ETICA SI DEONTOLOGIE

IN EDUCATIE FIZICA SI
SPORT
REFERAT

Anton Alin Ionut

 Atunci cand ne referim la problematica eticii practice a educatiei sau a deontologiei
 pedagogice propriu-zise, nu avem cum sa nu ne referim si la aspectele care privesc profilul moral al
educatorului, continutul si calitatea muncii educative. În unele cazuri, în care constiinta profesionala a antrenorului si/sau
profesorului nu este în acord cu imperativele responsabilitatii profesionale – parte a responsabilitatii sociale, poate sa se
ajunga la o stare de conflict între prestatia profesionala si normativitatea constiintei juridice. Educatia se realizeaza nu numai
în institutiile scolare si familie, ci si oriunde traiesc, conlucreaza sau se întalnesc doi sau mai multi membri ai societatii – 
deci, si în comunitatile în care se realizeaza excelenta sportiva. În domeniul educatiei fizice si sportului, realitatea ne
dovedeste ca nu este suficient ca abaterile antrenorului sa fie sanctionate numai moral si etic. Este necesar ca antrenorul
si/sau profesorul sa fie constient si de consecintele juridice ale conduitelor neconforme cu deontologia profesionala. O
asemenea responsabilitate revine si celor care realizeaza pregatirea formatorilor sportivilor de performanta. Orice abatere
de la exigentul continutului stiintific si pedagogic atat a pregatirii cat si a evaluarii viitorilor profesori de educatie fizica si sport
si antrenori poate constitui un cadru favorizant conduitelor ilicite de pe ‘terenul de sport’, toate acestea impunand
constituirea unei discipline didactice: Pedagogia juridica a educatiei fizice si sportului.

Înca din antichitatea greaca, se considera ca sportivii participanti la competitii pot deveni buni
cetateni. Credem ca acceptiunea sintagmei "bun cetatean" cuprindea, cum de altfel cuprinde si astazi,
calitatea de interlocutor valabil în viata materiala si spirituala a cetatii, de subiect capabil de a-si exercita
drepturile, respectiv de a-si asuma si respecta obligatiile în concordanta cu ordinea sociala existenta.
Referindu-ne la preocuparile ce vizeaza stabilirea unor norme ce ar trebui sa fie respectate în activitatile
profesionale, mentionam, în primul rand, acea norma care se referea la domeniul ocrotirii sanatatii
umane -
 primum non nocere. Prin acest adagiu tot de sorginte greaca, Hypocrat a fixat o regula de conduita generala în
domeniul medical. Pornind de la acestea, credem noi ca, de fapt, deontologia s-a conturat ca stiinta a
drepturilor si îndatoririlor ce reglementeaza activitatea umana într-un camp profesional dat.

Termenul
Deontologie (deontos = datorie, obligatie silogos = cuvant, stiinta)a fost folosit prima data de juristul si filosoful
englez Jeremy Bentham (1742-1832) in lucrarea Deontologia  sau  stiinta  moralei, aparuta în 1834, si pe care l-a
definit ca fiind "Stiinta a ceea ce trebuie sa faci în orice împrejurare".

Deontologia profesiunii de antrenor si/sau profesor de educatie fizica si sport, ca si a oricarui

educator trebuie sa se fundamenteze pe un sistem de norme, reguli, cerinte, obligatii morale
profesionale, precum si pe reglementari de ordin juridic, administrativ si tehnico-profesional care
orienteaza activitatea acestora spre corectitudine si eficienta. Este unanim recunoscut ca performanta,
victoria, care atrage dupa sine cununa de lauri, are întotdeauna o functie etica si sociala.

Satisfacerea idealului unei persoane de a deveni campion(a), dar nu cu orice pret, pentru a
se împlini si social, reclama ca activitatea sportiva sa fie organizata stiintific, respectand disciplina muncii
sportive, valoarea modelului de pregatire si concurs, sistemul de refacere, pregatirea si competenta
antrenorului. De altfel, sportul este definit ca o stiinta formativa a omului numai în masura în care se va
folosi de datele antropologiei, geneticii, fiziologiei,psihologiei, pedagogiei, biomecanicii, a stiintelor
matematice etc., altfel ea ramanand "doar o simpla practica limitativa care, în conditiile progresului
actual, nu mai poate raspunde cerintelor performantei". Cu observatia ca rolul principal al stiintei este de
a cunoaste realitatea "asa cum este", nu indiferent de ordinea si importanta nevoilor intereselor ființei
umane sau chiar împotriva acestora. Nu putem legitima numai prin stiinta care cauta adevarul si elimina
eroarea responsabilitatea celor care poarta destinele sportului. În sport, ca si încelelalte domenii, se
poate afirma, de comun acord cu Socrate, ca"stiinta fara constiinta nu înseamna decat ruina a sufletului". Nu numai
stiinta, dar si morala, etica pot sa serveasca drept indreptar comportamentului uman. Fiecare valoare
‘este in domeniul ei originala si reductibila, dar ea nu fiinteaza in mod izolat de celelalte valori’’.
 O alta problema este aceea ca, în conditiile actuale de organizare si desfasurare a activitatilor
sportive, profesorul/antrenorul ar putea invoca în apararea lor ca, în activitatea de selectie si de pregatire
a excelentei în sport cu toate ca dau sfaturi si îndrumari sportivilor care-i sunt încredintati,
nu au înteles sa-si asume o responsabilitate. Noi consideram ca raspunderea lor nu poate fi înlaturata
daca prin conduita acestora s-a creat un prejudiciu. De fapt, deja s-aexprimat opinia potrivit careia "în
toate cazurile în care profesionistul va da o îndrumare gresita cu intentia de a determina un tert s-o
accepte, iar îndrumarea va fi urmata si va avea consecinte pagubitoare, indiferent de împrejurarile în care
s-a dat, raspunderea profesionistului va fi angajata si se va întemeia pe culpa delictuala". Si în cazurile,
"cand nu e destul de clar daca partile sunt legate ori nu printr-un contract" ca de pilda, în cazul raportului
dintre profesionist si sportiv (avand în vedere ca sportivul nu este tert, ci este chiar obiectul muncii
profesionistului si datorita faptului ca acesta îl are pe sportiv permanent în îndrumare sfaturile nu se dau
"numai într-o anumita împrejurare", ci în exercitarea functiei), "sfaturile,serviciile prestate de profesionist
în mod accidental si cu rezerve si în împrejurari din care reiese ca acesta nu a înteles sa-si asume nici o
raspundere nu vor avea ca urmare raspunderea de daune a profesionistului –raspunderea se va fixa pe
ideea de culpa delictuala".

Evaluarea posibilitatilor reale ale unui anumit sportiv, vizavi de accesul la satisfactiile oferite de
realizarea excelentei în sport, este strans legata de deontologia profesionala a specialistului care conduce
acest segment al pregatirii sportive, care, ca orice persoana angajata în conducerea sau supravegherea
activitatilor sportive, "ar trebui sa posed ecalificarea necesara, o atentie deosebita fiind acordata
garantarii securitatii si protectiei sanatatii persoanelor aflate în grija lui".

Astfel, cade în sarcina profesorilor, antrenorilor de a proteja sportivii pe care-i au în pregatire sau
îndrumare "împotriva oricaror exploatari în scopuri politice, comerciale si financiare sau apracticilor
abuzive si înjositoare, inclusiv abuzul de droguri"; antrenorii, cat si ceilalti specialisti (profesori, medici,
farmacisti, asistenti medicali, maseuri, kinetoterapeuti, tehnicieni etc.) care concura la realizarea
excelentei sportive, potrivit "Codului Eticii Sportive" (anexa a Cartei Europene a Sportului) trebuie:
- sa aiba pregatirea si calificarea necesara pentru a putea lucra diferentiat pe grupe de varsta,sex
si nivel de maiestrie sportiva (art. 12. 2);
 - sa urmareasca ca sanatatea, securitatea si starea de bine a copilului sau a tanarului sportiv sa
constituie o preocupare permanenta si prioritara fata de interesele unei persoane interpuse, fata de
reputatia scolii, a clubului, antrenorului sau a parintelui (art. 12. 3);
- sa comunice tinerilor si familiilor lor informatii cat mai complete pentru ca ei sa fieconstienti de
riscurile si atractiile posibile ale succesului (art. 12. 10);
- organizatiile sportive si cele asociate sportului trebuie sa aiba grija ca structurile competitiilor sa tina
seama de nevoile proprii adolescentilor si copiilor aflati în plina crestere si sa permita o participare la
niveluri diferite, de la activitatea recreativa la cea de înalta performanta (art. 11. 6);
- sa sprijine modificarea regulamentelor pentru a raspunde nevoilor specifice ale tinerilor si a
pune accentul nu numai pe succesul în competitie, ci si pe fair-play (art. 11. 7);
- sa vegheze la stabilirea de garantii pentru a evita exploatarea copiilor îndeosebi a celor care
manifesta aptitudini precoce (art. 11. 8);

Avand în vedere ca depistarea talentelor pentru activitatea de performanta, de regula, se face din
randurile celor care nu au împlinit înca 18 ani, putem interpreta ca de unele prevederi ale Conventiei cu
privire la drepturile copilului se pot prevala si sportivii apartinatori acestei categorii de varsta. Preocuparea de
integrare sociala a tanarului sportiv este, de fapt, un summum de obligatii în sarcina statului de a proteja
copilul. Astfel, cu toate ca Conventia cu privire la drepturile copilului (adoptata de Adunarea Generala a
Natiunilor Unite la 20noiembrie 1989, care, dupa ratificarea ei de catre 20 de state, a devenit o lege
internationala adrepturilor copilului) nu se refera expres la activitatea sportiva, avand în vedere ca
activitatea de pregatire a sportivilor în vederea obtinerii excelentei în sport se poate considera, în unele
cazuri, ca o munca istovitoare, putem afirma ca statelor parti, printre care si Romania, le revine obligatia
de a proteja copiii împotriva exploatarii economice si exercitarii unei activitati ce comporta riscuri, sau îi
împiedica educatia, sau îi dauneaza sanatatii sau dezvoltarii lor fizice, mentale, spirituale, morale sau
sociale.

În concluzie, putem afirma ca în activitatea de depistare a tinerelor talente si de angajare

aacestora în activitatea de performanta pentru a obtine excelenta rezulta, cel putin uneori, niste
prejudicii care pot si trebuie reparate, prin urmare, se pun probleme de raspundere juridica, nu numai
etica.
Apararea si garantarea drepturilor subiective ale participantilor la activitatile sportive –sportivi,
profesori de educatie fizica, antrenori, alte profesii complementare înactivitatea de educatie fizica si
sport, spectatori –este posibila numai în masura în care se pot invoca normele corespondente cuprinse în
dreptul obiectiv. Este importanta cunoastere anormelor specifice legalitatii sportive –dar nu este
suficient.
Esentialul rezida "în respectarea stricta si exacta a acestora si aceasta numai pe baza convingerii,
a propriei constiinte". Este necesar un domeniu de sinteza al educatiei juridice pentru toti participantii la
activitatilesportive - în special al sportivilor si educatorilor acestora.
Constituirea pedagogiei educatiei fizice si sportului favorizeaza juridicizarea acesteia. Activitatea
de educatie fizica si sport,asemenea altor medii educationale, necesita o educatie juridica sistematizata,
scientizata sicontinua –se impune asadar o prezenta activa a valorilor juridice în mediul sportiv.
 Bibliografie
1. CRISTEA,Sorin, Pedagogie generala - managementul educatiei. Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti,
1996

2. DRAGNEA, Adrian, STANESCU, Monica, PATRIKSSON, Goran,

Educatia fizica sisportul, factori de integrare sociala. Note de curs, A.N.E.F.S., Bucuresti, 2002

3. EPURAN, Mihai, Modelarea conduitei sportive, Ed. Sport –turism, Bucuresti, 1990

4. http://www.sportscience.ro/

5. http://www.studentie.ro/cursuri/comunicare/etica-si-deontologie_profesionala