Bune practici în sectorul economiei sociale

BUNE PRACTICI ÎN SECTORUL

ECONOMIEI SOCIALE

Ionela IONESCU1

Abstract
Articolul de faţă oferă o imagine de ansamblu asupra domeniului economiei sociale şi a modului de identificare a bunelor
practici în domeniul economiei sociale. România a făcut un prim pas, adoptând o definiţie a economie sociale şi a
demonstrat importanţa acestui domeniu pentru dezvoltarea comunităţilor. Economia socială scoate în evidenţă acele
activităţi în care resursele câştigate vor avea un scop social şi vin în ajutorarea comunităţilor în care acestea sunt
implementate. În acest context, se simte nevoia cunoaşterii bunelor practici din economia socială. Privind aceste lucruri,
trebuie mai întâi să cunoaştem foarte bine termenii care duc la identificarea unor bune practici în economia socială.
Identificarea şi prezentarea bunelor practici reprezintă procese importante pentru o comunitate, în orice domeniu, chiar
şi pentru societate. Bunele practici sunt adesea modele pentru politicile locale de dezvoltare, de promovare a
responsabilităţii sociale şi de îmunătăţire a cooperării comunitare.
Cuvinte-cheie: economie socială, bune practici, al treilea sector, comunitate, voluntariat.

1. Introducere sfere de activitate, adesea acestea fiind chiar în contrast.

Scopul economiei sociale este de a-şi utiliza resursele în
cadrul unor activităţi ce au un caracter social şi care vin în
ajutorarea comunităţilor în care acestea sunt
implementate. Totuşi, nu ar trebui ignorat factorul
economic, modalitatea prin care se ajunge la îndeplinirea
scopului social (Rista, A., Stanciu, T., 2011, p. 10).
Organizaţiile economiei sociale activează între sectoarele
public şi privat, dar există o distincţie clară între cele 3
În acelaşi timp, între cele trei sectoare distincte
(economie socială, sectorul public şi sectorul privat)
trebuie să existe o corespondenţă pentru care militează
economiştii sociali. Astfel, se doreşte reintroducerea
obiectivelor sociale prin promovarea egalităţii,
reciprocităţii şi solidarităţii atât în gândirea economică cât
şi în procesul decizional, după cum se observă şi în figura
1 (http://www.socialeconomy-bcalberta.ca/social-
economy/).

Figura nr. 1: Corespondenţa dintre economia socială-sectorul public-sectorul privat

reciprocitate

ECONOMIE
SOCIALĂ

STATUL SECTORUL
(Sectorul public) PRIVAT
eficiență egalitate

Sursa: Adaptare după Westall, A., 2007, p.4 şi http://www.socialeconomy-bcalberta.ca/social-economy/1

1 Cercetător, Asociaţia pentru Dezvoltare şi Promovare socio-economică Catalactica, Bucureşti, România. Email: capraionela@
yahoo.com.

Anul II – Nr. 2/2012 5


Printre domeniile de activitate prin care se derulează
iniţiativele organizaţiilor economiei sociale regăsim sevicii
de ocupare, educaţie, formare, asigurări, creditare,
producţie agricolă, cultură, servicii sociale, protecţie
socială, sănătate, sport, activităţi recreative etc. În toate
aceste domenii trebuie să se manifeste principiile
economiei sociale, printre care şi cele regăsite în figura 1
la care se adaugă şi responsabilitate socială,
subsidiaritate (statul are rol de satisfacere a nevoilor
sociale, apoi urmează intervenţiile organizaţiilor economiei
sociale), independenţă economică, distribuirea bunăstării
(susţine dezvoltarea comunităţii), simetrie socială (statul şi
privatul să recunoască rolul economiei sociale).
2. Definirea termenului de economie
socială
Nu există o definire universal acceptată a conceptului de
economie socială, acest termen are diferite denumiri cum
ar fi: al treilea sector, economie solidară sau CMAF
(prescurtare ce vine de la formele pe care organizaţiile
economiei sociale le pot lua, cooperative, societăţi
mutuale, asociaţii şi fundaţii).
Pentru înţelegerea termenului de economie socială este
necesară prezentarea organizaţiilor care sunt identificate
ca parte a economiei sociale. Iată care sunt principalele
tipuri de organizaţii ale economiei sociale: întreprinderile
sociale, cooperativele, întreprinderile din al treilea sector,
societăţile mutuale, asociaţiile, fundaţiile, societăţile în
beneficiul comunităţii, întreprinderile comunitare, trusturile
comunitare, afacerile sociale, firmele sociale,
întreprinderile voluntare, uniunile de credit şi alte iniţiative
cu caracter social care produc dezvoltare comunitară.
Cel mai adesea, atunci când se vorbeşte despre
economie socială se face referire la un termen care se
raportează la activităţile desfăşurate în general de
organizaţii non-profit, de întreprinderi sociale, de
cooperative (sub toate formele lor) şi de orice formă de
întreprinderi sau forme private care au un scop social.
Există o serie de definiţii care au fost atribuite economiei
sociale, iar la nivel internaţional Centrul Internaţional de
Cercetare şi Informare privind Economia Publică, Socială
şi Cooperatistă (CIRIEC) a propus una din definiţiile mai
cunoscute. Astfel că, economia socială este ”setul de
întreprinderi private organizate formal, dotate cu
autonomie decizională şi libertate de asociere, create
pentru a întâmpina nevoile membrilor prin intermediul
pieţei, prin producerea de bunuri şi furnizarea de servicii,
asigurări şi finanţare, în care procesul decizional şi orice
distribuire a profiturilor sau a excedentelor între membri nu
sunt direct legate de aportul de capital sau de cotizaţiile
plătite de membri, fiecare dintre aceştia dispunând de un
6 REVISTA EUROPEANĂ DE ECONOMIE SOCIALĂ
Ionela IONESCU
vot. Economia socială include şi organizaţiile private
organizate formal, dotate cu autonomie decizională şi
libertate de asociere, care prestează servicii necomerciale
pentru gospodării şi ale căror excedente, dacă există, nu
pot fi însuşite de agenţii economici care le creează,
controlează sau finanţează” (CIRIEC, 2007, p. 20).
În România, în legislaţia se identifică o definiţie a econo-
miei sociale de abia din anul 2011, în Legea nr. 292 din 20
decembrie 2011, Legea asistenţei sociale, art.6, lit l.
Astfel, confom legislaţiei româneşti, economia socială
reprezintă „un sector ce cuprinde activităţi economice
care, în subsidiar şi cu condiţia menţinerii performanţei
economice, include obiective de tip social".
Economia socială reprezintă un termen căruia îi este
adresat deseori sinonimul de cel de-al treilea sector.
Conceptul se foloseşte atât pentru sectorul non-profit cât şi
pentru economia socială, mai ales în literatura ştiinţifică
europeană. Guvernul britanic a propus o definiţie conform
căreia cel de-al treilea sector se referă la: "organizaţiile
non-guvernamentale care sunt bazate pe valori şi care
reinvestesc în principal surplusurile lor către mai multe
obiective sociale, de mediu sau culturale. Acestea includ or-
ganizaţii de voluntariat, comunitare, de caritate, întreprinderi
sociale, cooperative şi mutuale" (UNDP, 2010, p.16).
Pentru organizaţiile economiei sociale am întâlnit două
definiţii, una în sens exhaustiv şi una în sens restâns. În
sens exhaustiv, entitatea este definită ca fiind organizaţia
deţinută şi controlată în mod democratic de un grup de
persoane, reunite în mod voluntar, care au ca scop
satisfacerea unor nevoi de natură economică şi socială şi
care generează impact social semnificativ pentru grupurile
sociale vulnerabile (prin crearea de locuri de muncă,
sprijinirea dezvoltării locale etc.). În sens restrâns, orga-
nizaţia cu o profundă misiune socială, care desfăşoară
activităţi economice şi care utilizează resursele obţinute,
indiferent de sursă, pentru a finanţa forme de suport social
pentru grupurile sociale vulnerabile (Arpinte, D., Cace, S.,
Scoican, A., 2010, p. 19).
Construirea unei economii sociale, activele de construire şi
de întreprindere, este deţinută colectiv de comunităţile în
care se generează atât beneficii economice cât şi sociale
astfel: active sociale (locuinţe, îngrijire a copiilor, facilităţi
culturale) ; întreprinderi sociale şi comunitare, inclusiv coo-
perativele; echitate şi capitalul pentru investiţii în comunitate
(Côté, E., Neantam, N., Villareal, A. , 2007, p. 4-5).
Caracteristicile economiei
sociale
Chiar dacă la nivel european nu există o definiţie unanim
acceptată a conceptului de economie socială, organizaţiile
care activează în domeniul economiei sociale au o serie
caracteristici comune de bază.
Bune practici în sectorul economiei sociale
Figura nr. 2: Caracteristici comune ale organizaţiilor economiei sociale
Sursa: http://www.dgcommunity.net/dgcommunity/
Plecând de la figura 2, se vor detalia mai pe larg
caracteristicile comune ale organizaţiilor economiei
sociale. Una din caracteristici este cea conform căreia
organizaţiile economiei sociale sunt private, nu se află sub
controlul direct al sectorului public, beneficiază de un
management autonom şi independent. Activităţile
economice din cadrul organizaţiilor economiei sociale sunt
menite să susţină material proiectele sociale, ceea ce
determină o misiune fundamental socială. Organizaţiile
economiei sociale derulează activităţi adaptate nevolilor
specifice ale comunităţii în care activează. De asemenea,
organizaţiile economiei sociale se bazează pe luarea în
mod democratic a hotărârilor, funcţionează democratic, cu
participarea tuturor membrilor şi adeziunea ca membru
este liberă. Modalitatea de repartizare a câştigurilor în
cadrul organizaţiilor economiei sociale nu depinde de
capitalul alocat de membri, ci de străduinţa directă în
activităţile organizaţiei din care fac parte (Arpinte, D.,
Cace, S., Scoican, A., 2010, p. 17-18).
În ceea ce priveşte activităţile organizaţiilor economiei
sociale, acestea trebuie să se resfrângă şi spre acţiuni de
incluziune socială, iar unul din scopurile lor ar trebui să fie
direcţionat către crearea de noi locuri de muncă sau
asigurarea locurilor de muncă pentru grupurile vulnerabile.
Confom articolului 53, alineatul 1 din Legea nr.282 din
20.12.2011, Legea asistenţei sociale, în cadrul incluziunii
sociale vorbim de „măsurile de prevenire şi combatere a
sărăciei şi riscului de excluziune socială prin care se
asigură oportunităţile şi resursele necesare pentru
participarea persoanelor vulnerabile în mod deplin la viaţa
economică, socială şi culturală a societăţii, precum şi la
Anul II – Nr. 2/2012
procesul de luare a deciziilor care privesc viaţa şi accesul
lor la drepturile fundamentale.”
2. Economia socială în Europa
În ţările Uniunii Europene există o formă legală de
recunoaştere, susţinere şi dezvoltare a domeniului
economiei sociale. De-a lungul timpului, în fiecare din
ţările membre UE, s-au înregistrat schimbări legislative
bazate pe un proces de consultare cu organizaţiile de
economie socială selectate. Astfel încât Conferinţa
Permanentă Europeană a Cooperativelor, Societăţilor
Mutuale, Asociaţiilor şi Fundaţiilor (CEP-CMAF) a
promovat o reglementare a domeniului economiei sociale,
Carta principiilor economiei sociale (Preoteasa, A.,
Arpinte, D., Hosu, I., Cace, S., 2010, p.7).
Principiile economiei sociale din Carta principiilor
economiei sociale:
 primatul obiectivului individual şi social asupra
capitalului;
 afiliere voluntară şi deschisă;
 control democratic prin statutul de membru (nu se
aplică fundaţiilor, întrucât acestea nu au membri);
 combinaţiile de interese ale membrilor/utilizatorilor
şi/sau interesul general;
 apărarea şi aplicarea principiului solidarităţii şi
responsabilităţii;
 administrare autonomă şi independenţă faţă de
autorităţile publice;
 cea mai mare parte a surplusului este folosită pentru
asigurarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, a
7
 Ionela IONESCU

serviciilor de interes pentru membri sau pentru
interesul general
În Uniunea Europeană s-a evidenţiat importanţa
economiei sociale, mai ales pentru că se regăseşte în
aproape toate sectoarele economice.
Pentru dezvoltarea economiei sociale în Europa, procesul
de incluziune europeană şi Agenda Lisabona au avut un
rol extrem de important. În cele mai multe ţări au avut un
impact major şi Joint Inclusion Memorandum-urile dar şi
Planurile Naţionale, cele din urmă pentru prevenirea şi
combaterea excluziunii sociale şi a sărăciei. Focalizarea
pe programele europene, cerinţele de mobilizare a tuturor
actorilor comunitari, implicarea economiei sociale în
proiectele pre-aderării şi fondurile structurale, toate au
exercitat o influenţă asupra activităţilor economiei sociale
(incluzând schimbările legislative). Mai mult, aceste
programe au acţionat pentru a augmenta rolul economiei
sociale ca furnizor de asistenţă socială cât şi pentru a
spori vizibilitatea lor în faţa factorilor de decizie politică şi
publică (Leś, E., Jeliazkova, M., 2007, p. 202).
La nivelul dezvoltării Uniunii Europene, economia socială
are un rol extrem de important pentru că, prin activităţile
desfăşurate, sprijină dezvoltarea economic şi socială.
Astfel, importanţa economiei sociale la nivel european
este reliefată prin următoarele aspecte:
 contribuie la o concurenţă eficientă pe piaţă;
 oferă potenţial pentru crearea de locuri de muncă, a
ocupării forţei de muncă şi noi forme de
antreprenoriat ;
 este în mare parte întemeiată pe apartenenţa
activităţii bazate pe satisfacerea noilor nevoi;
 favorizează participarea cetăţenilor şi activitatea de
voluntariat;
 consolidează solidaritatea şi coeziunea;
 contribuie la integrarea economiilor din ţările
candidate (Myers, J., 2009, p. 36).
Companiiile din domeniul economiei sociale reprezintă 10%
din toate companiile europene şi în acelaşi timp 6% din
totalul forţei de muncă. (http://www.socialeconomy.eu.org/
IMG/pdf/SEE--MEMORANDUM-eng_.pdf). Succesul
întreprinderilor economiei sociale nu poate fi măsurat numai
în termeni de performanţă economică, care este totuşi
necesară pentru realizarea obiectivelor lor, precum
societăţile mutuale, ci şi în termeni de solidaritate. Mai
presus de toate, trebuie să fie cuantificate prin contribuţiile
acestora în termeni de solidaritate, coeziunea socială şi
legăturile teritoriale (CEP-CMAF, 2007, p.1)
Chiar dacă domeniul economiei sociale este în plină
dezvoltare şi i se acordă importanţa cuvenită, sensurile
conceptuale iau forme diferite în statele membre ale
Uniunii Europene. Astfel, se accentuează nevoia ca
organizaţiile economiei sociale să se bazeze pe surse
diferite de venit de pe piaţă. Altfel spus, structurile
economiei sociale se bazează pe ”o combinaţie între
muncă voluntară şi plătită şi pe o combinaţie între resurse
financiare generate din vânzarea de bunuri şi servicii,
finanţare publică (sub formă de contracte, avantaje fiscale
şi subsidii directe) şi au demonstrat că pot contribui la
inovarea prestărilor de servicii, la coeziune socială, la
promovarea a noi forme de participare democratic locală
şi a autoafirmării şi influenţei, precum şi la soluţionarea
problemelor sociale care afectează un număr mare de
categorii sociale vulnerabile”(Cace, S., 2010, p. 21).
Gradul de recunoaştere a conceptului de către
autorităţile publice, companiile economiei sociale şi
de către meiul academic/ştiinţific.
În cadrul ţărilor UE-25 există diferite grade de
recunoaştere a conceptului, de la recunoaştere pe scară
largă până la insuficientă recunoaştere sau necunoaştere.
Astfel, au fost formulate trei grupe de recunoaştere a
conceptului de economie socială în ţările membre UE-25.

Nivelul de recunoaştere/acceptare a Conceptului de Economie Socială în ţările UE-25:

 Ţările în care conceptul de economie socială este acceptat pe scară largă: Franţa, Italia, Portugalia, Spania,
Belgia, Irlanda şi Suedia, conceptul de economie socială se bucură de o mai mare recunoaştere din partea
administraţiilor publice, a lumii academice şi ştiinţifice, precum şi din partea sectorului economiei sociale în sine din
aceste ţări. Primele patru ţări ies în evidență, în special Franţa care este locul de naştere al acestui concept.
 Ţările în care conceptul de economie socială se bucură de un nivel mediu de acceptare: Cipru, Danemarca,
Finlanda, Grecia, Luxemburg, Letonia, Malta, Polonia şi UK. În aceste ţări, conceptul de economie socială coexistă
alături de alte concepte, cum ar fi sectorul non-profit, sectorul voluntar şi întreprinderile sociale sau firmele sociale.
În UK, există un nivel scăzut de cunoaştere a economiei sociale în contrast cu politica Guvernului de sprijin pentru
întreprinderi sociale. În Polonia reprezintă un concept destul de nou, dar a devenit popular în aceste sfere stimulat
în special de efectul de structurare a Uniunii Europene.
 Ţările cu recunoaştere insuficientă sau care nu recunosc conceptul de economie socială: conceptul de economie
socială este puţin cunoscut, incipient sau necunoscut de către Austria, Republica Cehă, Estonia, Germania,
Ungaria, Lituania, Ţările de Jos şi Slovenia. Termenii aferenți sectorului non-profit, sectorului de voluntariat şi
sectorului organizațiilor non-guvernamentale se bucură de un nivel mai mare de recunoaştere relativă.
Sursa: CIRIEC, 2007, pp. 36-37

8 REVISTA EUROPEANĂ DE ECONOMIE SOCIALĂ

Bune practici în sectorul economiei sociale
În Europa, formele cele mai răspândite ale economiei
sociale sunt cooperativele, societăţile mutuale, asociaţiile
şi fundaţiile, cu excepţia Irlandei şi Finlandei din vechea
UE-15. Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte
răspândirea entătăţilor de economie socială între vechea
UE-15 (de state) şi actuala UE, diferenţa fundamentală
fiind dată de numărul foarte mic de societăţi mutuale (cum
ar fi societăţile ecologice) din domeniul economiei sociale,
care constituie şi nivelul cel mai scăzut de recunoaştere a
conceptului de economie socială în sine, împreună cu
lipsa unui statut juridic de instituire a societăţilor mutuale
în aceste ţări (Arpinte, D., Cace, S., Theotokatos, H.,
Koumalatsou, E., 2010, pp.140-141).
În ceea ce priveşte reprezentativitatea instituţională, la
nivel european Social Economy Europe este instituţia
creată pentru domeniul economiei sociale. Această
reprezentativitate este dată şi de membrii din cadrul
instituţiei: REVES (European Networks for Cities and
Regions for Social Economy), AMICE (Association of
Mutual Insurers and Insurance Co-operatives in Europe),
AIM( International Association of Mutual Health Funds),
EFC (European Foundation Center), FEDES (European
Federation of Social Employeurs), CEDAG (European
Council of Associations of General Interest), CO-
OPERATIVES EUROPE (Common Platform of the Co-
operatives within Europe), ENSIE - The European
Network for Social Integration Enterprises.
Atunci când vorbim de mecanismele de consultare ale
Uniunii Europene cu privire la problemele economiei
sociale, la nivel European vorbim de două astfel de
mecanisme:
 Comitetul Social şi Economic European
(European Economic and Social Committee -
EESC) şi Grupul Social III cuprind în prezent
106 de membri provenind din toate cele 27 de state
membre ale Uniunii Europene. EESC deţine o
categorie a economiei sociale care creşte unitatea din
Grupa III, categorie care reprezintă un procent
important din societatea civilă şi care, împreună cu
toţi membrii EESC, îşi focusează acţiunile pentru o
Europă mai democratică, mai socială şi mai
competitivă (EESC, 2012, Various interests-Gorup III,
disponibil pe
http://www.eesc.europa.eu/?i=portal.en.group-3)
 Intergrupul pentru Economia Socială este o platformă
creată de Parlamentul European care mobilizează un
forum informal de membri ai Parlamentului European,
pentru a discuta pe probleme legate de economie
socială. Prin audieri regulate, Intergrupul oferă
informaţii cu privire la politicile UE şi legislaţia legată
de economia socială. (http://www.socialeconomy.
eu.org/spip.php?rubrique60)
Anul II – Nr. 2/2012
La nivelul Uniunii Europene există 4 mari modele ale
economiei sociale, anglo-saxon, meditaraneean, nordic
şi un model ce ţine de ţinuturile Renaniei (Belgia,
Germania şi Franţa):
 Germania: "economia socială de piaţă" cuprinde
patru subsectoare: asociaţii, cooperative, organizaţii
mutual de sănătate şi de voluntariat.
 Franţa: "stat sprijinit de economie socială". Al treilea
sector gestionează servicii în numele statului şi este
remunerat, deoarece este efectuat un serviciu public.
 Modelul nordic (Finlanda, Norvegia şi Suedia):
tradiţie solidă a mişcării populare, un sector public
amplu şi un stat al bunăstării puternic.
 Modelul mediteranean (Italia, Portugalia, şi Spania):
Italia este considerată a fi ţara europeană în care al
treilea sector este mai puternic.
 Modelul anglo-saxon - problemele excluziunii
sociale sunt abordat prin cel de al treilea sector ce
include cooperative, uniuni de credit, organizaţii
tradiţionale, organizaţii de voluntariat, afaceri
orientate către domeniul social şi asociaţii de locuinţe”
(Fitzek, S. ; Daneţiu, M., 2011, p. 162).
3. Economia socială în România
3.1. Cadrul de dezvoltare al economiei
sociale în România
În România, în perioada post-comunistă, organizaţiile
sociale au avut un impact important atât la nivelul
comunităţilor cât şi la nivel individual. Creşterea economiei
sociale în România se datorează proceselor de
descentralizare şi democratizare care au urmat răsturnării
guvernării comuniste şi aderării la politicile de integrare
europeană.
Economia socială are rădăcini în sistemul socialist de
bunăstare, dar şi în tradiţiile istorice şi religioase. În multe
cazuri, organizaţiile economiei sociale ce reprezintă
nevoile şi interesele locale s-au angajat în strategii locale
de supravieţuire, iar în timpul tranziţiei au fost lăsate fără
suport public sau ajutor extern, ceea ce dus la o slabă
dezvoltare a potenţialului lor, în timp ce organizaţiile cu
funcţii de advocacy au proliferat şi au acumulat resurse
ample îndreptate către o „dezvoltare a societăţii civile”
(Leś, E., Jeliazkova, M., 2007, p. 196)
România a creat un spaţiu de dezvoltare pentru
domeniul economiei sociale mai ales prin
promulgarea de acte normative privind asistenţa
socială şi serviciile sociale. Un astfel de exemplu este
Legea 34 din 1998, ce priveşte acordarea unor subvenţii
asociaţiilor şi fundaţiilor româneşti cu personalitate
9
 Ionela IONESCU

juridică, entităţi care înfiinţează şi administrează 3.2. Proiecte/programe dezvoltate de statul

unităţi de asistenţă socială.
Legea a dat startul reformei legislative în serviciile
sociale şi a oferit un rol organizaţiilor din domeniul
economiei sociale, implicând autorităţile locale prin
instituţionalizarea funcţiilor lor şi permiterea acestora de a
delega sarcini către organizaţiile economiei sociale.
Această reformă legislativă a permis contractarea şi
furnizarea de servicii sociale şi a îndreptăţit organizaţiile
economiei sociale să ofere servivii sociale specifice,
servicii de educaţie, de sănătate şi alte servicii de interes
general care pot fi finanţate din bugetele locale sau din
bugetul de stat.
Economia socială a început să fie una din preocupările
politicilor de incluziune socială ale României, aceste
aspect fiind inclus şi în Memorandumul Comun în
Domeniul Incluziunii Sociale (JIM 2005-Joint Inclusion
Memorandum). Acest angajament a fost întărit în 2011,
atunci când economia socială a luat o formă legală
prin Legea nr. 292 (a Asistenţei sociale), unde este
prezentată şi o primă definiţie a economiei sociale.
Conform datelor din statisticile INS, economia socială din
România cuprinde aproximativ 70000 de organizaţii
înregistrate, din care 25744 sunt organizaţii active,
majoritatea fiind reprezentate de asociaţii şi fundaţii.
român în domeniul economiei sociale
În România, actorii instituţionali din domeniul economiei
sociale sunt Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale (MMFPS) şi Ministerul Economiei, Comerţului şi
Mediului de Afaceri (MECMA).
Proiectele destinate economiei sociale în România sunt
deseori aceleaşi ca şi cele destinate incluziunii sociale. Prin
Strategia de la Lisabona s-a încurajat extinderea serviciilor
sociale şi a domeniului economiei sociale. Astfel că, în
România s-au derulat proiecte finanţate de iniţiativa EQUAL
a Fondului Social European (FSE) pentru susţinerea, pro-
movarea şi dezvoltarea organizaţiilor sociale în lupta îm-
potriva excluziunii sociale şi pentru susţinerea, promovarea
şi dezvoltarea ocupării. În urma finalizării programului
EQUAL, s-a continuat cu sprijinirea organizaţiilor economiei
sociale prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională
(FEDR) şi Fondul Social European (FSE). În tabelul 2, vom
expune o mică parte a acestor proiecte.
În România, domeniul economiei sociale s-a extins
datorită fondurilor europene prin Programul Operaţional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). În
cadrul domeniului DMI 6.1, specific, au fost contractate 58
de proiecte, in valoare totala de aproximativ 631,5
milioane de lei. (http://www.fonduri-
structurale.ro/detaliu.aspx?eID=9161&t=Stiri).

Tabel 2: Exemple de programe/proiecte din România

în domeniul economiei sociale
Unul din programele principale ale FSE care se fundamentează pe principiul inovării şi pe accentul pus
pe cooperarea activă între statele membre. Pe parcursul a 6 ani, un buget total de 600 milioane euro a
finanţat 424 de parteneriate de dezvoltare (Development Partnerships - DP) pe teme de economie
Programul EQUAL
socială, cu un bugetul mediu pe DP 1,3 milioane euro. Mai multe proiecte de economie socială au fost
finanţate pentru diferite subteme ca şanse egale şi crearea de locuri de muncă (Preoteasa, A., Arpinte,
D., Hosu, I., Cace, S., 2010, p. 35, pp. 57-58)
Programul aferent Fondului Social European, având autoritatea de management la Ministerul Muncii,
Familiei şi Egalităţii de Şanse, iar organismele intermediare fiind Agenţia Naţională pentru Ocuparea
POSDRU
Forţei de Muncă, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Centrul Naţional de Dezvoltare a
– Programul
Învăţământului Profesional şi Tehnic şi 8 organisme intermediare regionale coordonate de MMFES.
Operaţional
Obiectivul general al POSDRU este dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii pe piaţa
Sectorial Dezvoltarea
muncii, prin asigurarea egalităţii de şanse pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, dezvoltarea unei pieţe
Resurselor Umane
a muncii moderne, flexibile şi incluzive, care să conducă până în 2013 la o ocupare durabilă a 900.000
de persoane (Preoteasa, A., Arpinte, D., Hosu, I., Cace, S., 2010, p. 35, pp. 57-58).
Unul dintre obiectivele PNUD stabilite în strategia de ţară pentru România pe perioada 2010-2012 este
de a sprijini incluziunea socială şi integrarea socio-economică a grupurilor vulnerabile din România, prin
Programul Naţiunilor alinierea la scară largă a programelor gestionate de către autorităţile naţionale, inclusiv cele derulate
Unite pentru prin fondurile structurale şi de coeziune. Acest lucru va contribui la desfăşurarea proiectelor strategice
Dezvoltare pentru incluziunea socială a romilor, a persoanelor cu dizabilităţi, a tinerilor care părăsesc sistemul
(PNUD – România) instituţionalizat de protecţie, cu accent pe egalitatea de gen în soluţionarea dezechilibrelor pe piaţa forţei
de muncă.
(http://www.dri.gov.ro/index.html?page=eveniment_235)
Proiectul ”Participarea Proiect finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
grupurilor vulnerabile Resurselor Umane 2007 – 2013 şi implementat de către Agenţia Naţională pentru Romi ( Preoteasa, A.,
în economia socială” Arpinte, D., Hosu, I., Cace, S., 2010, p. 35, pp. 57-58)

10 REVISTA EUROPEANĂ DE ECONOMIE SOCIALĂ

Bune practici în sectorul economiei sociale

Proiectul POSDRU/69/6.1/S/34922 foloseşte o strategie de implementare constând în asistenţă tehnică

Economia socială ca şi financiară pentru dezvoltarea iniţiativelor de economie socială, susţinerea dezvoltării instituţionale şi
soluţie a dezvoltării coordonare între principalii actori din domeniul economiei sociale (ONG-uri, autorităţi, sectorul privat).
comunităţilor Roma Parteneriat între Fundaţia Centrul pentru Analiză şi Dezvoltare Instituţională (partener principal), UNDP,
din România Alianţa Civică a Romilor din România; Departamentul de Relaţii Interetnice al Guvernului României.
(http://www.undp.ro/libraries/projects/SEM_ROMA_prezentare_Ro.pdf)
"Prometeus - Proiect implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în parteneriat cu Institutul de
promovarea Cercetare a Calităţii Vieţii, Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială,
economiei sociale în European Research Institute on Cooperative and Social Enterprises şi Centrul Naţional de Pregătire în
Romania prin Statistica, şi cofinanţat prin POSDRU" (http://www.ies.org.ro)
cercetare, educaţie şi
formare profesională
la standarde
europene"
Proiectul „SYNTHESIS Program derulat prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin Departamentul de Politici
- servicii sociale Familiale, Incluziune şi Asistenţă Socială. Proiectul a fost implementat prin Direcţia programe de
integrate pentru incluziune socială şi a avut ca parteneri mai multe state şi anume: Italia, Spania, Franţa, Slovenia,
grupurile Belgia, Lituania, Grecia, Polonia şi Finlanda. (Preoteasa, A., Arpinte, D., Hosu, I., Cace, S., 2010, p. 35,
cele mai vulnerabile” pp. 57-58)
Proiectul „Economia Proiectul finantat prin POSDRU,se derulează în perioada iulie 2010 - iulie 2013 şi vizează dezvoltarea
Socială - O nouă mecanismelor şi instrumentelor de economie socială în vederea creşterii şanselor de inserţie pe piaţa
provocare în inserţia muncii pentru persoanele private de libertate. (http://www.economiesociala.net)
pe piaţa muncii a
deţinuţilor”
Proiectul “Economia Beneficiarul proiectului este Fundaţia “Inimă pentru Inimă” iar partenerii sunt Arhiepiscopia Râmnicului,
socială - Şanse reale Arhiepiscopia Tomisului, Arhiepiscopia Sibiului, Asociaţia Bambini in Romania-Italia, Comunita Nuova -
pentru Italia şi Consorzio Cooperative Solidarieta e Lavoro - Italia, fiind cofinantat prin POSDRU, DMI 6.1.
o viaţă mai bună!” (http://economiesociala.ipi.ro/)
RURES. Spaţiul Rural şi Economia Socială în România este un proiect implementat de Fundaţia Soros
România, împreună cu Fundaţia Pestalozzi şi Fundatia Civitas, finanţat din Fondul Social European -
“Investeşte în oameni!”, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013.
RURES. Spaţiul Rural
Obiectivul proiectului este să dezvolte organizaţii şi întreprinderi specifice economiei sociale în mediul
şi Economia Socială în
rural, sprijinind persoanele dezavantajate, alături de factorii de decizie şi furnizorii de servicii pentru
România
aceste categorii sociale, să se implice activ în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale grupurilor
dezavantajate şi dezvoltarea comunităţilor din care acestea fac parte. (http://www.rures.ro/?q=rures-
spatiul-rural-si-economia-sociala-in-romania)

4. Cadrul general şi definirea De exemplu, pentru populaţia romă, majoritatea bunelor

bunelor practici
Bunele practici se referă în principal la acele practici
considerate ca fiind intervenţii care merită a fi urmate sau
a fi ocolite, atât exemplele de „aşa nu” cât şi cele de „aşa
da”. Conceptul de bune practici este adesea folosit în
domeniul sănătăţii, administraţiei publice, sistemul de
învăţământ, managementul de proiect, dezvoltarea de
produse hardware şi software, dar şi în alte domenii.
Țările care au abordări creative şi de viitor, atât în
domeniul social cât şi economic, şi în urma cărora s-au
generat rezultate substanţiale, trebuie să înţeleagă
importanţa inovaţiilor - în conformitate cu cadrul dinamic
de securitate social şi economică - şi să demonstreze care
sunt bunele practici şi să documenteze lecţii importante
pentru dezvoltarea lor, a vecinilor lor, precum şi a altor ţări
din lume. (Samson, M., 2009, p. 9).
Dacă vorbim de bune practici ale incluziunii sociale, acest
aspect se face diferenţiat pe tipurile de grupuri vulnerabile.
practici fac referire la domeniul educaţiei, stând la baza
dezvoltării programelor de incluziune şcolară. Tema
comună tuturor grupurilor vulnerabile este ocuparea, astfel
că bunele practici se referă în mare parte la măsurile
speciale acordate în vederea integrării pe piaţa muncii
(Preoteasa, A., Arpinte, D., Hosu, I., Cace, S., 2010).
În ceea ce priveşte bunele practici într-o organizaţie,
acestea trebuie să fie etice, legale, corecte, repetabile şi
trebuie să fie aplicabile oricărei persoane din cadrul
respectivei organizaţii. O caracteristică a bunelor practici
este reprezentată de multitudinea de informaţii pe care le
generează şi pe baza cărora se pot dezvolta noi
metodologii de lucru pentru profesioniştii ce aparţin
serviciilor respective.
În acelaşi timp, criteriul repetabilităţii unui proiect
implementat corect reprezintă o altă caracteristică a
bunelor practici, care se referă la modul cel mai eficient
(minim de efort) şi eficace (cele mai bune rezultate) mod
de realizare a unei sarcini.

Anul II – Nr. 2/2012 11


Ca şi pentru conceptul de economie socială, nu există o
definiţie universal acceptată a conceptului de bună
practică, aşa că în cele ce urmează vom expune câteva
definiţii, pentru o mai bună înţelegerea a acestuia.
O bună practică este o tehnică sau metodologie care,
prin experienţă şi prin cercetare, a dovedit că duce
sigur la un rezultat dorit. Angajamentul de a utiliza
cele mai bune practici în orice domeniu este un
angajament de a utiliza toate cunoştinţele şi tehnologia pe
care le ai la dispoziţie pentru a asigura succesul (Rouse,
M., 2007). Buna practică este o metodă sau tehnică care
a dovedit în mod constant rezultate superioare celor obţi-
nute cu alte mijloace, şi care este folosit ca un punct de
referinţă. (http://www.businessdictionary.com/definition/
best- practice.html). De asemenea, bunele practice sunt
procedurile comerciale sau profesionale care sunt
Tabel nr. 3 - Caracteristicile celor două tipuri de bune practici
Bune practici definite prin evaluare
 practici testate şi validate
 grad înalt de încredere
 grad înalt de replicabilitate
 standard metodologic înalt
 costuri mari
 interval de validare mare
 timp de elaborare şi de diseminare mare
 foloseşte şi furnizează cunoaştere explicită
 relevante pentru programe mari, grupuri-ţintă mari,
intervenţii sociale generalizate
 utile pentru decidenţi de nivel înalt
 atractive pentru cercetători
Sursa: Cace, S., Nicolăescu, V., Scoican, A., 2010, p.119
5. Bune practici în economie socială
Modul prin care putem stabili ce este o bună practică sau
o poveste de succes se realizează prin riguroase evaluări.
Aceste evaluări au apărut şi din dorinţa de transparenţă,
dar şi din dorinţa de a stabili impactul diverselor proiecte şi
programe.
Principalele obstacole care pot să apară în modul de
atribuire a bunelor practice în economie socială sunt:
 lipsa clarităţii cadrului conceptual;
 necunoaşterea metodologică;
 absenţa resurselor pentru efectuarea unei analize
riguroase. (Cace, S., Nicolăescu, V., Scoican, A.,
2010, p.112).
Uniunea Europeană a avut diverse iniţiative care au dus la
identificarea şi prezentarea bunelor practici în economie
socială. Atunci când programul EQUAL era activ, UE a
elaborat o serie de grupuri tematice (European Thematic
12
Ionela IONESCU
acceptate sau prescrise ca fiind corecte sau cele mai
eficiente.(http://oxforddictionaries.com/definition/best%2B
practice).
Analizând definiţiile prezentate, buna practică este văzută
ca fiind o tehnică, o metodă, o activitate sau un proces
care demonstrează că este eficient în oferirea rezultatului
scontat în obiective/scopuri, în comparaţie cu alte tehnici,
metode, activităţi sau procese. Chiar dacă nu există o
definiţie unanim acceptată, bunele practici au o serie de
caracteristici comune, aşa cum le-am prezentat în cadrul
acestei secţiuni. Bunele practici pot reprezenta orice
iniţiativă, politici, programe, proiecte şi chiar modalităţi de
cooperare în relaţiile umane.
Există două tipuri de bune practici, prin evaluare şi definite
instant, dar care au caracteritici diferite, cum se va vedea
şi în tabelul 3.
Bune practici definite instant
 practici „brute”
 grad redus de încredere
 replicabilitate relativă
 nu implică metodologie
 costuri reduse
 validare rapidă
 elaborare şi diseminare rapidă, adesea informală
 foloseşte cunoaştere şi tacită, şi explicită
 relevante pentru proiecte mici, grupuri ţintă mici, intervenţii
individualizate
 utile pentru practicieni
 neinteresante pentru metodologii, dar atractive pentru cerce-
tătorii care studiază intervenţiile sociale inovative, de tip „pilot”
Groups - ETG), iar economia socială a făcut parte din
grupul de antreprenoriat, în urma cărora s-au stabilit care
sunt cunoştinţele concrete şi transferabile. Aceste acţiuni
au avut ca finalitate un schimb de politici şi bune practici
între proiectele EQUAL. Tot în cadrul aceluiaşi program,
EQUAL, a fost elaborat un ghid de bune practici, Does
Social Enterprise works?- The European Good Practie
Guide, reprezintând un vast raport în care sunt
prezentate lecţiile oferite de politica şi practica din cinci
ţări europene (Marea Britanie, Italia, Franţa, Suedia şi
Spania). Ceea ce acest raport vrea să arate este modul în
care politicile şi structurilor de sprijinire a economiei
sociale, lucrează de fapt în practică (http://ec.europa.eu/
employment_social/equal/products/prod098_en.cfm).
În Europa, unele iniţiative au fost puse în mişcare de către
Direcţia Generală Întreprinderi (Enterprise Directorate-
General). În anul 2000, Comisia Europeană a creat un
grup de politici ale întreprinderilor, în cadrul Direcţiei
Generale de Întreprinderi, care să consilieze Comisia
REVISTA EUROPEANĂ DE ECONOMIE SOCIALĂ
Bune practici în sectorul economiei sociale
Europeană în subiecte referitoare la acest domeniu.
Această structură, un organism think-tank de dezbatere şi
consultare format din specialişti de înalt nivel din sectorul
de afaceri şi reprezentanţi ai statelor membre este
responsabil de examinarea întrebărilor generale ale
politicii întreprinderilor şi de a ajuta Comisia să promoveze
bunele practici. De asemenea, se asigură
reprezentativitate în domeniul economiei sociale. (CIRIEC,
2007, p. 91). Identificarea celor mai bune practici din
Europa şi din alte regiuni ale lumii are scopul de a
îmbunătăţi creşterea economiei sociale, a competitivităţii
şi a calităţii vieţii persoanelor şi a comunităţilor
(Cozarescu, M., 2012, p.134)
Pentru a ajuta guvernele să sprijine mai bine economia
socială şi întreprinderilor economiei sociale şi pentru a
opera mai eficient, cercetătorii ar trebui să exploreze şi
aspectele referitoare la cele mai bune practici pentru
guverne şi pentru întreprinderile economiei sociale. În
acest sens, politica de cercetare ar trebui să se
desfăşoare în diferite domenii (cercetare descriptivă şi
dezvoltare de date, cadre de reglementare, când şi cum
să finanţeze economia socială, instrumente de măsurare a
impactului întreprinderilor economiei sociale) şi se va
ajunge la cele mai bune practici ale întreprinderilor
economiei sociale şi la modul în care guvernele le pot
sprijini. Cele mai bune practici au nevoie de informaţii care
urmează să fie sintetizate şi menţinute în lumina
constatărilor de cercetare în curs de dezvoltare. De
asemenea, au nevoie de produse de informare pentru a fi
utile şi pentru a fi utilizate atât de liderii politici cât şi de
practicieni. Eforturile de a dezvolta cele mai bune practici
Figura nr. 3: Criterii care pot fi aplicate pentru a identifica bunele practici
Sursa: Adaptare după Cace, S., Nicolăescu, V., Scoican, A., 2010, p.114.
Anul II – Nr. 2/2012
vor fi mai puternice în cazul în care echipe de cercetători
şi practicieni vor colabora atât pe cercetare cât şi pe
transferul de cunoştinţe şi dacă factorii de decizie au
posibilitatea de a participa la activităţile care se
desfăşoară. În plus, responsabilitatea primară pentru
investigare şi de comunicare a celor mai bune practici ar
putea fi atribuită organizaţiilor sau persoanelor fizice care
sunt mai aproape de cei care dau şi primesc finanţări care
sprijină organizaţiile economiei sociale (PRI Project,
2005, pp.1-23).
5.1. Sisteme de identificare şi prezentare a
bunelor practici
Unul dintre obiectivele economiei sociale ar trebui să
se fie identificarea/prezentarea unor cazuri de companii
sau organizaţii de economie socială, naţionale cât şi
europene. Pentru a identifica modelele de bune practici,
trebuie să avem grijă la alegerea cazurilor. În cazul în care
UE ar face o astfel de identificare, trebuie să se respecte
cel puţin două condiţii. Prima condiţie : se va porni de la
solicitarea de informaţii concludente pe care le deţin
corepondenţii din fiecare ţară şi reprezentanţii sectorului
organizaţiilor. Cea de-a doua condiţie: în identificarea
modelelor de bune practice trebuie să se ţină cont de
criteriul diversităţii la nivelul ţărilor UE, de diversitatea
formelor instituţionale şi a sectoarelor de activitate
economică (CIRIEC, 207, p. 82). Identificarea bunelor
practici are la bază o serie de criterii care se aplică
pentru a ajunge la aceste bunele practici, aşa cum se vede
în figura 3.
13

Parteneriatele între reprezentanţii economiei sociale se
pot realiza printr-un schimb continuu de informaţii care să
ducă la susţinerea domeniului economiei sociale prin
dezvoltarea de activităţi specifice domeniului.
Bunele practici ale economiei sociale pot fi prezentate
pe baza informaţiilor obţinute în urma unor
Figura nr. 4: Informaţiile care susţin prezentarea bunelor practici în economie socială
Pentru a identifica şi prezenta o bună practică trebuie să
porneşti de la verificarea a cel puţin şase itemi: trebuie să fie
specifică, măsurabilă, disponibilă, realizabilă, relevantă şi
oportună. De asemenea, trebuie să existe o transparenţă a
organizaţiilor economiei sociale. Atunci când nu există acces
la elementele etalate în figurile 3 şi 4, va fi dificil de identificat
şi prezentat bunele practici în domeniul economiei sociale.
Există situaţii în care produsul final al bunelor practici
identificate, obţinut în urma unui proiect adresat economiei
Figura nr. 5: Model de bună guvernanţă în economie socială
Sursa: Medrano, C.M., Penalver, J.M., 2011, p.186
14
Ionela IONESCU
discuţii/interviuri directe cu reprezentanţii
organizaţiei/companiei economiei sociale, informaţii
obţinute de pe site-urile lor oficiale (sau site-urile
construite în urma proiectelor/programelor de economie
socială pe care le desfăşoară) dar şi din informaţiile pe
care le poate furniza reprezentantulţării unde organizaţia
îşi desfăşoară activitatea.
sociale, este reprezentat de un document de politici publice
care are în vedere incluziunea socială la nivel
regional/naţional/european. De asemenea, identificarea şi
prezentarea modelelor de bună guvernanţă în economia
socială repezintă etape importante în domeniul economiei
sociale, asfel de modele sunt cele care susţin rezultate
precum coeziune socială, crearea de noi locuri de muncă şi
dezvoltarea mediului, dezvoltarea economică şi socială, aşa
cum se vede în figura nr. 5.
REVISTA EUROPEANĂ DE ECONOMIE SOCIALĂ
Bune practici în sectorul economiei sociale
Bunele practici ale economiei sociale sunt conduse de
acţiuni specific orientate către comunităţi, organizaţii
sociale, biserici, agenţii guvernamentale sau
internaţionale, agenţii comunitare sau către o sumă de
mai multe astfel de eforturi, care contribuie la
îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei (Rubio, M., R.
(coord) , 2011, p.8). Totuşi, nu se identifică o practică să
fie recunoscută ca fiind cea ma bună pentru toată lumea
sau în orice situaţie, iar cele mai bune practici nu pot
rămâne în aceeşi situaţie pentru foarte mult timp atât timp
cât oamenii identifică modalităţi mai bune de a face
lucrurile (Koutmalatsou, 2011: 126).
În România, economia socială se desfăşoară mai ales ca
iniţiativă a organizaţiilor nonprofit care implementează
modele de bune practici identificate şi transferate din alte
ţări (MMFPS, 2010, p 98). În prezent, se consideră că ar fi
util a se derula o campanie de informare şi conştientizare
cu privire la organizaţiile economiei sociale, adresată
populaţiei şi publicului larg (Achimescu, Cace, Stănescu,
2011: 110).
6. Concluzii
În ciuda unui instrument de finanţare specific domeniului
economiei sociale, surprinde lipsa unei definiţii unanim
aceptate la nivel european şi a unei explicitări pe măsura.
Absenţa unui cadru conceptual şi metodologic comun
îngreunează stabilirea reglementărilor ce pot contura o
politică politică bugetară de finanţare a economiei sociale,
aspecte menţionate şi în rapoartele de cercetare privind
economia socială în România. În acelaşi timp,
organizaţiile economiei sociale ar trebui să beneficieze de
reglementări legislative şi fiscale care să le permită un
nivel adecvat de competivitate (astfel numărul lor şi al
rezultatelor lor vor putea creşte).
Bibliografie
 Achimescu, V., Cace, S., Stanescu, S.M. (2011). Involvement
In Social Economy. Gender Approaches And Charac-
teristics, Journal of Community Positive Practices, Nr. 4/2011
 Arpinte, D., Cace, S., Scoican, A., (2010), Economie socială
în România, Expert, Bucureşti.
 Arpinte, D., Cace, S., Theotokatos, H., Koumalatsou, E.,
(2010), The social economy in European Union, în revista
Calitatea Vieţii, XXI, nr. 1–2, 2010, pp. 137–160.
 Cace, S., (coord.), (2010), Social Economy in Europe,
Expert, Bucureşti
 Cace S., Nicolăescu V., Scoican A. (2010), Best Practices in
Social Economy sector in Greece and othe UE countries,
Expert , Bucureşti.
 Constantinescu, Ş., (coord), (2011), Atlasul economiei
sociale-România 2011, disponibil pe: http://www.fdsc.ro
/library/prometeus/ATLAS.pdf
Anul II – Nr. 2/2012
Una din principalele caracteristici ale organizaţiilor
economiei sociale este reprezentată de stabilitatea pe care
aceste organizaţii le pot oferi pe timp de recesiune
economică, mai ales prin viziunea şi implicaţiile sociale pe
care le manifestă. Din acest motiv trebuie avute în vedere
serviciile şi produsele economiei sociale, prin conştien-
tizarea valorilor sociale pe care acestea le generează.
Pentru a vedea care sunt aceste valori, avem nevoie de o
economie socială solidară, care să vină în întâmpinarea
soluţiilor la problemele de incluziune socio-economică prin
găsirea unui punct comun între economic şi social, prin
găsirea elementelor de dezvoltare locală durabilă şi prin
promovarea unei societăţi mai inovatoare care să facă faţă
recesiunii economice. De asemenea, trebuie identificate şi
prezentate, într-un cadru mai larg, acele modele de bune
practici în economie socială deoarece, în aceste condiţii de
contracţie economică economică, economia socială vine să
susţină domeniile cheie ale societăţii, precum ocuparea şi
combaterea sărăciei.
Evidenţierea bunelor practici, în special modul în care se
realizează, reprezintă un element crucial în realizarea
bunăstării sociale. Sinergiile generate de bunele practici
ale economiei sociale ar putea transmite sectorului
îmbunătăţirea programelor de educaţie, formare,
management, organizare şi dezvoltare locală. Astfel, este
necesar să se identifice şi să se prezinte iniţiative
inovatoare din domeniul economiei sociale, a bunelor
practice din economia social, deoarece prin acestea se
pot oferi informaţii despre practici ce pot fi transferate în
contextual dorit.
Modelele de bune practici în economia socială au o
importanţă majoră în oferirea de alternative privind
dezvoltarea comunităţii/societăţii unde trăim, de aceea
este important să facem cunoscute acele exemple de
succes de la orice nivel, european/naţional/regional.
 Cozarescu, M., (2012), The Social Economy in Romania, bet-
ween praxis and the need of conceptualizing practice, în Journal
of Community Positive Practices, no. 1/2012, pp. 124-135
 Côté, E., Neantam, N., Villareal, A., (2007), ‘The Solidarity
Economy as a Strategy for Changing the Economy’, în J.
Allard, C. Davidson & J. Matthaei (Eds.), Solidarity Economy:
building alternatives for people and planet, Papers and
Reports from the US Social Forum 2007. Chicago, US:
Changemaker Publications.
 European Union (n.d.) Definition and Statement on the
importance of social economy enterprises, disponibil pe:
http://www.caledonia.org.uk/eu-see.htm
 Fitzek, S.; Daneţiu, M., (2011) The European Social Economy
and the EU2020, articol din Eurolimes (Eurolimes), issue:
Supliment3 / 2011, p. 159-169, disponibil pe www.ceeol.com.
15

 Koumalatsou, E. (2011). Conceptualizing the social best
practices at the International and European leveL, Journal of
Community Positive Practices, Nr. 4/2011
 Leś, E.; Jeliazkova, M. (2007), The Social Economy in
Central East and South East Europe, în Social Economy:
Building Inclusive Economies, OECD Local Economic and
Employment Development (LEED) Programme.
 Medrano, C.M., Penalver, J.M., (2011), Good governance in
the entities of the social economy, în CIRIEC-Espana,
Revista de economia Publica, Social y Cooperativa, n. 73,
Special Issue, october 2011, pp. 171-191, disponibil pe:
http://www.ciriec-revistaeconomia.es/banco/7308_Munoz_
and_Briones.pdf
 MMFPS (Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale), (2010),
Raport de cercetare privind economia social în România din
perspectivă europeană comparată- 2010, Bucureşti
 MMFPS (Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale),
(2011), Raport de cercetare privind economia social în
România din perspectivă europeană comparată- 2011,
Bucureşti
 Myers, J., (2009), In Search of... Exploration of the
boundaries, scope and definitions of the social economy: a
discussion paper, disponibil pe: http://www.msvu.ca/
socialeconomyatlantic/pdfs/Documentsandworkingpapers/Wo
rking_Paper_4-2009_Definitions_of_SE[1].pdf
 Perrin, B. (2003), How Evaluation Can Help Make Knowledge
Management Real, în Rist, R. and Stame, N. (eds), From
Studies to Streams, New Brunswick, NJ: Transactions
Publishers
 Preoteasa, A., Arpinte, D., Hosu, I., Cace, S., (2010), Economie
Socială şi grupurile vulnerabile,disponibil pe: http://www.eco-
nomiesociala.anr.gov.ro/pdf/Activitatea2/Economia%20sociala%
20si%20grupurile%20vulnerabile%20final%20dec%202010.pdf
 Rista, A., Stanciu, T., (coord), (2011), Economia socială: de
la afacere la profit social, lucrare editată de Asociaţia React,
Bucureşti.
 Rouse, M., (2007), Best Practice, disponibil pe:
http://searchsoftwarequality.techtarget.com/definition/best-
practice
 Rubio, M., R. (coord) , (2011), Manual de buenas prácticas
de la Economía Social y el Empleo en América Latina,
Fundación Divina Pastora, Valencia (Spania), disponibil pe:
http://www.oibescoop.org/media/bank/Manual_Buenas_Practi
cas_ES_Empleo_Am_Latina.pdf
 Samson, M., (2009), Good practice review: Extending social
security coverage in Africa, International Social Security
Association, Geneva.
16
Ionela IONESCU
 Serrano, B. (2007), Five good practices for collaboration
between the social economy and improverished zones,
Servicio de conocimineto Asociado, SCA Seville, july 2007.
 Westall, A. (2007), How Can Innovation in Social Enterprise
be Understood, Encouraged and Enabled?, disponibil pe:
www.cabinetoffice.gov.uk/media/cabinetoffice/third_sector/as
sets/innovation_social_enterprise.pdf
*** Carta Principiilor Economiei Sociale, (2001).
*** CEP-CMAF, (2007) , The Social Economy, disponibil pe:
http://www.socialeconomy.eu.org/IMG/pdf/2007_08_20_EN_c
harte-2.pdf
*** CIRIEC (Centre international de recherches et d'information
sur l'économie publique, sociale et cooperative), (2007),
The Social Economy in the European Union
*** Economía Social - sus elementos y valores, disponibil pe:
http://www.consorcioconges.org/leer.php/864195
*** EESC, (2012), Various interests-Gorup III, disponibil pe:
http://www.eesc.europa.eu/?i=portal.en.group-3
*** EQUAL, disponibil http://ec.europa.eu/employment_social/
equal/products/prod098_en.cfm
*** Legea nr. 292, Legea Asistenţei sociale, publicată în
Monitorul Oficial nr. 905 din 20 decembrie 2011, disponibilă
pe: http://www.publisind.ro/pdf/articole-informari/Legea_ asis-
tentei_sociale_292_din_2011.pdf
*** Legea 34 din 1998 adoptată privind acordarea unor subvenţii
asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică,
disponibil pe: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager
/images/file/Legislatie/LEGI/L34-1998.pdf
*** Social Economy Europe, http://www.socialeconomy. eu.org
*** PRI Project, (2005), What We Need to Know About the
Social Economy -A Guide for Policy Research, Canada iulie
2005, disponibil pe: http://www.horizons.gc.ca/doclib/Soc_
Eco_Guide_E.pdf
*** The social Economy, disponibil pe: http://www.
dgcommunity. net/dgcommunity ,
*** UNDP, (2010) , Social Enterprise: A new model for poverty
reduction and employment generation, p. 16, disponibil pe:
http://www.undp.ro/download/UNDP%20RBEC%20Report%2
0on%20Social%20Enterprises.pdf,
Site-uri consultate:
*** http://www.businessdictionary.com/definition/best-practice.html
*** http://oxforddictionaries.com/definition/best%2Bpractice
*** http://www.socialeconomy.eu.org/spip.php?rubrique60&lang=en
*** http://www.socialeconomy.eu.org/IMG/pdf/SEE--
MEMORANDUM-eng_.pdf
*** http://www.rures.ro/?q=rures-spatiul-rural-si-economia-sociala-
in-romania
REVISTA EUROPEANĂ DE ECONOMIE SOCIALĂ
Bune practici în sectorul economiei sociale

TRANSFERUL DE BUNE PRACTICI

A ECONOMIEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA

Oana BANU1

Abstract
Articolul de faţă îşi propune să evidenţieze modul în care are loc transferul de bune practici a economiei sociale în
România la nivelul unor organizaţii neguvernamentale din regiunile Sud Muntenia şi Sud Vest Oltenia. În prima parte a
articolului am reliefat factorii care au influenţat dezvoltarea economiei sociale în România, precum şi o serie de precizări
privind dezvoltarea economiei sociale la nivelul sectorului neguvernamental din România. Prima parte a articolului
continuă cu menţionări în ceea ce priveşte terminologia şi utilitatea bunelor practici, precum şi modul în care se poate
realiza transferul de bune practici.Partea a doua a articolului face referire la descrierea şi prezentarea modului în care se
poate realiza transferul de bune practici în cadrul unor proiecte/programe (care vizează integrarea anumitor grupuri
vulnerabile: persoane cu dizabilităţi, romi, femei, tineri în activităţi de economie socială) desfăşurate de către organizaţii
neguvernemantale din regiunile Sud Muntenia şi Sud Vest Oltenia.
Cuvinte-cheie: economie socială, organizaţii neguvernamentale, proiecte, bune practici, transfer

1. Introducere economiei sociale s-a dezvoltat iniţial ca un domeniul

Economia socială a luat naştere acum două secole şi a1
avut la bază dorinţa indivizilor de a lupta împotriva sărăciei
şi a altor evenimente neprevăzute, de a se sprijini reciproc
în situaţii de dificultate şi de a contribui la bunăstarea
comunităţii prin plasarea şi organizarea operaţiunilor
financiare într-un mod echitabil.
Economia socială în România înglobează în special
organizaţii neguvernamentale, cooperative, organizaţii
mutuale sau de ajutor reciproc.
În ultima perioadă, economia socială a devenit un subiect
de interes la nivel naţional, deşi este considerat un
concept nou, numărul organizaţiilor neguvernamentale
care activează în domeniul economiei sociale au crescut
considerabil pe parcursul perioadei de tranziţie. Sectorul
1 Cercetător în cadrul Asociației pentru Dezvoltare și Promo-
vare Socio-Economică CATALACTICA, Bucureşti, România.
E-mail: oana.banu10@gmail.com
major de intervenţie prin proiecte structurale, iar
subsecvent s-a consolidate ca un model conceptual
(Cozarescu, 2012: 133). Economia socială are la bază
reglementarile legislative şi prevederile legale specifice
domeniilor de activitate ale organizaţiilor care activează în
domeniul protecţiei sociale, sănătate, ocuparea forţei de
muncă, etc. Unul dintre cele mai importante sectoare de
activitate specifice organizaţiilor din domeniul economiei
sociale este sectorul serviciilor de interes general
(educaţie, social, formare profesională, ocupare). Acest
sector contribuie într-un mod relevant la dezvoltarea
coeziunii şi solidarităţii necesare unei societăţi.
2. Dezvoltarea economiei sociale la
nivelul organizaţiilor
neguvernamentale
Unul din principalii factori care au contribuit la dezvoltarea
economiei sociale în România este industrializarea din

Anul II – Nr. 2/2012 17