PARTICULARITĂȚI COMPOZIȚIONALE ALE ANSAMBLULUI DE

HAIRETISME ÎN PRIMELE ACATISTE ÎNCHINATE SFINȚILOR

BASARABENI

Brăguță Ecaterina,
Universitatea de Stat din Moldova

Rezumat: Substantivele deverbale se fac remarcate în arhitectura textelor religioase. Fiind obținute
prin diferite procedee de formare a cuvintelor pe teren autohton, acestea capătă un rol semnificativ în
organizarea textelor imnografice ortodoxe, în special a acatistelor. Prin cumularea sensurilor denotative și
conotative, substantivele deverbale sunt prezente la diferite niveluri ale textului-acatist. În cazul ansamblului
de hairetisme, acestea conferă aspectul lirico-poetic specific textului acatist, datorită îmbinărilor de cuvinte
variabile și numeroase în care se pot integra.
Cuvinte cheie: text religios, imnografie ortodoxă, acatist, hairetisme, condac, icos, refren,
substantive deverbale.

Abstract: Deverbal nouns are observed frequently in the architecture of religious texts. Being
produced by different processes of word formation in roumanian, they acquire a significant role in the
organization of the orthodox hymnographic texts, especially akathists. Using of the denotative and
connotative meanings of the deverbal nouns is characteristic for different levels of the akathist text.  In the
corpus of chairetismoi they confer the lyrical specific to the text because of numerous and variables contexts
where they can be integrated.
Key words: religious text, orthodox hymnographie, akathist, chairetismoi, kontakion, oikos, refrain,
deverbal nouns.

CONSIDERAȚII PRIVIND LIMBAJUL RELIGIOS

Diversitatea textelor religioase din tradiția ortodoxă și eterogenitatea stilistică a acestora a
condiționat disputa interminabilă a savanților filologi cu privire la încadrarea acestor texte într-un
stil anume al limbii române. S-a operat până în prezent cu termenii stil religios, stil ecleziastic, stil
biblic, limbaj religios, limbaj bisericesc, limbaj liturgic, limbaj sacerdotal, limba cărților
bisericești. Însă niciunul dintre aceștia nu a reușit să se impună ca fiind unicul corect și acceptat de
majoritatea cercetătorilor. Cu toate acestea, vom remarca faptul că tot mai multe opinii converg către
termenul limbaj religios, situat în opoziție cu limbajul laic, printre care le vom evidenția pe cele ale
lui Ștefan Munteanu și Vasile Țâra, Ion Gheție, Gh.Ivănescu, M.Ivăniș Frențiu, A.M.Bărbuleanu
(Tereche), N.Obrocea, Rodica Zafiu ș.a. Vom subscrie și noi acestei perspective, situând limbajul

1
religios în paralel cu limbajul laic ca variante ale limbii literare, în interiorul cărora se diferențiază
mai multe stiluri sau sublimbaje.

ACATISTUL – GEN IMNOGRAFIC VIABIL ȘI ÎN MILENIUL III

Din categoria textelor imnografice ortodoxe, vom scoate în evidență acatistele, care se fac
remarcate nu atât prin însemnătatea lor în circuitul liturgic, cât prin popularitatea în rândul
credincioșilor. Apropierea față de acatiste a enoriașilor este determinată de accesibilitatea acestor
texte, volumul redus pentru lectură, precum și de aspectul pragmatic al acestora, multe dintre
imnurile respective sunt însoțite de următoarele specificări (pentru izbăvirea de patima beției,
izbăvitoarea de cancer, pentru luminarea minții etc.), acatistul fiind parte din pravila individuală,
săvârșită zilnic, a multora dintre creștini. Acatistul Maicii Domnului (al Buneivestiri), apărut între
secolele al V-lea – al VII-lea a constituit prototipul pentru dezvoltarea ulterioară a unui gen
imnografic foarte bine reprezentat în cultura ortodoxă, având caracter sistemic, a cărui perioadă de
maximă prolificitate începe odată cu secolul al XIX-lea și continuă până în prezent. Cercetătorul rus
Liudogovschiy specifică faptul că, în spațiul Patriarhiei Ruse, acatistele reprezintă cel mai productiv
gen imnografic din punct de vedere cantitativ, cu toate că formal aceste texte nu sunt destinate
ciclului liturgic (cu excepția Acatistului prototip), însă de facto, s-au integrat în această categorie [1,
p.8].
Limbile de scriere/traducere a acatistelor
Tradiția acatistografică ia naștere în cultura și limba greacă, ulterior fiind traduse în slavonă,
continuând cu scrierea acatistelor originale în slavona bisericească. Primul acatist tradus în română
apare în 1673 la Uniev, prin strădania mitropolitului Dosoftei. Acatistele s-au ancorat reușit în
cultura românească, fiind prezente atât ca traduceri, dar și în calitate de creații originale închinate
sfinților români, numărul acestora completându-se în permanență pe măsura ce sunt canonizați noi și
noi sfinți. În prezent sunt cunoscute acatiste originale în mai multe limbi: engleză, franceză, sârbă,
bulgară, poloneză, slovacă, cehă, ucraineană, georgiană [2, p.9].

TRADIȚIA ACATISTOGRAFICĂ ÎN BASARABIA

În spațiul basarabean acatistele au început a se bucura de o mare popularitate începând cu
secolul al XX-lea, ceea ce se poate explica și prin faptul că acest secol a fost foarte prielnic genului
acatist în Imperiul Țarist, din care făcea parte și Basarabia pe atunci. În spațiul pruto-nistrean în
secolul al XIX-lea nu au fost publicate acatiste separate, însă identificăm 4 astfel de imnuri incluse

2
în Ceaslovul de la 1817, Chișinău, Tipografia Exarhicească și Ceaslovul de la 1862, apărut la
Chișinău, Tipografia Duhovnicească. Cele două cărți cuprind următoarele acatiste: Acatistul
Mântuitorului nostru Iisus Hristos; Acatistul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu; Acatistul
Sfântului Ierarh Nicolae, Acatistul Sfintei Mari Mucenițe Varvara. În secolul al XX-lea, între anii
1909-1918 la Tipografia Eparhială de la Chișinău au fost tipărite 8 acatiste separate, toate textele
fiind traduceri și nu creații originale [3]: Acatistul Preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de
Dumnezeu bucuria tuturor scârbiților, 1909; Slujba și acatistul celui dintre sfinți părintelui nostru
Theodosie Arhiepiscopul de la Cernigov, noul făcătoriu de minuni, 1909; Slujba și acatistul
cuviosului și de Dumnezeu purtătoriului părintelui nostru Serafim făcătoriul de minuni din Sarov,
1910; Acatistul sfintei întocma cu Apostolii Mariei Magdalinei, 1911; Slujba și acatistul
Acoperemântului Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, 1913, Acatistul Sfântului marelui mucenic
și tămăduitorului Panteleimon, 1913; Acatistul preasfintei și de viiață făcătoarei Treimi, 1915;
Acatistul sfântului Mare-Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, 1918.
În ceea ce privește creațiile acatistografice originale specifice spațiului dintre Prut și Nistru,
acestea vor apărea mult mai târziu, în secolul XXI, odată cu procesul de canonizare a primilor sfinți
basarabeni. Este vorba despre Acatistul Sfântului Ierarh Gavriil, Mitropolitul Chișinăului și
Hotinului, canonizat pe 03 septembrie 2016 și Acatistul Sfintei Cuvioase Agafia de la Cușelăuca,
trecută în rândul sfinților la data de 24 septembrie 2016. De asemenea, pe site-urile ortodoxe mai pot
fi găsite încă 2 acatiste originare din Republica Moldova: Acatistul Preacuviosului și de Dumnezeu
Purtătorului părintelui nostru Macarie de la Saharna (http://manastirea-saharna.md/a-c-a-t-i-s-t-u-l-
preacuviosului-si-de-dumnezeu-purtatorului-parintelui-nostru-macarie-de-la-saharna/) și Acatistul
Maicii Domnului în cinstea icoanei făcătoare de minuni de la Hârbovăț
(http://manastireahirbovat.md/acatistul-maicii-domnului-in-cinstea-icoanei-facatoare-de-minuni-de-
la-manastirea-harbovat/), dar acestea nu au încă aprobarea sinodală.

STRUCTURA – STANDARD A UNUI ACATIST

Acatistul este un text imnografic cu structură fixă. În arhitectura acestuia delimităm blocul
strofic obligatoriu (13 condace, 12 icoase) și blocul facultativ (troparul și rugăciunea), în termenii
lui Liudogovskiy centrul și periferia acatistului, precum și elementele paratextuale (titlul acatistului,
subtitlul, informații de ordin pragmatic, titlul strofelor, indicații tipiconale). Majoritatea acatistelor
respectă această structură-standard, însă se atestă și unele abateri, cum ar fi Acatistul Sfântului

3
Niceta de Remesiana, care are 8 condace și 7 icoase. Nucleul acatistului este format din 25 de strofe,
condace și icoase, dispuse succesiv C1, I1, C2, I2...C13.
Condacul. În cazul acatistelor, cu excepția Condacului 1 cu rol introductiv, se regăsesc 12
condace – strofe scurte, prin care se rezumă conținutul celor 12 icoase. Structural, condacul poate fi
segmentat în trei părți: nucleul narativ, zona intermediară, partea finală – standard: Aliluia!
Icosul. Icoasele sunt strofele de dimensiuni mai mari, în număr de 12, din ansamblul strofic
total al imnului acatist. Inițial, în tradiția grecească toate strofele se numeau icoase. Icosul dezvăluie
mai amplu sărbătoarea, în timp ce condacul are funcția de a rezuma. Există similitudini între icos și
condac, astfel icosul, de asemenea, este format din nucleu narativ și partea finală – refren, doar că
între acestea este integrat un ansamblu de hairetisme/stihuri, totodată vom diferenția și zona
intermediară între nucleul narativ și hairetisme. Funcțional, primul Icos se deosebește de celelalte,
dat fiind faptul că se repetă după Condacul al 13-lea.

ANSAMBLUL DE HAIRETISME
După cum am menționat mai sus, icosul și condacul sunt strofe în interiorul cărora putem
delimita câteva părți. În cazul icosului, strofa care are o întindere mai mare, partea narativă și partea
lirico-poetică se află într-o relație de simbioză. Ultima însumează un număr variabil de stihuri, care
încep cu o formulă inițială, de obicei, aceasta este Bucură-te!. Bria Ion în Dicționar de Teologie
ortodoxă, referindu-se la structura acatistului, vorbește despre litanie alcătuită din 12 stihuri. Potrivit
DEX-ului, litania este o rugăciune dialogată, constând în scurte invocații.
În lingvistica rusă [4, 5] ș.a. stihurile respective sunt denumite hairetisme, după grecescul
(χαῖρε – bucură-te), cu care încep majoritatea covârșitoare a stihurilor din acatistele cunoscute până
în prezent. La acest termen apelează și Iraida Condrea, în intenția de a prezenta succint structura
acatistelor apărute la Tipografia Eparhială de la Chișinău la începutul secolului al XX-lea. Vom
opera și noi în continuare cu acest termen, care ni se pare destul de reușit, în raport cu stih, folosit
cel mai frecvent pentru a desemna versetele psalmilor.
Un acatist standard, după modelul primului acatist al Maicii Domnului, conține un ansamblu
de 12 hairetisme în fiecare icos. Majoritatea acatistelor grecești respectă această structură. Acatistele
ulterioare slavonești și, respectiv, românești au un număr variabil de hairetisme într-un icos. De
obicei, se menține același număr în cadrul unui acatist, cu mici excepții. În ansamblul de acatiste
redactate în limba română am descoperit icoase cu un număr de 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12 hairetisme.

4
 PARTICULARITĂȚI COMPOZIȚIONALE ALE ANSAMBLULUI DE
HAIRETISME DIN ACATISTELE BASARABENE
În vederea realizării scopului propus, și anume de reliefare a particularităților compoziționale
specifice ansamblului de hairetisme, vom apela la două texte semnificative pentru arealul dintre Prut
și Nistru: Acatistul Sfântului Ierarh Gavriil, Mitropolitul Chișinăului și al Hotinului și Acatistul
Cuvioasei Agafia de la Cușelăuca, texte care reflectă starea actuală a genului acatistografic în limba
română și marchează un moment semnificativ din evoluția Bisericii Ortodoxe din Republica
Moldova – canonizarea primilor sfinți basarabeni.

Particularități structurale ale acatistelor analizate

Cele două acatiste în baza cărora a fost realizată lucrarea noastră fac parte din etapa de
instituire a genului acatistografic basarabean. Deși sunt cunoscute texte imnografice din această
categorie, anterioare anului 2016, când au fost canonizați Sf. Irh. Gavriil și Sf. Cuv. Agafia, acestea
sunt singurele aprobate de Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova.
În ceea ce privește structura, textele analizate se caracterizează printr-un grad foarte înalt de
fidelitate față de prototipul genului acatistografic Acatistul Maicii Domnului (cunoscut în tradiția
română drept Acatistul Bunei Vestiri sau în tradiția slavonă Marele Acatist/ВеликийАкафист).
Blocul strofic obligatoriu în Acatistul Sf. Gavriil și Acatistul Sf. Agafia este format din 25
de strofe (13 condace și 12 icoase) dispuse alternativ. Condacele 2-13 se încheie cu refrenul-tip:
Aliluia!, pe când Condacul 1, care trebuie considerat un preambul, o formă de deschidere a textului
propriu-zis, este identic cu refrenul Icoaselor 1-12.
C2-13 C1=I1-12
Ac. Sf. Gavriil Aliluia! Bucură-te, sfinte părinte Gavriil, ierarhe prealăudate!
Ac. Sf. Agafia Aliluia! Bucură-te, cuvioasă maică Agafia, grabnică ajutătoare
celor din nevoi!

Icoasele, în interiorul cărora distingem partea narativă și partea poetico-lirică, includ

ansamblul de hairetisme. În ambele cazuri, după cum este și specific acatistelor scrise în cinstea
sfinților, formula inițială este Bucură-te, care se păstrează și în refrenul icosului. Textele supuse
analizei conțin câte 12 hairetisme, număr constant în toate icoasele, ceea ce corespunde modelului
originar.
Blocul facultativ

5
 Pe lângă elementele obligatorii, Acatistul Sf. Gavriil (Slujba și Acatistul Sfântului Ierarh
Gavriil, Mitropolitul Chișinăului și Hotinului(1746-1821), Chișinău 2016, CE 16-608-1263), conține
 troparul gl.al 4-lea:
„Stea prea luminoasă și zid nebiruit te-ai arătat, Părinte Ierarhe Gavriil; căci, alergând în
această viață trecătoare, greutatea zilei ai purtat și talantul cel dat ție l-ai înmulțit spre slava lui
Hristos Dumnezeu, de Care acum încununat fiind, cere pace lumii și sufletelor noastre mare milă.”;
 versetul specific numit mărimuri:
„Mărimu-te pe tine, Sfinte Părinte Ierarhe Gavriil, și cinstim sfântă pomenirea ta, căci tu te
rogi pentru noi lui Hristos Dumnezeul nostru”
 și o singură rugăciune – Rugăciunea către Sfântul Ierarh Gavriil.
În Acatistul Cuvioasei Agafia (http://www.eparhia-edinet.md/wp-content/uploads/Acatistul-
Sf.Cuv_.Agafia-A5.pdf) din categoria elementelor facultative este prezentă doar rugăciunea –
Rugăciune către Cuvioasa Maică Agafia.
Am specificat sursele de receptare ale acestor acatiste, pentru că este foarte probabil ca
blocul facultativ să fie reprezentat variabil de la o ediție la alta.

Ansamblul de hairetisme în acatistele basarabene

Textele cercetate se caracterizează printr-o secvență prepondrent poetico-lirică, alcătuită
dintr-un număr stabil de stihuri, inserate în fiecare din cele 12 icoase, acestea pot fi numite litanie
(Bria) sau ansamblu de hairetisme [6, 7]. Ambele texte păstrează numărul standard de hairetisme –
12, urmând structura acatistului-prototip.
Formula inițială a hairetismelor este, de cele mai multe ori, un verb la modul imperativ,
marcând o adresare către entitatea invocată, aceasta poate fi (Bucură-te, Vino, Doamne miluiește) și
mult mai rar un substantiv la vocativ (Iisuse, Tatăl Nostru). În cazul acatistelor basarabene, după
cum este specific acatistelor scrise în cinstea unui sfânt, această formulă este reprezentată de un verb
la modul imperativ, persoana a II-a, singular: Bucură-te!
Cele 12 hairetisme se constituie din 6 perechi de stihuri cu rimă împerecheată, model preluat
de la acatistul care a dat naștere genului imnografic respectiv.
Acatistografia contemporană, valorifică principiile compoziționale ale poeziei
veterotestamentare: antiteza logică și semantică „Bucură-te, lucrător al virtuților;/ Bucură-te,
încetare a patimilor”, „Bucură-te, tăria celor slabi în credință”; paralelismul „Bucură-te, dascăl
înțelept al preoților;/ Bucură-te, povățuitor iscusit al monahilor”; „Bucură-te, mângâierea celor

6
scârbiți;/ Bucură-te, alinarea celor necăjiți” și abundă în tropi preluați din retorica și poetica antică:
antonimia „neputința trupului – sănătatea sufletului”, sinonimia „Bucură-te, pruncă/
...copilă/...mlădiță/...odraslă”, figuri etimologice [8].

PONDEREA SUBSTANTIVELOR DEVERBALE ÎN ORGANIZAREA

ANSAMBLULUI DE HAIRETISME
O atenție sporită necesită a fi acordată substantivelor deverbale prezente în ansamblul de
hairetisme. În acatistele scrise în cinstea primilor sfinți basarabeni canonizați, acestea se impun prin
frecvență, dar și prin funcțiile de organizare, de structurare a secvențelor poetico-lirice, fiind parte a
unui lanț de metafore prin care este evocată personalitatea sfântului.
În clasa substantivului distingem o categorie specifică de substantive deverbale, care îmbină
trăsături specifice atât numelui, cât și verbului, înțelegând prin acestea „orice substantiv format de la
o bază verbală, prin derivare propriu-zisă, de ex.: Născătoare, îndrăzneală, pocăință, derivare
regresivă, cum ar fi: auz, botez, ură, conversiune (participiu substantivat), de ex.: apus, ales, plâns,
mort și compunere, ex.: Înaintemergătorul, împreună-lucrător, împreună-pătimire.
Substantivele deverbale se regăsesc într-un număr impunător în corpusul textelor-acatiste,
acestea sunt formate cel mai frecvent prin derivare propriu-zisă, predominante din punct de vedere
cantitativ fiind derivatele obținute prin atașarea sufixului infinitival -re și a sufixului de agent
-tor/toare.
În Acatistul Sf. Ierarh Gavriil sunt integrate în structura hairetismelor 80 de exemple, dintre
care cele mai frecvente sunt lucrător – 5, învățătură – 4, iubitor – 3, întărire - 3, iar în cel al Sf.
Cuvioase Agafia – 60, unde mângâiere – apare de 5 ori, lucrătoare – 3, mijlocitoare – 3.
Cele două texte apelează la 77 de unități lexicale distincte, substantive deverbale, având 23
de elemente comune: apărător/toare, ascultător/toare, bucurie, cuget, îndreptare, înfrânare,
întărire, întinăciune, locuitor/toare, lucrător/toare, mântuire, mângâiere, mijlocitor/toare, nevoință,
ocrotitor/toare, povățuitor/toare, răbdare, râvnitor/toare, ridicare, rugător/toare, slujitor/toare,
suferință, viețuire.
În funcție de modul de formare, substantivele deverbale analizate sunt obținute cu precădere
prin derivare sufixală: alergare, durere, îndreptător, luminător, rânduială, pocăință (64 de unități);
derivare parasintetică: necunoștință, neputință, neștiință, nevoință (4 unități); derivare regresivă:
cuget, laudă, ispită (7 unități); conversiune: aleasă, rătăcit (2 unități).

7
 Importanța substantivelor deverbale sus-menționate în cadrul hairetismelor este determinată
de necesitatea creării unei serii întregi de unități-substitute, prin care este invocat sfântul și se
dezvăluie dimensiunea duhovnicească a acestuia. Remarcându-se prin calități poetico-lirice elevate,
stihurile care încep cu Bucură-te sunt urmate de adresări metaforice, care se pot înșirui consecutiv în
mai multe hairetisme: „Bucură-te, bucuria Ekaterinoslavului;/ Bucură-te, lauda cetății Kievului;/
Bucură-te, cuget smerit și cap sfințit”; „Bucură-te, ocrotirea celor sărmani;/ Bucură-te, ușurarea
celor ce sunt în suferință;/ Bucură-te, mângâierea celor ce se roagă cu credință”.
Această categorie de substantive participă facil la construirea unor structuri antitetice,
specifice genului imnografic, cum ar fi: „Bucură-te, îndreptarea celor greșiți;/ Bucură-te, ridicarea
celor căzuți;/ Bucură-te, alinare în patul durerii”, „Bucură-te, vindecarea multor bolnavi”. O altă
trăsătură a textelor-acatiste este paralelismul stihurilor, realizat într-un număr impunător cu
implicarea substantivelor formate de la o bază verbală: „Bucură-te, slujitor vrednic al Adevărului;/
Bucură-te, propovăduitor iscusit al Cuvântului”.
De asemenea, utilizate la genitiv, substantivele deverbale se remarcă prin potența lor de a
crea imagini figurative, ca de exemplu: „Bucură-te, cuvioasă Agafia, chip al înfrânării;/ Bucură-te,
maică, pildă a îndurării”, „Bucură-te, raza mângâierii celor asupriți”. Deși pot fi trecute în listă
mai multe exemple unde substantivele deverbale sunt utilizate cu sens denotativ, vom sublinia
predominanța contextelor în care acestea demonstrează valori conotative, construind instrumentarul
figurativ caracteristic imnografiei, și în particular pe cel al acatistelor.

CONCLUZII
Apariția primelor acatiste românești în Republica Moldova în cel de-al doilea deceniu al
secolului al XXI-lea demonstrează viabilitatea genului acatistografic în cultura ortodoxă. Pe de altă
parte, respectarea structurii canonice, dictate de acatistul prototip al Maicii Domnului (al
Buneivestiri) este o dovadă a integrării ortodoxiei din spațiul pruto-nistrean în credința ortodoxă
universală. Acatistul, în calitate de text cu o structură fixă, se constituie dintr-un ansamblu de
microtexte (condace și icoase) în care se profilează nucleul narativ, dar și particularități poetico-
lirice. Plasticitatea textului integral este determinată, în cea mai mare măsură, de ansamblul de
hairetisme, care abundă în tropi și principii compoziționale specifice poeziei veterotestamentare, dar
și retoricii și poeticii antice. Organizarea ansamblului de hairetisme se produce apelând la un număr
considerabil de substantive deverbale, prin intermediul cărora se construiesc majoritatea structurilor
figurative din textul-acatist.

8
 BIBLIOGRAFIE:
1. ЛЮДОГОВСКИЙ, Ф. Структура и поэтика церковнославянских акафистов. Москва,
2015.
2. Ibidem.
3. CONDREA, I. Acatiste publicate în Tipografia Eparhială de la Chișinău. În: Limba Română,
nr.2, 2019. [Citat 01.07.2019] Disponibil: http://www.limbaromana.md/index.php?
go=articole&n=3724.
4. Акафист. Православная Энциклопедия. [Citat 01.07.2019] Disponibil:
http://www.pravenc.ru/text/63814.html.
5. ЛЮДОГОВСКИЙ, Ф. Структура и поэтика церковнославянских акафистов. Москва,
2015.
6. CONDREA, I. Acatiste publicate în Tipografia Eparhială de la Chișinău. În: Limba Română,
nr.2, 2019. [Citat 01.07.2019] Disponibil: http://www.limbaromana.md/index.php?
go=articole&n=3724.
7. ЛЮДОГОВСКИЙ, Ф. Структура и поэтика церковнославянских акафистов. Москва,
2015.
8. Акафист. Православная Энциклопедия. [Citat 01.07.2019] Disponibil:
http://www.pravenc.ru/text/63814.html.