Nina Cassian - Printul Miorlau Ah, dar printul nostru nu tacea de fel

El voia ceva stiut numai de el:

Miorlau! – de ce e luna luna?
un împarat si-o împarateasa Miorlau! – friptura nu e buna!
ce-aveau, cum se cuvine, si un print,  Miorlau! – vreau sa manânc compot!
singur la parinti. Nu vreau compot ca nu mai pot!
Printul era de sase anisori
si miorlaia din noapte pâna-n zori. ...Albi si împaratul, albi si-mparateasa
În loc de “vreau!” spunea “miorlau!” De atâta miorlaiala, se-mbolnavise casa.
si tot “miorlau!” pentru “nu vreau!” Canarii asurzira, cateii lesinara, 
iar caii se mutara cu totu-n alta tara.
Deci, cum spuneam, cu printul miorlait Bostanii si verzele
deloc nu era lesne de trait. parasira gradinile.
Când i se aduceau bomboane – Într-o Fugira gainile, 
împaratie cam ploioasa,  Zburara si berzele
traiau Si se facu – pe câte stiu – 
el miorlaia ca vrea baloane; în jurul printului – pustiu.
si-n loc de baloane ...Doar mâtele sosira toate
voia tromboane,  cu cozile încârligate, 
si-n loc de tromboane torcând de zor, 
voia bomboane,  la printisor.
dar niste bomboane Sfârr...Sfârr...
cu gust de baloane,  Ce pisici!
si-n care sa sufle Cu ochi mici!
ca-n niste tromboane. Ce motani
nazdravani!
Astfel de dulciuri – vai! Nu se gaseau... Si-ncepura sa-l atâte, 
Si printul miorlaia: Miorlau! Miorlau! miorlaind motani si mâte:
Miorlau! – ca ploua afara; “Miau-miorlau!
Miorlau! – ca afara-i soare; Hai cu noi!
Miorlau! – ca-i zi de lucru; Nu esti print
Miorlau! – ca-i sarbatoare... Esti pisoi – 
Parintii nu mai stiau ce sa-i mai faca Nu mai sta! Vino-ncoa!
- numai sa taca... De-acum, soareci vei mânca”.
Îi aduceau în fiecare zi
o mie o suta una jucarii: Atunci printisorul, de frica
caisori de lemn,  sa nu se prefaca-n pisica, 
pusti de tras la semn,  uita de miorlaitul lui, fireste, 
gume si creioane,  si prinse sa vorbeasca omeneste
rate dolofane Pisicile-au plecat tiptil, tiptil:
de celuloid,  “Acesta nu-i pisoi, ci e copil!”
si catei si mâte,  Si foarte bosumflate fura ele
si papusi semete,  ca au putut astfel sa se însele...
cu ochi ce se-nchid, 
si iar se deschid... Dragi copii, povestea-i gata, 
Sa va duceti imediat
si la mama, si la tata, 
sa le spuneti raspicat:
“Iubitii mei parinti, nu vreau
sa fiu si eu un print Miorlau!” 

-George Topîrceanu
BIVOLUL ŞI COŢOFANA
Pe spinarea unui bivol mare,
negru, fioros,
Se plimba o coţofană
Când în sus şi când în jos.
Un căţel trecând pe-acolo s-a
oprit mirat în loc:
-Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam aşa de prost
Să ia-n spate pe-orişicine…
Ia stai, frate, că e rost
Să mă plimbe şi pe mine!
.
Cugetând aşa, se trage îndărăt
să-şi facă vânt,
Se piteşte la pământ
Şi deodată – zdup! – îi sare
Bivolului în spinare…
. şi de malaci,
Ce s-a întâmplat pe urmă, nu e
greu de-nchipuit.
Apucat cam fără veste, bivolul
a tresărit,
Dar i-a fost destul o clipă să se
scuture, şi-apoi
Să-l răstoarne
Să-l ia-n coarne
Şi cât acolo să-l arunce, ca pe-
o zdreanţă în trifoi.
-Ce-ai gândit tu oare, javră?
Au, crezut-ai că sunt mort?
Coţofana, treacă-meargă, pe
spinare o suport
Că mă apără de muşte, de
ţânţari şi de tăuni
Şi de alte spurcăciuni.
.
Pe când tu, potaie proastă,
cam ce slujbă poţi să-mi faci?
Nu mi-ar fi ruşine mie de viţei
Bivol mare şi puternic,
gospodar cu greutate,
Să te port degeaba-n spate?…
LEUL DEGHIZAT

Leul s-a-mbrăcat odată

Într-o piele de măgar,
Să colinde ţara toată
Din hotar până-n hotar,
Ca să vadă cum se poartă lupii
(marii dregători)
Cu noroadele-i blajine de
supuşi rumegători.
.
Deci, trecând el într-o seară la
o margine de crâng
Ca un biet măgar nătâng,
Nişte lupi, cum îl văzură, se
reped la el pe loc
Şi-ntr-o clipă îl înşfacă,
grămădindu-l la mijloc.
.
-Staţi, mişeilor! ajunge, – că vă
rup în dinţi acuşi!
(Strigă leul, apărându-şi pielea
cea adevărată.)
Astfel vă purtaţi voi oare cu
iubiţii mei supuşi?…
.
Lupii, cunoscându-i glasul,
îndărăt s-au tras pe dat,
Şi de frică se făcură mici, ca
nişte căţeluşi.
-O, măria-ta! Iertare!
Zise cel mai diplomat, –
Semănai aşa de bine
C-un măgar adevărat!…