Introducere

Am ales aceasta tema, din simplu motiv ca ea este actuala astazi, astazi cind Curtea Constitutionala
ne-a intors, sa spunem asa, dreptul nostru de a alege Seful statului. In prese se vehiculeaza ca alegind
Presedintelel alegem vectorul spre care va merge Republica Moldova in continuare. Iarasi ca si cu doi
ani in urma pe 30 noiembrie 2014, sunt niste alegeri geopolitice. Dar ramine de vazut cum se va
manifesta viitorul Presedinte al statului.

In doctrina nu exista o definitie comuna a sefului de stat. Putine constitutii definesc notiunea de sef
al statului, aceasta fiind mai mult o creatie doctrinara decit constitutionala. Astfel, in sensul ingust al
notiunii, seful statului este persoana oficiala sau organul plasat in virful institutiilor politico-juridice
din stat. In sens mai larg, seful statului sau presedintele reprezinta un demnitar aflat formal in virful
ierarhiei institutiilor politice, reprezentind statul atit in relatiile politice interne, cit si in relatiile cu
alte state.

Presedintele face parte din puterea executiva, impreuna cu Guvernul. In statele cu regim politic
prezidential clasic, precum SUA, pe parcursul anilor a fost creata o putere prezidentiala puternica,
presedintele aflinduse nu numai in fruntea statului, ci si a puterii executive, in altele, insa precum
Italia, Germania, Moldova, cu regim politic parlamentar, functia sefului de stat este concentrata in
minile Guvernului, care este responsabil in fata Parlamentului. Din cele spuse putem deduce ca
forma regimului politic stabileste atit locul presedintelui statului cit si atributiile sale. In RM
presedintele ramine un sef de stat de jure, iar prim-ministrul un sef de stat de facto.

Istoric

Pentru inceput as dori sa incep cu o intoarcere in trecutul tarii noastre si anume in iunie 1990, cind
RSSM si-a declarat suveranitatea, prin aceasta constituinduse in calitate de entitate politica.
Declaratia prevedea trecerea in proprietatea RSS Moldova a pamintului, subsolului, apelor si a
intregului potential economic, financiar, tehnico-stiintific si cultural. Republicii ii revenea
deplinatatea puterii in rezolvarea tuturor problemelor politice si sociale, iar Constitutia si legislatia ei
aveau prioritatea fata de cea unionala.
Un alt pas in edificarea sistemului politic a fost Decretul Sovietului Suprem cu privire la puterea de
stat, din iulie 1990, prin care a fost inlaturat monopolul partidului comunist, fiind puse bazele
separarii puterilor si oficializata superioritatea puterii legislative.

In septembrie 1990 este constituita o institutie noua, cea a Presedintelui RSS Moldova in calitate de
sef al statului, care urma sa fie ales de catre legislativ pe termen de 5 ani. Potrivit art.3 ala acestei
legi, primul presedinte al Republicii Moldova se alege de catre Parlament prin majoritatea simpla de
voturi ale tuturor deputatilor.

Prin hotarirea Sovietului Suprem al RSSM din 3 septembrie 1990, domnul Mircea Snegur a fost ales
Presedinte al RSS Moldovenesti.

Presedintele este inzestrat cu largi atributii, precum: propune spre confirmare Sovietului candidatura
primului-ministru; propune demiterea Guvernului sau a unor membri, la fel ca si numirea altor noi;
este in drept sa prezideze sedintele Guvernului si sa suspende actiunea hotaririlor si a dispozitilor
guvernamentale; in raport cu legislativul, promulga legi sau, in caz de obiectii, le intoarce spre
examinare; presedintele dispune de dreptul de a emite decrete cu caracter legislativ; are o serie de
competente importante in domeniul politicii externe si de securitate a statului.

In acea perioada, presedintele statului si prim-ministru, aveau divergente serioase intr-o serie de
probleme de caracter intern si extern. Din acest considerent, seful statului Mircea Snegur, a cerut
extinderea prerogativelor sefului statului, somind Sovietul ca in caz contrar va demisiona. Astfel,
este, adoptata, in martie 1991, legea cu privire la perfectionarea puterii executive si la unele
modificari si compretari in Constututie. Ea prevedea subordoarea Guvernului Presedintelui RSSM,
care era in drept sa preyideye sedintele, sa formeye si sa lichideze ministere, sa numeasca sis a
destituie membrii guvernului, cu confirmarea legislativului. Observam ca legea data este un pas spre
constituirea unei republici prezidentiale.

Pe 23 mai 1991, denumirea statului RSS Moldova a fost schimbata in Republica Moldova.

Prin demiterea Prim-ministrului de atunci, Mircea Druc la 28 mai 1991 si numirea prim-ministrului
sau, seful statului si-a consolidate pozitiile, intentionind sa modifice si modalitatea de alegere. Astfel,
dupa indelungate confruntari cu fortele politice, Snegur obtine de la organul legislative adoptarea
Legii privind alegerea Presedintelui Republicii Moldova, in semptemrie 1991, conform careia
Presedintele era ales in baza votului universal direct. In temeiul Constitutiei RM, Parlamentul RM a
fixat alegerile pentru functia de Presedinte a statului pentru 8 decembrie 1991. In urma scrutinului,
Mircea Snegur a fost ales in calitate de Presedinte, de catre popor. Astfel, Moldova evoluiaza in
directia prezidentialismului.

La 27 august 1991 Republica Moldova si-a declarant independent, continuind constituirea sistemului
politic prin adoptarea noilor legi si crearea a noi institutii statale, aceasta cale o pot numi o cale spre
democratie.

La 29 iulie 1994 a fost adoptata Constitutia Republicii Moldova, ea reprezenta atit un act juridic cit si
unul politic. Prin Constitutia din 94 atributiile sefului statului sunt partial limitate: presedintele nu mai
dispune de dreptul de a propune competenta executivului, acesta prerogative revenindui
Premierului; daca in legea din 1991 de care am vorbit mai sus, presedintele revoca si numea ministrii,
acum doar la propunerea primului-ministru; au fost excluse prevederile art.115, conform caruia
Guvernul se subordoneaza Presedintelui republicii; la fel presedintele nu mai dispune de dreptul de a
anula hotaririle si dispozitile Guvernului, doar daca ele contravin legislatiei si numai pina la hotarirea
C.C.; daca anterior presedintele putea cere de la parlament demisia Guvernului, in present
exprimarea neincrederii revine deputatilor.

Totodata, situatia Presedintelui nu este chiar atit de marginalizata, competentele sale fiind mult mai
extinse decit cele ale sefului statului din republica semiprezidentiala: presedintelui I sa pastrat
dreptul al initiative legislative; are posibilitatea sa prezideze sedintele de govern; decretele sale nu
necesita contrasemnarea Primului-ministru, dupa cum se practica in cadrul regimurilor
semiprezidentiale.

In ianuarie 1997, Presedinte al Republicii Moldova este a fost ales domnul Petru Lucinschi, pe
termen de 4 ani, conform articolului 80 din Constitutie.

La finele anului 1999 a devenit evidenta contrapunerea dintre Presedinte, Parlament si principalele
forte politice, In aceasta situatie, Presedintele Lucinschi se pronunta pentru o republica prezidentiala,
insistind asupra organizarii unui referendum consultative, pentru ca populatia sa determine forma de
guvernare. Doresc sa fac trimitere la lucrarea lui domnul Ion Guceac “Constitutia la rascruce de
milenii” unde el aduce o cercetare ampla asupra reformei constitutionale din 2000: In virtutea
dreptului de initiative legislativa, la 6 mai 2000, presedintele tarii a prezentat Curtii Constitutionale,
spre avizare, proiectul de lege pentru modificarea Constitutiei Republicii Moldova. Proectul
propunea: -Parlamentul sa fie ales in baza sistemului electoral mixt: 70 de deputati in circumscriptii
electorale uninominale, iar 30 de deputati intr-o circumscriptie electorala nationala; Presedintele
Republicii Moldova sa exercite puterea executive, in modul prevazut de Constitutie, sis a vegheze
respectarea Constitutiei, a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului; - Prim-ministrul sa fie
numit de Presedintele Republicii Moldova, dupa consultarea fractiunilor parlamentare si dupa
alegerea acestuia de catre Parlament, iar membrii guvernului sa fie numiti de Presedintele RM la
propunerea prim-ministrului.

Chiar daca in principiu competenta Parlamentului continua sa fie aceia de a emite legi, ce a
Guvernului de a pune in aplicare legile, iar a judecatoriilor de a sanctiona nerespectarea lor, in
realitate fiecare dintre aceste autoritati raminea, direct sau indirect, in minile Presedintelui RM, ale
carui atributii cresteau in mod nemasurat si necontrolat, acesta putind dispune de ele arbitrar,
infurntindule activitatea si chiar ingradindo pina la desfiintare. Proectul de lege scotea practice
Guvernul de sub controlul Parlamentului, Guvernul fiind responsabil politic numai in fata
Presedintelui. Proectul mai enumera citevanoi atributii ale sefului statului si anume ca acesta
“exercita functia de Presedinte al Consiliului Suprem de Securitate, asigura conducerea generala si
conlucrarea autoritatilor publice in domeniul asigurarii securitatii statului, legalitatii si ordinii publice,
instituie si conduce, in acest scop, organe administrative specializate si consultative de nivel national”
Practic, prin textul citat mai sus, se putea junge ca in Republica Moldova sa nu mai existe nici o
institutie publica sau agentie guvernamentala cu activitate in domeniul sigurantei nationale condusa
in mod idependent, fapt ce ar prezenta un grav pericol, intrucit intodeauna un presedinte, indifferent
al carui stat, va avea si un interes propriu, politic, in utilizarea structurilor de tipul servicilor de
informatii sau politie. Mai mult insa conform proectului de lege, Presedintele putea sa-si creeze
singur atitea servicii cite va dori, deoarece nici o alta autoritate a astatului nu i se opune: prezidind
sedintele Guvernului, putea sa dicteze hotarirea de infiintare, iar controlind bugetul asupra caruia nu
Parlamentul, ci Guvernul are ultimul cuvint, putea sa aloce fonduri necesare. Proectul de lege ii
confera Presedintelui si dreptul de anumi si revoca din functie “persoanele oficiale de stat” el putea
sa si ceara “demisia persoanelor de stat alese sau numite in functie de alte autoritati publice, in cazul
in care persoanele respective nu-si onoreaza obligatiile de serviciu, discrediteaza, prin
comportamentul lor autoritatea statului”. Asadar, pot spune ca, pe de o parte, Presedintele avea un
control asupra institutiilor statului prin dreptul numirilor pe care le putea face, pe de alta parte,
Presedintele avea dreptul sa solicite demisia altor personae oficiale fie si numai pentru ca acestea
“discrediteaza” autoritatile statului, de exemplu se exprima critic la adresa Presedintelui.

Cred da este oportun sa mentionez anticipat despre actuala Constitutie care ii acorda, dupa cum
mentioneaza Ion Guceac, Presedintelui atributii de maxima importanta, cum ar fi conferirea gradelor
superioare de clasificare a lucratorilor din procuratura si judecatorii, (fapt extras din art. 88 lit. h),
numirea judecatorilor in functie, desigur cum se mentioneaza in Constituite, la propunerea
Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii. Dar in present aceasta are loc intr-un regim in
care Presedintele are puteri limitate, iar rolul sau este in mare masura de mediator intre puterile
statului.
Proiectul de lege insa schimba fundamental locul si rolul Presedintelui in ansamblul puterilor de stat,
facind din el, dupa cum elucideaza Ion Guceac, cea mai active parte a executivului. Astfel,
competentelor anterioare ale presedintelui li se adauga controlul asupra CSM, si anume
ca:Presedintele RM devine Presedinte al Consiliului, iar ministrul justitiei si procurorul general devin
membri ai Consiliului. Asadar, principalii reprezentanti ai executivului puteau avea cuvintul decesiv in
ceea ce priveste desfasurarea activitatii judecatorilor si sanctionarea acestora.

Trebuie sa remarc ca, in proiectul de lege, autorului i-au trecut neobservate citeva neconcordante
serioase: conform proiectului, Presedintele Republicii Moldova era garantul independentei
judecatoresti, cu toate ca proiectul de lege il transforma in principalul reprezentant al executivului,
avea dreptul sa controleze justitia din interior, prin intermediul CSM. In acelasi timp in calitate de
presedinte al acestui Consiliu, el era pus in situatia de a face propuneri pentru numirea judecatorilor,
pe care mai apoi ca presedinte al statului tot el trebuia sai numeasca. Gasim practi in proiectul de
lege niste trasaturi specific statelor totalitare, in minile presedintelui era sa se acapareze puterile
statale care in statul democrat sunt independente. Acest proiect de lege pentru modificarea
Constitutiei Republicii Moldova nu urmarea consoldarea sistemului parlamentar sau introducerea
unui regim presidential de tip democratic. El ducea la instaurarea unui regim autoritar, in care, dupa
cum am spus mai sus, Presedintele s-ar afla deasupra tuturor celorlalte puteri ale statului, pe care le-
ar putea controla si influenta dupa propriile interese.

Pe data de 29 iunie 2000, Parlametul a luat in dezbatere doua proiecte de modificare a

Constitutiei.Primul era propus de Guvern si prevedea modivicarea statutului Procuraturii Generale a
Republicii, cel de-al doilea proiect apartinea unui grup de 39 de deputatisi continea o serie de
propuneri privind abilitarea Guvernului cu imputerniciri suplimentare. Dupa citeva zile, Parlamentul a
creat o comisie speciala, care trebuia sa definitiveze documentele de revizuire a Constitutiei. Curtea
Constitutionala a dat avize positive asupra a 3 proiecte de legi de modificare a Constitutiei, iar la 5
iulie, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea de revizuire a Constitutiei avind drept baza
proiectul propus de insasi parlamentarii.

Seful statului a reactionat negativ la Legea data si a declarant ca “incalca in cel mai grosolan mod
principiul de organizare a puterii de stat”. In schimb a propus parlamentarilor o noua formula de
efectuare a reformei constitutionale. El a solicitat declararea unui moratoriu asupra legii
constitutionale pe care a promulgato; adoptarea unei hotariri privind desfasurarea a altui
referendum constitutional prin care electoratul sa decida asupra formei de guvernare. In cele din
urma, Parlamentul a votat legea constitutional, readresindo iarasi sefului statului spre promulgare.

Mai departe a urmat, pot spune, declaratiile dintre cele doua puteri in stat: Presedinte vs Parlament.
Declaratia Parlamentului in care el se adresa cu un apel catre Presedintele republicii in vederea
promulgarii legii propuse, motivind ca ea va constitui o etapa noua in istoria Republicii Moldova, in
procesul de consolidfare a suveranitatii sic a aceasta va confirma buna intentie de a promova
transformarile democratice, al caror promotor a fost si el insusi.

Ca raspuns la aceasta Declaratie, Presedintele Republicii Moldova adreseaza la rindul sau, o

Declaratie Parlamentului, prin care incearca sa convinga deputatii ca legea pentru modoficarea
Constitutiei din 5 iulie contravene opiniei poporului, exprimate in cadrul referendumului consultative
din 23 mai 1999, incalca principiul constitutional fundamental-separatia puterilor, instituie
monopolul neconditionat al puterii legislative.
Dupa cum stim, la 21 iulie Parlamentul a revotat Legea din 5 iulie si a respins propunerea
Presedintelui Republicii Moldova. Potrivit Constitutiei si hotaririlor Curtii Constitutionale,
Presedintele era obligat sa promulge Legea in termen de doua saptamini.

Aceasta modificare a transformat Republica Moldova dintr-o republica prezidentiala in una

parlamentara.

Instituia sefului statului a suferit careva schimbari in urma modificarilor constitutionale si anume ca:
seful statului se alege de catre Parlament si nu de catre popor, asa deci institutia si-a pierdut
caracterul de “organ reprezentativ” al poporului, Parlamentul ramanind singurul si unicul organ
reprezentativ al poporului.

Presedintele statului primeste si noi atributii, daca pina la modificare erau prevazute doar doua
cazuri in care Presedintele avea dreptul sa dizolve Parlamentul si anume in imposibilitatea formarii
Guvernului si in blocarea procedurii de adoptare a legilor in temp de 3 luni, acum conform Legii,
presedintele in exercitiu dizolva Parlamentul, daca si dupa alegerile repetate Presedintele republicii
nu va fi ales. O alta functie, care din nou subliniaza faptul ca Presedintele RM este seful puterii
executive, deoarece “in cazul imposibilitatii Prim-ministrului de a-si exercita atributiile sau in cazul
decesului acestuia Presedintele Republicii Moldova va desemna un alt membru al Guvernului ca
prim-ministru interimar pina la formarea noului Guvern” si din aceasta atributie rezulta ca
presedintele poate actiona independent fara consultarea fractiunilor parlamentare.

Dar in pofida faptului ca Presedintele in urma modificarii constitutionale a primit atributii noi, el a si
perdut din functii, ca de exemplu: excluderea din textul Constitutiei a art. 83, care prevedea dreptul
de a prezida sedintele Guvernului, are doar prerogativa de a fi prezent la sedintele guvernului, care in
mod normal sunt publice. In Constitutia modificata Guvernului este transmis dreptul de a numi doi
judecatori ai Curtii Constitutionale, lipsindul de acest drept pe presedinte. Dar fiind ca Presedintele
RM este ales de catre Parlament, tot acesta are si dreptul de a-l demite din functie si nu a-l suspenda.

In rest, atributiile Presedintelui Republicii Moldova, stabilite de Constitutia din 1994, ramin intacte.

In continuare vreau sa mentionez cauzele care au stat la baza modificarilor in Constitutie si anume
dupa cum specifica V. Timbaliuc, o prima cauza s-a dovedit a fi ineficienta functionarii institutilor
politice din tara. A doua cauza, este, dupa parerea autorului, dezechilibrul puterilor in stat, tendinta
lor spre monopolizarea puterii, amestecul unei puteri in prerogativele altei puteri, incapacitatea lor
de a conduce. A treia cauza, este lipsa de responsabilitate a puterilor in stat pentru guvernarea
inadecvata. A patra cauza poate fi stoparea reformelor, atit a celor politice, cit si celor economice.
Urmatoarea cauza care a dus la modificarea Constitutiei este schimbarea rapida, imprevizibila a
raportului de forte politice din societate. Inca o cauza ar fi neconlucrarea organismelor de
guvernamint cu societatea civila.

Asadar, necesitatea modificarilor in Constitutie a fost determinate de realitatea si de practica

constitutional din acei ani, care au demonstrate imperfectiunea actualului de atunci system de
guvernare, caracterizat prin frecvente tensionari intre ramurile puterii si prin lipsa de
responsabilitate, fapt ce afecteacta situatia politica din tara, calitatea guvernarii si nivelul de trai al
populatiei. Precum sustine domnul Viorel Popa ca “Constitutia continea multe inexactitati, goluri,
precum si lipsa unor mecanisme eficiente, care ar stabili un echilibru adecvat al puterilor in stat, iar
de aici si confruntarile politice intre partidele de guvernamint si impactul negative asupra dezvoltarii
socio-economice a statului”.

Din pacate, dupa cum continua autorul, in Republica Moldova nu era o conlucrare cu adevarat a
puterilor institutionalizate in stat, ci o confruntare intre partidele politice de guvernamint.
Confruntarea acestora se manifesta, mai ales, in conditiile instabilitatii politice, confruntare care
stirbeste, in mare masura, imaginea Republicii Moldova pe glob, diminuind increderea opiniei publice
internationale.

Dupa au mai urma alte tentative de revizuire a Constitutiei: cea din 2003;2009.

La 4 martie 2016 Curtea Constitutionala a pronuntat hotarirea privind controlul constitutionalitatii

unor prevederi ale Legii nr. 1115-XIV din 5 iulie 2000 cu privire la modificarea si completarea
Constitutiei Republicii Moldova si anume Alegerea Presedintelui RM. Dupa cum se stipuleaza pe site-
ul oficial al Curtii Constitutionale, in cadrul şedinţei publice, autorul sesizării a concretizat obiectul
sesizării, precizând că solicită verificarea constituţionalităţii doar a modificărilor care vizează
mecanismul alegerii Preşedintelui Republicii Moldova cu votul a 3/5 din numărul deputaţilor. Autorul
sesizării nu contestă celelalte modificări care nu au schimbat esenţial conţinutul proiectului iniţial
avizat de către Curtea Constituţională şi care nu afectează unitatea şi echilibrul materiei
constituţionale. În acest context, Curtea a declarat neconstituţionale prevederile legii de revizuire a
Constituţiei referitoare la modul de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova de către Parlament cu
votul a 3/5 din numărul deputaţilor. Curtea a revigorat prevederile privind alegerea Preşedintelui
prin vot direct, secret şi liber exprimat, în redacţia anterioară modificării neconstituţionale. În
vederea evitării vidului legislativ, Curtea a declarat neconstituţională Legea cu privire la alegerea
Preşedintelui Republicii Moldova şi a revigorat prevederile Codului Electoral privind alegerea
Preşedintelui prin vot direct de către cetăţeni.

Atributiile Presedintelui RM

Convocarea Parlamentului.  Art.63, alin.(2) din Legea fundamentală prevede că Parlamentul se

întruneşte, la convocarea Preşedintelui Republicii Moldova, în cel mult 30 de zile de la alegeri.
Exercitarea acestei atribuţii este legată de stabilirea şi validarea rezultatelor alegerilor parlamentare
şi obligă Preşedintele să dispună convocarea Parlamentului într-un termen nu mai mare de 30 de zile.

Dreptul la iniţiativă legislativă.  Pe lîngă dreptul la iniţiativă legislativă, acesta dispune convocarea
şedinţelor Parlamentului şi poate lua cuvînt la orice fază a dezbaterilor parlamentare; promulgă legile
dispunînd, de dreptul de a cere (o singură dată, astfel, conform art. 93 din Constituţia Republicii în
cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărîrea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea.)

Consider ca asa numitul mecanism lega de promulgare a legilor de catre Presedinte este unul
discutabil. Obligatia Presedintelui de a promulga legea revotata in Parlament, conditioneaza in
viziunea mea, doar formalitatea functiei de Presedinte, adica aceasta lege nu mai are rost sa fie
inaintata presedintelui daca ea oricum va fi promulgata, in ciuda faptului ca in prima inaintare ea a
nu a fost promulgata.

reexaminarea acestora de către Parlament; dispune publicarea legilor; poate iniţia referendumuri
republicane.
Transmiterea unor mesaje Parlamentului.  Preşedintele Republicii Moldova poate lua parte la
lucrările Parlamentului. Preşedintele Republicii Moldova adresează Parlamentului mesaje cu privire la
principalele probleme ale naţiunii (art. 84 din Constituţie).

Dreptul de a emite decrete. Conform art. 94 din Constituţia Republicii Moldova, în exercitarea

atribuţiilor sale, Preşedintele Republicii Moldova emite decrete, obligatorii pentru executare pe
întreg teritoriul statului. Decretele emise de Preşedinte în exercitărea atribuţiilor sale, ce ţin de
acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai Republicii Moldova şi aprobarea înfiinţării,
desfiinţării sau schimbării rangului misiunilor diplomatice, declararea mobilizării parţiale sau
generale, stării de război şi luarea altor măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii
publice se contrasemnează de către Primul-ministru. După cum vedem, dreptul Preşedintelui de a
adopta decrete fără contrasemnătura prim-ministrului sunt de o mare importanţă şi demonstrează
ponderea acestei instituţii în cadrul mecanismului de stat.

Dizolvarea Parlamentului. Conform Constituţiei Republicii Moldova (art. 85), Preşedintele, în cazul

imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, poate
să dizolve Parlamentul după consultarea fracţiunilor parlamentare.

Constituţia stabileşte însă şi anumite garanţii contra utilizării abuzive a acestui drept, şi anume:
dizolvarea Parlamentului în caz de criză guvernamentală, conform prevederilor constituţionale, poate
avea loc cu îndeplinirea concomitentă a şase condiţii: consultarea fracţiunilor parlamentare;
existenţa a cel puţin două solicitări privitoare la învestitură; să fie trecute 45 de zile de la data primei
solicitări de învestitură; să fie prima dizolvare a Parlamentului într-un an; să nu fie vorba de ultimele
şase luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova; să nu fie în condiţiile stării de urgenţă, de
asediu sau de război. Preşedintele Republicii Moldova poate dizolva Parlamentul şi în cazul blocării
procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni.

Atribuţii în domeniul politicii externe. Preşedintele este chemat să reprezinte Republica Moldova în

relaţiile cu alte state şi dispune de următoarele atribuţii în domeniul politicii externe:

poartă tratative şi ia parte la negocieri, încheie tratate internaţionale în numele Republicii Moldova şi
le prezintă, în modul şi în termenul stabilit de lege, spre ratificare Parlamentului;

la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai Republicii Moldova

şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice;

primeşte scrisorile de acreditare şi de rechemare ale reprezentanţilor diplomatici ai altor state în

Republica Moldova (articolul 86 din Constituţie).

Deşi foarte importantă, misiunea Preşedintelui ţării se reduce doar la exprimarea voinţei Republicii
Moldova de a deveni parte la un anumit tratat, deoarece semnătura Preşedintelui nu dispune de
putere juridică în cazul în care tratatul nu va fi ratificat de către Parlament. În acelaşi timp,
prerogativele în domeniul politicii externe nu sînt exercitate de şeful statului fără consultări,
necesitînd implicarea şi a altor autorităţi: la încheierea tratatelor, în final, este implicat Parlamentul,
iar în stabilirea relaţiilor diplomatice, prealabil, este implicat Guvernul.

Atribuţii în domeniul apărării. Preşedintele Republicii Moldova este comandantul suprem al forţelor

armate. El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau generală.
De asemenea, în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele Republicii Moldova
ia măsuri pentru respingerea agresiunii, declară starea de război şi le aduce, neîntîrziat, la cunoştinţa
Parlamentului.

Preşedintele Republicii Moldova poate lua şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a
ordinii publice, în limitele şi în condiţiile legii (articolul 87 din Constituţie).

Preşedintele Republicii Moldova este responsabil personal de securitatea statului. Preşedintelui i se

rezervă dreptul de a institui şi administra, în conformitate cu legislaţia, organe consultative pentru
problemele asigurării securităţii statului - Consiliul Suprem de Securitate (articolul 6 din Legea cu
privire la apărare). Trebuie să se asigure că Consiliul Suprem de Securitate va rămîne un organ
consultativ, ce prezintă recomandări, dar nu decizii obligatorii pentru Guvern, astfel încălcîndu-se
principiul separării puterilor în stat. Consiliul Suprem de Securitate trebuie să prezinte recomandări în
domeniul politicii interne şi externe nu doar şefului statului, dar şi Guvernului.

Puterea judecatoreasca. Preşedintele Republicii Moldova numeşte judecătorii, la propunerea

Consiliului Superior al Magistraturii (art. 116 alin. (2) din Constituţie). Observam ca decizia apartine
practic, Consiliului Superios al Magistraturii, Presedintelele niciodata nu poate numi vreo persoana in
functia de magistrat, daca aceastanu figureaza in lista candidatilor inaintati de CSM. In atributiile
Presedintelui intra si raportul cu unica autoritate de jurisdictie constitutionala. Presedintele poate
sesiza Curtea Constitutionala pentru a supune controlului constitutionalitatii actele Parlamentului si
ale Guvernului, pentru a solicita interpretarea Constitutiei, precum si pentru a constata
circumstantele care justifica dizolvarea Parlamentului.

Relaţiile Preşedintelui Republicii Moldova cu Guvernul.  Conform art. 96 al Constituţiei Republicii

Moldova, Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea
generală a administraţiei publice. Responsabilitatea pentru guvernare şi-o asumă Guvernul, iar
decretele Preşedintelui ce ţin de un şir de atribuţii, prevăzute în articolele menţionate (art.86, alin.
(2); art.87, alin. (2)-(4) ale Constituţiei) urmează a fi contrasemnate de prim-ministru.

În calitatea sa de şef al statului, Preşedintele Republicii Moldova dispune de anumite atribuţii în

legătură cu constituirea Guvernului: desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru;
numirea Guvernului în baza votului de încredere acordat de Parlament; revocarea şi numirea unor
membri ai Guvernului, la propunerea prim-ministrului, în caz de remaniere guvernamentală sau
vacanţă a postului. Din reglementarile textului constitutional rezulta urmatoarele aspecte:
Presedintele desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, adica nu este numita o
persoana dar aceasta numai candideaza pentru functia de prim-ministru; persoana este desemnata
pentru a candida la functia de prim-ministru dupa ce Presedintele se consulta cu fractiunile
parlamentare, pentru a obtine sustinerea Parlamentului.

Potrivit Constitutiei in termen de 15 zile de la desemnare, candidatul pentru functia de prim-ministru

va cere votul de incredere al Parlamentului si a intregii liste a Guvernului. Dupa acordarea votului de
incredere, Presedintele exercita numirea membrilor Guvernului prin decretul sau. Dupa numire,
conform prevederilor art.98 alin.4 din Constitutie, Guvernul isi exercita atributiile din ziua depunerii
juramintului de catre membrii lui in fata Presedintelui Republicii. O alta atributie a Presedintelui in
raporturile sale cu Guvernul este revocarea si numirea unor membri ai acestuia. Potrivit
reglementarilor art.98 alin.6 din Constitutie, in caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta
functiei, Presedintele revoca si numeste, la propunerea primului ministru, unii membri ai Guvernului.
O atributie importanta a sefului statului este cea de consultare a primului ministru la emiterea unor
decrete. Contra semnarea unor decrete ale Presedintelui tarii de catre primul-ministru inseamna si
angajarea raspunderii primului ministru, in ce priveste continutul actului. Asumarea raspunderii este
urmarea fireasca a responsabilitatilor care deriva din atributiile Guvernului, presupunind si
cunoasterea realitatilor, atit de necesare in conducerea tarii. In problemele de reglementare care cer
contrasemnarea Primului-ministru, Presedintelele tarii trebuie sa consulte Guvernul. Oastfel de
consultare urmareste scopul de a inlesni adoptarea unor decizii corecte in indeplinirea atributiilor si
excluderea confruntarii dintre Presedinte si Guvern.

Presedintele tarii poate exercita un control asupra Guvernului, care presupune, ca in cazul in care
considera ca o hotarire de Guvern este ilegala, Presedintelel poate dispune suspendarea efectelor
acesteia si solicita Curtii Constitutionale sa exercite un control de legalitate.

Atributii in alte domenii. Presedintele RM, ca sef de stat, garant al suveranitatii, independentei
nationale, al unitatii si integritatii teritoriale a tarii, pe linga atributile deja mentionate, este investit si
cu alte atributii, printre care: conferirea decoratilor si titlurilor de onoare; acordarea gradelor militare
supreme prevazute de lege; solutionarea problemelor cetateniei RM si acordarea azilului politic;
numirea in functii publice, in conditile prevazute de lege; acordarea de gratiere individuala; cererea
poporului sa-si exeprime, prin referendum, vointa asupra problemelor de interes national; acordarea
rangurilor diplomatice; conferirea gradelor supreme de clasificare a colaboratorilor din procuratura,
judecatorie si a altor categorii de functionari, in conditiile legii; suspendarea actelor Guvernului ce
contravin legislatiei, pina la adoptatea hotaririlor definitive a Curtii Constitutionale.

Actele emise de Presedintele Republicii Moldova. (1) În exercitarea atribuţiilor sale, Președintele
Republicii Moldova emite decrete, obligatorii pentru executare pe întreg teritoriul statului. Decretele
se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. (2) Decretele emise de Președinte în exercitarea
atribuţiilor sale prevăzute în articolul 86 alineatul (2), articolul 87 alineatele (2), (3) și (4) se
contrasemnează de către Prim-ministru.

Dupa cum se precizeaza in Comentariul Constitutiei, Decretele Președintelui, la rândul lor, după
criteriul sferei efectelor juridice, pot fi de două tipuri: cu caracter individual și cu caracter normativ.
Decretele individuale vizează subiecte de drept determinate, epuizându-și efectele în momentul
executării. Cercul de atribuţii ale Președintelui impun ca acest tip de decrete să fie cel mai numeros,
precum cele de numire în anumite funcţii, de acordare a distincţiilor ș.a. Al doilea tip de decrete, cele
cu caracter normativ, vizează întreaga societate, nedefinind un subiect determinat de drept, și sunt
de aplicare repetitivă. În această categorie se înscriu decretele privind declararea mobilizării totale
sau parţiale, cele de încorporare în rândurile Armatei Naţionale. Comentariul continua cu faptul ca
tipizarea decretelor Președintelui se face în funcție de criteriul autorităţii semnatare. După acest
criteriu, decretele, conform prevederilor alin. (2) art. 94 din Constituţie, se divizează în două
categorii: cele unipersonale, fiind emise numai de Președinte (privind numirea judecătorilor,
acordarea distincţiilor de stat ș.a.), și cele ce necesită contrasemnare. Contrasemnarea este un
procedeu obligatoriu, ce dă validitate decretelor și obligă Președintele să colaboreze eficient cu Prim-
ministrul, care contrasemnează cele mai importante decrete din domeniile politicii externe și
apărării. Astfel, Președintele este obligat să solicite contrasemnarea decretelor sale în situaţia când,
la propunerea Guvernului, acreditează și recheamă reprezentanţii diplomatici ai Republicii Moldova
și aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. Ca urmare a
deţinerii funcţiei de Comandant Suprem al Forţelor Armate, Președintele prezintă în mod obligatoriu
pentru contrasemnare Prim-ministrului decretele, prin care: 1) declară, cu aprobarea prealabilă a
Parlamentului, mobilizarea parţială sau generală; 2) ia măsuri pentru respingerea agresiunii sau
declară stare de război, aducând decretul, neîntârziat, la cunoștinţa Parlamentului; 3) ia măsuri
pentru asigurarea securităţii naţionale și a ordinii publice.

Cred ca este bine sa includ in aceasta scriere, Responsabilitatea si raspunderea Presedintelui RM,
care in procesul executarii atributilor care ii revin ca sef de stat, garantul suveranitatii, al
independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale a tarii, comandant suprem al fortelor
armate, este responsabil si poarta raspundere atit politica, cit si juridica pentru neonorarea acestor
atributii. Responsabilitatea juridica si raspunderea sunt elemente structurale de baza ale statului
administrativ-judiciar al sefului de stat ca subiect al administrarii. Potrivit prevederilor Constitutiei,
din momentul obtinerii capacitatii depline de exercitiu care corespunde cu depunerea juramintului,
responsabilitatea juridica a Presedintelui Republicii este asigurata si prin raspunderea juridica. Atita
timp cit seful statului este responsabil fata de onorarea atributiilor constitutionale, fata de el nu
poate fi aplicata nici constringerea morala, nici cea politica, nici cea juridica. Raspunderea juridica a
Presedintelui Republicii Moldova, poate fi aplicata numai in cazul in care va fi depasita
responsabilitatea juridica. Raspunderea Presedintelui este dezvoltata prin alin 3 al art 81 din
Constitutie, care prevede posibilitatea punerii sub acuzare a Presedintelui pentru savirsirea de
infractiuni. Acuzarea poate fi adusa sefului statului de catre parlament cu votul a cel putin 2/3 din
numarul deputatilor alesi. Dupa parerea............. aceasta norma constitutionala, nu este lipsita de
unele lacune si continutul ei necesita o claritate mai mare.

In primul rind, continua......., din continutul art 81 alin3 din Constitutie reiese ca Presedintele
Republicii poate fi pus sub acuzare „pentru savirsirea de infractiuni”. Autorul, cu care sunt de acord,
nu crede ca aceasta prevedere este una corecta, doar infractiunile se divizeaza in cele usoare, mai
putin grave, deosebit de grave si exceptional de grave, infractiuni savirsite cu intentie si savirsite din
imprudenta. Nu ne imaginam cum actiunile sau inactiunile Presedintelui referitoare la onorarea
atributiilor sau abuzul de imputerniciri ar putea intruni componenta unei infractiuni usoare, mai
putin grave sau grave.

Concluzie. În Republica Moldova, Preşedintele se manifestă ca un mediator şi conciliator între

puterile statului, precum şi între interesele statului şi ale societăţii, având un rol activ şi pozitiv în
coordonarea şi corelarea diferitelor exigenţe şi opţiuni care să conducă, în final, la eficienta
funcţionare a structurilor de stat în respectul legilor şi al drepturilor omului, dar şi la luarea în
consideraţie a opiniilor legitime ale membrilor societăţii. 5 În legătură cu atributiile analizate in
paginile anterioare, consider că garantarea şi asigurarea drepturilor omului în Republica Moldova
reprezintă o atribuţie primordială a Preşedintelui, deoarece dezvoltarea drepturilor şi libertăţilor se
realizează prin diferite acte normative care, spre regret, nu întotdeauna concordă cu Constituţia,
această concordanţă fiind, însă, o condiţie şi o necesitate incontestabilă într-un stat bazat pe lege,
intr-un stat de drept, dupa cum se proclama Republica Moldova. Aceasta este deosebit de important
în condiţiile când cetăţenii Republicii Moldova nu dispun de dreptul de a adresa un recurs Curţii
Constituţionale în caz de încălcare a drepturilor omului. La dispoziţia Preşedintelui Republicii
Moldova se află şi alte mijloace practice de acţiune prin care îşi îndeplineşte funcţiile de garant şi de
control, Preşedintel poate sesiza Curtea Constituţională pentru verificarea constituţionalităţii legilor
sau demersul adresat Parlamentului înainte de promulgarea legii, pentru ca aceasta să procedeze la
reexaminarea ei (art.93 alin.(2) din Constituţie). Este de observat că promulgarea legilor este un
mecanism politico-juridic de echilibrare a puterilor şi, în acelaşi timp, o formă de control asupra
utilităţii şi legalităţii lor, permiţând Preşedintelui să întoarcă spre reexaminare legile la care are
obiecţii.

Astfel, Preşedintele are dreptul de a suspenda actele Guvernului ce contravin legislaţiei până la
adoptarea hotărârii definitive a Curţii Constituţionale (art.88 lit.i) din Constituţie), ori dreptul de a
dizolva Parlamentul în cazul blocării procesului legislativ (art.88 din Constituţie), sau dreptul de a cere
poporului să-şi exprime prin referendum voinţa asupra problemelor de interes naţional (art.88 lit.f)
din Constituţie).4

Referendumul constituie un alt mijloc de mediere între organele puterii de stat, precum şi între
organele puterii de stat şi societate.

Art.75 din Constituţie prevede că "cele mai importante probleme ale societăţii şi ale statului sunt
supuse referendumului". Aşadar, textul constituţional nu prevede expres subiecţii care pot declanşa
referendumul şi nici problemele care pot fi supuse acestuia, făcându-se referire doar la cele mai
importante probleme ale societăţii şi ale statului, fiind vorba despre o exprimare generală. Din
lectura prevederilor legale (art.88 lit.f) din Constituţie) rezultă că Preşedintele Republicii Moldova
"poate" cere poporului să-şi exprime voinţa prin referendum asupra problemelor de interes naţional.
Aşadar, prin această formulare a fost lăsată la aprecierea Preşedintelui luarea deciziei de consultare a
poporului. Se poate conchide că referendumului pot fi supuse cele mai importante probleme atât de
ordin politic, cât şi social sau economic.

Din cele expuse rezultă cu destulă claritate că activitatea de mediere, dupa cum mentioneaza P.
Hlipca, se sprijină moralmente pe principiul legitimării larg şi autentic democratice a Preşedintelui. De
asemenea, rezultă că în calitatea sa de "mediator" Preşedintele nu este un "magistrat suprem", ci, o
"simplă magistratură de influenţă", un factor al "bunelor oficii", iar atunci când se impune, pe baza
prerogativelor conferite de Constituţie şi în limitele ei, el este un factor "reglator" în mecanismul
statului, precum şi în raporturile dintre stat şi societate, în acest scop fiindu-i date în competenţă o
multitudine de atribuţii.

Recomandari. As dori sa incep acest capitol cu termenul specificat mai sus si anume, ca presedintele
trebuie sa fie un mediator intre puterile in stat. Cu atributiile sale vor spune unii restrinse si altii ca
sunt prea largi, presedintele ar putea sa creeze o conlucrare mai buna intre puteri, aceasta
conlucrare ar putea favoriza mediul de dezvoltare a regimului politic, care dupa cum putem observa
este unul afectat de criza. In societatea noastra, voi spune postcomunista, care incearca sa mearga
pe drumul democratic, este nevoie de o adaptare constiintei de masa la institutiile politice, insuflarea
increderii fata de institutiile statului, dat fiind faptul ca Presedintele dupa cum am mai mentionat si
cum se specifica in Constitutie este „garantul suveranitatii, independentei nationale, al unitatii si
integritatii teritoriale a tarii”,mai este ales deja direct de catre noi, cetatenii, poate fi acel care va
aduce principalele probleme ale societatii in vizorul celor aflati la putere, cu toate ca pe linga
Presedinte, cetatenii au deputatii in calitate de reprezentati in sistem. Stabilitatea functionarii puterii
politice este zdruncinata de manifestari specifice tarii noastre, gen: criza vechilor valori politice si
caracterul firav al celor noi; formalitatea separarii puterilor in stat, comportamentul politic neadecvat
al cetatenilor ce nu reprezinta expresia necesitatii obiective; confruntari aprige de pozitii si interese
intre institutiile politice; criza integritatii teritoriale; prezenta fenomenului de „cumatrism” si
„nepotism”; nivelul redus al culturii politice; raporturi incerte intre stat si societatea civila;
subordonarea factorilor de decizie intereselor politice de conjungtura; interesele diferite ale
factorilor politici interni si externi in problema regiunii transnistrene; relatii externe dominante de
dependeta economica externa, de accesul la surse de materii prime si energetice care depinde de
bunavointa vecinilor; discreditarea reformelor si a procesului de democratizare;

Cele spuse mai sus au contribuit in mod direct la cresterea ineficacitatii functionarii sistemului potitic,
la cresterea neincrederii fata de intitutiile puterii de stat si a dus, implicit, la pierderea treptata a
legitimitatii lor. Prin aceasta se explica faptul ca guvernele erau schimbate la intervale mici.

Este de montionat ca diverse neintelegeri ale puterii au avut loc nu doar intre Parlament-Presedinte,
ci si intre Parlament-Guvern. De la declararea independentei si pina in prezent in viata politica a
republicii s-au schimbat un sir de guverne. Fapt ce semnifica criza politica, economica si sociala destul
de profunda si de lunga durata. Este cunoscut faptul ca perioadele instabile sunt cele in care apar
decalajele vadite intre asteptarile poporului si actiunile guvernului. Din cele spuse mai sus am sesizat
ca relatiile dintre organul legislativ si cel executiv de multe ori au contravenit constitutionalitatii
putind un caracter ostil si contraversat. Un exemplu poate fi cel adus de....., prevederea art 89 din
Constitutie, prevede demiterea presedintelui din functie. Procedura de aplicare a acestei pedepse
este absolut clara-demiterea poate fi acceptata cu votul a 2/3 din numarul deputatilor alesi. In ce
priveste temeiul juridic de demitere-„in cazul savirsirii unor fapte prin care incalca prevederile
Constitutiei”, apoi el, in viziunea autorului, este unul discutabil si poate genera multiple actiuni
subiective in acest sens. Daca ne bazam pe prevederile acestei norme atunci pentru faptul ca
anumite decrete ale Presedintelui vor fi declarate neconstitutionale sau pentru neexecutarea
anumitor obligatiuni, Presedintelui i se va putea imputa incalcarea Constitutiei. De exemplu, in
perioada 2009-2010 au fost recunoscute ca fiind neconstitutionale doua decrete emise de catre
Presedintele interimar, iar in prima jumatate a anului 2013- trei decrete ale Presedintelui tarii. Atunci
ei de fiecare data trebuiausa fie demisi din functie. Or, conform art77 alin2 Presedintele RM este
garantul integritatii teritoriale a tarii. Pe parcursul anilor niciunul dintre Presedintii Republicii nu au
realizat aceasta atributie, Acest fapt constituie incalcarea prevederilor Constitutiei.

De iure, institutiile centrale de stat trebuie sa se conduca in activitatea lor de principiul separarii si
colaborarii puterilor de stat, ceea ce constituie garantia protectiei suveranitatii statului si
democratizarea puterii de stat. In scopul inlaturarii acestei trasaturi de neintelegere, Presedintelui ii
va fi util sa tinda spre atingerea unui compromis si a unei loialitati reciproce din partea instutitiilor. In
cadrul conlucrarii este necerar sa se ia in consideratie opinia publica, normele constitutionale,
precum si principiile unui stat democrat.

Eficacitatea puterii politice este determinata de activitatea institutiilor si organizatiilor statale si

nonstatale, in cadrul carora decurge viata politica a societatii. Societatea noastra reclama strigent
necesitatea sporirii substantiale a gradului de conexiune si interactiune a fortelor politice,
conlucrarea lor in conformitate cu principiile unui stat de drept si valorificarii experientei tarilor
democratice avansate. Actualmente, este important ca Presedintele tarii sa se conduca dupa niste
pringipii legitice si de buna credinta, sa se bazeze nu numai pe normele de drept national, dar si
international. Necesitatea atingerii acestui obiectiv este actuala, deoarece aderarea in viitor a RM la
UE, ca membru cu drepturi depline, constituie un deziderat national fundamental. In scopul
evidentierii intereselor generale ale societatii si cautarii de solutii pentru realizarea lor, este utila
organizarea dialogurilor intre fortele politice, in special intre cele aflate la putere si cele din opozitie.
Pentru realizarea dialogurilor constructive este important ca toate fortele politice sa constientizeze
faptul ca, fiind diferite dupa optiuni si aflinduse in competitie pentru venirea la putere, ele, totodata,
pot si trebuie sa fie disponibile de a colabora in urmarirea unor obiective de interes general-national.
Relatiile dintre puterile de guvernamint si opozitia politica, societatea civila nu trebuie reduse la lupta
cestora. Dar factorii importanti in acesta colaborare este toleranta, respectul fata de opiniile care nu
vin in contradictie cu normele juridice in vigoare, cu principiile vietii democratice. Iar conditia de baza
a dezvoltarii normale a societatii o constituie o putere politica stabila, democratica si eficient,
apropiata de popor si supusa controlului din partea acestuia.