MĂRCI EXCLAMATIVE ÎN TEXTUL CANONULUI ÎNVIERII

Ecaterina BRĂGUȚĂ
Masterandă, Facultatea de Litere, USM

Sărbatoarea Învierii Domnului reprezintă axa în jurul căreia se organizează sărbătorile din
cursul anului bisericesc. Imediat după aceasta se instaurează un timp al binecuvântării, un timp al
dezlegării din legăturile morții. Astfel ,,lumina negrăită a Sfintelor Paști se prelungește cu
bucuria ei veșnică[...], vestind omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți
veșnice.” [3, p.5-6]
Deosebita însemnătate a acestei perioade în cadrul anului bisericesc liturgic – străjuită de
marile praznice ale Învierii și Înălțării Mântuitorului și al Pogorârii Duhului Sfânt – a determinat
alcătuirea unei cărți speciale de cult [5], care a primit numele de Penticostar, cuprinzând
rânduiala sfintelor slujbe de la Înviere și până la Duminica Tuturor Sfinților.
Ne-am propus să analizăm prin ce mijloace verbale este îmbrăcată în cuvânt această
mireasmă duhovnicească prezentă în cântările Penticostarului. Din punct de vedere lexical,
vocabularul iradiază seninătate, este plin de strălucire, cuvintele fiind alese cu o deosebită grijă,
formând un limbaj figurativ care impresionează. Canonul Învierii, alcătuit de Ioan Damaschin
[2], abundă în modele de exprimare artistică, unde, pe lângă caracterul narativ și scrierea în
proză, se manifestă din plin lirismul, funcțiile emotivă și estetică ocupând un loc de frunte.
Ziua Învierii Domnului este cunoscută și sub numele de Paști, care se trage din tradiția
iudaică, însemnând trecere. În intenția de a dezvălui esența acestei sărbători, într-o variantă mai
accesibilă credincioșilor, în Canonul Învierii sunt utilizate numeroase determinative, metafore
pentru a explicita sensul Zilei Învierii: „Paștile cele sfințite astăzi nouă s-au arătat. Paștile cele
nouă și sfinte, Paștile cele de taină, Paștile cele preacinstite, Paștile Hristos Izbăvitorul; Paștile
cele fără de prihană, Paștile cele mari, Paștile credincioșilor, Paștile care au deschis nouă ușile
raiului, Paștile cele ce sfințesc pe toți credincioșii” (Stihirile Paștilor).
Din punct de vedere al structurii Canonul Învierii se compune din 9 cântări, fără oda a
doua. Fiecare cântare este alcătuită dintr-un irmos și două tropare după care se repetă stihul
Hristos a înviat din morți!. După cântarea a treia este inclus un ipacoi, iar după a șasea urmează
condacul și icosul.
Întregul canon referă la învierea lui Iisus Hristos. La nivel lexical, evenimentul sculării
din morți este marcat de verbul a se bucura și de substantivul lumină. Imaginarul poetic al
autorului apelează la un sistem de determinative, de comparații și metafore pentru a transpune
măreția lui Hristos Mântuitorul lumii. El este: „Hristos, Bucuria cea veșnică”, este persoană a
Sfintei Treimi, născut mai înainte de toți vecii: „Fiul lui Dumnezeu”,„Lumina cea fără de ani”,
„Soarele cel mai înainte de soare”.
 Emoția dominantă în text este cea a bucuriei, condiționată de biruința lui Hristos asupra
morții. Cântările exprimă o emoție activă. Verbul-cheie după a învia este a se bucura. Este o
stare afectivă care se răspândește în unde, odată cu rostirea Hristos a Înviat! Canonul Învierii
abundă în verbe la modul conjunctiv și imperativ, trezind făptura lumească din amorțire. Tot
universul este îndemnat să ia parte la acest eveniment:„Cerurile după cuviință să se veselească
și pământul să se bucure de biruință”, „Și să prăznuiască toată făptura cea văzută și nevăzută”,
iar noi, creștinii, „Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți
veșnice”.
Se observă susținerea emoției prin solicitarea unor acțiuni: a cânta, a sălta, a se lumina.
Vorbind despre paradigma verbului a se bucura, atestăm repetarea acestuia de 15 ori, de două ori
fiind în ipostază substantivală, iar celelalte forme sunt verbale.
Pe de altă parte, clasa nominală este marcată de substantivul lumină cu derivatele sale
adjectivale și verbale. Însuși Hristos este Lumină, de aceea Învierea Lui o propagă în jur.
Lexemul-însuși se atestă în text foarte frecvent, sub diferite forme:„Cel ce este întru lumina cea
pururea fiitoare”, „Luminează-te, Luminează-te, noule Ierusalime”. De asemenea, vom sesiza
câmpul semantic al luminii, marcat de substantivele soare „Pre Soarele cel mai înainte de
soare”, zori, făclii și de verbele a răsări „tuturor viață răsărind”, a străluci: „Înger strălucitor
către femei a strigat”. (Canonul Învierii) Paradigma lexemului lumină se atestă cu o frecvență de
16 ori în cuprinsul celor 9 cântări ale Canonului Paștelui.
Grandoarea Praznicului Împărătesc este augumentată și la nivelul frazei, fiind frecvente
enunțurile exclamative: „Ziua Învierii să ne luminăm popoare!”, „Zicând femeilor mironosițe:
bucurați-vă!”
Topica în textele destinate cântării, la fel ca în majoritatea textelor religioase, este
inversată, din considerente prozodice, pentru a da troparelor, condacelor ritmul cerut de glasul
din Penticostar.
Sunt numeroase frazele care încep cu predicatul, exprimat printr-un verb la modul
imperativ: „Veniți să bem băutură nouă...”, „luminează-te! Luminează-te!” sau la modul
conjunctiv: „Să ne curățim simțirile...”. Este observabilă concurența modurilor imperativ și
conjunctiv, prezent în realizarea actelor de limbaj de ordin directiv. Utilizarea acestor moduri
verbale demonstrează că pentru textul religios este specifică modalizarea deontică. Toate
îndemnurile adresate către receptori conferă, chiar și cântărilor, un caracter prescriptiv, adică nu
este absentă componenta educativă, formativă a creștinului, prin intermediul liniei melodice și a
textului pe care aceasta se suprapune.
Sunt foarte frecvente construcțiile gerunziale:„Venind mai înainte de zori ...”, „păzind
pecețile întregi, Hristoase, ai înviat ...”, „Înviind Iisus din mormânt...”.
 O altă parte de vorbire care apare la începutul enunțului este adverbul. Acestea subliniază
momentul producerii acțiunii, poziționează receptorii pe diferite planuri (anterioritate,
simultaneitate, posterioritate) raportate la timpul când a Înviat Iisus: „Ieri m-am îngropat
împreună cu tine...”, „Acum toate s-au umplut de lumină...”, „cât este de sfântă ...”. Este foarte
interesant jocul subtil inițiat de autorul canononului, jonglând cu adverbele noapte-zi, ieri-azi.
Astfel noaptea, datorită producerii Învierii, nu mai este un timp blestemat, unde bântuie forțele
malefice, semănând frică, ci se transformă într-un timp prevestitor al minunii: „Cât este de
sfântă cu adevărat și întru totul prăznuită această noapte de mântuire și strălucită, mai înainte
vestitoare fiind a zilei celei purtătoare de lumină, a Învierii, în care Lumina cea fără de ani, din
mormânt cu trupul a strălucit”. Creștinul, prin asumarea eu-lui auctorial, se face părtaș la
evenimentele-cheie prin care trece Mântuitorul: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine,
Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu
Tine: Însuți împreună mă preamărește, Mântuitorule, întru Împărăția Ta”.
La nivel stilistic, ținem să menționăm utilizarea verbului slavon: a prăznui, având marca
stilistică înv. și pop. și a derivatului praznic, care este utilizat actualmente în stilul religios (ex:
Praznice Împărătești): „Să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută”, „prăznuim
omorârea morții”. Alături de praznicul de origine slavonă apare și lexemul sărbătoare (de la a
serba), provenit din latină: „praznic al praznicelor este și sărbătoare a sărbătorilor”.
Sistemul figurilor de stil este unul tradițional, cântările religioase fiind bogate în
comparații: „Ca un mielușel de un an”, „ieșind din mormânt ca un mire”, „fiii tăi ca niște făclii
de Dumnezeu luminate” și metafore ,,Hristos Soarele dreptății”, „această aleasă și sfântă zi,
...împărăteasă și doamnă”.
Troparele canonului, alternate cu stihul: ,,Hristos a înviat!” redau biruința asupra
întunericului, asupra legăturilor păcatului. Lexicul enunțând emoții luminoase, care se propagă,
intensificându-se, odată ce ajung la urechea și la inima receptorului.

Bibliografie:
1. Chivu Gheorghe. Les écrits religieux, une composante définitoire de la culture
roumaine ancienne. Revista ,,Text și discurs religios’’.http://www.cntdr.ro/revista
2. Imnografie.https://ro.orthodoxwiki.org/Imnografie
3. Patriarhul Teoctist al BOR. Penticostar. Cuvânt-înainte. București: Editura Institutului
Biblic și de Misiune al BOR, 1999.
4. Penticostar. București: Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, 1999.
5. Viața liturgică, cărțile liturgice. www.m.ortodox.ro