Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică

Contractul
de leasing
Stepanchevici Mihaela
FSEAP,Finanțe și Bănci,
an.I ,gr.2
Cuprins:

I. Noțiunea de leasing
II. Caracterele juridice ale contractului de leasing
III. Operaţiunea de leasing şi contractul de leasing
IV. Delimitarea contractului de leasing de alte contracte
V. Tipuri de contracte de leasing
VI. Formele operaţiunilor de leasing
VII. Elementele contractul de leasing
VIII. Obligațiile părților contractului de leasing
IX. Răspunderea părților în contractul de leasing
X. Contractul internaţional de leasing
XI. Bibliografie
 Din punct de vedere economic, leasingul reprezintă o operaţiune
de finanţare în care finanţatorul asigură fondurile necesare pentru întreaga investiţie.
 Din punct de vedere juridic, leasingul reprezintă un contract
complex care permite unei persoane să obţină şi să utilizeze un lucru fără a plăti
imediat preţul, cu posibilitatea de a-l cumpăra la un preţ rezidual.
Leasingul este un acord prin care locatorul transmite locatarului, în schimbul unei
plăţi sau a unei serii de plăţi, dreptul de a utiliza un

Noțiuni bun pentru o perioadă convenită.


Faţă de aprecierile făcute, definim leasingul ca fiind operaţiunea prin care o parte,
denumită finanţator, se angajează la cererea unui utilizator, să-i asigure posesia sau
folosinţa unui bun, cumpărat sau realizat de finanţator, contra unei redevenţe, iar la
sfârşitul perioadei de folosinţă convenite, să respecte dreptul de opţiune al
utilizatorului de a dobândi proprietatea bunului la un preţ rezidual, sau de a
prelungi contractul de leasing, ori de a înceta raporturile contractuale.
utilizatorul
bunului: cel care îl
foloseşte în
afacerile curente.
Subiecții
operațiunii
cumpărătorul bunului:
în fapt este finanţatorul de leasing
afacerii,
deoarece pune la vânzătorul lucrului:
dispoziţie banii. poate fi un furnizor,
un constructor,
un fabricant;
Este un contract cu titlu oneros şi conţinut patrimonial
Contractul de leasing este consensual, poate fi încheiat prin pentru că ambele părţi au interese patrimoniale,
simplul acord de voinţă al părţilor . Încheierea contractului de evaluabil în bani, primirea unui echivalent în
leasing în formă autentică sau prin act scris şi realizarea schimbul prestaţiei. Locatorul primeşte redevenţe
procedurilor de publicitate nu reprezintă condiţii de plătite periodic de către utilizator din care îşi
valabilitate,ci doar condiţii "ad probationem„(conform păstrează "o marjă de profit", iar utilizatorul
regulilor referitoare la proba actelor juridice) şi beneficiază de folosinţa bunului pe perioada derulării
"de opozabilitate„(conform art. 21 din Ordonanţa nr. 51/1997) contractului, iar la sfârşitul acesteia poate achiziţiona
bunul la valoarea reziduală a acestuia.

Este un contract intuitu-personae în ceea ce priveşte pe


utilizator, societatea de leasing încheind contractul
Este un contract cu executare succesivă, deoarece efectele sale fără acordul locatorului. Cu toate acestea, în cazul
se produc pe tot parcursul derulării contractului. Acest fapt succesiunii universale (fuziune, comasare) ori cu titlu
are consecinţe importante asupra desfăşurării raporturilor universal (divizare), drepturile şi obligaţiile prevăzute
dintre părţi, dintre care amintim problema riscului, a în contract nu se sting, indiferent dacă transmiterea se
efectelor privind neexecutarea contractului şi rezilierii ori a referă la patrimoniul locatorului, ori al utilizatorului.
prescripţiei dreptului la acţiune. În cazul bunurilor cu destinaţie comercială sau
industrială,succesorul trebuie să respecte condiţiile de
exploatare, la momentul încheierii contractului.

Caracterele juridice ale contractului de leasing


Operaţiunea de leasing şi contractul de leasing

Contractul de leasing
Contractul de leasing nu se Operaţiunea de leasing este mult mai
complexă şi generează o multitudine de
confundă cu operaţiunea de alte raporturi juridice. Astfel, dacă
leasing, pentru că aceasta din finanţatorul nu are bunul, el trebuie să îl

Operațiunea de leasing
urmă cuprinde toate cumpere de la furnizor, generând
raporturi de vânzare-cumpărare sau de
raporturile născute în legătură altă natură apte să conducă la dobândirea
cu un contract de leasing, pe dreptului de proprietate a finanţatorului
câtă vreme contractul de asupra bunului ce urmează a fi exploatat
în regim de leasing. Aceasta deoarece,
leasing reprezintă exclusiv aşa cum rezultă din definiţia dată de
actul juridic încheiat între legiuitor operaţiunilor de leasing, în art.
finanţator şi utilizator, astfel 1 din O.G. nr. 51/1997, finanţatorul
trebuie să fie titularul dreptului de
cum a fost mai sus definit. proprietate asupra bunului pe care
urmează să-l transmită în regim de
leasing utilizatorului.
Tipuri de contracte de leasing

• contract de leasing financiar


• contract de leasing operațional
Contractul de leasing financiar– este acela care prevede expres în conținutul său transferul
dreptului de proprietate de la finanțator la utilizator.
Contractul de leasing operațional– este acela în care nu se prevede expres că se va transfera
propietatea la finalul contractului de la finanțator la utilizator, la expirarea duratei contractuale
existând cele trei posibilități ale utilizatorului: să cumpere bunul, să ceară continuarea
contractului fără a schimba natura leasingului sau să ceară încetarea contractului de leasing.
• leasing mobiliar
• leasing imobiliar
Formele operaţiunilor de leasing
a) după obiectul său concret
– mobiliar. De obicei se utilizează în vânzările de echipament industrial, de autoturisme. Conform
O. G. nr.51/1997, republicată în M.Of. nr.9/12.01.2000 şi modificată prin Legea nr.571/2003 şi Legea
nr.533/2004 publicată în M.Of. nr.1135/01.12.2004 nu pot intra în asemenea schemă bunurile ce fac
obiectul unei concesiuni şi înregistrările pe bandă audio şi video, piesele de teatru şi alte creaţii
intelectuale.
– imobiliar. Au ca obiect bunuri imobile. În regim de carte funciară operaţiunile se intabulează sau
notează, după caz.
b) în raport cu părţile contractante
– leasing direct: presupune încheierea nemijlocită a contractului între producător-furnizor şi utilizator;
– leasing indirect: se realizează prin intermediul unor societăţi finanţatoare sau de intermediere.
c) după conţinutul ratelor:
– leasing financiar, prin care în perioada de închiriere se recuperează prin taxa de leasing, preţul
bunului, costurile auxiliare şi un beneficiu. În această perioadă leasing-ul nu poate fi reziliat.
– leasing operaţional. Este un contract de locaţie pur şi simplu a unor materiale pe termen scurt,
încheiat între întreprinderi comerciale care nu au un statut de instituţie financiară, dar care oferă
prestaţii suplimentare, precum service-ul. De obicei, este un leasing direct şi închirierea bunului se
face pe o perioadă mai scurtă decât durata vieţii economice a acestuia.
– leasing funcţional. Realizarea lui presupune respectarea numai parţială în perioada de bază de
închiriere a preţului bunului contractat. Societatea de leasing îşi asumă riscul privind uzura morală şi
răspunde pentru furnizarea pieselor de schimb, efectuând reparaţii şi plătind impozitele către stat.
Formele operaţiunilor de leasing
d) după elementele cu care se calculează ratele:
– leasing net: ratele cuprind numai părţi din preţul bunului închiriat şi din beneficiu.
– leasing brut: ratele cuprind părţi din preţ, cheltuieli de întreţinere, reparaţii şi beneficiu.
e) după durata închirierii:
– pe termen mediu de la 1 an la 2-3 ani
– pe termen lung, presupune o durată medie de 8 ani.
*Potrivit prevederilor art. 7 din OG nr. 51/1997 republicată şi modificată, contractul de leasing
nu se poate încheia pe o perioadă mai mică de 1 an.
f) după tehnica de realizare:
– leasing experimental, se foloseşte pentru promovarea vânzărilor de maşini şi utilaje. Presupune
închirierea pe termen scurt cu condiţia să fie achiziţionate de locatari.
– leasing time sharing, se utilizează în vânzarea de ordinatoare şi aparatură electronică. Formula
presupune posibilitatea închirierii în comun de mai mulţi utilizatori. Rata este împărţită între
utilizatori şi nu se impune condiţia cumpărării bunului la valoarea reziduală.
– renting sau hire, presupun operaţiuni pe perioadă redusă pentru mijloace de transport şi
construcţii. Se închiriază în mod succesiv, proprietarul asigurând service-ul. Locatarii nu sunt
obligaţi la cumpărare.
– lease back, oferă proprietarilor de bunuri imobile să-şi procure mijloace financiare prin
vânzarea bunului către o societate specializată, după care îşi închiriază fostul său imobil.
Finanţatorul permite răscumpărarea imobilului la încetarea locaţiei. Proprietarul bunului este şi
furnizor şi utilizator.
Elementele contractului de leasing
Contractul de leasing trebuie să cuprindă, pe lângă părţile contractante,
cel puţin următoarele elemente:
a.Clauza privind definirea contractului de leasing ca
leasing financiar sau operaţional

b. Denumirea bunului care face obiectul contractului


de leasing şi caracteristicile de identificare ale acestuia

c. Valoarea ratelor de leasing şi termenul de plată a


acestora

d. Perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului

e. Clauza privind obligaţia asigurării bunului

f. Valoarea totală a contractului de leasing


Obligațiile părților contractului de leasing
Utilizatorul– are poziţia juridică a unui locatar. Obligaţiile finanţatorului sunt:
De capacitatea sa organizatorică depinde Furnizorul-are poziţia unui – să asigure utilizatorului
rentabilitatea întregii afaceri. El întrebuinţează vânzător. De obicei este posibilitatea să negocieze cu un
bunul ce face obiectul locaţiunii.
El are următoarele obligaţii: însuşi producătorul unor furnizor bunul dorit.
– să încheie un contract de vânzare-
– să primească bunul la termenul stipulat în bunuri de valoare
contractul de vânzare-cumpărare şi contractul cumpărare cu furnizorul desemnat
de leasing. însemnată. de utilizator.
– să nu încheie un contract de sublocaţie Are următoarele obligaţii: – să încheie un contract de leasing
privind bunul fără acordul societăţii de leasing.
– să livreze şi să instaleze cu utilizatorul conferindu-i
– să efectueze plăţile cu titlu de redevenţă în
drepturile ce rezultă din calitatea de
cuantumul stabilit şi la termenele fixate. bunul. proprietar mai puţin atributul de
– să se îngrijească să obţină de la vânzător
livrarea bunului şi să indice public cine este – să acorde garanţii pentru dispoziţie.
proprietarul acestuia. bun. – să respecte la expirarea locaţiunii
– să întreţină şi să repare echipamentul închiriat dreptul opţiune al utilizatorului.
– să răspundă pentru pierderea, furtul, – să răspundă pentru viciile – să garanteze pe utilizator de
distrugerea sau orice pagubă produsă bunului. ascunse ale bunului. evicţiune.
– să apere faţă de terţi dreptul proprietarului.
Răspunderea părților în contractul de leasing
Răspunderea partilor este reglementata in Cap. IV din OG 51/97 din acest capitol rezultând
următoarele :
• Neexecutarea obligației utilizatorului de a primi bunul dă dreptul finanțatorului de a
rezilia contractul de leasing.
• Neexecutarea obligației utilizatorului de a plăti integral rata de leasing timp de 2 luni
consecutive, dă dreptul finanțatorului de a rezilia contractul de leasing. Efectul rezilierii
este reprezentat de restituirea bunului si plata tuturor sumelor datorate pană la data
restituirii în temeiul contractului de leasing
• Nerespectarea obligației finanțatorului de a respecta dreptul de opțiune al utilizatorului
exprimat în sensul cumpărării bunului dă dreptul utilizatorului de a solicita daune-interese
sau de a solicita instanței să pronunțe o hotărare judecatorească ținând loc de act de
vânzare.
Dacă prima și ultima dintre sancțiuni nu comportă discuții, cea de-a doua atrage atenția
prin efectul pe care îl produce. Astfel, față de prevedrile OG 51/97 (art.15) și având în
vedere că trebuie să constituie o sancțiune în adevăratul sens al cuvântului, considerăm că
pe lângă restituirea bunului, utilizatorul va trebui să plătească și toate sumele datorate, dar
nu până la data restituirii, ci până la încetarea prin ajungerea la termen a contractului de
leasing. În caz contrar, s-ar putea favoriza ușor o serie de manopere frauduloase din partea
 
1.Rober OBERT,Eric DELESALLE,Patrick Dalion-„Drept și contabilitate”,
Bibliografie
Ed.Economica
2.Dumitru MAZILU, „Dreptul comerţului internaţional,” Partea Specială,
Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007.
3.Toma MIHAI, Alexandru FELICIA, „Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere”,
Editura Economică, 2003.
4. Costin, M.N., „Dicţionar de drept internaţional al afacerilor”, vol. II, Cluj
5.
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-contractelor-comerciale/cap
itolul-xviii-contractul-de-leasing/
6. https://blog.avocatoo.ro/contractul-de-leasing/
7. https://legeaz.net/dictionar-juridic/contractul-de-leasing

S-ar putea să vă placă și