PRINTUL MIORLAU

NINA CASSIAN

adaptare

Într-o împărăţie cam ploioasă,

Trăiau un împărat şi-o împărăteasă
Ce aveau, cum se cuvine,
Si un prinţ, singur la părinţi.
Prinţul era de şase anişori
Si miorlăia din noapte până-n zori.

-Eu în loc de vreau spun “miorlau!”

-Si cand nu vreau spun tot “miorlau!”

Deci, cum spuneam, cu prinţul miorlăit

Deloc nu era lesne de trăit.
Când i se aduceau bomboane –
El miorlăia că vrea baloane;
Si-n loc de baloane
vroia tromboane,
şi-n loc de tromboane
Vroia bomboane,
Dar nişte bomboane
Cu gust de baloane,
Si-n care să sufle
Ca-n nişte tromboane.

Dar, dragi copii, astfel de dulciuri

Nicaieri in lume nu se gaseau
Si printul nostru ce credeati că făcea?!
Miorlăia de răsuna impăratia: miorlau! Miorlau!

Miorlau! – De ce plouă afară?

Miorlau! – De ce afară-i soare?
Miorlau! – De ce e zi de lucru?
Miorlau! – De ce e sărbătoare?

Părinţii nu ştiau ce să-i mai facă

-Eu, sunt impăratul, tatăl lui

Dar, zău, nu stiu ce să-i mai fac
Acestui print atat de alintat
Credeti-mă că vreau să inceteze
Să tacă imediat

-Eu, impărateasa, mama lui

Zic să-i aducem in fiecare zi
Mult mai multe jucarii
Să tot fie o mie, o sută una jucări
Poate in sfarsit de una-i place…si tace!

Eu vă aduc in dar pentru printisor

căişori de lemn,
puşti de tras la semn,
gume şi creioane,
raţe dolofane…de
celuloid,
şi căţei şi mâţe,
şi păpuşi semeţe,
cu ochi ce se-nchid,
şi iar se deschid...

-Eu zic că-i gata cu joaca!

Să-i aducem cărti, caiete, acuarele
Să invete sa citească, să scrie,
Sa socotească
Să inceteze o data cu aceste rele!

Dar ce credeti, dragi copii,

De printul nostru miorlait?
Că intelegea ceva?
Că era asa lesne de multumit?
Nu, el mai rău făcea si miorlaia…
Vroia ceva ştiut numai de el.

Albi şi împăratul, albi şi-mpărăteasa

De atâta miorlăială, se-mbolnăvise casa.
Canarii asurziră, căţeii leşinară,
Iar caii se mutară cu totu-n altă ţară.
Pepenii şi verzele
părăsiră grădinile.
Fugiră găinile,
zburară şi berzele

Şi se făcu – pe câte ştiu

În jurul prinţului – pustiu.
Doar noi, matele, drăgutele,
Sosirăm toate
Cu cozile lungi încârligate,
Si-am inceput să toarcem
Si să miorlaim de zor pe langa printisor

“miau-miorlau!
Suntem pisici!
Cu ochii mici!

Miau-miorlau!
Suntem motani
foarte năzdrăvani!

Haide, iute surioară

Pe printul miorlăit
Să-l mârâim…..châ

Bine zici tu, surioară

Pe printul miorlăit
Să-l mutăm in altă tară
“miau-miorlau!
Hai cu noi
Nu eşti prinţ
Tu eşti pisoi

Nu mai sta!
Vino-ncoa!
De-acum, şoareci
Vei mânca”.

Atunci prinţişorul, de frică

Să nu se prefacă,
Ca noi in pisică,
Uita de miorlăitul lui, fireşte
Şi prinse să vorbească omeneşte.

Noi pisicile ar trebui să plecăm

Tiptil, tiptil: ne-am c-am inselat!
Eu cred, dragele mele, ca acesta
Nu-i pisoi ci e copil!
Nu-l auziti cum vorbeste omeneste?
Miau! Hai sa plecam dupa un peste!

Dragi copii, povestea-i gata,

Să vă duceţi imediat
Şi la mama, şi la tata,
Să le spuneţi răspicat:
“- Dragi părinţi,eu nu mai vreau
să fiu un prinţ miorlau!”