,,Ne nastem spre a ne lega de lucruri si idei; traim spre a ne desparti

de unele si de altele.” - Cioran

A nega existenta altui individ nu inseamna a-ti valida propria existenta, si totusi o
facem. Negam, limitam, ingradim cu scopul de a ne forma propriile principii.
Omul, din fire, este o fiinta care simte nevoia de apartenenta, fie ea de orice fel,
nevoie care se opune ideii primordiale de a fi “liber”. De fapt, nimeni nu este liber. In toti
se afla acea frica de ridicol, acea teama de banalitate, care, in fond, este cea care ne
face sa ne schimbam constant gandurile. Nimic din noi insine nu este “original”, nimic
nou nu poate fi creat, ci reprezinta doar suma unor preconceptii adunate din trecutul
individual. Sa zicem ca prin absurd un om este cu adevarat neinfluentat de mediul
extern, capabil de a crea ceva complet autentic. Ei bine, acel om uita ceva, si anume ca
sinele este cel mai mare dusman, care provoaca mai mult rau decat oricare alt om ar
putea sa o faca vreodata.
,,Nici o razvratire nu moare in noi, dar toate razvratirile trebuiesc
infrante, fiindca nici una nu-i posibila, fiindca niciuna nu indreapta nimic,
totul fiind de indreptat.”
Nu este de ignorat faptul ca pe baza negarii, omenirea a avut multe de castigat,
pe toate planurile, caci cunoştinţa reprezintă un proces de acţiune selectivă, de negare
şi de continuitate a formelor de acumulare a informaţiei care progresează şi se schimbă
istoric. Astfel, pe plan stiintific, spre exemplu, prin devotamentul unor oameni straluciti
care au negat faptul ca zborul este apanajul pasarilor si din dorinta acestora de a
depasi limitele firesti ale omului, astazi putem sa “brazdam cerul”.
Insa, aceste reusite sunt de ordin material, trupesc nu nutresc chintesenta
sufletului. Marii exploratori ai lumii au fost motivați de nevoia de a imagina noi
posibilități, nevoia de a ajunge dincolo de noi înșine și a înțelege lumea din jurul nostru.
Avem nevoie să explorăm dincolo de supraviețuirea noastră fizică, dincolo de micro-
cosmosul relațiilor personale și auto-descoperirilor. Avem nevoie să știm despre și să
înțelegem acest straniu cosmos în care ne găsim. Avem nevoie să punem întrebări
fundamentale: Cum a început totul? Cum a început universul nostru? Ce era pe când
timpul nu era?
Este un lux că putem pune astfel de întrebări. Și o nevoie umană.
Totul devine, nu, este deja superficial, aparenta invinge in fata esentei.
Prioritizarea intelegerii sinelui este privita drept un subiect tabu, care, din nou, este
superficializat de societate, multi pretinzand ca inteleg in ce consta sa fii cu adevarat
impacat cu tine insuti. Insa este un subiect mult prea complex care nu va putea fi
niciodata rezumat la o singura definitie monotona.
Deci, nu. Nu poti crea altfel decat negand pentru ca, oricum, nu poti crea.