Contele de Monte Cristo

Contele de Monte-Cristo (în franceză Le Comte de Monte-Cristo) este un roman

publicat în 1844 de scriitorul francez Alexandre Dumas tatăl. Romanul povestește
viața lui Édmond Dantes care a fost închis, fiind considerat informator al
„Uzurpatorului” (Napoleon Bonaparte). A fost arestat de către autorități chiar în ziua
logodnei sale cu Mércedes și dus la închisoarea din satul său, urmând ca apoi să fie
judecat de către procurorul de Villefort.

Rezumat
Pe drum spre Marsilia, la dorința căpitanului ce tocmai își dădea sfârșitul, Edmond
Dantes preia din Elba o scrisoare a lui Napoleon către un bonapartist din Paris,
Noirtier de Villefort. Odată ajuns în port, domnul Morrel, armatorul ce deținea nava
"Faraonul", pe care lucra Edmond ca secund, îi oferă tânărului marinar slujba de
căpitan. Acest act produce o mare neliniște din partea unui contabil aflat pe vas,
Danglars, care îl invidia și ura pe Edmond. Dantes mulțumește domnului Morrel
pentru slujbă, după care se duce să-și viziteze tatăl și pe minunata sa logodnică
Mercedes, ce locuia în satul de pescari al catalanilor. Ca urmare a denunțului lui
Danglars si a lui Fernand Mondego, un catalan ce o iubea pe Mercedes, Edmond e
arestat ca informator, judecat de către procurorul de Villefort, fiul lui Noirtier, si închis
la Chateau d'If pentru 14 ani. Acolo se împrietenește cu abatele Faria, care-i lasă ca
moștenire secretul comorii familiei Spada, ascunsă pe insula Monte-Cristo. După ce
evadează, cu o înfățișare nouă, conferită de bogăție și de marea cultură pe care o
căpătase sub îndrumarea lui Faria, Edmond se întoarce pentru a se răzbuna.