1.

Factorii care stau la baza deciziei de a investi- prezentare

detaliata:
- durata de recuperare a capitalului investit;
- performanta;
- valoarea investiţiilor de protecţia mediului −nu aduc valoare, creşte valoarea investiţiei şi
durata de recuperare a capitalului investit;
- costurile de reconstrucţie a mediului afectat de investiţie;
-sustenabilitatea;
-durata de aducere a mediului la parametrii de funcţionare naturali după închiderea investiţiei;
-siguranţa şi securitatea naţională::asigurarea în permanenţă a calităţii vieţii,a climatului de
pace,linişte şi încredere faţă de orice riscuri şi ameninţări,a stabilităţii ,politice,economice,
financiare,sociale şi de mediu pentru toţi cetăţenii de pe teritoriul ţării în condiţiile create de
cadrul unional European.
- interesul naţional:preocuparea permanentă a ROMÂNIEI de a fi pe o traictorie economico-
financiară-socială-culturală din a cărei evoluţie să ciştige toţi cetaţenii români, atît generaţiile
prezente cît şi generaţiile viitoare,respectînd generaţiile trecute.

2. Obiectivul si principiile managementului investitiilor,

prezentare generala:
Obiectivul managementului investitiilor este acela de a asigura dezvoltarea durabila.Cum?
Respectind urmatoarele principii care se regasesc in diverse rapoarte,documente
ONU,organisme ale societatii civile ,literatura de specialitate:
1.Principiul protecţiei sănătăţii oamenilor, animalelor, plantelor; conservarea biodiversităţii şi
a peisajului natural;
2.Principiul eficienţei capitalului natural, uman, financiar, a acumulărilor antropice
(infrastructurilor existente);
3.Principiul echităţii între generaţii şi în interiorul aceleiaşi generaţii.
Primul principiu consta in:
Chiar dacă prezentul presupune spaţii de incertitudine decizională, viitorul trebuie salvat,
conceptul de „viitor durabil” lansat recent, concentrează atenţia generaţiei actuale către
generaţia viitoare de oameni care să aibă mai multe şanse pentru a-şi „construi” bunăstarea.
Acest lucru presupune:
-punerea sub control a fenomenelor şi proceselor actuale antropice poluante. Concret, aceasta
presupune încadrarea activităţii economice în limitele de poluare stabilite de normele de
calitate a factorilor de mediu;
-modele de producţie şi consum mai puţin poluante pot fi avute în vedere prin valorificarea
economica a traditiilor .
-conservarea ecosistemelor naturale, respectarea biodiversităţii ca patrimoniu intangibil al
Terrei pentru generaţiile viitoare;
-punerea în valoare a funcţiilor ecosistemelor (exclusiv cele de natură economică) pentru a
conferi durabilitate ecologică activităţilor antropice şi proteja mediul înconjurător;
-reconstrucţia ecologică a terenurilor degradate de activităţi economice. Aceasta se poate
transforma în activitate economică profitabilă (idee de afaceri), deoarece înseamnă nu numai
aducerea în circuitul natural a unor suprafeţe de teren, dar şi domeniu pentru desfăşurarea
activităţilor de cercetare-dezvoltare, şi de amplificare a activităţii economice, în final
Al doilea principiu al dezvoltării durabile, cel care orientează spre dezvoltare traiectoria
procesului economic, se referă la eficienţă, la productivităţi, la pierderi (inclusiv de tipul
externalităţilor de mediu) presupune:
-Eficienţa capitalului natural, ceea ce înseamnă exploatarea resurselor naturale şi în interesul
generaţiilor umane viitoare sau raţionalizarea din rezervele naturale (geologice), ce pot fi
valorificate fără a epuiza resursa/zăcământul în timpul unei singure generaţii umane.
Randamentele de prelucrare, cicluri tehnologice închise, tehnologii de tip „zero deşeuri”,
externalităţi pozitive de mediu sunt factori de asigurare a eficienţei capitalului natural atras în
circuitul economic
-Eficienţa capitalului uman devine cheia dezvoltării economice (şi culturii, educaţiei, sănătăţii
etc.)
Investiţia pe termen lung cea mai eficientă – în cadrul acestui principiu al dezvoltării durabile
– pare a fi investiţia în resursa umană. „Viitorul durabil” începe cu pregătirea populaţiei
pentru a-şi construi şi susţine un asemenea viitor, în care inteligenţa umană, talentul,
priceperea, inovaţia, spiritul întreprinzător devin suportul dezvoltării economice.
-Eficienţa capitalului financiar trebuie văzută nu numai în procesul creşterii economice ci şi în
cel al dezvoltării. Adică, punerea în valoare concomitentă a capitalului natural şi a celui uman
pentru a se obţine un maximum de valoare adăugată, de valorificare a potenţialului propriu de
gândire inteligentă
-Eficienţa capitalului antropic presupune punerea în valoare a infrastructurilor realizate în
timp istoric.
Al treilea principiu consta in:
-reducerea decalajelor de nivel de trai între membrii societăţii, prin combaterea sărăciei;
-îndreptarea săracilor către activităţi productive, inclusiv prin resuscitarea interesului pentru
profesii, preocupări tradiţionale, mai ales în mediul rural;
-reforestare, aforestare, conservarea pădurilor;
-punerea în valoare, precumpănitor, a resurselor naturale regenerabile, în detrimentul celor
minerale, epuizabile;
-educarea şi instruirea populaţiei, informatizarea şcolilor, instituţiilor publice etc. dirijarea
procesului de urbanizare a mediului rural.

3. Rolul si functiile managementului investitiilor:

ROL: Garantul dezvoltarii durabile a unei tari,regiuni,comunitati
-Ce presupune?
-asigurarea calităţii vieţii;
-asigurarea siguranţei şi a securităţii alimentare;
Planificarea capitalului natural astfel incit :
a)rata de utilizare a resurselor regenerabile să fie sub rata regenerării acestora;
b) rata de utilizare a resurselor neregenerabile trebuie să fie sub rata înlocuirii lor;
-conservarea diversităţii (biologice, ecologice, culturale, etnice, lingvistice);
-reducerea presiunii antropice a sistemelor proiectate şi construite asupra capitalului natural.
FUNCTIILE:
-identificarea resurselor disponibile, a nevoilor si oportunitatilor de investitii;
-planificarea utilizarii resurselor conform principiilor dezvoltarii durabile si a interesului
national;
-planificarea realizarii investitiilor functie de interesul national,interesul comunitatilor, de
nevoi si de resursele disponibile;

4. Metodologia managementului investitiilor: strategia:

Cuprinde o strategie si o tactica
Strategia consta in descompunerea activitatii de management in faze,etape si imbinarea lor
dupa reguli bine stabilite.
Tactica: ansamblul metodelor, tehnicilor,instrumentelor si principiilor utilizate in
managementul investitiilor.
STRATEGIA
Fazele:
1.-elaborarea strategiilor de dezvoltare;
2.–elaborarea planului naţional de dezvoltare
3.-elaborarea politicilor;
4.-elaborarea programelor de dezvoltare.
1. ELABORAREA STRATEGIILOR DE DEZVOLTARE
Concept: un set de obiective generale si specifice pe termen scurt,mediu sau lung reesite in
urma unor investigatii, diagnozei si a indicatorilor care cuantifica starea economico-sociala
si de mediu a unui teritoriu la nivelul unei tari,regiuni sau comunitati,
Tipuri:
. Strategii nationale
. Strategii sectoriale
. Strategii regionale si locale
2. ELABORAREA PLANULUI NATIONAL DE DEZVOLTARE
Concept: document de planificare strategică şi programare financiară multianuală, ce
orientează şi stimulează dezvoltarea economică şi socială a ţării în concordanţă cu principiile
Politicii de Coeziune a Uniunii Europene. Este instrumentul de prioritizare a investitiilor
publice pentru dezvoltare - maximizarea impactului. Se elaboreaza prin coroborarea
urmatoarelor documente:
-strategiilor naţionale sectoriale de dezvoltare;
-strategiei naţionale de dezvoltare regională;
-orientărilor strategice la nivel european.
EX: POS Mediu, POS Transport, POS Competitivitate, POS Dezv Rurala, POS Dezv.
Regionala, POS Dezv. Resurselor Umane POS Dezv. Capacitatii Admin. P.N.D.A.2014-2020
Strategii regionale si locale de investitii
. Sunt elaborate de:
- Regiunile de dezvoltare economica (8)
- Consilii judetene
- Consilii locale
. Exemple:
- Strategia de dezvoltare a regiunii de N-E
Strategiile de dezvoltare regionala sunt elaborate de:
- Agenţia pentru Dezvoltare Regională (AD
- Consiliul de Dezvoltare Regională (CDR)
- Consiliul Naţional de Dezvoltare Regională (CNDR) este format din 8 preşedinţi şi 8 vice-
preşedinţi ai CDR şi un număr egal de reprezentanţi ai organismelor guvernamentale
responsabile pentru politica de dezvoltare regională
-CRP Comitetul Regional pentru elaborarea Planurilor de Dezvoltare Regionale
-FEDR Fondul European de Dezvoltare Regională
Investiţiile necesare pentru realizarea angajamentelor României faţă de Uniunea Europeană
Continut
. Investitii prioritare rezultate din Tratatul de aderare
. Angajamente in domeniul mediului
. Angajamente in domeniul transporturilor
. Angajamente in domeniul dezvoltarii regionale
3. ELABORAREA POLITICILOR DE DEZVOLTARE
Concept – ansamblul mijloacelor politico-administrative, organizatorice şi financiare si
instrumentele de punere in aplicare a obiectivelor strategiei.
Politicile se elaboreaza pe domenii-sectoare luind in considerare si politicile impuse prin
acorduri si intelegeri internationale,regionale sau de vecinatate;
4. ELABORAREA PROGRAMELOR
Concept: ansamblu de instrumente,tehnici si actiuni concrete, rezultate din coroborarea
politicilor pe domenii a caror implementare duc la realizarea politicilor.
Programele sunt implementate prin proiecte de investitii. Coroborarea si planificare
programelor si proiectelor de investitii pot conduce sau nu la realizarea obiectivelor
strategiei.
Coroborarea, planificare si arbitrajarea nevoilor si a resurselor disponibile cade in sarcina
autoritatilor publice centrale,judetiene si locale

5. Metodologia managementului investitiilor:tactica:

TACTICA
Tehnici de abordare in managementul investitiilor
A.Abordarea analitica
Premise:conform Teoriei Generale a Sistemelor ,sistemele de asezari umane sunt sisteme
constituite dintr-o serie de elemente organizate după anumite reguli şi relaţiile dintre ele.
Elementele costitutive ale sistemelor de aşezări umane erau considerate factorii de mediu:
apă, aer, sol, floră, faună şi aşezările umane. Abordarea analitică pleacă de la principiul
potrivit căruia analizând exhaustiv şi independent fiecare componentă, se ajunge la o bună
cunoaştere a sistemului în ansamblul său, teorie ce apartine lui Descartes în 1637 în lucrarea
Discurs asupra asupra Metodei.
Aceasta metoda este limitativa,nu ia in considerare interactiunile dintre factorii de mediu.
Sistemele sunt complexe şi exhaustive, necesită o bază de cunoaştere mult mai complexă şi
diferită de cea analitica,traditionala, necesitind o abordare multidisciplinara si
interdisciplinara,printr-o abordare sistemica,tehnica care poate prelua de la fiecare domeniu
de cercetare specific acele elemente generale ale cunoaşterii, care pot fi adoptate şi aplicate
sistemelor complexe.
B.Abordarea eco-sistemica
Premise:Dezvoltarea bazei teoretice a ecologiei cu elemantele specifice sistemelor şi
ciberneticii după anii 1970 a condus la concepţia conform căreia mediul este organizat în
sisteme între care există relaţii ierarhice specifice. Practic,sistemele de aşezări umane, care au
fost interpretate timp îndelungat ca un ansamblu de factori naturali sau factori de mediu
constituiţi din aer, sol, apă, organisme vegetale şi animale şi aşezările umane, constituie în
fapt sisteme complexe constituite dintr-o serie de sisteme organizate ierarhic spaţial şi
temporar. Organizarea naturii la scară spaţio-temporală (local, judeţean, regional, naţional,
macroregional, ecosferă) într-o ierarhie de sisteme interdependente şi integrate unele în altele,
înglobează toate componentele mediului fizic şi biologic natural, transformat sau construit de
către om
La nivelul unui sistem de aşezări umane întânlim următoarele tipuri de sisteme:
-ecosisteme naturale - asupra cărora influenţa antropică directă este absentă sau foarte
limitată-zone umede, păduri inaccesibile omului, rezervaţii naturale;
-ecosisteme seminaturale - care suportă direct influenţa antropică, îşi conservă trăsăturile
structurale şi funcţionale :păduri, lacuri, râuri, bălţi, păşuni;
-ecosisteme antropizate - transformate de om sau create şi controlate de om atât din punct de
vedere structural cât şi funcţional pentru a produce resurse aimentare de origine vegetală şi
animală sau materia primă în industria alimentară, celulozei şi hârtiei, industria lemnului,
industria uşoară şi pentru producerea materialelor de construcţii şi a combustibililor pentru
încălzitul locuinţelor: agrosisteme, plantaţii forestiere, ferme zootehnice, ferme pentru
acvacultură şi piscicultură, lacuri de acumulare
-sisteme proiectate şi construite de om (artificiale sau parazite) a căror existenţă depind de
celelalte ecosisteme, în aceste categorii intră: habitate rurale, habitate urbane, infrastructura
economică (sisteme industriale, sisteme de producere a energiei). În cadrul habitatelor intră:
locuinţele, infrastructura tehnico-edilitară şi de salubritate, infrastructura de telecomunicaţii,
infrastructura de transport, dotările.
-Sistemele de aşezări umane indiferent de nivelul de organizare au fost şi sunt implicate într-
un proces de integrare regională, naţională, macroregională şi globală (în ultimi ani).
Dinamica în plan structural şi funcţional (comportamentul) sistemelor complexe naţionale,
parcurge diverse faze de creştere/dezvoltare, urmate de faze de perfecţionare funcţie de
nivelul atins de capitalul social, capitalul cultural şi infrastructura economică la nivel naţional
şi internaţional.
-Abordarea eco-sistemică postulează ideea conform careia , chiar şi atunci când cunoaşterea
fiecărei componente este numai aproximativă, printr-o bună analiză a interacţiunilor dintre ele
se poate ajunge la o bună viziune de ansamblu asupra sistemului. Prin urmare, abordarea eco-
sistemică este mai potrivita pentru studiul problemelor manageriale.
-In abordarea sistemica fundamentul il constituie principiu formulat de către Aristotel:
Întregul este mai mult decât suma părţilor sale. Acesta este principiul pe care se bazează
abordarea sistemică ce studiază funcţionarea componentelor prin focalizarea pe interacţiunile
dintre ele, interacţiuni care determină starea sistemului în ansamblu. Sistemul, în totalitatea
sa, posedă caracteristici care nu pot fi asociate nici uneia dintre componente, ci apar numai ca
rezultat al interacţiunilor din cadrul sistemului.
-Abordarea ecosistemică a sistemelor complexe in managementul investitiilor reprezintă o
tehnică managerială cu referire la cuantificarea capitalului natural, implicaţiile activităţilor
umane, presiunea acestora, disfuncţionalităţiile, riscurile, în vederea conservării biodiversităţii
care are la bază aplicarea unui management predictiv, adaptiv şi adecvat asupra resurselor
sistemelor complexe.
-Managementul investitiilor prin abordarea ecosistemică a sistemelor de aşezări umane este
singura cale care permite evaluarea stării de sănătate şi capacitatea de producţie şi suport a
ecositemelor naturale şi seminaturale, identificarea zonelor care necesită investiţii (zone cu
standard de viaţă scăzut, zone fără industrie, dar cu resurse, zone izolate geografic, zone
poluate sau degradate, zone care trebuie supuse restructurării industriei, zone cu riscuri
potenţiale mari antropice sau naturale, zone caracterizate de inactivitate, zone care necesită
infrastructură tehnico-edilitară, zone care necesită infrastructură de transport şi
telecomunicaţii, etc.), identificarea resurselor care nu sunt atrase în circuitul economic şi
elaborarea de soluţii privind punerea lor în valoare, tipul investiţiilor, identificarea surselor de
finanţare.
-priorităţile în vederea conservării structurale şi funcţionale a ecosistemelor şi asigurarea
echilibrului economico-social şi ecologic la nivelul sistemelor de aşezări umane.
Relaţiile dintre cele 3 componente ale sistemelor complexe naţionale
1 – cunoştinţe, informaţii, norme şi valori morale;2 – norme, legi, decizii;3 – susţinere
logistică şi financiară;4 – susţinere instituţională şi financiară;5 – cunoştiinţe, informaţii cu
valoare de piaţă.

6. Instrumente utilizate in managementul investitiilor:

Master –Plan ,continut si utilitate:
Master-Planul, este util in investigarea complexa a unei zone, regiuni,industrii în vederea
recomandarii unor directii strategice, pe termen mediu si lung. Pe baza investigarii si
diagnozei facute de catre echipe multidisciplinare se pot identifica situatiile critice,
deficientele si posibilitatile de corectare, elaborarea programelor de investitii si planificarea
investitiilor.

7. Instrumente utilizate in managementul investitiilor:

Matricea Cadrului Logic, continut si utilitate:
Matricea Cadrului Logic , este un instrument util in planificarea programelor si proiectelor la
nivel local,reprezinta o schema sumara a programului care ofera o imagine de ansamblu
asupra obiectivelor, scopului, eforturilor si efectelor necesare conceperii si implementarii
programului(proiectului)

8. Instrumente utilizate in managementul investitiilor:

Analiza Swot, continut si utilitate:
Analiza Swot, serveste la investigarea complexa a unei probleme la nivelul unui
teritoriu,ecosistem,comunitate, luind in calcul influentele interne si externe in vederea
identificarii
 9. Indicatorii de evaluare a politicilor si programelor de
investitii (indicatorii dezvoltarii durabile): prezentare
generala:
Stau la baza identificarii nevoilor,oportunitatilor de investitii si monitorizarii evolutiei starii
unui teritoriu,ecosistem,fenomen si a impactului investitiilor in timp si spatiu,la elaborarea
strategiilor,planurilor,politicilor, program-elor de investitii si la planificarea investitiilor

10. Evaluarea sustenabilitatii politicilor si programelor de

investitii:
Evaluarea politicilor
Concept:ansamblul mijloacelor politico-administrative, organizatorice si financiare si
instrumentele de punere in aplicare a obiectivelor strategiei
Politicile se elaboreala pe domenii-sectoare luand in considerare si politicile impuse prin
acorduri si intelegeri internationale, regionale sau de vecinatate
Evaluarea programelor
Concept ansamblul de instrumente, tehnici si actiuni concrete rezultate din coroborarea
politicilor pe domenii a caror implementare duce la realizarea politicilor. Programele sunt
implementate prin proiecte de investitii. Coroborarea si planificarea programelor si proiectelor
de investitii pot conduce sau nu la realizarea obiectivelor strategiei. Coroborarea planificarea
si arbitrajarea nevoilor si a resurselor disponibile cade in sarcina autoritatilor publice centrale
judetene si locale
11. Sintagma Sustainable Development a fost vehiculata si insusita ca si concept central in
documentele ONU-Carring for the Earth(1991) privind dezvoltarea ca o noua
dezvoltare care sa satsfaca nevoile generatieiprezente fara a compromite nevoile
generatiei viitoare. Obiectivele prevazute a fi atinse in aplicareapractica se referea la:
reducerea poluarii generate de activitati umane, reconstructia ecologica pt a reinstala
situatia de echilibru in ecosistem
Constatam, dupa 20 de ani ca omenirea a reusit doar sa inrautateasca sintagma prin asocierea
adjectivului sustenabil si cu diverse activitati financiare, economice sau sociale. In contextul
actualei crize globale, a problematicii investitiilor, se considera ca sustenabilitatea unui
proiect de investitii reprezinta capacitatea de a dainui in timp si spatiu, prin efectele pozitive,
directe si indirecte pe care le exercita asupra oamenilor, ecosistemelor naturale, seminaturale
si antropice. Nu putem obtine performanta decat in conditii de sustenabilitate. Practic,
activitatile privind conceperea, proiectarea, implemenatarea, managementul proiectului
trebuie sa fie rationale, bazate pe criterii morale si sociale care sa conduca la diminuarea pana
la eliminarea elementelor negative care vulnerabilizeaza ecosistemele si compromite evolutia
vietii pe Terra. Un astfel de comportament sustenabil reprez conditia necesara pt a asigura
dezvoltarea durabila, desi constatam ca pericolele de natura ecologica ameninta viata la
inceputul acestui secol, iar viteza de desfasurare a altor vise impune a avea in vedere nu
dezvoltarea, ci supravietuirea pe Terra.
Tehnicile de evaluare economica a proiectelor de investitii au fost dezvoltate de ingineri in
scopul cresterii eficientei utilizarii resurselor
Indicatorii de evaluare a politicilor si programelor de investirii (indicatorii dezvoltarii
durabile) prezentare generala
Indicatorii dezvoltarii durabile stau la baza identificarii nevoilor, oportunitatilor de investitii si
monitorizarii evolutiei starii uni teritoriu, ecosistem, fenomen si a impactului investitiilor in
timp si spatiu, la elaborarea strategiilor, plaurilor, politicilor, programelor de investitii si la
planificarea investitiilor. Criterii de selectare a indicatorilor:
-Sa fie clari si viabili dpdv statistic
-sa fie obtinuti din cele mai bune surse de date
-sa fie armonizati dpdv al metodologiei cu standardele internationale
-sa fie comparabili cucei dezvoltati de standardele UE
-sa fie usor de revizuit, in vederea actualizarii lor.
La nivelul ONU au fost propuse 15 teme si 38 subteme pentru organizarea si relectia
indicatorilor. In 2012, Agentia Europeana de Mediu a propus un set de indicatori de mediu
semnificativi pt propunerea lor in UE, in scopul de a evalua starea si evolutia mediului in
Europa. In acest mod s-a stabilit un model unificat si cuprinzator de abordare in monitorizarea
si evalarea UE si de asemenea o evaluare de timp-spatiu, masuratori pt protectia mediului si
conservarea biodiversitatii. SEE contine un total de 225 indicatori de mediu. Acesti indicatori
au fost dezvoltati pe baza modelului de dezvoltare sociala DPSIR privind preocuparile de
mediu propuse de SEE in care
D- indicatori de dezvoltare economica, 50 ind
P- indicatori de presiune asupra mediului, 71 ind
S- indicatori de mediu ca rezultat al presiunii 33 ind
I-Indicatori de impact care reflecta efectele asupra mediului 46 ind
R- indicatori de raspuns pt a evalua impactul asupra mediului
Majoritatea indicatorilor contin aspecte care apartin diferitelor teme. Se impune interpretarea
interdisciplinara a tuturor indicatorilor.
Interpretarea indicatorilor constituie cea mai complexa si controversata problema. In
interpretarea indicatorilor trebuie gasite relatiile de interdependenta dintre teme, subsisteme
dupa caz si apoi se fac abordai interdisciplinare.
 12. Criteriile de apreciere a sustenabilitatii politicilor si
programelor de investitii:
Indicatorii de evaluare a politicilor si programelor de investirii (indicatorii dezvoltarii
durabile) prezentare generala
Indicatorii dezvoltarii durabile stau la baza identificarii nevoilor, oportunitatilor de investitii si
monitorizarii evolutiei starii uni teritoriu, ecosistem, fenomen si a impactului investitiilor in
timp si spatiu, la elaborarea strategiilor, plaurilor, politicilor, programelor de investitii si la
planificarea investitiilor. Criterii de selectare a indicatorilor:
-Sa fie clari si viabili dpdv statistic
-sa fie obtinuti din cele mai bune surse de date
-sa fie armonizati dpdv al metodologiei cu standardele internationale
-sa fie comparabili cucei dezvoltati de standardele UE
-sa fie usor de revizuit, in vederea actualizarii lor.
La nivelul ONU au fost propuse 15 teme si 38 subteme pentru organizarea si relectia
indicatorilor. In 2012, Agentia Europeana de Mediu a propus un set de indicatori de mediu
semnificativi pt propunerea lor in UE, in scopul de a evalua starea si evolutia mediului in
Europa. In acest mod s-a stabilit un model unificat si cuprinzator de abordare in monitorizarea
si evalarea UE si de asemenea o evaluare de timp-spatiu, masuratori pt protectia mediului si
conservarea biodiversitatii. SEE contine un total de 225 indicatori de mediu. Acesti indicatori
au fost dezvoltati pe baza modelului de dezvoltare sociala DPSIR privind preocuparile de
mediu propuse de SEE in care
D- indicatori de dezvoltare economica, 50 ind
P- indicatori de presiune asupra mediului, 71 ind
S- indicatori de mediu ca rezultat al presiunii 33 ind
I-Indicatori de impact care reflecta efectele asupra mediului 46 ind
R- indicatori de raspuns pt a evalua impactul asupra mediului
Majoritatea indicatorilor contin aspecte care apartin diferitelor teme. Se impune interpretarea
interdisciplinara a tuturor indicatorilor.
Interpretarea indicatorilor constituie cea mai complexa si controversata problema. In
interpretarea indicatorilor trebuie gasite relatiile de interdependenta dintre teme, subsisteme
dupa caz si apoi se fac abordai interdisciplinare.
 13. Tehnici de planificare a investitiilor:ACB ,prezentare
generala,trasaturi,experienta internationala:
Analiza Cost Beneficiu este o tehnica de analiza complexa care sta la baza luarii deciziei de
alocare a fondurilor publice in acele activitati care se dovedesc a avea cele mai bune
performante financiare, economice, sociale, de mediu si politice.
Trasaturile A.C.B
-beneficiul este definit ca orice castig in bunastarea umana, iar costul este definit ca o pierdere
in bunastare
-castigul in bunastare(beneficiu) reprez costul pe care un individ este dispus sa-l plateasca
pentru a-si asigura castigul in bunastare, sau marimea compensatiei pe care este dispus sa o
accepte pt a nu avea un castig in bunastare
-pierderea in bunastare reprez costul pe care un individ este dispus sa-l accepte pt a tolera o
pierdere sau marimea costului pt a preveni o pierdere
-disponibilitatea de a plati sau accepta reprez vointa intregii societati suma preferintelor
tuturor indivizilor
-daca beneficiile depasesc costurile in conditiile in care exista mai multe proiecte iar bugetul
este limitat proiectele trebuie implementate in ordinea preferintelor in functie de raportul
beneficiu/cost pana ce bugetul este epuizat.
-este o analiza a viitorului beneficiile si costurile se obtin in timp, apartin viitorului, ceea ce
impune ca proiectele sa fie justificate prin actualizarea beneficiilor si costurilor. ACB
compara castigurile si pierderile care sunt evaluate prin disponibilitatea indivizilor de a plati
pt un castig in bunastare, sau disponibilitatea acestora de a plati pt a evita o pierdere in
bunastare, sau disponibilitatea indivizilor de a accepta o compensatie pt a tolera o pierdere.

14. Obstacole in aplicarea ACB:

Chiar dacă A.C.B. este folosită mult, ea stârneşte o serie de controverse şi numeroase
reţineri legate de acurateţea informaţiilor furnizate în luarea deciziilor legate de următoarele
aspecte:
A. Identificarea şi evaluarea externalitftţilor pozitive şi negative
Nu toate efectele generate de implementarea proiectelor se regăsesc contabilizate în costuri
de producţie sau desfacere sau în veniturile proiectului.
Externalităţile sunt acele efecte colaterale care iau naştere odată cu implementarea unui
proiect. în funcţie de natura acestora, efectele pot fi pozitive, pentru care cel care le-a produs
nu este penalizat de nimeni, sau negative, când efectele au impact negativ asupra oamenilor şi
ecosistemelor.
Din punct de vedere al deciziilor privind alocare banilor publici, este importantă
identificarea, cuantificarea şi monetizarea acestor efecte colaterale, indiferent de forma lor,
pozitive sau negative.
Externalităţile pozitive sunt avantajă potenţiale pentru toţi beneficiarii proiectului (direcţi
sau indirecţi), avantaje care se propagă în timp şi spaţiu. Externa- lităţile negative pot genera
avantaje potenţiale pentru beneficiarii direcţi ai proiectului şi dezavantaje potenţiale pentru
beneficiarii indirecţi, dezavantaje care se pot propaga de asemenea în timp şi în spaţiu.
Avantajele sociale de cele mai multe ori nu pot fi cuantificate şi deci mone- tizate. De
exemplu, drumul va contribui la creşterea numărului de vieţi salvate ca urmare a reducerii
timpului de acces în localităţi a serviciului de ambulanţă. De asemenea, nici beneficiile asupra
mediului nu pot fi cuantificate şi/sau mone- tizate întotdeauna, deoarece sunt foarte complexe,
se propagă în timp şi spaţiu, ceea ce face dificilă identificarea, cuantificarea şi monetizarea lor.
Cercetările recente în domeniul ecologiei sistemice vin să adauge şi mai mult ambiguitatea
identificării externalităţiilor de mediu.
Exemplu de avantaje economice care pot fi identificate, cuantificate şi monetizate:
- reducerea distanţei de transport va reduce costul transportului pe acest drum cu X lei;
- creşterea veniturilor firmelor de transport persoane cu *x" lei prin reducerea timpului/cursă,
posibilitatea realizării în plus a unei curse/zi.
Efectele unei activităţi sunt analizate prin studii de impact, la nivelul unui sit sau zonă, ori
impactul se propagă în timp şi spaţiu.
în ceea ce priveşte evaluarea externalităţiilor de mediu, controversele sunt şi mai acute
deoarece:
- Natura are o valoare intrinsecă indiferent de preferinţele individuale, unii indivizii sunt
conştienţi de această valoare, alţii nu, de asemenea, în timp ce unii sunt de acord cu conservarea
naturii, nu sunt de acord să plătească pentru aceasta, deşi efectele sunt aceleaşi pentru toţi
indivizii indiferent de venituri, iar disponibilitatea de a plăti variază în funcţie de venituri.
-
- Monetizarea externalităţilor pe bază de sondaje generează controvers
profesionale, estimările monetare variază mult, de asemenea pot fi ignorate 6 serie de extemalităti.
0

- Estimările monetare a externalităţilor prin sondaje au în general un caracter

antropocentrism, indivizii în general sunt egocentrici, iar deciziile sociale reflectă numai
ceea ce vor ei; grija faţă de interesul public are la bază alegeri dezinteresate cum ar fi
grija pentru generaţiile viitoare sau alte specii decât omul.
B. Alegerea ratei de actualizare
întotdeauna analiza viitorului stârneşte mari controverse între specialişti, dar şi între
generaţii. Actualizarea fluxurilor de venituri şi cheltuieli în cazul banilor publici se face pe
baza a două principii: preferinţa pentru consumul imediat şi productivitatea capitalului.
Dacă bugetul de stat ar fi nelimitat, costul de oportunitate al capitalului public ar fi
egal cu rata dobânzii de piaţă. Dar ştim că bugetele locale sau bugetul de stat sunt
limitate, întotdeauna nevoile sunt cu mult mai mari decât resursele. Arbitrajarea
raţională a nevoilor cu resursele disponibile ţine de modul ştiinţific in care este folosită
A.C.B.
în literatura de specialitate, se face referire la două modalităţi de calcul a raţei de
actualizare, prima bazată pe preferinţa temporală pentru consum şi, respectiv, pe costul
social de oportunitate al capitalului1. Dacă ar exista o piaţă perfectă a capitalului, atunci
oricine poate împrumuta oricât, fără ca sumele împrumutate să afecteze cumva rata
dobânzii. Dar orice împrumut trebuie garantat printr-un bun natural, care trebuie
evaluat. Preţul de piaţă este prima măsură a valorii garanţiei. După cum se ştie, piaţa în
sine este distorsionată, iar piaţa terenurilor este un exemplu tipic în acest sens. în
asemenea condiţii, valoarea cea mai apropiată de adevăr este aceea oferită de A.C.B., în
care veniturile şi cheltuielile sunt estimate în preţurile contabile ale resurselor. Dar şi
aceste preţuri sunt şi ele supuse fluctuaţiilor ce pot fi neglijate doar în măsura în care
media lor este zero.
Problema cea mai dificilă rămâne însă estimarea ratei de actualizare propriu-zise,
deoarece aceasta este direct legată de discriminarea între generaţii din punct de vedere
al accesului la resurse. Cu cât este mai mare rata de actualizare, cu atât mai mică este
importanţa acordată viitorului şi cu atât mai mic interesul pentru conservarea capitalului
natural. Pe de altă parte, dacă se adoptă rate de actualizare foarte mici, deci cu cât creşte
„grija pentru viitor", cu atât creşte riscul risipirii fondurilor destinate investiţiilor pe~
proiecte mai puţin performante şi, implicit, se reduc şansele ca cele mai valoroase
proiecte să fie realizate în fapt.
De obicei, nivelul ratei de actualizare se alege la nivelul costului de oportunitate a
capitalului pentru analiza financiară. Această rată este considerată pentru analiza
economică rata socială. De obicei nivelul ei se apreciază în funcţie de EURIBOR 2, drept
rată de referinţă pentru rata socială pe termen lung.
C. Distorsionarea pieţei prin intervenţia statului
Statul poate influenţa direct pieţele diverselor servicii şi produse, atât prin nivelul preţurilor
cât şi a cantităţilor. Nivelul preţurilor va influenţa nivelul ratei dobânzii şi a ratei de schimb,
în timp ce restricţiile cantitative pot influenţa comercializarea pe pieţele paralele care va
conduce la estimări greşite ale beneficiilor şi costurilor. Valoarea producţiei depinde nu numai
de preţul produsului, ci şi de venitul cumpărătorului. Nici piaţa perfectă, nici deciziile
firmelor orientate pe profit nu iau în considerare distribuţia reală a veniturilor.

15. Etapele ACB:

A. Analiza bazei de date:
Este cea mai importanta etapa deoarece informatiile stau la baza evaluarii utilitatii
proiectului in contextul strategiei de dezvoltare a comunitatii sau regiunii daca
proiectul se inscrie sau nu in obiectivele strategice. Baza de date furnizeaza informatii
complexe si complete care ajuta la identificarea cuantificarea si monetizarea
externalitatilor si beneficiarilor directi si indirecti ai investitiei identificarea si
evaluarea riscurilor si pentru evaluarea multicriteriala.
B. Evaluarea veniturilor si cheltuielilor de investitii si exploatare pe baza documentatiei
tehnice, a studiilor de piata, a conditiilor de finantare si a asistentei financiare
C. Stabilirea ratei de actualizare
In general, aceastarata se stabileste la un nivel egal cu nivelul ratei dobanzii aferente
investiilor fara risc. Daca se alege o rata prea mare, atunci se acorda o atentie mica
viitorului si invers
D. Analiza financiara
E. Analiza economica
Faza 1 Corectiile fiscale
Faza 2 identificarea, cuantificarea si monetizarea externalitatilor
Faza 3 Conversia factorilor de piata
Faza 4 Calculul indicatorilor
F. Analiza multicriteriala
G. Analiza de risc si a beneficiu/cost

16. Surse de finantare a investitiilor, prezentare generala:

SURSE PROPRII AUTOFINANTARE

1.-Amortizari,element al costului de productie,reprezinta uzura in expresie valorica a

mijloacelor fixe utilizate in procesul de productie;

2.-Prelevari din profit,acordul actionarilor-diminuarea dividentelor;

3.Vinzarea unor active corporale sau necorporale,daca valoarea de vinzare>valoarea

neamortizata reevaluata;

SURSE ATRASE

A.Interne:

1.Credite bancare,accesibilitate functie de politica monetara,politica rezervelor minime

obligatorii,politica open-marchet pentru dimensionarea masei monetare din economie ;
2.Alocatii de la bugetul de stat,pentru sustinerea unor investitii de interes national;

3.Emisiunea de obligatiuni,consortiu de banci,depinde de cotatia firmei,sistemul bancar;

4.Aport nou la capitalul social, majorarea de capital prin:-majorarea valorii nominale a

actiunilor vechi;

-emisiuna de noi actiuni la valoarea nominala a vechilor actiuni;

B.Externe

1.Credite bancare,accesibilitate functie de cost,durata, riscul de tara;

2.Credite guvernamentale,cu garantii guvernamentale ;

3.Emisiunea de obligatiuni ,consortiu de banci;

4.Ajutoare financiare internationale(fara rambursare sau prin cofinantare) pe baza unor

acorduri cu institutii internationale(B.E.R.D.,B.M.);

5.-Suport financiar acordat de U.E. PROGRAME DE FINANTARE EUROPEANA SI

REGIONALA NERAMBURSABILE SAU CU SUSTINERE PARTIALA 2014-2020

6 Investitii directe de capital strain. Investitia poate fi partial sau integral. Prin aceste investitii
se obt avantaje pt ambele parti. Astfel, finantatorul are avantajul obtinerii unor materii prime
mai ieftine, a unei piete de desfacere asigurata, facilitate fiscal si vamale, posibilitatea
scoaterii din tara a beneficiului realizat, garantarii asupra proprietatii obiectivului construit. In
acelasi timp, partea primitoare se bucura de un aport valutar, de o imbunatatire a nivelului
tehnic, de o tehnologie avansata, de valorificarea resurselor interne, de crearea de noi locuri
de munca.

17. Factorii care influenteaza decizia privind Investitiile

Straine Directe:

A. Factori specifici firmei investitoare

Competenta de C-D, de marketing, reputatia marcii de fabrica, precum si alte
aspecte ale individualizarii produsului contribuie la cresterea abilitatii si a
capacitatii firmelor de a produce profitabil in strainatate. Acesti factori sunt mai
importanti pentru firmele care produc in tarile gazda, intrucat acest lucru le
permite o mai stransa legatura si apropiere de piata de desfacere. Firmele mari
tind sa-si constituie active generatoare de avantaje direct pe pietele tarilor gazda,
ceea ce are drept efect o crestere a investitiilor straine directe efectuate de
firmele respective.
 B.Factori locationali
-Marimea pietei locale, este cel mai important factor determinat locational al
I.S.D. Marii investitori tind sa favorizeze localizari ale productiei in cadrul unor
piete interne de mari dimensiuni, intrucat vanzarile pe pietele mari de desfacere
permit o mai rapida recuperare a investitiilor efecutate.
-Nivelul costurilor de productie, reprezinta un al doilea factor locational de
influentare al I.S.D
-Obstacolele comerciale, pot influenta optiunea intrea a exporta pe o anumita
piata sau a produce direct, a investi pe piata respectiva
-Cursul de schimb in scadere poate face ca ,,activele`` tarii gazda sa fie mai
atractive investitorilor straini, scaderea accentuata poate actiona ca un factor de
diminuare a investitorilor potentiali
-Accesibilitatea resurselor naturale, pt industriile puternic dependente de
resursele naturale si industria petrolului constituie un element important in
determinarea localizarii I.S.D. Costurile resurselor naturale pot influenta decizia
investitorilor in cazul I.S.D in industria producatoare orientate spre export.

18. B.D.G.-utilitate,necessitate si stadiul reaizarii unei

Infrastructuri de date spatiale la nivel national:

Baze de Date Geospatiale, servesc la identificarea teritoriului si a ecosistemelor, investigarea

si diagnoza ecosistemelor, gestiunea riscurilor, gestiunea resurselor naturale ale solului si
subsolului, gestiunea capitalului natural critic:apa, aer, sol, planificarea spatiala a
comunitatilor, evidenta proprietarilor.
Practic B.D.G. au devenit instrumentte indispensabile in elaborarea strategiilor, politicilor si
programelor de investitii odata cu aderarea tarii la UE impune ca teritoriul tarii sa fie gestionat
sub aceleasi legi, situatie care va permite prin comparatie aprecierea in mod real a
performantelor echipelor manageriale aflate la carma diverselor nivele administrative B.D.G.
sta la baza elaborarii tuturor instrumentelor de management a investitiilor.

19. Metodologia si functiile managementului in

managementul investitiilor:
2 functii: A) identificarea nevoii de investitii si a resurselor disponibile
 B)conceperea prin abordare sistemica a politicilor si programelor de investitii care sa
asigure o dezvoltare sustenabila a teritoriului.
Cele doua functii in ultimii 28 de ani nu au fost folosite de niciun guvern, nu exista o strategie
de dezvoltare sustenabila, rezultatul fiind cheltuiala banilor fara o gandire de ansambu,
sistemica care sa rezolve problemele prezentului si viitorului.
O mare parte dintre tehnicile si metodele utilizate in managementul proiectelor, le gasim
sub forma unor pachete de software-uri specializate, indispensabile managementului de
proiect. Utilitatea pe care o au in procesele de management ale proiectului, metodele, tehnicile
si instrumentele pot fi utilizate astfel:
a) In initierea si planificarea proiectelor: Master-Plan, Matricea Cadrului Logic, Analiza
Swot, Plan de afaceri, Baza de date Geo-Spatiala
b) Pentru evaluarea performantelor proiectelor: Analiza Cost-Beneficiu, Studiu de pre-
fezabilitate, Studiu de fezabilitate, Studiu de impact, Auditul performantei
c) Pentru panificarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea si controlul proiectelor:
Graficele de retea: Metoda Drumului critic(CPM), Metoda PERT, Planul de
coordonare a tuturor specialistilor care concura la realizarea proiectului

FUNCTIILE MANAGEMENTULUI: planificare, organizare, monitorizare, antrenare si

control