Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CUPRINS
Unitate Titlul
de
învăţare
INTRODUCERE .......................................................................................................................................5
Unitatea de învăţare Nr. 1 ..................................................................................................................6
1
Acreditivul documentar: definiţie, caracteristici, părţi implícate şi mecanism ............................6
OBIECTIVELE unității de învățare nr. 1 ..............................................................................................7
Definiția şi caracteristicile acreditivului documentar .......................................................................7
Mecanismul plății prin acreditiv documentar ………………………… ....................................................10
Deschiderea acreditivului documentar ...........................................................................................11
Lucrare de verificare unitate de învățare nr. 1 ...............................................................................15
2
Răspunsurile testelor de autoevaluare ...........................................................................................16
Bibliografie unitate de învățare nr. 1 ..............................................................................................16
Unitatea de învăţare Nr. 2 ................................................................................................................17
Forme şi tipuri de acreditive documentare.....................................................................................17
OBIECTIVELE unității de învățare nr. 2 ............................................................................................18
2.1 Tipuri de acredititve documentare după natura angajamentului asumat de banca emitentă18
3
2.2 Utilizarea acreditivului documentar.........................................................................................19
Lucrare de verificare unitate de învățare nr. 2 ...............................................................................22
Răspunsurile testelor de autoevaluare ...........................................................................................23
Bibliografie unitate de învățare nr.2 ...............................................................................................23
Unitatea de învăţare Nr. 3 ................................................................................................................24
Documentele comerciale utilizate in mecanismul acreditivului documentar ..............................24
OBIECTIVELE unității de învățare nr. 3 ............................................................................................25
3.1 Documentele utilizate in mecanismul acreditivului documentar.............................................25
3.2. Continutul setului de documente care atesta livrarea intr‐un acreditiv documentar.............27
Cuprins Pagina
2. Alegeţi din variantele de mai jos pe cea care prezintă corect trăsăturile
acreditivului documentar:
a. Independenţa faţă de contractul de bază, formalismul, lichiditatea,
reversibilitatea, costuri reduse,
b. Fermitatatea angajamentului bancar, siguranţa plăţii, independenţa faţă de
contractul de bază, adaptabilitatea, formalismul;
c. Siguranţa plăţii, formalismul, rapiditatea, fermitatea angajamentului bancar,
lichiditatea;
d. Independenţa faţă de contractul de bază, formalismul, rapiditatea, lipsa
siguranţei plăţii, costuri ridicate;
e. Formalismul, fermitatea angajamentului bancar, irevocabilitatea,
adaptabilitatea, siguranţa plăţii.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
Demararea unei plăţi prin acreditiv documentar trebuie să ţină cont de câteva aspecte
importante:
– acreditivul documentar este independent faţă de contractul de bază. Orice trimitere la
acesta nu obligă în nici un mod băncile;
– toate părţile implicate în acreditivul documentar iau în considerare documentele, şi nu
mărfurile sau serviciile la care acestea se referă. Dacă documentele sunt în bună
ordine, chiar dacă marfa nu este corespunzătoare, acest lucru nu poate fi invocat băncii
ca motiv de neplată;
– dacă acreditivul conţine condiţii fără să precizeze ce documente trebuie prezentate în
conformitate cu acestea, băncile le vor considera ca nefiind precizate şi le vor ignora;
– ordinul de emitere trebuie realizat în baza Publicaţiei 500, deoarece:
băncile lucrează după aceste reguli uniforme;
în caz de litigiu, prima referinţă este Publicaţia 500;
există expresii consacrate, specificate expres în Publicaţia 500;
există termeni pe care Publicaţia 500 nu-i recomandă pentru a fi utilizaţi.
Domicilierea - se indică locul, ţara, oraşul şi banca la ghişeele căreia urmează să aibă loc
plata contravalorii mărfii; domiciliul poate fi ţara exportatorului, ţara importatorului, terţă ţară.
Avantaje pentru exportator când domiciliul este în ţara sa: documentele ajung la timp,
litigiile care ar putea să apară sunt judecate în conformitate cu legislaţia ţării sale, banca
exportatorului încasează comisioane şi speze şi se realizează un aport valutar pentru un agent
economic din ţara exportatorului;
5. beneficiarul - numele, prenumele, adresa, elementele de identificare;
6,7,8. menţiunile 6,7,8 fac parte dintre precizările privind modul de transmitere a
acreditivului documentar (7 - verificarea prealabilă, transmisie prin teletransmisie -
SWIFT);
9. acreditiv documentar transferabil - pentru ca acreditivul să fie transferabil, această
menţiune trebuie precizată în mod expres în ordinul de deschidere;
10. confirmarea acreditivului documentar există dacă ordonatorul bifează căsuţa prin care
“autorizează” confirmarea la cererea beneficiarului. Dacă confirmarea o face o bancă
terţă - banca confirmatoare este specificată în căsuţa “Instrucţiuni speciale”;
11. suma/valoarea acreditivului documentar. Această sumă poate fi precizată:
Derularea plăţilor internaţionale este reglementată prin norme clare stabilite de Comisia
Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial Internaţional şi de Camera Internaţională de Comerţ,
un ghid cu privire la transferurile internaţionale de fonduri intitulat „Ghidul privind Transferurile
de Fonduri Interbancare Internaţionale şi Compensaţie”. Acest ghid stabileşte norme comune,
recunoscute de către bănci pentru tranzacţiile de transfer electronic de fonduri.
În trecut, mijloacele clasice utilizate de către bănci pentru a efectua transferurile de
fonduri au fost curierul si telexul. În prezent, acestor două modalităţi li s-au adăugat sistemele de
telecomunicaţii. Cel mai reprezentativ sistem care răspunde tuturor cerinţelor cu privire la
siguranţă şi operativitate şi funcţionează pe plan internaţional este sistemul SWIFT – Society for
Worldwide Interbank Financial Telecommunication, constituit în Belgia, în 1973. funcţia
principală a SWIFT este aceea de reţea de transfer în măsură să efectueze: acceptarea, validarea,
stocarea şi livrarea mesajelor.
Mesajele transmise prin intermediul sistemului SWIFT sunt cifrate în sisteme cunoscute
atât de către expeditor, cât şi de primitor. În plus, mesajele sunt autentificate pe baza unui
algoritm stabilit de SWIFT, ale cărui chei de descifrare sunt cunoscute şi de către expeditor şi de
către primitor. Sistemul de autentificare are ca scop menţinerea mesajului corect în integritatea
sa, fără ca acesta să poată fi modificat din greşeală sau în mod intenţionat. Orice schimbare
intervenită va fi sesizată imediat, pe baza unui algoritm şi, în cazul unor neconcordanţe, acestea
pot fi corectate imediat.
Sistemul SWIFT este un sistem rapid, sigur, beneficiind de multe măsuri automate de
control, iar costurile utilizării lui sunt relativ mici comparativ cu avantajele oferite.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
Î
documentar irevocabil...”;
– în limba franceză - “D’ordre (nume, adresă cumpărător) ouvrez (cu sau fără precizarea
“chez vous”) en faveur (nume, adresă vânzător) un crédit documentaire
irrévocable…”;
– în limba engleză - “By order of (numele şi adresa cumpărătorului) open (cu sau fără
precizarea “with you”) in favour of (nume, adresă exportator) an irrevocable
documentary credit…”.
Comentariu:
Dacă în text apare precizarea “la dumneavoastră”, ea semnifică faptul că respectivul
acreditiv documentar este domiciliat la banca exportatorului. În practică, deseori, menţiunea
privind domicilierea apare separat: “acest acreditiv documentar este domiciliat la
dumneavoastră”.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
pentru fiecare tranşă. Aceste livrări, eşalonate în timp, sunt privite de bănci ca
operaţiuni distincte, deşi sunt acoperite de acelaşi acreditiv documentar. Dacă în
acreditiv sunt precizate plăţi şi expedieri în tranşe, iar exportatorul, în cadrul unei
perioade determinate, stipulate în acreditiv, nu a efectuat expedierea tranşei respective,
acreditivul documentar încetează să mai fie utilizabil atât pentru tranşa respectivă, cât
şi pentru tranşele celelalte care urmează, dacă în acreditiv nu s-a stabilit altfel.
De reţinut: în cazul acreditivului documentar în care sunt plăţi/expedieri în tranşe,
funcţionează, în fapt, două valabilităţi:
1. valabilitatea şi valoarea de ansamblu a acreditivului documentar în cadrul cărora
trebuie să se realizeze toate plăţile şi expedierile în tranşe;
2. valabilitatea şi valoarea fiecărei tranşe, nerespectarea acestora din urmă atrăgând
anularea posibilităţii utilizării de ansamblu.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
2. Explicati care este modul de derulare a unei plati prin negociere in cadrul
acreditivului documentar
Se trec toţi autorii astfel: nume şi iniţiala prenumelui. – Titlu, Editura, anul apariţiei
Numele cursului 24
Documentele utilizate in mecanismul acreditivului documentar
Numele cursului 25
Documentele utilizate in mecanismul acreditivului documentar
Anumite acreditive documentare cer unele documente sau copii ale acestora într-un
număr suplimentar de exemplare. Acest lucru are legătură cu diferite cutume locale sau alte
cerinţe ale guvernului din ţara importatorului. Dacă, de exemplu, sunt solicitate 6 copii ale listei
coletelor de 50 de pagini, nu vor fi acceptate mai puţine de către bancă, chiar dacă beneficiarul
poate considera această solicitare ca fiind birocratică. Importatorul poate să nu aibă altă
posibilitate şi banca trebuie să respecte instrucţiunile sale. Dacă originalele, copiile, copiile
confirmate sau copiile autentificate sunt solicitate, beneficiarul trebuie să se asigure că cerinţele
acreditivului documentar sunt respectate.
6. Descrierea documentelor trebuie să fie respectată.
Dacă acreditivul documentar cere ca facturile să conţină anumite informaţii, acest lucru
trebuie respectat chiar dacă nu reprezintă modalitatea obişnuită în care beneficiarul emite
facturile.
7. Beneficiarul trebuie să prezinte documentele în cadrul valabilităţii acreditivului
documentar şi în mai puţin de 21 de zile de la livrare, dacă acreditivul documentar nu
specifică altfel.
Dacă documentele sunt prezentate mai târziu, vor fi declarate expirate, iar banca trebuie
să nu le accepte decât dacă acreditivul documentar permite acest lucru - ceea ce ar fi neobişnuit.
Neconcordanțe
Tipuri de neconcordanţe:
1. minore, dar care pot fi rectificate - de regulă, se înapoiază documentele pentru a fi
puse în bună ordine (cronologică);
2. minore, dar care nu mai pot fi rectificate - banca poate face plata sub rezervă. În
condiţiile în care banca emitentă nu este de acord cu neconcordanţele, banca plătitoare
va cere înapoi băncii exportatorului banii plus dobândă (practică care uneori este
interzisă chiar prin ordinul de deschidere);
3. majore, problema este gravă, marfa a fost expediată - operaţiunea se transformă în
incaso.
Chiar şi în cazul celei mai atente întocmiri a documentelor şi al unei duble verificări a
acestora, pot apărea neconcordanţe.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
Numele cursului 26
Documentele utilizate in mecanismul acreditivului documentar
Documentele de transport
Numele cursului 27
Documentele utilizate in mecanismul acreditivului documentar
Numele cursului 28
Documentele utilizate in mecanismul acreditivului documentar
Numele cursului 29
Documentele utilizate in mecanismul acreditivului documentar
Numele cursului 30
Documentele utilizate in mecanismul acreditivului documentar
Certificatele de origine
Numele cursului 31
Documentele utilizate in mecanismul acreditivului documentar
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
Numele cursului 32
Documentele utilizate in mecanismul acreditivului documentar
Răspuns 3.1
1. Fals, 2. Adevarat
Răspuns 3.2.
1. Fals, 2. Adevarat
Numele cursului 33
Acreditive documentare cu clauza speciala
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr. 4 Acreditive documentare cu clauza speciala .......................34
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 4 ............................................................................35
4.1Tipuri de acreditive documentare cu clauza speciala......................................................35
4.2 Acreditive documebntare utilizate in reexeport .............................................................38
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr.4 ......................................................................40
Răspunsurile testelor de autoevaluare..................................................................................41
Bibliografie unitate de învăţare nr. 4 ...................................................................................41
Numele cursului 34
Acreditive documentare cu clauza speciala
Numele cursului 35
Acreditive documentare cu clauza speciala
Numele cursului 36
Acreditive documentare cu clauza speciala
fie corelate:
– valoric - cele două acreditive trebuie să fie de valori egale;
– în timp - cele două acreditive trebuie să fie deschise aproape simultan,
stabilindu-se termene de livrare şi de prezentare a documentelor cât mai
apropiate.
În funcţie de clauzele speciale pe care le conţin, acreditivele documentare
reciproce sunt de trei tipuri, şi anume:
1. Acreditivul documentar reciproc cu “clauza de intrare în vigoare”.
Acest tip de acreditiv presupune că utilizarea primului acreditiv deschis în
favoarea partenerului este condiţionată de deschiderea de către acesta a celui de al
doilea acreditiv. După deschiderea celui de al doilea acreditiv, cele două acreditive
devin independente:
– fiecare din cei doi parteneri expediază marfa;
– se întocmesc seturile de documente şi se depun la bancă în funcţie de
condiţiile din acreditive;
– se încasează banii pe documente.
Compensaţia se referă în acest caz la faptul că partenerul care încasează
primul banii îi va folosi pentru plata mărfurilor primite în compensaţie.
2. Acreditivul documentar reciproc cu clauză de valoare (à valoir).
Este un tip de acreditiv documentar care se apropie cel mai mult de
compensaţie, deoarece se exclude mişcarea banilor:
– cele două acreditive sunt legate, în utilizarea lor, de cei doi parteneri;
– valoarea primului acreditiv deschis nu este pusă efectiv la dispoziţia
beneficiarului, ci se consideră că plata a fost efectuată atunci când
ordonatorul primului acreditiv a depus documentele care atestă efectuarea
exportului în compensaţie;
– aceste două acreditive sunt de obicei domiciliate la banca emitentă a
partenerului care deschide acreditivul documentar reciproc cu clauză de
valoare;
– pentru astfel de acreditive, băncile deschid conturi speciale în care
evidenţiază primul export şi sunt închise în momentul în care s-a realizat
exportul în compensaţie (pe baza documentelor care atestă acest lucru).
3. Acreditivul documentar reciproc escrow.
Acest tip de acreditiv documentar reciproc cuprinde două clauze: clauza de
valoare - pentru ca băncile să ţină evidenţa fondurilor - şi clauza cu valoare de
garanţie, prin care banca emitentă se angajează că, dacă fondurile evidenţiate în
contul numit escrow nu vor fi utilizate pentru acoperirea exportului în compensaţie,
se va efectua plata în valută în favoarea beneficiarului AD.
Numele cursului 37
Acreditive documentare cu clauza speciala
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
Când cineva (un comerciant) cumpără bunuri de la un furnizor în scopul revânzării lor
către alţi agenţi economici la un preţ mai ridicat, poate folosi un acreditiv documentar back to
back.
Ultimul cumpărător deschide un acreditiv documentar în favoarea comerciantului
intermediar, iar acesta, la rândul său, deschide un acreditiv documentar în favoarea furnizorului.
Rezultatul va fi că ambele plăţi de la ultimul cumpărător la comerciantul intermediar şi de la
acesta la furnizorul bunurilor vor fi făcute în deplină siguranţă către ambii beneficiari. Datorită
Numele cursului 38
Acreditive documentare cu clauza speciala
faptului că ambele plăţi se referă la aceleaşi bunuri, o parte din documentaţia aferentă exportului
respectiv poate fi utilizată în ambele acreditive documentare. Băncile implicate în astfel de
aranjamente vor insista ca cele două acreditive să fie utilizate prin intermediul lor, pentru a avea
controlul emiterii şi confirmării ambelor acreditive. Ele vor avea, de asemenea, controlul lanţului
documentar o dată ce va fi făcută expedierea mărfurilor.
Furnizorul va face expedierea mărfurilor şi va prezenta documentele (documente 1) în
cadrul acreditivului documentar deschis de comerciantul intermediar, cu scopul de a-şi recupera
fondurile utilizate la realizarea exportului. În general, documentele vor fi prezentate la ghişeele
unei reprezentanţe a băncii în ţara exportatorului.
O dată ce documentele au fost verificate şi sunt în concordanţă cu cerinţele acreditivului
documentar, banca va face plata, deoarece deţine documentele care atestă livrarea bunurilor şi
are certitudinea că o sumă mai mare va fi plătită de ultimul cumpărător al bunurilor. Banca se va
asigura că riscul de credit asupra ultimului cumpărător este satisfăcător pentru a susţine întreaga
tranzacţie.
Banca va primi documente adiţionale, cum ar fi facturile comerciantului care le vor
înlocui pe cele ale furnizorului originar. Banca va prezenta de fapt ea însăşi documentele în
cadrul celui de al doilea acreditiv documentar (documente 2 în figură).
Această structură oferă fonduri comercianţilor şi angrosiştilor pentru astfel de achiziţii şi
operaţii de vânzare. Lucrând doar pe diferenţa dintre preţul de cumpărare şi cel de vânzare, nu ar
avea posibilitatea să susţină deschiderea unui acreditiv documentar în nume propriu. Atunci când
bunurile sunt livrate unor firme mai mari, cum ar fi supermarketurile sau marii producători,
desfăşurarea acestor operaţii se face pe baza solvabilităţii acestora.
Acest tip de AD presupune existenţa a două AD distincte: unul de export şi unul de import.
AD subsidiar se foloseşte în operaţiile de export şi intermediere în comerţul internaţional,
însă, spre deosebire de AD transferabil, importatorul final al mărfii nu cunoaşte furnizorul real.
În cadrul acestui AD avem:
– un AD iniţiat de importatorul final în favoarea intermediarului;
– un AD deschis de intermediar (care este primul beneficiar) în favoarea exportatorului
real al mărfii (care este beneficiar secund).
Desfăşurarea unui acreditiv back to back presupune:
– cele două acreditive implicate de operaţie, deşi sunt independente, trebuie corelate
valoric, dar şi din punct de vedere al termenelor de livrare şi de depunere a
documentelor;
– de regulă, acreditivul deschis de exportatorul intermediar în favoarea exportatorului
real al mărfurilor trebuie să aibă termene de livrare mai mici şi o valabilitate mai mare,
iar cel deschis de importatorul final al mărfurilor în favoarea intermediarului trebuie să
aibă o valabilitate mai mică, dar un termen de livrare mai îndepărtat decât în celălalt
acreditiv;
– preţul unitar şi valoarea totală din acreditivul deschis de intermediar trebuie să fie mai
mici decât cele din acreditivul documentar deschis în favoarea intermediarului, primul
fiind plătit de obicei din cel de al doilea;
– documentele cerute exportatorului real al mărfurilor trebuie să fie “neutre” şi emise de
obicei la ordinul băncii intermediarului.
Numele cursului 39
Acreditive documentare cu clauza speciala
Lucrarea de verificare, al cărei conţinut este prezentat mai jos, solicită cunoaşterea
conceptelor prezentate în Unitatea de învăţare nr. 4.
a. Care este principala caracteristică a AD cu clauză roşie şi care este diferenţa între acest
tip de acreditiv şi cel cu clauză verde?
Numele cursului 40
Acreditive documentare cu clauza speciala
Numele cursului 41
Scrisorile de credit
Scrisorile de credit
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr.5 Scrisorile de credit 42
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 5 ............................................................................43
5.1 Scrisoarea de credit comercială......................................................................................43
5.2 Alte tipuri de scrisoare de credit ....................................................................................44
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr.5 ......................................................................47
Răspunsurile testelor de autoevaluare..................................................................................47
Bibliografie unitate de învăţare nr. 5 ...................................................................................47
Numele cursului 42
Scrisorile de credit
Numele cursului 43
Scrisorile de credit
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
Numele cursului 44
Scrisorile de credit
Când o scrisoare de credit stand-by este legată de o anumită tranzacţie comercială, atunci
ea reprezintă o garanţie secundară pentru a susţine anumite obligaţii de plată. Acest lucru se
poate utiliza, de exemplu, într-o operaţie de forfertare. Dacă primul tras nu plăteşte, beneficiarul
poate fi plătit prin scrisoarea de credit stand-by, dacă întocmeşte condiţiile legate de
documentele prezentate.
Din punct de vedere al unei garanţii, scrisoarea de credit stand-by trebuie să respecte
următoarele consideraţii:
emitentul scrisorii de credit stand-by trebuie să fie solvabil;
scrisoarea de credit stand-by trebuie să includă referinţe clare la tranzacţia comercială
respectivă şi garanţia oferită trebuie să fie neechivocă;
condiţii exprese:
– garanţia oferită de scrisoarea de credit stand-by trebuie să fie irevocabilă, în caz
contrar poate fi anulată unilateral de emitent;
– scrisoarea de credit stand-by trebuie să fie necondiţionată, în afară de condiţiile
legate de documentele aferente tranzacţiei comerciale;
– dacă a fost emisă pentru o tranzacţie care poate fi valorificată, cum este cazul unei
operaţii de forfetare, atunci obligaţia de plată ar trebui să fie transferabilă prin
andosare;
întreaga sumă garantată trebuie să fie declarată. Scrisoarea de credit stand-by trebuie
să menţioneze suma totală care poate fi plătită pentru ca beneficiarul să cunoască
mărimea garanţiei oferite;
Numele cursului 45
Scrisorile de credit
Numele cursului 46
Scrisorile de credit
Numele cursului 47
Scrisorile de credit
Se trec toţi autorii astfel: nume şi iniţiala prenumelui. – Titlu, Editura, anul apariţiei
Numele cursului 48
Cambia si biletul la ordin
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr. 6 Cambia si biletul la ordin.....................................................49
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 6 ............................................................................50
6.1 Cambia ...........................................................................................................................50
6.2 Biletul la ordin ...............................................................................................................52
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 6 .....................................................................53
Răspunsurile testelor de autoevaluare..................................................................................54
Bibliografie unitate de învăţare nr. 6 ...................................................................................54
Numele cursului 49
Cambia si biletul la ordin
6.1 Cambia
Numele cursului 50
Cambia si biletul la ordin
la plată, este locul în care va fi acţionat în instanţă. Emitentul este cel care fixează
locul plăţii şi legislaţia aplicată în caz de litigiu;
beneficiarul - persoana căreia sau la ordinul căreia urmează să se plătească suma totală.
În textul cambiei pot fi desemnaţi mai mulţi beneficiari cumulativ sau menţionaţi în
mod alternativ şi atunci oricare dintre ei poate executa cambia. Beneficiar poate fi
însuşi trăgătorul cambiei. Când în text nu e menţionată clauza “nu la ordin”,
beneficiarul nu poate transmite cambia prin gir, ci prin cesiune, şi se întocmeşte un act
suplimentar;
7. data şi locul emiterii cambiei - trebuie să cuprindă întotdeauna ziua, luna şi anul
emiterii. Data trebuie să fie unică, certă şi posibilă. Datele imposibile sau care se află
în contradicţie cu scadenţa atrag după sine nulitatea cambiei. Dacă nu e trecut locul
emiterii, este considerat domiciliul trăgătorului. Dacă nici acesta nu e trecut pe
cambie, aceasta este nulă;
8. semnătura emitentului trebuie să fie autografă şi să cuprindă numele şi prenumele sau
denumirea firmei care a emis cambia.
În cazul cambiilor în alb (care înseamnă că unei cambii îi lipseşte un anumit element din
cele prezentate), trebuie să ţinem cont că:
– nu poate lipsi semnătura trăgătorului;
– dacă la emitere cambia poate fi incompletă, până în momentul prezentării la plată
trebuie completată.
Omisiunea unor anumite elemente trebuie să fie făcută voluntar. Pentru completarea
cambiei trebuie să existe autorizarea prealabilă din partea trăgătorului ca beneficiarul să
completeze cambia în anumite condiţii.
Clauza de “negaranţie pentru acceptare” - inserată de trăgător pe cambie - îl eliberează de
posibilitatea de a fi urmărit înainte de scadenţă ca urmare a faptului că trasul refuză să accepte
cambia.
Clauza “după aviz”, inserată de trăgător pe cambie, îl autorizează pe tras să nu facă plata
decât în urma unei avizări prealabile făcute de trăgător.
Acceptarea cambiei
Ordinul de plată dat de trăgător nu îl obligă cu nimic pe tras faţă de plată. Acesta devine
debitor cambial în momentul în care acceptă cambia.
Acceptarea este obligatorie pentru:
– cambiile plătibile la un terţ sau într-o altă localitate;
– cambiile plătibile la un anumit termen de la vedere;
– când a fost înscrisă clauza prezentării cambiei la acceptare.
Cambia va fi prezentată acceptării trasului în orice moment până la scadenţă. Acceptarea
se scrie direct pe cambie, cu menţiunea “acceptat” şi semnătura trasului.
Acceptarea se poate face şi pentru o parte din sumă.
Avalul
Avalul reprezintă un act prin care o persoană garantează plata cambiei. Avalul este o
garanţie care se dă pe faţa cambiei, şi atunci este suficientă simpla semnătură, sau pe spatele
cambiei, când se scrie “pentru aval” şi se semnează de către persoana care garantează
suplimentar.
Avalul poate fi comercial, atunci când este dat de un agent economic, sau bancar, atunci
când este dat de o bancă.
Cambia poate circula prin gir sau andosare.
Numele cursului 51
Cambia si biletul la ordin
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
Numele cursului 52
Cambia si biletul la ordin
Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană denumită emitent se obligă să
plătească altei persoane sau la ordinul ei o sumă de bani la o anumită scadenţă (emitent -
trăgător).
Elementele biletului la ordin:
1. denumirea de bilet la ordin;
2. promisiunea de plată pură, simplă şi necondiţionată;
3. scadenţa e o dată certă, unică şi posibilă; atunci când nu e trecută e considerată la
vedere;
… 4. locul unde se face plata; atunci când acesta nu e specificat este considerat locul unde s-
a întocmit respectivul bilet;
5. numele şi adresa beneficiarului;
6. data şi locul emiterii;
7. semnătura emitentului autografă.
Atât cambia, cât şi biletul la ordin sunt utilizate în AD din mai multe motive. În primul
rând, este vorba de creşterea siguranţei plăţii. Cele două titluri de credit (devize) creează drepturi
şi obligaţii suplimentare pentru partenerii afacerii, astfel încât aceştia pot fi ţinuţi să-şi respecte
înţelegerile iniţiale mult mai strict. De asemenea, prin faptul că atât cambia, cât şi biletul la ordin
sunt instrumente ce pot fi scontate (forfetate), beneficiarul AD (exportatorul) poate intra în
posesia fondurilor imobilizate în marfă mai rapid, fără a fi nevoit să aştepte scadenţa titlurilor.
Reglementarea juridică a biletelor la ordin în România şi a cambiilor are la bază Legea nr.
58/1934 modificată şi actualizată prin Legea nr. 83/1994 şi Normele-cadru ale BNR nr.
6/08.03.1994 privind tranzacţiile făcute de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit cu
cambii şi bilete la ordin.
Numele cursului 53
Cambia si biletul la ordin
Lucrarea de verificare, al cărei conţinut este prezentat mai jos, solicită cunoaşterea
conceptelor prezentate în Unitatea de învăţare nr. 6.
a. Mecanismul juridic al cambiei se bazează pe răspunsul la trei întrebări: Cum se explică
dreptul trăgătorului de a da dispoziţie trasului să facă plata? De ce trasul trebuie să
execute această dispoziţie? În ce temei beneficiarul primeşte plata?Care sunt
răspunsurile?
b. Care sunt posibilităţile de utilizare a unei cambii de către beneficiar din momentul în
care acesta ajunge în posesia sa?Dar ale unui bilet la ordin?
c. Care sunt tipurile de scadenţă ce pot fi stabilite la emiterea unei cambii şi ce semnifică
fiecare dintre ele?
Numele cursului 54
Cambia si biletul la ordin
Se trec toţi autorii astfel: nume şi iniţiala prenumelui. – Titlu, Editura, anul apariţiei
Numele cursului 55
Incasoul documentar
Incasoul documentar
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr. 7 Incasoul documentar ............................................................56
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 7 ............................................................................57
7.1 Incasoul documentar: definitie, mecanism si parti implicate.........................................57
7.2. Documentele utilizate in incasoul documentar si riscuri aferente operatiei de incaso
documentar...........................................................................................................................61
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 7 .....................................................................64
Răspunsurile testelor de autoevaluare..................................................................................65
Bibliografie unitate de învăţare nr.7 ....................................................................................65
Numele cursului 56
Incasoul documentar
Incasoul este reglementat prin: “Reguli uniforme privind încasările”, cunoscut şi sub
denumirea Publicaţia 522.
Incasoul documentar este o modalitate de plată în care băncile au rolul pur şi simplu de a
trata documentele în conformitate cu instrucţiunile primite de la ordonatorul incasoului (în cazul
nostru, exportatorul mărfii). În aceste condiţii, incasoul nu reprezintă altceva decât o simplă
vehiculare de documente.
Prin incaso se înţelege tratarea de către bănci, potrivit instrucţiunilor primite, a
documentelor comerciale şi/sau financiare, în scopul de a obţine acceptarea şi/sau plata, de a
remite documente comerciale contra acceptării şi/sau, după caz, contra plată sau de a remite
documente în alte condiţii.
Spre deosebire de AD, ID este o modalitate de plată simplă, datorită faptului că nu
implică garantarea de către bănci a efectuării plăţii. ID se bazează în esenţă pe obligaţia de plată
a cumpărătorului, obligaţie asumată în conformitate cu contractul comercial internaţional. În
aceste condiţii, se recomandă a fi utilizat doar în situaţii în care importatorul şi exportatorul se
cunosc foarte bine şi au avut relaţii de parteneriat pe o perioadă mai lungă de timp.
Incasoul este mai ieftin decât AD.
Elementele esenţiale specifice mecanismului incasoului:
1. operaţiunea este o simplă vehiculare de documente;
2. documentele vehiculate de bănci pot fi de două feluri:
– comerciale (factură, documente de transport, de proprietate etc.);
– financiare (cambia, bilet la ordin, cec, chitanţe etc.) utilizate pentru a obţine sume de
bani.
În funcţie de documentele vehiculate, se disting două tipuri de incasouri:
– simplu - este un incaso de documente financiare neînsoţite de documente comerciale;
– documentar - este un incaso de documente comerciale însoţite sau nu de documente
financiare;
3. scopul operaţiunii este transmiterea documentelor comerciale sau financiare de la
beneficiarul plăţii la plătitor, contra plată, acceptare sau alte condiţii.
Totuşi, indiferent de felul incasoului, se poate vorbi de un caracter documentar al plăţii, în
sensul că, prin vehicularea documentelor în acest mod, se urmăreşte ca destinatarul acestora să
nu intre în posesia lor decât în momentul executării obligaţiei sale de plată sau a altei obligaţii
similare (acceptarea cambiilor).
Numele cursului 57
Incasoul documentar
Deşi nu este garantat de către o bancă, teoretic, incasoul conferă o anumită certitudine
partenerilor privind îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul comercial internaţional.
Cumpărătorul, văzând documentele înainte de a le plăti, are siguranţa că efectuează plata numai
după ce exportatorul şi-a îndeplinit obligaţiile asumate şi a exportat marfa. De asemenea,
vânzătorul, la rândul său, are siguranţa că importatorul nu va intra în posesia documentelor decât
după ce le va achita.
În acest sens, toate comentariile din literatura de specialitate arată clar faptul că incasoul
însă nu prezintă nici o garanţie pentru exportator că importatorul va achita sau va achita de
îndată documentele. (Singura obligaţie de plată a importatorului fiind cea asumată prin
contractul comercial, riscurile de neîncasare sunt cele specifice unei astfel de obligaţii.)
În plus, la aceste aspecte se adaugă şi faptul că, potrivit uzanţei, spezele şi comisioanele
bancare sunt suportate de exportator, ceea ce ne conduce la ideea că, în cadrul acestei modalităţi
de plată, avantajele sunt de partea importatorului. De aici rezultă promovarea acestei modalităţi
de plată între partenerii între care există încredere reciprocă.
Principalele etape în derularea plății în ID:
1. stabilirea termenilor contractului în care se stipulează că plata se face prin ID;
2. livrarea mărfii şi întocmirea documentelor care să arate că mărfurile îndeplinesc din
punct de vedere calitativ şi cantitativ condiţiile contractuale;
3. elaborarea unui set de documente însoţit de ordinul de plată: instrucţiunile pe care
banca trebuie să le urmeze pentru plată sunt prezentate la banca exportatorului;
4. banca remitentă, acţionând la ordinul clientului ei, emite propriul document - ID - în
care preia instrucţiunile pe care exportatorul le-a dat în legătură cu efectuarea plăţii.
Acest incaso îl remite băncii importatorului, însoţit de setul de documente depus de
exportator care să ateste livrarea mărfii;
5. notificarea importatorului în legătură cu faptul că documentele respective care atestă
livrarea mărfii au sosit la bancă;
6. documente contra acceptare sau plată. Există două situaţii:
– fie când documentele sunt acceptate ca în AD, dar nu sunt plătite pe loc, ele fiind
eliberate importatorului, acesta putând să ridice marfa;
– documentele care îi sunt eliberate importatorului trebuie să fie plătite;
7. importatorul, o dată aflat în posesia documentelor, poate ridica marfa;
8. după ce importatorul fie acceptă, fie plăteşte (banii sunt remişi exportatorului de către
banca care i-a încasat), banca îl va notifica pe exportator dacă documentele au fost
plătite sau cambia/biletul la ordin a fost acceptată.
Părțile implicate:
ordonatorul (exportatorul) - clientul care încredinţează operaţiunea de încasare băncii
sale, cel care stabileşte cum se face plata, ce documente trebuie să însoţească marfa, ce
documente sunt plătite;
banca remitentă - banca la care ordonatorul a încredinţat operaţiunea de încasare;
banca însărcinată cu încasarea - orice bancă, alta decât banca emitentă, intervenind în
operaţiunea de încasare;
banca prezentatoare, respectiv banca însărcinată cu încasarea, efectuând prezentarea
documentelor trasului;
trasul (importatorul) - acela căruia îi trebuie prezentate documentele potrivit ordinului
de încasare.
Numele cursului 58
Incasoul documentar
Numele cursului 59
Incasoul documentar
plăţi integrale. Importatorul refuză plăţi integrale atunci când constată lipsuri la mărfuri,
diferenţe cantitative/calitative. Apare situaţia în care banca poate fi însărcinată în scopul
neacceptării plăţilor parţiale, deci se impune ca importatorul să-l contacteze pe exportator şi să
găsească o soluţie ce va fi comunicată băncii. Dacă apar neînţelegeri, păstrarea documentelor de
către exportator pe o perioadă îndelungată atrage costuri suplimentare. Există două situaţii:
se pot da instrucţiuni către bancă de eliberare a documentelor fără să se încaseze
diferenţa;
se menţine poziţia exportatorului şi deci documentele sunt menţinute la dispoziţia
exportatorului până la noi instrucţiuni.
Activităţi îndeplinite de importator:
– trebuie să se conformeze înţelegerii făcute cu exportatorul;
– trebuie să verifice documentele şi să se asigure de concordanţa contractului comercial
cu documentele ce însoţesc marfa;
– dacă unele condiţii din ID nu corespund intereselor sale, trebuie să contacteze
exportatorul pentru a modifica ordinul de incaso.
Numele cursului 60
Incasoul documentar
Numele cursului 61
Incasoul documentar
Numele cursului 62
Incasoul documentar
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
Numele cursului 63
Incasoul documentar
c. Care sunt principalele riscuri care apar în cazul în care decontarea într-un contract
comercial internaţional se face prin intermediul unui incasoul documentar, pentru
exportator? Dar pentru importator?
Numele cursului 64
Incasoul documentar
Numele cursului 65
Cecul si ordinul de plata
Cuprins Pagina
Unitatea de învățare Nr.8 Cecul si ordinul de plata.........................................................66
OBIECTIVELE unității de învățare nr. 8 .............................................................................67
8.1 Cecul ...........................................................................................................................67
8.2. Ordinul de plata........................................................................................................70
Lucrare de verificare unitate de învățare nr. 8 ................................................................71
Răspunsurile testelor de autoevaluare ............................................................................72
Bibliografie unitate de învățare nr. 8 ...............................................................................72
Numele cursului 66
Cecul si ordinul de plata
8.1 Cecul
Aici cuvinte Cecul este instrumentul de plată prin care trăgătorul, titular al unui cont la bancă, dă ordin
cheie necondiţionat ca banca să plătească o anumită sumă de bani către un beneficiar din disponibilul
său în cont.
Cecul este reprezentat de un formular tipizat, fiind inclus în carnete de cecuri de 25, 50,
100 file.
Utilizarea cecului este guvernată de Legea cecului din 1934.
Părţile implicate:
1. trăgătorul este cel care ordonă plata (persoană fizică sau juridică);
2. trasul este întotdeauna o bancă, fie că e banca la care trăgătorul are deschis un cont, fie
că e una corespondentă;
3. beneficiarul - persoana fizică sau juridică indicată de trăgător în favoarea căreia se va
Cum se
face plata.
realizează … Aspecte implicate:
– trasul (banca) nu plăteşte fără a avea un ordin;
– presupune existenţa unei înţelegeri între trăgător şi bancă privind disponibilul din care
se va face plata;
– presupune existenţa unui disponibil în contul trăgătorului.
Cecul este întotdeauna plătibil la vedere.
Elementele cecului:
1. denumirea de cec;
2. ordinul pur şi simplu necondiţionat de a plăti;
3. suma trecută în cifre, litere şi moneda în care se va face plata;
4. numele trasului;
5. locul plăţii (dacă nu se specifică, este sediul trasului);
6. locul şi data emiterii;
7. semnătura emitentului autografă.
Tipuri de cecuri:
1. după modul în care este trecut beneficiarul:
– nominative - situaţie în care beneficiarul este trecut în mod expres şi cecul se achită
numai acestuia; sunt transmise de obicei prin cesiune;
– la purtător - caz în care nu se menţionează expres numele beneficiarului, cecul putând
fi încasat de orice persoană care îl deţine;
Numele cursului 67
Cecul si ordinul de plata
Mecanismul plății prin cec
Mecanismul plăţii prin cec este diferit în funcţie de tipul de cec, şi anume:
cecuri primite de beneficiar direct de la trăgător şi care poartă numele de cecuri
personale;
cecuri trase de bănci asupra altor bănci denumite cecuri bancare;
cecuri de călătorie.
Mecanismul cecului personal
Cecul este un instrument de plată plătibil numai la vedere. Aceasta înseamnă că termenul
de prezentare la plată se calculează în zile şi variază de la ţară la ţară. În cazul României, acesta
poate fi de maxim 8 zile pentru plăţile din aceaşi localitate în 15 zile în celelalte cazuri. Fiind un
titlu de credit ce poate circula prin gir sau andosare, cecul prezintă particularitatea că toţi cei ce
s-au obligat într-un moment sau altul la plata acestuia (trăgător, giranţi) să rămână obligaţi şi să
răspundă solidar în ceea ce priveşte plata cecului respectiv.
Mecanismul cecului personal presupune câteva etape, şi anume:
titularul unui cont la o bancă aflat în situaţia de a face o plată completează fila de cec
cu suma şi numele beneficiarului;
cecul este transmis direct beneficiarului de către trăgător, beneficiarul aflat în posesia
filei de cec se prezintă la ghişeul băncii spre încasarea acestuia;
banca beneficiarului execută plata prin preluarea filei de cec şi remiterea acesteia
băncii trase, care debitează contul trăgătorului şi achită băncii plătitoare valoarea
cecului. În urma acestei operaţiuni, banca beneficiarului face plata către acesta.
Mecanismul plății prin cecuri bancare
În acest caz, terţul ordonator are un disponibil la bancă şi îi transmite acestuia ordinul să
tragă un cec asupra băncii beneficiarului (banca trasă).
Numele cursului 68
Cecul si ordinul de plata
Mecanismul plății prin cecul de călătorie
Beneficiarul unui cec de călătorie achită băncii suma corespunzătoare şi poate cere plata
oricărei bănci din lume care cumpără astfel de cecuri. Băncile care cumpără cecuri de călătorie le
achită imediat şi îşi recuperează banii remiţând cecurile băncii care le-a emis.
Achiziţionarea unui cec de călătorie se poate face în două moduri:
prin cumpărarea unui cec de călătorie prin achitarea cash a sumei înscrise pe el;
prin constituirea unui cont la banca comercială care vinde cecul, care e utilizat în
vederea acoperirii cecului de călătorie (cecul e utilizat în străinătate, urmând ca sumele
cheltuite să fie decontate din contul respectiv, acesta fiind şi purtător de dobândă).
Eurocecurile sunt cecuri cu limită de sumă, dar care nu au valoare imprimată şi sunt
vândute sub forma unui carnet de cecuri în alb. Beneficiarii completează suma, aceasta fiind
trasă din contul deschis la banca menţionată pe cec.
Eurocecurile au ataşate o carte de garanţie cu elemente care asigură băncii plătitoare
garanţia recuperării banilor de la banca emitentă.
Cecurile VISA sunt mai recente şi, spre deosebire de eurocecuri, beneficiarul nu le achită
în totalitate de la început, iar când primeşte carnetul, achită doar o parte, diferenţa neachitată
fiind preluată din contul său când cecurile sunt primite de la băncile plătitoare.
Cecul electronic
Cecul electronic reprezintă un instrument de plată electronică care elimină existenţa
suportului de hârtie în decontarea tranzacţiilor internaţionale, înlocuind cecul tradiţional cu un
echivalent electronic. Cecul electronic a fost creat de către un consorţiu condus de către Citibank
– Financial Services Technology Consortium, pornind de la ideea de a găsi un instrument care să
păstreze toate caracteristicile cecului tradiţional paralel cu îmbunătăţirea anumitor funcţiuni şi
care, în plus, să permită efectuarea plăţilor prin Internet.
Proiectul e-checks îmbunătăţeşte securitatea decontărilor efectuate prin cecul clasic
pentru că permite utilizarea unui sistem de cifrare a mesajelor, participanţii beneficiind de
confidenţialitate. Suplimentar, e-checks permit reducerea timpilor de tranzacţie.
Tot circuitul documentelor este înlocuit cu un circuit al mesajelor electronice între
debitor, creditor şi băncile acestora. În acelaşi timp sunt utilizate semnăturile electronice care
sunt criptate şi protejate prin sisteme specifice de criptografiere.
Numele cursului 69
Cecul si ordinul de plata
Aici cuvinte
cheie Cea mai simplă modalitate de a realiza o plată o reprezintă transmiterea unei sume de bani
de la o persoană, care e datoare, către o altă persoană, care e titulara creanţei respective.
Ordinul de plată se realizează prin intermediul unui parcurs bancar, deosebindu-se astfel
de plata obişnuită - cash.
Ordinul de plată reprezintă dispoziţia dată de ordonator unei bănci de a plăti o sumă
determinată în favoarea beneficiarului, în vederea stingerii unei obligaţii băneşti.
În România, reglementarea ordinului de plată este asigurată de Regulamentul nr.
8/19.08.1994 privind ordinul de plată şi de Normele-cadru nr. 15/19.08.1994 elaborate de BNR.
Caracteristicile ordinului de plată:
Cum se 1. relaţia de plată apare numai ca urmare a unei datorii preexistente;
2. operaţiunea este iniţiată de plătitor (ordonatorul), care stabileşte şi condiţiile de
realizează … desfăşurare a operaţiunii;
3. este revocabil (poate fi retras, instrucţiunile pot fi modificate de ordonator);
4. presupune existenţa unui provizion bancar.
Din punct de vedere al modului de efectuare a plăţii, ordinul de plată poate fi:
ordin de plată simplu - încasarea nu este condiţionată de prezentarea nici unui alt
document;
ordin de plată documentar - încasarea este condiţionată de prezentarea unor anumite
documente, precizate dinainte.
Participanţii la operaţiune sunt:
ordonatorul - cel care are o datorie de plătit;
beneficiarul - cel în favoarea căruia se face plata;
o bancă sau mai multe bănci - sunt doar prestatoare de servicii, asigurând manipularea
corectă a valorilor întrebuinţate şi solicitând efectuarea plăţii. Acestea pot fi:
ordonatoare sau plătitoare.
Documentul „Ordin de Plată” conţine:
numele şi adresa ordonatorului;
numele şi adresa beneficiarului;
denumirea şi adresa băncii ordonatoare;
data emiterii;
ordinul de a plăti (“veţi plăti”);
suma de plătit;
motivul plăţii;
documentele necesare în cazul ordinului de plată documentar;
modul de plată (letric, telegrafic, electronic);
Numele cursului 70
Cecul si ordinul de plata
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
Numele cursului 71
Cecul si ordinul de plata
Numele cursului 72
Contrapartida ca modalitate de plată
Unitatea de învățare Nr. 9 Contrapartida ca modalitate de plata ...................................73
OBIECTIVELE unității de învățare nr. 9 .............................................................................74
9.1 Contrapartida ca modalitate de plată .......................................................................74
Lucrare de verificare unitate de învățare nr.9 .................................................................78
Răspunsurile testelor de autoevaluare ............................................................................79
Bibliografie unitate de învățare nr. 9 ...............................................................................79
Numele cursului 73
Contrapartida ca modalitate de plată
Numele cursului 74
Contrapartida ca modalitate de plată
Numele cursului 75
Contrapartida ca modalitate de plată
2. Contrapartida
Contrapartida reprezintă o tehnică ce a fost utilizată pe scară largă în unele
ţări, fiind relativ flexibilă, dar putând implica elemente disparate. Un cumpărător,
cel mai probabil un guvern sau o unitate aflată în proprietatea statului dintr-o ţară în
curs de dezvoltare intenţionează să cumpere anumite bunuri de capital. El va efectua
achiziţia în condiţiile în care o parte din exporturile sale se vor face în contul plăţii
parţiale sau totale a importului de bunuri de capital. Contractul de vânzare a
bunurilor de capital şi cel de cumpărare a mărfurilor în contrapartidă sunt separate,
Numele cursului 76
Contrapartida ca modalitate de plată
dar au o legătură între ele. Ele pot fi încheiate în contextul unui acord-cadru care va
cuprinde cele două contracte.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
Numele cursului 77
Contrapartida ca modalitate de plată
Numele cursului 78
Contrapartida ca modalitate de plată
Numele cursului 79
Finantarea comertului international
Cuprins Pagina
Unitatea de învățare Nr. 1 0 Finanțarea comerțului internațional .................................80
OBIECTIVELE unității de învățare nr. 10 ...........................................................................81
10.1 Fundamentarea deciziei de creditare ......................................................................81
10.2. Tehnici de finantare pe termen scurt......................................................................84
Lucrare de verificare unitate de învățare nr. 10 ..............................................................86
Răspunsurile testelor de autoevaluare ............................................................................86
Bibliografie unitate de învățare nr. 10 .............................................................................87
Numele cursului 80
Finantarea comertului international
Pentru contractarea unui credit legat de realizarea importului sau exportului, precum şi
pentru plata serviciilor aferente operaţiunii de import sau export, solicitantul (o firmă
producătoare, un intermediar) se adresează băncii comerciale cu care procedează la
fundamentarea unei decizii de creditare.
Numele cursului 81
Finantarea comertului international
obligaţiile firmelor creditate de a păstra în bune condiţii bunurile gajate şi de a le folosi, în caz
de producere a riscului, la rambursarea creditului respectiv.
Contractele respective însoţesc contractul de credit final, încheiat după adoptarea
definitivă a deciziei de creditare.
Ratingul de credit
Ratingul reprezintă procesul de evaluare a riscului ataşat unui titlu de creanţă sintetizat
printr-o notă sau calificativ, permiţând astfel efectuarea unui clasament în funcţie de
caracteristicile titlului în cauză şi ate garanţiilor emitentului. Ratingul este deci un element al
procesului de decizie în ceea ce priveşte investiţia/ acordarea creditului.
Ratingul se realizează pe baza informaţiilor furnizate de emitent şi din alte surse
disponibile pe piaţă. Prin intermediul ratingului se poate obţine o clasificare calitativă a celor ce
apelează la bănci sau la pieţele financiare cu ajutorul unor criterii de evaluare.
Cele mai cunoscute agenţii de rating de credit sunt Standard&Poor (S&P) şi Moody’s
Investors Service (Moody’s). Cele două agenţii utilizează sisteme de acordare a notelor diferite,
însă acestea sunt direct comparabile.
Clasificarea creditelor
Numele cursului 82
Finantarea comertului international
Numele cursului 83
Finantarea comertului international
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
Creditele de prefinanţare
Creditele de export
Numele cursului 84
Finantarea comertului international
pe baza unor documente care atestă existenţa mărfurilor pregătite pentru export.
O formă particulară a acestui tip de credit este creditul pe bază de warant. În cazul
acestuia, firma exportatoare, pe baza gajului de mărfuri, dă băncii un înscris care reprezintă un
titlu de proprietate asupra mărfurilor şi este negociabil. Ca atare, băncile comerciale pot sconta
titluri la banca centrală.
2. Avansul în valută este, în egală măsură, o tehnică de finanţare pe termen scurt şi o
metodă de protecţie împotriva riscului valutar. El reprezintă acordarea de către o bancă
a unui împrumut în valută firmei exportatoare, în baza creanţei acesteia faţă de clientul
său sau din străinătate, creanţă nevalorificată în moneda naţională.
3. Avansul bancar prin cesiunea de creanţe - în unele ţări, băncile acordă facilităţi, sub
formă de avans, exportatorilor pentru reîntregi-rea fondurilor avansate de aceştia în
livrări de mărfuri pe credite pe termen scurt, prin cesionarea creanţelor deţinute asupra
importatorilor străini.
4. Scontarea reprezintă o formă tradiţională de mobilizare a creditelor prin cedarea
drepturilor de creanţă încorporate în cambie sau bilet la ordin. Cel ce deţine o anumită
cambie, cu o scadenţă pentru un interval de timp (6 luni), poate obţine imediat
lichidităţi prin vânzarea cambiei către o bancă. Suma care se reţine reprezintă taxa de
scont + comision.
5. Creditul de acceptare este asemănător cu tehnica creditelor de scont şi poate fi acordat
în favoarea exportatorului sau a importatorului.
Creditul de acceptare în favoarea exportatorului
În cazul în care partenerul de contract nu acceptă utilizarea titlurilor de credit,
exportatorul are posibilitatea să tragă o cambie asupra băncii sale (denumită şi cambie BLEUE).
Banca comercială acceptă cambia pentru o scadenţă ce nu depăşeşte, de regulă, 180 de zile.
În funcţie de legislaţia din diferite ţări, creditul de acceptare poate fi obţinut, în principiu,
în două moduri:
fie că însăşi banca acceptantă rescontează titlul la banca centrală şi, pe această bază,
acordă exportatorului credit;
fie că exportatorul, pe baza acceptului bancar primit, scontează cambia la o altă bancă.
Creditul de acceptare în favoarea importatorului
Apare în situaţia în care banca acceptantă, în conformitate cu condiţiile stipulate în
contractul de credit, acceptă cambii trase asupra sa în favoarea importatorului şi destinate să
achite exportatorul, care este clientul ei.
În acest caz, exportatorul este plătit la vedere, iar importatorul rămâne debitor faţă de
bancă, suportând costul creditului de accept.
6. Forfetarea exportului pe credit constă în transmiterea creanţelor provenite din
operaţiile de comerţ exterior efectuate pe credit unei instituţii financiare specializate,
care le plăteşte imediat, urmând să recupereze contravaloarea acestora la scadenţă de
la debitorul importator.
Costul forfetării este mai ridicat decât cel al scontului şi constă într-o rată fixă de
dobândă, la care se adaugă comisionul instituţiei de finanţare stabilit diferenţiat, în funcţie de
bonitatea debitorului, de măsura în care cambia sau creanţa, în general, este sau nu avalizată, de
riscul estimat al operaţiunii.
7. Factoringul internaţional este o operaţie desfăşurată pe baza contractului încheiat
între factor şi aderent, prin care primul, în schimbul unui comision, preia în
proprietatea sa creanţele aderentului prin plata facturilor acestuia (ce poartă semnătura
cumpărătorului), facturi ce reprezintă dovada efectuării tranzacţiei care are ca obiect
bunuri sau servicii livrate pe credit.
Numele cursului 85
Finantarea comertului international
importatorul.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
Numele cursului 86
Finantarea comertului international
Răspuns 10.1
1. Adevarat
2. C)
3. a)
4. A)
Răspuns 10.2.
1, Fals
Numele cursului 87
Factoringul international
Cuprins Pagina
Unitatea de învățare Nr. 11 Factoringul international....................................................88
11.1 Factoringul international..........................................................................................89
Lucrare de verificare unitate de învățare nr. 11 ..............................................................93
Răspunsurile testelor de autoevaluare ............................................................................93
Bibliografie unitate de învățare nr. 11 .............................................................................93
Numele cursului 88
Factoringul international
Factoringul era adesea considerat că fiind o simplă scontare de facturi. Astăzi însă, el
reprezintă mai mult şi merită luat în considerare ca fiind una din tehnicile de finanţare puse la
dispoziţia exportatorilor de către instituţiile financiar-bancare care finanţează operaţiile de
comerţ.
Factoringul îşi are originea în SUA, unde “factorii”, care erau responsabili de distribuţia
mărfurilor în întreaga ţară, plăteau câteodată furnizorii înainte de a încasa contravaloarea
mărfurilor de la cumpărători. Cum logistica distribuţiei mărfurilor a devenit treptat mai simplă,
Cum se “factorii” s-au concentrat asupra aspectului financiar al afacerii lor şi în cele din urmă au devenit
mai implicaţi în activitatea de scontare a facturilor la o scară mai largă.
realizează …
În prezent, o mare parte din operaţiunile de factoring constau în scontarea creanţelor
comerciale pe piaţa internă a vânzătorului. Acest lucru presupune ca societatea de factoring să îşi
asume riscul pentru partea care are datoria şi plăteşte vânzătorului un procent din valoare
imediat după facturare. Debitorul va plăti la data scadentă şi factorul îşi va recupera fondurile
avansate vânzătorului.
Factoringul poate lua uneori chiar forme mai complexe, beneficiarul operaţiunii având
posibilitatea de a încredinţa factorului şi alte acţiuni: efectuarea întregii contabilităţi a firmei,
serviciul de relaţii cu clienţii, promovarea activităţii etc.
Plata în
Vânzător numerar
Facturi
Bunuri livrate şi Factor
facturate
Plata făcută
Cumpărător factorului la
scadenţă
Numele cursului 89
Factoringul international
Dezvoltarea noilor blocuri comerciale, în primul rând piaţa unică europeană şi zona de
liber schimb nord-americană, va conduce la o creştere în general a comerţului liber între ţări. De
asemenea, va spori accesul la credite prin introducerea unor noi metode de creditare tot mai
accesibile. Accesul la credite şi alte informaţii financiare a crescut rapid. Pentru toate aceste
motive este foarte probabil ca factoringul internaţional să se dezvolte la o scară mai largă, la
nivel mondial, în viitor.
Forme de factoring
Factoringul este deci operaţiunea desfăşurată pe baza contractului încheiat între factor şi
exportator-vânzător (denumit şi aderent), prin care primul, în schimbul unui comision, preia
creanţele aderentului prin plata facturilor acestuia (ce poartă semnătura cumpărătorului,
reprezentând dovada efectuării tranzacţiei care are ca obiect bunuri sau servicii livrate pe credit).
Derularea operaţiunii de factoring presupune ca factorul să se subroge în drepturile
aderentului privind încasarea creanţelor, fie plătind imediat valoarea nominală a facturilor mai
puţin comisionul său (“old line factoring” sau factoringul clasic), deci înainte de maturizarea
creanţelor, fapt ce adaugă la costul factoringului şi o dobândă corespunzătoare, fie plătindu-le la
scadenţă (maturity factoring).
Prin operaţiunile de factoring, aderentul transferă asupra factorului riscul de instabilitate a
clienţilor săi, riscul de trezorerie, precum şi riscul valutar.
Facturile reprezintă principala dovadă a unei datorii comerciale. Se procesează atât
ordinele obişnuite, cât şi cele înregistrate electronic. Acreditivele documentare, cambiile şi
biletele la ordin vor fi, de asemenea, considerate adecvate de către societatea de factoring pentru
a fi supuse operaţiunii de factoring.
Scontarea parțială
Factoringul creanţelor comerciale, spre deosebire de forfetare, este parţial şi nu acoperă
întreaga valoare a facturii. Se poate acorda vânzătorului un avans de 80-90% din valoarea
facturii.
Scontare cu drept de regres (sau cu recurs)
Riscul de neplată va fi suportat de vânzător dacă scontarea este “cu drept de
recurs/regres”. În acest caz, factorul acordă fondurile, dar, dacă la sfârşitul perioadei pe care a
fost acordat creditul cumpărătorul nu plăteşte, factorul va cere rambursarea fondurilor avansate
de la vânzător.
Scontare fără drept de regres/recurs
Factoringul “fără drept de regres/recurs” este, de asemenea, un serviciu oferit de
societăţile de factoring. În acest caz, factorul îşi asumă riscul de neplată. Dacă la scadenţă
cumpărătorul nu plăteşte, pierderea va fi suportată în principiu de factor. Spunem în principiu,
pentru că de obicei societatea de factoring va percepe un comision suplimentar pentru această
formă de factoring “fără drept de recurs”, şi acesta va fi folosit pentru încheierea unei asigurări
împotriva riscului de neplată. De aceea, în cazul unui refuz de a plăti din partea cumpărătorului,
societatea de factoring va solicita despăgubirea pe baza poliţei de asigurare.
Scontarea întregului portofoliu de creanțe şi serviciul complet de factoring
Pentru a limita riscul la care se expune, societatea de factoring va dori de obicei să preia
întregul portofoliu de creanţe comerciale ale vânzătorului, creanţe care vor face bineînţeles
Numele cursului 90
Factoringul international
Numele cursului 91
Factoringul international
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
Numele cursului 92
Factoringul international
Numele cursului 93
Factoringul international
Se trec toţi autorii astfel: nume şi iniţiala prenumelui. – Titlu, Editura, anul apariţiei
Numele cursului 94
Finantarea prin forfetare
Cuprins Pagina
Unitatea de învățare Nr. 12 Finantarea prin forfetare.....................................................95
OBIECTIVELE unității de învățare nr. 12 ...........................................................................96
12.1 Finantarea prin forfetare..........................................................................................96
Lucrare de verificare unitate de învățare nr. 12 ............................................................100
Răspunsurile testelor de autoevaluare ..........................................................................100
Bibliografie unitate de învățare nr. 12 ...........................................................................101
Numele cursului 95
Finantarea prin forfetare
12.1 Finantarea prin forfetare
Aici cuvinte Forfetarea reprezintă în esenţă vânzarea dreptului la o plată viitoare prin scontarea
cheie unei viitoare lichidităţi. În limba franceză este desemnat prin termenul “ŕ forfait”. În
timp, atât termenul, cât şi operaţiunea în sine au evoluat, însemnând în prezent
scontarea sau forfetarea unor viitoare lichidităţi rezultate din operaţiuni de comerţ, în
cadrul creditelor puse la dispoziţie cumpărătorilor de către furnizori. Chiar dacă
scontarea creanţelor pur financiare este posibilă, aceasta poate fi evitată de unii
operatori ai pieţei, deoarece se aseamănă mai mult cu finanţarea capitalului de lucru.
Istoricul operaţiunii de forfetare
Scontarea creanţelor viitoare se realizează de multe secole, dar piaţa forfaitingului, aşa
Cum se
cum este cunoscută ea astăzi, este un fenomen apărut la începutul secolului XX.
realizează …
Nevoia de credite pentru susţinerea refacerii industriei ţărilor din centrul şi estul Europei
după cel de-al doilea război mondial a generat practica conform căreia furnizorii de bunuri şi
echipamente de capital au acceptat plata din partea clienţilor lor pe parcursul unei perioade mai
îndelungate decât ar fi admis în mod normal. Pentru a reduce un asemenea risc ridicat de
creditare aferent acestor acorduri de plată, ei solicitau în primul rând cambii sau bilete la ordin
ca dovadă a datoriei, reprezentată atât de suma împrumutată, cât şi de dobânda aferentă
creditului. În al doilea rând, ei solicitau garanţii bancare sau avaluri, astfel încât, în situaţia în
care cumpărătorul bunurilor nu efectua plata în termenul stabilit, atunci plata ar fi fost asigurată
de către banca ce a garantat.
Deoarece riscul asociat cambiilor şi biletelor la ordin a scăzut prin avalizarea de către
bancă, vânzătorul avea nu numai posibilitatea să le sconteze la alte bănci, îmbunătăţindu-şi astfel
lichiditatea, ci şi pe aceea de a le sconta fără drept de regres, ceea ce însemna că banca ce
efectua scontarea nu avea dreptul de a cere vânzătorului bunurilor achitarea contravalorii în
cazul în care debitorul iniţial sau banca de garantare nu efectuau plata în termenul convenit.
Piaţa forfetării
Piaţa forfetării este mai restrânsă şi mai specializată decât multe alte pieţe de creditare şi
finanţare a întreprinderilor. Aceasta, deoarece tranzacţiile sunt adesea de dimensiuni reduse, sub
5 milioane dolari, şi numai rareori două vânzări/exporturi de bunuri sunt identice.
Tranzacţiile se deosebesc între ele în multe privinţe: dimensiune, felul mărfurilor,
Numele cursului 96
Finantarea prin forfetare
Numele cursului 97
Finantarea prin forfetare
Primul forfetor
propriu sau să îl vândă altei bănci sau instituţii de forfetare.
Datorită acestei activităţi suplimentare de structurare a tranzacţiei, forfetorul iniţial
mizează pe câştiguri superioare. Din acest motiv, tranzacţiile primare sunt foarte căutate, băncile
Primul forfetor vinde
şi forfetorii licitând unii împotriva
efectuliniţial
de comerţ Suma netăcelorlalţi
plătită pentru a obţine tranzacţia exportatorului. Forfetorul
poatepepercepe
piaţa un comision de angajament în schimbul promisiunii de a cumpăra efectul
primului forfetor
desecundară
comerţ, cu câteva săptămâni sau luni înainte ca acesta să poată fi scontat. El poate percepe şi
un comision de management pentru pregătirea tranzacţiei. În plus, forfetorul iniţial poate să
înregistreze profit din finanţarea tranzacţiei, plătibilă după finalizarea tranzacţiei sau, dacă
decide să vândă efectul, din diferenţa dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare.
Atunci când o bancă sau o Rambursarea
casă de forfetare
finalăvinde
cătrelaal rândul său efectul altei bănci sau
Al doilea/următorul
altui forfetor, operaţia se numeştedoilea/următorul
tranzacţie pe forfetor
piaţa secundară. Indiferent de numărul
forfetor Importator
revânzărilor efectului, tranzacţia se va considera efectuată pe piaţa secundară.
Numele cursului 98
Finantarea prin forfetare
Numele cursului 99
Finantarea prin forfetare
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 12
Lucrarea de verificare, al cărei conţinut este prezentat mai jos, solicită cunoaşterea
conceptelor prezentate în Unitatea de învăţare nr. 1.
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 12.1
Times New Roman, normal, 12, Justify, single paragraph (la un rând) Times New
Roman, normal, 12, Justify, single paragraph (la un rând) Times New Roman,
normal, 12, Justify, single paragraph (la un rând).
Bibliografie unitate de învăţare nr. 12
Se trec toţi autorii astfel: nume şi iniţiala prenumelui. – Titlu, Editura, anul apariţiei
Cuprins Pagina
Unitatea de învățare Nr. 13 Finantarea pe termen mediu si lung a activitatii de export
import ……………………………………………………………………………………………………………….102
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 13 ........................................................................ 103
13.1. Finantarea pe termen mediu si lung a activitatii de export import 103
Lucrare de verificare unitate de învățare nr. 13 …………………………………………………….109
Răspunsurile testelor de autoevaluare ………………………………………………………………..110
Bibliografie unitate de învățare nr. 13 ……………………………………………………………….110
Creditul furnizor
Acesta este un credit bancar acordat exportatorului, atunci când acesta consimte
Cum se partenerului său o amânare de plată pentru marfa livrată în străinătate.
realizează … Practic, operaţiunea presupune două relaţii de creditare: un credit de marfă acordat
de exportator importatorului, prin acceptarea efectuării plăţii la un anumit termen şi
un credit în bani acordat de banca exportatorului pentru finanţarea operaţiunii de
export.
Creditul furnizor este un credit pe termen mediu sau lung, încadrându-se în general
în perioada de 5-7 ani şi 10-15 ani.
Creditul cumpărător
Creditul cumpărător este cel mai bine definit ca o formă specializată de împrumut
în eurovalute, în cadrul căreia debitorul este cumpărătorul mărfurilor. Într-adevăr,
în cazul în care nu este implicată o ACE, multe dintre condiţii pot fi aceleaşi cu ale
unui credit comercial, cu excepţia celor referitoare la tranzacţia comercială care
este finanţată.
Cumpărător/debitorr
Acord de
împrumut
Mărfuri livrate printr-un credit
cumpărătorului Rambursarea cumpărător
creditului în
condiţiile acordului
de împrumut
Spre deosebire de un credit intern obişnuit pe care îl putem obţine oricare dintre noi
de la propriile bănci, în cazul unui credit cumpărător, fondurile nu sunt plătite
direct debitorului. În schimb, tragerile sunt permise exportatorului, ca plată
efectuată în numele debitorului în schimbul mărfurilor livrate. Aceste plăţi sunt
înscrise în registrele băncii drept împrumuturi acordate debitorului.
Pentru a se asigura că fondurile sunt plătite corect, prin acordul de împrumut se va
stabili în mod normal procedura de tragere. Aceasta poate necesita completarea
unui formular de tragere sau a unei cereri de plată de către exportator, pentru a fi
prezentate împreună cu documentele de livrare, care pot consta în originalele
conosamentelor, poliţe de asigurare, facturi şi liste de încărcare, ca în cazul unui
acreditiv documentar. Alte protocoale de tragere pot necesita obţinerea de către
bancă a permisiunii scrise din partea debitorului/cumpărătorului, anterioară
achitării sumelor.
Rambursarea se face de regulă în rate egale semestriale, data începerii rambursării
fiind stabilită în paragrafele acordului de împrumut referitoare la rambursare. Sunt
posibile şi plăţile lunare, trimestriale, anuale sau plata unică la sfârşitul perioadei de
creditare/rambursare, putând începe fie de la date determinate, fie determinabile
prin referire la clauzele prevăzute în contractul comercial/de vânzare-cumpărare.
Rambursarea se poate efectua şi în virtutea unor prevederi care stipulează
calcularea ratelor ca proporţie din partea neachitată a împrumutului. În acest caz,
suma care a rămas de achitat se divide de regulă la numărul ratelor care mai trebuie
achitate, pentru a obţine tranşe egale de rambursare a sumei împrumutate. Această
situaţie se regăseşte în cazul în care livrările şi tragerile continuă şi după ce
cumpărătorul a început rambursarea creditului.
Dificilul proces de montare a unui credit cumpărător presupune implicarea unei
bănci, banca agent, care va efectua şi administrarea creditului pe toată durata
acestuia, care va supraveghea toate plăţile către vânzător şi toate rambursările,
primind în schimb un comision.
În cazul unui credit de valoare mare, agentul poate contracta creditul în numele
unui grup, club sau sindicat de creditori, acesta fiind cel care tratează cu debitorul
şi garantorul. Atunci când una plăţile datorate vânzătorului ajunge la scadenţă el va
anunţa membrii sindicatului în legătură cu sumele datorate de fiecare dintre ei.
Aceştia vor transmite agentului partea datorată, urmând ca acesta să cumuleze
sumele pentru ca vânzătorul să primească o tranşă unică.
Dobânda se plăteşte de regulă la aceleaşi intervale regulate la care se rambursează
şi suma împrumutată. În cazul în care nu a început rambursarea creditului, probabil
datorită perioadei de graţie, dobânda se va plăti de regulă semestrial sau cu altă
frecvenţă.
Dobânda se stabileşte la o rată flotantă, stabilită de regulă prin adăugarea unei
marje la costul normal al împrumutării fondurilor de către creditor sau la o rată de
finanţare, precum London Interbank Offered Rate (LIBOR). Întrucât Londra este
un centru financiar important în domeniul finanţării prin eurocredite, această
metodă de stabilire a dobânzii este des întâlnită. Însă dacă acordarea creditului se
realizează pe altă piaţă, este firesc ca respectivul cost al finanţării pe acea piaţă să
reprezinte baza de calcul a dobânzii.
În cazul în care creditul este purtător al unei dobânzi flotante, ratele dobânzii se
stabilesc de regulă ca în situaţia unui împrumut structurat ca o serie de împrumuturi
semestriale consecutive, reînnoibile automat – presupunând că dobânda se plăteşte
semestrial. Cu două zile înaintea reînnoirii creditului, banca agent obţine două trei
rate de referinţă, pe care contractul de împrumut le va defini drept ratele pe care
principalii participanţi pe piaţa eurodepozitelor le vor oferi pentru depozitele
constituite în valuta respectivă pe perioada prevăzută în contractul de împrumut.
Agentul va calcula media acestor rate ale dobânzii pentru a determina LIBOR sau
altă rată de finanţare prevăzută în contract.
O clauză pentru care împrumuturile Băncii Mondiale sunt celebre, gajul negativ
este o garanţie pe care o dă debitorul că activele stabilite în acordul de împrumut nu
vor fi gajate pentru a garanta alte împrumuturi. Împrumuturile acordate de Banca
Mondială includ în mod tradiţional această clauză deoarece sunt acordate unor
debitori provenind din ţări cu risc politic ridicat, Banca luând drept garanţie
resursele naturale naţionale ale acestora.
Liniile de credit
Cofinanţarea
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 13.
Cofinanţarea
Răspuns 13.1
1. B)
2. C)
3. b)
Cuprins Pagina
Creditul consorţial
Cum se În momentul acordării unui astfel de credit se fixează o serie de elemente, unele
făcând obiectul negocierilor între părţi, altele sunt relativ standardizate şi se referă la
realizează …
elemente legate de partea juridică şi administrativă a montajului respectiv.
Dintre elementele care se negociază sunt suma şi moneda de susţinere. Acestea
sunt influenţate de nevoile beneficiarului. Un rol deosebit în stabilirea lor îl au
estimările făcute de lead manager asupra posibilităţilor pieţei. Se ţine cont de
calitatea semnăturilor beneficiarului – bonitatea lui – frecvenţa acestuia pe piaţă.
O sumă tipică este de 200 – 100 mil. $.
Eurocreditul este exprimat într-un singur deviz; dacă se acordă în tranşe, însă sunt
acceptate mai multe devize.
Un alt element negociabil este scadenţa eurocreditului şi depinde de calitatea
semnăturilor, de bonitatea şi de lichiditatea pieţei.
Rata dobânzii este constituită dintr-o dobândă de bază, flotantă, şi o marjă fixă
numite spread. Dobânda flotantă este, de obicei, dobânda pieţei pe termen scurt
(LIBOR, PIBOR).
Alegerea ratei dobânzii depinde de obiectivele beneficiarului şi de opţiunea
sindicatului bancar. Există eurocredite cu o tranşă principală la o rată a dobânzii
preferenţială, iar restul creditului acordat la LIBOR.
Marja este fixă sau fracţionată pe diferite termene. De obicei, în cazul marjei
fracţionate, aceasta fiind mai ridicată în ultimii ani, valoarea nu poate fi foarte mare,
deoarece împrumutul poate fi rambursat mai devreme şi banca trebuie să caute alt
Creditul consortial si emisiunea de euroobligatiuni
client.
Amplitudinea marjei depinde de 5 factori:
1. calitatea semnăturilor;
2. durata creditului;
3. lichiditatea generală a pieţei;
4. impactul operaţiei de împrumut asupra capitalizării băncilor;
5. voinţa băncilor de a creşte sau a reduce volumul activităţii lor internaţionale.
Modalitatea de calcul a ratei dobânzii este prevăzută în detaliu în convenţia de
împrumut. Mandatarul băncilor este cel care determină rata dobânzii pe întreaga
perioadă a creditului. În ziua scadenţei, mandatarul face o medie a dobânzii pe
termen scurt la băncile de referinţă şi notifică prin telex pe beneficiar precum şi
celelalte bănci din sindicatul bancar. Se calculează rata dobânzii după rata LIBOR
anunţată la Reuters.
În cazul imposibilităţii stabilirii ratei dobânzii, părţile ajung la o rată de înlocuire.
Dacă nici acum nu ajung la o soluţie comună, împrumuturile se anulează.
Condiţiile de rambursare
După perioada de graţie în care beneficiarul nu are nici o obligaţie financiară faţă de
sindicat, urmează o perioadă de rambursare efectivă. În cazul unei rambursări
anticipate, beneficiarul nu plăteşte prima sau penalităţi, dar trebuie să trimită un aviz
prealabil mandatarului sindicatului bancar şi va face plata numai la sfârşitul unei
perioade de dobândă.
Comisioanele
Punerea la punct a unei facilităţi in eurodolari, sub forma unui împrumut consorţial,
se derulează în 4 etape:
o negocierea iniţială;
o formarea grupului de direcţie;
o formarea consorţiului;
o angajarea fondurilor.
Negocierea iniţială
unei bănci, fie unui grup de bănci, fără ca acesta sa fie de la început stabilizat. Odată
anunţată punerea la punct a facilitaţii, anumite bănci pot să se alăture grupului de
direcţie, unele făcând din aceasta o condiţie a participării lor la consorţiu.
În ceea ce priveşte formarea acestui grup de direcţie, există câteva practici:
- accesul la grupul de direcţie este relativ limitat la un număr redus de bănci.
Numai băncile bine implantate pe piaţă şi foarte solide, pot ajunge la acest statut
într-un sindicat bancar. Acest lucru se explică, în parte, prin responsabilităţile care
îi revin grupului de direcţie; în principal, este vorba de îndeplinirea funcţiei de
garanţie. În caz de eşec al acţiunii de sindicalizare, grupul trebuie să îşi asume
ansamblul împrumutului.
- adesea, într-un sindicat de direcţie sunt reprezentate bănci de naţionalităţi
diferite. Această diversitate geografică constituie un element apreciat de către
beneficiari şi, de multe ori, facilitează sindicalizarea. Compoziţia grupului de
direcţie reflectă obiectivele acestei sindicalizări.
- se constată adesea că, dacă este posibil, grupul de direcţie include cel puţin o
instituţie bancară de aceeaşi naţionalitate ce aceea a beneficiarului.
grupul de garantare;
grupul de plasare.
Grupul de direcţie este reprezentat de lead manager sau chef de file şi de co-lead
manageri sau co-chef de file. Acest grup are următoarele responsabilităţi :
- trebuie să coordoneze activitatea tuturor participanţilor şi să asigure buna
desfăşurare a emisiunii de euroobligaţiuni;
- trebuie să participe la toate etapele montării emisiunii;
- are rol determinant în formarea sindicatului şi a celorlalte grupuri;
Lead managerul şi ajutoarele sale trebuie de asemenea să subscrie o parte însemnată
din valoarea emisiunii de euroobligaţiuni şi trebuie să fie format din bănci de mare
anvergură.
Grupul de garantare
Tehnica de preluare fermă constrânge grupul de direcţie să formeze un sindicat de
garantare. Acest sindicat are rolul de a garanta emitentului fondurile, indiferent cum
va fi primită această emisiune pe piaţă.
Riscurile asumate de cei care preiau ferm împrumutul sunt destul de ridicate şi cresc
atunci când emitentul nu este prea cunoscut pe piaţă.
Membrii grupului de direcţie fac parte din grupul de garantare şi îşi asumă cel puţin
40% din fonduri. Dacă emisiunea nu a fost integral plasată ei cumpără titlurile
proporţional cu angajamentele asumate de fiecare dintre băncile participante la
grupul de garantare.
Numărul celor care preiau ferm împrumutul variază în raport cu talia emisiunii şi cu
gradul de dispersie geografică dorit pentru plasare.
Grupul de plasament (selling group)
Instituţiile care fac parte din acest grup sunt selecţionate pe baza capacităţii lor de a
găsi rapid investitori. Aceste bănci nu îşi asumă nici un procent din valoarea
emisiunii şi sunt plătite pe bază de comision. De asemenea, aceste bănci nu preiau
riscul la modul propriu ci există doar un angajament de a vinde o anumită parte din
emisiune.
Băncile urmăresc să respecte însă procentul pentru care s-au angajat deoarece dacă
nu îşi dovedesc capacitatea efectivă de a plasa o parte din valoarea emisiunii
respective nu vor mai fi agreate la participarea în alte sindicate bancare pe piaţă.
În general băncile din cadrul grupului de plasament se angajează la vânzarea a 0,5%
din valoarea emisiunii de euroobligaţiuni.
În ceea ce priveşte remunerarea sindicatului bancar există trei tipuri de comisioane
care se distribuie membrilor acestuia şi anume:
- comisionul de direcţie - manager fee – care remunerează băncile din grupul
de direcţie;
- comisionul de garantare care remunerează băncile din cadrul grupului de
garantare –underwriting fee;
- comisionul de plasare care remunerează băncile din grupul de plasare –
selling fee;
Modul tradiţional de realizare a unei emisiuni de euroobligaţiuni presupune
parcurgerea a 6 etape şi anume :
1. Negocierea preliminară şi pregătirea emisiunii
Un proiect de finanţare internaţională începe cu o perioadă de negocieri în vederea
Creditul consortial si emisiunea de euroobligatiuni
negociabile. Adesea cererile iniţiale sunt reduse, şi fiecare bancă implicată primeşte
un procent care rămâne definitiv.
5. Plasarea propriu-zisă
Grupul de plasare procedează în următoarele două săptămâni la plasarea titlurilor.
Lead managerul trebuie să vegheze asupra modului cum se tranzacţionează titlurile
pentru a putea interveni în susţinerea lor. În această perioadă trebuie să evite
fluctuaţiile între preţul emisiunii şi preţul de tranzacţionare.
O sub-etapă o reprezintă deschiderea pieţei secundare de către grupul de direcţie.
Cursul euroobligaţiunilor se exprimă prin două valori :
- cursul bid la care se cumpără euroobligaţiunile de către cei care fac piaţa;
- cursul ask la care se vând euroobligaţiunile.
Odată cu deschiderea pieţei secundare pot apărea două fenomene:
- unul negativ, atunci când nu există cerere. Dacă nu există cumpărători,
grupul de direcţie trebuie să le cumpere la preţul la care le-a declarat( pentru a
scoate de pe piaţă surplusul şi a menţine astfel preţul);
- unul pozitiv, când interesul pentru obligaţiuni este foarte mare şi în aceste
condiţii se imprimă o tendinţă de creştere a cursului (arată că volumul emisiunii
putea fi mai mare).
6. Închiderea emisiunii
În această etapă emitentul primeşte valoarea netă a emisiunii, iar titlurile sunt emise
şi transferate investitorilor.
La sfârşitul unei emisiuni de euroobligaţiuni apare în presă piatra tombală, un anunţ
publicitar care prezintă în ordine ierarhică descrescătoare emitentul, lead managerul,
grupul de direcţie, grupul de garantare, grupul de plasament.
Această modalitate tradiţională de plasare a euroobligaţiunilor are câteva
inconveniente :
1. lungimea perioadei de preplasare – deoarece această modalitate de realizare a unei
emisiuni de euroobligaţiuni a fost concepută pentru o conjunctură stabilă a pieţei.
În perioada preplasării piaţa poate arăta condiţii foarte diferite de cele iniţiale şi de
aceea condiţii finale vor fi altele decât cele negociate iniţial cu emitentul – acest fapt
afectând însă negativ imaginea lead managerului
Pe de altă parte această etapă prelungeşte incertitudinea sumei pe care o va obţine
emitentul în urma realizării emisiunii.
2. existenţa unei potenţiale emisiuni de euroobligaţiuni şi a unor posibile comisioane
pe care fiecare din membrii sindicatului bancar le poate obţine creează între aceştia
potenţiale tensiuni privind remunerarea diferenţiată.
3. pentru a câştiga încrederea lead managerului, unele bănci au tendinţa de a
supralicita partea lor, ceea ce va reduce rentabilitatea emisiunii deoarece pe piaţă
titlurile se vor vinde la un curs mai mic, iar partea nevândută din emisiune va trebui
preluată de către sindicatul de garantare.
4. apariţia pieţei gri – este o prepiaţă care apare în perioada de preplasare. Dacă lead
managerul fixează un preţ prea ridicat sau un comision redus, apar case specializate
care vor cumpăra titlurile şi le vor vinde cu scont, făcând astfel titlurile greu de
plasat pentru că din start ele se vor vinde la un preţ mai redus.
Această piaţă gri este totuşi utilă deoarece joacă un rol regulator făcând mult mai
complicată tendinţa de a oferi condiţii prea avantajoase.
Creditul consortial si emisiunea de euroobligatiuni
e) comisionul de plasare;
A(c,d,e,), B(a,c,e,), C(a,d,e,).
3. Emisiunea de euroobligaţiuni reprezintă
a) o metodă de finanţare pe termen lung prin care beneficiarul obţine de pe
piaţa de capital valoarea unui împrumut prin montarea unei emisiuni de
eurobligaţiuni de către un sindicat bancar;
b) o metodă de finanţare pe termen scurt prin care beneficiarul obţine de pe
piaţa de capital valoarea unui împrumut prin montarea unei emisiuni de
eurobligaţiuni de către un sindicat bancar;
c) o metodă de finanţare pe termen lung prin care beneficiarul obţine de pe
piaţa de capital valoarea unui împrumut prin montarea unei emisiuni de
obligaţiuni de către o singură bancă.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 14.