5.

Construcția echipamentelor de tratare a gazelor arse evacuate de

M.A.I. - convertorul catalitic cu trei căi

Convertorul catalitic cu trei căi

Denumirea acestui sistem catalitic provine din abilitatea acestuia de a elimina (sau
diminua) simultan trei compuşi poluanţi din gazele de evacuare: CO, HC, NOx. Eficienţa
maximă în neutralizarea celor trei noxe se obţine la funcţionarea motorului cu amestecuri
stoichiometrice (λ ≈ 1). Dacă valoarea coeficientului excesului de aer al amestecului proaspăt
este diferita de unitate atunci se diminuează eficienţa sistemului catalitic cu trei căi.

Figura 5.1 Eficienţa catalizatorului cu trei căi ca funcţie de calitate amestecului

Poluanţii importanţi sunt CO, NOx şi HC. Aceasta înseamnă că, în stratul catalitic,
următoarele trei reacţii:

Domeniul de variaţie a calităţii amestecului aer - combustibil, pentru care catalizatorul

funcţionează eficient - aşanumita "fereastră λ" - este extrem de restrâns, ceea ce impune
utilizarea unui sistem electronic de control şi reglare a calităţii amestecului, pentru menţinerea
acestuia în domeniul de eficienţă al sistemului catalitic. Senzorul care culege informaţia
relativ la cantitatea de oxigen remanentă în gazele de evacuare este sonda λ. Mărimea
timpului de răspuns al sistemului poate determina oscilaţii ale dozajului la funcţionarea
motorului în regimuri tranzitorii. În aceste cazuri, frecvenţa semnalului de răspuns variază cu
0,5...5 Hz, în jurul valorii fixate, ceea ce determina o variaţie a coeficientului de exces de aer
în intervalul [0,93...1,07].
Semnalul generat de sonda λ, la deviaţia dozajului de la calitatea stoichiometrică, este
transmis unităţii de control electronic, care, după procesarea informaţiilor, transmite semnalul
de comandă a reglării calităţii amestecului pentru obţinerea unui λ ≈ 1.
Convertoarele catalitice nu îndepărtează toate emisiile cu aceeaşi eficienţă. S-a observat
că alchenele şi aromatele sunt cele mai reactive pe catalizator. Eficienţa de tratare a gazelor
depinde de compoziţia emisiilor care vin din motor şi de gradul de dezactivare a
catalizatorului.

Construcția catalizatorului cu trei căi

Catalizatorul, în versiunea cea mai uzuală, este compus din mai multe componente:
- substratul monolitic
- suportul catalizatorului
- componentele active
- promotori și stabilizatori
Substratul monolitic este în formă de fagure de miere, pe pereţii căruia este depus un
strat de suport de alumină, ce reprezintă circa 25% din masa substratului. La această alumină
sunt adăugate cantităţi mici de oxizi metalici, care au rolul de stabilizatori sau promotori.
Alumina cu promotori joacă rolul de suport pentru metalele nobile (Pt, Rh, Pd) care sunt
componentele active ale catalizatorului.

Figura 5.2 Reprezentarea schematică a suprafeţei canalelor convertorului catalitic cu trei căi

Substratul monolitic. Substraturile monolit pentru catalizatori sunt structuri continue,

unitare. Ele trebuie să posede următoarele proprietăţi:
- o bună stabilitate mecanică – rezistenţă la şocuri şi vibraţii;
- o bună stabilitate termică – punct de topire ridicat;
- să opună fluxului de gaze de la motor doar o uşoară pierdere de presiune, având în
acelaşi timp o suprafaţă exterioară relativ mare;
- să permită o bună adeziune a suportului.
 În general se utilizează un substrat cu canale, cunoscute sub denumirea de „fagure de
miere". Monoliţii sunt sisteme multicanal, fabricate din materiale metalice sau ceramice, cel
mai adesea cordielit (2MgO·5SiO2·2Al2O3), care face parte din clasa materialelor ceramice.
Substratul monolitic este compus dintr-un număr mare de canale paralele. Canalele pot
fi circulare, hexagonale, pătrate, triunghiulare etc. Diametrul canalelor (sau lungimea
interioară a muchiilor) şi grosimea pereţilor pot fi controlate în timpul fabricării, în funcţie de
geometria celulei. Densitatea celulelor şi grosimea pereţilor pot fi variate în limite foarte largi;
la densitate mare scade rezistenţa mecanică (se subţiază prea mult peretele celulelor).

Figura 5.3 Carcasa catalizatorului cu tei căi și diferite structuri monolitice

Substratul se fabrică de obicei prin extrudare, uneori prin ondulare; substraturile

metalice se fabrică prin turnare.
Suportul catalizatorului. Rolul esenţial al suportului pe care este impregnat metalul
catalitic activ este de a asigura o distribuție maximă a componentelor active metale nobile,
necesară atunci când se utilizează metale scumpe ca platina sau rhodiul. Acest lucru se
realizează prin impregnarea de cantităţi mici de metal pe un suport care prezintă o suprafaţă
specifică ridicată, astfel încât materialul să fie dispersat sub formă de mici cristalite, cu
dimensiuni de maxim câțiva nm. În acest scop se utilizează în mod curent γ-Al 2O3. Se acoperă
suprafaţa substratului monolitic cu un strat subţire de hidroxid de aluminiu, şi prin calcinare
acesta este transformat în γ-Al2O3, a cărei suprafaţă specifică este de peste 100 m2/g. În acest
fel, suprafaţa expusă creşte cu mai mult de trei ordine de mărime. Una din problemele
importante care apar în cursul depunerii aluminei pe monolit este problema adeziunii dintre
cele două suprafeţe, care trebuie să reziste la şocurile termice la care este supus convertorul
catalitic.

Figura 5.4 Sistemul Catalizator - Sonda Lambda

Componentele active sunt metalele platinice, în primul rând platina, paladiul şi rhodiul,
prezente fie ca metal, fie ca oxid. Cantitatea totală de metal preţios utilizat este de 1-2 grame /
convertor. Platina și paladiul se utilizează pentru activitatea lor în reacțiile de oxidare a HC și
CO, iar rhodiul pentru reacțiile de reducere a NOx, deoarece Rh reduce oxizii de azot la azot
molecular și nu la alți compuși ai azotului (N2O, NH3).
Promotori şi stabilizatori. În catalizator sunt adăugaţi diverşi compuși (CeO2, ZrO2,
MoO3 etc.), în proporţii ce pot atinge 10% din masa suportului de alumină. Aceste adaosuri se
pot introduce fie în acelaşi timp cu depunerea stratului de alumină pe monolit, fie înaintea
introducerii metalului activ, fie în acelaşi timp cu depunerea metalului activ. Aceste adaosuri
joacă rolul de stabilizatori sau promotori.
Promotorii (Ni) facilitează anumite reacții de transformare a poluanților, cum ar fi
reacția gazului de apă, care contribuie la conversia CO în condiții de amestec bogat (în lipsa
oxigenului pentru oxidare):

Forma γ a aluminei depusă pe suport evoluează lent, la temperatură înaltă, către forma
termodinamic stabilă, α-Al2O3. Această transformare este însoţită de o scădere importantă a
suprafeţei specifice, ceea ce duce la scăderea drastică a suprafeţei metalice accesibile
reactanţilor, fie prin creşterea cristalitelor metalice, fie prin încapsularea acestor cristalite în
masa de Al2O3 şi, deci, o pierdere a activităţii catalitice. O altă consecinţă a diminuării
suprafeţei aluminei este scăderea rezistenţei la otrăvuri, alumina jucând rolul unei capcane
pentru acestea.
 Testarea eficienței convertorului catalitic cu trei căi la pornirea la rece a motorului

Eficiența transformărilor din catalizator este optimă la temperaturi înalte.

Punctul la care eficiența catalizatorului depășește valoarea de 50% se numește
punctul de „aprindere al catalizatorului”. Pentru majoritatea catalizatoarelor
punctul de aprindere se situează în jurul temperaturii de 250...300 °C. Din acest
motiv este important ca temperatura catalizatorului să atingă valoarea optimă de
funcționare (400...800 °C) cât mai repede după pornirea motorului. Poziționarea
catalizatorului cât mai aproape de motor, pe galeria de evacuare, va facilita
încălzirea mai rapidă a acestuia.
Pentru a atinge temperatura optimă de funcționare unele catalizatoare
sunt prevăzute cu rezistențe de încălzire amplasate înaintea monolitului metalic.
Astfel, în momentul pornirii, rezistența electrică este alimentată cu curent
electric și produce căldură. Gazele arse preiau căldura emanată de rezistența de
încălzire și intră în catalizator accelerând procesul de încălzire.
Se poate determina momentul la care catalizatorul cu trei căi devine
eficient prin măsurarea nivelului de emisii poluante la țeava de eșapament a
unui autovehicul care a pornit cu motorul rece.
Se vor prezenta trei teste la care s-a utilizat Analizorul de gaze portabil
model GA- 21plus.
Testul 1 - Pornirea la rece a motorului autoturismului Dacia Sandero 1.4,
alimentat cu benzină, la temperatura ambientală de aproximativ - 10 ºC.
Testul 2 - Pornirea la rece a motorului autoturismului VW Golf 5, 2.0
TDI, alimentat cu motorină, la temperatura ambientală de aproximativ - 10 ºC.
Testul 3 - Pornirea la rece a motorului autoturismului Dacia Duster 1.6,
alimentat cu benzină, la temperatura ambientală de aproximativ - 10 ºC.
În figurile următoare sunt prezentate graficele principalilor poluanți din
gazele de evacuare, cu datele culese la intervale de 10 secunde.

Figura 5.5 Testul 1 - Dacia Sandero 1.4, benzină