"Grigore T.

Popa" University of Medicine and Pharmacy, Iași

Faculty of Medical Bioengineering

Fiziologie generală și
neuromusculară

• Șef Lucrări dr. biol. Constantin Munteanu

www.bioclima.ro
Email: office@bioclima.ro Mobile: +4/0723.138.339
 Fiziologia
• este știința care se ocupă cu studierea
funcțiilor organismului.
• Organismul este un sistem termodinamic
care realizează schimburi de materie și
energie cu mediul înconjurător și este
capabil să se adapteze la variațiile acestuia.
Fiziologia
Organismul uman prezintă mai multe
nivele de organizare morfofuncținală:
• Nivel molecular
• Nivel celular
• Nivel tisular
• Nivelul de organ
• Nivelul sistemelor de organe
• Nivelul de organism
Celula
eucariotă
Proprietățile fundamentale ale materiei vii:

• Excitabilitatea;
• Metabolismul;
• Reproducerea.

Miliardele de celule ale organismului

uman lucrează continuu şi coordonat,
asigurând structura normală a ţesuturilor
şi organelor şi constanţa mediului intern.
Mediul intern este mediul lichidian în care se desfășoară procesele
fizico-chimice și biologice celulare caracteristice materiei vii.
Mediul intern cuprinde totalitatea lichidelor care asigură
transportul de gaze și substanțe nutritive, consumul lor și
depurarea celor aproximativ 100 trilioane de celule ale
organismului uman de produșii toxici rezultați din combustiile
tisulare.
Mediul intern este format din:
• Sânge = țesut lichidian circulant
• limfă
• lichid intercelular( interstiţial )
Transportul prin membranele biologice
 Excitabilitatea membranară
– potențialul de repaus şi de acțiune
Excitabilitatea este proprietatea
materiei vii de a reacționa prin
manifestări specifice (sinteză,
secreție, contracție, elaborarea
influxului nervos) la acțiunea unor
stimuli din mediul intern și extern.
Clasificare
Funcție de răspunsul la stimul putem clasifica structurile
biologice în:
• Excitabile (majoritatea celulelor și țesuturilor)
• Non-excitabile (celula osoasă, celula conjunctivă, celula
hepatică, hematia)

Funcție de tipul de energie vehiculată putem clasifica stimulii în:

• Fizici – mecanici, vibratori, presionali, electrici, luminoși;
• Chimici – aciditate, alcalinitate, pH;
• Biologici – structuri moleculare care fac schimb
informațional cu membrana celulară (cuplare cu
receptori, imunomodulatori)
*în experimentele biologice sunt preferați a fi
folosiți stimulii electrici datorită posibilităților
tehnice de control în generare și aplicare.
Parametrii unui stimul sunt:
• Amplitudinea;
• Durata;
• Bruschețea;
• Frecvența;
• Perioada.
 LEGILE GENERALE ALE EXCITABILITĂȚII:
I. Reacția de răspuns se produce numai dacă excitantul are o intensitate prag/ liniară;
i. Stimularea subliminară produce modificări membranare locale care pot genera starea de
excitație numai dacă se repetă la intervale scurte de timp.
ii. Creșterea intensității stimulului este urmată de o amplificare proporțională reacției de
răspuns, până la o manifestare maximă.
II. Răspunsul celular apare după un interval de timp din momentul acțiunii excitantului
(perioadă de latență), necesar producerii modificărilor fizico-chimice capabile să traducă stimulul în
răspuns.
III. Excitantul trebuie să acționeze cu o anumită bruschețe și să persiste o durată minimă de
timp pentru a produce stimularea celulei.
IV. Procesul de stimulare produce modificări de excitabilitate în structura vie, încât aceasta se
va comporta diferit în condițiile unui nou impact cu variații energetice din mediu.
Potențiale de membrană și potențiale de acțiune
• Potențialul de repaus (PR) este diferența de potențial care poate fi
înregistrată pe cele două fețe ale membranei unei celule în condițiile
de repaus electric și funcțional.
• În momentul aplicării unui stimul eficace se deschide un număr
suficient de canale ionice pentru a atinge local nivelul critic (prag).
Aceasta va determina deschiderea explozivă a tuturor canalelor
ionice, urmată de invazia intracelulară a ionilor de sodiu, ceea ce va
determina inversarea potențialului membranar.
• Potențialul de acțiune (PA) este modificarea potențialului de repaus,
după stimularea supraliminală a celulei.
 Excitabilitatea membranară – potențialul de repaus şi de acțiune
Potențialul electric există în toate celulele organismului viu, dar mecanismul electrogenezei nu este identic
în toate celulele. Cele mai excitabile celule sunt cele ale sistemului nervos, ale muşchilor şi ale glandelor.

Fluxul de ioni prin canalele membranare este dependent de stabilirea unui gradient ionic
transmembranar. Toate celulele, inclusiv cele nervoase şi musculare, conțin pompe ionice ce folosesc
energia obținută prin hidroliza ATP pentru a transporta activ ioni prin membrana plasmatică. De aceea,
compoziția ionică a citoplasmei este diferită de cea a fluidelor extracelulare. De exemplu, Na+ este
pompat activ din celule, pe când K+ este pompat activ în celule. Astfel că în axonul de calmar, concentrația
de Na+ în fluidele extracelulare este de 10 ori mai mare decât în celule, pe când concentrația K+ este de 20
de ori mai mare în citosol decât în mediul extracelular.

Deoarece ioni sunt încărcați electric, transportul lor prin membrană

conduce la stabilirea unui gradient electric transmembranar. În axonii
de calmar în repaus există un potențial de membrană de -60 mV, cu
membrana încărcată negativ pe fața internă şi pozitiv pe cea externă.
Acest potențial rezultă din activitatea pompelor ionice şi a canalelor
de K+ deschise în membrana ionică în repaus.
 Fluxul ionic transmembranar este dependent de componentele de voltaj şi de
concentrație ale gradientului electrochimic. De exemplu, concentrația de 20 de
ori mai mare a K+ în interiorul axonului de calmar față de mediul extracelular,
dirijează fluxul de K+ în afara celulei. Deoarece K+ este încărcat pozitiv, efluxul de
K+ din celulă generează un potențial electric transmembranar cu încărcarea
negativă a interiorului celulei. Acest potențial se opune ieşirii în continuare a K+
şi sistemul se apropie de starea de echilibru, în care potențialul de membrană
contrabalansează gradientul de concentrație al K+.

Măsurarea potențialelor membranare în repaus şi în

activitate celulară a fost posibilă pentru axonul gigant de
sepie prin utilizarea a doi microelectrozi de sticlă, unul
fiind introdus în spațiul intracelular, iar celălalt menținut în
lichidul extracelular. Aparatul de măsurat diferența de
sarcini electrice (voltajul) este voltmetrul.
 In absența activității celulare, în momentul introducerii microelectrodului în mediul
intracelular, acul voltmetrului indică -70 mV. Aceasta dovedeşte că membrana celulară
este polarizată electric: are un pol negativ (fața membranei care are un exces de ioni
negativi) şi un pol pozitiv (fața membranei care are un exces de ioni pozitivi). Semnul
voltajului indică întotdeauna sarcina electrică de pe fața internă a membranei polarizate.
In acest caz, valoarea -70 mV arată că diferența de potențial este de 70 mV, iar interiorul
membranei este negativ în raport cu fața sa externă care este pozitivă. Această polaritate
a membranei în absența activității celulare (- la interior şi + la exterior) este denumită
potențial membranar de repaus sau simplu potențial de repaus (PR).

In momentul acțiunii unui agent excitant, măsurarea diferenței de potențial pe

fețele membranei, cu aceeaşi electrozi şi acelaşi voltmetru, arată mişcarea acului către
+30 mV. Această valoare indică o diferență de potențial de 30 mV, dar şi faptul că
interiorul membranei a devenit pozitiv, în raport cu exteriorul care s-a încărcat negativ.
Această modificare a polarității membranei celulare în urma activării sale se numeşte
potențial de acțiune (PA). Orice variație a potențialului membranar dintr-o celulă se
poate înregistra grafic cu ajutorul unui osciloscop.
 In stare de repaus, fiecare tip de celulă are o anumită valoare a potențialului membranar, care se menține
constantă: -7 mV pentru membrana eritrocitară; -30 mV pentru celula musculară netedă; -70 mV pentru
neuron; - 90 mV pentru celula musculară striată.
Inregistrarea grafică a potențialului de repaus al neuronului evidențiază o linie izoelectrică la -70 mV.
Polaritatea electrică a membranei în stare de repaus este menținută de următorii factori:

1. Repartiția diferită a ionilor de Na+ şi K+ pe cele două fețe ale membranei şi permeabilitatea diferită a membranei
pentru Na+ şi K+.
Concentrația de Na+ pe fața externă a membranei este de 140 mmoli/l, de 10 ori mai mare decât pe fața internă - 14
mmoli/l. Concentrația de K+ pe fața internă a membranei este de 140 mmoli, iar pe fața externă de 4 mmoli, de 35 de
ori mai mare în interior. Concentrația anionilor de Cl- predomină pe fața externă a membranei celulare, fiind de
110mmoli/l, față de 10 mmoli/l pe fața internă.
2. Funcționarea pompei de Na+- K+.In repaus, pompa de Na+-K+ funcționează permanent pentru a readuce în celulă
ionii de K+, care difuzează liber datorită diferenței de concentrație între mediul intracelular şi cel extracelular. Pompa
Na+-K+ realizează un transfer inegal de ioni, fiind pompați la exterior 3 ioni de Na+, iar la interior 2 ioni de K+. Rezultă
iarăşi un exces de sarcini pozitive la exteriorul celulei.

3. Sechestrarea în celulă a anionilor organici.

Anionii organici cu moleculă mare (SO4-, PO4-, COO-) sunt atraşi de ionii pozitivi de la exteriorul
membranei, dar rămân sechestrați în celulă deoarece nu pot traversa membrane celulară. De aici
rezultă excesul de ioni negative de pe fața internă a membranei celulare.
 In membrane celulară există mai multe tipuri de canale ionice de Na+ şi
K+ care reacționează prin închidere sau deschidere la stimuli sau la anumite
valori ale potențialului membranar. Membrana celulară dispune de:

• Canale de Na+ sensibile la stimuli, puține dintre ele deschise în stare

de repaus;
• Canale de Na+ voltaj-dependente -se deschid la atingerea pragului de
depolarizare membranară pentru o perioadă scurta;
• Canale de K+ deschise în stare de repaus;
• Canale de K+ voltaj-dependente - răspund, de asemenea, la atingerea
potențialului de prag, dar se deschid mai lent decât cele de Na+.
• Canalele de K+ deschise în stare de repaus asigură permeabilitatea
crescută pentru ionii de K+, care vor difuza spre exteriorul celulei.
 Prin aplicarea unui stimul electric suficient de puternic pentru a atinge
pragul de excitabilitate, înregistrarea grafică evidențiază o oscilație (undă)
cu un voltaj de 100-120 mV (de la -70 mV se înregistrează o linie
ascendantă, care odată ce atinge potențialul de prag, trece rapid de linia 0,
apoi ajunge în zona valorilor positive, atinge un vârf la + 30 sau +50 mV,
apoi revine la potențialul de repaus). Inversarea polarității membranei în
urma stimulării determină un flux de curent electric (o deplasare de sarcini)
din regiunea excitată în regiunea membranară învecinată. Acest curent local
generează un nou potențial de acțiune, care se propagă în toată membrane
celulară. Modificarea sensibilității canalelor de Na+ şi K+ la acțiunea
stimulilor, apoi la variația potențialului membranar, constituie suportul
declanşării potențialului de acțiune.
Etapele potențialului de acțiune sunt:
1. Se deschid canalele de Na sensibile la stimuli şi ionii de Na pătrund în interiorul celulei. Creşte astfel
numărul de sarcini pozitive pe fața internă a membranei şi potențialul membranar de repaus de la -
70 ajunge treptat la -40 mV. Reducerea potențialului negativ de pe fața internă a membranei se
numeşte depolarizare. Fiecare tip de celulă prezintă un prag de depolarizare (potențial de prag).
Majoritatea celulelor ating acest prag la -40 mV, dar neuronul, mai excitabil are acest prag la -59
mV.
2. La atingerea pragului de depolarizare, se deschid canalele de Na voltaj-dependente, astfel încât Na
pătrunde masiv în celulă şi determină inversarea polarității pe cele două fețe ale membranei.
Intrarea sodiului în celulă determină un exces de sarcini pozitive la interior, rămânând mai mulți
ioni negativi pe fața externă a membranei. Astfel, potențialul ajunge de la -40 mV la +30 sau +50
mV. Acest proces de inversare a polarității reprezintă depolarizarea propriu-zisă a membranei.
3. Valoarea maximă a potențialului de acțiune (de +30/ +50 mV) reprezintă potențialul de vârf (spike
potential).
4. La atingerea potențialului de vârf, se închid canalele de Na (care au fost deschise doar pentru 1 ms)
şi se deschid canalele de K voltaj dependente. Se produce astfel o difuziune masivă de ioni de K la
exteriorul celulei, iar potențialul membranar revine în zona valorilor negative. Fenomenul se
numeşte repolarizare.
5. Canalele de Na voltaj dependente rămân deschise mai mult timp, de aceea ies la exterior mai mulți
ioni de K decât sunt necesari pentru refacerea potențialului de repaus. Astfel apare o scurtă
perioadă de hiperpolarizare (-75 sau – 90 mV).
6. Restabilirea potențialului de repaus şi a concentrației normale a ionilor de Na si K pe fețele
membranei este asigurată de funcționarea pompei de Na-K.
Studii Avansate la nivel celular si molecular

Studiile celulare si moleculare

permit evaluarea modificarilor
morfologiei celulare, sintezei
proteice, secretia anumitor
substante, modificarea
metabolismului celular,
interactiunea receptorilor celulari
cu diferite semnale chimice din
mediu, diviziunea celulara si alte
procese fiziologice sub influenta
directa a factorilor naturali
terapeutici introdusi in mediul de
cultivare a celulelor.
 LDH CREATININA
5
30 0,04

25
0,03

20
0,02
15

10 0,01

5
0
0
1
2
1 2 3
3 4
4
5
5 6 S1 6
7 7
8 8 S1
9 9

FOSFATAZA ALCALINA
40

30
2.5

2
UREE
1.5
20
1
10
0.5
0
0
1
2 3 1
2 3
4 4
5 S1 5
6 6 S1
7 7
8 8
9 9

2,5

1,5

0,5

1 2 S1
3 4 5 6 7 8 9

1 2 3 4 5 6 7 8
Fig. 193- Analiza imunoblot a expresiei
9
GSK-3β în culturile gliale de 14 zile

2 3 12
9 21
20
6
1 8 10 1415
4 11 16 19
7
5 13
17 18 22

0,0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9
 Biomarkeri
In contextul complex al functionarii organismului si al procesului
patologic, descris ca un puzzle cu numeroase variabile
independente, dificil de analizat, apare ca o necesitate
identificarea unor biomarkeri relevanti a caror evolutie ne
permite sa aducem dovezi privind valoarea terapeutica a
factorilor naturali utilizati in statiunile balneare.
Healthy Ageing…
• Cercetarea in domeniul Healthy Ageing a evoluat împreuna cu
multiplele teorii ale îmbatranirii, România avand o tradiție
semnificativa prin Prof. Ana Aslan.
• Interventiile farmacologice pentru a încetini consecintele procesului
de imbatranire sunt foarte atractive si asociate in prezent Statiunilor
BALNEO.
• Terapia HEALTHY AGEING raspunde si unor probleme demografice,
cunoscând fenomenul îmbătrânirii la nivel demografic, cu consecințe
economice adverse;
• Potentialul unor viitoare progrese in acest domeniu este unul imens,
sute de gene fiind azi desoperite ca fiind implicate in procesul
imbatranirii
• Astfel de gene precum IGF1R si FOXO3, au fost de asemenea asociate
cu longevitatea umana prin diferite studii experimentale.

Mobile: +4/0723.138.339