Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Braşov

Programul de studii: Drept
Anul universitar: 2019-2020
Student Dedu Dumitru-Stefan

NOŢIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA SUCCESIUNI. CARACTERE JURIDICE ALE

TRANSMITERII MOŞTENIRII

1.    Felurile moştenirii.

2.    Coexistenţa moştenirii legale cu moştenirea testamentară.
3.    Caractere juridice ale transmiterii moştenirii.
1.    Felurile moştenirii
Noţiunea de moştenire. Potrivit alin. l, art. 1432 Cod civil „Moştenirea este transmiterea
patrimoniului unei persoane fizice decedate (cel ce a lăsat moştenirea) către succesorii săi”.
Potrivit acestui text de lege, ce pare a defini noţiunea de succesiune, deducem posibilitatea
transmiterii patrimoniului persoanei fizice decedate.
Cu titlu de sinonime Codul civil utilizează noţiunile de moştenire şi succesiune. În limbajul
tehnic de specialitate, persoana decedată al cărei patrimoniu, fracţiune de patrimoniu sau bunuri
individuale se transmit prin succesiune este desemnată sub denumirea de decujus. Această
denumire provine de la prescurtarea formulei romane is decujus succesione agitur (cel de a cărui
moştenire este vorba).
Persoanele care dobîndesc prin succesiune elemente din patrimoniul succesoral poartă denumirea
de succesori, moştenitori sau erezi.
Conform Codului Civil, art. 1433, pot fi moştenitori, în cazul succesiunii:
a)    testamentare, persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat
moştenirea, precum şi cele care au fost concepute în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi s-
au născut vii după decesul acestuia, indiferent de faptul dacă sînt sau nu copiii lui, precum şi
persoanele juridice care au capacitate juridică civilă la momentul decesului celui ce a lăsat
moştenirea;
b)    legale, persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea,
precum şi copiii celui ce a lăsat moştenirea concepuţi în timpul vieţii lui şi născuţi vii după
decesul acestuia.
Statul dispune de capacitate succesorală testamentară, precum şi de capacitate succesorală asupra
unui patrimoniu succesoral vacant.
Masă succesorală – reprezintă patrimoniul defunctului, înţelegîndu-se prin aceasta totalitatea
drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică, aparţinînd unui subiect de drept.
Succesiune – orice transmisiune de drepturi, între vii, pentru cauză de moarte, transmisiune care
poate fi universală, cu titlul universal, cu titlu particular.
 2.    Coexistenţa moştenirii legale cu moştenirea testamentară

Succesiunea legală este cea care se face în virtutea legii, în cazul în care decujus nu lasă
testament sau atunci cînd, deşi există testament, acesta nu este valabil, este caduc ori nu cuprinde
dispoziţii referitoare la bunurile succesorale, numindu-se şi ab intestat, adică fără testament.
În cazul succesiunii legale, patrimoniul succesoral, succesorii, ordinea în care sunt chemaţi la
moştenire, cotele succesorale ce le revin etc., sunt stabilite de lege. Ea intervine în cazul şi în
măsura în care defunctul nu a dispus prin testament. La fel va fi şi atunci cînd există testament,
dar el nu cuprinde dispoziţii referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral, ci numai alte
dispoziţii, de exemplu cu privire la numirea unui executor testamentar, cu privire la
dezmoştenirea unor persoane etc. Persoanele care dobîndesc moştenirea în temeiul legii sunt
moştenitori universali, chiar dacă, atunci cînd există mai mulţi moştenitori, ei beneficiază numai
de o fracţiune din moştenire.
Succesiunea testamentară este cea care se face în virtutea voinţei persoanei decedate, manifestată
pe timpul cît acesta a fost în viaţă prin una din formele de testamente prevăzute de lege.
Moştenitorii chemaţi la moştenire prin testament pot fi:
1.    universali, cînd culeg tot patrimoniul defunctului;
2.    cu titlu universal, cînd dobîndesc doar o fracţiune din patrimoniul succesoral;
3.    cu titlu particular, cînd culeg numai un bun sau anumite bunuri determinate.
Coexistenţa. Cele două forme ale moştenirii nu se exclud reciproc, ci, dimpotrivă, moştenirea
legală poate coexista cu cea testamentară. Astfel, dacă testatorul a testat numai o parte din
moştenire, partea rămasă se atribuie moştenitorilor legali.
Dacă testatorul a făcut un legat (sau mai multe) cu titlu universal, dar care nu epuizează  întregul 
patrimoniu succesoral (de exemplu, a lăsat numai 1/2 sau 3/4 din patrimoniu), devoluţiunea
moştenirii va fi testamentară în limitele legatului (sau legatelor) şi legală pentru restul neacoperit.
De asemenea, dacă defunctul a lăsat prin testament întreaga moştenire altor persoane decît 
moştenitorii rezervatari, aceştia din urmă vor primi (în  temeiul moştenirii legale) partea din 
moştenire. În doctrină s-a apreciat că, alături de succesiunea legală de drept comun, există şi o
succesiune legală extraordinară sau anormală.
În consecinţă, moştenirea testamentară înlătură pe cea legală numai dacă:
1.    testatorul a instituit unul sau mai mulţi legatari universali care împreună au vocaţie la
întreaga moştenire;
2.    nu există moştenitori rezervatari.

3.    Caractere juridice ale transmiterii moştenirii

Potrivit Codului civil, succesiunea este o transmisiune pentru cauză de moarte, universală,
unitară şi indivizibilă (alin. 2, art. 1432 Cod civil).
1.    Transmisiunea succesorală este o transmisiune mortis causa, deoarece se produce numai în
urma decesului unei persoane fizice.
Normele „dreptului succesoral” sunt aplicabile doar în cazul decesului persoanei fizice, nu şi în
cazul dizolvării persoanelor juridice. Normele care reglementează transmisiunea succesorală
sunt, în principiu, aplicabile şi persoanelor juridice sau statului, în cazurile în care ei dobîndesc
calitatea de succesor.
2.    Caracterul universal. Transmiterea succesorală are un caracter universal deoarece are ca
obiect patrimoniul persoanei fizice decedate, ca o universalitate juridică. Patrimoniul succesoral
include atît drepturile patrimoniale (activul succesoral) cît şi obligaţiile patrimoniale (pasivul
succesoral) pe care, cel ce a lăsat moştenirea le avea la momentul decesului (art. 1444 Cod civil).
Drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale, în principiu, nu se transmit prin moştenire. Spunem în
principiu, deoarece moştenitorii vor dobîndi dreptul de protecţie a inviolabilităţii operei, de a
autoriza publicarea ei, precum şi dreptul de a obţine brevet asupra invenţiei .
În patrimoniul succesoral nu se includ drepturile şi obligaţiile patrimoniale care poartă caracter
personal (contractate ori prevăzute de lege intuitu personae, cum ar fi dreptul de uz sau de
abitaţie, creanţa de întreţinere) şi nici drepturile şi obligaţiile, prevăzute de lege sau contract, care
sunt valabile numai în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi care încetează la decesul lui (art.
1446 Cod civil).
3.    Caracterul unitar. În principiu, patrimoniul este un tot unitar, adică nefracţionat, transmiterea
acestuia prin succesiune se realizează de asemenea în mod unitar, adică fără a se face vreo
distincţie între bunurile succesorale după natura ori provenienţa acestora.
4.    Caracterul indivizibil. Ca o consecinţă a caracterului indivizibil al patrimoniului, şi
transmisiunea succesorală este indivizibilă, în sensul că nu poate avea loc o acceptare sau o
renunţare parţială la o moştenire. Prin excepţie de la acest caracter, moştenitorul chemat la
moştenirea mai multor cote succesorale în temeiuri diferite poate accepta o cotă şi poate renunţa
la alta (alin. l, art. 1528 Cod civil).
Datorită indivizibilităţii succesiunii, dacă la moştenire sunt chemaţi mai mulţi moştenitori cu
vocaţie la întreaga avere succesorală, renunţarea sau nedemnitatea unuia dintre aceştia face să
crească de drept părţile celorlalţi comoştenitori (dreptul de acrescămînt).

DESCHIDEREA MOŞTENIRII
1.    Noţiuni introductive.
2.    Data şi locul deschiderii moştenirii.
1.    Noţiuni introductive

Prin deschiderea succesiunii se înţelege faptul ce dă naştere transmisiunii succesorale. Potrivit

art. 1440 Cod civil, „succesiunea se deschide în urma decesului persoanei fizice sau declarării
morţii ei de către instanţa de judecată”. Aceasta înseamnă că pînă la momentul morţii lui
decujus, moştenitorii – fie ei legali sau testamentari – nu au nici un fel de drept asupra
patrimoniului acestuia. Moartea unei persoane fizice este un fapt juridic care face ca la data
survenirii patrimoniul celui decedat să se transmită după anumite reguli unor persoane (fizice în
viaţă sau juridice în fiinţă). Din punct de vedere juridic, deschiderea succesiunii presupune
analiza a două aspecte: data şi locul deschiderii succesiunii.

2.    Data şi locul deschiderii moştenirii

Data (momentul) deschiderii succesiunii

Potrivit art. 1440 Cod civil, momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului
persoanei care a lăsat moştenirea sau data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti privind
declararea morţii lui.
Moştenitorii (legali sau testamentari) trebuie să facă dovada morţii celui ce lasă moştenirea, cît şi
a datei sau momentului la care aceasta a survenit. Data morţii persoanei se probează prin act de
deces, întocmit în temeiul certificatului medical constatator al decesului, eliberat de o unitate
sanitară, sau hotărîrii judecătoreşti privind declararea morţii persoanei (art. 54 al Legii privind
actele de stare civilă din 26.04.2001). În ambele cazuri, atît în cazul morţii fizice constatate, cît şi
în cazul declarării judecătoreşti a morţii, momentul decesului poate fi dovedit prin orice mijloace
de probă.
Stabilirea exactă a momentului (datei) deschiderii succesiunii prezintă importanţă din
următoarele motive:
    în funcţie de acest moment se determină persoanele chemate la moştenire, în temeiul legii sau
al testamentului, după caz, capacitatea succesorală a acestora, precum şi drepturile ce li se cuvin
asupra moştenirii;
    la această dată se determină componenţa şi valoarea patrimoniului succesoral;
    de la această dată începe a curge termenul de 6 luni pentru opţiunea succesorală;
    în cazul în care există mai mulţi succesori, aceasta este data de la care se naşte starea de
indiviziune între aceştia şi în raport cu care se va produce efectul declarativ al partajului la
ieşirea din indiviziune;
    în cazul unui conflict în timp a unor legi, în funcţie de această dată se determină legea
aplicabilă.
Astfel, determinarea cercului de moştenitori, chemaţi să culeagă moştenirea, se va efectua
conform normelor existente la data deschiderii succesiunii. Actele ulterioare deschiderii
succesiunii, cum ar fi acceptarea sau renunţarea la succesiune ori partajul averii succesorale, vor
fi guvernate de legea în vigoare la data săvîrşirii lor.
Locul deschiderii succesiunii
Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea (art. 1443
Cod civil). Domiciliul persoanei se stabileşte potrivit art. 30-31 Cod civil.
Dovada ultimului domiciliu al defunctului se poate face prin orice mijloace de probă. Practic,
dovada ultimului domiciliu se face cu menţiunile din buletinul de identitate sau actul de deces al
defunctului. În situaţia în care ultimul domiciliu al lui decujus nu este cunoscut, locul deschiderii
succesiunii este locul unde se află bunurile succesorale.
Dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii succesiunii va fi considerat
locul unde se află partea cea mai valoroasă a bunurilor imobile, iar în lipsa bunurilor imobile –
locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile.
Locul deschiderii succesiunii prezintă importanţă pentru determinarea organelor competente
teritorial să rezolve diferite probleme privind moştenirea. Procedura succesorală este de
competenţa notarului de la locul deschiderii succesiunii (alin. 3, art. 35 al Legii cu privire la
notariat din 08.11.2002). Ca urmare, declaraţia de acceptare sau renunţare la succesiune se
depune la acest notar. Notarul de la locul deschiderii succesiunii ia măsuri pentru paza averii
succesorale şi eliberează certificat de moştenitor.

CONDIŢII GENERALE ALE DREPTULUI LA MOŞTENIRE.

NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ
1.    Capacitatea succesorală.
2.    Persoanele care au capacitate succesorală.
3.    Persoanele care nu au capacitate succesorală.
4.    Nedemnitatea succesorală.
5.    Caractere juridice ale nedemnităţii succesorale.
6.    Efectele nedemnităţii succesorale.
7.    Invocarea nedemnităţii succesorale.
8.    Vocaţia succesorală.
1.    Capacitatea succesorală

Pentru ca o persoană să poată moşteni trebuie să întrunească două condiţii, şi anume, o condiţie
pozitivă, aceea de a avea capacitate succesorală, şi o condiţie negativă, aceea de a nu fi nedemnă
de a moşteni. La aceste condiţii expres prevăzute de lege, doctrina a mai adăugat una, şi anume
aceea a vocaţiei (chemării) succesorale.
Capacitate succesorală – formă a capacităţii juridice civile constînd în aptitudinea unei persoane
de a fi subiect al drepturilor şi obligaţiilor pe care le implică calitatea de moştenitor. Capacitatea
succesorală începe de la naşterea persoanei fizice sau de la data concepţiei (cînd este vorba de
drepturile sale), cu condiţia să se nască vie, şi încetează odată cu decesul persoanei respective
sau la data stabilită prin hotărîrea judecătorească de declarare a morţii. Capacitatea succesorală
se poate pierde, în timpul vieţii, ca urmare a ivirii cazurilor de nedemnitate succesorală.
Nedemnitate succesorală – sancţiune civilă în virtutea căreia moştenitorul legal care s-a făcut
vinovat de o culpă gravă faţă de defunct sau faţă de memoria acestuia este decăzut, cu efect
retroactiv, din dreptul de a-l moşteni. Efectul sancţiunii se extinde şi asupra descendenţilor
moştenitorului nedemn (care ar veni la succesiune prin reprezentare).
Vocaţie succesorală – chemarea la moştenire, în temeiul legii, a tuturor moştenitorilor şi,
împreună cu acestea, a soţului supravieţuitor.

2.    Persoanele care au capacitate succesorală

Potrivit art. 1433 Cod civil, pot fi moştenitori:

a)    în cazul succesiunii testamentare – persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului
celui ce a lăsat moştenirea, precum şi cele care au fost concepute în timpul vieţii lui şi s-au
născut vii după decesul acestuia, indiferent de faptul dacă sunt sau nu copiii lui, precum şi
persoanele juridice care au capacitate juridică civilă la momentul deschiderii succesiunii;
b)    în cazul succesiunii legale – persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce
a lăsat moştenirea, precum şi copiii lui concepuţi în timpul vieţii şi născuţi vii după decesul
acestuia.
Statul dispune de capacitate succesorală testamentară, precum şi de capacitate succesorală asupra
patrimoniului succesoral vacant.
Din conţinutul acestei norme rezultă că orice persoană care există la momentul deschiderii
succesiunii are capacitate succesorală, adică capacitatea de a moşteni. Existenţa persoanei la
momentul deschiderii succesiunii va fi dovedită de moştenitorul în cauză sau de către succesorii
săi, cînd el a decedat după deschiderea succesiunii. Dovada existenţei persoanei fizice se face cu
actele de stare civilă, iar în caz de deces al moştenitorului care se afla în viaţă la momentul
deschiderii succesiunii, cu actul de deces.
Persoana dispărută are capacitate succesorală, fiind prezumată de lege în viaţă. Capacitatea
succesorală a persoanei dispărute se desfiinţează retroactiv dacă se constată că nu mai există la
momentul deschiderii succesiunii.
Au capacitate succesorală şi persoanele concepute, dar nenăscute la momentul deschiderii
succesiunii. Copiii concepuţi în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea au capacitate succesorală
dacă s-au născut vii după decesul acestuia. Nu prezintă importanţă cît timp a trăit copilul după
naştere.

3.    Persoanele care nu au capacitate succesorală

Nu au capacitate succesorală persoanele juridice care nu existau la momentul deschiderii

succesiunii, precum şi persoanele fizice predecedate. Partea din moştenire care s-ar fi cuvenit
persoanei predecedate va fi culeasă – în cadrul moştenirii legale – de descendenţii săi în
condiţiile prevăzute pentru reprezentarea succesorală.
Persoanele care nu au capacitate succesorală. Nu au capacitate succesorală persoanele fizice care
nu sunt în viaţă şi persoanele juridice care nu sunt în fiinţă la deschiderii data succesiunii,
precum şi comorienţii.
Comorienţii sunt două sau mai multe persoane care au murit în aceeaşi împrejurare şi în astfel de
condiţii încît nu se poate stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele fiind socotite ca au murit
deodată, şi între persoanele în cauză să existe vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală.
Sunt comorienţi şi persoanele declarate moarte de către instanţa de judecată în urma dispariţiei
fără veste în aceleaşi circumstanţe. În acest caz nu prezintă importanţă momentul intrării în
vigoare a hotărîrii privind declararea morţii acestor persoane (art. 1442 Cod civil).
Codecedaţii sunt două sau mai multe persoane care au decedat în condiţii în care este imposibil
de stabilit dacă una a supravieţuit celeilalte şi în care nu se poate proba identitatea de cauză a
morţii.
Codecedaţi sunt persoanele cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală care decedează în
acelaşi timp (nu în aceeaşi împrejurare) fără a se putea stabili ordinea deceselor, prezumîndu-se
că au decedat concomitent. Astfel, sunt codecedaţi persoanele care au decedat în aceeaşi zi şi oră,
dar nu şi în aceeaşi împrejurare (ex. din cauza bolilor de care sufereau), iar minutul morţii nu
poate fi stabilit.
Exemple: când persoanele au decedat în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, din cauze diferite (boală,
accident etc.), iar minutul morţii nu poate fi stabilit. Alt exemplu este dispariţia a două sau mai
multe persoane, când nu se poate constata direct moartea acestora şi este imposibil de dovedit că
au murit în aceeaşi împrejurare.
Persoanele sus-numite nu se moştenesc reciproc, întrucît, nesupravieţuind una faţă de alta nu au
capacitate succesorală. Moştenirea lăsată de fiecare comorient sau codecedat va fi culeasă de
moştenitorii lor (art. 1441 Cod civil).

4.    Nedemnitatea succesorală

Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală constă în decăderea din dreptul de a moşteni a
succesorilor vinovaţi de săvîrşirea unor fapte grave faţă de defunct sau faţă de memoria acestuia.
Nedemnitatea succesorală are caracter de pedeapsă civilă şi se bazează pe motive de moralitate
publică, neputîndu-se admite ca o persoană vinovată de fapte grave faţă de o alta să o
moştenească.

5.    Caractere juridice ale nedemnităţii succesorală

Nedemnitatea succesorală, ca pedeapsă civilă, are următoarele caractere juridice:

1.    se aplică numai în cazul săvîrşirii faptelor expres şi limitativ prevăzute de lege;
2.    operează numai în temeiul hotărîrii instanţei de judecată prin care se constată circumstanţa
care constituie temeiul nedemnităţii.
3.    se aplică şi produce efecte atît faţă de autorul faptei, cît şi faţă de moştenitorii lui. Astfel, nu
se admite reprezentarea nedemnului (alin.3, art. 1504 Cod civil);
4.    nedemnitatea nu se extinde faţă de toate moştenirile, ci operează numai faţă de moştenirea
celui faţă de care au fost săvîrşite faptele. Astfel, dacă fapta a fost comisă faţă de un părinte,
autorul faptei va putea moşteni celălalt părinte;
5.    nedemnul trebuie să fi săvîrşit faptele cu discernămînt, deoarece nu se poate vorbi de
vinovăţie în lipsa discernămîntului;
6.    fiind vorba despre o pedeapsă civilă, cel ce a lăsat moştenire îl poate ierta pe moştenitorul
nedemn. Potrivit art. 1436 Cod civil,persoana culpabilă de săvîrşirea unor acţiuni ce atrag
decăderea din dreptul la succesiune poate fi chemată la moştenire dacă cel ce a lăsat moştenirea o
iartă exprimînd acest lucru în mod expres în testament.
Cazurile de nedemnitate. Nu poate fi succesor testamentar sau legal persoana care:
a)    a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate în
testament, a celui ce a lăsat moştenirea;
b)    a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat moştenirea şi a
contribuit astfel la chemarea sa la succesiune ori a persoanelor apropiate sau la majorarea cotelor
succesorale ale tuturor acestora.
Faptele care constituie temei pentru nedemnitate pot fi săvîrşite atît împotriva celui ce a lăsat
moştenirea, cît şi împotriva moştenitorilor acestuia.
Nu pot fi succesori legali ai copiilor lor – părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti care, la data
deschiderii succesiunii, nu sunt restabiliţi în aceste drepturi şi nici părinţii (adoptatorii) şi copiii
maturi (inclusiv cei adoptaţi) care s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea obligaţiei de
întreţinere a celui ce a lăsat moştenirea (art. 1434 Cod civil).
Dacă, după primirea succesiunii, este declarată de instanţa de judecată ca succesor nedemn,
persoana este obligată să restituie tot ceea ce a primit ca moştenire, inclusiv fructele obţinute (art.
1437 Cod civil).
Modul în care operează nedemnitatea succesorală. Nedemnitatea succesorală operează de drept,
în virtutea legii, nefiind necesar că fie pronunţată de justiţie. Instanţa de judecată nu aplică
pedeapsa civilă a nedemnităţii, ci numai constată intervenirea acesteia în virtutea legii.
Nedemnitatea succesorală poate fi invocată de orice persoană pentru care decăderea succesorului
nedemn din dreptul la succesiune are consecinţe patrimoniale, adică:
a)    de comoştenitorii chemaţi la moştenire împreună cu nedemnul, care vor beneficia de dreptul
de acrescămînt în cazul în care nedemnul este înlăturat de la moştenire;
b)    de moştenitorii subsecvenţi, care vor culege ei moştenirea în locul nedemnului;
c)    de donatarii sau legatarii gratificaţi de defunct peste limitele cotităţii disponibile, care au
interesul de a-l înlătura pe nedemnul care ar putea cere, prin ipoteză, reducţiunea liberalităţilor
excesive;
d)    de către cel nedemn.
Reducţiunea este o sancţiune civilă aplicabilă liberalităţilor excesive. Restrângere prin hotărâre
judecătorească, după moartea unei persoane, a liberalităţilor (donaţii, legate) făcute de ea cu
încălcarea drepturilor moştenitorilor rezervatari.
Acţiunea în declararea persoanei ca succesor nedemn trebuie să fie intentată în termen de 1 an
din data deschiderii succesiunii. Nedemnitatea se răsfrînge asupra nedemnului cît este în viaţă,
iar după moarte, nedemnitatea se transmite succesorilor săi.

6.    Efectele nedemnităţii succesorale

Efectele  nedemnităţii  prezintă  particularităţi,  după  cum  se produc faţă de nedemn, faţă de
urmaşii săi sau faţă de terţi.
1.    Efectele  nedemnităţii  faţă  de  nedemn.
Nedemnul nu va putea reclama partea sa de moştenire (nici măcar rezerva), întrucît titlul său de 
moştenitor este desfiinţat de la data deschiderii succesiunii.
Partea de moştenire la care ar fi avut dreptul nedemnul se va cuveni, în temeiul legii, celor cu
care ar fi venit împreună sau pe care prezenţa sa i-ar fi înlăturat de la moştenire. Rezultă  că 
înlăturarea  de  la  moştenire a nedemnului va fi profitabilă pentru comoştenitorii legali sau
pentru moştenitorii legali subsecvenţi. De această situaţie pot profita şi legatarii sau donatarii.
În cazul în care nedemnul era un moştenitor rezervatar (a cărui rezervă putea determina
reducţiunea unor liberalităţi excesive), şi acesta a intrat în posesia bunurilor moştenirii înainte de
constatarea nedemnităţii, el, va fi obligat să le restituie persoanelor îndreptăţite.
Restituirea se face, în principiu, în natură (iar dacă aceasta nu mai este posibilă, întrucît bunul a
pierit – din diferite motive – nedemnul va fi obligat să plătească despăgubiri). Posesia exercitată
de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă. Astfel, nedemnul
va fi obligat să restituie şi fructele naturale, industriale sau civile (iar dacă restituirea în natură nu
este posibilă, va restitui valoarea lor).
Nedemnului îi este păstrat dreptul de înapoiere a sumele plătite pentru achitarea datoriilor
moştenirii, precum şi cheltuielile necesare şi utile.
2.    Efectele nedemnităţii faţă de descendenţii nedemnului.
Descendenţii nedemnului nu pot veni la moştenire datorită faptului că nedemnitatea se răsfrînge
şi asupra lor, excepţie fiind situaţia cînd decujus îl iartă pe moştenitor, stipulînd aceasta expres în
testament.
3.    Efectele nedemnităţii faţă de terţi.
Este posibil ca nedemnul să fi încheiat acte juridice cu terţe persoane referitoare la bunurile
moştenirii (de exemplu, a vîndut un bun, a constituit o ipotecă asupra unui imobil etc.), în
perioada dintre deschiderea succesiunii şi constatarea nedemnităţii sale.
Întrucît  nedemnitatea  desfiinţează  titlul  de  moştenitor  al nedemnului cu efect retroactiv, de la
data deschiderii moştenirii, în principiu şi actele subsecvente încheiate de nedemn vor fi
desfiinţate cu efect retroactiv. Înseamnă că, în principiu, nedemnitatea produce efecte şi faţă de
terţi, soluţie care se justifică în cazul terţilor de rea-credinţă, dar nu şi în cazul terţilor de bună-
credinţă, care au crezut în valabilitatea titlului de moştenitor al nedemnului.
Ca excepţie, sunt valabile şi se menţin:
1.    actele  de  conservare,  precum  şi  actele  de  administrare,  în măsura în care profită
moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi;
2.    actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii dobînditori de bună-
credinţă.
3.    Înlăturarea  efectelor  nedemnităţii.
Efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un 
act  autentic notarial (separat), de către cel care lasă moştenirea.  Înlăturarea efectelor
nedemnităţii se face numai prin declaraţie  expresă. Lipsa  acesteia nu constituie înlăturare a
efectelor nedemnităţii.

7.    Invocarea nedemnităţii succesorale

Nedemnitatea succesorală poate fi invocată de orice persoană interesată,  cum  sunt: 

comoştenitorii  legali,  moştenitorii  legali  subsecvenţi, legatarii sau donatarii etc.  În doctrină şi
în practica judecătorească s-a pus problema dacă nedemnul poate invoca propria sa
nedemnitate.Nedemnitatea  poate fi invocată şi constatată de instanţa de judecată  numai după
deschiderea moştenirii şi  numai dacă vocaţia succesorală legală a nedemnului este concretă,
nefiind înlăturat de la moştenire prin prezenţa unor moştenitori în rang preferabil.
Nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului cît timp acesta este în viaţă, iar dacă după
deschiderea succesiunii a intrat în stăpînirea bunurilor succesiunii şi a decedat înainte de
constatarea nedemnităţii, nedemnitatea va fi invocată împotriva moştenitorilor săi legali sau
testamentari care stăpînesc aceste bunuri. Dacă decesul nedemnului a avut loc înainte de
deschiderea moştenirii, nedemnitatea poate fi invocată împotriva copiilor nedemnului, pentru a-i
împiedica să vină la moştenire prin reprezentare.

8.    Vocaţia succesorală

După cum am mai precizat, pe lîngă capacitatea succesorală, o altă condiţie pozitivă ce trebuie
întrunită de o persoană pentru a putea moşteni este aceea a vocaţiei (chemării) succesorale. O
persoană poate avea capacitate succesorală şi să nu fie nedemnă, dar nu va putea moşteni pe o
altă persoană decît dacă are vocaţie la succesiunea acesteia. Vocaţia succesorală sau chemarea la
moştenire este conferită fie de lege, fie de voinţa lui decujus prin testament sau contract de
donaţie de  bunuri viitoare. Determinarea persoanelor cu vocaţie la moştenirea unei persoane
decedate  poartă denumirea de devoluţiune succesorală. După cum devoluţiunea se face prin
lege, prin testament sau prin contract aceasta poate fi legală, testamentară sau convenţională.

Mostenirea  testamentara

Notiunea si caractere juridice

Potrivit art. 650 C. civ., „succesiunea se defera sau prin lege sau, dupa vointa omului, prin
testament”. Deci, legea permite persoanelor fizice ca printr-un act juridic (numit testament) sa
dispuna pentru cauza de moarte.
Testamentul este un act juridic special. Potrivit art. 802 C. civ., „testamentul este un act
revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata, de tot sau parte din
avutul sau.”

Conform art. 802 C. civ., testamentul are urmatoarele caractere juridice:

a) Testamentul este un act juridic; in consecinta, trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate
prevazute pentru orice act juridic civil.
b) Testamentul este un act juridic unilateral, deci exprima vointa unei singure persoane (a
testatorului) si produce, de regula, efectele juridice urmarite de aceasta.
Valabilitatea si efectele testamentului nu depind insa de acceptarea sau neacceptarea ulterioara a
acestuia de catre legatari.
c). Testamentul este un act juridic personal, care, spre deosebire de alte acte juridice ce pot fi
incheiate si prin reprezentare sau cu asistarea ocrotitorului legal (de exemplu, a tutorelui), nu
poate fi incheiat decat personal.
d). Testamentul este un act juridic solemn, astfel ca vointa testatorului trebuie sa fie manifestata
in formele anume prevazute de lege (sub sanctiunea nulitatii absolute).
Nu este insa obligatoriu ca testamentul sa fie act autentic (poate fi si olograf).
e). Testamentul este un act juridic pentru cauza de moarte (mortis causa). Desi este valabil
incheiat inca din momentul redactarii sale, el va produce efecte juridice numai dupa moartea
testatorului.
f). Testamentul este un act juridic revocabil. Cat timp se afla in viata, testatorul poate reveni
asupra manifestarii sale de vointa mortis causa, modificand sau anuland dispozitiile unui
testament anterior incheiat.
Potrivit Codului civil roman, cuprinsul principal al testamentului il constituie actele de dispozitie
cu titlu gratuit privitoare la bunurile pe care testatorul le va lasa la moartea sa, adica legatele.
Legatele pot avea ca obiect tot patrimoniul defunctului, o fractiune din acesta sau bunuri
individualizate.
Testamentul poate cuprinde insa si alte dispozitii de ultima vointa:
Reguli de forma comune tuturor testamentelor
Conditiile de forma cerute pentru orice fel de testament sunt: obligativitatea formei
scrise  si obligativitatea testamentului separat  (oprirea testamentului conjunctiv).
In dreptul nostru, legea recunoaste valabilitatea oricarui testament numai daca a fost facut in
forma scrisa.
Testamentul oral sau verbal (cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea de nuncupativ)
nu este valabil in dreptul nostru (indiferent de numarul martorilor care l-ar putea confirma).
A doua regula de forma comuna tuturor testamentelor este cea care opreste testamentul
conjunctiv (art. 857 C. civ.).
Legea interzice ca doua persoane sa testeze prin acelasi act una in favoarea celeilalte sau in
favoarea unei terte persoane (testamentul conjunctiv).
Sanctiunea nerespectarii conditiilor de forma cerute pentru orice fel de testament este nulitatea
absoluta si va putea fi invocata de orice persoana interesata (art. 886 C. civ.).

Legatul

Principalele dispozitii cuprinse in testament sunt cele referitoare la: legat, exheredare si
executiunea testamentara.
Legatul este actul juridic cuprins intr-un testament prin care testatorul desemneaza una sau mai
multe persoane care, la decesul sau, vor primi intreg patrimoniul, o fractiune din el sau bunuri
determinate din patrimoniul testatorului.
Legatul prin care testatorul a dispus ca persoana legatarului sa fie aleasa de o terta persoana
(legatul cu facultatea de alegere) va fi nul.
Pentru desemnarea persoanei legatarului, legea nu cere anumite forme sacramentale, din
testament trebuind sa rezulte numai intentia testatorului de a face o liberalitate in favoarea
acestuia.
Desemnarea legatarului poate fi directa, prin indicarea numelui si prenumelui acestuia
sau indirecta, prin indicarea unor elemente cu ajutorul carora va putea fi identificat.
Dupa obiectului lor, legatele pot fi: universale, cu titlu universal sau cu titlu particular.
Potrivit art. 888 C. civ., „legatul universal este dispozitia prin care testatorul lasa, dupa moarte-i,
la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale”.
Legatul universal exista si in cazul in care, datorita drepturilor conferite altora de catre testator,
emolumentul mostenirii este redus considerabil (cu conditia sa existe o vocatie la intreaga
mostenire). De exemplu, daca testatorul a lasat mai multi legatari universali si toti accepta
mostenirea, desi au vocatie la intreaga mostenire, fiecare va culege efectiv numai o parte din suc-
cesiune; daca un singur legatar accepta, el va culege intreaga mostenire in virtutea vocatiei sale
universale.
Testatorul poate califica expres legatul sau ca fiind universal sau se pot folosi si alte cuvinte din
care sa rezulte ca s-a conferit vocatie asupra intregii mosteniri.
Doctrina si practica judiciara deopotriva au considerat legate universale: legatul tuturor bunurilor
mobile sau imobile, legatul nudei proprietati asupra intregii mosteniri, legatul cotitatii
disponibile, legatul ramasitei sau prisosului succesoral etc.
Legatul cu titlu universal confera vocatie succesorala numai la o fractiune din mostenirea lasata
de defunct. Asemanarea dintre legatul universal si legatul cu titlu universal consta in aceea ca
sunt caracterizate de intinderea vocatiei succesorale si nu de emolument.
Legatul cu titlu universal se situeaza intre legatul universal si legatul cu titlu particular.
Legatul cu titlu particular sau singular confera vocatie succesorala la unul sau mai multe bunuri
singulare (ut singuli). Codul civil (art. 894 alin. 2, ce alcatuieste sediul materiei), se multumeste
sa dea o definitie negativa, prevazand ca este «singular», orice «alt legat», care nu este universal
sau cu titlu universal.

Orice bun aflat in circuitul civil poate constitui obiectul legatului cu titlu particular.
Dispozitiile testamentare facute cu indeplinirea conditiilor de validitate produc, de regula, efecte
juridice. Este posibil insa ca manifestarea de vointa a unei persoane, desi a fost facuta cu
respectarea conditiilor de validitate (devenind act juridic valabil), datorita unor cauze
posterioare, sa nu produca totusi efectele juridice scontate, actul juridic devenind, in aceste
conditii, ineficace.
Deci, ineficacitatea actului juridic presupune doua conditii:
a) existenta unui act juridic valabil incheiat;
b) lipsa efectelor juridice  ale acestuia, datorata unor cauze posterioare intocmirii actului.
Cauzele care impiedica producerea efectelor legatelor (cauzele de ineficacitate) sunt: revocarea
si caducitatea dispozitiilor testamentare. In consecinta, in caz de revocare sau caducitate,
legatele au luat nastere in mod valabil, dar datorita unor cauze posterioare, nu produc totusi
efectele obisnuite (sunt ineficace).
& 5. Legatul conjunctiv si dreptul de acrescamant
Legatul conjunctiv este legatul al carui obiect este lasat la mai multi legatari fara ca testatorul sa
indice partea fiecaruia, colegatarii avand chemare (eventuala) la intregul obiect.
In cazul legatului conjunctiv se pot ivi doua situatii:
a) toti legatarii accepta legatul, caz in care chemarea la intreg a fiecaruia va fi limitata la o parte
din bun, iar bunul se va imparti in parti egale;
b) unul sau mai multi legatari nu pot sau nu doresc sa primeasca legatul, caz in care partile
acestora se vor cuveni celorlalti colegatari care primesc legatul si ale caror parti vor creste in
mod corespunzator. Acesta este dreptul de acrescamant (sau de adaugire).
Dreptul de acrescamant opereaza numai daca legatul este conjunctiv. Caracterul conjunctiv al
legatului poate fi rezultatul exclusiv al vointei testatorului.
& 6. Exheredarea (dezmostenirea) si executiunea testamentara
Exheredarea este o dispozitie testamentara prin care testatorul inlatura de la mostenire unul sau
mai multi mostenitori legali.
Orice persoana are posibilitatea ca, prin derogare de la regulile devolutiunii legale a mostenirii,
sa inlature de la mostenire persoana sau persoanele neagreate (indiferent de motive).
Exheredarea este o prerogativa ce apartine testatorului, dar care nu se poate exercita nelimitat.
Astfel, mostenitorii rezervatari nu vor putea fi inlaturati in totalitate de la mostenire, neputand fi
astfel, lipsiti de rezerva succesorala (care li se cuvine in temeiul legii, chiar impotriva vointei
testatorului).
In consecinta, testatorul poate dezmosteni numai partial mostenitorii rezervatari (cat priveste
cotitatea disponibila). Ceilalti mostenitori, nerezervatari, pot fi dezmosteniti fara nici o limita.
Din punct de vedere al modului de manifestare, vointa de a dezmosteni poate fi directa sau
indirecta. Exheredarea poate interveni si ca sanctiune.
Dreptul si indatorirea de a executa dispozitiile testamentare revin, in temeiul legii, mostenitorilor
legali si legatarilor universali.
Pentru a asigura indeplinirea dispozitiilor sale de ultima vointa, testatorul poate insa desemna
unul sau mai multi executori testamentari (art. 910 C. civ.).
Sub aspectul naturii juridice, executiunea testamentara se prezinta ca un mandat in care
executorul testamentar este mandatarul, iar testatorul mandantul.
Executiunea testamentara nu este insa un mandat de drept comun, ci un mandat supus unor
reguli speciale. Pentru aceste considerente, executia testamentara prezinta unele particularitati
fata de mandatul de drept comun.
Principalele particularitati ale executiunii sunt:
a) Executorul testamentar este instituit sau revocat de testator numai printr-un inscris in forma
testamentara.
b) Executiunea testamentara incepe sa produca efecte de la moartea testatorului (mandantului).
c) Atributiile executorului testamentar sunt stabilite de lege.
d) Executorul testamentar, dupa ce a acceptat sarcina, nu mai poate in principiu, sa renunte la ea.
e) Termenul limita a imputernicirii executorului testamentar cu sezina este stabilit de lege (un
an).
& 6. Limitele dreptului de a dispune de bunurile succesiunii
Dreptul persoanei fizice de a dispune prin acte juridice de bunurile ce vor alcatui mostenirea a
fost insa recunoscut numai in anumite limite.
1.Oprirea pactelor asupra unei succesiuni viitoare
Pactul asupra unei succesiuni viitoare este o conventie, nepermisa de lege, prin care una dintre
parti dobandeste drepturi eventuale la mostenirea respectiva sau renunta la ele.
Pentru existenta unui pact asupra unei mosteniri viitoare sunt necesare urmatoarele conditii:
a) Sa existe un pact (o conventie) cu privire la o mostenire. Sunt asimilate pactelor (din acest
punct de vedere) si actele juridice unilaterale de acceptare sau renuntare asupra unei mosteniri
viitoare.

b) Obiectul pactului (conventiei) sa fie o mostenire nedeschisa. Dupa deschiderea mostenirii,

succesorii pot dispune liber de drepturile dobandite prin mostenire.
Data deschiderii mostenirii este momentul in raport cu care se apreciaza valabilitatea pactului.
c) Dreptul „ce se dobandeste sau la care se renunta trebuie sa fie un drept succesoral eventual, o
simpla expectativa, iar nu un drept actual si nenascut” (art. 702 C. civ.).
Pana in momentul deschideri succesiunii, drepturile celui ce ar urma sa mosteneasca sunt simple
nadejdi, deoarece titularul are dreptul de a dispune si a schimba discretionar si nesusceptibil de
abuz, oricand in timpul vietii sale, dispozitiile mortis causa.
Dreptul succesoral eventual prezinta asemanari cu dreptul sub conditie suspensiva (a carui
nastere este conditionata de un eveniment viitor si nesigur).
d) Pactul (conventia) sa nu faca parte dintre cele permise, in mod exceptional, de lege. De
exemplu, este valabila imparteala de ascendent facuta prin acte inter vivos, daca s-au respectat
conditiile de fond si de forma prevazute de art. 794-799 C. civ.
In conformitate cu legea, pactele asupra succesiunilor nedeschise sunt lovite de nulitate absoluta.
2. Oprirea substitutiilor fideicomisare
Potrivit art. 803 C. civ., substitutia fideicomisara este o dispozitie cuprinsa intr-o liberalitate
(testament ori donatie) prin care dispunatorul obliga pe cel gratificat, numit instituit, sa
conserve bunurile primite si sa le transmita,  in tot sau in parte, la moartea sa, unei persoane,
numita substituit (desemnat tot de dispunator).
De exemplu, dispunatorul A (testatorul) lasa un imobil lui B (numit instituit), cu obligatia pentru
B de a pastra si conserva imobilul (si a nu-l instraina ori greva) si apoi a-l transmite, la moartea
sa, lui C (numit substituit), pe care l-a desemnat tot dispunatorul A.
Din exemplul de mai sus, rezulta ca substitutia fideicomisara presupune existenta a doua
liberalitati avand acelasi obiect:
a) o liberalitate in folosul instituitului si care se executa in momentul incheierii contractului de
donatie sau la decesul dispunatorului;
b) o alta liberalitate, in folosul substituitului si care se executa la moartea instituitului.
3. Rezerva succesorala
Rezerva succesorala (ereditara) este o parte a mostenirii pe care legea o atribuie unor persoane
apropiate defunctului (mostenitorii rezervatari), chiar impotriva vointei dispunatorului. Astfel,
testatorul, in prezenta rezervatarilor, nu poate dispune prin liberalitati decat de o parte din moste-
nire, numita cotitate disponibila.
Cotitatea disponibila este deci partea din mostenire asupra careia defunctul poate dispune liber,
atat prin liberalitati, cat si prin acte cu titlu oneros.
Potrivit art. 475 si 480 C. civ., in principiu, proprietarul poate dispune de bunurile sale in mod
liber si absolut, atat prin acte inter vivos, cat si prin acte mortis causa. Aceasta libertate a
proprietarului nu poate fi insa nelimitata.
Prin exceptie, dreptul proprietarului de a dispune liber de bunurile sale prin liberalitati este
ingradit de lege, in privinta rezervei succesorale si a cotitatii disponibile (art. 841-855 C. civ. si
art. 1 si 2 din Legea nr. 319/1944). Astfel, in vederea protejarii unor apropiati ai defunctului (din
categoria mostenitorilor rezervatari) impotriva liberalitatilor excesive ale celui care lasa
mostenirea, legiuitorul a stabilit imperativ ca o parte din mostenire (rezerva succesorala) li se
cuvine impotriva vointei testatorului.
Cand exista numai mostenitori legali nerezervatari, testatorul poate dispune de bunurile
mostenirii dupa cum doreste, fara limite, atat prin acte cu titlu oneros, cat si gratuit.
Potrivit art. 841, 842 si 843 C. civ. si art. 1 si 2 din Legea nr. 319/1944, sunt mostenitori
rezervatari: a) descendentii defunctului de orice grad; b) ascendentii privilegiati (tatal si mama
defunctului); c) sotul supravietuitor al defunctului.
a. Cuantumul rezervei descendentilor Potrivit art. 841 C. civ. „Liberalitatile, fie facute prin acte
intre vii, fie facute prin testament, nu pot trece peste jumatatea bunurilor dispunatorului daca la
moarte-i lasa un copil legitim; peste o a treia parte, daca lasa doi copii; peste a patra parte, daca
lasa trei sau mai multi”.
Rezulta ca legea determina cuantumul rezervei succesorale sub forma unei fractiuni din
mostenire, astfel:
a) 1/2 din mostenire pentru un copil;
b) 2/3 din mostenire pentru doi copii;
c) 3/4 din mostenire pentru trei sau mai multi copii.
In toate cazurile de mai sus, prin mostenire se intelege masa de bunuri pe care defunctul ar fi
lasat-o daca nu ar fi facut donatii (si nu aceea pe care a lasat-o efectiv).
b. Rezerva succesorala a ascendentilor privilegiati (parintii defunctului)
Conform dispozitiilor art. 843 C. civ., modificat prin Legea nr. 134/1947, rezerva parintilor este
de 1/2 din mostenire, daca defunctul lasa „tata si mama” si de 1/4 din mostenire, daca lasa
„numai pe unul dintre parinti”.
Ce se va intampla daca defunctul a fost adoptat cu efecte restranse, situatie in care pot veni la
mostenire atat parintii adoptatori, cat si parintii sai firesti (adoptatul cu efecte restranse putand
avea trei sau chiar patru parinti)?
Raspunzand la intrebare, rezerva parintilor va fi:

- de 1/4 din mostenire, daca la mostenire vine un singur parinte (indiferent ca acesta este
adoptator sau parinte firesc);
- de 1/2 din mostenire, daca la mostenire vin doi, trei sau patru parinti (adoptatori si parinti
firesti).
c. Rezerva succesorala a sotului supravietuitor
Potrivit legii, rezerva sotului supravietuitor este de 1/2 din cota succesorala care i se cuvine in
calitate de mostenitor legal.
Cota-parte din mostenire cuvenita sotului supravietuitor difera insa in functie de clasa de
mostenitori cu care el vine in concurs, astfel ca si intinderea rezervei va fi diferita in functie de
clasa de mostenitori cu care vine la mostenire.
Deci rezerva sotului supravietuitor va fi:
a) 1/8 din mostenire, daca vine in concurs cu descendentii defunctului (clasa I de mostenitori
legali); deci 1/2 din 1/4=1/8, cu mentiunea ca numarul descendentilor si gradul de rudenie al
acestora cu defunctul (copii, nepoti, stranepoti etc.) nu afecteaza cuantumul rezervei;
b) 1/6 din mostenire, daca vine in concurs atat cu ascendentii privilegiati, indiferent de numar,
cat si cu colateralii privilegiati, deci 1/2 din 1/3=1/6;
c) 1/4 din mostenire, daca vine in concurs numai cu ascendentii privilegiati sau numai cu
colateralii privilegiati, deci 1/2 din 1/2=1/4;
d) 3/8 din mostenire, daca vine in concurs cu ascendentii ordinari (clasa a III-a) sau colateralii
ordinari (clasa a IV-a), deci 1/2 din 3/4;
e) 1/2 din mostenire, in lipsa rudelor din cele patru clase de mostenitori legali, deci 1/2 din
intreg.
Cotitatea disponibila speciala a sotului supravietuitor in concurs cu copiii dintr-o casatorie
anterioara a defunctului
Potrivit art. 939 C. civ., „barbatul sau femeia care, avand copii dintr-un alt maritagiu, va trece in
al doilea sau subsecvent maritagiu, nu va putea darui sotului din urma decat o parte egala cu
partea legitima a copilului ce a luat mai putin, si fara ca, nici intr-un caz, donatiunea sa treaca
peste cuartul bunurilor”.
Pentru a se prevala de dispozitiile art. 939 C. civ., copiii dintr-o alta casatorie trebuie sa existe la
data deschiderii succesiunii si sa nu fie nedemni sau renuntatori, intrucat textul de lege
ocroteste pe acei copii care vor si pot sa vina la mostenire.
Prin copii trebuie sa intelegem atat descendentii de gradul I, cat si descendentii de gradul II si III
etc. (in acest din urma caz insa, intinderea rezervei se va stabili in functie de numarul tulpinilor
din care coboara descendentii de gradul II, III etc.).
Reductiunea liberalitatilor excesive
In cazul in care defunctul a dispus prin testament peste limita cotitatii disponibile, dreptul la
rezerva al mostenitorilor este afectat. Sanctiunea care se aplica in cazul in care liberalitatile
facute de cel care lasa mostenirea aduc atingere drepturilor mostenitorilor rezervatari este
reductiunea.
Actiunea prin care mostenitorii rezervatari vor putea solicita reducerea liberalitatilor este
actiunea in reductiune. Ea poate fi intentata numai de „erezii rezervatari, de erezii acestora sau de
cei care infatiseaza drepturile lor” (art. 848 C. civ.).
Dreptul de a pretinde reductiunea ia nastere o data cu rezerva (deci la data deschiderii
succesiunii). El este un drept propriu, personal al mostenitorului rezervatar (si nu dobandit pe
cale succesorala de la defunct), imprejurare ce face ca liberalitatile consimtite de catre defunct,
prin care se incalca rezerva, sa nu fie opozabile rezervatarului.
Daca titularul succesiunii a facut mai multe liberalitati, donatii sau legate, care depasesc cotitatea
disponibila, ele vor fi supuse reductiunii dupa o anumita ordine (fiind fara relevanta daca de
acestea au beneficiat una sau mai multe persoane).
Ordinea reductiunii este data de regulile consacrate de Codul civil.
a) Potrivit art. 850 alin. (1) C. civ., legatele se reduc inaintea donatiilor.
Regula se justifica prin aceea ca legatele sunt ultimele liberalitati facute de defunct si, deci, ele
sunt cele care au depasit cotitatea disponibila incalcand rezerva (liberalitatile anterioare
prezumandu-se ca s-au facut in limitele cotitatii disponibile).
Regula de mai sus are caracter imperativ si deci orice clauza contrara este nula.
b) Potrivit art. 852 C. civ., legatele se reduc toate deodata si proportional, intrucat toate
liberalitatile mortis causa isi produc efecte numai dupa deschiderea mostenirii.
Regula de mai sus are numai un caracter dispozitiv (nu imperativ), intemeindu-se pe prezumtia
ca defunctul a dorit sa stabileasca o anumita ordine in reductiunea legatelor.
Ordinea poate fi stipulata in mod expres sau poate fi implicita.
c) Potrivit art. 850 alin. (2) C. civ., donatiile se reduc succesiv, in ordinea inversa a datei lor,
incepand cu cea mai noua.
Se prezuma ca ultima sau ultimele donatii au depasit aceasta cotitate, incalcand rezerva (cele mai
vechi facandu-se din cotitatea disponibila).
Daca donatiile au aceeasi data, ele se reduc proportional.
Dispozitiile art. 850 alin. (2) C. civ. au caracter imperativ, ceea ce inseamna ca defunctul nu
poate prestabili o alta ordine a reductiunii.