind reperfectarea autorizaţiei şi o comunică solicitantului. Autorizaţia
reperfectată se eliberează pe acelaşi formular sau, după caz, pe un formular nou,
ţinîndu-se cont de modificările indicate în cerere și, totodată, se eliberează copiile
necesare de pe această autorizaţie.

(4) Autorizaţia se consideră reperfectată prin aprobare tacită dacă autoritatea


emitentă nu a comunicat solicitantului de autorizaţie decizia în termenul prevăzut
la alin. (3). După expirarea termenului de adoptare a deciziei privind reperfectarea
autorizaţiei, în lipsa unei comunicări în scris privind respingerea cererii de
reperfectare a autorizaţiei, se consideră că autorizaţia a fost reperfectată.
Autorizaţia este reperfectată şi în cazul în care autoritatea emitentă constată
intervenirea aprobării tacite pentru documentele suplimentare ce atestă temeiul
reperfectării autorizaţiei.

(5) Termenul de valabilitate a autorizaţiei reperfectate nu poate depăşi


termenul de valabilitate indicat în autorizaţia precedentă.

(6) La reperfectarea autorizaţiei, în cazul în care autorizaţia reperfectată se


eliberează pe un formular nou, autoritatea emitentă adoptă o decizie privind
declararea nulității autorizaţiei precedente.

(7) În perioada examinării cererii privind reperfectarea autorizaţiei,


deținătorul acesteia îşi continuă activitatea în baza certificatului constatator,
eliberat de autoritatea emitentă.

(8) Autorizaţia care nu a fost reperfectată în termenul stabilit se consideră ca


fiind nevalabilă.

(9) Autoritatea emitentă suspendă termenul de examinare a cererii de


reperfectare dacă:
a) aceasta a fost depusă (semnată) de o persoană care nu deține
împuternicirile necesare;
132

b) documentele au fost perfectate cu încălcarea cerinţelor alin. (2).

(10) Deținătorul autorizaţiei este informat în scris despre suspendarea


termenului de examinare a cererii de reperfectare în cel mult 3 zile lucrătoare de la
data adresării, indicîndu-se temeiurile suspendării. Solicitantul este obligat să
notifice autoritatea emitentă despre înlăturarea circumstanțelor ce au servit drept
temei pentru suspendarea termenului de examinare, curgerea acestuia fiind reluată
din ziua suspendării.

(11) Modificările datelor indicate în documentele anexate la cererea pentru


eliberarea autorizației care nu conduc la schimbarea datelor reflectate în autorizație
nu reprezintă temei pentru reperfectarea autorizației.

Articolul 225. Taxa pentru autorizaţie

(1) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei pentru activitatea particulară de


pază este de 3250 lei.

(2) Taxa pentru prelungirea autorizaţiei pentru activitatea particulară de


pază este de 1250 lei.

(3) Taxa pentru reperfectarea autorizaţiei şi/sau eliberarea copiei de pe


aceasta, inclusiv în cazul extinderii activităţii autorizate pe o nouă adresă (filială,
subdiviziune separată), se stabileşte în proporţie de 10 la sută din taxa pentru
eliberarea acesteia, iar taxa pentru eliberarea duplicatului autorizaţiei este de
585 de lei.

(4) Taxa pentru eliberarea, prelungirea, reperfectarea autorizaţiei pentru


activitatea particulară de pază şi/sau eliberarea copiei de pe aceasta sau a
duplicatului se transferă pe contul autorității emitente.”

14. La articolul 23 alineatul (5), cuvîntul „licenţei” se substituie cu cuvîntul


„autorizaţiei”.

15. Articolul 24 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) După 3 ani de activitate în cadrul unei organizaţii particulare de pază,


gardienii sînt obligaţi să urmeze cursurile de perfecţionare pentru activitatea de
pază, organizate de o persoană juridică acreditată în modul stabilit.”

16. La articolul 26, alineatele (1) și (3) vor avea următorul cuprins:
133

„(1) Deținătorul autorizației pentru activitatea particulară de pază poate


acorda serviciile prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. c) doar dacă serviciile respective
sînt incluse în autorizație.”

„(3) Condiţiile privind acordarea serviciilor de proiectare, instalare şi


întreţinere a sistemelor de alarmare sînt prevăzute în cap. VI al regulamentului-tip
din anexa nr. 2, iar normele metodologice şi tehnice de proiectare şi realizare a
sistemelor de alarmare sînt stabilite de către Guvern.”

17. La articolul 27:

în denumire, cuvîntul „licenţei” se substituie cu cuvîntul „autorizaţiei”;

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Autorizaţia pentru activitatea particulară de pază se retrage în cazurile


de încălcare a condiţiilor de autorizare prevăzute la art. 22 1 al prezentei legi, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de
reglementare a activității de întreprinzător. Autorizația se retrage de către
autoritatea emitentă, fără adresare în instanța de judecată, la apariția unuia dintre
următoarele temeiuri:
a) cererea deținătorului autorizaţiei privind retragerea acesteia;
b) decizia cu privire la anularea înregistrării de stat a deținătorului
autorizaţiei;
c) depistarea unor date neautentice în documentele prezentate autorităţii
emitente;
d) stabilirea faptului de transmitere a autorizaţiei sau a copiei de pe aceasta
altei persoane în scopul desfăşurării genului de activitate autorizat;
e) omiterea înlăturării, în termenul stabilit, a circumstanţelor care au condus
la suspendarea autorizaţiei.”

articolul se completează cu alineatele (11), (12) și (13) cu următorul cuprins:

„(11) Decizia autorității emitente sau hotărîrea instanței de judecată privind


retragerea autorizaţiei se aduce la cunoştinţa deținătorului autorizaţiei şi a
Serviciului Fiscal de Stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data adoptării
acesteia.

(12) În cazul retragerii autorizaţiei, taxa pentru autorizaţie nu se restituie.

(13) Deținătorul de autorizaţie este obligat, în decurs de 10 zile lucrătoare de


la data adoptării deciziei de retragere a autorizaţiei sau de la data la care hotărîrea
instanței de judecată a rămas definitivă, să depună la autoritatea emitentă
autorizaţia retrasă.”
134

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Autoritatea emitentă retrage autorizația, fără adresare în instanța de


judecată, în cazul neachitării taxei prevăzute de lege sau la cererea deținătorului.
Autorizaţia pentru activitatea particulară de pază se suspendă, în conformitate cu
prevederile Legii nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a
activității de întreprinzător, la apariția unuia dintre următoarele temeiuri:
a) înființarea dispeceratului de pază centralizat şi exploatarea componentelor
lui în lipsa titlului de proprietate asupra acestuia;
b) utilizarea programelor licențiate pentru funcționarea dispeceratului de
pază centralizat fără autorizarea proprietarului programelor respective;
c) omiterea completării documentelor specifice necesare pentru executarea şi
evidenţa serviciilor de pază;
d) nerespectarea de către deținătorul autorizaţiei a termenului de depunere a
cererii de eliberare a duplicatului autorizaţiei pierdute sau deteriorate;
e) desfăşurarea de către filială sau subdiviziunea separată a deținătorului
autorizaţiei a activităţii autorizate fără deținerea copiei autorizate de pe
autorizaţie.”

articolul se completează cu alineatele (3)–(6) cu următorul cuprins:

„(3) Decizia autorității emitente sau hotărîrea instanței de judecată privind


suspendarea autorizaţiei se aduce la cunoştinţa deținătorului autorizaţiei în termen
de 3 zile lucrătoare de la data emiterii. Termenul de suspendare a autorizaţiei nu
poate depăşi 2 luni.

(4) Deținătorul autorizaţiei este obligat să înştiinţeze în scris autoritatea


emitentă despre înlăturarea circumstanţelor care au condus la suspendarea
autorizaţiei.

(5) Reluarea acțiunii autorizaţiei se efectuează prin decizia autorității


emitente în temeiul cererii deținătorului autorizaţiei, în cazul în care suspendarea a
fost dispusă prin decizia autorității respective, sau prin hotărîrea instanţei de
judecată care a pronunțat hotărîrea de suspendare a acesteia, în termen de 3 zile
lucrătoare de la data primirii cererii deținătorului autorizaţiei sau a înştiinţării
instanţei de judecată. Decizia sau hotărîrea se aduce la cunoştinţa deținătorului
autorizației în termen de 3 zile lucrătoare de la data adoptării acesteia.

(6) Termenul de valabilitate a autorizaţiei nu se prelungeşte pentru perioada


de sistare temporară a activității.”
135

18. Articolul 31 va avea următorul cuprins:

„Articolul 31. Supravegherea și controlul de stat

(1) Ministerul Afacerilor Interne supraveghează organizațiile care dețin


autorizația pentru activitatea particulară de pază și cele care dețin confirmarea
desfășurării activității particulare de detectiv în vederea asigurării respectării
cerințelor stabilite de prezenta lege și a ordinii publice, în limita atribuțiilor
stabilite de legislație.

(2) Solicitarea și colectarea informației cu privire la activitatea organizațiilor


respective, precum și vizitele de inspecție efectuate de Ministerul Afacerilor
Interne nu sînt considerate control de stat asupra activității de întreprinzător.
Vizitele de inspecție se efectuează de către Ministerul Afacerilor Interne, la
inițiativa solicitantului de autorizație/confirmare, în contextul emiterii, prelungirii
sau reperfectării autorizației/confirmării, dacă informația prezentată de solicitant
este incertă sau dacă nu este suficientă pentru a constata îndeplinirea cerințelor
stabilite de prezenta lege. Orice alte vizite de inspecție, colectări de probe sau
solicitări de informații în privința organizațiilor care dețin autorizație/confirmare se
efectuează în cadrul procesului de urmărire penală, în cadrul activităților speciale
de investigații și/sau în cadrul procesului contravențional, în limitele stabilite de
legislația în vigoare.

(3) Controlul de stat asupra organizațiilor care desfășoară activitate


particulară de pază, în alte aspecte decît cele ce țin de asigurarea ordinii publice, de
procesul de urmărire penală și/sau de desfășurarea procedurii contravenționale
corespunzătoare, în vederea verificării respectării prezentei legi, se inițiază și se
desfășoară cu coordonarea și cooptarea Ministerului Afacerilor Interne, în limitele
Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.

(4) Deținătorul autorizației/confirmării este obligat să înștiințeze Ministerul


Afacerilor Interne despre toate modificările datelor indicate în documentele
anexate la cererea pentru eliberarea autorizației/confirmării. Înștiințarea se prezintă
autorității emitente personal, prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică,
în termen de 10 zile de la data survenirii modificărilor, împreună cu documentele
(sau copiile de pe acestea) ce confirmă modificările respective. În scopul evaluării
și confirmării informațiilor înștiințate, Ministerul Afacerilor Interne, după caz,
poate efectua vizite de inspecție dacă din informația prezentată se constată
necesitatea reperfectării autorizației sau există indicii asupra abaterilor de la
prevederile prezentei legi în baza cărora s-a acordat autorizația.

(5) În urma vizitelor de inspecție, efectuate de Ministerul Afacerilor Interne


în temeiul prezentei legi, se întocmește, în două exemplare, un act privind
136

inspectarea organizației care deține autorizație/confirmare, cu sau fără prescrierea


recomandărilor pentru înlăturarea neconformităților. În cazul în care în cadrul
vizitei de inspecție sînt identificate fapte care cad sub incidența legii
contravenționale sau penale, Ministerul Afacerilor Interne, după caz, inițiază
procesul contravențional sau penal în modul corespunzător.

(6) La efectuarea verificărilor, Ministerul Afacerilor Interne se conduce de


următoarele principii:
a) legalitatea și respectarea competenței stabilite de lege;
b) neadmiterea aplicării sancțiunilor care nu sînt stabilite de lege;
c) acoperirea cheltuielilor de verificare și supraveghere din contul statului;
d) dreptul de a ataca acțiunile sau actele întocmite în cadrul verificărilor.

(7) Drept temei documentar pentru inițierea procesului de suspendare sau de


retragere a autorizației/confirmării în modul stabilit de prezenta lege poate servi
actul privind inspectarea organizației care deține autorizare/confirmare, decizia
autorității emisă în baza actului de inspecție sau a procesului-verbal de control
emis de un organ de control în privința organizației care deține
autorizație/confirmare, procesul-verbal de constatare a contravenției, precum și
actele și procesele-verbale întocmite în cadrul procesului de urmărire penală.”

19. Articolul 32 va avea următorul cuprins:

„Articolul 32. Încetarea activităţii

Persoanele care practică activitatea particulară de detectiv şi de pază pot


înceta activitatea din proprie iniţiativă, precum şi în temeiul deciziei autorității
emitente a autorizației/confirmării, dacă ele au încălcat legislaţia, restituind
autorității emitente, în termen de 10 zile, toate actele eliberate de aceasta.”

20. La articolul 321:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Ministerul Afacerilor Interne întocmește un dosar de supraveghere


pentru fiecare organizație/persoană fizică care deține autorizația pentru activitatea
particulară de pază sau confirmarea desfășurării activității particulare de detectiv.”

la alineatul (2), cuvîntul „licenţei” se substituie cu textul


„autorizaţiei/confirmării”.

21. Anexa nr. 2:


137

la punctele 12 și 28, cuvîntul „licenţă” se substituie cu cuvîntul


„autorizaţie”;

la punctul 30 litera a), cuvîntul „licenţei” se substituie cu cuvintele „de pe


autorizaţie”.

Art. XLV. – Articolul 20 din Legea nr. 467/2003 cu privire la informatizare


și la resursele informaționale de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2004, nr. 6–12, art. 44), cu modificările ulterioare, se abrogă.

Art. XLVI. – Legea nr. 78/2004 privind produsele alimentare (Monitorul


Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 83–87, art. 431), cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 2:

după noţiunea „produse alimentare cu destinaţie nutriţională specială” se


introduc 6 noţiuni noi cu următorul cuprins:

„formulă de început – produse alimentare destinate alimentației sugarilor în


primele luni de viață și care satisfac prin ele însele cerințele nutriționale ale
acestora pînă la introducerea unei alimentații complementare corespunzătoare;

formulă de continuare – produse alimentare destinate alimentației sugarilor


după introducerea unei alimentații complementare corespunzătoare și care satisfac
principalul element lichid din alimentația diversificată progresiv a acestor sugari;

preparate pe bază de cereale – alimente destinate necesităților speciale ale


sugarilor sănătoși, în perioada de încetare a alăptării acestora, și ale copiilor
sănătoși de vîrstă mică, ca supliment la alimentele pe care le primesc și/sau pentru
adaptarea progresivă a acestora la o alimentație obișnuită, și care aparțin uneia
dintre următoarele categorii:
a) cereale simple, care sînt sau trebuie să fie reconstituite cu lapte sau alte
lichide nutritive corespunzătoare;
b) cereale la care se adaugă un aliment cu conținut ridicat de proteine, care
sînt sau trebuie să fie reconstituite cu apă sau alt lichid fără proteine;
c) paste care trebuie utilizate după fierberea în apă sau în alte lichide
corespunzătoare;
d) pesmeți și biscuiți, care trebuie utilizați ca atare sau după ce au fost
zdrobiți, cu adăugare de apă, lapte sau alte lichide corespunzătoare;
138

alimente pentru copii – alimente destinate necesităților speciale ale sugarilor


sănătoși, în perioada de încetare a alăptării acestora, și ale copiilor sănătoși de
vîrstă mică, ca supliment la alimentele pe care le primesc și/sau pentru adaptarea
progresivă a acestora la o alimentație obișnuită, cu excepția:
a) preparatelor pe bază de cereale;
b) băuturilor pe bază de lapte și produselor similare, destinate copiilor de
vîrstă mică;

alimente destinate unor scopuri medicale speciale – alimente prelucrate sau


concepute în mod special și destinate regimului dietetic al pacienților, inclusiv al
sugarilor, care trebuie utilizate sub supraveghere medicală. Acestea sînt destinate
alimentației exclusive ori parțiale a pacienților cu capacitate limitată, slăbită sau
dereglată de a prelua, digera, absorbi, metaboliza ori excreta alimentele obișnuite
sau elementele nutritive pe care acestea le conțin, sau metaboliții acestora, ori a
pacienților cu alte cerințe nutriționale identificate pe bază medicală, al căror regim
dietetic nu poate fi realizat numai prin modificarea dietei normale;

înlocuitori ai unei diete totale pentru controlul greutății – alimente


concepute special pentru a fi consumate în dietele hipocalorice pentru scăderea în
greutate, care, atunci cînd sînt consumate conform instrucțiunilor operatorului din
businessul alimentar, înlocuiesc în totalitate dieta zilnică;”

după noţiunea „produse alimentare de origine animală” se introduce o nouă


noţiune cu următorul cuprins:

„produse alimentare de origine nonanimală – vegetale și produse vegetale


destinate consumului uman, precum legumele proaspete și conservate, inclusiv
cartofii și sfecla de zahăr, fructele proaspete sau conservate, semințele de
leguminoase, oleaginoase, cerealele boabe, produsele din cereale, condimentele,
grăsimile și uleiurile de origine vegetală, dulciurile, produsele de cofetărie și
patiserie, băuturile alcoolice și nealcoolice, guma de mestecat, alimentele
procesate, altele decît cele de origine animală, suplimentele alimentare și
nutritive;”

la noțiunea „produse alimentare fortificate”, cuvîntul „esenţiale” se exclude;

la noțiunea „certificat de calitate a produselor alimentare şi a materialelor în


contact cu produsele alimentare”, cuvîntul „prescrise” se substituie cu cuvintele
„stabilite de actele normative”;

după noţiunea „produs alimentar nerecomandat preșcolarilor și elevilor” se


introduc 2 noţiuni noi cu următorul cuprins:
139

„sugar – copil cu vîrsta mai mică de 12 luni;

copil de vîrstă mică sau copil mic – copil cu vîrsta cuprinsă între unul și trei
ani;”.

2. La articolul 5 alineatul (3), cuvintele „Producerea şi distribuirea” se


substituie cu cuvintele „Producerea, transportul, depozitarea şi plasarea pe piaţă a”.

3. Legea se completează cu articolul 51 cu următorul cuprins:

„Articolul 51. Igiena şi siguranţa produselor alimentare și materialelor


în contact cu produsele alimentare

(1) Persoanele fizice şi juridice care produc, achiziţionează, depozitează,


transportă şi plasează pe piaţă produse alimentare sau prestează servicii de
alimentaţie publică trebuie să respecte regulamentele sanitare şi să efectueze
măsuri de asigurare a siguranţei produselor respective.

(2) Sistemele de siguranţă a produselor alimentare trebuie introduse pe tot


lanţul alimentar, conform principiului „de la fermă la consumator” şi conform
sistemului de analiză a pericolului, recomandat de Comisia Codex Alimentarius.

(3) Identificarea într-un termen util a toxiinfecţiilor alimentare, a legăturii


dintre acestea şi produsele alimentare sursă, trasabilitatea produselor alimentare
incriminate trebuie asigurate prin implementarea unor sisteme integrate de
supraveghere, investigare şi alertă rapidă, cu implicarea sectoarelor sănătăţii şi
veterinar.

(4) Pentru a asigura rechemarea produselor alimentare nesigure şi


monitorizarea efectelor lor asupra sănătăţii umane, pe tot lanţul alimentar vor fi
implementate sisteme de trasabilitate.”

4. La articolul 8 alineatul (2), cuvintele „evidenţa pe loturi” se substituie cu


cuvintele „etichetarea sau identificarea în mod adecvat”.

5. Articolul 9:

la alineatul (6), cuvintele „esențiale ale” se exclud;

la alineatul (8), cuvîntul „esențiale” se exclude;

la alineatul (9), textul „Regulile şi normele sanitare se elaborează de organul


de stat de supraveghere a sănătăţii publice, regulile şi normele sanitar-veterinare şi
140

fitosanitare –” se substituie cu textul „Regulamentele sanitare în domeniul


circuitului produselor alimentare, precum şi regulile şi normele sanitar-veterinare
şi fitosanitare se elaborează”;

articolul se completează cu alineatul (10) cu următorul cuprins:

„(10) Regulamentele sanitare în domeniul aditivilor alimentari,


suplimentelor alimentare, produselor alimentare noi, produselor alimentare
fortificate, produselor alimentare tratate cu radiații ionizante, produselor alimentare
pentru sugari şi copii mici, produselor alimentare destinate unor scopuri medicale
speciale, înlocuitorilor unei diete totale pentru controlul greutății, produselor cu
destinaţie nutriţională specială, apelor minerale, materialelor în contact cu
produsele alimentare, precum şi al etichetării nutriţionale şi de sănătate a
produselor alimentare se elaborează de Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției
Sociale şi se aprobă de Guvern.”

6. Articolul 11 va avea următorul cuprins:

„Articolul 11. Autorizarea aditivilor alimentari, suplimentelor alimentare,


produselor alimentare noi, produselor alimentare fortificate,
produselor alimentare tratate cu radiații ionizante, materialelor
în contact cu produsele alimentare

(1) Înainte de utilizare în procesul de producţie, de plasare pe piaţă şi de


distribuire, aditivii alimentari, suplimentele alimentare, produsele alimentare noi,
produsele alimentare fortificate, produsele alimentare tratate cu radiații ionizante şi
materialele în contact cu produsele alimentare se supun autorizării prin înregistrare,
în modul stabilit de Guvern pentru fiecare dintre acestea.

(2) Produsele alimentare indicate la alin. (1) autorizate pe teritoriul Uniunii


Europene se consideră autorizate (înregistrate) şi pe teritoriul Republicii Moldova.

(3) Este interzisă utilizarea în procesul de producţie, plasarea pe piaţă şi


distribuirea produselor indicate la alin. (1) care nu au fost autorizate (înregistrate)
în modul stabilit. Produsele alimentare şi materialele în contact cu produsele
alimentare, indicate la alin. (1), provenite din import și care nu sînt autorizate pe
teritoriul Republicii Moldova se supun procedurii de autorizare pînă la
introducerea acestora pe teritoriul ţării.

(4) Autorizarea produselor alimentare și materialelor în contact cu produsele


alimentare, indicate la alin. (1), se efectuează de către organul de stat de
supraveghere a sănătăţii publice şi are drept scop evaluarea inofensivităţii acestora
pentru sănătatea omului. Autorizarea include:
141

a) examinarea documentelor prezentate de agentul economic din sectorul


alimentar care intenţionează să utilizeze în procesul de producție, să producă sau să
plaseze pe piaţă produsele alimentare și materialele în contact cu produsele
alimentare, indicate la alin. (1), care nu au fost anterior autorizate, şi confirmarea
corespunderii acestora regulamentelor sanitare în vigoare, condiţiilor de producere
sau de livrare, după caz, şi expertiza rezultatelor investigării acestor produse;
b) înregistrarea (includerea) în registrul de stat public de evidență a
produselor și materialelor în contact cu produsele alimentare, care au fost
autorizate pentru a fi produse, utilizate sau plasate pe piaţa Republicii Moldova.

(5) Agentul economic din sectorul alimentar este obligat să prezinte date
veridice şi argumentate pentru evaluarea inofensivităţii produselor alimentare.

(6) Cheltuielile aferente întocmirii dosarului, inclusiv cheltuielile pentru


studiile care demonstrează că produsul alimentar sau materialul în contact cu
produsul alimentar, indicat la alin. (1), respectă criteriile prevăzute de
regulamentele sanitare, sînt suportate de persoana fizică sau juridică care solicită
autorizarea.

(7) Organul de stat de supraveghere a sănătăţii publice asigură, în termenul


stabilit de către Guvern, efectuarea expertizei de evaluare a corespunderii
produsului alimentar sau materialului respectiv cu cerinţele stabilite pentru astfel
de produse sau materiale, de asemenea elaborează raportul de evaluare, în care se
indică dacă produsul sau materialul respectiv îndeplineşte condiţiile stabilite, şi se
expune dacă produsul alimentar sau materialul în contact cu produsul alimentar,
supus expertizei, poate fi autorizat pentru producere, utilizare, distribuire, plasare
pe piaţă.

(8) În baza raportului de evaluare, organul de stat de supraveghere a sănătăţii


publice emite, în termenul stabilit de Guvern, ordinul de autorizare sau privind
refuzul autorizării produsului alimentar sau materialului în contact cu produsele
alimentare. Neemiterea ordinului de autorizare sau privind refuzul autorizării
presupune că produsul sau materialul a fost autorizat tacit și constituie temei pentru
utilizarea acestuia în lanţul alimentar.

(9) La data emiterii ordinului de autorizare, organul de stat de supraveghere


a sănătăţii publice înregistrează produsul alimentar sau materialul în contact cu
produsele alimentare într-un registru de stat public de evidenţă a acestora, pentru o
perioadă nedeterminată, conform regulamentului aprobat de Guvern. Informaţia
din registru este de interes public şi poate fi accesată prin intermediul reţelei
internet, cu excepţia datelor cu acces limitat, conform legislaţiei Republicii
Moldova, dacă astfel de date există în registru.
142

(10) Ordinele de autorizare sau privind refuzul autorizării produsului


alimentar sau a materialului în contact cu produsele alimentare, la data emiterii
acestora, împreună cu raportul de evaluare, se publică pe pagina web oficială a
organului de stat de supraveghere a sănătăţii publice, asigurînd respectarea
regimului informaţiilor cu acces limitat.

(11) Ordinul privind refuzul autorizării produsului alimentar sau a


materialului în contact cu produsele alimentare trebuie să fie motivat, să prezinte o
argumentare corespunzătoare, cu identificarea detaliată și expresă a cerințelor
prevăzute de actele normative în vigoare care sînt încălcate, și se emite doar dacă
abaterile identificate nu pot fi remediate de solicitant sau producător. Refuzul
autorizării poate fi motivat doar prin elemente ştiinţifice disponibile, care
demonstrează că produsul prezintă un risc sporit pentru sănătatea omului.

(12) Cerinţele privind produsele alimentare şi materialele în contact cu


produsele alimentare, indicate la alin. (1), cerințele privind procedura de evaluare a
acestora, cerinţele speciale de etichetare, cerințele privind asigurarea transparenţei
informaţiei despre acestea, conţinutul şi modelul ordinului de autorizare şi ale celui
privind refuzul autorizării, precum şi informaţiile care se înscriu în registrul de stat
public de evidenţă se aprobă de către Guvern.

(13) Pentru înregistrarea produselor alimentare și materialelor în contact cu


produsele alimentare, indicate la alin. (1), nu se încasează plăţi şi nu este necesară
depunerea unei cereri suplimentare.

(14) Nu se admite înregistrarea de stat a mai multor tipuri de produse cu una


şi aceeaşi denumire, precum şi înregistrarea multiplă a aceluiaşi produs sub aceeaşi
denumire sau sub denumiri diferite.”

7. La articolul 12:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Controlul şi supravegherea de stat în domeniul asigurării inofensivităţii


şi calităţii produselor alimentare, ale materialelor în contact cu produsele
alimentare aflate în uz la toate etapele lanţului alimentar şi al protecţiei intereselor
consumatorilor în domeniul alimentar se efectuează de Agenţia Naţională pentru
Siguranţa Alimentelor.”

articolul se completează cu alineatul (12) cu următorul cuprins:

„(12) Prin derogare de la prevederile alin. (1), controlul şi supravegherea de


stat în domeniul asigurării inofensivităţii şi calităţii produselor alimentare
143

comercializate în farmacii, ale materialelor în contact cu produsele alimentare


plasate pe piaţă, cu excepţia celor indicate la alin. (1), precum şi în domeniul
ocrotirii sănătăţii populaţiei în legătură cu factorul alimentar se efectuează de către
organul de stat de supraveghere a sănătăţii publice, în conformitate cu atribuţiile
stabilite de legislaţia în vigoare.”

8. Articolul 13:

la alineatul (1), cuvintele „și este avizat de organul de stat de supraveghere a


sănătăţii publice” se substituie cu cuvintele „cu respectarea termenului de
valabilitate maxim admis prin autorizarea organului de stat de supraveghere a
sănătăţii publice”;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Documentele tehnice și mostrele experimentale ale tipurilor noi de


produse alimentare și de materiale în contact cu produsele alimentare sînt supuse
expertizei sanitare, expertizei sanitare veterinare şi, după caz, expertizei în cadrul
organului responsabil de stabilirea cerinţelor, altele decît cele privind
inofensivitatea şi ocrotirea sănătăţii omului, în vederea obţinerii avizelor
respective. Documentele tehnice se aprobă de producător doar după autorizarea
produselor alimentare noi sau a materialelor în contact cu produsele alimentare, la
care se referă documentele respective.”

alineatul (4) se abrogă;

articolul se completează cu alineatul (51) cu următorul cuprins:

„(51) Cantitatea contaminanţilor, a reziduurilor produselor de uz fitosanitar şi


conţinutul de nitraţi din sau de pe produsele alimentare, precum şi din sau de pe
hrana de origine vegetală şi animală pentru animale, nu trebuie să depăşească
limitele stabilite în actele normative. În cazul în care cantitatea maximă de
reziduuri pentru un anumit produs nu este stabilită, se ia în considerare limita
prevăzută de Comisia Codex Alimentarius.”

la alineatul (7), cuvintele „avizului Serviciului Veterinar de Stat” se


substituie cu cuvintele „certificatului de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa
Alimentelor”;

la alineatul (8), cuvîntul „aprobate” se substituie cu cuvîntul „autorizate”.

9. La articolul 15 alineatul (1), cuvîntul „esențiale” se exclude.


144

10. Articolul 16:

la alineatul (2), cuvintele „esențială a” se exclud;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Se interzice importul aditivilor alimentari, suplimentelor alimentare,


produselor alimentare noi, produselor alimentare fortificate, produselor alimentare
tratate cu radiații ionizante, al altor produse alimentare, precum şi al materialelor în
contact cu produsele alimentare, care nu au fost autorizate conform prevederilor
prezentei legi și/sau nu au documente de însoţire ce atestă inofensivitatea şi
provenienţa legală a acestora.”

11. Articolul 17 se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) La solicitarea agentului economic, Agenţia Naţională pentru Siguranţa


Alimentelor certifică inofensivitatea produselor alimentare şi a materialelor în
contact cu produsele alimentare, destinate exportului sau reexportului, prin
emiterea certificatului de inofensivitate. În cazul produselor alimentare ambalate,
certificatul de inofensivitate se referă şi la ambalajul acestora. Certificatul de
inofensivitate se întocmeşte în baza rezultatelor încercărilor de laborator sau în
baza declarației pe propria răspundere a agentului economic privind respectarea
cerințelor prevăzute de actele normative pentru produsele alimentare respective.”

12. Articolul 23 se abrogă.

13. Articolul 25:

la alineatul (1), după cuvintele „organele de control şi supraveghere de stat”


se introduce textul „– Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor sau,
respectiv, organul de stat de supraveghere a sănătăţii publice, ”;

la alineatul (7), după cuvintele „Organele de control şi supraveghere de stat”


se introduc cuvintele „ , dintre cele prevăzute la alin. (1),”.

14. Articolul 28 va avea următorul cuprins:

„Articolul 28. Soluţionarea litigiilor

Litigiile apărute între agenţii economici din sectorul alimentar şi organele de


control şi supraveghere de stat ca urmare a activităților de control și de
supraveghere se soluţionează conform procedurii prevăzute de Legea nr. 131/2012
privind controlul de stat al activității de întreprinzător. Alte litigii decît cele apărute
145

ca urmare a activităților de control și supraveghere se soluționează în procedura


contenciosului administrativ.”

Art. XLVII. – Legea nr. 119/2004 cu privire la produsele de uz fitosanitar şi


la fertilizanţi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 100–103, art.
510), cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după
cum urmează:

1. La articolul 3:

în denumirea noțiunii „autorizare de funcţionare a depozitului pentru


păstrarea produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor”, cuvintele „autorizare de
funcționare” se substituie cu cuvîntul „înregistrare”;

noțiunea „autorizaţie de import al unui produs fitosanitar sau al unui


fertilizant” se exclude;

articolul se completează cu o nouă noțiune cu următorul cuprins:

„notificare despre importul unui produs fitosanitar sau al unui fertilizant –


document prin care Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor este înștiințată
despre importul fiecărui lot de produse de uz fitosanitar şi de fertilizanţi destinat
introducerii pe piaţă.”

2. Articolul 6 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici este stabilit de
Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”
3. Articolul 7:

la alineatul (3), cuvîntul „avizului” se substituie cu cuvintele „notificării


prealabile a”;
alineatul (31) va avea următorul cuprins:

„(31) Persoana care intenționează să introducă, în vederea omologării,


mostre de produse de uz fitosanitar sau de fertilizanți transmite o notificare, în
două exemplare, privind introducerea pe teritoriul Republicii Moldova a mostrei de
produs, în care se specifică modul de ambalare şi cantitatea de produs.
Reprezentantul Centrului de Stat pentru Atestarea și Omologarea Produselor de Uz
Fitosanitar și a Fertilizanților, la recepționarea notificării, aplică gratis și
146

necondiționat mențiunea despre faptul și data recepționării notificării pe un


exemplar al acesteia și îl transmite/returnează imediat deponentului. Notificarea
vizată este dovada înștiințării și înregistrării corespunzătoare a mostrei pentru alte
autorități publice.”

la alineatul (4), cuvintele „Avizele eliberate” se substituie cu cuvintele


„Notificările recepționate”.

4. La articolul 10:

alineatul (7) se completează în final cu textul: „La expirarea termenului


înregistrării, acesta poate fi prelungit la solicitarea titularului certificatului de
omologare sau în condițiile alin. (2). Nesolicitarea prelungirii termenului
înregistrării în decurs de 3 luni de la expirarea acestuia atrage radierea produselor
din Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar şi al fertilizanţilor.”

alineatul (9) se abrogă.

5. Articolul 12:

la alineatul (1):

litera a) se abrogă;

litera e) va avea următorul cuprins:

„e) notificarea privind importul sau, după caz, fabricarea produselor de uz


fitosanitar şi a fertilizanţilor, care trebuie să conțină date cu privire la depozitul
specializat înregistrat oficial.”

alineatul (13) va avea următorul cuprins:

„(13) Importul sau, după caz, fabricarea produselor de uz fitosanitar şi a


fertilizanţilor se efectuează în baza notificării obligatorii a fiecărui lot cu cel puțin
3 zile lucrătoare pînă la import sau, în cazul producerii, pînă la înstrăinare.
Notificarea se transmite Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, care este
obligată să o înregistreze/confirme, după care fie intervine cu aplicarea măsurilor
de interdicție, în cazul în care lotul notificat nu întrunește cerințele stabilite de
prezenta lege, fie transmite informația către organul vamal privind admiterea
lotului notificat spre import. În cazul în care Agenția nu răspunde oficial la
notificare în termen de 3 zile lucrătoare, survine principiul aprobării tacite și
agentul economic utilizează un exemplar al notificării (sau confirmarea
recepționării notificării de către Agenție) pentru validarea acceptării importului ori
147

a producerii lotului notificat. Forma notificării se aprobă de către Guvern. La


notificare se anexează copiile de pe:
a) factura de import (invoice);
b) contractul de vînzare-cumpărare încheiat cu firma producătoare
(registratorul produselor respective) sau cu distribuitorul oficial;
c) actul prin care se face dovada dreptului de proprietate asupra depozitului
specializat, înregistrat oficial, sau de pe contractul de arendă a acestuia;
d) certificatul de calitate, eliberat de producătorul produsului respectiv;
e) confirmarea producătorului pentru firmele reambalatoare – în cazul
importului de produse de uz fitosanitar şi de fertilizanţi pentru comercializare în
ambalaj mic.”

la alineatul (14), cuvintele „de cerere semnată și înregistrată” se substituie cu


cuvintele „al notificării semnate și înregistrate”;

la alineatul (2), textul „autorizaţia de funcţionare a depozitului pentru


păstrarea produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor se retrage” se substituie cu
textul „depozitul specializat se radiază din Registrul depozitelor specializate pentru
fertilizanți și produse de uz fitosanitar”;

la alineatul (3):

în partea introductivă, textul „retragerea autorizaţiei de funcţionare” se


substituie cu textul „radierea din Registrul depozitelor specializate pentru
fertilizanți și produse de uz fitosanitar”;

litera d) va avea următorul cuprins:

„d) achiziționarea produselor de uz fitosanitar și/sau a fertilizanților de la


persoane fizice sau agenți economici care nu au depozit specializat pentru păstrarea
produselor de uz fitosanitar și a fertilizanților înregistrat oficial;”.

6. La articolul 13:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Producătorul este obligat să asigure evaluarea conformității


fertilizanţilor minerali cerințelor stabilite în reglementarea tehnică, aprobată de
Guvern, evaluare realizată de organismele de evaluare a conformității, acreditate în
acest sens. Pentru alte tipuri de fertilizanți și pentru produsele de uz fitosanitar,
conformitatea și calitatea acestora sînt verificate de către Agenția Națională pentru
Siguranța Alimentelor în baza programelor naționale de monitorizare a calității.”
148

articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Produsele de uz fitosanitar și fertilizanții care dispun de documente ce


atestă conformitatea acestora cerințelor tehnice stabilite în standardele Uniunii
Europene sau cerințelor tehnice ale statelor cu care există acorduri internaționale în
acest sens și care sînt eliberate de organismele de evaluare a conformității,
acreditate potrivit cerințelor Uniunii Europene sau potrivit cerințelor statelor cu
care există acorduri internaționale în acest sens, nu necesită evaluarea conformității
și certificare. Documentele respective se utilizează direct, fără a fi necesară o
procedură specială de recunoaștere, de autoritățile publice naționale și, după caz,
sînt traduse în limba de stat.”

7. La articolul 15 alineatul (3), cuvintele „autorizate în modul stabilit de” se


substituie cu cuvintele „înregistrate oficial de”.

8. Legea se completează cu articolul 151 cu următorul cuprins:

„Articolul 151. Înregistrarea oficială a depozitelor specializate

(1) Pentru înregistrarea oficială a depozitului specializat se depune o


notificare la Agenție, cu cel puțin 15 zile lucrătoare pînă la începerea activității, în
care se indică datele de identificare ale persoanei care va utiliza depozitul
specializat, declarația cu privire la amenajarea și întrunirea cerințelor tehnice
pentru depozitul respectiv și solicitarea controlului de stat pentru validarea și
înregistrarea depozitului. Forma notificării se aprobă de Guvern. La notificare se
anexează copia de pe titlul de proprietate sau de pe contractul de locațiune a
depozitului. La data recepționării notificării, Agenția este obligată să introducă
depozitul în Registrul depozitelor specializate pentru fertilizanți și produse de uz
fitosanitar (în continuare – Registru), cu acordarea unui document confirmativ în
acest sens.

(2) În termen de 5 zile lucrătoare de la recepționarea notificării, Agenția


Națională pentru Siguranța Alimentelor organizează un control în comun cu
organul de supraveghere și control responsabil de protecția mediului și organul de
control responsabil de protecția sănătății publice, în conformitate cu prevederile
Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător. În
urma controlului se întocmește un proces-verbal de control comun, în cel mult
10 zile lucrătoare, cu sau fără prescrierea unor recomandări de înlăturare a
neconformităților depistate.

(3) În cazul în care, în urma controlului, sînt identificate încălcări care


prezintă risc major pentru viața și sănătatea oamenilor sau pentru mediu, dar care
pot fi remediate într-un termen proxim, Agenția suspendă înregistrarea depozitului
149

specializat. În cazul în care în urma controlului sînt identificate încălcări care


prezintă risc major și iminent pentru viața și sănătatea oamenilor sau pentru mediu
și care nu pot fi înlăturate, Agenția radiază depozitul din Registru.

(4) Suspendarea înregistrării și radierea trebuie să fie argumentate și se


efectuează în temeiul cerințelor indicate expres în lege sau în actul normativ
aprobat de Guvern, care specifică expres rigorile pentru depozitele specializate.
Agenția poate iniția suspendarea înregistrării sau radierea la solicitarea altui organ
de control implicat în cazul în care sînt atestate încălcări în domeniul de control al
organului respectiv potrivit celor indicate la alin. (3).
(5) Depozitul specializat, înregistrat oficial în sensul prezentei legi, nu
necesită autorizare suplimentară din perspectiva sănătății publice sau a protecției
mediului. În cazul în care Agenția nu inițiază un control și nu acordă niciun
răspuns în decurs de 15 zile de la notificare, depozitul se consideră înregistrat
oficial, iar documentul confirmativ, eliberat la notificare, sau un exemplar al
notificării avizat de Agenție cu data recepționării servesc drept documente
confirmative privind înregistrarea oficială a depozitului pînă la efectuarea unui
control în acest scop.
(6) Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor ține Registrul
depozitelor specializate pentru fertilizanți și produse de uz fitosanitar. Datele din
Registru sînt accesibile autorităților publice care solicită acces către acestea, cu
respectarea prevederilor legislației privind protecția datelor cu caracter personal.
Agenția publică pe pagina sa web oficială lista depozitelor specializate înregistrate
oficial și eliberează gratis agenților economici extrase din Registru cu privire la
depozitele notificate de aceștia.”
9. La articolul 21 alineatul (2), cuvintele „autorizează importul” se substituie
cu „admite importul”.
10. La articolul 23:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:


„(1) Materia primă agricolă, produsele alimentare şi hrana pentru animale de
origine vegetală, puse la dispoziție pe piaţă, în al căror proces de producere, de
transportare ori de depozitare au fost utilizate produse de uz fitosanitar şi/sau
fertilizanţi, trebuie să corespundă normativelor sanitare. Atestarea corespunderii
materiei prime agricole de origine vegetală, inclusiv a legumelor și fructelor în
stare proaspătă, și a hranei pentru animale de origine vegetală cu normativele
sanitare se efectuează în baza încercărilor efectuate de un laborator acreditat în
acest sens. La solicitarea agentului economic, corespunderea poate fi atestată
suplimentar prin certificatul de inofensivitate, conform modelului prevăzut în
anexa nr. 2.”
150

alineatul (11) se completează în final cu textul: „Certificatul de inofensivitate


este un document opțional, care poate fi obținut de agenții economici pentru
produsele destinate exportului/reexportului sau în alte cazuri în care agentul
economic dorește să ateste suplimentar corespunderea produselor cerințelor
normelor sanitare. La efectuarea încercărilor de laborator în scopul eliberării
certificatului de inofensivitate, prelevările de probe se efectuează de către
autoritatea emitentă a certificatului de inofensivitate.”

Art. XLVIII. – Legea nr. 282/2004 privind regimul metalelor prețioase și


pietrelor prețioase (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 171–174,
art. 777), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează
după cum urmează:

1. Articolul 16:

la alineatul (1), textul „Legii privind reglementarea prin licențiere a


activității de întreprinzător” se substituie cu textul „Legii nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător”;

la alineatul (3) litera b), textul „ , precum și alte condiții necesare” se


exclude;

la alineatul (4):

în partea introductivă, textul „Legea privind reglementarea prin licențiere a


activității de întreprinzător” se substituie cu textul „Legea nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător”;

litera c) se abrogă;

articolul se completează cu alineatele (5) și (6) cu următorul cuprins:

„(5) În ziua înregistrării declarației și a documentelor stabilite de prezentul


articol pentru obținerea/reperfectarea licenței, autoritatea de licențiere va înștiința
Inspectoratul pentru Protecția Mediului pentru a se asigura (cu sau fără solicitarea
unei vizite de control din partea organului în cauză) de corespunderea condițiilor
de activitate ale solicitantului cu cerinţele de protecţie a mediului (pentru
activitatea de fabricare şi reparare a articolelor din metale preţioase şi pietre
preţioase, prelucrarea resturilor şi deşeurilor ce conţin metale preţioase). În cel
mult 7 zile lucrătoare de la data înștiințării, Inspectoratul pentru Protecția Mediului
va transmite o notificare sau procesul-verbal de control despre rezultatele
verificării efectuate.
151

(6) În cazul în care Inspectoratul pentru Protecția Mediului nu a inițiat un


control în urma înștiințării și/sau nu a eliberat procesul-verbal de control în decurs
de 7 zile lucrătoare de la data înștiințării, survine principiul aprobării tacite.”

2. La articolul 17:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Modul de suspendare și de retragere a licenței prevăzute de prezenta


lege pentru agenții economici se stabilește de Legea nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este
reglementat de prezenta lege.”

la alineatul (2), în partea introductivă, textul „Licenţa se retrage în


conformitate cu prevederile Legii privind reglementarea prin licenţiere a activităţii
de întreprinzător, Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii
de întreprinzător” se substituie cu textul „Licența se retrage în baza temeiurilor
prevăzute de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activității de întreprinzător”.

Art. XLIX. – Legea nr. 284/2004 privind comerțul electronic (Monitorul


Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 138–146, art. 741), cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. În cuprinsul legii, textele „licență sau”, „licenței sau” și „licența sau” se


exclud.

2. La articolul 9 alineatul (2), textul „ , cu excepția cazurilor prevăzute de


Legea privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător” se
exclude.

3. La articolul 11 alineatul (1) litera g1), sintagma „Agenţiei pentru


Protecţia Consumatorilor” se substituie cu sintagma „Agenţiei pentru Protecţia
Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei”.

4. La articolul 23, alineatul (11) se completează cu textul: „Controlul de stat


al persoanelor care desfășoară o activitate de întreprinzător în sfera comerțului
electronic se planifică, se efectuează și se înregistrează în conformitate cu
prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de
întreprinzător.”

Art. L. – Legea nr. 354/2004 cu privire la formarea bunurilor imobile


(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 233–236, art. 999), cu
152

modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum


urmează:
1. La articolul 5, denumirea și alineatul (1) vor avea următorul cuprins:

„Articolul 5. Executantul lucrărilor cadastrale ce ţin de formarea


bunurilor imobile

(1) Lucrările cadastrale ce ţin de formarea bunurilor imobile se execută de


către organele cadastrale teritoriale și de către întreprinderi de stat sau private în
ale căror state de personal sînt angajaţi ingineri cadastrali certificați de către
organisme de certificare.”

2. Legea se completează cu articolul 51 cu următorul cuprins:

„Articolul 51. Condiţiile pentru activitatea de certificare


a inginerilor cadastrali

(1) Organismele de certificare a inginerilor cadastrali sînt supuse procedurii


de acreditare în condițiile Legii nr. 235/2011 privind activitățile de acreditare și de
evaluare a conformității.

(2) Organismele de certificare trebuie să fie acreditate conform cerințelor


standardului ISO/CEI 17024.

(3) În cadrul organismului de certificare trebuie să activeze minimum 3


persoane, dintre care 2 persoane angajate permanent.

(4) Cerințele obligatorii față de candidatul supus certificării în domeniul


cadastral, precum și cerințele față de entitățile care oferă cursuri de instruire pentru
candidați (programe de instruire coordonate cu autoritatea responsabilă de
administrarea domeniului; nivelul de calificare și condițiile speciale față de
personalul de instruire etc.) se aprobă de către Guvern.

(5) Certificatul de competență se eliberează pe un termen de 5 ani.

(6) Certificatele eliberate de organismele de certificare acreditate de către


organismele naționale de acreditare semnatare ale acordurilor europene și
internaționale de recunoaștere bilaterale și/sau multilaterale se recunosc în mod
automat, cu excepția cazurilor în care legislația Republicii Moldova stabilește
condiții specifice obligatorii.

(7) Pentru recunoașterea certificatelor, candidatul prezintă la organismul de


certificare copiile de pe certificatele traduse în limba de stat și autentificate
notarial, pentru înregistrare. În cazul în care legislația Republicii Moldova prevede
153

cerințe suplimentare, candidatul va trebui sa demonstreze că îndeplinește cerințele


suplimentare în conformitate cu procedura organismului de certificare.

(8) Organismele de certificare acreditate care intenționează să inițieze


activitatea de certificare a inginerilor cadastrali sînt obligate să notifice despre
aceasta organul abilitat și pot demara activitatea în domeniul pentru care au fost
acreditate de către Centrul Național de Acreditare MOLDAC.”

Art. LI. – Articolul 11 din Legea nr. 33/2006 privind depozitarea cerealelor
şi regimul certificatelor de depozit pentru cereale (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2006, nr. 75–78, art. 310), cu modificările și completările ulterioare, se
completează cu alineatele (4), (5) și (6) cu următorul cuprins:

„(4) Calitatea cerealelor se atestă în baza:


a) rapoartelor de încercări, elaborate de entitățile specificate la art. 10
alin. (2);
b) certificatului de inspecție a calității cerealelor, emis de către Agenția
Națională pentru Siguranța Alimentelor;
c) documentelor de calitate acordate de producătorul unui alt stat, care sînt
sau pot fi recunoscute de autoritățile naționale conform prevederilor prezentei legi
sau ale tratatelor internaționale.

(5) În lipsa documentelor specificate la alin. (4) lit. c), pentru atestarea
calității cerealelor, importatorul poate opta pentru obținerea documentelor
specificate la alin. (4) lit. a) sau b). Exportatorul va elabora documentația ce atestă
calitatea cerealelor în conformitate cu cerințele statului de destinație. La
comercializarea cerealelor produse în Republica Moldova către agenții economici
autohtoni, atestarea calității acestora se va efectua în conformitate cu înțelegerea
părților contractante.

(6) La efectuarea încercărilor de laborator în scopul eliberării certificatului


de inspecție a calității cerealelor, prelevările de probe se efectuează de către
autoritatea emitentă a certificatului de inspecție.”

Art. LII. – Legea viei și vinului nr. 57/2006 (republicată în Monitorul


Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 64–68, art. 193), cu modificările și
completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 32 alineatul (2) litera h), cuvintele „şi implementarea” se


exclud.

2. Articolul 33:
154

la alineatul (1), textul „Inspectoratul de stat pentru supravegherea producţiei


alcoolice de pe lîngă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, de alte
organe abilitate” se substituie cu sintagma „Agenţia Naţională pentru Siguranţa
Alimentelor”;

la alineatul (2):

partea introductivă va avea următorul cuprins:

„Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor:”;

la litera a), textul „ , pînă la plasarea lor pe piaţă, inclusiv depozitele cu


producţie finită amplasate pe teritoriul producătorului” se exclude;

alineatul se completează cu litera a1) cu următorul cuprins:

„a1) supraveghează şi controlează respectarea prevederilor legale privind


produsele vitivinicole plasate pe piaţă, în depozitele comerţului cu ridicata, în
comerţul cu amănuntul, inclusiv în depozitele cu producţie finită amplasate pe
teritoriul producătorului;”

la alineatul (3), sintagma „Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea


Producţiei Alcoolice” se substituie cu sintagma „Agenţia Naţională pentru
Siguranţa Alimentelor”;

alineatul (6) se abrogă.

Art. LIII. – Legea nr. 149/2006 privind fondul piscicol, pescuitul şi


piscicultura (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 126–130,
art. 597), cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează
după cum urmează:

1. În textul legii, inclusiv în anexă, cuvintele „industrial/comercial” și


„comercial/industrial” se substituie cu cuvîntul „comercial”.

2. Articolul 3:

la noțiunea „cotă”, după textul „persoanelor fizice și juridice” se introduce


textul „care practică activitate de întreprinzător și care sînt”;

noțiunea „permis de pescuit” va avea următorul cuprins:

„permis de pescuit – act eliberat de Agenția de Mediu, autoritatea care


eliberează actele permisive în domeniul mediului (în continuare – autoritate
155

emitentă) pentru pescuitul comercial, sportiv şi de amator în obiectivele acvatice


piscicole naturale;”.

3. La articolul 7 litera e), sintagma „Serviciului Piscicol” se substituie cu


sintagma „Inspectoratului pentru Protecția Mediului”.

4. Capitolul III va avea următorul cuprins:

„Capitolul III

DREPTUL DE UTILIZARE A RESURSELOR BIOLOGICE ACVATICE ȘI


AUTORIZAREA ACTIVITĂȚILOR DE PESCUIT

Articolul 11. Dreptul la pescuit în obiectivele acvatice piscicole naturale

(1) Dreptul la pescuit în obiectivele acvatice piscicole naturale se acordă


persoanelor fizice şi juridice în baza certificatului de atribuire a cotei/cotelor de
pescuit comercial, permisului de pescuit comercial și a permisului de pescuit
sportiv şi de amator, eliberate de către autoritatea emitentă.

(2) Dreptul la pescuit poate fi limitat în măsura în care este necesar să se


asigure securitatea statului, ocrotirea sănătăţii populaţiei sau protecţia mediului,
inclusiv a resurselor biologice acvatice.

(3) Dreptul de pescuit poate fi limitat şi în conformitate cu tratatele


internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(4) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor permisive


prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici se stabilește de Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în
partea în care nu este reglementat de prezenta lege.

Articolul 12. Certificatul de atribuire a cotei de pescuit comercial


și permisul de pescuit comercial

(1) Persoanele fizice și juridice care practică activitate de întreprinzător și


vor să obțină dreptul de pescuit comercial în obiectivele acvatice piscicole naturale
au obligația să solicite și să obțină de la autoritatea emitentă un certificat de
atribuire a cotei/cotelor de pescuit comercial în baza cotelor anuale aprobate de
către autoritatea emitentă. În acest scop, solicitantul prezintă următoarele
documente:
a) o cerere în care se indică denumirea, forma juridică de organizare, adresa
juridică, IDNO-ul solicitantului, numele, prenumele, adresa, seria şi numărul
156

buletinului de identitate, IDNP-ul conducătorului, sectorul/sectoarele de pescuit


conform listei aprobate, unitățile și mărimea laturii ochiului uneltelor de pescuit
care vor fi utilizate, numărul persoanelor angajate care vor realiza pescuitul;
b) lista angajaților care vor realiza pescuitul și copiile de pe ordinele de
angajare a acestora;
c) copiile de pe buletinele de identitate ale angajaților pentru care este
necesară eliberarea permiselor de pescuit comercial;
d) fotografia fiecărui angajat pentru care este necesară eliberarea permisului
de pescuit comercial.

(2) Cererile sînt recepţionate anual, de la data publicării listei obiectivelor


acvatice piscicole naturale şi/sau a sectoarelor acestora în care va fi permis
pescuitul comercial în anul următor şi a cotelor anuale aprobate pentru pescuitul
comercial, pînă la data de 1 mai.

(3) În cazul în care, la data expirării termenului-limită de prezentare a


cererilor pentru pescuitul comercial într-un obiectiv acvatic piscicol natural sau
într-un sector al acestuia, a fost depusă o singură cerere, aceasta se examinează în
decurs de 8 zile. Dacă autoritatea emitentă decide eliberarea certificatului, cu 3 zile
înainte de expirarea termenului-limită, transmite prin intermediul ghișeului unic
electronic sau prin alte căi de comunicare o notificare solicitantului, prin care i se
aduce la cunoștință eliberarea certificatului, obligația achitării taxei stabilite pentru
acest act în conformitate cu prevederile alin. (8) și prezentării documentului
confirmativ de plată la eliberarea actului permisiv.

(4) În cazul în care, la data expirării termenului-limită de prezentare a


cererilor pentru pescuitul comercial într-un obiectiv acvatic piscicol natural sau
într-un sector al acestuia, au fost depuse mai multe cereri, se va organiza o licitaţie
de atribuire a cotei/cotelor de pescuit comercial. Respectiv, termenul de examinare
și de eliberare a certificatelor se va extinde pînă la 14 zile.

(5) În cazul specificat la alin. (4), autoritatea emitentă instituie, în termen de


5 zile de la data expirării termenului-limită de prezentare a cererilor, o comisie
pentru organizarea licitaţiei de atribuire a cotei/cotelor de pescuit comercial în
obiectivele acvatice piscicole naturale și sectoarele acestora, care organizează
licitaţia în termen de 3 zile de la data instituirii sale, informînd solicitanţii, cu cel
puţin o zi înainte, despre data, ora şi locul desfăşurării licitaţiei. Cîștigător al
licitaţiei este desemnat participantul care a oferit cel mai mare preţ pentru cota
anuală de pescuit comercial în obiectivul/sectorul acvatic piscicol natural, pornind
de la preţul stabilit pentru o cotă, conform prevederilor alin. (8). Rezultatele
licitaţiei se consemnează într-un proces-verbal, semnat de toţi membrii comisiei, a
cărui copie se transmite cîștigătorului în ziua desfăşurării licitaţiei. În cazul în care
participanţii la licitaţie oferă preţuri egale, comisia anunţă o nouă licitaţie. Dacă şi
157

după licitaţia repetată participanţii la licitaţie oferă preţuri egale, cîștigătorul este
desemnat prin tragere la sorţi sau printr-o altă metodă convenită cu participanţii la
licitaţie, consemnată în procesul-verbal autentificat prin semnăturile participanţilor
la licitaţie.

(6) Cîștigătorul licitaţiei este obligat, în termen de 3 zile de la data


desfășurării licitaţiei, să achite taxa pentru certificatul de atribuire a cotei/cotelor
de pescuit comercial și să prezinte la autoritatea emitentă copia documentului
confirmativ de plată la eliberarea actului permisiv. Dacă la expirarea termenului de
3 zile cîștigătorul licitației nu a prezentat copia documentului confirmativ de plată,
participantul la licitație care a oferit preţul imediat următor în scădere este anunțat
despre posibilitatea de a achiziționa certificatul de atribuire a cotei/cotelor de
pescuit comercial, cu obligația de a achita, în decurs de 3 zile, taxa pentru acesta, și
de a intra în posesia certificatului la prezentarea documentului confirmativ de
plată.

(7) Certificatul de atribuire a cotei/cotelor de pescuit comercial, al cărui


format este aprobat de Guvern, poate fi eliberat persoanei fizice sau juridice fie
pentru o singură cotă, fie pentru mai multe cote obținute/cîștigate de aceasta în
condițiile prezentului articol și este valabil timp de un an de la data eliberării.

(8) Taxa pentru o cotă de pescuit comercial constituie 9000 lei. Costul
certificatului de atribuire a cotei/cotelor de pescuit comercial se constituie din
valoarea cotei sau suma valorilor cotelor oferite de cîștigătorul licitației. Suma
stabilită pentru un certificat de atribuire a cotei/cotelor de pescuit comercial se
transferă în Fondul Ecologic Național.

(9) La eliberarea certificatului de atribuire a cotei/cotelor de pescuit


comercial, autoritatea emitentă eliberează gratis și permisele de pescuit comercial
pentru persoanele angajate de titularul certificatului, conform listei anexate la
cerere. Formularul-tip al acestor permise este stabilit de către Guvern. Permisul de
pescuit comercial are același termen de valabilitate ca și certificatul de atribuire a
cotei/cotelor de pescuit comercial, este individual, netransmisibil și nu oferă
titularului dreptul de a angaja personal auxiliar pentru activităţi de pescuit.

(10) Pentru verificarea autenticității actelor prezentate, autoritatea emitentă


poate solicita prezentarea documentelor în original la eliberarea actului permisiv.

Articolul 13. Permisul de pescuit sportiv şi de amator

(1) Permisul de pescuit sportiv şi de amator se eliberează de către autoritatea


emitentă persoanelor fizice pe bază de cerere, în momentul prezentării
158

documentului confirmativ de plată a taxei. La cerere se anexează copia buletinului


de identitate al solicitantului.

(2) Taxa pentru eliberarea permisului de pescuit sportiv şi de amator este de


300 de lei pentru un an şi de 30 de lei pentru o zi, iar pentru pensionari – de 150 de
lei pentru un an şi de 15 lei pentru o zi. În cazul în care mărimea pensiei este mai
mică decît mărimea stabilită a coşului minim de consum, taxa pentru permisul de
pescuit sportiv și de amator este de 30 de lei pentru un an şi de 2 lei pentru o zi.

(3) Formularul permisului de pescuit sportiv şi de amator se aprobă de către


Guvern. Permisul este valabil pe perioada pentru care a fost solicitat și achitat –
pentru o zi sau pentru un an.

(4) Autoritatea emitentă ține Registrul cererilor de eliberare a certificatelor


de atribuire a cotei/cotelor de pescuit comercial, a permiselor de pescuit comercial,
a permiselor de pescuit sportiv şi de amator, precum și Registrul actelor respective
eliberate, asigurînd accesul public, inclusiv prin intermediul rețelei internet, la
datele din registrele în cauză, respectînd rigorile prevăzute de legislația privind
protecția datelor cu caracter personal.

Articolul 14. Limitarea dreptului de utilizare a resurselor biologice acvatice


din obiectivele acvatice piscicole naturale

(1) Limitarea dreptului de utilizare a resurselor biologice acvatice din


obiectivele acvatice piscicole naturale se efectuează în legătură cu:
a) necesitatea utilizării acestor obiective acvatice pentru reproducerea şi
aclimatizarea hidrobionţilor;
b) nerespectarea de către utilizatorii de resurse biologice acvatice a
prevederilor legale şi a condiţiilor stipulate în actele permisive.

(2) Dreptul de utilizare a resurselor biologice acvatice poate fi limitat sau


retras prin decizia autorității emitente, iar în cazul subiecţilor activităţii de
întreprinzător – în condiţiile stabilite de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea
prin autorizare a activității de întreprinzător.”

5. La articolul 15, textul „autoritatea centrală abilitată cu gestiunea


resurselor naturale și protecția mediului” se substituie cu textul „autoritatea
emitentă”.

6. Articolul 16:
159

la alineatul (1), textul „contra plată” se substituie cu textul „în baza


permisului de pescuit sportiv și de amator”, iar textul „de Serviciul Piscicol” se
substituie cu textul „de către autoritatea emitentă”;

alineatul (2) se abrogă.

7. Articolul 17 va avea următorul cuprins:

„Articolul 17. Pescuitul comercial

(1) Pescuitul comercial este permis persoanelor fizice și juridice care


practică activitate de întreprinzător în baza certificatului de atribuire a cotei/cotelor
de pescuit comercial, eliberat de către autoritatea emitentă în conformitate cu
prevederile art. 12.

(2) Pescuitul comercial este permis doar în obiectivele acvatice piscicole


naturale şi/sau în sectoarele acestora, aprobate anual de către autoritatea emitentă,
care publică, pînă la data de 15 aprilie, lista acestor obiective și sectoare, precum și
cotele pentru pescuitul comercial pe anul următor.

(3) Pescuitul comercial este practicat exclusiv de personalul de pescari


angajați de către titularii certificatului de atribuire a cotei/cotelor anuale de pescuit
comercial, în baza permiselor de pescuit eliberate de către autoritatea emitentă
odată cu certificatul în cauză.

(4) Pescuitul comercial se efectuează cu năvoade, ave, plase și etere.


Dimensiunile minime ale ochiurilor acestora trebuie să fie de:
a) 36 mm în matriță și 50 mm în aripi – la năvoade;
b) 55 mm – la ave, plase;
c) 36 mm – la etere.
Acestea nu trebuie să fie instalate pe mai mult de 2/3 din lățimea fluviilor,
rîurilor, gîrlelor, canalelor sau în poziție de șah. Se interzice pescuitul comercial
prin folosirea momelilor naturale sau artificiale.

(5) Dimensiunile minime ale peștilor pentru care este permis pescuitul
comercial sînt stabilite de Guvern.

(6) Persoanele fizice și juridice care practică pescuitul comercial sînt


obligate să respecte regulile și condițiile de pescuit menționate la art. 21 și 38.”

8. Articolul 171 se abrogă.


160

9. La articolul 18, sintagma „Serviciul Piscicol” se substituie cu sintagma


„Inspectoratul pentru Protecția Mediului”.

10. La articolul 19 alineatul (2), textul „de autoritatea centrală abilitată cu


gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului” se substituie cu textul „de
către autoritatea emitentă”.

11. La articolul 20, textul „autoritatea centrală abilitată cu gestiunea


resurselor naturale şi cu protecţia mediului” se substituie cu textul „autoritatea
emitentă”, iar sintagma „Serviciul Piscicol” – cu sintagma „Inspectoratul pentru
Protecția Mediului”.

12. La articolul 21, sintagma „Serviciul Piscicol”, la orice formă


gramaticală, se substituie cu sintagma „Inspectoratul pentru Protecția Mediului” la
forma gramaticală corespunzătoare.

13. La articolul 25, sintagma „Serviciul Piscicol” se substituie cu sintagma


„Inspectoratul pentru Protecția Mediului”.

14. La articolul 26 alineatul (2), sintagma „Serviciul Piscicol” se substituie


cu sintagma „Inspectoratul pentru Protecția Mediului”.

15. În denumirea capitolului VII, sintagma „SERVICIULUI PISCICOL” se


substituie cu sintagma „INSPECTORATULUI PENTRU PROTECȚIA
MEDIULUI”.

16. La articolul 33:

în denumire și în cuprinsul articolului, sintagma „Serviciul Piscicol”, la orice


formă gramaticală, se substituie cu sintagma „Inspectoratul pentru Protecția
Mediului” la forma gramaticală corespunzătoare;

la alineatul (2), litera a) se abrogă.

17. La articolul 36, textul „Autoritatea centrală abilitată cu gestiunea


resurselor naturale şi cu protecţia mediului” se substituie cu textul „Autoritatea
emitentă”, iar sintagma „Serviciului Piscicol” – cu sintagma „Inspectoratului
pentru Protecția Mediului”.

18. La articolul 37 alineatul (1), textul „autorității centrale abilitate cu


gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului” se substituie cu textul
„autorității emitente”.
161

19. La articolul 38 alineatul (1):

litera b) va avea următorul cuprins:

„b) construcția de zăgazuri și diguri continue pe rîuri, afluenți și canale,


realizarea lucrărilor de adîncire pentru menținerea nivelului navigabil și pentru
preîntîmpinarea calamităților naturale, exploziile, scurgerile de apă din bălți,
limanuri și lacuri fără a supune în prealabil aceste activități procedurii de evaluare
a impactului asupra mediului în conformitate cu Legea nr. 86/2014 privind
evaluarea impactului asupra mediului sau, după caz, unei expertize ecologice de
stat în conformitate cu Legea nr. 851/1996 privind expertiza ecologică. Respectiv,
aceste lucrări se permit numai în baza acordului de mediu sau, după caz, în baza
avizului expertizei ecologice de stat, cu respectarea condițiilor și măsurilor de
protecție a mediului stabilite în aceste acte;”

litera h) se abrogă;

la litera i), textul „autorității centrale abilitate cu gestiunea resurselor


naturale şi cu protecţia mediului” se substituie cu textul „autorității emitente”;

la literal j), sintagma „Serviciului Piscicol” se substituie cu sintagma


„Inspectoratului pentru Protecția Mediului”;

la litera r) sintagma „Serviciul Piscicol” se substituie cu sintagma


„Inspectoratul pentru Protecția Mediului”;

la litera t), textul „acordul Serviciului Piscicol” se substituie cu textul „o


coordonare cu autoritatea emitentă în procesul de eliberare a autorizației de mediu
pentru folosința specială a apei”;

la litera u), după cuvîntul „fără” se introduce textul „acordul de mediu sau,
după caz,”.

20. La articolul 40, sintagma „Serviciul Piscicol”, la orice formă


gramaticală, se substituie cu textul „autoritatea emitentă” la forma gramaticală
corespunzătoare.

21. Articolul 41 va avea următorul cuprins:

„Articolul 41. Cerinţele faţă de proiectarea, amplasarea, construcţia şi darea


în exploatare a obiectivelor ce pot afecta starea bazinelor
acvatice piscicole
162

(1) La proiectarea, amplasarea, construcţia şi darea în exploatare a unor


obiective, precum şi la efectuarea de lucrări în bazinele acvatice piscicole şi în
zonele aferente, agenţii economici sînt obligaţi să supună activitățile respective,
încă la etapa de planificare, procedurii de evaluare a impactului asupra mediului
sau, după caz, expertizei ecologice de stat.

(2) În cazul în care activitățile de proiectare, amplasare, construcţie şi dare în


exploatare a obiectivelor ce pot afecta starea bazinelor acvatice piscicole cad sub
incidența Legii nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului, agentul
economic asigură elaborarea documentației privind evaluarea impactului asupra
mediului și obține de la autoritatea emitentă acordul de mediu corespunzător.

(3) După obținerea acordului de mediu se elaborează documentația de


proiect ce trebuie să conțină, în mod obligatoriu, capitolul „Protecția mediului”, în
care se includ informații privind componentele de mediu potențial afectate de
activitatea planificată, posibilele efecte ale acesteia asupra mediului și măsurile de
protecţie a mediului.

(4) Pentru activitățile de proiectare, amplasare, construcţie şi dare în


exploatare a obiectivelor ce pot afecta starea bazinelor acvatice piscicole, care nu
cad sub incidența Legii nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului,
documentația de proiect se supune expertizei ecologice de stat în condițiile Legii
nr. 851/1996 privind expertiza ecologică, după caz.

(5) Acordul de mediu și avizul expertizei ecologice de stat conțin măsuri și


condiții de protecţie a resurselor biologice acvatice, de asigurare a condiţiilor de
reproducere, creştere şi migrare a peştelui şi a altor organisme acvatice, de
valorificare piscicolă a lacurilor de acumulare, de reparaţie a pagubelor cauzate,
calculate şi argumentate sub aspect ecologico-piscicol.

(6) Condițiile indicate în actele menționate la alin. (5) se iau în considerare,


în mod obligatoriu, de către autoritățile abilitate la eliberarea actelor permisive
(autorizație de construcție, autorizație de mediu pentru folosința specială a apei
etc.).

(7) Agenții economici sînt obligați să prevadă mijloace băneşti pentru


reparaţia pagubelor cauzate resurselor biologice acvatice şi să efectueze măsurile
ameliorative indicate în actele permisive.”

22. La articolul 42 alineatul (3), sintagma „Serviciului Piscicol” se substituie


cu sintagma „Inspectoratului pentru Protecția Mediului”.
163

23. La punctele 11, 19 și 22 din anexa nr. 1, sintagma „Serviciul Piscicol”, la


orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma „Inspectoratul pentru Protecția
Mediului” la forma gramaticală corespunzătoare.

Art. LIV. – Legea nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de


reglementare a activităţii de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2006, nr. 126–130, art. 627), cu modificările şi completările ulterioare,
se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 5 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

,,(3) Dubiile apărute la aplicarea legislaţiei în procesul iniţierii, desfăşurării


şi lichidării afacerii vor fi interpretate în favoarea întreprinzătorului.”

2. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

„Articolul 6. Previzibilitatea cheltuielilor

(1) Plăţile pentru actele permisive eliberate întreprinzătorilor de către


autorităţile administraţiei publice şi alte instituţii cu funcţii de reglementare şi
control se stabilesc prin legi, cu indicarea serviciului, a actului și a mărimii taxei
pentru aceste servicii şi acte.

(2) Plăţile pentru serviciile prestate de autorităţile administraţiei publice şi


alte instituţii cu funcţii de reglementare şi control, precum şi pentru controalele
oficiale efectuate în conformitate cu art. 19 alin. (1) pct. 5) din Legea nr. 131/2012
privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, se stabilesc de către
Guvern. Cuantumul plăţilor se calculează în funcție de costurile pe care le impun
controalele şi serviciile respective și luînd în considerare situația specifică a
fiecărei întreprinderi. În cazul în care plăţile se percep de la operatori, aplicarea
acestora se face în baza unor principii comune. Plăţile colectate de la prestarea
serviciilor şi efectuarea controalelor oficiale contra plată se distribuie între bugetul
instituţiei şi bugetul de stat. Criteriile şi metodologia de stabilire a cuantumului
plăţilor, cuantumul acestor plăţi şi modul de distribuire a veniturilor din aceste
plăţi între bugetul instituţiei şi bugetul de stat se aprobă de către Guvern. Veniturile
din plăţile prevăzute în prezentul alineat, care se transferă la bugetul instituţiei, se
utilizează, pe măsura încasării acestora, pentru acoperirea cheltuielilor de efectuare
a controalelor oficiale şi pentru dezvoltarea instituţiei.”

3. La articolul 11:

alineatul (2) se completează în final cu textul ,,conform procedurilor stabilite


prin lege”;
164

alineatul (3) se completează în final cu textul ,,şi a cazurilor în care actul


permisiv, eliberat de autoritatea emitentă, este obligatoriu să fie prezentat în
original, conform tratatelor şi acordurilor internaţionale la care Republica Moldova
este parte, precum şi a altor cazuri expres prevăzute de lege”.

4. Articolul 17:

la alineatul (3), textul „a hotărîrii definitive și irevocabile” se substituie cu


textul „a unei hotărîri definitive. Decizia autorităţii privind suspendarea (limitarea)
activităţii de întreprinzător încetează dacă, prin hotărîre a instanței de judecată,
aceasta a fost anulată”;

articolul se completează cu alineatul (41) cu următorul cuprins:

,,(41) În cazul în care suspendarea licenţei/autorizaţiei nu s-a soldat cu o


hotărîre a instanţei de judecată, iar autoritatea administraţiei publice şi/sau o altă
instituţie abilitată prin lege cu funcţii de reglementare şi de control este obligată,
prin lege, să se adreseze instanţei cu acţiune de retragere a licenţei/autorizaţiei,
acţiunile se comasează într-o singură procedură judecătorească conform normelor
şi condiţiilor stabilite de Codul de procedură civilă.”

Art. LV. – Codul audiovizualului al Republicii Moldova nr. 260/2006


(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 131–133, art. 679), cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică și se completează după cum
urmează:
1. Articolul 28 va avea următorul cuprins:
„Articolul 28. Autorizaţia de retransmisie

(1) Pe teritoriul Republicii Moldova, retransmisia serviciilor de programe de


către distribuitorii de servicii se face numai în baza autorizaţiei de retransmisie,
eliberată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului, şi cu acordul producătorului
serviciilor de programe preconizate pentru retransmisie.

(2) Procedura de eliberare, de modificare şi de retragere a autorizaţiei de


retransmisie se stabileşte prin prezentul cod şi alte acte legislative.

(3) Autorizaţia de retransmisie va conţine:


a) numărul autorizaţiei;
b) datele de identificare ale titularului autorizaţiei;
c) denumirea distribuitorului de servicii;
d) drepturile titularului autorizaţiei;
165

e) obligaţiile titularului autorizaţiei;


f) drepturile organului care eliberează autorizaţia;
g) cazurile de retragere a autorizaţiei înainte de termen;
h) amplasamentul stației;
i) localitățile în care își desfășoară activitatea;
j) structura ofertei serviciilor de programe retransmise.

(4) Termenul de valabilitate a autorizaţiei de retransmisie este de 6 ani.

(5) Taxa de stat pentru eliberarea autorizaţiei de retransmisie este de 5000 de


lei.

(6) Autorizaţia de retransmisie se eliberează fără concurs.

(7) Modul de solicitare, acordare, suspendare și de retragere a actelor


permisive prevăzute de prezentul cod pentru agenții economici se stabilește de
Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezentul cod.”

2. Codul se completează cu articolele 281–283 cu următorul cuprins:

„Articolul 281. Obţinerea autorizaţiei de retransmisie

(1) Pentru obţinerea autorizaţiei de retransmisie, solicitantul depune la


Consiliul Coordonator al Audiovizualului o cerere conform modelului aprobat.
Cererea solicitantului autorizaţiei de retransmisie este examinată de către Consiliu
în termen de 30 de zile calendaristice.

(2) La cererea de obţinere a autorizaţiei de retransmisie se anexează:


a) structura ofertei serviciilor de programe preconizate a fi retransmise;
b) copia acordurilor cu producătorii serviciilor de programe preconizate a fi
retransmise sau reprezentanţii legali ai acestora;
c) declaraţia privind participarea, directă sau indirectă, ori neparticiparea cu
capital în fondurile statutare ale altor societăţi din domeniul audiovizualului (în
procente);
d) dovada achitării taxei de stat.

(3) Direcția responsabilă din cadrul Consiliului Coordonator al


Audiovizualului pregătește un proiect de decizie privind eliberarea autorizației de
retransmisie solicitantului. Proiectul deciziei privind eliberarea autorizației de
retransmisie se examinează în cadrul ședinței publice a Consiliului Coordonator al
Audiovizualului, unde se ia decizia privind eliberarea autorizației de retransmisie.
166

(4) Pentru obţinerea unei noi autorizaţii de retransmisie, solicitantul depune


la Consiliul Coordonator al Audiovizualului o cerere cu cel puţin 15 zile lucrătoare
înaintea datei de expirare a autorizaţiei obţinute anterior.

Articolul 282. Condiţiile pentru activitatea de retransmisie

(1) Titularul autorizaţiei de retransmisie îşi poate începe activitatea dacă sînt
îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:
a) intenţia de demarare a activităţii a fost comunicată în scris Consiliului
Coordonator al Audiovizualului cu cel puţin 72 de ore înainte de începerea
activității. Informaţia este însoţită de copii ale contractelor încheiate cu
producătorii serviciilor de programe preconizate a fi retransmise sau cu
reprezentanţii legali ai acestora;
b) oferta serviciului de programe corespunde celei declarate la momentul
obţinerii autorizaţiei de retransmisie. În cazul unor modificări, acestea urmează să
fie aprobate de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi introduse în
condiţiile autorizaţiei de retransmisie.

(2) În cazul modificării structurii ofertei serviciilor de programe retransmise,


titularul autorizației, în termen de 5 zile lucrătoare, va depune la Consiliul
Coordonator al Audiovizualului următoarele acte:
a) cererea de modificare a autorizaţiei de retransmisie;
b) structura ofertei serviciilor de programe retransmise, conform modelului;
c) acordul de retransmisie, numai pentru serviciile de programe care fac
obiectul modificării.

(3) În termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii de


modificare a autorizaţiei de retransmisie şi a documentelor confirmative, Consiliul
Coordonator al Audiovizualului emite o decizie privind modificarea autorizaţiei de
retransmisie.

(4) Termenul de valabilitate a autorizaţiei de retransmisie modificate nu


poate depăşi termenul de valabilitate indicat în autorizaţia de retransmisie inițială.

(5) Taxa pentru modificarea autorizaţiei de retransmisie constituie 10 la sută


din taxa pentru eliberarea acesteia.

Articolul 283. Retragerea autorizaţiei de retransmisie

Autorizaţia de retransmisie se retrage în următoarele situaţii:


a) încălcarea sistematică a prevederilor legislaţiei în vigoare şi a condiţiilor
autorizaţiei de către titularul autorizaţiei;
167

b) retransmiterea de către distribuitorul de servicii a unui serviciu de


programe fără deţinerea drepturilor de retransmisie;
c) neînceperea activității de către distribuitorul de servicii în termen de un an
de la data eliberării autorizaţiei;
d) depistarea unor date neautentice în documentele prezentate Consiliului
Coordonator al Audiovizualului;
e) ca urmare a deciziei de radiere a titularului autorizaţiei din Registrul de
stat al persoanelor juridice;
f) transmiterea autorizaţiei către o altă persoană pentru a desfăşura
activitatea respectivă;
g) neînlăturarea în termenul stabilit de lege a circumstanţelor care au condus
la sancţionarea titularului autorizaţiei;
h) nerespectarea repetată a prescripţiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin
de condiţiile de eliberare a actului permisiv;
i) depunerea unei cereri în acest sens de către titularul autorizaţiei.”

3. La articolul 29, alineatele (3), (6) şi (7) se abrogă.

Art. LVI. – Legea nr. 352/2006 cu privire la organizarea şi desfăşurarea


activităţii turistice în Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2007, nr. 14–17, art. 40), cu modificările şi completările ulterioare, se
modifică şi se completează după cum urmează:
1. În cuprinsul legii, textul „act de clasificare”, la orice formă gramaticală, se
substituie cu textul „certificat de clasificare” la forma gramaticală corespunzătoare.

2. La articolul 6, litera l) se abrogă.

3. Articolul 8 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Controlul calităţii serviciilor turistice prestate se efectuează de către


Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei în conformitate
cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de
întreprinzător, în baza petiţiilor şi a sesizărilor consumatorilor privind calitatea
nesatisfăcătoare a serviciilor turistice prestate.”

4. La articolul 102 alineatul (2), în partea introductivă, textul „titulari ai


licențelor de turism” se substituie cu textul „care practică activitate de turism în
Republica Moldova”.

5. La articolul 12 litera b), cuvîntul „licențiate” se exclude.


168

6. La articolul 14:

în denumire, cuvîntul „Obligațiile” se substituie cu textul „Condițiile de


activitate ale”;

la alineatul (1):

literele a) şi b) se abrogă;

litera c) va avea următorul cuprins:

„c) să încheie contracte de colaborare cu structurile de primire turistică


străine clasificate sau cu structurile de primire turistică din Republica Moldova
clasificate;”

alineatul (2) se abrogă.

7. Articolul 15 se abrogă.

8. Articolul 18 va avea următorul cuprins:

„Articolul 18. Structurile de primire turistică

(1) Structurile de primire turistică se vor ghida în activitatea lor de Normele


metodologice şi criteriile de clasificare a structurilor de primire turistică cu funcţii
de cazare şi de servire a mesei, aprobate de Guvern.

(2) Structurile de primire turistică ce dețin mai mult de 10 spaţii de cazare


(camere şi/sau apartamente) au dreptul să obţină certificatul de clasificare de la
entitatea acreditată la nivel internațional sau local.

(3) Toate structurile de primire turistică vor notifica autoritatea


administraţiei publice locale pe al cărei teritoriu se va desfăşura activitatea turistică
și autoritatea centrală de turism cu privire la iniţierea activităţii turistice.

(4) Autoritatea centrală de turism va asigura ținerea Registrului structurilor


de primire turistică.”

9. Articolul 181:

la alineatul (1):

litera b) se abrogă;
169

litera h) va avea următorul cuprins:

„h) o copie a diplomei de studii superioare de licență/masterat în domeniul


turismului sau o copie a certificatului de absolvire a cursurilor de perfecționare
profesională.”

la alineatul (5), textul „solicitantul poate desfăşura activitatea pentru care a


solicitat actul de clasificare” se substituie cu textul „certificatul de clasificare se
consideră emis”;

alineatul (9) va avea următorul cuprins:

„(9) Certificatul de clasificare se eliberează gratis, pe termen nedeterminat.


Structura de primire turistică se va adresa autorității centrale pentru turism pentru
reconfirmarea actului cu cel puţin 10 zile înainte de expirarea termenului de
valabilitate.”

la alineatul (11), textele „sau în cazul expirării termenului de valabilitate a


actului de clasificare” și „sau pînă la expirarea termenului de valabilitate” se
exclud.

10. Articolul 182:

la alineatul (1), textul „Structura de primire turistică” se substituie cu textul


„Structura de primire turistică ce deține certificatul de clasificare”;

la alineatul (3), textul „prin care se permite desfăşurarea activităţilor


prevăzute de prezenta lege” se exclude;

la alineatul (4), textul „Pentru a-și prelungi activitatea, structura


declasificată este obligată să obțină un nou act de clasificare pentru categoria la
care a fost declasificată.” se substituie cu textul: „Structura declasificată are dreptul
să obţină un nou certificat de clasificare pentru categoria la care a fost
declasificată.”

alineatele (5) și (6) se abrogă.

11. Legea se completează cu articolul 231 cu următorul cuprins:


170

„Articolul 231. Controlul de stat al activităţii economice


în domeniul turismului

Controlul de stat al persoanelor ce desfăşoară activitatea de întreprinzător în


sfera turismului se planifică, se efectuează și se înregistrează în conformitate cu
prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de
întreprinzător.”

Art. LVII. – La articolul 81 alineatul (6) din Legea nr. 422/2006 privind
securitatea generală a produselor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007,
nr. 36–38, art. 145), cu modificările și completările ulterioare, sintagma „Agenția
pentru Protecția Consumatorilor” se substituie cu sintagma „Agenţia pentru
Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei”.

Art. LVIII. – Legea nr. 61/2007 privind activitatea de audit (republicată în


Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 72–75, art. 230), cu
modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum
urmează:

1. La articolul 2, noțiunea „societate de audit, auditor întreprinzător


individual” va avea următorul cuprins:

„societate de audit, auditor întreprinzător individual – subiect al activităţii


de întreprinzător, înregistrat în conformitate cu legislaţia civilă şi cu legislaţia
specială din domeniu;”.

2. La articolul 8 alineatul (2) litera i), textul „ , datele din licență” se exclude.

3. La articolul 10 alineatul (5) litera b) ultima liniuţă, textul „ , seria,


numărul şi data eliberării licenţei pentru desfăşurarea activităţii de audit” se
exclude.

4. Articolul 20 se completează cu alineatele (1 1), (41) și (42) cu următorul


cuprins:

„(11) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici se stabilește de
Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

„(41) Pentru a fi admis la examenul de calificare, pretendentul transmite la


Comisia de certificare a Ministerului Finanțelor, pe suport de hîrtie, în format
171

electronic sau prin intermediul ghișeului unic electronic de solicitare a actelor


permisive, următoarele documente:
a) o cerere de admitere la examenul de calificare (conform modelului
prevăzut în anexa la prezenta lege);
b) curriculum vitae;
c) o fotografie în format electronic și/sau două fotografii cu dimensiunea
3x4 cm;
d) o declarație pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale și
contravenționale;
e) diploma de studii superioare corespunzătoare, confirmată de Ministerul
Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, în cazul studiilor peste
hotare;
f) documentele ce confirmă angajarea şi experienţa în muncă
corespunzătoare în Republica Moldova sau documentul (tradus în limba de stat şi
legalizat conform legislaţiei în vigoare) care confirmă o vechime în muncă de cel
puţin 3 ani în domeniul economico-financiar sau juridic acumulată în afara
Republicii Moldova;
g) recomandarea, în formă scrisă, a organului executiv al societăţii de audit,
a auditorului întreprinzător individual la care este angajat pe parcursul perioadei de
stagiu;
h) buletinul de identitate sau permisul de şedere (după caz), eliberate de
organele abilitate ale Republicii Moldova;
i) certificatul internaţional de calificare în domeniul contabilităţii şi
auditului, cu anexarea disciplinelor susţinute, tradus în limba de stat şi legalizat în
condiţiile legislaţiei în vigoare (după caz);
j) confirmarea certificatului internaţional de calificare în domeniul
contabilităţii şi auditului de către organul care l-a eliberat, tradusă în limba de stat
şi legalizată în condiţiile legislaţiei în vigoare (după caz).

(42) În cazul depunerii actelor în format electronic, originalele actelor se


prezintă la secretarul Comisiei de certificare cu cel puţin 30 de zile înainte de data
stabilită privind desfăşurarea examenului. În cazul depunerii actelor pe suport de
hîrtie, concomitent cu prezentarea copiilor documentelor, se prezintă şi originalele
acestora. Originalele documentelor se restituie după confruntarea acestora cu
copiile. Copiile documentelor şi documentele corespunzătoare se prezintă de către
pretendent la secretarul Comisiei, într-o mapă-dosar, cu cel puţin 30 de zile înainte
de data stabilită pentru desfăşurarea examenului.”

5. Articolul 22 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Certificatul de calificare al auditorului se eliberează în termen de 15 zile


lucrătoare de la data luării deciziei de către Comisia de certificare, care nu poate fi
luată mai tîrziu decît la 15 zile lucrătoare de la data susţinerii examenului.”
172

6. Articolul 27:

la alineatul (1), textul „asigurarea normativă, certificarea și licențierea” se


substituie cu textul „asigurarea normativă și certificarea”;

la alineatul (2), textul „și Agenţia Servicii Publice” se exclude.

7. Articolul 28 va avea următorul cuprins:

„Articolul 28. Condițiile de desfășurare a activităţii de audit

(1) Pentru desfăşurarea activităţii de audit se stabilesc următoarele condiţii:


a) corespunderea societăţii de audit şi a auditorului întreprinzător individual
cu prevederile art. 5;
b) prestarea de către societatea de audit şi de către auditorul întreprinzător
individual, pe lîngă activitatea de audit, doar a serviciilor prevăzute la art. 6.

(2) Se consideră încălcare a condițiilor de desfășurare a activității de


întreprinzător cazurile în care societatea de audit sau auditorul întreprinzător
individual:
a) efectuează o altă activitate de întreprinzător concomitent cu cea de audit,
cu excepţia activităţilor permise de prezenta lege;
b) nu corespunde prevederilor art. 5;
c) a comis încălcări în procesul efectuării auditului, fapt confirmat prin
decizia Consiliului de supraveghere a activităţii de audit.”

8. Articolul 30:

la alineatul (2), literele h), i), j) și k) se abrogă;

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Pentru ţinerea şi actualizarea informaţiei din Registrul de stat al


societăţilor de audit, al auditorilor întreprinzători individuali:
a) Agenția Servicii Publice prezintă la Ministerul Finanţelor, lunar,
informaţia indicată la alin. (2) lit. b);
b) societăţile de audit și auditorii întreprinzători individuali prezintă la
Ministerul Finanţelor, în termen de 30 de zile de la data desfăşurării activităţii de
audit, informaţia indicată la alin. (2) lit. g).”

9. La articolul 31 alineatul (3), litera f) se abrogă.


173

10. Legea se completează cu o anexă cu următorul cuprins:


„Anexă

Comisia de certificare
de pe lîngă Ministerul Finanţelor

CERERE
de admitere la examenul de calificare

Subsemnatul (a) _______________________________________________


Anul, data naşterii _____________________________________________

Datele din buletinul de identitate:


Data eliberării _____________________ oficiul ___________________
Valabil pînă la ______________________ seria ____________________

Studii (instituţia de învăţămînt, specialitatea, anul absolvirii, gradul ştiinţific)


__________________________________________________________________
Vechimea totală în muncă în domeniul economico-financiar _________ sau
juridic _________,
inclusiv în calitate de stagiar ___________________
Persoana juridică/fizică în numele căreia activez (denumirea, codul fiscal şi
adresa) ____________________________________________________________
Adresa domiciliului _____________________________________________
telefonul de la domiciliu _______________________, de la serviciu
___________________,
solicit admiterea la examenul de calificare pentru obţinerea calităţii de
auditor_____________________________________________________________
(se indică tipul)

Prezentarea de date false atrage după sine neadmiterea la examenul de


calificare şi răspunderea conform legislaţiei în vigoare.

Data completării ______________________ Semnătura _________.”

Art. LIX. – Legea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență


nr. 93/2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 78–81, art. 358),
cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 8 alineatul (1), litera d) se abrogă.


174

2. La articolul 12 alineatul (1):


literele d), e) și h) se abrogă;

la litera j), textul „și exercită controlul asupra executării deciziilor adoptate
pe marginea acestora” se exclude.

3. Articolul 13:

la litera d), textul „ , la obiectivele economiei naționale, să emită dispoziții,


hotărîri privind înlăturarea încălcărilor legislației în domeniul protecției civile și
apărării împotriva incendiilor, precum și ale standardelor, normelor și regulilor în
acest domeniu” se exclude;

la litera f), textul „starea mijloacelor individuale și colective de protecție,


precum și” se exclude;

litera g) se abrogă;

la litera k), textul „ , iar în caz de necesitate – la exercitarea controlului


asupra respectării cerințelor standardelor, normelor și regulilor protecției civile și
apărării împotriva incendiilor” se exclude.

Art. LX. – Legea nr. 131/2007 privind siguranța traficului rutier (republicată
în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr. 11–21, art. 6), cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică și se completează după cum
urmează:

1. La articolul 4:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive prevăzute de prezenta lege pentru agenți economici se stabilește de
Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

2. La articolul 7 litera i), textul „prin intermediul ghișeului unic al autorității


de licențiere” se exclude.

3. La articolul 8 litera c), cuvintele „și licențiate” se exclud.


175

4. La articolul 10 litera e), textul „ , informarea Agenţiei Servicii Publice


privind existența hotărîrilor definitive cu privire la neacreditarea acestora” se
exclude.

5. La articolul 21 alineatul (2), cuvîntul „licențiate” se exclude.

6. La articolul 22:

denumirea va avea următorul cuprins:

„Articolul 22. Condiţiile activității de instruire a personalului din domeniul


transportului rutier”;

partea introductivă a alineatului (1) va avea următorul cuprins:

„Pentru inițierea și desfășurarea activității de instruire a personalului din


domeniul transportului rutier trebuie să fie îndeplinite cumulativ:”

la alineatul (3) litera e), textul „coordonate cu poliţia” se substituie cu textul


„notificate poliției în modul stabilit de Guvern”;

articolul se completează cu alineatele (5), (6) și (7) cu următorul cuprins:

„(5) Persoana care intenționează să inițieze activitatea de instruire practică în


conducerea autovehiculelor pe drumurile publice (activitate de școală auto), cu cel
puțin 10 zile lucrătoare înainte de inițierea activității respective, este obligată să
notifice Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Ministerul Afacerilor Interne
cu privire la acest fapt, prezentînd și o schiţă a itinerarului pentru efectuarea
instruirii practice în conducerea autovehiculelor pe drumurile publice. Notificarea
va conține datele de identificare ale persoanei, adresa unității de instruire și o
declarație pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea cerințelor stabilite de
prezenta lege. La notificare se vor anexa copiile de pe documentele indicate la art.
23.

(6) Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației, Culturii și


Cercetării, la data recepționării notificării, vor elibera gratis și necondiționat o
confirmare a recepționării (care, după caz, poate fi un act separat sau al doilea
exemplar al notificării recepționate, vizat cu data și semnătura funcționarului
responsabil de recepționare). Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va
înregistra unitatea de instruire în modul corespunzător și, după caz, va înștiința alte
autorități publice responsabile. Modul de notificare și formularul notificării se
stabilesc de către Guvern.

(7) În cazul în care itinerarul notificat este întocmit cu încălcarea


prevederilor legislației în vigoare și poate crea un pericol iminent pentru siguranța
176

traficului rutier, Ministerul Afacerilor Interne, în maximum 10 zile lucrătoare, va


înștiința persoana despre acest fapt și va prescrie ajustările de itinerar necesare, pe
care persoana care a notificat itinerarul este obligată să le respecte pînă la
prezentarea unei schițe de itinerar alternative.”

7. Articolul 23 va avea următorul cuprins:

„Articolul 23. Documentele necesare pentru activitatea de instruire a


personalului din domeniul transportului rutier

(1) Fiecare unitate de instruire a personalului din domeniul transportului


rutier, pe durata întregii sale activități, trebuie să dețină obligatoriu următoarele
documente (în copie sau în original):
a) titlul de proprietate sau contractul de locațiune a sălilor de studii, a
terenurilor speciale sau, după caz, a locului în care se va desfăşura activitatea de
instruire în conducerea autovehiculelor, precum şi schiţa cu dimensiunile acestora
şi amplasarea elementelor obligatorii necesare procesului de instruire şi efectuării
probelor de verificare a aptitudinilor şi a comportamentului în conducerea
autovehiculelor;
b) autorizaţia sanitară de funcţionare pentru clădirea sau, după caz, încăperea
în care se va desfăşura procesul de instruire;
c) programele de instruire a conducătorilor de autovehicule, aprobate de
Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării, şi/sau programele de pregătire şi
perfecţionare a instructorilor în conducerea auto pe categorii/subcategorii de
vehicule pentru care se va desfăşura instruirea ori, după caz, programele aprobate
de Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării, cu avizul Ministerului Economiei
și Infrastructurii, privind formarea iniţială şi perfecţionarea periodică a
conducătorilor de autovehicule, a cadrelor manageriale din domeniul transportului
rutier şi/sau a experţilor de la staţiile de inspecţie tehnică;
d) lista autovehiculelor utilizate la unitatea de instruire în cauză cu drept de
proprietate, de locaţiune sau de leasing, însoţită de certificatele de înmatriculare
pentru fiecare vehicul destinat instruirii în conducere (în cazul în care unitatea
utilizează autovehicule în procesul de instruire);
e) lista nominală a personalului didactic din cadrul unității de instruire în
cauză, însoţită de următoarele documente în copii:
– pentru profesorii de siguranţă rutieră – diplomele de studii, certificatul de
atestare profesională, permisul de conducere, o declaraţie pe propria răspundere
privind lipsa antecedentelor penale;
– pentru instructorii în conducerea auto – certificatul de atestare
profesională, permisul de conducere pentru categoriile/subcategoriile de vehicule
pentru care va presta activitatea de instruire, o declaraţie pe propria răspundere
privind lipsa antecedentelor penale şi contravenţionale;
177

– pentru personalul didactic specializat în disciplinele Acordarea primului


ajutor şi Instruirea antialcoolică şi antidrog – diplomele de studii în domeniu,
certificatul de atestare profesională sau, după caz, contractul de prestări servicii
încheiat cu o instituţie medico-sanitară publică pentru instruirea la disciplinele
menţionate;
– pentru profesorii unităţilor de formare iniţială şi perfecţionare periodică a
conducătorilor de autovehicule, a cadrelor manageriale din domeniul transportului
rutier şi/sau a experţilor din cadrul staţiilor de inspecţie tehnică – diploma de studii
superioare în domeniul ingineriei şi/sau al tehnologiei transportului auto ori, după
caz, al tehnologiilor de operare în transportul auto, documentele care certifică
experienţa de muncă de minimum 5 ani în domeniu şi certificatul de atestare
profesională;
– pentru managerul unităţii de instruire (după caz, al subdiviziunii acesteia)
– contractul individual de muncă, diploma de studii superioare în domeniul
ingineriei şi/sau al tehnologiei transportului auto ori, după caz, al tehnologiilor de
operare în transportul auto, documentele care certifică experienţa de muncă de
minimum 5 ani în domeniu, o declaraţie pe propria răspundere privind lipsa
antecedentelor penale şi contravenţionale;
f) lista de echipamente şi dotări tehnico-didactice proprii, conform anexei la
prezenta lege;
g) schiţa itinerarului pentru efectuarea instruirii practice în conducerea
autovehiculelor pe drumurile publice (notificată poliției);
h) lista dotărilor metodico-didactice corespunzătoare cerinţelor stabilite de
normele metodologice aprobate de Ministerul Economiei şi Infrastructurii – pentru
unităţile de formare iniţială şi perfecţionare periodică a conducătorilor de
autovehicule, a cadrelor manageriale din domeniul transportului rutier şi/sau a
experţilor din cadrul staţiilor de inspecţie tehnică;
i) schiţa amenajărilor şi lista echipamentelor tehnice deţinute, prevăzute la
art. 41 alin. (3), sau contractul de locaţiune a utilajului tehnologic menţionat,
încheiat cu o staţie de inspecţie tehnică autorizată – pentru unităţile de formare
iniţială şi perfecţionare periodică a experţilor de la staţiile de inspecţie tehnică.

(2) Documentele indicate la alin. (1), după caz, vor fi utilizate inclusiv
pentru obținerea acreditării conform art. 28 și prezentate în cadrul controlului de
stat conform art. 27.”

8. La articolul 24:

în partea introductivă, textul „ , în baza licenței de activitate,” se exclude;

la litera b), textul „prevăzute în licența de activitate” se substituie cu cuvîntul


„corespunzătoare”.
178

9. Articolul 25:

la litera c), textul „autorizată a licenței de activitate și, după caz, cea a” se
exclude;

la litera e), textul „numai în locurile declarate în dosarul de licențiere,” se


exclude;

litera h) se abrogă.

10. Articolul 26 se abrogă.

11. La articolul 27:

alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins:

„(1) Exercitarea controlului asupra activităţii unităţilor de instruire a


personalului din domeniul transportului rutier revine Ministerului Educației,
Culturii și Cercetării prin autoritatea sa responsabilă de acreditare, cu cooptarea
reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne, precum şi ai altor organe ale
administraţiei publice centrale de specialitate. Controlul agenților economici care
prestează servicii de instruire a personalului în domeniul transportului rutier se
inițiază și se desfășoară în limitele și în conformitate cu prevederile Legii nr.
131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.

(2) Ministerul Afacerilor Interne supraveghează respectarea prevederilor


prezentei legi și a legislației în vigoare cu privire la siguranța traficului rutier.”

la alineatul (4), cuvîntul „licențiată” se exclude;

alineatele (5)–(8) se abrogă.

12. Articolul 28:

la alineatul (1), textul „ , cu excepţia unităţilor de formare iniţială şi


perfecţionare periodică a conducătorilor de autovehicule, a cadrelor manageriale
din domeniul transportului rutier şi/sau a experţilor din cadrul staţiilor de inspecţie
tehnică,” se exclude;

la alineatul (4) litera a), textul „copiile actelor depuse la dosarul de


licențiere, semnate de către managerul unității de instruire,” se exclude;
179

la alineatul (5), textul „eliberarea licenței de activitate” se substituie cu


textul „notificarea activității”, iar textul „eliberarea licenței” – cu cuvîntul
„notificare”;

alineatul (10) va avea următorul cuprins:

„(10) Unitatea de instruire nu se acreditează în cazul în care, în urma


evaluării, se constată următoarele abateri:
a) admiterea la pregătirea teoretică sau practică a persoanelor în lipsa unui
contract încheiat sau admiterea persoanelor care nu sînt înscrise în registrul
persoanelor care urmează cursuri de instruire pentru obţinerea permisului de
conducere, sau efectuarea pregătirii şi pentru alte categorii de autovehicule decît
cele pentru care unitatea de instruire a personalului din domeniul transportului
rutier a transmis o notificare;
b) desfăşurarea activităţii de către filială şi/sau subdiviziunea separată fără
notificarea corespunzătoare;
c) desfăşurarea activităţii de instruire în locuri nedeclarate, implicarea, în
procesul de pregătire, a cadrelor didactice neatestate în modul stabilit, precum şi
utilizarea, în procesul de pregătire practică, a vehiculelor neindicate în dosarul
menţionat sau care nu sînt dotate corespunzător;
d) falsificarea actelor sau eliberarea certificatelor de absolvire pentru
persoane care nu au frecventat minimul obligatoriu de ore teoretice şi practice
prevăzute de programele de studii ori nu au obţinut calificative de promovare, ori
nu au susţinut testele de evaluare finală a cunoştinţelor teoretice şi a aptitudinilor
practice.”

alineatul (15) se abrogă;

alineatul (16) se completează cu textul: „Taxele pentru acreditare și pentru


serviciile de evaluare, precum și modul de formare a acestora se aprobă de către
Guvern. Taxa pentru acreditare și prețul/taxa pentru serviciile de evaluare vor fi
egale cu valoarea costurilor aferente prestării acestor servicii și, totodată, se vor
încadra în limita costurilor calculate pentru acreditarea și evaluarea instituțiilor
publice de învățămînt.”

13. La articolul 29 alineatul (4), articolul 48 alineatul (3), articolul 49


alineatul (2), cuvîntul „licențiate” se substituie cu cuvîntul „notificate”.

Art. LXI. – Legea nr. 221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară


(republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 125–129,
art. 396), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează
după cum urmează:
180

1. Articolul 1 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive în domeniul sanitar-veterinar prevăzute de prezenta lege pentru agenții
economici se stabilește de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de
prezenta lege.”

2. La articolul 2, noțiunea „aviz sanitar-veterinar de import/export” se


exclude.

3. La articolul 7, litera k) se abrogă.

4. La articolul 14:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Activitățile sanitar-veterinare de liberă practică sînt exercitate de către


medici veterinari atestați în condițiile legii.”

la alineatul (3), cuvintele „în termenul valabilității licenței” se exclud;

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Activitățile sanitar-veterinare strategice sînt efectuate de către medici


veterinari de liberă practică în baza unui contract încheiat cu Agenția.”

alineatele (8), (81) și (9) se abrogă.

5. La articolul 18 alineatul (1), după textul „stațiilor de incubație a ouălor,”


se introduce textul „unităților de asistență sanitar-veterinară,”.

6. La articolul 181 alineatul (1) litera c), textul „a medicului veterinar de


liberă practică” se substituie cu textul „a medicilor veterinari de liberă practică,
atestați în condițiile legii,”.

7. La articolul 33 alineatul (1), litera d) se abrogă.

8. Articolul 331 se abrogă.

9. La articolul 34, alineatul (2) va avea următorul cuprins:


181

„(2) Operațiunile de import, export şi tranzit de animale vii, material


germinativ de origine animală, produse şi subproduse supuse supravegherii şi
controlului sanitar-veterinar pot fi efectuate numai dacă s-a făcut o notificare
prealabilă prin sistemul informațional TRACES cu cel puțin 24 de ore înainte de
operațiunea de import, export sau tranzit.”

10. La articolul 371 alineatul (4), textul „licenţă pentru activitatea


farmaceutică veterinară”, în ambele cazuri, se substituie cu textul „autorizaţie
sanitar-veterinară de funcţionare”.

11. La articolul 372 alineatul (2) litera b), textul „licenţei de activitate
farmaceutică veterinară, a” se exclude.

12. La articolul 374:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) După examinarea şi evaluarea fluxului tehnologic de fabricare a


produsului farmaceutic de uz veterinar se întocmește raportul corespunzător, care
se eliberează solicitantului. Ca urmare a examinării fluxului tehnologic de
fabricație, solicitantul poate obține și certificatul de bună practică de fabricație
(GMP).”

la alineatul (3), textul „Copia certificatului” se substituie cu textul „Copia


raportului”, iar textul „și raportul corespunzător” se exclude.

13. La articolul 39 alineatul (4), textul „în anexa nr. 1” se substituie cu textul
„de Guvern”.

14. La articolul 42, alineatul (3) se abrogă.

15. Anexele nr. 1, nr. 7, nr. 8, nr. 9 și nr. 10 se abrogă.

Art. LXII. – Legea regnului vegetal nr. 239/2007 (Monitorul Oficial al


Republicii Moldova, 2008, nr. 40–41, art. 114), cu modificările și completările
ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 8, litera d) se completează în final cu textul „și ținerea


Registrului cererilor de eliberare a acordurilor pentru importul sau exportul
obiectelor regnului vegetal și a permiselor/certificatelor CITES, precum și a
Registrului actelor permisive eliberate”.
182

2. La articolul 12, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) În cazul planificării, proiectării și desfășurării activităților economice,


persoanele fizice și juridice sînt obligate să supună activitățile planificate
procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în conformitate cu Legea
nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului sau să supună
documentația de proiect expertizei ecologice de stat în conformitate cu Legea
nr. 851/1996 privind expertiza ecologică, să respecte condițiile și să întreprindă
măsurile de prevenire și diminuare a afectării obiectelor regnului vegetal, expuse în
acordul de mediu sau în avizul expertizei ecologice eliberat de autoritatea centrală
abilitată cu gestiunea resurselor naturale și cu protecția mediului.”

3. La articolul 14 alineatul (1) litera h), cuvîntul „efectuarea” se substituie


cu textul „evaluarea impactului asupra mediului al activităților planificate și
efectuarea”.

4. Articolul 15:

la alineatul (4), textul „de mediu” se exclude;

alineatul (5):

în partea introductivă, textul „acordului de mediu” se substituie cu textul


„acordului pentru import sau export”;

la litera b), textul „în limbile moldovenească și latină” se substituie cu textul


„în limba de stat și în limba latină”;

alineatul (7) va avea următorul cuprins:

„(7) Certificatul de înregistrare a colecției de plante se eliberează gratis.”

5. La articolul 16 alineatul (2), după cuvîntul „mediului” se introduce textul


„în acordul de mediu sau în avizul expertizei ecologice de stat”.

6. Articolul 21 va avea următorul cuprins:

„Articolul 21. Importul, exportul, reexportul și tranzitul obiectelor


regnului vegetal

(1) Importul și exportul obiectelor regnului vegetal, ale părţilor şi produselor


acestora, colectate din flora sălbatică, în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată, se
admit numai în baza acordului pentru import sau export al obiectelor regnului
183

vegetal, eliberat de către autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor


naturale și cu protecţia mediului.

(2) Importul, exportul, reexportul şi tranzitul obiectelor regnului vegetal, ale


părţilor şi produselor acestora, reglementate de Convenţia privind comerţul
internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES), se
admit numai în baza permisului/certificatului CITES, eliberat de către organul de
gestiune CITES.

(3) Persoanele fizice și juridice care intenționează să întreprindă o procedură


de import, export, reexport sau tranzit al obiectelor regnului vegetal, al părţilor şi
produselor acestora, colectate din flora sălbatică, în stare vie, proaspătă sau
semiprelucrată, sînt obligate să solicite și să obțină de la organele menționate la
alin. (1) și (2) acordul sau permisul/certificatul CITES corespunzător. În acest caz,
solicitantul prezintă la autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale
și cu protecţia mediului, care este și organul de gestiune CITES, cererea și setul
complet de documente anexate, fie pe suport de hîrtie, la sediul acesteia, fie în
format electronic, prin intermediul ghișeului unic electronic de solicitare a actelor
permisive.

(4) Pentru obţinerea acordului pentru import, solicitantul depune următoarele


documente:
a) o cerere în care se indică următoarele informaţii: scopul efectuării
importului, bunul importat (denumirea speciei în limba latină şi în limba de stat),
starea acestuia (vie, produs sau derivat), cantitatea importată (numărul de
exemplare sau de kilograme), statul exportator și adresa juridică a beneficiarului,
locul de plantare/depozitare a obiectului regnului vegetal;
b) o copie a contractului dintre importator şi exportator, cu indicarea
condiţiilor de transportare a plantelor;
c) o copie a certificatului fitosanitar pentru plantele vii care vor fi
introduse/aclimatizate în ecosistemele naturale, drept garanţie că specia în cauză nu
va prejudicia flora sălbatică autohtonă.

(5) Acordul pentru import se eliberează gratis, în termen de 15 zile de la


depunerea setului complet de documente, doar pentru o singură tranzacție, și este
valabil timp de 3 luni de la data eliberării. Formularul acordului pentru import se
aprobă de către Guvern.

(6) Pentru obţinerea acordului pentru export, solicitantul depune următoarele


documente:
a) o cerere în care se indică următoarele informaţii: scopul efectuării
exportului, bunul exportat (denumirea speciei în limba latină şi în limba de stat),
starea acestuia (vie, produs sau derivat), cantitatea exportată (numărul de
184

exemplare sau de kilograme), statul importator și adresa juridică a beneficiarului,


locul de depozitare a obiectului regnului vegetal;
b) o copie a contractului dintre exportator şi importator, cu indicarea
condiţiilor de transportare a plantelor;
c) autorizaţia pentru colectarea obiectelor regnului vegetal, în cazul în care
solicitantul este titular al unei astfel de autorizații;
d) o copie a autorizaţiei pentru colectarea obiectelor regnului vegetal, în
cazul în care solicitantul nu este titular al unei astfel de autorizaţii, obţinută de la
titularul autorizației;
e) copii ale facturilor de cumpărare a mărfii pentru export, în cazul în care
solicitantul nu este titular de autorizaţie pentru colectarea obiectelor regnului
vegetal și a cumpărat marfa de la un titular al unei astfel de autorizații.

(7) În procesul de examinare a cererii, autoritatea emitentă solicită


Inspectoratului pentru Protecția Mediului să se deplaseze la locul de depozitare a
obiectelor regnului vegetal și să verifice informațiile expuse în cerere și în
documentele anexate, cu întocmirea unui act de control care se anexează la cererea
solicitantului.

(8) Acordul pentru export se eliberează în termen de 15 zile de la depunerea


setului complet de documente, doar pentru o singură tranzacție, și este valabil timp
de 3 luni de la data eliberării. Formularul acestuia se aprobă de către Guvern. În
cazul în care autoritatea emitentă decide eliberarea acordului pentru export, cu
3 zile înainte de expirarea termenului-limită, transmite solicitantului, prin ghișeul
unic electronic, o notificare prin care îi aduce la cunoștință despre acceptul
eliberării acordului și necesitatea achitării taxei stabilite pentru acest acord, cu
prezentarea documentului confirmativ de plată la eliberarea actului permisiv.

(9) Pentru eliberarea acordului pentru export se stabilesc următoarele taxe,


care se transferă în Fondul Ecologic Național:
a) ciuperci comestibile în stare proaspătă sau semiprelucrată 2,0 lei/kg;
b) plante medicinale, alimentare, aromatice, tanante, colorante şi
ornamentale din flora sălbatică, întregi sau sub formă de rădăcini,
rizomi, bulbi, tulpini, ramuri, coji, flori, frunze, fructe, seminţe şi
muguri, în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată 0,50 lei/kg;
c) alte plante din flora sălbatică sau părţi şi produse ale acestora,
în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată 0,30 lei/kg;
d) seminţe de specii forestiere şi alte specii de floră sălbatică
(resurse genetice) 3,00 lei/kg;
e) fructe din flora sălbatică, în stare proaspătă sau semiprelucrată 1,0 lei/kg.

(10) Pentru obţinerea permisului/certificatului CITES de import, solicitantul


depune următoarele documente:
185

a) o cerere în care se indică următoarele informaţii: scopul efectuării


importului, bunul importat (denumirea speciei în limba latină şi în limba de stat),
starea acestuia (vie, produs sau derivat), cantitatea importată (numărul de
exemplare sau de kilograme), statul exportator și adresa juridică a beneficiarului,
locul de plantare/depozitare a obiectului regnului vegetal;
b) o copie a contractului dintre importator şi exportator, cu indicarea
condiţiilor de transportare a plantelor;
c) o copie a permisului/certificatului CITES de export, eliberat de organul de
gestiune CITES al statului exportator;
d) o copie a certificatului fitosanitar, în cazul importului plantelor vii care
vor fi introduse/aclimatizate în ecosisteme naturale, drept garanţie că specia în
cauză nu va prejudicia flora sălbatică autohtonă.

(11) Pentru obţinerea permisului/certificatului CITES de export, reexport sau


tranzit, solicitantul depune următoarele documente:
a) o cerere în care se indică următoarele informaţii: tipul şi scopul
tranzacţiei, bunul (denumirea speciei în limba latină şi în limba de stat), starea
acestuia (vie, produs sau derivat), cantitatea acestuia (numărul de exemplare sau de
kilograme), statul importator și adresa juridică a beneficiarului, locul de depozitare
a obiectelor regnului vegetal;
b) o copie a contractului dintre exportator şi importator, cu indicarea
condiţiilor de transportare a plantelor vii;
c) autorizaţia pentru colectarea obiectelor regnului vegetal, în cazul în care
solicitantul este titular al unei astfel de autorizații;
d) o copie a autorizaţiei pentru colectarea obiectelor regnului vegetal, în
cazul în care solicitantul nu este titular al unei astfel de autorizaţii, obţinută de la
titularul autorizației;
e) copii ale facturilor de cumpărare a mărfii pentru export, în cazul în care
solicitantul nu este titular al autorizaţiei pentru colectarea obiectelor regnului
vegetal și a cumpărat marfa de la un titular al unei astfel de autorizații;
f) o copie a permisului/certificatului CITES de import, eliberat de organul de
gestiune CITES al statului importator.

(12) Cererea de solicitare a permisului/certificatului CITES de import,


export, reexport sau tranzit se examinează în cel mult 30 de zile de la data
depunerii setului complet de documente.

(13) Permisul/certificatul CITES de import, export, reexport sau tranzit se


eliberează doar pentru o singură tranzacție și este valabil timp de 6 luni de la data
eliberării. Formularul acestuia se aprobă de către Guvern.

(14) În cazul în care organul de gestiune CITES decide eliberarea


permisului/certificatului CITES de import, export, reexport sau tranzit, acesta, cu
186

3 zile înainte de expirarea termenului-limită, transmite solicitantului, prin ghișeul


unic electronic, o notificare prin care îi aduce la cunoștință despre acceptul
eliberării permisului/certificatului CITES și obligația achitării taxei stabilite pentru
acest act, cu prezentarea documentului confirmativ de plată la eliberarea actului
permisiv.

(15) Pentru eliberarea permisului/certificatului CITES de import, export,


reexport sau tranzit se stabilește taxa de 300 de lei pentru un permis/certificat, care
se transferă în Fondul Ecologic Național.

(16) În cazul în care solicitantul a depus cererea și setul de documente în


format electronic, autoritatea emitentă poate solicita ca, la eliberarea acordului
pentru import/export ori a permisului/certificatului CITES sau în termen de 30 de
zile după eliberarea acestora, să-i fie puse la dispoziție originalele documentelor
ale căror copii au fost anexate la cererea transmisă la distanță, pentru a verifica
autenticitatea copiilor în cauză.

(17) Autoritatea emitentă ține Registrul cererilor de eliberare a acordurilor


de import/export al obiectelor regnului vegetal și a permiselor/certificatelor
CITES, precum și Registrul actelor eliberate, asigurînd accesul public, inclusiv
prin intermediul rețelei internet, la datele din registrele în cauză, respectînd rigorile
legislației privind protecția datelor cu caracter personal.”

7. Articolele 26 și 27 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 26. Recoltarea masei lemnoase în procesul de tăiere/colectare a


vegetaţiei forestiere

(1) Recoltarea masei lemnoase în procesul de tăiere/colectare a vegetaţiei


forestiere se efectuează în baza autorizaţiei pentru tăieri în fondul forestier şi în
vegetaţia forestieră din afara fondului forestier, eliberată persoanelor fizice și
juridice de către autoritatea emitentă și subdiviziunile sale desconcentrate în
teritoriu.

(2) Autorizaţia pentru tăieri în fondul forestier şi în vegetaţia forestieră din


afara fondului forestier se solicită și se eliberează pentru următoarele tipuri de
tăieri:
a) de regenerare, de reconstrucţie ecologică, de conservare, de îngrijire, de
conducere şi de igienă în fondul forestier de stat;
b) pentru alte tipuri de tăieri, cum ar fi: de igienă rase, de igienizare
(curăţarea de rupturi şi doborîturi), de reconstrucţie a arboretelor tinere de valoare
scăzută, de îngrijire a arboretelor surse de seminţe, de întreţinere şi reconstrucţie a
plantajelor, tăieri sub liniile de comunicaţii şi reţelele electrice;
187

c) efectuate pe terenurile din fondul forestier care nu sînt gestionate de


organele silvice de stat;
d) efectuate în spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale;
e) efectuate în perdelele forestiere din zonele de protecţie a apelor rîurilor şi
a bazinelor de apă;
f) efectuate în perdelele de protecţie amplasate pe terenuri cu destinaţie
agricolă, în perdelele forestiere de protecţie şi în plantaţiile de arbori şi arbuşti
situate de-a lungul căilor de comunicaţii (limitrofe drumurilor şi căilor ferate);
g) de arbori vătămaţi în urma calamităţilor naturale, avariilor sau în cazul
lichidării focarelor active de boli şi vătămători în fondul forestier şi în vegetaţia
forestieră din afara fondului forestier;
h) de arbori vătămaţi în urma calamităţilor naturale sau în urma lichidării
focarelor active de boli şi vătămători în pădurile incluse în fondul ariilor naturale
protejate de stat.

(3) Autorizaţia pentru tăieri în fondul forestier şi în vegetaţia forestieră din


afara fondului forestier menționate la alin. (2) lit. a), c), e) și h) se eliberează de
către autoritatea emitentă, iar pentru tăierile menționate la alin. (2) lit. b), d), f) și
g) – de către subdiviziunile desconcentrate în teritoriu ale autorității emitente de
acte permisive în domeniul mediului.

(4) Pentru obținerea autorizaţiei pentru tăieri în fondul forestier şi în


vegetaţia forestieră din afara fondului forestier, persoanele fizice și juridice depun,
fie pe suport de hîrtie – la sediul organelor menționate la alin. (3), fie în format
electronic – prin intermediul ghișeului unic electronic de solicitare a actelor
permisive, o cerere care trebuie să conțină următoarele informații: denumirea,
forma juridică de organizare, adresa juridică, IDNO-ul solicitantului autorizației
sau, în cazul persoanei fizice, numele, prenumele, adresa, seria şi numărul
buletinului de identitate, IDNP-ul, tipul de tăieri și cantitatea sau volumul de
vegetație preconizat pentru tăieri, cauza propunerii pentru tăiere. La cerere se
anexează următoarele documente:
a) pentru cazurile specificate la alin. (2) lit. a) – documentele de amenajare a
vegetaţiei forestiere;
b) pentru cazurile specificate la alin. (2) lit. b) – documentele de inventariere
a vegetaţiei forestiere;
c) pentru cazurile specificate la alin. (2) lit. c) – decizia deţinătorului de
teren, actul de cercetare fitosanitară a arboretelor (pentru tăierile de igienă), actul
de coordonare cu serviciul cadastral;
d) pentru cazurile specificate la alin. (2) lit. d) şi f) – actul de cercetare
fitosanitară a arboretelor;
e) pentru cazurile specificate la alin. 2 lit. e) – decizia deţinătorului de teren,
actul de cercetare fitosanitară a arboretelor;
f) pentru cazurile specificate la alin. (2) lit. g) și h) se depune doar cererea.
188

(5) În procesul de examinare a cererilor în cazurile specificate la alin. (2)


lit. a) și e), autoritatea emitentă solicită Inspectoratului pentru Protecția Mediului
să se deplaseze la locul în care se planifică tăierile de vegetație forestieră și să
verifice informațiile expuse în cerere și în documentele anexate, întocmind un act
de control care se anexează la cererea solicitantului. În cazurile specificate la
alin. (2) lit. c) și e), autoritatea emitentă solicită autorităţii silvice centrale sau
teritoriale, prin intermediul ghișeului unic electronic, examinarea cererii și
prezentarea avizelor respective în termen de 5 zile. În cazurile specificate la alin.
(2) lit. g) și h), autoritatea emitentă organizează comisii speciale formate din
reprezentanți ai Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Academiei de Ştiinţe a
Moldovei, ai deţinătorilor de terenuri şi ai altor autorităţi responsabile, care
examinează cererile și prezintă recomandări, în baza cărora se emit autorizațiile de
tăieri corespunzătoare.

(6) Cererea de eliberare a autorizației pentru tăieri în fondul forestier și în


vegetația forestieră din afara fondului forestier se examinează în termen de 20 de
zile de la depunerea setului complet de documente. Autorizația, al cărei formular
se aprobă de către Guvern, se eliberează doar pentru tipul și volumul de tăieri
solicitate și este valabilă timp de un an.

(7) Autorizația pentru tăieri în fondul forestier și în vegetația forestieră din


afara fondului forestier este gratuită.

(8) Tăierea arborilor în cazul lichidării avariilor, al reparaţiilor urgente la


reţelele inginereşti, precum şi în alte cazuri ce ar putea avea efecte negative asupra
sănătăţii oamenilor şi asupra mediului, se realizează imediat, fără coordonare cu
autoritatea emitentă ori subdiviziunile sale desconcentrate în teritoriu. Executorii
sau beneficiarii lucrărilor, indiferent de forma de proprietate sau de apartenenţa
departamentală, persoanele fizice, inclusiv străine, au obligaţia, după finalizarea
lichidării situaţiei de avarie, să înştiinţeze autoritățile menționate despre lucrările
efectuate şi să compenseze prejudiciul cauzat de avarie.

(9) În cazul căderii arborilor pe edificii, pe liniile de transport al energiei


electrice, de semnalizare, de comunicaţii electronice, pe căile ferate, precum şi în
alte cazuri cînd este pusă în pericol securitatea circulaţiei trenurilor sau este
condiţionată reţinerea acestora, măsurile ce se impun pentru lichidare se iau
imediat, fără coordonare cu autoritatea emitentă ori subdiviziunile sale
desconcentrate în teritoriu. Executorii sau beneficiarii lucrărilor, indiferent de
forma de proprietate sau de apartenenţa departamentală, persoanele fizice, inclusiv
străine, au obligaţia, după finalizarea lichidării situaţiei de avarie, să înştiinţeze
autoritățile menționate despre lucrările efectuate pentru controlul oportunităţii
acestora.
189

(10) Nu este necesară autorizaţia pentru tăierea vegetaţiei forestiere


provenite din lăstari şi seminţe, aflată în afara plantaţiilor forestiere proiectate: în
zonele de protecţie a liniilor de transport al energiei electrice, a liniilor de
comunicaţii electronice, a terasamentelor de cale ferată, a debleurilor, a canalelor
de evacuare a apei, în zonele altor edificii, în care vegetaţia forestieră împiedică
exploatarea normală a acestora, pe terenurile proprietate privată, cu excepția
cazurilor în care dreptul de proprietate privată asupra terenului a fost dobîndit ca
urmare a deetatizării proprietății publice, indiferent de succesiunea actelor juridice
translative de proprietate, sau pe terenurile din fondul forestier aflate în proprietate
privată.

(11) Autoritatea emitentă și subdiviziunile sale desconcentrate în teritoriu țin


Registrul cererilor de eliberare a autorizațiilor pentru tăieri în fondul forestier şi în
vegetaţia forestieră din afara fondului forestier, precum și Registrul actelor
eliberate, asigurînd accesul public, inclusiv prin intermediul rețelei internet, la
datele din registrele în cauză, cu respectarea rigorilor legislației privind protecția
datelor cu caracter personal.

Articolul 27. Colectarea şi comercializarea obiectelor regnului vegetal

(1) Colectarea obiectelor regnului vegetal, a părţilor acestora, cu excepţia


tipurilor de folosinţă a obiectelor regnului vegetal prevăzute la art. 26 şi 28, se
efectuează în temeiul autorizaţiei de colectare a obiectelor regnului vegetal,
eliberată de către autoritatea emitentă.

(2) Persoanele fizice și juridice care intenționează să colecteze din mediu


obiecte ale regnului vegetal sînt obligate să solicite și să obțină de la autoritatea
emitentă autorizația respectivă, prezentînd, fie pe suport de hîrtie – la sediul
autorității emitente, fie în format electronic – prin intermediul ghișeului unic
electronic de solicitare a actelor permisive, cererea în care se indică informaţii
privind: denumirea speciei care urmează a fi colectată, în limba latină şi în limba
de stat, cantitatea solicitată (numărul de exemplare sau de kilograme), locurile de
colectare (cu indicarea localităţilor, a întreprinderilor silvice în cazul colectării din
fondul forestier de stat), locul de achiziție/depozitare a plantelor.

(3) Autorizația de colectare a obiectelor regnului vegetal se eliberează


într-un termen de 15 zile de la depunerea setului complet de documente, doar
pentru o singură tranzacție, și este valabilă pe parcursul unui an calendaristic.
Formularul acesteia se aprobă de către Guvern. În cazul în care autoritatea emitentă
decide eliberarea autorizației de colectare a obiectelor regnului vegetal, cu 3 zile
pînă la expirarea termenului-limită, transmite solicitantului, prin ghișeul unic
electronic, o notificare prin care îi aduce la cunoștință despre acceptul eliberării
190

autorizației și obligația achitării taxei stabilite pentru acest act, cu prezentarea


documentului confirmativ de plată la eliberarea actului permisiv.

(4) Taxa pentru eliberarea autorizației de colectare a obiectelor regnului


vegetal este de 500 de lei pentru persoanele fizice și de 2000 de lei pentru
persoanele juridice și se transferă în Fondul Ecologic Național.

(5) După finalizarea activităților de colectare a obiectelor regnului vegetal,


titularul autorizației este obligat, în termen de 20 de zile, să prezinte o dare de
seamă privind dobîndirea obiectelor respective la autoritatea emitentă.

(6) Autoritatea emitentă ține Registrul cererilor de eliberare a autorizațiilor


de colectare a obiectelor regnului vegetal, precum și Registrul autorizațiilor
eliberate, asigurînd accesul public, inclusiv prin intermediul rețelei Internet, la
datele din registrele în cauză, cu respectarea rigorilor legislației privind protecția
datelor cu caracter personal.

(7) Activităţile de comercializare a obiectelor regnului vegetal şi a părţilor


acestora sînt permise persoanelor fizice sau juridice care au încheiate contracte de
vînzare-cumpărare cu persoanele fizice sau juridice care dețin autorizaţie de
colectare a obiectelor regnului vegetal, precum şi o copie de pe această autorizaţie.

(8) Interdicţiile privind colectarea şi comercializarea plantelor cu conţinut de


substanţe stupefiante şi otrăvitoare se stabilesc de legislaţia privind ocrotirea
sănătăţii.”

8. Articolul 33:

la alineatul (1), textul „autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor


naturale şi cu protecţia mediului” se substituie cu sintagma „Inspectoratul pentru
Protecția Mediului”;

alineatul (2) se abrogă.

9. Anexele nr. 1 și nr. 2 se abrogă.

Art. LXIII. – Legea comunicaţiilor electronice nr. 241/2007 (Monitorul


Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 51–54, art. 155), cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 7 alineatul (3), literele i) și j) se abrogă.

2. La articolul 9 alineatul (1):


191

la litera s), textul „ , cu excepţia controlului menţionat la art. 7 alin. (3) lit.
i)” se exclude;

alineatul se completează cu literele s1) și s2) cu următorul cuprins:

„s1) controlul mijloacelor radioelectronice ce emit unde electromagnetice şi


sînt preconizate pentru scopuri civile;
s2) controlul conformităţii echipamentelor de comunicaţii electronice plasate
pe piaţa internă şi/sau puse în funcţiune cu cerinţele esenţiale stabilite în
reglementările tehnice aplicabile;”.

3. Articolul 10:

la alineatul (1) litera i), textul „ , cu excepţia controlului menţionat la art. 7


alin. (3) lit. i)” se exclude;

la alineatul (3), textul „dispoziții de control” se substituie cu textul „delegații


de control”;

articolul se completează cu alineatul (31) cu următorul cuprins:

„(31) Drepturile prevăzute la alin. (1) lit. c) se exercită cu respectarea


procedurii de contestare, precum și în limitele și modul stabilite în Legea
nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.”

4. Legea se completează cu articolul 171 cu următorul cuprins:

„Art. 171. – (1) Furnizorul de reţele care intenţionează să efectueze activităţi


de instalare, operare, gestionare, mentenanţă şi/sau lichidare a reţelelor de
comunicaţii electronice la frontiera de stat a Republicii Moldova urmează să obțină
de la Agenție autorizare generală pentru activitățile de instalare, operare,
gestionare, mentenanță și/sau lichidare a rețelelor de comunicații electronice la
frontiera de stat.

(2) Modul de solicitare, acordare, suspendare și de retragere a autorizării


pentru activitățile de instalare, operare, gestionare, mentenanță și/sau lichidare a
rețelelor de comunicații electronice la frontiera de stat se stabilește de Legea nr.
160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în
partea în care nu este reglementat de prezenta lege.

(3) Solicitantul care intenţionează să efectueze activități de instalare,


operare, gestionare, mentenanță și/sau lichidare a rețelelor de comunicații
192

electronice la frontiera de stat va depune la Agenţie o cerere, cu cel puţin 15 zile


înainte de începerea activităţii, care va fi însoţită de următoarele documente:
a) pentru activități de instalare:
– fişa de descriere abstractă a reţelei proiectate;
– copiile de pe contractele încheiate cu proprietarul funciar sau cu cel de
imobil sau de pe hotărîrea instanţei de judecată;
– proiectul reţelei de comunicaţii electronice care trece prin zona de
frontieră, verificat şi expertizat în condiţiile legislației privind calitatea în
construcţii, şi coordonatele geografice ale zonei de efectuare a lucrărilor;
– copia certificatului de urbanism;
– copia autorizaţiei de construire;
b) pentru activităţi de operare, gestionare şi/sau de mentenanţă a reţelelor de
comunicaţii electronice:
– fişa de descriere abstractă a reţelei instalate;
– schema reţelei de comunicaţii electronice instalate în zona de frontieră,
însoţită de o descriere analitică, indicarea echipamentelor şi cablurilor utilizate,
adresele şi coordonatele geografice ale amplasării acestora;
– copiile de pe procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor de
instalare, întocmite în conformitate cu prevederile legislației;
c) pentru activităţi de lichidare a reţelei sale de comunicaţii electronice
instalate în zona de frontieră, cererea va fi însoțită de o declaraţie pe propria
răspundere privind luarea măsurilor necesare în scopul asigurării calităţii şi
continuităţii serviciilor de comunicaţii electronice furnizate utilizatorilor finali în
legătură cu ulterioara lichidare a reţelei respective.

(4) În ziua înregistrării cererii și a documentelor stabilite la prezentul articol


pentru primirea/reperfectarea autorizării generale, Agenția, prin intermediul
ghișeului unic, va înștiința Serviciul de Informaţii şi Securitate, Inspectoratul
General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul pentru Protecția Mediului şi
autorităţile administraţiei publice locale din zona respectivă pentru a se asigura (cu
sau fără solicitarea unei vizite de control din partea organelor în cauză) de
corespunderea condițiilor prevăzute de legislație pentru tipul de activitate solicitat.
În cel mult 10 zile de la data înștiințării, organele solicitate vor transmite Agenției
copiile avizelor privind rezultatele verificării efectuate.

(5) În cazul în care organele solicitate nu oferă avize în termen de 10 zile


lucrătoare de la data înștiințării, survine principiul aprobării tacite.

(6) Autorizarea pentru activitățile de instalare, operare, gestionare,


mentenanță și/sau lichidare a rețelelor de comunicații electronice la frontiera de
stat se eliberează de către Agenție gratis, în termen de 15 zile lucrătoare de la
primirea cererii.
193

(7) Agenţia este obligată să informeze în scris organele coordonatoare cu


privire la eliberarea, refuzul de eliberare, suspendarea sau revocarea autorizării în
ziua în care se ia decizia respectivă.”

5. Articolul 23:

se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Modul de solicitare, acordare, suspendare și de retragere a actelor


permisive prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici se stabilește de
Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

la alineatul (4), textul „în termen de 7 zile de la data transmiterii notificării”


se substituie cu textul „în cel mult 2 zile lucrătoare de la data depunerii notificării”;

la alineatul (6), cuvîntul „transmiterii” se substituie cu cuvîntul „depunerii”;

la alineatul (7), textul „în cel mult 7 zile de la notificarea începerii


activităţilor în domeniul comunicaţiilor electronice, va elibera o declaraţie
informativă tip ce confirmă depunerea notificării de către persoana fizică sau
juridică, înscrierea acesteia” se substituie cu textul „în cel mult 3 zile lucrătoare de
la depunerea notificării, va elibera o declaraţie informativă tip ce confirmă
înscrierea persoanei fizice sau juridice”;

articolul se completează cu alineatul (71) cu următorul cuprins:

„(71) În cazul în care Agenția nu a eliberat declarația informativă tip în


termenul prevăzut la alin. (7) și nu a solicitat îndeplinirea cerințelor în termenul
prevăzut la alin. (4), survine principiul aprobării tacite și se consideră că persoana
fizică sau juridică este înscrisă în Registrul public al furnizorilor de reţele şi
servicii de comunicaţii electronice.”

6. Articolul 24 se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Modul de solicitare, acordare, suspendare și de retragere a licenței de


utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio se stabilește de Legea nr. 160/2011
privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în partea în care
nu este reglementat de prezenta lege.”

7. Legea se completează cu articolul 311 cu următorul cuprins:


194

„Art. 311. – (1) Introducerea de noi tehnologii în reţelele de comunicaţii


electronice, modernizarea şi/sau extinderea reţelelor de comunicaţii electronice şi a
infrastructurii asociate vor fi notificate, în mod obligatoriu, Serviciului de
Informaţii şi Securitate pînă la inițierea activităților menționate.

(2) Procedura notificării constă în depunerea la Serviciul de Informaţii şi


Securitate a descrierii detaliate a caracteristicilor tehnice ale obiectului notificării.

(3) În termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării notificării, Serviciul


de Informaţii şi Securitate confirmă primirea notificării și ia act de implementarea
noilor tehnologii în reţelele de comunicaţii electronice ori de modernizarea şi/sau
extinderea reţelelor de comunicaţii electronice şi a infrastructurii asociate.”

Art. LXIV. – Legea nr. 278/2007 privind controlul tutunului (republicată în


Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr. 258–261, art. 489), cu
modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 2:

la noțiunea „fumat”, textul „produs din tutun” se substituie cu textul „produs


din tutun pentru fumat”;

la noțiunea „fum de tutun”, cuvintele „produs din tutun” se substituie cu


cuvintele „produs din tutun pentru fumat”.

2. Legea se completează cu articolul 171 cu următorul cuprins:

„Articolul 171. Etichetarea produselor din tutun care nu arde

Fiecare pachet unitar și orice ambalaj exterior al produselor din tutun care nu
arde poartă următorul avertisment de sănătate: „Acest produs conține nicotină.
Nicotina generează un grad sporit de dependență”. Avertismentul respectiv:
a) apare pe una dintre suprafețele mari ale pachetului unitar și ale oricărui
ambalaj exterior;
b) acoperă 30% din suprafața pachetului unitar și a oricărui ambalaj exterior;
c) este imprimat cu caractere aldine negre, de tip Helvetica, pe fond alb,
dimensiunea caracterelor ocupînd suprafața maximă din spațiul rezervat textului;
d) se încadrează într-un chenar negru, cu lățimea de 1 mm, care este inclus în
interiorul suprafeței rezervate pentru avertismente.”

3. Articolul 19 se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:


195

„(6) Produsele din tutun, altele decît produsele din tutun pentru fumat, precum
și pachetele unitare și orice ambalaje exterioare ale acestora, se exceptează de la
interdicțiile menționate la alin. (1) lit. b) și c), alin. (2) și alin. (5).”

4. La articolul 21, în titlu și la alineatele (1), (4)–(9), textele „produselor din


tutun”, „produsului din tutun” și „produsele din tutun” se substituie, respectiv, cu
textele „produselor din tutun pentru fumat”, „produsului din tutun pentru fumat” și
„produsele din tutun pentru fumat”.

5. La articolul 24, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Se interzice plasarea pe piață a următoarelor produse din tutun care nu


arde: tutun pentru uz oral, tutun pentru mestecat și tutun pentru uz nazal.”

6. Articolul 25:

la alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:

„c) prin internet, cu excepția produselor din tutun care nu arde, altele decît
tutunul pentru uz oral, tutunul pentru mestecat sau tutunul pentru uz nazal;”

la alineatul (5), textul „produselor din tutun”, în ambele cazuri, se substituie


cu textul „produselor din tutun pentru fumat”.

7. Articolul 32:

la alineatul (1), partea introductivă, textul „Legii privind reglementarea prin


licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul „Legii nr. 160/2011
privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător”;

la alineatul (4):

litera a) va avea următorul cuprins:

„a) garanție bancară în valoare de cel puțin 1 milion de lei, pentru asigurarea
responsabilității în urma încălcărilor sau a prejudiciilor comise;”

la litera b), textul „cu capacităţi (suprafaţă) utilizabile de cel puţin 500 m2,” se
exclude;

articolul se completează cu alineatul (7) cu următorul cuprins:


196

„(7) Pentru obținerea/prelungirea licenței, solicitantul depune o cerere la care


anexează următoarele documente:
a) o copie de pe titlul de proprietate sau de pe contractul de locațiune a
depozitului și imobilului în care se va desfășura activitatea licențiată;
b) o copie de pe contractul de import al produselor din tutun (pentru
licențierea importului produselor din tutun);
c) lista produselor de tutun supuse comercializării;
d) pentru fiecare marcă de produse din tutun – o copie de pe contractul de
distribuție și comercializare sau confirmarea de acordare a dreptului de distribuție
și comercializare, eliberată de proprietarul mărcii comerciale sau de producătorul
ei licenţiat (pentru licențierea importului produselor din tutun);
e) un exemplar al scrisorii de garanție bancară pentru valoarea de cel puțin
1 milion de lei, eliberată pe numele autorității de licențiere.”

8. La articolul 33 alineatul (1) litera b), textul „produselor din tutun”, în


ambele cazuri, se substituie cu textul „produselor din tutun pentru fumat”.

Art. LXV. – Articolul 34 din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția


publică şi statutul funcționarului public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2008, nr. 230–232, art. 840), cu modificările și completările ulterioare, se
completează cu alineatul (41) cu următorul cuprins:

„(41) La stabilirea obiectivelor şi a indicatorilor de performanţă, precum şi la


evaluarea funcţionarilor publici cu funcţii de control al activităţii de întreprinzător,
se iau în considerare obiectivele şi indicatorii de performanţă, precum şi
metodologia de stabilire a acestora, prevăzute la art. 31 2 din Legea nr. 131/2012
privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

Art. LXVI. – Legea nr. 180/2008 cu privire la migrația de muncă


(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 162–164, art. 598), cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică și se completează după cum
urmează:

1. Articolul 18 alineatul (1):

în partea introductivă, textul „Legii nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind
reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul
„Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de
întreprinzător”;

litera f) se abrogă.
197

2. Articolul 19 alineatul (1):

în partea introductivă, textul „Legii nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind
reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul
„Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de
întreprinzător”;

litera j) se abrogă.

3. Legea se completează cu articolele 191–193 cu următorul cuprins:

„Articolul 191. Condiţiile de licenţiere pentru activitatea de


încadrare/înscriere a studenţilor în programe
de schimb educaţional-cultural

(1) În scopul obținerii licenței pentru activitatea de încadrare/înscriere a


studenţilor în programe de schimb educaţional-cultural care prevăd componenta de
angajare remunerată în cîmpul muncii pe o perioadă determinată de timp, în
perioada vacanţei de vară, solicitanții trebuie să demonstreze:
a) deţinerea unor spaţii (încăperi nelocative) şi a dotărilor tehnice şi
tehnologice necesare pentru buna desfăşurare a activităţii licenţiate (computer,
telefon, fax);
b) existența contractelor de colaborare încheiate cu intermediarii/angajatorii
străini persoane juridice autorizate de autoritatea publică competentă din străinătate
să implementeze programe de schimb educaţional-cultural, contracte întocmite în
conformitate cu dreptul internaţional privat şi cu legislaţia civilă a Republicii
Moldova;
c) existenţa următoarelor clauze minime în contractele de colaborare cu
intermediarii/angajatorii străini:
– asigurarea medicală (durata ei, cine o achită şi pe teritoriul cărui stat);
– asigurarea pentru accidente de muncă;
– compensarea daunelor şi a prejudiciilor produse prin accidentele de
muncă;
– transportul accidentatului sau al defunctului în ţară;
– expedierea actelor constatatoare ale accidentelor de muncă la misiunile
diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova;
d) prestarea serviciilor de mediere a procesului de încadrare/înscriere în
programele de schimb educaţional-cultural doar în baza unor contracte încheiate cu
participanţii la program (în conformitate cu contractele de colaborare menţionate la
lit. b)), în care vor fi prevăzute expres serviciile oferite şi costurile acestora. O
clauză contractuală obligatorie se va referi la faptul că participantul la program îşi
asumă responsabilitatea de a informa autorităţile moldoveneşti, prin intermediul
misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova din străinătate, privind noul său loc
198

de muncă şi de şedere temporară; asigurarea reparării prejudiciilor suferite de


participanţii la programe, cauzate prin neonorarea clauzelor contractului de
prestare a serviciilor de mediere, precum şi a clauzelor din alte contracte sau
antecontracte, inclusiv din cele nenumite, încheiate cu participanţii la programe;
e) prestarea serviciilor de mediere a participării studenţilor la programele de
schimb educaţional-cultural contra unei sume ce va include toate taxele şi plăţile
aferente serviciilor respective;
f) deţinerea unei pagini web funcţionale, pe care vor fi plasate şi actualizate
informaţii privind condiţiile de participare la program şi ofertele veridice privind
locurile de muncă, datele de contact ale persoanelor responsabile ale titularului de
licenţă;
g) existenţa unui personal calificat:
- conducătorul – cetăţean al Republicii Moldova cu domiciliul permanent pe
teritoriul acestei ţări, avînd studii superioare (de licență și/sau de master, după caz)
sau studii medii (de cultură generală sau profesionale tehnice, după caz),
cunoscător al uneia din limbile de circulaţie internaţională şi fără antecedente
penale nestinse;
- angajatul – persoană cu studii superioare sau studii medii de specialitate,
cunoscătoare a uneia din limbile de circulaţie internaţională;
h) asigurarea aducerii la cunoştinţa participanţilor la program a datelor de
contact ale intermediarului/angajatorului (sponsorului) autorizat;
i) crearea şi gestionarea propriei baze de date prin înregistrarea tuturor
participanţilor la programe, a ofertelor veridice de locuri de muncă, precum şi a
perioadei de valabilitate a ofertelor;
j) asigurarea confidenţialităţii datelor personale ale participanţilor la
programe şi utilizarea acestora doar în scopuri legate de activitatea licenţiată;
k) organizarea sesiunilor de orientare pentru participanţii la programe, cu
prezentarea informaţiei complete şi veridice privind posibilitatea de angajare în
străinătate, privind condiţiile stipulate în ofertele angajatorului străin, condiţiile
climatice şi de trai, cultura ţării de destinaţie;
l) întocmirea şi ţinerea registrelor de evidenţă a persoanelor înscrise/
selectate/încadrate în programe şi a certificatelor eliberate de instituţiile de
învăţămînt superior.

(2) Deținătorii de licență pentru activitatea de încadrare/înscriere a


studenţilor în programe de schimb educaţional-cultural care prevăd componenta de
angajare remunerată în cîmpul muncii pe o perioadă determinată de timp, în
perioada vacanţei de vară, vor asigura transmiterea lunară către organul de
licențiere şi Ministerul Afacerilor Interne (în format electronic sau pe suport de
hîrtie) a listelor de participanţi înscrişi/încadraţi în programe, cu indicarea, pentru
fiecare participant, a perioadei de valabilitate a ofertei de muncă acceptate şi a
locului de şedere a acestuia, în baza Regulamentului cu privire la mobilitatea
studenţilor încadraţi în programe de schimb educaţional-cultural care prevăd
199

componenta de angajare remunerată în cîmpul muncii pe o perioadă determinată de


timp, în perioada vacanţei de vară, elaborat de Ministerul Educaţiei, Culturii și
Cercetării şi aprobat prin hotărîre de Guvern.

(3) Deținătorii de licență sînt obligați să asigure încadrarea/înscrierea în


programe doar a persoanelor ce întrunesc următoarele condiţii:
a) student la învăţămîntul de zi, fapt confirmat prin certificatul eliberat de
instituţia de învăţămînt superior;
b) cunoaşterea suficient de bună (la nivel de conversaţie) a limbii ţării în
care urmează să fie încadrat în muncă, fapt confirmat de întocmirea fişei test de
cunoaştere a limbii.
Deținătorii de licență sînt obligați să asigure participanții la programe, în
proporție de 100%, cu locuri de muncă anterior plecării din țară.

(4) Solicitanții de licență vor anexa la cererea de eliberare a licenţei,


suplimentar față de documentele prevăzute de Legea nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător, următoarele
documente:
a) o copie a extrasului din Registrul bunurilor imobile sau a contractului de
locaţiune a imobilului în care se va desfăşura activitatea licenţiată;
b) o copie a contractului de colaborare încheiat cu intermediarul/angajatorul
străin;
c) o copie a documentului ce confirmă dreptul intermediarului/angajatorului
străin de a derula activitatea de încadrare/înscriere a studenţilor în programe de
schimb educaţional-cultural care prevăd componenta de angajare remunerată în
cîmpul muncii pe o perioadă determinată de timp, în perioada vacanţei de vară,
legalizat în modul stabilit;
d) proiectul contractului de prestare a serviciilor de mediere;
e) copii de pe diplomele de studii superioare (de licență și/sau de master,
după caz) sau de studii medii (de cultură generală sau profesionale tehnice, după
caz) ale conducătorului şi angajaţilor;
f) copii de pe buletinele de identitate ale conducătorului şi angajaţilor;
g) o declaraţie pe propria răspundere a conducătorului privind lipsa
antecedentelor penale.

(5) Contractul de colaborare cu intermediarul/angajatorul străin şi termenul


de valabilitate al acestuia şi al actelor permisive de rigoare vor fi indicate în anexa
la licenţă.
200

Articolul 192. Suspendarea licenţei pentru activitatea de


încadrare/înscriere a studenţilor în programe de schimb
educaţional-cultural

(1) Licenţa pentru activitatea de încadrare/înscriere a studenţilor în programe


de schimb educaţional-cultural poate fi suspendată în conformitate cu Legea
nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de
întreprinzător.

(2) Drept temei pentru suspendarea licenţei servesc:


a) expirarea termenului documentului eliberat de autoritatea publică
competentă, ce confirmă dreptul intermediarului/angajatorului (sponsorului) străin
de a implementa programe de schimb educaţional-cultural, legalizat în modul
stabilit, şi/sau a termenului contractului de colaborare cu intermediarul/angajatorul
(sponsorul) din ţara de destinaţie;
b) netransmiterea lunară, pînă la data de 5 a următoarei luni, pe adresa
organului de licențiere, a listelor de participanţi încadraţi în programe, conform
condiţiilor de licenţiere.

Articolul 193. Retragerea licenţei pentru activitatea de încadrare/înscriere a


studenţilor în programe de schimb educaţional-cultural

(1) Retragerea licenţei pentru activitatea de încadrare/înscriere a studenţilor


în programe de schimb educaţional-cultural care prevăd componenta de angajare
remunerată în cîmpul muncii pe o perioadă determinată de timp, în perioada
vacanţei de vară poate fi dispusă în conformitate cu Legea nr. 235/2006 cu privire
la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător.

(2) Drept temei pentru realizarea acţiunilor de retragere a licenţei servesc:


a) existenţa unei sentinţe definitive a instanţei de judecată privind
condamnarea titularului de licenţă sau a unei persoane responsabile a acestuia
pentru infracţiunile de trafic de fiinţe umane, organizare a migraţiei ilegale sau fals
în acte publice;
b) desfăşurarea activităţii de către titularul de licenţă în lipsa unui contract
de colaborare cu intermediarul/angajatorul (sponsorul) străin sau în baza unui
contract cu termenul expirat, sau cu un intermediar/angajator (sponsor) străin
neindicat în licenţă;
c) desfăşurarea activităţii de către titularul de licenţă fără a avea încheiate
contracte de prestare a serviciilor de mediere cu participanţii la programe;
d) efectuarea directă sau indirectă a publicităţii false privind ofertele de
muncă în străinătate;
e) desfăşurarea activităţii la o altă adresă decît cea indicată în licenţă;
201

f) neexecutarea obligaţiilor de reparare a prejudiciilor cauzate participanţilor


la programe prin neonorarea obligaţiilor contractuale;
g) repetarea uneia din situaţiile care au condus la suspendarea licenţei, cu
excepţia cazului de suspendare a licenţei la iniţiativa titularului de licenţă.

(3) Titularul licenţei retrase are dreptul să solicite eliberarea unei noi licenţe
după expirarea termenului de 3 ani de la data retragerii primei licenţe.”

Art. LXVII. – Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 186/2008


(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 143–144, art. 587), cu
modificările și completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:

1. La articolul 1, denumirea noţiunii „securitate şi sănătate în muncă” va


avea următorul cuprins:

„securitate şi sănătate în muncă (siguranţă ocupaţională)”.

2. Articolul 8 se abrogă.

3. La articolul 14 alineatul (3) litera c), textul „inspecția teritorială de


muncă” se substituie cu textul „inspectorii de muncă”.

4. La articolul 15 alineatul (7), textul „inspecția teritorială de muncă” se


substituie cu textul „inspectorii de muncă”.

5. Legea se completează cu capitolul V1 care va avea următorul cuprins:

„Capitolul V1

CONTROLUL DE STAT AL RESPECTĂRII LEGISLAȚIEI


DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

Articolul 231. Asigurarea controlului de stat

Controlul de stat al respectării de către angajatori a prezentei legi şi a altor


acte normative privind securitatea şi sănătatea în muncă este exercitat de
următoarele autorităţi competente în domeniul siguranţei ocupaţionale:
a) Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor – pentru unitățile de
producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de
legislația din domeniile sanitar-veterinar, fitosanitar, siguranța alimentelor,
producerea și circulația vinului și a produselor alcoolice;
202

b) Agenţia pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei – pentru


unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în
principal de legislația din domeniile comerţului cu produse nealimentare și prestări
servicii, inclusiv turistice;
c) Agenția Naţională pentru Sănătate Publică – pentru unitățile de producere
şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația
din domeniul ocrotirii sănătății şi sănătăţii publice;
d) Inspectoratul pentru Protecția Mediului – pentru unitățile de producere şi
de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din
domeniul protecției mediului și resurselor naturale;
e) Agenția Națională Transport Auto – pentru unitățile de producere şi de
prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din
domeniul transportului rutier;
f) Autoritatea Aeronautică Civilă – pentru unitățile de producere şi de
prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din
domeniul aviației civile;
g) Agenția Navală – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a
căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniul
transportului naval;
h) Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică – pentru unitățile de
producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de
legislația din sectorul electroenergetic;
i) Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și
Tehnologia Informației – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror
activitate este reglementată în principal de legislația din domeniul comunicațiilor
electronice;
j) Agenţia pentru Supraveghere Tehnică – pentru unitățile de producere şi de
prestări servicii din toate celelalte domenii de activitate, care nu sînt prevăzute la
lit. a)–i), inclusiv pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu
excepţia Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de
Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, Departamentului
instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei şi Centrului Naţional Anticorupţie,
care îşi organizează activităţi de inspecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă prin serviciile lor de specialitate, care au competenţă numai pentru
structurile din subordine.

Articolul 232. Atribuțiile autorităţilor competente în domeniul


siguranţei ocupaţionale

(1) Autorităţile competente în domeniul siguranţei ocupaţionale (în


continuare – autorităţi competente) efectuează controlul de stat al respectării
legislației privind securitatea și sănătatea în muncă, avînd următoarele atribuții:
203

a) controlează respectarea legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în


muncă în unităţile din domeniile lor de competenţă;
b) realizează activităţi de pregătire, instruire şi informare a angajatorilor şi
salariaţilor angajaţi în unităţile din domeniile lor de competenţă privind securitatea
şi sănătatea în muncă;
c) asigură aplicarea dispoziţiilor actelor normative referitoare la condiţiile de
muncă şi protecţia salariaţilor în domeniile de activitate atribuite în competenţa lor;
d) în coordonare cu Inspectoratul de Stat al Muncii, asigură instruirea
inspectorilor de muncă care activează în structura lor;
e) difuzează public informaţii despre cele mai eficace mijloace de respectare
a legislaţiei în domeniul siguranţei ocupaţionale;
f) cercetează, în modul stabilit de Guvern, accidentele de muncă;
g) comunică Inspectoratului de Stat al Muncii informaţii despre fiecare
accident de muncă constatat şi cercetat în domeniul său de competenţă;
h) transmit, anual şi la solicitare, Inspectoratului de Stat al Muncii informaţii
privind activitatea desfăşurată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
i) participă la elaborarea raportului anual privind activitatea autorităţilor
competente în domeniul controlului respectării cadrului normativ privind
raporturile de muncă, securitatea şi sănătatea în muncă, în partea ce vizează
activitatea de inspecţie a siguranţei ocupaţionale în domeniul său de competenţă;
j) consultă, împreună cu Inspectoratul de Stat al Muncii, listele de verificare
aplicabile pentru domeniul, tipul și obiectul de control al siguranţei ocupaţionale în
domeniile lor de competenţă;
k) constată contravenţii şi încheie procese-verbale conform prevederilor
Codului contravenţional;
l) participă, la solicitarea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale,
la elaborarea proiectelor de acte normative, de metodologii, instrucţiuni, ghiduri și
recomandări metodice privind aplicarea cadrului normativ privind siguranţa
ocupaţională.

(2) Autorităţile competente, în vederea executării atribuţiilor lor în domeniul


securităţii şi sănătăţii muncii, au dreptul să solicite şi să primească de la autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale, de la persoane juridice şi fizice
informaţiile necesare exercitării atribuţiilor lor.

Articolul 233. Modul de efectuare a controlului de stat al respectării


legislației privind securitatea și sănătatea în muncă

(1) Controlul de stat al respectării legislației privind securitatea și sănătatea


în muncă are drept scop:
a) verificarea modului în care angajatorul (persoana care acţionează în
numele acestuia) respectă legislaţia privind securitatea şi sănătatea în muncă;
204

b) acordarea ajutorului consultativ şi metodologic angajatorului (persoanei


care acţionează în numele acestuia) în identificarea căilor de aplicare eficientă a
legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în muncă şi în prevenirea încălcărilor,
precum şi în lichidarea încălcărilor în cazul constatării acestora;
c) sancţionarea încălcărilor constatate sau, după caz, înaintarea materialelor
confirmative instanţelor judecătoreşti pentru sancționarea încălcărilor constatate.

(2) Controlul de stat al respectării legislației privind securitatea și sănătatea


în muncă este realizat de către inspectorul de muncă.

(3) Cercetarea accidentelor de muncă de către inspectorii de muncă se


realizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legislaţiei privind efectuarea
şi înregistrarea controalelor de stat ale activităţii de întreprinzător. Guvernul, la
propunerea organului central de specialitate al administraţiei publice competent în
promovarea politicii în domeniul siguranţei ocupaţionale, aprobă proceduri
suplimentare de cercetare a accidentelor de muncă.

(4) Activităţile de control al respectării legislației privind securitatea și


sănătatea în muncă, indiferent de tipul de proprietate al unităţilor supuse
controlului, se planifică, se efectuează, se înregistrează şi se contestă în
conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra
activităţii de întreprinzător, în partea care nu este reglementată de prezenta lege.

Articolul 234. Condiţiile de efectuare a controlului de stat al respectării


legislației privind securitatea și sănătatea în muncă

(1) Controlul de stat al respectării legislației privind securitatea și sănătatea


în muncă se efectuează în baza delegaţiei de control, semnată de conducătorul
autorităţii competente şi contrasemnată de șeful subdiviziunii privind siguranța
ocupațională.

(2) Autoritatea competentă poate solicita angajatorului sau, în lipsa lui,


persoanei care acţionează în numele acestuia să-i acorde sprijin pentru:
a) asigurarea prezentării documentelor necesare controlului;
b) punerea la dispoziţie a unui însoţitor pe durata desfăşurării controlului la
locurile de muncă, în încăperile de serviciu şi de producţie.

(3) Autoritatea competentă asigură inspectorului de muncă echipament


individual de protecţie şi de lucru pentru efectuarea controlului, în vederea
protejării acestuia de pericolele specifice unităţilor supuse controlului.

(4) Durata controlului nu trebuie să depăşească 3 zile lucrătoare. În cazul


controlului inopinat, durata controlului poate fi prelungită cu încă 3 zile lucrătoare
205

de către conducătorul autorităţii competente în baza unei decizii motivate, care


poate fi contestată de către persoana supusă controlului conform procedurii
prevăzute de Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de
întreprinzător.

Articolul 235. Procedura de efectuare a controlului de stat al respectării


legislației privind securitatea și sănătatea în muncă

(1) Controlul de stat al respectării legislației privind securitatea și sănătatea


în muncă se finalizează cu întocmirea de către inspectorul de muncă a unui proces-
verbal de control. Procesul-verbal se întocmeşte în conformitate cu prevederile
art. 28 şi 29 din Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de
întreprinzător.

(2) În procesul-verbal de control, inspectorul de muncă poate dispune:


a) modificarea necesară a instalaţiilor, în termenul fixat, pentru a asigura
aplicarea strictă a dispoziţiilor legale privind sănătatea şi securitatea lucrătorilor;
b) să fie luate măsuri imediate executorii în cazurile de pericol iminent
pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor;
c) alte prescripţii prevăzute de legislaţia privind controlul de stat al activităţii
de întreprinzător.

(3) Pentru confirmarea încălcărilor constatate, inspectorul de muncă poate


anexa la procesul-verbal de control copii sau extrase de pe instrucţiuni, înscrisuri,
registre, explicaţii, schiţe, scheme, fotografii etc., autentificate de angajator
(persoana care acţionează în numele acestuia).

(4) Dacă se stabileşte un termen pentru conformarea cu prevederile legale,


inspectorul de muncă cere angajatorului sau, după caz, persoanei care acţionează în
numele acestuia, la expirarea termenului indicat, să informeze autoritatea
competentă şi să prezinte acesteia confirmările de rigoare privind executarea
prescripțiilor consemnate în procesul-verbal de control.

(5) Dacă în cadrul controlului nu se constată încălcări, inspectorul de muncă


consemnează în procesul-verbal de control respectarea actelor normative din
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

(6) Dacă constată că exploatarea clădirilor, a edificiilor şi a echipamentelor


tehnice, precum şi desfăşurarea lucrărilor şi a proceselor tehnologice prezintă un
pericol iminent de accidentare, inspectorul de muncă include în procesul-verbal de
control o prescripţie privind sistarea utilizării lor, evacuarea personalului de la
locurile de muncă aflate în pericol şi înlăturarea pericolelor constatate.
206

(7) Dacă înlăturarea pericolului necesită timp, inspectorul de muncă


sigilează aparatele de conectare la sursele de alimentare cu energie electrică,
panourile de comandă, părţile mobile sau alte părţi ale clădirilor, instalaţiilor și
echipamentelor tehnice cu pericol iminent de accidentare. Sigiliul se aplică în aşa
mod încît să blocheze repunerea lor în funcţiune, lăsîndu-se loc de acces doar
pentru intervenţii de înlăturare a pericolului. Inspectorul de muncă indică în
procesul-verbal de control despre aplicarea sigiliului, numărul lui şi locul aplicării,
şi informează despre aceasta conducătorul locului de muncă şi angajatorul sau,
după caz, persoana care acţionează în numele acestuia.

Articolul 236. Inspectorii de muncă

(1) Inspectorii de muncă din cadrul instituţiilor indicate la art. 231 se


subordonează numai conducătorului ierarhic superior şi, în exerciţiul funcţiunii, se
supun doar legii. Nu se admite niciun fel de amestec în activitatea inspectorilor de
muncă, ce le-ar impune exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor.

(2) Inspectorii de muncă din cadrul autorităților competente au următoarele


atribuţii specifice:
a) realizează controlul respectării legislaţiei privind securitatea şi sănătatea
în muncă în unităţile din domeniile lor de competenţă;
b) cercetează accidentele de muncă;
c) coordonează activitatea de pregătire, instruire şi informare a angajatorilor
şi salariaţilor angajaţi în probleme de securitate şi sănătate în muncă;
d) informează, prin intermediul autorităţii în care activează, Inspectoratul de
Stat al Muncii cu privire la rezultatele activităţii lor, precum şi despre toate
accidentele de muncă constatate şi cercetate;
e) exercită alte atribuţii, conform fişei postului, care țin de domeniul de
competenţă al autorităţilor respective.

Articolul 237. Drepturile inspectorului de muncă

(1) În procesul de efectuare a controlului de stat, inspectorul de muncă, la


prezentarea legitimaţiei de serviciu, are următoarele drepturi principale:
a) să pătrundă liber, la orice oră din zi sau din noapte, în orice întreprindere
supusă controlului, fără informarea prealabilă a angajatorului, în locurile de muncă,
în încăperile de serviciu şi de producţie;
b) să solicite şi să primească de la angajator actele necesare controlului, a
căror deţinere este prevăzută de legislaţia referitoare la condiţiile de muncă, în
scopul verificării conformităţii acestora cu dispoziţiile legale şi pentru a le copia
sau a scoate extrase;
207

c) să solicite şi să primească, în limita competenţelor, declaraţii de la


angajatori şi salariaţi asupra tuturor problemelor referitoare la aplicarea
dispoziţiilor legale;
d) să ceară lichidarea, imediată sau într-un anumit termen, a abaterilor
constatate de la dispoziţiile actelor normative referitoare la condiţiile de muncă şi
la protecţia salariaţilor în exercitarea atribuţiilor lor;
e) să prescrie suspendarea ori să solicite suspendarea sau retragerea de către
autorităţile administraţiei publice competente a autorizaţiei (licenţei) de activitate a
angajatorului pentru neexecutarea intenţionată a prescripţiilor privind înlăturarea
încălcărilor normelor de securitate şi sănătate în muncă, stabilite în urma
controalelor repetate;
f) exclusiv în cazul existenţei unui pericol iminent de accidentare, să dispună
sistarea funcţionării (inclusiv prin sigilare, indicînd acest fapt în procesul-verbal de
control) a atelierelor, a halelor, a secţiilor, a altor subdiviziuni ale unităţii, de
asemenea sistarea exploatării clădirilor, a edificiilor şi a echipamentelor tehnice,
precum şi sistarea lucrărilor şi a proceselor tehnologice.

(2) Prescrierea suspendării autorizaţiei (licenţei) conform alin. (1) lit. e) se


face de către inspectorul de muncă, care se adresează ulterior în instanţa de
judecată pentru a valida prescrierea suspendării actului permisiv. Adresarea în
instanţa de judecată trebuie să se facă în decurs de 3 zile lucrătoare. În caz de
nerespectare a acestui termen, suspendarea se anulează.

(3) Prescrierea sistării activităţii conform alin. (1) lit. f) poate fi parţială sau
totală. Activitatea unității sau lucrările acesteia pot fi sistate parțial dacă, în urma
controlului, sînt identificate neconformități care pot fi remediate în termene
proxime, dar nefiind remediate vor conduce iminent la apariția accidentelor de
muncă și creează un pericol direct pentru viața și sănătatea oamenilor și de
distrugere a valorilor materiale. Sistarea totală a activităţii unității sau a lucrărilor
acesteia poate fi dispusă în cazul în care, în urma controlului, sînt identificate
încălcări foarte grave care vor conduce imediat și iminent la apariția accidentelor
de muncă, creînd un pericol direct pentru viața și sănătatea oamenilor și de
distrugere a valorilor materiale în proporții considerabile, însă aceste încălcări nu
pot fi remediate fără oprirea totală a activității. Sistarea activității unității se
prescrie doar în măsura și în termenul care este strict necesar pentru remedierea
încălcărilor și pentru înlăturarea pericolelor identificate.

(4) Inspectorul de muncă, în procesul de realizare a controlului de stat, are şi


alte drepturi prevăzute de Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra
activităţii de întreprinzător.
208

Articolul 238. Obligaţiile şi răspunderea inspectorului de muncă

(1) Inspectorul de muncă are următoarele obligaţii:


a) să se conducă în activitatea sa de prevederile legislaţiei în vigoare;
b) să păstreze confidenţialitatea asupra sursei oricărei reclamaţii care
semnalizează încălcarea dispoziţiilor actelor legislative şi ale altor acte normative
referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă şi să nu dezvăluie angajatorului
faptul că respectivul control a fost efectuat în urma unei reclamaţii;
c) să păstreze confidenţialitatea, conform legii, asupra informaţiilor care
reprezintă secrete comerciale (secrete de fabricaţie sau de comerţ ori procedee de
exploatare), ce i-au devenit cunoscute în exerciţiul funcţiunii, precum şi după
încetarea raporturilor de muncă în această funcţie;
d) să fie obiectiv şi imparţial, să nu se manifeste în calitate de mediator sau
arbitru în soluţionarea conflictelor de muncă;
e) să nu aibă niciun fel de interes, direct sau indirect, legat de angajatorii
aflați sub incidenţa controlului său;
f) alte obligaţii prevăzute de Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat
asupra activităţii de întreprinzător.

(2) Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a atribuţiilor,


inspectorul de muncă poartă răspundere în modul stabilit de legislaţie.

Articolul 239. Obligaţiile și răspunderea angajatorului

(1) Angajatorul are următoarele obligaţii:


a) să-i asigure inspectorului de muncă, în cadrul controlului de stat în
domeniul siguranţei ocupaţionale, acces liber, la orice oră din zi sau din noapte, la
locurile de muncă, în încăperile de producţie şi de serviciu pentru efectuarea
inspecţiei;
b) să prezinte documentele şi să dea informaţiile solicitate de inspectorul de
muncă în timpul efectuării controlului;
c) să asigure realizarea prescripţiilor şi a măsurilor stabilite de inspectorul de
muncă în urma controlului sau a cercetării accidentelor de muncă.

(2) Prescripţiile şi măsurile dispuse de inspectorul de muncă pot fi contestate


în modul stabilit de legislaţie.”
Art. LXVIII. – Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218/2008
(republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 78–84, art. 100),
cu modificările și completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:

1. Articolul 55 va avea următorul cuprins:


209

„Articolul 55. Încălcarea legislației muncii

(1) Încălcarea legislației muncii, manifestată prin:


a) nerespectarea de către angajator a duratei normale a timpului de muncă;
b) atragerea la muncă suplimentară, în zilele de repaus și de sărbătoare
nelucrătoare în lipsa acordului scris al salariatului;
c) refuzul angajatorului de a acorda pauze suplimentare pentru alimentarea
copilului;
d) refuzul angajatorului de a acorda concedii anuale de odihnă potrivit
modului stabilit de lege;
e) refuzul angajatorului de a acorda concedii sociale, de studii, garantate de
lege;
f) efectuarea reținerilor neîntemeiate din salariu;
g) neacordarea garanțiilor și a compensațiilor prevăzute de lege;
h) refuzul angajatorului de a elibera certificatul cu privire la muncă și
salariu,
se sancționează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 70 la 120 de unități convenționale aplicată
persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 150 la 240 de unități
convenționale aplicată persoanei juridice.

(2) Aceleași încălcări săvîrșite asupra minorului


se sancționează cu amendă de la 50 la 80 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 140 de unități convenționale aplicată
persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 200 la 300 de unități
convenționale aplicată persoanei juridice.

(3) Încălcarea legislației muncii, manifestată prin:


a) prestarea muncii de către o persoană fără a avea încheiat un contract
individual de munca în formă scrisă;
b) stabilirea și achitarea unui salariu sub nivelul minim garantat de stat sau
stabilit prin contractul colectiv/convenția de muncă;
c) neretribuirea muncii suplimentare, a muncii prestate în zilele de repaus și
de sărbătoare nelucrătoare și/sau a muncii de noapte;
d) neachitarea adaosurilor, a sporurilor, a plăților de compensare, inclusiv a
premiilor prevăzute de lege, de regulamentele aprobate de angajator, de contractul
colectiv/convenția de muncă, de contractul individual de muncă,
se sancționează cu amendă de la 70 la 120 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 150 la 240 de unități convenționale aplicată
persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 260 la 400 de unități
convenționale aplicată persoanei juridice.”
210

2. Codul se completează cu articolul 553 cu următorul cuprins:

„Articolul 553. Încălcarea de către angajator a legislației privind


securitatea și sănătatea în muncă

(1) Încălcarea de către angajator a legislației privind securitatea și sănătatea


în muncă, dacă fapta nu constituie infracţiune, manifestată prin:
a) neevaluarea riscurilor profesionale la locurile de muncă;
b) neinformarea salariaților cu privire la riscurile profesionale;
c) lipsa în unitatea economică a actelor în domeniul securității și sănătății în
muncă, ce trebuie să fie elaborate și/sau deținute de angajator conform legislaţiei în
vigoare;
d) neasigurarea salariaților cu instrucțiuni şi instruiri privind securitatea și
sănătatea în muncă;
e) atragerea la munci interzise de lege a unor categorii de salariați;
f) admiterea la muncă a salariaților fără pregătire profesională și/sau
instruirea necesare în domeniul securității și sănătății în muncă;
g) nerespectarea obligației de stabilire pentru salariați a atribuțiilor ce le
revin în domeniul securității și sănătății în muncă;
h) nerespectarea obligației de creare și menținere a condițiilor igienice și
sanitare de muncă;
i) nerespectarea obligației de acordare gratuită a echipamentului de protecție;
j) neasigurarea condițiilor de efectuare a examenului medical periodic în
modul stabilit de lege și, după caz, a testării psihologice periodice a salariaților;
k) nerespectarea obligației de a lua măsurile necesare pentru acordarea
primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor;
l) nerespectarea obligației de a asigura funcționarea permanentă și
corespunzătoare a sistemelor și dispozitivelor de protecție, a aparaturii de măsurare
și de control, precum și a instalațiilor de captare, de reținere și de neutralizare a
substanțelor nocive degajate în timpul proceselor tehnologice,
se sancționează cu amendă de la 100 la 200 de unități convenționale aplicată
persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 250 la 400 de unități
convenționale aplicată persoanei juridice.

(2) Aceleași încălcări săvîrșite asupra minorului


se sancționează cu amendă de la 240 la 300 de unități convenționale aplicată
persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 400 la 500 de unități
convenționale aplicată persoanei juridice.

(3) Neasigurarea comunicării, cercetării, evidenței și a raportării în modul


stabilit a accidentelor de muncă produse în unitatea economică sau modificarea
stării de fapt rezultată din producerea unui accident de muncă, cu excepția
211

cazurilor în care menținerea acestei stări poate genera alte accidente de muncă ori
poate pune în pericol viața accidentaților sau a altor persoane,
se sancționează cu amendă de la 300 la 400 de unități convenționale aplicată
persoanei cu funcție de răspundere.”

3. Articolul 74:

în sancțiunea alineatului (1), textul „de la 30 la 90” se substituie cu textul


„de la 30 la 60”, textul „de la 60 la 180” – cu textul „de la 60 la 120”, iar textul „de
la 90 la 300” – cu textul „de la 90 la 150”;

în sancțiunea alineatului (2), textul „de la 30 la 90” se substituie cu textul


„de la 30 la 80”, iar textul „de la 180 la 240” – cu textul „de la 160 la 220”;

în sancțiunea alineatului (3), textul „de la 60 la 90” se substituie cu textul


„de la 60 la 100”, iar textul „de la 240 la 300” – cu textul „de la 250 la 350”;

în sancțiunea alineatului (4), textul „de la 150 la 300” se substituie cu textul


„de la 200 la 300”, iar textul „de la 240 la 300” – cu textul „de la 300 la 400”;

în sancțiunea alineatului (6), textul „de la 30 la 300” se substituie cu textul


„de la 100 la 200”.

4. Articolul 80:

în denumirea și în cuprinsul articolului, textul „regulilor şi a normelor


sanitar-igienice şi sanitar-antiepidemice” se substituie cu textul „regulamentelor
sanitare”;

în sancțiunea alineatului (1), după textul „persoanei fizice,” se introduce


textul „cu amendă de la 10 la 30 de unităţi convenționale aplicată persoanei cu
funcţie de răspundere,”;

dispoziţia alineatului (2) se completează în final cu textul „ , inclusiv la


comercializarea de produse alimentare sau la prestarea de servicii consumatorului
în sectorul alimentar”.

5. În sancţiunea articolului 801, după textul „persoanei fizice,” se introduce


textul „cu amendă de la 40 la 70 de unităţi convenționale aplicată persoanei cu
funcţie de răspundere,”.
212

6. Codul se completează cu articolul 821 cu următorul cuprins:

„Articolul 821. Utilizarea în procesul de producţie, plasarea pe piaţă şi


distribuirea aditivilor alimentari, suplimentelor alimentare,
produselor alimentare noi, produselor alimentare
fortificate, produselor alimentare tratate cu radiații
ionizante şi a materialelor ce vin în contact cu produse
alimentare, care nu au fost înregistrate

Utilizarea în procesul de producţie, plasarea pe piaţă şi distribuirea aditivilor


alimentari, suplimentelor alimentare, produselor alimentare noi, produselor
alimentare fortificate, produselor alimentare tratate cu radiații ionizante, precum şi
utilizarea în tot lanţul alimentar a materialelor ce vin în contact cu produse
alimentare, care nu au fost înregistrate conform prevederilor legale
se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 180 la 240 de unităţi
convenţionale aplicată persoanei juridice.”

7. Articolul 911:

în dispoziția alineatului (3), textul „Importul, plasarea pe piaţă sau


comercializarea produselor din tutun care nu arde” se substituie cu textul „Plasarea
pe piață a tutunului pentru uz oral, tutunului pentru mestecat, tutunului pentru uz
nazal”;

dispoziția alineatului (6) va avea următorul cuprins:

„Plasarea pe piață a produselor din tutun pentru fumat și a produselor conexe


ce conțin elemente de prezentare și etichetare false, înșelătoare sau care pot crea
impresii eronate despre caracteristicile, efectele asupra sănătății, riscurile și
emisiile acestor produse, plasarea pe piață a produselor din tutun pentru fumat și a
produselor conexe ce conțin elemente de prezentare și etichetare care sugerează că
un anumit produs din tutun pentru fumat sau un produs conex este mai puțin
dăunător decît altele sau are efecte vitalizante, energizante, vindecătoare, de
întinerire, naturale, organice, alte efecte benefice asupra sănătății sau modului de
viață ori se referă la miros, gust, prezența ori absența aromelor și/sau a altor
aditivi”;

alineatul (8) se abrogă;

la alineatele (10) și (11), textul „produselor din tutun” se substituie cu textul


„produselor din tutun pentru fumat”.
213

8. La articolul 93, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Distrugerea punctelor rețelei geodezice naționale, a sistemului satelitar


de navigație globală GNSS, a rețelelor de nivelment și gravimetrice, a materialelor
și datelor din Fondul național de date geospațiale, precum și a bornelor de hotar
se sancționează cu amendă de la 10 la 20 de unități convenționale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 200 de unități convenționale aplicată
persoanei juridice, în ambele cazuri cheltuielile de restabilire fiind suportate de
contravenient.”

9. Articolul 98:

alineatul unic devine alineatul (1), iar dispoziţia acestuia va avea următorul
cuprins:

„Utilizarea, la marcarea produselor alimentare, a unor indicaţii false ori


înşelătoare în scopul inducerii în eroare a consumatorului privitor la calitate,
cantitate, însuşiri, destinaţie, valoare sau la data fabricării produselor ori prestării
serviciilor, precum şi privitor la producător şi la sediul acestuia,”;

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Utilizarea, la marcarea produselor, altora decît cele indicate la alin. (1),
a unor indicaţii false ori înşelătoare în scopul inducerii în eroare a consumatorului
privitor la calitate, cantitate, însuşiri, destinaţie, valoare sau la data fabricării
produselor ori prestării serviciilor, precum şi privitor la producător şi la sediul
acestuia,
se sancţionează cu amendă de la 24 la 30 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi
convenţionale aplicată persoanei juridice.”

10. Articolul 119 se completează cu alineatele (12) și (13) cu următorul


cuprins:

„(12) Neexecutarea prescripțiilor privind înlăturarea încălcărilor depistate la


întreprinderile sau obiectivele legate de folosirea subsolului, necontestate potrivit
legislației privind controlul de stat al activității de întreprinzător,
se sancționează cu amendă de la 200 la 400 de unități convenționale aplicată
persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfășura o anumită
activitate pe un termen de la 3 la 6 luni.
214

(13) Efectuarea lucrărilor de extragere a substanțelor minerale utile în lipsa


unor planuri anuale de dezvoltare a lucrărilor miniere și/sau în lipsa unor
normative privind pierderile de substanțe minerale utile, coordonate conform
legislației în vigoare,
se sancționează cu amendă de la 300 la 500 de unități convenționale aplicată
persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfășura o anumită
activitate pe un termen de la 3 la 6 luni.”

11. Articolul 155:

în dispoziția alineatului (1), textul „a îngrășămintelor minerale, a


substanțelor meliorative, a pesticidelor, a stimulatorilor de creștere a plantelor,” se
exclude;

la alineatul (2):

dispoziția va avea următorul cuprins:

„Încălcarea regulilor de evidență, transport, păstrare, utilizare și înhumare


a îngrășămintelor minerale, a substanțelor ameliorative, a pesticidelor, a
stimulatorilor de creștere a plantelor, a amestecurilor de preparate sau a altor
substanțe toxice, în cazul în care acestea sînt utilizate în agricultură, dacă această
faptă nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii,”;

în sancțiune, textul „de la 120 la 180” se substituie cu textul „de la 180 la


240”.

12. Articolul 159 se completează cu alineatele (3) și (4) cu următorul


cuprins:

„(3) Neîndeplinirea în termen de către proprietarii şi gestionarii obiectelor


industriale periculoase a prescripţiilor în vederea excluderii abaterilor şi a
încălcărilor normelor de construcţie, de întreţinere, de deservire şi de exploatare,
care pot provoca avarii, incendii, explozii sau pot pune în pericol viaţa oamenilor,
se sancţionează cu amendă de la 15 la 30 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 120 de unităţi
convenţionale aplicată persoanei juridice.

(4) Încălcarea regulilor privind protecţia reţelelor de gaze naturale, care are
ca efect reducerea fiabilităţii furnizării de gaze naturale şi/sau prin care sînt puse în
pericol persoanele, bunurile ori mediul,
215

se sancţionează cu amendă de la 24 la 36 de unităţi convenţionale aplicată


persoanei fizice, cu amendă de la 42 la 60 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere.”

13. Articolul 1631:

în denumirea articolului, sintagma „Inspectoratul Energetic de Stat” se


substituie cu sintagma „Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică”;

în dispoziția alineatului (2), textul „sau de gaze naturale” se exclude.

14. Articolul 166 se abrogă.

15. Articolul 168:

în denumirea articolului, textul „reţelelor de gaze naturale sau a reţelelor


termice” se substituie cu textul „reţelelor termice”;

în dispoziție, textul „reţelelor de gaze naturale sau a reţelelor termice” se


substituie cu textul „reţelelor termice”, iar textul „furnizării de gaze naturale sau a
energiei termice” – cu textul „furnizării energiei termice”.

16. Articolul 177:

alineatul (1):

la litera h), sintagma „Inspecției de Stat în Construcții” se substituie cu


sintagma „Agenției pentru Supraveghere Tehnică”;

litera n) va avea următorul cuprins:

„n) neînregistrarea autorizației de construire/desființare la Agenția pentru


Supraveghere Tehnică și neînștiințarea agenției despre demararea lucrărilor de
construcție;”

alineatul (2):

la litera h), textul „organizarea necorespunzătoare” se substituie cu cuvîntul


„neimplementarea”;

la litera j), sintagma „Inspecției de Stat în Construcții” se substituie cu


sintagma „Agenției pentru Supraveghere Tehnică”.
216

17. Codul se completează cu articolul 2491 cu următorul cuprins:

,,Articolul 2491. Încălcarea legislației și a reglementărilor privind accesul


pe proprietăți și utilizarea partajată a infrastructurii asociate
rețelelor publice de comunicații electronice

(1) Necomunicarea (netransmiterea) autorității de reglementare a informației


privind condițiile de acces pe proprietăți și/sau de utilizare partajată a
infrastructurii fizice stabilite conform legislației și despre oricare modificări și/sau
completări ale acestor condiții, de asemenea netransmiterea unei copii de pe
materialul cuprinzînd aceste condiții, publicat pe pagina web oficială, dacă aceasta
există, în termen de 3 zile lucrătoare de la data publicării acestuia
se sancționează cu amendă de la 42 la 72 de unități convenționale aplicată
persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 60 la 90 de unități
convenționale aplicată persoanei juridice.

(2) Nepublicarea în termenul stabilit de legislație a contractului de acces pe


proprietatea publică pe pagina web oficială, dacă aceasta există, precum și
netransmiterea acestui contract, în copie, autorității de reglementare
se sancționează cu amendă de la 42 la 72 de unități convenționale aplicată
persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 60 la 90 de unități
convenționale aplicată persoanei juridice.

(3) Nepublicarea în termenul stabilit de legislație a deciziei autorității de


reglementare sau a hotărîrii judecătorești definitive și irevocabile pe pagina web
oficială, dacă aceasta există, în cazul în care dreptul de acces asupra unui imobil
proprietate publică se exercită în temeiul unuia din aceste documente, ori
neaducerea deciziei respective la cunoștința publicului prin alte modalități
se sancționează cu amendă de la 42 la 72 de unități convenționale aplicată
persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 60 la 90 de unități
convenționale aplicată persoanei juridice.”

18. La articolul 250:

dispoziția alineatului (1) va avea următorul cuprins:

„Încălcarea normelor tehnice privind mijloacele radioelectronice, utilizate în


scopuri civile, care emit unde electromagnetice”;

alineatul (11) se abrogă.

19. În dispoziţia articolului 268, textul „fără avizul Ministerului Sănătăţii” se


substituie cu textul „fără ca acestea să fie autorizate”.
217

20. La articolul 273, punctele 3), 7) şi 8) se abrogă.

21. La articolul 277 alineatele (3) și (8), cuvintele „certificată” și, respectiv,
„certificate” se exclud.

22. Articolul 3272 se abrogă.

23. Articolul 344:

în denumirea articolului, textul „prescrise sau declarate” se substituie cu


textul „stabilite în actele normative”;

alineatul (2):

în dispoziție, textul „prescrise sau declarate” se substituie cu textul „stabilite


în actele normative”;

litera b) va avea următorul cuprins:

„b) introducerea pe piață și punerea la dispoziție pe piaţă a produselor,


precum și prestarea serviciilor cu încălcarea cerinţelor esenţiale stabilite în
reglementările tehnice aplicabile, prin: folosirea şi aplicarea incorectă a marcajului
CE în ceea ce priveşte forma, mărimea, vizibilitatea, lizibilitatea, caracteristica
marcajului de conformitate CE de a nu putea fi şters, precum şi folosirea şi
aplicarea incorectă a altor marcaje suplimentare, prevăzute în reglementarea
tehnică aplicabilă; neprezentarea declaraţiei de conformitate sau neînsoţirea
produsului cu acest document în situaţia în care reglementarea tehnică aplicabilă
prevede acest lucru; întocmirea declaraţiei de conformitate cu încălcarea cerinţelor
stabilite de reglementarea tehnică aplicabilă; neprezentarea documentaţiei tehnice
pentru produs sau necorespunderea documentaţiei tehnice prezentate cu
prevederile reglementării tehnice aplicabile; neînscrierea numărului de identificare
al organismului de evaluare a conformităţii notificat alături de marcajul CE atunci
cînd reglementarea tehnică aplicabilă prevede acest lucru”.

24. La articolul 3441 alineatul (2), litera b) se abrogă.

25. Articolele 345 şi 346 vor avea următorul cuprins:

„Articolul 345. Încălcarea regulilor din domeniul metrologiei

(1) Încălcarea regulilor din domeniul metrologiei prin:


218

a) introducerea pe piaţă, darea în folosință sau utilizarea la măsurări a


mijloacelor de măsurare în domeniile sănătăţii publice, ordinii şi siguranţei
publice, protecţiei mediului, protecţiei consumatorilor, perceperii taxelor şi a
impozitelor, corectitudinii tranzacțiilor comerciale, fără următoarele dovezi sau cu
dovezile falsificate, după caz:
– marcajul aprobării de model;
– marcajul CE și marcajul metrologic suplimentar;
– marcajul de verificare metrologică;
– marcajul de verificare metrologică inițială CE;
– certificatul de aprobare de model;
– certificatul de etalonare,
ori fără buletinul de verificare metrologică sau cu buletinul de verificare
metrologică cu termenul de valabilitate expirat,
se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi
convenţionale aplicată persoanei juridice;
b) introducerea pe piaţă a produselor preambalate care nu sînt marcate cu
litera „e” și pe care nu este indicată masa nominală sau volumul nominal al
produsului, de asemenea a sticlelor utilizate ca recipiente de măsură care nu sînt
marcate cu semnul „з” (epsilon inversat) de către producător ori sînt marcate cu
semnul „з” falsificat,
se sancţionează cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi
convenţionale aplicată persoanei juridice;
c) depozitarea şi/sau introducerea pe piaţă a produselor preambalate ce nu
corespund cerinţelor şi verificărilor prevăzute în regulamentele generale de
metrologie legală, aprobate de Guvern,
se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi
convenţionale aplicată persoanei juridice;
d) introducerea pe piaţă de către producător sau reprezentantul autorizat al
acestuia şi/sau darea în folosinţă a mijloacelor de măsurare supuse controlului
metrologic legal fără asigurarea reparaţiei acestora
se sancţionează cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi
convenţionale aplicată persoanei juridice;
e) introducerea pe piaţă de către producător, reprezentantul autorizat al
acestuia ori de către importator sau folosirea pe piaţă a mijloacelor de măsurare,
altele decît cele care se supun controlului metrologic legal, care nu corespund
exigenţelor prescrise şi pentru care nu a fost asigurată trasabilitatea măsurărilor
prin etalonare
219

se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată


persoanei fizice, cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi
convenţionale aplicată persoanei juridice;
f) repararea, montarea și darea în folosință a mijloacelor de măsurare supuse
controlului metrologic legal, preambalarea produselor, producerea și/sau importul
sticlelor utilizate ca recipiente de măsură, înainte de depunerea notificării și
confirmarea recepționării acesteia de către Institutul Național de Metrologie
se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi
convenţionale aplicată persoanei juridice;
g) refuzul de a motiva pertinenţa şi siguranţa de către responsabilii de
publicarea sau de transmiterea rezultatelor măsurărilor, oferirea către public a unor
rezultate ale măsurării false sau înşelătoare
se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere.

(2) Încălcarea regulilor din domeniul metrologiei prin:


a) utilizarea unor unităţi de măsură ilegale în domeniile de interes public
se sancţionează cu amendă de la 60 la 80 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 100 la 160 de unităţi
convenţionale aplicată persoanei juridice;
b) efectuarea de măsurări în domenii de interes public ce sînt neconforme
reglementărilor tehnice şi documentelor normative în domeniul metrologiei,
efectuarea de măsurări ale căror rezultate nu sînt trasabile la etaloanele naţionale
sau la cele de referinţă ale Republicii Moldova, sau la cele ale altor ţări care sînt
trasabile la etaloanele internaţionale
se sancţionează cu amendă de la 60 la 80 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 100 la 160 de unităţi
convenţionale aplicată persoanei juridice;
c) efectuarea de măsurări supuse controlului metrologic legal cu mijloace de
măsurare neverificate metrologic sau neetalonate şi cu proceduri de măsurare
legale neaprobate în modul stabilit
se sancţionează cu amendă de la 60 la 80 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 100 la 160 de unităţi
convenţionale aplicată persoanei juridice;
d) introducerea pe piaţă, darea în folosință sau utilizarea mijloacelor de
măsurare în măsurările din domenii de interes public fără marcaje metrologice
220

(marcajul CE și marcajul metrologic suplimentar, marcajul de aprobare de model,


marcajul de verificare metrologică, marcajul de verificare metrologică inițială CE)
sau cu marcaje metrologice deteriorate, falsificate, înlăturate ori cu termenul de
valabilitate expirat, fără certificate de aprobare de model, fără buletine de
verificare metrologică sau cu documentele menţionate falsificate ori cu termenul
expirat
se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi
convenţionale aplicată persoanei juridice;
e) oferirea de servicii, de către persoanele fizice sau juridice care activează
în domenii de interes public, cu mijloace de măsurare neadecvate, deteriorate, fără
marcaje metrologice (marcajul CE și marcajul metrologic suplimentar, marcajul de
aprobare de model, marcajul de verificare metrologică, marcajul de verificare
metrologică inițială CE) sau cu marcaje metrologice deteriorate, falsificate,
înlăturate ori cu termenul de valabilitate expirat, fără certificate de aprobare de
model, fără buletine de verificare metrologică sau cu documentele menţionate
falsificate ori cu termenul expirat
se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi
convenţionale aplicată persoanei juridice;
f) utilizarea de mijloace de măsurare cu caracteristici metrologice modificate
premeditat sau cu indicaţii exprimate în unităţi de măsură ilegale, puse sub
interdicţie de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea
Pieţei,
se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere.

Articolul 346. Încălcarea regulilor de punere la dispoziţie publică


şi difuzare a standardelor moldovenești, europene,
internaţionale, interstatale şi ale altor ţări, inclusiv a
proiectelor acestora

Reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea şi difuzarea sub orice


formă și prin orice procedeu a standardelor moldovenești, europene, internaţionale,
interstatale ori ale altor ţări fără acordul scris al organismului naţional de
standardizare al Republicii Moldova
se sancţionează cu amendă de la 50 la 80 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 140 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 150 la 250 de unităţi
convenţionale aplicată persoanei juridice.”
221

26. Articolul 347 se abrogă.

27. Articolul 348 va avea următorul cuprins:

„Articolul 348. Încălcarea regulilor de evaluare a conformităţii

Încălcarea regulilor de evaluare a conformităţii prin:


a) eliberarea certificatelor de conformitate/de examinare de tip/de etalonare
și a buletinelor de verificare metrologică în baza rezultatelor negative ale
încercărilor, etalonărilor sau inspecțiilor/verificărilor metrologice;
b) eliberarea certificatelor de conformitate/de examinare de tip/de etalonare
și a rapoartelor de încercări sau a buletinelor de verificare metrologică în baza
rezultatelor neveridice ale încercărilor, certificărilor, inspecţiilor, etalonărilor sau
verificărilor metrologice;
c) eliberarea documentelor enumerate la lit. a) și b) în cazul neconformităţii
produselor cu condiţiile prevăzute în reglementările tehnice şi documentele
normative, potrivit cărora produsele au fost supuse evaluării conformității;
d) eliberarea documentelor enumerate la lit. a) și b) pentru produse şi servicii
ce nu ţin de domeniul de acreditare al organismului de evaluare a conformităţii;
e) eliberarea documentelor enumerate la lit. a) și b) în cazul suspendării,
retragerii, restrîngerii sau expirării termenului de valabilitate a acreditării acordate
de organismul naţional de acreditare și/sau a recunoaşterii/desemnării acordate de
către autoritatea de reglementare
se sancţionează cu amendă de la 180 la 300 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei juridice.”

28. Articolul 349:

în dispoziţia alineatului (1), textul „neexecutarea prescripţiilor şi altor


cerinţe legitime” se substituie cu textul „neexecutarea altor cerinţe legitime”;

în dispoziția alineatului (4), sintagma „Agenţiei pentru Protecţia


Consumatorilor” se substituie cu sintagma „Agenţiei pentru Protecția
Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei”;

articolul se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:

„(6) Refuzul persoanei supuse controlului de a îndeplini, în termenele


stabilite, prescripţiile sau măsurile restrictive dispuse repetat şi necontestate
conform legislaţiei cu privire la controlul de stat al activităţii de întreprinzător
222

se sancţionează cu amendă de la 75 la 100 de unități convenționale aplicată


persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 150 la 250 de unități
convenționale aplicată persoanei juridice.”

29. Articolul 350 va avea următorul cuprins:


,,Articolul 350. Încălcarea de către persoanele cu funcţii de răspundere
a legislaţiei privind autorizarea activităţii de întreprinzător
(1) Nesoluţionarea în termenele stabilite de lege a cererii privind eliberarea
de acte permisive prevăzute de lege prin care solicitantului i se permite să iniţieze
şi/sau să desfăşoare o afacere, în lipsa unui răspuns oficial sau refuz oficial de
eliberare a actului solicitat, dat în termen legal, generîndu-se astfel intervenţia
prezumţiei legale a aprobării tacite,
se sancţionează cu amendă de la 50 la 250 de unităţi convenţionale.

(2) Depăşirea de către funcţionarul autorităţii emitente de acte permisive,


responsabil de recepţionarea cererilor şi documentelor de solicitare a actelor
permisive, a funcţiilor atribuite, prin solicitarea prezentării de documente și
informații (altele decît informația primară cu privire la identitatea solicitantului),
respingerea și/sau neînregistrarea cererilor depuse, a actelor anexate şi a
declaraţiilor pe propria răspundere
se sancţionează cu amendă de la 60 la 80 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 170 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere.
(3) Neeliberarea sau refuzul de a elibera certificatul constatator conform
modelului stabilit de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activităţii de întreprinzător și/sau de alte legi
se sancţionează cu amendă de la 80 la 100 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 150 la 200 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere.
(4) Neeliberarea în termenul stabilit de lege, în lipsa unui refuz întemeiat, a
actelor permisive pentru care nu se aplică mecanismul aprobării tacite sau a actelor
permisive care, conform tratatelor şi acordurilor internaţionale la care Republica
Moldova este parte, trebuie obligatoriu să fie deținute și prezentate în original
se sancţionează cu amendă de la 100 la 120 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice, cu amendă de la 170 la 250 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere.”

30. La articolul 358, dispoziția va avea următorul cuprins:


223

„Încălcarea standardelor, normelor și regulilor de apărare împotriva


incendiilor, manifestată prin:
a) neafișarea, în locuri vizibile, a planurilor (schemelor) de evacuare a
persoanelor în caz de incendiu;
b) neasigurarea salariaților obiectivului cu instrucțiuni privind măsurile de
apărare împotriva incendiilor;
c) blocarea căilor de acces la obiectiv, a căilor și ieșirilor de evacuare, a
accesului la rețelele de apă pentru stingerea incendiilor, la tehnica pentru stingerea
incendiilor și la mijloacele de primă intervenție în caz de incendiu;
d) încălcarea normelor de apărare împotriva incendiilor la dotarea și
întreținerea rețelelor de apă pentru stingerea incendiilor, a instalațiilor automate de
prevenire, stingere și evacuare a fumului, a tehnicii pentru stingerea incendiilor și a
mijloacelor de primă intervenție în caz de incendiu,”.

31. Articolul 3641:

în denumirea articolului, textul „produselor din tutun” se substituie cu textul


„produselor din tutun pentru fumat”;

în dispoziția alineatului (1), textul „produselor din tutun” se substituie, în


toate cazurile, cu textul „produselor din tutun pentru fumat”;

la alineatul (2), dispoziția va avea următorul cuprins:

„Utilizarea mărcilor comerciale ale produselor din tutun pentru fumat la


promovarea altor produse sau servicii, precum și utilizarea mărcilor comerciale ale
altor produse sau servicii la promovarea produselor din tutun pentru fumat,
utilizarea accesoriilor pentru fumat în scopul promovării, directe sau indirecte, a
produselor din tutun pentru fumat, oferirea promoțională sau în calitate de cadou a
produselor din tutun pentru fumat”.

32. La articolul 400:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Contravenţiile prevăzute la art. 47, 48, art. 48 1 alin. (5), art. 482–54, 69–
71, 73, art. 77 alin. (8), art. 78–782, art. 79 alin. (1), (2), (4), art. 801, 85–87, 89–91,
art. 911 alin. (16) şi (18), art. 96, 99–107, art. 115 alin. (3), art. 157 alin. (4), (6)–
(10), art. 158 alin. (1) şi (2), art. 176, art. 197 alin. (1)–(4), (9)–(13), (15), (21),
(22), art. 201–203, 205, 209, 220–226, 228–232, 234–236, 238–242, 244, 245,
art. 263 alin. (1), (4)–(8), art. 2631, 265, 267, 272, art. 274 alin. (1) și (5), art. 277
alin. (1), (4), (5), (7) şi (9), art. 282, 283, art. 286 alin. (3), art. 2873, 2891, 321,
325, 326, 333, 334, 338–341, 343, 346, art. 349 alin. (1), art. 350–3502, 354, 355,
224

art. 356 alin.(1) şi (2), art. 357, 359–363, art. 364 alin. (1)–(51) și art. 365 se
constată și se examinează de către poliţie.”

alineatele (3) și (31) se abrogă;

la alineatul (4), textul „ , 3581” se exclude.

33. La articolul 404:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Contravenţiile prevăzute la art. 84, art. 278 alin. (1), (2) şi (5), art. 279,
300, 302–3102 și art. 344 se constată și se examinează de către Comisia Naţională
a Pieţei Financiare.”

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Comisia Naţională a Pieţei Financiare constată şi examinează


contravenţiile prevăzute la art. 84, art. 278 alin. (1), (2) şi (5), art. 279 și 344,
săvîrşite în domeniile de activitate ce țin de competenţa sa.”

34. Articolul 405 va avea următorul cuprins:

„Articolul 405. Inspectoratul pentru Protecția Mediului

(1) Contravențiile prevăzute la art. 553, 95, 109–113, art. 114 alin. (1), (2),
(4) şi (5), art. 115–119, 120–126, 127–130, 132–154, art. 155 alin. (1), art. 156 și
182 se constată și se examinează de către Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

(2) Inspectoratul pentru Protecția Mediului constată și examinează


contravențiile prevăzute la art. 553, săvîrșite în domeniile de activitate ce țin de
competența sa.

(3) Au dreptul să constate contravenții, să încheie procese-verbale și să


aplice sancțiuni persoanele abilitate cu funcții de control din cadrul Inspectoratului
pentru Protecția Mediului.”

35. La articolul 407:

alineatele (1) și (4) vor avea următorul cuprins:

„(1) Contravenţiile prevăzute la art. 553, 84, art. 197 alin. (1)–(10), (12)–(16),
(17)–(26), art.198–200, 204, 206, 207, 2211, art. 224 alin. (1)–(10), art. 273 pct. 1),
225

2), 4), 6), 10)–13), art. 278–281, art. 283 alin. (1) și art. 344 se constată de către
organele de specialitate ale administraţiei publice în domeniul transportului rutier,
electric, feroviar şi naval, cu dreptul de aplicare a măsurilor procesuale de
constrîngere.”

„(4) Contravenţiile prevăzute la art. 553, 84, 208, 210–2206, art. 273 pct. 1),
2), 4), 6), 10)–13), art. 278–281, art. 283 alin. (1) și art. 344 se constată şi se
examinează de către Autoritatea Aeronautică Civilă.”

articolul se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:

„(6) Organele de specialitate ale administraţiei publice din domeniul


transportului constată şi examinează contravenţiile prevăzute la art. 55 3, 84,
art. 273 pct. 1), 2), 4), 6), 10)–13), art. 278–281, art. 283 alin. (1) și art. 344,
săvîrşite în domeniile de activitate ce țin de competenţa lor.”

36. Articolul 408 va avea următorul cuprins:

„Articolul 408. Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea


Pieţei

(1) Contravenţiile prevăzute la art. 553, 84, 97, 971, 972, art. 98 alin. (2),
art. 273 pct. 1), 2), 4), 6), 10), 12), 13), art. 274 alin. (2), (6) și (7), art. 277 1, 278–
281, 283, art. 2932 alin. (4) şi (5), art. 344–345, 348 și art. 349 alin. (4) se constată
şi se examinează de către Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi
Supravegherea Pieţei.

(2) Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei


constată şi examinează contravenţiile prevăzute la art. 55 3, 84, art. 273 pct. 1), 4),
6), 10), 12), art. 274 alin. (2), (6) și (7), art. 278–281 și 344, săvîrşite în domeniile
de activitate ce țin de competenţa sa.

(3) Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale şefii şi


şefii adjuncţi ai direcţiilor cu funcţii de control, inspectorii principali, inspectorii
superiori şi inspectorii din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi
Supravegherea Pieţei.

(4) Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni


directorul, directorul adjunct şi şefii subdiviziunilor teritoriale ai Agenţiei pentru
Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei.”

37. Articolele 4081 – „Agenţia Turismului” şi „Inspectoratul de Stat pentru


Supravegherea Producţiei Alcoolice” – se abrogă.
226

38. Articolul 4082 va avea următorul cuprins:

„Articolul 4082. Agenția pentru Supraveghere Tehnică

(1) Contravențiile prevăzute la art. 553, 84, 93, 94, 159, 160, 177, art. 273
pct. 1), 2), 4), 6), 10)–13), art. 278–281, art. 283 alin. (1), art. 344, 358 și 3581 se
constată și se examinează de către Agenția pentru Supraveghere Tehnică.

(2) Agenția pentru Supraveghere Tehnică constată și examinează


contravențiile prevăzute la art. 553, 84, art. 273 pct. 1), 2), 4), 6), 10)–13), art. 278–
281, art. 283 alin. (1) și art. 344, săvîrșite în domeniile de activitate ce țin de
competența sa.

(3) Sînt în drept să constate contravenții, să încheie procese-verbale și să


aplice sancțiuni șeful și șeful adjunct al Agenției pentru Supraveghere Tehnică, de
asemenea șefii și șefii adjuncți ai direcțiilor cu funcții de control, inspectorii
principali, inspectorii superiori și inspectorii din cadrul Agenției.”

39. La articolul 409, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Contravenţiile prevăzute la art. 55–552, 56–61 și art. 349 alin. (1) se
constată de către Inspectoratul de Stat al Muncii. Contravenţiile prevăzute la
art. 349 alin. (1) se constată de către Inspectorat doar în domeniile de activitate ce
țin de competenţa sa.”

40. Articolul 4091 se abrogă.

41. La articolul 410:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Contravențiile prevăzute la art. 553, 84, 246–2591, art. 273 pct. 1), 2), 4),
6), 10)–14), art. 276, 278–281, art. 283 alin. (1) și art. 344 se constată și se
examinează de către Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații
Electronice și Tehnologia Informației.”

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice şi


Tehnologia Informației constată și examinează contravenţiile prevăzute la art. 553,
84, art. 273 pct. 1), 2), 4), 6), 10)–13), art. 278–281, art. 283 alin. (1) și art. 344,
săvîrşite în domeniile de activitate ce țin de competenţa sa.”
227

la alineatul (2), textul „directorul Agenției” se substituie cu textul „directorul


sau directorii adjuncți ai Agenției”.

42. La articolul 411:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Contravenţiile prevăzute la art. 553, 84, 161–165, 167–169, art. 273 pct.
1), 2), 4), 6), 10)–13), art. 278–281, art. 283 alin. (1) și art. 344 se constată de către
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.”

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică constată


contravenţiile prevăzute la art. 553, 84, art. 273 pct. 1), 2), 4), 6), 10)–13), art. 278–
281, art. 283 alin. (1) și art. 344, săvîrşite în domeniile de activitate ce țin de
competenţa sa.”

43. Articolul 4111 se abrogă.

44. Articolul 414 va avea următorul cuprins:

„Articolul 414. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor

(1) Contravenţiile prevăzute la art. 553, art. 80 alin. (2), (3) şi (5), art. 801,
81, art. 821, 83, 84, art. 98 alin. (1), art. 114 alin. (3), art. 131, art. 155 alin. (2),
art. 157 alin. (1)–(3) şi alin. (5), art. 158, 1581, art. 183–1961, 269–271, art. 273
pct. 1), 4), 6), 10), 12), 13), art. 274 alin. (3), (4) şi (7), art. 275, 276, art. 278
alin. (1)–(3) şi (5), art. 279–281, 284, 285, art. 286 alin. (1), (2) şi (5), art. 344,
art. 349 alin. (1) şi art. 364 alin. (7) şi (8) se constată și se examinează de către
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.

(2) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor constată şi examinează


contravenţiile prevăzute la art. 553, art. 80 alin. (3), art. 84, art. 273 pct. 1), 4), 6),
10), 12), 13), art. 274 alin. (3), (4) şi (7), art. 275, art. 278 alin. (1)–(3) şi (5), art.
279 și 344, săvîrşite în domeniile de activitate ce țin de competenţa sa.

(3) Sînt în drept să constate contravenții şi să încheie procese-verbale


inspectorii din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
228

(4) Sînt în drept să examineze cauzele contravenționale şi să aplice sancțiuni


directorul general, directorii generali adjuncți și şefii subdiviziunilor teritoriale ai
Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.”

45. Articolele 416, 4161 și 4181 se abrogă.

Art. LXIX. – Legea nr. 245/2008 cu privire la secretul de stat (Monitorul


Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 45–46, art. 123), cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 28 alineatele (1) și (11), textul „în anexa la prezenta lege” se


substituie cu textul „în anexa nr. 1”.

2. Articolul 32 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Certificatul de securitate pentru efectuarea lucrărilor cu utilizarea


informaţiilor atribuite la secret de stat se eliberează fără taxă, pe o durată
nedeterminată.”

3. Articolul 35 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Certificarea mijloacelor de protejare criptografică şi tehnică a secretului


de stat se efectuează fără taxă, pe o durată nedeterminată.”

4. Legea se completează cu articolul 381 cu următorul cuprins:

„Articolul 381. Licențierea activității de protecție a informaţiei care


nu este atribuită la secret de stat

(1) Licenţierea activităţii de protecție a informației care nu este atribuită


la secret de stat se efectuează în conformitate cu Legea nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este
reglementată de prezenta lege.

(2) Licenţa pentru activitatea de protecție a informației poate fi eliberată, la


cererea solicitantului, pentru una sau mai multe dintre următoarele activități
specifice:
a) importul, exportul, proiectarea, producerea şi comercializarea mijloacelor
tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informației (cu excepția
activității desfășurate de către autoritățile publice învestite cu acest drept prin
lege);
b) prestarea serviciilor în domeniul protecției criptografice a informației (cu
excepția activității în domeniul protecției secretului de stat);
229

c) prestarea serviciilor în domeniul protecției tehnice a informației (cu


excepția activității în domeniul protecției secretului de stat).

(3) Pentru obținerea sau prelungirea licenței, solicitantul depune la Agenția


Servicii Publice:
a) cererea care să conțină: denumirea, forma juridică de organizare,
IDNO-ul întreprinderii sau al organizației ori numele, prenumele, adresa şi
IDNP-ul persoanei fizice solicitante; genul de activitate pentru care se solicită
licență; asumarea pe propria răspundere de către solicitantul de licență a
responsabilității pentru respectarea condițiilor de licențiere la desfășurarea genului
de activitate pentru care se solicită licența și pentru autenticitatea documentelor
prezentate;
b) copia de pe titlul de proprietate sau de pe contractul de locaţiune a
imobilului unde se va desfăşura activitatea licenţiată;
c) copiile de pe actele de studii ale specialiştilor în domeniu.

(4) La data înregistrării cererii și documentelor stabilite de prezentul articol


pentru eliberarea/prelungirea licenței, autoritatea de licențiere va înștiința Serviciul
de Informaţii şi Securitate pentru a se asigura de corespunderea condițiilor de
activitate a solicitantului cu cerințele stabilite, a solicita și a obține autorizațiile
necesare desfășurării activității/activităților solicitate.

(5) În termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data înștiințării, Serviciul


de Informaţii şi Securitate va transmite autorității emitente autorizația sau
procesul-verbal de control privind rezultatele verificării efectuate, precum și copia
de pe autorizația emisă în urma controlului. În cazul în care Serviciul de Informaţii
şi Securitate nu a transmis autorizația sau nu a inițiat un control în urma înștiințării
și nu a eliberat procesul-verbal de control în termen de 10 zile lucrătoare de la data
înștiințării, survine principiul aprobării tacite.

(6) În cazul primirii refuzului de a emite autorizație de la Serviciul de


Informaţii şi Securitate, autoritatea de licențiere este în drept să refuze eliberarea
licenței.

(7) Suspendarea, retragerea și reperfectarea licenţei se efectuează în


conformitate cu Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activității de întreprinzător.

(8) Licența se eliberează pe un termen de 5 ani.

(9) Condițiile de licențiere, lista documentelor ce se anexează la cererea de


eliberare/prelungire a licenței, serviciile ce pot fi prestate în baza licenței, pentru
activități specifice, sînt prevăzute în anexele nr. 2, 3 și 4.”
230

5. Anexa la lege devine anexa nr. 1.

6. Legea se completează cu anexele nr. 2, 3 și 4 cu următorul cuprins:

„Anexa nr. 2

REGULAMENTUL
privind licențierea activității de prestare a serviciilor în domeniul importului,
exportului, proiectării, producerii şi comercializării mijloacelor tehnice speciale
destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul regulament reglementează activitatea de import, export,


proiectare, producere şi comercializare a mijloacelor tehnice speciale destinate
pentru obţinerea ascunsă a informaţiei.
2. La mijloace tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a
informaţiei (în continuare – mijloace tehnice speciale) sînt atribuite mijloacele
tehnice şi/sau de program proiectate, modificate sau programate pentru captarea,
obţinerea, interceptarea, culegerea, ascultarea, înregistrarea şi transmiterea
semnalelor informaţionale de natură sonoră, vizuală, electromagnetică sau de altă
natură, inclusiv din reţelele de comunicaţii electronice, în scopul obţinerii
accesului ascuns la informaţia străină.
3. Activitatea de import, export, proiectare, producere şi comercializare a
mijloacelor tehnice speciale poate fi desfăşurată exclusiv de către:
a) autorităţile împuternicite prin lege să desfăşoare activitatea specială de
investigaţii;
b) persoanele juridice cu sediul în Republica Moldova, care deţin licenţă de
activitate în domeniu.
4. Activitatea de import, export, proiectare, producere şi comercializare a
mijloacelor tehnice speciale este realizată doar pentru organele abilitate să exercite
activitatea specială de investigaţii.
Se interzice utilizarea mijloacelor tehnice speciale de către persoanele fizice
şi juridice care nu sînt împuternicite în acest sens prin lege.
5. Verificarea corespunderii solicitantului de licenţă şi controlul privind
respectarea de către titularul de licenţă a condiţiilor de licenţiere pentru activitatea
de import, export, proiectare, producere şi comercializare a mijloacelor tehnice
speciale se efectuează de către Agenția Servicii Publice în comun cu Serviciul de
Informaţii şi Securitate.
6. Organele vamale vor autoriza plasarea mijloacelor tehnice speciale în
regim vamal de import/export doar după prezentarea licenţei şi, după caz, a
autorizaţiei respective de către titularul de licenţă.
231

II. CONDIŢIILE DE DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢII LICENŢIATE


DE IMPORT, EXPORT, PROIECTARE, PRODUCERE ŞI COMERCIALIZARE
A MIJLOACELOR TEHNICE SPECIALE

7. În scopul desfăşurării activităţii de import, export, proiectare, producere şi


comercializare a mijloacelor tehnice speciale, titularii de licenţă trebuie să respecte
următoarele condiţii:
a) desfăşurarea activităţii licenţiate în conformitate cu cadrul legislativ şi
normativ;
b) dispunerea în proprietate sau în locaţiune a unui imobil, unde se va
desfăşura activitatea licenţiată, dotat cu mijloace tehnice de pază şi de păstrare a
mijloacelor tehnice speciale, inclusiv a documentaţiei tehnice;
c) deţinerea încăperilor separate destinate pentru oficiu, atelier de producţie,
depozit etc.;
d) deținerea, după caz, a echipamentelor moderne pentru proiectarea şi
producerea mijloacelor tehnice speciale;
e) dispunerea de a cel puţin 2 colaboratori, angajaţi permanenţi, cu studii
tehnice superioare sau speciale, competenţi în domeniu;
f) elaborarea, în termen de o lună de la eliberarea licenţei, a regulamentului
intern, care va stabili condiţiile de organizare a activităţii în domeniul licenţiat,
modul de evidenţă, păstrare, comercializare, transmitere şi distrugere a mijloacelor
tehnice speciale şi a documentaţiei tehnice;
g) organizarea regimului intern într-un mod care să excludă posibilitatea
accesului fizic neautorizat la mijloacele tehnice speciale;
h) ţinerea evidenţei mijloacelor tehnice speciale la etapa proiectării,
producerii, păstrării, precum şi în timpul efectuării testărilor. Comercializarea sau
predarea acestor mijloace beneficiarului, precum şi distrugerea acestora vor fi
documentate;
i) asigurarea regimului de confidenţialitate în activitatea licenţiată.
Informaţia privind importul, exportul, proiectarea, producerea şi comercializarea
mijloacelor tehnice speciale poate fi prezentată doar organelor abilitate să exercite
activitatea specială de investigaţii, Comisiei republicane de expertiză a mijloacelor
tehnice speciale, precum şi organelor de control împuternicite în temeiul pct. 5;
j) stabilirea, în mod expres, prin act intern, a subdiviziunii şi a persoanelor
antrenate nemijlocit în activitatea licenţiată;
k) reflectarea încadrării personalului în structura organizatorică şi în
nomenclatorul de funcţii, aprobate de către conducătorul persoanei juridice.
Titularul de licenţă va stabili pentru fiecare specialist condiţiile concrete privind
nivelul de studii, de cunoştinţe tehnice şi experienţă de lucru, precum şi atribuţiile
de serviciu, drepturile, responsabilităţile şi cerinţele faţă de regimul de
confidenţialitate;
232

l) asigurarea perfecţionării periodice a persoanelor antrenate nemijlocit în


activitatea licenţiată;
m) corespunderea încăperilor destinate pentru proiectarea, producerea sau
păstrarea mijloacelor tehnice speciale cu cerinţele privind asigurarea regimului de
confidenţialitate;
n) dotarea cu safeuri a încăperilor destinate pentru păstrarea documentaţiei
ce ţine de mijloacele tehnice speciale;
o) corespunderea încăperilor deţinute cu normele de igienă, de securitate a
muncii şi de protecţie a mediului stabilite de legislaţia în vigoare;
p) dotarea încăperilor deţinute cu sisteme automate de semnalizare pentru
situaţii excepţionale şi antiincendiu;
q) deţinerea aparatajului şi utilajului necesare pentru asigurarea procesului
tehnologic la proiectarea şi la producerea mijloacelor tehnice speciale, în cazul în
care licenţa prevede activitatea respectivă;
r) proiectarea mijloacelor tehnice speciale în conformitate cu sarcina tehnică,
coordonată cu beneficiarul (subiect al activităţii speciale de investigaţii);
s) producerea mijloacelor tehnice speciale în bază de contract (acord)
încheiat cu organele abilitate să exercite activitate specială de investigaţii, în
conformitate cu documentaţia tehnică, cu normativele tehnice şi cu alte documente
de reglementare a activităţii în cauză;
t) importul mijloacelor tehnice speciale în bază de contract (acord) încheiat
cu organele abilitate să exercite activitatea specială de investigaţii;
u) exportul mijloacelor tehnice speciale pentru organele abilitate să exercite
activitatea specială de investigaţii, după coordonarea cu Serviciul de Informaţii şi
Securitate. În acest caz, exportul mijloacelor tehnice speciale poate fi efectuat şi
prin intermediul titularilor de licenţă din străinătate, la prezentarea documentelor
justificative;
v) punerea la dispoziţia beneficiarului a documentaţiei tehnice şi a
informaţiei necesare privind utilizarea mijloacelor tehnice speciale;
w) prezentarea semestrială Serviciului de Informaţii şi Securitate a
informaţiei statistice privind importul, exportul, proiectarea, producerea şi
comercializarea mijloacelor tehnice speciale;
x) prezentarea, la solicitarea Serviciului de Informaţii şi Securitate, a datelor
tehnice şi a mostrelor mijloacelor tehnice speciale;
y) asigurarea condiţiilor necesare pentru efectuarea de către autorităţile
competente a controlului asupra desfăşurării genului de activitate licențiat.

Anexa nr. 3

REGULAMENTUL

privind licențierea activității de prestare a serviciilor în domeniul protecției
criptografice a informației
233

I. DISPOZIȚII GENERALE

1. Prezentul regulament reglementează activitatea de prestare a serviciilor în


domeniul protecției criptografice a informației care nu este atribuită la secret de
stat.
2. Prestarea serviciilor în domeniul protecției criptografice a informației se
realizează în baza unui contract scris, semnat de către ambele părți.
3. În sensul prezentului regulament se definesc următoarele noțiuni:
protecție criptografică a informației – ansamblu de măsuri orientate spre
asigurarea confidențialității şi a integrității informației, ce se realizează pe calea
transformării criptografice a informației;
mijloace de protecție criptografică a informației (în continuare – MPCI) –
mijloace tehnice şi/sau de program, sisteme şi complexe, care realizează algoritmii
de transformare criptografică a informației, destinate protecției integrității şi
confidenţialității informației în procesul de prelucrare, păstrare şi transmitere prin
canalele de comunicații electronice, de asemenea realizează generarea, crearea,
distribuirea sau administrarea cheilor criptografice;
mijloace de criptare – mijloace tehnice şi/sau de program, sisteme şi
complexe, care realizează algoritmi criptografici, destinate protecției informației
transmise prin canalele de comunicații electronice şi/sau protecției informației
contra accesului nesancționat în procesul de prelucrare şi păstrare a informației;
mijloace de protecție contra impunerii informației false – mijloace tehnice
şi/sau de program, sisteme şi complexe, care realizează algoritmi criptografici,
destinate pentru protejarea contra impunerii informației false;
transformare criptografică a informației – transformare a informației cu
ajutorul unui algoritm criptografic, utilizînd cheile criptografice în scopul protejării
informației contra accesului nesancționat, precum şi al confirmării de către autor a
autenticității, a integrității şi a calității informației;
confidențialitate – proprietate a informației din cadrul sistemului care
caracterizează capacitatea acesteia de a nu fi disponibilă sau divulgată persoanelor,
entităților sau proceselor neautorizate;
criptare – proces de transformare a informaţiei în mesaj cifrat conform
regulilor determinate de algoritmul criptografic;
cheie criptografică – element al cifrului ce se foloseşte pentru
criptarea/decriptarea unui mesaj dat, pentru aplicarea şi verificarea semnăturii
electronice, pentru calcularea codurilor de autenticitate;
integritate – proprietate a informaţiei din cadrul sistemului, care
caracterizează veridicitatea, concordanța şi invariabilitatea acesteia, inclusiv în
condițiile de acțiune intenționată sau neintenționată cu scopul modificării sau
distrugerii informației respective.
4. MPCI includ:
a) mijloacele de criptare;
234

b) mijloacele de protecție contra impunerii informaţiei false;


c) dispozitivele de creare şi/sau de verificare a semnăturii electronice şi a
produselor asociate semnăturii electronice;
d) mijloacele de generare a cheilor criptografice.

5. Activitatea de prestare a serviciilor în domeniul protecției criptografice a
informației include:
a) cifrarea informaţiei prin utilizarea MPCI în interesul persoanelor fizice și
juridice;
b) protecția informației, în interesul persoanelor fizice şi juridice, prin
utilizarea mijloacelor de protejare contra impunerii informației false;
c) punerea la dispoziția persoanelor fizice şi juridice a rețelelor de
comunicații protejate prin MPCI, precum şi a mijloacelor de criptare separate;
d) generarea şi distribuirea cheilor criptografice, inclusiv pentru semnătura
electronică;
e) montarea, demontarea, implementarea, reglarea, deservirea, reparaţia
MPCI;
f) proiectarea sistemelor informaționale şi de telecomunicații, protejate prin
MPCI.
6. Prezentul regulament nu se aplică:

a) mijloacelor de protecție criptografică a informației care sînt componente
ale sistemelor de operare şi programelor aplicative, ale căror funcţii criptografice
nu pot fi modificate;
b) cardurilor bancare cu microcipuri încorporate, ale căror funcții
criptografice nu pot fi modificate;
c) mijloacelor de protecție criptografică elaborate şi utilizate pentru
bancomate, ale căror funcții criptografice nu pot fi modificate;
d) mijloacelor de protecție criptografică a memoriei fiscale, elaborate şi
utilizate pentru aparatele de casă;
e) mijloacelor de protecție criptografică care realizează algoritmi
criptografici simetrici şi dispun de chei criptografice cu lungimea de pînă la 56 biți
inclusiv;
f) mijloacelor de protecţie criptografică care realizează algoritmi
criptografici asimetrici şi dispun de chei criptografice cu lungimea de pînă la
128 biți inclusiv.
7. Verificarea corespunderii solicitantului de licență şi controlul respectării
de către titularul de licență a condițiilor de licențiere pentru activitatea de prestare a
serviciilor în domeniul protecției criptografice a informației se efectuează de către
Agenția Servicii Publice în comun cu Serviciul de Informații şi Securitate.
235

II. CONDIȚIILE DE LICENȚIERE A ACTIVITĂȚII DE PRESTARE A


SERVICIILOR ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI CRIPTOGRAFICE A
INFORMAȚIEI

8. În scopul licențierii şi desfăşurării activității de prestare a serviciilor în


domeniul protecției criptografice a informației, solicitantul şi titularul de licență
trebuie să respecte următoarele condiții:
a) să dețină statut de persoană juridică sau fizică, înregistrată în calitate de
întreprinzător;
b) să desfăşoare activitatea licențiată în conformitate cu legislația în vigoare
şi standardele în domeniu;
c) să desfăşoare activitatea licențiată în conformitate cu regulile stabilite de
organul de licențiere şi autoritatea publică de specialitate;
d) să prezinte, la solicitare, Serviciului de Informații şi Securitate lista MPCI
utilizate în activitatea licențiată, documentația tehnică şi/sau mostrele MPCI;
e) să utilizeze MPCI de import doar dacă acestea au fost introduse şi
realizate pe teritoriul Republicii Moldova în modul stabilit de legislaţia în vigoare;
f) să dețină legal, în proprietate sau în posesie, mijloacele tehnice şi/sau de
program utilizate în activitatea licențiată;
g) să aplice, în activitatea licențiată, algoritmi criptografici aprobați ca
standarde naționale, internaționale sau acceptați de autoritatea publică de
specialitate;
h) să dețină legal, în proprietate sau în posesie, spațiile necesare pentru buna
desfășurare a activității licențiate în corespundere cu normele de igienă, de
securitate a muncii şi de protecție a mediului stabilite de legislația în vigoare;
i) să asigure regimul de confidențialitate în activitatea licențiată, ce prevede
nedivulgarea informației privind beneficiarul serviciilor şi conținutul serviciilor
prestate fără consimțămîntul acestuia. Informațiile respective sînt prezentate doar
organelor de drept şi de control, în conformitate cu legislația în vigoare;
j) să păstreze în safeuri documentația ce vizează MPCI;
k) să elaboreze şi să aprobe, în termen de o lună de la data eliberării licenței,
regulamentul intern în care să fie stabilite condițiile de organizare a activității
licențiate, modul de evidență, păstrare, transmitere şi distrugere a MPCI şi a
documentației tehnice;
l) să organizeze regimul intern astfel încît să excludă posibilitatea accesului
neautorizat la MPCI;
m) să asigure evidența strictă a MPCI, documentînd utilizarea, predarea
mijloacelor respective beneficiarului, precum şi nimicirea acestora;
n) persoanele care sînt antrenate nemijlocit în activitatea licențiată trebuie să
aibă studii superioare în domeniul protecției criptografice a informației fie să aibă
studii superioare în alt domeniu şi, concomitent, studii de perfecționare în
domeniul protecției criptografice a informației, fie să aibă studii superioare şi
vechime în muncă în domeniul protecției criptografice a informației de cel puţin 3
236

ani. Nivelul cunoştințelor persoanelor respective trebuie să corespundă cerințelor


prevăzute la pct. 9 şi 10 și se confirmă printr-un certificat privind absolvirea
cursurilor specializate în domeniul protecției criptografice a informației;
o) să stabilească expres, prin act intern, subdiviziunea şi persoanele
antrenate nemijlocit în activitatea licențiată;
p) să aprobe structura organizatorică, nomenclatorul de funcții și fișele de
post pentru fiecare specialist;
q) să asigure perfecționarea periodică a persoanelor antrenate nemijlocit în
activitatea licențiată;
r) să asigure evidența şi păstrarea suporturilor cheilor criptografice, să
înregistreze eliberarea, restituirea şi nimicirea cheilor criptografice în registre
specializate;
s) să asigure păstrarea separată a suporturilor cheilor criptografice şi a
suporturilor de rezervă, dacă procesul tehnic şi tehnologic prevede existența
acestora;
t) să deservească echipamentul utilizat în activitatea licențiată în
conformitate cu reglementările documentației de exploatare;
u) să pună la dispoziţia beneficiarului documentația tehnică şi informaţia
necesară privind utilizarea MPCI;
v) să asigure condițiile necesare pentru efectuarea de către autoritățile
competente a controlului privind desfăşurarea genului de activitate licențiat.
9. Persoanele care sînt antrenate nemijlocit în activitatea de prestare a
serviciilor în domeniul protecției criptografice a informației trebuie să cunoască:
a) prevederile actelor normative în vigoare cu privire la protecția
criptografică a informației;
b) prevederile actelor normative în vigoare cu privire la semnătura
electronică;
c) standardele naționale şi internaționale (ISO, NIST) în domeniul protecției
criptografice a informației;
d) standardele naționale şi internaționale (ISO, NIST, CWA) în domeniul
semnăturii electronice;
e) noțiunile de bază în domeniul protecției criptografice a informației,
precum transformarea criptografică a informației, generarea, distribuirea şi
protecția cheilor criptografice, contracararea posibilităților de compromitere a
cheilor criptografice, metodele de generare aleatorie sau pseudoaleatorie de biți,
tehnologiile de protecție contra impunerii informației false;
f) noțiunile de bază în domeniul semnăturii electronice, precum metodele şi
domeniile de aplicare a semnăturii electronice, tehnologiile de creare a semnăturii
electronice, contracararea falsificării semnăturii electronice, organizarea
infrastructurii cheilor publice;
g) interfețele de interacțiune dintre sistemul informațional şi modulul
criptografic;
h) limbajele de programare, în scopul realizării algoritmilor criptografici, în
237

cazul prestării serviciilor menționate la pct. 5 lit. f).


10. Persoanele care sînt antrenate nemijlocit în activitatea de prestare a
serviciilor în domeniul protecției criptografice a informației trebuie să posede
următoarele abilități:
a) să pregătească, să planifice şi să organizeze procesul de prestare a
serviciilor în domeniul protecției criptografice a informației şi a semnăturii
electronice;
b) să utilizeze metodele criptografice de protecție a informației şi a
semnăturii electronice;
c) să efectueze analiza sistemelor informaționale cu module criptografice în
scopul evaluării conformității nivelului de protecție a informației;
d) să configureze modulele criptografice pentru asigurarea protecției
necesare a sistemului informațional şi pentru asigurarea funcționalităţii acestuia;
e) să studieze MPCI pentru analiza corectitudinii funcționării acestora;
f) să înlăture erorile apărute în procesul de exploatare a modulului
criptografic.
11. Proprietarul, administratorul şi personalul care este antrenat nemijlocit în
activitatea de prestare a serviciilor în domeniul protecției criptografice a
informației nu trebuie să aibă antecedente penale pentru infracțiuni comise în
domeniul tehnologiei informației şi comunicațiilor electronice.

Anexa nr. 4

REGULAMENTUL
privind licențierea activității de prestare a serviciilor
în domeniul protecției tehnice a informației

I. DISPOZIȚII GENERALE

1. Prezentul regulament reglementează activitatea de prestare a serviciilor în


domeniul protecției tehnice a informației care nu este atribuită la secret de stat.
2. Prestarea serviciilor în domeniul protecției tehnice a informației se
realizează în baza unui contract scris, semnat de către ambele părți.
3. Activitatea ce ține de prestarea serviciilor în domeniul protecției tehnice a
informației include:
a) efectuarea inspecțiilor tehnice ale încăperilor şi echipamentelor
(mijloacelor de prelucrare a informației) cu scopul depistării mijloacelor tehnice
speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informației;
b) instalarea, montarea, reglarea mijloacelor de protecție tehnică a
informației şi mijloacelor tehnice protejate de prelucrare a informației.
4. În sensul prezentului regulament se definesc următoarele noțiuni:
protecție tehnică a informației – activitate orientată spre descoperirea la
238

timp şi anihilarea amenințărilor informației, care se realizează prin intermediul


metodelor şi mijloacelor tehnice;
cerințe specifice vizînd protecția tehnică a informației – act elaborat în baza
normelor naționale şi internaționale în domeniul protecției tehnice a informației,
luînd în considerare toate caracteristicile obiectului care trebuie protejat, în care se
stabilesc măsurile necesare vizînd protecția tehnică a informației procesate în
sistemele informaționale şi de comunicații electronice sau circulante în încăperile
care trebuie protejate;
mijloace tehnice protejate de prelucrare a informației – mijloace tehnice de
prelucrare a informației pentru care măsurile necesare de protecție a informației
procesate sînt realizate la etapa de elaborare şi producere a acestora;
mijloace de protecție tehnică a informației – mijloace tehnice destinate
pentru înlăturarea sau diminuarea posibilității de scurgere a informației prin canale
tehnice;
mijloace tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informației –
mijloacele tehnice şi/sau de program proiectate, modificate sau programate pentru
captarea, obținerea, interceptarea, culegerea, ascultarea, înregistrarea şi
transmiterea semnalelor informaţionale de natură sonoră, vizuală, electromagnetică
sau de altă natură, inclusiv din rețelele de comunicații electronice, în scopul
obținerii accesului ascuns la informația străină. Clasificatorul mijloacelor tehnice
speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informației se aprobă de către
Guvern;
mijloace tehnice specializate pentru depistarea mijloacelor tehnice speciale
destinate pentru obținerea ascunsă a informației – mijloace tehnice specializate şi
mijloace metrologice pentru detectarea mijloacelor tehnice speciale destinate
pentru obținerea ascunsă a informației în încăperi şi în echipamente;
inspecție tehnică – control special al încăperilor și echipamentelor care se
efectuează cu utilizarea mijloacelor tehnice specializate pentru depistarea
mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informației.

II. CONDIȚIILE DE LICENȚIERE A ACTIVITĂȚII DE PRESTARE A


SERVICIILOR ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI TEHNICE A INFORMAȚIEI

5. În scopul licențierii și desfăşurării activităţii de prestare a serviciilor în


domeniul protecției tehnice a informației, solicitantul şi titularul de licență trebuie
să respecte următoarele condiţii:
a) să dețină statut de persoană juridică sau fizică, înregistrată în calitate de
întreprinzător;
b) să desfăşoare activitatea licențiată în conformitate cu legislația în vigoare
şi standardele în domeniu;
c) să desfăşoare activitatea licențiată în conformitate cu regulile stabilite de
organul de licențiere şi autoritatea publică de specialitate;
d) persoanele care sînt antrenate nemijlocit în activitatea licențiată trebuie să
239

aibă studii superioare în domeniul protecției tehnice a informației fie să aibă studii
superioare în alt domeniu și, concomitent, studii de perfecționare în domeniul
protecției tehnice a informației, fie să aibă studii superioare şi vechime în muncă în
domeniul protecției tehnice a informației de cel puțin 3 ani. Nivelul cunoştinţelor
persoanelor respective trebuie să corespundă cerințelor indicate la pct. 6 şi 7;
e) să dețină legal, în proprietate sau în posesie, spațiile necesare pentru buna
desfăşurare a activității licențiate, în corespundere cu normele de igienă, de
securitate a muncii şi de protecție a mediului stabilite de legislația în vigoare;
f) în cazul prestării serviciilor indicate la pct. 3 lit. a), să dispună de mijloace
tehnice specializate pentru depistarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru
obținerea ascunsă a informației, mijloace care sînt specificate la pct. 8;
g) să elaboreze şi să aprobe, în termen de o lună de la data eliberării licenței,
regulamentul intern în care să fie stabilite condițiile de organizare a activității
licențiate;
h) să stabilească expres, prin act intern, subdiviziunea şi persoanele
antrenate nemijlocit în activitatea licențiată;
i) să aprobe structura organizatorică şi nomenclatorul de funcții. Titularul de
licență va stabili, prin act intern, pentru fiecare specialist condițiile concrete
privind nivelul de studii, de cunoştințe tehnice şi experiență de lucru, precum şi
atribuțiile de serviciu, drepturile, responsabilitățile şi cerințele față de regimul de
confidențialitate;
j) să asigure perfecționarea periodică a persoanelor antrenate nemijlocit în
activitatea licențiată;
k) să elaboreze şi să aprobe, în termen de o lună de la data eliberării licenței,
documentația tehnico-normativă vizînd efectuarea nemijlocită a activității
licențiate;
l) să asigure regimul de confidențialitate în activitatea licențiată, ce prevede
nedivulgarea informației vizînd beneficiarul serviciilor şi conținutul serviciilor
prestate, fără consimțămîntul acestuia. Informațiile respective sînt prezentate doar
organelor de drept şi de control, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
m) să informeze imediat Serviciul de Informații şi Securitate despre cazurile
de depistare a mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a
informației;
n) în cazul prestării serviciilor indicate la pct. 3 lit. a), să țină evidența
mijloacelor tehnice specializate pentru depistarea mijloacelor tehnice speciale
destinate pentru obținerea ascunsă a informației, precum şi evidența deservirii
tehnice a acestora în conformitate cu cerințele de exploatare;
o) după prestarea serviciilor, să pună la dispoziția beneficiarului actul de
efectuare a inspecției tehnice a încăperilor şi a echipamentelor cu scopul depistării
mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informației, actul
de instalare (montare, reglare) a mijloacelor de protecție tehnică a informației şi
mijloacelor tehnice protejate de prelucrare a informației, perfectate în conformitate
cu Regulamentul privind licențierea activității de prestare a serviciilor în domeniul
240

importului, exportului, proiectării, producerii și comercializării mijloacelor tehnice


speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informației și cu Regulamentul
privind licențierea activității de prestare a serviciilor în domeniul protecției
criptografice a informației, precum și în conformitate cu cerințele specifice vizînd
protecția tehnică a informațiilor procesate în sistemele informaționale şi de
comunicaţii electronice sau circulante în încăperile care trebuie protejate, în funcție
de serviciile care au fost prestate;
p) să prezinte, la solicitare, Serviciului de Informații şi Securitate datele
statistice privind serviciile prestate;
q) să asigure condițiile necesare pentru efectuarea de către autoritățile
competente a controlului privind desfăşurarea genului de activitate licențiat.
6. Persoanele care sînt antrenate nemijlocit în activitatea de prestare a
serviciilor în domeniul protecției tehnice a informației trebuie să cunoască:
a) prevederile actelor normative în vigoare cu privire la protecția tehnică a
informației;
b) noțiunile de bază vizînd originea apariției canalelor tehnice de scurgere a
informațiilor procesate în sistemele informaționale şi de comunicații electronice
sau circulante în încăperi, precum caracteristicile de timp, de frecvență şi cele
spectrale ale semnalelor analogice şi digitale care circulă în sistemele
informaționale şi de comunicații electronice sau în încăperi, cauzele de apariție a
radiațiilor compromițătoare ale mijloacelor de prelucrare a informațiilor şi a
transformărilor acustico-electrice şi celor vibro-acustice ale semnalelor sonore;

c) canalele posibile de scurgere a informațiilor stocate, procesate, transmise
prin intermediul sistemelor informaționale și de comunicații electronice sau
circulante în încăperi;
d) metodele de anihilare a canalelor posibile de scurgere a informaţiilor
procesate în sistemele informaţionale şi de comunicaţii electronice sau circulante
în încăperi;
e) principiile de funcționare a mijloacelor de protecţie tehnică a informaţiei;
f) posibilitățile tehnice ale mijloacelor de protecţie tehnică a informaţiei şi
ale mijloacelor tehnice specializate pentru depistarea mijloacelor tehnice speciale
destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiilor, ce se află în dotarea acestora;
g) metodele de utilizare a mijloacelor tehnice specializate pentru depistarea
mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informațiilor, ce
se află în dotarea acestora.
7. Persoanele care sînt antrenate nemijlocit în activitatea de prestare a
serviciilor în domeniul protecției tehnice a informației trebuie să posede
următoarele abilități:
a) să planifice şi să organizeze inspecțiile tehnice ale încăperilor şi
echipamentelor cu scopul depistării mijloacelor tehnice speciale destinate pentru
obținerea ascunsă a informației şi a analiza rezultatele obținute;
b) să utilizeze mijloacele tehnice specializate pentru depistarea mijloacelor
tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informațiilor;
241

c) să efectueze identificarea, analiza şi evaluarea amenințărilor privind


informațiile procesate în sistemele informaționale şi de comunicații electronice sau
circulante în încăperi şi să elaboreze măsurile adecvate de contracarare a
vulnerabilităţilor stabilite;
d) să pregătească documentele necesare cu privire la serviciile prestate:
– actul de efectuare a inspecției tehnice a încăperilor şi a echipamentelor cu
scopul depistării mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a
informației;
– cerințele specifice de protecție tehnică a informațiilor procesate în
sistemele informaționale şi de comunicații electronice sau circulante în încăperile
care trebuie protejate;
– actul de instalare (montare, reglare) a mijloacelor de protecție tehnică a
informației şi mijloacelor tehnice protejate de prelucrare a informației.
8. Pentru prestarea serviciilor în domeniul protecției tehnice a informației
indicate la pct. 3 lit. a), solicitantul de licență trebuie să dețină, în mod legal,
mijloace tehnice specializate pentru depistarea mijloacelor tehnice speciale
destinate pentru obținerea ascunsă a informației, necesare pentru efectuarea
inspecțiilor tehnice. Setul minim de echipamente necesare include:
a) detectorul de joncțiuni neliniare pentru detectarea dispozitivelor
electronice ascunse;
b) echipamentul pentru detectarea emisiilor radio în banda de frecvenţe
50–2500 MHz;
c) echipamentul pentru analizarea circuitelor fizice (rețele electrice şi cele de
tensiune joasă) cu scopul detectării semnalelor în curenții purtători în banda de
frecvențe 0,05–1MHz.”

Art. LXX. – Codul subsolului nr. 3/2009 (Monitorul Oficial al Republicii


Moldova, 2009, nr. 75–77, art. 197), cu modificările și completările ulterioare, se
modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, la noțiunea „întreprindere minieră”, cuvintele „titular de


licență pentru genul respectiv de activitate,” se exclud.

2. Articolul 11:

la punctul 1):

litera n) va avea următorul cuprins:

„n) monitorizarea, în limitele competenței, a lucrărilor de explorări


geologice;”
242

literele p) și q) se abrogă;

la punctul 2), literele b), c), f), și g) se abrogă.

3. La articolul 13 alineatul (3), textele „ , care a obținut licență în


conformitate cu prevederile Legii nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind
reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător,”, „ , cu respectarea
obligatorie a condițiilor de licențiere la folosirea subsolului” se exclud.

4. La articolul 18 alineatul (5) litera b), textul „copia de pe certificatul


înregistrării de stat,” se exclude.

5. La articolul 22 alineatul (6), cuvintele „titulară de licență pentru


proiectarea” se substituie cu cuvintele „de proiectare a”, iar textul „ , aprobată în
modul stabilit” se exclude.

6. Codul se completează cu articolele 221 și 222 cu următorul cuprins:

„Articolul 221. Actul de confirmare a perimetrului geologic

(1) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actului de


confirmare a perimetrului geologic pentru agenții economici se stabilește de Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în
partea în care nu este reglementat de prezentul cod.

(2) Pentru obținerea actului de confirmare a perimetrului geologic,


solicitantul depune la autoritatea emitentă a actelor permisive în domeniul
mediului o cerere în care se indică denumirea, tipul de proprietate, forma juridică
de organizare și elementele de identificare ale întreprinderii, la care se anexează:
a) copia de pe contractul cu privire la atribuirea sectorului de subsol în
folosință pentru cercetare geologică;
b) extras de pe harta topografică la scara de 1:25000 sau 1:10000, cu
limitele sectorului de subsol atribuit şi cu coordonatele geografice ale punctelor
unghiulare stabilite în sistemul de coordonate MOLDREF99.

(3) Termenul de examinare a materialelor depuse şi de eliberare a actului de


confirmare a perimetrului geologic nu va depăşi 15 zile de la data depunerii cererii.

(4) Actul de confirmare a perimetrului geologic este valabil pentru perioada


prevăzută la art. 15.

(5) Actul de confirmare a perimetrului geologic se anulează la încetarea


dreptului de folosință asupra sectorului de subsol atribuit pentru cercetare
243

geologică, fapt despre care beneficiarul de subsol este informat în termen de


10 zile de la data adoptării deciziei.

Articolul 222. Actul de confirmare a perimetrului minier

(1) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actului de


confirmare a perimetrului minier pentru agenții economici se stabilește de Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în
partea în care nu este reglementat de prezentul cod.

(2) Pentru obținerea actului de confirmare a perimetrului minier, solicitantul


depune la autoritatea emitentă a actelor permisive în domeniul mediului o cerere în
care se indică denumirea, tipul de proprietate, forma juridică de organizare și
elementele de identificare ale întreprinderii, la care se anexează:
a) copia de pe contractul cu privire la atribuirea în folosință a sectorului de
subsol;
b) proiectul perimetrului minier;
c) copia de pe avizul expertizei de stat a rezervelor de substanțe minerale
utile.

(3) Termenul de examinare a materialelor depuse şi de eliberare a actului de


confirmare a perimetrului minier nu va depăşi 15 zile de la data înregistrării
documentelor de către autoritatea emitentă a actelor permisive în domeniul
mediului, iar în cazul solicitării perimetrului minier pentru extragerea substanțelor
minerale utile – 30 de zile.

(4) Actul de confirmare a perimetrului minier este valabil pentru perioada


prevăzută la art. 15.

(5) Actul de confirmare a perimetrului minier se anulează la încetarea


dreptului de folosință asupra sectorului de subsol sau la eliberarea unui nou act de
confirmare pentru același sector de subsol.”

7. La articolul 24, alineatul (1) se completează în final cu textul „din


prezenta lege și ale Legii nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra
mediului, precum și în baza expertizei tehnice de stat, în modul stabilit de
legislaţie”.

8. La articolul 25 alineatul (1), textul „ , în limitele perimetrului minier şi


ale terenului atribuit beneficiarului subsolului în baza proiectelor tehnice aprobate
în modul stabilit” se substituie cu textul „din prezenta lege și ale Legii nr. 86/2014
privind evaluarea impactului asupra mediului, precum și în baza expertizei tehnice
de stat, în modul stabilit de legislaţie”.
244

9. Articolele 35, 36 și 37 se abrogă.

10. Articolul 56:

la alineatul (1), cuvintele „care dispun de licență pentru acest gen de


activitate și se efectuează în baza” se substituie cu textul „și se efectuează în baza
acordului de mediu, în cazul în care activitățile planificate sînt cuprinse în anexele
nr. 1 și nr. 2 la Legea nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului și
au fost supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, și/sau, după
caz, în baza”;

la alineatul (3), cuvintele „ecologice şi” se exclud, iar în final se completează


cu textul „ , precum și expertizei ecologice de stat, în conformitate cu prevederile
Legii nr. 851/1996 privind expertiza ecologică, în cazul în care, la etapa de
planificare a activității, nu a fost aplicată procedura de evaluare a impactului
asupra mediului menționată la alin. (1)”.

11. Articolul 57:

la alineatul (4), cuvintele „expertizei ecologice și” se substituie cu textul


„expertizei ecologice de stat, în cazul în care, la etapa de planificare a activității, nu
a fost aplicată procedura de evaluare a impactului asupra mediului, și expertizei”;

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Rezultat al expertizei ecologice de stat este avizul expertizei ecologice


de stat, iar rezultat al expertizei tehnice (tehnologice) de stat este avizul de
conformitate a documentației cu reglementările tehnice și cu alte cerințe stabilite
de prezentul cod și de alte acte legislative.”

articolul se completează cu alineatele (51)–(54) cu următorul cuprins:

„(51) Avizul expertizei ecologice de stat se eliberează în conformitate cu


procedura stabilită de Legea nr. 851/1996 privind expertiza ecologică.

(52) Pentru obținerea avizului de conformitate a documentaţiei tehnice


(tehnologice) de proiect aferente folosirii subsolului cu reglementările tehnice şi cu
actele normative în vigoare, beneficiarul subsolului depune la autoritatea emitentă
a actelor permisive în domeniul mediului o cerere la care anexează copia,
legalizată notarial, de pe proiectul tehnic (tehnologic) de lucru pentru extragerea
substanțelor minerale utile și/sau pentru folosirea subsolului în scopuri nelegate de
extragerea substanțelor minerale utile.
245

(53) Avizul de conformitate a documentaţiei tehnice (tehnologice) de proiect


aferente folosirii subsolului cu reglementările tehnice şi cu actele normative în
vigoare se eliberează gratis, în termen de 30 de zile, și este valabil pentru perioada
de executare a lucrărilor miniere conform proiectului avizat.

(54) În cazul în care documentaţia tehnică (tehnologică) de proiect aferentă


folosirii subsolului nu este conformă cu reglementările tehnice şi cu actele
normative în vigoare, autoritatea emitentă a actelor permisive în domeniul
mediului nu eliberează avizul de conformitate, notificînd în scris beneficiarul
subsolului despre refuzul eliberării avizului și despre necesitatea perfectării
documentației tehnice (tehnologice) de proiect, cu prezentarea repetată pentru
expertiză.”

la alineatul (6), cuvintele „avizul pozitiv al expertizei de stat” se substituie


cu cuvintele „avizul expertizei ecologice de stat și avizul de conformitate cu
reglementările tehnice şi cu actele normative în vigoare”.

12. La articolul 62, alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Exploatarea industrială a zăcămintelor de materie primă de hidrocarburi


se permite numai în cazul în care, la etapa planificării, activitatea a fost supusă
procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și autoritatea centrală pentru
protecția mediului a eliberat acordul de mediu corespunzător și se realizează în
conformitate cu proiectul tehnic (tehnologic) pentru organizarea şi exploatarea
zăcămîntului, aprobat de beneficiarul subsolului după obţinerea avizului de
conformitate și a avizului expertizei ecologice de stat în cazul în care, la etapa de
planificare, nu s-a aplicat procedura de evaluare a impactului asupra mediului și nu
este eliberat un acord de mediu.”

13. La articolul 63:

alineatul (6) se abrogă;

la alineatul (8), textul „avînd avizul pozitiv al expertizei ecologice de stat” se


substituie cu textul „avînd acordul de mediu, în cazul în care activitatea a fost
supusă evaluării impactului asupra mediului, sau avizul expertizei ecologice de
stat, în cazul în care documentația de proiect a fost supusă expertizei respective”.

14. La articolul 72 alineatul (4) litera m), cuvîntul „ecologică” se substituie


cu cuvintele „cu privire la folosirea subsolului”.
246

15. La articolul 74 alineatul (2), cuvintele ,,de Agenția pentru Geologie și


Resurse Minerale” se substituie cu cuvintele ,,de către Inspectoratul pentru
Protecția Mediului”.

16. La articolul 75 alineatul (3), cuvintele ,,de Agenția pentru Geologie și


Resurse Minerale” se substituie cu cuvintele ,,de către Inspectoratul pentru
Protecția Mediului”.

17. La articolul 76 alineatul (1), cuvintele ,,de Agenția pentru Geologie și


Resurse Minerale” se substituie cu cuvintele ,,de către Inspectoratul pentru
Protecția Mediului”.

18. Codul se completează cu articolul 761 cu următorul cuprins:

,,Articolul 761. Monitorizarea realizării lucrărilor de cercetare


geologică a subsolului

(1) Monitorizarea realizării lucrărilor de cercetare geologică a subsolului,


finanțate din bugetul de stat, se efectuează de către Agenția pentru Geologie și
Resurse Minerale.

(2) Monitorizării lucrărilor de cercetare geologică a subsolului, finanțate din


bugetul de stat, se supun:
a) aplicarea metodelor și procedeelor raționale și eficiente de cercetare
geologică a subsolului conform proiectelor aprobate;
b) veridicitatea determinării datelor obținute, a proprietăților rocilor, precum
și a proceselor ce au loc în acestea;
c) integritatea informației obținute, a documentației geologice, a probelor de
roci, a carotei și a duplicatelor probelor;
d) prezentarea, în termen și în volum deplin, a rezultatelor veridice obținute
în urma efectuării lucrărilor de cercetare geologică a subsolului.

(3) În urma monitorizării lucrărilor de cercetare geologică a subsolului,


finanțate din bugetul de stat, se întocmește actul privind volumul lucrărilor
realizate în luna respectivă, care este semnat de către executorul și beneficiarul
lucrărilor.”

19. Articolul 78 va avea următorul cuprins:

„Articolul 78. Controlul şi supravegherea tehnică de stat asupra asigurării


securităţii industriale la folosirea subsolului
247

(1) Supravegherea tehnică de stat asupra respectării de către beneficiarii


subsolului a cerințelor securității industriale la desfășurarea activităților sau
lucrărilor legate de folosirea subsolului se efectuează în conformitate cu Legea
nr. 116/2012 privind securitatea industrială a obiectelor industriale periculoase, de
către Agenția pentru Supraveghere Tehnică.

(2) Supravegherea asupra evidenței, păstrării, utilizării, obținerii (procurării)


materialelor explozive, exploatării spațiilor de păstrare a acestora (depozitelor),
precum și admiterea la lucrările de dinamitare se efectuează în baza actelor
permisive eliberate de către Agenția pentru Supraveghere Tehnică.

(3) Permisiunea pentru obținerea și depozitarea materialelor explozive


confirmă dreptul de obținere (procurare) a materialelor explozive și de exploatare a
spațiilor de păstrare a acestora (depozitelor). Permisiunea se eliberează gratis, în
baza cererii, scrisă în formă liberă, la care se anexează:
a) cartea tehnică a depozitului;
b) act de predare-recepție în exploatare a depozitului materialelor explozive;
c) copia de pe titlul de proprietate sau copia de pe contractul de locațiune a
încăperilor pentru depozitarea materialelor explozive.

(4) Demersul privind admiterea la lucrările de dinamitare se eliberează în


baza cererii, scrisă în formă liberă, la care se anexează:
a) contractul de efectuare a lucrărilor de dinamitare;
b) planul topografic, cu indicarea locului de efectuare a lucrărilor de
dinamitare, hotarelor zonelor de pericol, locuințelor, edificiilor industriale, căilor
ferate, comunicațiilor supraterane inginerești, aflate în limita zonelor de pericol;
c) coordonarea lucrărilor de dinamitare cu întreprinderi, organizații,
autoritățile administrației publice locale și cu alte servicii (în cazul efectuării
lucrărilor în bazine acvatice, zone adiacente sau învecinate);
d) ordinul pe întreprindere privind organizarea lucrărilor de dinamitare, cu
desemnarea persoanei responsabile;
e) proiectul lucrărilor de dinamitare, în cazul efectuării lucrărilor de
dinamitare în localități;
f) schemele de profil ale lucrărilor, schema tipică de protecție a zonei de
pericol, în cazul efectuării lucrărilor de prospecțiuni seismice, cu utilizarea
materialelor explozive.

(5) Permisiunea pentru obținerea și depozitarea materialelor explozive,


precum și demersul privind admiterea la lucrările de dinamitare se eliberează în
termen de 3 zile de la data depunerii cererii.
248

(6) Termenul de valabilitate a permisiunii pentru obținerea și depozitarea


materialelor explozive este de 12 luni, dacă încăperile sînt luate în locațiune, sau de
36 de luni, dacă depozitul aparține solicitantului cu titlu de proprietate.

(7) Termenul de valabilitate a demersului privind admiterea la lucrările de


dinamitare pentru efectuarea unei explozii este de 3 zile, iar pentru efectuarea de
multiple explozii este de 12 luni.

(8) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a permisiunii


pentru obținerea și depozitarea materialelor explozive și a demersului privind
admiterea la lucrările de dinamitare se stabilește de Legea nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este
reglementat de prezentul cod.”

20. La articolul 79 alineatul (1), litera p) se abrogă.

21. La articolul 83 alineatul (3), textul „și de pe licența pentru genul de


activitate respectiv” se exclude.

Art. LXXI. – Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății


publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 67, art. 183), cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică și se completează după cum
urmează:

1. La articolul 21:

alineatul (1) se completează în final cu textul: „Modul de solicitare,


acordare, suspendare și retragere a actelor permisive prevăzute de prezenta lege
pentru agenții economici se stabilește de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea
prin autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de
prezenta lege.”

alineatul (2) se completează în final cu cuvintele „aprobate de către


Guvern”;

la alineatul (4), cuvintele „și certificarea sanitară” se exclud;

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Activitatea obiectivelor cu impact asupra sănătăţii publice este supusă


autorizării sanitare de funcţionare, cu excepţia obiectivelor din lanţul alimentar.
Totodată, aceasta nu este obligatorie pentru obiectivele care au obținut autorizația
sanitar-veterinară de funcționare sau înregistrarea oficială în domeniul siguranței
249

alimentelor, în conformitate cu Legea nr. 50/2013 cu privire la controalele oficiale


pentru verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și
produsele alimentare și cu normele de sănătate și de bunăstare a animalelor.”
la alineatul (7), cuvintele „certificatele sanitare și” se exclud.

2. Articolul 23 va avea următorul cuprins:

„Articolul 23. Avizarea sanitară

(1) Modul de solicitare, acordare și retragere a avizului sanitar pentru agenții


economici se stabilește de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de
prezenta lege. Sînt supuse avizării sanitare următoarele activităţi, proiecte de
documente, produse şi servicii, cu condiția respectării Legii nr. 161/2011 privind
implementarea ghișeului unic în desfășurarea activității de întreprinzător:
1) produsele și serviciile cu impact asupra sănătății publice;
2) atribuirea terenurilor pentru construcţii/reconstrucţii;
3) proiectele în cazurile prevăzute la art. 4 alin. (6) din Legea nr. 163/2010
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie;
4) obiectivele construite/reconstruite, finanţate din bugetul de stat sau
bugetele locale;
5) standardele pentru produse şi servicii;
6) tehnologiile de producere.

(2) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor efectuează avizarea


sanitară și eliberează certificat de inofensivitate a produselor alimentare, inclusiv a
celor ambalate, destinate exportului sau reexportului, conform procedurii
specificate la art. 231, precum și în conformitate cu regulamentele aprobate de către
Guvern în acest sens.”

3. Legea se completează cu articolele 231 și 232 cu următorul cuprins:

„Articolul 231. Avizarea sanitară a produselor cu impact


asupra sănătății publice

(1) Avizarea sanitară a produselor cu impact asupra sănătăţii publice se


efectuează înainte de a fi plasate pe piață, în baza rezultatelor expertizei sanitare.
Organul de stat de supraveghere a sănătăţii publice autorizează produsele din
domeniul nealimentar specificate în anexa nr. 1.

(2) Procedura de avizare sanitară a produselor are drept scop asigurarea


conformităţii produselor şi sistemelor de producţie cu cerinţele stipulate în
250

reglementările specifice categoriilor de produse. Avizarea produselor prevede mai


multe categorii de verificare, precum:
1) controlul, în punctele critice, pentru întregul proces tehnologic de
fabricare a produselor;
2) auditul sistemelor de asigurare a calităţii şi inofensivităţii;
3) expertiza sanitară a produsului finit, care trebuie să asigure conformitatea
produselor şi a sistemelor de producție cu exigenţele specificate, în scopul
protejării consumatorului împotriva riscurilor legate de produse şi facilitării
schimbărilor, în baza unei descrieri exacte a produsului.

(3) Expertiza sanitară a produselor se efectuează prin:


1) evaluarea sanitară a întreprinderii, cu efectuarea investigaţiilor de
laborator asupra mostrelor de produse;
2) expertiza sanitară a produselor, în baza contractelor de colaborare dintre
producător (furnizor) şi importator (distribuitor);
3) expertiza sanitară a unui lot concret de produse.

(4) Expertiza sanitară a produselor include:


1) recepţionarea şi înregistrarea cererii de efectuare a expertizei sanitare a
produselor;
2) efectuarea expertizei sanitare a actelor de însoţire a produselor;
3) efectuarea investigaţiilor sanitare de laborator şi a măsurărilor;
4) evaluarea rezultatelor expertizelor sanitare ale produselor;
5) perfectarea şi eliberarea avizelor sanitare.

(5) Pentru efectuarea expertizei sanitare a produselor, solicitantul prezintă o


cerere, la care anexează următoarele:
1) pentru produsele autohtone:
a) confirmarea înregistrării întreprinderii producătoare în Republica
Moldova;
b) modelele etichetelor în original pentru produsele pentru care acestea sînt
obligatorii;
c) specificaţiile pentru produs;
d) fişele tehnice şi de securitate pentru produsele chimice;
e) mostrele produselor pentru expertiza sanitară;
2) pentru produsele de import:
a) actul ce confirmă originea produsului, precum şi, la decizia solicitantului,
actul ce confirmă calitatea şi inofensivitatea produsului, obţinute în ţara
exportatoare;
b) specificaţiile pentru produs;
c) fişele tehnice şi de securitate pentru produsele chimice;
d) modelele etichetelor în original şi traducerea în limba de stat pentru
produsele pentru care acestea sînt obligatorii;
251

e) confirmarea înregistrării întreprinderii importatoare în Republica


Moldova;
f) mostrele produselor pentru expertiza sanitară.

(6) Expertiza sanitară a produselor se efectuează în laboratoare acreditate în


modul stabilit, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data înregistrării
cererii. În cazul în care metodologia de efectuare a investigațiilor prevede o altă
durată de timp, solicitantul va fi informat, pentru a conveni asupra altor termene de
eliberare a actelor permisive.

(7) Pe teritoriul Republicii Moldova sînt recunoscute documentele ce


confirmă inofensivitatea produselor eliberate de statele membre ale Uniunii
Europene, ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi ale Comunităţii Statelor
Independente, echivalente cu cele naţionale conform actelor aprobate de către
Guvern. Recunoaşterea documentelor se efectuează în termen de 10 zile lucrătoare,
cu eliberarea avizului sanitar respectiv.

(8) În cazul în care se stabileşte că produsul nu a fost supus expertizei


complete, conform prevederilor regulamentelor sanitare, pentru evaluarea
inofensivității şi, din acest motiv, poate prezenta pericol pentru sănătatea omului,
precum şi dacă există dovezi că produsele au fost transportate şi/sau depozitate
incorect, expertul este în drept să decidă efectuarea unor investigaţii de laborator
suplimentare.

(9) Corespunderea produsului supus expertizei sanitare cu prevederile


regulamentelor sanitare se confirmă prin emiterea, după caz, a unuia dintre
următoarele documente:
1) aviz sanitar la producere în serie pentru producătorii autohtoni, eliberat pe
un termen de 3 ani;
2) aviz sanitar pentru produsele de import, eliberat pe un termen de un an, în
baza contractelor de furnizare;
3) aviz sanitar pentru un lot, eliberat pe termenul de valabilitate a
produselor.

(10) În cazul în care produsul supus expertizei sanitare nu corespunde


prevederilor regulamentelor sanitare, mostrele acestuia sînt supuse expertizei
repetate. În cazul confirmării repetate a necorespunderii produsului se emite
hotărîrea de a se interzice plasarea pe piaţă a lotului supus expertizei, cu
întreprinderea măsurilor de examinare a cauzelor de necorespundere cu prevederile
regulamentelor sanitare.

(11) Organizarea şi asigurarea supunerii investigaţiilor de laborator a


produselor privind corespunderea acestora cu indicatorii de inofensivitate,
252

efectuarea măsurilor de asigurare a inofensivităţii, precum şi neadmiterea plasării


pe piaţă a produselor, în special a celor care nu corespund prevederilor
regulamentelor sanitare, sînt obligaţiile producătorului, prestatorului,
distribuitorului şi realizatorului producţiei.

(12) Avizele sanitare se eliberează gratis.

(13) Pentru grupele de produse prevăzute la anexa nr. 1, care se supun


evaluării conformității cu prevederile reglementărilor tehnice corespunzătoare,
certificatul sau declarația de conformitate substituie avizul sanitar. Avizele sanitare
se eliberează de către organul de supraveghere de stat a sănătăţii publice doar pînă
în momentul în care organismele de certificare acreditate din Republica Moldova
vor emite certificat de conformitate a produselor reglementate, a căror certificare
este stabilită prin reglementările tehnice, conform Legii nr. 235/2011 privind
activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii. Odată cu punerea în
aplicare a unei reglementări tehnice, avizul sanitar pentru grupul corespunzător de
produse se va elibera în calitate de document opţional de către organul de
supraveghere de stat a sănătăţii publice, la discreția solicitantului.

Articolul 232. Autorizarea sanitară de funcţionare a obiectivelor

(1) Se supun autorizării sanitare de funcţionare:


1) obiectivele nou-construite, reconstruite, reprofilate şi modernizate, cu
excepţia obiectivelor din lanţul alimentar care sînt supuse înregistrării sau
autorizării sanitar-veterinare de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa
Alimentelor;
2) obiectivele în funcţiune, cu excepţia obiectivelor din lanţul alimentar care
sînt supuse înregistrării sau autorizării sanitar-veterinare de către Agenţia
Naţională pentru Siguranţa Alimentelor. Lista de activităţi ale unităţilor comerciale
pentru care se eliberează autorizaţii sanitare de funcţionare este prevăzută la anexa
nr. 2.

(2) Autorizarea sanitară de funcționare a obiectivelor nou-construite,


reconstruite, reprofilate şi modernizate este obligatorie pentru toate categoriile de
obiecte economice, cu excepţia prevăzută la alin. (1) pct. 1), cu respectarea
cerințelor Legii nr. 231/2010 cu privire la comerţul interior, indiferent de tipul de
proprietate şi genul de activitate, numărul lucrătorilor sau volumul producţiei, şi se
realizează la etapa de dare în exploatare a obiectivelor.

(3) Autorizarea sanitară de funcționare se efectuează în baza principiului


ghişeului unic pentru:
1) obiectivele nou-construite, reconstruite, reprofilate, modernizate în baza
materialelor supravegherii de stat a sănătăţii publice preventive asupra obiectivelor
253

în construcţie, reconstrucţie, reprofilare şi modernizare, la toate etapele stabilite –


atribuirea terenurilor pentru construcţie, expertiza sanitară a documentelor de
proiectare, recepţia obiectivelor în exploatare, rezultatele investigaţiilor de
laborator şi măsurărilor instrumentale, efectuate la darea în exploatare a
obiectivului;
2) obiectivele în curs de desfăşurare a activităţii, în baza evaluării riscurilor,
cu aplicarea cercetărilor de laborator şi, după caz, măsurărilor instrumentale în
urma cărora se estimează nivelul de aplicare şi respectare a regulamentelor sanitare
în/la:
a) spaţiile unităţilor economice;
b) documentaţia pentru procesul tehnologic de producere;
c) asigurarea personalului cu echipament individual de protecţie și condiţii
de igienă;
d) estimarea sistemelor de control şi eficacitatea acestora pentru sănătatea
publică;
e) recoltarea mostrelor de produse sau factorilor de mediu, efectuarea
măsurărilor factorilor fizici din mediu.

(4) Obiectivele a căror activitate prevede funcţionarea pe un termen mai mic


de un an, avînd activităţi sezoniere, zonele şi bazele de odihnă şi de întremare a
populaţiei se autorizează sanitar în fiecare an înainte de începerea activităţilor şi
prestarea serviciilor sezoniere.

(5) Pentru obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, proprietarul sau


deţinătorul dreptului de folosinţă asupra obiectivului ori reprezentantul acestora
adresează o cerere către organul de stat de supraveghere a sănătăţii publice sau
către subdiviziunile teritoriale ale acestuia. La cerere se anexează:
1) confirmarea înregistrării agentului economic în Republica Moldova;
2) copia de pe actul ce confirmă dreptul de proprietate sau dreptul de
folosinţă asupra spaţiului;
3) copia de pe lista grupelor de produse (mărfuri)/servicii ce urmează a fi
fabricate, depozitate, comercializate, prestate.

(6) Specialiştii organului de supraveghere de stat a sănătăţii publice sau ai


subdiviziunii teritoriale a acestuia în a cărei rază de activitate se află obiectivul
verifică corespunderea acestuia cu condiţiile de autorizare, stabilite prin normele
sanitare în vigoare. În termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii, în
urma vizitei la faţa locului, se întocmeşte procesul-verbal de examinare a
obiectivului, în care se indică corespunderea sau necorespunderea criteriilor
sanitare stabilite pentru autorizarea sanitară de funcţionare a obiectivului și, după
caz, se prescriu măsuri de remediere.
254

(7) Autorizaţia sanitară de funcţionare se eliberează gratis, pe un termen de


cel mult 5 ani, în decurs de cel mult 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii,
în cazul în care obiectivul/activitatea corespunde normelor sanitare. În cazul
necorespunderii grave cu normele sanitare și al imposibilității înlăturării
neconformităților depistate, se emite refuz de autorizare sanitară și se eliberează o
prescripţie sanitară. În cazul în care solicitantul nu primește răspuns în termenul
stabilit de prezentul alineat, se consideră că obiectivul/activitatea a fost autorizat/
autorizată tacit.

(8) În caz de schimbare sau extindere a genurilor de activitate ale


solicitantului, se solicită o autorizaţie sanitară de funcţionare nouă în condiţiile
respectării legislaţiei sanitare.

(9) Autorizaţia sanitară de funcţionare se eliberează pe un formular tipizat,


conform anexei nr. 3, și se semnează de către conducătorul organului de
supraveghere de stat a sănătăţii publice sau, după caz, de conducătorul
subdiviziunii teritoriale a acestuia.”

4. La articolul 24, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Sînt supuse înregistrării de stat produsele şi serviciile care prezintă un


pericol potenţial pentru sănătatea şi viaţa omului, precum:
1) medicamentele;
2) substanţele biodistructive;
3) produsele biocide.”

5. Articolul 25 va avea următorul cuprins:

„Articolul 25. Înregistrarea medicamentelor

Înregistrarea medicamentelor are loc potrivit procedurii prevăzute de Legea


nr. 1456/1993 cu privire la activitatea farmaceutică.

6. Legea se completează cu articolul 251 cu următorul cuprins:

„Articolul 251. Certificatul de înregistrare a produsului biocid

(1) Produsele biocide sînt plasate pe piaţă sau utilizate doar dacă sînt
înregistrate de către organul de supraveghere de stat a sănătăţii publice conform
procedurilor prevăzute de prezenta lege și de regulamentul sanitar aprobat de către
Guvern și dacă au obținut certificatul de înregistrare a produsului biocid.
255

(2) Certificatul de înregistrare a produsului biocid se acordă pentru un


singur produs sau pentru o familie de produse biocide.

(3) Produsele biocide sînt utilizate în conformitate cu clauzele şi condiţiile


de înregistrare, precum şi cu cerinţele privind etichetarea şi ambalarea produselor
specificate în regulamentul sanitar aprobat de către Guvern.

(4) Certificatul se eliberează gratis, pe un termen de cel mult 10 ani.

(5) Pentru a obține certificatul de înregistrare a produsului biocid,


solicitantul depune on-line sau pe suport de hîrtie la organul de supraveghere de
stat a sănătăţii publice următoarele acte:
1) cererea de înregistrare a produsului biocid;
2) dosarul cu privire la produsul biocid, care îndeplineşte cerinţele prevăzute
de regulamentul sanitar;
3) rezumatul caracteristicilor produsului biocid, care include informaţiile
specificate în regulamentul sanitar.

(6) Cererea de înregistrare a produsului biocid și dosarul se prezintă în limba


de stat.

(7) Nu se înregistrează produsul biocid pentru punerea la dispoziţie pe


piaţă în vederea utilizării de către publicul larg dacă acesta:
1) îndeplineşte criteriile pentru a fi clasificat astfel: toxic sau foarte toxic;
cancerigen categoria 1 sau 2; mutagen categoria 1 sau 2; toxic pentru reproducere
categoria 1 sau 2;
2) îndeplineşte criteriile pentru a fi clasificat astfel: cu toxicitate orală acută
categoria 1, 2 sau 3; cu toxicitate cutanată acută categoria 1, 2 sau 3; cu toxicitate
acută prin inhalare (gaze şi praf/ceaţă) categoria 1, 2 sau 3; cu toxicitate acută prin
inhalare (vapori) categoria 1 sau 2; cancerigen categoria 1A sau 1B; mutagen
categoria 1A sau 1B; toxic pentru reproducere categoria 1A sau 1B;
3) îndeplineşte criteriile pentru a fi identificat drept persistent, biocumulativ
și toxic (PBT);
4) are proprietăţi care afectează sistemul endocrin; sau
5) are efecte neurotoxice sau imunotoxice asupra dezvoltării.

(8) Organul de supraveghere de stat a sănătăţii publice reînnoieşte


certificatul de înregistrare în cazul în care continuă să fie îndeplinite condiţiile
prevăzute în regulamentul sanitar.

(9) Pentru reînnoirea certificatului de înregistrare a produsului biocid,


cererea se depune, conform procedurii stabilite, cu cel puţin 120 de zile înainte de
data expirării certificatului respectiv.
256

(10) Atunci cînd solicitantul unui certificat sau producătorul unui produs
biocid intră în posesia unor informaţii referitoare la produsul biocid înregistrat în
Republica Moldova, care ar putea avea efecte asupra înregistrării, acesta notifică
imediat organul de supraveghere de stat a sănătăţii publice.

(11) Notificarea prevăzută la alin. (10) se referă, în special, la următoarele


elemente:
1) date sau informaţii noi cu privire la efectele adverse ale produsului biocid
asupra omului, în special asupra grupurilor vulnerabile, asupra animalelor sau
asupra mediului;
2) orice date conform cărora produsul biocid poate genera rezistenţă;
3) date sau informaţii noi conform cărora produsul biocid nu este destul de
eficace.

(12) Organul de supraveghere de stat a sănătăţii publice anulează sau


modifică în orice moment certificatul de înregistrare eliberat dacă:
1) nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute în regulamentul sanitar;
2) înregistrarea a fost acordată în baza unor informaţii false sau eronate;
3) titularul certificatului nu şi-a îndeplinit obligaţiile specificate în certificat
sau în regulamentul sanitar;
4) titularul certificatului a solicitat motivat anularea sau modificarea
acestuia.

(13) În cazul în care organul de supraveghere de stat a sănătăţii publice


anulează sau modifică certificatul de înregistrare conform alin. (12), acesta notifică
în scris titularul certificatului. Titularul certificatului are dreptul să transmită
organului de supraveghere de stat a sănătăţii publice, în termen de 30 de zile
lucrătoare de la data recepţionării notificării privind anularea sau modificarea
certificatului, observaţiile şi informaţiile suplimentare, pe care organul de
supraveghere de stat a sănătăţii publice este obligat să le examineze şi să ţină cont
de acestea, în mod corespunzător, în momentul luării deciziei finale.

(14) Modificarea clauzelor şi condiţiilor certificatului se realizează numai de


către organul de supraveghere de stat a sănătăţii publice, conform prevederilor
regulamentului sanitar aprobat de către Guvern.

(15) Organul de supraveghere de stat a sănătăţii publice, în momentul


anulării sau modificării certificatului de înregistrare ori deciderii de a nu-l reînnoi,
acordă o perioadă necesară pentru eliminarea, punerea la dispoziție pe piaţă şi
utilizarea stocurilor existente, cu excepţia cazurilor în care continuarea punerii la
dispoziție pe piaţă sau a utilizării produsului biocid constituie un risc foarte grav
pentru sănătatea omului, pentru sănătatea animalelor sau pentru mediu.
257

(16) Perioada prevăzută la alin. (15) nu trebuie să depăşească 180 de zile


pentru punerea la dispoziție pe piaţă, la care se adaugă o perioadă de cel mult
180 de zile pentru eliminarea şi utilizarea stocurilor existente din produsul biocid
respectiv.”

7. Articolul 37 se abrogă.

8. La articolul 43, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Obiectivele nucleare şi radiologice, precum și echipamentul medical, cu


excepția surselor de radiații ionizante, se supun supravegherii și autorizării
sanitare.”

9. Legea se completează cu anexele nr. 1, nr. 2 și nr. 3 cu următorul cuprins:

„Anexa nr. 1

LISTA
produselor nealimentare supuse avizării sanitare

Codul poziţiei
tarifare
conform
Denumirea mărfii
Nomenclaturii
combinate a
mărfurilor
2401 Tutunuri brute sau neprelucrate; deşeuri de tutun
2402 Ţigări de foi (inclusiv cele cu capete tăiate), trabucuri şi ţigarete, din tutun
sau din înlocuitori de tutun
2403 Alte tutunuri şi înlocuitori de tutun, prelucrate; tutunuri „omogenizate” sau
„reconstituite”; extracte şi esenţe de tutun
3204 Substanţe colorante organice sintetice, chiar cu compoziţie chimică definită;
preparate menţionate la nota 3 de capitol, pe bază de substanţe colorante
organice sintetice; produse organice sintetice de tipul celor utilizate ca agenţi
de strălucire fluorescentă sau ca luminofori, chiar cu compoziţie chimică
definită
3208 Lacuri şi vopsele (inclusiv emailuri) pe bază de polimeri sintetici sau de
polimeri naturali modificaţi, dispersaţi sau dizolvaţi într-un mediu neapos
3209 Lacuri şi vopsele (inclusiv emailuri) pe bază de polimeri sintetici sau de
polimeri naturali modificaţi, dispersaţi sau dizolvaţi într-un mediu apos
3210 00 Alte lacuri şi vopsele (inclusiv emailuri şi vopsele de apă); pigmenţi de apă
preparaţi de tipul celor utilizaţi pentru finisarea pieilor
3214 Chit pentru geamuri, chit pentru îmbinări, cimenturi de răşină şi alte
masticuri; glet pentru zugrăvit; gleturi nerefractare de tipul celor utilizate în
construcţii la faţade, pereţi interiori, podele, tavane şi similare
3301 Uleiuri esenţiale (deterpenizate sau nu), inclusiv cele aşa-zise „concrete” sau
258

„absolute”; rezinoide; oleorăşini de extracţie; soluţii concentrate de uleiuri


esenţiale în grăsimi, în uleiuri stabilizate, în ceară sau în substanţe similare,
obţinute prin extracţia din flori sau macerare, subproduse terpenice reziduale
de la deterpenizarea uleiurilor esenţiale, ape distilate şi soluţii apoase ale
uleiurilor esenţiale
3302 Amestecuri de substanţe odoriferante şi amestecuri (inclusiv soluţiile
alcoolice) pe baza uneia sau mai multor substanţe odoriferante, de tipul celor
utilizate ca materie primă pentru industrie; alte preparate pe bază de
substanţe odoriferante, de tipul celor utilizate pentru fabricarea băuturilor
3303 00 Parfumuri şi ape de toaletă
3304 Produse de înfrumuseţare sau de machiaj şi preparate pentru întreţinerea sau
îngrijirea pielii (altele decît medicamentele), inclusiv preparate de protecţie
împotriva soarelui şi preparate pentru bronzare; preparate pentru manichiură
sau pedichiură
3305 Preparate pentru îngrijirea părului
3306 Preparate pentru igiena bucală sau dentară, inclusiv pudrele şi cremele pentru
facilitarea aderenţei protezelor dentare; fire utilizate pentru curăţarea
spaţiilor interdentare (fire dentare), în ambalaje individuale pentru vînzarea
cu amănuntul
3307 Preparate pentru preras, ras sau după ras, deodorante corporale, preparate
pentru baie, depilatoare; deodorante pentru încăperi, preparate chiar
parfumate, care au sau nu proprietăţi dezinfectante
3401 Săpunuri; produse şi preparate organice tensioactive folosite ca săpun, în
formă de bare, în calupuri, în bucăţi, chiar modelate, care conţin sau nu
săpun; produse şi preparate organice tensioactive pentru spălarea pielii, sub
formă lichidă sau cremă, condiţionate pentru vînzarea cu amănuntul, care
conţin sau nu săpun; hîrtie, vată, fetru şi materiale neţesute, impregnate,
îmbibate sau acoperite cu săpun sau detergent
3402 Agenţi organici de suprafaţă (alţii decît săpunurile); preparate tensioactive,
preparate pentru spălat (inclusiv preparatele auxiliare pentru spălat) şi
preparate de curăţat, care conţin sau nu săpun, altele decît cele de la poziţia
3401
3405 Ceară şi creme pentru încălţăminte, ceară de parchet, materiale de lustruit
pentru caroserii, sticlă sau metal, pastă şi praf pentru curăţat şi preparate
similare (chiar sub formă de hîrtie, vată, fetru, materiale neţesute, materiale
plastice sau cauciuc alveolar, impregnate, îmbibate sau acoperite cu astfel de
preparate), fără a include ceara de la poziţia 3404
3917 Tuburi, ţevi, furtunuri şi accesorii ale acestora (de exemplu, îmbinări, coturi,
flanşe), din materiale plastice
3921 Alte plăci, folii, pelicule, benzi şi lame din materiale plastice
3922 Căzi de baie, căzi de duş, chiuvete, lavoare, bideuri, vase de closet, scaune şi
capace pentru closete, rezervoare de apă şi articole similare pentru utilizări
sanitare sau igienice, din materiale plastice
3924 Veselă, alte articole de menaj sau obiecte de uz casnic şi articole de igienă
sau de toaletă, din materiale plastice
3925 Articole pentru echiparea construcţiilor din materiale plastice nedenumite şi
necuprinse în altă parte
4014 Articole de igienă sau de farmacie (inclusiv tetinele), din cauciuc vulcanizat,
nedurificat, chiar cu părţi din cauciuc durificat (ebonită)
259

4803 00 Hîrtii de tipul celor utilizate ca hîrtie igienică, şerveţele de demachiat, pentru
şters mîinile, ca şerveţele sau hîrtii similare pentru uz casnic, de igienă sau
de toaletă, vată de celuloză şi straturi subţiri din fibre celulozice, chiar
creponate, încrețite, gofrate, ștanțate, perforate, colorate la suprafaţă,
decorate la suprafaţă sau imprimate în rulouri sau în foi
4818 Hîrtii de tipul celor utilizate ca hîrtie igienică şi ca hîrtii similare, vată de
celuloză sau straturi subţiri din fibre celulozice, de tipul celor pentru uz
casnic sau sanitar, în rulouri cu o lăţime de maximum 36 cm sau tăiate la
dimensiune; batiste, şerveţele de demachiat, şerveţele pentru şters mîinile,
feţe de masă, şervete, scutece, şerveţele şi tampoane igienice, lenjerie de pat
şi articole similare pentru uz casnic, de toaletă, pentru uz igienic sau
spitalicesc, îmbrăcăminte şi accesorii de îmbrăcăminte, din pastă de hîrtie,
vată de celuloză sau straturi subţiri din fibre celulozice
4903 00 000 Albume sau cărţi cu ilustraţii şi cărţi de desenat sau colorat, pentru copii
6103 Costume sau compleuri, ansambluri, jachete, sacouri, pantaloni, salopete cu
bretele, pantaloni scurţi şi şorturi (altele decît cele pentru baie), tricotate sau
croşetate, pentru băieţi
6104 Taioare (costume), ansambluri, jachete, sacouri, rochii, fuste, fuste-pantalon,
pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurţi şi şorturi (altele decît cele de
baie), tricotate sau croşetate, pentru fete
6105 Cămăşi şi bluze, tricotate sau croşetate, pentru băieţi
6106 Cămăşi şi bluze, tricotate sau croşetate, pentru fete
6107 Chiloţi, indispensabili, cămăşi de noapte, pijamale, halate de baie, halate de
casă şi articole similare, tricotate sau croşetate, pentru băieţi
6108 Combinezoane sau furouri, jupoane, chiloţi, cămăşi de noapte, pijamale,
dezabieuri, halate de baie, rochii de casă şi articole similare, tricotate sau
croşetate, pentru fete
6111 Îmbrăcăminte şi accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croşetate, pentru
sugari
6201 Paltoane, scurte, pelerine, hanorace, bluzoane şi articole similare, pentru
băieţi, cu excepţia articolelor de la poziţia 6203
6202 Paltoane, scurte, pelerine, hanorace, bluzoane şi articole similare, pentru fete,
cu excepţia articolelor de la poziţia 6204
6203 Costume sau compleuri, ansambluri, jachete, sacouri, pantaloni, salopete cu
bretele, pantaloni scurţi şi şorturi (altele decît cele pentru baie), pentru băieţi
6204 Taioare, ansambluri, jachete, sacouri, rochii, fuste, fuste-pantalon, pantaloni,
salopete cu bretele, pantaloni scurţi şi şorturi (altele decît pentru baie), pentru
fete
6205 Cămăşi pentru băieţi
6206 Cămăşi, bluze, bluze-cămăşi pentru fete
6207 Flanele de corp, izmene şi maiouri, chiloţi, indispensabili, cămăşi de noapte,
pijamale, halate de baie, halate de casă şi articole similare, pentru băieţi
6208 Flanele de corp, maiouri şi cămăşi de zi, combinezoane sau furouri, jupoane,
chiloţi, cămăşi de noapte, pijamale, neglijeuri, halate de baie, halate de casă
şi articole similare, pentru fete
6209 Îmbrăcăminte şi accesorii de îmbrăcăminte pentru sugari
6302 Lenjerie de pat, de masă, de toaletă sau de bucătărie
6401 Încălţăminte etanşă cu tălpi exterioare şi feţe din cauciuc sau din material
plastic, a cărei faţă nu a fost nici fixată de talpa exterioară prin coasere sau
260

prin nituri, cuie, şuruburi, știfturi sau dispozitive similare, nici formată din
diferite părţi asamblate prin procedee similare
6403 Încălţăminte cu tălpi exterioare din cauciuc, material plastic, piele naturală
sau reconstituită şi cu feţe din piele naturală
6404 Încălţăminte cu tălpi exterioare din cauciuc, material plastic, piele naturală
sau reconstituită şi cu feţe din materiale textile
7013 Obiecte din sticlă pentru servicii de masă, pentru bucătărie, toaletă, birou,
pentru decorarea locuinţelor sau pentru utilizări similare, altele decît cele de
la poziţiile 7010 sau 7018
7310 Rezervoare, butoaie, bidoane, cutii şi recipiente similare, pentru orice fel de
substanţe (cu excepţia gazelor comprimate sau lichefiate), din fontă, din fier
sau din oţel, cu o capacitate de maximum 300 l, fără dispozitive mecanice
sau termice, chiar căptuşite sau izolate termic
7323 Articole de menaj sau de uz gospodăresc şi părţile acestora, din fontă, din
fier sau din oţel; sîrmă de parchet din fier sau din oţel; bureţi, spălătoare de
vase, mănuşi şi articole similare pentru curăţat, lustruit sau utilizări similare,
din fier sau din oţel
7615 Articole de uz casnic sau de uz gospodăresc, sanitare, de igienă sau de
toaletă şi părţile acestora, din aluminiu; bureţi de sîrmă, spălătoare de vase,
mănuşi şi articole similare pentru curăţare, pentru lustruire sau pentru
utilizări similare, din aluminiu
Din 8418 Frigidere, congelatoare şi alte echipamente pentru producerea frigului,
electrice sau nu
8422 Maşini pentru spălat vesela; maşini şi aparate pentru curăţat sau uscat sticle
sau alte recipiente; maşini şi aparate pentru umplut, închis, astupat sau
etichetat sticle, cutii, saci sau alte recipiente; maşini şi aparate pentru
capsulat sticle, borcane, tuburi sau recipiente similare; alte maşini şi aparate
de împachetat sau ambalat mărfuri (inclusiv maşini şi aparate de ambalat în
folie termoretractabilă); maşini şi aparate pentru gazeificarea (acidularea)
băuturilor
9503 00 Triciclete, trotinete, automobile cu pedale şi jucării similare cu roţi; landouri
şi cărucioare pentru păpuşi; păpuşi; alte jucării; minimodele şi modele
similare pentru divertisment, animate sau nu; jocuri enigmistice (puzzle) de
orice fel

Anexa nr. 2

LISTA
de activităţi ale unităţilor pentru
care se eliberează autorizaţii sanitare de funcţionare

Clasa
conform
Denumirea activităţii
CAEM
Rev. 2
46.12 Intermedieri în comerţul cu combustibili, minereuri, metale şi produse chimice
pentru industrie
46.46 Instituțiile medico-sanitare, balneosanatoriale şi unităţile care desfăşoară
47.73 activitate farmaceutică de comerţ
261

86
87.1
87.2
85.1 Instituţiile de educaţie antepreşcolară, instituţiile de învățămînt preşcolar,
85.2 primar, secundar, special, extraşcolar şi alternativele educaţionale, precum şi
85.3 taberele de odihnă pentru copii
85.5
96.01 Spălarea şi curăţarea (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană
96.02 Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare
96.04 Activităţi de întreţinere corporală
96.09 Activităţi ale studiourilor de tatuaj şi piercing

Anexa nr. 3

Autorizaţie sanitară de funcţionare


Nr.__________

Data emiterii ___________ 20 ___


Valabilă pînă la _________ 20 ___
1. Denumirea unităţii economice___________________________________________
2. For tutelar___________________________________________________________
3. Adresa, numărul de telefon, fax, e-mail ___________________________________
4. Profilul, genul de activitate _____________________________________________
_____________________________________________________________________
5. Grupele de produse (mărfuri) care urmează a fi fabricate, depozitate, comercializate,
utilizate, serviciile care urmează a fi prestate ________________________________________
____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
6. Volumul/capacitatea ___________________________________________________
_____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
7. Autorizaţia sanitară a fost eliberată în baza materialelor de supraveghere de stat a
sănătăţii publice, a rezultatelor investigaţiilor de laborator şi, după caz, măsurărilor instrumentale
_____________________________________________________________________________
(data, luna, anul)
Clauze de funcţionare:
Deţinătorul autorizaţiei sanitare de funcţionare este obligat:
a) să respecte legislaţia sanitară a Republicii Moldova;
b) să solicite Agenției Naționale pentru Sănătate Publică sau subdiviziunilor teritoriale ale
acesteia prelungirea valabilității autorizaţiei sanitare cu 30 de zile pînă la expirarea termenului de
valabilitate;
c) să notifice imediat Agenția Națională pentru Sănătate Publică sau subdiviziunile
teritoriale ale acesteia despre orice schimbare ori extindere a genurilor de activitate, în afară de
cele indicate în autorizaţie.
Nerespectarea legislaţiei sanitare în vigoare conduce la aplicarea unor măsuri de
constrîngere conform Legii nr. 10/2009.

L.Ş. ___________________
(denumirea)
262

Conducătorul Agenţiei Naţionale pentru


Sănătate Publică/subdiviziunii teritoriale
____________________________________
(semnătura, numele, prenumele)

Valabilitatea autorizaţiei este prelungită în baza materialelor de supraveghere de stat a


sănătăţii publice, a rezultatelor investigaţiilor de laborator şi, după caz, a măsurărilor
instrumentale____________________________________
(data, luna, anul)

pînă la __________ 20__ pînă la _________20 __

Conducătorul Agenţiei Naţionale Conducătorul Agenţiei Naţionale


pentru Sănătate Publică/subdiviziunii pentru Sănătate Publică/subdiviziunii
teritoriale teritoriale

__________________________ ________________________”
(semnătura, numele, prenumele) (semnătura, numele, prenumele)

Art. LXXII. – Legea nr. 163/2010 privind autorizarea executării lucrărilor


de construcţie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 155–158,
art. 549), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează
după cum urmează:

1. În cuprinsul legii, sintagma „Inspecția de Stat în Construcții” se substituie


cu sintagma „Agenția pentru Supraveghere Tehnică”.

2. La articolul 3, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) În cazul în care nu au fost anexate toate documentele prevăzute la


alin. (1), cererea este admisă și înregistrată, însă emitentul poate suspenda
examinarea pe un termen de pînă la 30 de zile, cu înștiințarea obligatorie a
solicitantului. Suspendarea termenului devine nulă din ziua în care solicitantul a
prezentat toate documentele necesare.”

3. Articolul 4:

la alineatul (2), textul „(centrul de medicină preventivă, inspectoratul


ecologic, serviciul de pompieri și salvatori)” se substituie cu textul „(Agenția
Naţională pentru Sănătate Publică, Agenția de Mediu, organul supravegherii de stat
a măsurilor contra incendiilor în comun cu serviciul de salvatori și pompieri)”;

articolul se completează cu alineatul (71) cu următorul cuprins:

„(71) În cazul solicitării certificatului de urbanism pentru obiectele din zona


drumului public și/sau din zonele de protecție ale acestuia, emitentul este obligat să
263

obțină avizul necesar (prescripțiile tehnice) în conformitate cu Legea drumurilor


nr. 509/1995. Certificatul de urbanism eliberat în lipsa avizului (prescripțiilor
tehnice) în cauză este nul.”

4. Articolul 6:

la alineatul (2):

litera d) va avea următorul cuprins:

„d) avizul acordat de către organul supravegherii de stat a măsurilor contra


incendiilor în comun cu serviciul de salvatori și pompieri;”

alineatul se completează cu literele e) şi f) cu următorul cuprins:

„e) avizul expertizei ecologice de stat, cu excepția cazului în care solicitantul


a obținut acordul de mediu conform Legii nr. 86/2014 privind evaluarea impactului
asupra mediului;
f) avizul (prescripția tehnică) al administratorului drumului, în cazul
amplasării imobilului (obiectului) în zona drumului public și/sau în zonele de
protecție ale acestuia.”

alineatul (3) se completează în final cu textul: „Avizul (prescripția tehnică)


al administratorului drumului, prevăzut la alin. (2) lit. f), se eliberează contra plată,
în termen de cel mult 15 zile lucrătoare.”

5. Articolul 12:

la alineatul (1):

litera b) se completează în final cu textul ,,sau certificatul constatator, în


cazul aplicării principiului aprobării tacite”;

alineatul se completează cu litera i) cu următorul cuprins:

„i) acordul de mediu, dacă este necesară efectuarea evaluării impactului


asupra mediului și dacă, din caracteristicile imobilului planificat, este evident că în
acesta se vor desfășura activități prevăzute de Legea nr. 86/2014 privind evaluarea
impactului asupra mediului.”

articolul se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:


264

„(21) În cazul solicitării autorizării obiectelor din zona drumului public și/sau
din zonele de protecție ale acestuia, emitentul este obligat să obțină avizul necesar
(autorizația de amplasare) în conformitate cu Legea drumurilor nr. 509/1995, care
se eliberează în termen de pînă la 20 de zile lucrătoare. Autorizația de construire
eliberată în lipsa avizului (autorizației de amplasare) în cauză este nulă.”

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) În cazul în care nu au fost anexate toate documentele prevăzute la


alin. (1), cererea este admisă și înregistrată, însă emitentul poate suspenda
examinarea pe un termen de pînă la 30 de zile, cu înștiințarea obligatorie a
solicitantului. Suspendarea termenului de examinare devine nulă din ziua în care
solicitantul a prezentat toate documentele necesare.”

la alineatul (6), după cuvintele „executarea lucrărilor,” se introduce textul


„conform condițiilor stabilite la art. 281,”;

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Emitentul informează în scris Agenția de Mediu despre emiterea


autorizaţiei de construire, în termen de 10 zile calendaristice, în cazul în care
obiectul de construcție a fost supus evaluării impactului asupra mediului.”

6. Articolul 17:

se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) În cazul amplasării imobilului (obiectului) în zona drumului public


și/sau în zonele de protecție ale acestuia, emitentul va solicita de la administratorul
drumului acordul de desființare, care se eliberează în condițiile Legii drumurilor
nr. 509/1995, în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare.”

alineatul (7) se abrogă.

7. Articolul 24:

la alineatul (1), literele a) şi a1) vor avea următorul cuprins:

,,a) instituirea şi ţinerea unor registre separate ale certificatelor de urbanism,


autorizaţiilor de construire/desfiinţare emise şi ale refuzurilor de eliberare a
certificatelor şi autorizaţiilor, în care se înscriu data de primire a documentelor şi
cea de eliberare a actului administrativ respectiv solicitantului (beneficiarului),
inclusiv plasarea acestora pe pagina web oficială a emitentului;
265

a1) eliberarea necondiționată a certificatului constatator solicitantului


(beneficiarului), conform modelului stabilit în anexa nr. 6;”

articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

,,(3) Funcţionarul din cadrul emitentului, responsabil de recepţionarea


cererilor de eliberare a certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de
construire/desfiinţare, nu este în drept să examineze conţinutul cererilor depuse şi
al actelor anexate, să refuze recepţionarea acestora sau să solicite prezentarea unor
documente şi informaţii suplimentare, competenţa acestuia limitîndu-se doar la
procedura de înregistrare a cererii şi de eliberare a certificatului constatator
conform alin. (1) lit. a1).”

8. La articolul 28 alineatul (1), după cuvintele „autorizației de construire” se


introduc cuvintele „sau a certificatului constatator care confirmă aplicarea
principiului aprobării tacite”.

9. Capitolul VIII se completează cu articolul 281 cu următorul cuprins:

,,Articolul 281. Aprobarea tacită

(1) Actele emise în scopul autorizării executării lucrărilor de construcţie,


prevăzute la art. 3, 12 şi 17, cad sub incidenţa principiului de aprobare tacită în
cazul depăşirii de către emitent a termenelor stabilite de lege pentru eliberarea,
prelungirea, reperfectarea actului permisiv şi în lipsa unei comunicări scrise
privind refuzul eliberării actului respectiv.

(2) Solicitanţii (beneficiarii) care nu au obţinut în termenul stabilit de lege


unul dintre actele prevăzute la alin. (1) din prezentul articol sau refuzul oficial de
eliberare a acestui act sînt în drept să aplice, în baza certificatului stipulat la art. 24
alin. (1) lit. a1) din prezenta lege, principiul aprobării tacite, conform procedurii
stabilite la art. 62 din Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activităţii de întreprinzător, informînd în scris despre aceasta Agenția pentru
Supravegherea Tehnică.”

10. Anexa nr. 6 va avea următorul cuprins:


„Anexa nr. 6

Primăria _________________________________
(municipiului, oraşului, comunei, satului)

CERTIFICAT CONSTATATOR
266

Nr. de înregistrare _______ Data înregistrării ___ ______ 20__

Prin prezentul, se certifică şi se constată că solicitantul ________________________


_______________________________________________________________
(denumirea solicitantului, IDNO, adresa)
prin reprezentantul său _______________________________________________,
(numele, prenumele reprezentantului, telefon de contact, e-mail)
la data emiterii prezentului certificat, a transmis primăriei, pentru obţinerea actului permisiv
(de subliniat):

certificatul de urbanism autorizaţia de construire autorizaţia de desfiinţare


pentru proiectare

cererea, la care a anexat următoarele documente:


____________________________________ pe ____ file,
____________________________________ pe ____ file,
____________________________________ pe ____ file,
suporturi electronice (CD etc.) _____ unităţi.

Cererea şi actele enumerate au fost recepţionate de către___________________


________________________________________________________________
(nume, prenume, funcţia deţinută)
_____________________
(semnătura)

L. Ş.

Ghid informativ:
Conform art.___ din Legea nr. 163/2010, termenul legal pentru eliberarea actului permisiv
solicitat este de ____ zile lucrătoare.
Conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 163/2010, funcţionarul responsabil de recepţionarea
cererilor nu este în drept să examineze conţinutul cererilor depuse, al actelor anexate şi al
declaraţiilor pe propria răspundere, să refuze recepţionarea acestora sau să solicite
prezentarea unor documente şi informaţii suplimentare, competenţa acestuia limitîndu-se
doar la procedura de înregistrare a cererii şi de eliberare imediată şi necondiţionată
solicitantului a certificatului constatator.
Încălcarea de către funcţionar a acestei norme atrage aplicarea, inclusiv în baza demersului
solicitantului, a sancţiunilor contravenţionale prevăzute la art. 350 din Codul contravenţional.
Conform art. 281 din Legea nr. 163/2010, solicitantul poate aplica acest certificat în
procedura aprobării tacite şi poate desfăşura activitatea pentru care a solicitat actul permisiv.
În acest scop, solicitantul va expedia, prin poşta recomandată, în adresa Inspectoratului
General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne copia de pe acest certificat, în care va
completa declaraţia pe propria răspundere de mai jos. Data aprobării tacite a actului permisiv
şi, respectiv, data din care solicitantul poate desfăşura activitatea pentru care a solicitat actul
permisiv se consideră data confirmării recepţionării de către Inspectoratul General al Poliţiei
267

al Ministerului Afacerilor Interne a scrisorii recomandate prin care solicitantul i-a expediat
acest certificat.

DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

În adresa Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne, or. Chişinău,


str. Tiraspol nr. 11/1, MD-2001

Prin prezenta, subsemnatul, constat şi declar pe propria răspundere, cunoscînd consecinţele


prevăzute de art. 3521 din Codul penal, că, la data completării prezentei declaraţii ___
_______________ 20__:
– nu am primit actul permisiv solicitat conform prezentului certificat;
– nu am primit de la autoritatea emitentă refuz oficial de eliberare a actului permisiv solicitat;
– nu am fost notificat despre suspendarea termenului de acordare a actului permisiv fie
suspendarea aplicată de către autoritatea emitentă este sau a devenit nulă în virtutea legii;
– intenţionez să aplic procedura aprobării tacite şi să încep a desfăşura activitatea pentru care
am solicitat actul permisiv.

Solicitant ________________________ prin reprezentantul său________


________________________________ ___________________________
________________________________ (nume, prenumele, telefon de contact, e-mail)
(denumirea solicitantului, IDNO, adresa)

Semnătura ________________”

Art. LXXIII. – Legea nr. 228/2010 cu privire la protecţia plantelor şi la


carantina fitosanitară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 241–
246, art. 748), cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se
completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici se stabilește de
Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

2. La articolul 4 alineatul (4) litera j), textul „cu eliberarea certificatului de


înregistrare, al cărui model este prezentat în anexa nr. 6, parte integrantă a
prezentei legi,” se exclude.

3. La articolul 29:
268

alineatul (2) se completează în final cu textul: „Eliberarea pașaportului


fitosanitar este gratuită și condiționată doar de starea fitosanitară a produselor
importate și nu poate fi restricționată decît de încălcarea vădită a cerințelor
fitosanitare, aprobate oficial, față de produsele în cauză.”

la alineatul (3), litera d) va avea următorul cuprins:

„d) numărul său de înregistrare în sensul prezentei legi;”.

4. La articolul 30:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Pentru a se asigura libera circulaţie a plantelor şi a produselor vegetale


importate în cazul în care certificatul fitosanitar care însoțește produsele
corespunde cerințelor legislației naționale și/sau tratatelor internaționale, acesta se
preschimbă imediat cu pașaport fitosanitar în punctul de intrare, cu excepția
cazurilor cînd există suspiciuni rezonabile de neconformitate a produselor cu
prevederile prezentei legi și produsele care se importă necesită un control mai
minuțios decît cel documentar și de identitate. În acest caz, pașaportul fitosanitar se
eliberează imediat după efectuarea controlului fitosanitar, în cazul în care nu sînt
constatate temeiuri pentru restricții conform art. 31.”

la alineatul (3), cuvintele „certificatului înregistrării de stat” se substituie cu


cuvintele „înregistrării în sensul prezentei legi”.

5. Anexa nr. 6 se abrogă.

Art. LXXIV. – Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior


(republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 265–276,
art. 571), cu modificările și completările ulterioare, se modifică şi se completează
după cum urmează:

1. La articolul 3, la noțiunea „cumpărătură de control”, sintagma „Agenției


pentru Protecția Consumatorilor” se substituie cu sintagma „Agenţiei pentru
Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei”.

2. La articolul 5 alineatul (3), partea introductivă va avea următorul cuprins:

„Agenţia pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei:”.

3. La articolul 16, alineatul (1) se completează cu litera c) cu următorul


cuprins:
269

„c) să înștiințeze organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor


din raza teritorială despre notificarea recepționată și să transmită informația ce se
conține în aceasta.”

4. Anexa nr. 4 va avea următorul cuprins:

„Anexa nr. 4

LISTA
de activităţi ale unităţilor comerciale pentru
care se eliberează autorizaţii sanitare de funcţionare

Clasa
CAEM Denumirea activităţii
Rev. 2
46.12 Intermedieri în comerţul cu combustibili, minereuri, metale şi produse chimice
pentru industrie
96.01 Spălarea şi curăţarea (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană
96.02 Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare
96.04 Activităţi de întreţinere corporală
96.09 Activităţi ale studiourilor de tatuaj şi piercing ”

Art. LXXV. – Articolul 23 din Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor
cu caracter personal (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 170–175,
art. 492), cu modificările și completările ulterioare, se completează cu alineatul
(11) cu următorul cuprins:

„(11) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici se stabilește de
Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

Art. LXXVI. – Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a


activității de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011,
nr. 170–175, art. 494), cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se
completează după cum urmează:

1. La articolul 2:

noțiunea „act permisiv” va avea următorul cuprins:

„act permisiv – document sau înscris constatator prin care autoritatea


emitentă constată unele fapte juridice și întrunirea condițiilor stabilite de lege,
atestînd învestirea solicitantului cu o serie de drepturi și de obligații pentru
270

inițierea, desfășurarea și/sau încetarea activității de întreprinzător sau a unor acțiuni


aferente și indispensabile acestei activități. Actul permisiv poate avea denumirea
de licență, autorizație, permis, certificat, aviz, aprobare, brevet, de atestat de
calificare (denumite în continuare acte permisive);”

noțiunea „Nomenclator al actelor permisive” se completează în final cu


textul „ , de asemenea autoritățile sau entitățile implicate în procesul de eliberare a
actului permisiv”;

noțiunea „ghișeu unic” se completează în final cu textul „și obținerea actelor


permisive”.

2. La articolul 3, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Prezenta lege se aplică în măsura în care nu contravine prevederilor


legilor care reglementează activitatea licenţiată, autorizată sau certificată din
domeniul financiar (bancar şi nebancar), excepție făcînd dispozițiile art. 4
alin. (1)–(2), (5) și art. 6 alin. (7) care au prioritate cu privire la orice domeniu
licențiat/autorizat/certificat.”

3. Articolul 4:

la alineatul (13), textul „respinge cererea, poate” se exclude;

la alineatul (2), textul „anexa la prezenta lege” se substituie cu textul „anexa


nr. 1”;

articolul se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:

„(21) Autoritatea emitentă indicată în Nomenclatorul actelor permisive din


anexa nr.1 este responsabilă de recepționarea solicitării și emiterea actului permisiv
respectiv în conformitate cu cerințele stabilite de prezenta lege. Pentru acordarea
actului permisiv, autoritatea emitentă este obligată să obțină, fără implicarea
solicitantului, confirmările, coordonările, avizele și informația necesară de la
autoritățile/entitățile implicate în eliberarea actelor permisive indicate în
Nomenclatorul actelor permisive pentru actul permisiv respectiv, în modul și
termenele stabilite de legea care reglementează domeniul licențiat/autorizat/
certificat. În acest scop, autoritatea emitentă va aplica principiul aprobării tacite, în
modul stabilit de prezenta lege, față de actele și documentele solicitate de la
autoritățile și entitățile implicate în eliberarea actelor permisive.”

articolul se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:


271

„(6) Nu sînt acte permisive în sensul prezentei legi și nu necesită a fi incluse


în Nomenclatorul actelor permisive serviciile publice, inclusiv serviciile de
informare, expertizare sau examinare, actele confirmative și alte documente
oficiale (sub formă de aviz, coordonare, confirmare etc.) care:
a) nu întrunesc criteriile definitorii stabilite de prezenta lege;
b) se eliberează, în conformitate cu prevederile legii, de autoritățile
administraţiei publice la solicitarea unei autorități emitente, fără implicarea directă
a solicitantului;
c) pot fi acordate de autoritățile administraţiei publice la cererea agenților
economici, cu toate că solicitarea și deținerea acestora nu sînt obligatorii pentru
desfășurarea activității de întreprinzător;
d) acordă drepturi suplimentare sau un regim juridic facilitat, însă nu sînt
impuse de lege și nu condiționează activitatea agentului economic.”

4. Legea se completează cu articolele 41 și 42 cu următorul cuprins:

„Articolul 41. Categoriile de acte permisive

(1) În funcţie de scopul, forma și modul de reglementare, actele permisive


sînt de 3 categorii:
a) licență – act permisiv care învestește titularul cu drept de a desfășura un
anumit gen de activitate, integral sau parțial, asupra căruia se răsfrîng criteriile de
licențiere stabilite de prezenta lege;
b) autorizație – act permisiv care se referă la acordarea anumitor drepturi de
activitate și la atestarea întrunirii anumitor condiții de către agentul economic;
c) certificat – act permisiv care se referă la conformitatea anumitor bunuri
sau servicii fie la atestarea cunoștințelor/capacităților angajaților unui agent
economic, în limita criteriilor stabilite la art. 4, în baza căruia nu se acordă drepturi
primare pentru activitate, dar care este impus de lege pentru a confirma respectarea
unor cerințe de ordin tehnic și a cărui neobținere nu periclitează întreaga activitate
a agentului economic într-un domeniu.

(2) Toate condițiile, cerințele de formă și de conținut, drepturile și obligațiile


materiale și procedurale cu privire la solicitarea, eliberarea, deținerea și retragerea
licențelor se stabilesc prin lege. Pentru eliberarea unei licențe, legea prevede expres
lista exhaustivă a documentelor care se anexează la cerere (declarație), taxa și
cuantumul plăților aferente, precum și lista exhaustivă a condițiilor a căror
neîndeplinire poate conduce la retragerea licenței.

(3) Condițiile primare, drepturile și obligațiile materiale și procedurale cu


caracter primar cu privire la solicitarea, eliberarea, deținerea și retragerea
autorizațiilor se stabilesc prin lege. Pentru eliberarea unei autorizații, legea prevede
expres lista exhaustivă a documentelor care se anexează la cerere, taxa, precum și
272

lista exhaustivă a condițiilor a căror neîndeplinire poate conduce la retragerea


autorizației. Guvernul aprobă, în limitele legii, procedura amănunțită și cerințele
specifice în cazul în care autorizarea poate fi acordată parțial sau aceeași
autorizație se acordă în mod diferit în funcţie de particularitățile activității,
obiectului și/sau subiectului.

(4) Condițiile generale, drepturile și obligațiile materiale și procedurale cu


caracter primar cu privire la solicitarea, eliberarea și retragerea certificatelor se
stabilesc prin lege. Pentru eliberarea unui certificat, legea prevede documentele
care se anexează la cerere, taxa sau modul de stabilire a acesteia, precum și lista
condițiilor generale a căror neîndeplinire poate conduce la retragerea sau anularea
certificatului. Guvernul aprobă, în limitele legii, procedura amănunțită și cerințele
de solicitare, eliberare și retragere/anulare a unui certificat, cu indicarea
particularităților de procedură și a condițiilor în cazul în care un certificat se acordă
în mod diferit în funcție de specificul obiectului și/sau subiectului.

Articolul 42. Lucrările de secretariat ale autorităților emitente

(1) Autoritatea emitentă formează un dosar de autorizare pentru fiecare


persoană care a depus cererea pentru eliberarea actului permisiv, inclusiv prin
intermediul serviciilor informatice dedicate sau portalului unic al serviciilor
publice.

(2) În dosar se păstrează toate documentele primite de la solicitantul/titularul


actului permisiv, precum şi copiile de pe deciziile şi prescripţiile autorităţii
emitente și/sau ale organului de control respectiv, care se referă la solicitant/titular.
Toate dosarele, stocate în mod sistematizat și corelat, constituie registrul cererilor
și actelor permisive.

(3) Pentru reglementare prin licențiere, autoritatea de licenţiere formează şi


ţine registrele de licenţiere separat pentru fiecare gen de activitate licenţiat.

(4) Registrul cererilor și actelor permisive (în format electronic sau pe suport
de hîrtie) este constituit și gestionat astfel încît să conțină un sistem eficient de
identificare și trasabilitate a fiecărei cereri și a fiecărui dosar în parte, cu
posibilitatea de identificare a etapei procedurale la care se află examinarea cererii
și a statutului actual al actului permisiv. În scopul dezvoltării sistemului de
identificare unică și de trasabilitate, autoritatea emitentă, la înregistrare, acordă
cererii, precum și dosarului aferent, un cod unic care va înlocui denumirea
completă a dosarului și a cererii în cauză și va facilita identificarea acestora.

(5) În funcţie de categoria actului permisiv, în registrul cererilor și actelor


permisive se indică:
273

a) datele despre titularul actului permisiv;


b) date despre cerere (inclusiv codul unic), documentele anexate și despre
eliberarea certificatului constatator;
c) după caz, mențiuni despre parcurgerea etapelor distincte intermediare în
procesul de examinare a cererii (inclusiv de avizări, coordonări cu alte entități), cu
indicarea, după caz, a datei și numărului documentelor intermediare obținute;
d) data şi numărul deciziei privind eliberarea/prelungirea actului permisiv și,
după caz, mențiunea despre obținerea acestuia prin aprobare tacită;
e) seria, numărul şi data eliberării actului permisiv (în cazul în care sînt
distincte de codul unic al cererii/dosarului);
f) termenul de valabilitate a actului permisiv;
g) după caz, genul de activitate licenţiat/autorizat;
h) informaţia privind reperfectarea actului, eliberarea copiilor şi duplicatelor
de pe acesta;
i) temeiurile, data şi numărul procesului-verbal de control privind înlăturarea
încălcărilor care ţin de condiţiile de licenţiere/autorizare;
j) temeiurile, data şi numărul deciziei autorității emitente și/sau hotărîrii
instanței de judecată privind suspendarea şi reluarea valabilităţii actului permisiv;
k) temeiurile, data şi numărul deciziei autorității emitente și/sau hotărîrii
instanței de judecată privind retragerea actului permisiv;
l) temeiurile, data şi numărul deciziei privind declararea actului permisiv ca
fiind nevalabil;
m) data și numărul altor decizii ale autorității emitente în privința actului
permisiv și titularului.

(6) În registru sînt stocate toate documentele relevante pentru etapele de


examinare a cererii și pentru stabilirea situației existente de fapt și de drept cu
privire la actul permisiv eliberat.

(7) Informaţia cuprinsă în registrele cererilor și actelor permisive este


transparentă şi accesibilă prin internet.”

5. Articolul 5:

la litera a), textul „sau o altă activitate prevăzută de lege ce condiţionează


iniţierea şi/sau desfăşurarea activităţii de întreprinzător într-un anumit domeniu” se
exclude;

la litera g), după cuvintele „comunicări scrise privind” se introduc cuvintele


„suspendarea termenului de examinare a cererii sau”.

6. La articolul 6:
274

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Pentru obţinerea actului permisiv, solicitantul depune la autoritatea


emitentă, personal sau prin intermediul unui reprezentant împuternicit conform
legii, direct la sediul autorității, fie prin scrisoare recomandată, prin intermediul
sistemelor informaţionale dedicate sau prin poştă electronică (sub formă de
document electronic cu semnătura electronică avansată calificată, prin intermediul
mijloacelor electronice de comunicare), cererea la care anexează actele necesare,
prevăzute de actul legislativ ce reglementează respectiva activitate, sau cererea
însoţită de o declaraţie pe propria răspundere privind respectarea condiţiilor din
actele legislative ce reglementează activitatea pentru care solicită actul permisiv.
Autoritatea emitentă va elibera imediat şi necondiţionat solicitantului certificatul
constatator, conform modelului indicat în anexa nr. 3, în modul în care a fost
depusă cererea.”

la alineatul (11), după cuvintele „formatul electronic al” se introduc cuvintele


„cererii și al”;

articolul se completează cu alineatele (14) și (15) cu următorul cuprins:

„(14) Autoritatea emitentă este obligată să recepționeze și să înregistreze


corespunzător cererea de solicitare a unui act permisiv în toate cazurile, chiar dacă
la cerere nu sînt anexate toate documentele stabilite de lege. Persoana responsabilă
din cadrul autorității emitente nu are dreptul de a returna cererea sau a refuza
recepționarea și înregistrarea acesteia pe motiv că aceasta nu este completă fie nu
conține anexate toate documentele necesare sau nu este achitată taxa, cu excepția
cazului cînd cererea nu conține informația necesară pentru identificarea
solicitantului.

(15) Certificatul constatator reprezintă documentul oficial în baza căruia se


probează locul și faptul solicitării unui act permisiv și care indică data de la care
încep să curgă termenele aferente procedurii de emitere a actului în cauză.
Autoritatea emitentă este obligată să remită certificatul constatator în același mod
în care a fost depusă cererea. În cazul în care cererea este depusă prin intermediul
portalului unic al serviciilor publice, documentul de confirmare în format
electronic, generat de portalul unic al serviciilor publice, reprezintă certificatul
constatator.”

la alineatul (2), cuvintele „înregistrării tuturor actelor necesare eliberării


actului permisiv” se substituie cu cuvintele „eliberării certificatului constatator”,
iar după textul „termenului de 10 zile” se introduce cuvîntul „lucrătoare”;

articolul se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:


275

„(21) Actul permisiv se eliberează/se prelungește şi în lipsa documentelor


obligatorii de a fi anexate la cerere, prevăzute de legea care reglementează
domeniul licențiat/autorizat/certificat respectiv, în cazul în care autoritatea
emitentă le-a solicitat de la altă autoritate și a constatat din oficiu intervenirea
aprobării tacite pentru documentele în cauză sau dacă solicitantul prezintă
confirmările corespunzătoare care atestă survenirea aprobării tacite.”

la alineatul (3), după cuvintele „declarată de solicitant” se introduc cuvintele


„sau a lipsei documentelor necesare prevăzute de legislație”, iar cuvintele „temei
pentru refuzul” se substituie cu cuvintele „temei pentru sistarea termenului”;

la alineatul (4), cuvintele „în anexa la prezenta lege, achitînd taxă pentru
actul permisiv, dacă taxa este prevăzută de lege” se substituie cu textul „la anexa
nr. 1, actitînd taxă pentru actul permisiv, dacă taxa este prevăzută de lege sau, după
caz, de hotărîrea Guvernului”;

la alineatul (6), după cuvîntul „recepționate” se introduc cuvintele „și al


certificatelor constatatoare eliberate”;

articolul se completează cu alineatele (7), (8) și (9) cu următorul cuprins:

„(7) Autoritatea emitentă (inclusiv autoritatea de licențiere) este obligată să


acorde acte permisive tuturor solicitanților care îndeplinesc cerințele și condițiile
stabilite expres de lege, în număr nelimitat, în ordinea înregistrării solicitărilor, cu
excepția cazurilor în care:
a) legea care reglementează activitatea licenţiată/autorizată/certificată
respectivă stabilește expres un număr limitat de acte permisive la nivel de țară sau
regiune sau o formulă certă prin care poate fi identificat numărul-limită de titulari
de acte permisive;
b) legea stabilește expres că actul permisiv se acordă în baza unui concurs
prealabil, reglementează modul de desfășurare a acestuia și criteriile de selectare în
urma concursului.

(8) Autoritatea emitentă poate refuza eliberarea/prelungirea unui act


permisiv numai cu o justificare corespunzătoare în temeiul prevederilor legii, cu
înștiințarea directă a solicitantului și doar în cazul în care solicitantul nu întrunește
condițiile expres specificate în lege sau, după caz, nu demonstrează întrunirea
acestor condiții în decursul suspendării termenului de examinare a solicitării.

(9) În cazul în care, în scopul eliberării actului permisiv, autoritatea emitentă


are nevoie de informațiile cu privire la solicitant (identitatea, bunurile deținute,
capacitățile și activitatea acestuia) care se conțin în Registrul de stat al persoanelor
juridice, Registrul de stat al întreprinzătorilor individuali, Registrul bunurilor
276

imobile, Registrul informației criminalistice şi criminologice și/sau registrele


actelor permisive, entitățile care dețin registrele în cauză sînt obligate să ofere în
mod gratuit autorității emitente a actului permisiv informația solicitată în termen de
cel mult o zi lucrătoare, fără implicarea solicitantului.”

7. Legea se completează cu articolele 61 și 62 cu următorul cuprins:

„Articolul 61. Suspendarea termenului stabilit pentru eliberarea actului


permisiv

(1) După recepționarea cererii, dacă se constată că aceasta este incompletă,


autoritatea emitentă are dreptul de a suspenda curgerea termenului stabilit de lege
pentru eliberarea/prelungirea/reperfectarea actului permisiv solicitat, fiind obligată
să notifice imediat solicitantul despre suspendare, să informeze despre cerințele
prevăzute de lege care nu sînt îndeplinite și să indice expres ce trebuie să prezinte
și/sau să efectueze solicitantul pentru ca cererea să poată fi procesată. În cazul în
care autoritatea emitentă va indica asupra necesității de prezentare a actelor/
informației sau de efectuare a acțiunilor care nu sînt stabilite expres în lege, decizia
de suspendare a termenului este nulă. Faptul nulității (totale sau parțiale) urmează a
fi invocat de către solicitant prin notificarea autorității în formă scrisă.

(2) Suspendarea termenului încetează din ziua în care solicitantul a efectuat


acțiunile stabilite de lege și/sau a prezentat informația necesară pentru ca
autoritatea emitentă să poată procesa cererea în cauză. Termenul suspendat va fi
reluat de la data suspendării (inclusiv) și va expira în limitele stabilite de lege
pentru eliberarea actului permisiv. Suspendarea nu poate fi aplicată pentru o
perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice de la data notificării.

(3) După expirarea termenului stabilit pentru suspendare sau pînă la


expirarea termenului prevăzut de lege pentru eliberarea actului permisiv,
autoritatea emitentă este obligată să elibereze actul permisiv sau să refuze
eliberarea acestuia dacă nu sînt întrunite condițiile stabilite de lege. În caz contrar
survine principiul aprobării tacite.

Articolul 62. Procedura aprobării tacite

(1) După expirarea termenului prevăzut de lege pentru emiterea actului


permisiv şi în lipsa unui refuz scris privind eliberarea acestuia din partea autorităţii
emitente, actul permisiv solicitat se consideră acordat prin aprobare tacită.

(2) Procedura aprobării tacite nu se aplică în privința actelor permisive din


categoria certificatelor. Pentru toate actele permisive din categoria licențelor și
autorizațiilor, procedura aprobării tacite se aplică dacă legea care reglementează
277

regimul juridic al actului permisiv respectiv nu stabilește în mod expres


neaplicarea procedurii aprobării tacite.

(3) După expirarea termenului prevăzut de lege pentru eliberarea actului


permisiv, solicitantul poate aplica procedura aprobării tacite şi poate desfăşura
activitatea pentru care a solicitat actul permisiv. În acest scop, solicitantul
expediază, prin poşta recomandată, în adresa Inspectoratului General al Poliţiei al
Ministerului Afacerilor Interne copia de pe certificatul constatator, în care declară
pe propria răspundere faptul că nu a primit de la autoritatea emitentă refuz oficial
de eliberare a actului permisiv în termen legal și că termenul nu a fost suspendat
sau suspendarea este sau a devenit nulă. În cazul în care certificatul constatator i-a
fost eliberat în format electronic, solicitantul va expedia documentul în cauză pe
suport de hîrtie, completat în modul stabilit. Data aprobării tacite a actului permisiv
şi, respectiv, data din care solicitantul poate desfăşura activitatea pentru care a
solicitat actul permisiv se consideră data confirmării recepţionării de către
Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne a scrisorii
recomandate, prin care solicitantul i-a expediat copia de pe certificatul constatator
completat în modul stabilit.

(4) Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne:


a) verifică veridicitatea informaţiei din declaraţia pe propria răspundere
depusă de solicitant, introduce informaţia privind certificatul constatator
recepţionat într-un registru electronic accesibil şi gratuit, pe pagina sa web oficială,
cu indicarea autorităţii care nu a emis actul permisiv şi a măsurilor
contravenţionale aplicate;
b) în termen de 3 zile lucrătoare de la recepţionarea certificatului constatator,
îl expediază prin poşta electronică subdiviziunii sale abilitate cu iniţierea
procedurilor contravenţionale şi aplicarea, după caz, a sancţiunilor prevăzute de
Codul contravenţional faţă de funcţionarii autorităţilor emitente care au încălcat
procedurile şi termenele de eliberare a actelor permisive;
c) analizează informaţia din certificatele constatatoare recepţionate şi datele
furnizate de subdiviziunile sale teritoriale cu privire la aplicarea sancţiunilor
contravenţionale şi informează trimestrial despre rezultatele analizei Cancelaria de
Stat, în scopul elaborării măsurilor şi propunerilor de optimizare a activităţii
autorităţilor emitente.

(5) Autorităţile administraţiei publice şi instituţiile abilitate prin lege cu


funcţii de reglementare şi de control, instanţele de judecată sînt obligate să accepte
certificatul constatator în calitate de act permisiv dacă acesta este completat şi
expediat în modul prevăzut la alin. (3).
278

(6) Aplicarea procedurii aprobării tacite nu privează solicitantul de dreptul


de a se adresa direct către agentul constatator în cazurile expres prevăzute de Codul
contravenţional.”

8. Articolul 7:

la alineatul (2), cuvintele „în două exemplare,” se exclud, după cuvintele „cu
prezentarea” se introduc cuvintele „ulterioară a”, iar în final alineatul se
completează cu textul: „Autoritatea eliberează imediat și necondiționat certificatul
constatator.”

alineatul (4) se completează în final cu textul: „Actul permisiv este


reperfectat şi în cazul în care autoritatea emitentă constată intervenirea aprobării
tacite pentru documentele suplimentare ce atestă temeiul reperfectării actului în
cauză.”

la alineatul (6), textul „declarației pe proprie răspundere, depusă la


autoritatea emitentă concomitent cu cererea” se substituie cu textul „certificatului
constatator, emis de autoritatea emitentă la depunerea cererii”;

alineatul (7) va avea următorul cuprins:

„(7) Temei pentru respingerea cererii de reperfectare a actului permisiv este


lipsa în cerere a informației necesare pentru identificarea solicitantului.”

9. Articolul 8:

la alineatul (2), cuvintele „în două exemplare,” se exclud, iar după cuvintele
„actului permisiv” se introduc cuvintele „și recepționează certificatul constatator”;

la alineatul (3), cuvintele „o cerere în două exemplare,” se substituie cu


cuvintele „a unei cereri”;

alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Autoritatea emitentă este obligată să elibereze duplicatul actului


permisiv în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a
duplicatului și a documentului care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea
duplicatului, dacă legea prevede o astfel de taxă. Prin derogare de la prevederile
art. 62 alin. (2), duplicatul actului permisiv se consideră eliberat prin aprobare
tacită pentru toate categoriile de acte permisive dacă autoritatea emitentă nu
notifică în scris solicitantul, în termenul prevăzut de prezentul alineat, despre
279

suspendarea termenului sau despre respingerea cererii de eliberare a duplicatului


actului permisiv.”

la alineatul (7), cuvintele „actului confirmativ” se substituie cu cuvintele


„certificatului constatator”.

10. La articolul 9 alineatul (4), cuvintele „în anexă” se substituie cu textul


„în anexa nr. 1”

11. Articolul 10:

la alineatul (2), în partea introductivă, după cuvintele „valabilității actului


permisiv” se introduc cuvintele „în baza deciziei autorității emitente, fără adresarea
în instanța de judecată,”;

articolul se completează cu alineatele (7) și (8) cu următorul cuprins:

„(7) Suspendarea actului permisiv în cadrul controlului de stat sau ca urmare


a acestuia se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind
controlul de stat asupra activității de întreprinzător.

(8) În scopul inițierii procedurii de suspendare a actului permisiv în alte


cazuri decît cele stabilite la alin. (2) din prezentul articol, autoritățile emitente care
nu au funcții de organ de control și/sau de agent constatator în procesul
contravențional, pentru stabilirea nerespectării de către titularul de act permisiv a
cerințelor și condițiilor stabilite de lege, în cazul în care pentru validarea și
constatarea neconformităților este necesară o verificare la fața locului, vor solicita
și vor utiliza documentele eliberate de către organul de control și/sau agentul
constatator cu atribuții în domeniul corespunzător, conform art. 111.”

12. Articolul 11:

la alineatul (1):

în partea introductivă, după cuvintele „în vederea retragerii actului permisiv”


se introduc cuvintele „fără adresare în instanța de judecată”;

litera f) se abrogă;

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Retragerea actului permisiv în alte cazuri decît cele prevăzute la


alin. (1) din prezentul articol se efectuează în conformitate cu prevederile Legii
280

nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de


întreprinzător.”

articolul se completează cu alineatele (7) și (8) cu următorul cuprins:

„(7) Retragerea actului permisiv în cadrul controlului de stat sau ca urmare a


acestuia se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind
controlul de stat asupra activității de întreprinzător.

(8) În scopul inițierii procedurii de retragere a actului permisiv în alte cazuri


decît cele stabilite la alin. (1) din prezentul articol, autoritățile emitente care nu au
funcții de organ de control și/sau de agent constatator în procesul contravențional,
pentru stabilirea nerespectării de către titularul de act permisiv a cerințelor și
condițiilor stabilite de lege, în cazul în care pentru validarea și constatarea
neconformităților este necesară o verificare la fața locului, vor solicita și vor utiliza
documentele eliberate de către organul de control și/sau agentul constatator cu
atribuții în domeniul corespunzător, conform art. 111.”

13. Legea se completează cu articolul 111 cu următorul cuprins:

„Articolul 111. Controlul de stat

(1) Controlul de stat necesar pentru emiterea actului permisiv și/sau pentru
verificarea respectării cerinţelor şi condiţiilor de licenţiere, autorizare sau
certificare se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu
prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de
întreprinzător.

(2) În cazul în care autoritatea emitentă nu are funcții de organ de control de


stat, aceasta poate solicita efectuarea controlului de stat de la organul de control
învestit cu dreptul de a iniția și de a desfășura controlul de stat pe domeniul supus
licențierii, autorizării sau certificării. În acest caz, organul de control este obligat:
a) să inițieze și să desfășoare controlul pentru emiterea actului permisiv în
modul și termenele stabilite la art. 191 din Legea nr. 131/2012 privind controlul de
stat asupra activităţii de întreprinzător dacă efectuarea controlului respectiv este
prevăzută de legea menționată în cadrul procedurii de emitere a actului permisiv;
b) să includă controlul respectiv în planul de control pentru perioada
următoare, cu luarea în considerare a gradului de risc al agentului economic vizat,
dacă este solicitată verificarea respectării cerinţelor şi condiţiilor de licenţiere,
autorizare sau certificare;
c) să inițieze și să desfășoare control inopinat în termene proxime dacă
autoritatea emitentă pune la dispoziție informația necesară în baza căreia se poate
constata existența încălcărilor, gradul de pericol corespunzător, precum și a cel
281

puțin unuia dintre temeiurile stabilite la art. 19 din Legea nr. 131/2012 privind
controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător;
d) după efectuarea controlului, să remită autorității emitente un exemplar
suplimentar al procesului-verbal de control în care se va indica expres modul și
nivelul de respectare a cerințelor și condițiilor pentru obținerea sau deținerea
actului permisiv corespunzător.”

14. Legea se completează cu capitolul II1 cu următorul cuprins:

„Capitolul II1

LICENȚIEREA ACTIVITĂȚII DE ÎNTREPRINZĂTOR

Articolul 121. Licența. Genurile de activitate supuse licențierii

(1) Licența este actul permisiv, eliberat de către autoritatea de licenţiere în


procesul de reglementare a activităţii de întreprinzător, care atestă dreptul
titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă stabilită, integral sau parţial,
genul de activitate indicat în aceasta, cu respectarea condiţiilor de licenţiere.

(2) Genurile de activitate supuse licențierii sînt stabilite exhaustiv în anexa


nr. 1. Introducerea reglementării prin licenţiere pentru alte genuri de activitate este
admisă doar prin modificarea şi completarea Nomenclatorului actelor permisive
care fac parte din categoria licențelor, expus în anexa nr. 1.

(3) Nu se supune reglementării prin licenţiere comercializarea de către


organul fiscal a bunurilor sechestrate.

(4) Licenţele eliberate de către autorităţile de licenţiere, indicate în prezenta


lege, sînt valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova dacă legile care
reglementează activitatea licenţiată respectivă nu prevăd limitări teritoriale.
Licenţele obţinute în Republica Moldova sînt valabile şi peste hotare în
conformitate cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Licenţele eliberate de către autorităţile de licenţiere din străinătate sînt valabile şi
pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu acordurile internaţionale la
care Republica Moldova este parte.

Articolul 122. Criteriile de determinare a genurilor de activitate


supuse reglementării prin licenţiere

Genurile de activitate supuse reglementării prin licenţiere sînt genurile de


activitate care corespund cel puțin unuia dintre criteriile indicate la lit. a) şi b),
coroborate cu criteriul stabilit la lit. c), şi anume:
282

a) implicarea utilizării resurselor limitate ale statului;


b) serviciul prestat sau bunul produs/comercializat prezintă pericol sporit și
supravegherea eficientă a activității în cauză necesită stabilirea condiţiilor şi
cerinţelor speciale de activitate, precum şi verificarea respectării acestora pe
parcursul activităţii, pentru excluderea prejudicierii drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului, sănătăţii populației, mediului, precum și integrității,
stabilității financiare și securităţii statului;
c) licenţierea nu dublează alte proceduri de reglementare, nu acoperă riscuri
similare cu alte mijloace de intervenție existente sau alte acte permisive și nu are
drept scop asigurarea respectării condițiilor și cerințelor atribuite de lege unui alt
mecanism de reglementare existent.

Articolul 123. Politica statului în domeniul reglementării


prin licenţiere a activităţii de întreprinzător

(1) Politica statului în domeniul reglementării prin licenţiere a activităţii de


întreprinzător este promovată de către Ministerul Economiei și Infrastructurii.

(2) În scopul realizării activităţilor atribuite conform prezentei legi în


competenţa Ministerului Economiei și Infrastructurii, acesta îndeplineşte
următoarele atribuţii:
a) monitorizează modul de implementare a prezentei legi de către autorităţile
de licenţiere şi prezintă semestrial rapoarte în acest sens Parlamentului şi
Guvernului;
b) generalizează experienţa din domeniul reglementării prin licenţiere a
activităţii de întreprinzător, elaborează şi promovează propuneri privind
perfecţionarea legislaţiei în domeniul reglementării prin licenţiere a activităţii de
întreprinzător, în conformitate cu principiile stabilite de Legea nr. 235/2006 cu
privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător;
c) verifică şi avizează rapoartele privind analiza impactului de reglementare
a proiectelor de acte normative care vizează reglementarea prin licenţiere a
activităţii de întreprinzător, cu consultarea obligatorie a sectorului privat.

(3) Autorităţile de licenţiere, stabilite de prezenta lege, participă la


promovarea politicii statului şi îndeplinesc atribuţiile respective în domeniul
reglementării prin licenţiere a activităţii de întreprinzător în limitele prevăzute de
prezenta lege, precum şi de legile care reglementează expres activităţile licenţiate.

Articolul 124. Autorităţile de licenţiere

(1) Autorităţile de licenţiere sînt:


a) Agenția Servicii Publice;
b) Banca Naţională a Moldovei;
c) Comisia Naţională a Pieţei Financiare;
283

d) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;


e) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi
Tehnologia Informaţiei;
f) Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale;
g) Consiliul Coordonator al Audiovizualului.

(2) Autorităţile de licenţiere reglementează prin licenţiere genurile de


activitate conform competenţelor indicate în anexa nr. 1.

(3) Agenția Servicii Publice este un organ public de specialitate, are statut de
persoană juridică şi dispune de ştampilă cu stema de stat şi cu denumirea sa.
Agenția Servicii Publice îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat
de către Guvern.

(4) În scopul realizării activităţilor în domeniul licențierii, atribuite conform


prezentei legi în competenţa Agenției Servicii Publice, aceasta exercită
următoarele atribuţii:
a) eliberează, prelungeşte, reperfectează, reia valabilitatea licenţelor,
eliberează copii şi duplicate de pe acestea, realizează acţiunile prevăzute de lege
pentru suspendarea, retragerea, recunoaşterea nevalabilităţii licenţelor;
b) eliberează, prelungeşte şi reperfectează licenţele prin intermediul
serviciului e-licenţiere;
c) monitorizează respectarea de către titularii de licenţe a condiţiilor de
licenţiere prin intermediul organelor de control de stat pe domeniul aferent;
d) asigură, prin cooptarea organelor de control de stat pe domeniul aferent,
verificarea corespunderii solicitantului condiţiilor de licenţiere în baza cererii
(declaraţiei) pentru eliberarea licenţei şi a documentelor anexate, dacă legile care
reglementează activitatea pentru care se solicită licenţa nu stabilesc expres
verificarea încadrării solicitantului în condiţiile de licenţiere la faţa locului;
e) ţine dosarele de licenţiere, inclusiv cele recepţionate prin intermediul
serviciului e-licenţiere, şi registrul de licenţiere;
f) gestionează şi asigură funcţionalitatea serviciului e-licenţiere;
g) generalizează experienţa din domeniul de competenţă şi înaintează
Ministerului Economiei și Infrastructurii propunerile respective;
h) prezintă Ministerului Economiei și Infrastructurii dări de seamă anuale
privind activitatea sa.

Articolul 125. Conţinutul licenţei

(1) Formularul de licenţă este document de strictă evidenţă. Formularul


tipizat are serie şi este numerotat continuu. Tipul formularului de licenţă şi al
anexei la aceasta se aprobă de către Guvern.
284

(2) Licenţa conţine:


a) denumirea autorităţii de licenţiere;
b) seria, numărul şi data eliberării/prelungirii licenţei;
c) denumirea, forma juridică de organizare, adresa juridică a titularului de
licenţă sau, pentru persoana fizică titular de licență – numele, prenumele şi adresa;
d) data adoptării deciziei de înregistrare a întreprinderii sau a organizaţiei,
IDNO-ul întreprinderii sau al organizaţiei ori seria şi numărul buletinului de
identitate, IDNP-ul persoanei fizice;
e) genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare se
eliberează licenţa;
f) termenul de valabilitate a licenţei;
g) semnătura conducătorului autorităţii de licenţiere sau a adjunctului
acestuia autentificată prin aplicarea ştampilei acestei autorităţi.

(3) Anexa la licenţă este parte integrantă a acesteia şi conţine toate condiţiile
de licenţiere, precum şi lista filialelor şi subdiviziunilor separate ale titularului de
licenţă la care va fi efectuată activitatea în baza licenţei obţinute, precum și, după
caz, lista lucrărilor/serviciilor prestate (pozițiile 1 și 14), procesele tehnologice sau
comerciale (pozițiile 3 și 14), lista produselor (poziția 4), lista specialiştilor
angajaţi (pozițiile 6–8, 11, 13, 14), lista utilajului de joc (poziția 12). (Pozițiile sînt
prezentate conform anexei nr. 1 compartimentul I).

(4) Procurarea, evidenţa şi păstrarea formularelor de licenţă ţin de


competenţa autorităţii de licenţiere.

Articolul 126. Obţinerea licenţei

(1) Licența se acordă, se prelungește, se suspendă și se retrage în


conformitate cu procedurile și regulile stabilite de prezenta lege pentru actele
permisive, cu excepția prevederilor specifice stabilite de prezentul capitol sau de
legile care reglementează activitatea licenţiată corespunzătoare.

(2) Cererea (declarația) pentru obţinerea sau prelungirea licenţei, de modelul


stabilit de autoritatea de licențiere, conţine:
a) denumirea, forma juridică de organizare, sediul, IDNO-ul întreprinderii
sau al organizaţiei ori numele, prenumele, adresa şi IDNP-ul persoanei fizice ce
practică activitatea de întreprinzător;
b) genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare
solicitantul de licenţă intenţionează să obţină licenţă ori să o prelungească;
c) declarația pe propria răspundere a solicitantului de licenţă privind
asumarea respectării condiţiilor de licenţiere la desfăşurarea genului de activitate
pentru care se solicită licenţă şi privind autenticitatea documentelor prezentate;
285

d) lista documentelor care se anexează la cererea (declaraţia) de


eliberare/prelungire a licenţei.

(3) La cererea (declaraţia) pentru eliberarea licenţei se anexează


documentele suplimentare în conformitate cu prevederile actelor legislative ce
reglementează activitatea licenţiată pentru care se solicită licenţa. Documentele se
depun în original (cu excepţia cazului în care se utilizează serviciul e-licenţiere sau
portalul unic al serviciilor publice) sau în copii, inclusiv pe suport electronic, cu
prezentarea ulterioară a originalelor pentru verificare, cu excepţia celor stabilite
pentru verificare prin procedura ghişeului unic. La cererea (declaraţia) pentru
prelungirea licenţei se anexează numai documentele care necesită actualizare sau
care conţin date diferite de cele prezentate pentru eliberarea licenţei.

(4) Pentru obţinerea, prelungirea sau reperfectarea licenţei prin intermediul


serviciului e-licenţiere, conducătorul întreprinderii sau al organizaţiei ori persoana
împuternicită de acesta sau persoana fizică va accesa portalul unic al serviciilor
publice.

(5) Datele din documentele şi informaţiile depuse se verifică de către


autoritatea de licențiere fără implicarea solicitantului.

(6) Autoritatea emitentă înregistrează cererea (declaraţia) pentru


eliberarea/prelungirea licenţei şi documentele anexate la aceasta conform
borderoului și eliberează imediat și necondiționat certificatul constatator
autentificat prin semnătura persoanei responsabile.

(7) Licența se eliberează/se prelungește în baza deciziei autorității de


licențiere. Licenţa se consideră eliberată/prelungită în cazul survenirii aprobării
tacite, inclusiv în cazul în care autoritatea de licenţiere constată intervenirea
aprobării tacite pentru documentele suplimentare prevăzute de legea care
reglementează domeniul licențiat respectiv.

(8) Procedura aprobării tacite, prevăzută de prezenta lege, se aplică tuturor


licenţelor, cu excepţia celor emise de către autorităţile de reglementare în sectorul
financiar (bancar şi nebancar), în domeniul activităţilor care vizează regimul
armelor de foc, muniţiilor şi explozibililor.

(9) Informaţia despre adoptarea deciziei privind eliberarea/prelungirea


licenţei se comunică solicitantului cel tîrziu în prima zi lucrătoare după data
adoptării deciziei.
286

Articolul 127. Eliberarea sau prelungirea licenţei

(1) Licenţa se perfectează și se înmînează titularului în cel mult 3 zile


lucrătoare pînă la expirarea termenului stabilit pentru eliberarea acesteia sau în
prima zi lucrătoare după expirarea termenului stabilit pentru eliberarea acesteia,
începînd cu ziua primirii documentului care confirmă achitarea taxei pentru
eliberarea licenţei. Menţiunea despre data primirii documentului care confirmă
achitarea taxei pentru eliberarea licenţei se face pe borderoul documentelor primite
de la solicitantul de licenţă sau pe versoul deciziei de eliberare/prelungire a
licenţei, în cazul utilizării serviciului e-licenţiere.

(2) Dacă solicitantul, în termen de 30 de zile de la data la care i s-a expediat


(înmînat) înştiinţarea despre adoptarea deciziei privind eliberarea/prelungirea sau
reperfectarea licenţei, nu a prezentat nemotivat documentul care confirmă achitarea
taxei pentru eliberarea/prelungirea sau reperfectarea acesteia, autoritatea de
licenţiere este în drept să anuleze decizia privind eliberarea/prelungirea sau
reperfectarea licenţei sau să adopte decizia privind recunoaşterea licenţei ca fiind
nevalabilă.

(3) În cazul în care titularul de licenţă intenţionează să desfăşoare genul de


activitate indicat în licenţă după expirarea termenului ei de valabilitate, el este în
drept să solicite, inclusiv prin intermediul serviciului e-licenţiere, prelungirea
licenţei pe termenele prevăzute de lege, cu achitarea taxei pentru licenţă, stabilită
conform legii, cu cel mult 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate
a licenţei, dar nu mai tîrziu de ultima zi de expirare a termenului de valabilitate a
acesteia. În acest caz, pe licenţă se va aplica menţiunea privind prelungirea
termenului de valabilitate, cu indicarea termenului nou. Menţiunea privind
prelungirea termenului de valabilitate poate fi aplicată pe acelaşi formular al
licenţei sau, după caz, pe un formular nou, pînă la expirarea termenului anterior de
valabilitate a licenţei. În cazul dat, termenul nou de valabilitate a licenţei va curge
din ultima zi calendaristică în care a expirat termenul anterior de valabilitate a
acesteia. Menţiunea privind prelungirea valabilităţii licenţei se autentifică cu
ştampila autorităţii de licenţiere şi cu semnătura conducătorului.

(4) Titularul de licenţă nu este în drept să transmită licenţa sau copia de pe


aceasta altei persoane.

(5) Pentru fiecare filială sau subdiviziune separată a titularului de licenţă la


care va fi efectuată activitatea în baza licenţei obţinute, titularului de licenţă i se
eliberează copii autorizate de pe aceasta. Copiile confirmă dreptul filialei sau al
subdiviziunii separate a titularului de licenţă de a desfăşura activităţi în baza
licenţei obţinute.
287

(6) Eliberarea duplicatului licenței se efectuează în conformitate cu


prevederile art. 8.

Articolul 128. Reperfectarea licenţei

(1) Temei pentru reperfectarea licenței este schimbarea datelor reflectate în


licență, fără a căror actualizare însă nu poate fi identificată legătura dintre licență,
obiectul acesteia şi titular. La apariţia temeiurilor pentru reperfectarea licenţei,
titularul acesteia este obligat, în conformitate cu prevederile prezentei legi, să
solicite reperfectarea licenței.

(2) În cazul în care titularul de licenţă creează o nouă filială sau subdiviziune
separată care va desfășura activități conform licenței deținute ori în caz de lichidare
a filialei sau a subdiviziunii separate a titularului de licenţă care a desfăşurat
activităţi conform licenţei obţinute, acesta este obligat să solicite reperfectarea
licenței în vederea ajustării corespunzătoare a informației cu privire la adresa
filialei sau a subdiviziunii în cauză din anexa licenței.

(3) Licenţa reperfectată se eliberează pe acelaşi formular sau, după caz, pe


un formular nou, ţinîndu-se cont de modificările indicate în cerere. Totodată, se
eliberează copiile necesare de pe licenţă. În cazul în care licenţa reperfectată se
eliberează pe un formular nou, autoritatea de licenţiere adoptă decizia privind
recunoaşterea licenţei precedente ca fiind nevalabilă, introducînd modificările
necesare în registrul de licenţiere cel tîrziu în prima zi lucrătoare după data
adoptării deciziei.

(4) Modificarea datelor din documentele anexate la cererea (declaraţia)


pentru eliberarea licenţei care nu duc la schimbarea datelor reflectate în licență nu
este temei pentru reperfectarea licenței. Titularul este obligat să înştiinţeze
autoritatea de licenţiere despre toate modificările datelor din documentele anexate
la cererea (declaraţia) pentru eliberarea licenţei. Înştiinţarea se prezintă la
autoritatea de licenţiere, personal, prin scrisoare recomandată sau prin poştă
electronică, în termen de 10 zile de la survenirea modificărilor, împreună cu
documentele (sau copiile de pe acestea) care confirmă modificările în cauză.

Articolul 129. Termenul de valabilitate a licenţei

Termenul de valabilitate pentru licențele indicate în anexa nr. 1


compartimentul I pozițiile 1, 5–13 este de 5 ani, pentru licențele indicate la
pozițiile 2 și 4 este de 1 an, pentru licențele indicate la poziția 3 este de 3 ani.
Pentru genurile de activitate indicate la pozițiile 14–31, termenul de valabilitate a
licenţei se stabileşte prin legile care reglementează activitatea licenţiată respectivă.
288

Articolul 1210. Taxa pentru licenţă

(1) Taxa pentru eliberarea licenţei este de 3250 de lei, dacă prezenta lege sau
legea care reglementează activitatea licențiată respectivă nu stabilește altfel.

(2) Pentru solicitanţii de licenţă înregistraţi cu cel mult un an înainte de data


depunerii cererii (declaraţiei) pentru eliberarea licenţei, taxa constituie 50 la sută
din taxa stabilită. Această prevedere nu se extinde asupra solicitanţilor de licenţă
pentru activitatea de întreţinere a cazinourilor, pentru activitatea în domeniul
producţiei alcoolice, tutunului, produselor petroliere și energetice, precum şi
asupra solicitanţilor de reperfectare a licenţei şi/sau de eliberare a copiilor
autorizate de pe aceasta.

(3) Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la


pozițiile 2, 4, 12, 22 și 24 ale compartimentului I din anexa nr. 1 se achită anual
conform anexei nr. 2.

(4) Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la


poziția 3 a compartimentului I din anexa nr. 1 se achită separat pentru fiecare an de
valabilitate a licenţei: la eliberarea licenţei şi la expirarea fiecărui an de la data
eliberării licenţei, conform taxei anuale stabilite la anexa nr. 2. În acelaşi mod se
achită şi taxa pentru copia de pe licenţă, care confirmă dreptul filialei sau al
subdiviziunii separate a titularului de licenţă de a desfăşura activitatea în baza
licenţei obţinute.

(5) Taxa pentru reperfectarea licenţei şi/sau eliberarea copiei de pe aceasta,


inclusiv în cazul extinderii activităţii licenţiate pe o adresă nouă (filială,
subdiviziune), se stabileşte în proporţie de 10 la sută din taxa pentru eliberarea
acesteia, dar nu mai mult de 585 de lei, iar taxa pentru eliberarea duplicatului
licenţei – de 585 de lei, cu excepția taxei de eliberare a duplicatului licenței pentru
activitatea de întreținere a cazinoului.

(6) Sumele taxelor pentru eliberarea/reperfectarea licenţei şi/sau eliberarea


copiei de pe aceasta se varsă la bugetul de stat, cu excepția cazurilor în care legea
care reglementează genul de activitate licenţiat respectiv nu stabilește altfel.”

15. Anexa la lege va avea următorul cuprins:


„Anexa nr. 1

NOMENCLATORUL ACTELOR PERMISIVE


eliberate de către autorităţile emitente persoanelor fizice şi persoanelor
juridice pentru practicarea activităţii de întreprinzător

I. Actele permisive care fac parte din categoria licențelor


289

Nr. Autoritatea Alte autorități/entități


Actul permisiv
crt. emitentă implicate
1 Licenţă pentru activitatea cu metale preţioase şi Agenția Servicii Inspectoratul pentru
pietre preţioase; funcţionarea caselor de amanet Publice Protecția Mediului
2 Licenţă pentru importul şi păstrarea alcoolului Agenția Națională pentru
etilic; importul, păstrarea şi comercializarea Siguranța Alimentelor
angro a producţiei alcoolice şi/sau a berii
importate
3 Licenţă pentru fabricarea alcoolului etilic, a Agenția Națională pentru
berii și a producţiei alcoolice, cu excepţia Siguranța Alimentelor
vinului, produselor obținute pe bază de must și
a produselor vitivinicole aromatizate în sensul Serviciul Fiscal de Stat
Legii viei și vinului nr. 57/2006, și/sau
păstrarea, comercializarea angro a alcoolului Inspectoratul pentru
etilic, a berii și a producţiei alcoolice, cu Protecția Mediului
excepţia vinului, produselor obținute pe bază de
must și a produselor vitivinicole aromatizate în
sensul Legii viei și vinului nr. 57/2006, produse
de producătorii autohtoni
4 Licenţă pentru importul produselor din tutun;
importul şi/sau prelucrarea industrială a
tutunului; fabricarea produselor din tutun şi/sau
comercializarea angro a produselor din tutun şi
a tutunului fermentat
5 Licenţă pentru colectarea, păstrarea, Inspectoratul pentru
prelucrarea, comercializarea, precum şi exportul Protecția Mediului
resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi
neferoase, de baterii și acumulatori uzați, Autoritățile administrației
inclusiv în stare prelucrată publice locale

6 Licenţă pentru producerea, asamblarea, Ministerul Afacerilor


importul şi/sau exportul, reexportul, Interne
comercializarea armelor şi muniţiilor cu
destinaţie civilă şi repararea armelor cu
destinaţie civilă
7 Licenţă pentru producerea, importul, exportul,
reexportul, comercializarea, depozitarea
materialelor explozive şi/sau efectuarea
lucrărilor cu explozibil de uz civil
8 Licenţă pentru producerea, asamblarea, Agenția pentru
importul, exportul, reexportul, depozitarea, Supraveghere Tehnică
comercializarea articolelor pirotehnice şi/sau
prestarea serviciului „Spectacole pirotehnice şi Ministerul Afacerilor
focuri de artificii” cu articole pirotehnice de Interne
divertisment de destinaţie profesională
9 Licenţă pentru activitatea magazinelor duty- Serviciul Vamal
free, inclusiv pentru deservirea corpului
diplomatic Ministerul Afacerilor
Externe și Integrării
Europene
290

10 Licenţă pentru activitatea de broker vamal Serviciul Vamal


11 Licenţă pentru activitatea de protecție a Serviciul de Informații și
informației: importul, exportul, proiectarea, Securitate
producerea şi comercializarea mijloacelor
tehnice speciale destinate pentru obținerea
ascunsă a informației (cu excepția activității
desfășurate de autoritățile publice învestite cu
acest drept prin lege); și/sau prestarea
serviciilor în domeniul protecției criptografice a
informației (cu excepția activității de protecție a
secretului de stat); și/sau prestarea serviciilor în
domeniul protecției tehnice a informației (cu
excepția activității de protecție a secretului de
stat)
12 Licență pentru activitate de întreținere a Ministerul Afacerilor
cazinoului Interne

Autoritățile administrației
publice locale
13 Licenţă pentru activitatea legată de plasarea în Ministerul Sănătății,
cîmpul muncii a cetăţenilor în ţară şi/sau în Muncii și Protecției
străinătate, activitatea de încadrare/înscriere a Sociale
studenţilor în programe de schimb educaţional-
cultural care prevăd componenta de angajare Ministerul Educației,
remunerată în cîmpul muncii pentru o perioadă Culturii și Cercetării
determinată de timp, în perioada vacanţei de
vară
14 Licenţă pentru activitatea farmaceutică Agenția Agenția Servicii Publice
Medicamentului
şi Dispozitivelor Agenția Naţională pentru
Medicale Sănătate Publică

Comitetul Permanent de
Control asupra Drogurilor

Autoritățile administraţiei
publice locale
15 Licenţă pentru activitatea băncilor Banca Naţională Agenția Servicii Publice
a Moldovei
Ministerul Afacerilor
Interne

Serviciul Fiscal de Stat


16 Licenţă pentru activitatea de schimb valutar în Agenția Servicii Publice
numerar cu persoane fizice (a unităţilor de
schimb valutar, altele decît băncile) Ministerul Afacerilor
Interne

Serviciul Fiscal de Stat


17 Licenţă pentru activitatea de prestare a Agenția Servicii Publice
291

serviciilor de plată de către societăţile de plată,


societăţile emitente de monedă electronică,
furnizorii de servicii poştale
18 Licenţă pentru activitatea de emitere a monedei Agenția Servicii Publice
electronice de către societăţile emitente de
monedă electronică
19 Licenţă pentru activitatea asigurătorilor Comisia Agenția Servicii Publice
(reasigurătorilor), brokerilor de asigurare şi/sau Naţională a
de reasigurare Pieţei Financiare
20 Licenţă pentru activitatea de gestiune a Agenția Servicii Publice
activelor fondurilor nestatale de pensii
Banca Națională a
Moldovei
21 Licenţă pentru activitatea asociaţiilor de Agenția Servicii Publice
economii şi împrumut
22 Licenţă pentru activitatea pe piața de capital: Agenția Servicii Publice
societate de investiţii, operator pe piața de
capital, societate de administrare fiduciară a Banca Națională a
investiţiilor Moldovei
23 Licenţă pentru activitatea biroului istoriilor de Agenția Servicii Publice
credit
24 Licenţă pentru importul şi comercializarea cu Agenția Agenția Servicii Publice
ridicata şi/sau cu amănuntul a benzinei, Națională pentru
motorinei şi/sau a gazului lichefiat la staţiile de Reglementare în Organismele de expertiză
alimentare Energetică acreditate în domeniul
securității industriale

Agenția de Mediu

Ministerul Afacerilor
Interne
25 Licenţă pentru producerea energiei electrice; Agenția Servicii Publice
operarea pieţei energiei electrice; transportul
energiei electrice; conducerea centralizată a Agenția de Mediu
sistemului electroenergetic; distribuţia energiei
electrice; furnizarea energiei electrice Ministerul Afacerilor
Interne
26 Licenţă pentru producerea gazelor naturale; Agenția Servicii Publice
transportul gazelor naturale; distribuţia gazelor
naturale; stocarea gazelor naturale; furnizarea Organismele de expertiză
gazelor naturale; furnizarea gazelor naturale acreditate în domeniul
comprimate pentru vehicule la staţiile de securității industriale
alimentare
Agenția de Mediu

Ministerul Afacerilor
Interne
27 Licenţă pentru furnizarea serviciului public de Agenția Servicii Publice
alimentare cu apă şi/sau de canalizare la nivel
de regiune, raion, municipiu, oraş şi, după caz, Agenția de Mediu
292

sat, comună Institutul Naţional de


Metrologie
28 Licenţă pentru activitatea de producere, Agenția Servicii Publice
distribuţie și furnizare a energiei termice
Organismele de expertiză
acreditate în domeniul
securității industriale

Agenția de Mediu

Ministerul Afacerilor
Interne
29 Licenţă pentru producerea energiei electrice din Agenția Servicii Publice
surse regenerabile; producerea energiei termice
din surse regenerabile; producerea biogazului ce Organismele de expertiză
urmează a fi livrat în reţelele de gaze naturale; acreditate în domeniul
producerea biocarburantului care urmează a fi securității industriale
procurat de importatorii de produse petroliere
principale
30 Licenţă pentru utilizarea canalelor sau Agenţia Agenția Servicii Publice
frecvenţelor radio şi/sau a resurselor de Naţională pentru
numerotare în scopul furnizării reţelelor şi/sau Reglementare în Serviciul Naţional de
serviciilor de comunicaţii electronice Comunicaţii Management al
Electronice și Frecvenţelor Radio şi
Tehnologia Securităţii Cibernetice
Informaţiei
Consiliul Coordonator al
Audiovizualului
31 Licenţă pentru activitatea de emisie pentru Consiliul Agenția Servicii Publice
difuzarea serviciilor de programe pe cale Coordonator al
radioelectrică terestră şi/sau prin orice alte Audiovizualului
mijloace de telecomunicaţii decît cele
radioelectrice terestre

II. Actele permisive care se încadrează în categoria autorizațiilor

Alte Termenul
Nr. Autoritatea
Actul permisiv autorități/enti- Costul de
crt. emitentă
tăți implicate valabilitate
1 Certificat de desemnare în Ministerul Centrul Național Gratuit În funcție de
domeniul metrologiei Economiei și de Acreditare termenul de
Infrastructurii MOLDAC valabilitate a
acreditării
2 Autorizație individuală de Agenția Servicii Gratuit În funcție de
tranzit al mărfurilor Publice solicitare
strategice (cu dublă
destinație)
3 Autorizație individuală de Agenția Servicii Gratuit În funcție de
import al mărfurilor Publice solicitare
strategice (cu dublă
destinație)
293

4 Autorizație individuală de Agenția Servicii Gratuit În funcție de


export al mărfurilor Publice solicitare
strategice (cu dublă
destinație)
5 Autorizație individuală de Agenția Servicii Gratuit În funcție de
reexport al mărfurilor Publice solicitare
strategice (cu dublă
destinație)
6 Autorizație pentru Agenția Servicii Gratuit 5 ani
activitatea întreprinderii Publice
în vederea verificării
proiectelor pentru
construcții
7 Autorizaţie de Agenția Servicii Gratuit Pentru durata
construire/desfiinţare Publice de executare
pentru lucrările de a lucrărilor
utilitate publică de interes de
naţional construcţie
8 Certificat de calificare al Ministerul Gratuit Termen
auditorului pentru auditul Finanțelor nelimitat
general
9 Patentă de întreprinzător Serviciul Fiscal Autoritățile De la 20 pînă la 700 De la o lună
de Stat administrației de lei pînă
publice locale la 12 luni

Casa Națională
de Asigurări
Sociale

Compania
Națională de
Asigurări în
Medicină
10 Certificat de înregistrare Gratuit 3 ani
în calitate de centru de
asistență tehnică pentru
mașinile de casă și de
control cu memorie
fiscală
11 Autorizație de antrepozit Serviciul Vamal Agenția Servicii Gratuit 2 ani
vamal (administrarea şi Publice
gestionarea
antrepozitului)
12 Permisiune pentru Agenția pentru Ministerul Gratuit 12 luni, dacă
obţinerea și depozitarea Supraveghere Afacerilor spațiul este
materialelor explozive Tehnică Interne în locațiune;
36 de luni,
dacă spațiul
este în
proprietate

13 Demers de executare a Autoritățile Gratuit 3 zile pentru


lucrărilor de dinamitare administrației o singură
294

sau a lucrărilor cu publice locale explozie;


materiale explozive un an pentru
explozii
multiple
14 Autorizaţie sanitar- Agenția Agenția Servicii 150 de lei Termen
veterinară de funcţionare Națională pentru Publice nelimitat
15 Extras privind Siguranța Agenția Servicii Gratuit Termen
înregistrarea depozitului Alimentelor Publice nelimitat
pentru păstrarea
produselor de uz Inspectoratul
fitosanitar şi a pentru Protecția
fertilizanţilor Mediului

Agenția
de Mediu

Agenția
Naţională pentru
Sănătate Publică
16 Certificat de înregistrare Agenția Servicii Gratuit Termen
oficială în domeniul Publice nelimitat
siguranței alimentelor
17 Autorizaţie sanitar- 150 de lei Un an
veterinară pentru
mijloacele de transport
18 Autorizație pentru Ministerul Agenția Servicii 3250 de lei 5 ani
activitatea particulară de Afacerilor Publice
pază Interne
19 Permis de procurare a 400 de lei 3 luni
armei
20 Certificat de deținător de 200 de lei Termen
armă nelimitat
21 Autorizație de funcționare 400 de lei 3 ani
a tirului de trageri
22 Permis de armă, valabil 260 de lei 5 ani
numai în exercițiul
atribuțiilor de serviciu
23 Permis de transfer al 600 de lei 6 luni
armei
24 Permis de transport al Gratuit Pînă la
armelor 12 luni
25 Certificat de acreditare a Ministerul Ministerul Conform 5 ani
unității de instruire a Educaţiei, Afacerilor metodologiei de
personalului din domeniul Culturii și Interne calcul aprobate prin
transportului rutier Cercetării lege
Ministerul
Economiei și
Infrastructurii
26 Autorizaţie a Republicii Agenţia Gratuit Un an
Moldova pentru Naţională
transportatori străini care Transport Auto
efectuează rute regulate
bilaterale sau tranzit pe
295

teritoriul Republicii
Moldova
27 Autorizaţie multilaterală 580 de euro* Un an
CEMT anuală, cu carnet (pînă la
de drum 31 decembrie)
28 Autorizaţie multilaterală 50 de euro* O lună
CEMT pe termen scurt,
cu carnet de drum
29 Autorizaţie pentru servicii Gratuit Pentru
ocazionale neliberalizate întreaga
(de transport pasageri) călătorie
30 Autorizaţie pentru 8 euro* – cu plata Un an
transporturi rutiere taxei rutiere pentru
internaţionale de mărfuri Ucraina, Belarus şi
Ungaria; pentru
produse uşor
alterabile pentru
Ucraina;
12 euro* – de tranzit
pentru Austria (într-o
direcţie); fără plata
taxei rutiere pentru
Belarus şi Ucraina;
24 de euro* – fără
plata taxei rutiere
pentru Ungaria;
universală multiplă
(pentru o cursă);
pentru toate statele,
cu excepţia Ucrainei
şi Belarusului (pentru
o cursă);
35 de euro* –
universală multiplă
eliberată de o ţară
terţă tuturor statelor
(pentru transportatori
autohtoni);
gratuit – TRACECA;
BSEC;
gratuit – Federația
Rusă
31 Carnetul foii de parcurs 30 de lei pentru o O călătorie
de tip CFP sau cursă
INTERBUS
32 Autorizație de transport Gratuit 8 ani
rutier de persoane prin
servicii regulate
(internațional sau național
– local, municipal,
raional și interraional)
33 Autorizaţie pentru Agenția Servicii Gratuit 5 ani
296

desfășurarea activității de Publice


cîntărire a vehiculelor
rutiere în vederea
eliberării certificatului
internațional de cîntărire a
vehiculului rutier
34 Autorizaţie pentru Agenția Servicii Gratuit 5 ani
desfășurarea activității de Publice
inspecție tehnică
periodică
35 Autorizaţie specială de Ministerul Conform Codului Termen
transport cu autovehicule Afacerilor fiscal, titlul IX, nelimitat
a căror masă totală, Interne capitolul 4 și anexa
sarcină masică pe osie sau nr. 3
ale căror dimensiuni
depășesc limitele admise
36 Autorizaţie pentru zboruri Autoritatea Gratuit Pe termenul
neregulate Aeronautică solicitat, plus
Civilă 72 de ore
37 Autorizaţie de operator Agenția Servicii Gratuit Pînă la 2 ani
aerian (AOA – aviația Publice
generală și/sau lucru
aerian)
38 Certificat de operator Agenția Servicii Gratuit Pînă la 2 ani
aerian Publice
39 Certificat de operator de Agenția Servicii Gratuit Pînă la 2 ani
aerodrom/heliport Publice
40 Certificat de furnizor de Agenția Servicii Gratuit Pînă la 2 ani
servicii de navigație Publice
aeriană
41 Certificat al întreprinderii Agenția Servicii Gratuit 2 ani
de întreținere tehnică Publice
42 Certificat al întreprinderii Agenția Servicii Gratuit Un an
de deservire la sol Publice
43 Autorizație pentru zboruri Agenția Servicii Gratuit Un an
regulate (pentru operatori Publice
aerieni naționali și din
străinătate)
44 Certificat de urbanism Autoritatea Agenția Servicii 50 de lei 24 luni
pentru proiectare administraţiei Publice
publice locale
Agenția pentru
Supraveghere
Tehnică

Agenția de
Mediu

Agenția
Naţională pentru
Sănătate Publică

Ministerul
Educației,
297

Culturii și
Cercetării

Alte autorități
publice în
funcţie de obiect
și dacă legea
prevede expres
implicarea
acestora
45 Autorizație de construire Agenția Servicii 100 de lei 6 luni
Publice

Agenția pentru
Supraveghere
Tehnică

Agenția de
Mediu

Agenția
Naţională pentru
Sănătate Publică

Ministerul
Educației,
Culturii și
Cercetării

Alte autorități
publice în
funcţie de obiect
și dacă legea
prevede expres
implicarea
acestora
46 Autorizaţie de desfiinţare Agenția Servicii 100 de lei 6 luni
Publice

Agenția pentru
Supraveghere
Tehnică

Agenția de
Mediu

Agenția
Naţională pentru
Sănătate Publică

Ministerul
Educației,
Culturii și
Cercetării
298

Alte autorități
publice în
funcţie de obiect
și dacă legea
prevede expres
implicarea
acestora
47 Autorizaţie de schimbare Agenția pentru 100 de lei Pentru durata
a destinaţiei construcţiilor Supraveghere existenței
şi amenajărilor Tehnică construcției

Agenția de
Mediu

Agenția
Naţională pentru
Sănătate Publică
48 Autorizaţie de plasare a Centrul Național Conform legislației 12 luni
publicităţii exterioare de Terminologie în vigoare
49 Autorizaţie de Consiliul 5000 de lei 6 ani
retransmisie Coordonator al
Audiovizualului
50 Acord pentru exportul de Agenția de Agenţia Conform Legii Pentru o
animale sălbatice Mediu Naţională pentru regnului animal tranzacţie,
Siguranţa nr. 439/1995 3 luni
Alimentelor
51 Acord pentru exportul de Conform Legii Pentru o
plante regnului vegetal tranzacţie,
nr. 239/2007 3 luni
52 Acord pentru importul de Agenţia Gratuit Pentru o
animale sălbatice și/sau Naţională pentru tranzacţie,
de plante Siguranţa 3 luni
Alimentelor

Inspectoratul
pentru Protecția
Mediului
53 Autorizaţie pentru 500 de lei – pentru Un an
colectarea obiectelor persoane fizice
regnului vegetal (plantelor
spontane, inclusiv 2000 de lei – pentru
medicinale naturale) persoane juridice
54 Autorizație pentru 3000 de lei Un an
dobîndirea animalelor
care nu constituie obiecte
ale vînatului şi
pescuitului (melci,
broaşte, şopîrle, şerpi)
55 Permis/certificat CITES Agenţia Conform Legii 6 luni/un an
Naţională pentru regnului animal
Siguranţa nr. 439/1995 și
Alimentelor Legii regnului
vegetal
Inspectoratul nr. 239/2007
299

pentru Protecţia
Mediului
56 Autorizaţie de mediu Agenția Servicii Gratuit 5 ani
privind gestionarea Publice
deşeurilor
Inspectoratul
pentru Protecţia
Mediului

Agenția pentru
Supraveghere
Tehnică

Autoritățile
administraţiei
publice locale
57 Autorizație pentru Gratuit Pînă la
exportul/ tranzitul efectuarea
deșeurilor exportului
58 Autorizație pentru Gratuit 90 de zile
importul, exportul sau
reexportul substanțelor
care distrug stratul de
ozon, al produselor şi al
echipamentului care
conțin asemenea substanțe
59 Acord de mediu Autoritățile Gratuit Pentru o
administraţiei activitate,
publice locale 4 ani

60 Autorizaţie de emisie a Categoria Un an și


poluanţilor în atmosferă întreprinderii după 5 ani
de la surse fixe gradul de influenţă
asupra atmosferei:
C. 4 – 500 de lei;
C. 3 – 1000 de lei;
C. 2 – 1500 de lei;
C. 1 – 4000 de lei
61 Autorizaţie de mediu 1000 de lei Folosinţă de
pentru folosinţa specială a scurtă durată
apei – de 3 ani;
3000 de lei Folosință de
lungă durată
– pînă la
25 de ani
62 Autorizaţie pentru tăieri Agenția Servicii Gratuit Un an
în fondul forestier şi în Publice
vegetaţia forestieră din
afara fondului forestier
63 Aviz al expertizei Conform anexei Pentru
ecologice de stat nr. 1 la Legea perioada de
nr. 851/1996 implemen-
tare a
proiectului
300

64 Certificat de atribuire a 9000 de lei/per Un an


cotei de pescuit comercial cotă/per tonă
65 Autorizaţie radiologică Agenția Gratuit 5 ani
Națională de
Reglementare a
66 Autorizaţie radiologică Activităților Gratuit 5 ani
parţială Nucleare si
Radiologice
67 Autorizație de import al Agenţia Agenția Servicii Gratuit
medicamentelor: Medicamentului Publice
– neînregistrate, cu scopul şi Dispozitivelor 6 luni
înregistrării; Medicale
– înregistrate Un an
68 Autorizație de fabricare a Agenția Servicii Gratuit 5 ani
medicamentelor Publice
69 Certificat de acreditare Agenția De la 835 pînă la 5 ani
Națională pentru 9976 de lei, în
Sănătate Publică funcţie de categoria
instituției medico-
sanitare și
întreprinderii
farmaceutice
70 Autorizație de activitate Comitetul Agenția Servicii Gratuit 5 ani
pentru utilizarea Permanent de Publice
obiectivelor şi încăperilor Control asupra
destinate activităților Drogurilor Instituția
legate de circulația (Agenția medico-sanitară
substanțelor stupefiante, Medicamentului narcologică
psihotrope şi a și Dispozitivelor
precursorilor Medicale) Ministerul
Afacerilor
Interne
71 Autorizație de Agenția Gratuit Pentru durata
import/export al Medicamentului fiecărui caz
substanțelor stupefiante, și Dispozitivelor de import sau
psihotrope şi al Medicale export
precursorilor
72 Certificat de acreditare a Serviciul de Agenția Servicii Gratuit 5 ani
prestatorului de servicii Informații și Publice
de certificare Securitate
73 Autorizație pentru Centrul Național Gratuit Pe durata
operaţiunile de prelucrare pentru Protecția existenței
a datelor cu caracter Datelor cu solicitantului
personal Caracter
Personal
74 Autorizație de import în Agenția Servicii Gratuit 30 de zile
regim preferențial al unor Publice
tipuri de zahăr
75 Autorizație de import în Gratuit 2 luni
Republica Moldova al
produselor originare din
țările membre ale Acor-
dului central european de
comerț liber (CEFTA)
301

76 Înregistrare de stat a 1149 de lei Termen


persoanelor juridice, a nelimitat
filialelor şi a
reprezentanţelor acestora
77 Înregistrare de stat a 364 de lei Termen
întreprinzătorilor nelimitat
individuali
78 Autorizare de desfășurare Agenția Serviciul de Gratuit Pe termenul
a activităților de instalare, Națională pentru Informație și solicitat
operare, gestionare, Reglementare în Securitate
mentenanță și/sau Comunicațiile
lichidare a rețelelor de Electronice și Inspectoratul
comunicații electronice la Tehnologia pentru Protecţia
frontiera de stat Informației Mediului

Inspectoratul
General al
Poliției de
Frontieră

Serviciul Vamal

Autoritățile
administraţiei
publice locale
79 Autorizare generală de Gratuit Termen
furnizare a rețelelor ori nelimitat
serviciilor de comunicații
electronice
80 Act de acreditare a Centrul Naţional Agenția Servicii Conform 4 ani
organismelor de evaluare de Acreditare Publice metodologiei de
a conformității MOLDAC calcul aprobate prin
În caz de lege
acreditare cu
recunoaștere, în
funcţie de
domeniu:
Ministerul
Economiei și
Infrastructurii,
Ministerul
Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale și
Mediului,
Ministerul
Sănătății,
Muncii și
Protecției
Sociale,
Ministerul
Afacerilor
Interne
81 Act de acreditare a Agenția Servicii Conform tarifelor 5 ani
organismelor de Publice aprobate de Centrul
302

certificare: Național de
– în domeniul evaluării Agenția de Stat Acreditare
bunurilor imobile; pentru MOLDAC
– în domeniul evaluării Proprietate
obiectelor de proprietate Intelectuală
intelectuală;
– a inginerilor cadastrali; Ministerul
– în domeniul geodeziei, Economiei și
cartografiei, Infrastructurii
prospecțiunilor
topografice și
geoinformaticii
82 Autorizație de import al Agenţia Agenția Servicii Gratuit Un an
motorinei Națională pentru Publice
Reglementare în
Energetică

* Notă: Plăţile stabilite în euro se efectuează în monedă naţională calculate la cursul oficial al leului moldovenesc
valabil la data efectuării plăţilor.

III. Actele permisive care se încadrează în categoria certificatelor

Alte Termenul
Nr. Autoritatea
Actul permisiv autorități/enti- Costul de
crt. emitentă
tăți implicate valabilitate
1 Aviz pozitiv de expertiză Organismul de Conform 5 ani
în domeniul securității expertiză metodologiei de
industriale acreditat în calcul aprobate de
domeniul către Guvern
2 Certificat de expertiză securității Conform Pînă la 5 ani
pentru instalații tehnice industriale metodologiei de
și/sau sisteme calcul aprobate de
tehnologice, cu termen de către Guvern
exploatare depășit
3 Certificat de recunoaștere Conform Corespunză-
a aprobării de model Institutul metodologiei de tor
(pentru mijloacele care nu Național de calcul aprobate prin termenului
au verificare inițială CE Metrologie lege de
sau al căror model nu este valabilitate a
aprobat în alte state cu certificatului
care Republica Moldova de aprobare
are încheiat acord de de model
recunoaștere) recunoscut
4 Certificat de aprobare de Conform 10 ani
model metodologiei de
calcul aprobate prin
lege
5 Buletin de verificare Conform Conform
metrologică metodologiei de listei oficiale
calcul aprobate prin a mijloacelor
lege de măsurare
303

supuse
controlului
metrologic
legal,
aprobată de
către Guvern
6 Certificat de înregistrare Agenția Centrul 2000 de lei per 5 ani
a produsului farmaceutic Națională pentru Republican de produs – produse
de uz veterinar Siguranța Diagnostic autohtone
Alimentelor Veterinar
4500 de lei per
produs – produse de
import
7 Certificat sanitar-veterinar Laboratoare de Conform Pentru
expertiză Nomenclatorului termenul
sanitar- serviciilor prestate indicat în
veterinară contra plată de certificat
instituţiile sanitar-
veterinare de stat
8 Certificat fitosanitar Întreprinderea De la 6 pînă la 185 14 zile
pentru export sau reexport abilitată oficial lei
pentru prestarea
serviciilor de
dezinfectare/
dezinfestare și
expertize de
laborator (după
caz)
9 Certificat de Laboratoare de Gratuit Coincide cu
inofensivitate (la export expertiză termenul de
sau reexport) pentru sanitară valabilitate a
produsele alimentare, produsului
inclusiv cele ambalate
10 Certificat de omologare Ministerul Centrul de Gratuit 2 ani și 7 ani
(înregistrare) a produsului Agriculturii, Stat pentru
de uz fitosanitar sau a Dezvoltării Atestarea și
fertilizantului (cu excepţia Regionale și Omologarea
celor marcați cu Mediului Produselor de
mențiunea Uz Fitosanitar și
„Îngrăşămintele CE”) a Fertilizanților
11 Permis special pentru Ministerul 126 de lei Un an
conducătorii de Afacerilor
autovehicule speciale de Interne
încasare şi comunicaţie
specială
12 Certificatul CEMT pentru Agenţia Stațiile de Gratuit Termenul de
condiţiile controlului Naţională inspecție tehnică valabilitate
tehnic al autovehiculelor Transport Auto autorizate de analogic
și remorcilor sau de Agenția celui din
corespundere a Națională raportul de
remorcii/semiremorcii cu Transport Auto testare
cerinţele de siguranţă tehnică a
autovehicu-
lului
304

13 Certificat de agreare Stațiile de Gratuit Pînă la


pentru vehiculele care testare/certifica- 12 luni
transportă substanțe re autorizate
periculoase
14 Autorizaţie de instalare şi Autoritatea Gratuit Pînă la 2 ani
de exploatare a Aeronautică (conform
emiţătoarelor radio Civilă certificatului
de
navigabilita-
te) pentru
emiţătoare
instalate la
bordul
aeronavelor

Pînă la
10 ani pentru
emiţătoare la
sol, cu
excepţia
pentru
staţiilor radio
portabile

Un an –
staţiile radio
15 Certificat de Gratuit Pînă la 2 ani
navigabilitate
16 Autorizație pentru zbor Gratuit Pe perioada
special executării
zborului
17 Certificat de clasă Agenția Navală Conform 5 ani pentru
metodologiei de nave care se
calcul aprobate de exploatează
către Guvern pe căi
navigabile
interioare

2 ani pentru
nave de
navigație
mixtă, de tip
rîu-mare, mai
vechi de
30 de ani
18 Certificat de tonaj Conform 10 ani (cu
metodologiei de prelungire
calcul aprobate de ulterioară
către Guvern pentru
10 ani)
19 Certificat de bună stare de Căpitănia Conform Termen
navigabilitate Portului metodologiei de nelimitat
Giurgiulești calcul aprobate de
(după caz) către Guvern
305

20 Certificat de naționalitate Întreprinderea Conform Termen


de Stat metodologiei de nelimitat
„Registrul calcul aprobate de pentru navele
Naval” către Guvern care sînt
exploatate pe
căi
navigabile
interioare

Un an –
pentru navele
pe căi
navigabile
internațio-
nale, navele
maritime,
navele de
navigație
mixtă, de tip
rîu-mare
21 Certificat al echipajului Gratuit Un an
minim pentru siguranţa
navigaţiei
22 Certificat de atestare Ministerul Gratuit 5 ani
tehnico-profesională a Economiei și
specialiştilor din Infrastructurii
construcţii

23 Certificat de urbanism Gratuit 24 de luni


pentru proiectarea
lucrărilor de utilitate
publică de interes naţional
24 Certificat al evaluatorului: Organismul de Conform 5 ani
– bunurilor imobile; certificare metodologiei de
– obiectelor proprietății acreditat de calcul aprobate de
intelectuale către Centrul către Guvern
25 Certificat cartografie Național de Conform 5 ani
Acreditare metodologiei de
MOLDAC calcul aprobate de
către Guvern
26 Certificat topo-geodezic Conform 5 ani
metodologiei de
calcul aprobate de
către Guvern
27 Certificat de înregistrare a Agenţia Gratuit Termen
medicamentului Medicamentului nelimitat
și Dispozitivelor
Medicale
28 Certificat de înregistrare a Agenția Pînă la
produselor biodistructive Naţională pentru 10 ani
Sănătate Publică

29 Autorizaţie sanitară de Agenția Servicii Gratuit 5 ani


funcționare a obiectivelor Publice
306

30 Aviz sanitar pentru Gratuit Pentru


activități, proiecte de producerea
documente, produse, în serie,
servicii, construcții, pentru
instalații, echipamente și producătorii
tehnologii cu impact autohtoni –
asupra sănătății 3 ani

Pentru
produsele de
import –
un an

Pentru un
lot – pe
termenul de
valabilitate a
produselor
31 Autorizație a stațiilor de Serviciul Agenția Navală Gratuit Coincide cu
radiocomunicații ale Naţional de termenul de
navelor maritime și Management al valabilitate a
fluviale Frecvenţelor certificatului
Radio şi de navigație
Securităţii sub
Cibernetice pavilionul
Republicii
Moldova
32 Act de confirmare a Agenția pentru Gratuit 5 ani
perimetrului geologic Geologie și
pentru explorarea Resurse
subsolului Minerale
33 Act de confirmare a Gratuit 5 ani
perimetrului minier
pentru:
– extragerea substanţelor
minerale utile;
– extragerea apelor
subterane;
– construcţia şi
exploatarea construcţiilor
subterane nelegate de
extragerea substanţelor
minerale utile;
– organizarea obiectivelor
geologice protejate
34 Autorizație de electrician Agenția Gratuit 3 ani
pentru amenajarea Națională pentru
instalațiilor noi şi Reglementare în
reconstruite Energetică
35 Certificat de securitate Agenția Gratuit 5 ani
Națională de
Reglementare a
Activităților
Nucleare și
Radiologice
307

36 Certificat de urbanism Autoritatea Agenția Servicii 50 de lei 6 luni ”


informativ administraţiei Publice (după
publice locale caz)

16. Legea se completează cu anexele nr. 2 și nr. 3 cu următorul cuprins:

„Anexa nr. 2

TAXA
pentru eliberarea licenţei pentru anumite genuri de activitate

Cuantumul taxei,
Genul de activitate
în lei
1. Activitatea de întreținere a cazinoului 600000 de lei pentru
fiecare masă de joc şi
130000 de lei pentru
fiecare unitate de
exploatare a meselor
de ruletă
2. Importul şi comercializarea angro a alcoolului etilic, a băuturilor
alcoolice şi a berii importate:
a) importul alcoolului etilic 52000
b) importul şi comercializarea angro a băuturilor alcoolice importate 52000
c) importul şi comercializarea angro a berii importate 52000
3. Fabricarea şi/sau păstrarea, comercializarea angro a alcoolului etilic,
a producţiei alcoolice şi a berii:
a) fabricarea şi/sau păstrarea, comercializarea angro a alcoolului etilic 52000
b) fabricarea şi/sau păstrarea, comercializarea angro a producţiei 26000
alcoolice, cu excepţia vinurilor, produselor obținute pe bază de must
şi a produselor vitivinicole aromatizate, produse de producătorii
autohtoni
c) fabricarea şi/sau păstrarea, comercializarea angro a berii 26000
4. Importul şi comercializarea angro a produselor din tutun; importul şi
prelucrarea industrială a tutunului şi/sau comercializarea angro a
tutunului fermentat:
a) importul produselor din tutun 26000
b) importul şi prelucrarea industrială a tutunului şi/sau comercializarea 26000
angro a tutunului fermentat
c) fabricarea şi comercializarea angro a produselor din tutun 26000
d) comercializarea angro a produselor din tutun 26000
5. Importul şi comercializarea cu ridicata şi/sau cu amănuntul a
benzinei, motorinei şi/sau a gazului lichefiat la staţiile de alimentare:
a) importul şi comercializarea angro a benzinei şi motorinei 260000
b) importul şi comercializarea angro a gazului lichefiat 260000
c) comercializarea cu amănuntul a benzinei şi motorinei la staţiile de
alimentare, pentru fiecare staţie amplasată:
308

– în municipii, centre raionale, oraşe, de-a lungul drumurilor naţionale 26000


– în localităţi săteşti, de-a lungul drumurilor, cu excepţia drumurilor 13000
naţionale
d) comercializarea cu amănuntul a gazului lichefiat la staţiile de 13000
alimentare, pentru fiecare staţie

Note:
1. Taxa pentru reperfectarea licenţei pentru activitatea de întreținere a cazinoului şi eliberarea copiei de pe aceasta
este de 3600 de lei, iar pentru eliberarea duplicatului licenţei – 16000 de lei.
2. În cazul suspendării licenţei pentru activitatea de întreținere a cazinoului, la cererea titularului acesteia, taxa
pentru licenţă se recalculează de la data la care a fost adoptată decizia privind suspendarea licenţei.
3. În cazul majorării numărului de mese de joc sau a unităţilor de exploatare a meselor de ruletă, indicate în anexa
licenţei pentru activitatea de întreținere a cazinoului, taxa pentru eliberarea licenţei se va recalcula în funcţie de
aceasta şi de numărul de zile calendaristice rămase pînă la expirarea termenului de valabilitate a licenţei.
4. Taxa anuală pentru licenţă la comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere (pentru fiecare staţie) poate
fi achitată trimestrial, în rate egale.

Anexa nr. 3

_________________________________________________
(autoritatea emitentă)

CERTIFICAT CONSTATATOR

Nr. de înregistrare _______ Data înregistrării ___ _________ 20__

__________________________________________________________________
(denumirea autorităţii, localitatea)
Prin prezentul se certifică şi se constată că solicitantul ________________________
__________________________________________________________________
(denumirea solicitantului, IDNO, adresa)
prin reprezentantul său _______________________________________________
__________________________________________________________________
(numărul și tipul actului de reprezentare, numele, prenumele reprezentantului, telefon de contact, e-mail)

la data emiterii prezentului certificat, a transmis autorităţii emitente, pentru obţinerea actului
permisiv____________________________________________________________
(denumirea actului permisiv conform legii de reglementare)

cererea la care a anexat următoarele documente:


____________________________________ pe ____ file,
____________________________________ pe ____ file,

____________________________________ pe ____ file,

suporturi electronice (CD etc.) _____ unităţi.


309

Cererea şi actele enumerate au fost recepţionate de către___________________________


(numele, prenumele, funcţia deţinută)
____________________________________________________________________________________
L.Ş. __________________________________
(semnătura)

Ghid informativ:
Conform art.___ din Legea nr.___ din ___ ________ _____, termenul legal pentru eliberarea
actului permisiv solicitat este de ____ zile (lucrătoare/ calendaristice (de subliniat)).
Conform art. 6 din Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de
întreprinzător, funcţionarul autorităţii emitente responsabil de recepţionarea cererilor nu este în
drept să respingă cererea și documentele anexate, să refuze recepționarea acestora sau să solicite
documente suplimentare, competenţa acestuia limitîndu-se doar la procedura de înregistrare a
cererii şi de eliberare imediată şi necondiţionată solicitantului a acestui certificat constatator.
Încălcarea de către funcţionar a acestei norme atrage aplicarea, inclusiv în baza demersului
solicitantului, a sancţiunilor contravenţionale prevăzute la art. 350 din Codul contravenţional.
Conform art. 62 din Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de
întreprinzător, solicitantul poate aplica acest certificat în procedura aprobării tacite şi poate
desfăşura activitatea pentru care a solicitat actul permisiv. În acest scop, solicitantul va expedia,
prin poşta recomandată, în adresa Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor
Interne copia de pe acest certificat, în care va completa declaraţia pe propria răspundere de mai
jos. Data aprobării tacite a actului permisiv şi, respectiv, data de la care solicitantul poate
desfăşura activitatea pentru care a solicitat actul permisiv se consideră data confirmării
recepţionării de către Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne a
scrisorii recomandate prin care solicitantul i-a expediat acest certificat.

DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE


În adresa Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne
or. Chişinău, str. Tiraspol nr. 11/1, MD–2001

Prin prezenta, subsemnatul, constat şi declar pe propria răspundere, cunoscînd consecinţele


prevăzute la art. 3521 din Codul penal, că, la data completării prezentei declaraţii: ___
__________________ 20__:
– nu am primit actul permisiv solicitat conform prezentului certificat;
– nu am primit de la autoritatea emitentă refuz oficial de eliberare a actului permisiv solicitat;
– nu am fost notificat despre suspendarea termenului de acordare a actului permisiv fie
suspendarea aplicată de autoritate este sau a devenit nulă în virtutea legii;
– intenţionez să aplic procedura aprobării tacite şi să încep a desfăşura activitatea pentru care
am solicitat actul premisiv.

Solicitant_______________________ prin reprezentantul său____________


_______________________________ _____________________________
(denumirea solicitantului, IDNO, adresa) (numele, prenumele, telefon de contact, e-mail)
Semnătura ________________
310

Art. LXXVII. – Legea nr. 161/2011 privind implementarea ghişeului unic


în desfăşurarea activităţii de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2011, nr. 170–175, art. 496) se modifică şi se completează după cum
urmează:

1. Articolul 23:

la alineatul (1), cuvintele „un act confirmativ” se substituie cu cuvintele „un


certificat constatator”, iar în final alineatul se completează cu textul: „Funcţionarul
ghişeului unic responsabil de recepţionarea cererilor nu este în drept să respingă
cererea și documentele anexate, să refuze recepționarea acestora sau să solicite
documente suplimentare, fiind obligat doar să consulte solicitantul, să înregistreze
cererea în modul corespunzător, să completeze și să elibereze certificatul
constatator.”

alineatele (2) și (3) vor avea următorul cuprins:

„(2) Certificatul constatator înlocuiește actul permisiv solicitat în cazul în


care este aplicată procedura aprobării tacite.

(3) Forma certificatului constatator, modul de eliberare și aplicare a acestuia


se stabilesc de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activităţii de întreprinzător.”

alineatul (4) se abrogă;

la alineatul (5), cuvintele „actul/documentul ce confirmă recepţionarea


declaraţiei/cererii” se substituie cu cuvintele „certificatul constatator”.

2. La articolul 24, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

,,(2) Constatarea aprobării tacite pentru actele permisive care se eliberează


prin intermediul ghişeului unic se va efectua în modul stabilit de Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.”

Art. LXXVIII. – La articolul 7 alineatul (2) din Legea nr. 256/2011 privind
clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2012, nr. 38–41, art. 115), sintagma „Agenția pentru Protecția
Consumatorilor” se substituie cu sintagma „Agenţia pentru Protecția
Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei”.
311

Art. LXXIX. – Legea apelor nr. 272/2011 (Monitorul Oficial al Republicii


Moldova, 2012, nr. 81, art. 264), cu modificările și completările ulterioare, se
modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 41:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) În cazul în care folosinţa apei implică deversarea apei uzate sau un alt
proces de poluare a apei, la cererea de eliberare a autorizaţiei de mediu pentru
folosinţa specială a apei se anexează acordul de mediu la documentația privind
evaluarea impactului asupra mediului sau, după caz, avizul expertizei ecologice de
stat la documentaţia de proiect pentru procesul de deversare.”

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive pentru întreprinzători în privința regimului de folosință a apei se
stabilește de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității
de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

2. Articolul 56:

la alineatul (1), textul „Autoritatea abilitată cu funcţii de control ecologic de


stat din subordinea organului central al administraţiei publice în domeniul
mediului” se substituie cu sintagma „Inspectoratul pentru Protecția Mediului”;

alineatul (2) se completează cu literele f) și g) cu următorul cuprins:

„f) de a sigila instalațiile de captare a apei și de a restricționa accesul la


sursele de apă dacă utilizarea apei nu este autorizată sau dacă au fost constatate
încălcări foarte grave ale reglementărilor legale de folosință și de protecție a apelor
în cadrul controlului de stat potrivit procedurii prevăzute în Legea nr. 131/2012
privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
g) de a emite decizii privind repararea prejudiciilor cauzate resurselor de apă
ca rezultat al poluării și/sau folosirii neautorizate/neraționale a apei.”

3. Articolul 57:

la alineatele (1) și (2), textul „autoritatea abilitată cu funcţii de control


ecologic de stat din subordinea organului central al administraţiei publice în
domeniul mediului” se substituie cu sintagma „Inspectoratul pentru Protecția
Mediului”;
312

la alineatul (3), textul „în scris, în termen de 10 zile, la organul central al


administraţiei publice în domeniul mediului” se substituie cu textul „potrivit
procedurii prevăzute în Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra
activității de întreprinzător”.

Art. LXXX. – La articolul 6 alineatul (4) litera b) din Legea nr. 48/2012
privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2012, nr. 63, art. 213), cu modificările şi completările
ulterioare, după cuvintele „sau radioactive,” se introduc cuvintele „de control în
domeniul protecției mediului și folosirii resurselor naturale,”.

Art. LXXXI. – Legea nr. 113/2012 cu privire la stabilirea principiilor şi a


cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor (Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 2012, nr. 143–148, art. 467), cu modificările și
completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 18:

la alineatul (3):

litera m) se completează în final cu cuvintele „ , inclusiv la unităţile


alimentare din instituţiile medicale, instituţiile balneosanatoriale, din instituţiile de
educaţie antepreşcolară, instituţiile de învăţămînt preşcolar, primar, secundar,
special, extraşcolar, din alternativele educaţionale şi din taberele pentru copii”;

alineatul se completează cu literele q)–z1) cu următorul cuprins:

„q) autorizarea şi/sau înregistrarea operatorilor din businessul alimentar;


r) certificarea inofensivităţii produselor alimentare pentru export/reexport;
s) supravegherea şi controlul materialelor care vin în contact cu produsele
alimentare aflate în uz la toate etapele lanţului alimentar;
t) supravegherea şi controlul etichetării, pe lanţul alimentar, în conformitate
cu prevederile legislaţiei în vigoare, a alimentelor, inclusiv a formulelor de început
și formulelor de continuare, a preparatelor pe bază de cereale și alimentelor pentru
copii, a alimentelor destinate unor scopuri medicale speciale şi a înlocuitorilor unei
diete totale pentru controlul greutății;
u) supravegherea pe piaţă a produselor alimentare noi;
v) supravegherea şi controlul importului, producerii, introducerii pe piață și
utilizării, pe întreg lanţul alimentar, a aditivilor alimentari, suplimentelor
alimentare, produselor alimentare noi, produselor alimentare fortificate, produselor
alimentare tratate cu radiații ionizante, produselor alimentare cu destinație
nutrițională specială;
313

w) controlul, pe întreg lanţul alimentar, al produselor alimentare pentru


sugari şi copii mici, cu excepţia celor care se comercializează în farmacii;
x) supravegherea calităţii apei potabile utilizate de întreprinderile din lanţul
alimentar, supravegherea pe piaţă a apei potabile şi apelor minerale, inclusiv a
apelor îmbuteliate;
y) protecţia consumatorilor în domeniul produselor şi serviciilor alimentare
la toate etapele lanţului alimentar;
z) identificarea, evaluarea, managementul şi comunicarea riscurilor în
domeniul inofensivităţii produselor alimentare;
z1) verificarea înregistrărilor în fişele medicale individuale ale angajaților
unităților cu profil alimentar şi verificarea instruirii acestora în domeniul igienei.”

2. Articolul 19:

la litera a), cuvintele „în domeniul inofensivităţii produselor alimentare


pentru sănătatea publică, a” se substituie cu cuvîntul „asupra”;

literele c)–f) vor avea următorul cuprins:

„c) înregistrarea izbucnirilor de boli provocate de produse alimentare și


cercetarea epidemiologică a acestor cazuri în comun cu Agenția;
d) avizarea şi controlul calității apei potabile din reţea, cu excepţia celei
indicate la art. 18 alin. (3) lit. x);
e) asigurarea instruirii în domeniul igienei a angajaţilor şi organizarea
examenului medical în unităţile care produc, prelucrează, depozitează, transportă şi
comercializează produse alimentare sau care prestează servicii de alimentaţie
publică;
f) autorizarea aditivilor alimentari, suplimentelor alimentare, produselor
alimentare noi, produselor alimentare fortificate, produselor alimentare tratate cu
radiații ionizante, a mențiunilor nutriționale și de sănătate pentru formulele de
început și formulele de continuare, pentru preparatele pe bază de cereale și
alimentele pentru copii, pentru alimentele destinate unor scopuri medicale speciale
şi pentru înlocuitorii unei diete totale pentru controlul greutății, precum şi
autorizarea materialelor care vin în contact cu produsele alimentare;”

articolul se completează cu literele f1)–f5) cu următorul cuprins:

„f1) controlul respectării regulilor privind menţiunile nutriţionale și de


sănătate pentru formulele de început și formulele de continuare, preparatele pe
bază de cereale și alimentele pentru copii, alimentele destinate unor scopuri
medicale speciale, înlocuitorii unei diete totale pentru controlul greutății, apele
minerale, care se comercializează în farmacii;
314

f2) supravegherea şi controlul produselor alimentare pentru sugari şi copii


mici, precum şi al produselor cu destinaţie nutriţională specială, care se
comercializează în farmacii;
f3) autorizarea surselor de ape minerale naturale;
f4) supravegherea pe piaţă a materialelor care vin în contact cu produsele
alimentare introduse pe piaţă, cu excepția materialelor care vin în contact cu
produsele alimentare aflate în uz la toate etapele lanţului alimentar;
f5) aprobarea regulamentelor sanitare în domeniul aditivilor alimentari,
suplimentelor alimentare, produselor alimentare noi, produselor alimentare
fortificate, produselor alimentare tratate cu radiații ionizante, produselor alimentare
pentru sugari şi copii mici, alimentelor destinate unor scopuri medicale speciale,
înlocuitorilor unei diete totale pentru controlul greutății, produselor cu destinaţie
nutriţională specială, apelor minerale, materialelor destinate să vină în contact cu
produsele alimentare, precum şi al etichetării nutriţionale şi de sănătate;”.

3. Articolul 191:

la alineatul (2), textul „ , Agenția pentru Protecția Consumatorilor” se


exclude;

la alineatul (4) litera a), după cuvintele „a restricționa” se introduce cuvîntul


„utilizarea,”.

Art. LXXXII. – La articolul 19 alineatul (5) din Legea nr. 114/2012 cu


privire la serviciile de plată şi moneda electronică (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2012, nr. 193–197, art. 661), cuvintele „Legea privind reglementarea
prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul „Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător”.

Art. LXXXIII. – Legea nr. 116/2012 privind securitatea industrială a


obiectelor industriale periculoase (republicată în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2017, nr. 40–49, art. 83), cu modificările ulterioare, se modifică și se
completează după cum urmează:

1. La articolul 2, noțiunea „dispoziție” se exclude.

2. La articolul 7 alineatul (2), sintagma „Inspectoratul Principal de Stat pentru


Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase” se substituie cu
sintagma „Agenția pentru Supraveghere Tehnică”.

3. Articolul 8:

se completează cu alineatele (21) și (22) cu următorul cuprins:


315

„(21) Activitățile în domeniul securității industriale nesupuse licențierii


pentru a căror desfășurare este obligatorie deținerea avizului pozitiv de expertiză
în domeniul securității industriale sînt următoarele:
a) activitățile de reglare și punere în funcțiune a instalațiilor tehnice și/sau
sistemelor tehnologice;
b) activitățile de exploatare a instalațiilor tehnice și/sau sistemelor
tehnologice, aparatelor consumatoare de combustibili gazoși;
c) activitățile de deservire tehnică a instalațiilor tehnice și/sau sistemelor
tehnologice, precum și a aparatelor consumatoare de combustibili gazoși;
d) activitățile de fabricare a instalațiilor tehnice și/sau sistemelor
tehnologice;
e) conservarea obiectelor industriale periculoase;
f) lichidarea obiectelor industriale periculoase.

(22) Activitățile în domeniul securității industriale pot fi desfășurate separat


sau cumulativ. Un aviz de expertiză în domeniul securității industriale poate
prevedea posibilitatea desfășurării mai multor genuri de activitate licențiate și/sau
nesupuse licențierii.”

alineatul (3) se completează în final cu textul „ , acordat în conformitate cu


Legea nr. 235/2011 privind activitățile de acreditare și evaluare a conformității”;

articolul se completează cu alineatele (41) și (42) cu următorul cuprins:

„(41) În funcţie de activitatea desfășurată, la solicitarea avizului de expertiză


se vor anexa documentele care atestă dreptul de proprietate sau locațiune,
caracteristicile tehnice ale utilajului, documentele de conformitate pentru utilajul
nou pus în utilizare, documentația tehnică pentru obiectul industrial periculos,
documentele care confirmă instruirea și atestarea personalului implicat, care atestă
organizarea și efectuarea controlului în producție, care atestă pregătirea pentru
posibilele situații de avarii și/sau catastrofe cu caracter tehnogen (după caz), care
demonstrează gestionarea incidentelor, avariilor și catastrofelor cu caracter
tehnogen (după caz).

(42) Pentru fiecare dintre genurile de activitate care necesită expertizarea,


Guvernul aprobă lista de documente necesare pentru eliberarea avizului de
expertiză în domeniul securității industriale pentru activitatea respectivă.”

articolul se completează cu alineatul (13) cu următorul cuprins:

„(13) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a avizului de


expertiză și a certificatului de expertiză pentru agenții economici se stabilește de
316

Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de


întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

4. Articolul 10:

la alineatul (7), litera a) se abrogă;

alineatul (10):

la litera m), cuvîntul „dispozițiile” se substituie cu cuvîntul „prescripțiile”,


iar cuvintele „și ale persoanelor cu funcții de răspundere ale acestuia în limitele
împuternicirilor lor” se exclud;

la litera n), cuvîntul „dispoziției” se substituie cu cuvîntul „prescripției”.

5. Articolul 11:

la alineatul (2), după cuvintele „și practice” se introduc cuvintele


„ , după caz,”;

la alineatul (11), cuvintele „și a personalului care desfășoară examinări


distructive și nedistructive” se exclud;

alineatul (12) va avea următorul cuprins:

„(12) Atestarea experților, a personalului tehnic-ingineresc, a personalului


care desfășoară lucrări de sudură în domeniul securității industriale se efectuează o
dată la 36 de luni, iar atestarea muncitorilor se efectuează o dată la 12 luni.
Certificarea personalului în domeniul controlului distructiv și nedistructiv se
efectuează o dată la 60 de luni.”

articolul se completează cu alineatele (32) și (33) cu următorul cuprins:

„(32) Organismele de expertiză în domeniul securității industriale recunosc


documentele care confirmă instruirea și atestarea specialiștilor, eliberate în alte
state, în cazul în care recunoașterea poate fi efectuată în condițiile prezentei legi.
Prin recunoaștere se confirmă autenticitatea, precum și corespunderea acestor
documente cu prevederile legislației și standardele naționale. În urma recunoașterii
se eliberează un permis de exercitare corespunzător, în mod necondiționat.
Permisul de exercitare în cauză este emis pe durata termenului de valabilitate
stabilit de prezentul articol, calculat de la data recunoașterii.
317

(33) Se recunosc documentele care confirmă instruirea și atestarea


specialiștilor, eliberate în alte state, doar în cazul în care se întrunesc cumulativ
următoarele condiții:
a) în Republica Moldova nu există centre de instruire specializate în
domeniul solicitat sau centrele existente nu implementează programe
corespunzătoare;
b) statele în care se efectuează instruirea și atestarea specialiștilor au
încheiat acorduri de colaborare în domeniul securității industriale cu Republica
Moldova și aplică standardele europene adoptate de către Republica Moldova la
nivel național.”

6. La articolul 12 alineatul (1), în partea introductivă, cuvintele „a gradului


corespunzător de pregătire” se substituie cu cuvintele „a pregătirii”.

7. La articolul 17 alineatul (1), litera e) se abrogă.

8. Articolul 18:

alineatul (9):

la litera a), cuvintele „a gradului de respectare a” se substituie cu cuvintele


„a respectării”;

la litera b), cuvintele „emiterea dispozițiilor” se substituie cu cuvintele


„eliberarea prescripțiilor”;

litera c) se abrogă;

litera d) va avea următorul cuprins:

„d) suspendarea lucrărilor executate în condiții de nerespectare a cerințelor


de securitate industrială, în cazul în care executarea lor în continuare poate provoca
avarii sau pune în pericol iminent și imediat viața și sănătatea angajaților și/sau a
populației;”

alineatul se completează cu litera i) cu următorul cuprins:

„i) desfășurarea activităților de supraveghere a pieței produselor din


domeniile reglementate în conformitate cu legea.”

alineatul (10) se completează cu litera f) cu următorul cuprins:


318

„f) să acorde, în bază de contract, servicii contra plată. Nomenclatorul


serviciilor contra plată și mărimea tarifelor la servicii se stabilesc de către Guvern.”

alineatul (14) se abrogă;

alineatul (15) va avea următorul cuprins:

„(15) Suspendarea lucrărilor executate în condiții de nerespectare a


cerințelor de securitate industrială poate fi efectuată conform procedurii de
contestare, precum și în limitele și în modul stabilite de Legea nr. 131/2012 privind
controlul de stat asupra activității de întreprinzător.”

alineatele (18)–(21) se abrogă.

Art. LXXXIV. – Legea nr. 130/2012 privind regimul armelor şi al


muniţiilor cu destinaţie civilă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012,
nr. 222–227, art. 721), cu modificările și completările ulterioare, se completează
după cum urmează:

1. Articolul 1 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

„(4) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici se stabilește de
Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

2. Articolul 56 se completează cu alineatele (8) și (9) cu următorul cuprins:

„(8) Pentru obținerea, prelungirea sau reperfectarea licenței pentru


activitățile specificate în prezentul articol, solicitantul anexează la cererea depusă
la autoritatea de licențiere următoarele documente:
a) copia de pe titlul de proprietate sau de pe contractul de locațiune pentru
spațiile aferente genului de activitate licențiat;
b) copia de pe documentul care atestă absolvirea cursurilor de calificare în
domeniul armelor și al munițiilor, pentru activitățile specificate la alin. (1) din
prezentul articol;
c) declarația pe propria răspundere cu privire la lipsa antecedentelor
contravenționale sau penale, în corespundere cu prevederile art. 7.

(9) Odată cu recepționarea solicitării, autoritatea de licențiere:


a) emite certificatul constatator;
319

b) după caz, în scopul verificării întrunirii condițiilor specificate la art. 7,


solicită informația necesară de la Ministerul Afacerilor Interne, pe care acesta este
obligat să o acorde în cel mult 5 zile lucrătoare;
c) solicită organului/organelor de control aferente o vizită de control, cu
întocmirea, în cel mult 10 zile, a procesului-verbal de control corespunzător, în
scopul verificării întrunirii condițiilor stabilite de prezenta lege pentru spațiile
destinate operațiunilor cu arme și muniții.”

Art. LXXXV. – Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii
de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 181–184,
art. 595), cu modificările și completările ulterioare, se modifică şi se completează
după cum urmează:

1. Articolul 1:

la alineatul (3), textul „Curții de Conturi,” se exclude;

la alineatul (4) litera d), textul „ , pentru care prevederile prezentei legi se
aplică” se substituie cu textul „ . Pentru acesta din urmă, prevederile prezentei legi
se aplică”;

la alineatul (6), după cuvintele „bunăstare a animalelor” se introduc cuvintele


„ , precum și pentru controlul privind respectarea legislaţiei cu privire la siguranţa
ocupaţională şi la raporturile de muncă,”.

2. Articolul 19:

se completează cu alineatele (7) şi (8) cu următorul cuprins:

„(7) Cheltuielile pentru efectuarea controlului de stat, inclusiv cele pentru


analize, expertize, investigaţii necesare în cadrul controlului de stat, se suportă de
către organul de control. Face excepţie de la această prevedere controlul prevăzut
la alin. (1) pct. 5), pentru care cheltuielile sînt reglementate la alin. (4).

(8) Plăţile colectate de la realizarea controalelor efectuate în temeiul specificat


la alin. (1) pct. 5) se distribuie între bugetul organului de control şi bugetul de stat.
Criteriile şi metodologia de stabilire a cuantumurilor plăţilor, cuantumurile acestor
plăţi şi modul de distribuire, între bugetul organului de control şi bugetul de stat, a
veniturilor obţinute din aceste plăţi se aprobă de Guvern. Veniturile din plăţile de
la realizarea controalelor efectuate în temeiul specificat la alin. (1) pct. 5), care se
distribuie în bugetul organului de control, se utilizează, pe măsura încasării lor, la
acoperirea cheltuielilor pentru efectuarea controalelor de stat şi la dezvoltarea
instituţiei.”
320

3. La articolul 21 alineatul (1) litera d), după cuvintele „expirarea termenului”


se introduce cuvîntul „minim”.

4. Articolul 22:

la alineatul (1), textul „îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 21 alin. (1)


lit. b) şi f)” se substituie cu cuvintele „data începerii controlului”;

articolul se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:

„(21) Controlul planificat care nu a fost început în termenul prevăzut la art. 18


alin. (1) şi controlul inopinat care nu a fost început la data indicată în delegaţia de
control, indiferent de temeiul invocat, nu mai pot fi efectuate şi delegaţia de control
îşi pierde valabilitatea după expirarea acestui termen – pentru controlul planificat –
şi, respectiv, după data începerii controlului, stabilită în delegaţie – pentru
controlul inopinat.”

5. La articolul 30:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Persoana supusă controlului care se consideră vătămată într-un drept al


său, recunoscut de lege, prin delegația de control, decizia de prelungire a duratei
controlului sau prin procesul-verbal de control, prin acţiunile sau inacţiunile
inspectorului este în drept să le conteste, în tot sau în parte, prin depunerea la
organul de control a unei cereri prealabile de contestare, în formă scrisă. Procesul-
verbal de control se contestă la organul de control dacă acesta nu conţine
constatarea contravenţiei.”

articolul se completează cu alineatele (11) şi (12) cu următorul cuprins:

„(11) Cererea prealabilă de contestare a delegaţiei de control, a deciziei de


prelungire a duratei controlului sau a procesului-verbal de control în care nu sînt
dispuse prescripţii sau măsuri restrictive se depune în termen de pînă la 30 de zile
de la data în care persoanei supuse controlului i-a fost sau trebuia să-i fie adusă la
cunoştinţă delegaţia de control, decizia de prelungire a duratei controlului sau,
respectiv, procesul-verbal de control.

(12) Cererea prealabilă de contestare a procesului-verbal de control în care a


fost dispusă măsura restrictivă de suspendare a activităţii agentului economic se
depune în termenul stabilit pentru executarea măsurii restrictive în cauză.”
321

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Examinarea şi emiterea deciziei pe marginea cererii prealabile de


contestare se realizează în termen de pînă la 10 zile lucrătoare de la data depunerii
cererii. În cazul în care se contestă prescripţia sau măsura restrictivă, examinarea şi
emiterea deciziei pe marginea cererii prealabile de contestare se realizează în
termenul stabilit în procesul-verbal de control pentru executarea prescripţiei sau a
măsurii restrictive, dar nu în mai mult de 10 zile lucrătoare de la data depunerii
cererii. Examinarea şi emiterea deciziei pe marginea cererii prealabile de
contestare a măsurii restrictive de suspendare a activităţii agentului economic se
realizează în termen de pînă la 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii.”

la alineatul (3), cuvintele „în care este dispusă suspendarea de către instanță
sau organul la care a fost depusă contestația” se substituie cu cuvintele „dispuse de
organul de control după depunerea cererii prealabile de contestare şi doar la
solicitarea persoanei supuse controlului”;

alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Acţiunile şi inacţiunile inspectorilor pot fi contestate la conducătorul


organului de control, în formă scrisă.”

la alineatul (5), cuvintele „şi contestărilor” se substituie cu cuvintele „şi


cererilor prealabile de contestare”, cuvintele „cel puțin un reprezentant al” – cu
cuvintele „cel puţin trei reprezentanţi ai”, iar în final alineatul se completează cu
textul: „Reprezentant al asociaţiilor din mediul de afaceri, în sensul prezentei legi,
este asociaţia aleasă în mod transparent şi public, conform procedurii stabilite de
Guvern.”

articolul se completează cu alineatul (51) cu următorul cuprins:

„(51) Decizia cu privire la rezultatele examinării cererii prealabile de


contestare poate fi contestată în instanţa de contencios administrativ în termenele şi
în condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 793/2000.”

6. Articolul 312 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Metodologia de stabilire a obiectivelor şi indicatorilor de performanţă


pentru atingerea eficienței maxime în activitatea organelor de control și pentru
micșorarea constantă a presiunii asupra mediului de afaceri se aprobă de Guvern.
Realizarea obiectivelor şi indicatorilor de performanţă stabiliţi în conformitate cu
prezentul articol se ia în calcul la evaluarea performanţelor profesionale ale
322

inspectorilor din cadrul organelor de control şi la evaluarea colectivă a organelor


de control.”

7. În anexă:

compartimentul 1:

la poziţia 1 coloana a treia, după cuvintele „siguranța alimentelor” se


introduc cuvintele „şi a materialelor care vin în contact cu produsele alimentare
aflate în uz pe întreg lanţul alimentar”;

poziţia a 2-a:

în coloana a doua, sintagma „Agenţia de supraveghere a pieţei şi a


produselor nealimentare” se substituie cu sintagma „Agenţia pentru Protecţia
Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei”;

în coloana a treia, cuvintele „și standardizare” se substituie cu cuvintele


„ , jocuri de noroc”;

poziţia a 3-a:

în coloana a doua, sintagma „Inspectoratul pentru supraveghere tehnică” se


substituie cu sintagma „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică”;

textul din coloana a treia va avea următorul cuprins:

„Siguranţa obiectelor industriale periculoase, siguranţa antiincendiară şi


protecţie civilă, construcţii şi urbanism, siguranţa ocupaţională, supravegherea
pieţei privind materialele de construcţie şi utilajele/obiectele industriale
periculoase, geodezie şi cartografie. Protecţia consumatorilor în domeniul
securităţii industriale şi construcţiilor.
Respectarea condiţiilor de licenţiere conform domeniului aferent”;

la poziţia a 4-a coloana a treia, cuvintele „sănătatea ocupațională” se


substituie cu cuvintele „siguranța ocupațională”, după cuvintele „în domeniul
transplantului.” se introduce textul: „Protecţia consumatorilor în domeniul
produselor medicamentoase, farmaceutice şi parafarmaceutice, al serviciilor
prestate de instituţiile farmaceutice şi medicale, precum şi în domeniul altor
produse şi servicii puse la dispoziţia consumatorului de întreprinderile şi instituţiile
farmaceutice şi medicale.”, iar în final se completează cu textul: „ . Supravegherea
pieței privind produsele nealimentare din domeniile reglementate, inclusiv
323

materialele care vin în contact cu produsele alimentare introduse pe piaţă, cu


excepţia celor aflate în uz pe întreg lanţul alimentar”;

poziţia a 5-a:

în coloana a doua, sintagma „Inspectoratul pentru protecția mediului” se


substituie cu sintagma „Inspectoratul pentru Protecția Mediului”;

în coloana a treia, după cuvintele „Protecția mediului,” se introduc cuvintele


„aerului atmosferic, florei, faunei,”, iar textul „ , eficiența energetică. Respectarea
condițiilor de licențiere conform domeniului aferent” se substituie cu textul
„ . Siguranţa ocupaţională. Supravegherea pieței privind ambalajele şi deşeurile de
ambalaje”;

poziţia a 8-a:

în coloana a doua, sintagma „Agenția Națională în Transporturi Auto” se


substituie cu sintagma „Agenția Națională Transport Auto”;

în coloana a treia, după textul „Îndeplinirea condițiilor acordurilor


internaționale în domeniul transportului rutier.” se introduce textul „Siguranţa
ocupaţională. Protecţia consumatorilor în domeniul transportului rutier.”

la poziţia a 9-a coloana a treia, după textul „Calitatea serviciilor prestate de


aviația civilă.” se introduce textul „Siguranţa ocupaţională. Protecţia
consumatorilor în domeniul transportului aeronautic.”

la poziţia a 10-a coloana a treia, după textul „și a navigației în genere.” se


introduce textul „Siguranţa ocupaţională. Protecţia consumatorilor în domeniul
transportului naval.”, iar în final se completează cu textul „ . Supravegherea pieţei
în domeniul ambarcaţiunilor de agrement şi al echipamentelor maritime”;

la poziţia a 12-a coloana a treia, textul „ : contractul individual și colectiv de


muncă; timpul de muncă şi de odihnă; retribuirea; normele de muncă; garanţii şi
compensaţii; disciplina muncii; particularităţile de reglementare a muncii unor
categorii de salariaţi; răspunderea materială; completarea, păstrarea şi evidenţa
carnetului de muncă” se exclude;

la compartimentul 2, punctul 5) va avea următorul cuprins:

„5) Agenția Națională de Reglementare a Activităților Nucleare și


Radiologice.”
324

Art. LXXXVI. – Legea nr. 132/2012 privind desfăşurarea în siguranţă a


activităţilor nucleare şi radiologice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2012, nr. 229–233, art. 739), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică
şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 3:

la litera b), cuvîntul „închirierea,” se exclude, iar textul „introducerea


temporară a surselor de radiaţii ionizante, inclusiv a materialelor nucleare, a
combustibilului nuclear, a deşeurilor radioactive” se substituie cu textul „admiterea
temporară sau exportul temporar al surselor de radiaţii ionizante, inclusiv al
materialelor nucleare, al combustibilului nuclear, al deşeurilor radioactive”;

litera d) va avea următorul cuprins:

„d) introducerea și/sau punerea la dispoziție pe piață a produselor şi


prestarea serviciilor destinate activităţii în siguranţă a obiectivelor nucleare şi
radiologice: dozimetria individuală, testarea surselor radioactive (test la scurgere
radioactivă), efectuarea controlului calității generatoarelor de radiații ionizante și
calculul eficienței barierelor de protecție;”.

2. Articolul 4:

la noțiunea „acte permisive ale Agenţiei Naţionale”, cuvintele „și permis de


exercitare” se exclud;

noțiunea „expert atestat” va avea următorul cuprins:

„expert atestat – persoană care deţine certificat de atestare, eliberat de


Agenţia Naţională sau de altă entitate autorizată pentru pregătirea didactică și
practică în domeniul radioprotecției și desfășurării în siguranță a activităților
nucleare și radiologice, – confirmare a cunoştinţelor şi a pregătirii necesare pentru
efectuarea testelor instrumentale fizice sau radiochimice în scopul prestării
serviciilor destinate desfăşurării în siguranţă a activităţilor nucleare şi radiologice;”

la noțiunea „permis de exercitare”, cuvintele „ , responsabilului de


radioprotecție și expertului atestat” se substituie cu cuvintele „și responsabilului de
radioprotecție”;

la noțiunea „personal de categoria A”, textul „5 microsievere” se substituie


cu textul „5 miliSieverți”.

3. Articolul 9:
325

la alineatul (1) litera a), cuvintele „introducerea temporară a” se substituie cu


cuvintele „admiterea temporară sau exportul temporar al”, iar cuvintele
„autorizația Agenției Naționale” se substituie cu cuvintele „actul permisiv
corespunzător, eliberat de Agenția Națională”;

articolul se completează cu alineatele (3) și (4) cu următorul cuprins:

„(3) Este interzis importul instalațiilor radiologice sau al surselor radioactive


utilizate anterior prin prezentarea declarației pe propria răspundere a persoanei
juridice care importă instalațiile radiologice sau sursele radioactive.

(4) Este interzis importul surselor radioactive închise fără obligația de


reîntoarcere la producător. Utilizatorul final este obligat să prezinte asigurarea
financiară în caz de faliment sau pierdere a capacității juridice.”

4. Articolul 11 se completează cu litera h1) cu următorul cuprins:

„h1) informarea, educarea și formarea profesională corespunzătoare a tuturor


persoanelor ale căror sarcini în activitate necesită competențe specifice în
domeniul protecției radiologice;”.

5. Articolul 12 alineatul (1):

la litera b), cuvintele „și condițiilor” se substituie cu textul „ , precum și a


limitelor și condițiilor”;

litera g) va avea următorul cuprins:

„g) să ia decizia de suspendare sau de retragere a autorizației radiologice, a


autorizației radiologice parțiale, să suspende sau să retragă certificatul de
securitate, se retragă permisul de exercitare și certificatul de atestare, în cazul
încălcării de către titular a prevederilor legale, precum şi a limitelor și condiţiilor
de eliberare a actelor respective;”

alineatul se completează cu litera h) cu următorul cuprins:

„h) să acorde, în bază de contract, servicii contra plată. Nomenclatorul


serviciilor contra plată și mărimea tarifelor la servicii se stabilesc de către Guvern.”

6. La articolul 18, cuvintele „introducerea temporară sau” se substituie cu


cuvintele „admiterea temporară sau exportul temporar ori”.
326

7. Articolul 19 va avea următorul cuprins:

„Articolul 19. Autorizarea activităţilor nucleare şi radiologice

(1) Persoanele fizice şi juridice care au intenţia să practice sau care practică
activităţi nucleare sau radiologice sînt obligate să solicite și să obțină autorizația
corespunzătoare domeniului de activitate în conformitate cu prevederile prezentei
legi, ale actelor normative din domeniul reglementării activităţilor nucleare şi
radiologice.

(2) Modul de solicitare și acordare a actelor permisive prevăzute de prezenta


lege pentru agenții economici se stabilește de Legea nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este
reglementat de prezenta lege.

(3) Se supun autorizării următoarele activități nucleare și radiologice


neexceptate de la regimul de autorizare conform prevederilor prezentei legi:
a) exploatarea instalaţiilor roentgen în diagnosticul medical;
b) deţinerea surselor de radiaţii ionizante;
c) importul/exportul, admiterea temporară sau exportul temporar şi
furnizarea surselor de radiaţii ionizante;
d) importul/exportul, admiterea temporară sau exportul temporar şi
furnizarea surselor radioactive;
e) transportarea, tranzitarea materialelor radioactive;
f) exploatarea surselor de radiaţii ionizante şi a acceleratoarelor de particule
în radioterapie;
g) utilizarea substanţelor radioactive în medicina nucleară;
h) exploatarea surselor de radiaţii ionizante în cercetare, industrie, inclusiv în
radiografia industrială şi în controlul nedistructiv;
i) exploatarea surselor de radiaţii ionizante în verificarea metrologică;
j) producerea, amplasarea, montarea, punerea în funcţiune, repararea,
modificarea instalaţiilor roentgen;
k) proiectarea și construcţia obiectivelor nucleare și radiologice;
l) depozitarea temporară şi/sau definitivă, utilizarea, manipularea,
prelucrarea şi tratarea (condiţionarea) deşeurilor radioactive;
m) utilizarea, în activități de monitorizare, control şi supraveghere, a
dispozitivelor de control dozimetric al parametrilor cîmpurilor de radiaţii ionizante,
a materialelor şi dispozitivelor de protecţie împotriva radiațiilor ionizante;
n) dezafectarea obiectivelor nucleare şi radiologice.

(4) Solicitantul va depune la Agenţia Naţională cererea conform modelului


de la anexa nr. 3 şi dosarul care va conține documentele necesare, în funcţie de
genul de activitate, conform anexei nr. 4.
327

(5) Termenul de evaluare a dosarelor privind utilizarea surselor radioactive


ce se referă la categoriile I–III și a generatoarelor de radiație ionizantă cu diferența
de potențial mai mare de 125 kV este de 45 de zile calendaristice de la data
depunerii cererii, iar celelalte dosare se examinează în termen de cel mult 30 de
zile calendaristice de la data depunerii cererii. În procesul de evaluare a dosarului,
Agenţia Naţională poate efectua, după caz, vizite în teritoriu pentru confirmarea
celor expuse în dosar, întocmind un act de evaluare semnat de către părţi. În cazul
în care solicitantul refuză semnarea actului de evaluare, acest fapt se consemnează
de către evaluator și dosarul se respinge.

(6) Nerespectarea condiţiilor expuse în actul de evaluare duce la respingerea


dosarului, cu informarea solicitantului şi restituirea dosarului depus.

(7) În cazul în care, în rezultatul procesului de evaluare, Agenţia Naţională


acceptă condiţiile de desfăşurare a activităţilor nucleare sau radiologice declarate
de solicitant și acest fapt se consemnează în actul de evaluare, Agenția Națională
eliberează autorizația radiologică.

(8) Autorizaţia radiologică se eliberează în termen de cel mult 5 zile


lucrătoare de la data emiterii actului de evaluare și permite desfăşurarea
activităţilor nucleare şi radiologice numai în domeniul pentru care a fost eliberată,
cu respectarea limitelor şi a condiţiilor stabilite în ea şi doar cu utilizarea
instalaţiilor nucleare sau radiologice cu certificate de securitate valabile.

(9) Persoanele fizice și juridice care intenționează să realizeze doar o fază


din activitățile nucleare și radiologice menționate la alin. (3) sînt obligate să
solicite și să obțină o autorizație radiologică parţială, numai pentru faza respectivă.

(10) Autorizaţia radiologică parţială se eliberează pentru următoarele faze


ale unei activități:
a) proiectare;
b) amplasare;
c) reamplasare, transfer, transmitere la depozitare a surselor radioactive
scoase din uz sau cu termen de utilizare expirat;
d) construcţie şi/sau montaj;
e) punere în funcţiune;
f) funcţionare de probă;
g) reparare şi/sau întreţinere;
h) modificare;
i) conservare;
j) dezafectare;
k) import, export sau tranzit;
328

l) admitere temporară sau export temporar;


m) transport.

(11) Procedura de solicitare, examinare și eliberare a autorizației radiologice


parțiale este identică cu cea pentru autorizarea radiologică.

(12) Lista documentelor necesare pentru eliberarea autorizaţiei radiologice


parţiale, în funcţie de faza activității, este indicată în anexa nr. 5.

(13) Autorizaţia radiologică parţială permite desfăşurarea activităţilor


nucleare şi radiologice numai pentru fazele pentru care a fost eliberată, cu
respectarea limitelor şi a condiţiilor stabilite în ea şi doar cu utilizarea instalaţiilor
nucleare sau radiologice cu certificate de securitate valabile.

(14) Autorizația radiologică și autorizația radiologică parțială se eliberează


gratis.

(15) Termenul de valabilitate pentru autorizația radiologică și autorizația


radiologică parțială este de 5 ani.”

8. La articolul 20 litera a), textul „prin deţinere a certificatelor de calificare


respective recunoscute de Agenţia Naţională” se exclude.

9. La articolul 21:

la alineatul (1), cuvintele „și a condițiilor” se substituie cu textul „ , precum


și a limitelor și condițiilor”;

alineatul (2) se abrogă;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Modul de suspendare și retragere a actelor permisive prevăzute de


prezenta lege pentru agenții economici se stabilește de Legea nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este
reglementat de prezenta lege.”

10. Articolul 23:

la alineatul (2), partea introductivă va avea următorul cuprins:

„Cererea de solicitare a certificatului de securitate şi dosarul care va conține


documentele necesare, în funcţie de genul de activitate, se depun la Agenţia
329

Naţională. Documentația tehnică, parte a dosarului, necesară pentru obținerea


certificatului de securitate, trebuie să conțină, după caz, informații suficiente
despre:”;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Certificatul de securitate se eliberează în decurs de cel mult 20 de zile


calendaristice de la depunerea cererii, cu un termen de valabilitate de 5 ani, în baza
evaluării de către Agenţia Naţională a documentaţiei tehnice şi a condiţiilor de
utilizare (în teren, după caz) a instalaţiilor nucleare şi radiologice, dispozitivelor cu
surse de radiaţii ionizante, containerelor pentru surse radioactive, vehiculelor de
transportare a materialelor radioactive. Certificatul de securitate se eliberează
gratis.”

11. Articolul 24 se completează cu alineatele (3) și (4) cu următorul cuprins:

„(3) Renunţarea la permisul de exercitare și certificatul de atestare se


efectuează de titular în formă scrisă la adresa Agenţiei Naţionale.

(4) Certificatul de atestare se retrage în cazul în care titularul:


a) nu a respectat prevederile legislaţiei în vigoare din domeniul activităţilor
nucleare şi radiologice;
b) nu a implementat sistemul de control şi de asigurare a calităţii în
activităţile nucleare sau radiologice conform condițiilor stipulate în autorizaţia
radiologică, în cazul persoanei responsabile de radioprotecție;
c) şi-a pierdut capacitatea de exerciţiu.”

12. La articolul 25:

denumirea va avea următorul cuprins:

„Articolul 25. Prelungirea, reperfectarea autorizației radiologice


și a certificatului de securitate, eliberarea duplicatului
autorizației radiologice și a certificatului de securitate”;

la alineatul (2):

litera a) va avea următorul cuprins:

„a) schimbare a denumirii, schimbare a sediului persoanei fizice sau juridice


ori modificări în documentele de constituire sau în actele administrative referitoare
la informațiile pe care s-a bazat eliberarea autorizației radiologice;”
330

la litera c), cuvîntul „alte” se exclude;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Reperfectarea certificatului de securitate se solicită în caz de:


a) modificare a condiţiilor specificate în certificatul de securitate;
b) reamplasare a instalațiilor cu surse de radiație ionizantă sau a surselor
radioactive.”

la alineatul (4) litera b), textul „din alin. (2)” se substituie cu textul „din
alin. (2) și (3)”;

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Reperfectarea autorizaţiei radiologice sau a certificatului de securitate


se efectuează în termen de trei zile lucrătoare din momentul depunerii cererii și nu
schimbă termenul lor de valabilitate anterior.”

la alineatul (6), cuvintele „în termen de trei zile” se substituie cu cuvintele


„în termen de trei zile lucrătoare”.

13. La articolul 27:

denumirea va avea următorul cuprins:

„Articolul 27. Condiţiile pentru autorizarea importului, exportului,


reexportului şi admiterii temporare sau exportului temporar
de surse de radiaţii ionizante și materiale de interes nuclear”;

la alineatul (1):

în partea introductivă, cuvintele „introducerii temporare” se substituie cu


cuvintele „admiterii temporare sau exportului temporar”;

literele a) și c) vor avea următorul cuprins:

„a) deține certificat de conformitate pentru produs/instalaţie, eliberat de un


organism notificat şi publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene;”

„c) se angajează, în caz de import al surselor radioactive, să asigure, după


expirarea termenului de utilizare, returnarea lor către producător și respectarea
prevederilor legislaţiei în vigoare din domeniul radioprotecţiei şi al securităţii
nucleare şi radiologice, al protecţiei fizice a materialelor radioactive, precum şi
331

respectarea tratatelor internaţionale în domeniul energiei atomice la care Republica


Moldova este parte, să livreze produse şi informaţii numai către beneficiari
autorizaţi în acest scop şi să comunice Agenţiei Naţionale intrarea în ţară a
produselor respective, adresa şi alte date de contact ale destinatarului;”

la alineatul (2), cuvintele „introducerii temporare a” se substituie cu


cuvintele „admiterii temporare sau exportului temporar al”.

14. La articolul 29 alineatul (9) litera b), cuvintele „și a condițiilor” se


substituie cu textul „ , precum și a limitelor și condițiilor”.

15. Articolul 32 alineatul (2):

la litera a), cuvintele „introducerea temporară, exportul” se substituie cu


cuvintele „exportul, admiterea temporară sau exportul temporar”;

la litera b), cuvintele „introducerea temporară a” se substituie cu cuvintele


„admiterea temporară sau exportul temporar al”;

la litera c), cuvintele „introducerea temporară a” se substituie cu cuvintele


„admiterea temporară sau exportul temporar al”.

16. La articolul 35 litera f), cuvintele „și a condițiilor” se substituie cu textul


„ , precum și a limitelor și condițiilor”.

17. La articolul 47, după cuvîntul „contestare” se introduce textul „conform


Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător”.

18. La articolul 49 alineatul (1) litera c), cuvîntul „condițiilor” se substituie


cu cuvintele „limitelor și condițiilor”.

19. Legea se completează cu anexele nr. 3, 4 și 5 cu următorul cuprins:


„Anexa nr. 3

(Model)

CERERE PENTRU ELIBERAREA


AUTORIZAŢIEI RADIOLOGICE
(se completează pe foaia cu antet al persoanei juridice sau al întreprinzătorului)

Prin prezenta se solicită eliberarea autorizaţiei radiologice:


332

1. Denumirea solicitantului:_______________________________________
adresa juridică__________________________________________________
nr. tel./fax_____________________________________________________
adresa de facto şi/sau filiala_______________________________________.

2. Instalaţii sau surse de radiaţii ionizante:


a) denumirea instalaţiei sau a sursei__________________________________
b) numărul instalaţiilor sau al surselor________________________________
c) model__________parametri maximi: keV (MeV)__________mA________
sau radionuclid_________activitatea (în Bq sau Ci) _____________________,
la data__________________________________________________________
d) producător__________________________importator_________________.

La literele a), b), c) şi d) se va completa pentru fiecare instalaţie sau sursă de


radiaţie ionizantă.

3. Genul de activitate_____________________________________________.

4. Persoana de contact:
numele, prenumele___________________________nr. tel.______________.

5. Expertul atestat:
numele, prenumele_________________________nr. permisului de exercitare
_______________________________________________________________.

6. Alte informaţii, după caz:________________________________________.

___________ _______________________________________
(data) (numele, prenumele, semnătura conducătorului)

L.Ş.

Anexa nr. 4

LISTA DOCUMENTELOR
necesare pentru eliberarea autorizaţiei radiologice

Nr. Activitate Documente


1 Exploatarea Contractul de locaţiune (pentru încăperile arendate)
instalaţiilor roentgen Lista instalaţiilor cu surse de radiaţii ionizante
în diagnosticul Ordinul de numire a responsabilului de
medical radioprotecţie
Diploma de studii/perfecţionare (pentru
333

responsabilul de radioprotecţie)
Lista personalului de categoria A
Instrucţiunea de asigurare a radioprotecţiei în incinta
neamenajată, după caz
Instrucţiunea privind radioprotecţia personalului,
pacienţilor şi a populaţiei
Instrucţiunea privind modul de acţionare în caz de
incident
Programul de asigurare a calităţii diagnosticului
medical
2 Deţinerea surselor de Contractul de locaţiune (pentru încăperile arendate)
radiaţii ionizante Lista instalaţiilor cu surse de radiaţii ionizante
Ordinul de numire a responsabilului de
radioprotecţie
Lista personalului de categoria A
Contractul încheiat cu serviciul de pază
Regulamentul privind asigurarea protecţiei fizice a
obiectivului, măsurile tehnice şi administrative care
ar exclude posibilitatea pătrunderii nesancţionate a
persoanelor străine în incinta obiectivului
3 Importul/exportul, Lista surselor de radiații ionizante ce urmează a fi
admiterea temporară importate/exportate, admise temporar sau exportate
sau exportul temporar şi furnizate
temporar şi Certificatul de conformitate pentru produs/instalaţie,
furnizarea eliberat de un organism notificat şi publicat în
surselor de radiaţii Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene
ionizante Contractul încheiat cu producătorul (furnizorul)
4 Importul/exportul, Contractul de locaţiune (pentru încăperile arendate)
admiterea temporară Lista surselor radioactive ce urmează a fi
sau exportul importate/exportate, admise temporar sau exportate
temporar şi temporar şi furnizate
furnizarea surselor Planul preliminar de gestionare a surselor
radioactive radioactive după finalizarea perioadei de exploatare
a acestora (returnarea către producător sau
transmiterea la punctul de stocare a deşeurilor
radioactive)
Contractul încheiat cu agentul economic autorizat să
presteze servicii de transportare a surselor
radioactive sau autorizaţia radiologică pentru acest
gen de activitate
Contractul încheiat cu producătorul (furnizorul)
Contractul încheiat cu deţinătorul final (pentru
sursele radioactive de categoriile I–III)
334

5 Transportarea, Contractul de locaţiune (pentru încăperile arendate)


tranzitarea Ordinul de numire a responsabilului pentru
materialelor securitatea radiologică şi protecţia fizică în timpul
radioactive transportării
Diploma de studii/perfecţionare (pentru persoana
responsabilă de securitatea radiologică şi de
protecţia fizică în timpul transportării)
Procedura de asigurare a securităţii radiologice şi a
protecţiei fizice în timpul transportării materialului
radioactiv
Instrucţiunea privind modul de acţionare în caz de
incident
Certificatele de securitate pentru unitatea de
transport şi container, după caz
Lista mijloacelor de radioprotecţie, a semnelor de
avertizare, a mijloacelor pentru delimitarea zonei, în
caz de incident
Aparatajul de măsurare radiometrică adecvat,
verificat metrologic, în cazul transportării surselor
radioactive de categoriile I–III
6 Exploatarea surselor Contractul de locaţiune (pentru încăperile arendate)
de radiaţii ionizante Lista instalaţiilor cu surse de radiaţii ionizante
şi a acceleratoarelor Ordinul de numire a responsabilului de
de particule în radioprotecţie
radioterapie Diploma de studii/perfecţionare (pentru personalul
antrenat în activităţile radiologice)
Lista personalului de categoria A
Instrucţiunea privind radioprotecţia personalului,
pacienţilor şi a populaţiei
Instrucţiunea privind modul de acţionare în caz de
incident
Programul de instruire a personalului în domeniul
respectiv
Programul de asigurare a calităţii în domeniul
respectiv
Regulamentul privind asigurarea măsurilor tehnice
şi administrative pentru zona controlată
Procedura de efectuare a măsurărilor şi confirmarea
verificării metrologice a dozimetrului utilizat la
măsurarea debitului dozei la locul de muncă
Planul obiectivului, cu clasificarea zonelor,
specificarea destinaţiei fiecărei zone și protecţiei
fizice a obiectivului
335

Planul preliminar de gestionare a surselor


radioactive după finalizarea perioadei de exploatare
a acestora (returnarea către producător sau
transmiterea la punctul de stocare a deşeurilor
radioactive)
7 Utilizarea Contractul de locaţiune (pentru încăperile arendate)
substanţelor Ordinul de numire a responsabilului de
radioactive în radioprotecţie
medicina nucleară Diploma de studii/perfecţionare (pentru personalul
antrenat în activităţile radiologice)
Lista personalului de categoria A
Instrucţiunea privind radioprotecţia personalului,
pacienţilor şi a populaţiei
Instrucţiunea privind modul de acţionare în caz de
incident
Programul de asigurare a calităţii în domeniul
medicinei nucleare
Lista preparatelor radiofarmaceutice utilizate, cu
indicarea activităţii maxime
Planul obiectivului, cu clasificarea zonelor,
specificarea destinaţiei fiecărei zone și protecţiei
fizice a obiectivului
Procedura de efectuare a măsurărilor şi confirmarea
verificării metrologice a dozimetrului utilizat la
măsurarea debitului dozei la locul de muncă
Procedura de gestionare a deşeurilor radioactive
8 Exploatarea surselor Contractul de locaţiune (pentru încăperile arendate)
de radiaţii ionizante Lista instalaţiilor radiologice/surselor radioactive
în cercetare, Ordinul de numire a responsabilului de
industrie, inclusiv în radioprotecţie
radiografia Diploma de studii/perfecţionare (pentru personalul
industrială şi în antrenat în activităţile radiologice)
controlul nedistructiv Lista personalului de categoria A
Instrucţiunea privind radioprotecţia personalului
Instrucţiunea privind modul de acţionare în caz de
incident
Lista mijloacelor individuale de radioprotecţie şi a
echipamentului necesar pentru stabilirea zonei
controlate
Regulamentul privind asigurarea măsurilor tehnice
şi administrative pentru zona controlată
Procedura de efectuare a măsurărilor şi confirmarea
verificării metrologice a dozimetrului utilizat la
336

măsurarea debitului dozei la locul de muncă


Regulamentul privind asigurarea protecţiei fizice a
obiectivului cu surse radioactive de categoriile I–III
Procedura de efectuare a radiografiei industriale,
luînd în considerare protecţia fizică şi securitatea în
timpul transportării (în cazul utilizării surselor
radioactive)
Instrucţiunea de efectuare a radiografiei industriale
în incintele/teritoriile neamenajate
Planul preliminar de gestionare a surselor
radioactive după finalizarea perioadei de exploatare
a acestora (returnarea către producător sau
transmiterea la punctul de stocare a deşeurilor
radioactive)
9 Exploatarea surselor Contractul de locaţiune (pentru încăperile arendate)
de radiaţii Lista surselor radioactive
ionizante în Ordinul de numire a responsabilului de
verificarea radioprotecţie
metrologică Diploma de studii/perfecţionare (pentru personalul
antrenat în activităţile radiologice)
Lista personalului de categoria A
Instrucţiunea privind radioprotecţia personalului
Instrucţiunea privind modul de acţionare în caz de
incident
Planul obiectivului, cu clasificarea zonelor,
specificarea destinaţiei fiecărei zone și protecţiei
fizice a obiectivului
Planul preliminar de gestionare a surselor
radioactive după finalizarea perioadei de exploatare
a acestora (returnarea către producător sau
transmiterea la punctul de stocare a deşeurilor
radioactive)
10 Producerea, Contractul de locaţiune (pentru încăperile arendate)
amplasarea, Ordinul de numire a responsabilului de
montarea, radioprotecţie
punerea în funcţiune, Diploma de studii/perfecţionare (pentru personalul
repararea, care efectuează lucrările în domeniu)
modificarea Lista echipamentului pentru efectuarea testărilor
instalaţiilor roentgen parametrilor tehnico-radiologici, verificat
metrologic, deținut în posesie sau închiriat (cu
prezentarea contractului de închiriere a
echipamentului, după caz)
Procedura de efectuare a testărilor parametrilor
337

tehnico-radiologici
Proiectul şi fabricația, manualul de operare pentru
producere
11 Proiectarea și Acordul de mediu sau, după caz, avizul expertizei
construcţia ecologice de stat
obiectivelor nucleare Diploma de studii/perfecţionare (pentru personalul
și radiologice care efectuează lucrările de proiectare sau de
construcţie)
Lista obiectivelor nucleare sau radiologice
proiectate sau construite anterior
12 Depozitarea Contractul de locaţiune (pentru încăperile arendate)
temporară și/sau Ordinul de numire a responsabilului de
definitivă, utilizarea, radioprotecţie
manipularea, Diploma de studii/perfecţionare (pentru personalul
prelucrarea şi tratarea antrenat în activităţi)
(condiţionarea) Lista personalului de categoria A
deşeurilor radioactive Instrucţiunea privind radioprotecţia personalului şi
programul de instruire a personalului
Instrucţiunea privind prevenirea şi măsurile de
lichidare a incidentului (accidentului), aprobată de
conducerea întreprinderii
Regulamentul privind asigurarea măsurilor tehnice
şi administrative pentru zona controlată şi
supravegheată
Lista echipamentului dozimetric pentru măsurarea
debitului dozei, verificat metrologic, şi procedura de
efectuare a măsurărilor
Regulamentul privind asigurarea protecţiei fizice a
obiectivului, măsurile tehnice şi administrative care
ar exclude posibilitatea pătrunderii nesancţionate a
persoanelor străine în incinta obiectivului
Regulamentul privind asigurarea securităţii
radiologice în managementul deşeurilor radioactive
Programul controlului radiologic administrativ al
obiectivului, aprobat de conducerea întreprinderii
Evaluarea securităţii radiologice a obiectivului
Procedurile de colectare, manipulare, prelucrare şi
de tratare a deşeurilor radioactive, aprobate de
autoritatea competentă
Procedurile de dezafectare a obiectivului
13 Utilizarea, în Permisul de exercitare de categoria III
activități de Contractul de locaţiune (pentru încăperile arendate),
monitorizare, control în caz de necesitate
338

și supraveghere, a Ordinul de numire a responsabilului de


dispozitivelor de radioprotecţie
control dozimetric al Diploma de studii/perfecţionare (pentru personalul
parametrilor care efectuează lucrările respective)
cîmpurilor de radiaţii Lista echipamentului pentru efectuarea lucrărilor,
ionizante, a verificat metrologic, deținut în posesie sau închiriat
materialelor şi (cu prezentarea contractului de închiriere a
dispozitivelor de echipamentului, după caz)
protecţie Procedura de efectuare a lucrărilor, actele
confirmative ale lucrărilor, potrivit formelor
aprobate de conducător
Copia de pe contractul privind monitoringul
dozimetric individual pentru personalul de
categoria A
14 Dezafectarea Ordinul de numire a responsabilului de
obiectivelor nucleare radioprotecţie
și radiologice Lista personalului de categoria A
Diploma de studii/perfecţionare şi permisele de
exercitare (pentru personalul care efectuează
lucrările respective)
Instrucţiunea privind radioprotecţia personalului şi
programul de instruire a personalului
Instrucţiunea privind prevenirea şi măsurile de
lichidare a incidentului (accidentului), aprobată de
conducerea întreprinderii
Lista mijloacelor individuale de radioprotecţie şi a
echipamentului necesar pentru efectuarea lucrărilor
Procedurile şi mijloacele de decontaminare a
obiectivului (spaţiile şi utilajele pe care le-a utilizat)
pînă la limita de exceptare, aprobate de autoritatea
competentă
Lista echipamentului dozimetric pentru efectuarea
lucrărilor de dezafectare, verificat metrologic, şi
procedura de efectuare a măsurărilor
Procedura privind radioprotecţia personalului şi a
populaţiei pentru fiecare fază de efectuare a
lucrărilor
Evaluarea dozelor acumulate de personal şi
populaţie (individuale şi colective) în timpul
efectuării lucrărilor respective
Procedurile de colectare, transportare şi stocare a
deşeurilor radioactive, aprobate de conducerea
întreprinderii
339

Programul controlului radiologic al obiectivului,


aprobat de conducerea întreprinderii

Anexa nr. 5

LISTA DOCUMENTELOR
necesare pentru eliberarea autorizaţiei radiologice parțiale

Nr. Activitate Documente


1 Proiectare/amplasare Proiectul şi descrierea lui pentru faza de
/reamplasare/ construcție
construcție/montaj Buletinul de calcul al eficienței barierelor de
radioprotecție, eliberat de o entitate autorizată
Măsurile de asigurare a protecției fizice şi
radioprotecției
Documentația tehnică și/sau pașaportul sursei
de radiații ionizante
Recomandările producătorului privind
amplasarea sursei de radiații ionizante
2 Transfer/transmitere la Contractul de transfer al sursei radioactive
depozitare a surselor Documentația tehnică și/sau pașaportul sursei
radioactive scoase din uz radioactive
sau cu termen de utilizare Autorizaţia radiologică de deţinere/exploatare
expirat Autorizaţia radiologică parţială de transportare,
în cazul transferului sursei radioactive
Proiectul de amplasare a sursei radioactive
Buletinul de calcul al eficienţei barierelor de
radioprotecţie pentru incinta în care urmează a
fi amplasate sursele radioactive, eliberat de o
entitate autorizată, în cazul transferului surselor
radioactive
3 Punere în funcţiune/ Autorizaţia radiologică a instituției care
funcţionare de probă/ efectuează lucrările
reparație și/sau întreținere Documentaţia tehnică şi/sau paşaportul surselor
de radiaţie ionizantă
4 Modificare Recomandările producătorului
Contractul de servicii de modificare
Proiectul de modificare
5 Import/export şi admitere Certificatul de conformitate pentru
temporară sau export produs/instalaţie, eliberat de un organism
temporar al generatoarelor notificat şi publicat în Jurnalul Oficial al
de radiații ionizante Comunității Europene
Factura pro forma sau invoice-ul
340

Documentaţia tehnică pentru generatorul de


radiaţii ionizante
Autorizaţia radiologică de deţinere/exploatare
6 Import/export şi admitere Certificatul de conformitate pentru
temporară sau export produs/instalaţie, eliberat de un organism
temporar al surselor notificat şi publicat în Jurnalul Oficial al
radioactive Comunității Europene
Factura pro forma sau invoice-ul
Paşaportul sursei radioactive
Autorizația radiologică de deţinere/exploatare
Planul preliminar de gestionare a surselor
radioactive după finalizarea perioadei de
exploatare a acestora (returnarea către
producător sau transmiterea la punctul de
stocare a deşeurilor radioactive)
7 Transportare Pașaportul sursei radioactive transportate
a surselor radioactive Ruta de transportare coordonată în modul
stabilit
Certificatul de securitate pentru unitatea de
transport
Autorizația radiologică pentru transportarea
surselor radioactive sau contractul încheiat cu
instituția care deține astfel de autorizație
8 Conservare Ordinul de conservare a instalației cu sursa de
radiații ionizante
Justificarea conservării instalației
9 Dezafectare Autorizația radiologică pentru efectuarea
lucrărilor respective
Proiectul de efectuare a dezafectării obiectivului
nuclear/radiologic (evaluarea dozelor acumulate
de personal; procedura de asigurare a
monitoringului radiologic; descrierea măsurilor
de radioprotecție pe parcursul efectuării
lucrărilor; metodele şi mijloacele pentru
dezafectare; procedura de colectare,
transportare şi stocare a deșeurilor radioactive)
Lista utilajului şi echipamentului utilizate
pentru dezafectare
Rezultatele testelor de scurgere, conform
recomandării producătorului, în caz de
necesitate
Ordinul de numire a responsabilului de
radioprotecție
341

Lista personalului antrenat în activitățile de


dezafectare şi permisele de exercitare (diploma
de studii, confirmarea instructajului privind
radioprotecția) ”

Art. LXXXVII. – Legea nr. 218/2012 privind modul de aplicare a forței


fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2012, nr. 254–262, art. 836) se modifică după cum urmează:

1. La articolul 3 litera b), textul „Inspectoratului Ecologic de Stat și al


Serviciului Piscicol ale Ministerului Mediului” se substituie cu sintagma
„Inspectoratului pentru Protecția Mediului”;

2. La articolul 21 alineatul (2), textul „Inspectoratului Ecologic de Stat și ai


Serviciului Piscicol ale Ministerului Mediului” se substituie cu sintagma
„Inspectoratului pentru Protecția Mediului”.

Art. LXXXVIII. – Legea nr. 50/2013 cu privire la controalele oficiale


pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi
produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 122–124, art. 383), cu
modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. Articolul 3 se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Pentru efectuarea controalelor la solicitarea agentului economic,


conform art. 19 alin. (1) pct. 5) din Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat
asupra activității de întreprinzător, precum şi pentru alte servicii prestate de
autoritatea competentă, pot fi stabilite plăţi. Cuantumul plăţilor se calculează în
funcție de costurile pe care le impun controalele şi serviciile respective, precum și
luînd în considerare situația specifică fiecărei întreprinderi. În cazul în care plăţile
se percep de la operatorii din domeniul hranei pentru animale și din sectorul
alimentar, aplicarea acestora se face în baza unor principii comune. Plăţile
colectate de la efectuarea controalelor oficiale contra plată şi de la prestarea
serviciilor respective se distribuie între bugetul autorității competente şi bugetul de
stat. Criteriile şi metodologia de stabilire a cuantumurilor plăţilor, cuantumurile
acestor plăţi şi modul de distribuire a veniturilor din aceste plăţi între bugetul
autorității competente şi bugetul de stat se aprobă de Guvern. Veniturile din plăţile
prevăzute la prezentul alineat care se distribuie în bugetul autorității competente se
utilizează, pe măsura încasării lor, la acoperirea cheltuielilor pentru efectuarea
controalelor oficiale şi la dezvoltarea instituţiei.”
342

2. Legea se completează cu capitolul V1 cu următorul cuprins:

„Capitolul V1

ÎNREGISTRAREA OFICIALĂ ÎN DOMENIUL SIGURANŢEI


ALIMENTELOR ȘI AUTORIZAREA UNITĂŢILOR DIN DOMENIUL
ALIMENTAR ȘI SANITAR-VETERINAR

Articolul 231. Obligaţiile operatorilor din lanţul alimentar

(1) Operatorii din lanţul alimentar trebuie să se asigure că produsele obţinute


şi comercializate către consumatorul final nu prezintă risc pentru sănătatea publică
şi că sînt îndeplinite toate condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare referitoare la:
a) etichetare;
b) asigurarea trasabilităţii;
c) parametrii de calitate şi siguranţă/inofensivitate a materiilor prime şi a
produselor finite;
d) controlul potabilităţii apei;
e) instruirea personalului;
f) aplicarea procedurilor de bune practici de igienă, bazate pe principiile
siguranţei alimentelor stabilite prin ghidurile de bune practici, în cazul
producătorilor agricoli crescători de animale, sau, după caz, a procedurilor Hazard
Analysis and Critical Control Point (HACCP), avînd în vedere tipul, capacitatea de
producţie şi specificul unităţii.

(2) Operatorii din lanţul alimentar plasează pe piaţă hrana pentru animale
sau produsele alimentare provenite din Republica Moldova numai dacă acestea au
fost preparate şi manipulate exclusiv în unităţile care au fost înregistrate oficial în
domeniul siguranţei alimentelor, cu excepțiile prevăzute de prezentul articol. Orice
activitate din sectorul alimentar care nu a fost înregistrată oficial în domeniul
siguranţei alimentelor, în sensul și în limitele prezentului capitol, se consideră
ilegală şi urmează a fi suspendată cu sancţionarea contravenţională în conformitate
cu prevederile legislaţiei în vigoare.

(3) Se supun înregistrării oficiale în domeniul siguranţei alimentelor


următorii operatori ai lanţului alimentar:
a) operatorii care produc, procesează, prelucrează, importă și exportă materie
primă și produse alimentare de origine nonanimală;
b) operatorii care depozitează, sortează, comercializează, distribuie,
ambalează, preambalează și transportă produse alimentare de origine nonanimală.

(4) Lista exhaustivă a domeniilor de activitate în cadrul cărora operatorii se


supun înregistrării obligatorii se stabilește de Guvern.
343

(5) Unităţile prevăzute în anexa nr. 6 la Legea nr. 221/2007 privind


activitatea sanitar-veterinară pot exercita activităţile respective numai în cazul în
care au fost autorizate de către autoritatea competentă conform Legii nr. 221/2007.
Unitățile în cauză nu sînt obligate să solicite înregistrarea în sensul prezentului
capitol, acestea fiind înregistrate, în modul corespunzător, de către autoritatea
competentă odată cu obținerea autorizației sanitar-veterinare de funcționare.

(6) Producătorii de materie primă de origine vegetală și de hrană pentru


animale de origine vegetală care intenționează să obțină certificatul de
inofensivitate pentru materia primă agricolă și hrana pentru animale de origine
vegetală și care nu sînt implicați în alte faze ale lanțului alimentar pot obține
înregistrarea și certificatul de înregistrare odată cu obținerea certificatului de
inofensivitate. Aceștia vor fi înregistrați din oficiu de către autoritatea competentă
odată cu acordarea certificatului de inofensivitate pentru materia primă agricolă și
hrana pentru animale de origine vegetală.

(7) În cazul în care la unitatea înregistrată sau în activitatea titularului


certificatului de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor se modifică datele
indicate în cerere și/sau în documentele anexate la cerere, acesta este obligat să
înștiințeze, în cel mult 10 zile lucrătoare, autoritatea competentă despre
modificările survenite.

(8) Operatorii supravegheați de autoritatea competentă și înregistrați oficial


în sensul prezentului capitol, titulari ai certificatului de înregistrare, în cazul în care
practică doar activitatea pasibilă de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor,
nu sînt obligați să obțină autorizație sanitară de funcționare, precum și niciun alt
act permisiv sau certificat pentru a atesta și confirma siguranța alimentară și
inofensivitatea pentru mărfurile produse/procesate la unitatea înregistrată.
Totodată, operatorii înregistrați sînt responsabili pentru inofensivitatea și
conformitatea produsului lor și vor lua toate măsurile necesare, inclusiv prin
examinări, testări și evaluări, după caz, pentru a se asigura că produsele obținute și
comercializate către consumatorul final nu prezintă risc pentru sănătatea publică.

Articolul 232. Obligațiile autorității competente

(1) Autoritatea competentă este obligată să sistematizeze (conform tipului de


operator și/sau de activitate), să actualizeze și să publice pe pagina sa web oficială,
în mod transparent, gratuit, exhaustiv și accesibil, toate cerințele și obligațiile pe
care trebuie să le respecte operatorii, așa încît aceștia să le cunoască, înțeleagă și să
le aplice, precum și să declare pe propria răspundere respectarea cerințelor și
obligațiilor pentru inițierea, desfășurarea și încetarea activității de producere și
prestare a serviciilor în cadrul lanțului alimentar. Orice documente/acte emise de
344

către autoritatea competentă, prin care se impun cerințe sau obligații ce nu se


regăsesc expres indicate în actele normative și pe pagina web oficială a autorității
competente și prin care se impune respectarea acestora și/sau sancționarea pentru
încălcarea lor, sînt nule.

(2) La recepționarea cererii de înregistrare oficială, autoritatea competentă


este obligată să acorde, imediat și necondiționat, certificatul constatator conform
modelului stabilit de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activității de întreprinzător, să examineze cererea, să evalueze condițiile de
activitate a operatorului din lanțul alimentar și, în baza criteriilor de analiză a
riscurilor și a profilului solicitantului, să decidă cu privire la efectuarea unei vizite
de control la unitatea indicată în cerere în decursul a 15 zile lucrătoare. Pentru
solicitanții de înregistrare care practică activitate de întreprinzător, controlul va fi
inițiat și efectuat în conformitate cu Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat
asupra activității de întreprinzător.

(3) În cazul în care informațiile anexate la cerere sînt complete și, în urma
evaluării și a controlului efectuat, nu sînt constatate abateri de la cerințele și
obligațiile stabilite expres în legislație pentru activitatea și tipul de unitate în cauză,
autoritatea competentă este obligată, în termen de 15 zile lucrătoare de la data
recepționării cererii, să înregistreze oficial unitatea și să emită certificatul de
înregistrare în domeniul siguranței alimentelor conform modelului din anexa nr. 2.

(4) Autoritatea competentă dezvoltă și actualizează un registru consolidat al


operatorilor din lanțul alimentar care au fost înregistrați oficial în domeniul
siguranței alimentelor și autorizați în domeniul sanitar-veterinar. Registrul în cauză
este public și poate fi accesat și consultat în formă electronică. Totodată,
autoritatea competentă va ține și un registru al cererilor și certificatelor
constatatoare eliberate.

Articolul 233. Înregistrarea oficială în domeniul siguranţei alimentelor

(1) Înregistrarea oficială și eliberarea certificatului de înregistrare în


domeniul siguranței alimentelor se efectuează gratis, pentru un termen nelimitat.
Orice cheltuieli pentru vizite de control, testări sau expertize necesare pentru
autoritatea competentă la înregistrare, menținerea înregistrării și la emiterea
certificatului de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor se suportă de la
bugetul de stat sau de la bugetul autorității competente. Cheltuieli pentru alte
testări sau expertize necesare se suportă de agentul economic în conformitate cu
obligațiile stabilite de lege.

(2) Modul de solicitare, acordare, reperfectare a înregistrării și a


certificatului de înregistrare pentru agenții economici se stabilește de Legea
345

nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în


partea în care nu este reglementat de prezenta lege. Guvernul va aproba, în limitele
legii, proceduri detaliate de înregistrare oficială în corespundere cu fiecare tip de
unitate și de activitate.

(3) Înregistrarea oficială și certificatul corespunzător se obțin în baza cererii


conform modelului prevăzut la anexa nr. 1. La cerere se anexează:
a) copia de pe actul de proprietate sau de pe contractul de locaţiune a
imobilului în care se va desfășura activitatea înregistrată;
b) copia de pe documentul ce confirmă deținerea, cu drept de posesie şi/sau
de folosință, a terenului (pentru producere);
c) schema tehnică a unității, cu indicarea, după caz, a procesului tehnologic.

(4) Cererea pentru înregistrare va conține declarația pe propria răspundere a


operatorului, solicitarea inițierii, după caz, a unui control inopinat din partea
autorității competente și înștiințarea despre inițierea activității la unitate în lipsa
răspunsului în termen din partea autorității competente.

(5) În cazul în care operatorul din lanțul alimentar, specificat la art. 231 din
prezenta lege, notifică despre activitatea sa comercială în sectorul alimentar în
conformitate cu Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior, pentru
examinarea solicitării de înregistrare oficială în domeniul siguranței alimentelor nu
va fi nevoie de cerere. Autoritatea competentă din raza teritorială va da curs
solicitării în baza notificării recepționate de la autoritatea publică locală în
conformitate cu art. 171 din Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior.
Autoritatea publică locală este obligată să atenționeze persoana care depune
notificarea despre obligațiile din prezenta lege.

(6) Termenul de examinare a cererii poate fi suspendat în cazul în care


aceasta este incompletă și solicitantul trebuie să prezinte date și/sau documente
indicate în prezenta lege sau în cazul în care abaterile depistate vor cauza cu
certitudine ca produsul să prezinte un risc sporit pentru sănătatea publică, însă
aceste abateri pot fi remediate în cel mult 30 de zile.

(7) Înregistrarea unității poate fi respinsă, cu o argumentare corespunzătoare


din partea autorității competente, doar în cazul în care, în urma evaluării sau
controlului, au fost constatate încălcări la unitate, prevăzute expres în legislație,
care nu pot fi remediate în decursul a 45 de zile și a căror gravitate înaltă creează
cu certitudine risc sporit și iminent pentru sănătatea publică.

(8) În cazul în care autoritatea competentă nu acordă un răspuns în scris în


termen de 15 zile de la depunerea cererii, se aplică principiul aprobării tacite în
346

conformitate cu prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin


autorizare a activității de întreprinzător.

(9) Înregistrarea oficială și certificatul de înregistrare pot fi retrase/


suspendate în modul stabilit de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activității de întreprinzător. În alte cazuri decît cele indicate la art. 10
alin. (2) sau art. 11 alin. (1) din Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activității de întreprinzător, înregistrarea și certificatul de înregistrare
pot fi retrase/suspendate de autoritatea competentă (cu adresarea în instanța de
judecată) numai dacă titularul a comis încălcări foarte grave ale obligațiilor expres
indicate în legislație, care duc sau pot duce la prejudicii directe, iminente și
imediate pentru viața și sănătatea consumatorului și care nu pot fi remediate într-un
termen proxim și, respectiv, necesită a fi remediate doar în condiții de încetare sau
suspendare a activității.”

3. Legea se completează cu anexele nr. 1 și nr. 2 cu următorul cuprins:

„Anexa nr. 1

Agentul economic_________________________________________________
Sediul _________________________________________________________
IDNO/IDNP_____________________________________________________
Nr. tel./fax ______________________________________________________
Data, luna, anul depunerii cererii _______________________________________

Cerere

pentru înregistrare oficială în domeniul siguranţei alimentelor

Subdiviziunea teritorială ANSA


_________________________

Subsemnatul, ____________________________________________________,

în calitate de__________________________________________________, rog


(funcția)
să mi se elibereze certificat de înregistrare oficială în domeniul siguranței alimentelor
pentru
________________________________________________________, situat
(denumirea obiectului)
_______________ str. _________________, nr. ________________,
(adresa unității)

cu următoarele activităţi:
____________________________________________________________
347

____________________________________________________________
____________________________________________________________

Prin prezenta cerere:


– declar pe propria răspundere că am luat toate măsurile și îndeplinesc cerințele stabilite
de legislație ca produsele obținute la unitatea pentru care solicit înregistrarea să nu prezinte risc
pentru sănătatea publică și să fie conforme cu cerințele prevăzute de legislație;
– solicit, după caz și necesitate, efectuarea unei vizite de control din partea Agenției
Naționale pentru Siguranța Alimentelor, pentru a atesta îndeplinirea cerințelor și obligațiilor
declarate mai sus, în decursul a 15 zile lucrătoare de la data depunerii prezentei cereri;
– înștiințez despre începerea activității peste 15 zile lucrătoare de la data depunerii cererii
în cauză dacă Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor nu îmi va acorda un răspuns
oficial la prezenta cerere într-un termen mai scurt sau dacă, în urma controlului solicitat, nu vor
fi înaintate prescripții pentru aducerea în conformitate cu cerințele și obligațiile declarate mai
sus.
Anexez:
a) copia de pe actul de proprietate sau de pe contractul de locaţiune a imobilului în care se
va desfăşura activitatea înregistrată;
b) copia de pe documentul ce confirmă deţinerea, cu drept de posesie şi/sau de folosinţă,
a terenului (pentru producere);
c) schema tehnică a unităţii, cu indicarea, după caz, a procesului tehnologic.

Reprezentantul legal al
agentului economic
__________________ ______________
(numele, prenumele) (semnătura)

L.Ş.
348

Anexa nr. 2

Art. LXXXIX. – Legea nr. 68/2013 despre semințe (Monitorul Oficial al


Republicii Moldova, 2013, nr. 130–134, art. 417) se modifică și se completează
după cum urmează:

1. Articolul 1 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:


349

„(4) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive privind producerea, prelucrarea, certificarea calităţii și comercializarea
seminţelor de plante şi a materialului săditor prevăzute de prezenta lege pentru
agenții economici se stabilește de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de
prezenta lege.”

2. La articolul 9 alineatul (3), textul „certificată în conformitate cu


prevederile art. 19” se substituie cu cuvintele „asigurată de către producător”.

3. Articolul 11:

la alineatul (4), în partea introductivă, textul „cu avizul Ministerului


Agriculturii și Industriei Alimentare eliberat în termen de 10 zile lucrătoare,” se
substituie cu textul „cu o notificare către Agenția Națională pentru Siguranța
Alimentelor, transmisă cu cel puțin 10 zile lucrătoare pînă la import,”;

articolul se completează cu alineatul (41) cu următorul cuprins:

„(41) Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor este obligată să vizeze,


imediat și gratis, un exemplar al notificării indicate la alin. (4), care va fi proba
înștiințării și înregistrării corespunzătoare a lotului de semințe în cauză pentru alte
autorități publice. În cazul în care Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor,
în decursul a 10 zile de la recepționarea notificării, depistează că datele indicate în
notificare sau în documentele anexate sînt eronate și/sau lotul de semințe notificat
nu corespunde criteriilor de la alin. (4), atunci aceasta înștiințează autoritățile
vamale și postul său de inspecție la frontieră despre nulitatea notificării și
imposibilitatea introducerii lotului notificat.”

la alineatul (5), în partea introductivă, textul „Pentru a obține avizul


Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare prevăzut la alin. (4) se prezintă”
se substituie cu textul „La notificarea prevăzută la alin. (4) se anexează”;

alineatele (6), (7) și (8) vor avea următorul cuprins:

„(6) Agenții economici efectuează importul semințelor de plante și


materialului săditor în temeiul certificatului fitosanitar eliberat de autoritatea
fitosanitară competentă a statului exportator. La intrarea în țară, importatorul
primește pașaportul fitosanitar, care este eliberat la frontieră de inspectorii
posturilor de control sanitar-veterinar și fitosanitar ale Agenției Naționale pentru
Siguranța Alimentelor.
350

(7) După importul seminţelor în baza certificatului fitosanitar, Agenţia


Naţională pentru Siguranţa Alimentelor efectuează, după caz, controlul loturilor de
seminţe şi eliberează agentului economic, gratis, documentul de control. La
solicitarea agentului economic, Agenția Naţională pentru Siguranţa Alimentelor
poate elibera, contra plată, certificatul de calitate sau buletinul de analiză care se
atestă oficial calitatea semințelor verificate. Certificatul de calitate eliberat de
Agenția Naţională pentru Siguranţa Alimentelor are aceeași valoare juridică ca și
certificatul de calitate eliberat de un laborator acreditat.

(8) Seminţele se comercializează în limita termenului indicat în documentul


de control eliberat de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor. În cazul
expirării termenului indicat, seminţele vor fi controlate repetat, cu eliberarea unui
nou document de control.”

alineatul (9) se abrogă.

4. Articolul 12:

la alineatul (2), literele b) și c) vor avea următorul cuprins:

„b) certificatul de calitate a semințelor pentru export (blanchetă de culoare


oranj), eliberat de un laborator acreditat;
c) contractul de export cu specificarea fiecărui lot de semințe.”

alineatul (3) se completează în final cu textul „sau de un laborator acreditat.


Certificatul de valoare biologică se eliberează la necesitate, la solicitarea agentului
economic. Certificatul de valoare biologică eliberat de Agenția Națională pentru
Siguranța Alimentelor are aceeași valoare juridică ca și certificatul de valoare
biologică eliberat de un laborator acreditat.”

5. La articolul 19:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor poate elibera, la


solicitarea agenților economici, următoarele certificate:
a) certificatul de calitate a semințelor/buletinul de analiză a semințelor
pentru uz intern;
b) certificatul de valoare biologică.
Termenul de eliberare a documentelor prevăzute la lit. a) este de 7–21 de zile
lucrătoare, în funcție de specia testată, iar termenul de eliberare a certificatului
prevăzut la lit. b) este de o zi lucrătoare de la data depunerii cererii.”
351

articolul se completează cu alineatele (5) și (6) cu următorul cuprins:

„(5) Certificatul pentru materialul de înmulțire și cel săditor importat poate fi


eliberat de subdiviziunea teritorială a Agenției Naționale pentru Siguranța
Alimentelor, la solicitarea agentului economic.

(6) Termenul de valabilitate, precum și modul de eliberare, retragere și/sau


suspendare a certificatelor prevăzute la alin. (2) și (5) se stabilesc în procedurile
elaborate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și aprobate de
Guvern.”

Art. XC. – Articolul 1 din Legea nr. 176/2013 privind transportul naval
intern al Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013,
nr. 238–242, art. 672), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (5)
cu următorul cuprins:

„(5) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici autohtoni în
domeniul transportului naval intern se stabilește de Legea nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este
reglementat de prezenta lege. Fondurile colectate în urma emiterii actelor
menționate în prezentul alineat se varsă integral în bugetul organului emitent.”

Art. XCI. – La articolul 26 din Legea nr. 202/2013 privind contractele de


credit pentru consumatori (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013,
nr. 191–197, art. 619), sintagma „Agenția pentru Protecția Consumatorilor” se
substituie cu sintagma „Agenţia pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea
Pieţei”.

Art. XCII. – Legea nr. 303/2013 privind serviciul public de alimentare cu


apă şi de canalizare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 60–65,
art. 123) se modifică după cum urmează:

1. La articolul 22 alineatul (6) litera a) și alineatul (9), cuvintele


„Inspectoratul Ecologic de Stat” se substituie cu cuvintele „Inspectoratul pentru
Protecția Mediului”.

2. La articolul 32 alineatul (4), textul „stabilite de Legea nr. 451-XV din 30


iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se
substituie cu textul „stabilite de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activităţii de întreprinzător”.
352

Art. XCIII. – Legea nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra


mediului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 174–177, art. 393) se
modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2:

noțiunea „autoritate competentă” va avea următorul cuprins:

„autoritate competentă – organ emitent al actelor permisive în domeniul


mediului;”

după noțiunea „autoritate competentă” se introduce o noțiune nouă cu


următorul cuprins:

„aviz al expertizei ecologice – act administrativ emis de organul emitent al


actelor permisive în domeniul mediului pentru activitățile și obiectele ce nu
necesită obținerea acordului de mediu, care constată corespunderea activităţilor
economice preconizate și/sau a documentaţiei de proiect cu prevederile legislaţiei
de mediu şi care cuprinde măsurile pentru protecţia mediului ce trebuie să fie
respectate în procesul realizării proiectului;”.

2. La articolul 4, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Pentru activităţile indicate în anexa nr. 2, precum și pentru oricare alte
activități pentru care se stabileşte că nu este necesară evaluarea impactului asupra
mediului, se va elibera decizia sau avizul expertizei ecologice, după caz.”

3. Articolul 5 se completează cu litera e) cu următorul cuprins:

„e) emiterea avizului expertizei ecologice și/sau a deciziilor conform


art. 10.”

4. Articolul 7 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Pentru activitățile care nu sînt indicate în anexa nr. 1 sau nr. 2, dar
pentru care legislația prevede eliberarea avizului expertizei ecologice, inițiatorul
care planifică realizarea activității sau autoritățile publice, prin intermediul
ghișeului unic, vor depune cererea simplificată privind activitatea planificată (fără
indicarea soluţiilor cu privire la locul şi tipul tehnologiilor utilizate, dar cu
indicarea impactului posibil asupra mediului şi a aspectelor sociale şi economice
ale acestui impact).”
353

5. Articolul 9 se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Evaluarea prealabilă a activităților prevăzute la art. 7 alin. (3) se


efectuează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, în baza cererii depuse de
iniţiator și/sau autoritatea publică, în vederea determinării necesităţii de efectuare a
evaluării impactului asupra mediului sau a stabilirii corespunderii parametrilor
acestor activităţi cu prevederile actelor legislative şi altor acte normative, normelor
şi standardelor în vigoare.”

6. La articolul 10 alineatul (1):

litera c) se completează în final cu cuvintele „și nu este necesară eliberarea


avizului expertizei ecologice”;

alineatul se completează cu litera d) cu următorul cuprins:

„d) nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului, dar


este necesară eliberarea avizului expertizei ecologice.”

Art. XCIV. – Articolul 26 din Legea nr. 91/2014 privind semnătura


electronică și documentul electronic (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2014, nr. 174–177, art. 397), cu modificările ulterioare, se modifică şi se
completează după cum urmează:

se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a certificatului de


acreditare a prestatorului de servicii de certificare se stabilește de Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în
partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

la alineatul (3):

în partea introductivă, cuvintele „anexează la cererea de acreditare


documente” se substituie cu textul „prezintă, pe suport de hîrtie, în format
electronic sau prin intermediul ghișeului unic de solicitare a actelor permisive,
cererea de acreditare cu anexarea documentelor”;

litera g) va avea următorul cuprins:

„g) dreptul de import, export, proiectare, producere şi comercializare a


mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei,
precum şi dreptul de prestare a serviciilor în domeniul protecţiei criptografice şi
354

tehnice a informaţiei, cu excepţia activităţii desfăşurate de autorităţile publice


învestite cu acest drept prin lege (licenţa).”

Art. XCV. – Legea nr. 92/2014 cu privire la energia termică şi promovarea


cogenerării (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 178–184, art. 415),
cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 20 alineatul (4), textul „prin Legea nr. 451-XV din 30 iulie
2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se
substituie cu textul „prin Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare
a activităţii de întreprinzător”.

2. La articolul 22, textul „conform Legii nr. 451-XV din 30 iulie 2001
privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu
textul „conform Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activităţii de întreprinzător”.

3. La articolul 25 alineatul (4) litera b), textul „prevăzut în Legea nr. 451-XV
din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de
întreprinzător” se substituie cu textul „prevăzut în Legea nr. 160/2011privind
reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător”.

Art. XCVI. – Legea nr. 143/2014 privind regimul articolelor pirotehnice


(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 352–357, art. 660), cu
modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, noțiunea „aviz” se exclude.

2. Articolul 3:

la alineatul (1), textul „prevederile Legii nr. 451-XV din 30 iulie 2001
privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu
textul „prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activității de întreprinzător”;

alineatul (2):

la litera c), cuvintele „eliberează avize pentru” se substituie cu cuvintele


„controlează și supraveghează”;

la litera d), cuvintele „eliberează avize pentru” se substituie cu cuvintele


„controlează și admite”;
355

la alineatul (3), cuvintele „eliberează autorizații de funcționare pentru” se


substituie cu cuvintele „recepționează notificările și înregistrează”, iar în final se
completează cu textul: „Autoritățile publice locale sînt obligate să informeze
imediat organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor despre
recepționarea notificării privind activitatea unităților care comercializează articole
pirotehnice de divertisment din categoriile 1, 2, 3, articole pirotehnice de scenă din
categoria T1 şi/sau alte articole pirotehnice din categoria P1.”

3. Articolul 19 alineatul (1):

la litera a), cuvintele „avizate de organul” se substituie cu cuvintele


„controlate cu întocmirea procesului-verbal de control de rigoare de către organul”;

litera d) se completează în final cu textul: „Întrunirea condiției specificate la


art. 22 alin. (1) lit. d) se atestă de către solicitantul de licență în baza declarației
persoanei privind lipsa antecedentelor penale.”

4. Articolul 20:

la alineatul (1), textul „prevăzute la art. 10 din Legea nr. 451-XV din 30 iulie
2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se
substituie cu textul „prevăzute în Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activității de întreprinzător”;

la alineatul (2) litera a), cuvîntul „avizul” se substituie cu cuvintele


„procesul-verbal de control”.

5. La articolul 21 alineatul (1), textul „prevederile art. 20 și 21 din Legea


nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de
întreprinzător” se substituie cu textul „prevederile Legii nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător”.

6. La articolul 22, alineatul (8) va avea următorul cuprins:

„(8) Autorizarea pirotehnicienilor se exceptează de la procedura aprobării


tacite.”

7. În denumirea capitolului IX, cuvîntul „AVIZAREA” se substituie cu


cuvîntul „CONTROLUL”, iar cuvîntul „AUTORIZAREA” – cu cuvîntul
„ADMITEREA”.

8. Articolul 25:
356

în denumire, cuvîntul „Avizarea” se substituie cu cuvîntul „Controlul”;

la alineatul (1), cuvintele „Avizul pentru spațiile” se substituie cu cuvintele


„Utilizarea conform destinației a spațiilor”, iar cuvintele „se eliberează de” se
substituie cu cuvintele „se admite de către”;

la alineatul (2), cuvintele „obținerea unui nou aviz” se substituie cu cuvintele


„controlul efectuat de către organul supravegherii de stat a măsurilor contra
incendiilor”;

alineatele (3), (4) și (5) vor avea următorul cuprins:

„(3) Persoanele fizice şi juridice, cu 15 zile pînă la punerea în funcțiune a


spaţiilor de producere, asamblare, depozitare şi comercializare a articolelor
pirotehnice, vor depune la organul supravegherii de stat a măsurilor contra
incendiilor o notificare cu anexarea unui dosar care va conţine date privind
capacitatea maximă de stocare, conform masei nete de amestec pirotehnic, numărul
camerelor şi capacitatea acestora. Notificarea va conține solicitarea din partea
persoanei fizice/juridice a unui control inopinat de la organul supravegherii de stat
a măsurilor contra incendiilor. Notificarea poate fi depusă în două exemplare (pe
care se confirmă, prin semnătura sau ștampila autorității competente, data
recepționării), cu păstrarea unui exemplar de către deponent ca dovadă a depunerii.

(4) Organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor este obligat


să recepționeze și să înregistreze notificarea prevăzută la alin. (3) și, după caz, în
cel mult 15 zile lucrătoare, să efectueze o vizită de control în conformitate cu
Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, în
urma căreia va elibera procesul-verbal de control în care se va constata
conformarea cu cerințele prezentei legi sau se va prescrie înlăturarea
neconformităților existente.

(5) În cazul în care organul supravegherii de stat a măsurilor contra


incendiilor nu a inițiat un control al spațiilor de producere, asamblare, depozitare și
comercializare a articolelor pirotehnice și nu a întocmit procesul-verbal de control
în decursul a 15 zile lucrătoare de la depunerea notificării, survine principiul
aprobării tacite și exemplarul de notificare pe care se confirmă recepționarea
notificării substituie procesul-verbal de control pînă la data la care organul
supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor va elibera un proces-verbal de
control în modul corespunzător. În urma aprobării tacite, exemplarul notificării
substituie procesul-verbal de control și în cazul indicat la art. 20 alin. (2).”

alineatul (6) se abrogă.


357

9. La articolul 26 alineatul (2), cuvîntul „avizate” se substituie cu cuvintele


„controlate în prealabil de către organul supravegherii de stat a măsurilor contra
incendiilor”.

10. Articolul 27:

la alineatul (1), textul „va obține un aviz la organul supravegherii de stat a


măsurilor contra incendiilor” se substituie cu textul „va solicita un control inopinat
de la organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor și va obține
procesul-verbal de control corespunzător”;

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Controlul prevăzut la alin. (1) se va solicita în termen de pînă la 10 zile


lucrătoare și se va efectua conform Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat
asupra activității de întreprinzător, în funcție de data și locul desfășurării
serviciului pirotehnic. La finele controlului, organul de control va emite procesul-
verbal de control în care va fi consemnată admisibilitatea sau inadmisibilitatea
prestării serviciului preconizat, cu sau fără prescrierea unor cerințe specifice pe
care solicitantul este obligat să le respecte în timpul prestării serviciului.”

alineatul (3) se abrogă.

Art. XCVII. – Codul transporturilor rutiere nr. 150/2014 (Monitorul Oficial


al Republicii Moldova, 2014, nr. 247–248, art. 568), cu modificările și
completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive prevăzute de prezentul cod pentru operatorii de transport rutier și pentru
întreprinderile care desfășoară activități conexe transportului rutier se stabilește de
Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezentul cod.”

2. La articolul 3, literele k) și l) se abrogă.

3. Articolul 5 alineatul (1):

la noțiunea ,,asociație profesională de profil reprezentativă”, textul „10%” se


substituie cu textul „20%”;
358

la noțiunea „autorizaţie de transport rutier de persoane prin servicii


regulate”, cuvintele „în trafic național” se exclud;

după noțiunea „autorizaţie de transport rutier de persoane prin servicii


regulate” se introduc două noțiuni noi cu următorul cuprins:

„autorizaţie de transport rutier de persoane prin servicii ocazionale –


document care atestă dreptul operatorului de transport rutier de a efectua transport
rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale;

autorizație pentru servicii ocazionale neliberalizate – autorizaţie care


permite efectuarea transporturilor rutiere neliberalizate de persoane în trafic
internațional în conformitate cu prevederile Acordului INTERBUS și cu Rezoluția
CEMT 95/3;”

după noțiunea „autorizație de transport rutier în trafic internațional” se


introduc 22 de noțiuni cu următorul cuprins:

„autorizaţie de tip bilateral – autorizație care permite efectuarea unei


operațiuni de transport rutier spre/dinspre statul emitent al autorizației dinspre/spre
teritoriul Republicii Moldova;

autorizaţie de tip tranzit – autorizație care permite tranzitarea teritoriului


statului emitent cu altă destinație decît statul emitent;
autorizaţie de tip bilateral/tranzit – autorizaţie care permite efectuarea unei
operațiuni de transport rutier în regim bilateral sau de tranzit;

autorizaţie de tip bilateral/tranzit pentru transportarea mărfurilor ușor


alterabile – autorizaţie care permite efectuarea unei operațiuni de transport rutier în
regim bilateral sau de tranzit și care permite transportarea din Republica Moldova
exclusiv a mărfurilor ușor alterabile provenite de pe teritoriul Republicii Moldova;

autorizaţie de tip terţă ţară – autorizație care permite efectuarea unei


operațiuni de transport rutier spre/dinspre statul emitent al autorizaţiei dinspre/spre
un stat terţ, altul decît statul de înmatriculare a vehiculului rutier;

autorizaţie de tip universal – autorizaţie care permite efectuarea unei


operațiuni de transport rutier în regim bilateral, de tranzit sau de terţă ţară;

autorizaţie unitară – autorizaţie care permite efectuarea unei operațiuni de


transport rutier cu utilizarea infrastructurii rutiere a statului emitent, pe o perioadă
de timp prestabilită;
359

autorizație multiplă – autorizaţie care permite efectuarea a cel puțin două


operațiuni de transport rutier cu utilizarea infrastructurii rutiere a statului emitent,
pe o perioadă de timp prestabilită;

autorizaţie de tip unilateral – autorizaţie care permite tranzitarea teritoriului


statului emitent într-o singură direcție;

autorizație de tip multilateral – autorizație valabilă pentru operațiuni de


transport rutier spre sau dinspre un stat terţ, altul decît statul de înmatriculare a
vehiculului rutier, și pentru operațiuni de transport rutier în regim bilateral și de
tranzit în cadrul transportului rutier în trafic internațional efectuat pe teritoriile
statelor membre semnatare ale acordului sau convenției respective;

autorizații de categoria I – autorizații cu stoc limitat, al căror disponibil


asigură pe deplin cererea pentru următoarele 20 de zile calendaristice, analiza fiind
efectuată prin extrapolarea datelor cu privire la eliberarea autorizațiilor;

autorizații de categoria II – autorizații cu stoc limitat, al căror disponibil nu


asigură pe deplin cererea pentru următoarele 20 de zile calendaristice, analiza fiind
efectuată prin extrapolarea datelor cu privire la eliberarea autorizațiilor;

autorizații de categoria III – autorizații cu stoc limitat, care constituie pînă


la 3% din numărul total de autorizații de fiecare tip, dar nu mai puțin de o
autorizație, și care se eliberează în condițiile prezentului cod;

autorizații cu stoc nelimitat – autorizații confecționate prin comandă


tipografică de către Agenția Națională Transport Auto, în baza analizei cererilor
existente, cărora le sînt atribuite serie și număr de ordine unic;

autorizaţie de tip intrare fără mărfuri – autorizaţie care permite intrarea fără
mărfuri pe teritoriul statului emitent pentru a se încărca, destinația fiind statul de
înmatriculare a vehiculului rutier;

autorizaţie de tip pendular – autorizaţie care permite transportarea


grupurilor de persoane pe parcursul mai multor curse tur-retur, prima cursă retur și
ultima cursă tur fiind efectuate fără persoane;

autorizaţie BSEC – autorizaţie valabilă pentru o singură cursă tur-retur în


timpul căreia sînt tranzitate teritoriile statelor membre ale Organizației de
Cooperare Economică a Țărilor din regiunea Mării Negre (BSEC) și/sau pentru
operațiuni de transport rutier în regim bilateral, de tranzit ori spre/dinspre o țară
terță conform Ghidului utilizatorului de autorizații BSEC;
360

autorizaţie CEMT – autorizaţie multilaterală pentru transportul rutier de


mărfuri în trafic internaţional, care acordă operatorului de transport rutier dreptul
de a efectua, în decursul unei anumite perioade, un număr nelimitat de curse între
teritoriile statelor membre ale CEMT, conform prevederilor rezoluțiilor CEMT,
precum şi dreptul de a tranzita teritoriul unuia sau mai multor state membre ale
CEMT;

autorizaţie CEMT anuală – autorizaţie CEMT valabilă pentru perioada unui


an calendaristic;

autorizaţie CEMT pe termen scurt – autorizaţie CEMT valabilă pentru 30 de


zile calendaristice;

autorizaţie CEMT nevalabilă – autorizaţie CEMT (anuală sau pe termen


scurt) care:
a) a fost declarată nulă în modul stabilit de prezentul cod;
b) a fost declarată pierdută, apoi găsită;
c) nu conține mențiuni obligatorii în ceea ce privește denumirea şi adresa
completă ale operatorului de transport rutier, semnătura şi ștampila organului
emitent, perioada termenului de valabilitate a autorizaţiei, data emiterii autorizaţiei,
restricțiile impuse de statele membre ale CEMT;
d) nu a fost emisă conform modului şi procedurilor stabilite de prezentul cod
sau a fost emisă contrar acestora;

autorizaţie TRACECA – autorizaţie care permite efectuarea unei curse tur-


retur, cu sau fără încărcătură, în regim bilateral, de tranzit ori spre/dinspre o țară
terță, pe teritoriul statelor participante la Sistemul autorizațiilor multilaterale
TRACECA;”

după noțiunea „cabotaj” se introduce o noțiune nouă cu următorul cuprins:

„carnet de drum – document, parte integrantă a autorizației CEMT,


completat pe numele operatorului de transport rutier și în care se indică, în ordine
cronologică, etapele de efectuare a fiecărei operațiuni de transport rutier cu
încărcătură între punctul de încărcare şi cel de descărcare, precum şi etapele
fiecărei operațiuni de transport rutier fără încărcătură;”

după noțiunea „cap de rută” se introduc 5 noțiuni noi cu următorul cuprins:

„categorie a autorizației – autorizații de același tip, eliberate de același stat,


clasificate în funcție de normele Euro de emisii poluante stabilite pentru vehiculul
rutier pentru care poate fi utilizată autorizația de categoria respectivă;
361

certificat CEMT pentru condițiile controlului tehnic al autovehiculelor și


remorcilor – document ce atestă corespunderea autovehiculelor și a remorcilor cu
cerințele tehnice specificate în rezoluțiile CEMT, eliberat pentru fiecare vehicul
rutier în parte și care se păstrează la bordul acestuia;

certificat CEMT de corespundere a remorcii sau semiremorcii cu cerințele


de siguranță – document ce atestă corespunderea remorcii sau a semiremorcii cu
cerințele de siguranță specificate în rezoluțiile CEMT;

certificat CEMT de conformitate de categoria A – document ce atestă


corespunderea autovehiculului cu normele tehnice de emisii poluante şi sonore
specificate în rezoluțiile CEMT;

certificat CEMT de conformitate de categoria B – document ce atestă


corespunderea autovehiculului cu cerințele de securitate (regulamentele de
securitate) specificate în rezoluțiile CEMT;”

după noțiunea „conducere în echipaj” se introduc 4 noțiuni noi cu următorul


cuprins:

„Conferința Europeană a Miniștrilor de Transport (CEMT) – organizație


interguvernamentală, creată la 17 octombrie 1953 la Bruxelles, la care Republica
Moldova a aderat la 24 aprilie 1996;

contingent de autorizații CEMT – numărul de autorizații CEMT alocat unui


stat membru al CEMT, stabilit de către Grupul pe Transport Rutier și aprobat de
miniștrii statelor membre ale CEMT;

Forul Internațional de Transport (FIT) – organizație interguvernamentală


succesoare de drepturi și obligații a Conferinței Europene a Miniștrilor de
Transport, creată prin decizia Consiliului de Miniștri CEMT în cadrul Sesiunii
Ministeriale din 17–18 mai 2006, care a avut loc la Dublin;

criterii FIT – criterii stabilite anual în cadrul Forului Internațional de


Transport pentru repartizarea autorizațiilor CEMT;”

noțiunea „copie conformă a licenţei de transport rutier”se exclude;

după noțiunea „itinerar” se introduce o noțiune nouă cu următorul cuprins:

„încălcare gravă – încălcare a modului de utilizare şi raportare a utilizării


autorizaţiilor CEMT, pentru care prezentul cod stabilește retragerea autorizaţiilor
CEMT;”
362

noțiunea „licență de transport rutier” se exclude;

la noțiunea „operator de transport rutier”, cuvintele „supusă regimului de


licențiere” se substituie cu cuvintele „înregistrată în modul corespunzător”;

după noțiunea „operator de transport rutier autohton” se introduce o noțiune


nouă cu următorul cuprins:

„operator de transport rutier autorizat – operator de transport rutier care


este înregistrat în modul corespunzător în domeniul transportului rutier contra cost
sau agent economic care prestează servicii de transport rutier în cont propriu;”

după noțiunea „operator de transport rutier străin” se introduce o noțiune


nouă cu următorul cuprins:

„operator al sistemului informațional„e-Autorizație transport” – Agenția


Națională Transport Auto, care, în condițiile legii, asigură eliberarea autorizațiilor
unitare repartizate electronic;”

după noțiunea „organizație sindicală reprezentativă” se introduce o noțiune


nouă cu următorul cuprins:

„parc eligibil – totalitatea autovehiculelor deținute de un operator de


transport rutier autorizat, înregistrate în sistemul informațional ,,e-Autorizație
transport” și care respectă condițiile impuse de un anumit tip de autorizație;”

după noțiunea „rută” se introduc două noțiuni noi cu următorul cuprins:

„scrisoare de trăsură (CMR) – document reglementat prin Convenția


relativă la Contractul de transport internaţional de mărfuri pe șosele (CMR),
încheiată la Geneva la 19 mai 1956, la care Republica Moldova a aderat la 2 martie
1993;

sistem informațional „e-Autorizație transport” – sistem informațional care


permite solicitarea și procesarea datelor, repartizarea și eliberarea autorizațiilor
pentru efectuarea transporturilor rutiere;”

la noțiunea „transport rutier ilicit”, textul „nu deține licența de transport


rutier sau de către o persoană licențiată” se substituie cu textul „nu este înregistrată
în modul stabilit de prezentul cod sau de către o persoană înregistrată în Registrul
operatorilor de transport rutier”;
363

după noțiunea „transport electric” se introduc două noțiuni noi cu următorul


cuprins:

„transporturi liberalizate – categorie de transport rutier a cărui efectuare nu


presupune deținerea unei autorizații, dar nu scutește de plata altor taxe aferente
categoriei date de transport rutier;

transporturi recurente – operațiuni de transport rutier efectuate exclusiv


între două state terțe în afara statului de înmatriculare a vehiculului rutier;”.

4. La articolul 7 alineatul (1) litera j), textul ,, , în conformitate cu


componența stabilită în Regulamentul privind eliberarea şi utilizarea autorizaţiilor
de transporturi rutiere,” se exclude.

5. La articolul 15 litera d), cuvîntul „licențiere” se substituie cu cuvintele


„înregistrare, autorizare”.

6. La articolul 16, în partea introductivă, cuvîntul „licențiată” se substituie


cu cuvintele „inclusă în Registrul operatorilor de transport rutier”.

7. La articolul 17 litera a), cuvintele „autoritatea de licențiere” se substituie


cu cuvîntul „Agenție”.

8. La articolul 19 alineatul (2) literele a) și b), cuvintele „o copie conformă a


licenței de transport rutier” se substituie cu cuvintele „înregistrare corespunzătoare,
confirmată prin extrasul din Registrul operatorilor de transport rutier”.

9. La articolul 21 alineatul (1), cuvintele „autoritatea de licențiere” se


substituie cu cuvîntul „Agenția”.

10. La titlul III, denumirea capitolului 2 va avea următorul cuprins:

„Capitolul 2

ÎNREGISTRAREA OFICIALĂ A OPERATORILOR


DE TRANSPORT RUTIER”.

11. La articolul 22:

alineatul unic devine alineatul (1), în care cuvintele „supusă regimului de


licențiere” se substituie cu cuvintele „condiționată de notificare și de înregistrarea
prealabilă”;
364

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Operatorii de transport rutier au dreptul să inițieze activitatea de


transport rutier după expirarea a 10 zile lucrătoare de la data notificării.”

12. Articolul 23 va avea următorul cuprins:

„Art. 23. – (1) Înregistrarea oficială a operatorului de transport rutier se


efectuează în baza notificării depuse la Agenție de către operator cu cel puțin
10 zile lucrătoare înainte de începerea activității de transport rutier. Notificarea va
cuprinde datele de identificare a operatorului, tipul de transport rutier pe care
intenționează să îl practice. În baza notificării, operatorul va declara pe propria
răspundere întrunirea cerințelor stabilite de prezentul cod pentru inițierea și
desfășurarea tipului de transport specificat în notificare și, după caz, va solicita un
control inopinat din partea Agenției pentru a fi atestate capacitățile notificate și
întrunirea declarată a cerințelor. Modul și forma notificării se aprobă de Guvern, cu
respectarea prevederilor prezentului cod.

(2) La notificare se anexează, în original sau în copii autentificate prin


semnătura operatorului de transport rutier, cu prezentarea ulterioară a originalelor
pentru verificare, următoarele documente:
a) actele persoanei desemnate în calitate de manager de transport rutier, şi
anume:
– contractul individual de muncă din care să rezulte că persoana respectivă
este angajată în funcţia de manager de transport rutier;
– certificatul de competenţă profesională valabil;
– declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiei de bună
reputaţie, conform art. 18;
b) declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiei de
capacitate financiară, în cazurile aplicabile, pentru vehiculele rutiere pentru care se
solicită extrase din Registrul operatorilor de transport rutier;
c) titlul de proprietate sau contractul de locaţiune a imobilului care serveşte
drept sediu real şi efectiv, conform art. 17 lit. a);
d) certificatele de înmatriculare ale vehiculelor rutiere deţinute în
proprietate, locaţiune sau în leasing financiar şi utilizate de întreprindere, pentru
care se solicită extrase din Registrul operatorilor de transport rutier.

(3) Agenția este obligată să recepționeze și să înregistreze notificarea,


acordînd imediat o confirmare privind recepționarea notificării sau vizînd al doilea
exemplar al notificării, cu indicarea datei și cu semnătura reprezentantului Agenției
responsabil de recepționarea notificărilor. În cazul gradului sporit de risc al
operatorului de transport rutier sau în cazul prezentării unor informații incerte, care
necesită a fi verificate suplimentar, Agenția, în cel mult 10 zile lucrătoare, poate să
365

efectueze o vizită de control în conformitate cu Legea nr. 131/2012 privind


controlul de stat asupra activității de întreprinzător, în urma căreia va elibera
procesul-verbal de control în care se va constata conformarea cu cerințele
prezentului cod sau se va prescrie înlăturarea neconformităților depistate.

(4) Notificarea unor date eronate sau incomplete atrage nulitatea întregii
notificări și, respectiv, ilegalitatea activității în domeniul transporturilor rutiere.
Dacă notificarea sau înregistrarea ulterioară se constată a fi nulă, Agenția, în
termen de 5 zile lucrătoare de la constatare, informează în scris persoana fizică sau
juridică care a efectuat notificarea.

(5) Notificarea se consideră efectuată la data confirmării acesteia de către


Agenție. În decursul a 10 zile lucrătoare de la notificare, Agenția va înregistra
persoana care a efectuat notificarea în Registrul operatorilor de transport rutier și
va comunica acesteia faptul înregistrării.

(6) În cazul în care Agenția nu a inițiat un control în urma notificării și/sau


nu a eliberat procesul-verbal de control în decursul a 10 zile lucrătoare de la
depunerea notificării, survine principiul aprobării tacite și exemplarul de notificare
pe care se confirmă recepționarea notificării substituie procesul-verbal de control
sau extrasul din Registrul operatorilor de transport rutier pînă la data la care
Agenția va elibera, în modul corespunzător, procesul-verbal de control sau extrasul
din Registru.

(7) Agenția este obligată, la solicitarea persoanei înregistrate, să acorde


acesteia, în formă scrisă, gratis, în cel mult 3 zile lucrătoare de la recepționarea
solicitării respective, extras din Registrul operatorilor de transport rutier și cîte un
exemplar pentru fiecare vehicul rutier indicat în notificare. Solicitarea de extrase
din Registru se transmite atît prin notificarea inițială, cît și prin informarea despre
modificările survenite ulterior.

(8) După inițierea activității, operatorii de transport rutier sînt obligați să


informeze Agenția despre orice modificare a datelor cuprinse în notificare sau în
documentele anexate la notificare, în decursul a cel mult 10 zile de la data
survenirii schimbărilor.”

13. Articolul 24 se abrogă.

14. Articolele 25 şi 26 vor avea următorul cuprins:

„Art. 25. – (1) Înregistrarea operatorilor de transport rutier se efectuează pe


termen nelimitat, în mod gratuit și este condiționată de respectarea continuă a
cerințelor stabilite de prezentul cod.
366

(2) Înregistrarea se modifică în conformitate cu informația transmisă de


operatorul de transport rutier prin notificarea corespunzătoare.

(3) Pentru a putea opera și cu alte autovehicule decît cele notificate inițial,
precum și pentru a obține autorizațiile de transport rutier prevăzute de prezentul
cod, operatorul de transport rutier este obligat să înregistreze autovehiculele și
remorcile pe care intenționează să le utilizeze suplimentar.

(4) Pentru înregistrarea în Registrul operatorilor de transport rutier, inclusiv


în sistemul informațional „e-Autorizație transport”, a autovehiculului, remorcii sau
autobuzului pe care operatorul de transport rutier intenționează să îl utilizeze
suplimentar, la notificarea corespunzătoare se anexează certificatul de
înmatriculare al vehiculului rutier respectiv (în original sau în copie autentificată
prin semnătura operatorului de transport rutier).

(5) Dacă operatorul de transport rutier intenționează să solicite autorizații de


transport rutier, suplimentar la cele indicate la alin. (4), vor fi transmise
următoarele documente:
a) certificatele CEMT de conformitate de categoriile A și B, în original sau
în copie autentificată prin semnătura operatorului de transport rutier;
b) certificatul CEMT pentru condițiile controlului tehnic al autovehiculelor
și remorcilor, în original sau în copie autentificată prin semnătura operatorului de
transport rutier;
c) pentru remorci – certificatul CEMT pentru condițiile controlului tehnic al
autovehiculelor și remorcilor și certificatul CEMT de corespundere a remorcii sau
semiremorcii cu cerințele de siguranță.

Art. 26. – Pierderea sau deteriorarea extrasului din Registrul operatorilor de


transport rutier nu condiționează existența dreptului apărut prin notificare și
confirmat prin înregistrarea oficială. Pentru a desfășura activitatea de transport
rutier supusă notificării și înregistrării nu este obligatorie deținerea confirmărilor
pe purtător de hîrtie, faptul notificării putînd fi declarat de către operatorul de
transport rutier în formă liberă.”

15. Articolul 27:

la alineatele (1) și (2), cuvintele „Licența de transport rutier” se substituie cu


cuvintele „Înregistrarea oficială”;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:


367

„(3) Înregistrarea oficială oferă titularului dreptul de a efectua transport


rutier în cont propriu.”

16. Articolele 28 și 29 vor avea următorul cuprins:

„Art. 28. – (1) Suspendarea înregistrării sau radierea din Registrul


operatorilor de transport rutier se inițiază de către Agenție în conformitate cu
Legea nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de
întreprinzător, printr-o procedură similară celei de suspendare sau retragere a
actelor permisive. Suspendarea înregistrării sau radierea din Registru a operatorilor
de transport rutier se inițiază ori se aplică de Agenție în cadrul controlului de stat,
în calitate de măsură restrictivă, în modul și în limitele stabilite de Legea
nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.

(2) La cererea operatorului de transport rutier sau în cazul radierii acestuia


de către Agenția Servicii Publice, precum și în cazul în care se constată nulitatea
notificării, Agenția Națională Transport Auto suspendă înregistrarea sau radiază
operatorul din Registrul operatorilor de transport rutier fără a se adresa în instanța
de judecată.

(3) Agenția este obligată, în termen de 3 zile lucrătoare, să informeze în scris


persoana fizică sau juridică despre suspendarea înregistrării sau radiere.

(4) În alte cazuri decît cele prevăzute la alin. (2), radierea poate fi aplicată în
corespundere cu alin. (1) numai dacă operatorul de transport rutier a comis
încălcări foarte grave ale obligațiilor expres indicate în legislație, care nu pot fi
înlăturate într-un termen proxim, ci doar în condiții de încetare sau suspendare a
activității, și care conduc sau pot conduce la prejudicii considerabile, directe,
iminente și imediate pentru alți agenți economici sau consumatori. Suspendarea
înregistrării sau radierea poate fi efectuată în cazurile expres stabilite de prezentul
cod, precum și în următoarele cazuri suplimentare:
a) constatarea, printr-o hotărîre judecătorească definitivă, conform legii, a
faptului că operatorul de transport rutier/întreprinderea a fost implicat/implicată în
organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de contrabandă;
b) săvîrşirea, în decursul a 12 luni consecutive, a mai mult de 5 încălcări,
constatate prin prescripţii emise de Agenţie, ale regulilor de transportare a
coletelor;
c) săvîrşirea, în decursul a 12 luni consecutive, a mai mult de 5 încălcări,
constatate prin prescripţii emise de Agenţie, ale prevederilor art. 81, 82 şi 84.

(5) Operatorilor de transport rutier radiați li se retrag şi autorizaţiile emise în


cadrul regimului de autorizare. Acești operatori nu pot fi reînregistrați timp de
6 luni din momentul radierii.
368

Art. 29. – În cazul în care se constată că condiția privind capacitatea


financiară, în cazurile aplicabile, nu mai este îndeplinită pentru toate
autovehiculele pentru care s-au eliberat extrase din Registrul operatorilor de
transport rutier, operatorul de transport rutier are obligația să depună la Agenție, în
termen de maximum 30 de zile de la data constatării, un număr de extrase din
Registru egal cu numărul autovehiculelor pentru care această condiție nu este
îndeplinită. În caz contrar, Agenția va iniția procedura de suspendare a înregistrării
în conformitate cu Legea nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de
reglementare a activității de întreprinzător.”

17. Articolul 30:

la alineatul (1):

în partea introductivă, cuvintele „autoritatea de licențiere” se substituie cu


cuvîntul „Agenția”;

în subalineat, cuvintele „privind condițiile de licențiere” se exclud;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) În cazul constatării încălcărilor privind condițiile de activitate stabilite


de prezentul cod și al imposibilității acordării unui nou termen pentru înlăturarea
acestora, Agenția inițiază procedura de suspendare a înregistrării în modul stabilit
la art. 28.”

la alineatul (4), cuvintele „licenței de transport rutier” se substituie cu


cuvîntul „înregistrării”.

18. Articolul 31 va avea următorul cuprins:

„Art. 31. – (1) Agenția dezvoltă și actualizează Registrul operatorilor de


transport rutier (în continuare – Registru), care este public și care poate fi accesat și
consultat, în formă electronică, în mod gratuit, de către toți operatorii de transport
rutier, precum și de către autoritățile publice.

(2) Registrul este fondat și gestionat, în formă electronică, în baza sistemului


informațional „e-Autorizație transport”.

(3) În scopul garantării caracterului confidențial al datelor cu caracter


personal, în cadrul activităților de recepționare a notificărilor, de ținere a
Registrului și de acordare a accesului la acesta, Agenția va aproba măsurile
369

organizatorico-tehnice necesare pentru protecția datelor cu caracter personal, în


conformitate cu prevederile Legii nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter
personal.”

19. Titlul III se completează cu capitolul 21 cu următorul cuprins:

„Capitolul 21

REGIMUL DE AUTORIZARE A SERVICIILOR


DE TRANSPORT RUTIER

Art. 311. – Autorizațiile de transport rutier sînt eliberate prin intermediul


sistemului informațional „e-Autorizație transport”, contra costului stabilit și în
limita stocului disponibil, operatorilor de transport rutier înregistrați în sistemul
informațional „e-Autorizație transport”, cu respectarea principiilor de repartizare
stabilite.

Art. 312. – Autorizațiile de transport rutier se eliberează:


a) operatorilor de transport rutier înregistrați în Registru, care efectuează
operațiuni de transport rutier pe teritoriul unui alt stat cu vehicule rutiere
înmatriculate în Republica Moldova;
b) operatorilor de transport rutier care efectuează servicii de transport rutier
de persoane pe teritoriul Republicii Moldova;
c) după caz, persoanelor fizice.

Art. 313. – Agenția asigură evidența formularelor autorizațiilor de transport


rutier prin intermediul sistemului informațional „e-Autorizație transport”.

Art. 314. – Autorizațiile pentru transportul rutier de mărfuri în trafic


internaţional pot impune restricții privind utilizarea vehiculelor rutiere în
corespundere cu anumite norme ecologice.

Art. 315. – Autorizațiile care impun restricții ecologice pot fi utilizate și


pentru vehicule rutiere de o categorie ecologică superioară.

Secțiunea 1

Administrarea sistemului informațional „e-Autorizație transport”

Art. 316. – Pentru a beneficia de serviciile oferite de către Agenție, operatorii


de transport rutier, precum și persoanele fizice trebuie să parcurgă următoarele
etape:
370

a) înregistrarea operatorilor de transport rutier în Registru în baza sistemului


informațional „e-Autorizație transport”;
b) înregistrarea vehiculului rutier în Registru în baza sistemului
informațional „e-Autorizație transport”;
c) depunerea cererii de solicitare cu indicarea tipului și a cantității de
autorizații solicitate;
d) efectuarea plății pentru autorizațiile solicitate, în termen de 72 de ore din
momentul notificării privind decizia de repartizare a autorizației;
e) restituirea autorizațiilor, inclusiv a autorizațiilor eliberate anterior de către
Agenție;
f) prezentarea la ghișeul unic al Agenției pentru ridicarea autorizațiilor
solicitate, în termen de 5 zile lucrătoare din momentul efectuării plății pentru
acestea.

Art. 317. – (1) Autorizațiile cu stoc limitat sînt primite de către Agenție pe
bază de reciprocitate, în baza acordurilor bilaterale la care Republica Moldova este
parte.

(2) Formularele autorizațiilor cu stoc nelimitat sînt tipărite de către Agenție


în baza analizei solicitărilor parvenite pe parcursul perioadelor precedente.

Art. 318. – După primirea de către Agenție a autorizațiilor cu stoc limitat,


acestea sînt înregistrate în termen de 24 de ore în sistemul informațional
„e-Autorizație transport” în vederea asigurării atribuirii electronice a acestora.

Art. 319. – Pînă la data de 15 decembrie a fiecărui an calendaristic, prin


decizia organului central de specialitate, în baza analizei solicitărilor pentru
perioada anului de gestiune, se aprobă lista autorizațiilor de categoria II pentru anul
următor, precum și lista autorizațiilor care urmează a fi restituite Agenției cu
anexarea scrisorii de trăsură (CMR). Lista autorizațiilor de categoria II este
modificată, prin completare sau excludere, în cazul în care stocul de autorizații de
categoria I este de 15%.

Art. 3110. – Autorizațiile de categoria III se eliberează în următoarele cazuri:


a) la prezentarea de către operatorul de transport rutier a scrisorii de trăsură
(CMR) în formă deschisă pentru operațiunea de transport rutier pentru care solicită
un anumit tip de autorizații;
b) la importul vehiculelor rutiere, cu prezentarea documentelor de
confirmare a cumpărăturii (factura comercială/contractul de vînzare-cumpărare,
dispoziția de plată), inclusiv de către persoane fizice;
c) în vederea readucerii în Republica Moldova a vehiculelor rutiere blocate
pe teritoriul altor state, în cazul expirării certificatului CEMT al acestora;
371

d) în cazul stopărilor nejustificate ale vehiculelor rutiere pe teritoriul altor


state de către autoritățile de control, după stabilirea circumstanțelor în baza
documentelor confirmative, inclusiv în cazul persoanelor fizice.

Art. 3111. – Administrarea informațiilor din sistemul informațional „e-


Autorizație transport” se efectuează de către persoana abilitată din cadrul Agenției,
responsabilă pentru:
a) validarea înregistrării operatorilor de transport rutier și a persoanelor
fizice în sistem;
b) validarea înregistrării vehiculelor rutiere în sistem;
c) modificarea datelor în sistem;
d) radierea operatorilor de transport rutier și a vehiculelor rutiere.

Art. 3112. – (1) Prelucrarea datelor cu caracter personal la eliberarea şi


utilizarea autorizaţiilor de transport rutier se efectuează în conformitate cu
prevederile legislației ce reglementează protecția datelor cu caracter personal.

(2) În cazul producerii incidentelor de securitate în cadrul sistemelor


informaționale de evidență, administratorul sistemului va întreprinde măsurile
necesare pentru depistarea sursei de producere a incidentului, va efectua analiza
acestuia şi va înlătura cauzele incidentului de securitate, cu informarea, în termen
de 24 de ore din momentul producerii incidentului de securitate, a Centrului
Naţional pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Totodată, în cadrul
controalelor efectuate de Centrul Naţional pentru Protecția Datelor cu Caracter
Personal, persoanele responsabile sînt obligate să ofere suportul necesar şi să
asigure accesul la informațiile relevante obiectului controlului.

Secțiunea a 2-a

Autorizații unitare și multiple de transport rutier internațional de mărfuri

Art. 3113. – La momentul depunerii cererii pentru obținerea autorizațiilor


unitare și multiple de transport rutier internațional de mărfuri, vehiculele rutiere ale
operatorilor de transport rutier înregistrate în Registru se împart pe categorii
ecologice și de securitate.

Art. 3114. – Autorizațiile de transport rutier internațional de mărfuri de un


anumit tip și de o anumită categorie se repartizează operatorilor de transport rutier
proporțional, în funcție de parcul eligibil al fiecăruia.

Art. 3115. – (1) Vehiculele rutiere pentru care se solicită autorizațiile de


transport rutier internațional de mărfuri trebuie să dispună de certificatul CEMT
pentru condițiile controlului tehnic al autovehiculelor și remorcilor, cu excepția
372

tractoarelor rutiere de categoriile Euro 0 și Euro 1, și de raport valabil de inspecție


tehnică periodică a vehiculului rutier.

(2) La depunerea solicitării pentru obținerea autorizațiilor unitare valabile pe


teritoriul statelor membre ale CEMT, parcul eligibil al operatorilor de transport
rutier cărora le-au fost repartizate autorizații CEMT se diminuează cantitativ cu un
număr de autovehicule echivalent cu numărul autorizațiilor CEMT primite,
valabile pe teritoriul statelor respective. Această prevedere nu se aplică în cazul
solicitărilor de eliberare a autorizațiilor unitare pentru statele pentru care
autorizațiile CEMT prevăd anumite restricții, inclusiv pentru statele de tranzit.

Art. 3116. – (1) Pentru fiecare autovehicul conform se eliberează cel mult
două autorizații de transport rutier internațional de mărfuri de același tip pentru
fiecare stat, cu excepția:
a) autorizațiilor de tip terță țară, care se eliberează cîte o autorizaţie pentru
autovehicul;
b) autorizațiilor de categoria II, care se eliberează cu respectarea următorului
algoritm: o autorizație pentru 1–5 autovehicule, două autorizații pentru 6–10
autovehicule, 3 autorizații pentru 11–20 de autovehicule, 4 autorizații pentru 21–30
de autovehicule și 5 autorizații pentru mai mult de 31 de autovehicule.

(2) Autorizațiile de tip terță țară pentru Rusia, Grecia şi Turcia se eliberează
numai pentru autovehiculele ce corespund normelor tehnice şi de siguranță Euro
III, IV,V, VI, EEV sau mai mult, cu masa totală de peste 12 tone.

(3) Autorizațiile de categoria II, precum şi autorizațiile de tip bilateral/de


tranzit pentru Italia se eliberează pentru ansamblul de autovehicule și remorci cu
capacitatea de încărcare mai mare de 3,5 tone sau cu masa totală mai mare de
6 tone.

Art. 3117. – (1) Agenția va afișa în portalul extern al sistemului informațional


„e-Autorizație transport” disponibilul de autorizații de transport rutier internațional
de mărfuri, pe state și tipuri, conform situației la zi, precum și lista autorizațiilor
eliberate, cu indicarea denumirii operatorului de transport rutier căruia i-au fost
eliberate autorizațiile.

(2) Operatorul de transport rutier înregistrat în sistemul informațional


„e-Autorizație transport” va avea acces la portalul extern al acestuia în orice
moment, în baza datelor personale de identificare, consultînd informații privind
parcul propriu, autorizațiile disponibile, cererile depuse și valabilitatea acestora,
precum și toate autorizațiile eliberate.
373

Art. 3118. – (1) Cererile de solicitare a autorizaţiilor de transport rutier


internațional de mărfuri se înregistrează automat în sistemul informațional „e-
Autorizație transport” în ordine cronologică, cu indicarea datei şi orei de primire.

(2) Pentru a obține autorizații de categoria III, operatorul de transport rutier


va depune, în condițiile art. 316, o solicitare de eliberare a autorizațiilor la ghișeul
unic al Agenției.

Art. 3119. – (1) Autorizațiile de transport rutier internațional de mărfuri se


eliberează cu indicarea denumirii operatorului de transport rutier și urmează a fi
utilizată exclusiv de acesta.

(2) În autorizațiile de tip bilateral/tranzit pentru Italia se indică denumirea


operatorului de transport rutier, precum și numărul de înmatriculare al
autovehiculului.

(3) Autorizațiile de transport rutier internațional de mărfuri care se


eliberează cu indicarea numărului de înmatriculare al autovehiculului vor fi
utilizate pentru autovehiculele respective sau, cu acordul Agenției, pentru unele
autovehicule de categorie similară ori superioară ale aceluiași operator de transport
rutier.

(4) În cazul în care există necesitatea de a modifica numărul de înmatriculare


al autovehiculului din autorizația de transport rutier, operatorul de transport rutier
este în drept să depună la ghișeul unic al Agenției un demers referitor la operarea
modificărilor.

(5) În cazul în care demersul de modificare a numărului de înmatriculare a


fost recepționat pînă la ora 12.00, decizia cu privire la aprobarea sau respingerea
modificărilor se emite în aceeași zi. În cazul în care demersul a fost recepționat
după ora 12.00, decizia se emite cel tîrziu pînă la ora 11.00 în ziua lucrătoare
următoare.

Art. 3120. – În caz de pierdere, furt sau distrugere a autorizaţiei de transport


rutier internațional de mărfuri, operatorul de transport rutier, în termen de 10 zile,
notifică în scris Agenția despre aceasta, cu prezentarea ulterioară, în termen de
20 de zile, a dovezii eliberate în acest sens de către organele competente (în cazul
documentelor eliberate de către autoritățile competente din străinătate, se va
prezenta și traducerea documentului în limba română, efectuată de un traducător
autorizat). Pînă la momentul prezentării dovezii, autorizațiile rămîn înregistrate pe
numele operatorului de transport rutier.
374

Art. 3121. – Operatorul de transport rutier este obligat să înceapă utilizarea


autorizației de transport rutier internațional de mărfuri în termen de 30 de zile din
momentul eliberării acesteia.

Art. 3122. – Autorizațiile de transport rutier internațional de mărfuri urmează


a fi restituite Agenției în termen de 90 de zile din momentul eliberării acestora, iar
pentru tipurile de autorizații stabilite, conform prevederilor art. 31 9, prin decizia
organului central de specialitate, se anexează şi documentele confirmative (copia
scrisorii de trăsură (CMR)).

Art. 3123. – (1) Se interzice utilizarea autorizaţiilor de transport rutier


internațional de mărfuri pentru efectuarea unui alt tip de transport decît cel
prevăzut de autorizație.

(2) Se interzice utilizarea autorizaţiilor declarate pierdute, furate, distruse și a


celor false.

(3) Se interzice utilizarea autorizaţiilor cu deteriorări sau cu modificări


efectuate de către operatorii de transport rutier.

Art. 3124. – (1) În cazul transmiterii autorizației de transport rutier


internațional de mărfuri, unitară sau multiplă, altui operator de transport rutier,
operatorii de transport rutier implicați sînt suspendați din sistemul informațional
„e-Autorizație transport”, din momentul constatării, după cum urmează:
a) la prima încălcare (o autorizație) – pe o perioadă de 1 lună;
b) pentru încălcări repetate pe parcursul aceluiași an calendaristic – pe o
perioadă de 3 luni.

(2) În cazul utilizării fără acordul Agenției a autorizațiilor de transport rutier


internațional de mărfuri eliberate cu indicarea numărului de înmatriculare al
vehiculului rutier pentru alt vehicul decît cel menționat în autorizație, operatorul de
transport rutier este suspendat din sistemul informațional „e-Autorizație transport”,
din momentul constatării, pentru tipul dat de autorizații, după cum urmează:
a) la prima încălcare – pe o perioadă de 1 lună;
b) pentru încălcări repetate – pe o perioadă de 3 luni.

(3) În cazul utilizării autorizaţiilor de transport rutier internațional de mărfuri


la efectuarea unui alt tip de transport decît cel prevăzut de autorizație, operatorului
de transport rutier i se vor aplica, din momentul constatării, pentru tipul dat de
autorizații următoarele sancțiuni:
a) la prima încălcare – avertizare;
b) la a doua încălcare – suspendarea din sistemul informațional
„e-Autorizație transport” pe o perioadă de 1 lună;
375

c) pentru încălcări ulterioare – suspendarea din sistemul informațional


„e-Autorizație transport” pe o perioadă de 3 luni.

(4) În cazul declarării repetate a pierderii, furtului sau distrugerii


autorizațiilor de transport rutier internațional de mărfuri, unitare și/sau multiple, ori
al utilizării autorizațiilor pierdute, furate, distruse, deteriorate și/sau modificate,
precum și în cazul nerestituirii autorizațiilor în termenul stabilit sau al utilizării
acestora cu depășirea termenului stabilit, parcul eligibil al operatorului de transport
rutier, calculat la repartizare, se va diminua pentru următoarele 12 luni din
momentul constatării, pentru tipul dat de autorizații, după cum urmează:
a) la a doua încălcare – cu 5% din numărul vehiculelor rutiere;
b) la a treia încălcare – cu 10% din numărul vehiculelor rutiere;
c) la a patra încălcare – cu 20% din numărul vehiculelor rutiere;
d) la a cincea încălcare – cu 30% din numărul vehiculelor rutiere.

(5) În cazul nerestituirii în termenul stabilit a autorizațiilor de transport rutier


internațional de mărfuri, unitare și/sau multiple, operatorului de transport rutier nu
îi vor fi eliberate autorizații de același tip.

(6) În cazul utilizării autorizaţiilor de transport rutier internaţional de


mărfuri, unitare şi/sau multiple, false, operatorul de transport rutier este suspendat
din sistemul informațional „e-Autorizaţie transport” pe o perioadă de 1 lună din
momentul constatării.

(7) Pentru tipul de autorizații de transport rutier internațional de mărfuri cu


stocul epuizat în momentul constatării abaterii, măsurile de sancționare se aplică
din momentul suplinirii stocului cu acest tip de autorizații.

(8) Se interzice restituirea autorizațiilor de transport rutier internațional de


mărfuri, unitare și/sau multiple, neutilizate în termenul de valabilitate a acestora.

Art. 3125. – (1) Măsurile de sancționare care conduc la suspendarea sau


retragerea autorizației deținute se aplică de către instanța de judecată în
corespundere cu prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activității de întreprinzător.

(2) Măsurile de sancționare care nu conduc la suspendarea sau retragerea


autorizației deținute sau a înregistrării oficiale se aplică de Agenție. În cazul
dezacordului cu măsura de sancționare aplicată, operatorul de transport rutier este
în drept să o conteste în instanța de judecată în conformitate cu procedurile stabilite
de legislația în vigoare.
376

(3) Suspendarea înregistrării în Registru și suspendarea din sistemul


informațional „e-Autorizație transport” se inițiază și se aplică în condițiile art. 28.

Secțiunea a 3-a

Autorizațiile CEMT

Art. 3126. – (1) Autorizațiile CEMT se atribuie Republicii Moldova anual,


conform criteriilor FIT, în vederea facilitării transportului rutier de mărfuri în trafic
internațional şi a utilizării mai eficiente a autovehiculelor.

(2) Autorizațiile CEMT pot fi utilizate doar pentru intrarea-ieșirea în/din


statele membre ale CEMT și/sau tranzitarea acestora în cadrul transportului rutier
de mărfuri în trafic internaţional.

(3) Pe durata valabilității autorizaţiei CEMT, operatorul de transport rutier


are dreptul la un număr nelimitat de curse, cu respectarea condiției ca numărul de
curse consecutive cu încărcătură ce pot fi efectuate în afara Republicii Moldova să
fie de cel mult 3, dacă rezoluția CEMT nu prevede altfel.

(4) După efectuarea de către un autovehicul a cel mult 3 curse cu încărcătură


în afara Republicii Moldova, operatorul de transport rutier este obligat să asigure
întoarcerea autovehiculului respectiv pe teritoriul Republicii Moldova pentru
efectuarea unei operațiuni de transport (încărcare și/sau descărcare). Cursele fără
încărcătură în afara Republicii Moldova nu se iau în considerare.

(5) Autorizațiile CEMT permit efectuarea operațiunilor de transport rutier cu


respectarea condiției ca prima cursă să fie efectuată cu încărcătură între statul de
reședință (stat membru al CEMT) şi un alt stat membru.

Art. 3127. – Autorizaţia CEMT nu poate fi utilizată:


a) pentru transportul rutier de mărfuri efectuat între un stat membru al
CEMT şi un stat care nu este membru al CEMT;
b) pentru efectuarea transportului rutier de mărfuri între două puncte de
încărcare-descărcare aflate pe teritoriul aceluiași stat, altul decît Republica
Moldova (cabotaj);
c) pentru derularea a mai mult de 3 curse consecutive cu încărcătură între
statele membre ale CEMT, fără intrare pe teritoriul Republicii Moldova.

Art. 3128. – Autorizația CEMT:


a) este eliberată operatorului de transport rutier și este valabilă pentru orice
autovehicul al acestuia care corespunde condițiilor de utilizare stabilite de
autorizaţia CEMT respectivă, asigurîndu-se îndeplinirea condițiilor tehnice impuse
377

de categoria autorizaţiei CEMT respective sau de o categorie superioară. O


autorizaţie CEMT nu poate fi utilizată simultan pentru mai multe autovehicule;
b) poate fi folosită pentru autovehiculele închiriate fără șofer, înmatriculate
în Republica Moldova, exploatate de către operatorul de transport rutier deținător
al autorizaţiei CEMT;
c) poate fi utilizată și pentru autovehiculele închiriate sau în leasing
financiar, înmatriculate în Republica Moldova, exploatate de către operatorul de
transport rutier deținător al autorizației CEMT (locatar). În acest caz, autovehiculul
trebuie să fie la dispoziția exclusivă a locatarului și trebuie condus de un angajat al
acestuia. În cazul lipsei mențiunii „locațiune” în certificatele de înmatriculare ale
autovehiculelor respective, acestea trebuie să aibă la bord copiile, autentificate prin
ștampila și semnătura operatorului de transport rutier, ale următoarelor documente:
– contractul de locațiune sau leasing, care va conține date complete despre
locator şi locatar, data şi termenul contractului, datele de identificare ale
autovehiculului, dar care să nu se limiteze la numărul de înmatriculare. Contractul
va fi tradus cel puțin în una dintre următoarele limbi: engleză, franceză sau
germană;
– contractul individual de muncă încheiat cu conducătorul auto, care va
conține date integrale despre locatar şi conducătorul auto, data încheierii şi
termenul contractului. Contractul va fi tradus cel puțin în una dintre următoarele
limbi: engleză, franceză sau germană;
d) poate fi utilizată începînd cu locul de încărcare pînă la locul de descărcare
a mărfurilor sau pe toată distanța cursei, în cazul în care vehiculul rutier este fără
încărcătură;
e) nu poate fi transmisă altui operator de transport rutier sau utilizată de un
alt operator de transport rutier decît cel căruia i-a fost emisă;
f) este valabilă numai fiind însoțită de carnetul de drum, în care se înscriu
denumirea operatorului de transport rutier, numărul autorizaţiei CEMT respective
și care cuprinde, în ordine cronologică, informații despre operațiunile de transport
efectuate cu utilizarea acestei autorizații;
g) nu substituie autorizaţia specială eliberată pentru transportul unor mărfuri
cu greutăți şi/sau dimensiuni ce depășesc limitele admise prevăzute în anexa nr. 3 a
Legii drumurilor nr. 509/1995 şi în Hotărîrea Guvernului nr. 1073/2007 pentru
aprobarea Regulamentului cu privire la autorizarea, controlul şi efectuarea pe
drumurile publice a transporturilor cu greutăți şi/sau dimensiuni ce depăşesc
limitele admise, de asemenea nu substituie autorizația eliberată pentru transportul
mărfurilor speciale (al mărfurilor periculoase);
h) trebuie să fie însoțită de certificatele privind îndeplinirea condițiilor
tehnice impuse de categoria autorizaţiei CEMT respective – „Euro IV sigur”,
„Euro V sigur”, ,,Euro VI sigur”, EEV, să fie păstrată la bordul autovehiculului pe
toată durata cursei şi prezentată, la cerere, autorităților de control competente, în
caz contrar considerîndu-se nulă;
i) nu poate fi utilizată doar în cadrul transporturilor recurente;
378

j) poate fi utilizată pe teritoriul unui stat membru al CEMT în care utilizarea


autorizaţiilor CEMT este restricționată cu condiția existenței și a unei autorizaţii
unitare prevăzute de acordurile bilaterale, care permite tranzitarea statului
respectiv. În acest caz, autorizaţia CEMT se va păstra la bord de la punctul de
încărcare pînă la punctul de descărcare.

Art. 3129. – Pentru transporturile liberalizate prevăzute de rezoluția CEMT,


deținerea autorizației CEMT nu este necesară.

Art. 3130. – (1) Comisia CEMT este constituită anual, pînă în ultima zi
lucrătoare a decadei a doua a lunii septembrie, prin ordinul organului central de
specialitate, și are următoarele atribuții:
a) validează lista cererilor depuse de către operatorii de transport rutier
pentru participarea la repartizarea autorizațiilor CEMT, în vederea corespunderii
acestora cu condițiile de alocare a autorizațiilor CEMT, și asigură publicarea pe
portalul extern al Agenției, pînă la data de 20 noiembrie, a listei operatorilor de
transport rutier admiși la repartizarea autorizațiilor CEMT;
b) examinează contestațiile depuse de operatorii de transport rutier
referitoare la îndeplinirea condițiilor de admitere la repartizarea autorizaţiilor
CEMT, precum şi contestațiile depuse în toate fazele de repartizare ale acestor
autorizații, în conformitate cu prezentul cod.

(2) Comisia CEMT este compusă, pe principiul parității între mediul privat
și cel public, din:
a) 50% membri reprezentanți ai organului central de specialitate, unul dintre
care are calitatea de președinte al Comisiei, și reprezentanți ai Agenției, toți cu
drept de vot;
b) 50% membri reprezentanți ai asociațiilor profesionale de profil
reprezentative (cîte un reprezentant de la fiecare asociație), toți cu drept de vot;
c) secretarul Comisiei, numit din rîndul reprezentanților Agenției fără drept
de vot.
Numărul de membri ai Comisiei CEMT se stabilește în funcție de numărul
de reprezentanți ai asociațiilor profesionale de profil reprezentative.

(3) Secretarul Comisiei CEMT, numit de către directorul Agenției, are


următoarele atribuții:
a) asigură publicarea listelor finale de autorizații eliberate;
b) primește contestațiile şi le transmite Comisei CEMT în vederea
soluționării, cu propuneri fundamentate de admitere/respingere a acestora;
c) întocmește și redactează procesele-verbale ale ședințelor Comisiei CEMT;
d) asigură publicarea, pînă la data de 20 noiembrie, pe portalul extern al
Agenției, a listei operatorilor de transport rutier admiși la repartizarea autorizațiilor
CEMT, a listei vehiculelor rutiere admise (cu indicarea numărului de înmatriculare
379

și a numărului VIN), a proceselor-verbale ale ședințelor Comisiei CEMT și a


ordinului organului central de specialitate privind aprobarea acestora.

(4) Ședința Comisiei CEMT se consideră deliberativă dacă se asigură


prezența majorității simple a membrilor cu drept de vot.

(5) Hotărîrea Comisiei CEMT se adoptă cu majoritatea simplă de voturi ale


membrilor prezenți la ședință. În caz de egalitate a voturilor, votul președintelui
Comisiei este decisiv.

(6) Lucrările ședinței Comisiei CEMT se consemnează într-un proces-verbal


semnat de membrii Comisiei prezenți la ședință și aprobat, în termen de 3 zile, prin
ordinul organului central de specialitate.

Art. 3131. – (1) Autorizațiile CEMT se repartizează prin intermediul


sistemului informațional „e-Autorizație transport” operatorilor de transport rutier
eligibili.

(2) Se consideră eligibili operatorii de transport rutier care întrunesc


cumulativ următoarele condiții:
a) au sediul sau domiciliul în Republica Moldova;
b) sînt înregistrați oficial în Registru, inclusiv pentru activitatea de transport
rutier de mărfuri în trafic internaţional, la momentul repartizării autorizaţiilor
CEMT;
c) dețin în proprietate, în leasing financiar şi/sau locațiune cel puțin un
autovehicul eligibil, cu masa totală maximă autorizată de peste 6 tone, care
corespunde normelor tehnice şi de siguranță pentru categoria de clasificare
corespunzătoare categoriei respective de autorizații CEMT. Se admit la
repartizarea autorizaţiilor CEMT doar autovehiculele înmatriculate în Republica
Moldova;
d) nu s-a constatat că au utilizat autorizații false sau că au comis mai mult de
două încălcări grave ale modului de utilizare a autorizaţiilor CEMT în perioada de
365 de zile consecutive care precede data repartizării autorizaţiilor CEMT, inclusiv
pe teritoriul statelor unde au fost utilizate autorizațiile CEMT, şi/sau în alte cazuri
prevăzute de prezentul cod;
e) au utilizat eficient autorizațiile CEMT în perioada anului calendaristic în
curs. Utilizare eficientă a autorizaţiilor CEMT înseamnă întrunirea următoarelor
condiții raportate către Agenție:
– efectuarea, în medie, a cel puțin două curse cu încărcătură pe lună pentru
fiecare autorizație CEMT repartizată, cu excepția lunilor ianuarie și februarie;
– parcurgerea, în medie, a cel puțin 3000 km pe lună, cu excepția lunilor
ianuarie și februarie, cu încărcătură în afara teritoriului Republicii Moldova sau pe
teritoriul Republicii Moldova, cînd operațiunea de transport rutier efectuată în baza
380

autorizaţiei CEMT începe, se termină sau este în tranzit pe teritoriul Republicii


Moldova.

Art. 3132. – (1) Cererile şi documentele pentru participare la repartizarea


autorizaţiilor CEMT se depun de către operatorul de transport rutier prin
intermediul sistemului informațional „e-Autorizație transport”, începînd cu ultima
zi lucrătoare a decadei a doua a lunii septembrie pînă în ultima zi lucrătoare a lunii
octombrie.

(2) Dosarele depuse de operatorii de transport rutier vor fi înregistrate în


sistemul informațional „e-Autorizație transport” în ordinea cronologică a
transmiterii lor.

(3) Operatorul de transport rutier își asumă responsabilitatea pentru


veridicitatea tuturor documentelor incluse în dosarul pentru participare la
repartizarea autorizaţiilor CEMT.

(4) În cazul în care în dosarul depus sînt depistate date denaturate sau
falsificate, operatorul de transport rutier respectiv este exclus, prin decizia
Comisiei CEMT, din lista operatorilor de transport rutier eligibili.

Art. 3133. – (1) Repartizarea autorizaţiilor CEMT se efectuează electronic,


prin intermediul sistemului informațional „e-Autorizație transport”, conform
cantității şi tipului de autorizații CEMT alocate Republicii Moldova pentru anul
calendaristic următor, în baza solicitărilor operatorilor de transport rutier eligibili şi
a parcului eligibil.

(2) În cazul în care numărul de autorizații CEMT solicitate este mai mare
decît numărul de autorizații CEMT de tipul respectiv, repartizarea se face
matematic, direct proporțional cu parcul eligibil, conform cererilor depuse prin
intermediul sistemului informațional „e-Autorizație transport”, în funcție de
numărul de autorizații CEMT solicitate de fiecare operator de transport rutier.

(3) În cazul în care numărul de autorizații CEMT solicitate este mai mic
decît numărul de autorizații CEMT de tipul respectiv, repartizarea se face prin
intermediul sistemului informațional „e-Autorizație transport” în funcție de parcul
eligibil, iar excesul se trece în rezervă.

(4) Repartizarea autorizaţiilor CEMT urmează a fi efectuată pînă la data de


15 decembrie a anului în curs. Comisia CEMT înaintează spre aprobare organului
central de specialitate lista operatorilor de transport rutier cărora le-au fost
repartizate autorizații CEMT, în baza căreia se va efectua eliberarea autorizațiilor.
381

(5) Repartizarea autorizaţiilor CEMT nerestricționate se efectuează ținînd


cont de numărul autorizaţiilor CEMT repartizate fiecărui operator de transport
rutier şi de opțiunea solicitantului, menționată în momentul depunerii cererii:
a) în cazul în care numărul autorizaţiilor CEMT nerestricționate solicitate,
pentru fiecare stat care aplică restricții, este mai mare decît numărul autorizaţiilor
CEMT nerestricționate din contingentul autorizațiilor CEMT valabile pentru anul
respectiv, alocarea se face matematic, prin procedură electronică, prin intermediul
sistemului „e-Autorizație transport”, pentru fiecare stat care aplică restricții, în
funcție de numărul autorizaţiilor CEMT repartizate fiecărui operator de transport
rutier;
b) în cazul operatorilor de transport rutier care solicită un număr de autorizații
CEMT mai mic decît parcul care intră la repartiție, numărul de autorizații CEMT
nerestricționate, pentru fiecare stat care aplică restricții, este același cu cel primit
de alți operatori de transport rutier pentru un parc similar;
c) în cazul în care numărul autorizaţiilor CEMT nerestricționate solicitate,
pentru fiecare stat care aplică restricții, este mai mic decît numărul autorizaţiilor
CEMT din contingentul autorizațiilor CEMT valabile pentru anul respectiv,
alocarea se face direct, în funcție de numărul autorizațiilor CEMT repartizate.
Autorizațiile CEMT nerestricționate se repartizează operatorilor de transport
rutier care au o activitate neîntreruptă în domeniul transporturilor rutiere
internaționale de mărfuri în ultimii 3 ani și au efectuat transporturi de mărfuri în
una din țările restricționate pentru care se solicită permisiunea.

(6) Autorizațiile CEMT nerestricționate rămase nedistribuite se alocă


solicitărilor ulterioare de autorizații CEMT depuse în cursul anului de valabilitate a
autorizației CEMT, în conformitate cu procedura menționată.

Art. 3134. – (1) Ridicarea autorizaţiilor CEMT de către operatorii de transport


rutier se efectuează contra unei taxe, mărimea şi termenul de achitare ale acesteia
fiind stabilite de Nomenclatorul actelor permisive, aprobat prin Legea nr. 160/2011
privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător.

(2) Autorizațiile CEMT repartizate şi neridicate în termen de 1 lună de zile


de la aprobarea listei operatorilor de transport rutier cărora le-au fost repartizate
autorizații CEMT sînt retrase şi redistribuite operatorilor de transport rutier care nu
au beneficiat de autorizații CEMT, în ordinea cronologică de înregistrare în
sistemul informațional ,,e-Autorizație transport”.

(3) Autorizațiile CEMT repartizate din contul autorizaţiilor CEMT retrase


vor fi eliberate operatorilor de transport rutier care nu au beneficiat de autorizații
CEMT, în ordinea cronologică de înregistrare în sistemul informațional
,,e-Autorizație transport”, contra unei taxe stabilite de Nomenclatorul actelor
382

permisive, aprobat prin Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activităţii de întreprinzător.

Art. 3135. – (1) Operatorul de transport rutier este obligat, pe întreaga


perioadă de valabilitate şi pentru fiecare autorizaţie CEMT repartizată, să dețină
carnet de drum.

(2) Autorizaţia CEMT este valabilă doar fiind însoțită de carnetul de drum
corespunzător.

(3) Pe coperta carnetului de drum se indică numărul autorizaţiei CEMT


corespunzătoare, numele și adresa deținătorului autorizaţiei CEMT.

(4) Carnetul de drum nu poate fi transferat de la un operator de transport


rutier la altul.

(5) În cazul autorizaţiei CEMT pe termen scurt, carnetul de drum ce


însoțește autorizaţia respectivă are 5 pagini numerotate de culoare verde.

(6) În cazul autorizaţiei CEMT anuale, carnetul de drum ce însoțește


autorizaţia respectivă are 52 de pagini numerotate, fiecare pagină cuprinzînd o filă
originală de culoare verde şi o filă autocopiativă.

(7) Pe fiecare filă a carnetului de drum se înscrie, în spațiul din colțul din
partea dreaptă sus, destinat acestui scop, numărul autorizaţiei CEMT,
corespunzătoare carnetului de drum.

(8) Carnetul de drum are același număr ca cel al autorizaţiei CEMT pe care o
însoțește. Numărul respectiv se înscrie de operatorul de transport rutier atît în
rubrica corespunzătoare de la mijlocul copertei carnetului de drum, cît şi în colțul
din partea dreaptă sus, destinat acestui scop, de pe copertă.

(9) Operatorul de transport rutier poate solicita un carnet de drum


suplimentar numai în momentul în care există dovada completării a cel puțin 50 de
pagini ale carnetului eliberat anterior – în cazul autorizaţiilor CEMT anuale şi,
respectiv, 4 file – în cazul autorizaţiilor CEMT pe termen scurt. În cazul în care
această condiție nu este respectată, autorizaţia CEMT corespunzătoare se consideră
nevalabilă.

(10) Pentru primirea carnetului de drum suplimentar, operatorul de transport


rutier va depune la Agenție o solicitare, însoțită de copia ultimei file folosite din
carnetul eliberat anterior.
383

(11) Carnetul de drum eliberat suplimentar va avea număr identic cu cel al


autorizaţiei CEMT pe care o însoțește.

(12) Înregistrarea curselor efectuate se face astfel încît să poată fi


identificată, în ordine cronologică, fiecare cursă cu încărcătură între punctul de
încărcare şi cel de descărcare, precum şi fiecare cursă fără încărcătură care implică
trecerea frontierei unui stat membru al CEMT. În carnetul de drum pot fi înscrise şi
punctele de tranzit, fără ca acest lucru să fie obligatoriu.

(13) Carnetul de drum trebuie completat înaintea începerii oricărei curse cu


încărcătură între punctul de încărcare şi cel de descărcare şi oricărei curse fără
încărcătură care implică trecerea frontierei unui stat membru al CEMT. Fiecare
cursă, cu sau fără încărcătură, va fi înregistrată pe un singur rînd, respectînd
următoarele mențiuni de pe filele carnetului de drum:
a) datele referitoare la punctul de plecare al cursei respective;
b) datele referitoare la punctul de sosire al cursei respective;
c) punctele de tranzit, care pot fi înscrise fără obligația de a conține
ștampilele pentru fiecare stat tranzitat.
În coloana corespunzătoare a filei carnetului de drum se va menționa
numărul de înmatriculare al autovehiculului ce efectuează cursa respectivă în baza
autorizaţiei CEMT şi statul de înmatriculare (Republica Moldova).

(14) În cazul în care, pe durata unei curse, mărfurile sînt încărcate sau
descărcate în locuri diferite, etapele respective trebuie indicate în coloanele 1, 2, 3,
5 și 6 din carnetul de drum, prin marcarea lor cu semnul „+”.

(15) Corectarea unui înscris – cuvînt sau cifră – de pe foile carnetului de


drum se face prin barare, astfel încît înscrisul inițial să rămînă lizibil.

(16) Autoritățile de control nu vor solicita prezentarea, pe foile din carnetul


de drum, a ștampilelor pentru fiecare stat tranzitat la efectuarea cursei respective.

(17) În cazul în care cursa începe în baza autorizaţiei CEMT pe termen scurt,
a cărei valabilitate expiră pe durata efectuării cursei, şi continuă în baza altei
autorizaţii CEMT, emisă pentru următoarea perioadă consecutivă, ambele
autorizații CEMT trebuie să se găsească la bordul autovehiculului pe toată durata
cursei. În acest caz, carnetul de drum care însoțește autorizaţia CEMT în baza
căreia cursa se termină trebuie să conțină informații referitoare la întreaga cursă,
iar în coloana „Observații” să fie înscris numărul autorizaţiei CEMT în baza căreia
a început cursa.

(18) Filele completate ale carnetului de drum (filele originale, de culoare


verde) trebuie păstrate în carnetul de drum pînă la expirarea perioadei de
384

valabilitate a autorizaţiei CEMT corespunzătoare. Copiile acestor file (filele


autocopiative) sînt detașate şi transmise Agenției în termen de 14 zile de la sfîrșitul
fiecărei luni calendaristice, în cazul autorizaţiei CEMT anuale, sau în termen de
14 zile de la sfîrșitul perioadei de valabilitate, în cazul autorizaţiei CEMT pe
termen scurt. Pe baza datelor cuprinse în filele respective, operatorul de transport
rutier întocmește darea de seamă lunară privind utilizarea autorizaţiilor CEMT pe
termen scurt/anuale.

(19) Darea de seamă se prezintă la Agenție odată cu copiile filelor


completate ale carnetelor de drum. Prelungirea termenului de prezentare a dării de
seamă pentru un autovehicul este permisă doar dacă autovehiculul, la bordul căruia
se află autorizația CEMT, se află peste hotarele Republicii Moldova pe întregul
termen stabilit pentru prezentarea dării de seamă şi doar cu înștiințarea Agenției
despre aceste circumstanțe. Ulterior urmează a fi prezentate confirmările
respective, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la expirarea termenului stabilit pentru
prezentarea dării de seamă.

(20) Filele autocopiative din carnetul de drum transmise de operatorii de


transport rutier vor fi păstrate la sediul Agenției timp de un an calendaristic după
expirarea valabilității autorizaţiilor CEMT corespunzătoare. Operatorii de transport
rutier vor păstra, de asemenea, la sediul lor, în tot anul calendaristic următor,
carnetele de drum cu filele originale, de culoare verde, corespunzătoare
autorizaţiilor CEMT repartizate în anul precedent. Operatorii de transport rutier vor
pune la dispoziția Agenției, la solicitarea acesteia, carnetele de drum ce fac
obiectul perioadei obligatorii de păstrare menționată anterior.

(21) În cazul curselor în care punctul de plecare/destinație se află pe


teritoriul Republicii Moldova se va menționa, în mod obligatoriu, punctul
respectiv, precum şi faptul că acesta se găsește pe teritoriul Republicii Moldova.

(22) La calcularea numărului de curse raportate se iau în considerare toate


cursele efectuate, indiferent de faptul dacă punctul de încărcare/descărcare se află
sau nu pe teritoriul Republicii Moldova.

(23) În cazul în care o cursă începe într-o lună şi se termină în luna


următoare, raportarea cursei respective se face în luna şi pentru luna în care cursa
se termină.

(24) În cazul unor neclarități apărute în timpul controlului, pe lîngă copiile


respective, operatorii de transport rutier vor pune la dispoziția organelor de control,
la solicitarea acestora, carnetele de drum care conțin originalul filelor cu
înregistrările curselor efectuate în perioada de valabilitate a autorizaţiei CEMT la
care se referă.
385

(25) Agenția va prelucra informațiile cuprinse în carnetele de drum, va


întocmi şi va prezenta statisticile solicitate de Secretariatul FIT de la Paris, în
modul şi în termenele stabilite de acesta.

Art. 3136. – (1) Autorizațiile CEMT se retrag în baza deciziei Comisiei


CEMT, aprobată prin ordinul organului central de specialitate, fără restituirea taxei
achitate de operatorii de transport rutier, în următoarele cazuri:
a) radierea din Registru sau suspendarea înregistrării în baza hotărîrii
definitive a instanței de judecată sau, după caz, a deciziei definitive a Agenției;
b) utilizarea autovehiculelor care nu au fost notificate pentru a fi înregistrate
oficial. Autorizațiile se retrag proporțional cu numărul de autovehicule înregistrate;
c) utilizarea autorizaţiei CEMT de către alt operator de transport rutier decît
cel căruia i-a fost repartizată autorizaţia. Suplimentar, operatorului de transport
rutier nu i se va permite participarea la concursul de repartizare a autorizaţiilor
CEMT pentru anul viitor;
d) utilizarea autorizaţiei CEMT pentru operațiunea de transport rutier
efectuată cu un autovehicul de categorie mai joasă decît cea indicată în autorizaţia
CEMT în cauză. În acest caz se retrage cîte o autorizație pentru fiecare încălcare
constatată;
e) autorizaţia CEMT nu conține unul dintre următoarele elemente
obligatorii: denumirea şi adresa completă a operatorului de transport rutier,
semnătura şi ștampila organului emitent, data de eliberare a autorizaţiei CEMT,
datele referitoare la începutul şi sfîrșitul perioadei de valabilitate a autorizaţiei
CEMT, restricțiile impuse de statele membre ale CEMT, ștampila şi semnătura
deținătorului autorizaţiei CEMT în cauză. În acest caz se retrage doar autorizația la
care au fost depistate neregulile;
f) autorizaţia CEMT nu este însoțită de carnetul de drum completat
corespunzător. În acest caz se retrage doar autorizația care nu este însoțită de
carnetul de drum;
g) operatorul de transport rutier nu a prezentat de două sau de mai multe ori
darea de seamă lunară privind utilizarea autorizaţiilor CEMT pe termen
scurt/anuale sau nu a prezentat-o în termen de 7 zile, chiar o singură dată după
recepționarea notificării scrise, transmise prin scrisoare recomandată, de către
Agenție. În acest caz se retrage numai autorizaţia CEMT pentru care nu este
prezentată darea de seamă privind utilizarea ei;
h) autorizaţia CEMT nu este însoțită de certificatele CEMT de conformitate
de categoriile A şi B, emise de uzina producătoare pentru vehiculele rutiere ce
corespund rezoluției CEMT, de certificatul CEMT de corespundere a remorcii sau
semiremorcii cu cerințele de siguranță şi de certificatul CEMT pentru condițiile
controlului tehnic al autovehiculelor și remorcilor. În acest caz se retrage doar
autorizația la care au fost depistate neregulile;
386

i) se constată că operatorul de transport rutier activează în baza autorizaţiei


CEMT declarate pierdută sau furată. Suplimentar, se interzice participarea la
concursul de repartizare a autorizaţiilor CEMT pe anul viitor cu autovehiculul la
care s-a depistat autorizaţia CEMT respectivă, cu excepția cazului cînd proprietarul
autovehiculului respectiv a fost schimbat şi acesta figurează în dosarul unui alt
operator de transport rutier, decît cel participant pentru repartizarea autorizaţiilor în
anul în curs;
j) autorizaţia CEMT nu a fost utilizată pe parcursul trimestrului precedent
conform criteriilor de eficiență stabilite. În acest caz se retrage doar autorizația
utilizată ineficient;
k) autorizaţia CEMT utilizată are deteriorări, astfel încît elementele de
identificare sînt nelizibile. Ea poate fi înlocuită cu o altă autorizaţie CEMT, în
limita rezervelor disponibile ale Agenției, valabilă pentru perioada de valabilitate
rămasă a autorizaţiei CEMT retrase;
l) utilizarea autorizaţiei CEMT false sau a altui document de însoțire fals,
fapt confirmat de organele competente. În acest caz:
– la prima depistare se retrag 50% din numărul autorizaţiilor CEMT
eliberate pentru anul în curs operatorului de transport rutier respectiv şi autorizaţia
falsă. Suplimentar, operatorului de transport rutier nu i se va permite participarea la
concursul de repartizare a autorizaţiilor CEMT pentru anul viitor;
– la depistarea repetată a autorizaţiilor CEMT false se retrag toate
autorizațiile CEMT eliberate pentru anul curent operatorului de transport rutier,
precum şi autorizaţia falsă. Suplimentar, operatorului de transport rutier nu i se va
permite participarea la concursul de repartizare a autorizaţiilor CEMT pentru
următorii doi ani consecutivi;
m) efectuarea repetată a mai mult de 3 curse consecutive cu încărcătură între
statele membre ale CEMT fără intrarea pe teritoriul Republicii Moldova. În acest
caz se retrage doar autorizația cu care a fost admisă încălcarea;
n) efectuarea transportării prin cabotaj. În acest caz se retrage doar
autorizația cu care a fost admisă încălcarea;
o) utilizarea autorizaţiei CEMT doar în cadrul transporturilor recurente. În
acest caz se retrage doar autorizația cu care a fost admisă încălcarea.

(2) În cazul reținerii autorizațiilor CEMT de către organele competente


pentru încălcările prevăzute de prezentul cod, acestea urmează a fi remise Agenției
pentru a fi examinate în cadrul Comisiei CEMT.

(3) Comisia CEMT va notifica în scris, prin sistemul informațional


„e-Autorizație transport”, operatorul de transport rutier despre locul şi timpul
examinării cazului privind încălcarea regulilor de utilizare a autorizaţiei CEMT.

(4) Operatorul de transport rutier este în drept să asiste la ședința Comisiei


CEMT şi să prezinte explicații scrise pe marginea fiecărui caz. Comisia va adopta
387

decizia sa în absența operatorului de transport rutier, iar secretarul Comisiei CEMT


îi va aduce la cunoștință decizia Comisiei în scris, în termen de 3 zile.

(5) Pentru a valida decizia Comisiei CEMT, Agenția se adresează, în cel


mult 3 zile, în instanța de judecată în conformitate cu art. 17 alin. (3) din Legea
nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de
întreprinzător.

(6) În cazul deciziei de retragere a autorizaţiilor CEMT, operatorii de


transport rutier sînt obligați, în termen de 30 de zile calendaristice de la data
adoptării deciziei respective, să restituie Agenției autorizațiile.

(7) În cazul nerestituirii autorizațiilor CEMT în termenul stabilit,


operatorului de transport rutier nu i se va permite participarea la concursul de
repartizare a autorizaţiilor CEMT pentru anul viitor. Autorizațiile CEMT retrase,
dar nerestituite de operatorul de transport rutier Agenției sînt declarate nule de
către Agenție.

(8) Operatorul de transport rutier este în drept să conteste, în termen de 30 de


zile calendaristice, decizia sau hotărîrea de retragere a autorizaţiei CEMT în modul
prevăzut de legislație.

(9) În cazul în care contestația este depusă la Agenție, după recepționarea


contestației depuse se vor efectua următoarele:
a) Agenţia va convoca ședința Comisiei CEMT în termen de 5 zile
calendaristice de la data primirii contestației;
b) Comisia CEMT va examina contestația operatorului de transport rutier,
circumstanțele de retragere a autorizaţiei CEMT şi va propune Agenției
satisfacerea sau respingerea contestației;
c) propunerea Comisiei CEMT pe marginea contestației operatorului de
transport rutier se aprobă cu votul majorității simple a membrilor cu drept de vot
prezenți ai Comisiei şi intră în vigoare imediat după aprobare, din momentul
pronunțării;
d) decizia de admitere, satisfacere sau respingere a contestației operatorului
de transport rutier se ia de către Comisia CEMT, care se aprobă prin ordin și intră
în vigoare la momentul semnării, cu publicarea ulterioară pe paginile web oficiale
ale organului central de specialitate și Agenției;
e) în cazul dezacordului său cu decizia Comisiei CEMT, operatorul de
transport rutier este în drept să conteste în instanța de judecată competentă ordinul
prin care decizia a fost aprobată.
388

(10) Autorizațiile CEMT retrase sînt înregistrate în sistemul informațional


,,e-Autorizație transport” și propuse spre repartizare operatorilor de transport rutier
conform procedurii stabilite anterior.

Secțiunea a 4-a

Carnetul INTERBUS

Art. 3137. – Dreptul de a efectua transporturi rutiere de persoane prin servicii


ocazionale în trafic internațional îl au operatorii de transport rutier înregistrați în
Registru și în sistemul informațional ,,e-Autorizație transport”, care întrunesc
cerințele stabilite de Acordul INTERBUS în ceea ce privește buna reputație,
capacitatea financiară, competența profesională, precum şi condițiile tehnice față
de vehiculele rutiere antrenate la efectuarea transporturilor respective.

Art. 3138. – Transporturile rutiere de persoane prin servicii ocazionale în


trafic internațional se efectuează cu vehicule rutiere înmatriculate pentru prima
dată după 1 octombrie 1993 (Euro 1) şi care, prin construcția şi echipamentul lor,
sînt destinate să transporte mai mult de nouă persoane, inclusiv șoferul.

Art. 3139. – Transporturile rutiere de persoane prin servicii ocazionale în


trafic internațional se divizează în transporturi liberalizate (scutite de autorizaţie) şi
neliberalizate.

Art. 3140. – Operatorul de transport rutier va asigura pe toată perioada de


gestiune a carnetului INTERBUS întrunirea tuturor cerințelor stabilite de Acordul
INTERBUS.

Art. 3141. – (1) Carnetul INTERBUS se eliberează pe numele operatorului de


transport rutier, fiind valabil pînă la ultima filă.

(2) Pentru obținerea carnetului INTERBUS, operatorul de transport rutier va


depune o solicitare prin intermediul sistemului informațional ,,e-Autorizație
transport” sau la ghișeul unic al Agenției.

(3) Dacă operatorul de transport rutier întrunește cerințele Acordului


INTERBUS, acesta este informat despre posibilitatea ridicării carnetului
INTERBUS.

(4) Pentru fiecare vehicul rutier înregistrat corespunzător în Registru pentru


activitatea de transport rutier contra cost de persoane sau care este utilizat pentru
efectuarea transporturilor rutiere în cont propriu va fi eliberat cel mult un carnet
INTERBUS.
389

Art. 3142. – (1) Pînă la începerea curselor, operatorul de transport rutier va


aplica ștampila pe coperta carnetului INTERBUS, precum și în rubrica 7 a fiecărei
foi de parcurs, și va completa în dublu exemplar foile de parcurs. Originalul foii de
parcurs se păstrează în autobuz/autocar pe tot parcursul călătoriei pentru care a fost
întocmită. Pe parcursul prestării serviciilor de transport rutier de persoane prin
servicii ocazionale, îmbarcarea și, respectiv, debarcarea persoanelor sînt permise
numai întru-un singur punct, menționat în contract, dacă acordurile bilaterale nu
prevăd altfel.

(2) Persoanele care vor fi transportate prin servicii de transport rutier


ocazionale în trafic internațional trebuie să posede acte de identitate conform
înscrierilor din documentul de control al Acordului INTERBUS.

(3) Operatorul de transport rutier care efectuează transport rutier de persoane


prin servicii ocazionale în trafic internațional este obligat:
a) să asigure, în mod gratuit, readucerea persoanelor transportate la punctul
de plecare în cazul în care călătoria nu se poate realiza pînă la destinație din vina
operatorului de transport rutier;
b) să asigure, în cel mult 12 ore, preluarea persoanelor transportate din
vehiculele rutiere imobilizate pe traseu (în trafic internaţional);
c) să asigure instruirea conducătorilor auto privind obligațiile ce le revin
acestora;
d) să transporte doar persoanele nominalizate în carnetul INTERBUS.

(4) După utilizare, carnetul INTERBUS se restituie Agenției în termen de


15 zile.

(5) În caz de pierdere, furt sau distrugere a carnetului INTERBUS,


operatorul de transport rutier, în termen de 30 de zile, informează în scris Agenția
despre aceasta, cu anexarea dovezii eliberate în acest sens de către organele
competente (în cazul documentelor eliberate de către autoritățile competente din
străinătate, se va prezenta și traducerea în limba română a documentului, efectuată
de un traducător autorizat).

(6) Dacă carnetul INTERBUS declarat anterior pierdut este găsit, operatorul
de transport rutier este obligat, în termen de 5 zile, să-l restituie Agenției.

(7) Operatorilor de transport rutier li se interzice:


a) transmiterea carnetului INTERBUS de la un operator de transport rutier la
alt operator, precum şi utilizarea carnetului INTERBUS cu deteriorări, ștersături
care fac nelizibile elementele de identificare sau cu înscrieri făcute cu cerneală,
care ulterior pot fi șterse;
390

b) utilizarea carnetelor INTERBUS declarate pierdute, furate, distruse sau a


carnetelor false.

Art. 3143. – (1) În cazul transmiterii carnetului INTERBUS de la un operator


de transport rutier la altul, ambilor operatori nu le vor fi eliberate carnete
INTERBUS pe o perioadă de 90 de zile, iar în cazul admiterii repetate a acestei
încălcări – pe o perioadă de 180 de zile.

(2) În cazul utilizării carnetului INTERBUS cu deteriorări, ștersături care fac


nelizibile elementele de identificare sau cu înscrieri făcute cu cerneală, care
ulterior pot fi șterse, operatorului de transport rutier nu i se va elibera carnetul
INTERBUS pe o perioadă de 90 de zile, iar în cazul admiterii repetate a acestei
încălcări – pe o perioadă de 180 de zile.

(3) În cazul utilizării carnetelor INTERBUS declarate pierdute, furate,


distruse sau a carnetelor false, operatorului de transport rutier nu i se va elibera
carnetul INTERBUS pe o perioada de 180 de zile.

Art. 3144. – (1) Retragerea carnetului INTERBUS se efectuează de către


Agenție în următoarele cazuri:
a) suspendarea/retragerea înregistrării oficiale din Registru;
b) suspendarea de către instanța de judecată a activității operatorului de
transport rutier;
c) transmiterea carnetului INTERBUS altui operator de transport rutier;
d) depistarea unor semne de falsificare a documentului, a unor corectări
intenționate sau înscrieri făcute cu cerneală, care ulterior pot fi șterse.

(2) În cazul dezacordului cu sancțiunea aplicată, operatorul de transport


rutier este în drept să o conteste în instanța de judecată, în conformitate cu
procedurile stabilite de legislația în vigoare.

Secțiunea a 5-a

Carnetul foii de parcurs (CFP)

Art. 3145 – (1) Carnetul foii de parcurs (CFP) se eliberează pentru efectuarea
transportului rutier în cont propriu persoanelor fizice deținătoare de autovehicule
cu capacitatea de îmbarcare de 6–9 locuri și/sau entităților care efectuează
transport rutier de acest tip.

(2) Carnetul foii de parcurs (CFP) se eliberează persoanelor fizice și


entităților care efectuează transport rutier în cont propriu la importul
autovehiculelor.
391

(3) La eliberare, în carnetul foii de parcurs (CFP) se indică datele


beneficiarului, carnetul urmînd a fi utilizat exclusiv de către acesta.

(4) Carnetul foii de parcurs (CFP) se eliberează pentru o cursă tur-retur și nu


este transmisibil.

(5) Se permite eliberarea concomitentă a două carnete ale foii de parcurs


(CFP), dar nu mai mult de 12 carnete pe parcursul unui an calendaristic.

(6) În caz de pierdere, furt sau distrugere a carnetului foii de parcurs (CFP),
persoana fizică/entitatea informează Agenția despre aceasta în scris, în termen de
30 de zile, cu anexarea dovezii eliberate în acest sens de către organele competente
(în cazul documentelor eliberate de către autoritățile competente din străinătate, se
va prezenta și traducerea în limba română a documentului, efectuată de un
traducător autorizat).

(7) Se interzice utilizarea carnetelor foii de parcurs (CFP) declarate pierdute,


furate, distruse sau a celor falsificate. Carnetele foii de parcurs (CFP) declarate
pierdute, furate sau distruse nu pot fi înlocuite cu altele.

(8) Carnetul foii de parcurs (CFP) utilizat urmează a fi restituit Agenției în


termen de 90 de zile din momentul eliberării. În caz de nerestituire a unui carnet al
foii de parcurs (CFP) utilizat, alte carnete nu vor fi eliberate.

(9) Se interzice utilizarea carnetului foii de parcurs (CFP) cu deteriorări sau


modificări.

(10) Se interzice utilizarea carnetului foii de parcurs (CFP) pentru efectuarea


transporturilor rutiere contra cost.

Art. 3146. – (1) Persoana fizică care utilizează carnetul foii de parcurs (CFP)
pentru un autovehicul ce depășește 9 locuri este suspendată din sistemul
informațional „e-Autorizație transport” pentru o perioadă de 30 de zile din
momentul constatării.

(2) În cazul utilizării carnetului foii de parcurs (CFP) contrar destinației


pentru care a fost eliberat, eliberarea altor carnete ale foilor de parcurs (CFP)
aceleiași persoane fizice/entități este interzisă pe o perioadă de 180 de zile din
momentul constatării.
392

(3) În cazul transmiterii carnetului foii de parcurs (CFP) altei persoane


fizice/entități, părțile implicate vor fi suspendate din sistemul informațional
„e-Autorizație transport”, din momentul constatării abaterii, după cum urmează:
a) la prima încălcare (un carnet al foii de parcurs (CFP)) – pe o perioadă de
3 luni;
b) pentru încălcări repetate pe parcursul aceluiași an calendaristic – pe o
perioadă de 6 luni.

(4) În cazul utilizării carnetului foii de parcurs (CFP) declarat pierdut, furat,
distrus sau cu deteriorări/modificări, persoana fizică/entitatea va fi suspendată din
sistemul informațional „e-Autorizație transport” pentru o perioadă de 60 de zile din
momentul constatării abaterii. În cazul utilizării carnetului foii de parcurs (CFP)
fals, persoana fizică/entitatea va fi suspendată din sistemul informațional
„e-Autorizație transport”, din momentul constatării abaterii, pentru o perioadă de
un an.

(5) În cazul utilizării carnetului foii de parcurs (CFP) la efectuarea


transporturilor rutiere contra cost, persoana fizică/entitatea va fi suspendată din
sistemul „e-Autorizație transport”, din momentul constatării abaterii, după cum
urmează:
a) la prima încălcare – pe o perioadă de 180 de zile;
b) pentru încălcări repetate – pe o perioadă de un an.

(6) Suspendarea înregistrării în Registru și din sistemul informațional


„e-Autorizație transport” se inițiază și se aplică în condițiile art. 28.

Secțiunea a 6-a

Autorizații unitare și multiple de transport rutier internațional de persoane


prin servicii ocazionale

Art. 3147. – (1) Autorizațiile de transport rutier internațional de persoane prin


servicii ocazionale de un anumit tip și de o anumită categorie se repartizează
operatorilor de transport rutier în funcție de parcul eligibil al fiecăruia.

(2) Autovehiculele pentru care se solicită autorizațiile de transport rutier


internațional de persoane prin servicii ocazionale vor fi notificate și înregistrate
corespunzător în Registru.

(3) Pentru fiecare autovehicul se eliberează nu mai mult de două autorizații


de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale de același tip
pentru fiecare stat, excepție fiind autorizațiile din categoria II, care se eliberează cu
respectarea următorului algoritm: o autorizație pentru 1–5 autovehicule,
393

două autorizații pentru 6–10 autovehicule, 3 autorizații pentru 11–20 de


autovehicule, 4 autorizații pentru 21–30 de autovehicule și 5 autorizații pentru mai
mult de 31 de autovehicule.

Art. 3148. – (1) Agenția va afișa în portalul extern al sistemului informațional


„e-Autorizație transport” disponibilul de autorizații de transport rutier internațional
de persoane prin servicii ocazionale, pe state și tipuri, conform situației la zi,
precum și lista autorizațiilor eliberate, cu indicarea denumirii operatorului de
transport rutier căruia i-au fost eliberate autorizațiile.

(2) Operatorul de transport rutier înregistrat în sistemul informațional


„e-Autorizație transport” va avea acces la portalul extern al acestuia în orice
moment, în baza datelor personale de identificare, consultînd informații privind
parcul propriu, autorizațiile disponibile, cererile depuse și valabilitatea acestora,
precum și toate autorizațiile eliberate.

(3) Autorizațiile de transport rutier internațional de persoane prin servicii


ocazionale se eliberează operatorilor de transport rutier înregistrați în sistemul
informațional „e-Autorizație transport” în baza cererii depuse în format electronic,
prin intermediul portalului extern al sistemului informațional „e-Autorizație
transport” sau la ghișeul unic al Agenției.

(4) Cererile de solicitare a autorizaţiilor de transport rutier internațional de


persoane prin servicii ocazionale se înregistrează automat în sistemul informațional
„e-Autorizație transport”, cu indicarea datei şi orei de primire.

(5) Pentru a obține autorizații de categoria III, operatorul de transport rutier


va depune, în condițiile prevederilor art. 3110, o solicitare de eliberare a
autorizațiilor la ghișeul unic al Agenției.

Art. 3149. – (1) Autorizațiile de transport rutier internațional de persoane prin


servicii ocazionale se eliberează cu indicarea denumirii operatorului de transport
rutier și urmează a fi utilizate exclusiv de acesta.

(2) Autorizațiile de transport rutier internațional de persoane prin servicii


ocazionale care se eliberează cu indicarea numărului de înmatriculare al
autovehiculului vor fi utilizate pentru vehiculele respective sau, cu acordul
Agenției, pentru unele de categorie similară ori superioară.

(3) În cazul în care există necesitatea de a modifica numărul de înmatriculare


indicat în autorizația de transport rutier internațional de persoane prin servicii
ocazionale, operatorul de transport rutier este în drept să depună la ghișeul unic al
Agenției un demers referitor la operarea modificărilor.
394

(4) În cazul în care demersul de modificare a numărului de înmatriculare a


fost recepționat pînă la ora 12.00, decizia cu privire la aprobarea sau respingerea
modificărilor se emite în aceeași zi. În cazul în care demersul a fost recepționat
după ora 12.00, decizia se emite cel tîrziu pînă la ora 11.00 în ziua lucrătoare
următoare.

(5) În caz de pierdere, furt sau distrugere a autorizaţiei de transport rutier


internațional de persoane prin servicii ocazionale, operatorul de transport rutier, în
termen de 10 zile, notifică în scris Agenția despre aceasta, cu prezentarea
ulterioară, în termen de 20 de zile, a dovezii eliberate în acest sens de către
organele competente (în cazul documentelor eliberate de către autoritățile
competente din străinătate, se va prezenta și traducerea în limba română a
documentului, efectuată de un traducător autorizat). Pînă la momentul prezentării
dovezii, autorizațiile rămîn înregistrate pe numele operatorului de transport rutier.

(6) Se interzice utilizarea autorizaţiilor de transport rutier internațional de


persoane prin servicii ocazionale declarate pierdute, furate, distruse și a celor false.

(7) Operatorul de transport rutier este obligat să înceapă utilizarea


autorizației de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale în
termen de 30 de zile din momentul eliberării.

(8) Autorizațiile de transport rutier internațional de persoane prin servicii


ocazionale urmează a fi restituite Agenției în termen de 90 de zile din momentul
eliberării acestora. Se interzice restituirea autorizațiilor neutilizate în termenul de
valabilitate a acestora.

(9) Se interzice utilizarea autorizaţiilor de transport rutier internațional de


persoane prin servicii ocazionale cu deteriorări sau cu modificări efectuate de către
operatorii de transport rutier.

(10) Se interzice utilizarea autorizaţiilor de transport rutier internațional de


persoane prin servicii ocazionale la efectuarea unui alt tip de transport decît cel
prevăzut de autorizație.

Art. 3150 – (1) În cazul transmiterii autorizației de transport rutier


internațional de persoane prin servicii ocazionale altui operator de transport rutier,
operatorii de transport rutier implicați sînt suspendați din sistemul informațional
„e-Autorizație transport”, din momentul constatării, după cum urmează:
a) la prima încălcare (o autorizație) – pe o perioadă de 1 lună;
b) pentru încălcări repetate pe parcursul aceluiași an calendaristic – pe o
perioadă de 3 luni.
395

(2) În cazul utilizării autorizaţiilor de transport rutier internațional de


persoane prin servicii ocazionale la efectuarea unui alt tip de transport decît cel
prevăzut de autorizație, operatorului de transport rutier i se vor aplica, din
momentul constatării, pentru tipul dat de autorizații, următoarele sancțiuni:
a) la prima încălcare – avertizare;
b) la a doua încălcare – suspendarea din sistemul informațional
„e-Autorizație transport” pe o perioadă de 1 lună;
c) pentru încălcări ulterioare – suspendarea din sistemul informațional
„e-Autorizație transport” pe o perioadă de 3 luni.

(3) În cazul declarării repetate a pierderii, furtului, distrugerii autorizațiilor


de transport rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale ori al utilizării
autorizațiilor pierdute, furate, distruse, deteriorate și/sau modificate, precum și în
cazul nerestituirii autorizațiilor în termenul stabilit sau al utilizării acestora cu
depășirea termenului stabilit, parcul eligibil al operatorului de transport rutier,
calculat la repartizare, se va diminua pentru următoarele 12 luni, din momentul
constatării, pentru tipul dat de autorizații, după cum urmează:
a) la a doua încălcare – cu 5% din numărul autovehiculelor;
b) la a treia încălcare – cu 10% din numărul autovehiculelor;
c) la a patra încălcare – cu 20% din numărul autovehiculelor;
d) la a cincea încălcare – cu 30% din numărul autovehiculelor.

(4) În cazul nerestituirii în termenul stabilit a autorizațiilor de transport rutier


internațional de persoane prin servicii ocazionale, operatorului de transport rutier
nu îi vor fi eliberate alte autorizații de același tip.

(5) În cazul utilizării autorizaţiilor de transport rutier internaţional de


persoane prin servicii ocazionale, unitare şi/sau multiple, false, operatorul de
transport rutier este suspendat din sistemul informațional „e-Autorizaţie transport”
pe o perioadă de 1 lună din momentul constatării.

(6) Pentru tipul de autorizații de transport rutier internațional de persoane


prin servicii ocazionale cu stocul epuizat în momentul constatării abaterii, măsurile
de sancționare se aplică din momentul suplinirii stocului cu acest tip de autorizații.

(7) Suspendarea înregistrării în Registru și din sistemul informațional


„e-Autorizație transport” se inițiază și se aplică în condițiile art. 28.

(8) Măsurile de sancționare care atrag suspendarea sau retragerea autorizației


deținute se aplică de către instanța de judecată, în conformitate cu prevederile Legii
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător.
396

Măsurile de sancționare care nu atrag suspendarea sau retragerea autorizației


deținute ori suspendarea înregistrării oficiale se aplică de Agenție.”

20. Articolul 32:

la alineatul (1), cuvintele „care dispune de licență de transport rutier” se


substituie cu cuvintele „înregistrat oficial în Registru”;

la alineatul (7), cuvintele „deținătoare de licență de transport rutier” se


substituie cu cuvintele „ înregistrați oficial în Registru”.

21. Articolul 38:

alineatul (1):

la litera a), cuvîntul „rute” se substituie cu cuvintele „rute/curse”;

litera d) se abrogă;

la alineatul (12) litera c), cuvintele „copii conforme ale licenței de transport
rutier” se substituie cu cuvintele „extrase din Registru”;

articolul se completează cu alineatele (151) și (152) cu următorul cuprins:

,,(151) Pentru ridicarea autorizaţiilor de transport rutier de persoane prin


servicii regulate, operatorul de transport rutier se va prezenta la ghișeul unic al
Agenției în termen de cel mult 5 zile de la data notificării prin sistemul
informațional „e-Autorizație transport”.

(152) În cazul operării unor modificări ce țin de ruta/cursa existentă sau de


înregistrarea în Registru, în măsura în care aceste modificări atrag după sine
înlocuirea autorizaţiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate cu
altele, operatorul de transport rutier este obligat să restituie organului emitent
autorizațiile de transport rutier de persoane prin servicii regulate eliberate anterior
pentru ruta/cursa ce a suferit modificări.”

la alineatul (21), litera d) va avea următorul cuprins:

„d) operatorul de transport rutier a fost radiat din Registru;”

la alineatul (25), textul „În cazul retragerii licenței de transport rutier” se


substituie cu textul „În cazul radierii din Registru”.
397

22. Articolul 39:

la alineatul (16), litera c) va avea următorul cuprins:

„c) operatorul de transport rutier a fost radiat din Registru;”

la alineatul (19), textul „În cazul retragerii licenței de transport rutier” se


substituie cu textul „În cazul radierii din Registru”.

23. La articolul 40, cuvintele „licenței de transport rutier” se substituie cu


cuvintele „înregistrării în Registru”.

24. Articolul 42:

la alineatul (2), cuvintele „regimului de notificare” se substituie cu cuvintele


„regimului de notificare simplificată”, iar textul „ , cu excepţia serviciilor prestate
de operatorii de transport rutier deţinători ai unei licenţe de transport rutier” se
exclude;

la alineatul (21), cuvintele „regimului de notificare” se substituie cu


cuvintele „regimului de notificare simplificată”;

la alineatul (3):

în partea introductivă, cuvintele „aprobate de Agenție” se substituie cu


cuvintele „aprobate de organul central de specialitate”;

alineatul se completează cu litera c) cu următorul cuprins:

„c) copiile certificatelor de înmatriculare a vehiculelor rutiere.”

alineatul (6) va avea următorul cuprins:

„(6) Agenţia, în mod necondiționat și gratuit, în termen de 5 zile lucrătoare


de la depunerea notificării, eliberează extrasul din Registru care confirmă
depunerea notificării, înscrierea acesteia în Registrul de stat al întreprinderilor ce
desfăşoară activitate de transport rutier în cont propriu și, de asemenea, prevede
condiţiile de desfăşurare a activităţii în cauză.”

alineatele (8) și (9) se abrogă.

25. Articolul 43:


398

la alineatul (4), cuvintele „autorizate de Agenție” se substituie cu cuvintele


„acreditate și înregistrate”;

la alineatul (71), cuvintele „autorizate de Agenție” se substituie cu cuvintele


„acreditate și înregistrate”.

26. La articolul 44 alineatul (2), cuvintele „autorizate de Agenție” se


substituie cu cuvintele „acreditate și înregistrate”.

27. La articolul 48:

în partea introductivă, cuvintele „regimului de licențiere” se substituie cu


cuvintele „înregistrării oficiale”;

la litera h), cuvintele „obținerii licenței de transport rutier sau a” se substituie


cu cuvintele „înregistrării oficiale sau a obținerii”.

28. La articolul 58, litera a) va avea următorul cuprins:

„a) extrasul din Registru;”.

29. La articolul 59, litera a) va avea următorul cuprins:

„a) extrasul din Registru;”.

30. Articolul 621 se completează cu alineatele (3) și (4) cu următorul


cuprins:

„(3) Pentru obținerea autorizației speciale, solicitantul depune o cerere,


conform modelului prevăzut de Regulamentul cu privire la autorizarea, controlul și
efectuarea pe drumurile publice a transporturilor cu greutăţi şi/sau dimensiuni ce
depăşesc limitele stabilite, cu achitarea plății corespunzătoare. În scopul emiterii
autorizației, Agenția va obține, prin aplicarea mecanismului de ghișeu unic, fără
implicarea solicitantului, toate avizările și coordonările necesare cu Ministerul
Afacerilor Interne și, după caz, cu alte entități.

(4) Obținerea de către agenții economici a autorizației speciale sau retragerea


acesteia se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în partea în care nu este
reglementată de prezentul cod.”

31. La articolul 70, litera a) va avea următorul cuprins:


399

„a) extrasul din Registru;”.

32. La articolul 72, litera a) va avea următorul cuprins:

„a) extrasul din Registru;”.

33. La articolul 73, litera a) va avea următorul cuprins:

„a) extrasul din Registru;”.

34. La articolul 76 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:

„a) extrasul din Registru;”.

35. La articolul 80 alineatul (1), cuvintele „care deţin licenţă de transport


rutier” se substituie cu cuvintele „înregistrați oficial în Registru”.

36. La articolul 83, litera a) va avea următorul cuprins:

„a) extrasul din Registru;”.

37. La articolul 84 alineatul (31), cuvintele „pentru care nu se deţine copia


conformă a licenţei de transport rutier valabilă” se substituie cu cuvintele „care nu
a fost înregistrat oficial în Registru”.

38. La articolul 86 alineatul (1), textul „numai în baza licenței pentru


desfășurarea activității de autogară, eliberată de autoritatea de licențiere” se
substituie „cu înregistrarea prealabilă în Registru”.

39. Articolul 88:

la alineatul (1), cuvîntul „licențierii” se substituie cu cuvîntul „desfășurării”;

alineatele (2) şi (3) vor avea următorul cuprins:

„(2) Înregistrarea oficială a activității de autogară se efectuează în


conformitate cu prevederile cap. 2 titlul III.

(3) La notificarea pentru înregistrarea în Registru se anexează, în original


sau în copii, cu prezentarea originalelor pentru verificare, următoarele documente:
a) actele care confirmă dreptul de folosinţă a edificiului şi terenului pe o
perioadă de minimum un an, precum şi corespunderea acestora prevederilor art. 87;
400

b) copia contractului de muncă al persoanei angajate în funcţia de manager


de transport rutier, responsabilă pentru desfăşurarea activităţii de autogară;
c) declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiei de bună
reputaţie conform art. 18;
d) certificatul de competenţă profesională al managerului de transport rutier
responsabil pentru desfăşurarea activităţii de autogară, eliberat în condiţiile art. 43,
de modelul prevăzut în Regulamentul cu privire la autogări;
e) copia deciziei autorității administrației publice locale cu privire la
aprobarea/autorizarea înfiinţării autogării, în cazul autogărilor noi;
f) schiţa autogării, la scara 1:100, cu amplasarea peroanelor şi încăperilor
adiacente.”

40. Articolul 89 se abrogă.

41. La articolul 90 alineatul (1), în partea introductivă, textul „Deținătorii


licenței pentru desfășurarea activității de autogară” se substituie cu textul
„Întreprinderile înregistrate ce desfășoară activitate de autogară”.

42. La articolul 91, în partea introductivă, textul „Licenţa pentru


desfăşurarea activităţii de autogară poate fi retrasă de către autoritatea de licenţiere
în condiţiile Legii privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de
întreprinzător, precum şi” se substituie cu textul „Agenția inițiază, în conformitate
cu art. 28, procedura de radiere din Registru a întreprinderii ce desfășoară activitate
de autogară inclusiv”.

43. Articolul 92 se abrogă.

44. Articolul 94:

la alineatul (2), textul „lit. e) şi f) sînt supuse autorizării de către Agenţie” se


substituie cu textul „pot fi desfășurate doar cu înregistrarea prealabilă în Registru,
prin notificare, în modul stabilit la cap. 2 titlul III”;

la alineatul (3), textul „lit. a), b), c), d) şi g)” se exclude.

45. Articolul 95 se abrogă.

46. La articolul 96, în partea introductivă, textul „Autorizaţia pentru


desfăşurarea activităţii de autoservice se acordă întreprinderilor” se substituie cu
textul „Activitatea de autoservice poate fi desfășurată de întreprinderile”.
401

47. La articolul 97, în partea introductivă, după cuvîntul „întreprinderii” se


introduce textul „care desfășoară activitățile specificate la art. 94 alin. (1) lit. e) şi
f)”.

48. La articolul 100:

alineatul unic devine alineatul (1), în care:

în partea introductivă, textul „obținerii autorizației pentru desfășurarea


activității de autoservice” se substituie cu textul „înregistrării oficiale pentru
desfășurarea activităților de autoservice specificate la art. 94 alin. (1) lit. e) şi f)”,
iar cuvintele „dosar de autorizare” se substituie cu cuvintele „dosar de
înregistrare”;

litera a) va avea următorul cuprins:

„a) notificarea;”

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Înregistrarea oficială a întreprinderilor care intenționează să desfășoare


alte activități de autoservice decît cele specificate la art. 94 alin. (1) lit. e) şi f) se
efectuează doar în baza notificării, în care se va specifica activitatea desfășurată
(conform art. 94), adresa unității şi numele managerului responsabil de activitatea
de autoservice.”

49. Articolul 101 se abrogă.

50. Articolele 102 și 103 vor avea următorul cuprins:

„Art. 102. – Înregistrarea poate fi suspendată, parţial sau total, în


conformitate cu art. 28, doar pentru activitățile specificate la art. 94 alin. (1) lit. e)
şi f), pe un termen de pînă la 30 de zile, în cazul:
a) nerespectării uneia dintre condiţiile care au stat la baza înregistrării;
b) desfăşurării unei activităţi neînregistrate;
c) constatării şi sancţionării, mai mult de 3 ori, de către Agenţie, prin decizie
definitivă, conform legii, în decurs de 12 luni consecutive, a încălcării prevederilor
Regulamentului cu privire la desfăşurarea activităţii de autoservice.

Art. 103. – (1) Întreprinderea poate fi radiată din Registru, în conformitate


cu art. 28, doar pentru activitățile specificate la art. 94 alin. (1) lit. e) şi f) în cazul
în care:
402

a) deficienţele semnalate, care au condus la suspendarea parţială sau totală a


înregistrării, nu au fost remediate în termenele stabilite în decizia de suspendare;
b) înregistrarea a fost suspendată de 3 ori în decurs de 12 luni consecutive.

(2) Întreprinderea poate fi radiată din Registru pentru toate activitățile


specificate la art. 94, în conformitate cu art. 28, în cazul în care:
a) întreprinderea a furnizat, la momentul notificării, documente false sau
conţinînd informaţii eronate;
b) întreprinderea a solicitat, prin cerere, încetarea desfăşurării activităţii de
autoservice;
c) activitatea întreprinderii a încetat.

(3) În cazul radierii, întreprinderea nu poate fi înregistrată decît după 6 luni,


perioadă în care de asemenea nu poate solicita înregistrarea unui alt atelier pentru
desfăşurarea activităţii de autoservice.”

51. La articolul 106, în partea introductivă, cuvîntul „autorizate” se


substituie cu cuvîntul „înregistrate”.

52. La articolul 107 alineatul (1), cuvîntul „autorizate” se substituie cu


cuvîntul „înregistrate”.

53. Articolul 108:

la alineatul (1), în partea introductivă și la litera a), cuvîntul „autorizate” se


substituie cu cuvîntul „înregistrate”;

la alineatul (4), cuvîntul „Autorizarea” se substituie cu cuvîntul


„Înregistrarea”.

54. La articolul 109, cuvîntul „autorizare” se substituie cu cuvîntul


„înregistrare”.

55. Articolul 110:

la alineatul (1), cuvîntul „autorizate” se substituie cu cuvîntul „înregistrate”;

la alineatul (4), cuvîntul „autorizate” se substituie cu cuvintele „înregistrate


oficial în Registru de”.

56. La articolul 111:


403

în partea introductivă, cuvîntul „autorizării” se substituie cu cuvintele


„înregistrării în Registru a”, iar cuvintele „dosar de autorizare” – cu cuvintele
„dosar de înregistrare”;

litera a) va avea următorul cuprins:

„a) notificarea;”.

57. Articolul 112 va avea următorul cuprins:

„Art. 112. – Notificarea și înregistrarea în Registru a activității de montare,


reparare şi verificare a tahografelor şi a limitatoarelor de viteză se efectuează în
conformitate cu prevederile cap. 2 titlul III, gratis, pentru termen nelimitat.”

58. Articolul 113 se abrogă.

59. Articolul 114:

la alineatul (1), cuvintele „Autorizația se eliberează” se substituie cu


cuvintele „Înregistrarea se efectuează”, iar cuvintele „indică în autorizație” – cu
cuvintele „indică în extrasul din Registru”;

la alineatul (2), cuvîntul „autorizate” se substituie cu cuvîntul „înregistrate”.

60. Articolul 115 va avea următorul cuprins:

„Art. 115. – (1) Înregistrarea activității de montare, reparare şi verificare a


tahografelor şi a limitatoarelor de viteză poate fi suspendată, parţial sau total, în
conformitate cu art. 28, pe un termen de pînă la 30 de zile, în cazul constatării
repetate în decursul a 12 luni consecutive a nerespectării a cel puțin uneia dintre
condiţiile care stau la baza înregistrării și activității.

(2) Întreprinderea care desfășoară activitatea de montare, reparare şi


verificare a tahografelor şi a limitatoarelor de viteză poate fi radiată din Registru,
în conformitate cu art. 28, în cazul în care:
a) deficienţele semnalate, care au condus la suspendarea parţială sau totală a
înregistrării, nu au fost remediate în termenele stabilite în decizia de suspendare;
b) înregistrarea a fost suspendată de 3 ori în decursul a 12 luni consecutive;
c) întreprinderea a furnizat, la momentul notificării, documente false sau
conţinînd informaţii eronate;
d) întreprinderea a solicitat, prin cerere, încetarea desfăşurării activităţii de
montare, reparare şi verificare a tahografelor şi a limitatoarelor de viteză;
e) activitatea întreprinderii a încetat.
404

(3) În cazul radierii din Registru, întreprinderea nu poate fi înregistrată decît


după 6 luni, perioadă în care de asemenea nu poate solicita înregistrarea unui alt
atelier pentru desfăşurarea activității de montare, reparare şi verificare a
tahografelor şi a limitatoarelor de viteză.”

61. La articolul 116, cuvintele „întreprinderilor autorizate” se substituie cu


cuvintele „întreprinderilor înregistrate”.

62. La articolul 117, textul „valabilitate a autorizaţiei, titularul de autorizaţie


este supus” se substituie cu textul „activitate, întreprinderea este supusă”.

63. Articolul 134 se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(5) Agenția inițiază procedura de suspendare, restrîngere sau retragere a


autorizației pentru desfășurarea activității de inspecție tehnică periodică în
conformitate cu prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin
autorizare a activității de întreprinzător.”

64. Articolul 148 se completează cu alineatul (7) cu următorul cuprins:

„(7) Participarea reprezentanților Agenției la examinările efectuate în


conformitate cu art. 43 alin. (6) nu se consideră control de stat.”

65. La articolul 153, alineatul (1) se completează cu literele m)–p) cu


următorul cuprins:

,,m) prevederile privind obligativitatea utilizării exclusive a sistemului


informațional „e-Autorizație transport” în procesul de repartizare și raportare a
autorizațiilor de transport rutier intră în vigoare la 1 ianuarie 2018, cu excepția
părții care se referă la repartizarea autorizațiilor CEMT și care intră în vigoare la
1 septembrie 2018;
n) în termen de 1 lună de la abrogarea prevederilor legislative care instituie
licența pentru activitatea de transport rutier contra cost, Agenția Servicii Publice va
transmite Agenției Naționale Transport Auto informația privind operatorii de
transport rutier licențiați și privind vehiculele rutiere incluse în licența de transport
rutier;
o) în termen de 3 luni de la abrogarea prevederilor legislative care instituie
licența pentru activitatea de transport rutier contra cost, în baza informației
prezentate de Agenția Servicii Publice, Agenția Națională Transport Auto va
include operatorii de transport rutier deținători de licență de transport rutier
valabilă și de copii conforme ale licenței în Registrul operatorilor de transport
rutier;
405

p) în termen de 1 an de la abrogarea prevederilor legislative care instituie


licența pentru activitatea de transport rutier contra cost, Agenția Națională
Transport Auto va înlocui, în mod gratuit, copiile conforme ale licenței de
transport rutier valabile cu extrase din Registrul operatorilor de transport rutier.”

66. Anexa nr. 1 se abrogă.

Art. XCVIII. – La articolul 11 din Legea nr. 157/2014 despre încheierea şi


executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare de consum
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 249–255, art. 572), sintagma
„Agenția pentru Protecția Consumatorilor” se substituie cu sintagma „Agenţia
pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei”.

Art. XCIX. – Legea nr. 75/2015 cu privire la locuințe (Monitorul Oficial al


Republicii Moldova, 2015, nr. 131–138, art. 249), cu modificările și completările
ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 56 alineatul (1), sintagma „Inspecției de Stat în Construcții”


se substituie cu sintagma „Agenției pentru Supraveghere Tehnică”.

2. La articolul 57 alineatul (2), sintagma „Inspecția de Stat în Construcții” se


substituie cu sintagma „Agenția pentru Supraveghere Tehnică”.

Art. C. – La articolul 28 alineatul (3) din Legea nr. 137/2015 cu privire la


mediere (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr. 224–233, art. 445),
sintagma „Agenției pentru Protecția Consumatorilor” se substituie cu sintagma
„Agenţiei pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei”.

Art. CI. – Legea nr. 7/2016 privind supravegherea pieţei în ceea ce priveşte
comercializarea produselor nealimentare (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2016, nr. 79–89, art. 146), cu modificările și completările ulterioare, se
modifică după cum urmează:

1. La articolul 34:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Sistemul naţional de informare şi comunicare pentru supravegherea


pieţei este format din sistemul electronic de comunicare între autorităţile de
supraveghere a pieţei şi organul vamal.”

alineatul (3) se abrogă;


406

la alineatul (4), cuvintele „registrul electronic al prescripţiilor” se substituie


cu cuvintele „sistemul naţional de informare şi comunicare pentru supravegherea
pieţei”.

2. La anexă, în coloana a patra, sintagma „Agenţia pentru Protecţia


Consumatorului” se substituie cu sintagma „Agenţia pentru Protecția
Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei”, sintagmele „Inspectoratul Principal de
Stat pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase”,
„Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale” şi „Inspecţia de Stat în
Construcţii” – cu sintagma „Agenţia pentru Supraveghere Tehnică”, sintagma
„Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor” – cu sintagma „Agenția
Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia
Informației”, iar textul „Autoritatea din subordinea Ministerului Mediului
responsabilă de supravegherea în domeniul ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje”
– cu sintagma „Inspectoratul pentru Protecţia Mediului”.

Art. CII. – În textul Legii nr. 8/2016 privind drepturile consumatorilor la


încheierea contractelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 69–77,
art. 115), sintagma „Agenția pentru Protecția Consumatorilor” se substituie cu
sintagma „Agenţia pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei”.

Art. CIII. – Legea nr. 10/2016 privind promovarea utilizării energiei din
surse regenerabile (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 69–77,
art. 117), cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum
urmează:

1. La articolul 14, alineatul (1) se completează cu litera e1) cu următorul


cuprins:

„e1) efectuează supravegherea asupra respectării normelor, regulamentelor,


actelor normativ-tehnice şi a regulilor de securitate la instalarea, funcţionarea şi
exploatarea cazanelor, furnalelor, sobelor pe bază de biomasă, sistemelor
fotovoltaice solare şi termice solare, sistemelor geotermale de mică adîncime şi a
pompelor de căldură;”.

2. Articolul 15 se abrogă.

3. La articolul 20 alineatul (1), textul „Legea privind reglementarea prin


licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul „Legea nr. 160/2011
privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător”.
407

4. La articolul 21 alineatul (8), textul „Legea privind reglementarea prin


licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul „Legea nr. 160/2011
privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător”.

Art. CIV. – Legea metrologiei nr. 19/2016 (Monitorul Oficial al Republicii


Moldova, 2016, nr. 100–105, art. 190) se modifică şi se completează după cum
urmează:

1. La articolul 2:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a actelor


permisive prevăzute de prezenta lege pentru agenții economici se stabilește de
Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.”

2. La articolul 4, litera f) va avea următorul cuprins:

„f) Agenţia pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei.”

3. Articolul 5:

alineatul (4):

la punctul 1), litera h) se completează în final cu textul „ , respectînd


cerințele standardelor internaționale specifice”;

punctul 2):

la litera f), textul „ , gestionează baza de date a entităţilor deţinătoare de


avize tehnice de înregistrare” se exclude;

litera g) va avea următorul cuprins:

„g) recepționează notificări în modul prevăzut de prezenta lege și


gestionează Registrul persoanelor fizice și juridice care repară, pun în funcţiune şi
montează mijloace de măsurare, precum şi al persoanelor juridice care efectuează
preambalarea produselor, producerea şi/sau importul sticlelor utilizate ca recipiente
de măsură, de asemenea gestionează baza de date corespunzătoare;”
408

la alineatul (8):

în partea introductivă, sintagma „Agenția pentru Protecția Consumatorilor”


se substituie cu sintagma „Agenţia pentru Protecția Consumatorilor şi
Supravegherea Pieţei”;

la litera d), textul „producătorilor de preambalate şi de sticle” se substituie


cu textul „persoanelor juridice care efectuează preambalarea produselor,
producerea şi/sau importul sticlelor”;

la alineatul (9), sintagma „Agenția pentru Protecția Consumatorilor” se


substituie cu sintagma „Agenţia pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea
Pieţei”.

4. La articolul 6 alineatul (2), după cuvîntul „europene” se introduce textul


„ce stabilesc modul de organizare și desfășurare a aprobării de model şi a
verificărilor metrologice ale mijloacelor de măsurare, precum și modul de
desemnare pentru verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare şi pentru
efectuarea de măsurări în domenii de interes public,”.

5. La articolul 13:

alineatul (17) se completează cu textul: „Termenul de efectuare a verificării


metrologice a mijloacelor de măsurare nu trebuie să depășească 30 de zile
calendaristice.”

la alineatul (20), cuvintele „regulamentele generale de metrologie legală”se


substituie cu cuvintele „documentele normative aplicabile”;

la alineatul (24), textul „ , fiind autorizate pentru acest gen de activitate” se


exclude;

la alineatul (25), textul „ , de interzicere” se exclude.

6. Articolul 15:

la alineatul (3), litera b) se abrogă;

la alineatul (7), textul „o cerere însoţită de declaraţia pe proprie răspundere


privind îndeplinirea cerinţelor stabilite la art. 16 alin. (1) şi (2) în vederea obţinerii
avizului tehnic de înregistrare” se substituie cu textul „o notificare privind
îndeplinirea cerinţelor stabilite la art. 16 alin. (1) şi (2), care conține inclusiv
declaraţia pe propria răspundere”;
409

la alineatul (8), cuvintele „autorizate pentru activitatea de întreprinzător” se


exclud, iar textul „o cerere însoţită de declaraţia pe proprie răspundere privind
îndeplinirea cerinţelor stabilite la art. 16 alin. (3) în vederea obţinerii avizului
tehnic de înregistrare” se substituie cu textul „o notificare privind îndeplinirea
cerinţelor stabilite la art. 16 alin. (3), care conține inclusiv declaraţia pe propria
răspundere”;

la alineatul (9), cuvintele „solicită eliberarea avizului tehnic de înregistrare”


se substituie cu cuvintele „depune notificare”;

articolul se completează cu alineatul (10) cu următorul cuprins:

„(10) Persoanele juridice desemnate pentru efectuarea controlului metrologic


legal al mijloacelor de măsurare utilizate în domeniile de interes public specificate
la art. 11 alin. (1), prin verificare metrologică, trebuie să asigure transparența
deciziilor luate în procesul verificării metrologice, prin crearea și gestionarea
sistemelor de evidență a buletinelor de verificare metrologică eliberate,
compatibile cu sistemul de evidență gestionat de Institutul Național de Metrologie,
și să prezinte, lunar, autorității centrale de metrologie rapoartele referitoare la
eliberarea buletinelor de verificare metrologică în modul stabilit de autoritatea
centrală de metrologie.”

7. La articolul 16:

denumirea articolului va avea următorul cuprins:

„Articolul 16. Înregistrarea persoanelor fizice sau juridice care repară,


pun în funcţiune şi montează mijloace de măsurare, precum
şi a persoanelor juridice care efectuează preambalarea
produselor, producerea şi/sau importul sticlelor utilizate ca
recipiente de măsură”;

la alineatul (1), în partea introductivă, cuvintele „obţinerii avizului tehnic de


înregistrare pentru activitatea” se substituie cu cuvintele „desfășurării activităţii”,
iar cuvîntul „solicitantul” – cu cuvintele „persoana fizică sau juridică”;

la alineatul (2), în partea introductivă, cuvintele „obţinerii avizului tehnic de


înregistrare pentru activitatea” se substituie cu cuvintele „desfășurării activităţii”,
iar cuvîntul „solicitantul” – cu cuvintele „persoana fizică sau juridică”;
410

la alineatul (3), în partea introductivă, cuvintele „obţinerii avizului tehnic de


înregistrare pentru activitatea” se substituie cu cuvintele „desfășurării activităţii”,
iar cuvîntul „solicitantul” – cu cuvintele „persoana juridică”;

articolul se completează cu alineatul (31) cu următorul cuprins:

„(31) Persoanele fizice sau juridice care îndeplinesc cerinţele prevăzute la


alin. (1)–(3) au dreptul să inițieze activitatea doar după depunerea notificării în
modul stabilit de autoritatea centrală de metrologie.”

alineatele (4)–(10) vor avea următorul cuprins:

„(4) Notificarea se efectuează cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de


începerea activității în domeniul metrologiei legale, pe hîrtie sau în formă
electronică. Persoana care efectuează notificarea este obligată să introducă toate
datele în conformitate cu formularul de notificare aprobat de autoritatea centrală de
metrologie.

(5) Notificarea se consideră efectuată la data confirmării acesteia de către


Institutul Național de Metrologie. Confirmarea se efectuează de către Institutul
Național de Metrologie, pe hîrtie sau în formă electronică, la momentul
recepționării formularului de notificare completat, fără examinarea prealabilă a
conținutului notificării. Notificarea unor date eronate sau incomplete atrage
nulitatea întregii notificări și, respectiv, ilegalitatea activităţii în domeniile stabilite
de prezentul articol. Dacă notificarea se constată nulă, Institutul Național de
Metrologie, în termen de 5 zile lucrătoare, informează în scris persoana fizică sau
juridică care a efectuat notificarea.

(6) În decursul a 10 zile lucrătoare de la notificare, Institutul Național de


Metrologie va înregistra persoana fizică sau juridică care a efectuat notificarea în
Registrul persoanelor fizice și juridice care repară, pun în funcţiune şi montează
mijloace de măsurare, precum şi al persoanelor juridice care efectuează
preambalarea produselor, producerea şi/sau importul sticlelor utilizate ca recipiente
de măsură (în continuare – Registru) și va comunica acesteia despre faptul
înregistrării. Institutul Național de Metrologie este obligat, la solicitarea persoanei
înregistrate, să-i acorde acesteia extras din Registru în formă scrisă, gratis, în cel
mult 3 zile lucrătoare de la recepționarea solicitării respective.

(7) Persoana înregistrată este obligată să informeze Institutul Național de


Metrologie despre orice schimbare în informația cuprinsă în notificare nu mai
tîrziu de 10 zile lucrătoare de la survenirea modificărilor corespunzătoare, în
modul stabilit de autoritatea centrală de metrologie. În scopul înregistrării și ținerii
Registrului, la solicitarea Institutului Național de Metrologie, persoana înregistrată
411

este obligată să ofere documente și informații necesare pentru confirmarea sau


clarificarea informației notificate.

(8) Suspendarea înregistrării sau radierea din Registru se efectuează de către


Institutul Naţional de Metrologie, la decizia Agenţiei pentru Protecția
Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei, cu excepţia cazului cînd suspendarea sau
radierea este solicitată de persoana înregistrată. Institutul Naţional de Metrologie
este obligat, în termen de 3 zile lucrătoare, să informeze în scris persoana fizică sau
juridică înregistrată despre suspendare sau radiere. Suspendarea înregistrării sau
radierea din Registru a agenților economici se aplică de Agenţia pentru Protecția
Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei doar în cadrul controlului de stat, în
calitate de măsură restrictivă, în modul și limitele stabilite de Legea nr. 131/2012
privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.

(9) Drept temei pentru suspendarea înregistrării servesc:


a) cererea persoanei fizice sau juridice înregistrate privind suspendarea
înregistrării;
b) constatările Agenţiei pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea
Pieţei referitoare la încălcarea cerinţelor prevăzute la alin. (1)–(3), precum şi
depistarea de neconformităţi care afectează integral activitatea desfăşurată, inclusiv
nerespectarea condiţiilor de mediu sau de desfăşurare a activităţii, întocmirea
incorectă a documentelor de evidenţă pentru mijloacele de măsurare reparate,
montate ori date în folosinţă, pentru preambalate sau sticlele utilizate ca recipiente
de măsură, produse ori importate.

(10) Suspendarea înregistrării în Registru are drept urmare încetarea, pe


perioada de suspendare, a executării activităţilor metrologice indicate în acesta.
Perioada maximă de suspendare este de 30 de zile calendaristice.”

articolul se completează cu alineatele (101) și (102) cu următorul cuprins:

„(101) În perioada de suspendare, persoana înregistrată prezintă Agenției


pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei informaţii despre măsurile
întreprinse în vederea eliminării neconformităţilor prevăzute la alin. (9) lit. b), iar
în caz de dezacord, prezintă explicaţii, obiecţii şi dovezi care justifică poziţia sa.

(102) Explicaţiile, obiecţiile şi informaţiile prezentate de persoana


înregistrată se examinează în mod obligatoriu şi se păstrează la Agenţia pentru
Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei.”

la alineatul (11):
412

în partea introductivă, cuvintele „retragerea avizului tehnic de înregistrare”


se substituie cu cuvîntul „radiere”;

la litera a), cuvintele „titularului avizului tehnic de înregistrare privind


retragerea acestuia” se substituie cu cuvintele „persoanei fizice sau juridice
înregistrate,”, iar cuvîntul „titularului” – cu cuvîntul „acesteia”;

la litera b), cuvintele „titularului avizului tehnic de înregistrare” se substituie


cu cuvintele „persoanei fizice sau juridice înregistrate”;

la literele c) şi d), cuvintele „titularul avizului tehnic de înregistrare” se


substituie cu cuvintele „persoana fizică sau juridică înregistrată”;

la litera e), cuvintele „de către titularul avizului tehnic de înregistrare” și


cuvintele „în baza cărora a fost eliberat avizul tehnic de înregistrare” se exclud;

la litera f), cuvintele „a titularului avizului tehnic de înregistrare” se exclud;

la litera g), textul „autorităţii emitente;” se substituie cu textul „la


notificare.”;

litera h) se abrogă;

articolul se completează cu alineatele (111) și (112) cu următorul cuprins:

„(111) În cazul în care informaţiile specificate la alin. (101) nu sînt prezentate


în termen de 30 de zile, Agenția pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea
Pieţei informează Institutul Național de Metrologie despre decizia sa privind
necesitatea radierii persoanei fizice sau juridice din Registru.

(112) Neprezentarea în termenul stabilit sau refuzul de a oferi explicaţii,


obiecţii şi/sau dovezi nu privează persoana fizică sau juridică de dreptul de a
contesta în instanţa de judecată decizia Agenției pentru Protecţia Consumatorilor şi
Supravegherea Pieţei privind radierea din Registru.”

alineatele (12) și (13) vor avea următorul cuprins:

„(12) Radierea din Registru are drept urmare încetarea executării activităţilor
metrologice indicate în acesta. Continuarea activităţii metrologice după radiere sau
în perioada suspendării înregistrării este interzisă.

(13) În cazul adoptării deciziei privind suspendarea sau radierea,


informaţiile respective se introduc în Registru în termen de 3 zile lucrătoare.”
413

la alineatul (14), cuvintele „excluse din baza de date a entităților deținătoare


de avize tehnice de înregistrare” se substituie cu cuvintele „radiate din Registru”;

alineatele (15)–(21) se abrogă.

8. Articolul 17:

la alineatul (1), textul „specificate la art. 11 alin. (1),” se substituie cu textul


„conform art. 12, cu excepția autorităților abilitate prin lege cu dreptul efectuării
acestor măsurări,”;

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) În vederea obţinerii desemnării pentru activitățile specificate la


alin. (1), solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
a) să respecte principiile imparțialității și independenței în activităţile sale;
b) să asigure confidențialitatea informațiilor obținute sau create în timpul
desfăşurării activităţilor specificate la alin. (1);
c) să posede statut de persoană juridică cu sediul în Republica Moldova;
d) să demonstreze implementarea şi menţinerea unui sistem de management
documentat care corespunde domeniului de desemnare;
e) să dispună de suficient personal cu competenţa, studiile tehnice,
instruirile, cunoștințele, abilitățile și experiența necesare pentru desfăşurarea
activităților specificate la alin. (1), dar nu mai puțin de două persoane;
f) să deţină cu drept de proprietate, de folosință sau de posesie etaloane,
instalaţii şi mijloace de măsurare adecvate domeniului de desemnare;
g) să dispună de încăperi de lucru pentru efectuarea activităților specificate
la alin. (1);
h) să deţină certificat de acreditare eliberat de Centrul Naţional de
Acreditare;
i) să dispună de documente normative actualizate care acoperă domeniul de
desemnare;
j) să deţină poliţa de asigurare de răspundere civilă, suma asigurată fiind
proporțională cu nivelul și natura responsabilităților care pot apărea din serviciile
prestate de solicitant.”

la alineatul (2), litera b) se abrogă;

la alineatul (3), cuvintele „şi monitorizării” se exclud, iar alineatul se


completează în final cu textul: „Certificatul de desemnare se acordă pe termenul de
valabilitate a certificatului de acreditare.”
414

articolul se completează cu alineatul (31) cu următorul cuprins:

„(31) Deținerea desemnării oferă persoanei juridice desemnate dreptul de


emitere a buletinelor de verificare metrologică și de aplicare a marcajelor
metrologice în limita domeniului de desemnare. În cazul suspendării sau retragerii
certificatului de desemnare, titularul acestuia trebuie să se asigure că formularele
buletinelor de verificare metrologică și mărcile respective nu vor fi utilizate în
domeniile pentru care a fost suspendat sau retras certificatul de desemnare. Modul
de eliberare, anulare a formularelor buletinelor de verificare metrologică sau de
obliterare a mărcilor respective se aprobă de către autoritatea centrală de
metrologie.”

alineatul (5) se completează în final cu cuvintele „ , sau în baza deciziei


Centrului Național de Acreditare”;

alineatul (7) se completează cu litera c) cu următorul cuprins:

„c) nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (10).”

la alineatul (8), litera e) se abrogă.

9. Articolul 19:

la alineatul (2), cuvintele „regulamentul general de metrologie legală” se


substituie cu cuvintele „documentul normativ”;

la alineatele (9) şi (10), sintagma „Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor”


se substituie cu sintagma „Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi
Supravegherea Pieţei”.

10. La articolul 21, după textul „Registrul de stat al mijloacelor de


măsurare,” se introduce textul „la Registrul persoanelor fizice și juridice care
repară, pun în funcţiune şi montează mijloace de măsurare, precum şi al
persoanelor juridice care efectuează preambalarea produselor, producerea şi/sau
importul sticlelor utilizate ca recipiente de măsură,”, iar textul „ , precum şi la baza
de date a entităţilor deţinătoare de avize tehnice de înregistrare” se exclude.

Art. CV. – Legea nr. 107/2016 cu privire la energia electrică (Monitorul


Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 193–203, art. 413), cu modificările
ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 7 alineatul (1) litera a), textul „Legea nr. 451-XV din 30 iulie
2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se
415

substituie cu textul „Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a


activităţii de întreprinzător”.

2. La articolul 12 alineatul (9), textul „Legea privind reglementarea prin


licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul „Legea nr. 160/2011
privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător”.

3. La articolul 14 alineatul (8), textul „Legea privind reglementarea prin


licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul „Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător”.

4. Articolul 16:

la alineatul (1), textul „Legii privind reglementarea prin licenţiere a


activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul „Legii nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător”;

la alineatul (9), textul „cu art. 20 alin. (5) din Legea privind reglementarea
prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul „cu Legea
nr. 160/2011privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător”.

Art. CVI. – Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale (Monitorul


Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 193–203, art. 415), cu modificările
ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 4 alineatul (1) litera m), sintagma „Inspectoratul Principal de


Stat pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industrial Periculoase” se
substituie cu sintagma „Ministerul Economiei și Infrastructurii”.

2. La articolul 7 alineatul (1) litera a), textul „Legea nr. 451-XV din 30 iulie
2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se
substituie cu textul „Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a
activităţii de întreprinzător”.

3. La articolul 12 alineatul (9), textul „Legii privind reglementarea prin


licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul „Legii nr. 160/2011
privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător”.

4. La articolul 14 alineatul (6), textul „Legea privind reglementarea prin


licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul „Legea nr. 160/2011
privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător”.

5. Articolul 16:
416

la alineatul (1), textul „Legii privind reglementarea prin licenţiere a


activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul „Legii nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător”;

la alineatul (9), textul „cu art. 20 alin. (5) din Legea privind reglementarea
prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul „cu Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător”.

6. La articolul 79 alineatul (5), sintagma „Inspectoratul Principal de Stat


pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase” se substituie
cu sintagma „Agenția pentru Supraveghere Tehnică”.

Art. CVII. – Legea nr. 209/2016 privind deşeurile (Monitorul Oficial al


Republicii Moldova, 2016, nr. 459–471, art. 916) se modifică şi se completează
după cum urmează:

1. La articolul 10 alineatul (2), litera d) va avea următorul cuprins:

„d) suspendă, total sau parțial, potrivit procedurii prevăzute de Legea


nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, activitatea
agenților economici în caz de depistare a încălcărilor foarte grave ale
reglementărilor privind gestionarea deșeurilor, dacă acestea pot conduce la
poluarea mediului;”.

2. La articolul 25 alineatul (8), cuvintele „de la acestea avizul agenției sau


inspecției ecologice teritoriale” se substituie cu cuvintele „avizul Inspectoratului
pentru Protecția Mediului”, iar cuvintele „Agenția sau inspecția ecologică
teritorială” – cu sintagma „Inspectoratul pentru Protecția Mediului”.

3. Legea se completează cu articolul 611 cu următorul cuprins:

„Articolul 611. Licențierea activităților de colectare, păstrare, prelucrare,


comercializare, precum și de export al resturilor și deșeurilor
de metale feroase și neferoase, de baterii și acumulatori uzați,
inclusiv în stare prelucrată

(1) Modul de solicitare, acordare, suspendare și retragere a licenței pentru


colectarea, păstrarea, prelucrarea, comercializarea, precum și exportul resturilor și
deșeurilor de metale feroase și neferoase, de baterii și acumulatori uzați, inclusiv în
stare prelucrată, se reglementează de Legea nr. 160/2011 privind reglementarea
prin autorizare a activității de întreprinzător.
417

(2) Pentru obţinerea licenţei, solicitantul prezintă, fie pe suport de hîrtie – la


sediul autorității emitente, fie în format electronic – prin intermediul ghișeului unic
electronic de solicitare a actelor permisive, următoarele documente:
a) cererea în care se indică informaţii privind: denumirea, forma juridică de
organizare, IDNO, adresa juridică a întreprinderii ori numele, prenumele, seria şi
numărul buletinului de identitate al persoanei fizice; genul de activitate, integral
sau parţial, pentru a cărui desfăşurare solicitantul intenţionează să obţină licenţă;
asumarea, pe propria răspundere de către solicitant, a responsabilităţii pentru
respectarea condiţiilor de licenţiere la desfășurarea genului de activitate pentru care
se solicită licenţă și pentru veridicitatea documentelor prezentate;
b) copia documentului ce atestă înregistrarea întreprinderii sau a buletinului
de identitate al persoanei fizice;
c) dovada dreptului de proprietate sau de locațiune a imobilului (suprafeţe
utilate, încăperi închise pentru păstrarea resturilor și deşeurilor de metale
neferoase) în care se va desfăşura activitatea licenţiată;
d) copia permisului de exercitare eliberat persoanei responsabile care
activează în domeniul securităţii industriale (pentru prelucrarea resturilor și
deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii și acumulatori uzați, inclusiv în
stare prelucrată);
e) lista tehnicii, utilajului şi mecanismelor specializate de care dispune
agentul economic cu drept de proprietate şi/sau locaţiune.

(3) Solicitarea altor documente decît cele prevăzute de prezentul articol se


interzice. Datele din documentele și informaţiile depuse se verifică prin procedura
ghișeului unic.

(4) În ziua înregistrării cererii și documentelor stabilite de prezentul articol


pentru eliberarea/reperfectarea licenței, autoritatea de licențiere va înștiința
Inspectoratul pentru Protecția Mediului pentru a se asigura (cu sau fără solicitarea
unei vizite de control din partea organului în cauză) cu privire la corespunderea
condițiilor de activitate a solicitantului cu cerinţele de protecţie a mediului. În cel
mult 7 zile lucrătoare de la data înștiințării, Inspectoratul pentru Protecția Mediului
va transmite o notificare sau procesul-verbal de control privind rezultatele
verificării efectuate.

(5) În cazul în care Inspectoratul pentru Protecția Mediului nu a inițiat un


control în urma înștiințării și/sau nu a eliberat procesul-verbal de control în
decursul a 7 zile lucrătoare de la data înștiințării, survine principiul aprobării tacite.

(6) Licenţa se perfectează în 10 zile lucrătoare și se eliberează pentru un


termen de 5 ani.
418

(7) În cazul refuzului de a acorda licența, autoritatea de licențiere este obligată


să prezinte solicitantului decizia ce conține motivele și argumentele refuzului.”

Art. CVIII. – Legea nr. 291/2016 cu privire la organizarea și desfășurarea


jocurilor de noroc (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 2–8, art. 3),
cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:

1. La articolul 4 alineatul (2), cuvintele „de către autorităţile” se substituie cu


textul „de către Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei,
precum şi de către alte autorităţi ale”.

2. Articolul 31:

la alineatul (1), textul „Legii nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind
reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul
„Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător”;

la alineatul (8):

litera a) se abrogă;

la litera b), cuvintele „legalizată a” se exclud;

litera g) se abrogă;

articolul se completează cu alineatul (81) cu următorul cuprins:

„(81) În ziua înregistrării declarației și documentelor stabilite de prezentul


articol pentru eliberarea licenței, autoritatea de licențiere va înștiința autoritățile
administraţiei publice locale, solicitînd confirmarea corespunderii amplasării
localului de joc pe adresa respectivă potrivit condițiilor Legii nr. 231/2010 cu
privire la comerțul interior (cu sau fără solicitarea unei vizite de control din partea
organelor în cauză). În cazul în care autoritățile administraţiei publice locale nu au
emis confirmarea amplasării în urma notificării și/sau nu au emis refuzul
confirmării în decursul a 5 zile lucrătoare de la depunerea înștiințării, survine
principiul aprobării tacite. În cazul constatării nerespectării criteriilor de amplasare,
autoritatea de licențiere este în drept să refuze eliberarea licenței.”

la alineatul (11), textul „Legea nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind
reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul
419

„Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de


întreprinzător”;

la alineatul (12), textul „Legii privind reglementarea prin licenţiere a


activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul „Legii nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător”;

la alineatul (13), textul „Legii privind reglementarea prin licenţiere a


activităţii de întreprinzător” se substituie cu textul „Legii nr. 160/2011 privind
reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător”.

3. La articolul 38 alineatul (8), cuvîntul „licență” se substituie cu cuvîntul


„autorizație”.

4. La articolul 42 alineatul (5), cuvîntul „licență” se substituie cu cuvîntul


„autorizație”.

Art. CVIX. – Articolul I punctul 20 din Legea nr. 59/2017 pentru


modificarea şi completarea Legii nr. 284/2004 privind comerţul electronic
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 144–148, art. 231), în partea
care se referă la articolul 24, se modifică după cum urmează:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Supravegherea şi controlul respectării normelor privind protecţia


consumatorilor în procesul de comercializare a bunurilor şi serviciilor prin
intermediul mijloacelor electronice se efectuează de organele abilitate cu funcţii de
control în domeniul protecţiei consumatorilor, conform domeniilor de competenţă
stabilite în Legea nr. 105/2003 privind protecţia consumatorilor.”

la alineatul (3), textul „Procedura de control se efectuează conform


prevederilor” se substituie cu textul „Controlul de stat al persoanelor care
desfăşoară activitate de întreprinzător în sfera comerţului electronic se planifică, se
efectuează și se înregistrează în conformitate cu prevederile”;

la alineatul (4), sintagma „Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor” se


substituie cu textul „Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea
Pieţei, precum şi celelalte organe cu funcţii de control în domeniul protecţiei
consumatorilor”.

Art. CX. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia:
420

a) prevederilor art. LXVIII pct. 17, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2018,
avînd în vedere necesitatea reîncheierii contractelor de acces pe imobile proprietate
publică;
b) prevederilor art. LXI pct. 13 şi 15 în partea ce se referă la anexa nr. 1,
care intră în vigoare după 6 luni de la publicarea prezentei legi.

(2) Prevederile art. XXXIX, XLI și L în partea ce se referă la crearea și


funcționarea organismelor de certificare a specialiștilor în domeniile evaluării
bunurilor imobile, evaluării obiectelor proprietății intelectuale, geodeziei,
cartografiei, prospecțiunilor topografice și geoinformaticii se vor pune în aplicare
la expirarea a 2 ani de la data publicării prezentei legi, după:
a) aprobarea de către Centrul Național de Acreditare MOLDAC a actelor
normative privind procedura de acreditare a organismelor de certificare a
specialiștilor în domeniile respective;
b) aprobarea de către Guvern și autoritățile responsabile de domeniile
respective a actelor normative necesare și asigurarea activităților de promovare și
creare a condițiilor pentru funcționarea organismelor de certificare;
c) acreditarea de către Centrul Național de Acreditare MOLDAC a primului
organism de certificare a specialiștilor pentru domeniile respective.

(3) Guvernul şi autoritățile publice centrale de reglementare, în termen de


6 luni de la data publicării prezentei legi, vor aduce actele lor normative în
concordanță cu prezenta lege, vor elabora și aproba actele normative necesare
pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei legi, precum şi vor prezenta,
după caz, Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în concordanţă cu
prezenta lege.

(4) Guvernul, în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi, va crea


Agenția de Mediu – organ emitent al actelor permisive în domeniul mediului, în
subordinea autorității centrale pentru resurse naturale şi mediu. Prevederile care se
referă la competența de emitere a actelor permisive în domeniul mediului se vor
pune în aplicare din momentul creării Agenției de Mediu.

(5) Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se reorganizează


prin absorbția Inspectoratului Energetic de Stat. Guvernul şi Agenţia Națională
pentru Reglementare în Energetică, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a
prezentei legi, vor întreprinde acţiunile necesare pentru preluarea de către Agenţie
a atribuţiilor ce țin de supravegherea energetică de stat.

(6) Prevederile privind noile autorități emitente ale actelor permisive,


prevăzute în Nomenclatorul actelor permisive, aprobat prin Legea nr. 160/2011
privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, se vor pune în
421

aplicare pe măsura implementării reformei cadrului instituțional în domeniul


controlului de stat.

(7) În termen de 10 luni de la data publicării prezentei legi, Ministerul


Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și organele subordonate vor revizui
actele permisive emise în domeniul mediului, cadrul normativ privind actele
permisive din domeniul mediului și vor elabora norme cu privire la introducerea și
eliberarea permisului integrat de mediu.

(8) În termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi, Ministerul


Economiei și Infrastructurii, în comun cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției
Sociale va reexamina oportunitatea substituirii acreditării instituțiilor farmaceutice
cu un alt regim de reglementare a activității lor, precum și oportunitatea
implementării ghidurilor internaționale de bune practici în domeniu.

(9) La data publicării prezentei legi, Legea nr. 451/2001 privind


reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător (republicată în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 26–28, art. 95), cu modificările
şi completările ulterioare, se abrogă.

PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI

ANDRIAN CANDU

Chișinău, 21 septembrie 2017.


Nr. 185.

S-ar putea să vă placă și