variantebacalaureat.

com

va
ri
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

an
Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" aşezată în deschiderea volumului de debut al lui
Lucian Blaga, „Poemele luminii", se defineşte ca „ars poetica" modernă şi anticipează concepţia metafizică

te
pe care o va detalia în lucrări filozofice 15 ani mai târziu.
va

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o meditaţie filozofică, având profunde accente lirice, o

ba
confesiune elegiacă pe tema cunoaşterii, care poate fi paradisiacă, misterul fiind parţial redus cu ajutorul
logicii, al intelectului, al raţiunii şi luciferică, ce potenţează misterul, îl revelează prin trăirile interioare, prin

ca
ri

imaginaţie şi stare poetică. Aceste idei poetice le exprimase Blaga anterior în volumul „Pietre pentru
templul meu"–„Câteodată, datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim

la
aşa de mult, încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare"- şi ulterior în „Cunoaşterea luciferică", volum
ce a fost apoi integrat în lucrarea metafizică "Trilogia cunoaşterii". În spirit modern, imaginarul poetic
an

transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică specifică filozofiei blagiene, prin cunoaştere

ur
luciferică, altfel spus cunoaşterea Universului înseamnă potenţarea misterelor lumii prin iubire, prin funcţia
expresivă a metaforei revelatorii şi a elementelor de recurenţă.

ea
te

Propriu oricărei arte poetice, lirismul subiectiv se manifestă şi în această poezie, confirmând prezenţa
eului liric prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de verbele şi pronumele la persoana I- „nu strivesc",

t.
„nu ucid", „sporesc", „îmbogăţesc", „iubesc", „eu", „mea", „mei".
Marele Anonim instituie cenzura transcendentă care limitează cunoaşterea umană. Opţiunea
ba

co
filozofului merge în sensul cunoaşterii luciferice, cu apologia intelectului extatic. Poetul susţine aceeaşi
cale în arta poetică Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. Trăind în „orizontul misterului", omul doreşte

m
să lămurească tainele universului, ceea ce se realizează prin revelaţie. Creaţia apare ca o posibilitate de
ca
va

revelare a misterului, iar forma ei superioară este mitul. Poetul va integra structura mitului în procesul de
creaţie. Se cunoaşte preferinţa lui Blaga pentru valorificarea substratului mitic autohton. Poezia posedă
ri

ceva din forţa cuvântului creator, prin emanarea energiilor cosmice, originare, poetul fiind capabil de
la

revelaţie, în contact cu ilimitatul şi absolutul.

Tema exprimă atitudinea poetului-filozof de a proteja misterele lumii, izvorâtă la el din iubire, prin
an

iubire şi prin metafore revelatorii, prin imagini ce reliefează nu atât diferenţa filozofică între raţional şi
iraţional, cât relaţiile de opoziţie dintre gândirea logică şi gândirea poetică. Ideea lirică exprimă în mod
te

ur

direct concepţia despre potenţarea misterelor lumii şi cunoaşterea Universului prin iubire, atitudine
revelatorie care defineşte specificul metafizicii blagiene.
ba

Titlul poeziei, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o metaforă revelatorie care semnifică
ea

ideea cunoaşterii luciferice, exprimând crezul că datoria poetului este să potenţeze misterele Universului
ca

(„corola de minuni a lumii"), ci nu să le descifreze, să le reducă („nu strivesc"), accentul punându-se pe

confesiunea lirică („eu"). Refolosirea titlului ca prim vers al poeziei reprezintă incipitul.
la

Modernismul poeziei "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este susţinut şi de structura
t.

compoziţională a textului liric în trei secvenţe poetice corespunzând motivelor lirice, care sugerează cele
ur

două tipuri de cunoaştere: luciferică şi paradisiacă, aflate în relaţii de opoziţie şi de recurenţă.

Prima secvenţă poetică defineşte concepţia filozofică privind cunoaşterea luciferică prin verbele la
co
ea

persoana I şi la prezentul gnomic (care exprimă acţiunea fără a o raporta la un anumit timp, prezent
atemporal) care resping ferm agresivitatea atitudinii de lămurire a misterelor lumii – „nu strivesc", „nu ucid
cu mintea/ tainele ce le-ntâlnesc/ în calea mea"
t.

În ultimul vers al secvenţei se revelează, prin enumeraţie, simboluri esenţializate ale misterelor
Universului: natura înconjurătoare, viaţa, existenţa însăşi a Universului („flori"); perceperea extaziantă,
co

simţirea şi emoţia umană („ochii" sunt oglinda sufletului); comunicarea prin cuvânt şi iubirea prin sărut
m

1 Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

variantebacalaureat.com
 variantebacalaureat.com

va
ri
(„buze") iar moartea ca o componentă structurală a existenţei duale şi ciclice (viaţă-moarte), care la Blaga
nu este sfârşitul dramatic, ci constituie „marea trecere" într-o lume superioară („morminte").

an
Următoarea secvenţă lirică exprimă noţiunea filozofică de cunoaştere paradisiacă. „Lumina altora"
este cunoaşterea de care eul liric se detaşează cu fermitate, violenţa verbului „sugrumă" fiind sugestivă

te
pentru consecinţele pe care le-ar avea lămurirea misterelor şi ar distruge „vraja nepătrunsului ascuns/ în
va

adâncimi de întuneric":

ba
În relaţie de opoziţie cu acest tip de cunoaştere este atitudinea eului liric relevată prin conjuncţia
adversativă („dar"), repetiţia pronumelui de persoana I, singular („eu, eu") şi mai ales opoziţia dintre
„lumina altora" şi „lumina mea", din care reies conceptele cunoaştere paradisiacă şi cunoaşterea luciferică:

ca
ri

Pentru valenţa persuasivă (convingătoare) a acestei concepţii, eul liric apelează la comparaţia cu
astrul nopţii, „luna", ale cărei raze albe plăsmuiesc difuz contururi tainice, misterioase: „şi-ntocmai cum cu

la
razele ei albe luna/ nu micşorează, ci tremurătoare/ măreşte şi mai tare taina nopţii".
an

Secvenţa poetică următoare revine la definirea cunoaşterii luciferice, proprie afectivităţii sinelui poetic,

ur
care-şi decelează concepţia despre ocrotirea şi potenţarea misterelor lumii: „aşa îmbogăţesc şi eu
întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt mister/ şi tot ce-i ne-nţeles/ se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari/

ea
te

sub ochii mei". Marca morfosintactică a verbului/pronumelui la persoana I singular –„îmbogăţesc", „eu" -
accentuează atitudinea sensibilă, iubitoare de perfecţiune a eului liric.

t.
Finalul poeziei se constituie într-o concluzie ideatică de factură filozofică, eul liric argumentează din
nou atitudinea de adâncire şi de afecţiune pentru misterele lumii, prin reluarea ultimului vers al primei
ba

co
strofe: „căci eu iubesc/ şi ochi şi flori şi buze şi morminte".
De altfel, ideea filozofică centrală a discursului liric- cunoaşterea înseamnă iubire - se poate

m
restrânge la incipitul şi finalul poeziei: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/căci eu iubesc/ şi flori şi ochi
ca
va

şi buze şi morminte".
Sugestia modernă a textului liric este susţinută, în principal, prin conceptul „mister", decelat
(dezvăluit) printr-o varietate de metafore revelatorii: „corola de minuni", „tainele", „flori", „ochi", „buze",
ri

„morminte", „nepătrunsul ascuns", „adâncimi de întuneric", „a lumii taină", „întunecata zare", „sfânt mister",
la

„ne-nţeles", „ne-nţelesuri şi mai mari". Metafora filozofică „lumina mea/ sporesc a lumii taină" revelează
an

cunoaşterea luciferică, încărcată de iubire, aflată în relaţii de opoziţie cu „lumina altora/ sugrumă vraja
nepătrunsului ascuns", care defineşte cunoaşterea paradisiacă, raţională, o ameninţare la perfecţiunea
te

ur

misterelor lumii. Contrastul ideatic este marcat grafic prin conjuncţia adversativă „dar". Comparaţia,
construită cu motive imagistice (raze, luna, taina, noapte, zare), „şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu
ba

micşorează, ci tremurătoare/ sporeşte şi mai tare taina nopţii/ aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare"
ea

evidenţiază pregnant emoţia profundă a eului liric, stimulată de magia tainelor universale. Epitetele în
ca

inversiune: „sfânt mister", „nepătrunsului ascuns", „largi fiori" au rolul de a potenţa încărcătura afectivă şi
revelaţia în faţa misterelor lumii.
la

Expresivitatea poeziei este realizată la nivel morfosintactic prin opoziţia negativ/afirmativ a verbelor la
t.

persoana I singular şi la prezentul gnomic (care exprimă acţiunea fără a o raporta la un anumit timp,
ur

prezent atemporal), mărci care revelează prezenţa eului liric, adept al cunoaşterii luciferice: „nu strivesc",
„nu ucid", „întâlnesc", „sporesc", „îmbogăţesc", „iubesc". Ocrotirea şi potenţarea afectivă a misterelor lumii
co

se află în relaţii de opoziţie cu demersul „altora" de a descifra tainele universului, reflectare exprimată prin
ea

semantica brutală a verbelor „nu strivesc", „nu ucid" în contradicţie stridentă cu verbul la persoana a III-a,
„sugrumă", care atentează la desăvârşitul echilibru al Universului.
t.

Ineditul modern este realizat prin aspectul versificaţiei, Blaga cultivând versul liber, cu metrica
m

variabilă şi ritmul interior determinate de gândirea sa profund metafizică. Exprimarea ideii într-o frază cu
co

aspect sintactic, dar structurată în versuri albe se numeşte ingambament. Blaga organizează versurile
având în vedere accentele ideatice pe cuvinte, esenţa conţinutului fiind exprimată în întreaga frază.
m

2 Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

variantebacalaureat.com
 variantebacalaureat.com

va
ri
Referindu-se la stilul înnoitor al lui Lucian Blaga, Eugen Lovinescu afirma că poetul din Lancrăm este
„unul din cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre".

an
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

te
şi nu ucid
va

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

ba
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora

ca
ri

sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

la
dar eu,
an

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -

ur
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare

ea
te

măreşte şi mai tare taina nopţii,

aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare

t.
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
ba

co
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-

m
căci eu iubesc
ca
va

şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

ri

la
an
te

ur
ba

ea
ca
la

t.
ur

co
ea
t.

m
co
m

3 Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

variantebacalaureat.com