variantebacalaureat.

com

va
ri
Flori de mucigai

an
Poet cu o activitate literară îndelungată (peste şase decenii) şi deosebit de bogată, Tudor
Arghezi (1880-1967) se înscrie, deopotrivă, în tradiţie ca şi în modernitate; sufletul său „faustian"

te
având mai multe faţete, acestea se reflectă în diversitatea unei lirici cu largi deschideri spre nou, dar
va

care poartă parfumul vechimii; poezia oscilaţiei între credinţă şi tăgadă, poezia sentimentului

ba
cosmic, poezia fricii de moarte, poezia iubirii, poezia jocului, poezia răzvrătirii.
Poezia „Flori de mucigai" deschide ciclul cu acelaşi titlu (1931), care constituie o aplicare a

ca
ri

esteticii urâtului enunţate în „Testament".

Titlul volumului aminteşte de „Les fleurs du mal" („Florile răului") ale lui Baudelaire, dar ideea

la
sugerată este aceea că frumosul poate „creşte" şi din urât, aşa cum florile cresc deasupra
mucegaiului. „Flori de mucigai" este o poezie lirică, în care autorul îşi exprimă, în mod direct,
an

neliniştile generate de actul creaţiei.

ur
Tema acestei poeme o constituie condiţia poetului damnat care-şi pierde, în spaţiul închisorii,
vechile virtuţi de creator.

ea
te

Din punct de vedere compoziţional, primele patru versuri sunt simetrice cu ultimele patru
versuri. Pe de altă parte, prima parte este dominată de planului eului creator şi al creaţiei, iar ultima

t.
este una a realităţii exterioare.
Primele şapte versuri ale poeziei reconstituie procesul de făurire al altor „cuvinte potrivite",
ba

co
creaţie blestemată şi întoarsă, prin plasarea atât a stihuitorului cât şi a lumii evocate, în universul
degradării umane: „Le-am scris cu unghia pe tencuială / Pe un părete de firidă goală, / Pe întuneric,

m
în singurătate, / Cu puterile neajutate / nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul / Care au lucrat
ca
va

împrejurul / Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan. "

Fostul deţinut al închisorii Văcăreşti şi-a scris versurile într-o celulă, scrijelindu-le cu unghia pe
ri

perete; spaţiul întunecat al acesteia constituie prima cauză a damnării, poetul pierzând aici lumina
la

„rece, fragilă, nouă, virginală" a începuturilor, care investea omenirea cu atributele sacrului.
Câteva simboluri religioase (taurul, leul şi vulturul) trimit la cei trei evanghelişti (Luca, Marcu şi
an

Ioan). Pe aceştia iconografia creştină îi înfăţişează împreună cu respectivele simboluri semnificând:

jertfa (taurul), domnia lui Iisus (leul) şi imaginea sfântului Duh (vulturul). Despuiat de sacralitate în
te

ur

infernul închisorii („cu puterile neajutate") poetul devine un damnat.

În aceste condiţii, demonul său interior îi dictează versurile blestemate, rod al unui act luciferic:
ba

„Sunt stihuri fără an, / stihuri de groapă, / De sete de apă / Şi de foame de scrum, / Stihurile de-
ea

acum ".
ca

Omul care fusese înzestrat cu o „unghie îngerească" pentru a-şi făuri opera, o pierde datorită
coborârii în iad; chiar lăsată să crească, această rămăşiţă a sacrului „nu a mai crescut", ori a fost
la

convertită în instrument diavolesc („sau nu o mai am cunoscut").

t.

Noul „instrument" de creaţie este generator de suferinţă („Şi mă durea mâna ca o ghiară /
ur

Neputincioasă să se strângă"), poetul trăind drama imposibilităţii de a mai scrie ca altă dată.
Aceasta va conduce la un alt tip de poezie - oglindă a unei creaţii inversate („Şi m-am silit să
co
ea

scriu cu unghiile de la mâna stângă") în care truda nu este suficientă, iar Logosul nu se mai
întrupează în vers sacru.
Poezia „Flori de mucigai" deschide, în mod programatic, ciclul cu acelaşi titlu, în care Arghezi
t.

aplică „estetica urâtului" enunţată în „Testament": transformarea a ceea ce este urât în materie
artistică.
co
m

1 Flori de mucigai

variantebacalaureat.com
variantebacalaureat.com

va
ri
Modernismul fiind o orientare artistică novatoare, opusă tradiţionalismului, primul dintre
elementele sale îl constituie sursa de inspiraţie: lumea închisorilor alcătuită dintr-o adevărată faună

an
umană. În zugrăvirea ei, autorul a utilizat categoriile negative ale modernismului: sumbrul,
terifiantul, grotescul. Un alt element îl constituie titlul şocant, alcătuit printr-o asociere semantică

te
surprinzătoare. Titlul (ca şi întregul volum) constituie o aplicare a esteticii urâtului. În aceeaşi viziune
va

se înscriu trăirile interioare ale poetului (înfăţişat în ipostaza demonică): damnarea, neliniştea,

ba
suferinţa. În sfârşit, viziunea „întoarsă" asupra creaţiei poetice este tot un element modernist.
Rima poeziei este prepoderent împerecheată, pe alocuri apărând versuri albe. Măsura este 5
– 17 silabe, ritmul fiind

ca
ri

Considerat al doilea mare poet român după Eminescu, Tudor Arghezi creează o operă
originală, care a influenţat literatura vremii. Plecând de la aspectele tradiţionale, oferă alternative

la
poetice (idei, atitudini, modalităţi lirice) moderne.
an

ur
Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,

ea
te

Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate

t.
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
ba

co
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,

m
Stihuri de groapă,
ca
va

De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
ri

Când mi s-a tocit unghia îngerească

la

Am lăsat-o să crească
an

Şi nu mi-a crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.
te

ur

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.

ba

Şi mă durea mâna ca o ghiară

ea

Neputincioasă să se strângă
ca

Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.

la

t.
ur

co
ea
t.

m
co
m

2 Flori de mucigai

variantebacalaureat.com