Panoul apărut în comuna Chichis, la intrarea în secuime, cu inscriptia

"Székelyföld", a fost un act propagandistic al UDMR-ului, fiind întreprins înainte

de alegeri.

Totusi, din puctul de vedere al secuilor, el nu este lipsit de semnificatie. El ascunde

un lucru foarte important pentru secui si pentru maghiari: pentru ei, semnele
exterioare – si anume, „suprafata” – sunt importante; e important faptul de „a
arăta”. Însă nu interesează faptul că ar putea exista si un suport spiritual interior –
nu ne întrebăm dacă exteriorul este autentic sau nu – sau dacă el este accentuat
tocmai dintr-o criză a identitătii si are, de fapt, rolul de a camufla anumite lucruri?
Nu cumva, pentru noi, identitatea noastră natională se confundă cu un orgoliu
national golit de continut, cu un orgoliu cultural care depreciază tot ce este în jur?!

Europa, UE este un nou turn Babel. Europa va fi sufocată chiar de către propriile si
multiplele ei mijloace.

Eu am învătat de la români valoarea simplitătii, un lucru devalorizat de orgoliul

cultural maghiar. În cartea sa despre vitalitatea românilor, Iorga scria foarte
frumos despre cât de putine si de simple erau mijloacele cu care voievozii români îsi
conduceau tara.

Când aceste mijloace se înmultesc, vitalitatea poporului scade.

Tot Iorga scria că forta românului era de ordin interior, nu exterior. Filozoful
român Vasile Băncilă atrage atentia asupra faptului că statul modern nu este decât
ceva teoretic, extern. Într-un interviu publicat pe pagina de internet
www.certitudinea.ro, părintele Iustin Pârvu spune: „România nu mai există azi
decât cu numele” – or asta trimite exact la ceea ce a spus Băncilă: dominatia
teoreticului, a exteriorului. Episcopul ortodox Andrei Saguna, în Ardealul secolului
XIX, când tinerii români ardeleni mergeau la studii la Pesta, spunea că nu este
important ce găină cloceste ouăle, ci faptul că găina va proveni din ouă. Adică
trebuie să fii ceea ce esti tu, în interior; trebuie să-ti urmezi tiparele interiorului tău.
Gheorghe Sărac, solist popular din Bihor, spunea, recent, la radio, că noi, românii,
în istoria noastră din Ardeal nu am avut cetăti din piatră, ca ungurii; în schimb,
cetatea noastră era sufletul nostru. Si cetatea sufletului românesc a învins cetatea
mahiară, din piatră.

Personal, cred că aceasta este cea mai mare lectie pe care românii le-au dat-o
ungurilor: că interiorul poate să si învingă exteriorul – sau „teoreticul”, cum spunea
Băncilă. Cuvintele acestui artist popular ne atrag atentia într-un mod deosebit, dacă
ne gândim din perspectiva autonomiei: dacă în istorie, cetătile noastre, exteriorul
teoretic nu ne-au apărat, pe noi, ungurii, secuii, o nouă formă a teoreticului –
autonomia – va fi, oare, eficientă? Eu îi spun secuiului că exteriorul e important;
dar fără suport interior, cetătile noastre nu au avut un sprijin interior; cetatea
maghiară nu a fost clădită pe arhetipul interior al cetătii – care este o sursă de
energie care vitalizează piatra exterioară.

Dar unde ne întâlnim noi aici, ungurii, secuii si românii? Cioran scria că pierderea
identitătii unui neam începe de la uzura cuvintelor. Mie mi se pare că această uzură
a început să-i cuprindă si pe români. Asadar, mai precis, ce avem comun, în
destinele noastre? Teoreticul nu este în apărarea noastră. Autonomia e o iluzie, dacă
ne uităm la pericolul pe care-l reprezintă Occidentul. Mijloacele exterioare sunt
uzate; cuvintele sunt uzate. În interviul de pe site-ul www.certitudine.ro, părintele
Iustin Pârvu spunea că nu avem la îndemână nici un fel de mijloace exterioare, nici
vreo formă de protest împotriva Occidentului; doar interiorul ne-a mai rămas –
lucrarea dinăuntru, rugăciunea inimii. A trecut timpul religiozitătii pur formale,
numai de aparentă.

Si atunci, cum putem „sufla” vitalitate în cuvinte? Ceea ce dă vitalitate cuvintelor

sunt arhetipurile, chipurile sufletului, semnele transcendentei si, totodată, prezenta
transcendentei. Chipurile sufletului primesc vitalitate, se activează doar în liniste.
Linistea va fi cel mai simplu mijloc de a ne apăra identitatea natională.

Învătătura Sfântului Grigorie Palama despre energiile necreate ale lui Dumnezeu
trebuie să fie o realitate în sufletele noastre. Energiile dumnezeiesti sunt cele care
dau vitalitate chipurilor, cuvintelor cu care putem confrunta Occidentul. Energiile
lui Dumnezeu sunt active – lucrează – în liniste.

În liniste putem practica trezvia. Inamicul înseală, ocoleste cu o tehnică rafinată

rezistenta prin forme, prin institutii, prin teoretic, adică rezistenta în planul vizibil.
Trebuie să rezistăm în planul nevăzut, prin atentia spiritului, a sufletului. Nu e
suficient să ne păstrăm identitatea noastră natională numai prin forme; trebuie să
ne păstrăm aceste forme printr-o atentie spirituală, printr-o trăire a identitătii
înăuntrul nostru, prin trăirea chipurilor sufletului, care duc la transcendentă.

Voi, românii, trebuie să vă aduceti aminte de ce au spus Iorga, Saguna. Trebuie să-i
urmati pe călugării vostri isihasti. Ca natie, nu ati pierdut încă totul. Încă aveti
fântâni curate, cu apă proaspătă, în ortodoxia voastră.

Noi, ungurii, avem o situatie mult mai precară si de mai mult timp, pentru că n-am
avut niciodată un suport cu adevărat spiritual cum a fost ortodoxia, pentru români;
din cauza asta ne-am confruntat întotdeauna cu o criză identitară, cu o criză
spirituală. Aceasta este adevărata noastră problemă – si nu asa-zisii inamici
exteriori. Cu toate acestea, însă, solutia ultimă e aceeasi, pentru noi toti: cetatea
dinăuntru. Iar când ultima noastră sansă este cetatea noastră interioară, nu are sens
si nici nu e loc pentru confruntări între noi – secui contra români si invers.