MOLIDUL

(PICEA ABIES)

POP ALEXIA
CLASA A IX-A T2
 MOLIDUL

Molidul (L., H. Karst.) este o specie de arbori coniferi care pot

avea înălțimea până la 50 m (arbori din clasa I si II Kraft) și
diametrul trunchiului până la 1-1.5 m, cu coroană piramidal-conică,
permanent verde, cu frunze aciforme de culoare verde inchis.
Are un temperament de semilumină, de aceea trebuie cultivat
sub umbra speciilor pionere / invadatoare (plop, mesteacăn).
Forma conic-piramidală a coroanei se datorează creșterii din ce
în ce mai scurte a crengilor, dinspre bază spre vârf. Molizii mai
bătrâni, care cresc în desișul codrilor, își pierd crengile de la bază
(acest fenomen se numește elagaj natural și se datorează faptului că
lumina nu mai pătrunde la baza arboretului), coroana urcând spre
mijlocul tulpinii. De asemenea, în condițiile unei lumini naturale
slabe, aceștia prezintă o creștere laterală slabă, în comparație cu
arborii mai izolați.

DESCRIERE FIZICA
Specie indigenă de mărimea a I-a, molidul atingând frecvent
30-40 m înălţime, excepţional 60 m, şi până la 2 m diametru.
Înrădăcinarea este trasantă, astfel încât molidul poate vegeta
pe soluri superficiale, stâncoase, dar îi conferă o slabă rezistenţă
la vânt. Ce regulă generală, molidul are un sistem radicelar cu o
mare plasticitate ecologică, în funcţie de regimul hidrologic,
substrat, temperatura solului etc. (de exemplu este foarte dezvoltat
la arborii izolaţi).
Tulpina este dreaptă, cilindrică cu elagaj destul de greoi.
Scoarţă brun-roşcată, uneori cenuşie, netedă numai la
început, în tinereţe se desface în solzi subţiri pergamentoşi, iar la
bătrâneţe formează un ritidom roşu-brun cu solzi oarecum
rotunjiţi şi concavi (“sticle de ceas”), cu fundul crăpăturilor roşcat;
scoarţa conţine 6-18% tanin.
Lemnul fără duramen evident, mai alb decât la brad, este
moale, uşor, rezistent, superior calitativ celui de brad; în anumite
staţiuni apare aşanumitul “lemn de rezonanţă” cu calităţi
tehnologice deosebite.
Coroana este piramidal-conică până la vârste înaintate, fapt ce determină deosebirea de brad
de la distanţă; ramurile sunt dispuse verticilat pe trunchi, iar cele din mugurii proventivi sunt
aşezate neregulat între verticile.
Lujerii sunt glabri sau rar pubescenţi, bruni-roşiatici sau gălbui roşiatici presăraţi cu
proeminenţe decurente (pe care se inseră acele) ce dau un aspect brăzdat, zgrăbunţos.
Muguri nerăşinoşi, cei terminali conici, cei laterali ovoizi.

1|PAGINA
 Frunze aciculare, persistente, 1-2.5 cm, rigide, ascuţite, uşor încovoiate, tetramuchiate, cu
secţiune rombică, verzi închis; durează 4-7 ani, iar după uscare cad imediat, pe lujer rămânând
urmele perniţelor proeminente.
Flori unisexuat monoice, cele mascule sunt sub formă de amenţi, au 2-3 cm, sunt gălbui
roşiatici, împrăştiate uniform în toată coroana şi produc o mare cantitate de polen; conuleţele
femele sunt roşii-carmin sau galben-verzui, erecte, se formează în partea superioară a coroanei din
mugurii terminali ai ramurilor laterale; molidul înfloreşte în aprilie-iunie, în funcţie de mersul
vremii şi etajul fitoclimatic.
Conurile sunt de 10-15 cm, verzi sau roşii în tinereţe, la coacere brune, pendente, cu solzi
persistenţi necăzători, subţiri, romboidali, cu vârful trunchiat, emarginat sau chiar încreţit; bracteile
sunt neevidente, mici şi lipite de baza solzului.
Seminţele au 4-5 mm, sunt brune închis, fără pungi de răşină, cu o aripioară de 12-16 mm de
care se desprind uşor; seminţele sunt prinse în aripioară ca într-o linguriţă. La 1 kg intră circa 150
000 seminţe.
Maturaţia este anuală, prin octombrie, iar după coacere solzii se depărtează şi eliberează
seminţele. Conurile cad întregi mult mai târziu.Maturitatea la 30 ani izolat şi la 60 ani în masiv.
Periodicitatea fructificaţiilor este, obişnuit, 3-4 ani, iar în regiunile înalte 7-8 ani. Puterea
germinativă este de 70-80%, cu păstrarea acesteia până la 4 ani.
Creşterile sunt încete în primii ani (5-6 cm în primul an), de la 8-10 ani devenind foarte active;
în condiţii staţionale bune, la 120 ani produce 16 m3 /an/ha.
Longevitate până la 600 ani, fiind mai puţin longeviv decât bradul.

SPECIILE PRINCIPALE
Molidul negru (Picea mariana) și molidul alb (P.
glauca) se găsesc în cea mai mare parte a nordului
Americii de Nord, de la Marile Lacuri până la linia
arborilor arctici. Ambele sunt utilizate pentru tulpină.
Molidul alb produce cherestea bună, iar molidul negru
este sursa de rășină de molid. Molidul alb are de obicei
18 - 21 de metri. Conurile de molid negru sunt purpurii,
iar cele de molid alb sunt maro.
Molidul Engelmann (P. engelmannii) din vestul
Americii de Nord este o sursă importantă de cherestea.
Molidul albastru, sau molidul Colorado (P. pungens), are
o gamă similară și este folosit ca ornament datorită
frunzelor sale albăstrui și a obișnuinței de creștere
simetrică. Molidul norvegian (P. abies), un lemn
important și un arbore ornamental originar din nordul
Europei, este folosit în reîmpădurire atât acolo cât și în
America de Nord.

2|PAGINA
 IMPORTANŢA
1. economică
– lemnul este foarte valoros (greu, elastic, trainic, estetic) folosit înnindustria mobilei,
cherestea, celuloză şi hârtie, P.A.L., P.F.L.,
– lemnul de rezonanţă este utilizat la instrumente muzicale şi construcţii aeronautice,
– în subsidiar, se mai utilizează taninul din scoarţă (6-18%), răşină din lemn, iar din cetină se
obţin uleiuri.
2. ecologică şi silviculturală:
– molidul este creator de mediu specific, sub coronament mediul fiind umbros, rece şi umed,
lipsit de curenţi puternici de aer;
– ploile de slabă intensitate (sub 5 mm) pot fi reţinute în totalitate în coronament;
– zăpada interceptată în coronament atinge uneori 40% din cantitatea căzută;
– litiera bogată, pâsloasă, greu alterabilă coroborată cu un consum ridicat de elemente nutritive
şi apă în primii 30-40 cm determină acidificarea şi podzolirea solului;
– humusul brut impune hrănirea cu azot micotrof (simbioze tip micoriză);
– molidul reduce scurgerile de suprafaţă pe versanţi, conferindu-i astfel funcţii de protecţie
hidrologice şi antierozionale

3|PAGINA