Fucigiu Valentin

Calvinism
Cele cinci puncte ale calvinismului

Depravarea totală
Oamenii după căderea din Rai, nu au puterea de a se întoarce la Dumnezeu, însă harul și voia
lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt îi face pe oamenii care sunt morți în păcat să fie renăscuți prin
Cuvântul lui Dumnezeu. Acest concept e rezumat în formularea "Regenerarea precede credința",
având în vedere că, din perspectivă calvinistă, în afara lucrării regeneratoare a Duhului Sfânt pentru
individ, nu ar exista credință. Trebuie observat că termenul "total" nu este folosit în sens intensiv,
adică toate persoanele se află în cea mai josnică stare de păcat, ci mai degrabă extensiv, adică păcatul
s-a extins și a corupt toate părțile ființei umane.
Predestinaţia
Alegerea din veșnicie a lui Dumnezeu a celor pe care îi va atrage la sine nu e bazată pe
prevederea virtuții, meritului sau credinței persoanelor pe care le alege, ci bazată necondiționat în
propria îndurare după bunul plac al voi Sale si numai a voi Sale, astfel încât omul, nu mai poate să
schimbe prin fapte sau prin încercarea de a se apropia de Dumnezeu această hotărâre a Lui.
Ispășirea limitată
Lucrarea jertfei de pe cruce a Domnului Hristos este limitată. Prin patimile sale Domnul şi-a
asumat şi a şters doar păcatele celor predestinaţi la fericirea veşnică. Așadar, ispășirea ar fi "limitată"
la păcatele celor aleși.
Harul irezistibil
Harul mântuitor al lui Dumnezeu nu poate fi respins. Dacă Dumnezeu doreşte să ofere Harul
unei persoane, aceasta nu poate refuza binecuvântarea lui Dumnezeu. Dorința și puterea de a face voia
lui Dumnezeu sunt dovezi ale credincioșiei lui Dumnezeu de a-și mântui poporul de sub puterea și
pedeapsa păcatului.
Perseverența sfinților
Denumită și "păstrarea sfinților", înseamnă că pe cei pe care Dumnezeu i-a chemat la
comuniune cu sine prin Cristos vor continua în credință și vor crește în ea și în alte daruri, până la
sfârșit. Cei care cad de la credință de la început nu au avut o credință adevărată, altfel s-ar întoarce la
ea.
----
Jean Calvin a fost un reformator religios francez. Calvin a dezvoltat o doctrină - Calvinismul -
relativ diferită de aceea a lui Luther, în special în ceea ce privește practicarea cultului, considerată o
radicalizare a luteranismului.
Calvin nu recunoaște decât două sacramente (Taine): Botezul și Comuniunea (Împărtășania).
Respinge dogma prezenței reale a "trupului și sângelui Domnului" în împărtășanie, invocarea sfinților,
instituția episcopatului, etc. Predicatorii sunt aleși de către credincioși și fiecare din bisericile
calviniste este condusă spiritual de un consiliu ales. Calvin crede într-o predestinare absolută a aleșilor
și celor condamnați la "judecata din urmă", doctrină care este împotriva libertăţii umane. Erau
calviniști, inclusiv puritanii Calvin credea în ideea predestinării (mântuirea sau damnarea unui
individ este hotărâtă de Dumnezeu de la bun început).

1/2
Fucigiu Valentin

Reformatorul Jean Calvin (1509 – 1564) nu a intenţionat niciodată să propună ceva care să poarte
numele de „calvinism”. Toată viaţa a luptat pentru ceea ce considera a fi ortodoxia simplă a bisericii post-
apostolice timpurii, în timp ce cuvântul „calvinism” sugera un nou principiu de gândire. 1

Pentru a înţelege cum şi de ce sistemul teologic cunoscut în istorie sub numele de „calvinism” a ajuns
să poarte această denumire şi să fie exprimat sub forma celor „cinci teze” trebuie să cunoaştem mai întâi disputa
teologică ce a avut loc în Olanda în primul sfert al secolului al XVII-lea.

I. Jacobus Arminius şi remonstranţii

II. Teologia remonstranţilor

III. Sinodul de la Dort

IV. Formulările Sinodului de la Dort6

V. Cele cinci teze

Cele „cinci teze ale calvinismului” decurg din principiul biblic că „mântuirea vine de la Domnul” (Iona 2:10) şi pot fi
rezumate astfel:

a. Corupţia totală – în starea sa naturală, omul decăzut este la fel de incapabil să creadă
Evanghelia cum este de incapabil să se supună cerinţelor lui Dumnezeu, în ciuda tuturor încurajărilor
exterioare care i se pot aduce.

b. Alegerea necondiţionată – un act liber, necondiţionat şi suveran al lui Dumnezeu, prin care El
alege nişte păcătoşi ca să-i răscumpere prin Hristos, să le dea credinţa şi să-i ducă la glorie.

c. Ispăşirea particulară – lucrarea de răscumpărare a lui Hristos are ca obiect şi scop mântuirea
celor aleşi.

d. Harul irezistibil – lucrarea Duhului Sfânt, prin care El îi aduce pe oameni la credinţă, nu
eşuează niciodată, ci îşi îndeplineşte fără greş obiectivul.

e. Perseverenţa sfinţilor – atotputerea divină îi păzeşte pe adevăraţii credincioşi în credinţă şi sub

har până ce ajung în glorie.

Interpretarea calvinistă proclamă un Dumnezeu care mântuieşte, iar cea a lui Arminius prezintă un
Dumnezeu care permite omului să se mântuiască prin sine însuşi. Prima prezintă lucrarea trinitară angajată în
vederea refacerii unei omeniri pierdute. Aceste trei mari acte ale lui Dumnezeu, şi anume alegerea făcută de
Tatăl, răscumpărarea făcută de Fiul şi chemarea făcută de Duhul Sfânt, se aplică aceloraşi indivizi şi asigură fără
greş mântuirea lor.

2/2