Fiziologia aparatului cardiovascular

Asist. Univ. Drd. Ioana Buculei

 Noţiuni Generale

Aparatul cardio-vascular
• Alcătuire
• Rol
Inima
• organ musculocavitar
• rol de rezevor sangvin și pompă aspiro-respingătoare
• Activitate ritmică
• 4 cavități
Greutatea inimii este de 250 – 300 g.

2
3
 Structura inimii
TREI TUNICI

PERICARDUL

MIOCARDUL: miocardul contractil, miocardul de execuţie, miocardul embrionar,

miocardul de comandă (ţesutul nodal).

Ţesutul nodal cuprinde:

1. Nodulul Sinoatrial
2. Nodulul Atrioventricular
3. Fasciculul Atrioventricular (HISS)

ENDOCARDUL

4
 Structura inimii
VASCULARIZAŢIA INIMII

Două artere coronare (stg. şi dr.) cu origine în aorta ascendentă

INERVAŢIA INIMII

Nervii cardiaci ( vag), simpaticul cervical

ARBORELE VASCULAR

Artere
Capilare
Vene
5
 Structura inimii
STRUCTURA ARTERELOR ŞI VENELOR
Tunica Externă: Adventice, Ţesut conjunctiv, Colagen şi Elastice

Tunica Medie: tip elastic şi muscular

Tunica Internă: un rând de celule endoteliale turtite; vene, valvule - cuib de

rândunică

STRUCTURA CAPILARELOR
Calibru mic
Ext. colagen, conjunctiv
Int.
Ficat – sinusoide, calib mare, perete întrerupt
6
 Marea şi Mica Circulaţie
CIRCULAŢIA MICĂ
V drept – Tr. Pulmon. – Sânge – CO2 - Plămân

CIRCULAŢIA MARE
V. Stg. – Aortă – O2

7
 ANATOMIA INIMII
Sist. card.: inimă, sistem închis vase (sg. şi limfă)
2 fcţ. maj ale sg.: - distrib. Subst. Nutrit + O2 - cel.
- colect. prod. tisulari de catab.
PROPRIETĂŢI MIOCARD
1. Excitabilitatea – prop. de a răsp. la stimul ptr. potenţ. de acţ.;
- faza de relaxare (diastola)
- legea tot sau nimic
- extrasistolă

2. Conductibilitatea – prop. de răsp. excit. în întreg miocard

- stimul nod sinusal – sistolă atrială
- nov. A-V, fascic. HISS – sist. Ventrică

3. Contractilitatea – prop. miocard de a se scurta – duce la expulzia sg.

- forţa de contrac. – dir. proporţ. cu gr. Pereţi
- contract = sit; relax = diast.
8
 ANATOMIA INIMII

PROPRIETĂŢI MIOCARD
4. Automatismul: prop. de a se contrcct. ritm. dat. impuls. prod de ea
însăşi;
- tst. Embr.: Nodulul Sino-Atrial (70-80 bat/min);
Nodulul Atrio-Ventricular (40 bat/min)
Fasc. HISS şi reţeaua Purkinye (25 bat/min)
- regula stratific. ierarhice
- căldura sist. simpatic., adrenalina = tahicardie
- răsirea ns., ps., aceltilcolina = bradicardie

5. Tonicitatea: prop. miocard. de a-şi menţ. tens. Musc. Stare subcontracţie

9
 ANATOMIA INIMII
MANIFESTĂRI ACTIV CARIDIACE
Manifest. Electrice
- Însum. vector. a biocurenţilor de depolariz. şi repolariz. miocardică.
- Înreg. Grafică = EKG
Manifest. Mecanice
-şocul aplexian = izbit. ritmică a peret. toracic.
- Pulsul arterial = oscil. vibratorie a peret. Arterial
- Înreg. Grafică = sfigmogramă, unde: Anacrotă şi Catacrotă
- Puls venos – venele mari – flebogramă
Manifest. Acustice
= zgomote cardiace – prin fonocard.
1. = sist. = închid. valv. A-V = 0,12 sec = jos, intens
2. = diast. = închid. valv. aort, pulm. = 0,08 sec = acut
3. = distens. ventr., tineri
4. = sist. atr.
10
 ANATOMIA INIMII

MODIFICĂRILE CIRCULAŢIEI SANGUINE ÎN EFORT

MODIFICĂRILE IMEDIATE DE EFORT

Frecvenţa cardiacă: de la 80 – 120 – 200 bătăi/min. liniar cu creşterea consumului de
O2; revenirea în timp scurt

Volumul sistolic: de la 60 la 250 ml sânge, nu poate creşte mai mult

Debitul cardiac: de la 5 la 45 litri/min; acesta creşte pe seama frecvenţei cardiace la cei

neantrenaţi iar la cel antrenat prin creşterea volumului sistolic

Tensiunea arterială: de la 120 la 200 mm Hg în fcţ. de paramentrii efortului;

Cantitatea de sânge circulant: creşte cu 1 –2 litri, redistribuire a sângelui (muşchi)

Viteza de circulaţie: creşte de aprox. 3 ori 11

 ANATOMIA INIMII
MODIFICĂRILE CIRCULAŢIEI SANGUINE ÎN EFORT

MODIFICĂRILE TARDIVE SAU DE ANTRENAMENT

Frecvenţa cardiacă: bradicardia de repaus la cei antrenaţi

Hipertrofia cardiacă: cordul atletului creşte masa musc. Vent. Stg; gr. Inimii = 500 gr.

Volumul cordului: 1400 ml faţă de 700 ml cei neantrenaţi

Volumul sistolic: 120 ml/bătaie faţă de 60 la cei neantrenaţi

Debitul cardiac: 5-6 l/min în repaus la toţi, apoi creşte la 40 l/min la toţi

Tensiunea arterială: asemănătoare la ambele categorii

12
ELECTROCARDIOGRAFIA
 ELECTROCARDIOGRAMA

Electrocardiograma reprezintă înregistrarea

grafică a fenomenelor bioelectrice produse în
timpul activității cardiace, cu ajutorul unui
aparat (electrocardiograf).

Cuvinte cheie: deviații standard și unipolare, triunghiul lui Einthoven, axa electrică a inimii
 ELECTROCARDIOGRAMA
• Istoric :
– În anul 1843 Carlo Matteuci descoperă activitatea electrică a
inimii datorită experimentelor făcute pe inimile unor porumbei.
– În 1882, fiziologul Augustus Desire Waller înregistrează pentru
prima dată un ECG cu ajutorul unei soluții conducătoare de
curent, clorura de argint, câinelui său Jimmy.
– În 1887 cu ajutorul unui electrometru capilar Augustus Desire
Waller a putut înregistra pentru prima dată fluxurile inimii.
– Instrumentele pentru electrocardiogramă urmau să fie
semnificativ îmbunătățire de Willem Einthoven, iar în anul 1903
au fost introduse pentru diagnosticare în clinici.

Cuvinte cheie: deviații standard și unipolare, triunghiul lui Einthoven, axa electrică a inimii
 ELECTROCARDIOGRAMA
• Electrocardiograma este deci înregistrarea activității
electrice a fibrelor musculare ale inimii.
• Fiecare contracție a miocardului este urmarea unei excitații
electrice care provine de la nodulul sinusal, transmisă
musculaturii inimii.
• Aceste modificări ale potențialelor electrice ale inimii se
pot măsura la suprafața organismului, prezentându-se pe
traseul ECG printr-o imagine repetată a activității cardiace
electrice.
• Cu ajutorul electrocardiogramei se pot astfel
enunța/evidenția o serie de proprietăți și boli ale inimii.
Cuvinte cheie: deviații standard și unipolare, triunghiul lui Einthoven, axa electrică a inimii
 ELECTROCARDIOGRAMA
• ECK este reprezentarea grafică a activității electice a inimii
înregistrată cu ajutorul unor electrozi de suprafață.
• Proprietățile celulei miocardice: automatismul, excitabilitatea,
conductibilitatea și contractilitatea.
• Excitabilitatea reprezintă proprietatea miocardului de a răspunde
la stimuli prin PA propagat.
• Celula miocardică are o proprietate aparte: este excitabilă doar în
diastolă (în sistolă celula miocardică se află în perioada refractară
absolută – rol de pompă ritmică)
• Activitatea electrică a celulelor cardiace: depolarizare = celulele
devin încărcate (-) la exterior; repolarizare = celulele revin la
încărcarea electrică (+).

Cuvinte cheie: deviații standard și unipolare, triunghiul lui Einthoven, axa electrică a inimii
 ELECTROCARDIOGRAMA
• La nivelul inimii depolarizarea este inițiată de un pace-maker – acesta
fiind în mod normal nodul sinusal (nodul sino-atrial) - și ulterior
preluată de alte celule miocardice;
• Se depolarizează treptat atriile începând cu AD; stimulul ajunge avoi
la NAV (în mod normal singura cale de comunicare electrică între atrii
și ventricule), apoi în fasciculul His, ramuri, celulele Purkinje,
miocitele ventriculare .
• Pace-makerul fiziologic este NSA – conține celule care au capacitate
de autodepolarizare → automatism; frecvența de autodepolarizare
normală 60-100/minut. Și celule NAV sau ale sistemului Purkinjie sunt
capabile de autodepolarizare dar aceste au frecvențe de descărcare
mai mici decât NSA și sunt deci depolarizate de stimulul care ajunge
de la pace-makerul cu frecvență superioară.

Cuvinte cheie: deviații standard și unipolare, triunghiul lui Einthoven, axa electrică a inimii
 ELECTROCARDIOGRAMA

• Analiza detaliată a diferențelor de potențial

cardiac înregistrate la nivelul suprafeței
corpului, permite aprecieri privind: orientarea
anatomică a cordului, activitatea sa electrică,
grosimea pereților cardiaci, prezența
tulburărilor de ritm etc.

Cuvinte cheie: deviații standard și unipolare, triunghiul lui Einthoven, axa electrică a inimii
 ELECTROCARDIOGRAMA
• Plasarea
electrozilor:
 ELECTROCARDIOGRAMA
Derivațiile ECG
• Electrocardiografia standard constă în înregistrarea a 12
derivații.
• O derivație reprezintă raportul spațial dintre cele două puncte
de amplasare a electrozilor și se caracterizează prin:
– Două puncte de culegere a potențialelor;
– Un ax al derivației, care unește cele 2 puncte și care este polarizată în
funcție de amplasarea electrozilor (pozitiv sau negativ)
• Mai multe derivații delimitează un plan prin axele lor. În planul
frontal al corpului au fost definite 6 derivații uzuale: 3 deviații
standard (DS) și 3 derivații unipolare ale membrelor (DUM).

Cuvinte cheie: deviații standard și unipolare, triunghiul lui Einthoven, axa electrică a inimii
 ELECTROCARDIOGRAMA
I. Derivațiile standard
• Derivații bipolare, imaginate de Einthoven,
electrocardiograful înregistrând diferența de potențial
dintre electrozi.
• Derivația I (DI) – electrodul negativ este plasat pe brațul
drept, iar cel pozitiv pe brațul stâng +R-L
• Derivația II (DII) – electrodul negativ este plasat pe
brațul drept, iar cel pozitiv pe piciorul stâng –R+F
• Derivația III (DIII) – electrodul negativ este plasat pe
brațul stâng, iar cel pozitiv pe piciorul stâng
Cuvinte cheie: deviații standard și unipolare, triunghiul lui Einthoven, axa electrică a inimii
 ELECTROCARDIOGRAMA

I. Derivațiile standard
Membrele sunt conductori idealii deci oriunde
am plasa electrozii vom considera ca punct de
aplicare a acestuia rădăcina membrului respectiv.
Astfel cele 3 axe ale derivațiilor vor forma un
triunghi echilateral (triunghiul Einthoven),
vârfurile triunghiului respectiv reprezentând
punctele de aplicare a electrozilor.

Cuvinte cheie: deviații standard și unipolare, triunghiul lui Einthoven, axa electrică a inimii
 ELECTROCARDIOGRAMA
II. Derivațiile unipolare
Sunt derivațiile în care unul dintre electrozi (cel pozitiv)
este electrod explorator, iar celălalt electrod (indiferent)
este plasat într-o bornă de potențial zero.
Derivațiile sunt notate astfel:
– aVR: electrod explorator la brațul drept, iar cel indiferent este
la nivelul piciorului
– aVL: electrod explorator la brațul stâng, iar cel indiferent la
nivelul piciorului
– avF: electrod explorator la nivelul piciorului stâng, iar cel
indiferent la nivelul piciorului

Cuvinte cheie: deviații standard și unipolare, triunghiul lui Einthoven, axa electrică a inimii
 ELECTROCARDIOGRAMA
III. Derivațiile toracice
Sunt derivații unipolare (notate cu V), ale căror axe
delimitează un plan transversal.
Electrodul explorator se aplică în șase puncte pe torace,
corespunzător celor 6 derivații:
– V1: spațiul IV ic, parasternal drept
– V2: spațiul IV ic, parasternal stâng
– V3: la mijlocul distanșei dintre V2 și V4
– V4: spațiul V ic stâng, pe linie medioclaviculară (vf. inimii)
– V5: spațiul V ic stâng, pe linia axilară anterioară
– V6: spațiul V ic stâng, pe linia axilară mijlocie

Cuvinte cheie: deviații standard și unipolare, triunghiul lui Einthoven, axa electrică a inimii
 ELECTROCARDIOGRAMA
III. Derivațiile toracice
Electrozii exploratori fiind „apropiați” de cord
înregistrează potențiale produse în anumite regiuni
ale inimii:
– V1 predominant VD
– V2 și V3 explorează VD și porțiunea anterioară a
septului interventricular
– V4 explorează predominant regiunea vârfului
– V5 și V6 regiunea laterală și inferioară a peretelui liber
a VS
Cuvinte cheie: deviații standard și unipolare, triunghiul lui Einthoven, axa electrică a inimii
 Analiza Electrocardiografiei
1. Verificarea tehnicii de înregistrare
− amplificarea utilizată (se va verifica semnalul etalon astfel încât 1 mV=1 cm);
− să nu fie inversați electrozii;
− se va verifica dacă undele cele mai ample nu au fost amputate de limitele
culoarelor de înscriere;
2. Punerea în poziție
− De obicei, după înregistrarea electrocardiogramei se notează derivațiile
înregistrate, numele și vârsta pacientului, ceea ce indică implicit și „poziția” ECG;
− Dacă aceste notații lipsesc, se vaține seama de poziția semnalului etalon, care este
întotdeauna pozitiv și plasat la extremitatea din stânga a traseului;
− Dacă și acesta lipsește, se ține seama de relațiile dintre undele P și T față de
complexul QRS:
• QRS este un complex amplu și polfazic;
• P este o undă mică (sub 2 mm) situată înaintea lui QRS (la stânga);
• T este o undă mai amplă și mai largă decât P, situată după QRS (la dreapta).
 Analiza Electrocardiografiei

3. Aprecierea ritmului de bază a inimii

Ritmul normal sinusal al inimii se recunoaște după următoarele criterii:
− Există unde P în toate revoluțiile cardiace și în toate derivațiile înregistrate;
− Undele P sunt situate înaintea complexului QRS;
− Undele P au durata, amplitudinea și orietarea vectorială normală;
− Undele P sunt constante ca formă în toate revoluțiile aceleiași derivații;
− Intervalul P-Q (dintre începutul undei P și începutul complexului QRS) este
constant în toate derivațiile și revoluțiile;
− Intervalul P-Q este în limite normale de durată: 0,12”-0,21”.
 Analiza Electrocardiografiei
4. Calcularea frecvenței cardiace
i. Metoda directă cu rigle de calcul a frecvenței. Riglele au un principiu comun
de utilizare:
– Se fizează un reper de pe grilă în dreptul unui reper ales de pe traseul citit: vârful unei unde
(P,R,S) sau începutul unei unde (P, QRS etc.)
– Frecvența cardiacă se citește după 2, 3 sau 4 revoluții cardiace în dreptul unui reper de
același tip cu cel fixat anterior (riglele sunt calculate pentr 2,3 sau 4 cicluri cardiace)
– Există rigle de calcul pentru viteza de derulare a hârtiei de 25 mm/s sau 50 mm/s. Dacă rigla
a fost concepută pentru viteza de 25 mm/s, iar traseul a fost înregistrat cu viteza de 50 mm/s,
se va înmulți cu 2 valoarea citită pe riglă. Dacă rigla a fost calculată pentru viteza de 50 mm/s
și ECG înregistrat cu viteza de 25 mm/s, se va împărți la 2 valoarea citită.
ii. Metode indirecte
– Numărul de intervale de 0,20 s (marcate prin linii mai groase pe traseu) cuprins între două
complexe QRS:
*un interval fr-300/min **două intervale fr-150/min, ***trei intervale-100/min, ****patru
intervale fr-75/min,*****cinci intervale fr-60/min, ******șase intervale fr-50/min
– Numărul de complexe QRS cuprinse într-un interval de 6 sec.: de exemplu dacă în intervalul de 6
s sunt 8 complexe QRS și aproximativ încă o jumătate de interval, frecvența va fi de aproximativ
85/min.
 Analiza Electrocardiografiei
5. Analiza morfologică a ECG
Analiza semiologică a ECG se referă la 3 tipuri de elemente semiologice: undele,
segmentele și intervalele.
Undele (sau deflexiunile) sunt porțiuni de traseu care se abat de la linia
izoelectrică în sus (pozitive) sau în jos (negative). Undele ECG sunt: unda P
(depolarizarea atrială), unda T (repolarizare ventriculară rapidă) și unda U
(postpotențialul ventricular).
La o undă se apreciază 4 aspecte:
• Durata în sutimi de secundă;
• Amplitudinea în zecimi de mV sau mm;
• Orietarea vectorială: unghiul vectorului mediu al undei în planul frontal;
• Forma: particularități de aspect care nu se pot exprima cifric – unde subțiri
sau groase, regulate sau neregulate, simetrice sau asimetrice, etc.)
 Analiza Electrocardiografiei
5. Analiza morfologică a ECG
Analiza semiologică a ECG se referă la 3 tipuri de elemente semiologice: undele,
segmentele și intervalele.
Segmentele sunt porțiuni de traseu cuprinse între 2 unde succesive.
Principalele segmente ECG sunt: segmentul PQ (PR), dintre unda P și începutul
complexului ventricular; segmentul ST, dintre sfârșitul QRS și începutul undei T;
segmentul TP, dintre sfârșitul undei T și începutul undei P (acest segment
reprezintă linia izoelectrică a traseului).
în mod normal, segmentele sunt situate pe linia izoelectrică. În
condiții patologice segmentele pot fi decalate față de linia
izoelectrică și în acest caz li se descrie:
• Sensul denivelării;
• Amplitudinea denivelării;
• Forma segmentului decalat (rectiliniu, convex, concav, oblic divergent sau
convergent spre linia zero, etc.).
 Analiza Electrocardiografiei
5. Analiza morfologică a ECG
Analiza semiologică a ECG se referă la 3 tipuri de elemente semiologice: undele,
segmentele și intervalele.
Intervalele reprezintă durata de timp dintre două repere de pe traseu.
Principalele intervale de pe ECG sunt:
– Intervalul PQ (dintre începutul undei P și începutul complexului ventricular
și care corespunde conducerii A-V);
– Intervalul QT (dintre începutul QRS și sfârșitul undei T, corespunde sistolei
electrice ventriculare);
– Intervalul TQ (de la sfârșitul unei T la începutul complexului QRS care
corespunde diastolei electrice ventriculare);
– Intervalul PP și RR, dintre începutul (vârful) a două unde P sau R succesive,
reprezintă durata revoluției cardiace.
La intervale se analizează exclusiv durata în sutimi de secundă.
 Semiologia ECK
Un traseu ECG este considerat normal dacă toți parametrii semiologici sunt în
limitele de valori normale cunoscute:
1. Ritmul cardiac – ritm sinusal (origine, frecvență)
2. Frecvența – în limite normale, corespunzătoare vârstei și unor condiții
fiziologice (repaus/ activitate, temperatură corporală, etc.): 60-100/min la
adult, până la 120/ min la copil.
3. Unda P normală:
– Durata mai mică de 0,10 sec;
– Amplitudinea maximă în DS și DUM este mai mică de 0,25 mv;
– Orientarea axei P între +15 și +75 grade;
– Formă rotunjită sau bifidă.
4. Intervalul PQ este normal dacă:
– este constant în toate derivațiile și revoluțiile cardiace înregistrate;
– Este cuprins între 0,12-0,21 sec (scade pe măsură ce frecvența cardiacă
crește);
– Segmentul PQ este izoelectric în toate derivațiile.
 Semiologia ECK
Un traseu ECG este considerat normal dacă toți parametrii semiologici sunt în limitele de valori
normale cunoscute:
5. Complexul QRS este normal dacă:
– Are durata sub 0,10 sec;
– Amplitudinea maximă în DS și DUM este între 0,6 și 1,6 mV;
– Orientarea vectorială între +30 și +60 grade (poziție intermediară) dar poate merge până la
limitele extreme la care se poate considera normală (dacă se exclud alte anomalii) de -29+110
grade;
– Morfologic se observă în general complexe de forma qRs (în aVR și DIII complexe de forma rSr)
și este alcătuit dintr-o linie subțire, fără îngroșări, sau neregularități, care să apară în
majoritatea derivațiilor (mici despicături pot apare dar numai la baza complexului și în una sau
două derivații).
În derivațiile toracice complexul QRS este normal dacă:
– R crește progresiv de la V1 până la V5 (16-24 mm), apoi scade la V6;
– S este maxim în V2 (16-23 mm) și scade progresiv spre stânga putând să dispară în V6;
– Q apare la stânga lui V4;
– Deflexiunea intrinsecoidă (vârful undei R) apare la mai puțin de 0,035 sec în V1 și 0.045 sec în
V5-V6 față de începutul QRS;
– Indicele de hipertrofie ventriculară: IHV = S maxim (în V1 sau V2) + R maxim (V5-V6) este mai
mic de 40-45 mm (după McPhie).
 Semiologia ECK
Un traseu ECG este considerat normal dacă toți parametrii semiologici sunt în
limitele de valori normale cunoscute:
6. Segmentul ST-T:
– Este izoelectric în toate derivațiile;
– Poate fi ușor supradenivelat (până la 2 mm) în V1-V3;
7. Unda T este normală dacă:
– Cel mai mare T din DUM și DS este egal cu 1/3 din cel mai amplu R (între ½
și ¼);
– Axa T între +30 și +60 grade, (pozitiv în DS);
– În derivațiile toracice este pozitivă cu maximum în V2-V3 (uneori plat sau
ușor negativ în V1);
– Forma este asimetrică, cu panta descendentă mai abruptă, fără
neregularități sau incizuri.
8. Unda U este normală dacă amplitudine ei este sub 1 mm și apare vizibilă în 1-2
derivații precordiale (V2-V3).
Ritm sinusal, 75 bpm, axa intermediară
Ritm sinusal (RS)
Frecvență cardiacă 75 bpm
300
150 100 75 60 50 40
ELECTROCARDIOGRAMA