Referat Studiul lemnului

Anul: IV

Silvicultură
1. Brad (Abies alba)

Bradul are un lemn fără duramen, de culoare alb-gălbuie cu nuanţe albăstrui-cenuşii, fără luciu,
fără canale rezinifere. Inelele anuale sunt distincte, cu contur regulat, cu lemn pronunţat, ceea
ce determină o textură fină până la mijlocie.
Lemnul de brad este uşor şi moale, se despică uşor, prezintă contrageri reduse. Se usucă repede,
fără deformări, dar cu tendinţa de crăpare. Prezintă smulgeri de fibre la rindeluire şi se frezează
mai greu, calitatea suprafeţelor prelucrate fiind slabă. Se încleiază şi se finisează bine. Lemnul de
brad se poate folosi la obținerea ușilor, a ferestrelor, dar și la construcția gardurilor sau a
foișoarelor. Bradul se comportă foarte bine la exterior, fiind foarte puțin influențat de umiditate.

2. Molid (Picea abies)

Molidul prezintă un lemn fără duramen, de culoare alb-gălbui deschis, slab vărgat, cu luciu pe
secţiunea radială. Inelele anuale, care se disting mai greu, au un contur regulat. Lemnul, cu inele
regulate, înguste şi dese, este foarte apreciat la fabricarea instrumentelor muzicale. Canalele
rezinifere sunt mici. Este caracterizat de o textură fină şi uniformă.
Lemnul de molid este moale, uşor şi elastic, cu contrageri reduse. Se usucă uşor, repede şi fără
defecte. Se prelucrează uşor şi se încleiază, se colorează şi se lăcuieşte bine, are miros slab.
Lemnul de molidul este folosit la fabricarea instrumentelor muzicale, ca lemn de rezonanță. Cu
molid se obțin cutii de rezonanță pentru viori, viole, chitări.

3. Pin silvestru (Pinus sylvestris)

Pinul silvestru prezintă un lemn gălbui sau alb-roşiatic şi un duramen clar, distinct, de culoare
roşiatic-brună. Inelele anuale se disting bine datorită diferenţei de culoare dintre lemnul
timpuriu şi lemnul târziu. Lemnul pinului silvestru este bogat în răşină, prezentând canale
rezinifere de mărime mijlocie până la mare.
Pinul silvestru are un lemn moale, uşor, elastic, cu contrageri mici. Se prelucrează destul de bine,
dar cu dificultăţi datorate conţinutului ridicat în răşină. Suprafeţele prelucrate nu sunt netede.
Lemnul de pin silvestru se întrebuinţează în construcţii (pentru grinzi, duşumele, tâmplărie), ca
stâlpi, la fabricarea mobilei etc.
4. Tisa (Taxus baccata)

Tisa are un lemn cu alburn foarte îngust, de culoare alb-gălbui şi un duramen distinct, de
culoare brun-roşiatică, care poate prezenta uneori dungi mai închise. Inelele anuale sunt clare,
distincte, înguste, ondulate fin, cu textură fină şi uniformă, fără canale rezinifere. Nodurile
numeroase dau un aspect deosebit, prin desenele frumoase care apar la debitarea tangenţială a
furnirelor.
Lemnul de tisă este greu, dur, foarte dens şi cu contrageri mici. Se prelucrează şi se finisează
bine, iar îmbinările prin încleiere sunt rezistente.
Lemnul de tisă se întrebuinţează la mobila stil şi la confecţionarea unor mici obiecte de artă
sculptate.

5. Larice (Larix decidua)

Laricele prezintă un alburn îngust, gălbui-roşiatic şi un duramen clar, distinct, brun-roşiatic.

Inelele anuale sunt vizibile, cu o textură fină şi uniformă. Prezintă canale rezinifere mici.
Lemnul de larice este moale, semigreu, cu contrageri mici. Se usucă uşor, dar cu tendinţe de
deformare; se debitează mai greu şi se colorează şi se lăcuieşte cu dificultate datorită
conţinutului ridicat de răşină.
Din lemnul de larice se produce tâmplăria fină, lambriurile, mobila.

6. Tei (Tilia sp.)

Teiul prezintă un lemn de culoare alb gălbuie spre crem, cu tente ușor roșiatice sau verzui. Se
închide la culoare odată cu vârsta ajungând spre galben închis sau maro deschis. Alburnul nu se
deosebește de duramen, iar inelele anuale sunt foarte puțin vizibile. Fibra este dreaptă,
uniformă, omogenă și fină. Pori sunt vizibili cu lupa și numeroși.
Este un lemn ușor cu toate că are o rezistență foarte bună. Se usucă destul de repede, nu crapă,
iar deformările în timpul uscării sunt foarte mici. Are însă o durabilitate medie spre mică, fiind
atacat cu ușurință de ciuperci sau insecte. De aceea nu este un lemn recomandat pentru
folosirea la exterior.
Lemnul de tei se prelucrează ușor, atât cu mașini cât și manual. La prelucrarea manuală trebuie
folosite scule foarte bine ascuțite pentru că are tendința de scămoșare. Se lipește ușor cu
adeziv și poate fi băițuit, ceruit, uleiat sau lăcuit fără probleme.
7. Salcâm (Robinia pseudacacia)

Salcâmul are un lemn cu alburn alb-gălbui şi duramen galben-auriu până la brun-verzui.

Culoarea lemnului se închide foarte mult din cauza oxidării sevei. Razele medulare, foarte fine,
dau un luciu auriu secţiunii radiale, foarte apreciat. Porii, dispuşi inelar, sunt mari, vizibili cu
ochiul liber şi apar ca zgârieturi evidente în secţiunile longitudinale. Inelele anuale sunt
delimitate de porii din lemnul timpuriu. Lemnul de salcâm are o textură grosieră.
Salcâmul are un lemn foarte durabil, tare, greu, dens, lipsit de elasticitate, caracterizat de
contrageri mici. La uscare crapă, fiind necesară uscarea în regim lent.
Se întrebuinţează ca lemn de construcţie, pentru pari de mină, stâlpi de telefon, doage de
butoaie etc.

8. Castan (Castanea sativa)

Castanul are un lemn este dur și rezistent, având totuși o anumită elasticitate. Este foarte bogat
în tanin ceea ce-l face rezistent la condițiile exterioare. De asemenea, poate sta timp îndelungat
sub apă, fiind foarte rezistent la putrezire.În secțiune transversală se vede la exterior o zonă
îngustă de alburn de culoare alb-galbui până la gri deschis și o zonă de duramen de la brun
deschis la brun mediu.
Textura este neuniformă, cu fibra dreaptă, uneori spiralată. Porii din zona de lemn timpuriu sunt
mari și rotunzi.
Acesta a fost întotdeauna extrem de apreciat pentru mici piese de mobilier, în aer liber unde
durabilitatea este importantă, precum şi garduri din lemn, este de asemenea folosit pentru a
face butoaie.

9. Ulm (Ulmus sp.)

Ulmul este caracterizat de un lemn cu alburn alb-gălbui-roşiatic şi cu duramen brun-ciocolatiu.

Fibra ulmului este întrepătrunsă ceea ce-l face foarte rezistent la despicare. Textura este
neuniformă, inelele anuale distincte și razele medulare invizibile cu ochiul liber. În interiorul
inelului anual porii din zona de lemn timpuriu sunt mari, rotunzi și asezați circular în 1-2
rânduri, pe când cei din lemnul târziu sunt mici și distribuiți în toată masa.
Lemnul de ulm este un lemn greu, potrivit de tare, elastic, cu contrageri mijlocii şi mari, care se
despică greu. La uscare se deformează, crapă şi îşi închide culoarea.
Lemnul de ulm este întrebuinţat la obţinerea furnirului (ulmul măzărat constituind un material
preţios la fabricarea furnirelor estetice), parchetului, mobilei

10. Nuc (Juglans regia)

Lemnul de nuc prezintă un alburn lat de culoare alb-cenuşiu şi un duramen brun-închis cu dungi
negricioase. Porii sunt uniform împrăştiaţi, mari, vizibili cu ochiul liber şi umpluţi cu substanţe
negricioase. Razele medulare fine formează oglinzi numeroase pe secţiune radială. Lemnul de
nuc are textură fină, cu desene frumoase, cele mai apreciate din punct de vedere estetic fiind
cele ale lemnului situat spre rădăcină.
Lemnul de nuc este omogen, dens, tare şi greu, cu contrageri mijlocii. Este un lemn flexibil şi
durabil.
Din punct de vedere tehnologic se prelucrează bine prin frezare, strunjire, sculptare; se încleiază
şi se finisează bine, prin lustruire suprafeţele căpătând un aspect frumos.
Lemnul de nuc este utilizat la fabricarea furnirului, a mobilelor fine, a patului pentru arme etc.
11. Stejar (Quercus robur)

Stejarul are un lemn cu alburn alb-gălbui-brun şi cu duramen brun-gălbui până la brun roşiatic.
Razele medulare sunt bine conturate, înalte, formând oglinzi mari pe secţiunea radială. Porii,
dispuşi inelar, sunt uşor observabili cu ochiul liber, iar inelele anuale, delimitate de porii mari din
lemnul timpuriu, sunt mari şi mai neregulate. Lemnul de stejar are o textură uniformă, dar
aspră, cu desene frumoase pe secţiunile longitudinale.
Lemnul de stejar este tare, greu, dens şi cu contrageri mici. La uscare crapă şi de aceea este
supus unor regimuri de uscare lentă.
Din punct de vedere tehnologic se prelucrează şi se finisează bine, având o culoare frumoasă
când este lustruit natur sau când este acoperit cu lacuri mate.
Lemnul de stejar este utilizat la fabricarea furnirelor, panelelor, parchetului, mobilei,
pervazurilor pentru uşi şi ferestre etc

12. Paltin de munte (Acer pseudoplatanus)

Paltinul are un lemn fără duramen, alb sau alb-gălbui, cu luciu pronunţat pe secţiunea radială,
dat de razele medulare care formează oglinzi numeroase, joase şi foarte lucioase. Inelele anuale
sunt vizibile, iar fibrele ondulate şi nodurile mici, grupate, dau desene deosebit de apreciate.
Lemnul de paltin are textură fină şi uniformă.
Paltinul are un lemn omogen, semigreu, semidur, elastic, cu contrageri reduse. Se usucă greu, cu
tendinţe de crăpare şi de deformare. Se sculptează foarte bine şi se prelucrează, se colorează, se
lăcuieşte bine.
Lemnul paltinului se întrebuinţează la fabricarea mobilei, a instrumentelor muzicale, a furnirului
şi placajului

13. Aninul negru (Alnus Glutinosa)

Aninul negru are un lemn fără duramen, iniţial de culoare alb-roşiatică, care devine portocaliu
intens prin expunere la aer. Inelele anuale sunt vizibile, cu un contur uşor ondulat. Prezintă atât
raze medulare false, mate, cât şi raze normale lucioase. Lemnul anin negru are o textură fină
până la semifină. Pori sunt uniform împrăştiaţi, mici, invizibili cu ochiul liber.
Lemnul de anin negru este semigreu, moale, puţin elastic, cu contrageri mijlocii până la mari. În
apă este mai durabil decât în aer. Se usucă bine, fără a prezenta crăpături.
Lemnul de anin se frezează şi se strunjeşte bine, se derulează uşor în furnire, se încleiază, se
colorează şi se lăcuieşte bine.
Se întrebuinţează la fabricarea creioanelor, a planşetelor pentru desen, a furnirelor şi a
mobilierului simplu sau sculptat
14. Mesteacăn (Betula Pendula)

Mesteacănul are un lemn fără duramen, de culoare alb-gălbuie sau alb-roşiatică, care prezintă
un luciu sidefiu pe secţiunea radială, datorat razelor medulare foarte fine. Inelele anuale se
disting mai greu. Textura lemnului de mesteacăn este fină şi uniformă.
Lemnul de mesteacăn este foarte omogen, semigreu, moale, lucios şi elastic, prezentând
contrageri mijlocii până la mari. Se usucă greu, cu tendinţă de pătare. Se prelucrează uşor şi
bine, se încleiază şi se lustruieşte bine; de asemenea se colorează bine, dar numai cu coloranţi
solubili în apă.
Este utilizat la fabricarea aparatelor pentru gimnastică, a schiurilor, chibriturilor, furnirelor etc
15. Plop alb (Plopos alba)

Plopul alb are un alburn îngust de culoare alb-gălbui sau alb-roşiatic şi duramen roşiatic sau
roşiatic-brun. Razele medulare sunt foarte mici şi numeroase. Porii, vizibili cu lupa, sunt mai
mari şi mai numeroşi în prima parte a inelului. Prezintă pete medulare alb-roşietice.
Lemnul plopului alb este uşor, moale, elastic şi se lucrează uşor; este puţin durabil. Se
întrebuinţează la fabricarea planşetelor pentru desen, a furnirelor (prin derulare), a chibriturilor
etc.

16. Carpen (Carpinus betulus)

Carpenul prezintă un lemn fără duramen, alb-roşiatic, cu luciu de sidef pe secţiune

longitudinală. Razele medulare sunt late, iar inelele anuale destul de evidente, uşor ondulate,
retrase în dreptul razelor medulare; uneori, inelele anuale sunt grosier ondulate. Prezintă o
textură fină.
Este un lemn omogen, dens, moale, potrivit de greu, rezistent la şocuri mecanice şi uzură; se
despică foarte greu datorită fibrelor foarte încâlcite.
Se foloseşte în principal la confecţionarea cozilor şi mânerelor pentru unelte şi scule: cozi de
ciocane, mânere pentru pile, corpuri de rindele etc.

17. Fag (Fagus sylvatica)

Fagul are un lemn de culoare alb-roşiatică, fără duramen sau cu duramen fals brun-roşiatic.
Razele medulare sunt vizibile, formând oglinzi mari pe secţiunea radială şi lenticele pe secţiunea
tangenţială. Inelele anuale sunt vizibile, fiind uşor retrase în dreptul razelor medulare. Lemnul
prezintă o textură fină.
Din punct de vedere al proprietăţilor fizico-mecanice, lemnul de fag este un lemn omogen, tare
şi greu, prezentând contrageri mari. Este dens, cu fibra scurtă, cu elasticitate şi duritate medie.
Se usucă uşor, dar cu tendinţa de crăpare şi deformare, putrezeşte uşor.
Din punct de vedere tehnologic, lemnul de fag se prelucrează uşor, se pretează la colorare, se
încleiază, se lăcuieşte şi se lustruieşte bine.
Lemnul de fag se întrebuinţează la fabricarea parchetelor, placajului, mobilei obişnuite şi
curbate, în industria chimică la distilarea uscată etc.
18. Frasin (Fraxinus excelsior)

Frasinul are un lemn cu alburn lat, alb-gălbui şi cu duramen brun-deschis până la brun-cenuşiu
sau brun-roşcat. Inelele anuale se văd datorită porilor mari din lemnul timpuriu, în schimb
razele medulare nu se văd cu ochiul liber. Lemnul are o textură grosieră, aspră, prezentând
adesea fibre ondulate, care formează, mai ales pe secţiunile longitudinale, desene foarte
apreciate din punct de vedere estetic.
Lemnul de frasin este dens, tare şi foarte elastic, prezentând contrageri mijlocii. Se usucă greu,
cu o tendinţă pronunţată de crăpare, motiv pentru care se aleg regimuri lente de uscare.
Se prelucrează, se încleiază şi se finisează bine. De asemenea, se curbează şi se derulează bine
în furnire.
Este utilizat la fabricarea mobilei, schiurilor, aparatelor de gimnastică etc.
19. Abanos

Abanosul african are un lemn cu alburn lat, cenuşiu sau alb-gălbui, care prezintă frecvent dungi
negricioase şi un duramen negru sau negru-brun. Are fibra dreaptă, dar adeseori neregulată.
Porii mici, vizibili cu lupa, sunt împrăştiaţi uniform. Inelele anuale nu sunt distincte. Lemnul de
abanos african are o textură fină şi uniformă.
Lemnul de abanos este foarte greu, dens, foarte dur, cu contrageri mijlocii spre mari (apropiate
pe direcţie radială şi tangenţială). Se usucă uşor, iar după uscare prezintă o mare stabilitate
dimensională. Se prelucrează bine, dar cu un consum de energie şi cu o uzură a sculelor ridicate.
Lemnul de abanos este utilizat în lucrările artistice de tâmplărie (în special intarsii), pentru
claviatura pianelor, la fabricarea instrumentelor muzicale de suflat sau cu coarde, a obiectelor
pentru fumat etc.

20. Balsa

Balsa este o specie originară din America Centrală, nordul Americii de Sud, Antile. Lemnul de
balsa, de culoare albicioasă cu nuanţă uşor roşiatică, nu prezintă duramen distinct. Limitele
inelelor anuale sunt vizibile la lemnul arborilor de pe coasta pacifică şi nevizibile cu ochiul liber
la lemnul arborilor din celelalte zone. Porii mari, vizibili cu ochiul liber, sunt uniform împrăştiaţi.
Razele medulare, vizibile pe secţiunea transversală ca linii mai albe decât restul lemnului, sunt
drepte sau uşor ondulate; ele apar ca oglinzi fine, lucitoare pe secţiunea radială.
Lemnul de balsa are o textură fină, este foarte uşor şi foarte moale. Este utilizat frecvent ca
material termoizolant, amortizor fonic şi al vibraţiilor maşinilor, ca înlocuitor al plutei, la
fabricarea elementelor constructive ale planoarelor, aeromodelelor, ambarcaţiilor etc.