1.

Rezistenta aerului si
randamentul automobilului
(Ceficientul aerodinamic al
autobilului).
2. Omul, energia si mediu.

POP ALEXIA
CLASA A IX-A T2
 I. REZISTENTA AERULUI SI RANDAMENTUL AUTOMOBILULUI
(COEFICIENTUL AERODINAMIC AL AUTOMOBILELOR (CX)).
Aerodinamica automobilelor este știința care se ocupă cu studiul fenomenelor rezultate ca
urmare a interacțiunii dintre automobil și aer. Simplificat, putem defini coeficientul
aerodinamic ca un parametru care reprezintă rezistența cu care se opune aerul la deplasarea unui
automobil. Cu cât coeficientul aerodinamic este mai mic cu atât rezistența aerului la deplasarea
automobilului este mai mică.
La deplasarea automobilului, datorită interacțiunii acestuia cu aerul, presiune din partea frontală
crește, în timp ce presiunea din partea din spate scade. Datorită vâscozității aerului, după trecerea
automobilului, aerului dislocat de acesta nu este înlocuit instantaneu ci după o anumită perioadă,
astfel creîndu-se o depresiune. În același timp aerul este comprimat în partea frontală unde se
creează o presiune dinamică.

Curgerea aerului în jurul automobilului

Aerul, datorită densității și vâscozității, se opune mișcării oricărui corp care-l pătrunde. Cu cât
forma corpului este mai puțin aerodinamică cu atât forța de rezistență a aerului este mai mare. De
asemenea forța cu care se opune aerul depinde de aria suprafeței transversale a corpului în mișcare.
Cu cât volumul de aer dislocat de corp este mai mare cu atât rezistența aerului crește.
Viteza automobilului joacă un rol extrem de important în ceea ce privește forța de rezistență a
aerului la deplasarea automobilului. Aceasta crește cu pătratul vitezei, iar puterea rezistentă a
aerului depinde de viteza automobilului ridicată la puterea a 3-a.

1|PAGINA
Expresia forței de rezistență a aerului la deplasarea automobilului
Forța de rezistență a aerului depinde de patru parametrii:
o densitatea aerului ρ = 1.225 kg/m3
o coeficientul de rezistență longitudinal a aerului, Cx
o viteza automobilului, vx
o aria suprafeței transversale maxime, A
Altfel spus puterea consumată pentru a învinge rezistența aerului este dată de produsul
forței de rezistență a aerului cu viteza automobilului:
Practic rezistența aerului are trei direcții pe care poate acționa asupra automobilului: longitudinal
(x), lateral (y) și după axa verticală (z). Componenta cu efect semnificativ este cea după axa
longitudinală (x) deoarece acesta coincide cu direcția de deplasare a automobilului.

Axele pe care poate acționa rezistența aerului

Fiecărei axe îi corespunde câte un coeficient aerodinamic (Cx, Cy și Cz). Deoarece automobilul
se deplasează în direcția axei longitudinale coeficientul de rezistență al aerului pentru această axă
va fi notat cu Cx, unde x reprezintă axa longitudinală.
Din expresia forței de rezistență a aerului reiese că aceasta depinde de 3 parametrii: coeficientul
aerodinamic (Cx), aria suprafeței transversale maxime (A) și viteza automobilului. Primii doi
parametrii (Cx și A) sunt constanți și depind de forma caroseriei.
Forma ideală din punct de vedere al aerodinamicii este aceea a unei picături de apă. Cx-ul acestei
forme aerodinamice are valori în jur de 0.04. Cu cât un automobil se apropie de acestă formă cu
atât rezistența aerului la deplasare va fi mai mică.
Aria suprafeței transversale maxime depinde în mare măsură de lățimea și înălțimea caroseriei.
Cu cât aceste valori sunt mai mari cu atât rezistența aerului la deplasarea automobilului va fi mai
mare.

2|PAGINA
 Vedere din față a unui automobil
Pentru un automobil dat, coeficientul aerodinamic și aria suprafeței transversale maxime au
valori fixe. Astfel, rezistența la înaintare a automobilului va varia doar în funcție de viteza cu are
acesta rulează. Pentru un automobil BMW M6 Coupe, cu coeficientul aerodinamic (Cx) = 0.32 și
aria suprafeței transversale maxime (A) = 2.29 m2, variația puterii consumate pentru învingerea
rezistenței aerului este reprezentată în figura de mai jos.

Puterea rezistentă a aerului (consumată de la motorul termic)

Se poate observa că rezistența aerului începe să devină evidentă începând cu viteze de 50 km/h.
Când automobilul rulează cu 100 km/h puterea necesară pentru a învinge rezistența aerului este în
jur de 13 CP. La 200 km/h puterea rezistentă a aerului depășește valoarea de 100 CP! Dacă
automobilul rulează cu 250 km/h peste 200 CP din puterea motorului sunt necesari pentru a
menține viteza de deplasare!
Coeficientul aerodinamic are un rol crucial atât în performanțele dinamice ale
automobilelor cât și în cele de consum. Viteza maximă a automobilului este în mare măsură
impusă de rezistența aerului. La viteze de peste 150 km/h o mare parte din puterea motorului este
utilizată pentru a învinge rezistența aerului.

3|PAGINA
 Coeficientul aerodinamic ar trebui să fie un parametru foarte important la selecția unui
automobil în vederea cumpărării, mai ales dacă automobilul respectiv va fi rulat cu precădere în
mediu extraurban. Valorile furnizate de producători pentru consumul de combustibil sunt cele
obținute pe ciclul de omologare. Pe ciclul european de omologare, NEDC, viteza maximă cu care
rulează automobilul este de doar 120 km/h pe o durată foarte scurtă. Din acest motiv impactul
coeficientului aerodinamic asupra consumului este minimizat. Deci, atenție la Cx!

II. ENERGIA ŞI MEDIUL AMBIANT

Viaţa noastră este de neimaginat fără energie.
Folosim energie pentru orice: de la sărituri şi alergări pînă la prepararea bucatelor sau zborul
astronauţilor în spaţiu. Orice mişcare a noastră este însoţită de un consum de energie.
Energia este utilizată, de asemenea, pentru funcţionarea maşinilor şi aparatelor. Pînă acum am
obţinut anumite cunoştinţe despre energie din definiţiile acestei noţiuni. Însă, chiar dacă energie
există pretutindeni, fiind cauza numeroaselor fenomene, nu este uşor să o descriem pe înţelesul
tuturor.
Ce este, totuşi, energia? Avem termenul de la filosoful grec Aristotel. Dînsul descrie prin
energie capacitatea unui corp de a realiza o anumită acţiune. Termenul „acţiune” nu semnifică
neapărat o operaţie în sens fizic – poate fi, de exemplu, şi o acţiune interioară: energia cîmpului
magnetic sau energia cîmpului electric stocată într-un condensator. În termeni fizici, energia
înseamnă abilitatea unui sistem sau obiect de a funcţiona (a lucra).
Energia poate avea diferite forme: energie termică (căldură), mecanică, electrică, chimică,
nucleară şi altele.
Toate alimentele pe care le consumăm conţin energie chimică. Corpul nostru păstrează această
energie pînă în momentul în care are nevoie de ea, atunci cînd muncim sau ne jucăm.
Sursa principală de energie pe Pămînt este Soarele.
Datorită radiaţiei solare se încălzesc suprafaţa Pămîntului, aerul şi apa. Lumina (energia
soarelui) este o sursă de energie radiantă. Cu ajutorul luminii plantele produc hrană.
Toate fenomenele fizice cunoscute sînt bazate pe transformarea energiei.
Energia poate fi transformată, însă nu poate fi creată din nimic şi nici distrusă fără urmă: acesta
este principiul conservării energiei.
În prezent, energia se obţine, în cea mai mare parte, din resurse energetice minerale: cărbune,
petrol, gaz natural. Rezervele acestor combustibili sînt epuizabile.
Utilizarea lor neraţională este una dintre cauzele poluării atmosferei. Atunci cînd ardem
combustibilul, în atmosferă se degajă dioxid de carbon.
Creşterea concentraţiei de dioxid de carbon în atmosferă provoacă aşa-numitul „efect de seră”.

4|PAGINA
 În procesul de ardere, în afară de dioxid de carbon, în atmosferă se mai emană oxizi de sulf şi
de azot. Aceşti compuşi intră în reacţie cu alte gaze şi cu vaporii de apă: drept urmare, apare
fenomenul ploilor acide.
În procesul arderii cărbunelui, în atmosferă se elimină praf, funingine, sulf, clor, fluor, zinc,
plumb, nichel ş.a. În oraşele mari, precum şi în centrele industriale, aceste eliminări formează
smogul.
Folosirea materialelor radioactive la centralele atomoelectrice prezintă un risc considerabil
pentru mediu.
Toate aceste efecte cu impact negativ asupra mediului şi sănătăţii omului pot fi diminuate, dacă
găsim surse energetice alternative benefice omului şi mediului.

Surse de energie: neregenerabile şi regenerabile

Omul utiliza diverse forme de energie regenerabilă încă din trecutul îndepărtat. Lumina solară
şi lemnul au fost surse de căldură, animalele de tracţiune – sursă de energie mecanică, vîntul a pus
în mişcare corăbiile şi morile de vînt. Mai tîrziu a început să fie folosit cărbunele şi alte resurse
energetice fosile.
Acestea s-au format din masele vegetale, în urma descompunerii şi putrefacţiei timp de
milioane de ani.

5|PAGINA
 În lume există o varietate largă de surse de energie.
Aceste surse de energie pot fi clasificate în două mari categorii: regenerabile şi
neregenerabile.
Energia neregenerabilă este o resursă naturală care nu poate fi produsă, crescută, regenerată
sau refolosită în cantităţi corespunzătoare consumului. Aceste resurse sînt de multe ori în cantităţi
fixe, limitate sau sînt consumate mult mai repede decît poate natura să le recreeze.
O sursă naturală este regenerabilă, dacă este înlocuită de procesele naturale cu o rată
comparabilă sau mai rapidă decît rata de consum a oamenilor.
Astăzi principalele surse de energie folosite de oameni sînt neregenerabile. Sursele
neregenerabile de energie pot fi clasificate în două tipuri: combustibili fosili şi combustibil nuclear.
Cărbunele, petrolul şi gazele naturale sînt combustibilii fosili.
Cele mai importante surse de energie regenerabilă sînt biocombustibilii, energia
hidroelectrică, energia solară, energia eoliană şi energia geotermală.
Pentru a obţine energia electrică atît de necesară în viaţa cotidiană, se foloseşte o altă formă de
energie – cea pe care o transformăm. Energia electrică este folosită cel mai des şi este obţinută
prin transformarea energiei aburului, în urma arderii combustibililor la centralele electrice şi
termice.

6|PAGINA