Poleac Viorica Mihaela Grupa 4,anul I

Evolutia psihologiei

Din antichitate i pana la sfarsitul secolului al 19-lea psihologia a fost considerata parte componenta a filozofiei. Primele referiri le gasim la Aristotel in lucrarea "Despre suflet" (gr. Peri psyches). Teofrast defineste 30 de caractere omenesti, ceea ce reprezinta prima incercare de tipologie a persoanelor. Termenul psihologie este folosit totusi abia ctre sfarsitul evului mediu de catre Philipp Melanchton in lucrarea lui Kommentar ber die Seele (1540, Consideratii asupra sufletului). Empirismul englez al secolului al 17-lea reducea functiile psihice la fenomene previzibile cu legi proprii. In teoria mecanicista a lui Thomas Hobbes "sufletul" nu-si gasea niciun loc. Intr-o lucrare din 1704, Leibnitz mentioneaz pentru prima data existenta unor procese subconstiente. Adevarat parinte al psihologiei este considerat Johannes Nikolaus Tetens, care n lucrarea sa Philosophische Versuche ber die menschliche Natur und ihre Entwicklung (1777) (Consideratii filozofice asupra naturii umane si desvoltarii sale) face o descriere amanuntita a functiilor si proceselor psihice cu valabilitate pana in timpurile noastre. Incepand cu secolul al 19-lea psihologia a inceput sa se contureze ca disciplina de sine statatoare.In acelasi timp s-au dezvoltat diverse curente si diferite orientari, in functie de conceptiile respectivilor psihologi. Ca in orice ramura a stiintei care s-a desprins din filozofie, probleme pur filozofice asupra naturii spiritului n-au incetat sa fie dezbatute, ducand chiar la aparitia unei filozofii a spiritului sau psihologii filozofice. Psihologia experimentala, fondata pe lucrarile lui Wilhelm Wundt i William James, isi ndreapta in special atentia asupra problemelor generale cum sunt comportamentul si dispozitia, incluzand si starile patologice, importante pentru psihologia clinica. Scoala fenomenologica cu Wilhelm Dilthey, Franz Brentano si Karl Jaspers considera procesele psihice ca fenomene indivizibile, in timp ce Behaviorismul, bazat in mare parte pe lucrarile lui Ivan Petrovici Pavlov, priveste comportamentul uman ca manifestare conditionat, o asociatie de stimuli cu raspunsuri specifice. In psihologia germana un loc deosebit il ocup Psihologia configurationist (Gestaltpsychologie), ai carei reprezentanti (Max Wertheimer, Wolfgang Khler) privesc viata psihic ca un intreg unitar. Inca de la sfarsitul secolului al 19-lea, Sigmund Freud foloseste ca metoda terapeutica Psihanaliza i inaugureaz Psihologia abisal. Psihologia umanist, aparuta ca reactie impotriva behaviorismului si psihanalizei, are radacini n Existentialism si pune accentul pe experienta individuala, incercand sa explice esenta fiintei umane prin investigatii calitative (Abraham Maslow).

S-a spus despre psihologie c are "un trecut lung, dar o istorie scurta".La intrebarea ce este psihologia? raspunsul e greu de dat,datorita complexitatii acestei materii. Fiecare lucrare mai veche sau mai noua,da o alta definitie incercand sa explice cat mai bine aspectele caracteristice acestui domeniu al cunoasterii umane.Dar bineinteles exista si asemanari intre aceste definitii formulate,fapt ce ofera posibilitatea subinsumarii lor unor tipuri : butada,prin metafora, prin negare, etimologice si comprehensive. Din multitudinea de definitii,va voi prezenta cateva mai interesante.Spre exemplu cea a lui Jean Piaget care definea psihologia astfel : stiinta care studiaza amsamblul conduitelor,comportamentelor,inclusive prize lor de constiinta.Francois Pire arata ca aceasta definitie e partial deoarece precizeaza natura problemelor cu care se ocupa psihologia,in schimb ,omite cateva chestiuni.In timp s-au formulat doua definitii opuse psihologia stiinta starilor de constiinta si psihologia stiinta comportamentului,iar prin definitia lui,Piaget reuneste cele doua intr-o formulare concilianta, Psihologul roman Paul Popescu Neveanu ( 1926 1994 ) sustine ca psihologia este o stiinta care se ocupa de fenomene si capacitate psihice urmarind descrierea si explicarea acestora in baza descoperirii unui ansamblu de legi,regularitati sau modalitati determinative .Definitia cuprinde continutul psihologiei si finalitatea cercetarilor ei. Psihologia este stiinta care descrie si explica conduit organismului intr-o maniera veritabila ( Reuchlin,1988,p . 11 ) Sarcina psihologului consta in a observa fenomele,in a sesiza daca sunt repetabile,in a descoperi relatiile dintre ele, a formula legi, a preciza conditiile in care o lege poate fi generalizata. Psihologia efectueaza nu doar cercetari de laborator,ci si de teren,ba utilizeaza introspectia ca metoda de cercetare.Ramanand in campul verificabil,domeniul faptelor studiate de psihologia contemporana este foarte vast,extinzandu-se de la faptele individuale la cele sociale,de la investigarea constiintei ca activitate organizata in vederea atingerii unor scopuri la cercetarea inconstientului care intervine la diferite niveluri in derularea conduitelor. Timp de mai multi ani,americanii au oscilat in definirea psihologiei intre doua extreme.Cei care urmau linia lui James : stiinta starilor de constiinta sau altii care credeau in definitia lui Watson : stiinta comportamentului . Psihologia este studiul stiintific al comportamentului uman si animal ( F.B. McMahon si J.W. McMahon Psychology *prima editie* )

Cu alt prilej parafranzandu-l pe Rubinstein : adevarata menire a psihologiei este de a contribui la asigurarea unei existente omenesti,a unei constiinte demne,a unui << suflet >> inaripat de idealuri nobile si indraznete,insotit de capacitatea de a le traduce in fapt ( Zlate,1988,p. 321 ) Tendintele controversate din psihologie se grupeaza in doua categorii : unele se refera la legitimitatea psihologiei ca stiinta,altele la diferite modalitati de abordare a problematicii psihologiei. Cele mai virulente atacuri au fost ns concentrate asupra legilor psihologiei. i cum existenta lor nu putea fi contestata, psihologia formuland suficient de multe asemenea legi, nca de la nceputurile ei, au fost minimalizate unele dintre caracteristicile lor. Astfel, s-a considerat ca legile psihologiei, chiar daca exista, sunt calitative i nu cantitative, sunt empirice i nu stiinifice, ele reprezint o simpl condensare a experienei cotidiene, curente si, ca urmare, nu ajut la prevedere. S-a afirmat, apoi, ca legile psihologiei nu sunt n general psihologice, ci, cel mult, psihofizice, psihofiziologice sau psihosocio-logice. Aceeasi soarta au avut-o si metodele psihologiei, carora li s-a contestat caracterul obiectiv, insuficienta adecvare la specificul obiectului studiat, incapacitatea de a oferi date concludente i pertinente. S-a spus despre metodele psihologiei ca demonstreaza evidenta sau nu demonstreaza nimic. Intr-un secol si jumatate, psihologia a parcurs drumul de la negarea ei ca stiinta, pana la obtinerea statututului de stiinta centrala n randul celorlalte stiinte.In 1920, Karl Buhler propunea modelul triunghiular al psihologiei stiintifice, aceasta din urma fiind amplasata la intersectia stiintelor umaniste, stiintelor sociale si stiintelor naturale.Peste 50 de ani, P.E. Mechl (1978) lanseaza distinctia dintre psihologia "hard" i psihologia "soft", potrivit careia influenta stiintelor naturii a orientat psihologia spre un studiu mai riguros al comportmentului, stiintele sociale au accentuat, incurajat mediul social i valorile, stiintele umaniste au directionat atentia spre necesitatea sublinierii importantei influentei subiective. Procesele, functiile si capacitatile psihice ale omului nu exista in sine, separate, desprinse de purtatorul lor concret. De asemenea, activitatea este initiata, desfasurata, continuata sau stopata, degradata sau ameliorata si imbogatita de o persoana care dispune de o identitate psihofiziologica. Ca atare, incepe sa se constientizeze faptul ca nu functiile psihice, in general, trebuie sa constituie obiectul de cercetare al psihologiei, ci functiile psihice ale omului concret, nu activitatea la modul impersonal, ci activitatea personala i personalizata a omului. Reorientarea catre om, catre uman capata din ce in ce mai mult teren. Se constituie chiar la un moment dat o noua orientare psihologica, numita "psihologie umanista". Spre deosebire de behaviorism, care postula o conceptie mecanicista despre om, considerand o main usor manipulabila in functie de scopurile propuse, dar si de psihanaliz, care reducea omul la o fiin irational, controlata irevocabil de trecut i de produsul acestuia, inconstientul, psihologia umanista isi propune sa studieze problemele importante ale pozitiei omului in societatea de azi, sa ajunga, in felul aceasta, la o psihologie cu aplicatii directe pentru viata omului. Dupa

parerea lui Maslow, unul dintre initiatorii i propulsatorii psihologiei umaniste, "ceea ce un om poate, el trebuie sa fie, deoarece exist tendinta ca fiecare sa devina actualizat in ceea ce este el potential... sa devina ceea ce este capabil sa fie". La randul sau, Cari Rogers, un alt remarcabil psiholog umanist, scria: omul nu are caracteristicile unei masini, el nu este pur i simplu o fiinta sub controlul instinctelor inconstiente, ci este o persoana aflata n procesul crearii de sine... Omul tinde sa devina el nsusi, nu o papusa, nu un sclav, nu o masina, ci sinele sau individual si unic?'. Tocmai acest "sine individual si unic" intentioneaz psihologii umanisti sa fie transformat n obiect al psihologiei.

BIBLIOGRAFIE :
Mielu Zlate : Introducere in psihologie Mielu Zlate : Fundamentele Psihologiei Internet : http://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologie#Pagini_din_istoria_psihologiei