1.

Soare
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigareSari la căutare
Soare 

Imagine realizată în 2013 în lumină vizibilă cu filtru solar, cu pete

solare.

Imagine realizată în 2010 în culori false, văzută în lumina

ultravioletă (lungime de undă de 30,4 nm)

Date observaționale

Dist. medie față de Terra 1 au ≈ 149.600.000 km [1]

8 min 19 s la viteza luminii

Strălucire (V) −26,74[2]

Magnitudine absolută 4,83 [2]

Clasificare stelară G2V [3]

Metalicitate Z = 0,0122 [4]

Diametru unghiular 31,6–32,7 [5]

Caracteristici orbitale

Dist.medie față de ≈2,7×1017 km

centrul Căii Lactee 27.200 ani-lumină

Per. galactică (2,25–2,50)×108 ani

 Viteză ≈ 220 km/s (orbită în jurul centrului

Căii Lactee)

≈ 20 km/s (în raport cu viteza medie a

altor stele din vecinătatea stelară)

≈ 370 km/s (relativ la radiația cosmică

de fond)[6]

Caracteristici fizice

Raza ecuatorială 695.700  km,[7]

696.342 km [8]

109×Terra[9]

Circumferința ecuatorială 4,379×106 km [9]

109 × Terra[9]

Aplatizare 9×10−6

Suprafață 6,09×1012 km2 [9]

12.000 × Terra[9]

Volum 1,41×1018 km3 [9]

1.300.000 × Terra

Masă 1,9884 × 1030 kg[2]

333.000 × Terra [2]

Densitate medie 1,408 g/cm3 [2][9][10]

0,255 × Terra[2][9]

Gravitația de suprafață 274 m/s2 [2]

ecuatorială 28 × Terra[9]

Viteza de evacuare 617,7 km/s [9]

(de la suprafață) 55 × Terra[9]

Temperatură Centru: 15.099.726 °C[2]

Fotosferă: 5.498.85 °C[2]

Coroană: ≈ 5.000 °C

Luminozitate (Lsol) 3,828 × 1026 W [2]

≈ 3,75 × 1028lm

≈ 98 lm/W eficacitate
Radianță medie (Isol) 2,009 × 107 W·m−2·sr−1

Vârstă ≈ 4,6 miliarde ani [11][12]

Caracteristici de rotație

Înclinare axială 7,25° [2]

(față de planul elipticii)

67,23°

(față de planul galactic)

Ascensie dreaptă 286,13°

[13]
a Polului Nord 19 h 4 min 30 s

Declinație +63,87°

a Polului Nord 63° 52' Nord

Per.rotație siderală 25,05 z[2]

(la ecuator)

(la 16° latitude) 25,38 z[2]

25 z 9 h 7 min 12 s[13]

(la poli) 34,4 z[2]

Viteza de rotație 7.189 km/h [9]

(la ecuator)

Compoziție fotosferică

Hidrogen 73,46%[14]

Heliu 24,85%

Oxigen 0,77%

Carbon 0,29%

Fier 0,16%

Neon 0,12%

Azot 0,09%

Siliciu 0,07%

Magneziu 0,05%
Sulf 0,04%

Soarele este steaua din centrul Sistemului Solar. Este o

sferă aproape perfectă din plasmă fierbinte,[15][16] ținută
de gravitație și modelată de un câmp magnetic.[17] Este de
departe cea mai importantă sursă de energie pentru viața
de pe Pământ. Diametrul său este de aproximativ 1,39
milioane de kilometri (sau este de 109 ori mai mare decât al
Terrei), iar masa sa este de aproximativ 330.000 de ori mai
mare decât a Terrei. Reprezintă aproximativ 99,86% din
masa totală a Sistemului Solar.[18] Aproximativ trei sferturi
din masa Soarelui este formată din hidrogen (~ 73%); restul
este în mare parte heliu (~ 25%), cu cantități mult mai mici
de elemente mai grele, inclusiv oxigen, carbon, neon și fier.
[19]

Soarele este o stea cu secvență principală de tip G (G2V).

Ca atare, este denumită în mod informal și nu complet
exact o pitică galbenă (lumina ei este mai aproape de alb
decât de galben). S-a format cu aproximativ 4,6 miliarde de
ani în urmă [a][11][20] din colapsul gravitațional al materiei într-o
regiune a unui nor molecular mare. Cea mai mare parte a
acestei materii s-a adunat în centru, în timp ce restul s-a
aplatizat într-un disc orbitant care a devenit Sistemul Solar.
Masa centrală a devenit atât de fierbinte și densă încât în
cele din urmă s-a inițiat fuziunea nucleară în nucleul său.
Se crede că aproape toate stelele se formează prin acest
proces.
În prezent, Soarele fuzionează aproximativ 600 de milioane
de tone de hidrogen în heliu în fiecare secundă,
transformând 4 milioane de tone de materie în energie.
Această energie, care poate dura între 10.000 și 170.000
de ani să scape din nucleul său, este sursa luminii și a
căldurii Soarelui.
Când fuziunea hidrogenului din nucleu se va diminua până
la punctul în care Soarele nu mai este în echilibru
hidrostatic, nucleul său va suferi o creștere însemnată a
densității și temperaturii în timp ce straturile sale exterioare
se extind, transformând în cele din urmă Soarele într-
o gigantă roșie. S-a calculat că Soarele va deveni suficient
de mare pentru a încorpora orbitele actuale ale
lui Mercur și Venus și va face Pământul de nelocuit – dar
după aproximativ cinci miliarde de ani. După aceasta, își va
revărsa straturile exterioare și va deveni un tip dens de stea
în răcire cunoscută sub numele de pitică albă și nu va mai
produce energie prin fuziune, dar va continua să
strălucească și va elibera căldură din fuziunea sa
anterioară.
Efectul enorm al Soarelui pe Pământ a fost recunoscut încă
din timpurile preistorice, iar Soarele a fost considerat în
unele culturi o zeitate.

Cuprins

 1Caracteristici generale
 2Structură
o 2.1Nucleu
o 2.2Zona radiativă
o 2.3Tahoclina
o 2.4Zona convectivă
o 2.5Fotosfera
o 2.6Atmosfera
 3Activitate magnetică
 4Etapele evoluției
o 4.1Formare
o 4.2Secvența principală
o 4.3După epuizarea nucleului de hidrogen
 5Compoziție chimică
 6Mișcare și amplasare
o 6.1Orbita în Calea Lactee
o 6.2Mișcarea în Sistemul Solar
 7Probleme teoretice
o 7.1Încălzirea coroanei
o 7.2Problema Soarelui slab timpuriu
 8Istoricul observațiilor
o 8.1În Antichitate
o 8.2Dezvoltarea înțelegerii științifice
o 8.3Misiunile spațiului solar
 9Observații și efecte
 10Note
 11Referințe
 12Legături externe
 13Vezi și

Caracteristici generale[modificare | modificare
sursă]
Soarele este o stea cu secvență principală de tip G care
cuprinde aproximativ 99,86% din masa Sistemului Solar.
Are o magnitudine absolută de +4,83, și se estimează că
este o stea mai strălucitoare decât aproximativ 85% din
stelele din Calea Lactee, majoritatea fiind pitice roșii.[21]
[22]
 Soarele este o stea de populație I sau o stea bogată în
elemente grele.[23]
Formarea Soarelui ar fi putut fi declanșată de unde de șoc
de la una sau mai multe supernove din apropiere.[24] Acest
lucru este sugerat de o abundență mare de elemente grele
în Sistemul Solar, cum ar fi aurul și uraniu, în raport cu
abundențele acestor elemente în stelele de Populație II,
sărace în elemente grele. Elementele grele ar putea fi cel
mai plauzibil produse prin reacții nucleare endotermice în
timpul unei supernove sau prin transmutarea prin absorbție
de neutroni în cadrul unei stele masive de a doua generație.
[23]

Soarele este de departe cel mai strălucitor obiect de pe

cerul Pământului, cu o magnitudine aparentă de -26,74.[25]
[26]
 Aceasta este de aproximativ 13 miliarde de ori mai
strălucitoare decât următoarea stea ca strălucire, Sirius,
care are o magnitudine aparentă de -1,46. O unitate
astronomică (aproximativ 150.000.000 km) este definită ca
distanța medie de la centrului Soarelui până la centrul
Pământului, deși distanța variază pe măsură ce Pământul
se deplasează de la periheliu în ianuarie la afeliu în iulie.
[27]
 La această distanță medie, lumina călătorește de la
orizontul Soarelui la orizontul Pământului în aproximativ 8
minute și 19 secunde, în timp ce lumina din cele mai
apropiate puncte ale Soarelui și Pământului durează cu
aproximativ două secunde mai puțin. Energia acestei lumini
solare susține aproape toată viața [b] de pe Pământ
prin fotosinteză,[28] și controlează clima și vremea Terrei.
Soarele nu are o graniță certă, cum au de exemplu
planetele telurice, dar în straturile sale exterioare,
densitatea gazului scade exponențial pe măsură ce crește
distanța de centrul său.[29] Pentru a putea fi măsurat, raza
Soarelui este considerată a fi distanța de la centrul său
până la marginea fotosferei, suprafața vizibilă aparentă a
Soarelui.[30] Prin această măsură, Soarele este o sferă
aproape perfectă, cu o aplatizare estimată la aproximativ
9/1000000 [31], ceea ce înseamnă că diametrul său polar
diferă de cel ecuatorial cu doar 10 kilometri. [32] Efectul
mareic al planetelor este slab și nu afectează în mod
semnificativ forma Soarelui.[33] Deoarece Soarele este
format dintr-o plasmă care nu este un solid, diversele sale
părți se pot roti cu viteze diferite; acest comportament este
cunoscut sub numele de rotație diferențială. Într-un cadru
de referință definit de stele, perioada de rotație este de
aproximativ 25,6 zile la ecuator și 33,5 zile la poli. Cu toate
acestea, datorită schimbării constante a punctului de
observare a Pământului, pe măsură ce orbitează în jurul
Soarelui, rotația aparentă a Soarelui la ecuatorul său este
de 28 de zile.[34]
Interiorul Soarelui nu este direct observabil, iar Soarele
însuși este opac radiațiilor electromagnetice. Cu toate
acestea - la fel cum seismologia folosește undele generate
de cutremure pentru a studia structura internă a Pământului
- helioseismologia folosește undele de presiune
(infrasunete) care trec prin interiorul Soarelui pentru a
studia șiCookie statement