USMF „Nicolae Testemiţanu”

Facultatea de Medicină nr. 2

Departamentul Pediatrie

Supravegherea medicală a copiilor în RM. Particularităţile creşterii şi dezvoltării copiilor la diferite vârste.
Evaluarea dezvoltării fizice şi neuropsihice. Alimentaţia naturală. Diversificarea. Alimentaţia mixtă şi
artificială a sugarului. Alimentaţia copiilor după un an. Importanţa alimentaţiei adecvate vârstei în
dezvoltarea şi maturizarea aparatului maxilofacial.

Studenţii trebuie să cunoască:

 Principiile de organizare a asistenţei medicale acordate copiilor în Republica Moldova.
 Perioadele copilăriei.
 Caracteristica perioadelor copilăriei.
 Semnificaţia perioadelor copilăriei.
 Grupele de sănătate.

Studenţii trebuie să poată:

 Aprecia perioadele copilăriei.
 Decela factorii nocivi din anamneza vieţii.
 Aprecia grupa de sănătate a copilului (folosind criteriile corespunzătoare).

Subiectele teoretice:
1. Care sunt principiile de organizare a asistenţei medicale acordate copiilor în Republica Moldova?
2. Cadrul legal ezistent în acest sens.
3. Numiţi obiectul de studiu al Pediatriei?
4. Enumeraţi perioadele copilăriei.
5. Caracterizaţi perioadele copilăriei.
6. Clasificaţi factorii de risc în dezvoltarea copiilor.
7. Care sunt criteriile pentru a aprecia grupa de sănătate a copiilor?

Deprinderi practice:
1. Aprecierea perioadei copilăriei.
2. Decelarea factorilor nocivi din anamneza vieţii.
3. Aprecierea grupei de sănătate a copilului (folosind criteriile corespunzătoare).

CONŢINUTUL TEMEI

Tipurile de asistenţă medicală.

În cadrul prezentului Program persoanele asigurate vor beneficia de următoarele
tipuri de asistenţă medicală:
- urgenţă la etapa prespitalicească;
- medicană primară;
- specializată de ambulator;
- investigaţii de laborator şi instrumentale costisitoare acordate la trimiterea, în modul stabilit, a specialistului de
profil din serviciul specializat de ambulator;
- spitalicească.
În funcţie de starea sănătăţii persoanei asigurate şi prezenţa/absenţa indicaţiilor
pentru acordarea asistenţei medicale, asistenţa medicală se clasifică în urgentă şi
programată:
- asistenţa medicală urgentă se acordă în cazurile în care neacordarea la timp a asistenţei medicale pune în
pericol viaţa pacientului şi/sau celor ce-l înconjoară, sau prezintă urmări grave pentru starea sănătăţii pacientului. Asistenţa
medicală urgentă se acordă continuu, pînă la stabilizarea stării sănătăţii pacientului;

1
- asistenţa medicală programată se acordă în cazurile în care pacientul necesită asistenţă medicală, însă lipsesc
stările menţionate în alineatul doi al prezentului punct.

Asistenţa medicală acordată copilului în Republica Moldova: principii de organizare, cadrul legal şi normativ
existent.
Sarcini:
 crearea abilităţilor necesare pentru aprecierea stării sănătăţii fizice şi neuropsihice a copiilor şi adolescenţilor;
 îngrijirea şi alimentaţia copilului sănătos şi bolnav;
 organizarea şi îndeplinirea măsurilor profilactice, sanitaro-antiepidemice şi medicale la domiciliu şi în
instituţiile preşcolare şi şcolare;
 diagnosticarea corectă a bolilor acute şi cronice pe baza anamnezei, examenului clinic şi paraclinic, conform
clasificării maladiilor OMS;
 aprecierea volumului investigaţiilor şi tratamentului în corespundere cu standardele naţionale ale RM;
 acordarea ajutorului de urgenţă copiilor la etapele domiciliu - CMF - staţionar;
 însuşirea elementelor de dispensarizare corectă a copiilor sănătoşi şi bolnavi.

Cadrul juridic internaţional şi naţional privind protecţia drepturilor copilului, inclusiv a dreptului la viaţă,
supravieţuire şi asistenţă medicală.
În plan internaţional şi naţional există un cadru normativ şi juridic care protejază dreptul fiecărui copil la viaţă,
prevede asigurarea unui nivel de trai decent, accesul la serviciile medicale şi sociale de calitate, abordînd direct
problematica drepturilor copilului şi măsurile de protecţie specială pentru diverse categorii de copii aflaţi în diferite
situaţii de dificultate.

Drepturile primordiale ale copilului.

 Dreptul la supravieţuire.
 Dreptul la servicii sociale şi medicale.
 Dreptul la educaţie.
 Dreptul la alimentaţie raţională.

Copilul Sănătos.
Noţiune de sănătate în viziunea OMS: ,,Sănătatea este o stare de bine – fizică, mintală şi de integrare socială dar nu
numai absenţa bolii.”
Grupele de sănătate a copilului:
Criterii sănătășii
1 criteriu-se referă la particularitățile ontogenei copilului funcție de prezența sau lipsa incedenților în anamneza
biologică.
2 criteriu- dezvoltarea fizică a copilului .
3 criteriu- dezvoltarea neuropsihică a copilului.
4 criteriu-starea funcțională a organelor și sistemelor.
5 criteriu- rezistența și reactivitatea copilului.
6 criteriu-prezența maladiilor cronice și anomalii de dezvoltarea
. Grupele de sănătate
Grupele de sănătate a copilului se determină prin evaluarea complexă cu bilanțul stării de sănătate a
copilului în baza celor 6 criterii de sănătate. Determinarea grupelor de sănătate oferă o imagine mai amplă a
statului fizic al copilului decât un diagnostic și permite diferențierea asistenței medicale pentru copiii cu
probleme de sănătate, cu stări premorbide sau fară perturbări de sănătate, cu stări premorbide sau fară
perturbări de sănătate.
Grupă I de sănătate - include copii absolut sănătoși la care:
• Perioada de ontogeneză a evoluat normal; se admit dismorfii unice (deformații neînsemnate a
unghiilor, pavilioanelor urechii, pete congenitale):
• Dezvoltarea fizică și neuropsihică se încadrează în indicii de vârstă;
• Starea funcțională a sistemelor și organelor este satisfăcătoare;
• Rezistența și reactivitatea este satisfăcătoare, morbiditatea lipsește sau maladii acute rare cu evoluție
ușoară;

2
 • Patologia cronică lipsește.
Grupa П A de sănătate
• Anamnestic biologic agravat (familie incompletă), antecedente prenatale și obstetricale (disgravidii,
patologie a sarcinii, evoluție complicată a nașterii, sarcina multipară), prematuritate fără semne de
imaturitate, dificultăți în perioada neonatală precoce (stării neonatale limitrofe cu expresii excesive și
evoluție prelungită);
• Dezvoltare fizică și psihomotorie corespunzătoare vârstei copilului:
• Statutul funcțional al sistemelor și organelor este satisfăcător;
• Reactivitatea și rezistența este bună, maladii acute episodice cu evoluție ușoară sau lipsa lor;
p
atologia cronică absentă.
Grupa 11 B de sănătate
Perioada ontogenezei e evoluat nefavorabil (antecedente prenatale și obsstetrice, făt macrosom, făt
suprapurat, nașterea rapidă sau trenanta, operație cezariana, prezentație pelviană, infecții la gravide,
sindrom febril prenatal, prematuritate.,maturitate ) sau normal;
• Dezvoltarea fizică normală, deficit sau exces ponderal;
* Dezvoltare neuropsihică normală sau retenție ușoară;
« Devieri funcționale (pilorospasm fară tulburări de nutriție, hernie ombilicală incipientă, criptorhsm
incomplet, dimensiuni mici ale fontanelei mari, defecte de ținută, sufluri cardiace funcționale,
tendințe spre hipo- sau hipertensiune arterială, aritmii cardiace, probe funcționale de efort
subnormale), stări de fond (rahitism, malnutriție, paratrofie, diateze alergice, limfatice,
dismetabolice. anemic fierodefîcitară ușoara), stări patologie minimale (vegetații adenoide și
hipertrofia amigdalelor de grad I, 2. devierea septului nazal fară dereglări de
respirație, carie dentară subcompensată, reacții nevrotice, disfuncții ale tractului digestiv, dureri
abdominale periodice);
• Reactivitate și rezistență alterată, infecții respiratorii frecvente, bronșite repetate,
pneumonii cu evoluții trenante și recuperare lentă, fatigabilitate, hiperexcitabilitate, tulburări de
somn și ale apetitului, subfebrilitate;
• Maladii cronice lipsesc.
Grupa III de sănătate
• Prezența maladiilor cronice, malformații congenitale ale organelor și sistemelor de organe în stare de
compensare; starea de compensare se referă la devierile funcționale ale organelor patologic
modificate și lipsa manifestărilor clinice și funcționale din partea altor organe și sisteme; carie dentară
decompensată;
• Dezvoltarea fizică corespunde vârstei, deficit sau exces ponderal grad I,II, statură mică;
• Dezvoltarea psihică normală sau retenție în dezvoltare;
• Starea funcțională alterată a sistemului sau organului afectat, dereglări funcționale ale altor sisteme și
organe;
• Rezistență și reactivitate ușor alterată, acutizări rare cu evoluție ușoară a maladiilor cronice fară
dereglări pronunțate ale stării generale, maladii intercurente episodice;
• Perioada ontogenezei a evoluat favorabil sau mai des defavorabil, problemele fiind în corelație cu
patologia cronică a copilului.
Crupă IV de sănătate
• Prezența maladiilor cronice sau a defectelor congenitale în dezvoltarea sistemelor și organelor, care se
află în starea de subcompensare; starea de subcompensare se determină prin dereglările funcționale
ale organelor afectate și altor sisteme și organe;
• Dezvoltarea fizică este normală sau nu corespunde vârstei; deficit sau exces ponderal, retard statural;

3
 • Dezvoltarea psihomotorie corespunde normativelor de vârstă sau denotă retenție în dezvoltarea
neuropsihică;
• Disfuncțiuni ale sistemului afectat și ale altor organe și sisteme;
• Rezistența și reactivitatea deteriorate - morbiditate înaltă prin recurențe frecvente ale maladiei de bază
cu alterări importante ale stării generale, boli intercurente cu perioadă de reconvalescentă trenantă,
complicații;
•Ontogeneza a evoluat defavorabil cu adversități prenatale, obstetricale, mai rar norm al.
Grupa V de sănătate
• Copii cu malformații de dezvoltare grave și maladii cronice severe, starea de decompensare fiind
determinată de modificări morfopatologice și funcționale
severe atât în organul afectat, cât și în alte organe și sisteme cu stare decompensată, care determină
invaliditatea copilului;
Dezvoltarea fizică: deficit sau exces ponderal, deficit statural; rar-normală;
Dezvoltarea neuropsihică normală sau întârziată (depinde de geneza maladiei de bază - în afecțiuni
neurologice, metabolice, endocrine - retardul psihomotor este pronunțat);
Dereglări congenitale în starea funcțională a sistemului afectat, devieri funcționale ale altor organe și
sisteme;
Perturbări pronunțate în reactivitatea și rezistența organismului, acutizâri frecvente și severe ale suferințelor
cronice, dezvoltarea complicațiilor, maladii intercurente frecvente cu evoluții trenante și perioadă de
reconvalescență alterată;
Evoluția ontogenetică patologică, antecedente prenatale, obstetricale.
Referirea copilului la grupa Ш-V de sănătate se efectuează prin prezența obligatorie a unui criteriu al
sănătății - maladie cronică de bază în stare de compensare, prezența devierilor în toate criteriile de sănătate
poate să fie absentă.

Sănătatea este nu numai lipsa de maladii sau a defectelor fizice, dar este şi o stare de bine fizic, psihic şi social.
Pediatria: greacă – pais, paidos – copil şi jatreia – tratare, studiază legile dezvoltării copiilor, cauzele şi mecanizmele
îmbolnăvirii, metodele de depistare, tratamentul şi profilaxia lor. Se consideră ca medicina perioadei de creştere,
formare şi dezvoltare a organismului uman.

Pediatria are ca obiect de studiu creşterea, dezvoltarea si patologia copilului de la naştere pana la vârsta de 18 ani.
Perioadele copilăriei.
A. Perioada prenatală:
a) etapa dezvoltării embrionare (12 săptămâni);
b) etapa dezvoltării placentare ( de la 13 săptămâni până la naştere).
B. Perioada postnatală:
1. perioada de nou-născut 0 - 28 zile;
2. perioada copilului sugar 28 zile - 1 an;
3. perioada antepreşcolară 1 - 3 ani ( copil mic);
4. perioada preşcolară 3 - 6 ani;
5. perioada copilului şcolar mic 7 - 11 ani;
6. perioada de şcolar mare 12 - 18 ani.

Caracteristica perioadelor copilăriei.

Perioada de nou-născut 0 - 28 zile:
constituie perioada de adaptare la viaţa extrauterină, în care se petrec o serie de fenomene caracteristice, cum ar fi:
icterul fiziologic, scădere fiziologică în greutate, criza genitală etc.
Perioada copilului sugar 28 zile - 1 an:
este caracteristică printr-o creştere foarte activă; în nici o altă perioadă nu găsim un ritm al creşterii atât de rapid ca în
etapa de sugar. De asemenea, în această perioadă dezvoltarea psihomotorie a sugarului este în progres permanent, în
special datorită dezvoltării continue a sistemului nervos.
Perioada antepreşcolară 1 - 3 ani ( copil mic):

4
după vîrsta de un an, copilul încetează de a mai fi considerat sugar, merge singur, vorbeşte, devine activ; - creşterea în
lungime şi greutate este mai puţin accentuatăca în I-ul an de viaţă; - în această perioadă organizarea condiţiilor de
mediu în grijire şi stimulare a dezvoltării este foarte importantă; - supravegherea corectă a copilului mic, munca
educativă bine condusă contribuie însuşirea primelor deprinderi igienice şi a unor reguli elementare de educaţie.
Perioada preşcolară 3 - 6 ani:
vîrsta în care psihicul copilului are o dezvoltare intensă, datorită dezvoltării din ce în ce mai complexe a sistemului
nervos central;-însuşirea cunoştinţelor despre lumea înconjurătoare creşte necontenit, în raport cu dezvoltarea atenţiei,
spiritului de observaţie, memoriei, copilul devine din ce în ce mai independent, prin dezvoltarea continuă a acestor
funcţii.
Perioada copilului şcolar mic 7 - 11 ani:
ritmul de creştere este mai lent la începutul acestei perioade (în comparaţie cu vîrsta preşcolară), pentru că spre
sfîrşitul ei să se accelereze, odată cu apariţia pubertăţii; treptat, înfăţişarea copilului şcolar se apropie de cea a
adultului. Prin maturizarea sistemului nervos central, şcolarul are o activitate psihică din ce în ce mai complexă, care îi
permite însuşirea unor cunoştinţe variate şi bogate.
Perioada de şcolar mare 12 - 18 ani:
corespunde cu puseul pubertar şi maturizarea sexuală, care implică un şir întreg de restructurări morfo-funcţionale la
nivelul tuturor sistemeor organismului.
Perioadele critice în dezvoltarea copilului.
A. Etapa prenatală:
1. I trimestru de graviditate (primele 12 săptămâni de sarcină).
2. Ultimul trimestru de graviditate (ultimile 12 săptămâni de sarcină).

B. Etapa postnatală:
1. Perioada nou-născutului.
2. Perioada de la 3 la 6 luni.
3. Perioada vărstei de 2-4 ani.
4. Perioada vărstei de 5-6 ani.
5. Perioada de pubertate.

Aprecierea şi evaluarea dezvoltării fizice la copii.

IV. Studenţii trebuie să cunoască:
1. Caracteristica termenilor „dezvoltare fizică”, „creştere”, „dezvoltare.
2. Factorii ce influienţează creşterea şi dezvoltarea în diferite perioade ale copilăriei.
3. Legile creşterii.
4. Ritmul şi etapele de creştere în diferite perioade ale copilăriei.
5. Noţiune despre nanizm, gigantizm .
6. Metodele de apreciere a dezvoltării fizice a copiilor: antropometria, fiziometria,somatoscopia.
7. Măsurările antorpometrice: condiţiile necesare şi aprecierea parametrilor esenţiali.
8. Noţiune despre formule de apreciere a parametrilor antropometrici. Indicii ponderal, statural,
nutriţional.
9. Noţiune despre fiziometrie şi rolul metodelor fiziometrice în estimarea complexă a nivelului de
dezvoltare fizică a copiilor.
10. Somatoscopia ca metodă de apreciere a dezvoltării fizice a copiilor.Importanţa ei practică.
Maturizarea biologică a copiilor.
11. Noţiune despre metodele generale de estimare a dezvoltării fizice a copiilor: metoda devierilor
sigmale, „profilele Martin”
12. Metoda de tabele/curbe centilice şi evaluarea complexă a dezvoltării fizice a copiilor.
V. Deprinderi practice.
1. Determinarea masei corporale la copii de diferite vârste.
2. Determinarea taliei la copii de diferite vârste.
3. Determinarea perimetrului cranian la copii de diferite vârste.
4. Determinarea perimetrului toracic la copii de diferite vârste.
5. Determinarea indicelui ponderal.
6. Determinarea indicelui statural.
7. Detrminarea indicelui nutriţional.
8. Determinarea gradului de distrofie la copii după indicii antropometrici.
5
 9. Aprecierea nivelului dezvoltării fizice după tabelele/curbele centilice.
10. Aprecierea semnelor de maturizare biologică la copii de diferite vârste.
11. Estimarea complexă a dezvoltării fizice a copiilor.
Conţinutul temei
1. Mecanizmul creşterii şi dezvoltării
Procesul creşteii şi dezvoltării este o acţiune dinamică, începută din momentul concepţiei produsului uman
şi până la maturitate, perioadă în care organizmul este supus unor permanente modificări morfo-funcţionale
şi psihointelectuale. Creşterea prezintă 2 laturi:
1) latura cantitavă
2) latura calitativă
Cantitativă – echivalentă cu acumularea de substanţă organică, se manifestă prin procesul de înlocuire a
masei organice lezate pe tot parcursul vieţii cu mărirea greutăţii şi lungimii organizmului. Se efectuează prin
2 mecanizme şi anume:
- proliferare celulară (epiteliile şi organelle limfatice);
- hipertrofie celulară (creşterea de volum celular).
Calitativă - presupune diferenţierea structurală şi funcţională. Hipertrofia celulară se face prin sinteză
proteică. Diferenţierea celulară constă în apariţia celulelor specializate pentru o anumită funcţie(glandele
genitale, organele de simţ şi sistemul nervos central).

2. Legile creşterii.
I Legea alternanţei: segmentele corpului nu cresc toate în acelaş timp, ci alternativ(ex. membrele inferioare
nu cresc în acelaş timp cu cele superioare).
II Legea proporţiilor: pentru fiecare perioadă a copilăriei există un anumit ritm de creştere ( mai accelerat
la 0-3 ani , mai lent la 5-7 ani).
III Legea antagonizmului morfologic şi ponderal: în perioada de creştere acumulativă, diferenţierea este
redusă şi invers
IV Legea creşterii inegale: fiecare segment al corpului are ritmul său de creştere

3. Factoriii care determină şi influienţează creşterea şi dezvoltarea

Factorii exogeni acţionează atât în perioada vieţii intrauterine, cât şi în viaţa extrauterină.
Alimentaţia
 Alimentaţia acţionează încă din perioada intrauterină. Deficienţele în dieta
mamei se vor răsfrînge asupra stării de nutriţie a fătului. Subnutriţia mamei va determina naşterea de
copii cu greutate mică în 24-45% şi lungime mai mică faţă de normal în 10%.
 Malnutriţia intrauterină se va reflecta şi asupra structurii cerebrale
superioare a copilului deoarece în timpul sarcinii şi primele 6 luni posnatal este perioada în care celulele
nervoase se multiplică, se dezvoltă conexiunile dendritice, creşte numărul de celule neurogliale şi
mielinizare. Subnutriţia calitativă a gravidei poate determina embrio- şi fetopatii. Carenţa severă proteică
poate determina tulburări enzimatice, hormonale, edeme, tulburări de coagulare.
 Carenţa de săruri minerale influienţează mineralizarea scheletului.
 Supralimentaţia va favoriza apariţia obezităţii.

Mediul geografic influenţează creşterea prin condiţiile de microclimat: aer, soare, lumină, temperatură,
umiditate, presiune atmosferică, raze ultraviolete. Efecte mai mari sunt atinse în primii 5 ani.
 Altitudinea peste 1500 m, prin hipoxie, determină un ritm de creştere mai mic, atît ante- cît şi
postnatal.
 Clima caldă excesivă se asociază cu o talie mică, pe cînd clima tmeperată este cea mai
favorabilă pentru creştere.
 Anotimpul: fiecare copil are un ritm sezonier propriu de dezvoltare.

Factorii socioeconomici care influenţează creşterea staturo-ponderală sunt:

 condiţiile sanitare
 morbiditatea infecţioasă şi parazitară
6
  locuinţa
 stresul
 nivelul de trai a familiei
 profesia părinţilor
 dinamica socială

Factorii afectiv-educativi: Abuzul şi neglijarea copilului au consecinţă întârzierea dezvoltării şi creşterii

copilului. Climatul familiei calm şi optimismul, care încurajează acţiunile copilului va favoriza dezvoltarea
acestuia.
Exerciţiile fizice aplicate din primul an de viaţă va stimula creşterea şi dezvoltarea.
Noxele chimice, radiaţiile, diverse traumatizme pot influenţa negativ creşterea şi dezvoltarea.
Factorii culturali şi politici pot avea efecte limitative.

Factorii endogeni
Genetici
Controlul genetic este plurifactorial, condiţionează parţial talia definitivă şi dimensiunile copilului la diferite
vârste. Creşterea şi descreşterea este în mare parte determinată de factorii genetici, moşteniţi de la ambii
părinţi prin cele 2 geturi de gene care acţionează independent, dar afectează şi decid ritmul şi limitele
creşterii, în special ale scheletului, determină diferenţele constituţionale în dezvoltarea glandelor endocrine.
AND deţine şi transmite informaţia genetică ARN-lui mesager la nivelul nucleului. Procedeul de transcripţie
se face pe o singură catenă a AND şi este catalizat de o enzimă, numită transcriptaza.
Factorii hormonali.
Factorii hormonali intervin atât în perioada ante-cît şi postnatală. În perioada antenatală factorii
hormonali se caracterizează prin următoarele:
- Hormonii fetali au un rol minor în dezvoltare. Hormonul somatotrop hipofizar(STH) se secretă din
săptămâna a VIII de gestaţie. Controlul secreţiei de STH prin factorul de eliberare hipotalamică se
realizează după naştere.
- Hormonii materni provin din hormonii placentari şi hormonii produşi de organizmul mamei care
traversează bariera placentară. Placenta produce gonadostimuline, care vor influenţa dezvoltarea
gonadelor fetale şi prolactina, care au efect asemănător cu STH asupra creşterii fetale. STH,
glucocorticoizi mineralocorticoizi traversează bariera placentară în timp ce insulina şi hormonii
tiroidieni trec în cantitate mai mică.
După naştere rolul principal le survine hormonilor lobului anterior al hipofizei-somatotpopine,
horionsomato-mammatropinei, somatomedinelor, hormonilor tiroidei, ale pancreasului-insulina şi ale
celor sexuali. În diferite perioade de vârstă influienţa acestor hormoni diferă .
Factorii patologici
Creşterea şi dezvoltarea pot fi influenţate defavorabil de o serie de factori patologici, care pot interveni atât
în viaţa intrauterină, cât şi după naştere. Până la naştere aceşti factori fiind: infecţiile acute, în special cele
virotice (v.ribeolei, varicelei, hepatitei, HIV etc. infecţiile cronice ca tuberculoza, sifilisul; intoxicaţiile
cronice (alcoolizmul, narcomania); afecţiuni viscerale cronice sau cu evoluţie prelungită(hepatopatiile,
cardiopatiile, bolile renale, tulburările de nutriţie grave); razele X. După naştere sunt de menţionat
tulburările acute şi cronice de digestie şi nutriţie, neuroendocrinopatiile infantile, anomaliile cromozomiale,
malformaţiile congenitale,tulburările metabolice, nefropatiile cronice, cirozele hepatice, infecţiile acute şi
cronice etc. Având în vedere că majoritatea patologiilor cronice cu debut şi formare în copilărie nu au o
simptomatologie strict determinată pentru perioada incipientă, orice deviere în dezvoltarea fizică este ca un
semn de alarmă şi impune necesitatea investigării detaliate a micului pacient.
Creşterea somatică este un proces continuu, dar ritmul de creştere diferă în timp.
-Creştere rapidă se atestă de la 0 la 4 ani (50cm la naştere, 100cm la 4 ani)
-Creştere lineară 5-6 cm/an până la debutul pubertăţii
-Acceleraţia creşterii la debutul pubertăţii: la băieţi – 8,7 cm în primul an de pubertate şi 6,5 mai în al
doilea an; la fete – 7,5 cm şi 5,5 cm respectiv.
-Încetinirea şi oprirea creşterii către 17 -21 ani.
Organele tot au un ritm propriu de creştere:
-Creşterea SNC este foarte rapidă în primii ani de viaţă şi este aproape finisată către 6 ani;
7
-Membrele au un ritm accelerat de creştere în preadolescenţă;
-Coloana vertebrală are un ritm accelerat de creştere în perioada de pubertate;
-Gonadele şi uterul cresc preponderent în perioada de pubertate.
4. Metodele de studiere a dezvoltării fizice a copiilor şi adolescenţilor
Studierea detaliată a dezvoltării fizice include aprecierea parametrilor:
- Somatometrici (antropometrici): talia corpului culcat, pe şezute, în picioare; lungimea membrelor;
lăţimea umerilor; perimetrele craniului, cutiei toracice, braţului, coapsei, gambei; masa corporală;
- Somatoscopici: forma cutiei toracice, a spatelui, tălpii; ţinuta; gradul de dezvoltare a musculaturii,
ţesutului adipos; elasticitatea tegumentelor; maturizarea biologică.
- Funcţionali ( fiziometria): spirometria; dinamometria; puterea de întindere etc.
În fiecare caz aparte numărul parametrilor studiaţi variază în dependenţă de scopul urmărit de către medicul
investigator. Toţi parametrii sunt supuşi unei analize detaliate şi comparaţi cu indicii – standart, caracteristici
vârstei şi genului respectiv al copilului.
Evaluarea dezvoltării fizice a copiilor
O valoare sau un indice antropometric pentru a avea relevanţă, necesită comparate cu un sistem de
referinţă: o populaţie de referinţă aleasă randomizat în scopul de fi reprezentativă pentru zona geografică,
vârstă sex. Există mai multe modalităţi, cele mai folosite fiind:
1. Hărţile de creştere, bazate pe măsurători standardizate pe populaţii riguros selecţionate, făcute fie
transversal, fie longitudional (metoda mai fiabilă), redarea grafică fiind bazată pe exprimarea în percentile.
O astfel de hartă este cea a NCHS (National Centr for Health Statistics – Centrul national de statistici în
sănătate - SUA ) recomandată de OMS şi CDC, ca referinţă pentru studiile de statut nutriţional, ca datele
obţinute să poată fi comparate.
2. Metoda de centile
Actualmente cei mai însemnaţi parametri antropometrici sânt apreciaţi folosind metoda procentilică (de
percentile, centile), la baza cărea stau un şir de curbe şi tabele numite centilice ale creşterii diferitor grupe
de indivizi.
Pentru estimarea dezvoltării fizice a copiilor şi adoleşcenţilor se folosesc de obicei 6 valori de procentile
(centile) : 3, 10, 25, 75, 90 şi 97. Uneori se foloseşte şi procentila 50. Parametrilor medii sau condiţionat
normali corespund valorile, caracteristice unui număr de 50% de copii sănătoşi de fiece gen şi vârstă, care
se încadrează în intervalul centilic 25-75.

3. Metoda devierilor sigmale a fost propusă pentru folosire incă de la începutul secolului XX de către
unul din clasicii antropologiei R.Martin, care a demonstrat, că nivelul dezvoltării fizice a unui individ
reprezintă expresia variabilităţii şi polimorfizmului în înteriorul unei mulţimi. Astfel estimarea nivelului
dezvoltării fizice se efectuează în limitele mulţimii respective, gradele variabilităţii fiind repartizate în 7
categorii: medie, mai sus (jos) ca medie, înaltă, foarte înaltă, (joasă). Ca parametru de bază s-a propus
devierea aritmetică medie sau sigma (σ). Acastă metodă a făcut posibilă compararea indivizilor de aceeaşi
vârstă, gen ş.a. Este important faptul, că metoda respectivă permite nu numai cunoaşterea valorii absolute a
parametrilor antropometrici, dar şi amplasarea individului concret în mulţimea estimată. În prezent se
folosesc nu 7, ci 5 trepte de apreciere după metoda indicată, diferenţa dintre categorii fiind σ: M±σ
categoria medie; M±2 σ mai mare (mică) decât medie; M > 2σ - înaltă; M < 2 σ - joasă.
4. Metoda indiclor antropometrici

La copiii sugari cei mai informativi şi mai frecvent utilizaţi sunt:

Indicele ponderal(IP): greutatea pentru vârstă (G/V)( greutatea actuală/greutatea ideală pentru vârstă) se
foloseşte astăzi mai puţin. Argumentele pe baza cărora s-a limitat utilizarea acestui indice sunt:
- Nu diferenţiază forma acută de malnutriţie protein-calorică (MPC) de cea cronică;
- Nu diferenţiază dacă un copil este emancipat sau este scund, ducând la erori de diagnostic;
- În unele ţări nu este cunoscută vârsta exactă a copilului;
Scăderea sub 0,90 a indecelui ponderal este sugestivă pentru MPC:
0,90 – 1,1 – copil eutrofic
0,99 – 0,90 – cu risc crescut
0,89 - 0,76 – copil cu distrofie de gradul I
0,75 – 0,60 - copil cu distrofie de gradul II

8
  0,60 - copil cu distrofie de gradul III.
Indicele nutriţional(IN): greutatea corespunzătoare taliei (greutatea reală/greutatea ideală
corespunzătoare taliei). O reducere a greutăţii în raport cu talia este semnul unei malnutriţii acute.
Clasificarea MPC după IN se face astfel:
0,9-1,0 – copil eutrofic
0,89 – 0,81 – copil cu distrofie de gradul I
0,80 – 0,71 – copil cu distrofie de gradul II
 0,70 - copil cu distrofie de gradul III.
Indicele statural (IS): talia corespunzătoare vârstei (T/V) (talia copilului ideală pentru vârstă). O reducere
a taliei raportată la vârstă este semnul unei malnutriţii cronice cu o durată mai mare de 4 luni. În funcţie de
IS, MPC se clasifică în:
Gradul I 95-91% din talia ideală pentru vârstă
Gradul II 90-86%
Gradul III < 85%
Aprecierea gradului de hipotrofie se efectuează prin determinarea deficitului de masă corporală(în
raport cu masa ideală pentru vârstă), exprimată în procente. Astfel, deficitul de masă de 10-20 % indică o
hipotrofie de gradul I, 20-30 % - gradul II şi mai mult de 30% respective gradul III.

5. Metoda estimãrii complexe a dezvoltãrii fizice include atât aprecierea nivelului maturitãţii evolutive,
(biologice) cât şi gradul de armonie (proporţionalitate) a stării morfo-funcţionale a copilului examinat.
Prima etapă include aprecierea maturităţii evolutive după tabelele respective, verificând
corespunderea vârstei calendaristice cu cea biologică.
A doua etapă include aprecierea dezvoltării morfo-funcţionale după indicii masei corpului, perimetrului
toracic, forţei musculare şi capacităţii vitale a plămânilor, folosind scările regresionale pentru talie,
normativele funcţionale-standart şi tabelele pentru valorile mediu ale grosimii plicii cutanate. În dependenţă
de rezultatele obţinute diferenţiem dezvoltarea morfo-funcţională armonioasă, nearmonioasă, extrem de
nearmonioasă.

Metoda orientativă. Această metodă , până nu demult destul de frecvent utilizată, utilizează diverse
formule de apreciere a parametrului antropometric ideal pentru vârstă. Neajunsul lor este că diferă
modalitatea (formula) de la un autor la altul, impune nişte limite stricte şi nu se iau în cosideraţie posibilele
devieri individuale în creştere şi dezvoltare.Expunem mai jos exemple de formule pentru aprecierea
orientativă a dezvoltării fizice la copii.
După Mazurin şi coaut.
Talia:
La naştere – 50 cm în mediu
Creşte cu 25 cm în I an
3-3,5 cm/lună primul trimestru
2,5 cm/lună II trimestru,
1,5 cm / lună III trimestru
1,0 cm / lună IV trimestru
Creşterea taliei după 1 an poate fi apreciată în 2 moduri:

Masa corpului:

3000-3500g la naştere, se dublează la 4 luni, se triplează

La 1 an (10,5 kg)
M=Mn+ 800xn (pentru copii până la 6 luni)
M=Mn+800xn+400x(n-6) (după 6 luni)
După 1 an – câte 2 kg pe an: M= M (1an)+2 (n-1) sau M=10,5 + 2 (n-1) Masa – în kg, n- numărul lunilor sau
anilor
Perimetrul cranian:
- la naştere – 34 -36 cm,
- Creşte 5cm în primele 3 luni
9
 - La 1 an – 45 cm
- La 4 ani PC=50 cm şi creşte doar cu 5-6 cm până la perioada de adult.
Perimetrul toracic:
- La naştere – 33 – 35 cm
- Creşte lunar cu 1,2 -1,3 cm în mediu
- La 1 an constituie – 48 cm.

Metodele de apreciere şi de evaluare a dezvoltării neuro-psihice.

Studentul trebuie să cunoască.
1. Particularităţile anatomice ale encefalului şi măduvei spinării la copii, precum şi particularităţile
funcţionale ale sistemului nervos al copilului.
2. Reflexele nou-născuţilor şi termenele dispariţiei lor.
3. Termenele medii de dezvoltare a motricitatii, staticii, emoţiilor, coordonării mişcărilor la copiii de vârstă
precoce.
4. Dezvoltarea vorbirii la copii, rolul mediului ambiant în formarea ei.
5. Rolul educaţiei în dezvoltarea neuro-psihică a copilului, elementele de bază ale educaţiei copiilor mici,
importanţa jocului, seturi de jucării pentru copiii de diferite vârste.
6. Regimul copiilor de vârste diferite, durata somnului.
7. Particularităţi le dezvoltării organelor de simţ la copii.
8. Particularităţile de vârstă ale lichidului cefalorahidian.
9. Metode de efectuare a anamnezei, ce va oglindi dezvoltarea heuro-psihică, particularităţile comportării şi
trăsăturile de caracter ale copilului.
10. Factori ce influenţează nefavbrabil dezvoltarea sistemului nervos la copil (genetici, intrauterini,
postnatali).
11. Criteriile de apreciere a dezvoltării neuro-psihice a copiilor de diferite vârste.
12. Manifestările clinice ale lezării sistemului nervos central la copii.

Studentul trebuie să poată:

1. Întocmi anamneză ce va reflecta etapele dezvoltării neuro-psihice a copilului, particularităţile
comportării lui, trasaturile de caracter.
2. Distinge din anamneză factorii care influenţează nefavorabil dezvoltarea sistemului nervos al copilului.
3. Stabili un contact cu copilul, să-1 liniştească când plânge, să-1 ea cu joaca sau cu jucăriile.
4. Urmări comportamentul copilului într-un mediu cunoscut şi în unul necunoscut pentru el, în timpul
jocurilor, într-un colectiv de copii, remarcând particularităţile comportării, trăsăturile de caracter.
5. Aprecia dezvoltarea psihomotorie a copilului până la şi după 1 an.
6. Alege jucării pentru copiii de diverse vârste.
7. Întocmi regimul zilei pentru copiii de diferite vârste.
8. Sa se ocupe cu copiii de vârste diferite, să le educe deprinderea de a mânca corect, priceperea de a se
îmbrăca şi dezbrăca, deprinderi igienice.
IV. Întrebări pentru autoinstruire.
1. Particularităţile anatomice ale encefalului şi măduvei spinării la copii.
2. Creşterea şi diferenţierea structurii sistemului nervos central după naşterea copilului.
3. Alegerea nivelului puncţiei rahidiene la copii, analiza lichidului cefalorahidian şi determinarea
particularităţilor de vârsta ale compoziţiei lui.
4. Reflexele nou-născuţilor şi termenele dispariţiei lor.
5. Legităţile formării activităţii motorice a copilului, dezvoltarea coordonării mişcărilor.
6. Termenele medii ale dezvoltării motricitatii şi staticii copilului în primul an de viaţă.
7. Activitatea reflex-condiţionată, dezvoltarea emoţiilor şi formelor de comunicare.
10
 8. Dezvoltarea vorbirii la copii, particularităţile ei, rolul mediului ambiant, a îngrijirii şi a educaţiei în
formarea vorbirii.
9. Importanţa jocului la cunoaşterea lumii înconjurătoare, alegerea jucăriilor pentru copiii de diferite
vârste.
10. Rolul impritingului şi educaţiei în dezvoltarea neuro-psihică a copilului, importanţa factorilor genetici.
11. Regimul zilei pentru copiii de diferite vârste, durata timpului de somn.
12. Criteriile aprecierii dezvoltării neuro-psihice a copiilor de diverse vârste.
13. Elementele principale de educaţie a copiilor în mica copilărie:
a) ocupaţiile cu copilul de la 2 - 3 săptămâni până la 3 luni, de la 3 până la 6 luni, de la 6 până la 12 luni,
în al 2-lea an de viaţă,
al 3-lea an de viaţă;
b) educarea conduitei la masă;
c) educarea deprinderilor igienice;
d) cultivarea obişnuinţei de a se îmbrăca şi dezbracă.

Elemente de nutriţie pediatrică.

Studenţii trebuie să cunoască:

1. Fiziologia lactaţiei și metodele de menţinere şi stimulare a lactaţiei;

2. Сomponenţa laptelui matern la diverse etape de lactație și însemnătatea colostrului pentru copilul nou-
născut;
3. Avantajele laptelui matern faţă de alte tipuri de lapte;
4. Cele 10 condiţii, conform OMS pentru susţinerea alimentaţiei naturale adecvate;
5. Alimentaţia mamei care alăptează;
6. Cerinţele (regulile) alimentaţiei la sân, aplicarea şi poziţionarea corectă la sân,
7. Necesităţile în ingrediente esenţiale şi calorii pentru copilul sugar;
8. Accidente şi incidente în timpul alimentaţiei la sân;
9. Probleme şi contraindicaţii pentru alimentaţia la sân;
10. Ablactarea şi cerinţele pentru înţărcarea copilulu;
11. Diversificarea alimentaţiei sugarului.

Deprinderi practice

La sfârșitul lecției practice studenții vor poseda următoarele abilități practice:

1. Colectarea anamnezei alimentaţiei copilului sugar, cu identificarea:

a) factorilor de influenţă asupra lactaţiei la mamă;
b) greşelilor existente în alimentaţia sugarului;
2. Aprecierea dezvoltării fizice copiilor sugari și a stării de nutriţie după gradul de dezvoltare şi
răspândire a ţesutului adipos subcutanat;
3. Aprecierea caracteristicilor scaunului copilului sugar, alimentat la sân;
4. Determinarea necesităţilor în ingrediente şi calorii pentru sugar ;
5. Aprecierea semnelor de aplicare şi poziţionare corectă a copilului la sîn;
6. Efectuarea probei suptului;
7. Aprecierea semnelor de alimentaţie adecvată la sân;
8. Alcătuirea raţiei alimentare-model pentru un copil sugar cu alimentaţie diversificată.
9. Consilierea mamei privind alimentaţia la sân a copilului;
10. Consilierea mamei privind diversificarea adecvată a alimentației copilului sugar de diferite vârste;

Bibliografie:
1. Manual Pediatrie sub redacția N. Revenco Chișinău 2014
2. Bruckner Ion I. Semiologie medicală. Bucureşti. Editură Medicală. 2002.
11
3. Ciofu Carmen, Ciofu Eugen. Examenul clinic în pediatrie. Bucureşti. Editură ştiinţifică şi enciclopedică. 1986.
4. Ciofu Carmen, Ciofu Eugen. Esenţialul în pediatrie. Bucureşti. Editură Medicală. Amaltea. 1997
5. Georgescu Dan. Semiologie medicală. Bucureşti. Editură Naţional. 1999.
6. Georgescu Marius. Semiologie medicală. Bucureşti. Editură Didactică şi Pedagogică, RA. 1998.
7. Georgescu Marius, Georgescu Eugen. Semiologie medicală. Bucureşti. Editură Didactică şi Pedagogică, RA.
2003.
8. Lazăr Dorin. Patologie pediatrică. Bucureşti. Editură Naţional. 1999.
9. Rudi Marc. Curs de pediatrie. Chişinău. 1999; 2001.
10. Material instructiv-metodic pentru studenţi: Metode de examinare a copilului sănătos şi a celui bolnav.
Chişinău. Universitas. 1993.
11. Мазурин А. В., Воронцов И. М. Пропедевтика детских болезней. Москва. Медицина. 1986.
12. Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală .
13. Protocoale Naţionale.

12