Fiziologie generală și neuromusculară

Dr. Ioana Buculei

 Fiziologia
• este știința care se ocupă cu studierea funcțiilor
organismului. Organismul este un sistem
termodinamic care realizează schimburi de materie și
energie cu mediul înconjurător și este capabil să se
adapteze la variațiile acestuia.
 Fiziologia
Organismul uman prezintă mai multe nivele de
organizare morfofuncținală:
• Nivel molecular
• Nivel celular
• Nivel tisular
• Nivelul de organ
• Nivelul sistemelor de organe
• Nivelul de organism
Celula eucariotă
Proprietățile fundamentale ale materiei vii:
• Excitabilitatea;
• Metabolismul;
• Reproducerea.

Miliardele de celule ale organismului uman lucrează continuu şi

coordonat, asigurând structura normală a ţesuturilor şi organelor
şi constanţa mediului intern.
Mediul intern este mediul lichidian în care se desfășoară
procesele fizico-chimice și biologice celulare caracteristice
materiei vii.
Mediul intern cuprinde totalitatea lichidelor care asigură
transportul de gaze și substanțe nutritive, consumul lor și
depurarea celor aproximativ 100 trilioane de celule ale
organismului uman de produșii toxici rezultați din combustiile
tisulare.
Mediul intern este format din:
• Sânge = țesut lichidian circulant
• limfă
• lichid intercelular( interstiţial )
Transportul prin membranele biologice
Excitabilitatea este proprietatea materiei vii de
a reacționa prin manifestări specifice (sinteză,
secreție, contracție, elaborarea influxului
nervos) la acțiunea unor stimuli din mediul
intern și extern.
 Clasificare
• Funcției de răspunsul la stimul putem clasifica structurile
biologice în:
– Excitabile (majoritatea celulelor și țesuturilor)
– Inexcitabile (celula osoasă, celula conjunctivă, celula hepatică,
hematia)

• Funcție de tipul de energie vehiculată putem clasifica

stimulii în:
– Fizici – mecanici, vibratori, presionali, electrici, luminoși;
– Chimici – aciditate, alcalinitate, pH;
– Biologici – structuri moleculare care fac schimb informațional cu
membrana celulară (cuplare cu receptori, imunomodulatori)
*în experimentele biologice sunt preferați a fi
folosiți stimulii electrici datorită posibilităților
tehnice de control în generare și aplicare.

Parametrii unui stimul sunt:

• Amplitudinea;
• Durata;
• Bruschețea;
• Frecvența;
• Perioada.
 LEGILE GENERALE ALE EXCITABILITĂȚII:
I. Reacția de răspuns se produce numai dacă excitantul are o
intensitate prag/ liniară;
i. Stimularea subliminară produce modificări membranare locale care pot
genera starea de excitație numai dacă se repetă la intervale scurte de timp.
ii. Creșterea intensității stimulului este urmată de o amplificare
proporțională reacției de răspuns, până la o manifestare maximă.
II. Răspunsul celular apare după un interval de timp din momentul
acțiunii excitantului (perioadă de latență), necesar producerii
modificărilor fizico-chimice capabile să traducă stimulul în răspuns.
III. Excitantul trebuie să acționeze cu o anumită bruschețe și să
persiste o durată minimă de timp pentru a produce stimularea
celulei.
IV. Procesul de stimulare produce modificări de excitabilitate în
structura vie, încât aceasta se va comporta diferit în condițiile unui
nou impact cu variații energetice din mediu.
 Potențiale de membrană și potențiale de
acțiune
• Potențialul de repaus (PR) este diferența de potențial care poate fi
înregistrată pe cele două fețe ale membranei unei celule în
condițiile de repaus electric și funcțional.

• În momentul aplicării unui stimul eficace se deschide un număr

suficient de canale ionice pentru a atinge local nivelul critic (prag).
Aceasta va determina deschiderea explozivă a tuturor canalelor
ionice, urmată de invazia intracelulară a ionilor de sodiu, ceea ce
va determina inversarea potențialului membranar.

• Potențialul de acțiune (PA) este modificarea potențialului de

repaus, după stimularea supraliminală a celulei.