Navigatie fluviala si ape interioare

CURSUL 1
Navigaţia fluvială, definiţii
• Apele interioare sunt de două feluri:
a) ape maritime (interioare) cuprinse între ţărmul
mării şi liniile de bază ale mării teritoriale;
• ţărm: fâșie de pământ situate de-a lungul unei mări
• linii de bază: liniile celui mai mare reflux de-a lungul
țărmului sau, după caz, liniile drepte care unesc
punctele cele mai avansate ale țărmului, inclusiv ale
țărmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de
acostare, amenajărilor hidrotehnice și ale altor
instalații portuare permanente
• marea teritorială: cuprinde fâșia de mare adiacentă
țărmului ori, după caz, apelor maritime interioare,
având lățimea de 12 mile marine (22.224 m), măsurată
de la liniile de bază
b. lacuri naturale sau artificiale, râuri, fluvii şi
canaluri.
 Golful Tendrivs’ka

460 a 460
s’k
nit
UCRAINA rki
l Ka
lfu
Go

area
Dun Crimeea
I. Serpilor
Cap Tarkhankut

Dig Sulina

450 Golful Kalamits’ka 450

le
Pen. Sacalin Sevastopol
ROMANIA ia a
or nti
gu Cap Khersones
ri t o
te ac
e le Zon
Ap
Capu Midia Cap Sarych
riale

Constanta
gua
terito

440 440
conti
Apele

Zona

BULGARIA
240 C

Marea Neagra
 Groenlanda Marea Marea
Groenlandei Barents

Marea
Norvegiei

Marea
Europa
Nordului

Marea
Oc. Atlantic Caspica
de Nord

Marea Neagra

Asia

Marea Mediterana
0 250 500 1000 M

Africa www.mapsopensource.co
• Navigaţia fluvială şi pe ale interioare se caracterizează
prin următoarele:
• căile navigabile pe ape interioare sunt de regulă
sinuoase, limitate în lăţime ceea ce reprezintă o bună
cunoaştere a rutei şi pricepere în manevra navei;
• adâncimea apei variază rapid de la un loc la altul şi
chiar în acelaşi loc în timp foarte scurt;
• curentul apei, contracurenţii şi anafoarele (deplasările
circulare ale maselor de apă) influenţează puternic
asupra direcţiei de deplasare, vitezei şi manevrei navei;
• efectul de sugere ce apare în locuri înguste datorită
completării cantităţii de apă dislocuită de elicele
navelor mari impune restricţii de viteză şi manevră
pentru evitarea abordajelor sau avariilor la instalaţiile
şi bunurile aflate la maluri sau pe calea navigabilă;
• corpuri plutitoare sau imerse, sloiuri de gheaţă ce se
deplasează sau staţionează pe calea navigabilă impun
luarea unor măsuri preventive pentru evitarea avariilor la
corpul navei; acestea îngreunează desfăşurarea navigaţiei
ajungându-se uneori până la întreruperea ei;
• nivelurile excepţionale (ridicate sau scăzute) datorită
precipitaţiilor sau secetei, furtunile sau vânturile puternice,
ceaţa, întunericul nopţii sau luminile ocazionale de la
maluri produc greutăţi mari pentru conducere în siguranţa
a navei;
• diversitatea mijloacelor plutitoare aflate pe calea navigabilă
precum şi pregătirea neomogenă a personalului navigant
ridică probleme pentru siguranţa navigaţiei;
• relieful malurilor, curbele căii navigabile împiedică atât
vizibilitatea directă cât şi folosirea echipamentelor radar de
navigaţie.
 NOŢIUNI DE HIDROLOGIE ŞI HIDROGRAFIE FOLOSITE ÎN NAVIGAŢIA PE APE INTERIOARE

• Hidrologia este ştiinţa care studiază

caracteristicile apelor din natură şi variaţia
acestora în timp şi spaţiu.
• Hidrografia este ştiinţa care se ocupă cu
descrierea fizico-geografică a apelor.
• Principalele noţiuni de hidrologie şi de
morfografie şi morfometrie fluvială folosite în
navigaţia pe ape interioare sunt:
• bazin hidrografic, teritoriul în care coexistă şi se
dezvoltă ape de aceeaşi natură
• albie, suprafaţa terenului ocupată de apă, malul
fiind uscatul ce o limitează ;
• nivel, linia după care suprafaţa apei taie malurile;
• linie batimetrică, linia punctelor de aceeaşi
adâncime; adâncimea apei sau înălţimea nivelului
faţă de fund în acelaşi loc variază în timp datorită
depunerilor sau modificării cantităţilor de apă,
poziţia nivelului la un moment dat se precizează
în raport de un nivel de referinţă numit etiaj;
• cotă hidrografică, înălţimea nivelului la un moment dat
faţă de etiaj; cota hidrografică se exprimă în centimetri
sau hidrograde;
• hidrogradul reprezintă a zecea parte din diferenţa
dintre cota cea mai mare şi cota cea mai mică
înregistrată în decursul anilor într-un anumit loc
(staţiune hidrometrică) măsurătorile fiind făcută pe
mira hidrometrică; staţiunea hidrometrică este
amplasate în locurile ce prezintă interes în navigaţie
(porturi, intersecţii de căi navigabile);
• şenal, suprafaţa de apă pe care se poate naviga în mod
obişnuit;
• mal: poate fi concav (scobit) sau convex (cap,
promotoriu) fiind malul drept şi malul stâng după
sensul de curgere;
 agra
Principalele statii hidrografice si

a Ne
orase

Ma r e
Limita bazinulul hidrografic
• semnal de navigaţie, gabaritele semnalului sunt
precizate în documentele nautice sau pe
indicatoarele de pe calea navigabilă:
• lăţimea (în metri);
• adâncimea la etiaj (în centimetri);
• înălţimea de liberă trecere la poduri, la cabluri, la
conducte (în metri);
• raza de curbură pentru curbele axei şenalului la
diferite niveluri (în metri);
• unghiul la centru al curbelor (în grade); aceste
gabarite sunt determinate pentru un nivel de
referinţă (etiaj hidrologic sau etiaj de navigaţie si
regularizare ENR);
• albia, canalul de curgere al unei ape curgătoare,
funcţie de pantă:
• albie minoră sau matca râului, cuprinde apă cea
mai mare parte din timp, la debite medii; albia
minoră este alcătuită din partea de jos, patul
albiei şi cele două maluri; în patul albiei se
formează canalul de etiaj corespunzător
debitelor minime;
• albie majoră, de inundaţie sau luncă, conţine
albia minoră şi lunca, se extinde dincolo de albia
minoră în cazul viiturilor;
• nivel maxim de inundaţie;
• nivel normal de curgere;
• etiaj, media celor mai joase niveluri absolute
într-o perioadă mare de timp (de regulă 50
ani); pot exista şi niveluri excepţionale mai
joase (sub etiaj), dar şi pentru aceste niveluri
adâncimea apei nu este nulă ci are o anumită
valoare;
• etiajul de navigaţie şi regularizare – ENR,
nivelul ce se poate întâlni cu o frecvenţă de
94%, anual; în unele documente nautice
parametrii curbelor de pe şenal sunt precizaţi
şi pentru nivelurile ce se pot realiza cu
frecvenţa anuală de 30% respectiv 50%;
• talveg, linia imaginară care uneşte punctele de
cea mai mare adâncime corespunde firului
apei, linia vitezei maxime de curgere,
delimitează graniţa teritorială când fluviul
curge între două ţări;
 Albia majora
Lunca Nivel maxim de
inundatie

Albia minora
Nivel normal de
Mal
curgere

Canal de etiaj

Albie şi etiaj - profil transversal

• adâncime, distanţa pe verticală dintre nivel şi fundul
apei (se măsoară prin sondaje şi se exprimă in metri
sau picioare);
 Nivelul apei Variaţia Temperatura
Localitatea Km
(cm) (cm) (°C)

Sulina 0 104 3 21,8

Tulcea 71 381 5 21,8
Isaccea 103 465 5 21,5
Galaţi 150 591 7 21,5
Brăila 170 619 9 21,5
Hârşova 253 640 8 21,5
Cernavoda 300 606 10 21,5
Călăraşi 370 598 0 21,0
Olteniţa 430 621 -9 21,0
Giurgiu 493 623 -14 20,8
Zimnicea 554 621 -19 21,0
Turnu Măgurele 597 562 -26 20,6
Corabia 630 551 -24 20,8
Bechet 679 611 -23 20,6
Rast 738 566 -20 20,9
Calafat 795 540 -12 20,7
Cetate 811 584 -14 21,0
Gruia 851 564 -10 22,0
Drobeta - Turnu Severin 931 863 10 22,0
Orşova 954 2.200 80 22,0
Drencova 1015 798 30 22,0
Moldova Veche 1048 710 10 22,0
Baziaş 1072 614 0 22,0
 Adâncime Adâncime
Sector
(pic) (m)

Bara Sulina 25,00 7,62

Sulina-Tulcea 25,00 7,62

Tulcea-Isaccea 25,00 7,62

Isaccea-Reni 25,00 7,62

Reni-Galati 25,00 7,62

Galaţi-Brăila 25,00 7,62

Situatia nivelurilor
Dunarii
– pantă, înclinarea spre aval a suprafeţei cursului de apă, se
exprimă în cm/km sau mm/km, unghiul format de un segment al
albiei şi planul orizontal;
– perimetrul udat, suprafaţa de apă până la oglinda apei;
– coeficient de meandrare;
– coeficient de ramificare;
– diferenţa de nivel, diferenţa dintre două nivele consecutive;
– secţiunea transversală a albiei, suprafaţa secţiunii transversale;
– forma secţiunii transversale (formă geometrică simplă sau
complexă);
– bară, depunerea aluvionară la gura de vărsare a fluviului în
mare, are forma semicirculară cu concavitatea spre gura
fluviului;
– grind, mică ridicătură de teren de formă alungită, rezultată din
depunerile aluvionare ale unei ape curgătoare;
– ostrov, insulă fluvială formată în urma unui proces
de acumulare ;
– braţ, ramificație a cursului principal al unei ape
curgătoare;
– canal principal, secundar
– indicator miliar (kilometric), stâlp din beton
pe care sunt înscrise valorile în km sau mile
(cifre albe pe fond negru pentru canalul
principal şi cifre negre pe fond alb pentru
canalul secundar).
• şenal navigabil, calea navigabilă, suprafaţa de apă pe care se poate naviga
în mod obişnuit, pe tot timpul anului sau numai într-un anumit interval de
timp; el ocupă partea din lăţimea cursului de apă care are o adâncime
navigabilă suficientă; în general şenalul navigabil urmează linia talvegului;
şenalul navigabil are traseul continuu, lăţimea minimă necesară deplasării
şi încrucişării drumurilor navelor şi adâncimea necesară pentru asigurarea
pescajului maxim a celei mai mari nave admise pentru navigaţie în zonă;
lăţimea şenalului este în funcţie de numărul de nave sau de lăţimea con-
voaielor care se pot încrucişa pe un anumit sector al căii navigabile, asi-
gurându-se şi un spaţiu de siguranţă între nave; adâncimea navigabilă
minimă de pe şenalul navigabil trebuie sî fie egală sau mai mare decât
pescajul maxim al navei de calcul, la care se adaugă rezerva pilotului;
• şenal navigabil este acea parte a fluviului amenajată şi balizată astfel să
garanteze securitatea navigaţiei. În general, navigabilitatea canalului este
determinată prin gabaritul său minim (lărgime, adâncime, raion de
curbură) raportată la etiajul navigabil şi de reglare (ENR), şi prin înălţimea
liberă a paselor navigabile a podurilor şi a cablurilor aeriene, raportată la
nivelul înalt navigabil (HNN).
Aceste repartiţii ale vitezelor în albia căii navigabile
determină anumite condiţii de deplasare a navelor
şi convoaielor, astfel:
• în condiţii de curs rectiliniu, în navigaţie aval,
folosim coama cursului realizând astfel o viteză
mărită (curenţi purtători);
• în condiţii de curs rectiliniu, în navigaţie amonte,
folosim partea de drum navigabil din drepta sau
stânga coamei pentru menţinerea unei viteze
crescute (curenţi contrari);
• efectul maxim de derivă este realizat de către
curenţii de travers care acţionează în condiţiile
navigaţiei prin curbe.