Sunteți pe pagina 1din 14

UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI DREPTURILE OMULUI

Noțiuni introductive
Garantarea drepturilor fundamentale este una dintre realizările dreptului UE. Vreme îndelungată,
tratatele europene nu au cuprins niciun catalog scris al acestor drepturi, ele limitându-se la a face referire
la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Tratatele făceau, de
asemenea, referire la drepturile fundamentale, astfel cum rezultă acestea din tradițiile constituționale
comune statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar. În același timp, Curtea de Justiție
a Uniunii Europene, prin jurisprudența sa, și-a adus o contribuție importantă la dezvoltarea și la luarea în
considerare a drepturilor fundamentale.
Politica Uniunii Europene în domeniul drepturilor omului a fost marcată de un paradox.
Deși promovarea drepturilor omului a fost unui dintre motivele esențiale ale procesului de integrare și
respectarea acestora, atât în relațiile sale interne cât și externe, a fost prioritară, Uniunii i-a lipsit un
instrument propriu și o politică coerentă în acest domeniu.
Motivele menţionate de Antonio Cassese, Catherine Lalumière, Peter Leuprecht şi Mary
Robinson în cartea lor subliniază necesitatea adoptării unui astfel de document deoarece:
• O Uniune Europeană care nu protejează şi nu promovează drepturile omului în mod constant şi
efectiv va trăda valorile sale comune şi ataşamentul faţă de ele. Politicile europene existente în acest
domeniu nu mai sunt adecvate. Ele au fost construite pentru Europa de ieri şi nu mai sunt suficiente
pentru Europa de mâine. Este urgent nevoie de o politică a drepturilor omului coerentă, echilibrată şi
profesionistă.
• Există multe motive pentru care Uniunea Europeană nu poate rămâne fără un document intern în
domeniul drepturilor omului:
- rapida mişcare spre o „uniune din ce în ce mai strânsă” şi spre o singură piaţă; - adoptarea unei
monede unice pentru aproape 300 de milioane de oameni; - creşterea incidentelor de natură rasistă,
xenofobă, a urii de rasă în cadrul Europei;
- tendinţa Europei de a se transforma într-o „fortăreaţă” ostilă celor din afară, care descurajează
refugiaţii şi azilanţii;
- adâncirea cooperării în materia politicilor de securitate şi insuficienta ei adaptare la standardele
drepturilor omului;
- aspiraţia de a integra cel puţin cinci noi ţări, dacă nu chiar toate cele treisprezece, în cadrul Uniunii în
anii ce vor urma. 1.

1
Cassese Antonio, Lalumière Catherine, Leuprecht Peter, Robinson Mary, Leading by Example: A Human Rights
Agenda for the European Union for the Year 2000, AEL, Florence, 1998, p. 1-3.
1
Înainte de Tratatul de la Maastricht, conceptul de drepturi fundamentale n-a fost prezent în
Tratatul asupra Uniunii Europene. Cu toate acestea, Curtea Europeană de Justiţie, a afirmat, încă de la
începutul anilor ’60 că respectul pentru drepturile fundamentale face parte integrantă din moştenirea
juridică a Comunităţii. Măsurile care contravin acestor drepturi au fost considerate incompatibile cu
valorile democrate ale Uniunii.2
În lipsa unor prevederi speciale referitoare la drepturile fundamentale, i-a revenit Curţii de
Justiţie sarcina de a se pronunţa cu privire la situaţiile în care se aducea atingere acestor drepturi. Nu de
puţine ori, în activitatea sa, Curtea de Justiţie a apelat la convenţiile internaţionale ce aveau drept obiect
de reglementare drepturile fundamentale şi în special Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi
Libertăţile lor fundamentale.
Pentru prima dată în istoria Uniunii Europene, Tratatul de la Maastricht 3 face referire, în
Preambul, la principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului, libertăţilor fundamentale şi
statul de drept.
Tratatul de la Amsterdam, din 2 octombrie 19974 a reprezentat un important pas înainte. Tratatul
prevede în art.6 parag.1 că ,,Uniunea se întemeiază pe principiile libertăţii, democraţiei, respectării
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a statului de drept, principii care sunt
comune statelor membre’’. Totodată, se prevedea şi o sancţiune în cazul în care se constată încălcarea
gravă şi persistentă a drepturilor fundamentale, şi anume, se recurgea la procedura de suspendare a
drepturilor care decurg care decurg din Tratat.5
Tratatele menţionate pun în lumină şi importanţa garanţiei politice a drepturilor omului, al căror
respect deplin a devenit o condiţie de adeziune şi de apartenenţă la Uniunea Europeană.
Drepturile omului, democraţia şi statul de drept sunt valori esenţiale ale Uniunii Europene.
Introduse chiar în tratatele sale fondatoare, acestea au fost consolidate prin adoptarea unor serii de
documente, care au facilitat parcurgerea unor etape instituţionale. Astfel, istoria Uniunii Europene poate
fi reperată prin prisma evoluţiei protecţiei drepturilor omului, ce a influenţat decisiv forma, precum şi
funcţiile actuale ale organizaţiei. De asemenea, prin fiecare pas prin care au fost stabilite noi
reglementări, ce au condus la dezvoltarea Uniunii, au fost acordate noi garanţii în privinţa drepturilor
omului.6
Uniunea Europeană este profund angajată în apărarea universalităţii şi indivizibilităţii
drepturilor omului. Prin urmare, le promovează şi le apără în mod activ atât pe plan intern, cât şi în
relaţiile cu alte ţări, colaborând cu statele membre ale UE, cu ţări partenere, cu organizaţii
internaţionale şi regionale şi cu societatea civilă.

2
A. Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ediţia a V-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 145.
3
Tratatul asupra Uniunii Europene din 7 februarie 1992.
4
Intrat în vigoare la 1 mai 1999.
5
A. Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ediţia a V-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p.146.
6
Moroianu Zlătescu Irina, Drepturile omului- un sistem în evoluţie, Editura I.R.D.O, Bucureşti, 2008, p. 119 - 120.
2
Uniunea Europeană sprijină eforturile de combatere a rasismului, xenofobiei şi altor tipuri de
discriminare bazate pe religie, sex, vârstă, handicap sau orientare sexuală, acordând o atenţie deosebită
respectării drepturilor omului în materie de azil şi imigrare.
UE a reuşit să transforme problema respectării drepturilor omului într-o preocupare majoră,
aflată în centrul relaţiilor sale cu alte ţări şi regiuni. Toate acordurile comerciale sau de cooperare cu
ţări din afara UE conţin o clauză care prevede că drepturile omului reprezintă un element esenţial al
acestor relaţii. În prezent, există peste 120 de astfel de acorduri.
Cel mai cuprinzător este Acordul de la Cotonou - pactul privind asistenţa şi schimburile
comerciale încheiat între Uniune şi un număr de 79 de ţări în curs de dezvoltare din Africa, zona
Caraibe şi Pacific (grupul ACP). În cazul în care o ţară ACP încalcă drepturile omului, UE poate
suspenda concesiile comerciale şi poate limita programele de asistenţă care îi erau destinate. Uniunea
consideră că existenţa unor structuri politice democratice constituie o condiţie indispensabilă reducerii
sărăciei, principalul obiectiv al politicii sale de dezvoltare. Aceleaşi principii sunt aplicate şi celorlalte
ţări partenere.
Pentru a promova drepturile omului în lume, UE finanţează Iniţiativa europeană pentru
democraţie şi drepturile omului.
Aceasta încadrează respectarea drepturilor omului şi a democraţiei într-un context global şi se
concentrează pe patru obiective:
- consolidarea democraţiei, a bunei guvernanţe şi a statului de drept (susţinerea pluralismului
politic, a libertăţii presei şi a bunei funcţionări a sistemului judiciar);
- abolirea pedepsei cu moartea acolo unde încă se mai aplică;
- combaterea torturii prin măsuri preventive (formarea şi educarea forţelor de poliţie) şi punitive
(tribunale internaţionale şi penale);
- combaterea rasismului şi a discriminării, garantând respectarea drepturilor politice şi civile.
Această iniţiativă finanţează şi proiecte consacrate egalităţii între sexe şi protecţiei copiilor.
De asemenea, sprijină acţiunile întreprinse, în comun, de UE şi de alte organizaţii implicate în apărarea
drepturilor omului, precum Organizaţia Naţiunilor Unite, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii,
Consiliul Europei şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.7

Carta drepturilor fundamentale a uniunii europene


La baza ideii de a se elabora un catalog de drepturi propriu al Uniunii au stat o serie de motive de
ordin juridic şi tehnic, dar şi considerente de ordin politic şi filozofic: Europa, în esenţa ei, este în plină
transformare. De la ideea unei pieţe comune şi a unei uniuni economice şi monetare, UE a ajuns astăzi la
ideea unei comunităţi politice şi de valori fundamentale, iar activităţile sale au fost extinse la activităţi

7
www.europa.eu
3
regaliene prin excelenţă: justiţie, poliţie, politică externă, dincolo deci de simplele activităţi de gestiune
economică.
Aceştia sunt câţiva dintre factorii care au stat la baza elaborării Cartei drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene.
La 3-4 iunie 1999, la Köln, Summit-ul european a formulat principiile directoare ale noului
document, iar ulterior, la Consiliul european de la Tampere 8 s-a ajuns la un acord cu privire la
modalităţile de elaborare a proiectului Cartei Drepturilor Fundamentale.
Carta a fost adoptată de către Consiliul European la Summit-ul de la Nisa din 7 decembrie 2000.
Încă de la lansarea ideii elaborării acestui document, s-a pus problema naturii sale. Din punct de
vedere juridic, Carta este un acord interinstituţional, iar din punct de vedere juridic, este un text de
referinţă. Cum Carta nu este un tratat, ea nu va putea avea forţă obligatorie decât dacă va fi introdusă într-
un tratat.9
La 12 decembrie 2007, preşedinţii Parlamentului European, Comisiei Europene şi Consiliului
UE au proclamat şi au semnat Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale.
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1decembrie 2009, Carta Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene dobândeşte forţă juridică obligatorie. Tratatul privind Uniunea
Europeană (TUE), la articolul 2, prevede că „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității
umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului,
inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților”.
Potrivit art.6 TUE alin.1, ,,Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la
12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor.’’ Astfel, de
acum înainte, prevederile Cartei pot fi invocate în faţa instanţelor, iar respectarea acesteia revine atât
instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii Europene, precum şi statelor membre.10
Carta este un ,,catalog al drepturilor omului’’, care cuprinde, într-un text unic, pentru prima dată
în istoria UE, ansamblul drepturilor civile, politice, economice şi sociale ale cetăţenilor statelor membre
ale Uniunii Europene.
Textul Cartei este precedat de un preambul şi cuprinde 54 de articole sistematizate în 6 titluri:
Demnitatea; Libertăţile; Egalitatea; Solidaritatea; Drepturile cetăţenilor şi Justiţia. Cel de-al 7-lea titlu
cuprinde Dispoziţiile generale ce reglementează interpretarea şi aplicarea Cartei.
Titlul I - Demnitatea umană- include 5 capitole şi debutează cu prevederea potrivit căreia
,,demnitatea umană este inviolabilă’’ şi trebuie respectată şi protejată. Articolul 2 garantează dreptul la

8
15-16 octombrie 1999.
9
B. Selejan- Guţan Protecţia europeană a drepturilor omului,Ediția4, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2011
10
A. Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ediţia a V-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p.147.
4
viaţă, iar pedeapsa cu moartea este interzisă, la fel cum sunt interzise şi: tortura şi pedepsele sau
tratamentele inumane şi degradante11; sclavia; munca forţată.12
Totodată, este protejat dreptul la integritate al persoanei13, motiv pentru care sunt interzise
următoarele: practicile de eugenie; utilizarea corpului uman şi a părţilor sale, ca sursă de profit şi clonarea
fiinţelor umane în scopul reproducerii.
Următoarele 14 articole consacră libertăţile de care se bucură cetăţenii Uniunii Europene.
Titlul al II-lea are în vedere dreptul oricărei persoane la respectarea vieţii private şi de familie, a
domiciliului14 şi a secretului comunicaţiilor, drept completat cu garantarea protecţiei datelor cu caracter
personal.15
Dreptul la căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie 16, sunt, de asemenea garantate, precum şi
libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie 17. Acest ultim drept, ,,implică libertatea de a-şi schimba
religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea individual sau
colectiv, în public sau în particular, prin intermediul cultului, învăţământului, practicilor şi îndeplinirii
riturilor.’’
Libertatea de exprimare şi de informare este prevăzută la art.11 şi cuprinde atât libertatea de
opinie, cât şi libertatea de a primi sau de a transmite informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor
publice şi fără a ţine seama de frontiere.18
Totodată, este consacrată şi libertatea de întrunire şi asociere19, precum şi dreptul la educaţie.20
Potrivit Cartei, ,,orice cetăţean al Uniunii are libertatea de a-şi căuta un loc de muncă, de a lucra,
de a se stabili sau de a presta servicii în orice stat membru, fiind astfel consacrate libertatea de alegere a
ocupaţiei şi dreptul la muncă.’’21
Un articol care îşi are corespondentul în art.1 din Protocolul nr.1 din Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului, este cel în temeiul căruia ,,orice persoană are dreptul de a deţine în proprietate, de a
folosi, de a dispune şi de a lăsa moştenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi
lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege
şi în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o.22
Articolul 18 din Cartă garantează dreptul la azil, iar articolul 19 statuează că expulzările
colective sunt interzise şi nimeni nu poate fi strămutat, expulzat sau extrădat către un stat unde există un

11
Articolul 4. din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000 (Carta)
12
Articolul 5.
13
Articolul 3.
14
Articolul 7.
15
Articolul 8.
16
Articolul 9 .
17
Articolul 10 .
18
Articolul 11 alin.1.
19
Articolul 12.
20
Articolul 14.
21
Articolul 15.
22
Articolul 17 alin.1 – Dreptul de proprietate.
5
risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse ori tratamente inumane sau
degradante.
Titlul al III-lea – Egalitatea – debutează cu egalitatea în faţa legii23 a tuturor persoanelor.
Carta interzice orice discriminare întemeiată ,,pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea
etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia ori convingerile, opiniile politice sau de orice
altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, averea, naşterea, un handicap, vârsta sau orientarea
sexuală’’.24
După un articol consacrat respectării de către Uniune a diversităţii culturale, religioase şi
lingvistice25, Carta impune, în continuare, la art.23, asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi în
toate domeniile.
Articolul 24 este consacrat drepturilor copilului. Astfel, copiii au dreptul la protecţia şi
îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor. Ei îşi pot exprima, în mod liber, opinia. Aceasta
se ia în considerare în problemele care îi privesc, în funcţie de vârsta şi gradul lor de maturitate.
În continuare, sunt recunoscute drepturile persoanelor în vârstă26 şi integrarea persoanelor cu
handicap27.
Titlul al IV-lea – Solidaritatea – conţine prevederi referitoare la dreptul muncii şi protecţiei
sociale. În acest sens, art.27 garantează lucrătorilor sau reprezentanţilor acestora, la nivelurile
corespunzătoare, informarea şi consultarea, în timp util, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de
dreptul Uniunii şi de legislaţiile şi practicile naţionale.
De asemenea, este recunoscut dreptul la negociere şi de acţiune colectivă 28, dreptul de acces
la serviciile de plasament29, precum şi protecţia în cazul concedierii nejustificate30.
Articolul 31 reglementează condiţiile de muncă echitabile şi corecte. În acest sens, orice
lucrător are dreptul la condiţii de muncă care să respecte sănătatea, securitatea şi demnitatea sa.
Orice lucrător are dreptul la o limitare a duratei maxime de muncă şi la perioade de odihnă zilnică şi
săptămânală, precum şi la o perioadă anuală de concediu plătit.
Potrivit art.32, este interzisă încadrarea în muncă a copiilor minori, iar tinerii acceptaţi să
lucreze trebuie să beneficieze de condiţii de muncă adaptate vârstei şi să fie protejaţi împotriva
exploatării economice sau a oricărei activităţi care ar putea pune în pericol securitatea, sănătatea,
dezvoltarea lor fizică, psihică, morală sau socială sau care le-ar putea compromite educaţia.
În conformitate cu dispoziţiile Cartei, familia se bucură de protecţie juridică, economică şi
socială. ,,Pentru a putea concilia viaţa de familie şi viaţa profesională, orice persoană are dreptul de

23
Articolul 20.
24
Articolul 21 alin.1.
25
Articolul 22.
26
Articolul 25.
27
Articolul 26.
28
Articolul28.
29
Articolul 29.
30
Articolul 30.
6
a fi protejată împotriva oricărei concedieri din motive de maternitate, precum şi dreptul la un
concediu de maternitate plătit şi la un concediu parental acordat în urma naşterii sau adopţiei unui
copil’’.31
Carta are în vedere securitatea socială şi asistenţa socială 32, consacrând respectarea dreptului
la protecţie socială în caz de maternitate, boală, accident de muncă, dependenţă de alte persoane sau
bătrâneţe ori pierderea locului de muncă. ,,Pentru a combate marginalizarea socială şi sărăcia,
Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul la asistenţă socială şi la asistenţă în ceea ce priveşte locuinţa,
destinate să asigure o viaţă demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente, în conformitate
cu normele stabilite de dreptul Uniunii şi de legislaţiile şi practicile naţionale.’’33
La nivelul Uniunii, potrivit Cartei, orice persoană are dreptul de acces la asistenţa medicală
preventivă şi de a beneficia de îngrijiri medicale în condiţiile stabilite de legislaţiile şi practicile
naţionale.34
Titlul al V-lea – Drepturile cetăţenilor – face trimitere la: dreptul de a alege şi de a fi ales în
Parlamentul European; dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor locale; dreptul de a
sesiza Ombudsmanul European; dreptul la petiţionare; libertatea de circulaţie şi şedere; protecţia
diplomatică şi consulară. Carta consacră încă două alte drepturi, şi anume: dreptul la bună
administrare şi dreptul la acces la documentare.
Titlul al VI-lea este rezervat accesului la Justiţie. Oricărui cetăţean îi este recunoscut dreptul
la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil.35 Astfel, ,,orice persoană ale cărei drepturi şi
libertăţi garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în faţa
unei instanţe judecătoreşti’’.
Potrivit art..48, oricărei persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare şi
este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi stabilită în conformitate cu legea. De asemenea,
Carta recunoaşte şi consacră principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi a
pedepselor.36
Titlul al VI-lea se încheie cu recunoaşterea dreptului de a nu fi judecat sau condamnat de
două ori pentru aceeaşi infracţiune.37
Titlul al VII-lea – Dispoziţii generale care reglementează interpretarea şi aplicarea Cartei-
precizează faptul că dispoziţiile Cartei se adresează instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor
Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarităţii, precum şi statelor membre numai în cazul în care
acestea pun în aplicare dreptul Uniunii.

31
Articolul 33.
32
Articolul 34.
33
Articolul 39, alin.3.
34
Articolul 35.
35
Articolul 47.
36
Articolul 49.
37
Articolul 50.
7
Această Cartă nu extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii în afara competenţelor
Uniunii şi nu creează nici o competenţă sau sarcină nouă pentru Uniune.
În ceea ce priveşte nivelul de protecţie instituit prin Cartă, art.53 precizează următoarele:
nici una dintre dispoziţiile prezentei Carte nu poate fi interpretată ca restrângând sau aducând
atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recunoscute de dreptul Uniunii şi de dreptul
internaţional, precum şi de convenţiile internaţionale la care Uniunea sau toate statele membre sunt
părţi, şi, în special Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, precum şi prin constituţiile statelor membre.38
Carta reprezintă o inovaţie şi prin conţinut, fiind mult mai vast decât cel al Convenţiei
europene a drepturilor omului şi libertăţile fundamentale. În vreme ce Convenţia se limitează la
drepturile civile şi politice, Carta drepturilor fundamentale acoperă şi celelalte domenii, precum
dreptul la o bună administrare, drepturile sociale ale lucrătorilor, protecţia bunurilor personale sau
bioetica4.
Impactul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie analizat prin prisma
obiectivelor avute în vedere în momentul elaborării sale, a inovaţiilor aduse în materia protecţiei
drepturilor pe care le consacră şi a statului ce i-a fost acordat, ce ar putea determina o nouă
intervenţie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru asigurarea forţei sale juridice, dar mai ales
prin individualizarea poziţiei ce i-a fost atribuită ca urmare a includerii sale în conţinutul proiectului
Constituţiei Europene şi prin recunoaşterea sa ca având forţă juridică obligatorie prin Tratatul de la
Lisabona39.

Agenția europeană pentru drepturi fundamentale


Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) 40 este una dintre agențiile
UE care au fost înființate pentru a oferi asistență instituțiilor și statelor membre ale UE în punerea
în aplicare a legislației UE. Aceste agenții reprezintă un răspuns la o dorință de descentralizare
geografi că și la nevoia de a realiza noi sarcini de natură juridică, tehnică și/sau științifică.
Respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este o valoare comună a tuturor
statelor membre ale UE. Conform articolului 6 alineatul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană,
„Uniunea respectă drepturile fundamentale, astfel cum sunt acestea garantate de Convenția
europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4
noiembrie 1950, precum și astfel cum rezultă acestea din tradițiile constituționale comune ale
statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar”.

38
A. Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ediţia a V-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p.154.
39
Moroianu Zlătescu Irina, Drepturile omului- un sistem în evoluţie, Editura I.R.D.O, Bucureşti, 2008p. 126 .
40
FRA a fost înfi ințată prin Regulamentul (CE) nr. 168/2007 al Consiliului din 15 februarie 2007 (JO L 53, 22.2.2007),
denumit în continuare „Regulamentul”.
8
Drepturile fundamentale stau deci la baza UE. Apărarea și promovarea acestora reprezintă
un obiectiv esențial al integrării europene. Există mai multe instrumente disponibile pentru
respectarea acestor drepturi. Unul dintre cele mai cunoscute este Carta drepturilor fundamentale,
proclamată de liderii Uniunii Europene (UE) în decembrie 2000, prin care se reafirmă drepturile
astfel cum acestea rezultă în special din tradițiile constituționale și obligațiile internaționale pe care
le au în comun statele membre, din Convenția privind drepturile omului a Consiliului Europei și din
jurisprudența Curții Europene de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
În decembrie 2003, Consiliul European a decis să prelungească atribuțiile Observatorului
European al Fenomenelor Rasiste și Xenofobe, pentru a-l transforma într-o Agenție pentru Drepturi
Fundamentale. Decizia respectivă a pus capăt unei dezbateri îndelungate în care părțile interesate și-
au exprimat sprijinul față de înfi ințarea unei astfel de Agenții.
În iunie 1999, Consiliul European de la Köln a sugerat examinarea nevoii unei Agenții
pentru drepturile omului și democrație, idee susținută de Parlamentul European. În urma unei
consultări publice41 ample, Comisia Europeană a emis o propunere privind Agenția pentru Drepturi
Fundamentale, în iulie 2005. În cele din urmă, Consiliul a adoptat, la 15 februarie 2007,
Regulamentul (CE) nr. 168/2007 privind înființarea Agenției pentru Drepturi Fundamentale a
Uniunii Europene la Viena, în Austria.
Lansarea Agenției a avut loc la 1 martie 2007 la Viena, cu participarea președintelui și a
vicepreședintelui Comisiei Europene, a cancelarului și a ministrului afacerilor externe din Austria, a
ministrului german al justiției și a secretarului general al Consiliului Europei.
Agenția pentru Drepturi Fundamentale înlocuiește Observatorul European al Fenomenelor
Rasiste și Xenofobe și se bazează pe activitatea acestuia. Sprijinindu-se pe activitatea
Observatorului, Agenția pentru Drepturi Fundamentale va avea trei funcții esențiale: colectarea de
informații și date; furnizarea de consiliere Uniunii Europene și statelor membre ale acesteia și
promovarea dialogului cu societatea civilă, pentru a crește gradul de conștientizare a publicului
asupra drepturilor fundamentale.
În cursul anului 2007, Agenția s-a pregătit pentru a-și îndeplini rolul extins, iar la începutul
anului 2008, Consiliul a adoptat un cadru multianual în care definea domeniile exacte de activitate
ale Agenției pentru perioada 2007-2012, în timp ce consiliul de administrație al acesteia a ales
directorul Agenției. În cursul anului 2007, deși cadrul multianual nu era încă în vigoare, Agenția și-
a concentrat activitatea asupra combaterii rasismului, xenofobiei și intoleranței asociate acestora,
pregătindu-se pentru rolul său extins și inițiind cercetări în domeniul discriminării pe motive de
orientare sexuală și al drepturilor copilului, ca răspuns la anumite solicitări din partea Parlamentului

41
Comisia Europeană a lansat o consultare publică, prin intermediul unei comunicări prezentate la 25 octombrie 2004.
La 25 ianuarie 2005, Comisia a continuat consultarea publică printr-o audiere publică, deschisă de Franco Frattini,
vicepreședintele Comisiei Europene, Luc Frieden, ministrul de justiție al Luxemburgului, și Jean-Louis Bourlanges,
președintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului European.
9
European și a Comisiei Europene. Acestea vor fi discutate mai detaliat în secțiunea referitoare la
activitatea de cercetare.
Misiunea Agenției este aceea de a oferi asistență și expertiză instituțiilor și autorităților
relevante din cadrul Comunității, precum și statelor membre ale acesteia în ceea ce privește
drepturile fundamentale, pentru punerea în aplicare a dreptului comunitar, și de a le sprijini pe
acestea în adoptarea de măsuri și formularea de cursuri de acțiune corespunzătoare.
Pentru a îndeplini acest obiectiv, Agenția își va dezvolta activitățile în conformitate cu
următoarele sarcini principale:
• colectarea, analiza și difuzarea unor date obiective și fi abile;
• dezvoltarea comparabilității și fi abilității datelor prin metode și norme noi;
• efectuarea și promovarea cercetării și a studiilor în domeniul drepturilor fundamentale;
• formularea și publicarea de concluzii și avize privind anumite subiecte, din proprie inițiativă
sau la solicitarea Parlamentului European, Consiliului sau Comisiei;
• promovarea dialogului cu societatea civilă.
Sarcinile Agenției sunt îndeplinite pe baza Programului de lucru anual al acesteia, care este
elaborat pe baza unui cadru multianual de cinci ani, care a fost adoptat de Consiliu, în urma unei
consultări cu Parlamentul European, la 28 februarie 2008.
În conformitate cu regulamentul de bază, Agenția trebuie să continue să se ocupe de
fenomenele de rasism, xenofobie și antisemitism, ca elemente esențiale pentru protejarea drepturilor
fundamentale. Agenția pentru Drepturi Fundamentale lucrează în strânsă legătură cu alte instituții și
organisme active atât la nivel național, cât și european, și își va consolida cooperarea cu Consiliul
Europei.
Mai mult, Agenția pentru Drepturi Fundamentale va implica activ societatea civilă prin
crearea unei Platforme a Drepturilor Fundamentale. Patru organisme alcătuiesc Agenția:
• un director responsabil de administrarea zilnică a Agenției și de pregătirea și punerea în
aplicare a programului de lucru anual al acesteia;
• un consiliu de administrație responsabil să se asigure că Agenția funcționează în mod efi
cient, precum și să stabilească proiectul de buget și programul de lucru anual și să monitorizeze
punerea în aplicare ulterioară a acestora;
• un Comitet executiv care furnizează asistență consiliului de administrație; • un comitet
științifi c responsabil de calitatea științifi că a activității Agenției.
Câmpul de acțiune geografic al Agenției pentru Drepturi Fundamentale cuprinde UE și cele
27 de state membre ale acesteia. În plus, aceasta poate fi deschisă participării țărilor candidate, în
calitate de observatori, în urma unei decizii a consiliului de asociere relevant, care să stabilească
natura specifi că, dimensiunea și modalitatea de participare a acestora la activitatea Agenției.
Consiliul, care acționează unanim pe baza unei propuneri din partea Comisiei, poate decide să invite

10
o țară cu care Comunitatea Europeană a încheiat un acord de stabilizare și asociere să participe în
cadrul Agenției în calitate de observator.

Importanța drepturilor omului în lumea contemporană


Fiind una dintre temele cele mai largi abordate pe plan internaţional, problema drepturilor
omului a fost şi se menţine în centrul preocupărilor statelor, ca şi al unor importante organisme şi
reuniuni internaţionale, devenind în prezent un subiect foarte des întâlnit atât în lucrările de
specialitate, cât şi în dezbaterile publice.
Dintotdeauna, drepturile omului, libertăţile publice au reprezentat o temă deosebit de
sensibilă, greu de ocolit, imposibil de evitat în dezbaterea publică. Explicaţia constă în faptul că nu
este om pe această lume căruia să-i fie indiferent modul în care îi sunt ocrotite drepturile şi libertăţile
sale fireşti.
Într-un guvernământ democratic, trebuie asigurate libertăţile publice. Principiile care
călăuzesc guvernarea într-un stat democratic sunt: virtutea politică, dragostea de patrie, dragostea de
libertate, iar cetăţenii trebuie să participe la guvernământ cu răspundere, pasiune şi perseverenţă.42
Comunitatea internaţională este astăzi mai mult decât oricând preocupată de promovarea cât
mai largă a drepturilor omului, de crearea unui cadru legal cât mai diversificat de colaborare
internaţională în acest domeniu, de realizarea unui sistem cât mai complex de apărare, pe diferite căi
legale a drepturilor omului în variate domenii şi de asigurare cât mai deplină a transpunerii în practică
a acestora, inclusiv prin sancţionarea încălcărilor aduse normelor de drept existente, indiferent ce
forme ar lua ele.
Acest interes manifestat faţă de problematica drepturilor omului nu se datorează numai
preocupării faţă de necesitatea promovării şi garantării drepturilor şi libertăţilor inerente fiinţei umane, ci
el apare ca urmare a faptului că de multe ori ,,ignorarea, uitarea sau dispreţul fata de OM" au dus la
situaţii conflictuale de natură a pune în pericol climatul de pace, stabilitate şi securitate.
Drepturile omului au devenit una dintre ideile centrale ale vremii, care tinde a fi acceptată de
toate statele lumii, dincolo de diferențele istorice, culturale, economice.
Interesul manifestat de comunitatea internaţională faţă de drepturile omului - elementul
esenţial ce asigură progresul, bunăstarea şi civilizaţia în orice societate - este probat în primul rând de
numărul mare de instrumente juridice care le consacră, în total circa 250 instrumente, care enumeră şi
reglementează peste 60 de drepturi şi libertăţi fundamentale. Peste 100 din aceste instrumente au fost
adoptate în sistemul Naţiunilor Unite, 7 elaborate în cadrul Conferinţei pentru securitate şi cooperare
în Europa, peste 40 de Consiliul Europei; la acestea adăugându-se cele adoptate de Organizaţia
Statelor Americii şi Organizaţia Unităţii Africane. Deci, paralel cu acţiunea statelor membre ale
comunităţii internaţionale, concentrate îndeosebi în sistemul ONU; s-au înregistrat şi anumite

42
D. Mazilu, Drepturile Omului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.4-5.
11
preocupări de reglementare diferenţiată, pe plan regional, de către unele grupuri de state, cum ar
fi: ,,Actul final al Conferinţei de la Helsinki’’ din 1975, Viena 1986, Carta de la Paris - 1990, ş.a.
adoptate în cadrul Organizaţiei pentru securitate şi cooperare în Europa. La 4 noiembrie 1950 a fost
adoptata de către Consiliul Europei ,,Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale la care în prezent sunt părţi 34 de state.’’
Însă, simpla consacrare a drepturilor omului nu este suficientă pentru asigurarea finalităţii
acestora. De aceea, au fost concepute şi puse în aplicare sisteme de garantare ce tind să protejeze, la
nivel internaţional, fiinţa umană, în orice împrejurare: în timp de pace sau în perioada de conflict
armat, ori situaţii de dezastre naturale sau tehnologice.
Astfel, pe lângă mecanismele comunităţii internaţionale, în unele state au fost constituite unele
structuri de asistenţă judiciară şi socială care contribuie la protejarea drepturilor omului pe plan
naţional. Aşadar, în cazul barourilor de avocaţi din unele state a fost constituită o comisie care se
preocupă în special de protecţia drepturilor omului în chestiuni juridice, în altele se acordă asistenţă
juridică gratuită persoanelor care nu dispun de resurse financiare. De asemenea, au fost create
comitete şi asociaţii ale drepturilor omului, care sfătuiesc guvernele asupra problemelor drepturilor
omului sau asupra modalităţilor de a integra standardele internaţionale de protecţie în legislaţie sau în
practică. În România, un asemenea rol este deținut de Asociaţia Româna de Drept Umanitar.
Mijloacele practice prin care se asigură respectarea acestor drepturi sunt extrem de diverse şi
se deosebesc de la un stat la altul. Aproape toate constituţiile lumii garantează dreptul persoanelor,
care au fost prejudiciate în drepturile lor, să se adreseze justiției. Într-o serie de constituţii a fost
recunoscută şi consacrată instituţia Ombudsman-ului denumit şi Avocat General, Comisar
parlamentar, Controlor de stat, etc.

12
BIBLIOGRAFIE:
1. A. Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ediţia a V-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011
2. A. Năstase, Drepturile omului- religie a sfârşitului de secol, Institutul Român pentru Drepturile
Omului, Bucureşti, 1992
3. B. Selejan- Guţan, L.M.Crăciunean, Drept internaţional public, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008
4. B. Selejan- Guţan, Protecţia europeană a drepturilor omului,Ediția4, Ed. C.H.Beck, Bucureşti,
2011
5. Moroianu Zlătescu Irina, Drepturile omului- un sistem în evoluţie, Editura I.R.D.O, Bucureşti,
2008
6. D. Mazilu, Drepturile Omului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000
7. T. Drăganu, Declaraţiile de drepturi ale omului şi repercursiunile lor în dreptul internaţional
public, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
8. Carta Naţiunilor Unite
9. Tratatul asupra Uniunii Europene din 7 februarie 1992
10. Carta drepturilor fundamentale a uniunii europene
11. Cassese Antonio, Lalumière Catherine, Leuprecht Peter, Robinson Mary, Leading by Example:
A Human Rights Agenda for the European Union for the Year 2000, AEL, Florence, 1998,
12. Regulamentul (CE) nr. 168/2007, 15 februarie 2007, JO L 53, 22.2.2007.
13.https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/fiches_techniques/2013/020102/04A_FT(2013)
020102_RO.pdf
12. https://ro.scribd.com/document/332563472/Uniunea-Europeana-Si-DrepturiLE-Omului
13. http://www.dri.gov.ro/carta-drepturilor-fundamentale-a-uniunii-europene/
14. https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/479-ar08_p1_ro.pdf

13
14

S-ar putea să vă placă și