Fundamentele Psihologiei

specializarea PIPP
Sem. I 2020-2021

CURS 1 -1.1. OBIECTUL PSIHOLOGIEI

LECT.UNIV.DR. CAMELIA VOICU

 Competențe vizate in studierea disciplinei

Familiarizarea studentilor cu conceptele si

teoriile specifice psihologiei științifice
Dezvoltarea competentelor de explicare şi
interpretare a fenomenelor psihologice, prin
utilizarea corespunzătoare a conceptelor şi
teoriilor de bază din domeniu.
Dezvoltarea gândirii critice in domeniul
psihologiei.
 Ce este psihologia?
 ….o știință, …..o artă…., subdomeniu al
filosofiei/religiei/antropologiei/biologiei?
Arta – ”un semn de întrebare în minţile celor care vor să ştie ce se
întâmplă” Aaron Howard; - orice activitate, care se bazează pe
cunoștințe, exercițiu, percepție, imaginație și intuiție, lipsa de
funcționalitate (practică); cunoaștere estetică (Wiki).
Știința: în termeni ontologici: știința încearcă să identifice
fenomene și entități, forțele care le cauzează, mecanismele prin care
ele exercită aceste forțe, și sursele acelor forțe în sensul structurilor
interne ale acestor fenomene și entități.
Cerințe pt. o știință: obiect de studiu propriu, metodologie
științifică de investigare a obiectului de studiu; legi/teorii referitoare
la obiectul de studiu.
 Obiectul psihologiei in antichitate
 Psyche (lb.gr.) = psihic/suflet, logos (lb.gr.) = vorbire despre/cunoastere.
 Psycho (verb) = a sufla, a răsufla, a respira, a răci, a răcori;
 La greci: sufletul era nematerial, imaginat ca o dublură a corpului, invizibilă. Părăsirea
corpului era imaginată ca un fel de zbor al sufletului către o altă lume – a umbrelor.
 Aristotel – “De anima”- primele referiri consistente asupra psihicului. Sufletul
(psihicul) se manifestă în diverse capacităţi (abilităţi): hrănitor, simţitor, mişcător
(mobil), gânditor; capacităţile superioare apar din cele inferioare şi se dezvoltă pe baza
lor.
 Termenul latin “suflare” desemna a umfla şi a se umfla - modelul pneumatic al
psihicului: mecanismul vieţii îl constituia pătrunderea sufeltului în trup ca suflu vital,
prin inspiraţie.
 În antichitate, exista o confuzie între suflet şi respiraţie. Respiraţia reprezenta legătura
directă cu viaţa şi cu moartea.
 La egipteni - primele reprezentări ale sufletului: ca un abur ce se ridica din zona
craniului; apoi ca o pasăre care se îndepărta de trup - pasărea pleca uneori şi alteori se
întorcea.
 Conturarea științei psihologice

 Termenul de psihologie a fost introdus de învăţatul

german Rodolphe Goglenius, în sec. XVI; utilizarea lui a
avut însă un caracter sporadic până în sec. XVIII.
 Desprinderea de filosofie:
- în 1879 –Wilhelm Wundt – primul laborator de
psihologie la Leipzig.
 obiect de studiu - sfera conştiinţei
 Substanţialismul - conştiinţa = un conglomerat de funcţii
şi procese particulare având o existenţă de sine
stătătoare
 Obiectul psihologiei

 Epifenomenalism spiritualist: conştiinţa - o lume subiectivă pură

şi independentă,
 natură spirituală, ermetic închisă în sine, fără nici o legătură
cauzală cu lumea externă
 accesibilă numai pe calea introspecţiei (Th. Lipps).
 Introspecția (perspectiva introspecționistă) - psihicul văzut un
ansamblu de fenomene ce există independent de lumea
exterioară. ”Psihicul este o lume aparte, interioară, formată din
trăiri exclusiv subiective….. există numai în măsura în care se
reflectă în constiință, existența lui fiind redusă la trăirea lui
(Zlate, M., 2000, p.83)
Obiectul psihologiei în paradigma behavioristă
 1913, J.B. Watson
 “The Psychology from the Stand point of a Behaviorist”
- respinge teza existenţei conştiinţei ca unică realitate
psihologică.
 Realitate psihologică autentică este comportamentul,
ca ansamblu de reacţii de răspuns ale organismului ca
întreg la stimulii externi.
 Psihologia - ştiinţă care trebuie să se ocupe exclusiv
cu studiul comportamentului pe baza schemei
cauzalităţii univoce S – R .
 Critici la adresa orientării behavioriste

- negarea planului subiectiv intern, a conştiinţei ca realitate,

ajungând să fondeze „o psihologie fără suflet".
- reducţionismul simplist (reducerea gândirii, de pildă la
fluxul reacţiilor laringeale şi articulatorii).
- mecanicismul (aşezarea comportamentului, indiferent de
gradul de complexitate, pe schema cauzală S - R).
 Răspunsul behavioristilor:

- revizuirea modelului watsonian; propun un nou

model teoretic care:
 admite şi recunoaşte stările subiective interne sub
denumirea de variabile intermediare,
 existenţa diferenţelor calitative între psihicul uman
şi cel animal,
 reconsiderarea rolului factorilor socio-culturali în
determinismul psihicului uman.
 Obiectul psihologiei in Psihanaliza
-Apare ca o reactie la asociaționism si behaviorism:
 orientarea psihanalitică (S. Freud) – inceput de sec. XX.
 realitatea psihică nu se reduce la conştiinţă, ci ea include şi o
importantă componentă inconştientă care trebuie să devină
obiect al psihologiei.
 inconştientul - componenta esenţială a vieţii psihice a
omului, cu rol determinant în dinamica personalităţii şi
comportamentului.
 Psihologia - o ştiinţă a inconştientului.
Obiectul psihologiei – paradigma umanistă
 Procesele, funcţiile şi capacităţile psihice ale omului nu există în sine,
separate, desprinse de purtătorul lor concret.
 Activitatea este iniţiată, desfăşurată, continuată sau stopată, degradată
sau ameliorată şi îmbogăţită de o persoană care dispune de o identitate
psihofiziologică.
 nu funcţiile psihice, în general, trebuie să constituie obiectul de cercetare al
psihologiei, ci funcţiile psihice ale omului concret, nu activitatea la modul
impersonal, ci activitatea personală şi personalizată a omului.
 Psihologia umanistă îşi propune să studieze problemele importante ale
poziţiei omului în societatea de azi, să ajungă, în felul aceasta, la o
psihologie cu aplicaţii directe pentru viaţa omului. –
 Reprezentanti importanti A. Maslow si C. Rogers
 "ceea ce un om poate, el trebuie să fie, deoarece există tendinţa ca fiecare
să devină actualizat în ceea ce este el potenţial... să devină ceea ce este
capabil să fie" (Maslow, p.46)
 Obiectul psihologiei – paradigma cognitivistă

 Cognitivismul - „o revoluţie cognitivă” în anii `50, susținând

necesitatea focalizării asupra minţii umane.
 mintea este văzută ca un sistem de procesare a informaţiei
(metafora „mintea ca un computer”),
 scopul: a înţelegerea modului de organizare, encodare şi
reactualizare a cunoştinţelor.
 epistemologia raţionalistă (perspectivă epistemologică ce consideră
că raţionamentul este principala modalitate de achiziţionare a
cunoştinţelor) este cea care face deosebirea între behaviorism şi
cognitivism (Schuh & Barab, 2008, apud. Mânzat, 2000).
„Domeniul de studiu al cognitivismului rămâne individul, la fel ca
în paradigma behavioristă, doar că nu mai este analizat
comportamentul, ci structurile şi reprezentările mentale ale
acestuia.” (idem., p.86)
Pentru pasionați … figuri celebre in istoria ψ
- W. James (1842 – 1910), fondatorul scolii pragmatiste si autor al unor importante lucrari despre
constiinta:
- I.P. Pavlov (1849 – 1936) - teoria conditionarii clasice;
- P. Janet (1859 – 1958)- fondator al curentului behaviorist.
- E.L. Thorndike (1874-1949), autor al teoriei conexioniste (invatarea prin relatia S-R);
- M. Wertheimer (1880 – 1943) - contributii la curentul configurationist (gestaltist)
- K. Lewin (1890 – 1967), autor al teoriei campului psihologic;
- S. Freud (1856 – 1939) parintele psihanalizei si autor al unor lucrari de referinta in problemática
instinctelor;
- L.S. Vîgotski (1893 – 1934), are lucrari referitoare la rolul socialului in dezvoltarea psihica etc.
Mijlocul secolului XX este marcat de activitatea stiintifica si ideile unor prestigioase personalitati ca:
- J. Piaget (1896 – 1980), creator de scoala si autor a numeroase lucrari referitoare la geneza
inteligentei, mecanismele gandirii si structuralismul genetic;
- G.W. Allport (1897 – 1967), cu interesante studii asupra personalitatii si creativitatii;
- J.P. Guilford, oferă un model original al inteligentei (modelul tridimensional)
- C. Rogers, (1902 -1987), fondator al psihologiei umaniste (alaturi de R. Maslow );
- A.N. Leontiev (1903 – 1979) - contributii originale la problema dezvoltarii psihice;
- A.R. Luria (1902 – 1978) - lucrari de referinta in problemática fundamentelor neurofiziologice ale
functiilor psihice;
- R. Zazzo (1910 – 1995) - introduce conceptul de heterocronie evolutiva pentru explicarea unor
forme de debilitate mentala
 Obiectul psihologiei - concluzii

 Pana la jumatatea secolului XX psihologia nu

dispunea de un obiect de studiu clar şi unitar
delimitat şi definit;
 fiecare şcoală îşi determina propriul său obiect, care,
de multe ori, reprezenta exact opusul obiectului ales
de o altă şcoală.
 Incepand cu anii `50, psihologia s-a apropiat de o
circumscrierea larg acceptată a obiectului de studiu.
 Obiectul psihologiei în prezent

 în prezent, Psihologia este definită drept ştiinţa care se ocupă

cu studiul legilor generale ale devenirii, funcţionării şi
organizării psihocomportamentale, pe scară animală şi
umană.
 Particularizat la om, obiectul de studiu al psihologiei îl
reprezintă organizarea psihică internă în unitatea
contradictorie a conştientului şi inconştientului (sistemul
psihic uman - SPU), precum şi relaţia circulară dintre
structurile psihice interne şi actele comportamentale externe.
(Golu, M., 2005)
 ”…obiectul psihologiei trebuie să-1 constituie studiul
activității psihice a omului concret sau studiul sub raport
psihologic al omului concret care acționează.” (Zlate M, 2000,
p. 111)
 Ramuri ale psihologiei
 Psihologia generală cercetează individul, pentru identificarea și
înțelegerea proceselor și mecanismelor care alcătuiesc SPU și se
reflectă în sistemul de personalitate.
Ramurile aplicative ale psihologiei :
 Psihologia genetică studiază mecanismele ereditare ale psihicului şi
comportamentului, dependenţa lor de genotip.
 Psihologia diferenţială determină şi descrie deosebirile individuale
ale oamenilor, predispoziţiile lor şi procesul de formare.
 În psihologia vârstelor aceste deosebiri sunt prezentate pe vârste.
Această ramură a psihologiei studiază de asemenea şi schimbările,
transformările, care au loc în cadrul trecerii de la o vârstă la alta. E
cunoscuta si sub denumirea de psihologia dezvoltării.
 Ramuri ale psihologiei

 Psihologia genetică
 Psihofiziologia
 Neuropsihologia
 Psihologia diferenţială
 Psihologia vârstelor/ a dezvoltării
 Psihologia socială
 Psihologia pedagogică
 Psihologia medicală
 Psihopatologia
 Psihologia juridică
 Psihodiagnostic
 Psihoterapia
 Psihofarmacologia
 Oligofrenopsihologia/psihopedagogia specială
Ramurile ştiinţei psihologice, cu implicații in
procesul de instruire şi educaţie.

 Psihologia generală
 Psihologia vârstelor/ a dezvoltării
 Psihologia socială
 Psihologia personalităţii
 Psihologia cognitivă
 Psihologia educației
 Psihologia învățării
 Locul psihologiei în cadrul științelor

Ştiinţe tehnice
Ştiinţe sociale

Psihologia

Ştiinţe naturale

Clasificarea lui B.M. Kedrov (1961).

 Bibliografie

 Adler Al.1991. Cunoaşterea omului. Bucureşti: Ştiinţifică

 Golu M. 2005. Bazele psihologiei generale. Bucureşti:
Universitară
 Mânzat I.2000. Istoria universală a psihologiei. Bucureşti:
Printech.
 Zlate M. 2000. Introducere în Psihologie. Iași: Polirom