A FOST UN VIS...

(adaptare după PRINȚUL MIORLAU, de Nina Cassian)

Maria este o fetiță răsfățată care are tot ce își dorește dar este
neascultătoare, leneșă, mofturosă și face doar ceea ce dorește ea, fără să țină
cont de sfaturile binevoitoare ale mamei, până într-o seară când a avut un vis...
E seară, Maria se joacă liniștită pe tabletă. Mama vine și o invită
politicos la culcare:
- Maria, vino la culcare, patul tău te așteaptă!
- Sigur, imediat!
- Te-ai spălat pe dinți?
- Evident!
- Ți-ai pus orarul?
- Sigur...
- Te rog să mergi la culcare, mâine te vei trezi devreme... (mama o
mângâie ușor pe frunte și pleacă, fără să știe că Maria, cea răsfățată
o mințise adineauri. Fetița nu avea de gând să asculte sfaturile mamei
până ce răpusă de oboseală adormi. Adormi adânc cu tableta în brațe,
lângă șemineul din care apăru Zâna Luminița care luminează mintea
copiilor. Aceasta îi atinsese fruntea cu bagheta magică și o cufundă
într-un vis revelator. )

Povestitor 1

Într-o împărăţie cam ploioasă,

trăiau un împărat şi-o-mpărăteasă
ce-aveau, cum se cuvine, şi un prinţ,
singur la părinţi.

Povestitor 2

Prinţul era de şase anişori

Si miorlăia din noapte până-n zori.
În loc de ”vreau” spunea “miorlau!”
Și tot ”miorlau” pentru „nu vreau!”

Povestitor 1

Deci, cum spuneam, cu prinţul miorlăit

De loc nu era lesne de trăit.
Când i se aduceau bomboane-
el miorlăia că vrea baloane;

Povestitor 2

şi-n loc de baloane

vroia tromboane
şi –n loc de tromboane,
vroia bomboane,
dar nişte bomboane,
cu gust de baloane,
şi-n care să sufle
ca-n tromboane!

Povestitor 1

Astfel de dulciuri –vai!- nu se găseau….

Şi prinţul miorlăia: Miorlau! Miorlau!
Maria:

Miorlau! – că plouă-afară;
Miorlau! – că-afară-i soare;
Miorlau! – că-i zi de lucru ;
Miorlau! – că-i sărbătoare…

Povestitor 1

Părinţii nu ştiau ce să-i mai facă

– numai să tacă …
Îi aduceau în fiecare zi
o mie-o sută una jucării:

Împăratul și împărăteasa pe rând câte un vers, începe împărăteasa:

Căişori de lemn,
puşti de tras la semn,
gume şi creioane,
raţe dolofane
de celuloid,
şi căţei, şi mâţe,
şi păpuşi semeţe,
cu ochi ce se-nchid
şi iar se deschid…

Povestitor 2
Ah, dar prinţul nostru nu tăcea defel.
El voia ceva ştiut numai de el:

Maria:

Miorlau! – de ce e luna lună ?

Miorlau! – friptura nu e bună !
Miorlau! – vreau să mănânc compot !
Nu vreau compot, că nu mai pot !

Povestitor 1

…Albi şi Împăratul, albi şi-mpărăteasa.

De-atâta miorlăială, se-mbolnăvise casa.
Canarii asurziseră, căţeii leşinară,
iar caii se mutară cu totu-n altă ţară.

Povestitor 2

Bostanii şi verzele
părăsiră grădinile.
Fugiră găinile.
Zburară şi berzele.
Şi se făcu – pe câte ştiu –
în jurul prinţului – pustiu.
…Doar mâţele sosiră toate
cu cozile încârligate,
torcând de zor,
la prinţişor.

Pisicile:

Sfârr… sfârr…

Povestitor 2

Ce pisici
cu ochi mici !
ce motani
năzdrăvani !
Şi-ncepură să-l aţâţe,
miorlăind, motani şi mâţe:

Pisicile:

“Miau-miorlau !
Hai cu noi !
Nu eşti prinţ.
Eşti pisoi.
Nu mai sta ! Vino-ncoa !
De-acum, şoareci vei mânca.”

Povestitorul 2
Atunci prinţişorul, de frică
să nu se prefacă-n pisică,
uită de miorlăitul lui, fireşte,
şi prinse să vorbească omeneşte.
Pisicile-au plecat tiptil, tiptil:

Pisicile:

„Acesta nu-i pisoi, ci e copil!”

Povestitor 1

Şi foarte bosumflate fură ele

că au putut astfel să se înşele…

Toți:

Dragi copii, povestea-i gata.

Să vă duceţi imediat
Şi la mama, şi la tata,
Să le spuneţi răspicat:
”Iubiţii mei părinţi, nu vreau
să fiu şi eu un prinţ Miorlau !”

(Dimineața, ceasul deșteptător o trezește pe Maria. Aceasta se trezește

speriată dar fericită pentru că totul a fost doar un vis.)

Maria:
 - Mamă, vreu să merg la școală, nu vreau să fiu un Prinț Miorlau!

(Ea se va schimba, va deveni ascultătoare, silitoare și cuminte. Zâna Luminița

i-a arătat în vis ce se întâmplă cu copiii răsfățați.
Maria are de gând să își schimbe comportamentul și va reuși.
Ajunsă la școală împreună cu colegii ei cântă un cântecel prin care le
exemplifică copiilor comportamentul lui Răsfățel, care poate să fie orice băiat
neascultător sau Răsfățica, care poate fi orice fetiță alintată excesiv.)

Cântec:

Răsfățelul (Tanti Mărioara)

Avea tanti Mărioara, avea un băiat,
Un băiat cu ochi albaștri, păr cârlionțat.
Stătea toata ziulica, nimic nu făcea,
Doar gusta un pic din ciorbă, nasul și-l strâmba.

Prăjituri si ciocolată, el mereu cerea,

Mama-l auzea îndata, și așa-i zicea:

Mânca-l-ar mama de băiețel,

Mânca-l-ar mama de răsfățel,
Cum să mă-ndur să dau în el,
Păi nu vedeti cât e de mititel...?

Când juca-n sufragerie fotbal pe parchet,

Dintr-un șut a facut tăndări geamul la bufet,
Cristaluri și porțelanuri, el mereu spărgea,
Mama l-auzea îndată, și așa-i cânta:

Mânca-l-ar mama de băiețel,

Mânca-l-ar mama de răsfățel,
Cum să mă-ndur să dau în el,
Voi nu vedeti cât e de mititel...?
Mânca-o-ar mama de păpușică,
Mânca-o-ar mama de răsfățică,
Cum să te înduri să-i dai bătăică,
Voi nu vedeși cât e de mititică...?