REGISTRE LINGVISTICE (STILISTICE ALE LIMBII)

REGISTRELE LINGVISTICE sunt varietăţi ale limbii, manifestate în procesul vorbirii,

determinate social şi cultural; apar şi sub denumirea de limbaje, diferenţiate lexical şi sintactic,
de la un vorbitor la altul sau pe grupe de interlocutori.

A. REGISTRUL COLOCVIAL (familiar, al conversaţiei uzuale) are o funcţie comunicativă,

limitându-se la relaţii neoficiale, particulare, intime (cercul colegilor de serviciu, la spectacol,
într-un compartiment de tren, într-un grup de prieteni sau în cercul familiei, al rudelor).
Se identifică prin următoarele caracteristici:
▪ poliglosia (adaptarea exprimării la mediul social şi cultural al interlocutorilor);
▪ se dezvoltă spontan;
▪ degajarea în exprimare (fără constrângeri lingvistice);
▪ ponderea cuvintelor cumulative („Ce lucruri interesante ai mai făcut?”);
▪ aproximări („S-a cam speriat.”)
▪ ticuri verbale („Şi deci, cum am spus...”; „Mă rog, o să vină el.”);
▪ forme neliterare ale cuvintelor;
▪ repetiţii;
▪ clişee lingvistice;
▪ locuţiuni;
▪ diminutive, augmentative;
▪ superlative populare;
▪ formule de adresare („băi”, „măi”, „bade”, „neică”, „domle”); vocative, imperative;
▪ propoziţii exclamative şi interogative;
▪ expresii peiorative;
▪ supranume (poreclele);
▪ elemente paraverbale (debitul verbal, pauza, prelungirea unor sunete, timbrul vocal etc.)

1
B. REGISTRUL ARHAIC vizează opţiunea vorbitorului în a folosi particularităţi ale limbii
române vechi:
▪ cuvinte de origine slavă;
▪ arhaisme fonetice („pre”) şi lexicale („logofăt”);
▪ folosirea vocalei „u” („serviciu”, „Mateiu”) în poziţie finală (sub influenţa transcrierii
kirilice a unor cuvinte);
▪ formele verbale de perfect simplu şi mai-mult-ca-perfect, plural, fără sufixul „ră” („Noi
luptasem...”);
▪ sintaxă greoaie (latină);
▪ pluralul majestăţii;
▪ forme de plural pentru pronume invariabile/ articularea acestora („carii”, „carele” pentru
pronumele relativ 'care') etc.

C. REGISTRUL REGIONAL apare în vorbirea dintr-o anumită zonă a ţării, caracterizat fiind,
printre altele, de:
▪ forme fonetice neliterare („iştia” - 'aceştia'; „deşte” - 'degete');
▪ lexic („curechi” - 'varză'; „lubeniţă” - 'pepene verde');
▪ forme ale verbelor auxiliare („o venit”, „oi vedea”);
▪ perfectul simplu (predilect în Oltenia);
▪ forma pronominală „dânsul”„dânsa”, cu valoare afectivă în Moldova.

D. ARGOUL este un limbaj codificat, înţeles numai de cei care îl folosesc (grupuri sociale:
elevi, studenţi, delincvenţi etc.). Se remarcă prin:
▪ permanenta schimbare a fondului lexical;
▪ fonetica şi morfosintaxa repetă caracteristicile limbajului popular;
▪ folosirea cu sensuri schimbate a unor cuvinte din lexicul comun („cobzar” - 'informator';
„mititica” - 'închisoare'; „curcan” - 'poliţist'; „mate” - 'matematică' ; „diriga” - 'diriginta'
etc.).

E. JARGONUL se prezintă ca variantă a limbii naţionale, delimitat după criterii sociale şi

2
culturale sau profesionale. Constă în folosirea folosirea excesivă a unor cuvinte străine
(neogreceşti, franţuzeşti, englezeşti), cu intenţia emiţătorului de a epata, ceea ce implică
preţiozitate lingvistică.